Determinarea tensiunilor remanente prin metode semidistructive

Tensiuni remanente. Fenomen si cauzalitate. Clasificare

In atentia prelucratorilor mecanici sta imbunatatirea continua a caracteristicilor
mecanice ale produselor metalice, deoarece de acestea sunt legate in mod
nemijlocit gabaritul, masa specifica si fiabilitatea produsului. Caracteristicile
mecanice au doua componente fundamentale: rezistenta functionala si stabilitatea
dimensionala in timp, cele doua componente interconditionandu-se reciproc.
Rezistenta functionala este asigurata de respectarea de catre materialul piesei a
unor restrictii impuse de legea lui Hooke; stabilitatea dimensionala fiind asigurata
de rezistenta la uzura si starea tensiunilor reziduale instabile. Aceste tensiuni
reziduale instabile duc la fisurari si la modificari dimensionale ale pieselor.
Problema care se pune este de a inlatura tensiunile interne instabile intr-o masura
cat mai mare, fara a afecta starea tensionala reziduala stabila.
Tensiunile remanente reprezinta acele tensiuni care exista intr-un corp (piesa)
atunci cand acesta nu este supus nici unei forte exterioare. Ele mai sunt cunoscute
si sub denumirea de tensiuni reziduale, interne sau permanente. Notiunea de
tensiune interna nu este recomandata pentru utilizare, deoarece aceasta denumire
nu face deosebirea intre tensiunile produse de sarcinile exterioare aplicate si
tensiunile existente in lipsa acestora. In definitiv, toate tensiunile sunt interne. Din
acest motiv se va utiliza denumirea de tensiune remanenta.
Se studiaza ca exemplu o tabla din otel laminata in conditii in care curgerea
plastica sa apara numai la suprafata acesteia (figura 1, a). La suprafata tablei,
fibrele deformate la rece tind sa se lungeasca, in timp ce in zona centrala a tablei
fibrele raman nemodificate. Fibrele de la centrul tablei si cele de la suprafata se vor
influenta reciproc: cele centrale tind sa impiedice alungirea fibrelor de la suprafata
in timp ce acestea cauta sa intinda fibrele centrale.
Rezultatul acestor influente reciproce da nastere la tensiuni remanente de
compresiune ridicate pe suprafata tablei si tensiuni remanente de intindere in
centrul tablei (figura 1, b).
Sistemul de forte produs de catre tensiunile remanente trebuie sa fie in echilibru
static, adica forta totala care actioneaza, asupra unui plan oarecare din corp si
momentul total trebuie sa fie nule. Aceasta inseamna ca suprafata de sub portiunea
curba ce reprezinta variatia tensiunilor de compresiune, trebuie sa fie egala cu
suprafata de deasupra portiunii curbei ce reprezinta variatia tensiunilor remanente
de intindere.
Situatia este mai complicata intrucat, in realitate, starea de tensiuni remanente
dintr-un punct oarecare este o stare spatiala. Uneori datorita simetriei, se ia in
consideratie numai tensiunile remanente ce actioneaza pe o singura directie. Un

exemplu clasic de modificare a volumului datorita tensiunilor interne il constituie

racirea unui lingou, de dimensiuni mari, dintr-un metal care nu prezinta modificari
de faza. Diferentele de temperatura care exista intre suprafata si centrul lingoului
sunt suficiente pentru a da nastere unor tensiuni remanente. Intrucat colturile se
racesc mai repede decat centrul contractia termica aparuta produce un dezechilibru
al deformatiilor intre ele si centrul lingoului. Acest dezechilibru conduce la aparitia
unor tensiuni longitudinale (figura 2, b). Zona centrala nu poate suporta tensiunile
de compresiune impuse si se contracta pentru a reduce o parte din aceste tensiuni
(figura 2, c).
La racirea completa a lingoului, contractia totala va fi mai mare in mijloc decat in
zona marginilor, deoarece in aceasta zona contractia se datoreaza atat racirii cat si
deformatiei plastice (figura 2, d). In zona muchiilor avem tensiuni remanente de
compresiune in timp ce in zona centrala tensiunile sunt de intindere. Tensiunile
remanente trebuie considerate numai ca tensiuni elastice. Valoarea maxima pe care
o poate atinge tensiunea remanenta este egala cu limita de elasticitate a
materialului. O tensiune care ar depasi limita de elasticitate fara a exista forte
exterioare care sa i se opuna, ar fi preluata de deformatia plastica a materialului,
pana va atinge valoarea limitei de curgere.
In principiu tensiunile interne se clasifica in:
- macrotensiuni interne ;
- microtensiuni interne ;
- tensiuni de reactie.
Macrotensiunile interne variaza continuu in tot volumul corpului si actioneaza
asupra unor zone de dimensiuni mari in raport cu dimensiunile atomice.
Microtensiunile interne actioneaza asupra unor zone cu ordinul de marime a
catorva celule, desi efectul lor se poate extinde chiar pe mai mult de un graunte.
Ele variaza mult de la un graunte la altul, datorita anizotropiei cristalelor. Un
exemplu de microtensiuni interne il constituie precipitarea particulelor de faza
secundara dintr-o solutie solida. Daca particulele de faza secundara au o densitate
mai mica decat masa de baza, atunci fiecare particula cautand sa ocupe un volum
mai mare, este comprimata de masa de baza. Fenomenul conduce la dezvoltarea
unor tensiuni de intindere in masa de baza, pe directia radiala si circumferentiala
fata de particulele de faza secundara.
Determinarea experimentala a microtensiunilor interne in sistem cu doua faze este
foarte greu de realizat, desi valorile lor medii au fost determinate cu raze X.
Tensiunile remanente de reactie apar in piesele asamblate, in special in constructii
sudate. Datorita interactiunii intre piesele ce compun un ansamblu, diferite parti ale
acestuia pot fi tensionate desi constructia nu este supusa unei sarcini exterioare.
Atat sudura electrica prin puncte cat si sudarea cap la cap produc tensiuni mari de
intindere in centrul suprafetei de aplicare a caldurii.

Prelucrarea cu alice, ciocanirea suprafetei si roluirea suprafetei produc stari plane

de tensiuni remanente de compresiune in zona suprafetei, care sunt echilibrate de
catre starile plane de tensiune de intindere ce apar in interior. Acoperirile dure
(cromare, nichelare) pot produce tensiuni remanente fie de intindere fie de
compresiune, in functie de conditiile de desfasurare al procesului de acoperire.
1. Tensiunile remanente din piesele turnate
n general, tensiunile existente n piesele turnate au consecine negative asupra
acestora. Astfel, tensiunile remanente pot s produc deformri n piesele aflate n
exploatare, care au urmri deosebit de grave pentru buna funcionare a unor maini
sau utilaje care folosesc astfel de piese. Atunci cnd o pies este supus unui cmp
de tensiuni remanente, acestea vor influena proprietile mecanice ale materialului
ntr-o mai mic sau mai mare msur, funcie de mrimea i semnul acestora.
Tensiunile remanente din piesele turnate pot s se nsumeze ca valoare cu
tensiunile care apar n timpul prelucrrilor mecanice sau a funcionrii n
exploatare, ceea ce poate provoca fisurarea sau chiar ruperea lor.
Dac tensiunile nu depesc limita de elasticitate a materialului n piesa turnat
apar deformri elastice, iar dac o depesc, apar deformri plastice, n ultimul caz
piesa rmnnd deformat. Cnd tensiunile depesc rezistena la rupere a
materialului n pies apar fisuri sau crpturi. Tensiunile produse de sarcinile
aplicate s se suprapun peste tensiunile remanente rem rem existente n pies
din procesul de fabricaie, obinndu-se o tensiune rezultant rez :
rez = rem + s (1)

Fig.1: Tensiunile rezultante in exploatare

Din aceste motive problema apariiei i manifestrii tensiunilor n piesele turnate a

preocupat i preocup n prezent pe muli productori de piese turnate i pe muli
cercettori din acest domeniu. Analiza experimental a determinrii tensiunilor
remanente din turnare este dificil i suficient de costisitoare. Din aceste motive n
multe laboratoare sau uniti de producie se folosete modelarea numeric prin
utilizarea unei multitudini de metode de calcul, bazate pe metoda volumelor finite,
pe metoda elementelor finite sau a diferenelor finite.
2. Clasificarea si originile tensiunilor remanente
O reprezentare schematic a clasificrii tensiunilor remanente i a cauzelor
producerii acestora poate fi urmrit n figura 2.

Fig.2: Clasificarea tensiunilor remanente

n tabelul de mai jos, se prezint sistematic - originile tensiunilor remanente

pentru diferite procedee de prelucrare. Se remarc faptul c n procesul de generare
a tensiunilor remanente pot interveni una, dou sau mai multe cauze.

Tab.1: Originile tensiunilor remanente

Fig.2: Clasificarea tensiunilor remanente

n tabelul de mai jos, se prezint sistematic - originile tensiunilor remanente

pentru diferite procedee de prelucrare. Se remarc faptul c n procesul de generare
a tensiunilor remanente pot interveni una, dou sau mai multe cauze.

Tab.1: Originile tensiunilor remanente

Teoretic, tensiunile remanente pot avea valori superioare limitei de rupere a

materialului. Practic ns, din cauza deformaiilor plastice a materialului, acestea
au valori inferioare limitei de elasticitate. n cazul materialelor casante, valoarea
lor poate depi limita de rupere, ceea ce duce la ruperea materialului, dac nu se
iau msuri corespunztoare. n multe cazuri, dei nivelul tensiunilor datorate
aplicrii sarcinilor exterioare nu depete limitele admise, s-a constatat totui
fisurarea sau chiar distrugerea construciei inginereti. n literatura de specialitate
consultat exist mai multe tipuri de probe pentru determinarea tensiunilor, cum
sunt: proba sub form de ancor, proba cubic, proba sub form de zbrele
(propus de E. K Henrikson), proba sub form de coroan excentric (propus i
folosit pentru determinarea tensiunilor n fonta tunat de A. Le Thomas). Toate
probele folosite s-au bazat pe principiul grosimii inegale a pereilor i a diferitelor
mbinri ale acestora. Pentru determinarea tensiunilor care apar n piese realizate
din font.

Fig.3: Stabilitatea dimensionala si limitarea tensiunilor remanente in constructiile sudate