CURSUL 12

INTEGRABILITATE îN ℝ𝑛

Integralele multiple sunt o extensie naturală a integralei Riemann la cazul funcţiilor de mai multe variabile. În partic-
ular, atunci când funcţia ce trebuie integrată are două variabile, vorbim despre integrala dublă; în cazul în care avem de
a face cu trei variabile, vorbim de integrala triplă. În acest fel, putem calcula unele caracteristici numerice ale obiectelor
3D (volum, masă, etc.)

1. Măsura Jordan
Deoarece noţiunea de integrală (chiar în ℝ) este puternic legată de măsura unei mulţimi (precum lungimea, aria sau
volumul), vom începe prin a defini un astfel de concept în ℝ𝑛 .
Definiţie.
a) Fie 𝑎 1, 𝑎 2, . . . , 𝑎𝑛 ∈ ℝ şi 𝑏 1, 𝑏 2, . . . , 𝑏𝑛 ∈ ℝ astfel încât 𝑎𝑘 < 𝑏𝑘 , ∀𝑘 ∈ 1, 𝑛. Mulţimea
𝐼 0 = [𝑎 1, 𝑏 1 ] × ⋅ ⋅ ⋅ × [𝑎𝑛 , 𝑏𝑛 ] = {(𝑥 1, 𝑥 2, . . . , 𝑥𝑛 ) ∈ ℝ𝑛 ∣ 𝑎𝑘 ≤ 𝑥𝑘 ≤ 𝑏𝑘 , ∀𝑘 ∈ 1, 𝑛}
se numeşte un interval compact 𝑛-dimensional (dacă 𝑛 = 2 sau 𝑛 = 3, îl numim de asemenea dreptunghi, respectiv
paralelepiped cu laturile, respectiv feţele paralele la axele de coordonate).
Măsura (Jordan a) lui este numărul
𝜇(𝐼 0 ) ∶= (𝑏 1 − 𝑎 1 )(𝑏 2 − 𝑎 2 ) . . . (𝑏𝑛 − 𝑎𝑛 ).
(dacă 𝑛 = 2 sau 𝑛 = 3, aceasta este aria, respectiv volumul dreptunghiului sau paralelipipedului 𝐼 0 ).
b) Numim mulţime elementară (măsurabilă Jordan) orice mulţime din ℝ𝑛 ce poate fi scrisă ca o reuniune finită de
intervale compacte 𝑛-dimensionale ce nu au puncte interioare comune, adică o mulţime de forma
𝑞
𝐸 = ⋃ 𝐼𝑙
𝑙=1

astfel încât 𝐼𝑙 = [𝑎𝑙1, 𝑏𝑙1 ] × [𝑎𝑙2, 𝑏𝑙2 ] × ⋯ × [𝑎𝑙𝑛 , 𝑏𝑛𝑙 ], 𝑙 = 1, 𝑞 şi astfel încât 𝐼˚𝑗 ∩ 𝐼˚𝑙 = ∅, ∀𝑗, 𝑙 ∈ {1, 2, . . . , 𝑞}, 𝑗 ≠ 𝑙.
Măsura Jordan a mulţimii 𝐸 este definită ca
𝑞
𝜇(𝐸) ∶= ∑ 𝜇(𝐼𝑙 ),
𝑙=1

unde 𝜇(𝐼𝑙 ) = ∏𝑛𝑘=1 (𝑏𝑘𝑙 − 𝑎𝑙𝑘 ).

Vom nota E 𝐽𝑛 familia tuturor mulţimilor elementare din ℝ𝑛 .
Măsura unei mulţimi elementare este bine definită din cauză că se poate arăta ca ea nu depinde (exerciţiu!) de
reprezentarea ei (ce nu este unică) ca o reuniune finită de intervale compacte ce nu au puncte interioare comune.
Definiţie. Fie 𝐴 ⊆ ℝ𝑛 o mulţime mărginită.
a) Numim măsura Jordan interioară a mulţimii 𝐴 numărul
𝜇∗ (𝐴) = sup {𝜇(𝐸) ∣ 𝐸 ⊆ 𝐴, 𝐸 ∈ E 𝐽𝑛 }
(dacă nu există o mulţime elementară inclusă în 𝐴, 𝜇∗ (𝐴) este atunci 0).
b) Măsura Jordan exterioară a mulţimii 𝐴 este numărul
𝜇 ∗ (𝐴) = inf {𝜇(𝐸) ∣ 𝐸 ⊇ 𝐴, 𝐸 ∈ E 𝐽𝑛 }.
c) Spunem că 𝐴 este măsurabilă Jordan dacă 𝜇∗ (𝐴) = 𝜇 ∗ (𝐴). Valoarea ei comună se numeşte măsura Jordan a
mulţimii 𝐴 şi se notează 𝜇 𝐽 (𝐴) (se obişnuieşte să o numim arie dacă 𝑛 = 2 sau volum dacă 𝑛 = 3)
Este evident că pentru o mulţime mărginită 𝐴 ⊆ ℝ𝑛 , 𝜇∗ (𝐴) şi 𝜇 ∗ (𝐴) sunt numere reale pozitive ce satisfac 𝜇∗ (𝐴) ≤
∗
𝜇 (𝐴).
Observaţii.
1. Orice mulţime elementară 𝐸 ∈ E 𝐽𝑛 este măsurabilă Jordan, prin definiţie.

1
2. Nu orice mulţime mărginită din ℝ𝑛 este măsurabilă Jordan. De exemplu, în ℝ2 considerăm
𝐴𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 0 ≤ 𝑥 ≤ 1, 0 ≤ 𝑦 ≤ 𝑓𝐷 (𝑥)}
unde 𝑓𝐷 ∶ ℝ → ℝ este funcţia lui Dirichlet function, definită de
1, 𝑥 ∈ ℚ;
𝑓𝐷 (𝑥) ∶= {
0, 𝑥 ∈ ℝ ∖ ℚ.
Atunci 𝜇∗ (𝐴𝐷 ) = 0, deoarece nu există mulţime elementară 𝐸 ⊆ 𝐴𝐷 ; pe de altă parte, 𝜇 ∗ (𝐴𝐷 ) = 1, deoarece orice mulţime
elementară 𝐸 ⊇ 𝐴 trebuie să includă dreptunghiul [0, 1] × [0, 1]. De aceea, 𝐸 nu este măsurabilă Jordan.
3. Există mulţimi ne-elementare ce sunt măsurabile Jordan. De exemplu, subgraficul unei funcţii integrabile Riemann
𝑓 ∶ [𝑎, 𝑏] → ℝ+ , adică mulţimea
Γ𝑓 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑎 ≤ 𝑥 ≤ 𝑏, 0 ≤ 𝑦 ≤ 𝑓 (𝑥)} ,
𝑏
este măsurabilă Jordan, cu 𝜇 𝐽 (Γ𝑓 ) = aria(Γ𝑓 ) = ∫ 𝑓 (𝑥)𝑑𝑥.
𝑎
Într-adevăr, dacă 𝑓 ∈ R[𝑎, 𝑏], atunci 𝑓 ∈ B[𝑎, 𝑏]. Pentru orice partiţie Δ = {𝑎 = 𝑥 0 < 𝑥 1 < . . . < 𝑥𝑛−1 < 𝑥𝑛 = 𝑏} a
intervalului [𝑎, 𝑏], fie numerele reale 𝑚𝑖 ∶= inf 𝑓 (𝑥) şi 𝑀𝑖 = sup 𝑓 (𝑥), pentru orice 𝑖 = 1, 𝑛.
𝑥∈[𝑥𝑖−1 ,𝑥𝑖 ] 𝑥∈[𝑥𝑖−1 ,𝑥𝑖 ]
𝑛
Dacă definim 𝐸 Δ′ ∶= ⋃𝑛𝑖=1 [𝑥𝑖−1, 𝑥𝑖 ] × [0,𝑚𝑖 ], avem: 𝐸 Δ′ ∈ E 𝐽2 , 𝐸 Δ′ ⊆ Γ𝑓 şi 𝜇(𝐸 Δ′ ) = ∑𝑚𝑖 (𝑥𝑖 − 𝑥𝑖−1 ) = 𝑠 𝑓 (Δ) (suma Darboux
𝑖=1
inferioară ce corespunde lui 𝑓 şi Δ). În consecinţă, rezultă că 𝑠 𝑓 (Δ) ≤ 𝜇∗ (Γ𝑓 ).
𝑛
În mod similar, dacă definim 𝐸 Δ′′ = ⋃ [𝑥𝑖−1, 𝑥𝑖 ] × [0, 𝑀𝑖 ], observăm că 𝐸 Δ′′ ∈ E 𝐽2 , 𝐸 Δ′′ ⊇ Γ𝑓 şi 𝜇 ∗ (Γ𝑓 ) ≤ 𝜇(𝐸 Δ′′ ) =
𝑖=1
𝑛
∑𝑀𝑖 (𝑥𝑖 − 𝑥𝑖−1 ) = S 𝑓 (Δ) (suma Darboux inferioară ce corespunde lui 𝑓 şi Δ).
𝑖=1
De aceea,
𝑠 𝑓 (Δ) ≤ 𝜇∗ (Γ𝑓 ) ≤ 𝜇 ∗ (Γ𝑓 ) ≤ 𝑆 𝑓 (Δ), ∀Δ ∈ D[𝑎, 𝑏].
𝑏
Pe de altă parte, deoarece 𝑓 este integrabilă pe [𝑎, 𝑏], avem 𝐼 = supΔ 𝑠 𝑓 (Δ) = inf Δ 𝑆 𝑓 (Δ) = 𝐼 = ∫ 𝑓 (𝑥)𝑑𝑥. Com-
𝑎
𝑏
binând cele două relaţii, obţinem 𝜇∗ (Γ𝑓 ) = 𝜇 ∗ (Γ𝑓 ) = ∫ 𝑓 (𝑥)𝑑𝑥, adică Γ𝑓 este măsurabilă Jordan şi aria ei este egală cu
𝑎
𝑏
∫ 𝑓 (𝑥)𝑑𝑥.
𝑎

4. Mai general, putem afirma că dacă 𝑓 , 𝑔 ∶ [𝑎, 𝑏] → ℝ sunt două funcţii Rieman integrabile pe [𝑎, 𝑏] astfel încât 𝑓 (𝑥) ≤
𝑔(𝑥), ∀𝑥 ∈ [𝑎, 𝑏], atunci mulţimea Γ𝑓 ,𝑔 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑎 ≤ 𝑥 ≤ 𝑏, 𝑓 (𝑥) ≤ 𝑦 ≤ 𝑔(𝑥)} este măsurabilă Jordan cu
𝑏
𝜇 𝐽 (Γ𝑓 ,𝑔 ) = ∫ (𝑔(𝑥) − 𝑓 (𝑥))𝑑𝑥 .
𝑎

Ca o aplicaţie, vom calcula aria unei elipse. Fie 𝑎, ˜ 𝑏˜ > 0 şi 𝑎 ∶= −𝑎,

˜ 𝑏 ∶= 𝑎.
˜ Definim funcţiile 𝑓 , 𝑔 ∶ [𝑎, 𝑏] → ℝ prin
𝑏˜
√ ˜ √
𝑓 (𝑥) ∶= − 𝑎˜ 𝑎˜2 − 𝑥 2 şi 𝑔(𝑥) ∶= 𝑎˜ 𝑎˜2 − 𝑥 2 , 𝑥 ∈ [𝑎, 𝑏] = [−𝑎,
𝑏
˜ 𝑎].
˜ Reuniunea graficelor lor determină o elipsă de ecuaţie
𝑥2 𝑦2
𝑎˜ 2 + − 1 = 0; de aceea, domeniul mărginit de această elipsă este dat de
𝑏˜ 2

𝑏˜ √ 2 𝑏˜ √ 2
Γ𝑓 ,𝑔 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ −𝑎˜ ≤ 𝑥 ≤ 𝑎,
˜ − 𝑎˜ − 𝑥 2 ≤ 𝑦 ≤ 𝑎˜ − 𝑥 2 } ,
𝑎˜ 𝑎˜
2𝑏˜ 𝑎˜ √ 2 ˜ În consecinţă aria unei elipse de semiaxe 𝑎˜ şi 𝑏˜ este 𝜋 𝑎˜𝑏.
˜
Prin calcul integral, găsim 𝜇 𝐽 (Γ𝑓 ,𝑔 ) =
∫ 𝑎˜ − 𝑥 2𝑑𝑥 = 𝜋 𝑎˜𝑏.
𝑎˜ −𝑎˜
5. Din definiţie, o mulţime 𝐵 ⊆ ℝ𝑛 este măsurabilă şi are măsura Jordan nulă dacă pentru orice 𝜀 > 0, există 𝐸𝜀 ∈ E 𝐽𝑛
astfel încât 𝐵 ⊆ 𝐸𝜀 şi 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀 ) < 𝜀.
Unele condiţii necesare şi suficiente pentru ca o mulţime din ℝ𝑛 să fie măsurabilă Jordan se regăsesc în rezultatul
următor:
Teorema 1.1. Fie 𝐴 ⊆ ℝ𝑛 o mulţime mărginită. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(i) 𝐴 este măsurabilă Jordan;
(ii) ∀𝜀 > 0, ∃𝐸𝜀′ , 𝐸𝜀′′ ∈ E 𝐽𝑛 ∶ 𝐸𝜀′ ⊆ 𝐴 ⊆ 𝐸𝜀′′ şi 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ) − 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ) < 𝜀;
(iii) 𝜕𝐴 este măsurabilă Jordan şi 𝜇 𝐽 (𝜕𝐴) = 0;

2
 (iv) există şiruri (𝐸˜𝑚 )𝑚∈ℕ∗ ⊆ E 𝐽𝑛 şi (𝐸ˆ𝑚 )𝑚∈ℕ∗ ⊆ E 𝐽𝑛 astfel încât 𝐸˜𝑚 ⊆ 𝐴 ⊆ 𝐸ˆ𝑚 , ∀𝑚 ∈ ℕ∗ şi lim 𝜇 𝐽 (𝐸˜𝑚 ) = lim 𝜇 𝐽 (𝐸ˆ𝑚 ).
𝑚→∞ 𝑚→∞

Observaţie. Pentru o mulţime măsurabilă Jordan 𝐴, 𝜇 𝐽 (𝐴) ≠ 0 este echivalentă cu 𝐴˚ ≠ ∅.

Fie M𝑛𝐽 familia tuturor mulţimilor din ℝ𝑛 ce sunt măsurabile Jordan.
Teorema 1.2 (Proprietăţi ale măsurii Jordan).
i) 𝜇 𝐽 (𝐴) ≥ 0, ∀𝐴 ∈ M𝑛𝐽 (pozitivitate).
ii) 𝜇 𝐽 (𝐴 ∪ 𝐵) = 𝜇 𝐽 (𝐴) + 𝜇 𝐽 (𝐵), ∀𝐴, 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 cu 𝐴˚ ∩ 𝐵˚ = ∅ (aditivitate).
iii) ∀𝐴, 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 ∶ 𝐵 ⊆ 𝐴 ⇒ 𝐴 ∖ 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 şi 𝜇 𝐽 (𝐴 ∖ 𝐵) = 𝜇 𝐽 (𝐴) − 𝜇 𝐽 (𝐵) (substracţie).
iv) ∀𝐴, 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 ∶ 𝐵 ⊆ 𝐴 ⇒ 𝜇 𝐽 (𝐵) ≤ 𝜇 𝐽 (𝐴) (monotonie).
v) ∀𝐴 ∈ M𝑛𝐽 , ∀𝐵 ⊆ ℝ𝑛 ∶ 𝜇 𝐽 (𝐴) = 0, 𝐵 ⊆ 𝐴 Ô⇒ 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 şi 𝜇 𝐽 (𝐵) = 0 (completitudine).
Demonstraţie.
i) Această proprietate este evidentă, deoarece pentru orice mulţime 𝐴 ⊆ ℝ𝑛 , 𝜇∗ (𝐴) ≥ 0.
ii) Deoarece 𝐴 ∈ M𝑛𝐽 , pentru orice 𝜀 > 0, există 𝐸𝜀′ , 𝐸𝜀′′ ∈ E 𝐽𝑛 astfel încât 𝐸𝜀′ ⊂ 𝐴 ⊂ 𝐸𝜀′′ şi 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ) − 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ) < 𝜀2 . De asemenea,
𝐵 ∈ M𝑛𝐽 implică faptul că pentru orice 𝜀 > 0, există 𝐹𝜀′ , 𝐹𝜀′′ ∈ E 𝐽𝑛 astfel încât 𝐹𝜀′ ⊂ 𝐵 ⊂ 𝐹𝜀′′ şi 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′′ ) − 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′ ) < 𝜀2 . Atunci
𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ) + 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′ ) ≤ 𝜇 𝐽 (𝐴) + 𝜇 𝐽 (𝐵) ≤ 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ) + 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′′ ),
𝐸𝜀′ ∪ 𝐹𝜀′, 𝐸𝜀′′ ∪ 𝐹𝜀′′ ∈ M𝑛𝐽 (exerciţiu!) şi
𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ∪ 𝐹𝜀′ ) ≤ 𝜇 ∗ (𝐴 ∪ 𝐵) ≤ 𝜇 ∗ (𝐴 ∪ 𝐵) ≤ 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ∪ 𝐹𝜀′′ ).
Dar 𝐴˚ ∩ 𝐵˚ = ∅ implică 𝐸˚𝜀′ ∩ 𝐹˚𝜀′ = ∅, deci 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ∪ 𝐹𝜀′ ) = 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ) + 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′ ) (exerciţiu!). Pe de altă parte, 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ∪ 𝐹𝜀′′ ) ≤
𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ) + 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′′ ) (exerciţiu!). Combinând cele două relaţii obţinem
𝜇 ∗ (𝐴 ∪ 𝐵) − 𝜀 ≤ 𝜇 𝐽 (𝐴) + 𝜇 𝐽 (𝐵) ≤ 𝜇∗ (𝐴 ∪ 𝐵) + 𝜀.
Lasând 𝜀 ↘ 0, deducem
𝜇 ∗ (𝐴 ∪ 𝐵) = 𝜇 ∗ (𝐴 ∪ 𝐵) = 𝜇 𝐽 (𝐴) + 𝜇 𝐽 (𝐵),
adică 𝐴 ∪ 𝐵 este măsurabilă Jordan şi 𝜇 𝐽 (𝐴 ∪ 𝐵) = 𝜇 𝐽 (𝐴) + 𝜇 𝐽 (𝐵).
iii) Din nou, pentru orice 𝜀 > 0, putem găsi mulţimi 𝐸𝜀′ , 𝐸𝜀′′, 𝐹𝜀′, 𝐹𝜀′′ ∈ E 𝐽𝑛 astfel încât 𝐸𝜀′ ⊂ 𝐴 ⊂ 𝐸𝜀′′ , 𝐹𝜀′ ⊂ 𝐵 ⊂ 𝐹𝜀′′ , 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ )−𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ) < 𝜀2
şi 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′′ ) − 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′ ) < 𝜀2 . Atunci 𝐸𝜀′ ∖ 𝐹𝜀′′, 𝐸𝜀′′ ∖ 𝐹𝜀′ ∈ M𝑛𝐽 (exerciţiu!) şi
𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ) − 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′′ ) ≤ 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′ ∖ 𝐹𝜀′′ ) ≤ 𝜇 ∗ (𝐴 ∖ 𝐵) ≤ 𝜇 ∗ (𝐴 ∖ 𝐵) ≤ 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ∖ 𝐹𝜀′ ) = 𝜇 𝐽 (𝐸𝜀′′ ) − 𝜇 𝐽 (𝐹𝜀′ ).
De aceea, cu un argument similar celui din punctul precedent,
𝜇 ∗ (𝐴 ∖ 𝐵) = 𝜇 ∗ (𝐴 ∖ 𝐵) = 𝜇 𝐽 (𝐴) − 𝜇 𝐽 (𝐵),
ce arată că 𝐴 ∖ 𝐵 este măsurabilă Jordan şi 𝜇 𝐽 (𝐴 ∖ 𝐵) = 𝜇 𝐽 (𝐴) − 𝜇 𝐽 (𝐵).
iv) Rezultă din prima şi a treia proprietate.
v) Deoarece 𝜇 𝐽 (𝐴) = 0, pentru orice 𝜀 > 0 putem găsi 𝐸𝜀 ∈ E 𝐽𝑛 astfel încât 𝐴 ⊆ 𝐸𝜀 şi 𝜇(𝐸𝜀 ) < 𝜀. Prin urmare, 𝐵 ⊆ 𝐸𝜀 , ∀𝜀 > 0;
împreună cu inegalitatea 𝜇(𝐸𝜀 ) < 𝜀, aceasta implică 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 şi 𝜇 𝐽 (𝐵) = 0.

Observaţii.
1. Din demonstraţia acestei teoreme putem de asemenea vedea că dacă 𝐴, 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 , atunci 𝐴 ∪ 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 şi 𝐴 ∖ 𝐵 ∈ M𝑛𝐽 .
Mai mult, are loc proprietatea de subaditivitate: 𝜇 𝐽 (𝐴 ∪ 𝐵) ≤ 𝜇 𝐽 (𝐴) + 𝜇 𝐽 (𝐵).
2. graficul unei funcţii continue 𝑓 ∶ [𝑎, 𝑏] Ð→ ℝ+ are aria nulă (adică are măsura Jordan 0). Într-adevăr, deoarece
𝑓 ∈ C[𝑎, 𝑏] ⊂ R[𝑎, 𝑏] şi Γ𝑓 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑎 ≤ 𝑥 ≤ 𝑏, 0 ≤ 𝑦 ≤ 𝑓 (𝑥)} este măsurabilă Jordan. Aşadar, din echivalenţa
între primul şi al treilea punct al teoremei 1.1, mulţimea 𝜕𝐴 are arie nulă. Deoarece 𝐺 𝑓 ⊆ 𝜕(Γ𝑓 ), 𝐺 𝑓 este de asemenea
măsurabilă Jordan şi are arie nulă.
3. Orice mulţime din ℝ2 a cărei frontieră se poate scrie ca o reuniune finită de grafice ale unor funcţii continue pe
intervale compacte este măsurabilă Jordan.

2. Integrala Riemann multiplă pe mulţimi compacte

Fie 𝐷 ⊆ ℝ𝑛 o mulţime compactă nevidă (deci, mărginită şi închisă) astfel încât 𝐷 ∈ M𝑛𝐽 . Vom considera de asemenea
funcţia 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ ce trebuie integrată.
Definiţie.
a) Numim diviziune a lui 𝐷 orice familie finită {𝐷𝑖 }1≤𝑖≤𝑝 de submulţimi ale lui 𝐷 astfel încât:
i) 𝐷𝑖 ∈ M𝑛𝐽 , ∀𝑖 ∈ 1, 𝑝;

3
 ii) 𝐷˚ 𝑖 ∩ 𝐷˚ 𝑗 = ∅, ∀𝑖, 𝑗 ∈ {1, . . . , 𝑝} cu 𝑖 ≠ 𝑗;
𝑝
iii) 𝐷 = ⋃𝑖=1 𝐷𝑖 .
Notăm D(𝐷) familia tuturor diviziunilor lui 𝐷.
b) Pentru o diviziune Δ definim norma ei ∥Δ∥:=max {diam(𝐷𝑖 )}, unde diam(𝐷𝑖 ) este diametrul lui 𝐷𝑖 .
1≤𝑖≤𝑝
𝑝
Observaţie. Din proprietatea de aditivitate a măsurii Jordan, avem 𝜇 𝐽 (𝐷) = ∑𝜇 𝐽 (𝐷𝑖 ).
𝑖=1

Definiţie. Fie Δ = {𝐷𝑖 }1≤𝑖≤𝑝 o diviziune a lui 𝐷.

a) Un 𝑝-uplu 𝜉 Δ = (𝜉 1, 𝜉 2, . . . , 𝜉 𝑝 ) ∈ (ℝ𝑛 ) se numeşte un sistem de puncte intermediare ale lui Δ dacă 𝜉 𝑖 ∈ 𝐷𝑖 ,
𝑝

∀𝑖 = 1, 𝑛. Mulţimea tuturor sistemelor de puncte intermediare ale lui Δ este notată ΞΔ .

b) Numim suma Riemann a funcţiei 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ în raport cu Δ şi un sistem de puncte intermediare 𝜉 Δ = (𝜉 1, 𝜉 2, . . . , 𝜉 𝑛 ),
numărul
𝑛
𝜎 𝑓 (Δ, 𝜉 Δ ) = ∑ 𝑓 (𝜉 𝑖 )𝜇 𝐽 (𝐷𝑖 ).
𝑖=1

Definiţie. Spunem că funcţia 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ este integrabilă Riemann dacă există 𝐼 ∈ ℝ astfel încât pentru orice 𝜀 > 0,
există 𝛿𝜀 > 0 astfel încât pentru orice diviziune Δ = {𝐷𝑖 }1≤𝑖≤𝑝 a lui 𝐷 cu ∥Δ∥ < 𝛿𝜀 şi orice sistem de puncte intermediare
𝜉 Δ = (𝜉 1, 𝜉 2, . . . , 𝜉 𝑝 ) ale lui Δ, să avem
∣𝜎 𝑓 (Δ, 𝜉 Δ ) − 𝐼 )∣ < 𝜀.
Numărul 𝐼 se numeşte integrala multiplă (dacă 𝑛 = 2 sau 𝑛 = 3, integrala dublă, respectiv triplă) a lui 𝑓 şi se notează

∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, 𝑥 2, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1𝑑𝑥 2 . . . 𝑑𝑥𝑛 .

𝐷
Ca în cazul unu-dimensional, se poate arăta că o funcţie integrabilă Riemann pe o mulţime compactă este mărginită.
Putem de asemenea defini sumele Darboux inferioară şi superioară a unei funcţii 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ prin
𝑝
𝑠 𝑓 (Δ) ∶= ∑ 𝑚𝑖 𝜇 𝐽 (𝐷𝑖 );
𝑖=1
𝑝
𝑆 𝑓 (Δ) ∶= ∑ 𝑀𝑖 𝜇 𝐽 (𝐷𝑖 ),
𝑖=1

unde Δ = {𝐷𝑖 }1≤𝑖≤𝑝 este o diviziune a lui 𝐷 şi 𝑚𝑖 ∶= inf 𝑓 (𝑥), 𝑀𝑖 ∶= sup 𝑓 (𝑥), 𝑖 = 1, 𝑝.
𝑥∈𝐷𝑖 𝑥∈𝐷𝑖
Este uşor de văzut că are loc următoarea relaţie:
𝑚 ⋅ 𝜇 𝐽 (𝐷) ≤ 𝑠 𝑓 (Δ) ≤ 𝑆 𝑓 (Δ) ≤ 𝑀 ⋅ 𝜇 𝐽 (𝐷),
unde Δ este o diviziune arbitrară a lui 𝐷 şi 𝑚 ∶= inf 𝑓 (𝑥), 𝑀 ∶= sup 𝑓 (𝑥).
𝑥∈𝐷 𝑥∈𝐷
Dacă notăm 𝐼 ∶= sup 𝑠 𝑓 (Δ) şi 𝐼 ∶= inf 𝑠 𝑓 (Δ), integrala Darboux inferioară, respectiv superioară a lui 𝑓 , deducem
Δ∈D(𝐷) Δ∈D(𝐷)

𝑚 ⋅ 𝜇 𝐽 (𝐷) ≤ 𝐼 ≤ 𝐼 ≤ 𝑀 ⋅ 𝜇 𝐽 (𝐷).
Ca şi în cazul 𝑛 = 1, putem arăta următorul rezultat:
Propoziţia 2.1. Fie 𝐷 ⊆ ℝ𝑛 o mulţime compactă nevidă ce este măsurabilă Jordan şi 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ o funcţie mărginită. Atunci
𝑓 este integrabilă Riemann dacă şi numai dacă 𝐼 = 𝐼 , condiţie ce este echivalentă cu
∀𝜀 > 0, ∃Δ ∈ D(𝐷) ∶ 𝑆 𝑓 (Δ𝜀 ) − 𝑠 𝑓 (Δ𝜀 ) < 𝜀.

În acest caz, 𝐼 = 𝐼 = ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, 𝑥 2, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1𝑑𝑥 2 . . . 𝑑𝑥𝑛 .

𝐷

Putem acum demonstra următorul rezultat:

Teorema 2.2. Fie 𝐷 ⊆ ℝ𝑛 o mulţime compactă nevidă care este măsurabilă Jordan şi 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ o funcţie continuă. Atunci
𝑓 este integrabilă Riemann.
Demonstraţie. Deoarece 𝐷 este compactă, 𝑓 este uniform continuă, deci pentru orice 𝜀 > 0, există 𝛿𝜀 > 0 astfel încât pentru orice
𝑥 ′, 𝑥 ′′ ∈ 𝐷 cu ∥𝑥 ′ − 𝑥 ′′ ∥ < 𝛿𝜀 , avem ∣𝑓 (𝑥 ′ ) − 𝑓 (𝑥 ′′ )∣ <
𝜀
.
𝜇 𝐽 (𝐷)

4
 Fie Δ = {𝐷𝑖 }1≤𝑖≤𝑝 o diviziune arbitrară a lui 𝐷 cu ∥Δ∥ < 𝛿(𝜀). Atunci
𝑝
𝑆 𝑓 (Δ) − 𝑠 𝑓 (Δ) = ∑(𝑀𝑖 − 𝑚𝑖 )𝜇 𝐽 (𝐷𝑖 ),
𝑖=1

unde 𝑚𝑖 ∶= inf 𝑓 (𝑥), 𝑀𝑖 ∶= sup 𝑓 (𝑥), 𝑖 = 1, 𝑝. Datorită continuităţii lui 𝑓 pe 𝐷, deoarece 𝐷𝑖 sunt submulţimi compacte ale lui 𝐷,
𝑥∈𝐷𝑖 𝑥∈𝐷𝑖
rezultă că există 𝜉 𝑖 , 𝜂𝑖 ∈ 𝐷𝑖 astfel încât 𝑚𝑖 = 𝑓 (𝜉 𝑖 ) şi 𝑀𝑖 = 𝑓 (𝜂𝑖 ). De aceea,
𝑝 𝑝
𝜀 𝜀
𝑆 𝑓 (Δ) − 𝑠 𝑓 (Δ) = ∑(𝑓 (𝜂𝑖 ) − 𝑓 (𝜉 𝑖 ))𝜇 𝐽 (𝐷𝑖 ) < ∑ 𝜇 𝐽 (𝐷𝑖 ) = 𝜇 𝐽 (𝐷) = 𝜀.
𝑖=1 𝜇 𝐽 (𝐷) 𝑖=1 𝜇 𝐽 (𝐷)
Din propoziţia precedentă, 𝑓 este integrabilă Riemann. 
O generalizare a rezultatului de mai sus este dată de următoarea teoremă:
Teorema 2.3. Fie 𝐷 ⊆ ℝ𝑛 o mulţime compactă nevidă care este măsurabilă Jordan şi 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ o funcţie continuă în orice
element al lui 𝐷 cu excepţia unei mulţimi măsurabile Jordan de măsură nulă. Atunci 𝑓 este integrabilă Riemann.
Proprietăţile unei funcţii integrabile Riemann sunt similare cu cele din cazul 𝑛 = 1:
Propoziţia 2.4. Fie 𝐷 ⊆ ℝ𝑛 o mulţime compactă nevidă ce este măsurabilă Jordan. Atunci:
i) ∫…∫ 1 ⋅ 𝑑𝑥 1𝑑𝑥 2 . . . 𝑑𝑥𝑛 = 𝜇 𝐽 (𝐷);
𝐷
ii) pentru orice funcţii integrabile Riemann 𝑓 , 𝑔 ∶ 𝐷 → ℝ şi orice 𝛼, 𝛽 ∈ ℝ, 𝛼 𝑓 + 𝛽𝑔 este integrabilă Riemann şi

∫…∫ (𝛼 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 ) + 𝛽𝑔(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 ))𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 =

𝐷

𝛼 ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 + 𝛽 ∫…∫ 𝑔(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 ;

𝐷 𝐷

iii) pentru orice funcţii integrabile Riemann 𝑓 , 𝑔 ∶ 𝐷 → ℝ cu 𝑓 (𝑥) ≤ 𝑔(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝐷, avem:

∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 ≤ ∫…∫ 𝑔(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 ;

𝐷 𝐷

iv) pentru orice funcţie integrabilă Riemann 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ, ∣𝑓 ∣ este de asemenea integrabilă Riemann şi

∣∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 ∣≤ ∫…∫ ∣𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )∣𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 ;

𝐷 𝐷

v) pentru orice funcţie integrabilă Riemann 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ, există 𝜆 ∈ [inf 𝑓 (𝑥), sup 𝑓 (𝑥)] astfel încât:
𝑥∈𝐷 𝑥∈𝐷

∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 = 𝜆𝜇 𝐽 (𝐷).

𝐷

Dacă, în plus, 𝑓 ∈ 𝐶(𝐷) şi 𝐷 este conexă (adică nu poate fi împărţită în două mulţimi închise disjuncte), atunci
există 𝜉 ∈ 𝐷 astfel încât

∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 = 𝑓 (𝜉)𝜇 𝐽 (𝐷);

𝐷
○ ○
vi) dacă 𝐷 este reuniunea a două mulţimi compacte nevide 𝐷 1 şi 𝐷 2 ce sunt măsurabileJordan, cu 𝐷 1 ∩ 𝐷 2 = ∅, şi 𝑓
este integrabilă Riemann şi pe 𝐷 1 şi pe 𝐷 2 , atunci 𝑓 este integrabilă Riemann pe 𝐷 şi

∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 = ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 + ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 ;

𝐷 𝐷1 𝐷2

vii) pentru orice 𝑓 , 𝑔 ∈ 𝐶(𝐷) cu 𝑔(𝑥) ≥ 0, ∀𝑥 ∈ 𝐷, există 𝜂 ∈ 𝐷 astfel încât

∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑔(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 = 𝑓 (𝜂)∫…∫ 𝑔(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 .

𝐷 𝐷

2.1. Integrala dublă pe mulţimi compacte.

După cum am menţionat deja, în cazul particular 𝑛 = 2, integrala multiplă se mai numeşte integrala dublă. Dacă
𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ este o funcţie integrabilă Riemann pe o mulţime compactă nevidă şi măsurabilă Jordan 𝐷 ⊆ ℝ2 , vom nota
integrala ei dublă prin ∬ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥 𝑑𝑦. În cele ce urmează vom prezenta câteva metode de a o calcula.
𝐷

5
Propoziţia 2.5 (cazul dreptunghiului). Dacă pentru orice 𝑥 ∈ [𝑎, 𝑏], 𝑓 (𝑥, ⋅) este integrabilă Riemann şi funcţia 𝑥 ↦
𝑑
∫ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑦 este de asemenea Riemann integrabilă pe [𝑎, 𝑏], atunci
𝑐
𝑏 𝑑
∬ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∫ (∫ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑦)𝑑𝑥 .
[𝑎,𝑏]×[𝑐,𝑑] 𝑎 𝑐

Mai mult, dacă 𝑓 (𝑥,𝑦) = 𝑓1 (𝑥)𝑓2 (𝑦), ∀(𝑥,𝑦) ∈ [𝑎, 𝑏] × [𝑐, 𝑑] şi 𝑓1 ∈ R[𝑎, 𝑏], 𝑓2 ∈ R[𝑐, 𝑑], atunci avem
𝑏 𝑑
∬ 𝑓1 (𝑥)𝑓2 (𝑦)𝑑𝑥 𝑑𝑦 = ∫ 𝑓1 (𝑥)𝑑𝑥 ⋅ ∫ 𝑓2 (𝑦)𝑑𝑦.
[𝑎,𝑏]×[𝑐,𝑑] 𝑎 𝑐

Observaţii.
1. Un rezultat similar obţinem inversând rolurile lui 𝑥 şi 𝑦, prin egalitatea
𝑑 𝑏
∬ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∫ (∫ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥)𝑑𝑦.
[𝑎,𝑏]×[𝑐,𝑑] 𝑐 𝑎

2. O condiţie suficientă pentru ca ipoteza rezultatului de mai sus să fie îndeplinită este 𝑓 ∈ 𝐶([𝑎, 𝑏] × [𝑐, 𝑑]).
Definiţie.
a) O submulţime 𝐷 ⊆ ℝ2 se numeşte simplă în raport cu axa 𝑂𝑦 dacă există funcţiile continue 𝜑,𝜓 ∶ [𝑎, 𝑏] → ℝ cu
𝜑(𝑥) ≤ 𝜓 (𝑥), ∀𝑥 ∈ [𝑎, 𝑏], astfel încât
𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑎 ≤ 𝑥 ≤ 𝑏, 𝜑(𝑥) ≤ 𝑦 ≤ 𝜓 (𝑥)}.
b) O submulţime 𝐷 ⊆ ℝ2 se numeşte simplă în raport cu axa 𝑂𝑥 dacă există funcţiile continue 𝛾, 𝜔 ∶ [𝑐, 𝑑] → ℝ cu
𝛾(𝑦) ≤ 𝜔(𝑦), ∀𝑦 ∈ [𝑐, 𝑑], astfel încât
𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝛾(𝑦) ≤ 𝑥 ≤ 𝜔(𝑦), 𝑐 ≤ 𝑦 ≤ 𝑑}.
Teorema 2.6. Fie 𝐷 ⊆ ℝ2 un domeniu simplu în raport cu axa 𝑂𝑦 şi 𝑓 ∈ 𝐶(𝐷). Atunci
𝑏 𝜓 (𝑥)
∬ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∫ (∫ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑦)𝑑𝑥,
𝐷 𝑎 𝜑(𝑥)

unde funcţiile 𝜑,𝜓 ∶ [𝑎, 𝑏] → ℝ cu 𝜑(𝑥) < 𝜓 (𝑥) sunt astfel încât 𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑎 ≤ 𝑥 ≤ 𝑏, 𝜑(𝑥) ≤ 𝑦 ≤ 𝜓 (𝑥)}.
Observaţie. Dacă 𝑓 ∈ 𝐶(𝐷), cu 𝐷 simplă în raport cu axa 𝑂𝑥, adică având forma
𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝛾(𝑦) ≤ 𝑥 ≤ 𝜔(𝑦), 𝑐 ≤ 𝑦 ≤ 𝑑},
atunci are loc egalitatea
𝑑 𝜔(𝑦)
∬ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∫ (∫ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥)𝑑𝑦.
𝐷 𝑐 𝛾 (𝑦)
Exemplu. Fie 𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2+ ∣1 ≤ 𝑥𝑦 ≤ 3, 1 ≤ 𝑥𝑦 ≤ 4}. Vom calcula aria lui 𝐷.
Aplicând punctul i) al propoziţiei 2.4, avem
aria(𝐷) = 𝜇 𝐽 (𝐷) = ∬ 1𝑑𝑥 𝑑𝑦.
𝐷
○ ○
Deoarece 𝐷 = 𝐷 1 ∪ 𝐷 2 ∪ 𝐷 3 , cu 𝐷 𝑖 ∩ 𝐷 𝑗 = ∅, ∀𝑖, 𝑗 ∈ {1, 2, 3}, 𝑖 ≠ 𝑗, unde 𝐷 1 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝛾 1 (𝑦) = 𝑦1 ≤ 𝑥 ≤ 𝜔 1 (𝑦) =
√ √
𝑦, 1 ≤ 𝑦 ≤ 3}, 𝐷 2 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝛾 2 (𝑦) = 𝑦1 ≤ 𝑥 ≤ 𝜔 2 (𝑦) = 𝑦3 , 3 ≤ 𝑦 ≤ 2} şi 𝐷 3 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝛾 3 (𝑦) = 𝑦4 ≤ 𝑥 ≤ 𝜔 3 (𝑦) =
3
√
𝑦 , 2 ≤ 𝑦 ≤ 2 3}, obţinem, deoarece 𝐷 1 , 𝐷 2 , 𝐷 3 sunt domenii simple în raport cu axa 𝑂𝑥:

aria(𝐷) = ∬ 1𝑑𝑥 𝑑𝑦 = ∬ 1𝑑𝑥 𝑑𝑦 + ∬ 1𝑑𝑥 𝑑𝑦 + ∬ 1𝑑𝑥 𝑑𝑦 =

𝐷 𝐷1 𝐷2 𝐷3
√ √
3 𝑦 2 3/𝑦 2 3 3/𝑦
=∫ (∫ 1𝑑𝑥)𝑑𝑦 + ∫√ (∫ 1𝑑𝑥)𝑑𝑦 + ∫ (∫ 1𝑑𝑥)𝑑𝑦 =
1 1/𝑦 3 1/𝑦 2 𝑦/4
√ √
3 1 2 2 2 3 3 𝑦
=∫ (𝑦 − )𝑑𝑦 + ∫√ 𝑑𝑦 + ∫ ( − )𝑑𝑦 =
1 𝑦 3𝑦 2 𝑦 4
√ √
3 2 2 3
𝑦2 𝑦2
= ( − ln𝑦) ∣ + 2 ln𝑦∣√ + (3 ln𝑦 − ) ∣ =
2 1 3 8 2
3 1 1 3 3 1
= − ln 3 − + 2 ln 2 − ln 3 + 3 ln 2 + ln 3 − − 3 ln 2 + = 2 ln 2.
2 2 2 2 2 2

6
 În anumite condiţii, o integrală dublă pe o mulţime compactă nevidă, măsurabilă Jordan, poate fi calculată printr-o
schimbare de variabilă, scopul fiind în principal transformarea domeniului şi/sau funcţiei de integrat astfel încât calculele
să se simplifice.
Definiţie. Fie Ω ⊆ ℝ2 o mulţime compactă nevidă, măsurabilă Jordan şi 𝐹 ∶ Ω → 𝐷 ⊆ ℝ2 , definită de 𝐹 (𝑢, 𝑣) =
(𝑥(𝑢, 𝑣),𝑦(𝑢, 𝑣)), (𝑢, 𝑣) ∈ Ω o funcţie bijectivă ce poate fi extinsă la o funcţie de clasă 𝐶 1 pe o mulţime deschisă Ω ′ ⊇ Ω
astfel încât
𝐷(𝑥,𝑦)
det(𝐽𝐹 )(𝑢, 𝑣) = (𝑢, 𝑣) ≠ 0, ∀(𝑢, 𝑣) ∈ Ω
𝐷(𝑢, 𝑣)
𝐷(𝑥,𝑦)
(reamintim că 𝐽𝐹 este matricea jacobiană a lui 𝐹 , în timp ce determinantul său, 𝐷(𝑢,𝑣) se numeşte jacobianul lui 𝐹 ). Atunci
𝐷 este de asemenea o mulţime compactă, măsurabilă Jordan, iar 𝐹 se numeşte o schimbare de variabile (coordonate) de
la Ω la 𝐷.
Următorul rezultat ne spune cum poate o integrală pe 𝐷 poate fi transformată într-una pe Ω printr-o schimbare de
coordonate.
Propoziţia 2.7. Fie 𝐹 ∶ Ω → 𝐷, 𝐹 (𝑢, 𝑣) = (𝑥(𝑢, 𝑣),𝑦(𝑢, 𝑣)), (𝑢, 𝑣) ∈ Ω o schimbare de variabile şi 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ o funcţie
continuă. Atunci
𝐷(𝑥,𝑦)
∬ 𝑓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥 𝑑𝑦 = ∬ 𝑓 (𝑥(𝑢, 𝑣),𝑦(𝑢, 𝑣)) ∣ ∣ (𝑢, 𝑣)𝑑𝑢𝑑𝑣.
𝐷 Ω 𝐷(𝑢, 𝑣)
Observaţii.
1. Pentru exemplul precedent am fi putut aplica√de asemenea o schimbare de variabile. Să considerăm schimbarea de
√
variabile dată de 𝑥𝑦 = 𝑢 şi 𝑥𝑦 = 𝑣, echivalent 𝑥 = 𝑢𝑣 şi 𝑦 = 𝑢𝑣, cu 𝑢 ∈ [1, 3] şi 𝑣 ∈ [1, 4]. Atunci avem

𝐷(𝑥,𝑦)
aria(𝐷) = ∬ 1𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∬ ∣ ∣ (𝑢, 𝑣)𝑑𝑢𝑑𝑣,
𝐷 Ω 𝐷(𝑢, 𝑣)
unde Ω = {(𝑢, 𝑣) ∈ ℝ2 ∣ 1 ≤ 𝑢 ≤ 3, 1 ≤ 𝑣 ≤ 4} = [1, 3] × [1, 4] şi
⎡ 1 √ ⎤
⎡ 𝜕𝑥 𝜕𝑥 ⎤⎥ ⎢ √ 𝑢
⎢ ⎢ − √ ⎥⎥
𝐷(𝑥,𝑦) ⎢ ⎥
𝜕𝑣 ⎥ (𝑢, 𝑣) = det ⎢⎢ 2√𝑢𝑣 2𝑣 1
(𝑢, 𝑣) = det ⎢⎢ 𝜕𝑢 ⎥ √ 𝑣 ⎥⎥ = .
𝐷(𝑢, 𝑣) ⎢ 𝜕𝑦 𝜕𝑦 ⎥ ⎢ 𝑣
⎢ √ 𝑢 ⎥⎥ 2𝑣
⎢ ⎥ ⎢2 𝑢 √
⎣ 𝜕𝑢 𝜕𝑣 ⎦ ⎣ 2 𝑣 ⎥⎦
Astfel
3 4 4
1 3 1 1
aria(𝐷) = ∫ 𝑑𝑢 ⋅ ∫ ∣ ∣𝑑𝑣 = (𝑢∣1 ) ( ln 𝑣∣ ) = 2 ln 4 = 2 ln 2,
1 1 2𝑣 2 1 2
ceea ce confirmă valoarea obţinută mai sus.
2. O schimbare de variabile des întâlnită este dată de trecerea de la coordonatele carteziene (𝑥,𝑦) la coordonatele polare
(𝑟, 𝜃 ), prin relaţiile
⎧
⎪𝑥 = 𝑟 cos 𝜃 ;
⎪
⎨ with 𝑟 ∈ [𝑟 1, 𝑟 2 ] ⊆ [0, ∞), 𝜃 ∈ [𝜃 1, 𝜃 2 ] ⊆ [0, 2𝜋].
⎪
⎪𝑦 = 𝑟 sin 𝜃,
⎩
cos 𝜃 −𝑟 sin 𝜃
] = 𝑟 (sin2 𝜃 + cos2 𝜃 ) = 𝑟 .
𝐷(𝑥,𝑦)
Jacobianul acestei transformări este 𝐷(𝑟,𝜃 ) (𝑟, 𝜃 ) = det [
sin 𝜃 𝑟 cos 𝜃
3. Câteodată putem folosi coordonatele polare generalizate:
⎧
⎪𝑥 = 𝑎𝑟 cos𝛼 𝜃 ;
⎪
⎨
⎪
⎪𝑦 = 𝑏𝑟 sin𝛼 𝜃,
⎩
cu 𝑟 ∈ [𝑟 1, 𝑟 2 ] ⊆ [0, ∞) şi 𝜃 ∈ [𝜃 1, 𝜃 2 ] ⊆ [0, 2𝜋], cu 𝑎, 𝑏 şi 𝛼 parametri potriviţi. Dacă 𝛼 = 1, 𝑟 şi 𝜃 sunt numite coordonate
𝑥2 𝑦2
eliptice, corespunzând ecuaţiei elipsei 𝑎2 + 𝑏2 − 1 = 0 (în coordonate eliptice, această ecuaţie devine 𝑟 = 1).
𝑥2 𝑦2
Exemplu. Să calculăm ∬ (𝑦 − 𝑥 + 2)𝑑𝑥𝑑𝑦, unde 𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 4 + 9 < 1}.
𝐷

7
 Folosind transformarea eliptică (𝑥,𝑦) → (𝑟, 𝜃 ) dată de 𝑥 = 2𝑟 cos 𝜃, 𝑦 = 3𝑟 sin 𝜃 , cu 0 ≤ 𝑟 < 1 şi 0 ≤ 𝜃 ≤ 2𝜋, găsim
2𝜋 1 𝐷(𝑥,𝑦)
∬ (𝑦 − 𝑥 + 2)𝑑𝑥 𝑑𝑦 = ∫ [∫ (3𝑟 sin 𝜃 − 2𝑟 cos 𝜃 + 2) ∣ ∣ (𝑟, 𝜃 )𝑑𝑟 ]𝑑𝜃 =
𝐷 0 0 𝐷(𝑟, 𝜃 )
2𝜋 1 2𝜋
=∫ [∫ (3𝑟 sin 𝜃 − 2𝑟 cos 𝜃 + 2)6𝑟𝑑𝑟 ]𝑑𝜃 = ∫ (6 sin 𝜃 − 4 cos 𝜃 + 6)𝑑𝜃 =
0 0 0
2𝜋
= (−6 cos 𝜃 − 4 sin 𝜃 + 6𝜃 )∣ = 12𝜋 .
0

O altă aplicaţie a integralei duble este calculul masei unui obiect material 𝐷 în plan, cu densitate de masă cunoscută
𝜌. Aceasta este dată de formula
mass(𝐷) = ∬ 𝜌(𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦.
𝐷
Putem de asemenea determina coordonatele centrului de greutate (𝑥𝐺 ,𝑦𝐺 ) al lui 𝐷, prin formulele
∬𝐷 𝑥𝜌(𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦 ∬𝐷 𝑦𝜌(𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦
𝑥𝐺 = şi 𝑦𝐺 = .
∬𝐷 𝜌(𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦 ∬𝐷 𝜌(𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦
2.2. Integrala triplă pe mulţimi compacte.
Integrala triplă reprezintă integrala multiplă în cazul 𝑛 = 3. Se notează

∭ 𝑓 (𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧
𝐷
3
unde 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ şi 𝐷 ⊆ ℝ este o mulţime compactă nevidă, măsurabilă Jordan. Prin analogie cu cazul 𝑛 = 2, metodele
de calcul ale integralei triple sunt similare.
Definiţie. O submulţime 𝐷 ⊆ ℝ3 se numeşte simplă în raport cu axa 𝑂𝑧 dacă există o mulţime compactă, măsurabilă
Jordan 𝐷˜ ⊆ ℝ2 şi două funcţii continue 𝜑,𝜓 ∶ 𝐷˜ → ℝ cu 𝜑(𝑥,𝑦) ≤ 𝜓 (𝑥,𝑦), ∀(𝑥,𝑦) ∈ 𝐷,
˜ astfel încât

𝐷 = {(𝑥,𝑦, 𝑧) ∈ ℝ3 ∣ 𝜑(𝑥,𝑦) ≤ 𝑧 ≤ 𝜓 (𝑥,𝑦), (𝑥,𝑦) ∈ 𝐷}.

˜

Un astfel de domeniu în ℝ3 are volum (adică măsură Jordan) dat de formula

vol(𝐷) = 𝜇 𝐽 (𝐷) = ∬ 𝜓 (𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦 − ∬ 𝜑(𝑥,𝑦)𝑑𝑥𝑑𝑦.

𝐷˜ 𝐷˜
Mai general, putem formula un rezultat similar teoremei 2.6 pentru cazul 3D:
Propoziţia 2.8. Fie 𝐷 ⊆ ℝ3 o mulţime simplă în raport cu 𝑂𝑧 şi fie 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ o funcţie continuă. Atunci
𝜓 (𝑥,𝑦)
∭ 𝑓 (𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥𝑑𝑦 𝑧 = ∬ ̃ (∫ 𝑓 (𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑧)𝑑𝑥𝑑𝑦.
𝐷 𝐷 𝜑(𝑥,𝑦)
√ √
Exemplu. Să calculăm ∭𝐷 𝑥 2 + 𝑦 2𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧, unde 𝐷 este domeniul mărginit de suprafeţele 𝑧 = 0, 𝑧 = 1 şi 𝑧 = 𝑥 2 + 𝑦 2 .
Observăm că
√
𝐷 = {(𝑥,𝑦, 𝑧) ∈ 𝐷˜ × ℝ ∣ 𝑥 2 + 𝑦 2 ≤ 𝑧 ≤ 1}.
√
unde 𝐷˜ = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑥 2 + 𝑦 2 ≤ 1}. Luăm 𝜑(𝑥,𝑦) ∶= 𝑥 2 + 𝑦 2 şi 𝜓 (𝑥,𝑦) ∶= 1, aşa că obţinem
√ 1 √ √ √
∭ 𝑥 2 + 𝑦 2𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧 = ∬ (∫√ 𝑑𝑧) 𝑥 2 + 𝑦 2𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∬ 𝑥 2 + 𝑦 2 (1 − 𝑥 2 + 𝑦 2 )𝑑𝑥𝑑𝑦.
𝐷 ˜ 2 𝐷 𝑥 +𝑦 2 𝐷˜

Pentru a calcula această integrală dublă, vom folosi coordonatele polare (𝑟, 𝜃 ):
√ √ 2𝜋 1
∬ 𝑥 2 + 𝑦 2 (1 − 𝑥 2 + 𝑦 2 )𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∫ (∫ 𝑟 (1 − 𝑟 )𝑟𝑑𝑟 )𝑑𝜃 =
𝐷˜ 0 0
1
1 𝑟3 𝑟4 𝜋
= 2𝜋 ∫ (𝑟 2 − 𝑟 3 )𝑑𝑟 = 2𝜋 ( − )∣ = .
0 3 4 0 6

O formulă de schimbare de variabilă asemănătoare are loc şi în cazul 𝑛 = 3:

8
Propoziţia 2.9. Fie 𝐹 ∶ Ω → 𝐷, 𝐹 (𝑢, 𝑣, 𝑤) = (𝑥(𝑢, 𝑣, 𝑤),𝑦(𝑢, 𝑣, 𝑤), 𝑧(𝑢, 𝑣, 𝑤)), (𝑢, 𝑣, 𝑤) ∈ Ω o schimbare de variabile între
mulţimi compacte, măsurabile Jordan, Ω şi 𝐷. Dacă 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ este o funcţie continuă, atunci
𝐷(𝑥,𝑦, 𝑧)
∭ 𝑓 (𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧 = ∭ 𝑓 (𝑥(𝑢, 𝑣, 𝑤),𝑦(𝑢, 𝑣, 𝑤), 𝑧(𝑢, 𝑣, 𝑤)) ∣ ∣ (𝑢, 𝑣, 𝑤)𝑑𝑢𝑑𝑣𝑑𝑤 .
𝐷 Ω 𝐷(𝑢, 𝑣, 𝑤)
Observaţii.
1. Cea mai folosită schimbare de variabile în ℝ3 este trecerea de la coordonatele carteziene 𝑥,𝑦, 𝑧 la coordonatele sferice
𝑟, 𝜃, 𝜑, dată de
⎧
⎪𝑥 = 𝑟 sin 𝜃 cos 𝜑, 𝑟 ∈ [𝑟 1, 𝑟 2 ] ⊆ [0, +∞],
⎪
⎪
⎪
⎨𝑦 = 𝑟 sin 𝜃 sin 𝜑, 𝜃 ∈ [𝜃 1, 𝜃 2 ] ⊆ [0, 𝜋],
⎪
⎪
⎪
⎩𝑧 = 𝑟 cos 𝜃,
⎪ 𝜑 ∈ [𝜑 1, 𝜑 2 ] ⊆ [0, 2𝜋].
Jacobianul acestei transformări este
⎡ sin 𝜃 cos 𝜑 sin 𝜃 sin 𝜑 cos 𝜃 ⎤⎥
𝐷(𝑥,𝑦, 𝑧, ) ⎢
⎢ ⎥
(𝑟, 𝜃, 𝜑) = det ⎢ 𝑟 cos 𝜃𝜑 𝑟 cos 𝜃 sin 𝜑 −𝑟 sin 𝜃 ⎥ = 𝑟 2 sin 𝜃 .
𝐷(𝑟, 𝜃, 𝜑) ⎢ ⎥
⎢−𝑟 sin 𝜃 sin 𝜑 𝑟 sin 𝜃 cos 𝜑 0 ⎥⎦
⎣

2. Un alt tip de schimbare de variabile este dat de coordonatele cilindrice, transformare definită de
⎧
⎪𝑥 = 𝑟 cos 𝜃, 𝑟 ∈ [𝑟 1, 𝑟 2 ] ⊆ [0, +∞],
⎪
⎪
⎪
⎨𝑦 = 𝑟 sin 𝜃, 𝜃 ∈ [𝜃 1, 𝜃 2 ] ⊆ [0, 2𝜋],
⎪
⎪
⎪
⎪
⎩𝑧 = 𝑧, 𝑧 ∈ [𝑧 1, 𝑧 2 ] ⊆ ℝ.
𝐷(𝑥,𝑦,𝑧)
În acest caz avem 𝐷(𝑟,𝜃,𝑧) (𝑟, 𝜃, 𝑧) = 𝑟 .
Întorcându-ne la exemplul de mai sus, putem calcula integrala
√
∭ 𝑥 2 + 𝑦 2𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧,
𝐷
3 2 2
unde 𝐷 = {(𝑥,𝑦, 𝑧) ∈ ℝ ∣ 𝑥 + 𝑦 ≤ 𝑧 ≤ 1, (𝑥,𝑦) ∈ 𝐷} ˜ şi 𝐷˜ = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑥 2 + 𝑦 2 ≤ 1}; folosind această ultimă schimbare
de variabile obţinem
√ 1 2𝜋 1 1 𝜋
∭ 𝑥 2 + 𝑦 2𝑑𝑥 𝑑𝑦 𝑑𝑧 = ∫ (∫ (∫ 𝑟𝑑𝑧)𝑑𝜃 ) 𝑟𝑑𝑟 = 2𝜋 ∫ (1 − 𝑟 )𝑟 2𝑑𝑟 = .
𝐷 0 0 𝑟 0 6

Din nou, integrala triplă poate fi folosită pentru a calcula masa şi centrul de greutate a unui corp material 𝐷, cu
densitate de masă 𝜌, prin formulele
mass(𝐷) = ∭ 𝜌(𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥𝑑𝑦𝑑𝑧
𝐷
şi
∭𝐷 𝑥𝜌(𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥 𝑑𝑦 𝑑𝑧 ∭ 𝑦𝜌(𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥 𝑑𝑦 𝑑𝑧 ∭ 𝑧𝜌(𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥 𝑑𝑦 𝑑𝑧
𝑥𝐺 = , 𝑦𝐺 = 𝐷 , 𝑧𝐺 = 𝐷 .
∭𝐷 𝜌(𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥 𝑑𝑦 𝑑𝑧 ∭𝐷 𝜌(𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥 𝑑𝑦 𝑑𝑧 ∭𝐷 𝜌(𝑥,𝑦, 𝑧)𝑑𝑥 𝑑𝑦 𝑑𝑧

2.3. Întorcându-ne acum la cazul general al integralei multiple pe un domeniu compact, măsurabil Jordan, calculul ei
poate fi făcut de obicei cu ajutorul a două formule:
𝜓 (𝑥 1 ,...,𝑥𝑛−1 )
∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 = ∫…∫ (∫ 𝑓 (𝑥 1, 𝑥 2, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛
𝐷 𝐷˜ 𝜑(𝑥 1 ,...,𝑥𝑛−1 )

(când 𝐷 este simplă în raport cu 𝑂𝑥𝑛 , adică 𝐷 = {(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛−1, 𝑥𝑛 ) ∈ ℝ𝑛 ∣ 𝜑(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛−1 ) ≤ 𝑥𝑛 ≤ 𝜓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛−1 ), (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛−1 ) ∈
˜ unde 𝐷˜ este un domeniu compact, măsurabil Jordan din ℝ𝑛−1 , iar 𝜑 şi 𝜓 sunt două funcţii reale definite pe 𝐷˜ cu
𝐷},
𝜑 ≤ 𝜓 ) şi

∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 =

𝐷
𝐷(𝑥 1, 𝑥 2, . . . , 𝑥𝑛 )
= ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1 (𝑦1, . . . ,𝑦𝑛 ), . . . , 𝑥𝑛 (𝑦1, . . . ,𝑦𝑛 )) ∣ ∣ (𝑦1,𝑦2, . . . ,𝑦𝑛 )𝑑𝑦1 . . . 𝑑𝑦𝑛
Ω 𝐷(𝑦1,𝑦2, . . . ,𝑦𝑛 )
(pentru o schimbare de variabile de la (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 ) ∈ 𝐷 la coordonatele (𝑦1, . . . ,𝑦𝑛 ) ∈ Ω).

9
Exemplu. Să calculăm ∫…∫ 1𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 , unde 𝐷 este mulţimea
𝐷

𝐷 = {(𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 ) ∈ ℝ𝑛 ∣ 𝑥 1 ≥ 0, 𝑥 2 ≥ 0, . . . 𝑥𝑛 ≥ 0, 𝑥 1 + 𝑥 2 + . . . + 𝑥𝑛 ≤ 1}.
Utilizând prima formulă, obţinem
1 1−𝑥 1 1−𝑥 1 −...−𝑥𝑛−1
∫…∫ 1𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 = ∫ (∫ . . . (∫ 1𝑑𝑥𝑛 ) . . . 𝑑𝑥 2 )𝑑𝑥 1 =
𝐷 0 0 0
1 1−𝑥 1 1−𝑥 1 −...−𝑥𝑛−2
=∫ (∫ . . . (∫ (1 − 𝑥 1 − . . . − 𝑥𝑛−1 )𝑑𝑥𝑛−1 ) . . . 𝑑𝑥 2 )𝑑𝑥 1 =
0 0 0
1 1−𝑥 1 1−𝑥 1 −...−𝑥𝑛−3 (1 − 𝑥 1 − . . . − 𝑥𝑛−2 )2 1
=∫ (∫ . . . (∫ 𝑑𝑥𝑛−2 ) . . . 𝑑𝑥 2 )𝑑𝑥 1 = . . . = .
0 0 0 2! 𝑛!

3. Integrale multiple improprii

Ca în cazul unu-dimensional, putem extinde noţiunea de integrală la situaţiile în care fie domeniul nu este compact,
fie funcţia de integrat nu este mărginită.
Definiţie. Fie 𝐷 ⊆ ℝ𝑛 şi 𝑓 ∶ 𝐷 → ℝ o funcţie care este integrabilă Riemann pe orice submulţime compactă, măsurabilă
Jordan a lui 𝐷. Spunem că integrala ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 este convergentă dacă pentru orice şir de mulţimi
𝐷
(𝐷𝑘 )𝑘∈ℕ∗ ce sunt mărginite, măsurabile Jordan şi satisfac
(i) 𝐷 𝑘 ⊂ 𝐷𝑘+1 , ∀𝑘 ∈ ℕ∗ ;
∞
(ii) ⋃ 𝐷𝑘 = 𝐷,
𝑘=1

există şi este finită limita lim ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 , notată ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 , valoarea ei fiind
𝑘→∞ 𝐷𝑘 𝐷
independentă de alegerea şirului (𝐷𝑘 )𝑘∈ℕ∗ .
În cazul în care limita de mai sus nu există sau este infinită, spunem că integrala ∫…∫ 𝑓 (𝑥 1, . . . , 𝑥𝑛 )𝑑𝑥 1 . . . 𝑑𝑥𝑛 este
𝐷
divergentă.
Ca în cazul 𝑛 = 1, putem stabili diverse criterii de convergenţă/divergenţă.
Exemple.
2
−𝑦 2
1. Integrala ∬ e−𝑥 𝑑𝑥𝑑𝑦 este convergentă şi egală cu 𝜋, deoarece
ℝ2
2 2𝜋 ∞ 1 2𝑎
−𝑦 2 2 2
∬ e−𝑥 𝑑𝑥𝑑𝑦 = ∫ (∫ e−𝑟 𝑟𝑑𝑟 )𝑑𝜃 = (−2𝜋) lim ( − e−𝑟 ∣ ) = 𝜋 lim (1 − e−𝑎 ) = 𝜋 .
ℝ2 0 0 𝑎→∞ 2 0 𝑎→∞

2. Să calculăm integrala improprie (deoarece funcţia de integrat are o singularitate în (0, 0))

1
𝐼 =∬ 𝑑𝑥𝑑𝑦,
𝐷 (𝑥 2 + 𝑦 2 )𝛼/2
unde 𝐷 = {(𝑥,𝑦) ∈ ℝ2 ∣ 𝑥 2 + 𝑦 2 < 𝜌 2 }, 𝜌 > 0 şi 𝛼 > 0: avem
1
𝐼 = lim ∬ 𝑑𝑥 𝑑𝑦,
𝑛→∞ 𝐷𝑛 (𝑥 2 + 𝑦 2 )𝛼/2
unde 𝐷𝑛 = 𝐷 ∖ 𝐵 (0ℝ2 ; 𝑛1 ), 𝑛 ∈ ℕ∗ .
1
Trecând la coordonate polare (𝑥 = 𝑟 cos 𝜃, 𝑦 = 𝑟 sin 𝜃 , cu 𝑛 ≤ 𝑟 ≤ 𝜌, 𝜃 ∈ [0, 2𝜋]), găsim:
2𝜋 𝜌 𝑟 𝜌
𝐼 = lim ∫ (∫ 𝛼
𝑑𝑟 )𝑑𝜃 = (2𝜋) lim (∫ 𝑟 1−𝛼 𝑑𝑟 ) =
𝑛→∞ 0 1/𝑛 𝑟 𝑛→∞ 1/𝑛
⎧ 2−𝛼 𝜌
⎪
⎪ lim ( 𝑟2−𝛼 ∣ ) , 0 < 𝛼 ≠ 2;
⎪ 𝑛→∞ 2𝜋 𝜌 2−𝛼 , 0 < 𝛼 < 2;
= 2𝜋 ⎨ 1/𝑛 ={
⎪
⎪ 𝜌
lim ( ln 𝑟 ∣1/𝑛 ) , 𝛼 = 2 +∞, 𝛼 ≥ 2.
⎪
⎩ 𝑛→∞
Drept consecinţă, integrala este convergentă dacă 𝛼 ∈ (0, 2) şi divergentă dacă 𝛼 ≥ 2.

10
 Bibliografie selectivă
[1] G. Apreutesei, N. A. Dumitru, Introducere în teoria integrabilităţii, Editura "Performantica", Iaşi, 2005.
[2] I. Bârză, Calcul intégral.Calcul différentiel. Équations différentielles. Éléments de Géométrie différentielle, Edit. Matrix Rom, Bucureşti, 2010.
[3] B.M. Budak, S.V. Fomin, Multiple Integrals. Field Theory and Series, Edit. "Mir", 1973.
[4] Ş. Frunză, Analiză matematică, Edit. Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, 1992..
[5] C. P. Niculescu, Calcul integral pe ℝ𝑛 , Edit. Universităţii din Craiova, 2000.
[6] S. A. Popescu, Mathematical Analysis II. Integral Calculus, Conspress, Bucharest, 2011.
[7] V. Postolică, Analiză matematică. Eficienţă prin matematică aplicată, Edit. Matrix Rom, Bucureşti, 2006.

11