TESTE EVALUARE PDE

Curs 1

1. Primele relee, utilizate ca relee de protecţie, apar:

a. în anul 1985 ca relee de inducţie;
b. în anul 1985 ca relee electromagnetice;
c. în anul 1905 ca relee electromagnetice.
2. Primele relee electronice apar:
a. la sfârşitul anilor ‘60;
b. în anul 1955;
c. în anul 1979.
3. Rockefeller face primele propuneri substanţiale pentru utilizarea computerelor digitale pentru protecţii
în anul:
a. 1981; b. 18986; c. 1979; d. 1969.
4. Care dintre următoarele afirmaţii constituie caracteristici ale releelor electromecanice:
a. precizie și sensibilitate - bună;
b. uncţionare improprie - aproape niciodată;
c. fiabilitate - moderată;
d. capacitate de discriminare - excelentă;
e. monitorizarea stării -nu;
f. imunitate la perturbaţii – ridicată;
g. încarcare TC – mare;
h. setarea parametrilor – dificil;
i. domeniul de setări - larg.
5. Care dintre următoarele afirmaţii caracterizează releele (protecţiile) digitale:
a. precizie și sensibilitate – excelentă;
b. funcţionare improprie - aproape niciodată;
c. fiabilitate – moderată;
d. capacitate de discriminare – excelentă;
e. monitorizarea stării – nu;
f. imunitate la perturbaţii – ridicată;
g. încarcare TC – mare;
h. setarea parametrilor – dificil;
i. domeniul de setări - foarte larg.

Curs 2

1. În cazul discriminării în timp (Fig.2.1), Δt se alege:

t
Δt
t1 Δt Fig.2.1
t2
t3

1
a. =0,4 secunde;
b. orientativ;
c. în funcţie de elementele componente ale lanţului de protecţie.
2. În relaţia de calcul al curentului de pornire al protecţiei de curent cu secţionare, I”sc.max reprezintăb)
a. curentul de sarcină maximă;
b. curentul iniţial de scurtcircuit maxim (regim supratranzitoriu);
c. curentul de scurtcircuit maxim în regim permanent.
3. Filtrul din figura 2.2 reprezintă:
a. filtru de curent pentru componenta de secvenţă zero;
R b. filtru de curent pentru componenta de secvenţă inversă;
S c. filtru pentru componenta homopolară de tensiune.
T
Fig.2.2.

4. Printre datele necesare pentru reglajul releelor de curent se regăsesc următoarele:

a. valorile minime şi maxime ale curenţilor de scurtcircuit, pentru fiecare loc de amplasare a protecţiilor;
b. caracteristicile transformatoarelor de putere;
c. curentul minim de pornire a motoarelor electrice.
5. Asigurarea coordonării corecte şi a selectivităţii protecţiei de curent poate fi realizată prin:
a. discriminarea în timp;
b. discriminarea în curent;
c. discriminarea în tensiune.
6. Protecţia maximală de curent temporizată cu caracteristică independentă utilizează:
a. un releu maximal de curent temporizat cu caracteristică independentă;
b. un releu de timp;
c. un releu minimal de tensiune şi un releu de timp.
7. Filtrul de secvenţă zeo de curent se realizează prin conectarea secundarelor TC-urilor în:
a. serie;
b. paralel;
c. mixt, serie şi paralel.
8. Filtrul de secvenţă homopolară de tensiune se realizează prin conectarea secundarelor TT:
a. serie;
b. paralel;
c. mixt, serie şi paralel.
9. În figura 2.3, care este ordinea releelor (dela stânga la dreapta):

+ + a. releu de timp, releu direcţional, releu de curent;

Fig.2.3 b. releu de tensiune, releu direcţional, releu de curent ;
- c. releu de curent, releu direcţional, releu de timp .

10. În cazul reţelei din figura 2.4, care va fi direcţionarea corespunzătoare protecţiilor din 2 şi 6:

A B C D
1 2 3 4 5 6
G1 G2
Fig.2.4

2
a. 2 de la stânga la dreapta şi 6 similar;
b. 2 de la dreapta la stânga şi 6 indiferent ;
c. 2 de la dreapta la stânga şi 6 de la dreapta la stânga.
11. În relaţia de definiţie a caracteristicii timp/curent pentru un releu de curent cu caracteristică inversă, α reprezintă
a. multiplul curentului reglat;
b. multiplul timpului reglat;
c. un coeficient.
12. În relaţia de definiţie a caracteristicii timp/curent pentru un releu de curent cu caracteristică inversă, k
reprezintă:
a. multiplul curentului reglat;
b. multiplul timpului reglat;
c. coeficient de amplificare;
d. un coeficient.
13. Care dintre următoarele relaţii poate fi utilizată pentru calculul tensiunii de pornire în cazul unei
protecţii minimale de tensiune:
K sig Usmin
a. U pp =  U s min ; b. U pp = ; c. Upp = Ksig  Krev  Usmin ; d. Upp = Krev  Usmin Ksig .
K rev K sig  K rev
unde Usmin - tensiunea de serviciu minimă, Ksig un coeficient de siguranţă >1; Krev – coeficient de revenire.
14. Care dintre următoarele puncte sunt adeevărate în cazul unei protecţii maximale de tensiune:
a. utilizează un contact normal închis;
b. valoarea de pornire se calculează cu relaţia: Upp = Ksig  Udezmax Krev ;
c. valoarea de pornire se calculează cu relaţia: Upp = Ksig  Usmax Krev ;
(Usmax - tensiunea de serviciu maxmă; Udezmax - tensiunea de dezechibru maximă, Ksig - coeficient de
siguranţă >1; Krev – coeficient de revenire).

Curs 3

1. Care dintre următoarele condiţii sunt necesare pentru ca o protecţie diferenţială longitudinală să nu
acţioneze (ideal):
a. diferenţa (sau suma) a două sau a mai multor mărimi electrice fazoriale de acelaşi tip, este mai mare
decât mărimea reglată;
b. dacă B = A + kπ, k  Z ;
π
c. dacă A = B şi B = A + k , k  Z ;
2
d. dacă A = B ;
e. dacă A = B şi B = A + kπ, k  Z .
unde A este amplitudinea fazorului mărimii electrice A din amonte iar φA este faza acesteia; B este
amplitudinea fazorului mărimii electrice B din aval iar φB este faza acesteia.

3
2. Schema de protecţie din figura 3.1 reprezintă:
a. schema principială monofilară a protecţiei de fază;
K1 TC1 L1 element K2 TC2 L2 b. schema principială a protecţiei diferenţiale cu
protejat
k 1 l1 k 2 l2
curenţi de circulaţie;
c. schema principială a protecţiei diferenţiale cu
Fig.3.1 tensiuni de echilibrare.
I>

3. În cazul protecţiei diferenţiale cu curenţi de circulaţie secundarele transformatoarelor de curent trebuie

să fie conectate:
a. diferenţial;
b. serie;
c. paralel.
4. Care dintre următoarele enunţuri reprezintă variante de realizare a protecţiilor diferenţiale longitudinale:
a. cu curenţi de circulaţie, caz în care se compară curenţii de la capetele zonei protejate;
b. cu echilibrarea tensiunilor, caz în care se compară căderile de tensiune măsurate în secundarele
transformatoarelor de curent amplasate la capetele zonei protejate.
c. cu echilibrarea tensiunilor, caz în care se compară căderile de tensiune pe şunturi legate în secundarele
transformatoarelor de curent amplasate la capetele zonei protejate.
5. În cazul protecţiei diferenţiale transversală, care dintre următoarele enunţuri sunt adevărate:
a. se utilizează la capetele de intrare sau de ieşire a două laturi identice ale unui element primar, care
funcţionează în paralel, de exemplu cazul unei linii duble;
b. compară mărimi electrice de acelaşi fel dintre capetele de intrare şi de ieşire ale unui element primar,
care funcţionează în paralel, de exemplu cazul unei linii duble;
c. în cazul unei linii duble, dacă pe una dintre laturi se produce un defect apare o diferenţă de curenţi, care
produce acţionarea releului maximal de curent ce va comanda declanşarea întreruptorului corespunzător
circuitului defect;
d. pentru a deconecta numai elementul (linia) defect este necesar şi un element (releu) bi direcţional care
să poată identifica linia defectă.

Curs 4

1. Care este ecuaţia cuplurilor pentru releul de impedanţă generalizată:

a. −K V Vr2 +K I Ir2 +K P Zr +K Q Zr = 0 ;
b. −K V Vr +K I Ur +K P Pr +K QQr = 0 ;
2 2

c. −K V Vr − K I Ir +K P Pr +K QQr = 0 .
2 2

2. Ce tip de releu de distanţă este definit prin relaţia KI Ir2 +KP Pr =0 :

a. releul de distanţă de reactanţă;
b. releul de distanţă de impedanţă mixtă;
c. releul de distanţă de rezistenţă.
3. Caracteristicile de funcţionare ale releului de distanţă se prezintă în planul complex al:
a. curenţilor şi tensiunilor;
b. puterilor active şi reactive;
c. impedanţelor.
4. Arcul electric are ca efect:
a. micşorarea zonei de acţionare a releului de impedanţă;

4
b. mărirea zonei de acţionare a releului de impedanţă;
c. deconectarea în siguranţă a protecţiei de distanţă.
5. Forma caracteristicii releului de distanţă de rezistenţă este:
a. o dreaptă paralelă cu axa imaginară.
b. o dreaptă paralelă cu axa reală.
c. un cerc.
6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în ceea ce priveşte comportarea protecţiei de distanţă
la suprasarcini:
a. în cazul suprasarcinilor caracterizate de factor de putere scăzut, vectorul corespunzător Zrs este în
apropierea axei reale;
b. protecţia se realizează cu relee a căror acţionare să depindă şi de argumentul nu numai de modulul
vectorului impedanţei;
c. pentru linii relative scurte, în general, Zss < Zpr;
d. comportarea corectă la suprasarcini este importantă pentru elementele de impedanţă maximă care
îndeplinesc funcţia de element de pornire a protecţiei;
e. în cazul liniilor lungi şi puternic încărcate, poate exista relaţia IK.min ≤ Iss, rezultând Zss ≤ Zpr, protecţia
acţionând fals la suprasarcini.
7. Coeficientul de ramificaţie reprezintă:
a. raportul dintre curentul de scurtcircuit printr-o ramificaţie, în cazul unui scurtcircuit la capătul
ramificaţiei, şi valoarea curentului de scurtcircuit măsurat de protecţie în acelaşi caz;
b. raportul dintre impedanţa unei ramificaţii şi valoarea impedanţei măsurate de protecţie în acelaşi caz;
c. raportul dintre valoarea curentului de scurtcircuit măsurat de protecţie şi curentul de scurtcircuit printr-
o ramificaţie, în cazul unui scurtcircuit la capătul ramificaţiei.
8. Care dintre enunţurile următoare sunt adevărate în cazul unei protecţii cu zonă redusă şi cu autorizare:
a. dacă este situat în apropierea unei extrimităţi ale liniei (de exemplu A) atunci protecţia din A va da
comanda de declanşare a întreruptorului corespunzător şi va transmite un semnal spre B. La recepţionarea
semnalului în B se comandă declanşarea întreruptorului din B numai dacă aceasta este autorizată (este
pornită protecţia de distanţă, sau un releu maximal de curent, sau un releu minimal de tensiune etc.);
b. semnalul recepţionat de protecţia din B este utilizat fie pentru extinderea zonei 1, fie pentru anularea
temporizării zonei 2;
c. în cazul apariţiei unui defect înafara zonei protejate, de exemplu alături de protecţia din A, este necesară
prezenţa unui element care să detecteze defectul în sens invers şi care apoi transmite un semnal de
comandă spre B. Acest semnal este utilizat de protecţia din B pentru blocarea funcţionării acesteia.
9. Care dintre enunţurile următoare sunt adevărate în cazul unei protecţii cu de distanţă în trei trepte (trei
zone):
a. Treapta 1, cu acţionare instantanee, în anumite cazuri poate fi extinsă la circa 85% din lungimea liniei
de protejat;
b. Lungimea acoperită de zona 2 poate depăşi 120% din lungimea tronsonului de linie;
c. În unele aplicaţii se consideră că întinderea zonei 2 trebuie să acopere linia protejată plus 80% din
tronsonul adiacent cel mai scurt;
d. Întinderea zonei 3 trebuie să fie de cel puţin 1,5 ori mai mare decât întinderea zonei 2;
e. Valorile maxime ale coeficientului de ramificaţie sunt necesare pentru stabilirea lungimii zonei
superioare de măsurare a impedanţei.
10. Care dintre enunţurile următoare sunt adevărate în cazul unei protecţii cu de distanţă în trei trepte (trei
zone):
a. Treapta 1, cu acţionare instantanee, acoperă circa 120% din lungimea liniei de protejat, rezultând o
margine de siguranţă de 20%;

5
b. Porţiunea din tronsonul de linie, rămasă în zona moartă a protecţiei instantanee, va fi protejată de treapta
2 de protecţie de distanţă cu temporizare;
c. Întinderea zonei 3 trebuie să fie de cel puţin 1,2 ori mai mare decât întinderea zonei 2;
d. Valorile minime ale coeficientului de ramificaţie prezintă interes pentru verificarea sensibilităţii
elementului de pornire de tip releu de impedanţă;
e. Valorile minime ale coeficientului de ramificaţie sunt necesare pentru stabilirea lungimii zonei
superioare de măsurare a impedanţei.
11. Coeficientul de ramificaţie reprezintă:
a. raportul dintre valoarea curentului de scurtcircuit măsurat de protecţie şi curentul de scurtcircuit printr-
o ramificaţie, în cazul unui scurtcircuit la capătul ramificaţiei;
b. raportul dintre impedanţa unei ramificaţii şi valoarea impedanţei măsurate de protecţie în acelaşi caz;
c. raportul dintre curentul de scurtcircuit printr-o ramificaţie, în cazul unui scurtcircuit la capătul
ramificaţiei, şi valoarea curentului de scurtcircuit măsurat de protecţie în acelaşi caz.
12. Care este valoarea coeficientului de ramificaţie pentru protecţia de distanţă din staţia A (Fig.4.1)
a. 0,4 ; b. 1,5 ; c. 2,5 ; d. 0,6 ; e. 1,66.
B
~
A 21 3000A C
K
2000 A ?A.
~
lAB lBK

Fig.4.1

13. Coeficientul de ramificaţie reprezintă:

a. raportul dintre valoarea curentului de scurtcircuit măsurat de protecţie şi curentul de scurtcircuit printr-
o ramificaţie, în cazul unui scurtcircuit la capătul ramificaţiei;
b. raportul dintre impedanţa unei ramificaţii şi valoarea impedanţei măsurate de protecţie în acelaşi caz;
c. raportul dintre curentul de scurtcircuit printr-o ramificaţie, în cazul unui scurtcircuit la capătul
ramificaţiei, şi valoarea curentului de scurtcircuit măsurat de protecţie în acelaşi caz.
14. Care este valoarea coeficientului de ramificaţie pentru protecţia de distanţă din staţia A (Fig.4.2):
a. 0,8; b. 1,25 ; c. 4,0 ; d. 0,25 ; e.5,0.
B

A 21 500A C
K
?A 2000A
~
lAB lBK

Fig.4.2

Curs 5

1. Protecţiile, implementate prin structuri numerice, permit:

a. creşterea rapidităţii;
b. creşterea preciziei realizării caracteristicilor de acţionare în funcţie de tipul defectului şi de condiţiile
producerii acestuia, respectiv de configuraţia sistemului;
c. creşterea gabaritului;
d. dezvoltarea unor sisteme de compatibilitate electromagnetică în vederea interconectării protecţiilor în
sisteme de protecţii, inclusiv prin utilizarea fibrei optice şi a canalelor radio;

6
e. extinderea suportului tehnic şi hardware prin introducerea şi utilizarea unor noi instrumente de lucru
cum sunt: sistemele Fuzzy, analiza topologică precum şi reţelele Petri, reţelele neuronale artificiale etc.
2. În ce constă specificitatea funcţionării unui automat programabil (AP):
a. constă în includerea unui procesor;
b. constă în repetarea ciclică a aceloraşi paşi;
c. citirea valorilor curente ale intrărilor şi memorarea lor în regiştri de intrare.
3. Care este ordinea operaţiilor executate de către AP:
a. procesare comunicaţie - citire intrări - execuţie program - execuţie autotestare -înscriere ieşiri;
b. citire intrări - procesare comunicaţie - execuţie program - execuţie autotestare -înscriere ieşiri;
c. citire intrări- execuţie autotestare - execuţie program - procesare comunicaţie - înscriere ieşiri;
d. citire intrări - execuţie program - procesare comunicaţie - execuţie autotestare -înscriere ieşiri.
4. În figura 5.1, modul 1 este modulul:
a. de achiziţie de date conţine ;
b. de interfaţă cuprinzând circuitele de
intrări binare;
c. de condiţionare a mărimilor analogice
preluate din sistem, curenţi şi tensiuni
(adaptare, separare galvanică, multiplexare);

5. În ceea ce priveşte numărul de intrări analogice ale unui releu digital acesta este:
a. 6 – 3 intrări de curenţi + 3 intrări de tensiune;
b. 7 - 3 intrări de curenţi + 4 intrări de tensiune (o tensiune proporţională cu componenta de secvenţă zero
preluată din secundarul unui filtru de tensiune pentru secvenţa zero);
c. poate varia;
d. 8 - 4 intrări pentru curenţii măsuraţi (3 curenţi pe faze, un curent proporţional cu componenta de
secvenţă zero preluat din secundarul unui filtru de curent pentru secvenţa zero) + 4 intrări de tensiune –(3
tensiuni de fază, o tensiune proporţională cu componenta de secvenţă zero preluată din secundarul unui
filtru de tensiune pentru secvenţa zero).

Curs 6
1. Intrări digitale (IN) servesc pentru preluarea din sistem a unor semnale:
a. binare, care indică o stare din două posibile şi pot fi reprezentate prin cele două cifre binare 0 şi 1;
b. de tip nivel, în general;
c. codificate binar - constituite din secvenţe de semnale binare, ce reprezintă numere, codificate binar;
d. de tip nivel, cu două stări posibile, care indică poziţia unui întrerupător sau separator, starea unui contact
electric, a unui buton de comandă, telesemnalizări etc.
2. Izolarea galvanică a IN este asigurată prin intermediul:
a. transformatoarelor în general;

7
b. optocuploarelor;
c. transformatoarelor de impuls;
d. bobinelor pe ferită.
3. Care dintre următoarele module sunt componente ale unui modul IN în mod obişnuit următoarele
componente de bază:
a. elemente de tratare secundară (ETS) a semnalelor, destinate cuantificării semnalelor preluate;
b. bloc de memorare şi eşantionare destinat împachetării şi reţinerii informaţiei în cuvinte de lungime dată
(de obicei octeţi) până la preluarea sa de către UC a CP (a RD);
c. interfaţa cu UC, este un modul de I/E. Acesta conţine regiştrii port pentru transferul datelor, comenzilor
şi stărilor, inclusiv a semnalelor pentru selectarea canalelor de la intrarea multiplexorului;
d. circuite de multiplexare (MUX) numerice pentru separarea în timp a semnalelor binare în vederea
preluării succesive a unui număr mare de semnale de către un singur modul de intrări numerice.

Curs 7
1. Legat de conversia A/D, care dintre enunţurile următoare reprezintă definiţii ale cuantificării unui
semnal analogic:
a. este operaţia prin care eşantioanelor prelevate de CEM li se asociază semnale de aceeaşi natură, dar cu
amplitudinea bine determinată;
b. interpretarea unei cantităţi continue prin folosirea unui set de valori discrete, respectiv stabilirea unei
valori numerice pentru valoarea dată a semnalului analogic;
c. este operaţia prin care fiecărui semnal i se atribuie un număr ce descrie valoric amplitudinea sa.
2. Legat de conversia A/D, care dintre enunţurile următoare reprezintă definiţii ale eşantionării:
a. reţinerea valorii instantanee prelevate din semnalul de intrare în momentul trecerii semnalului de
comandă la valoarea corespunzătoare nivelului logic „0” ;
b. prelevarea unor valori instantanee din semnalul aplicat la intrarea sa, la intervale egale de timp;
c. menţinerea valorii amplitudinii eşantionului prelevat din mărimea de intrare până la următoarea
eşantionare ;
d. constă în obţinerea unei secvenţe de valori instantanee pentru o caracteristică particulară a semnalului
analogic la momente regulate de timp.
3. În ce constă operaţia de digitizare:
a. este operaţia prin care eşantioanelor prelevate de CEM li se asociază semnale de aceeaşi natură, dar cu
amplitudinea bine determinată;
b. este operaţia prin care fiecărui semnal rezultat în urma cuantificării i se atribuie un număr ce descrie
valoric amplitudinea sa;
c. interpretarea unei cantităţi continue prin folosirea unui set de valori discrete, respectiv stabilirea unei
valori numerice pentru valoarea dată a semnalului analogic.
4. Lanţul de măsură a unor semnale analogice cuprinde următoarele module:
a. Adaptare – Multiplexare - Filtrare hard – Multiplexare - E/M – CAN;
b. Filtrare hard – Adaptare – Filtrare hard – Multiplexare - E/M – CAN;
c. Adaptare – Filtrare hard – Multiplexare - E/M – CAN;
d. Adaptare – Filtrare hard – Multiplexare - E/M – CNA.
5. Dintre caracteristicile de urmărire (pe durata eşantionării) fac parte următorii parametrii:
a. timpul de apertură, tap - intervalul de timp dintre comanda de memorare şi momentul efectiv al comutării
circuitului în regim de memorare;
b. eroarea de decalaj - reprezintă valoarea ieşirii pentru o tensiune de intrare nulă;

8
c. eroarea de decalaj la memorare - este determinată, în principal, de comutarea târzie a circuitului de
memorare şi a regimului tranzitoriu de încărcare a condensatorului de memorare;
d. timpul de stabilire - reprezintă intervalul de timp necesar pentru atingerea valorii dorite a ieşirii, cu o
toleranţă maximă specificată.
6. Dintre caracteristicile de comutare memorare-eşantionare, pe durata tME, fac parte următorii
parametrii:
a. timpul de apertură, tap, este timpul măsurat din momentul comenzii stării de memorare M şi momentul
începerii stabilizării tensiunii de ieşire
b. timpul de achiziţie, tac, este intervalul minim necesar de eşantionare, pentru a se obţine o tensiune de
ieşire dorită, egală cu semnalul aplicat la intrare cu o toleranţă dată;
c. timpul de stabilire - reprezintă intervalul de timp necesar pentru atingerea valorii dorite a ieşirii, cu o
toleranţă maximă specificată ;
d. pătrunderea - caracterizează influenţa intrării asupra ieşirii, datorată imperfecţiunilor circuitelor de
comutare analogică.
7. Timpul de apertură poate fi definit ca fiind:
a. timpul măsurat din momentul comenzii stării de memorare M şi momentul începerii stabilizării tensiunii
de ieşire;
b. intervalul minim necesar de eşantionare, pentru a se obţine o tensiune de ieşire dorită, egală cu semnalul
aplicat la intrare cu o toleranţă dată;
c. intervalul de timp necesar pentru atingerea valorii dorite a ieşirii, cu o toleranţă maximă specificată;
d. intervalul de timp dintre comanda de memorare şi momentul efectiv al comutării circuitului în regim
de memorare.
8. Care dintre enunţurile următoare reprezintă teorema lui Shanon:
a. orice semnal x(t), care are o bandă de frecvenţă infinită, este complet definit (univoc determinat) prin
eşantioanele sale {x(kTe)}, dacă perioada de eşantionare, Te, îndeplineşte condiţia (Nyquist): Te ≤ 1/(2∙fM),
unde fM este frecvenţa maximă a spectrului semnalului (eşantionat);
b. orice semnal x(t), care are o bandă de frecvenţă finită, este complet definit (univoc determinat) prin
eşantioanele sale {x(kTe)}, dacă perioada de eşantionare, Te, îndeplineşte condiţia (Nyquist): Te ≤ 1/(2∙fM),
unde fM este frecvenţa maximă a spectrului semnalului (eşantionat);
c. orice semnal x(t), care are o bandă de frecvenţă finită, este complet definit (univoc determinat) prin
eşantioanele sale {x(kTe)}, dacă perioada de eşantionare, Te, îndeplineşte condiţia (Nyquist): Te ≤
1/(10∙fM), unde fM este frecvenţa maximă a spectrului semnalului (eşantionat);
c. orice semnal x(t), care are o bandă de frecvenţă infinită, este complet definit (univoc determinat) prin
eşantioanele sale {x(kTe)}, dacă perioada de eşantionare, Te, îndeplineşte condiţia (Nyquist): Te ≤
1/(10∙fM), unde fM este frecvenţa maximă a spectrului semnalului (eşantionat).

9
9. Care dintre schemele electricevdin figura 7.1 reprezintă schema de principiu a unui CEM cu integrator:
a., b., c.

b)
a)

Fig.7.1
c)

Curs 8
1. În ceea ce priveşte un CAN, prin rezoluţie absolută se înţelege:
a. eroarea de cuantificare:
b. variaţia minimă a mărimii de intrare, care produce două tranziţii succesive ale secvenţei binare de ieşire;
c. pasul de cuantificare.
2. Printre soluţiile de reducere a erorii de cuantificare se numără şi:
a. folosirea combinată a tehnicilor de compresie şi expandare, tehnică numită companding;
b. atenuarea semnalului;
c. filtrarea şi amplificarea semnalului;
d. creşterea numărului de biţi alocaţi reprezentării unui eşantion.
3. Dacă pentru un CAN pe 4 biţi FS (domeniul de variaţie al intrării) este 10 V, care este incrementul
minim de tensiune (LSB) pe care acesta îl poate converti :
a. 2,5 V; b. 1,5 V; c. 0,625 V; d. 0,725 V; e. 0,250 V.
4. Care dintre următoarele elemente intră în componenţa unui CAN cu comparaţie simultană (de tip
paralel – “flash”):
a. circuit codificator bazat pe prioritate;
b. circuit divizor multiplu de tensiune;
c. convertor numeric-analogic, CNA;
d. set de circuite comparatoare;
e. numărător binar.
5. Care dintre următoarele enunţuri se referă la un CAN cu aproximaţii succesive:
a. acest tip de CAN realizează comparaţia simultană a semnalului de intrare cu un set de nivele fixe
echidistante diferite printr-o cuantă;
b. principiul de funcţionare constă într-un şir de operaţii de comparare, între tensiunea de intrare ui şi o
tensiune de referinţă UR , ce se desfăşoară într-un număr de etape egal cu numărul n de biţi ai numărului
N de la ieşirea convertorului;
c. operarea convertorului (conversia) are loc în două etape: în prima etapă la intrarea integratorului se
aplică tensiunea de intrare Ui care începe să fie integrată, iar în cea de a doua etapă începe operaţia de
integrare a tensiunii de referinţă UR.
d. acest tip de CAN este rar utilizat în sistemele de achiziţie a datelor;
e. conversia necesită doar 2n paşi;
f. valorile tipice ale timpului de conversie sunt de ordinul μs.
10
6. Care dintre următoarele elemente caracterizează un CAN cu integrare (cu dublă rampă):
a. conversia necesită n paşi;
b. acest tip de convertor face parte din categoria convertoarelor cu conversie intermediară a tensiunii de
intrare într-un interval de timp;
c. face parte din categoria convertoarelor cu comparaţie succesivă;
d. prezintă o rezoluţie înaltă, dar viteza de conversie este modestă;
e. acest tip de convertor face parte din categoria CAN cu comparaţie succesivă
f. este sensibil la zgomot sau la modificările semnalului de ceas;
g. utilizare în special în construirea aparatelor de măsură.
7. Care dintre schemele prezentate în figura 8.1 reprezintă schema de principiu al unui CAN cu aproximatii
successive:

a)
b)

d)
c) Fig.8.1

Curs 9
1. Care dintre următoarele elemente reprezintă caracteristic ale algoritmului Mann-Morrison:
a. frecvenţa semnalului este necunoscută, fiind constantă pe perioada analizării semnalului;
b. pe perioada analizării semnalelor amplitudinea lor rămâne constantă;
c. pentru realizarea unei estimări a parametrilor semnalului de intrare se utilizează trei valori eşantionate
consecutive;
d. necunoscutele care trebuiesc determinate din relaţia sunt amplitudinea şi frecvenţa tensiunii.
e. pentru a decide comanda a acţionării protecţiilor (de exemplu o protecţie maximală de curent) este
necesară o supraveghere continuă, bazată pe un număr suficient de mare de estimări care va duce la
creşterea siguranţei şi a imunităţii la zgomote sau alte interferenţe.
2. Care dintre următorii algoritmi de prelucrare numerică utilizează pentru realizarea unei estimări a
parametrilor semnalului de intrare trei valori eşantionate consecutive:
a. Gilcrest-Rockefeller-Udren; b. Gilbert-Shovlin; c. Makino-Miki; c. Metoda valorii efective directe; d.
Metoda valorii medii; e. Mann-Morrison.
3. Care dintre următoarele elemente particularizează algoritmul celor trei eşantioane în raport cu
algoritmul Mann-Morrison:
a. se consideră că atât tensiunea cât şi curentul îşi păstrează forma sinusoidală şi după apariţia defectului
(scurtcircuitului de exemplu);

11
b. pentru realizarea unei estimări a parametrilor semnalului de intrare se utilizează trei valori eşantionate
consecutive;
c. algoritmul permite scrierea a trei ecuaţii, ceea ce permite determinarea a trei necunoscute: frecvenţa
semnalului, amplitudinea şi faza lui;
d. frecvenţa de această dată nu se mai consideră ca o constantă cunoscută aprioric;
e. pe perioada analizării semnalelor atât frecvenţa cât şi amplitudinea lor rămân constante.
4. Care dintre următorii algoritmi numerici, care pentru realizarea unei estimări a parametrilor semnalului
de intrare utilizează trei valori eşantionate consecutive, apelează la utilizarea derivatei de ordin II al
semnalului analizat:
a. Algoritmul celor trei eşantioane; b. Mann-Morrison; c. Algoritmul celor două eşantioane; d. Gilcrest-
Rockefeller-Udren.
5. Care dintre următoarele afirmaţii sunt relevante (în raport cu alţi algoritmi bazaţi pe analiza a trei
eşantioane consecutive) în ceea ce priveşte algoritmul Gilcrest-Rockefeller-Udren:
a. analizează practic un eșantion mai lung decât soluțiile bazate tot pe prelucrarea a trei eşantioane
consecutive și poate reduce erorile datorate componentei amortizate de curent continuu;
b. utilizează pentru estimarea amplitudinii şi a fazei semnalului analizat prima a acestuia;
c. utilizează pentru estimarea amplitudinii şi a fazei semnalului analizat prima şi a doua derivată a acestuia;
d. pe parcursul estimării frecvenţa (cunoscută), amplitudinea şi faza se consideră ca fiind constante;
e. această tehnică a fost implementată de Westinghouse, în proiectul lor comun cu Pacific Gas & Electric
(desemnat ca PRODAR 70 – sistem instalat în stația Tesla a PG&E pe o linie de transport de 230 kV, cu
o lungime de 38 de mile, în anul 1971).

Curs 10
1. Care dintre următoarele relaţii servesc pentru calculul numeric al valorii effective a unui semnal
utilizând Metoda valorii medii:
N +1 N −1 N −1
a. X ef(i ) = 1,11  xi − k ; b. X ef(i +1) = X ef( i ) + 1,11 ( xi +1 − xi − N +1 ) ; c. X ef(i ) = 1,11  xi − k ; d. X ef(i ) = 1,11  xi − k − 2 ;
N k =0 N N k =0 N k =0
1,11 N −1 1,11
e. X ef(i +1) =  xi −k + N ( xi +1 − xi − N +1 ) , unde prin „i” se identifică momentul iar N reprezintă numărul
N k =0
de eşantioane/perioadă.
2. Care dintre următoarele considerente se iau în vedere la aplicarea Metodei valorii medii, respective a
Metodei valorii efective directe:
a. se consideră un semnal sinusoidal;
b. frecvenţa semnalului poate fi necunoscută, dar constantă pe durata analizată;
c. perioada semnalului este constantă şi cunoscută;
d. se iau în considerare N eşantioane prelevate pe o semiperioadă a semnalului.
3. Care dintre următoarele relaţii servesc pentru calculul numeric al valorii efective a unui semnal
utilizând Metoda valorii medii:
N −1 N +1
1 1
a. X ef(i +1) = X ef(i ) + 1 ( x 2 (i + 1) − x 2 (i − N + 1) ) ; b. X ef(i ) =
2 2

x 2
(i − k ) ; c. X ef(i ) = x 2
(i − k ) ;
N N k =0 N k =0
N −1
d. X ef(i +1) = 1,11  xi − k + 1,11 ( xi +1 − xi − N +1 ) , unde prin „i” se identifică momentul iar N reprezintă numărul
N k =0 N
de eşantioane/perioadă.
4. Care sunt avantajele Metodei valorii medii, respective a Metodei valorii efective directe:
a. nu necesită un algoritm suplimentar pentru calculul unghiului de defazaj;
b. volum redus de calcule şi ca urmare fără probleme din punct de vedere al vitezei de execuţie;

12
c. slab influenţată de existenţa în curba semnalului analogic a armonicilor nerejectate de filtrarea
numerică;
d. medierea pentru N puncte are efecte pozitive pentru corecţia unor eventuale erori de conversie datorate
CAN.
5. Care sunt principalele dezavantajele Metodei valorii medii, respective a Metodei valorii efective directe:
a. necesită un algoritm suplimentar pentru calculul unghiului de defazaj;
b. volum impozant de calcule şi ca urmare probleme din punct de vedere al vitezei de execuţie;
c. este influenţată de existenţa în curba semnalului analogic a armonicilor nerejectate de filtrarea numerică;
d. introduce o eroare de principiu pentru semnale nesinusoidale;
e. medierea pentru N puncte are efecte negative pentru corecţia unor eventuale erori de conversie datorate
CAN.

Curs 11
1. Care dintre următoarele relaţii definesc propritate de Convoluție în timp (h(t) = (ƒ*g)(t)) a transformatei
Fourier:
1
a. H ( ) = F ( ) * G ( ) ; b. H ( ) = F ( )  e− jt0 ; c. H ( ) = F ( − 0 ) ; d. H ( ) = F ( )  G ( ) , unde
2
se notează cu F(ω), G(ω), H(ω) transformatele Fourier ale funcțiilor integrabile f(t), g(t) și h(t).
2. Care dintre următoarele relaţii definesc propritate de Deplasare în spectru (h(t) = ejtω0ƒ(t)) a
transformatei Fourier:
1
a. H ( ) = F ( ) * G ( ) ; b. H ( ) = F ( )  e− jt0 ; c. H ( ) = F ( − 0 ) ; d. H ( ) = F ( )  G ( ) , unde
2
se notează cu F(ω), G(ω), H(ω) transformatele Fourier ale funcțiilor integrabile f(t), g(t) și h(t).
3. Care dintre relaţiile următoare reprezintă relaţia Transformatei Fourier discretă directă:
1 N −1 N −1 N −1
a.   X i  wNik , k = 0, N − 1 ; b.  x ( k )  wN− ik , i = 0, N − 1 ; c.  x ( k )  wNik , i = 0, N − 1 ;
N i =0 k =0 k =0
2
1 N −1 j
d.   X i  wN− ik , k = 0, N − 1 , unde wN = e N .
N i =0
4. Care este valoarea frecvenţei minime de eşantionare femin (respectând criteriul lui Nyquist – teorema
lui Shanon) necesară pentru determinarea armonicii de ordin 7, în cazul unui semnal cu frecvenţa de bază
(fundamentala) f0=60 Hz:
a. 640 Hz; b. 840 Hz; c. 1024 Hz; d. 700 Hz; e. 1400 Hz.
5. Care este valoarea numărului minim de eşantioane Nmin (respectând criteriul lui Nyquist – teorema lui
Shanon) necesară pentru determinarea armonicii de ordin 7, în cazul unui semnal cu frecvenţa de bază
(fundamentala) f0=50 Hz:
a. 14; b. 28; c. 7; d. 16; e. 24.

Curs 12
1. Care este anul în care se efectuează primul test de măsurare a sincrofazorilor aplicat unei zone mai
extinse cu validarea modelului folosit:
a. 1990; b. 1987; c. 1992; d. 2004.
2. Care dintre următoarele elemente definesc (descriu) un fazor:
a. o mărime alternativă armonică reprezentată fazorial prin intermediul unui vector de amplitudine Xm
care se rotește cu pulsația ω în sens antitrigonometric și care are unghiul inițial de fază egal cu φ;

13
b. un vector definit prin amplitudine și fază şi corespunde unei forme de undă sinusoidale la o anumită
frecvență;
c. un concept aplicat la o singură frecvență (frecvenţa nominală sau o altă frecvenţă) constantă;
d. în notaţie fazorială o astfel de mărime poate fi scrisă astfel X = X m ;
e. o mărime electrică care poate fi descrisă astfel x(t ) = X m cos 2 (t +  ) ,unde Xm reprezintă amplitudinea
undei sinusoidale, ω este viteza pulsaţia, φ – unghiul iniţial al undei.
3. În cazul în care frecvența de oscilație a mărimii măsurate nu este constantă:
a. deviaţia de frecvenţă faţă de frecvenţa nominală, fn, rezultă o variaţie în timp a argumentului tensiunii,
faţă de condiţiile nominale, cu cantitatea  (t ) =   f  t + 0 , φ0 fiind faza tensiunii la momentul t = 0.
b. fazorul nu se mai rotește pe circumferința unui cerc ci locul său geometric va fi sub forma unei spirale;
c. fazorul descrie în planul complex o elipsă.
4. Care dintre următoarele elemente au legătură cu definiţia sincrofazorilor:
a. sincrofazorii sunt fazori situaţi în diferite puncte ale spaţiului, definiţi faţă de un moment de referinţă
unic în timp, stabilit folosind GPS;
b. referinţa de timp este GMT (Greenwich Mean Time);
c. un sincrofazor este un fazor calculat din eșantioane de date utilizând un semnal de timp standard ca
referință pentru măsurare şi a cărui fază trebuie corectată astfel încât ea să ţină cont de întârzierile cauzate
de orice tip de temporizare introdusă în procesul de măsurare a lui;
d. un sincrofazor este un fazor calculat din eșantioane de date utilizând un semnal de timp standard ca
referință pentru măsurare şi a cărui fază nu trebuie să ţină cont de întârzierile cauzate de orice tip de
temporizare introdusă în procesul de măsurare a lui.
5. În legătură cu etichetarea sincrofazorilor, care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate:
a. marcajul de timp SOC („Secunda Secolului” - "Second Of Century") înregistrează numărul de secunde
trecute începând cu data de 1 ianuarie 1970 ca un întreg de 32 de biți
b. eticheta de timp este un mesaj pe 4 octeți;
c. marcajul de timp SOC are o lungime de 2 octeți;
d. „Fracţiunea de secundă” ("Fraction of Second - FOS") contorizează părţi de secundă de 65 ns;
e. marcajul FOS, conform standardului propus (C37.118) permite utilizarea unei baze definită de utilizator
(de exemplu - o bază de 1.000.000 ar eticheta un fazor la cea mai apropiată microsecundă);
f. b. eticheta de timp este un mesaj pe 8 octeți.
6. Care sunt elementele care pun în evidenţă valoarea informaţiei oferită de sincrofazori:
a. pe lângă valorile tensiunilor în noduri, sincrofazorii oferă şi defazajele existente şi în consecinţă
sincrofazorii din nodurile sistemului caracterizează complet starea sistemului în momentul respectiv;
b. completitudinea – pentru că pe lângă valorile tensiunilor în noduri şi pulsaţiei, sincrofazorii oferă şi
defazajele existente şi în consecinţă sincrofazorii din nodurile sistemului caracterizează complet starea
sistemului în momentul respectiv;
c. coerenţa, care se datorează sincronizării măsurătorilor cu o mare precizie (eroare sub 1 ms), ceea ce
face posibilă analizarea cu mare acurateţe nu numai a regimurilor staţionare sau lente, ci şi a celor
tranzitorii;
d. sincronizarea măsurătorilor cu o mare precizie (eroare sub μs).
7. Care dintre următoarele aplicaţii se regăsesc printre posibilele aplicaţii ale sincrofazorilor:
a. analiza regimurilor termice staţionare ale SEE;
b. monitorizarea variaţiilor de frecvenţă pe zone întinse ale sistemului;
c. aplicarea PMU în cazul protecțiilor de distanță;
d. aplicarea PMU în cazul protecțiilor diferenţiale longitudinale ale LEA;

14
e. reglarea frecvenţei şi circulaţiei puterilor reactive;
f. prin măsurarea directă a fazei, transferul de putere între nodurile reţelei poate fi calculat direct;
g. funcţia de localizare a defectelor;
h. aplicarea PMU în cazul protecțiilor diferenţiale longitudinale ale generatoarelor sincrone.

15
 REZOLVARE TESTE EVALUARE PDE

Curs 1
1. b
2. b
3. d
4. a, b, e, f, g, h
5. a, c, d, i

Curs 2
1. c
2. b
3. a
4. a
5. a, b
6. a
7. b
8. a
9. c
10. b
11. c
12. b
13. b
14. b

Curs 3
1. e
2. b
3. a
4. a, c
5. a, d

Curs 4
1.a
2. c
3. c
4. a
5. a
6. b, e
7. a
8. a
9. a, b
10. b, c, e
11. c
12. c

16
13. c
14. a

Curs 5

1. a, b
2. b
3. d
4. c
5. c

Curs 6
1. a, c, d
2. b, c
3. c, d

Curs 7
1. b
2. b, d
3. a
4. c
5. b, d
6. b
7. a, d
8. b
9. c
Curs 8
1. b, c
2. a, d
3. c
4. a, b, d
5. b, f
6. b, d, g
7. c

Curs 9
1. b, c, e
2. a, b, e
3. c, d
4. d
5. a, c, e

Curs 10
1. b, c, e
2. a, c
3. a, b

17
4. b, c, d
5. a, d

Curs 11
1. d
2. c
3. b
4. b
5. a

Curs 12
1. c
2. b, c, d
3. b
4. a, c
5. a, e, f
6. a, d
7. b, c, d, f, g

18