Adverbul – parte de vorbire neflexibilă
1. Cum se recunoaște adverbul? Cum se diferențiază de adjectiv?
Undeva, departe, în zare se întrevedeau niște călăreți. – adverbe de loc, primul este
nehotărât, iar al doilea este popriu-zis
Adineauri am vorbit cu Emilia la telefon. – adverb de timp
Lunea are loc evenimentul. – adverb de timp
Lunea aceasta voi participa la festivitatea de absolvire a fratelui meu. - substantiv
comun
Adverbul
- Parte de vorbire neflexibilă (nu își
poate schimba forma)
- Detrmină un verb (care exprimă o
acțiune);
- Nu preia nimic de la verb;
ex. Fata scrie frumos.
- Aplic testul acordului gramatical:
Ex. Fata scrie frumos.
Băiatul scrie frumos.
Copiii scriu frumos.
Fetele scriu frumos.
- indiferent de numărul persoanelor,
adverbul nu își schimbă forma;
- adverbul este o parte de vorbire
neflexibilă, care indică o
caracteristică a unei acțiuni
exprimate printr-un verb. (ex. Se
îmbracă elegant.); a unei stări (ex.
Prietenul tău se simte bine.); a unei
însușiri (ex. Ferestrele larg deschise
aduc aerul curat.) – adjectivul
participial „deschise” indică o
însușire care apoi este
caracterizată;
- doar unele adverbe pot avea
categoria gramaticală a
comparației, preluată de la adjectiv;
ex. Cel mai sigur mod de a te proteja
este să porți mască. – adejectiv la
superlativ relativ de superioritate
Stă cel mai departe de mine. – adverb
la superlativ relativ de superioritate
Adjectivul
- Parte de vorbire flexibilă (își
schimbă forma)
- Determină un substantiv, cu care se
acordă în categoriile gramaticale
comune (gen, număr și caz)
- Preia de la substantiv niște
desinențe;
Ex. Fata frumoasă scrie bine.
Băieții frumoși scriu bine.
- In funcție de numărul persoanelor,
adjectivul își schimbă forma.
- Există și adjective invariabile, care
nu pot avea în flexiune decât o
formă unică; ele nu trebuie
confundate cu adverbul: mov,
turcoaz, bleu, roz, gri, cumsecade,
sadea, tenace, deoarece, spre
deosebire de adverb care nu se
plasează lângă un substantiv decât
legat de acesta printr-o prepoziție
(ex. Ziua de ieri a fost una
ostenitoare.), adjectivul stă mereu
lângă un substantiv, indicând o
caracteristică a acestuia.
- Categoria gramaticală a
comparației este la adjectiv o
trăsătură proprie, distinctivă,
pentru că o distinge de alte părți de
vorbire; nu toate adjectivele pot
avea grade de comparație.
2. Clasificarea adverbului
a) După alcătuire, adverbele pot fi simple (abia, agale, azi, mâine, ieri, da, nu, cam,
prea, doar, foarte, sus, jos, mereu, atunci etc.) sau compuse (formate prin derivare
sau prin compunere: a+casă, de+parte, ast+fel, de+a+supra, de+loc, de+cât,
tot+u+și, fățiș=față+iș, pieptiș=piept+iș, ne+întrerupt, real+mente,
vitejște=viteaz+ește)
b) După înțeles, adverbele pot fi : de loc, de mod (propriu-zise: agale, alene, astfel,
așa, cum, cumva, zadarnic, de prisos, dar și provenite din alte părți de vorbire: din
adjectiv – frumos, greșit, rău, corect, sigur etc., din substantiv – buștean, tun,
bocnă, criță, bâtă, cremene, cuc, covor, cobză etc.), de timp; cantitative (atât,
mult, puțin, suficient, enorm, extraordinar, teribil, nemaipomenit, grozav, uimitor
etc.) ; de cauză și de scop (de aceea, de aia, de asta, pentru asta etc.)
c) Locuțiunile adverbiale, care au în structura lor alte părți de vorbire, precum
prepoziția sau substantivul sau adjectivul, însă folosite cu înțelesul unui adverb: pe
de rost (mecanic), din nou (repetat), pe neașteptate, din când în când (uneori), de
obicei (adesea), de jur împrejur, de milă, de nevoie, cât vezi cu ochii, pe nepusă
masă, la paștele cailor etc.
3. Alte clasificări ale adverbului:
a) Adverbele propoziționale (adverbe predicat): când sunt folosite ca răspuns la o
întrebare sau când constituie confirmări ale unor enunțări anterioare:
-Pleci?
-Da/Nu/Firește/Probabil/Negreșit/Cu siguranță etc.

- Crezi că va întârzia?
- Da/Nu/Firește/Probabil/Negreșit/Cu siguranță etc.
b) Adverbe predicative (care îndeplineasc funcția sintactică de predicat verbal și care
sunt termen regent pentru o subordonată subiectivă)
De ex. desigur, firește, probabil, negreșit, cu siguranță, bineînțeles, de bună seamă,
poate + un element de relație (de obicei că, să) + subordonata subiectivă
Desigur /că voi participa la concurs./
Poate /să plouă, /eu tot voi ieși cu bicicleta./ poate, ca adverb, este diferit de verbul
a putea, prin aceea că nu primește categoria persoanei...
Pot să plouă ....
Poți să plouă ....

Merg, desigur, la spectacol mâine seară. - adverb de întărire, cu funcție expresivă,

pentru că întărește acțiunea verbului predicat
Desigur că merg la spectacol mâne seară. „ce este desigur?”= „că merg la spectacol”
– adverb predicat, cu funcția sintactică de predicat-verbal

Mi-ai oferit, cu siguranță, mai multă încredere în mine.

 Cu siguranță că sunt mai încrezătoare în mine. – prezența elementului de relație
subordonator după adverb este marca predicativității acestuia.

c) Adverbe nume predicativ: e + bine, rău, sigur, clar, adevărat, păcat, posibil, evident,
firesc etc. (verb copulativ „e” + numele predicativ exprimat prin adverb de mod,
formează împreună predicatul nominal)
d) E bine să fii precaut.
e) E rău să nu îți pese de ceilalți.
f) E posibil să plouă.
g) E evident că nu va reuși la concurs.
h) E firesc să fii dornic de progres.

Adverbul adjunct (subordonat verbului) și adverbul centru (devine regent pentru un alt
adverb sau pentru altă parte de vorbire/ parte de propoziție)
A plecat ieri. (verbul este regent, iar adverbul este subordonat, subaltern)
A plecat ieri de dimineață. (când ieri? – de dimineață, este un adverb adjunct, iar ieri
este un adverb centru)
Vine aici. – circumstanțial de loc, adverb de loc
Vine repede. – circumstanțial de mod
Vine acum pe la mine. – circumstanțial de timp

De aceea am plecat, pentru că eram obosit. – circumstanțial de cauză

Pentru aceea am venit, ca să mă ajuți. – circumstanțial de scop
E ușor să vorbești. – nume predicativ
Poate că va veni pe la noi. – predicat verbal