Matematici speciale

Integrale cu parametru

Februarie 2018
ii
“De ordine au nevoie doar prostii, geniul stapaneste haosul.”
Albert Einstein

Integrale cu parametru
2
Va tineti de glume, domnule Feynman!

Am invatat sa rezolv integrale si

sa aplic diverse metode de integrare
dintr-o carte pe care profesorul meu
de fizica din liceu, domnul Bader,
mi-a dat-o. Intr-o zi mi-a spus ca
ar trebui a raman dupa ora sa vor-
beasca cu mine. ”Feynmann”, a
spus el, ” vorbesti prea mult si faci
prea multa galagie. Stiu de ce. Te
plictisesti. Iti voi da o carte. Cand
vom avea ore vei sta in coltul clasei si vei studia aceasta carte iar cand
vei sti tot ce e in cartea aceasta poti incepe sa vorbesti din nou.” Si astfel
am ajuns sa nu mai fiu atent la orele de fizica, indiferent daca se discuta
despre legea lui Pascal sau orice altceva. Stateam in spate citind aceasta
carte: Analiza superioara de Woods.
Aceasta carte mi-a adus la cunostinta cum se deriveaza un parametru
aflat in interiorul semnului integral. Se pare ca la universitate nu se pune
mare pret pe acest fapt. Dar eu am inteles cum trebuie folosita aceasta
metoda si foloseam acest intrument intr-una. Deoarece am parcurs cartea
singur, autodidact fiind, aveam metode ciudate de a rezolva integralele.
Rezultatul a fost urmatorul: cand oamenii de la MIT sau Princeton
aveau dificultati in a rezolva o anumita integrala definita, care nu putea
fi abordata cu metodele standard invatate in scoala, atunci veneam eu si
incercam sa diferentiez sub semnul integral si functiona des. In acest fel
am ajuns renumit, ca pot rezolva integrale, si asta doar pentru ca aveam
alte tehnici decat ceilalti iar acestia imi aduceau la cunostinta problema
dupa ce probasera toate metodele cunoscute de ei.
Richard Feynman, fizician

1
 In cele ce urmeaza vom prezenta asa-zisa ”metoda Feynman” de calcul al
integralelor Riemann sau generalizate.

Definitie: Integrala cu parametru

Fie 𝑓 : [𝑎, 𝑏] × [𝑐, 𝑑] → R, astfel ca 𝑓 pentru 𝜉 ∈ [𝑐, 𝑑] fixat, ca functie in 𝑥, sa fie
Riemann integrabila pe [𝑎, 𝑏]. Numim functia:
∫︁ 𝑏
𝐹 (𝜉) = 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥
𝑎

integrala Riemann cu parametru.

Definitie: Integrala generalizata cu parametru

Fie 𝑓 : [𝑎, 𝑏) × [𝑐, 𝑑) → R, 𝑏, 𝑑 ∈ R, astfel ca 𝑓 pentru 𝜉 ∈ [𝑐, 𝑑) fixat, ca functie
in 𝑥, sa fie integrabila generalizat pe [𝑎, 𝑏). Numim functia:
∫︁ 𝑏−
𝐹 (𝜉) = 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥
𝑎

integrala generalizata cu parametru.

Ilustrare:
Integrala: ∫︁ ∞
sin 𝑥 −𝜉𝑥
𝐹 (𝜉) = 𝑒 𝑑𝑥
0 𝑥
este un exemplu de integrala generalizata cu parametru, unde evident
sin 𝑥 −𝜉𝑥
𝑓 (𝑥, 𝜉) = 𝑒 si 𝑓 : (0, ∞) × (0, ∞) → R.
𝑥 ⃒ ⃒
⃒ sin 𝑥 −𝜉𝑥 ⃒
Integrala converge, deoarece ⃒ ⃒ 𝑒 ⃒ ≤ 𝑒−𝜉𝑥 si:
𝑥 ⃒
∫︁ ∞
1
|𝐹 (𝜉)| ≤ 𝑒−𝜉𝑥 𝑑𝑥 = < ∞
0 𝜉

Asadar functia 𝑓 , pentru un 𝜉 ∈ (0, ∞) fixat, ca functie in 𝑥 este integrabila

generalizat pe (0, ∞).

Continuitatea integralelor Riemann cu parametru:

Daca 𝑓 (𝑥, 𝜉) este continua pe [𝑎, 𝑏] × [𝑐, 𝑑], atunci exista:
∫︁ 𝑏
𝐹 (𝜉) := 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥
𝑎

pentru orice 𝜉 ∈ [𝑐, 𝑑] si 𝐹 (𝜉) este continua pe [𝑐, 𝑑].

2
 Utilitatea practica:
Daca integrala cu parametru satisface conditiile teoremei de continuitate
principalul castig este faptul ca limita va comuta cu semnul integral:
∫︁ 𝑏 ∫︁ 𝑏 ∫︁ 𝑏
lim 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥 = lim 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥 = 𝑓 (𝑥, 𝜉0 )𝑑𝑥
𝜉→𝜉0 𝑎 𝑎 𝜉→𝜉0 𝑎

Continuitatea integralelor generalizate cu parametru:

Fie 𝑓 : [𝑎, ∞) × [𝑐, 𝑑] → R continua, unde 𝑎 > 0. Presupunem ca exista o
functie integrabila generalizat 𝑔 : [𝑎, ∞) → R si:

|𝑓 (𝑥, 𝜉)| ≤ 𝑔(𝑥), 𝑥 ≥ 𝑎.

Atunci functia: ∫︁ ∞
𝐹 (𝜉) = 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥
0

este continua pe [𝑐, 𝑑].

Remarca:
∙ Acelasi rezultat e valabil si in cazurile [𝑎, 𝑏) sau (𝑎, 𝑏], 𝑎, 𝑏 ∈ R̄.
∙ De remarcat aparitia conditiei de majorare cu o functie integrabila ge-
neralizat: ∫︁ ∞
|𝑓 (𝑥, 𝜉)| ≤ 𝑔(𝑥), ∀𝜉, si 𝑔(𝑥)𝑑𝑥 < ∞
𝑎
precum si faptul ca majorarea este uniforma in 𝜉.

Schimbarea ordinii de derivare:

Fie 𝑓 : [𝑎, 𝑏] × [𝑐, 𝑑] → IR continua, atunci are loc relatia:
∫︁ 𝑑 ∫︁ 𝑑 ∫︁ 𝑏 ∫︁ 𝑏 ∫︁ 𝑑
𝐹 (𝜉)𝑑𝜉 = 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥𝑑𝜉 = 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝜉𝑑𝑥.
𝑐 𝑐 𝑎 𝑎 𝑐

Schimbarea ordinii de integrare in integralele generalizate

Fie 𝑓 : [𝑎, ∞) × [𝑐, 𝑑] → R continua, unde 𝑎 > 0. Presupunem ca exista o
functie integrabila generalizat 𝑔 : [𝑎, ∞) → R si:

|𝑓 (𝑥, 𝜉)| ≤ 𝑔(𝑥), 𝑥 ≥ 𝑎.

Atunci are loc identitatea:

∫︁ 𝑑 ∫︁ 𝑑 ∫︁ ∞ ∫︁ ∞ ∫︁ 𝑑
𝐹 (𝜉)𝑑𝜉 = 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥𝑑𝜉 = 𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝜉𝑑𝑥.
𝑐 𝑐 𝑎 𝑎 𝑐

3
Demonstratie: Vezi [Bartle] Propozitia 33.8.

Derivarea integralelor Riemann cu parametru:

Daca 𝑓 (𝑥, 𝜉) este continua pe [𝑎, 𝑏] × [𝑐, 𝑑] si 𝜕𝑓
𝜕𝜉 exista si e continua, atunci si
functia 𝐹 (𝜉) este derivabila cu derivata continua pe intervalul [𝑐, 𝑑] si are loc:
∫︁ 𝑏
′ 𝜕𝑓
𝐹 (𝜉) = (𝑥, 𝜉)𝑑𝜉
𝑎 𝜕𝜉

Derivarea integralelor generalizate cu parametru:

𝜕𝑓
Fie 𝑓 : [𝑎, ∞) × [𝑐, 𝑑] → R continua. Presupunem ca derivata partiala 𝜕𝜉 exista
𝜕𝑓
si e continua. Functiile 𝑓 si 𝜕𝜉 sunt majorate de catre doua functii integrabile
generalizat pe [𝑎, ∞) :
⃒ ⃒
⃒ 𝜕𝑓 ⃒
|𝑓 (𝑥, 𝜉)| ≤ 𝑔1 (𝑥), ⃒ (𝑥, 𝜉)⃒ ≤ 𝑔2 (𝑥),
⃒ 𝜕𝜉 ⃒ 𝑥 ∈ [𝑎, ∞).

∫︁ ∞ ∫︁ ∞
unde 𝑔1 (𝑥)𝑑𝑥 < ∞ si 𝑔2 (𝑥)𝑑𝑥 < ∞.
𝑎 𝑎
Atunci 𝐹 (𝜉) este derivabila si:
∫︁ ∞
𝜕𝑓
𝐹 ′ (𝜉) = (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥
𝑎 𝜕𝜉

este continua pe [𝑐, 𝑑].

Spre exemplu:
Sa consideram integrala cu parametru:
∫︁ ∞
2
𝐹 (𝜉) = 𝑒−𝑥 cos(𝜉𝑥)𝑑𝑥
−∞
⃒ 2
⃒ 2
Deoarece ⃒𝑒−𝑥 cos(𝜉𝑥)⃒ ≤ 𝑒−𝑥 functia 𝐹 va fi continua pe R. Mai departe
⃒ ⃒
rezulta: ⃒ ⃒ ⃒
⃒ 𝜕𝑓 ⃒ ⃒ −𝑥2 ⃒ 2
⃒ ⃒ = ⃒𝑒 (−𝑥) sin(𝑥𝜉) ⃒ ≤ 𝑒−𝑥 |𝑥|
⃒
⃒ 𝜕𝜉 ⃒
∫︁ ∞
2
si 𝑒−𝑥 |𝑥|𝑑𝑥 < ∞. In concluzie, functia 𝐹 este derivabila si derivata
−∞
sa se calculeaza respectand regula din teorema anterioara.

4
Regula Leibniz pentru limite de integrare variabile:
Fie 𝑎, 𝑏 : (𝑐, 𝑑) → [𝛼, 𝛽] functii derivabile si 𝑓 : [𝛼, 𝛽] × (𝑐, 𝑑) → R continua
astfel ca derivata partiala 𝜕𝑓𝜕𝜉 exista si este continua pe [𝛼, 𝛽] × (𝑐, 𝑑) . Avem de
asemenea majorantii:
⃒ ⃒
⃒ 𝜕𝑓 ⃒
|𝑓 (𝑥, 𝜉)| ≤ 𝑔1 (𝑥) si ⃒⃒ (𝑥, 𝜉)⃒⃒ ≤ 𝑔2 (𝑥),
𝜕𝜉
∫︁ 𝛽 ∫︁ 𝛽
astfel ca 𝑔1 (𝑥)𝑑𝑥 si 𝑔2 (𝑥)𝑑𝑥 exista.
𝛼 𝛼
Atunci are loc regula Leibniz:
∫︁ 𝑏(𝜉) ∫︁ 𝑏(𝜉)
𝑑 𝜕𝑓
𝑓 (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥 = (𝑥, 𝜉)𝑑𝑥 + 𝑓 (𝑏(𝜉), 𝜉)𝑏′ (𝜉) − 𝑓 (𝑎(𝜉), 𝜉)𝑎′ (𝜉)
𝑑𝜉 𝑎(𝜉) 𝑎(𝜉) 𝜕𝜉

Demonstratie: vezi [Konrad] Corolarul 11.4

Corolar:
∫︁ 𝑏(𝜉)
Pentru integrala Riemann 𝑓 (𝑥)𝑑𝑥 regula Leibniz devine:
𝑎(𝜉)
∫︁ 𝑏(𝜉)
𝑑
𝑓 (𝑥)𝑑𝑥 = 𝑓 (𝑏(𝜉))𝑏′ (𝜉) − 𝑓 (𝑎(𝜉))𝑎′ (𝜉)
𝑑𝜉 𝑎(𝜉)

5
 Probleme rezolvate

Problema 1. Demonstrati identitatea:

∫︁ ∞
𝑥𝑛 𝑒−𝑥 𝑑𝑥 = 𝑛!
0

Solutie: Construim integrala cu parametru:

∫︁ ∞
𝐹 (𝑡) = 𝑒−𝑡𝑥 𝑑𝑥
0

unde 𝑓 (𝑥, 𝑡) = 𝑒−𝑡𝑥 . Se observa usor ca:

1
𝐹 (𝑡) = , 𝑡 > 0.
𝑡
𝑥𝑚
Deoarece, pentru 𝑚 fixat, lim = 0, va exista un 𝑐 > 0, astfel ca:
𝑥→∞ 𝑒𝑡𝑥

𝑐 1
|𝑥𝑚 𝑒−𝑡𝑥 | ≤ , 𝑡≥ .
𝑥2 2
Acum vom aplica teorema de derivabilitate a integralelor generalizate cu parametru,
deoarece se poate constata ca toate conditiile teoremei sunt indeplinite. Asadar:
∫︁ ∞
′ 1
𝐹 (𝑡) = − 2 = −𝑥𝑒−𝑡𝑥 𝑑𝑥.
𝑡 0

Un pas mai departe: ∫︁ ∞

2
𝐹 ′′ (𝑡) = = 𝑥2 𝑒−𝑡𝑥 𝑑𝑥,
𝑡3 0
iar dupa 𝑛 pasi:
∫︁ ∞
𝑛!
𝐹 (𝑛) (𝑡) = (−1)𝑛 = (−1)𝑛 𝑥𝑛 𝑒−𝑡𝑥 𝑑𝑥
𝑡𝑛+1 0

Alegand 𝑡 = 1 se obtine: ∫︁ ∞
𝑥𝑛 𝑒−𝑥 𝑑𝑥 = 𝑛!
0

Problema 2. Integrala Gauss 𝐼 este convergenta si are loc:

∫︁ ∞
2 √
𝐼 := 𝑒−𝑥 𝑑𝑥 = 𝜋
−∞

Solutie: Se observa usor ca:

∫︁ ∞ ∫︁ ∞
2 2
𝐼= 𝑒−𝑥 𝑑𝑥 = 2 𝑒−𝑥 𝑑𝑥 (functie para).
−∞ 0

6
Notam: ∫︁ ∞
2
𝐽= 𝑒−𝑥 𝑑𝑥.
0
si consideram integrala cu parametru:
∞ 2 2
𝑒−𝜉 (1+𝑥 )
∫︁
𝐹 (𝜉) = 𝑑𝑥
0 1 + 𝑥2
∫︁ ∞ ⃒∞
1 𝜋
Atunci 𝐹 (0) = 𝑑𝑥 = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔(𝑥) ⃒ = si lim 𝐹 (𝜉) = 0. Va exista
⃒
1 + 𝑥 2 0 2 𝜉→∞
0
1
𝑔(𝑥) := 1+𝑥2 astfel ca:
⃒ ⃒
⃒ 𝑒−𝜉2 (1+𝑥2 ) ⃒ 1
|𝑓 (𝑥, 𝜉)| = ⃒ ⃒≤ = 𝑔(𝑥)
⃒ ⃒
⃒ 1 + 𝑥 ⃒ 1 + 𝑥2
2

∫︁ ∞
𝜋
si < ∞.
𝑔(𝑥)𝑑𝑥 =
0 2
Toate conditiile teoremei de derivabilitate sunt indeplinite. Deci:
∫︁ ∞ (︃ 2 2
)︃ ∫︁ ∞ ∫︁ ∞
′ 𝜕 𝑒−𝜉 (1+𝑥 ) −𝜉 2 (1+𝑥2 ) −𝜉 2 2
𝐹 (𝜉) = 2
𝑑𝑥 = −2𝜉𝑒 𝑑𝑥 = −2𝜉𝑒 𝑒−(𝜉𝑥) 𝑑𝑥
0 𝜕𝜉 1+𝑥 0 0

Facand substitutia 𝑦 = 𝜉𝑥 se obtine:

∫︁ ∞
2 2 2
𝐹 ′ (𝜉) = −2𝜉𝑒−𝜉 𝑒−(𝑦) 𝑑𝑦 = −2𝜉𝑒−𝜉 𝐽
0

In incheiere:
∫︁ 𝛽 ∫︁ 𝛽 ∫︁ 𝛽
2 2
𝐹 ′ (𝜉)𝑑𝜉 = −2𝜉𝑒−𝜉 𝐽𝑑𝜉 = −2𝐽 𝑒−𝜉 𝑑𝜉
0 0 0

apoi:
∫︁ 𝛽
2
lim (𝐹 (𝛽) − 𝐹 (0)) = −2𝐽 lim 𝜉𝑒−𝜉 𝑑𝜉 = −2𝐽 2
𝛽→∞ 𝛽→∞ 0
𝜋
lim 𝐹 (𝜉) − 𝐹 (0) = 0 − = −2𝐽 2
𝜉→∞ 2
√
𝜋
𝐽=
2
si: ∫︁ ∞
2 √
𝐼 := 𝑒−𝑥 𝑑𝑥 = 𝜋
−∞

Problema 3. Calculati integrala:

∫︁
1
𝑑𝑥
(𝑥2 + 𝑎2 )2

pentru un 𝑎 ̸= 0 fixat.

7
 Solutie: Consideram functia:
∫︁ 𝑡
1
𝑓 (𝑡, 𝑎) = 𝑑𝑥
0 𝑥2 + 𝑎2

care folosind teorema de derivare a integralelor Riemann cu parametru conduce

la: ∫︁ 𝑡
𝜕𝑓 𝑑𝑥
= −2𝑎 2 + 𝑎2 )
.
𝜕𝑎 0 (𝑥
Pe de alta parte se constata usor ca:
⃒𝑡
1 𝑥 ⃒⃒ 1 𝑡
𝑓 (𝑡, 𝑎) = arctg ⃒ = arctg
𝑎 𝑎 0 𝑎 𝑎

deci: (︂ )︂ (︂ )︂
𝜕𝑓 𝜕 1 𝑡 1 𝑡 1 1 𝑡
= arctg = − 2 arctg + − 2
𝜕𝑎 𝜕𝑎 𝑎 𝑎 𝑎 𝑎 𝑎 1 + 𝑎𝑡22 𝑎
1 𝑡 𝑡 1
=− arctg − 2
𝑎2 𝑎 𝑎 𝑡 + 𝑎2
Prin urmare:

∫︁ 𝑡 (︂ )︂
1 1 1 𝑡 𝑡 1 1 𝑡 𝑡 1
𝑑𝑥 = − − arctg − 2 = arctg + 2 2
0 (𝑥2 + 𝑎2 )2 2𝑎 𝑎2 𝑎 𝑎 𝑡 + 𝑎2 2𝑎3 𝑎 2𝑎 𝑡 + 𝑎2

In concluzie:
∫︁
1 1 𝑡 𝑡 1
𝑑𝑥 = 3 arctg + 2 2 +𝒞
(𝑥2 + 𝑎2 )2 2𝑎 𝑎 2𝑎 𝑡 + 𝑎2

8
 Probleme propuse

Problema 1. Calculati:
1
𝑥2 − 1
∫︁
𝑑𝑥
0 ln 𝑥
1
𝑥𝑡 − 1
∫︁
Hint: 𝐼(𝑡) = 𝑑𝑥.
0 ln 𝑥

Problema 2. Calculati integrala:

∫︁
𝑑𝑥
.
(1 + 3𝑥)2
∫︁ 1
1
Hint: Considera 𝐹 (𝑡) = 𝑑𝑥
0 1 + 𝑡𝑥

Problema 3. Studiati continuitatea functiei:

∫︁ ∞
sin(𝑡𝑥)
𝐹 (𝑡) = 𝑑𝑥, 𝑡 ∈ R.
0 1 + 𝑥2

∫︁ ∞
sin 𝑥
Problema 4. Pentru a calcula integrala 𝑑𝑥 folositi integrala cu parametru:
0 𝑥
∫︁ ∞
sin 𝑥
𝐹 (𝜉) = 𝑒−𝜉𝑥 𝑑𝑥, 𝜉 > 0.
0 𝑥

Problema 5. Aflati valoarea integralei:

∫︁ 1
ln(1 + 𝑥)
𝐼= 𝑑𝑥.
0 1 + 𝑥2
1
ln(1 + 𝜉 · 𝑥)
∫︁
Hint: 𝐼(𝜉) = 𝑑𝑥
0 1 + 𝑥2

9
10
 Bibliografie

[1] M. Eisermann. Höhere Mathematik 3, 2016.

[2] R. Bartle. The Elements of Real Analysis, John Wiley & Sons, 1976.

[3] K. Konrad. Differentiating under the integral sign

11
12