Subiectul I.

1
PROGRESII
ARITMETICE GEOMETRICE
Notații
÷ (𝑎 ) ⇔ ÷ 𝑎 ,𝑎 ,…,𝑎 ,… ÷ (𝑏 ) ⇔ ÷ 𝑏 ,𝑏 ,…,𝑏 ,…

𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑒𝑖 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙 𝑔𝑒𝑛𝑒𝑟𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑒𝑖

𝑎 = 𝑠𝑎𝑢 𝑏 = 𝑠𝑎𝑢
𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝑛 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝑛
Exemplu
𝑎 =2 𝑏 =2
÷ 2, 5, 8, 11, … ⇒ ÷ 2, 6, 18, 54, … ⇒
𝑟=3 𝑞=3
⇕ ⇕
÷ 2 , 5 , 8 , 11 , … ÷ 2 , 6 , 18⋅ , 54⋅ , …
⋅ ⋅

Definiție (Formula de recurență)

𝑎 = 𝑎 + 𝑟, ∀ 𝑛 ∈ ℕ∗ 𝑏 = 𝑏 ⋅ 𝑞, ∀ 𝑛 ∈ ℕ∗
Rația unei progresii
𝑏
𝑟= 𝑎 − 𝑎 , ∀ 𝑛 ∈ ℕ∗ 𝑞= (𝑏 ≠ 0) ∀ 𝑛 ∈ ℕ∗
𝑏

CELE MAI UTILIZATE FORMULE

Formula termenului general

𝒂𝒏 = 𝒂𝟏 + (𝒏 − 𝟏)𝒓, ∀ 𝒏 ∈ ℕ∗ 𝒃𝒏 = 𝒃𝟏 ⋅ 𝒒𝒏 𝟏 , ∀ 𝒏 ∈ ℕ∗
Suma primilor n termeni ai progresiei
𝑆 = 𝑎 +𝑎 +⋯+𝑎 𝑆 = 𝑏 + 𝑏 + ⋯+ 𝑏

(𝑎 + 𝑎 ) ⋅ 𝑛 𝑏 (𝑞 − 1)
𝑆 = , 𝑑𝑎𝑐ă 𝑞 ≠ 1
2 𝑆 = 𝑞−1
𝑛 ⋅ 𝑏 , 𝑑𝑎𝑐ă 𝑞 = 1
Condiția ca trei numere să fie termeni consecutivi ai unei progresii
÷ 𝐴, 𝐵, 𝐶 ⇔ 2𝐵 = 𝐴 + 𝐶 ÷ 𝐴, 𝐵, 𝐶 ⇔ 𝐵 = 𝐴 ⋅ 𝐶
 LOGARITMI
Definiție
𝒂𝒙 = 𝑵 ⇒ 𝒙 = 𝐥𝐨𝐠 𝒂 𝑵 , 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎 > 0, 𝑎 ≠ 1, 𝑁 > 0

Condițiile de existență ale logaritmului

𝒂 > 𝟎 (𝑏𝑎𝑧𝑎 > 0)
log 𝑁 ∶ 𝒂 ≠ 𝟏 (𝑏𝑎𝑧𝑎 ≠ 1)
𝑵 > 𝟎 (𝑐𝑎𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 > 0)
Logaritmul zecimal Logaritmul natural
lg 𝑥 = log 𝟏𝟎 𝑥 ln 𝑥 = log 𝒆 𝑥 , 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑒 ≃ 2,71 (𝑛𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐸𝑢𝑙𝑒𝑟)

Proprietăți ale logaritmilor

1. log 1 = 0 2. log 𝑎 = 1

3. log 𝑥 = 𝑛 ⋅ log 𝑥 4. 𝑎 =𝑥

5. log 𝑥 + log 𝑦 = log (𝑥 ⋅ 𝑦) 6. log 𝑥 − log 𝑦 = log

7. 𝑎 =𝑐

Formule de schimbare a bazei logaritmului

log 𝑏
8. log 𝑥 = ⋅ log 𝑥 9. log 𝑏 =
log 𝑎
1
10. log 𝑏 = 11. log 𝑏 = log 𝑏 ⋅ log 𝑐
log 𝑎
Monotonia funcției logaritmice

𝑓: (0, ∞) → ℝ, 𝑓(𝑥) = log 𝑥 , 𝑎 > 0, 𝑎 ≠ 1

I. Dacă 𝒂 ∈ (𝟎, 𝟏) ⇒ 𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒
𝑥 < 𝑥 ⇔ log (𝑥 ) > log (𝑥 )
II. Dacă 𝒂 ∈ (𝟏, ∞) ⇒ 𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒
𝑥 < 𝑥 ⇔ log (𝑥 ) < log (𝑥 )
Monotonia funcției exponențiale

𝑓: ℝ → (0, ∞), 𝑓(𝑥) = 𝑎 , 𝑎 > 0, 𝑎 ≠ 1

I. Dacă 𝒂 ∈ (𝟎, 𝟏) ⇒ 𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒

𝑥 <𝑥 ⇔ 𝑎 >𝑎
II. Dacă 𝒂 ∈ (𝟏, ∞) ⇒ 𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒
𝑥 <𝑥 ⇔ 𝑎 <𝑎
 PUTERI ȘI RADICALI
PUTERI
Definiție putere
𝒂 = 𝒂 ⋅ 𝒂 ⋅ … ⋅ 𝒂 , 𝑎 ∈ ℝ, 𝑛 ∈ ℕ∗
𝒏

𝒅𝒆 𝒏 𝒐𝒓𝒊

𝒂 = 𝒃𝒂𝒛𝒂 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖
𝒂𝒏 =
𝒏 = 𝒆𝒙𝒑𝒐𝒏𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖
Proprietăți puteri
1. 𝑎 =1 2. 1 =1

3. 𝑎 ⋅𝑎 =𝑎 4. =𝑎

5. 𝑎 ⋅ 𝑏 = (𝑎 ⋅ 𝑏) 6. =
7. (𝑎 ) = (𝑎 ) = 𝑎 ⋅ 8. 𝑎 =
1
9. 𝑎 = 10. =
𝑎

RADICALI
Radicalul de ordin 2 Radicalul de ordin 3
Condiții de existență ale radicalului de ordin 2 Condiții de existență ale radicalului de ordin 3
(de ordin par) (de ordin impar)
𝑓(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) ≥ 0 Nu există
(𝑒𝑥𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑏 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑟𝑎𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙 ≥ 0)
Proprietăți ale radicalilor

1. √𝑎 ⋅ √𝑏 = √𝑎 ⋅ 𝑏 √𝑎 ⋅ √𝑏 = √𝑎 ⋅ 𝑏
√ √ 𝑎
2. = =
√ √ 𝑏
3. √𝑎 =𝑎 √𝑎 =𝑎

4. √𝑥 = 𝑥 √𝑥 = 𝑥

5. √𝑥 = 𝑥
 NUMERE COMPLEXE (ℂ)– forma algebrică
Definiție
𝒛 = 𝒂 + 𝒃𝒊, 𝑎, 𝑏 ∈ ℝ
Notații
a = partea reală a numărului complex z bi = partea imaginară a numărului complex z
a = Re(z) – realul lui z b = Im(z) – imaginarul lui z
𝒊𝟐 = −𝟏
i = unitate imaginară
Proprietăți
(𝑅𝑒(𝑧) = 0 ș𝑖 𝐼𝑚(𝑧) = 0)
𝑧 ∈ ℝ ⇔ 𝐼𝑚(𝑧) = 0 ⇔ 𝑏 = 0 𝑧=0 ⇔
(𝑎 = 0 ș𝑖 𝑏 = 0)
Egalitatea a două numere complexe
𝑎 + 𝑏 𝑖 = 𝑎 + 𝑏 𝑖 ⟺ 𝑎 = 𝑎 ș𝑖 𝑏 = 𝑏
Conjugatul lui z Modulul lui z
𝑧̅ = 𝑎 + 𝑏𝚤 = 𝑎 − 𝑏𝑖 |𝑧| = |𝑎 + 𝑏𝑖| = 𝑎 +𝑏
Proprietăți (cele mai utilizate)
1. |𝑧| = |𝑧̅| 4. |𝑧 ⋅ 𝑧 | = |𝑧 | ⋅ |𝑧 |
| |
2. |𝑧 | = |𝑧| 5. =| |
,𝑧 ≠ 0

3. 𝑧 ∈ ℝ ⟺ 𝑧 = 𝑧̅ 6. |𝑧| = 𝑧 ⋅ 𝑧̅
Raportul a două numere complexe
= se calculează prin amplificarea lui (raportului) cu conjugatul numitorului
𝑧 𝑎 + 𝑏𝑖 (𝑎 + 𝑏𝑖) ⋅ (𝑐 − 𝑑𝑖) 𝑎𝑐 + 𝑏𝑑 𝑏𝑐 − 𝑎𝑑
= = = + 𝑖
𝑧 𝑐 + 𝑑𝑖 (𝑐 + 𝑑𝑖) ⋅ (𝑐 − 𝑑𝑖) 𝑐 +𝑑 𝑐 +𝑑

Puterile lui i

𝑖 =𝑖 𝑖 =𝑖 𝑖 = −1 𝑖 = −1

𝑖 = −𝑖 𝑖 = −𝑖 𝑖 =1 𝑖 =1

Rezolvarea în ℂ a ecuației de grad II cu coeficienți reali

𝑎𝑥 + 𝑏𝑥 + 𝑐 = 0, 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ

⎧ −𝑏 − 𝑖√−∆
⎪𝑥 =
∆ = 𝑏 − 4𝑎𝑐 , ∆< 0 ⟹ 2𝑎
⎨ −𝑏 + 𝑖√−∆
⎪𝑥 =
⎩ 2𝑎
𝑥 = 𝑎, 𝑎 < 0 ⇒ 𝑥 = ±𝑖 √−𝑎
 FORMULE DE CALCUL PRESCURTAT
𝑎 − 𝑏 = (𝑎 − 𝑏) ⋅ (𝑎 + 𝑏)
(𝑎 + 𝑏) = 𝑎 + 2𝑎𝑏 + 𝑏
(𝑎 − 𝑏) = 𝑎 − 2𝑎𝑏 + 𝑏

𝑎 − 𝑏 = (𝑎 − 𝑏) ⋅ (𝑎 + 𝑎𝑏 + 𝑏 )
𝑎 + 𝑏 = (𝑎 + 𝑏) ⋅ (𝑎 − 𝑎𝑏 + 𝑏 )
(𝑎 + 𝑏) = 𝑎 + 3𝑎 𝑏 + 3𝑎𝑏 + 𝑏
(𝑎 − 𝑏) = 𝑎 − 3𝑎 𝑏 + 3𝑎𝑏 − 𝑏

PARTEA ÎNTREAGĂ ȘI PARTEA FRACTIONARĂ

A UNUI NUMĂR REAL

Partea întreagă a unui număr real x

Notație Definiție
[𝑥] = 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑒 î𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑖𝑐 𝑑𝑒𝑐â𝑡 𝑥
[𝑥] = 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 î𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑔ă 𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑥
[𝑥] = 𝑛, 𝑛 ∈ ℤ ⟺ 𝑛 ≤ 𝑥 < 𝑛 + 1
Partea fracționară a numărului real x

Notație Definiție

{𝑥} = 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑟𝑎𝑐ț𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟ă 𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑥 {𝑥} = 𝑥 − [𝑥]

Proprietăți

1. 𝑥 − 1 < [𝑥] ≤ 𝑥 3. {𝑥} ∈ [0, 1)

2. [𝑥 + 𝑛] = [𝑥] + 𝑛, 𝑛 ∈ ℤ 4. {𝑥 + 𝑛} = {𝑥}, 𝑛 ∈ ℤ

5. 𝑥 = [𝑥] + {𝑥}

MODULUL UNUI NUMĂR REAL

−𝑥, 𝑥<0
Definiție |𝑥| =
𝑥, 𝑥≥0
|𝒙| ≤ 𝑨 ⟺ −𝑨 ≤ 𝒙 ≤ 𝑨, 𝐴 ∈ ℝ
Proprietăți
|𝒙| ≥ 𝑨 ⟺ 𝒙 ≤ −𝑨 𝐬𝐚𝐮 𝒙 ≥ 𝑨, 𝐴 ∈ ℝ
 Subiectul I.2

FUNCȚII – definiții și proprietăți

Notații
A = domeniul funcției
𝑓: 𝐴 → 𝐵, 𝑥 → 𝑓(𝑥) B = codomeniul funcției
f(x)= legea de corespondență a funcției

𝑨(𝒙, 𝒚) ∈ 𝑮𝒇 ⟺ 𝒇(𝒙) = 𝒚

𝒇(𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒄𝒐𝒐𝒓𝒅𝒐𝒏𝒂𝒕ă) = 𝒂 𝒅𝒐𝒖𝒂 𝒄𝒐𝒐𝒓𝒅𝒐𝒏𝒂𝒕ă

x (prima coordonată) = abscisa punctului

y (a doua coordonată) = ordonata punctului

Intersecția cu axele de coordonate ale Gf

𝐼𝑛𝑡𝑒𝑟𝑠𝑒𝑐ț𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑎𝑥𝑎 𝑎𝑏𝑠𝑐𝑖𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟 (𝑐𝑢 𝑂𝑥)
𝐺𝑓 ∩ 𝑂 ⟹ 𝑦 = 0 ⟹ 𝑓(𝑥) = 0
𝐼𝑛𝑡𝑒𝑟𝑠𝑒𝑐ț𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑎𝑥𝑎 𝑜𝑟𝑑𝑜𝑛𝑎𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 (𝑐𝑢 𝑂𝑦)
𝐺𝑓 ∩ 𝑂 ⟹ 𝑥 = 0 ⟹ 𝑦 = 𝑓(0)

Determinarea coordonatelor punctelor de intersecție a două grafice (Gf și Gg)

1. 𝑆𝑒 𝑟𝑒𝑧𝑜𝑙𝑣ă 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝒇(𝒙) = 𝒈(𝒙) 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑑𝑒𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝒂𝒃𝒔𝒄𝒊𝒔𝒆𝒊

2. 𝑆𝑒 𝑑𝑒𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛ă 𝒐𝒓𝒅𝒐𝒏𝒂𝒕𝒂 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖

Compunerea funcțiilor

(𝑓 ∘ 𝑔)(𝑥) = 𝑓 𝑔(𝑥)
 FUNCȚII – definiții și proprietăți
Funcții pare. Funcții impare
𝒇: 𝑨 → ℝ, 𝑨 − 𝑚𝑢𝑙ț𝑖𝑚𝑒 𝑠𝑖𝑚𝑒𝑡𝑟𝑖𝑐ă ( −𝑥 ∈ 𝐴, ∀ 𝑥 ∈ 𝐴)
𝑓 − 𝑝𝑎𝑟ă ⟺ 𝑓(−𝑥) = 𝑓(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝐴 𝑓 − 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑟ă ⟺ 𝑓(−𝑥) = −𝑓(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝐴
Funcții periodice
𝑓: 𝐷 → ℝ este periodică cu perioada T dacă𝑓(𝑥 + 𝑇) = 𝑓(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝐷 ș𝑖 𝑥 + 𝑇 ∈ 𝐷
Cea mai mică perioadă nenulă pozitivă (dacă există) s.n. perioadă principală
Imaginea unei funcții (mulțimea de valori a funcției)
𝒇: 𝑨 → 𝑩
𝐼𝑚𝑓 = {𝑦 ∈ 𝐵|∃𝑥 ∈ 𝐴 𝑎. î. 𝑓(𝑥) = 𝑦} sau 𝐼𝑚𝑓 = 𝑓(𝐴) = {𝑓(𝑥)|𝑥 ∈ 𝐴}
Funcții injective – definiții
𝒇: 𝑨 → 𝑩 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑐ț𝑖𝑒 𝒊𝒏𝒋𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗ă 𝑑𝑎𝑐ă:
1. 𝑓(𝑥 ) = 𝑓(𝑥 ) ⇒ 𝑥 = 𝑥 [𝑥 , 𝑥 ∈ 𝐴 𝑓𝑖𝑥𝑎ț𝑖]
2. 𝑥 ≠ 𝑥 ⇒ 𝑓(𝑥 ) ≠ 𝑓(𝑥 ) [𝑥 , 𝑥 ∈ 𝐴 𝑓𝑖𝑥𝑎ț𝑖]
3. f este strict monotonă (Analiză matematică)
Obs. 𝒇: 𝑨 → 𝑩 𝒏𝒖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑐ț𝑖𝑒 𝒊𝒏𝒋𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗ă 𝑑𝑎𝑐ă: ∃ 𝑥1 , 𝑥2 ∈ 𝐴 , 𝑥1 ≠ 𝑥2 ș𝑖 𝑓(𝑥1 ) = 𝑓(𝑥2 )
Funcții surjective – definiții
𝒇: 𝑨 → 𝑩 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑐ț𝑖𝑒 𝒔𝒖𝒓𝒋𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗ă 𝑑𝑎𝑐ă:
1. [∀𝑦 ∈ 𝐵∃𝑥 ∈ 𝐴 𝑎. î. 𝑓(𝑥) = 𝑦] ⟺ [𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 ∀𝑦 ∈ 𝐵 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑓(𝑥) = 𝑦 𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙 𝑝𝑢ț𝑖𝑛 𝑜 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑒 î𝑛 𝐴 ]
2. 𝐼𝑚𝑓 = 𝐵
Funcții bijective – definiții
𝒇: 𝑨 → 𝑩 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑐ț𝑖𝑒 𝒃𝒊𝒋𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗ă 𝑑𝑎𝑐ă:
1. f este injectivă și surjectivă
2. [∀𝑦 ∈ 𝐵 ∃! 𝑥 ∈ 𝐴 𝑎. î. 𝑓(𝑥) = 𝑦] ⟺ [𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 ∀𝑦 ∈ 𝐵 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑓(𝑥) = 𝑦 𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑒 𝑢𝑛𝑖𝑐ă î𝑛 𝐴 ]
Funcții inversabile
𝒇: 𝑨 → 𝑩 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑐ț𝑖𝑒 𝒊𝒏𝒗𝒆𝒓𝒔𝒂𝒃𝒊𝒍ă 𝑑𝑎𝑐ă:
f este bijectivă
Inversa unei funcții
𝒇: 𝑨 → 𝑩 , 𝑓𝑢𝑛𝑐ț𝑖𝑒 𝑏𝑖𝑗𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣ă, 𝑎𝑟𝑒 𝒊𝒏𝒗𝒆𝒓𝒔𝒂:
𝑓 : 𝐵 → 𝐴 𝑐𝑢 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑓(𝑥) = 𝑦 ⟺ 𝑥 = 𝑓 (𝑦), 𝑥 ∈ 𝐴, 𝑦 ∈ 𝐵
𝑓 𝑓 (𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ 𝐵 ș𝑖 𝑓 𝑓(𝑥) = 𝑥, 𝑥 ∈ 𝐴
Funcții monotone
𝑓: 𝐷 → ℝ este monoton crescătoare dacă ∀ 𝑥1 , 𝑥2 ∈ 𝐷, 𝑥1 < 𝑥2 ⟺ 𝑓(𝑥1 ) ≤ 𝑓(𝑥2 )
𝑓: 𝐷 → ℝ este monoton descrescătoare dacă ∀ 𝑥1 , 𝑥2 ∈ 𝐷, 𝑥1 < 𝑥2 ⟺ 𝑓(𝑥1 ) ≥ 𝑓(𝑥2 )
𝑓: 𝐷 → ℝ este strict crescătoare dacă ∀ 𝑥1 , 𝑥2 ∈ 𝐷, 𝑥1 < 𝑥2 ⟺ 𝑓(𝑥1 ) < 𝑓(𝑥2 )
𝑓: 𝐷 → ℝ este strict descrescătoare dacă ∀ 𝑥1 , 𝑥2 ∈ 𝐷, 𝑥1 < 𝑥2 ⟺ 𝑓(𝑥1 ) > 𝑓(𝑥2 )
 FUNCȚIA DE GRADUL I

Forma generală a funcției

𝑓: ℝ → ℝ, 𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 + 𝑏, 𝑎, 𝑏 ∈ ℝ, 𝑎 ≠ 0

Monotonia funcției

1. Dacă 𝑎 < 0 atunci f este strict descrescătoare

2. Dacă 𝑎 > 0 atunci f este strict crescătoare

Semnul funcției

Se rezolvă ecuația 𝑓(𝑥) = 0 ⇒ 𝑥 = −

𝑥 −∞ − +∞
𝑓(𝑥) semn contrar a 0 semn a
 FUNCȚIA DE GRADUL al II – lea
Forma generală a funcției
𝑓: ℝ → ℝ, 𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 + 𝑏𝑥 + 𝑐, 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ, 𝑎 ≠ 0

Ecuația de gradul al doilea

𝑎𝑥 + 𝑏𝑥 + 𝑐 = 0, , 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ, 𝑎 ≠ 0
Δ = 𝑏 − 4𝑎𝑐
𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑜𝑢ă 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑠𝑡𝑖𝑛𝑐𝑡𝑒 (∃𝑥 , 𝑥 ∈ ℝ, 𝑥 ≠ 𝑥 )
Cazul
Dacă Δ > 0 ⇒ −𝑏 − √∆ −𝑏 + √∆
I 𝑥 = ș𝑖 𝑥 =
2𝑎 2𝑎
𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑜𝑢ă 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 𝑒𝑔𝑎𝑙𝑒 (∃𝑥 , 𝑥 ∈ ℝ, 𝑥 = 𝑥 )
Cazul
Dacă Δ = 0 ⇒ −𝑏
II 𝑥 = 𝑥 =
2𝑎
Cazul
III
Dacă Δ < 0 ⇒ 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑛𝑢 𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 (∄𝑥 , 𝑥 ∈ ℝ )

Semnul funcției de gradul al doilea

Dacă Δ > 0 ⇒ 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑜𝑢ă 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑠𝑡𝑖𝑛𝑐𝑡𝑒 (∃𝑥 , 𝑥 ∈ ℝ, 𝑝𝑝 𝑥 < 𝑥 )

Cazul 𝑥 −∞ 𝑥 𝑥 +∞
I 𝑓(𝑥) Semn
Semn a 0 contrar 0 Semn a
a
Dacă Δ = 0 ⇒ 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑜𝑢ă 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 𝑒𝑔𝑎𝑙𝑒 (∃𝑥1 , 𝑥2 ∈ ℝ, 𝑥1 = 𝑥2 )
Cazul
II 𝑥 −∞ 𝑥 +∞
𝑓(𝑥) semn a 0 semn a
Dacă Δ < 0 ⇒ 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 𝑛𝑢 𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑢ț𝑖𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 (∄𝑥1 , 𝑥2 ∈ ℝ )
Cazul
𝑥 −∞ +∞
III
𝑓(𝑥) semn a

Relațiile lui Viete

𝑎𝑥 + 𝑏𝑥 + 𝑐 = 0, , 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ, 𝑎 ≠ 0, 𝑥1 , 𝑥2 𝑟ă𝑑ă𝑐𝑖𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑒𝑖
𝑏 𝑐
𝑆 = 𝑥1 + 𝑥2 = − (𝑠𝑢𝑚𝑎 𝑟ă𝑑ă𝑐𝑖𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟) 𝑃 = 𝑥1 ⋅ 𝑥2 = (𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠𝑢𝑙 𝑟ă𝑑ă𝑐𝑖𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟)
𝑎 𝑎
Suma pătratelor rădăcinilor
𝑥1 + 𝑥2 = 𝑆 − 2𝑃

Formarea ecuației de gradul al doilea cu rădăcinile 𝒙𝟏 , 𝒙𝟐

Se calculează 𝑺 = 𝒙𝟏 + 𝒙𝟐 și 𝑷 = 𝒙𝟏 ⋅ 𝒙𝟐 . Ecuația cu rădăcinile 𝑥 , 𝑥 este: 𝒙𝟐 − 𝑺𝒙 + 𝑷 = 𝟎

 Graficul funcției de gradul al doilea
Se numește parabolă. Parabola are un punct de extrem, numit vârf și notat cu V.
∆
Coordonatele vârfului : 𝑉 − ,−
funcția admite maxim (V este punct de maxim)
Dacă 𝑎 < 0 ⟹ ∆
valoarea maximă a funcției sau maximul funcției este 𝒇𝒎𝒂𝒙 = − 𝟒𝒂
funcția admite minim (V este punct de minim)
Dacă 𝑎 > 0 ⟹ ∆
valoarea minimă a funcției sau minimul funcției este 𝒇𝒎𝒊𝒏 = −
𝟒𝒂

Ecuația axei de simetrie a parabolei este: 𝑥 = −

Poziția parabolei (graficului funcției de grad II) față de axa Ox

Parabola intersectează axa 𝑂𝑥 în două puncte distincte (𝑂𝑥 este secantă parabolei) ⟺ ∆> 0
Parabola este tangentă axei 𝑂𝑥 ⟺ ∆= 0
Parabola nu intersectează axa 𝑂𝑥
⟺ ∆< 0
(parabola este situată deasupra axei 𝑂𝑥 (𝑎 > 0) sau este situată sub axa 𝑂𝑥 (𝑎 > 0))

Monotonia și imaginea funcției de gradul al doilea

𝑓: ℝ → ℝ, 𝑓(𝑥) = 𝑎𝑥 + 𝑏𝑥 + 𝑐, 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ, 𝑎 ≠ 0
∆
Se calculează coordonatele vârfului 𝑉 − ,−
Dacă 𝑎 < 0 ⟹ 𝑉 este punct de maxim

𝑥 −∞ 𝑏 +∞
−
2𝑎
∆
↗↗ ↘↘
𝑓(𝑥)
−
4𝑎
max
∆
𝐼𝑚𝑓 = −∞, −
4𝑎
𝑏 𝑏
𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑒 −∞, − 𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑒 − , +∞
2𝑎 2𝑎
Dacă 𝑎 > 0 ⟹ 𝑉 este punct de minim

𝑥 −∞ 𝑏 +∞
−
2𝑎
∆
↘↘ ↗↗
𝑓(𝑥)
−
4𝑎
min
∆
𝐼𝑚𝑓 = − , +∞
4𝑎
𝑏 𝑏
𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑒 −∞, − 𝑓 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑖𝑐𝑡 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐ă𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑒 − , +∞
2𝑎 2𝑎
 Subiectul I.3
ECUAȚII
Ecuații iraționale

𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥)

1. Se pun condiții de existență

𝑓(𝑥) ≥ 0
𝐶. 𝐸. 𝑁𝑢 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡ă 𝐶. 𝐸.
𝑔(𝑥) ≥ 0

Eliminarea radicalului (prin ridicarea la putere) și rezolvarea ecuației obținute

𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥)

Verificarea soluției

Ecuații exponențiale

1. ( ) ( ) 2. ( )
𝑎 =𝑎 ⇒ 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) 𝑎 = 𝑏 ⇒ 𝑓(𝑥) = log 𝑏

3. Cu ajutorul notațiilor și a proprietăților puterilor

Ecuații logaritmice
log 𝑓(𝑥) = log 𝑔(𝑥) ⇒ 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥)

𝑓(𝑥) > 0
1.
𝐶. 𝐸. 𝑔(𝑥) > 0
𝑎>0
𝑎≠1
log 𝑓(𝑥) = 𝑁 ⇒ 𝑓(𝑥) = 𝑎

2. 𝑓(𝑥) > 0
𝐶. 𝐸. 𝑎>0
𝑎≠1

3. Cu ajutorul notațiilor
 Ecuații trigonometrice

Ecuații trigonometrice fundamentale

𝐬𝐢𝐧 𝒙 = 𝒂, 𝑎 ∈ [−1,1] ⟹ 𝒙 = (−𝟏)𝒌 ⋅ 𝐚𝐫𝐜𝐬𝐢𝐧 𝒂 + 𝒌𝝅, 𝒌 ∈ ℤ

𝐜𝐨𝐬 𝒙 = 𝒂, 𝑎 ∈ [−1,1] ⟹ 𝒙 = ± 𝐚𝐫𝐜𝐜𝐨𝐬 𝒂 + 𝟐𝒌𝝅, 𝒌 ∈ ℤ

𝐭𝐠 𝒙 = 𝒂, 𝑎 ∈ ℝ ⟹ 𝒙 = 𝐚𝐫𝐜𝐭𝐠 𝒂 + 𝒌𝝅, 𝒌 ∈ ℤ

𝐜𝐭𝐠 𝒙 = 𝒂, 𝑎 ∈ ℝ ⟹ 𝒙 = 𝐚𝐫𝐜𝐜𝐭𝐠 𝒂 + 𝒌𝝅, 𝒌 ∈ ℤ

Ecuații trigonometrice de forma 𝐬𝐢𝐧 𝒇(𝒙) = 𝐬𝐢𝐧 𝒈(𝒙) , 𝐜𝐨𝐬 𝒇(𝒙) = 𝐜𝐨𝐬 𝒈(𝒙) ș𝒊 𝐭𝐠 𝒇(𝒙) = 𝐭𝐠 𝒈(𝒙)
𝐬𝐢𝐧 𝒇(𝒙) = 𝐬𝐢𝐧 𝒈(𝒙) ⟹ 𝑓(𝑥) = (−1)𝑘 ⋅ 𝑔(𝑥) + 𝑘𝜋, 𝑘 ∈ ℤ
𝐜𝐨𝐬 𝒇(𝒙) = 𝐜𝐨𝐬 𝒈(𝒙) ⟹ 𝑓(𝑥) = ±𝑔(𝑥) + 2𝑘𝜋, 𝑘 ∈ ℤ
𝐭𝐠 𝒇(𝒙) = 𝐭𝐠 𝒈(𝒙) ⟹ 𝑓(𝑥) = 𝑔(𝑥) + 𝑘𝜋, 𝑘 ∈ ℤ, cos 𝑓(𝑥) ≠ 0, cos 𝑔(𝑥) ≠ 0

Ecuații trigonometrice care se rezolvă cu ajutorul unor ecuații din algebră (notații)
Cele mai utilizate formule trigonometrice sunt:
𝐬𝐢𝐧𝟐 𝒙 + 𝐜𝐨𝐬𝟐 𝒙 = 𝟏, ∀𝑥 ∈ ℝ și 𝐜𝐨𝐬 𝟐𝒙 = 𝟐 𝐜𝐨𝐬𝟐 𝒙 − 𝟏 = 𝟏 − 𝟐 𝐬𝐢𝐧𝟐 𝒙 , ∀𝑥 ∈ ℝ
Ecuații de forma 𝒂 𝐜𝐨𝐬 𝒙 + 𝒃 𝐬𝐢𝐧 𝒙 + 𝒄 = 𝟎, 𝒂, 𝒃 ≠ 𝟎
(O metodă) Prin utilizarea substituției 𝒕𝒈 𝒙𝟐 = 𝒕 și a formulelor trigonometrice
1−𝑡 2𝑡
cos 𝑥 = ș𝑖 sin 𝑥 =
1+𝑡 1+𝑡
Observație!
Funcția trigonometrică tg nu este definită pe întreaga mulțime a numerelor reale (ℝ) ducând
astfel la pierderea unor eventuale soluții de forma (2𝑘 + 1)𝜋, 𝑘 ∈ ℤ.
Prin urmare este necesară verificarea valorilor de forma 𝑥 = (2𝑘 + 1)𝜋, 𝑘 ∈ ℤ
 Subiectul I.4
METODE DE NUMĂRARE
𝑛! = 1 ⋅ 2 ⋅ … ⋅ 𝑛, 𝑛 ∈ ℕ
𝑛! 𝑠𝑒 𝑐𝑖𝑡𝑒ș𝑡𝑒 „𝑛 𝑓𝑎𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙”
0! = 1
Permutări = numără câte mulțimi ordonate se pot forma cu n elemente distincte
𝑷𝒏 = 𝒏!
Aranjamente = numără câte submulțimi ordonate de k elemente se pot forma cu n elemente distincte
𝒏!
𝑨𝒌𝒏 = , 0 ≤ 𝑘 ≤ 𝑛, 𝑘, 𝑛 ∈ ℕ
(𝒏 − 𝒌)!
Combinări = numără câte submulțimi de k elemente se pot forma cu n elemente distincte
𝒏!
𝑪𝒌𝒏 = , 0 ≤ 𝑘 ≤ 𝑛, 𝑘, 𝑛 ∈ ℕ
𝒌! ⋅ (𝒏 − 𝒌)!

Binomul lui Newton

(𝑎 + 𝑏) = 𝐶 ⋅ 𝑎 + 𝐶 ⋅ 𝑎 ⋅𝑏+𝐶 ⋅𝑎 ⋅ 𝑏 + ⋯+ 𝐶 ⋅𝑎⋅𝑏 +𝐶 ⋅𝑏
𝐶 , 𝐶 , 𝐶 , … , 𝐶 = 𝑐𝑜𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛ț𝑖 𝑏𝑖𝑛𝑜𝑚𝑖𝑎𝑙𝑖
Formula termenului general
𝑇 =𝐶 ⋅𝑎 ⋅ 𝑏 , 0 ≤ 𝑘 ≤ 𝑛, 𝑘, 𝑛 ∈ ℕ
Suma coeficienților binomiali
𝐶 +𝐶 + 𝐶 + ⋯+ 𝐶 = 2
Suma coeficienților binomiali de rang par Suma coeficienților binomiali de rang impar
𝐶 +𝐶 +𝐶 +⋯ =2 𝐶 +𝐶 +𝐶 +⋯=2

Formule de numărare
Numărul submulțimilor unei mulțimi cu n elemente este 2
Numărul funcțiilor 𝑓: 𝐴 → 𝐵 este 𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐵
Numărul funcțiilor bijective 𝑓: 𝐴 → 𝐴 este (𝑐𝑎𝑟𝑑 𝐴)!
Ne amintim! Card A =numărul de elemente al mulțimii A

PROBABILITĂȚI
𝑛𝑟. 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑓𝑎𝑣𝑜𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒
𝑃=
𝑛𝑟. 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑜𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒
 MATEMATICI FINANCIARE
Procente
𝑝
𝑝% 𝑑𝑖𝑛 𝑥 = ⋅𝑥
100
Scumpirea prețului unui produs Reducerea prețului unui produs

Datele x = prețul inițial al produsului x = prețul inițial al produsului

p = procentul cu care se scumpește p = procentul cu care se reduce
problemei
𝑝 = prețul după scumpire 𝑝 = prețul după reducere
𝒑 𝒑
Formulă 𝒙+ ⋅ 𝒙 = 𝒑𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍 𝒙− ⋅ 𝒙 = 𝒑𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍
𝟏𝟎𝟎 𝟏𝟎𝟎

T.V.A. = taxa pe valoarea adăugată

Datele x = prețul inițial (de producție) al produsului

p = procentul T.V.A.
problemei
𝑝 = prețul de vânzare al produsului
𝒑
𝒙+ ⋅ 𝒙 = 𝒑𝒗
Formule 𝟏𝟎𝟎
𝑻. 𝑽. 𝑨. = 𝒑𝒗 − 𝒙

Dobânda simplă
D = dobânda obținută la finalul perioadei de timp (în lei)
Datele S = suma depusă inițial la bancă (in lei)
r = rata dobânzii (%)
problemei
n = perioada de timp (în ani)
𝑆 ă = suma obținută după perioada de timp (în lei)
𝑟
𝐷=𝑆⋅ ⋅𝑛
Formule 100
𝑆 ă =𝑆+𝐷

Dobânda compusă
D = dobânda obținută la finalul perioadei de timp (în lei)
Datele S = suma depusă inițial la bancă (in lei)
r = rata dobânzii (%)
problemei
n = perioada de timp (în ani)
𝑆 ă = suma obținută după perioada de timp (în lei)
𝑟
𝐷 =𝑆⋅ 1+ −1
100
Formule
𝑟
𝑆 ă =𝑆+𝐷 =𝑆⋅ 1+
100
 Subiectul I.5
GEOMETRIE ANALITICĂ
I. Distanța dintre două puncte (Lungimea unui segment)
Datele problemei Formulă
𝐴(𝑥 , 𝑦 )
𝐴𝐵 = (𝑥 − 𝑥 ) + (𝑦 − 𝑦 )
𝐵(𝑥 , 𝑦 )
II. Coordonatele mijlocului unui segment
Datele problemei Formulă

𝐴(𝑥 , 𝑦 ) 𝑀(𝑥 , 𝑦 ) 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑠𝑒𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐴𝐵, 𝑢𝑛𝑑𝑒

𝑥 +𝑥 𝑦 +𝑦
𝐵(𝑥 , 𝑦 ) 𝑥 = ș𝑖 𝑦 =
2 2

III. Panta unei drepte ( 𝒎)

Datele problemei Formulă
𝛼 = ∢ format de dreapta 𝑑 cu axa 𝑂𝑥 𝑚 = tg 𝛼 (coeficient unghiular)
Ecuația generală a dreptei: 𝑎
𝑚 =−
𝑑: 𝑎𝑥 + 𝑏𝑦 + 𝑐 = 0, 𝑏 ≠ 0 𝑏
Ecuația explicită a dreptei
𝑚 = 𝑚 (𝑐𝑜𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝑥)
𝑑: 𝑦 = 𝑚𝑥 + 𝑛
𝐴(𝑥 , 𝑦 ) 𝑦 −𝑦
𝑚 = ,𝑥 ≠ 𝑥
𝐵(𝑥 , 𝑦 ) 𝑥 −𝑥

IV. Determinarea ecuației unei drepte

Datele problemei Formulă
𝑥 𝑦 1
𝐴𝐵: 𝑥 𝑦 1 =0
𝑥 𝑦 1
𝐴(𝑥 , 𝑦 ) 𝑥−𝑥 𝑦−𝑦
𝐵(𝑥 , 𝑦 ) 𝐴𝐵: = ,𝑥 ≠ 𝑥 ,𝑦 ≠ 𝑦
𝑥 −𝑥 𝑦 −𝑦
𝐴𝐵: 𝑥 = 𝑥 , 𝑑𝑎𝑐ă 𝑥 = 𝑥
𝐴𝐵: 𝑦 = 𝑦 , 𝑑𝑎𝑐ă 𝑦 = 𝑦

𝐴(𝑥 , 𝑦 ) și panta dreptei d 𝑚 𝑑: 𝑦 − 𝑦 = 𝑚 (𝑥 − 𝑥 )

Mediatoarea unui segment este perpendiculara

dusă prin mijlocul segmentului
Să ne amintim! Înălțimea este perpendiculara dusă dintr-un vârf al
triunghiului pe latura opusă
Mediana este segmentul care unește un vârf al
triunghiului cu mijlocul laturii opuse
 V. Pozițiile relative a două drepte
𝑑 ∥𝑑 ⇔𝑚 =𝑚 𝑑 ⊥𝑑 ⇔𝑚 ⋅𝑚 = −1

SAU
𝑑 :𝑎 𝑥 + 𝑏 𝑦 + 𝑐 = 0 𝑑 :𝑎 𝑥 + 𝑏 𝑦 + 𝑐 = 0
𝑑 , 𝑑 drepte concurente ⟺ ≠
Observație! Coordonatele punctului de intersecție a două drepte reprezintă soluția sistemul
format din ecuațiile celor două drepte.
𝑎 𝑏 𝑎 𝑏 𝑐
𝑑 ∥𝑑 ⟺ = 𝑑 = 𝑑 (𝑑 , 𝑑 𝑐𝑜𝑖𝑛𝑐𝑖𝑑) ⟺ = =
𝑎 𝑏 𝑎 𝑏 𝑐

VI. Aria unui triunghi

Datele problemei Formulă
1
𝐴∆ = ⋅ |∆|, 𝑢𝑛𝑑𝑒
𝐴(𝑥 , 𝑦 ) 2
𝐵(𝑥 , 𝑦 ) 𝑥 𝑦 1
𝐶(𝑥 , 𝑦 ) ∆= 𝑥 𝑦 1
𝑥 𝑦 1
VII. Coliniaritatea a trei puncte distincte în plan
Datele problemei Formulă
𝐴, 𝐵, 𝐶 𝑐𝑜𝑙𝑖𝑛𝑖𝑎𝑟𝑒 ⟺ ∆= 0, 𝑢𝑛𝑑𝑒
𝐴(𝑥 , 𝑦 ) 𝑥 𝑦 1
𝐵(𝑥 , 𝑦 ) ∆= 𝑥 𝑦 1
𝐶(𝑥 , 𝑦 ) 𝑥 𝑦 1

VIII. Distanța de la un punct la o dreaptă

Datele problemei Formulă
Coordonatele punctului
𝐴(𝑥 , 𝑦 ) |𝑎𝑥 + 𝑏𝑦 + 𝑐|
𝑑(𝐴, 𝑑) =
Ecuația generală a dreptei √𝑎 + 𝑏
𝑑: 𝑎𝑥 + 𝑏𝑦 + 𝑐 = 0
Determinarea lungimii unei înălțimi
Aplicație!
𝐴(𝑥 , 𝑦 ) ∈ 𝑑 ⟺ 𝑎𝑥 + 𝑏𝑦 + 𝑐 = 0
IX. Coordonatele centrului de greutate al unui triunghi
Datele problemei Formulă
𝐴(𝑥 , 𝑦 ) 𝐺(𝑥 , 𝑦 ) 𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑔𝑟𝑒𝑢𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑙 ∆𝐴𝐵𝐶, 𝑢𝑛𝑑𝑒
𝐵(𝑥 , 𝑦 ) 𝑥 +𝑥 +𝑥 𝑦 +𝑦 +𝑦
𝑥 = ș𝑖 𝑦 =
𝐶(𝑥 , 𝑦 ) 3 3
Centrul de greutate al unui ∆ (G) reprezintă punctul
Să ne amintim!
de intersecție al medianelor unui ∆.
 VECTORI
Definiții și notații
Vector = mărime fizică, caracterizată prin direcție, sens, lungime
𝐴𝐵⃗
𝐴 = 𝑜𝑟𝑖𝑔𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑣𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖;
𝐵 = 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑒𝑚𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑣𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖;
𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎 𝐴𝐵 = 𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑎 𝑣𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖
𝐴𝐵⃗ = 𝐴𝐵 (𝑙𝑢𝑛𝑔𝑖𝑚𝑒𝑎 𝑣𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐴𝐵⃗ )
Doi vectori au aceeași direcție dacă dreptele lor suport sunt paralele sau coincid.
Doi vectori au același sens dacă extremitățile lor sunt de aceeași parte a dreptei determinată
de originile vectorilor.
Doi vectori sunt egali dacă au aceeași direcție, lungime și același sens.
Doi vectori sunt opuși dacă au aceeași direcție, lungime și sensuri opuse. Notăm: 𝑣⃗ = −𝑢⃗.
𝑨𝑩⃗ = −𝑩𝑨⃗
Vectorul nul este vectorul cu lungime 0. Notăm: 0⃗ = 𝑣𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑛𝑢𝑙.
𝑨𝑨⃗ = 𝟎⃗ = 𝟎
Doi vectori sunt coliniari dacă au aceeași direcție.
𝑢⃗, 𝑣⃗ 𝑐𝑜𝑙𝑖𝑛𝑖𝑎𝑟𝑖 ⟺ ∃𝛼 ∈ ℝ∗ 𝑎. î. 𝑢⃗ = 𝛼 ⋅ 𝑣⃗ , 𝑣⃗ ≠ 0⃗
Adunarea vectorilor necoliniari
Regula triunghiului Regula paralelogramului
𝐴𝐵⃗ + 𝐵𝐶⃗ = 𝐴𝐶⃗ 𝐴𝐵⃗ + 𝐴𝐷⃗ = 𝐴𝐶⃗ , 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝐴𝐵𝐶𝐷 𝑝𝑎𝑟𝑎𝑙𝑒𝑙𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚

B B C

A A D

Vectorul de poziției al mijlocului unui segment

𝑂𝐴⃗ + 𝑂𝐵⃗
𝑀 𝑚𝑖𝑗𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖 𝐴𝐵 ⟹ 𝑂𝑀⃗ = , 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡 𝑂 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑙𝑎𝑛
2
Vectori în reper cartezian
𝑣⃗ = 𝑥𝚤⃗ + 𝑦𝚥⃗ ⟺ 𝑣⃗(𝑥, 𝑦) |𝑣⃗| = 𝑥 +𝑦
𝐴𝐵⃗ = (𝑥 − 𝑥 )𝚤⃗ + (𝑦 − 𝑦 )𝚥⃗
𝑣 ⃗ = 𝑥 𝚤⃗ + 𝑦 𝚥⃗ 𝑣 ⃗ = 𝑥 𝚤⃗ + 𝑦 𝚥⃗
𝑣 ⃗, 𝑣 ⃗ 𝑐𝑜𝑙𝑖𝑛𝑖𝑎𝑟𝑖 ⟺ =

Produsul scalar
𝑣⃗ ⋅ 𝑣 ⃗ = 𝑥 ⋅ 𝑥 + 𝑦 ⋅ 𝑦 𝑣 ⃗ ⋅ 𝑣 ⃗ = |𝑣 ⃗| ⋅ |𝑣 ⃗| ⋅ cos ∢(𝑣 ⃗, 𝑣 ⃗)
𝑣⃗ ⊥ 𝑣 ⃗ ⟺ 𝑣⃗ ⋅ 𝑣 ⃗ = 0
 Subiectul I.6

ELEMENTE DE TRIGONOMETRIE

Cercul trigonometric
sin
𝜋
(0,1)
2

(−1,0) 𝜋 0 (1,0) cos

2𝜋

3𝜋
(0, −1)
2

𝜋 3𝜋
0 = 90° 𝜋 = 180° = 270° 2𝜋 = 360°
2 2
sin 0 1 0 -1 0
cos 1 0 -1 0 1

𝜋 𝜋 𝜋
= 30° = 45° = 60°
6 4 3
1 √2 √3
sin
2 2 2
√3 √2 1
cos
2 2 2
1
tg 1 √3
√3
1
ctg √3 1
√3

Semnul funcțiilor trigonometrice

𝜋
𝑥 ∈ 0, 3𝜋
2 sin 𝑥 > 0 𝑥 ∈ 𝜋, sin 𝑥 < 0
[𝑥 ∢ 𝑎𝑠𝑐𝑢ț𝑖𝑡] cos 𝑥 > 0 2 cos 𝑥 < 0
Cadran I Cadran III
𝜋
𝑥∈ ,𝜋 3𝜋
2 sin 𝑥 > 0 𝑥∈ , 2𝜋 sin 𝑥 < 0
[𝑥 ∢ 𝑜𝑏𝑡𝑢𝑧] cos 𝑥 < 0 2 cos 𝑥 > 0
Cadran II Cadran IV
 Proprietăți ale funcțiilor trigonometrice
Mărginirea
−1 ≤ sin 𝑥 ≤ 1, ∀𝑥 ∈ ℝ −1 ≤ cos 𝑥 ≤ 1, ∀𝑥 ∈ ℝ
Paritatea
sin(−𝑥) = − sin 𝑥 𝑡𝑔 (−𝑥) = −𝑡𝑔 𝑥
cos(−𝑥) = cos 𝑥 𝑐𝑡𝑔 (−𝑥) = −𝑐𝑡𝑔 𝑥
Observație! cos este funcției pară, sin, tg, ctg funcții impare
Periodicitatea
𝜋
sin(𝑥 + 2𝑘𝜋) = sin 𝑥 , ∀𝑥 ∈ ℝ, 𝑘 ∈ ℤ tg(𝑥 + 𝑘𝜋) = tg 𝑥 , ∀𝑥 ∈ ℝ ∖ + ℤ𝜋 , 𝑘 ∈ ℤ
2
cos(𝑥 + 2𝑘𝜋) = cos 𝑥 , ∀𝑥 ∈ ℝ, 𝑘 ∈ ℤ ctg(𝑥 + 𝑘𝜋) = ctg 𝑥 , ∀𝑥 ∈ ℝ ∖ (ℤ𝜋), 𝑘 ∈ ℤ

Formule trigonometrice
Formula fundamentală a trigonometriei
sin 𝑥 + cos 𝑥 = 1, ∀𝑥 ∈ ℝ
sin(90° − 𝑥) = cos 𝑥 sin(180° − 𝑥) = sin 𝑥
cos(90° − 𝑥) = sin 𝑥 cos(180° − 𝑥) = − cos 𝑥
sin(𝑎 + 𝑏) = sin 𝑎 cos 𝑏 + cos 𝑎 sin 𝑏 sin(𝑎 − 𝑏) = sin 𝑎 cos 𝑏 − cos 𝑎 sin 𝑏
cos(𝑎 + 𝑏) = cos 𝑎 cos 𝑏 − sin 𝑎 sin 𝑏 cos(𝑎 − 𝑏) = cos 𝑎 cos 𝑏 + sin 𝑎 sin 𝑏
sin 2𝑥 = 2 sin 𝑥 cos 𝑥 cos 2𝑥 = cos 𝑥 − sin 𝑥
cos 2𝑥 = 2 cos 𝑥 − 1 cos 2𝑥 = 1 − 2 sin 𝑥
sin 𝑥 cos 𝑥
𝑡𝑔 𝑥 = 𝑐𝑡𝑔 𝑥 =
cos 𝑥 sin 𝑥

𝑡𝑔 𝑎 + 𝑡𝑔 𝑏 𝑡𝑔 𝑎 − 𝑡𝑔 𝑏
𝑡𝑔 (𝑎 + 𝑏) = 𝑡𝑔 (𝑎 − 𝑏) =
1 − 𝑡𝑔𝑎 𝑡𝑔𝑏 1 + 𝑡𝑔𝑎 𝑡𝑔𝑏
2𝑡𝑔𝑥 𝑥 sin 𝑥
𝑡𝑔 2𝑥 = 𝑡𝑔 =
1 − 𝑡𝑔 𝑥 2 1 + cos 𝑥
𝑥 𝑥
2𝑡𝑔 1 − 𝑡𝑔
sin 𝑥 = 2 cos 𝑥 = 2
𝑥 𝑥
1 + 𝑡𝑔 2 1 + 𝑡𝑔 2
Transformarea unor sume în produs
𝑎+𝑏 𝑎−𝑏 𝑎+𝑏 𝑎−𝑏
sin 𝑎 + sin 𝑏 = 2 sin ⋅ cos cos 𝑎 + cos 𝑏 = 2 cos ⋅ cos
2 2 2 2
𝑎−𝑏 𝑎+𝑏 𝑎+𝑏 𝑎−𝑏
sin 𝑎 − sin 𝑏 = 2 sin ⋅ cos cos 𝑎 − cos 𝑏 = −2 sin ⋅ sin
2 2 2 2
 Funcții trigonometrice inverse
𝝅 𝝅
𝐚𝐫𝐜𝐬𝐢𝐧 𝒙 : [−𝟏, 𝟏] → − ,
𝟐 𝟐
𝜋 𝜋
arcsin(sin 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ − ,
2 2
sin(arcsin 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ [−1,1]
𝐚𝐫𝐜𝐬𝐢𝐧(−𝒙) = − 𝐚𝐫𝐜𝐬𝐢𝐧 𝒙 , ∀𝒙 ∈ [−𝟏, 𝟏]
𝐚𝐫𝐜𝐜𝐨𝐬 𝒙 : [−𝟏, 𝟏] → [𝟎, 𝝅]
arccos(cos 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ [𝟎, 𝝅]
cos(arccos 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ [−1,1]
𝐚𝐫𝐜𝐜𝐨𝐬(−𝒙) = 𝝅 − 𝐚𝐫𝐜𝐜𝐨𝐬 𝒙 , ∀𝒙 ∈ [−𝟏, 𝟏]
𝝅 𝝅
𝐚𝐫𝐜𝐭𝐠 𝒙 : ℝ → − ,
𝟐 𝟐
𝜋 𝜋
arctg(tg 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ − ,
2 2
tg(arctg 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ [−1,1]
𝐚𝐫𝐜𝐭𝐠(−𝒙) = − 𝐚𝐫𝐜𝐭𝐠 𝒙 , ∀𝒙 ∈ ℝ
𝐚𝐫𝐜𝐜𝐭𝐠 𝒙 : ℝ → (𝟎, 𝝅)
arcctg(ctg 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ (0, 𝜋)
ctg(arcctg 𝑥) = 𝑥, ∀𝑥 ∈ [−1,1]
𝐚𝐫𝐜𝐜𝐭𝐠(−𝒙) = 𝝅 − 𝐚𝐫𝐜𝐜𝐭𝐠 𝒙 , ∀𝒙 ∈ ℝ
APLICAȚII ALE TRIGONOMETRIEI ÎN GEOMETRIE

Teorema cosinusului
∆𝐴𝐵𝐶 𝑜𝑎𝑟𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒
𝐴𝐵 + 𝐴𝐶 − 𝐵𝐶
cos 𝐴 =
2 ⋅ 𝐴𝐵 ⋅ 𝐴𝐶
𝐴𝐵 + 𝐵𝐶 − 𝐴𝐶
cos 𝐵 =
2 ⋅ 𝐴𝐵 ⋅ 𝐵𝐶
𝐴𝐶 + 𝐵𝐶 − 𝐴𝐵
cos 𝐶 =
2 ⋅ 𝐴𝐶 ⋅ 𝐵𝐶

Teorema sinusurilor
∆𝐴𝐵𝐶 𝑜𝑎𝑟𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒
𝐵𝐶 𝐴𝐶 𝐴𝐵
= = = 2𝑅
sin 𝐴 sin 𝐵 sin 𝐶
𝑅 = 𝑟𝑎𝑧𝑎 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑚𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠 ∆𝐴𝐵𝐶

Observație! Aplic teorema cosinusului dacă

Ipoteză Concluzie
Toate laturile triunghiului ∢ 𝑠𝑎𝑢 cos ∢
2 laturi și ∢ dintre ele a 3 –a latură
altfel aplic teorema sinusurilor.
Aria unui triunghi oarecare
𝑙 ⋅ 𝑙 ⋅ sin(∢𝛼)
𝐴∆ = , ∢𝛼 = ∢ 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑙 ș𝑖 𝑙
2
𝐴∆ = 𝑝 ⋅ (𝑝 − 𝑎) ⋅ (𝑝 − 𝑏) ⋅ (𝑝 − 𝑐)
𝑏⋅ℎ
𝐴∆ = 𝑎+𝑏+𝑐
2 𝑝= , 𝑎, 𝑏, 𝑐 𝑙𝑎𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 ∆
2
Raza cercului circumscris ∆ Raza cercului înscris în ∆
𝑎⋅𝑏⋅𝑐 𝐴∆
𝑅= 𝑟=
4 ⋅ 𝐴∆ 𝑝
 Triunghiul dreptunghic

catetă (𝑐 ) 𝑻𝒆𝒐𝒓𝒆𝒎𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑷𝒊𝒕𝒂𝒈𝒐𝒓𝒂

𝑖𝑝 = 𝑐 + 𝑐
catetă (c2)

Aria triunghiului Înălțimea corespunzătoare ipotenuzei

𝑐 ⋅𝑐 𝑐 ⋅𝑐
𝐴∆ = ℎ=
2 𝑖𝑝
Mediana corespunzătoare ipotenuzei Raza cercului circumscris ∆
𝑖𝑝 𝑖𝑝
𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑛𝑎 = 𝑅=
2 2
Funcții trigonometrice
𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑜𝑝𝑢𝑠ă ∢𝛼 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑜𝑝𝑢𝑠ă ∢𝛼
sin 𝛼 = tg 𝛼 =
𝑖𝑝 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑎𝑙ă𝑡𝑢𝑟𝑎𝑡ă ∢𝛼
𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑎𝑙ă𝑡𝑢𝑟𝑎𝑡ă ∢𝛼 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑎𝑙ă𝑡𝑢𝑟𝑎𝑡ă ∢𝛼
cos 𝛼 = ctg 𝛼 =
𝑖𝑝 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑡𝑎 𝑜𝑝𝑢𝑠ă ∢𝛼

Triunghiul echilateral
are toate laturile egale; are toate ∢ de 60°
𝑙 √3 𝑙√3
𝑃 =3⋅𝑙 𝐴∆ = ℎ=
4 2
 Subiectul II.1
ELEMENTE DE CALCUL MATRICEAL ȘI SISTEME DE
ECUAȚII LINIARE

PERMUTĂRI

Permutare de grad n - 1 2 ⋯ 𝑘 ⋯ 𝑛
𝜎=
definiție 𝜎(1) 𝜎(2) ⋯𝜎(𝑘) … 𝜎(𝑛)

Permutarea identică 1 2 ⋯𝑘 ⋯ 𝑛
𝑒=
de gradul n 1 2 ⋯𝑘 ⋯ 𝑛

1 2 ⋯ 𝑖−1 𝒊 𝑖+1⋯ 𝑘 ⋯𝑗−1 𝒋 𝑗+1⋯ 𝑛

Transpoziție 𝛿 =
1 2 ⋯ 𝑖−1 𝒋 𝑖+1⋯ 𝑘 ⋯𝑗−1 𝒊 𝑖+1⋯ 𝑛

⋯ 𝜎(𝑘) ⋯ 𝜎(𝑛)
𝜎 = 𝜎(1) 𝜎(2)
Inversa unei permutări 1 2 ⋯ 𝑘 ⋯ 𝑛
apoi se ordonează prima linie

1 2 ⋯ 𝑛
Compunerea permutărilor 𝜎𝛿 = 𝜎 𝛿(1)
𝜎 𝛿(2) ⋯ 𝜎 𝛿(𝑛)

Perechea (𝑖, 𝑗) cu 𝑖 < 𝑗 se numește inversiune a permutării 𝜎 dacă

Inversiune a unei permutări 𝜎(𝑖) > 𝜎(𝑗)
𝑚(𝜎)= numărul inversiunilor permutării 𝜎
Semnul (signatura) unei
( )
𝜀(𝜎) = (−1)
permutări – definiție
Semnul (signatura) unei
𝜀(𝜎𝛿) = 𝜀(𝜎)𝜀(𝛿) și 𝜀(𝜎 ) = 𝜀(𝜎)
permutări – proprietăți

Permutare pară 𝜎 este permutare pară dacă 𝜀(𝜎) = 1

Permutare impară 𝜎 este permutare impară dacă 𝜀(𝜎) = −1

 MATRICE. DETERMINANȚI

Matrice pătratică
Matrice cu n linii și n coloane
de ordin n

Matricea unitate 1 0 0
1 0
𝐼 = ,𝐼 = 0 1 0
de ordin n - definiție 0 1
0 0 1
Matricea unitate
𝑨 ⋅ 𝑰𝒏 = 𝑰𝒏 ⋅ 𝑨 = 𝑨, ∀ 𝐴 ∈ ℳ (ℂ)
de ordin n – proprietate
Matricea nulă 0 0 ⋯ 0
𝑂 , = ⋮ ⋮ ⋯ ⋮
de tipul (𝑚, 𝑛) 0 0 ⋯ 0
Urma unei matrice
𝒕𝒓(𝑨) = suma elementelor de pe diagonala principală
pătratice
Transpusa unei matrice – 𝑨𝒕 = se obține din matricea 𝐴 prin transformarea liniilor în coloane și
definiție a coloanelor în linii
Transpusa unei matrice –
(𝑨𝑩)𝒕 = 𝑩𝒕 𝑨𝒕
proprietate
Relația lui
𝑿𝟐 − 𝒕𝒓(𝑿) ⋅ 𝑿 + 𝐝𝐞𝐭(𝑿) ⋅ 𝑰𝟐 = 𝑶𝟐
Hamilton - Cayley

𝑎 𝑏
Determinantul de ordin 2 det(𝐴) = = 𝑎𝑑 − 𝑏𝑐
𝑐 𝑑

Un determinant cu elementele unei linii/coloane nule are valoarea 0.

Un determinant cu două linii/coloane identice are valoarea 0.
det(𝐴 ) = det(𝐴)
Proprietăți ale det(𝐴 ⋅ 𝐵) = det 𝐴 ⋅ det 𝐵
determinanților det(𝐴 ) = (det 𝐴)
Dacă la elementele unui linii/coloane se adună elementele altei
linii/coloane înmulțite eventual cu același număr, atunci valoarea
determinantului nu se modifică.
 𝐴 este inversabilă ⟺ det 𝐴 ≠ 0
𝟏 𝟏
𝑨⋅𝑨 =𝑨 ⋅ 𝑨 = 𝑰𝒏
Inversa unei matrice
Pas 1. Se calculează det 𝐴 ≠ 0
Pas 2. Se determină matricea transpusă 𝐴
Matrice inversabile
Pas 3. Se determină matricea adjunctă 𝐴∗ = 𝛿
, ,

𝛿 = (−1) ⋅ determinantul obținut din 𝐴

prin eliminarea linie 𝒊 și coloanei 𝒋
𝟏 𝟏
Pas 4. Se calculează inversa matricei 𝑨 = 𝐝𝐞𝐭 𝑨 ⋅ 𝑨∗

𝐴⋅𝑋 =𝐵 ⟺𝑋 =𝐴 ⋅ 𝐵, det 𝐴 ≠ 0
Ecuații matriceale 𝑋 ⋅ 𝐴 = 𝐵 ⟺ 𝑋 = 𝐵 ⋅ 𝐴 , det 𝐴 ≠ 0
𝐴⋅𝑋⋅𝐶 =𝐵 ⟺𝑋 =𝐴 ⋅𝐵⋅𝐶 , det 𝐴 ≠ 0, det 𝐶 ≠ 0
 SISTEME DE ECUAȚII LINIARE

𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴 = 𝑟 ⟺ ∃ un minor de ordin 𝑟 al lui 𝐴 nenul (≠ 0) și toți minorii

Rangul unei matrice
de ordin 𝑟 + 1 sunt nuli (0)

Stabilirea compatibilității unui sistem liniar și rezolvarea lui

𝐴 – matricea sistemului
𝐴 – matrice pătratică
det 𝐴 ≠ 0 ⟹
sistem compatibil determinat/
sistem cu soluție unică/
sistem de tip Cramer
∆ ∆
𝑥= 𝑦=
det 𝐴 det 𝐴
Stabilirea compatibilității
Se calculează det 𝐴
det 𝐴 = 0
1. Se determină 𝑟𝑎𝑛𝑔(𝐴) ⟹ 𝒎𝒑 (minorul
principal)
2. Se calculează minorii caracteristici 𝒎𝒄
Numărul 𝑚 = numărul ecuațiilor secundare
3. Dacă ∃ 𝑚 ≠ 0 ⟹ sistem incompatibil
Dacă toți 𝑚 = 0 ⟹ sistem compatibil
nedeterminat (o infinitate de soluții)
Rezolvarea sistemului
Se stabilesc ecuațiile principale și secundare
Se stabilesc necunoscutele principale și secundare
Necunoscute secundare = 𝛼, 𝛽 …
∆ Un sistem cu o necunoscută secundară = sistem
𝑧=
det 𝐴 compatibil simplu nedeterminat
Un sistem cu două necunoscute secundare = sistem
compatibil dublu nedeterminat
Se rezolvă sistemul format din ecuațiile principale
𝐴 – nu este matrice pătratică
𝐴̅ – matricea extinsă a sistemului
Stabilirea compatibilității
1. Se determină 𝑟𝑎𝑛𝑔(𝐴) ⟹ 𝒎𝒑 (minorul principal)
2. Se calculează minorii caracteristici 𝒎𝒄
Numărul 𝑚 = numărul ecuațiilor secundare
3. Dacă ∃ 𝑚 ≠ 0 ⟹ sistem incompatibil
Dacă toți 𝑚 = 0 ⟹ sistem compatibil
. .
Dacă ∄ 𝑚 ⟹ 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴 = 𝑟𝑎𝑛𝑔 𝐴̅ sistem compatibil
Rezolvarea sistemului
Se stabilesc ecuațiile principale și secundare
Se stabilesc necunoscutele principale și secundare
Necunoscute secundare = 𝛼, 𝛽 …
Dacă ∃ necunoscute secundare ⟹ sistem compatibil nedeterminat
Dacă ∄ necunoscute secundare ⟹ sistem compatibil determinat
Un sistem cu o necunoscută secundară = sistem compatibil simplu nedeterminat
Un sistem cu două necunoscute secundare = sistem compatibil dublu nedeterminat
Se rezolvă sistemul format din ecuațiile principale
 Subiectul II.2
LEGI DE COMPOZIȚIE PE O MULȚIME

Proprietățile legilor de compoziție (𝑀 ≠ ∅)

Parte stabilă 𝒙 ∘ 𝒚 ∈ 𝑴, ∀𝒙, 𝒚 ∈ 𝑴
Asociativitate (𝒙 ∘ 𝒚) ∘ 𝒛 = 𝒙 ∘ (𝒚 ∘ 𝒛), ∀𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝑀
Comutativitate 𝒙 ∘ 𝒚 = 𝒚 ∘ 𝒙, ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝑀
Element neutru ∃𝑒 ∈ 𝑀 𝑎. î. 𝒙 ∘ 𝒆 = 𝒆 ∘ 𝒙 = 𝒙, ∀𝑥 ∈ 𝑀
𝑥 ∈ 𝑀 element simetrizabil dacă
∃𝑥 , ∈ 𝑀𝑎. î. 𝒙 ∘ 𝒙ʹ = 𝒙ʹ ∘ 𝒙 = 𝒆
Elemente simetrizabile
𝑥ʹ = 𝑠𝑖𝑚𝑒𝑡𝑟𝑖𝑐𝑢𝑙 elementului 𝑥
𝒰(𝑀) = mulțimea elementelor simetrizabile din 𝑀 în raport cu legea „ ∘ ”

Structuri algebrice
(𝑴,∘) monoid comutativ (abelian) dacă
1. 𝑀 este parte stabilă în raport cu legea „ ∘ ”
Monoid 2. „ ∘ ” este asociativă
3. „ ∘ ” admite element neutru
4. „ ∘ ” este comutativă
(𝑮,∘) grup comutativ (abelian) dacă
1. 𝐺 este parte stabilă în raport cu legea „ ∘ ”
Grup 2. „ ∘ ” este asociativă
3. „ ∘ ” admite element neutru
4. 𝒰(𝐺) = 𝐺
5. „ ∘ ” este comutativă
(𝑨,∘,∗) inel comutativ dacă
1. (𝐴,∘) este grup comutativ
Inel 2. (𝐴,∗) este monoid comutativ
3. Distributivitatea operației „ ∗ ” față de „ ∘ ”
𝐷 : 𝑥 ∗ (𝑦 ∘ 𝑧) = (𝑥 ∗ 𝑦) ∘ (𝑥 ∗ 𝑧), ∀𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝑀
𝐷 : (𝑥 ∘ 𝑦) ∗ 𝑧 = (𝑥 ∗ 𝑧) ∘ (𝑦 ∗ 𝑧), ∀𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝑀
(𝑨,∘,∗) corp comutativ dacă
1. (𝐴,∘) este grup comutativ (𝑒∘ = element neutru)
Corp 2. (𝐴 − {𝑒∘ },∗) este grup comutativ
3. Distributivitatea operației „ ∗ ” față de „ ∘ ”
𝐷 : 𝑥 ∗ (𝑦 ∘ 𝑧) = (𝑥 ∗ 𝑦) ∘ (𝑥 ∗ 𝑧), ∀𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝑀
𝐷 : (𝑥 ∘ 𝑦) ∗ 𝑧 = (𝑥 ∗ 𝑧) ∘ (𝑦 ∗ 𝑧), ∀𝑥, 𝑦, 𝑧 ∈ 𝑀
 Morfisme de grupuri
𝑓: 𝐺 → 𝐺 este izomorfism de grupuri dacă
Fie (𝑮𝟏 ,∘) și (𝑮𝟐 ,∗) două 1. 𝑓 este morfism de grupuri dacă 𝑓(𝑥 ∘ 𝑦) = 𝑓(𝑥) ∗ 𝑓(𝑦), ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝐺
grupuri 2. 𝑓 bijecivă
Proprietate: 𝑓(𝑒 ) = 𝑒
Morfisme de inele
𝑓: 𝐺 → 𝐺 este izomorfism de inele dacă
1. 𝑓 este morfism de inele dacă
a. 𝑓(𝑥 ∗ 𝑦) = 𝑓(𝑥) ⊥ 𝑓(𝑦), ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝐺
Fie (𝑮𝟏 ,∗,∘) și (𝑮𝟐 , ⊥,⊺)
b. 𝑓(𝑥 ∘ 𝑦) = 𝑓(𝑥) ⊺ 𝑓(𝑦), ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝐺
două inele
c. 𝑓(𝑒∘ ) = 𝑒⊺
2. 𝑓 bijecivă
Proprietate: 𝑓(𝑒∗ ) = 𝑒
Subgrupuri
(𝐻,∘) este subgrup al lui G dacă
∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝐻 ⟹ 𝑥 ∘ 𝑦ʹ ∈ 𝐻
Fie (𝑮,∘) și 𝑯 ⊂ 𝑮 sau
1. ∀𝑥, 𝑦 ∈ 𝐻 ⟹ 𝑥 ∘ 𝑦 ∈ 𝐻
2. ∀𝑥 ∈ 𝐻 ⟹ 𝑥ʹ ∈ 𝐻

Forma algebrică
a unui polinom
Suma coeficienților
Suma coeficienților polinomului 𝑓 = (𝑎 + 𝑎
unui polinom
Gradul unui polinom
Polinoame particulare
Un polinom devine polinom nul dacă toți coeficienții polinomului sunt 0.
Teorema împărțirii cu
rest
Teorema restului
Divizibilitatea
polinoamelor
Rădăcini ale
polinoamelor
Polinoame ireductibile
𝑓 ∈ 𝐾[𝑋], 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑔 ≥ 1 este polinom ireductibil peste corpul 𝐾 dacă 𝑓 nu
Descompunerea
polinoamelor în factori
ireductibili
POLINOAME
𝑓 =𝑎 𝑋 +𝑎 𝑋 + ⋯ + 𝑎 𝑋 + 𝑎 ∈ 𝐾[𝑋]
𝐾[𝑋] = mulțimea polinoamelor cu coeficienți în corpul 𝐾
+ ⋯ + 𝑎 + 𝑎 ) = 𝑓(1)
𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑓 = cel mai mare exponent al lui 𝑋
Polinomul constant: 𝑓 = 𝑐 , 𝑐 ∈ 𝐾 ∗
Gradul polinomului constant = 0
Polinomul nul: 𝑓 = 0
Gradul polinomului constant = −∞
𝒇=𝒈⋅𝒄+𝒓, 𝒈𝒓𝒂𝒅 𝒓 < 𝒈𝒓𝒂𝒅 𝒈
𝑓 = deîmpărțit
𝑔 = împărțitor
𝑐 = cât
𝑟 = rest
𝒇: (𝑿 − 𝒂) ⟹ 𝒓 = 𝒇(𝒂)
𝑓⋮𝑔⟺𝑟=0
𝒇 ⋮ (𝑿 − 𝒂) ⟺ 𝒇(𝒂) = 𝟎
𝑓 ⋮ (𝑔 ⋅ ℎ) ⟺ 𝑓 ⋮ 𝑔 și 𝑓 ⋮ ℎ
𝑥 = 𝑎 rădăcină ⟺ 𝑓(𝑎) = 0
𝒙 = 𝒂 rădăcină ⟺ 𝒇 ⋮ (𝑿 − 𝒂) (Th. Bezout)
𝑥 = 𝑎 rădăcină dublă ⟺ 𝑓 ⋮ (𝑋 − 𝑎)
𝑥 = 𝑎 rădăcină dublă ⟺ 𝑓(𝑎) = 0 și 𝑓ʹ(𝑎) = 0
𝑓 ∈ 𝐾[𝑋] este polinom reductibil peste corpul 𝐾 dacă
∃ 𝑔, ℎ ∈ 𝐾[𝑋], 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑔 ≥ 1 și 𝑔𝑟𝑎𝑑 ℎ ≥ 1 a.î. 𝑓 = 𝑔 ⋅ ℎ.
este reductibil peste 𝐾.
𝑓 ∈ ℂ[𝑋], 𝑓 = 𝑎 𝑋 + 𝑎 𝑋 +⋯+𝑎 𝑋 +𝑎 ;
𝑥 , … , 𝑥 ∈ ℂ rădăcinile polinomului
𝒇 = 𝒂𝒏 (𝑿 − 𝒙𝟏 )(𝑿 − 𝒙𝟐 ) ⋯ (𝑿 − 𝒙𝒏 )
 𝑓 = 𝑎𝑋 + 𝑏𝑋 + 𝑐𝑋 + 𝑑, 𝑎 ≠ 0 cu 𝑥 , 𝑥 , 𝑥 rădăcini
𝒃
𝑺𝟏 = 𝒙𝟏 + 𝒙𝟐 + 𝒙𝟑 = −
𝒂
𝒄
𝑺𝟐 = 𝒙𝟏 𝒙𝟐 + 𝒙𝟏 𝒙𝟑 + 𝒙𝟐 𝒙𝟑 =
Relațiile lui Viete 𝒂
𝒅
pentru polinoame de 𝑺𝟑 = 𝒙𝟏 𝒙𝟐 𝒙𝟑 = −
𝒂
grad 3
Suma pătratelor rădăcinilor
𝑥 +𝑥 +𝑥 =𝑆 − 2𝑆
Ecuația algebrică de gradul 3 cu rădăcinile 𝑥 , 𝑥 , 𝑥 este
𝑥 −𝑆 𝑥 +𝑆 𝑥−𝑆 =0
𝑓 = 𝑎𝑋 + 𝑏𝑋 + 𝑐𝑋 + 𝑑𝑋 + 𝑒, 𝑎 ≠ 0 cu 𝑥 , 𝑥 , 𝑥 , 𝑥 rădăcini
𝒃
𝑺𝟏 = 𝒙𝟏 + 𝒙𝟐 + 𝒙𝟑 + 𝒙𝟒 = −
𝒂
𝒄
𝑺𝟐 = 𝒙𝟏 𝒙𝟐 + 𝒙𝟏 𝒙 𝟑 + 𝒙𝟏 𝒙𝟒 + 𝒙𝟐 𝒙𝟑 + 𝒙𝟐 𝒙𝟒 + 𝒙𝟑 𝒙𝟒 =
𝒂
Relațiile lui Viete 𝒅
𝑺𝟑 = 𝒙𝟏 𝒙𝟐 𝒙𝟑 + 𝒙𝟏 𝒙𝟐 𝒙𝟒 + 𝒙𝟏 𝒙𝟑 𝒙𝟒 + 𝒙𝟐 𝒙 𝟑 𝒙𝟒 = −
𝒂
pentru polinoame de
𝒆
grad 4 𝑺𝟒 = 𝒙𝟏 𝒙𝟐 𝒙𝟑 𝒙𝟒 =
𝒂
Suma pătratelor rădăcinilor
𝑥 +𝑥 +𝑥 +𝑥 =𝑆 − 2𝑆
Ecuația algebrică de gradul 4 cu rădăcinile 𝑥 , 𝑥 , 𝑥 , 𝑥 este
𝑥 −𝑆 𝑥 +𝑆 𝑥 −𝑆 𝑥+𝑆 =0
Rădăcinile întregi ale unei ecuații algebrice cu coeficienți în ℤ
∈ Divizorilor termenului liber

Ecuații algebrice cu Rădăcinile raționale ale unei ecuații algebrice cu coeficienți în ℤ sunt de
𝒑
coeficienți în ℤ forma 𝒒 unde

𝑝 ∈ Divizorilor termenului liber și

𝑞 ∈Divizorilor coeficientului dominant
Ecuații algebrice cu 𝑓 ∈ ℚ[𝑋]
⟹ 𝑥 = 𝑎 − √𝑏 rădăcină a lui 𝑓
coeficienți în ℚ 𝑥 = 𝑎 + √𝑏 rădăcină a lui 𝑓

Ecuații algebrice cu 𝑓 ∈ ℝ[𝑋]

⟹ 𝑥 = 𝑎 − 𝑏𝑖 rădăcină a lui 𝑓
𝑥 = 𝑎 + 𝑏𝑖 rădăcină a lui 𝑓
coeficienți în ℝ
 Ecuația reciprocă de grad 3 𝒂𝒙𝟑 + 𝒃𝒙𝟐 + 𝒃𝒙 + 𝒂 = 𝟎 are rădăcina
Ecuații reciproce de
𝑥 = −1
gradul 3
𝒂𝒙𝟑 + 𝒃𝒙𝟐 + 𝒃𝒙 + 𝒂 = 𝟎 ⟺ (𝒙 + 𝟏)(𝒂𝒙𝟐 + (𝒃 − 𝒂)𝒙 + 𝒂) = 𝟎
Ecuația reciprocă de grad 4
𝟏
𝒂𝒙𝟒 + 𝒃𝒙𝟑 + 𝒄𝒙𝟐 + 𝒃𝒙 + 𝒂 = 𝟎 ⋅ (𝒙 ≠ 𝟎) ⟺
𝒙𝟐

Ecuații reciproce de 𝟏 𝟏
𝒂 𝒙𝟐 + 𝟐
+𝒃 𝒙+ +𝒄=𝟎
𝒙 𝒙
gradul 4
𝟏 𝟏
𝒙 𝒕⇒𝒙𝟐 𝟐 𝒕𝟐 𝟐
𝒙 𝒙

𝒂𝒕𝟐 + 𝒃𝒕 + 𝒄 − 𝟐𝒂 = 𝟎

Subiectul III.1
 ELEMENETE DE ANALIZĂ MATEMATICĂ CLASA a XI – a
Derivatele funcțiilor elementare
Nr. Crt. Derivate simple Derivate compuse
1 𝑐ʹ = 0
2 𝑥ʹ = 1
3 (𝑥 )ʹ = 𝑛𝑥 (𝑢(𝑥) )ʹ = 𝑛 ⋅ 𝑢(𝑥) ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
1 1
4 √𝑥 ʹ = 𝑢(𝑥) ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
2 √𝑥 2 𝑢(𝑥)
1
1 𝑢(𝑥) ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
5 √𝑥 ʹ =
3√𝑥 3 𝑢(𝑥)

1
1 𝑢(𝑥) ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
6 √𝑥 ʹ =
𝑛 √𝑥 𝑛 𝑢(𝑥)
( ) ( )
7 (𝑎 )ʹ = 𝑎 ln 𝑎 𝑎 ʹ=𝑎 ln 𝑎 ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
( ) ( )
8 (𝑒 )ʹ = 𝑒 𝑒 ʹ=𝑒 ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
1 1
9 (ln 𝑥)ʹ = (ln 𝑢(𝑥))ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
𝑥 𝑢(𝑥)
1 1
10 (log 𝑥)ʹ = (log 𝑢(𝑥))ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
𝑥 ln 𝑎 𝑢(𝑥) ln 𝑎
11 (sin 𝑥)ʹ = cos 𝑥 (sin 𝑢(𝑥))ʹ = cos 𝑢(𝑥) ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ

12 (cos 𝑥)ʹ = − sin 𝑥 (cos 𝑢(𝑥))ʹ = − sin 𝑢(𝑥) ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ

1 1
13 (tg 𝑥)ʹ = (tg 𝑢(𝑥))ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
cos 𝑥 cos 𝑢(𝑥)
1 1
14 (ctg 𝑥)ʹ = − (𝑐 tg 𝑢(𝑥))ʹ = − ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
sin 𝑥 sin 𝑢(𝑥)
1 1
15 (arcsin 𝑥)ʹ = (arcsin 𝑢(𝑥))ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
√1 − 𝑥 1 − 𝑢(𝑥)
1 1
16 (arccos 𝑥)ʹ = − (arccos 𝑢(𝑥))ʹ = − ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
√1 − 𝑥 1 − 𝑢(𝑥)
1 1
17 (arctg 𝑥)ʹ = (arctg 𝑢(𝑥))ʹ = ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
1+𝑥 1 + 𝑢(𝑥)
1 1
18 (arcctg 𝑥)ʹ = − (arcctg 𝑢(𝑥))ʹ = − ⋅ 𝑢(𝑥) ʹ
1+𝑥 1 + 𝑢(𝑥)
 Reguli de derivare
(𝑓 ± 𝑔)ʹ = 𝑓ʹ ± 𝑔ʹ
(𝑐 ⋅ 𝑓)ʹ = 𝑐 ⋅ 𝑓ʹ
(𝑓 ⋅ 𝑔)ʹ = 𝑓ʹ ⋅ 𝑔 + 𝑓 ⋅ 𝑔ʹ
𝑓 , 𝑓ʹ ⋅ 𝑔 − 𝑓 ⋅ 𝑔ʹ
=
𝑔 𝑔
1 , 𝑔ʹ
=−
𝑔 𝑔
1
(𝑓 )ʹ(𝑦 ) = , 𝑦 = 𝑓(𝑥 )
𝑓ʹ(𝑥 )

Șiruri
Mărginire și monotonie
(𝑎 ) mărginit inferior dacă ∃ m ∈ ℝ a.î. 𝑎 ≥ m, ∀𝑛 ≥ 1
Mărginire (𝑎 ) mărginit superior dacă ∃ M ∈ ℝ a.î. 𝑎 ≤ M, ∀𝑛 ≥ 1
(𝑎 ) mărginit dacă șirul este mărginit inferior și superior
(𝑎 ) monoton crescător dacă 𝑎 − 𝑎 ≥ 0, ∀𝑛 ≥ 1
SAU
(𝑎 ) cu 𝑎 > 0, ∀𝑛 ≥ 1 este monoton crescător dacă
≥ 1, ∀𝑛 ≥ 1

(𝑎 ) monoton descrescător dacă 𝑎 − 𝑎 ≤ 0, ∀𝑛 ≥ 1

SAU
(𝑎 ) cu 𝑎 > 0, ∀𝑛 ≥ 1 este monoton descrescător dacă
≤ 1, ∀𝑛 ≥ 1
Monotonie
(𝑎 ) strict crescător dacă 𝑎 − 𝑎 > 0, ∀𝑛 ≥ 1
SAU
(𝑎 ) cu 𝑎 > 0, ∀𝑛 ≥ 1 este strict crescător dacă
> 1, ∀𝑛 ≥ 1

(𝑎 ) strict descrescător dacă 𝑎 − 𝑎 < 0, ∀𝑛 ≥ 1

SAU
(𝑎 ) cu 𝑎 > 0, ∀𝑛 ≥ 1 este strict descrescător dacă
< 1, ∀𝑛 ≥ 1
 Un șir este convergent dacă acesta are limita finită.
Un șir este divergent dacă are limita ±∞ sau nu au limită (∄lim).
Convergența
Un șir este convergent dacă este monoton și mărginit.
(Proprietatea lui Weierstrass)
Limite de șiruri – cazuri de nedeterminare (idei de rezolvare)
Factor comun forțat
∄, 𝑑𝑎𝑐ă 𝑞 ≤ −1
0, 𝑑𝑎𝑐ă 𝑞 ∈ (−1,1)
lim 𝑞 =
→ 1, 𝑑𝑎𝑐ă 𝑞 = 1
∞, 𝑑𝑎𝑐ă 𝑞 > 1
Lema lui Stolz – Cesaro
𝑎 𝑎 −𝑎
lim = lim ,
→ 𝑏 → 𝑏 −𝑏
unde (𝑏 ) șir strict crescător, nemărginit și cu termeni pozitivi
Criteriul raportului
(𝑎 ) cu termeni strict pozitivi. Dacă
𝑎
Cazul ∃ lim = 𝑙 ∈ ℝ atunci:
→ 𝑎
1) 𝑙 ∈ [0, 1) atunci lim 𝑎 = 0
→

2) 𝑙 ∈ (1, ∞) atunci lim 𝑎 = ∞

→

3) 𝑙 = 1 atunci nu putem afirma nimic despre limita șirului

Regula lui lʹHospital
lim 𝑎 ș𝑖 𝑓(𝑛) = 𝑎
→

Se calculează lim 𝑓(𝑥) = 𝑙 cu regula lui lʹHospital .

→

Pentru 𝑥 = 𝑛, lim 𝑥 = ∞ avem

→

lim 𝑓(𝑛) = 𝑙, deci lim 𝑎 = 𝑙

→ →

Factor comun forțat

SAU
Amplificarea cu expresia conjugată (la limitele cu radicali)
Cazul ∞ − ∞ SAU
Proprietățile logaritmilor (la limitele cu ln)
𝑎
ln 𝑎 − ln 𝑏 = ln
𝑏
 𝟎 Limite remarcabile
Cazul
𝟎
sin 𝑎 tg 𝑎 arcsin 𝑎 arctg 𝑎
lim = 1 sau lim = 1 sau lim = 1 sau lim =1
→ 𝑎 → 𝑎 → 𝑎 → 𝑎
ln(1 + 𝑎 )
lim =1
→ 𝑎
Cazul ∞ ⋅ 𝟎
𝑏 −1
lim = ln 𝑏
→ 𝑎
unde 𝑎 → 0

Cazul 𝟏 lim (1 + 𝑎 ) = 𝑒, unde 𝑎 → 0

→

lim 𝑎 = lim 𝑒 = lim 𝑒

→ → →

Criteriul radicalului
Cazul 𝟎𝟎 𝐬𝐚𝐮 ∞𝟎 𝑎
lim 𝑎 = lim ,
→ → 𝑎
(𝑎 ) cu termeni strict pozitivi

Funcții
Limite de funcții
𝑙 (𝑥 ) = 𝑓(𝑥 − 0) = lim
→
𝑓(𝑥)

Limite laterale 𝑙 (𝑥 ) = 𝑓(𝑥 + 0) = lim

→
𝑓(𝑥)

∃ lim 𝑓(𝑥) ⟺ 𝑙 (𝑥 ) = 𝑙 (𝑥 )
→

Cazuri de nedeterminare (idei de rezolvare)

Factor comun forțat
Regula lui lʹHospital
Cazul
𝑓(𝑥) 𝑓(𝑥) ʹ
lim = lim
→ 𝑔(𝑥) → 𝑔(𝑥) ʹ
Factor comun forțat
SAU
Amplificarea cu expresia conjugată (la limitele cu radicali)
Cazul ∞ − ∞ SAU
Proprietățile logaritmilor (la limitele cu ln)
𝑓(𝑥)
ln 𝑓(𝑥) − ln 𝑔(𝑥) = ln
𝑔(𝑥)
 Limite remarcabile
sin 𝑢(𝑥) tg 𝑢(𝑥)
lim = 1 sau lim = 1 sau
𝑥→𝑥0 𝑢(𝑥) 𝑥→𝑥0 𝑢(𝑥)
arcsin 𝑢(𝑥) arctg 𝑢(𝑥)
lim = 1 = 1 sau lim =1
𝑥→𝑥0 𝑢(𝑥) 𝑥→𝑥 0 𝑢(𝑥)
𝟎 ln 1 + 𝑢(𝑥)
Cazul lim =1
𝟎 → 𝑢(𝑥)

𝑎𝑢(𝑥) − 1
lim = ln 𝑎
→ 𝑢(𝑥)

unde 𝑢(𝑥) → 0
Regula lui lʹHospital
Limite remarcabile
Regula lui lʹHospital
Cazul ∞ ⋅ 𝟎
𝑓(𝑥) ʹ 𝑔(𝑥) ʹ
lim 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥) = lim , sau = lim
→ → 1 → 1 ,
𝑔(𝑥) 𝑓(𝑥)

Cazul 𝟏 lim 1 + 𝑢(𝑥) 𝑢(𝑥) = 𝑒, unde 𝑢(𝑥) → 0

→

( ) ( ) ( ) ( ) ( )
Cazul 𝟎𝟎 𝐬𝐚𝐮 ∞𝟎 lim 𝑓(𝑥) = lim 𝑒 = lim 𝑒
→ → →

Asimptote

Asimptote orizontale 𝑦 = 𝑚, 𝑚 finit

la ±∞ 𝑚 = lim 𝑓(𝑥)
→±

𝑦 = 𝑚𝑥 + 𝑛, 𝑚 finit și nenul și 𝑛 finit

Asimptote oblice 𝑓(𝑥)
𝑚 = lim
la ±∞ →± 𝑥
𝑛 = lim [𝑓(𝑥) − 𝑚𝑥]
→±

𝑥 = 𝑥 este 𝑎𝑠𝑖𝑚𝑝𝑡𝑜𝑡ă 𝑣𝑒𝑟𝑡𝑖𝑐𝑎𝑙ă

Asimptote verticale
dacă cel puțin o limită laterală a funcției 𝑓 în punctul 𝑥 este infinită
1 1 nr
= +∞ = −∞ =0
0 0 ±∞
Câteva rezultate utile în ln 0 = −∞ ln ∞ = ∞
calcularea limitelor! 𝑒 =0 𝑒 =∞
𝜋 𝜋
arctg ∞ = arctg(−∞) = −
2 2
 Funcții continue
𝑓 continuă în 𝑥 ⟺ 𝑙 (𝑥 ) = 𝑙 (𝑥 ) = 𝑓(𝑥 )
𝑓: 𝐼 → 𝑅 o funcție continuă pe 𝐼 și 𝑎, 𝑏 ∈ 𝐼, 𝑎 < 𝑏
Proprietate lui ⟹ ecuația
𝑓(𝑎) ⋅ 𝑓(𝑏) < 0
Cauchy - Bolzano
𝑓(𝑥) = 0 𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐥 𝐩𝐮ț𝐢𝐧 𝐨 𝐬𝐨𝐥𝐮ț𝐢𝐞 în intervalul (𝑎, 𝑏)
Semnul unei funcții O funcție continuă are același semn pe un intervalul în care nu are
continue zerouri.
Funcții derivabile
𝑓(𝑥) − 𝑓(𝑥 )
lim = 𝑓ʹ(𝑥 )
→ 𝑥−𝑥
Ecuația tangentei la 𝑦 − 𝑓(𝑥 ) = 𝑓ʹ(𝑥 )(𝑥 − 𝑥 )
graficul funcției 𝒇 în
punctul de abscisă 𝒙 = 𝒙𝟎 𝑚 = 𝑓ʹ(𝑥 ) – panta tangentei

𝑓 𝑑𝑒𝑟𝑖𝑣𝑎𝑏𝑖𝑙ă în 𝑥 ⟺ 𝑓ʹ (𝑥 ) = 𝑓ʹ (𝑥 ) finite
𝑓 𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑟𝑖𝑣𝑎𝑡ă în 𝑥 ⟺ 𝑓ʹ (𝑥 ) = 𝑓ʹ (𝑥 )
𝑥 este punct de întoarcere al funcției 𝑓 dacă 𝑓 este continuă în 𝑥 și
Puncte de întoarcere
𝑓ʹ (𝑥 ) ≠ 𝑓ʹ (𝑥 ) infinite
𝑥 este punct unghiular al funcției 𝑓 dacă 𝑓 este continuă în 𝑥 și
Puncte unghiulare
𝑓ʹ (𝑥 ) ≠ 𝑓ʹ (𝑥 ) și cel puțin o derivată laterală este finită
𝑓: [𝑎, 𝑏] → 𝑅, 𝑥 ∈ (𝑎, 𝑏) un punct de extrem al funcției. Dacă 𝑓 este
Teorema lui Fermat
derivabilă în punctul 𝑥 atunci 𝑓ʹ(𝑥 ) = 0
𝑓 continuă pe [𝑎, 𝑏] 𝑓(𝑏) − 𝑓(𝑎)
Teorema lui Lagrange ⟹ ∃ 𝑐 ∈ (𝑎, 𝑏) a. î. = 𝑓ʹ(𝑐)
𝑓 derivabilă pe (𝑎, 𝑏) 𝑏−𝑎
𝑓 continuă pe [𝑎, 𝑏]
Teorema lui Rolle 𝑓 derivabilă pe (𝑎, 𝑏) ⟹ ∃ 𝑐 ∈ (𝑎, 𝑏) a. î. 𝑓ʹ(𝑐) = 0
𝑓(𝑎) = 𝑓(𝑏)
Se aplică pentru determinarea numărului de soluții reale ale
ecuației 𝑓(𝑥) = 0
Etape:
1) Se determină 𝑓ʹ(𝑥)
Șirul lui Rolle
2) Se rezolvă 𝑓ʹ(𝑥) = 0
3) 𝑥
𝑓ʹ(𝑥)
𝑓(𝑥)
Ș.R.
 𝑓ʹ(𝑥) ≥ 0, ∀𝑥 ∈ 𝐼 ⟹ 𝑓 este (monoton) crescătoare pe 𝐼
𝑓ʹ(𝑥) ≤ 0, ∀𝑥 ∈ 𝐼 ⟹ 𝑓 este (monoton) 𝑑𝑒𝑠crescătoare pe 𝐼
Determinarea intervalelor de monotonie și a punctelor de extrem
Etape:
Se determină 𝑓ʹ(𝑥)
Se rezolvă 𝑓ʹ(𝑥) = 0
𝑥
𝑓ʹ(𝑥)
𝑓(𝑥)
Enunțuri care se rezolvă cu derivata I
Rolul derivatei I
 Să se determinarea intervalelor de monotonie
 Să se determinarea punctelor de extrem
 Să se demonstreze că f este (strict) crescătoare/descrescătoare
 Să se demonstreze inegalități cu ajutorul punctelor de extrem
 Să se determine imaginea(mulțimea de valori) unei funcții
 Să se demonstreze că o funcție este mărginită
 Să se demonstreze bijectivitatea unei funcții
o 𝑓 injectivă ⟺ 𝑓 strict monotonă pe domeniu
o 𝑓 surjectivă ⟺ Im𝑓 = codomeniu
𝑓ʹʹ(𝑥) ≥ 0, ∀𝑥 ∈ 𝐼 ⟹ 𝑓 este convexă pe 𝐼
𝑓ʹʹ(𝑥) ≤ 0, ∀𝑥 ∈ 𝐼 ⟹ 𝑓 este concavă pe 𝐼
𝑥 = 𝑥 punct de inflexiune dacă
 𝑓 continuă în 𝑥
 𝑓 are derivată în 𝑥
 𝑓 este concavă de o parte a lui 𝑥 și convexă de cealaltă
parte a lui 𝑥 .
Rolul derivatei a II –a
Determinarea intervalelor de concavitate/convexitate și a punctelor
de inflexiune
Etape:
Se determină 𝑓ʹʹ(𝑥)
Se rezolvă 𝑓ʹʹ(𝑥) = 0
𝑥
𝑓ʹʹ(𝑥)
𝑓(𝑥)
 Subiectul III.2
ELEMENETE DE ANALIZĂ MATEMATICĂ CLASA a XII – a
Primitive
𝐹 este primitivă a funcției 𝑓 dacă
Definiție 1. F derivabilă pe D
2. 𝐹ʹ(𝑥) = 𝑓(𝑥), ∀𝑥 ∈ 𝐷
Pentru a determina/a calcula primitiva unei funcții se folosește 𝑭(𝒙) = ∫ 𝒇(𝒙)𝒅𝒙.
Pentru a demonstra/a arăta enunțuri care implică primitive se folosește definiția primitivei.
Pentru a demonstra că o funcție admite primitive pe D se arată că funcția este continuă pe D.
Metoda integrării prin părți

𝑓ʹ(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥)𝑑𝑥 = 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥) − 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔ʹ(𝑥)𝑑𝑥

Integrale definite
Formula lui
𝑓(𝑥) 𝑑𝑥 = 𝐹(𝑥)| = 𝐹(𝑏) − 𝐹(𝑎)
Leibniz - Newton

∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 = 0, dacă 𝑓 impară și 𝑎 > 0

∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 = 2 ∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥, dacă 𝑓 pară și 𝑎 > 0

Proprietăți

𝑓(𝑥)𝑑𝑥 = 0, 𝑎 ∈ ℝ

𝑓: [𝑎, 𝑏] → 𝑅 este o funcție continuă ⟹ ∃𝜉 ∈ [𝑎, 𝑏] a.î.

Teorema de medie
𝑓(𝑥) 𝑑𝑥 = (𝑏 − 𝑎)𝑓(𝜉)

Proprietatea de
𝑓(𝑥)𝑑𝑥 ≥ 0 ⟺ 𝑓(𝑥) ≥ 0, ∀𝑥 ∈ [𝑎, 𝑏]
pozitivitate
Proprietatea de
𝑓(𝑥) ≤ 𝑔(𝑥), ∀𝑥 ∈ [𝑎, 𝑏] ⟺ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 ≤ 𝑔(𝑥)𝑑𝑥
monotonie
Proprietatea de
∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 = ∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 + ∫ 𝑓(𝑥)𝑑𝑥 , 𝑐 ∈ [𝑎, 𝑏]
aditivitate la interval
Metoda integrării prin
𝑓ʹ(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥)𝑑𝑥 = 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔(𝑥)| − 𝑓(𝑥) ⋅ 𝑔ʹ(𝑥)𝑑𝑥
părți
 Integrale nedefinite

1 1 𝑑𝑥 = 𝑑𝑥 = 𝑥 + 𝒞

𝑥 𝑢 (𝑥)
2 𝑥 𝑑𝑥 = +𝒞 𝑢 (𝑥) ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = +𝒞
𝑛+1 𝑛+1
( ) ( )
3 𝑒 𝑑𝑥 = 𝑒 + 𝒞 𝑒 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = 𝑒 +𝒞

𝑎 𝑎 ( )
4 𝑎 𝑑𝑥 = +𝒞 𝑎 ( )
⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = +𝒞
ln 𝑎 ln 𝑎
1 1
5 𝑑𝑥 = ln 𝑥 + 𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥) 𝑑𝑥 = ln 𝑢(𝑥) + 𝒞
𝑥 𝑢(𝑥)
1 1 𝑥−𝑎 1 1 𝑢(𝑥) − 𝑎
6 𝑑𝑥 = ln +𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = ln +𝒞
𝑥 −𝑎 2𝑎 𝑥+𝑎 𝑢 (𝑥) − 𝑎 2𝑎 𝑢(𝑥) + 𝑎
1 1 𝑥 1 1 𝑢(𝑥)
7 𝑑𝑥 = arctg + 𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = arctg +𝒞
𝑥 +𝑎 𝑎 𝑎 𝑢 (𝑥) +𝑎 𝑎 𝑎
1 1
8 𝑑𝑥 = ln 𝑥 + 𝑥 − 𝑎 +𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = ln 𝑢(𝑥) + 𝑢 (𝑥) − 𝑎 +𝒞
√𝑥 − 𝑎 𝑢 (𝑥) − 𝑎

1 1
9 𝑑𝑥 = ln 𝑥 + 𝑥 + 𝑎 +𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = ln 𝑢(𝑥) + 𝑢 (𝑥) + 𝑎 +𝒞
√𝑥 + 𝑎 𝑢 (𝑥) + 𝑎

1 𝑥 1 𝑢(𝑥)
10 𝑑𝑥 = arcsin + 𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = arcsin +𝒞
√𝑎 − 𝑥 𝑎 𝑎 − 𝑢 (𝑥) 𝑎

11 sin 𝑥 𝑑𝑥 = − cos 𝑥 + 𝒞 sin 𝑢(𝑥) ⋅ 𝑢ʹ(𝑥) 𝑑𝑥 = − cos 𝑢(𝑥) + 𝒞

12 cos 𝑥 𝑑𝑥 = sin 𝑥 + 𝒞 cos 𝑢(𝑥) ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = sin 𝑢(𝑥) + 𝒞

13 tg 𝑥 𝑑𝑥 = − ln|cos 𝑥| + 𝒞 tg 𝑢(𝑥) ⋅ 𝑢ʹ(𝑥) 𝑑𝑥 = − ln|cos 𝑢(𝑥)| + 𝒞

14 ctg 𝑥 𝑑𝑥 = ln|sin 𝑥| + 𝒞 ctg 𝑢(𝑥) ⋅ 𝑢ʹ(𝑥) 𝑑𝑥 = ln|sin 𝑢(𝑥)| + 𝒞

1 1
15 𝑑𝑥 = − ctg 𝑥 + 𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥)𝑑𝑥 = − ctg 𝑢(𝑥) + 𝒞
sin 𝑥 sin 𝑢(𝑥)
1 1
16 𝑑𝑥 = tg 𝑥 + 𝒞 ⋅ 𝑢ʹ(𝑥) 𝑑𝑥 = tg 𝑢(𝑥) + 𝒞
cos 𝑥 cos 𝑢(𝑥)
 Aplicații ale integralei definite
Aria unei suprafețe
plane delimitate de
graficul funcției 𝑓, axa 𝑂 Aria Γ = |𝑓(𝑥)| 𝑑𝑥
și dreptele de ecuații
𝑥 = 𝑎 și 𝑥 = 𝑏
Aria suprafeței plane
cuprinse între două Aria Γ , = |𝑓(𝑥) − 𝑔(𝑥)| 𝑑𝑥
curbe
Volumul unui corp de
rotație determinat de
Vol C =𝜋 𝑓 (𝑥) 𝑑𝑥
graficul funcției
𝑓: [𝑎, 𝑏] → 𝑅