Organe de mașini

Capitolul 2
Calculul la solicitări variabile
Prof. dr. ing. Lorena Deleanu
2021
Majoritatea pieselor sunt supuse la solicitări variabile în timp.
La solicitările variabile, tensiunea din piesă este o funcţie
dependentă de timp.

a) b) c)
Solicitările mecanice sunt:
- periodice,
- aperiodice.

a) b) c)
Perioada unei solicitări coincide cu o rotaţie sau cu o fracţiune din ea, cu timpul
necesar unei curse (de piston, de exemplu).
Ciclu de solicitare - mulţimea valorilor tensiunilor pe durata unei perioade.
Clasificarea ciclurilor în funcţie de valoarea tensiunilor într-o perioadă,:
- cicluri staţionare:   t   t  T  ;
- cicluri nestaţionare: o variaţie pseudo-periodică, dar valorile pentru o
perioadă nu se repetă identic şi perioada de oscilare a tensiunii între o valoare
minimă şi una maximă poate fi diferită.

Cicluri staționare
 Parametrii unui ciclu de solicitare variabilă:
- tensiunea maximă,  max ;
- tensiunea minimă  min ;
   min
- tensiunea medie  m  max
2
   min
- amplitudinea tensiunii  v  max
2

- coeficientul de asimetrie R  min
 max

 max   m   v şi  min   m   v .

Relaţiile se scriu analog şi pentru tensiuni de forfecare sau răsucire.

Clasificarea ciclurilor după valoarea
coeficientului de asimetrie R
 Mecanismul distrugerii prin oboseală
Oboseala - un proces de distrugere caracterizat prin transformări structurale
progresive, permanente şi localizate, care apar în materialele supuse la sarcini
variabile. Rezultatul oboselii poate fi una sau mai multe fisuri, în final ruperea.
Fisura de oboseală apare la tensiuni mult sub valorile rezistenţei statice a
materialului.
Comportarea materialelor la oboseală depinde de compoziţia şi structura lor, de
gradul de omogenitate şi anizotropie. Metalele şi aliajele lor sunt caracterizate
prin cristale fine, dirijate în toate direcţiile şi pot fi considerate omogene şi
izotrope; materiale anizotrope sunt unele cristale, unele materiale plastice şi
compozite, dar și oțelurile laminate.
Între grăunţii cristalini ai unui aliaj metalic se găsesc incluziuni de materiale
străine sau pori: acestea pot fi surse de amorsare a fisurii de oboseală. În timpul
solicitării piesei, în unii grăunţi cristalini, aşezaţi defavorabil faţă de direcţia
tensiunii, se pot produce deformaţii plastice mari, cu alunecări care modifică local
poziţia relativă a grăunţilor. În anumite limite, această redistribuire a poziţiei
grăunţilor cristaline produce fenomene locale de întărire sau ecruisare. Dacă
alunecările depăşesc anumite valori, apar benzi de alunecare - surse de amorsare
a microfisurilor. Fiecare microfisură devine un concentrator de tensiune şi
determină iniţierea sau/şi mărirea altor fisuri.
Mecanismul distrugerii prin oboseală
Etapele ruperii prin oboseală:
- amorsarea microfisurii de oboseală din
cauza defectelor din reţeaua cristalină,
grăunţilor cu structură mult diferită,
porilor, incluziunilor sau chiar defectelor
de suprafaţă (o zgârietură etc.);
- propagarea fisurii: din cauza solicitărilor
repetate, fisura îşi schimbă forma, este
mărită, închisă şi deschisă în mod repetat;
această zonă are un aspect lucios pe
piesele distruse prin oboseală;
- ruperea finală din cauza reducerii
suprafeţei secțiunii care preia eforturile
exterioare; suprafaţa acestei ruperi este
rugoasă.
Curba Wohler
Rezistenţa la oboseală a unui material pentru un anumit tip de
solicitare și pentru un anumit ciclu caracterizat prin coeficientul de asimetrie
R,  R , este cea mai mare valoare a tensiunii maxime la care epruveta
standard nu se rupe oricât de mare ar fi numărul de cicluri la care este supusă.
Practic, nu toate materialele au o rezistenţă la oboseală pentru un
număr infinit de cicluri (o durabilitate nelimitată) şi, atunci, această
caracteristică de material se determină pentru un număr de cicluri N 0 numit
bază, care diferă de la o grupă de materiale la alta.
curba  R  f N  de multe ori se trasează în coordonate semi-
logaritmice lg N   R  .

a) b)
(este aceiaşi curbă)
Curba Wohler

Pe curba Wöhler există patru domenii:

I - zona de solicitare cvasi-statică, N  50 , epruvetele se rup la
tensiuni maxime inferioare, dar apropiate de rezistenţa la rupere în condiţii
statice pentru acel tip de solicitare; sunt rar întâlnite în practică;
 
II - zona oligociclică N  10 2 ...10 4 ; ruperea se produce după un
număr mic de cicluri fiind caracterizată prin apariţia unor mici deformaţii
plastice locale şi ecruisări; studiată la microscop, zona de rupere se
caracterizează prin fragmentarea şi dezorientarea cristalelor, alunecări
alternative şi striaţii;
 
III - domeniul durabilităţii limitate N  10 4 ...106 :
N   m  N o   Rm  constan t
m este o constantă de material;
IV - domeniul durabilităţii nelimitate sau de rezistenţă la oboseală
 
N 106 cicluri ; piesa nu se rupe deşi la nivel microstructural apar alunecări
distribuite uniform, dar nu se iniţiază microfisuri.
Factorii care influenţează rezistenţa la oboseală
A) factori de material
- compoziţia chimică;
- structura şi mărimea grăunţilor
cristalini, impurităţi;
- procedeul tehnologic de obţinere a
materialului;
- tratamentul termic, termo-chimic
sau mecanic aplicat;
- tensiunile remanente.
B) factori constructivi
- formă, inclusiv abateri de
formă;
- dimensiuni, inclusiv
abateri dimensionale;
- rugozitate (mărime,
formă, orientare).
C) factori de exploatare
- tipul de ciclu (coeficientul de
asimetrie R);
- valori caracteristice
 max ,  min sau  m ,  v ;
- mediul de lucru (compoziţia
lui, temperatură, agresivitate
chimică sau mecanică etc.).
Factorii care influenţează rezistenţa la oboseală.
Factori de material
Din datele experimentale s-a constant că
- oţelurile cu granulaţie fină au o rezistenţă mai bună la oboseală decât cele cu
grăunţi cristalini mari, neuniformi,
- distribuţia uniformă a constituenţilor structurali are influență benefică asupra
rezistenței la oboseală,
- este de dorit ca aceşti constituienți să nu difere mult prin proprietăţile lor
mecanice.
Procedeul tehnologic de obţinere al materialului influențează
- gradul de impurificare,
- prezenţa porilor,
- prezența tensiunilor remanente,
- prezența segregaţiilor, în special de sulf şi fosfor, cu efect defavorabil asupra
rezistenţei la oboseală.
Oţelurile obţinute prin afânare în vid sunt mai rezistente la oboseală decât
cele obţinute în cuptoare Siemens-Martin.
Factorii care influenţează rezistenţa la oboseală
Factorul de influenţă a tratamentului  t este raportul dintre rezistenţa la
oboseală a piesei tratate  Rt şi cea a piesei netratate, solicitate identic,  R :
 Rt
t 
R
 t  1 pentru tratamente termo-chimice şi mecanice.

Tratamentele termice, termo-chimice, termo-magnetice sau cu

ultrasunete, aplicate îndeosebi oţelurilor, au o influenţă benefică asupra
rezistenţei la oboseală:
- finisează şi omogenizează structura,
- elimină, cel puţin parţial, impurităţi sau pori (posibile surse de iniţiere a
fisurii de oboseală).
Unele aliaje neferoase îşi modifică în timp rezistenţa la oboseală din cauza
procesului de îmbătrânire. Trebuie consultată literatura de specialitate pentru
a vedea în ce sens acţionează îmbătrânirea: reduce sau creşte rezistenţa
(convenţională) la oboseală.
Acoperirile metalice micşorează rezistenţa la oboseală:
- există diferenţe de structură şi de caracteristici fizico-mecanice între
materialul de bază şi cel al acoperirii,
- zona de trecere de la un material la altul poate conţine incluziuni şi pori.
Epruvetele pentru încercări la oboseală sunt corpuri cilindrice sau
paralelipipedice, denumite piese netede.
Piesele reale asemănătoare acestor epruvete se întâlnesc rar, ele având salturi
de dimensiuni care produc o modificare importantă a distribuţiei tensiunilor în
aceste zone.
Concentratori de tensiuni - zonele cu variaţii dimensionale ale pieselor
Exemplu: distribuţiile de tensiuni pentru o piesă cu concentrator de tensiune
(un canal semi-circular).
 n sau  n - tensiunea în secţiunea piesei cilindrice (fără concentrator).
 M sau  M - valoarea maximă a tensiunii în secţiunea cu concentrator.

a) A    d 2 4 b) W    d 3 32 c) W p    d 3 16
Coeficientul teoretic de concentrare a tensiunilor - raportul între valoarea
maximă a tensiunii în piesa cu concentrator şi valoarea maximă a tensiunii în
piesa fără concentrator:

k  M
n
depinde numai de geometria concentratorului, fiind independent de material.
Aria secţiunii transversale A, modulul de rezistenţă W sau W p , se calculează
pentru secţiunea minimă (slăbită) a concentratorului.
Valorile obişnuite pentru  k sunt 1...3, dar pot atinge 5...8. Fenomenul de
concentrare a tensiunilor este periculos şi se pot comite greșeli de proiectare
dacă nu se ia în considerare.
Exemplu: tensiunea maximă poate depăşi limita de curgere a materialului.
Experimental: rezistenţa la oboseală a unei piese cu concentrator  RK este
mai mică decât  R a piesei fără concentrator.
Coeficient de concentrare al tensiunilor pentru solicitare la oboseală:
R
K 
 RK
sau
R
K 
 RK
Solicitarea variabilă pentru un ciclu asimetric oarecare se consideră o
suprapunere a unei solicitări alternant simetrice cu  v peste o solicitare
statică de  m , K s-a determinat pentru R  1 şi rar pentru R  0 :
 1
K 
 1K
sau
 1
K 
 1K
 Pentru piese similare geometric, având aceeaşi rugozitate şi executate din
acelaşi material, rezistenţa la oboseală scade cu creşterea dimensiunilor.
Explicaţia: o probabilitate mai mare de existenţă a defectelor, incluziunilor în
piesa mai mare comparativ cu cea asemănătoare, dar mai mică.
Factor dimensional de rezistență la oboseală:
R

 Rd
 R - rezistenţa la oboseală a epruvetei-standard (cu d  10mm ),
 Rd - rezistenţa la oboseală a unei epruvete cu dimensiunea (diametrul) d.
 depinde de
- solicitare: încovoiere, torsiune sau tracţiune-compresiune şi
- grupa de material (oţel, fontă, aliaje neferoase, materiale plastice, compozite).
R R
  sau  
 Rd  Rd

Factorul
dimensional 
pentru oţeluri
Factorul de calitate a suprafeţei  este raportul între rezistenţa la oboseală a
unei epruvete cu o anumită rugozitate,  R şi rezistenţa la oboseală a unei
epruvete identice dar lustruit fin (oglindă),  R :

  R
R
Rezistenţa la oboseală scade cu creşterea rugozităţii. Dacă rugozitatea iniţială
a piesei se modifică (zgârieturi la manipulare, montare, creşterea rugozităţii
din cauza uzurii), rezistenţa la oboseală scade.
Diagrama se referă la solicitări de întindere sau încovoiere ( sau   ).
Pentru solicitări de răsucire, unii specialişti recomandă aceleaşi valori, alţii
recomandă relaţii obținute experimental:
   0,6    0,4
Dacă în aer iniţierea fisurii de oboseală se face într-un punct sau cel mult
două, în mediu corosiv distrugerea poate începe în multe puncte de pe
suprafaţa piesei şi va fi mai rapidă. Pentru acelaşi material și aceiași
solicitare, curba Wöhler va avea o pantă descendentă mai accentuată în mediu
corosiv, comparativ cu cea obţinută în aer.
factorul de influenţă a mediului  m : raport dintre rezistenţa la oboseală
 Rm pentru piesa solicitată la fel, dar într-un anumit mediu (apă, soluţii, aer
cu umiditate mare, aer cu agenţi chimici etc.) şi rezistenţa la oboseală a
epruvetei solicitată în atmosferă standard:

 m  Rm
R
Rezistenţa la oboseală pentru o piesă care lucrează în condiţii date:

 RKd      R  m   t (încovoiere, tracţiune)
K
R
RKd        m   t (forfecare, răsucire)
K
Practic, diagramele sau relaţiile pentru aceşti factori se determină pentru
R  1 , mai rar pentru R  0 , din motive de preţ al testelor şi pentru că
acestea sunt cicluri cu care se pot compara cicluri cu R diferit de –1 sau 0:

1Kd      1 m   t ;
K

1Kd       1  m   t
K
şi

0Kd       0  m   t
K
0
0Kd       m   t
K
Criterii de similitudine
în abscisă -  m
în ordonată -  v .
Curba ABC - curba ciclurilor limită
Un ciclu oarecare: M  m ,  v  .
Suma coordonatelor unui punct de pe
curbă - rezistenţa la oboseală pentru
un coeficient de asimetrie R:
 max P R   mP   vP
A0 ,  1  - ciclul alternant-simetric,
C  m , 0  - rezistenţa la solicitare
statică (  m poate fi  c sau  r ); diagrama Haigh
B o / 2 ,  o / 2  - ciclul pulsator.

Un ciclu sub curba limită nu va produce ruperea materialului.

Un ciclu deasupra curbei limită indică o rupere a piesei după un număr
oarecare de cicluri.
Criterii de similitudine

Fiind dat un ciclu real pentru o piesă, M  m ,  v  , care este ciclul limită (L)
cu care se poate compara ciclul real, pentru a afla coeficientul de
siguranţă? Sau: cum evoluează solicitarea din piesă când tinde să depăşească
punctul M? Modul de funcţionare al ansamblului sau al maşinii de acţionare,
modul de montaj impun o anumită tendinţă de evoluţie la depăşirea punctul
M.
Definirea coeficientului de siguranţă la oboseală este încă o problemă:
nu există o singură definiţie şi majoritatea criteriilor de calcul la oboseală
folosesc:

s  max L
 max
 Criteriile de similitudine pentru calculul
coeficientului de siguranţă la oboseală
R = constant este cel mai utilizat; ciclul limită L3  mL ,  vL  se află la
intersecţia curbei ABC cu dreapta OM. Între coordonatele punctului M şi
L3  mL ,  vL  se scrie:
 min L  min
R  constant  
 max L  max
OM MM x OM x
OMM x  OL3 L3 x   
OL3 L3 L3 x OL3 x
. Înlocuind segmentele cu

valorile lor ( OM x   m , OL3 x   mL , MM x   v , L3 L3 x   vL ), 

m   v 
 v  m  max
 mL  vL  mL   vL  max L
 
s  mL  vL
m v
Criteriile de similitudine pentru calculul
coeficientului de siguranţă la oboseală
m = constant: criteriul este reprezentat prin verticala ML1 şi se aplică mai
ales la cicluri alternante de acelaşi semn, când  m este mai mare decât  v ;
coeficientul de siguranţă este:
 vL
s
v

min = constant este reprezentat prin dreapta ML2 înclinată la 450 faţă de axa
 m : se aplică şi la şuruburile cu prestrângere:
 max L
s
 max
 Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală
Construirea diagramelor de oboseală este greu de realizat pentru că ar fi
nevoie de un număr foarte mare de încercări. În proiectare se folosesc
diagrame schematizate (simplificate), bazate pe seturi de încercări pentru a
obţine mărimi ca   1 ,  0 ,  r sau  c .

Pentru un material, se pot trasa trei diagrame corespunzătoare

solicitărilor de tracţiune-compresiune, de încovoiere şi de răsucire. În
proiectare, se va folosi numai diagrama sau diagramele care prezintă
interes.
Exemplu: pentru arbori nu se foloseşte diagrama de tracţiune-
compresiune pentru că eforturile unitare de acest tip sunt foarte mici
sau nule, comparativ cu cele de încovoiere şi torsiune.
Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală

Diagrama Haigh are mai multe variante de schematizare.

a) cea mai simplă, o dreaptă prin  1 şi  c b) presupune cunoaşterea

(sau  r ) pentru un materialul. rezistenţei la oboseală în ciclul
pulsator  0 , trasându-se punctul
Pentru un material cu rezistenţă înaltă, se
foloseşte rezistenţa la rupere  r (Goodman). B  o / 2 ,  o / 2  .
Pentru un material este ductil, este preferată
limita de curgere  c (Soderberg), pentru
oţeluri-carbon şi slab aliate.
Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală
Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală
Criteriul de similitudine R  constant (dreapta OML) se face pentru o piesă
concretă. Punctul A are ordonata  1Kd , iar punctul B are abscisa  c .
Fie M  m ,  v  ciclul real de solicitare al piesei. O dreaptă paralelă cu AB,
situată sub ea, reprezintă locul geometric al ciclurilor cu acelaşi coeficient de
siguranţă s; linia ciclurilor-limită AB corespunde unui coeficient de siguranţă
s  1 , neutilizabil. Fie dreapta A’B’ paralelă cu AB şi care trece prin M.
Punctul L reprezintă ciclul limită pentru piesa considerată. Din
MMB  AOB :
MM ' AO v 
 ↔  1Kd
M ' B' OB c c
 m
s
Coeficientului de siguranţă la oboseală:
1
s
v 
 m
 1Kd  c
O piesă este rezistentă la oboseală dacă s1,5....2.
 Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală
Criteriul de similitudine  m  constant (dreapta ML1 ),
coeficientul de siguranţă este:
  (  c   m )  1Kd   
s  vL  1Kd   1  m 
v  c  v v  c 

Criteriul de similitudine  min  constant (dreapta ML2 ), cazul şuruburilor cu

prestrângere,
coeficientul de siguranţă:
2 1Kd   min
s
 max
Calculul la durabilitate limitată
Organe de mașini calculate la durabilitate limitată
 vase sub presiune,
 trenuri de aterizare,
 piese pentru arme,
 elemente de aparatură cu durabilitate impusă,
sunt solicitate variabil de un număr redus de ori (103...105), sub valoarea N 0 .
Pentru aceste piese calculul “clasic” se făcea la oboseală, piesele fiind
supradimensionate şi neeconomice.

Calculul la durabilitate se face utilizând zona descendentă a curbei Wöhler:

N   m  N 0   m1  constan t .
Calculul la durabilitate limitată
Fie o piesă cu durata de viaţă de N cicluri, având solicitarea caracterizată prin
punctul M,  poate fi considerat  max sau  v , în funcţie de tipul solicitării.
Este neeconomic ca piesa să lucreze la tensiuni mai mici decât limita de
oboseală  R , de exemplu, în punctul M’.
Punctele de pe dreapta înclinată de pe curba Wöhler, satisfac relaţia
1/ m
N 
  R 0  L
 N 
sau
1/ m
 N0 
   1     L (pentru R  1 )
 N 
m  9 sau m  6 pentru oţeluri.
Ciclurile limită corespunzătoare punctului M, se pot obţine
- prin verticala prin M ( L1 ) sau
- prin orizontala prin M ( L2 ).
L1 N , L  ;  L - rezistenţă de durată sau la oboseală limitată pentru N cicluri.
Calculul la durabilitate limitată
Coeficientul de siguranţă la rezistenţa de durată, pentru N cicluri:
L
s 

1
R No  m
s   
N  N 
N L numărul de cicluri după care piesa se rupe
la efortul unitar , caracterizează ciclul limită L2 ,
Coeficient de siguranţă la durabilitate:
NL
sN 
N

Calculul la durabilitate limitată echivalează cu alegerea unor rezistenţe

admisibile superioare celor pentru durată nelimitată de funcţionare şi este
recomandat când se cunoaşte durata de viaţă a piesei N  N 0 .