Teorie funcții derivabile

Teorema lui Fermat

Fie f : I → ℝ, f continuă și derivabilă pe intervalul I și 𝒙𝟎 𝛜 𝐃𝐟 ′ , punct de extrem a funcției f. Atunci 𝒇′ (𝒙𝟎 ) = 𝟎 .

Derivata în punctul 𝑥0 are panta 0.

Demonstrație:

Pentru a demonstra această teoremă fie 𝑥0 punct de maxim, vom calcula semnul derivatei la stânga (𝑥 < 𝑥0 ) și la
dreapta(x > 𝑥0 ) lui 𝑥0 .

𝑓(𝑥)−𝑓(𝑥0 )
𝑓𝑠′ (𝑥0 ) = 𝑙𝑖𝑚 𝑥−𝑥0
> 0, deoarece 𝑥 < 𝑥0 => 𝑥 − 𝑥0 < 0, iar 𝑥0 este punct de maxim 𝑓(𝑥0 ) > 𝑓(𝑥), ∀ x ∈ I/{𝑥0 } (1)
𝑥→𝑥0

𝑓(𝑥)−𝑓(𝑥0 )
𝑓𝑑′ (𝑥0 ) = 𝑙𝑖𝑚 < 0, deoarece 𝑥 > 𝑥0 => 𝑥 − 𝑥0 > 0, iar 𝑥0 este punct de maxim 𝑓(𝑥0 ) > 𝑓(𝑥), ∀ x ∈ I/{𝑥0 } (2)
𝑥→𝑥0 𝑥−𝑥0

Din (1), (2) și ținând cont de faptul că f este derivabă pe I => ∃ 𝑓 ′ (𝑥0 ), 𝑓𝑠′ (𝑥0 ) = 𝑓𝑑′ (𝑥0 ) = 𝑓 ′ (𝑥0 ) = 0.

Teorema lui Rolle

Fie f : I → ℝ, f continuă pe [𝒂, 𝒃] și derivabilă 𝐩𝐞 (𝒂, 𝒃), unde a,b ∈ intervalului I și 𝒇(𝒂) = 𝒇(𝒃) , atunci ∃ 𝒙𝟎 ∈ (𝒂, 𝒃),
pentru care 𝒇′ (𝒙𝟎 ) = 𝟎 .

Demonstrație:

Cazul 1:

Funcția f este constantă, 𝑓(𝑥) = 𝑘, 𝑘 ∈ ℝ ⇒ ∀𝑥 ∈ (𝑎, 𝑏), 𝑓 ′ (𝑥) = 0.

Cazul 2:

Funcția f nu este constantă, deci din teorema lui Weierstrass (funcții continue pe un interval) rezultă că există sup(x) îi
inf(x), iar funcția își atinge limitele, deci sup(x)=max și inf(x)=min, min și max fiind puncte de extrem. Fie 𝑥1 = 𝑚𝑎𝑥 și
𝑥2 = 𝑚𝑖𝑛.

Dacă 𝑥1 și 𝑥2 𝜖 (𝑎, 𝑏), atunci, din teorema lui Fermat => 𝑓 ′ (𝑥1,2 ) = 0 .

Dacă 𝑥1 = 𝑎 => 𝑓(𝑥1 ) = 𝑓(𝑎) = 𝑓(𝑏) și 𝑥2 𝜖 (a,b), atunci, din teorema lui Fermat => 𝑓 ′ (𝑥2 ) = 0 .
Teorema lui Lagrange

Fie f : I → ℝ, f continuă pe [𝒂, 𝒃] și derivabilă pe (𝒂, 𝒃), unde 𝒂, 𝒃 ∈ intervalului I, atunci ∃ 𝒙𝟎 ∈ (𝒂, 𝒃), astfel încât
𝒇(𝒃)−𝒇(𝒂) 𝒇(𝒃)−𝒇(𝒂)
𝒃−𝒂
= 𝒇′ (𝒙𝟎 ) . Expresia 𝒃−𝒂
reprezintă ecuația secantei care trece prin punctele a și b, iar 𝒇′ (𝒙𝟎 ) reprezintă
ecuația tangentei la grafic în punctul 𝒙𝟎 .

Demonstrație:

Pentru a demonstra această teoremă, se poate construi o funcție pentru care să se aplice teorema lui Rolle. Funcția va
𝑓(𝑏)−𝑓(𝑎)
trebui să fie egală în a și în b, iar derivata ei să conducă la relația = 𝑓 ′ (𝑥0 ).
𝑏−𝑎

𝑓(𝑏)−𝑓(𝑎)
Fie funcția 𝑔(𝑥) = 𝑓(𝑥) − ⋅ (𝑥 − 𝑎)
𝑏−𝑎

𝑓(𝑏)−𝑓(𝑎)
𝑔(𝑎) = 𝑓(𝑎) − 𝑏−𝑎
⋅ (𝑎 − 𝑎) = 𝑓(𝑎) − 0 = 𝑓(𝑎) (1)
𝑓(𝑏)−𝑓(𝑎)
𝑔(𝑏) = 𝑓(𝑏) − ⋅ (𝑏 − 𝑎) = 𝑓(𝑏) − 𝑓(𝑏) + 𝑓(𝑎) = 𝑓(𝑎) (2)
𝑏−𝑎

Din (1) și (2) => 𝑔(𝑎) = 𝑔(𝑏), atunci din teorema lui Rolle => ∃ 𝑥0 ∈ (𝑎, 𝑏), astfel încât 𝑔′ (𝑥0 )=0.
𝑓(𝑏)−𝑓(𝑎) 𝑓(𝑏)−𝑓(𝑎)
𝑔′ (𝑥0 ) = 𝑓 ′ (𝑥0 ) − 𝑏−𝑎
= 0, deci 𝑓 ′ (𝑥0 ) = 𝑏−𝑎
.

Teorema lui Lagrange pentru o secantă cu panta 𝑐 = 0.5 și funcția 𝑓(𝑥) = 𝑠𝑖𝑛(𝑥).

Consecința 1 a teoremei lui Lagrange

Fie f : I → ℝ, f continuă pe [𝒂, 𝒃] și derivabilă pe (𝒂, 𝒃), unde 𝒂, 𝒃 ∈ intervalului I, dacă 𝒇′ (𝒙) = 𝟎, ∀𝒙 ∈ (𝒂, 𝒃), atunci
𝒇(𝒙) = 𝒌, 𝒌 ∈ ℝ.

𝑘1 , 𝑥 ∈ (a, b]
Dacă 𝑓 ′ (𝑥) = 0, ∀𝑥 ∈ (𝑎, 𝑐) și f este definită pe două ramuri, atunci 𝑓(𝑥) = { , unde 𝑘1 nu este neapărat
𝑘2 , 𝑥 ∈ (𝑏, 𝑐)
egală cu 𝑘2 .

Consecința 2 a teoremei lui Lagrange

Fie f, g : I → ℝ, f continuă pe [𝒂, 𝒃] și derivabilă pe (𝒂, 𝒃), unde 𝒂, 𝒃 ∈ intervalului I, dacă 𝒇′ (𝒙) = 𝒈′ (𝒙), ∀𝒙 ∈ (𝒂, 𝒃),
atunci 𝒇(𝒙) = 𝒈(𝒙) + 𝒌, 𝒌 ∈ ℝ.
Consecința 3 a teoremei lui Lagrange

Fie f : I → ℝ, f continuă pe [𝒂, 𝒃] și derivabilă pe (𝒂, 𝒃) cu 𝒂 < 𝒃, unde 𝒂, 𝒃 ∈ intervalului I, dacă 𝒇′ (𝒙) ≥ 𝟎,

(𝒇′ (𝒙) > 𝟎 ), ∀𝒙 ∈ (𝒂, 𝒃), atunci 𝒇(𝒙) este crescătoare (strict crescătoare) pe (𝒂, 𝒃).

𝜋 𝜋 𝜋 𝜋 𝜋 𝜋
𝑓 ′ = 𝑐𝑜𝑠 𝑥 ≥ 0, 𝑥 𝜖 [− , ] rezultă că 𝑓 = 𝑠𝑖𝑛 𝑥 [− , ] este strict crescătoare pe (− , ).
2 2 2 2 2 2