BIOGRAFIE

GEORGE COȘBUC

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, jud. Bistrița-Năsăud, azi

George Coșbuc - m. 9 mai 1918, București) a fost primul mare poet dat românilor
de Transilvania, fiind membru titular al Academiei Române din anul 1916.
Poetul este al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian
Coșbuc și al Mariei, fiica preotului greco-catolic  Avacum din Telciu. Copilăria
și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor
povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul
Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise "că știe povești".
De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta de 5
ani.  
Poetul și-a început studiile la Școala Primară din Hordou, în toamna anului
1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului
1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile Școlii din Telciu, comuna
mare pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul
școlii.
În clasa a IV-a (1875), se afla la Școala Normală din Năsăud, pe care o
absolvea pe data de 21 iunie 1876. În toamna acestui an, Cosbuc se înscrie în clasa
I a Gimnaziului Fundational din Năsăud; atunci are și primele contacte cu operele
scriitorilor români și cu literatura universală: Lenau, Heine, Chamisso și alții. La
liceul din Năsăud erau profesori cu o pregătire serioasă, se punea accent pe studiul
limbilor și al literaturilor clasice și Coșbuc și-a format aici o temeinică bază pentru
cultura sa
Începe să scrie versuri și activează în Societatea de Lectură Virtus Romana
Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a (1880 - 1881), fiind membru extraordinar.
În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie
1883 devine președinte.
Publică în paginile revistei Muza Someșeană (1882 - 1883) primele poezii,
citește la ședintele societății traduceri din Petofi și o poveste populară, în 600 de
versuri, Pepelea din cenușă. Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă latina, cu
principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și
față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator.
În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în
toamna anului 1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Literatura a
Universității Maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limba română.
A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de Istoria Greciei vechi,
traducere și interpretare de Scrieri Alese din Cicero, Teoria și Istoria retoricii la
greci și romani, Sintaxa greaca și istoria literaturii latine.
A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe
colaborarea la Tribuna din Sibiu (decembrie 1884). În noiembrie 1886, bolnav și
confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții
clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Continuă colaborarea la
Tribuna, publicând "Fata craiului din cetini", "Draga mamei", "Dragoste
păcurărească".
Ioan Slavici, directorul Tribunei, îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în
redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare. Publică la revista
din Gherla Cărțile Săteanului român, continuă să tipărească în Tribuna povești și
basme versificate ("Fulger", "Brâul Cosânzenii", "Tulnic și Lioara"),
corespondează cu Slavici, care îl cheamă la Sibiu, în redacția ziarului. Din vara
anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna.