RECURENȚTE LINIARE DE ORDINUL I

2.1. Definiție. Se numește relație de recurență de ordinul I o relație de forma:

(1) , , = 0, unde : ℕ × × → , ∈ , ∀ ∈ ℕ∗
2.2. Exemple.1) , unde = 6+ , = 0.
2) , unde = + , = −1.
3) , unde = + , = 1.
!

2.3. Definiție. O relație de recurență de forma:

(2) = + , ∈ ℕ∗ , unde și sunt șiruri date, se numește relație de
recurență liniară de ordinul I.
2.4. Observație. În 2.2.primulexemplureprezintărecurențaneliniară de ordinul I,
iarurmătoareledouasuntexemple de recurențeliniare de ordinul I.
2.5. Teoremă. Forma general a șirului dat de relația de recurență liniară (2) este:
= … $
+ ∑#% # # # … + .
2.6. Exemplu. Pentrușirul , unde = + , = 1 avem:
!
=1
1
2 = +
1!
1
3 (=2 +
2!
……………………
1
= −1 $ +
−1 !
Însumândegalitățileobținute, rezultă:
= + !
+ !
+ ⋯+ $ !
, deci lim = 0 + 0 ⋅ / = 0.
→-

2. RECURENȚTE LINIARE DE ORDINUL II

2.7. Definiție. Se numește relație de recurență de ordinul II o relația de forma:

(1) , , , = 0, unde : ℕ × × × → , ∈ , ∀ ∈ ℕ∗ .
2.8. Definiție. O relație de recurență de forma:
(2) = + + 0 , ∈ ℕ∗ , unde , și 0 sunt șiruri date,
se numește relație de recurență liniară de ordinul II.
Dacă 0 este un șir nenul, relația (2) reprezintă o recurență liniară de ordinul II,
neomogenă; dacă șirul 0 are toți termenii egali cu zero, relația (2) este recurență liniară
de ordinul II, omogenă; dacă șirurile , și 0 sunt șiruri constante, spunem
că (2) reprezintă o relație de recurentă liniară de ordinul II cu coeficienți constanți.
2.9. Observație. 0 se numește termen liber al recurenței (2) și poate fi dat și sub forma 0 =
1 , unde 1: ℕ → ℝ este o funcție dată.
2.10. Exemple. 1) , unde =2 + 3 3 , ∈ ℕ∗ , = 1, = 1.
2) , unde = − 1 $ + − 1 $ , > 2, cu condițiile
inițiale = 0, = 1.
3) , unde =3 −2 +3 + 1 , ∈ ℕ, cu condițiile
inițiale = 0, = 2.
Primul este un exemplu de recurență neliniară de ordinul II, iar celelalte două sunt recurențe
liniare de ordinul II.
2.11. Observație. Termenul general al recurenței , unde = 0, = 1,
= − 1 $ + − 1 $ , > 2, din exemplul 2), este:
$ 7
= ! 6 ! − (! + ⋯ + !
8, ≥ 2.
Într-adevăr, observăm că
− $ = −: $ − −1 $ ; = −1 : $ − −2 $( ; =⋯=
<= <=?@ $ =
−1 $
− −2 = −1 . Atunci: (3) = + , A > 2.
>! >$ ! >!

Scriind (3) pentru A ∈ B3, 4, … , D și adunând rezultatele, obținem = ! 6 ! − (! + ⋯ +

$ 7
!
8.

Nu întotdeauna se pot da formule explicite pentru termenul general al recurenței (2) din 2.10.
Vom vedea că acest lucru este posibil pentru recurențele liniare de ordinul II cu coeficienți
4 = + + 1 , ∈ ℕ,
constanți: E
4F = α, = β
unde 1: ℕ → ℝ este o funcție dată.
Analizăm mai întâi cazul recurențelor liniare de ordinul II, omogene, cu coeficienți constanți:
5 = + , ∈ ℕ,
E .
5 F
= α, = β
2.12. Definiție. Ecuația K = K + se numește ecuația caracteristică atașată relației de
recurență (5), iar 1 = L − L − se numește polinom caracteristic atașat relației de recurență
(5).
2.13. Teoremă. Dacă ecuația caracteristică K = K + are două soluții reale și diferite K și
K , atunci șirul care satisface relația (5) este de forma = 0 K + 0 K , ∈ ℕ, unde 0 și 0
se determină în mod unic din condițiile inițiale și date de 5’ .
2.14. Teoremă. Dacă ecuația caracteristică K = K + are soluții reale și egale K = K = α,
atunci șirul care satisface relația (5) este de forma
= 0 α + 0 α , ∈ ℕ, unde 0 și 0 se determină în mod unic din condițiile inițiale și
date de 5’ .
2.15. Teoremă. Dacă ecuația caracteristică K = K + , cu ∆ < 0, are soluțiile
K , = ρ cos T ± ±V sin T , atunci şirul care satisface relaţia de recurenţă 5 are termenul
general = K 0 cos T + 0 sin T , ∈ ℕ.
În toate cele trei situații din 2.13., 2.14. și 2.15. demonstrațiile se fac prin inducție matematică,
dupa ∈ ℕ. Pentru detalii, se pot consulta manualele de clasa a X-a.
2.16. Exemple. Determinați termenul general al șirului care verifică relația:
1) ∈ℕ cu = + , ∈ ℕ, și = 1, = 1 (șirul lui Fibonacci).
2) ∈ℕ cu =4 − 4 , ∈ ℕ, și = 1, = 2.
3) ∈ℕ definit prin = 2 − 4 cu condițiile inițiale = = 1.
2.17. Teoremă. Dacă X ∈ℕ este o soluție generală a recurenței liniare de ordinul II,
omogene, cu coeficienți constanți: 5 = + , ∈ ℕ, iar Y ∈ℕ este o soluție
particulară a recurenței liniare de ordinul II, neomogene, cu coeficienți constanți 4 =
+ + 1 , ∈ ℕ, atunci forma generală a șirului ∈ℕ care verifică relația de
recurență 4 este = X + Y , ∈ ℕ.
2.18. Teoremă. Dacă 1 = γ [ cu γ ∈ ℝ∗ și [ un polinom nenul, atunci o soluție
particulară pentru relația de recurentă (4) este de forma Y = γ \ , unde \ este un polinom
cu 1K ] \ = 1K ] [ + ^, ^ fiind ordinul de multiplicitate al lui γ pentru ecuația
caracteristică K = K + .
2.19. Exemplu. Determinați șirul ∈ℕ , dat de relațiile:
=3 −2 +3 + 1 , ∈ ℕ, cu = 1, = 2.