Adjectivul

Adjectivul este partea de vorbire care exprimă

însușirea unui obiect (lucru, ființă, fenomen al naturii etc.).
Acesta determină un substantiv. Adjectivul se acordă în gen,
număr și caz cu substantivul determinat.

Ex. Cerul albastru pare din poveste.

albastru- adjectiv propriu-zis, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul „cerul”:
genul neutru, numărul singular, caz nominativ

Adjectivele sunt: ■ variabile, cele care își modifică forma în vorbire: bun, alb,
frumos etc.
În funcţie de gen și de număr au patru forme flexionare (bun), trei forme flexionare
(grijuliu, cenușiu) și două forme flexionare (limpede, vechi);
■ invariabile, cele care nu își modifică forma în vorbire:
cumsecade, gri, lila etc.

Locul obișnuit al adjectivului este după substantivul determinat. Adjectivul poate să

stea însă și înaintea substantivului. În această situație, preia articolul hotărât de la
substantivul determinat.
Ex.: fata frumoasă frumoasa fată
Adjectivele se împart în adjective propriu-zise (curajos, bun, frumos, laș etc.)
și adjective provenite din alte părți de vorbire.
Adjectivele pot proveni din:
1. Pronume și se numesc adjective pronominale:
- Adjective pronomimale demonstrative
Ex. Cealaltă fată m-a căutat.
- Adjective pronominale nehotărâte
Ex. Fiecare copil este special.
- Adjective pronominale posesive
Ex. Prietenul meu este acel cățel.
- Adjective pronominale negative
Ex. Niciun test nu a fost corectat.
- Adjective pronominale de întărire
Ex. Băiatul însuși a câștigat.
- Adjective pronominale relative
Ex. Nu știu ce film îți place.
- Adjective pronominale interogative
Ex. Ce țară ai vrea să vizitezi?
2. Adjective provenite din verbe la participiu și gerunziu
Ex. Ușa deschisă era veche. (a deschide- deschis)
Rana sângerândă fusese bandajată. ( a sângera-sângerând)

3. Adjective provenite din adverbe

Ex. Tatăl lui este un bărbat bine.

Schimbarea valorii gramaticale a adjectivului

Adjectivul își poate modifica valoarea gramaticală:
 prin substantivizare (devine substantiv atunci când este articulat)
Frumosul a intrat în casă. (articol hotărât)
Un frumos a intrat în casă. (articol nehotărât)
Cel frumos a intrat în casă. ( articol demonstrativ)

 poate deveni adverb:

El citește frumos. ( devine adverb pentru că determină un verb, spunând ceva despre
acțiune, nu despre un obiect, o persoană, precum adjectivul – cum citește?- frumos)

Gradele de comparaţie

Gradele de comparaţie (sau de intensitate) sunt formele pe care le ia adjectivul

pentru a arăta în ce măsură un obiect are o însuşire în raport cu alte obiecte sau cu
alte momente ale existenţei sale.

Gradele de comparaţie sunt:

1. pozitivul, care exprimă o însuşire a obiectului fără ca aceasta să fie
comparată; este forma din dicţionar a adjectivului (copil curajos);
 2. comparativul, care exprimă însuşirea unui obiect prin raportare la însuşirea
altui obiect sau la însuşirea obiectului într-un alt moment al existenţei sale;
comparativul este:
 de egalitate, construit cu ajutorul grupurilor de cuvinte tot atât de, tot
aşa de, la fel de, deopotrivă de (copil la fel de curajos);
 de superioritate, construit cu ajutorul cuvântului mai (copil mai
curajos);
 de inferioritate, construit cu ajutorul cuvintelor mai şi puţin (copil mai
puţin curajos).
3. superlativul, care exprimă intensitatea maximă a însuşirii; superlativul este:
 relativ, când presupune raportarea la un grup de obiecte, gradul maxim
al intensităţii fiind stabilit prin comparaţie; superlativul relativ este:
a) de superioritate, construit cu articolul demonstrativ cel, cea, cei,
cele şi cuvântul mai (copilul cel mai curajos);
b) de inferioritate, construit cu articolul demonstrativ, cuvântul mai şi
cuvântul puţin (copilul cel mai puţin curajos);

 absolut, când exprimă intensitatea la un grad maxim, fără o raportare

la un reper; acesta este:
a) de superioritate, construit cu ajutorul cuvântului foarte ( foarte
curajos). Alte mijloace de redare a superlativului absolut: folosirea unor
adverbe (extrem de, prea, extraordinar de), expresii ( din cale-afară
de...), substantive cu valoare adverbială ( curajos foc), alte adverbe ( ce,
cât ex. ce curajos!), prelungirea unor sunete ( curajooos) sau reluarea
cuvântului ( curajos-curajos).
b) de inferioritate, construit cu ajutorul cuvintelor foarte, tare, prea şi
a cuvântului puţin (copil foarte puţin curajos).

! Există adjective care nu au grade de comparație, pentru că:

1. sunt la origine (în limba latină) comparative sau superlative (superior, inferior,
anterior, posterior, optim, suprem, maxim, minim, superb etc.);
2. însuşirea exprimată nu poate fi modificată (complet, unic, principal,
fundamental, veşnic, viu, definitiv etc.);
 3. sensul cuvântului nu permite comparația (acvatic, rădăcinos, energetic,
profesional, bucureştean etc.).

Funcții sintactice ale adjectivului

Cazul NOMINATIV
 Atribut adjectival – Frunzele ruginii au căzut.
 Nume predicativ – Cartea este captivantă.
.
Cazul ACUZATIV
 Atribut adjectival – Ofer cadoul interesant.
 Circumstanțial de timp – De mic cânta frumos.
 Circumstanțial de cauză – A murit de bolnav.
 Complement prepozițional – Din mare s-a făcut mic.
Cazul GENITIV
 Atribut adjectival – Rochia fetei frumoase s- a rupt.
Cazul DATIV
 Atribut adjectival – Elevei silitoare i-am oferit cadoul.
Cazul VOCATIV
 Atribut adjectival- Dragă primăvară, vino!

Locuțiunea adjectivală

Locuțiunile adjectivale sunt exprimate printr-un grup de două sau mai multe
cuvinte, care împreună au valoarea unui adjectiv și exprimă însușirea unui obiect, a
unei persoane etc.
Locuțiunile adjectivale se comportă precum un adjectiv și pot fi însoțite de un articol
demonstrativ (omul cel cu stare). Acestea avea grade de comparație (un om foarte
de treabă).
Cu mintea îngustă naiv
Cu stare bogat, înstărit
Cu credință credincios
De seamă important
De treabă cumsecade
De ispravă bun
Cu scaun la cap matur
Din topor bădăran
Numai piele și os slab
Ca vai de el amărât
Întors pe dos supărat, posomorât
Îngust la minte Smintit, obtuz

Funcții sintactice ale locuțiunii adjectivale

Cazul NOMINATIV
 Atribut adjectival – Omul de seamă era acela.
 Nume predicativ – Prietenul meu este de treabă.
Cazul ACUZATIV
 Atribut adjectival – L-am văzut pe bărbatul cu stare.
Cazul GENITIV
 Atribut adjectival – Curtea vecinului cu scaun la cap era îngrijită.
Cazul DATIV
 Atribut adjectival – Îi ofer colegului de treabă o bomboană.
Caz VOCATIV
 Atribut adjectival- Omule de seamă, să mă vizitezi!