CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA PRELUCRARII METALELOR PRIN DEFORMARE PLASTICA

1. Consideratii generale asupra procesului de deformare plastica
Daca asupra unui corp se exercita o forta exterioara P, in corp apar tensiuni interne care tind sa modifice
forma si dimensiunile corpului. Aceasta modificare se numeste deformare si poate fi elastica (atunci cnd, dupa
inlaturarea fortelor exterioare, corpul revine la forma si dimensiunile initiale), plastica sau permanenta (atunci cnd,
dupa inlaturarea fortelor aplicate, corpul ramne deformat) si de distrugere.
Deformatia absoluta l si cea specifica se determina pe baza relatiilor stabilite pentru un corp supus la
intindere de forta P:
l l l
f
=
0
(2.1)
A l l = = 100 100
0
/ [%] (2.2)
= l l /
0
(2.3)
unde: l
f
, l
0
sunt lungimea finala, respectiv initiala, a piesei.
In corpuri apare mai inti deformatia elastica, cu modificarea dimensiunilor retelei cristaline. Se respecta
legea lui Hooke:
= E [N/mm
2
] (2.4)
unde: - este efortul specific si = P/S
0
[N/mm
2
]; (2.5)
- P este forta aplicata asupra corpului [N];
- S
0
este aria sectiunii initiale a corpului [mm
2
];
- E este modulul de elasticitate longitudinal (pentru otel E=2 1 10
6
2
,
daN
cm
);
- este deformatia specifica sau alungirea specifica.
Depasind o anumita limita a efortului elastic, incep sa apara deformatiile plastice, cnd unele parti ale
cristalului se deplaseaza in raport cu altele si nu mai revin la pozitia initiala. Nu se mai respecta proportionalitatea
din legea lui Hooke, iar deformatia se mentine. Deformatia plastica se caracterizeaza prin faptul ca are loc la o
valoare a lui mai mare dect limita de curgere a materialului, nu este proportionala cu cresterea ( E ) si
are loc prin deplasarea unor parti ale materialului.
Pentru fiecare material in parte, se poate trasa curba caracteristica a materialului, cunoscuta si sub
denumirea de curba lui Hooke (fig.2.1). Aceasta curba a fost stabilita prin incercari de laborator repetate, pe
epruvete din materiale diferite, solicitate la intindere.

p
- limita de proportionalitate;
e
limita elastica;
c
- limita de curgere;

r
- rezistenta la rupere.
Fig. 2.1 Curba caracteristica a otelului la incercarea de intindere
Curba caracteristica a materialului prezinta urmatoarele domenii:
- domeniul de proportionalitate - este domeniul in care curba este o linie dreapta, tensiunile sunt
proportionale cu deformatiile si este valabila legea lui Hooke (
p
- limita de proportionalitate)
- domeniul de elasticitate - este domeniul in care materialul se comporta in continuare elastic (
e
este
limita elastica).
Deoarece materialele in realitate nu sunt perfect elastice, din punct de vedere tehnic se considera ca limita
de elasticitate a unui material se atinge atunci cnd, dupa descarcarea epruvetei, aceasta ramne cu o deformatie
permanenta de 0,01%. Dincolo de aceasta valoare se intra intr-un alt domeniu de comportare a materialului in care
epruveta, dupa indepartarea sarcinilor ce o intind, nu mai revine la dimensiunile initiale, ci ramne cu o deformatie
permanenta. Acest domeniu este cunoscut sub denumirea de domeniu plastic.
- zona de curgere - este zona in care deformatiile cresc mai repede dect tensiunile, ajungndu-se ca, la o
anumita valoare a fortei de intindere, deformatia epruvetei sa creasca fara ca forta sa creasca sensibil, ceea ce
corespunde curgerii materialului (
c
limita de curgere).
Zona de curgere nu se observa la toate materialele. In astfel de cazuri, ca limita de curgere tehnica se
considera tensiunea normala careia ii corespunde o alungire remanenta prescrisa
r
= 0,2 %. Aceasta valoare se
numeste limita de curgere remanenta.
- zona deformatiilor mari - este zona in care tensiunile normale cresc pna la o anumita valoare maxima,
denumita rezistenta la rupere
r
. Peste aceasta valoare a tensiunii comportarea materialului se modifica din nou.
Deformatiile epruvetei se concentreaza intr-un singur loc, pe epruveta apare o gtuire si in acest loc se va produce
ruperea. Alungirea la rupere A
r
sau
r
se determina masurnd lungimea finala a epruvetei L
f
si lungimea initiala a ei
L
0
, conform relatiei:
( )
A
L L
L
r
f
=
100
0
0
[%] (2.6)
Cunoasterea curbei caracteristice a materialului folosit la executarea unei piese permite sa se stabileasca
valorile eforturilor unitare pna la care poate fi solicitata piesa respectiva. Aceasta limita a efortului unitar, stabilita
si data in manualele tehnice pentru fiecare material in parte, se numeste efort unitar admisibil sau rezistenta
admisibila (
a
). In practica, rezistenta admisibila se alege mai mica dect limita de proportionalitate pentru a se
realiza o siguranta in functionare ct mai mare a pieselor folosite, att in ceea ce priveste posibilitatea ruperii ct si
chiar a unei deformari prea mari.
Procesul de deformare plastica are loc deci la valori ale efortului unitar peste limita de elasticitate a
materialului. La prelucrarea prin deformare plastica metalele si aliajele se deformeaza, in principal, prin doua
mecanisme si anume: alunecarea si maclarea retelelor cristaline.
Alunecarea: in retele cristaline consta in deplasarea in intregime a unei parti de cristal in raport cu alta pe
plane de densitate maxima de atomi si in directiile de alunecare pe care atomii au asezarea cea mai densa. La
alunecare, deplasarea se face cu un multiplu intreg de distante atomice si pe un numar mic de plane atomice fara a
se distruge coeziunea dintre cele doua parti ale cristalului (fig.2.2)
Fig.2.2 Deformarea plastica prin alunecare a retelei cristaline
In cazul deformarii prin maclare, grauntele maclat este alcatuit din doua sau mai multe parti, care au retele
simetrice, una in raport cu cealalta. La maclare, atomii se deplaseaza pe distante mai mici dect un spatiu
interatomic, de aceea maclarea nu produce o deformare permanenta mare (fig.2.3).
Fig.2.3 Deformarea plastica prin maclare
Procesul alunecarii si maclarii are loc in salturi si, datorita retelei cristaline si farmitarii cristalelor,
materialul devine mai rezistent in locul deformat (se ecruiseaza).
Cu ct metalul este mai plastic, cu att se prelucreaza mai usor prin deformare plastica. Plasticitatea se reda
mai bine prin lungirea reala sau prin gtuirea relativa #$ unde:
( )
=
100
0
0
S S
S
r
[%] (2.7)
unde: - S
0
este aria sectiunii initiale [mm
2
];
- S
r
este aria sectiunii la rupere [mm
2
].
Deformarea plastica este influentata: de temperatura, de gradul de deformare plastica si de marimea
grauntilor, de viteza de deformare, de starea tensionala, de structura initiala si compozitia chimica.
a) Influenta temperaturii
Prelucrarea metalelor prin deformare plastica poate fi realizata la rece sau la cald. Deformarea la rece are
loc la temperaturi sub 0,3 T
top
(T
top
este temperatura de topire a metalului, in
0
K) si se caracterizeaza prin cresterea
duritatii si a rezistentei la rupere si prin micsorarea ductilitatii. Aceasta stare a metalului obtinuta ca urmare a
deformarii se numeste ecruisare. Deformarea la cald are loc la temperaturi care depasesc 0,7 T
top
, fapt ce permite ca
procesul de recristalizare sa se desfasoare in acelasi timp cu cel de deformare. Odata cu cresterea temperaturii se
produce o apropiere a limitei de curgere de rezistenta la rupere, ceea ce mareste domeniul de prelucrare.
1, 2 curbele de variatie a le caracteristicilor de rezistenta, respectiv a celor de plasticitate
Fig.2.4 Influenta temperaturii asupra proprietatilor mecanice
Procesul de modificare a structurii si proprietatilor prin deformare plastica depinde hotartor de
temperatura. Astfel, la cresterea temperaturii caracteristicile de rezistenta mecanica 1 se micsoreaza, iar cele de
plasticitate 2 cresc (fig.2.4).
b) Influenta gradului de deformare plastica si a marimii grauntilor
Trecerea dintr-o stare ecruisata in una neecruisata, prin incalzire, se numeste recristalizare. La recristalizare
se obtin graunti mari prin aglomerarea celor mici, adica are loc cresterea grauntilor si sferoidizarea acestora. Cu ct
diferenta dintre dimensiunile initiale ale cristalelor este mai mare, cu att acest proces decurge mai repede.
Recristalizarea are loc, de fapt, in doua etape:
- recristalizarea primara - cristale mici, alungite, care revin la forma rotunjita anterioara (graunti mici,
neorientati);
- recristalizare secundara - formarea grauntilor mari in functie de cresterea temperaturii.
In urma recristalizarii unui metal, care a fost deformat puternic, este posibil sa fie redate aproape in
intregime proprietatile de plasticitate si in acest fel el se va putea prelucra din nou.
c) Influenta vitezei de deformare
Pentru a determina daca deformarea s-a produs la cald sau la rece trebuie tinut cont si de viteza de
deformare. Prin viteza de deformare se intelege deformarea relativa care are loc in unitatea de timp, astfel ca viteza
medie de deformare este data de relatia:
V
A
t
dm
=
(s
-1
) (2.8)
unde: - A este deformarea medie relativa [%];
- t este timpul in care are loc deformarea [s].
Desfasurarea proceselor de deformare plastica se afla sub directa influenta a vitezei, dupa cum urmeaza: la
viteze mici, deformarea are loc la temperaturi mai mari dect temperatura de recristalizare. La viteze mari,
fenomenul de recristalizare poate sa nu se mai termine si materialul se va ecruisa partial. Astfel, din figura 2.5 se
observa ca la V V
d d
2 1
> materialul ramne in stare ecruisata chiar la incalzirea peste valoarea temperaturii de
recristalizare. Pe masura cresterii temperaturii viteza de recristalizare creste, de aceea la deformarea plastica la cald
se folosesc temperaturi superioare valorii de recristalizare cu 100...500
0
C. Se mareste astfel plasticitatea
materialului si se elimina ecruisarea.
V V
d d
1 2
, - viteze de deformare a semifabricatului supus prelucrarii
Fig.2.5 Influenta vitezei de deformare asupra recristalizarii:
d) Influenta starii tensionale
Se considera cazul unei epruvete supusa la intindere de catre forta P. Epruveta se lungeste pe directia fortei.
Daca se sectioneaza corpul cu un plan imaginar, pentru mentinerea in echilibru a uneia sau alteia din parti este
necesar ca pe fiecare sa existe niste forte interioare elementare. Indepartnd partea superioara a probei si inlocuind-
o cu actiunea fortei interioare egala cu P, pe aceasta sectiune apare tensiunea:
S
P
A
KA
A
= =
1
0
1
[N/mm
2
] (2.9)
unde:
- A
0
este sectiunea initiala [mm];
- A
1
este sectiunea probei in planul de alunecare [mm
2
];
- K este tensiunea in piesa solicitata la intindere [N/mm
2
].
Dar, din figura 2.6 rezulta;
sin =
A
A
0
1
(2.10)
S K = sin [N/mm
2
] (2.11)
Tensiunea de alunecare va fi data de relatia:
= = = S K K cos sin cos sin
1
2
2
[N/mm
2
] (2.12)
Fig.2.6 Influenta starii tensionale asupra deformarii plastice
Se observa ca valoarea maxima a tensiunii se obtine atunci cnd planul de alunecare este inclinat la 45
0
fata
de directia fortei.
e) Influenta structurii initiale si a compozitiei chimice
Dupa turnare, materialele prezinta trei zone caracteristice, din care cea mai favorabila pentru deformarea
plastica este cea cu cristale echiaxiale cu orientare arbitrara. Aceasta zona se poate mari prin turnare la temperatura
joasa, prin amestecare in timpul turnarii sau prin racire lenta.
Dimensiunile grauntilor si structura lor interna influenteaza puternic prelucrabilitatea prin deformare
plastica. La o granulatie fina se amelioreaza capacitatea de deformare plastica datorita faptului ca la curgerea
metalului fiecare graunte se deformeaza ca un cristal separat. Deoarece fiecare graunte se deformeaza neuniform in
diferite directii, intre doi graunti invecinati apar forte elastice (tensiuni) in timpul deformarii plastice. La cristalele
mici tensiunile nu depasesc fortele de coeziune, in timp ce la cristalele cu granulatie mare neuniformitatea
deformatiei este asa de mare inct poate duce la rupturi intre diferiti graunti.
Metalele cu granulatie mare, care la o incarcatura lenta manifesta o limita de elasticitate scazuta, au
fragilitate la sarcini dinamice. Acest lucru este important la prelucrarea prin presiune, intruct materialele cu
granulatie mare au tendinta de fisurare la prelucrarea la cald si la rece.