Expansiunea

fundului oceanic

A realizat, Radu Nicoleta,Procop Olga grupa-1TAP-11

 Expansiunea fundului oceanic şi
înregistrarea câmpului magnetic terestru

Prin acest mecanism tectonic, de apariţie şi dezvoltare a

rifturilor, urmat de expansiunea fundului oceanic, dirijat de
curenţii subcrustali localizaţi în astenosferă a rezultat
fragmentarea megacontinentelor Gondwana şi Laurasia începută
acum 230-300 milioane de ani. În urma expansiunii fundului
oceanic şi împingerii laterale a blocurilor continentale au rezultat
Oceanul Atlantic, Oceanul Tethys (Mesogeea) şi Oceanul Indian
Bazinele oceanice şi maritime reprezintă 71% din suprafaţa Pământului. Constituie cele
mai întinse forme de relief negativ, fiind umplute de apă.
Ele sunt create de factorii tectonici, în etape de sute de milioane de ani.
Forme de relief suboceanic:
Platforma continentală - coboară de la 0 la 200 m adâncime, netedă şi uşor înclinată; aici
se desfăşoară majoritatea activităţilor omului legate de mare (pescuitul, extracţia de
petrol şi gaze naturale, etc.)
Abruptul continental (povârnişul oceanic) coboară de la 200 la 3000-4000m;
Câmpia abisală (fundul oceanului), ce coboară până la 6000m.
Rifturi (crăpături ale scoarţei, pe und eiese magma din mataua superioară)
Fose (gropi) abisale - sunt porţiunile cele mai adânci din ocean; sunt prezente acolo unde
are loc procesul de subducţie. Ce amai adâncă groapă abisală este Gropa Marianelor
(11.033m) din Oceanul Pacific
Dorsale oceanice (lanţuir de munţi suboceanici) , situate de o parte şi de
alta a rifturilor. Vârfurile lor cle ami înalte pot apărea deasupra nivelului
mării, sub formă d einsule vulcanice
Dominant în alcătuire există scoarţă oceanică bazaltică şi doar pe margini,
la contactul cu continentele (de la 0m la -3000m) apare scoarţa granitică.
Rocile sedimentare, deşi sunt prezente indiferent de adâncime, sunt
discontinui şi au grosime redusă. Deşi au vechime de sute de milioane de
ani, ele reprezintă în întregime regiuni labile ale scoarţei în care formele de
relief de ordin inferior, create dominant de manifestări generale sau locale
ale proceselor tectonice, sunt limitate ca tipuri.
 Teoria expansiunii fundului
oceanic.
In concluzie, teoria expansiunii
fundului oceanic afirma ca: Fundul
oceanic este intr-o dinamica
continua. Prin rifturi, din mantaua
superioara, iese materia topita care
da nastere lanturilor muntoase de
pe dorsalele oceanice si formeaza
astfel o crusta oceanica care are o
miscare divergenta. In partile
opuse, in zona marilor fose, scoarta
terestra este absorbita si retopita in
partea superioara a mantalei. Planul
pe care este subdusa materia in
zona fosei poarta denumirea de
plan Benioff si acesta are o
inclinare de 45 - 600 . Acesta
reprezinta sediul unor puiternice
seisme. Miscarea materiei in manta
este datorata curentilor de
convectie.
Datarile radiometrice arata ca, cele mai vechi
roci ale fundului oceanic sunt in jurul a 200
M.A. Aceasta denota ca, fundul oceanic propriu-
zis nu este nicaieri mai vechi decat Mezozoicul.
El este in continua transformare la scara
timpului geologic, fiind in continua expansiune,
prin formarea de crusta oceanica si prin
deplasare. Constitutia si structura sa net diferite
de cea a continentelor, ca si relieful aparte, au
condus la acceptarea faptului ca fundul oceanic
are o evolutie particulara. Aceasta concluzie s-a
impus relativ brusc dupa 1959, cand a aparut
ipoteza expansiunii fundului oceanic dar s-a
cristalizat intr-un timp mult mai indelungat, prin
acumularea continua a datelor despre
morfologia si constitutia geologica a fundului
oceanic.
Pe fundul oceanului, la circa 4 500 de metri adâncime, este întuneric
complet şi apa foarte rece. Animalele care trăiesc acolo nu se pot folosi
de ochi pentru a-şi găsi hrana - de fapt, majoritatea sunt oarbe. În
schimb, au simţul tactil foarte dezvoltat, adică au capacitatea de a detecta
schimbările chimice din apă pentru a ajunge la sursa de hrană.
Fundul oceanului este acoperit cu un strat gros de sedimente, alcătuite
din nisip, mâl, particule fine de rocă, precum şi resturi ale animalelor şi
plantelor care trăiesc în apele de suprafaţă. Unele animale care se
hrănesc cu aceste resturi se îngroapă în mâl sau se târăsc pe deasupra lui.