• “Rareori se ivesc mari ocazii să-ţi ajuţi semenii,

dar ocazii mici se întâlnesc la tot pasul”

• Sally Koch
• Între structură şi baza de sprijinire precum şi între
elementele componente ale unei structuri, intervin
legături (rezemări).

• Rezemările pot fi:

- reazem simplu;
- articulaţie;
- încastrare.
 FORŢE DE LEGĂTURĂ
• SR a unei clădiri trebuie concepută astfel încât sub acţiunea
încărcărilor să se găsească într-o stare de echilibru
permanent.
• Sub efectul încărcărilor SR se deformează şi în legăturile
elementelor SR iau naştere forţe denumite reacţiuni.
• Pentru dimensionarea construcţiilor interesează determinarea
valorilor eforturilor interioare, acestea fiind obiectul de studiu
pentru disciplina “STATICA CONSTRUCŢIILOR”, care se referă la
determinarea eforturilor şi poziţiilor deformate care iau
naştere sub acţiunile sarcinilor care încarcă SR alcătuite din
bare.
 Reazemul simplu (mobil)
• este legătura care
împiedică posibilitatea
de deplasare după
direcţia perpendiculară
pe planul de rezemare.
• Reacţiunea care ia
naştere într-un reazem
simplu are cunoscute
punctul de aplicaţie şi
direcţia, iar ca
necunoscută mărimea
forţei de reacţiune.
 Articulaţia (reazemul fix)
• este o legătură care
împiedică deplasarea
după orice direcţie,
lăsând liberă rotirea în
jurul punctului teoretic
de articulaţie.
• Reacţiunea este o forţă
care trece prin punctul
de articulaţie, care are
direcţia şi mărimea
necunoscute.
 Încastrarea
• Încastrarea este
legătura care
împiedică atât orice
deplasare, cât şi
orice rotire.
• Reacţiunea dintr-o
încastrare are
punctul de aplicaţie,
direcţia şi valoarea
necunoscute.
• Forţele de legătură se pun în
evidenţă prin suprimarea
legăturilor şi înlocuirea cu
reacţiunile corespunzătoare
fiecărui tip de rezemare.
• Efortul într-o secţiune este
reacţiunea pe care o opune
corpul în acea secţiune tendinţei
de deformare dată de forţele
exterioare.
• Se defineşte ca efort global într-o
secţiune, totalitatea forţelor de
legătură intermoleculară din
secţiunea respectivă, care se
opun acţiunii sarcinilor
exterioare.
• Eforturile pe faţa din stânga vor
fi, conform principiului acţiunii şi
reacţiunii, egale şi de sens
contrar, cu cele de pe faţa din
dreapta secţiunii.
• Denumirile eforturilor sunt date
de efectele pe care le produc în
structura pe care se aplică.
• Componenta după tangentă la
axa barei, N, se numeşte
forţă axială şi produce întinderea
sau compresiunea în bară.
• Componenta normală pe axa
barei, T, se denumeşte
forţă tăietoare.
• Momentul M, deoarece produce
o încovoiere, poartă numele de
moment încovoietor.
 Eforturi unitare
• Mărimea care caracterizează intensitatea repartiţiei
eforturilor pe unitate de suprafaţă a secţiunii, se numeşte efort
unitar.
• Pentru definirea efortului unitar se consideră pe suprafaţa
secţionată, un element de suparafaţă dA cu normala n.
• Rezultanta forţelor de legătură distribuite pe elementul
de suprafaţă este o forţă elementară dP, care are o
anumită înclinare faţă de normala n.
• Într-un punct oarecare al secţiunii se defineşte ca efort
unitar total raportul
• p= dp
dA
• Elementele de construcţie, sub acţiunea eforturilor
globale, suferă deformaţii în secţiuni.
• Modificarea lungimii segmentelor drepte se numeşte
• deformaţie lineară,
• iar modificarea unghiurilor drepte,
• deformaţie unghiulară.
 Deformaţia lineară
• se defineşte prin raportul
• ε = Δl
l
 Coeficientul μ
• care face legătura dintre
• deformaţia specifică transversală şi deformaţia
specifică lineară,
• se numeşte coeficient de deformaţie
transversală, sau coeficientul lui Poisson .
 Legătura dintre eforturile unitare şi deformaţiile specifice Legea lui Hooke
• Legătura dintre eforturi şi deformaţiile specifice se stabileşte pe cale experimentală şi reprezintă aspectul fizic al problemelor
rezistenţei materiale.
• Analizând figura de mai jos se observă că pentru oţel apar o serie de puncte caracteristice la solicitarea de întindere:
• punctul A, până la care curba este aproximativ dreaptă, marcând o proporţionalitate aproape perfectă între eforturile unitare şi
deformaţiile specifice, numită limită de proporţionalitate;
• punctul B, care marchează limita de elasticitate, până la care materialul se comportă perfect elastic;
• punctul C, care marchează limita de curgere a materialului şi care este începutul unui interval C – D în care are loc o reorientare a
cristalelor materialului pe direcţia solicitării (palierul de curgere) şi în care deformaţiile cresc foarte mult fără ca efortul să mai crească;
• după punctul D, care marchează reconsolidarea materialului, urmează o zonă D – E în care cresc atât eforturile, cât şi deformaţiile;
• puncul E, în care se atinge efortul unitar maxim;
• punctul F, în care se produce ruperea.
• a)-oţel b)-aluminiu c)-fontă d)-beton
• Până la limita de proporţionalitate, relaţia dintre eforturile unitare şi
deformaţiile liniare specifice este legea lui Hooke.
• σ=E•ε,
• unde E este modulul de elasticitate al materialului, în daN/cm².
• Pentru deformaţiile transversale relaţia este:
• τ = G · γ,
• G, reprezentând modulul de elasticitate transversală, exprimat în
daN/cm².
• Între G şi E există relaţii de izotropie:
• G = E
• 2(1+μ)
• După forma curbei caracteristice, materialele se pot încadra în materiale
care respectă legea lui Hooke (oţelul, aluminiul, lemnul) şi materiale care
nu respectă legea lui Hooke (betonul).
• După modul de comportare la rupere la solicitarea de întindere,
materialele pot fi: plastice (oţelul,aluminiul) şi casante (fonta).
• Duă modul de comportare la întindere şi compresiune, materialele
se pot comporta asemănător (oţelul moale) şi materiale care rezistă mai
puţin la întindere decât la compresiune (betonul).
 Criterii pentru dimensionarea elementelor de construcţii.

• Elementele de construcţie care suportă sarcini trebuie dimensionate

în aşa fel încât să asigure clădirilor o exploatare normală.
• Criteriile de dimensionare a elementelor de construcţie sunt:
• criteriul de rezistenţă, care impune condiţia ca elementul să nu
cedeze sub sarcini;
• criteriul de deformabilitate, care exprimă condiţia ca elementul să nu
sufere deformaţii, faţă de poziţia sa iniţială, peste anumite limite.
• Criteriul de rezistenţă trebuie îndeplinit de fiecare element de
construcţie, în timp ce criteriul de deformabilitate se aplică doar la
elementele la care se impune limitarea deplasării sub sarcini.
• Dimensiunile pentru secţiunea transversală rezultate din
aplicarea celor două criterii sunt diferite; pentru confecţionarea barei
se aleg cele mai mari dimensiuni.
•
 Metode de calcul
• La efectuarea calculelor de rezistenţă se pot aplica diferite metode (metoda
rezistenţelor admisibile, metoda de calcul la rupere, metoda stărilor limită).
• Metoda rezistenţelor admisibile consideră că elementul de construcţie rezistă în
totalitatea sa dacă în punctul cel mai solicitat efortul unitar nu depăşeşte o anumită
limită acceptabilă (rezistenţa admisibilă).
• Rezistenţa admisibilă diferă în funcţie de material şi de natura efortului unitar şi se
determină împărţind o anumită valoare caracteristică din curba materialului printr-un
coeficient unic de siguranţă.
• În cazul solicitării de întindere pentru un material plastic, cum este oţelul, rezistenţa
admisibilă σa se obţine prin împărţirea limitei de curgere σc la un coeficient de
siguranţă Cc:
• σa = σc
• Cc
• în cazul oţelului OL 37 σc = 2400 daN/cm² şi Cc = 1,60 , deci:
• σa = 2400 = 1500 daN/cm².
• 1,60
• Pentru materialele casante, σa se obţine considerându-se rezistenţa la rupere σr (σa
= σr / Cr).
• În metoda de calcul la rupere şi metoda stărilor limită, limita de solicitare este
considerată chiar momentul distrugerii elementului de construcţie.
• Pentru eliminarea riscurilor unor accidente datorate diferiţilor factori (condiţii speciale
de lucru, neomogenitatea materialului, creşterea valorilor sarcinilor peste valorile
normale) se adoptă coeficienţi de siguranţă diferiţi.
• Materiale de construcţii
 Piatra naturală
• se găseşte la suprafaţa scoarţei pământului
sub formă de amestecuri naturale de
minerale, care formează rocile.
• Utilizarea pietrei naturale în construcţii este
justificată de multiplele calităţi ale acesteia

• se găseşte din abundenţă în majoritatea regiunilor din ţara noastră ;

• prezintă rezistenţe mari la compresiune şi uzură ;
• prezintă o mare durabilitate în timp
• are, un aspect natural frumos ;
• necesită numai transformări fizice ;
• poate fi utilizată atât ca material de bază, cât şi ca material decorativ.
 Proprietăţile fizico-mecanice ale unor roci

Caracteristici Unitatea Granit de Calcar de Marmură de

de Iacob Deal Bampotoc Moneasa
măsură

Densitatea aparentă Kg/dm³ med. 2,62 med. 2,57 min 2,68

Compactitatea % med. 97,80 med. 95,50 min 98,80

Porozitatea totală % med. 2,20 med. 4,50 max 1,10

Absorbţia de apă % max 0,40 max 1,00 Max 0,35

Rezistenţa la compresiune în daN/cm² 1600…2700 750…1100 1000…1300

stare uscată
 Proprietăţile pietrei naturale
• densitatea aparentă mare, fapt care are implicaţii
directe asupra costului manipulărilor, transportului,
precum şi asupra dimensiunilor fundaţiilor şi a altor
elemente constructive ;
• majoritatea rocilor au o conductivitate termică
ridicată şi din acest motiv sunt contraindicate la
execuţia elementelor de închidere ale construcţiilor ;
• se comportă necorespunzător la foc ;
• se prelucrează cu un consum ridicat de energie.
 Clasificarea rocilor

• Rocile pot fi clasificate după diverse criterii şi

anume :
• după geneză, rocile se clasifică în:
-roci magmatice sau eruptive,
-roci sedimentare,
-roci metamorfice .
 Clasificarea rocilor
• după structură, respectiv după gradul de
cristalizare al mineralelor componente, rocile
se clasifică în roci
• cu structură holocristalină, care au mineralele complet
cristalizate,
• roci cu structură hemicristalină, care au mineralele parţial
cristalizate şi parţial amorfe şi
• roci cu structură amorfă ;
 Clasificarea rocilor
• după textură, respectiv după modul de
aranjare în spaţiu a mineralelor componente,
rocile se clasifică în roci cu
-textură neorientată sau masivă,
-textură stratificată, la care straturile sunt alcătuite din
aceleaşi minerale
-textură şistoasă, la care straturile sunt alcătuite din minerale
diferite.
 Roci magmatice
• Rocile magmatice s-au format prin răcirea şi solidificarea magmei, structura lor
diferenţiindu-se în funcţie de durata, presiunea şi adâncimea la care a avut loc
răcirea. Dacă răcirea are loc la adâncime, mineralele au timp să cristalizeze în
întregime, în timp ce la suprafaţa pământului mineralele cristalizează parţial, o
bună parte din ele rămânând în stare amorfă.
• După adâncimea de răcire a magmei, rocile magmatice se clasifică în :
• roci intrusive ;
• roci filoniene ;
• roci efusive.
• In timpul erupţiei vulcanilor, datorită răcirii bruşte a lavei şi a degajării, în acelaşi
timp, de gaze şi vapori, se formează roci cu structura vitroasă şi foarte poroasă,
cum sunt lava vulcanică, piatra ponce, cenuşele vulcanice şi tufurile vulcanice
rezultate prin cimentarea cenuşelor. Acestea se utilizează ca materiale de izolaţie
termică, ca agregate uşoare sau ca adaosuri hidraulice la fabricarea lianţilor.
BAZALT(Namibia)
Detunata-judeţul ALBA
 Căi de acces
• Ca să ajungi la stâncile celor 2 Detunate
trebuie ales ca punct de pornire localitatea
Bucium din Munții Metaliferi. Pornind cu
mașina din Alba Iulia pe drumul național DN
74, trecând prin Zlatna traversând Pasul
Bucium (915 m) până la satul Cerbu (situat la
6 km sud-vest de Abrud) la 7 km depărtare se
află comuna Bucium (sinonim instrumentului
muzical "tulnic" folosit de păstorii din regiunile
de munte).
DIORITUL
GRANITUL
CALCAR CRISTALIN
GABROUL
RIOLITUL
 Roci sedimentare

• După geneza lor, rocile sedimentare se pot

clasifica în :
• roci detritice;
• roci organogene;
• roci de precipitaţie;
Din categoria rocilor sedimentare detritice necimentate fac
parte :

• grohotişurile ;
• prundişurile ;
• nisipurile ;
• mâlurile .
NISIP DE RÂU
Nisip de mare
Granule de cuarţ din nisip (marire de 200ori)
NISIP DE DUNE
PIETRIŞ
Grohotişuri
 Roci sedimentare detritice cimentate

• Prin golurile depozitelor rocilor detritice necimentate pot să pătrundă

ape cu diverse substanţe dizolvate sau în suspensie, care să precipite în
goluri şi să lege granulele într-un tot rezistent şi compact, adică să le
cimenteze.
• Astfel, se formează rocile sedimentare cimentate.
• Dintre rocile detritice cimentate,
• gresiile se folosesc pe scară lungă în construcţii, atât sub formă de piatră
spartă (ca agregate), cât şi sub formă de plăci (la placarea construcţiilor,
la pavaje etc.).
• Argilele se utilizează în industria materialelor de construcţii ca materie
primă la fabricarea produselor ceramice, iar
• marnele, care sunt amestecuri naturale de argile şi calcare, se folosesc la
fabricarea cimentului Portland.
 Principalele roci organogene
• sunt calcarele cochilifere, diatomitul şi tripoli.
• Calcarele cochilifere sunt formate din cochilii
calcaroase cimentate între ele ; se folosesc ca
agregate uşoare şi la lucrări de artă.
• Diatomitul şi tripoli sunt roci silicioase bogate în
bioxid de siliciu amorf, rezultate în urma depunerii
microorganismelor denumite diatomee. Se folosesc
ca adaosuri hidraulice la preparea lianţilor, ca
agregate şi la fabricarea materialelor termoizolante.
 Roci de precipitaţie
• Din grupa rocilor care iau naştere prin cristalizarea sărurilor
conţinute în apă se menţionează ghipsul, travertinul şi
calcarele.
• Ghipsul este un sulfat de calciu hidratat care se formează
prin evaporarea apei de mare din unele bazine izolate pe
cale naturală în decursul timpului. Calcarele se formează prin
precipitarea bicarbonatului de calciu, care se descompune în
carbonat de calciu şi în dioxid de carbon.
• Travertinul, o piatră naturală ornamentală deosebit de
apreciată şi utilizată la placarea clădirilor este o variaţie de
calcar, care se formează prin depunerea carbonatului de
calciu peste frunze, alge, muşchi, care dispar prin putrezire,
lăsând goluri în rocă.
GRESIE
Calcar din vieţuitoare marine
 GHIPS-SULFAT DE CALCIU
(Varietatea trandafir de deşert)
Travertinul
 Roci metamorfice
• Schimbările din scoarţa Pământului pot determina
modificări ale structurii sau a compoziţiei rocilor;
astfel, din roci magmatice sau sedimentare, iau
naştere rocile metamorfice.
• Textura rocilor este în general şistoasă, mineralele
fiind orientate după anumite direcţii în straturi.
Principalele roci metamorfice utilizate în construcţii
sunt : gnaisurile, cuarţitele, marmurile şi ardeziile.
• Aceste roci mai poartă şi numele de şisturi, datorită
aşezării mineralelor în straturi.
 MARMURĂ
ROCĂ ŞLEFUITĂ
Gnaisul
Cuarţ
 Materiale de construcţii din piatră naturală

• În construcţii, piatră naturală poate fi folosită ca

agregat :
- la prepararea mortarelor şi a betoanelor,
- material de bază la executarea fundaţiilor şi a
zidăriilor,
-la lucrări de finisaje interioare şi exterioare,
- la lucrări de drumuri,
-la căi ferate,
-la baraje,
-anrocamente, consolidări şi apărări de maluri etc.
 După modul de exploatare
- respectiv după provenienţă, materialele din
piatră naturală se împart în două mari grupe :
• produse de balastieră
• produse de carieră (provenite din roci masive).
 Produse de balastieră

-sunt agregate naturale grele, în funcţie de

mărimea granulelor purtând numele de:
nisip,
pietriş,
bolovani,
balast.
 Nisipul
-este agregatul natural cuprinzând granule cu
diametrul măsurând între 0 şi 7,1mm, fiind
utilizat:
- la prepararea mortarelor şi betoanelor, ca
strat filtrant la drumuri şi pardoseli,
- ca degresant în industria ceramică, la
fabricarea sticlei etc.
 Pietrişul
• Pietrişul este agregatul natural care conţine
granule cu diametrul cuprins între 7,1 şi 71
mm şi care se utilizează la prepararea
betoanelor de ciment, la prepararea mixturilor
asfaltice, ca strat filtrant la drumuri şi
pardoseli etc. În mod uzual se asigură de
balastiere următoarele sorturi : 7,1/16mm,
31/71mm. Sortul 7,1/16 mai poartă şi numele
de mărgăritar.
 Balastul
• este un amestec natural de nisip cu pietriş,
eventual şi bolovani. Poate fi livrat sub formă
de:
- balast neciuruit (0-160 mm, utilizat ca strat
de fundaţie la drumuri, pardoseli etc.) - sau
sub formă de balast ciuruit în sorturile 0-31 şi
0-71, (folosit ca agregat pentru prepararea
betoanelor de marcă inferioară).
 Bolovanii
• sunt pietre cu forme rotunjite, cu diametrul
cuprins între 71 şi 160mm şi se utilizează: - la
pavaje,
-betoane ciclopiene,
-baraje,
-anrocamente,
-consolidări şi apărări de maluri etc.
 Produse de carieră

• Principalele sortimente ce fac parte din

categoria produselor de carieră sunt:
- piatra brută,
-piatra prelucrată,
-piatra spartă.
 Piatra brută
• Piatra brută se prezintă sub formă de blocuri
de formă neregulată şi este utilizată la
execuţia fundaţiilor şi a soclurilor, la zidurile
de sprijin, la anrocamente, consolidări etc.
 Piatra prelucrată
• se găseşte sub următoarele forme:
• - moloane , respectiv blocuri prelucrate numai pe una din feţe şi parţial
(numai pe o adâncime de 3…7cm) pe feţele adiacente. Moloanele se
folosesc la execuţia zidăriilor masive ;
• piatra de talie , respectiv blocuri de formă regulată având patru, cinci sau
toate feţele prelucrate şi care se folosesc la executarea zidurilor
construcţiilor monumentale.
• plăci de piatră , produse ce se obţin prin tăierea blocurilor de piatră şi
prelucrarea feţei aparente prin şpiţuire, pieptănare, buciardare, şlefuire,
lustruire sau profilare şi care se folosesc la execuţia pardoselilor sau a
placajelor la pereţi, stâlpi,trepte de scară etc. ;
• detalii de arhitectură cum ar fi socluri, solbancuri, cornişe, brâuri, trepte,
ancadramente, stâlpişori etc. ;
• pietre pentru execuţia îmbrăcăminţilor şi încadrărilor rutiere, fasonate sub
formă de pavele, calupuri şi borduri.
 Zidărie din piatră naturală

• Molon a- din piatră brută; b- din moloane; c- din piatră de talie.

Profile -solbancuri
• La rândul lor, pavelele pot fi normale sau abnorme.
Cele normale se produc în două tipuri
- tip dobrogean (18 x 12 x 13cm) şi
-tip transilvănean (17 x 17 x 13cm).
Pavelele abnorme au aceeaşi formă cu pavelele normale
de tip dobrogean însă cu dimensiunile mai reduse.
Calupurile sunt pietre de formă cubică (cu latura de 9cm)
sau de formă prismatică (7 x 7 x 9cm).
Bordurile sunt produse de formă prismatică ce se
utilizează la încadrarea trotuarelor, drumurilor şi a
platformelor.
 Piatra spartă
-se obţine prin concasarea sau măcinarea rocilor şi se prezintă în următoarele
sortimente :
• filerul, obţinut prin măcinarea fină a pietrei naturale, de regulă a calcarelor, având
granulaţia maximă 0,09 mm şi utilizat la prepararea asfalturilor, a suspensiilor de
bitum, a masticurilor bitumoase, la acoperirea cartonului bitumat ;
• nisipul de concasare, care are granulaţia 0-7,1 mm şi care se foloseşte la prepararea
mortarelor şi a betoanelor ;
• savura, care are granulaţia 0-8 mm şi care se foloseşte la lucrări de drumuri;
• splitul, sortiment cu granulaţia 8-40 mm, care se foloseşte tot la lucrările de
drumuri ;
• criblura , cu granulaţia 3,15-25 mm, obţinută prin dubla concasare a rocilor, se
foloseşte la prepararea betoanelor asfaltice;
• piatra spartă , care are granulaţia 7,1-71 mm se foloseşte ca agregat la prepararea
betoanelor de ciment.
• piatra de mozaic, obţinută din prelucrarea pietrei de calcar şi marmură . Piatra de
mozaic se utilizează la prepararea betoanelor de mozaic pentru pardoseli, scări etc.
 MORTARE

Mortarele sunt amestecuri omogene din liant, nisip şi

apă, la care se mai pot adăuga plastifianţi, coloranţi, substanţe
impermeabilizatoare, substanţe care reglează priza.
Mortarele se pot clasifică după mai multe criterii :
• domeniul de utilizare,
• natura liantului de bază,
• rezistenţa minimă la compresiune,
• densitatea aparentă,
• consistenţă.
 În funcţie de domeniul de utilizare

mortarele se clasifică în:

• mortare de zidărie, folosite la legarea pietrelor
de construcţie între ele;
• mortare de tencuială, care se aplică pe
suprafeţele elementelor d construcţie şi
protejează şi înfrumuseţează construcţiile;
• mortare speciale (fonoizolatoare, antiacide,
impermeabile).
Mortare
 După natura liantului de bază utilizat la
prepararea lor
• mortare pe bază de var (mortarele de var
simplu, mortarele de var-ciment, mortarele de
var-ipsos);
• mortare pe bază de ciment (mortarele de
ciment, mortarele de ciment cu var, mortarele
de ciment - argilă);
• mortare pe bază de ipsos (mortarele de ipsos,
mortarele de ipsos-var).
 Rezistenţa minimă la compresiune

defineşte mărcile mortarelor, care se

notează cu M urmat de valoarea mărcii (M4,
M25, M50, M100).
- M4 ↔ 4-9 daN/cm2
- M10 ↔ 10-24 daN/cm2
- M25 ↔ 25-49 daN/cm2
- M50 ↔ 50-99 daN/cm2
- M100 ↔min 100 daN/cm2
 După consistenţa lor
mortarele pot fi:
• fluide,
• plastice,
• vârtoase.
 În funcţie de densitatea aparentă(ρa),

• mortarele se clasifică în:

• mortare grele, cu ρa > 1800 kg/ m³;
• mortare semigrele, cu ρa > 1500 ….1800 kg/ m³;
• mortare uşoare, cu ρa > 1000 ….1500 kg/ m³;
• mortare foarte uşoare, cu ρa < 1000 kg/
 PREPARAREA MORTARELOR
• Prepararea mortarelor se poate face:
• manual, pentru lucrările de volum redus
• mecanizat pentru lucrările mai importante, care
necesită un consum mare de mortar, folosindu-se
malaxoarele de mortar sau betonierele cu amestec
forţat.
• Materialele utilizate la prepararea mortarelor sunt
reprezentate de:
-Nisip
-Lianţi
-Apă
 Lianţii
• sunt substanţe minerale sau organice, naturale sau
artificiale care, în amestec cu apa leagă într-un tot materialele
de construcţie aflate sub formă de pulbere sau granule.
• Lianţii se clasifică după natura lor şi după modul de
întărire şi rezistenţă la contactul cu apa.
• După natura lor, lianţii pot fi:
- naturali (argila şi pământurile argiloase)
- artificiali.
• Lianţii artificiali pot fi, în funcţie de modul de întărire şi
rezistenţă la contactul cu apa:
-nehidraulici (aerieni) :varul nehidraulic şi ipsosul;
-hidraulici (varul hidraulic şi cimenturile).
 Cimentul
• se obţine pe cale industrială din calcar şi argilă care,
împreună cu alte adaosuri se omogenizează şi se arde la
temperatura de 1400 … 1000 ˚C până la clincherizare,
după care se macină fin. De o deosebită importanţă sunt
fineţea de măcinare şi amestecul omogen al compoziţiei.
• este un liant hidraulic care amestecat cu apa formează o
pastă care face priză şi se întăreşte în timp datorită
reacţiilor şi proceselor de hidratare ce au loc în prezenţa
apei. Această pastă întărită îşi menţine rezistenţa şi
stabilitatea în timp chiar şi sub apă.
 Cimentul
• utilizat în dozaj corespunzător şi în condiţii de
umiditate , asigură creşterea rezistenţelor la
compresiune ale betonului timp îndelungat după
punerea în operă.
• a apărut ca material de construcţii brevetat de
către zidarul William Aspdin în Anglia(1824).
• Deoarece liantul după întărire seamănă cu piatra de
calcar de pe insula Portland, acest ciment a primit
numele de Ciment Portland.
• Niciun alt material de construcţie, natural sau
artificial, nu a determinat modificări atât de
profunde în concepţia şi tehnologia lucrărilor de
construcţii şi nu a schimbat mai mult civilizaţia
umană.
 Tipurile de cimenturi
• care se pot folosi în lucrările de construcţii civile sunt expuse
în standardul SR EN 197-1 apărut în mai 2002.Întrucât acestea
sunt considerate ca fiind tradiţionale şi bine verificate (de
către organismele naţionale de standardizare din Comitetul
European de Standardizare), au primit numele de cimenturi
uzuale.
• Acestea sunt grupate în cinci tipuri principale:
• CEM I: Cimenturi Portland;
• CEM II: Cimenturi Portland compozite;
• CEM III: Cimenturi de furnal;
• CEM IV: Cimenturi puzzolanice;
• CEM V: Cimenturi compozite.
•
• Suplimentar faţă de cimenturile uzuale prevăzute prin
standardul SR EN 197-1, În România se fabrică sau se pot
fabrica , în baza unor standarde naţionale sau profesionale,
următoarele cimenturi specializate
( cimenturi cu proprietăţi suplimentare sau speciale):
• Cimenturi pentru drumuri, autostrăzi şi aeroporturi;
• Cimenturi cu căldură de hidratare limitată;
• Cimenturi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de
sulfaţi;
• Cimenturi pentru sonde;
• Cimenturi aditivate;
• Cimenturi albe sau colorate.
Clasele de rezistenţă ale cimenturilor SR EN
197-1:2002

Tipuri principale de ciment Clasa de rezistenţă Observaţii

standard
CEM I: Rezistenţa standard a unui
Ciment Portland ciment este rezistenţa minimă la
CEM II: compresiune după 28 de zile .
Ciment Portland compozit Rezistenţa standard este
32,5 exprimată în N/ mm².
CEM III: 42,5 Rezistenţa la compresiune se
Ciment de furnal 52,5 determină folosind o metodă
CEM IV: standardizată pe epruvete
Ciment puzzolanic realizate din mortar ( amestec
CEM V: omogen de ciment, nisip şi apă).
Ciment compozit Calitatea nisipului de încercare
este prevăzută prin standard.
• Prin fabricaţie, cimentul poate prezenta o valoare minimă a
rezistenţei iniţiale la compresiune la vârste timpurii( 2 sau 7
zile).
• Utilizarea unui ciment cu rezistenţă iniţială minim
garantată prin fabricaţie la 2 zile este utilă celor care doresc
ritmuri rapide de execuţie a prefabricatelor sau lucrărilor de
construcţii în general.
• Pentru a evidenţia acest lucru, fiecare clasă de rezistenţă
standard este împărţită la rândul său în alte două clase de
rezistenţă iniţială şi anume:
• rezistenţa iniţială uzuală (normală), notată cu N;
• rezistenţa iniţială mare, notată cu R.
• Folosirea cimenturilor cu rezistenţă iniţială normală (N) este
recomandată pe timp călduros, iar a cimenturilor cu rezistenţă
iniţială mare( R) este obligatorie pe timp friguros.
Rezistenţa la compresiune a cimenturilor
uzuale
Clasa de Rezistenţa la compresiune (N/mm²)
rezistenţă Rezistenţa iniţială Rezistenţa standard
2 zile 7 zile 28 zile
32,5 N - ≥ 16 ≥ 32,5 ≤ 52,5
32,5 R ≥ 10 -
42,5 N ≥ 10 - ≥ 42,5 ≤ 62,5
42,5 R ≥ 20 -
52,5 N ≥ 20 - ≥ 52,5 -
52,5 R ≥ 30 -
 Timpul iniţial de priză
• Alături de rezistenţa la compresiune , un ciment este
caracterizat şi de timpul iniţial de priză, care este o
proprietate importantă din punct se vedere al punerii
în operă a cimentului ( betonului).
• Timpul iniţial de priză reprezintă timpul scurs între
prepararea pastei de ciment de consistenţă normală
( amestec de ciment şi apă în proporţii bine definite)
şi momentul de început al prizei. Începutul prizei este
marcat de fenomenul de trecere a pastei de ciment
de la starea fluidă la starea solidă.
Determinarea timpului de priză se face print-o metodă standardizată, cu
ajutorul aparatului Vicat .
 Expansiunea sau constanţa de volum
• După întărire , pasta de ciment trebuie să aibă volum constant, adică să nu
prezinte contracţii( în mediu uscat) sau umflături ( în mediu umed).
• Stabilitatea se determină prin:
- metoda standardizată pe turte
- metoda standardizată cu inelul cu ace Le Chatelier.
• Metoda pe turte constă în confecţionarea din pastă de ciment de
consistenţă normală a două turte având diametrul de 10-12 cm. După 24 de ore de
păstrare în aer umed, se fierb timp de 3 ore.După răcire acestea se examinează,
constanţa volumului(stabilitatea, expansiunea )se consideră bună dacă turtele nu
prezintă încovoieri sau crăpături caracteristice fenomenelor de umflare sau
contracţie.
• Inelul Le Chatelier este un cilindru de tablă având o tăietură continuă pe
generatoare. De marginile tăieturii(la jumătatea generatoarei)sunt sudate două
ace de lungimi (standardizate) egale care la începutul determinării sunt lipite(dar
nesolidare) unul de celălalt (fig.2. 32.).
 Inelul Le Chatelier
• Este un cilindru de tablă având o tăietură
continuă pe generatoare.
• De marginile tăieturii(la jumătatea
generatoarei)sunt sudate două ace de
lungimi (standardizate) egale care la
începutul determinării sunt lipite(dar
nesolidare) unul de celălalt .
• Determinarea stabilităţii constă în umplerea acestui
inel cu pastă de ciment de consistenţă normală; după
umplere, acesta se păstrează în apă sau aer umed
timp de 24 de ore.
• Se măsoară distanţa dintre vârfurile acelor.
• Se fierbe inelul cu pasta de ciment timp de minim o
oră.
• După răcire se măsoară din nou distanţa dintre
vârfurile acelor.
• Diferenţa între cele două valori măsurate oferă
indicaţii asupra constanţei volumului.
 Timpul iniţial de priză şi stabilitatea
cimenturilor

Clasa de rezistenţă Timpul iniţial de priză Stabilitatea

(minute) (expansiunea/constanţa de
volum) (mm)
32,5 N ≥ 75
32,5 R
42,5 N ≥ 60 ≤ 10
42,5 R
52,5 N ≥ 45
52,5 R
 Cimentul Portland ( CEM I)
• este un ciment realizat din:
- 95-100 % clincher Portland şi
- 0-5 % componente auxiliare minore.
Pentru reglarea timpului de priză se introduce
circa 4 % sulfat de calciu sub formă de ghips.
 Cimentul Portland compozit
( CEM II)
• este un ciment realizat
din:
- 65-94 % clincher
Portland,
- 6-35 % adaosuri
-0-5 % componente
auxiliare minore. Pentru
reglarea timpului de
priză, ca şi la cimentul
Portland ( CEM I) se
introduce circa 4 % sulfat
de calciu sub formă de
ghips.
•
 Clincherul Portland
• se obţine prin arderea în cuptoare rotative
până la 1450 ºC a unui amestec de materii
prime pregătite şi dozate în prealabil( calcare ,
marne, argile loessuri, etc.). Clincherul la
ieşirea din cuptor (fig. 2.33) este este răcit
rapid şi stocat.
 CEM I 52,5N
• este un ciment Portland cu rezistenta initiala uzuala. Principalii constituenti, conform SR EN
197-1:2002, sunt clincherul, intre 95 - 100% si componente auxiliare minore intre 0 - 5%.
Domenii de utilizare (conform NE 012:1999; NE 012-1:2007; NE 013:2002; NE 014:2002):

• structuri si elemente de constructii civile, industriale social-culturale cu grosimi mai mici de

1,5 m cu ritm rapid de executie, executate inclusiv în lucrari expuse mediului de înghet /
dezghet în stare saturata cu apa si agenti pentru dezghet
• betoane rutiere, în straturile de uzura si rezistenta ale drumurilor, strazilor, platformelor
industriale, antrepozite, parcari si alte suprafete de circulatie care trebuie date în exploatare
în termene reduse de executie (1-3 zile)
• elemente prefabricate din beton armat: elemente de fundatii, grinzi, stâlpi, plansee,
elemente de acoperis, pereti exteriori, dale pentru tramvai, tuburi decanalizare, chesoane
• elemente prefabricate din beton precomprimat: grinzi pentru poduri rutiere siferoviare,
grinzi pentru poduri rulante, traverse C.F. pentru viteze mari, traverse pentru tramvai si
metrou, fâsii cu goluri etc.
• microbetoane (betoane fine) utilizate la realizarea elementelor de constructii cu dimensiuni
reduse si ritm accelerat de executie si la lucrarile de reparatii pentru constructiile civile,
industriale, socio-culturale, drumuri, poduri, etc. cu termene reduse de punere în functiune
(1-3 zile)
• lucrari de arta: grinzi, cadre, arce, chesoane, predale etc.
 CEM II/A-LL 42,5 R
• este un ciment Portland cu calcar cu rezistenta initiala mare. Principalii
constituenti, conform SR EN 197-1:2002, sunt clincherul, intre 80 – 94% si
un adaos mixt in proportie de 6 – 20%. Domenii de utilizare (conform CP
012-1:2007):

• Structuri si elemente structurale si nestructurale de constructii monolit si

prefabricate cu grosimi mai mici de 1,5 m cu ritm rapid de executie
realizate inclusiv in perioada de timp friguros
• Betoane armate pentru: fundatii, stalpi, grinzi, centuri, placi, pereti
portanti etc
• Elemente prefabricate din beton simplu si beton armat
• Betoane pentru reparatii la constructii civile si industriale, umpluturi,
camasuiri,etc. a elementelor armate si nearmate
• Sape si mortare speciale
 CEM I 42,5R
• este un ciment Portland cu rezistenta initiala mare. Principalii
constituienti sunt clincherul Portland (K) (95-100%) si componentii minori
(0-5%). Domenii de utilizare (conform NE 012-1:2007; NE 013:2002; NE
014:2002):
• structuri si elemente de constructii monolit si prefabricate cu grosimi mai
mici de 0,8 m cu ritm rapid de executie a produselor inclusiv în perioade
de timpfriguros: fundatii, stâlpi, pereti structurali, elemente prefabricate
de planseu, acoperisuri etc.
• straturi de rezistenta si uzura pentru drumuri, strazi, platforme
industriale, antrepozite si diverse suprafete de circulatie, inclusiv
tronsoane din betoane armate dispers sau continuu la drumuri
• elemente prefabricate din beton simplu si beton armat, elemente de
beton precomprimat (traverse pentru tramvai, traverse C.F., fâsii cu goluri,
grinzipentru poduri rulante etc.)
• reparatii la lucrari de constructii civile industriale, drumuri, poduri etc.,
inclusiv lucrari expuse actiunii înghetului în stare saturata cu apa si agenti
pentru dezghet
• lucrari de arta: grinzi, cadre, arce, chesoane, predale etc.
 CEM II B-M / (S-V) 32,5R
• este un ciment Portland compozit cu rezistenta initiala mare.
Principalii constituenti, conform SR EN 197-1:2002, sunt
clincherul, intre 65 – 79% si un adaos mixt in proportie de 21 –
35%. Domenii de utilizare (conform CP 012-1:2007):

• Elemente si structuri monolite cu grosimi mai mici de 1,5 m

executate inclusiv in perioada de timp friguros
• Betoane armate pentru fundatii, stalpi, grinzi, centuri, plansee,
pereti portanti
• Betoane simple si armate pentru elemente prefabricate
• Betoane simple si armate pentru fundatii, egalizari, umpluturi,
camasuiri, sape etc.
 CEM II A-M(S-LL) 32.5R
• este un ciment Portland compozit cu rezistenta initiala mare.Principalii
constituenti, conform SR EN 197-1:2002, sunt clincherul, intre 80 – 94% si
un adaos mixt in proportie de 6 – 20%. Domenii de utilizare (conform CP
012:2007):

• Elemente structurale si nestructurale de constructii, monolite sau

prefabricate,cu grosimi mai mici de 1,5 m, executate inclusiv pe perioada
de timp friguros:fundatii, stalpi, grinzi , pereti, placi, pavele, borduri,
blocheti etc.
• Lucrari din beton simplu si armat în medii de agresivitate slaba si
moderata
• Lucrari din beton armat în medii cu agresivitate carbonica si activitate
sulfaticaslaba
• Mortare de completare a rosturilor dintre elementele prefabricate
• Mortare pentru pardoseli speciale, inclusiv expuse la înghet/dezghet
• standardele SR 388:1995 (ciment portland), SR 1500:1996 (cimenturi
compozite uzuale de tip I, II, III, IV si V) si SR 6232:1996 (cimenturi,
adaosuri minerale si artificiale) au fost inlocuite de standardul SR EN
197 - 1:2002 (ciment peartea 1: compozitie, specificatii si criterii de
conformitate de cimenturi uzuale) si SR EN 197 - 2:2002 (ciment
peartea 2: evaluarea conformitatii).
Astfel, familia cimenturilor uzuale se grupeaza in 5 tipuri principale
de ciment (cem I, cem II, cem III, cem IV si cem V), cuprinzand 27 de
tipuri de ciment, fiecare tip avand 6 clase de rezistenta: 32,5N; 32,5R;
42,5N; 42,5R; 52,5N si 52,5R.
Simbolurile care definesc un anumit ciment sunt:
- I, II, III, IV si V reprezinta tipul principal de ciment;
- 32,5; 42,5 si 52,5 sunt clasele de rezistenta standard la compresiune
la 28 zile exprimate in MPa si determinate in conformitate cu SR EN
196-1:1995;
- N si R sunt simboluri pentru rezistenta la compresiune initiala uzuala
(N) si pentru rezistenta la compresiune initiala mare (R), determinate
in conformitate cu standardul SR EN 196-1:1995 fie la 2 zile, fie la 7
zile;
-
• A, B si C indica procentul de clincher:
a) A
- 80 - 94% pentru tipurile principale II
- 35 - 64% pentru tipurile principale III
- 65 - 89% pentru tipurile principale IV
- 40 - 64% pentru tipurile principale V
b) B
- 65 - 79% pentru tipurile principale II si III
- 20 - 34% pentru tipurile principale III
- 45 - 64% pentru tipurile principale IV
- 20 - 38% pentru tipurile principale V
c) C
- 5 - 19% pentru tipurile principale III;
- K, S, D, P, Q, V, W, T, L, LL - reprezinta tipul componentelor principale;
- M reprezinta un amestec de componente principale.
• In cazul cimentului însăcuit, pe fiecare sac trebuie sa fie inscriptionat
marcajul de conformitate CE, numarul de identificare a organismului
de certificare si informatii despre ciment. Daca o parte din aceste
informatii nu figureaza, este obligatoriu ca acestea sa fie trecute in
documentele comerciale insotitoare.
Certificat de conformitate - document emis pe baza regulilor schemei
de evaluare a conformitatii care dovedeste ca se asigura increderea
adecvata ca acel ciment este in conformitate cu standardul de
specificatii corespunzator produsului;
Marca de conformitate - marca protejata aplicata pe baza
certificatului de conformitate;
Ciment certificat - ciment pentru care a fost emis un certificat de
conformitate;
Organism de certificare - organism impartial guvernamental sau
neguvernamental, care are competenta si responsabilitatea necesare
pentru a realiza certificarea conformitatii regulilor de proceduri si
management date;
• Intermediar - persoana fizica sau juridica ce ia de la producator
ciment in vrac certificat in conformitate cu SR EN 197 - 2 si avand
marca de conformitate, care preia deplina responsabilitate pentru
mentinerea intr-o instalatie de manipulare in vrac a tuturor
aspectelor calitatii cimentului si care livreaza cimentul mai departe
altor persoane;
Centru de expeditie - instalatie de manipulare a cimentului in vrac
(neamplasata in fabrica) folosita pentru expeditia cimentului dupa
transfer sau depozitare unde, un intermediar are responsabilitatea
deplina pentru toate aspectele referitoare la calitatea cimentului;
Incercare de autocontrol de confirmare - incercare efectuata de catre
un intermediar care consta in incercarea probelor prelevate de catre
intermediar de la punctul(ele) de livrare ale centrului de expeditie.
• Certificatul de conformitate trebuie să cuprindă:
- numele şi adresa organismului de certificare;
- numele şi adresa producătorului şi a fabricii;
- notarea standard a cimentului în conformitate cu standardul de specificaţii
corespunzător produsului şi alte identificări suplimentare cerute;
- o declaraţie ca cimentul este conform cu condiţiile standardului de specificaţii
corespunzator produsului şi că această conformitate a fost stabilită conform EN
197 - 2;
- numărul certificatului.
Marcajul de conformitate trebuie să fie constituit din simbolul de conformitate
şi trebuie să fie urmat de:
- numărul de identificare a organismului de certificare responsabil pentru
certificarea de conformitate;
- numele sau marca de identificare a producatorului sau fabricii;
- ultimele două cifre ale anului în care a fost aplicată marca de conformitate;
- numărul certificatului de conformitate;
- notarea standard a cimentului în conformitate cu standardul de specificaţii
corespunzător produsului şi alte identificări suplimentare cerute.
 Cimenturi standardizate in Romania
Cimenturi uzuale (>90%)
a)Valorile din tabel se referă la suma componentelor principale şi auxiliare minore
b)Proporţia de silice ultrafină este limitată la 10 %.

Compoziţie (procente de masă( a)

Componente principale
Compo
Cenuşă -
Tipuri Sili- Puzzolană nente
Notaţia celor 27 produse zburătoare Şist
Princi- Clin- Zgură ce auxilia-
(tipuri de cimenturi uzuale) Natu- Cal- re
pale cher de ultra Sili- Calcar minore
Natu- rală Calci ci-
A-B-C furnal fină cioa-
rală Calci- că nat
(b) să
nată
K S D P Q V W T L LL

CEM I Ciment Portland CEM I 95-100 - - - - - - - - - 0-5

Ciment Portland cu CEM II/A-S 80-94 6-20 - - - - - - - - 0-5

zgura CEM II/B-S 65-79 21-35 - - - - - - - - 0-5

Ciment Portland cu 90-94 - 6-10 - - - - - - - 0-5

CEM II/A-D
microsilice
Ciment Portland cu CEM II/A-P 80-94 - - 6-20 - - - - - - 0-5
Puzzolană CEM II/B-P 65-79 - - 21-35 - - - - - - 0-5
(TUF VULCANIC)
CEM II/A-Q 80-94 - - - 6-20 - - - - - 0-5

CEM II/B-Q 65-79 - - - 21-35 - - - - - 0-5

Ciment Portland cu CEM II/A-V 80-94 - - - - 6-20 - - - - 0-5

cenuşă zburătoare CEM II/B-V 65-79 - - - - 21-35 - - - - 0-5
CEM II
CEM II/A-W 80-94 - - - - - 6-20 - - - 0-5

CEM II/B-W 65-79 - - - - - 21-35 - - - 0-5

Utilaje preparare şi transport mortare
• Apa trebuie să fie:
- curată cu o concentraţie normală de
săruri,
- cu pH-ul cuprins între 4 şi 10,
- fără resturi de celuloză, zahăr sau alte
produse organice.
 Malaxorul continuu - MIXER KOMPACT

• este ideal pentru prepararea

de mortare pentru tencuieli şi
şape preamestecate. Utilajul
poate fi dotat la cerere cu
pompă de apa. Camera de
amestecare căptuşită în
interior cu cauciuc uşurează
curăţirea, iar fluxometrul
permite vizualizarea în mod
exact a dozării apei.