LRC
5
21.03.2006
Subclasa semiadverbelor
Este o clasă sintactică şi funcţională.
Semiadverbele mai sunt numite şi clitice
sau particule adverbiale. Termenul de
semiadverb este cel mai transparent termen
şi denotă faptul că ele nu au autonomie
sintactică.
Particularităţi sintactice:
a. împreună cu elementul suport reprezintă
un grup sintactic neanalizabil cer prezenţa
obligatorie a unui suport fonetic şi sintactic.
Acest lucru le apropie de clitice. Suportul
poate să fie un verb (doar vii, mai vii, chiar
vii), un substantiv (numai / chiar Ion), un
pronume (numai eu), un numeral, un grup
sintactic (chiar în clasă, chiar nevasta
directorului), o propoziţie sau o frază (Vroia
doar să se răzbune).
b. distribuţia mult mai variată în raport cu un
adverb prototipic
c. topica fixă în raport cu suportul (asta le
apropie de clitice), spre deosebire de
adverbele prototipice care au o topică
variabilă (bolnavă azi, azi citeşte)
d. caracterul sintactic facultativ în raport cu
suportul
Particularităţi semantice:
Semiadverbele sunt declanşatori de
presupoziţii (ipoteze / deducţii pragmatice)
Ex: Nici Ion nu a venit (presupoziţia: mă
aşteptam ca Ion să vină şi mai există
altcineva care nu a venit)
Eterogenitatea funcţională a de alte componente ale comunicării sau
semiadverbelor
1. clasa relativelor este o clasă funcţională
de adverbe cu o funcţie sintactică. Ele sunt
obligatorii în construcţia în care apar pentru
că îndeplinesc pe lângă funcţia sintactică şi
o funcţie de marcă de legare şi ierarhizare
în cadrul unei fraze. Adverbe relative: unde,
când, cum, cât, încotro (Merge încotro vede
cu ochii)
Pot funcţiona relativ şi multe nehotărâte (toţi
compuşii cu ori-)
Ex: Vine oricând (adv. nehotărât) vs. Vine
oricând doreşte (adv. relativ, dar nehotărât
din punct de vedere semantic)
2. clasa adverbelor interogative – au o
funcţie pragmatică: sunt mărci ale
interogaţiei parţiale în vorbirea indirectă =
se interoghează alt component decât
componentul predicat, adică un component
din poziţie circumstanţială: Unde ai învăţat?
sau de nume predicativ / element predicativ
suplimentar: Cum este profesorul?
Niciodată nu poate apărea în poziţii
actanţiale: subiect sau complement.
Prezenţa interogativului este obligatorie
pentru că au şi funcţie de marcă a unui tip
de enunţ, funcţia fiind pragmatică.
Inventarul relativelor se deosebeşte de
inventarul interogativelor prin faptul că
relativele nu pot funcţiona ca interogative.
3. clasa relativ-interogativelor – au statut
obligatoriu şi îndeplinesc suplimentar o
funcţie sintactico-pragmatică. Sunt mărci
ale interogaţiei parţiale, transpuse în
vorbirea indirectă. Ex: Nu ştiu cât ai
mâncat. El se interesează unde a plecat.
Inventarul este acelaşi cu al adverbelor
interogative. Adverbele nehotărâte nu pot
funcţiona niciodată ca relativ-interogative.
4. clasa adverbelor cu rol de conectori
transfrastici – au rol pragmatic şi asigură
coeziunea discursului. Sunt de diferite
tipuri:
- unele stabilesc relaţii semantice între
fragmente de discurs (totuşi, cu toate
acestea, dimpotrivă, de altfel, de altminteri,
în concluzie, deci, aşadar, însă). - unele
dintre ele sunt la limita dintre conjuncţii şi
semiadverbe. - alţi conectori au rolul de
marcatori textuali: orientează interlocutorul /
cititorul în progresia textului (grupări: mai
întâi, pentru început, apoi, în sfârşit, în final)
sau au rolul de ordonare a discursului
ştiinţific, de înaintare a argumentării ( în
plus, în fapt, în realitate, în adevăr, în fine)
- altele au rolul de comentariu
metadiscursiv al unui fragment anterior sau
al relaţiei dintre două fragmente ( altfel spus,
cu alte cuvinte – rol de echivalenţă) sau (pe
scurt, în sinteză, în esenţă – sintetizează /
rezumă) sau (prin contrast, în realitate, în
aparenţă)
- alţii au rol de a comenta modalizant
atitudinea locutorului faţă de conţinutul
fragmentului (din păcate, din fericire), sau
relaţii dintre fragmente
5. clasa adverbelor modalizatoare – au
funcţie pragmatică şi sunt adverbe care
trimit la locutor şi interlocutor atitudinea
locutorului în legătură cu enunţul propriu-zis
sau în legătură cu predicaţiile din interiorul
enunţului.
- de certitudine: sigur, desigur, bineînţeles
- de incertitudine: probabil, posibil, poate
- de opinie: cică, pasămite, chipurile
(pasămite – e contrafactiv; nu e numai
detaşarea, ci eu încerc să-mi introduc
punctul de vedere în legătură cu cele ce
urmează)
- deontici: musai, obligatoriu, imposibil, de
neacceptat (supin utilizat adverbial)
- apreciativi: e bine, e rău, e important, e
sănătos, e greu, e uşor.
Mulţi dintre aceşti termeni alunecă spre
utilizări deontice. Ex: e bine să faci asta
(apreciere + recomandare). Modalizatorii
pot introduce atitudinea în legătură cu un
întreg enunţ, încorporându-se (Sigur /
probabil / negreşit că voi reuşi ), alteori
privesc numai o predicaţie semantică (Fata,
poate bolnavă, nu a reuşit să se
concentreze suficient. Soluţia, sigur
corectă, a fost dată de ea).
Eterogenitatea semantică a semiadverbelor
– priveşte modul cum ele îşi procură
referinţa.
Multe adverbe sunt pline referenţial,
exprimând prin ele însele caracteristici ale
stărilor / acţiunilor (citeşte mult). Adverbele
fără referinţă proprie şi-o obţin prin legare
prin raportare la situaţia de comunicare:
adverbele anaforice:
a. adverbele pro-frază:
Ex: da, nu – ca răspunsuri – se decodează
prin trimitere la replica anterioară.
Ex: negaţiile emfatice: deloc, nici
pomeneală, Doamne fereşte! (ca tip de
negaţie)
b. anaforice frastice – îşi dobândesc
referinţa contextual dintr-un context
apropiat
Ex: adverbul relativ cu un antecedent: Ziua
când te-am întâlnit. Şcoala unde am
învăţat. De frumoasă cum era.
Mai intră aici o clasă de adverbe relative în
funcţionare variabilă (Merge unde l-am
trimis).
Tot aici intră adverbele acolo, atunci, aşa
Ex: A mers la facultate şi de acolo la teatru.
Ex: A fost incorect. A procedat aşa pentru
că nu a avut de ales.
Într-un text ştiinţific, se aduc o serie de
argumente şi apoi se trage concluzia:
Ex: De aici se desprinde faptul că…
Ex: De unde se deduce că…
c. clasa adverbelor deictice
- totale – trimit la situaţia de comunicare şi
se decodează integral
Ex: Fă şi tu aşa (şi îi arăt prin gesturi cum
să facă)
Ex: Aici / ieri / alaltăieri / azi e tare cald.
- parţiale – au semnificaţie proprie, cu
observaţia că unul dintre complementele
verbului se decodează deictic.
Ex: Vino mai aproape (aproape = adverb
care cere un complement: aproape de…
Acest complement se recuperează deictic)
Ex: Amfiteatrul Bălcescu este deasupra.
Ex: Biblioteca este alături.
Tot aici intră şi adverbele: mai înainte,
concomitent, simultan
Ex: Azi facem aşa, mai înainte de asta
altfel.
Eterogenitatea lexico-semantică
Din punct de vedere lexico-semantic avem
predicate şi argumente.
(a) predicatele – exprimă proprietăţi ale
entităţilor sau relaţii între entităţi.
- verbele funcţionează predicativ, putând să
exprime caracteristici (El s-a îmbătat), sau
relaţii între entităţi (El s-a împrietenit cu
Ion).
- adjectivul poate să exprime caracteristici
(El este frumos), sau relaţii între entităţi (E
capabil de sacrificiu)
(b) entităţile funcţionează argumental /
actanţial există predicate cu un singur
argument / actant (El s-a îmbătat. El este
frumos = un singur argument în poziţie de
subiect) sau cu două argumente (El e
capabil de sacrificiu).
În cazul predicatelor verbale avem 3
argumente (Eu trimit cartea cuiva) Adverbul
funcţionează ca predicat logico-semantic,
dar cu o notă specifică faţă de acestea:
adverbul nu denotă proprietăţi ale
obiectelor, ci proprietăţi ale proprietăţilor
sunt predicate ale predicatelor (predicate
de rangul II) = au un argument care e el
însuşi predicat. Intră aici: a. modalele
propriu-zise şi cantitativele
Ex: Scrie corect / citeţ / frumos / mult /
destul.
b. adverbe cu un argument obligatoriu
propoziţional
Ex: Sigur că / probabil că / negreşit că / de
bună seamă că va reuşi.
c. predicate cu două argumente: cere un
nominal (căruia i se impune restricţie de
formă) şi un predicat
Ex: Înainte de revoluţie nu s-a întâmplat
nimic (înainte = este el însuşi un predicat şi
cere predicatul nu s-a întâmplat, de
revoluţie = nominal căruia i se impune
restricţie: prepoziţia de)
Ex: Paralel cu / concomitent cu revoluţia s-a
întâmplat…
Ex: Locuiesc aproape de / departe de
facultate (de facultate = argument de tip
nominal cu restricţie)
*Argumentele nominale se pot realiza şi
propoziţional
Ex: Concomitent cu ce s-a întâmplat.
Ex: M-am mutat aproape de cine doresc eu.
*aidoma / contrar lor – restricţia de formă
este cazuală (al doilea argument este în D)
Această clasă cu două argumente se
apropie foarte mult de prepoziţii, deosebirea
fiind pur şi simplu sintactică. Pentru
prepoziţie, actualizarea argumentului 2 este
obligatorie, în timp ce adverbele permit
neexprimarea argumentului.
Ex: Înainte de revoluţie vs. Înainte s-a
întâmplat o nenorocire.
Chiar şi atunci când argumentul e suprimat,
el e recuperat din situaţia de comunicare,
deci o recuperare deictică. Trecerea de la
prepoziţie la adverb e simplă. Ex: după
- prepoziţie: S-a întâmplat după revoluţie.
- adverb: S-a întâmplat după.
Faptul că adverbul funcţionează predicativ
în situaţiile (a), (b) şi (c) poate fi pus în
evidenţă de câteva particularităţi:
- adverbul se poate nega (nu e sigur că, nu
înainte de)
- adverbul se poate aproxima ca orice
predicat (Scrie oarecum / aproximativ
corect. Cam înainte de revoluţie)
- există adverbe care pot funcţiona ca
predicate sintactice, aşa cum există verbe
sau adjective simetrice. Verb simetric: a se
învecina. Adjectiv simetric: egal. Adverb:
departe.
Ex: Casa mea e departe de casa lui
Ex: Casele noastre sunt departe una de alta
(una de alta = locuţiune pronominală care
exprimă valoarea de reciprocitate)
Ex: Ion se învecinează cu Gigi (Ion = SB,
Gigi = obiect prepoziţional)
Ex: Ion şi Gigi se învecinează unul cu altul
(Ion şi Gigi = 2 argumente în poziţie de SB)
Alte adverbe şi-au pierdut funcţia
semantico-predicativă şi funcţionează ca a
III-a categorie, ca termeni logici care leagă
argumentul de predicat. Intră aici adverbe
cu caracter relaţional, adverbele
comparative CA şi DECÂT. Statutul acestor
cuvinte este foarte ambiguu dacă ele sunt
rupte de context.
DECÂT
Decât1 – semiadverb, echivalentul adverbial
al lui numai
Ex: N-a venit decât Ion. A venit numai tata.
Decât2 – relaţional, comparativ
Ex: Învaţă mai bine decât învaţă ea.
Comparaţi:
a. Ion învaţă mai bine
decât sora lui.
b. El învaţă mai bine
decât sora lui, anul trecut.
b’ I-am dat cu mai mare plăcere lui Ion
decât lui Gigi.
c. El învaţă mai bine
decât mine şi dect tine.
În (a) – argumentul 2 este obligatoriu
propoziţional (decât învaţă sora lui)
În (b) – avem o urmă a naturii
propoziţionale a lui decât – anul trecut
În (b’) – decât lui Gigi = D, explicabil prin
subînţelegerea unui verb care impune
restricţia de caz.
În (c) – s-a produs trecerea spre prepoziţie:
se păstrează SB din vechea propoziţie
comparativă şi primeşte cazul Ac. Atunci
când cazul Ac este impus de decât s-a
produs o alunecare spre clasa prepoziţiei.
*Complementul comparativ nu mai e
considerat un circumstanţial de mod, ci este
Curs nr.
un complement al adjectivului sau al
verbului pentru că e cerut obligatoriu de un
grad de comparaţie.
*Complementul se obţine printr-o
reorganizare sintactică. La origine era o
propoziţie comparativă şi prin elipsă se
ajunge la un complement comparativ.
*Acest decât alunecă de la utilizarea de
adverb de comparaţie spre utilizarea
prepoziţională pentru că impune direct cazul
Ac.
CA – prezintă aceeaşi ambiguitate
Ca1 – o prepoziţie a calităţii
Ex: L-am trimis ca inspector (se poate
substitui cu locuţiunea prepoziţională: în
calitate de)
Ex: L-am angajat ca paznic.
*de obicei cere o predicaţie de categorizare
substantivul e nearticulat (ca inspector)
Ca2 – este ca-ul comparaţiei, care are exact
statutul lui decât
Ex: I-am dat cu aceeaşi plăcere lui Ion ca şi
lui Gigi
Ex: El învaţă ca mine (ca mine – avem o
restricţie de caz ca alunecă uşor spre
utilizarea prepoziţională)
*contextual, ca funcţionează când
prepoziţional, când adverbial.
Dinamica clasei adverbului
- treceri dinspre şi înspre această clasă -
1. conversiunea adverb – adjectiv şi adjectiv
- adverb
Atenţie: e sănătos / e important / e greu / e
periculos / e util să – în construcţii
impersonale, adjectivul devine adverb (în
poziţia de SB apare propoziţie
conjuncţională – e important să faci asta /
infinitivul – e important a se face asta /
supinul – e important de făcut asta)
Ex: Fumatul e nesănătos (adjectiv) vs. E
nesănătos să fumezi (adverb)
Analogie: nu e bine să fumezi (adverb) vs.
*nu e bun să fumezi (adjectiv)
Situaţia adverbelor cantitative mult, destul,
puţin
Ex: Doarme mult – e clar că funcţionează
adverbial pentru că verbul e intranzitiv şi nu
poate avea complemente
Dar: Mănâncă mult vs. A cumpărat brânză.
A mâncat multă din ea.
Sau: A cumpărat vin. A băut mult din el.
(brânză, vin = substantive masive: mult nu e
adverbial, e pronominal)
Altă trecere adverb adjectiv: femeie bine
Adjectivele invariabile aşa, asemenea –
provin din adverbe.
2. alunecarea adverbului spre clasa
prepoziţiei
Toate prepoziţiile fără argument explicit
devin adverbe. Ex: A venit după.
3. ca, decât – alunecarea se face contextual
4. Relaţia adverb – substantiv
Există substantivizări ale adverbelor dar şi
trecerea unor substantive la adverbe de
timp
Ex: Învaţă ziua / noaptea / duminica
Trecerea e parţială: Învaţă nopţile / ziua
întreagă (întreagă = adjectiv cantitativ).
Trecerea e totală în cazul adverbelor
modale cu rol intensiv (beat tun, strânge
florile mănunchi)
5. unele substantive devin modalizatori de
opinie (chipurile), sau mărci de gradare
(modest nevoie mare, nici vorbă)
6. substantivizări accidentale / sintactice
prin aşezarea adverbului în poziţie de SB
Ex: A făcut doar bine. Cât bine şi cât rău a
mai făcut.
Ex: Din sânul vecinicului ieri / Trăieşte azi
ce moare (Eminescu).