Cap. VI.

Protecţia liniilor electrice

PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE

6.1. Tipuri de protecţii prevăzute

Problema protecţiei liniilor electrice este mai complicată decât a

echipamentelor din centrale şi staţii deoarece tipul şi schema protecţiei adoptate
depind de un număr mare de factori, dintre care menţionăm:
 configuraţia reţelei (radială, buclată, complexă, cu staţii în derivaţie, cu
linii paralele);
 importanţa linie în cadrul sistemului electric;
 modul de tratare a neutrului;
 influenţa defectelor asupra stabilităţii sistemului;
 construcţie aeriană sau în cablu;
 posibilitatea declanşărilor monofazate sau trifazate;
 existenţa sau absenţa dispozitivelor RAR.
În cazul liniilor, problema deteriorării în urma defectelor nu se pune la fel ca
la echipamentele din centrale şi staţii. Rolul protecţiei liniilor este de a reduce la
minimum influenţa defectelor asupra funcţionării restului sistemului.
Dintre factorii enumeraţi mai sus, configuraţia reţelei are importanţa cea mai
mare în alegerea tipului şi schemei protecţiilor adoptate. Cu toate acestea,
normativele în vigoare recomandă tipurile de protecţie pentru linii în raport cu
modul de tratare a neutrului, astfel:

145
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
a. Protecţia liniilor din reţelele cu neutrul legat direct la pământ:
1. Protecţia maximală de curent se va utiliza:
 la linii de 110 kV radiale, ca protecţie de bază şi rezervă;
 ca protecţie de rezervă la linii care au ca protecţie de bază o singură
protecţie de distanţă.
2. Protecţia de distanţă se recomandă:
 la liniile de 110 kV cu alimentare bilaterală, ca protecţie de bază;
 la linii radiale de 110 kV, ca protecţie de bază dacă protecţia maximală
de curent nu îndeplineşte condiţiile de rapiditate şi sensibilitate;
 la liniile radiale de 220÷400 kV, ca protecţie de bază.
3. Protecţia de distanţă cu canal de transmisie este indicată pentru:
 liniile de 220÷750 kV (cu excepţia celor radiale), la care protecţia de bază
este asigurată de câte două protecţii de distanţă la fiecare extremitate cu
canal de transmisie între protecţii omoloage;
 linii de 110 kV, la care, din considerente de stabilitate dinamică, defectele
trebuie eliminate rapid.
3. Protecţia maximală de curent homopolar, la linii de 220÷750 kV, ca protecţie
de rezervă a protecţiilor de distanţă cu canal de transmisie.
4. Protecţia comparativă direcţională, ca protecţie de rezervă a liniilor de 110 kV
prevăzute cu protecţie de distanţă şi canal de transmisie.
5. Protecţia comparativă de fază şi protecţia diferenţială longitudinală se
recomandă pentru liniile de 220÷750 kV şi la liniile de 110 kV la care defectele
trebuie eliminate rapid.
6. Protecţia diferenţială transversală se recomandă pentru liniile de 110 kV cu
dublu circuit.
7. Protecţia minimală de tensiune se montează la extremitatea dinspre consumator
a limiilor de 110 kV cu derivaţii, pentru funcţionarea corectă a instalaţiei RAR.
8. Protecţia maximală de tensiune se recomandă pentru linii de 400 kV sau
linii de 220 kV pentru eliminarea supratensiunilor de rezonanţă.
9. Protecţia împotriva suprasarcinii se recomandă pentru liniile în cablu.
b. Protecţia liniilor din reţelele cu neutrul legat la pământ prin
rezistenţă:
 Protecţia maximală de curent.
 Protecţia maximală de curent homopolar.
 Protecţia de distanţă şi protecţia diferenţială.
 Protecţia împotriva suprasarcinii.
c. Protecţia liniilor din reţelele cu neutrul izolat sau legat la pământ prin
bobină de compensare:
 Protecţia maximală de curent, pentru linii radiale.
 Protecţia maximală de curent direcţională pentru linii cu alimentare
bilaterală.
 Protecţia de distanţă.
 Protecţia de distanţă cu canal de transmisie.
 Protecţia diferenţială longitudinală.
146
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

 Protecţia diferenţială transversală.

 Protecţia maximală de curent de secvenţă inversă.
 Protecţia maximală de tensiune homopolară.
 Protecţii selective împotriva punerilor la pământ simple.
 Protecţia împotriva suprasarcinii.
În continuare sunt prezentate protecţiile liniilor electrice grupate pe tipuri de
protecţii.

6.2. Protecţia liniilor radiale

Reţelele radiale sunt reţelele cu configuraţia cea mai simplă şi selectivitatea se

poate obţine prin metode simple:
- prin eşalonarea temporizărilor crescător de la consumatori spre sursă, pentru
protecţiile temporizate;
- prin desensibilizarea în raport cu defectele produse pe elementele următoare,
spre consumatori, pentru protecţiile rapide.
Liniile radiale se prevăd cu următoarele tipuri de protecţii:
1. secţionarea de curent rapidă (netemporizată), împotriva scurtcircuitelor
polifazate şi a dublelor puneri la pământ;
2. secţionarea homopolară rapidă şi protecţia maximală de curent
homopolară temporizată, împotriva punerilor la pământ monofazate,
respectiv a scurtcircuitelor monofazate;
3. secţionarea de curent temporizată şi protecţia maximală de curent
temporizată, ca protecţie de rezervă, împotriva defectelor polifazate;
4. protecţii de distanţă rapide pentru linii radiale importante;
5. protecţii diferenţiale şi comparative pentru linii radiale în cablu, de
importanţă mare.

6.2.1. Secţionarea de curent rapidă

Se consideră linia radială cuprinsă între barele A şi B din fig. 6.1, pentru care
se trasează curba de variaţie a curenţilor de scurtcircuit în regim stabilizat.
+
I
A B K
2
~
SE 1
TC
Isc TR
Ipp Regim maxim
Regim minim
Ipp
Zonă activă Zonă moartă I”sc max K

Fig. 6.1. Diagrama curenţilor de scurtcircuit şi schema de principiu a secţionării

rapide

147
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
Curentul de pornire al protecţiei se calculează cu relaţia:
, (6.1)
unde:
Ksig = 1,2÷1,5
I”sc max K – valoarea supratranzitorie a componentei periodice a curentului de
scurtcircuit trifazat, în regim maxim de funcţionare, la un defect în
capătul zonei protejate (în punctul K), la capătul opus sursei.
Alegerea curentului de pornire după (6.1) conduce la apariţia unei zone în care
protecţia nu lucrează, numită zonă moartă, a cărei lungime este dependentă de
regimul de funcţionare al liniei. Se consideră că secţionarea de curent
netemporizată este eficientă dacă lungimea zonei active reprezintă cel puţin 30%
din lungimea zonei protejate. Defectele din zona moartă a secţionării vor fi
lichidate, cu temporizare, de către protecţia de rezervă a liniei. Fiind selectivă prin
alegerea curentului de pornire, secţionarea nu necesită temporizări. Ea se
realizează, de regulă, cu două transformatoare de curent, ce alimentează două relee,
deoarece în reţelele cu curenţi mici de punere la pământ, nu este necesară
acţionarea la declanşare în cazul punerilor la pământ monofazate, iar în reţelele cu
curenţi mari de punere la pământ se prevede o protecţie separată.

6.2.2. Secţionarea de curent temporizată

Este o protecţie maximală de curent temporizată, folosită în locul secţionării

rapide, atunci când aceasta nu protejează cel puţin 20% din lungimea liniei.
Secţionarea temporizată se poate folosi şi împreună cu secţionarea netemporizată,
pentru a reduce defectele din zona moartă a secţionării netemporizate.
Curentul de pornire se determină din condiţia de desensibilizare în raport cu
curentul de scurtcircuit exterior I”sc max K1, în regim maxim de funcţionare, pentru un
defect la capătul opus al elementului imediat următor celui protejat, spre
consumatori, fig. 6.2.
. + (6.2)
+
2T
1 I K1
PTR
L
~
SE I1 TC I2 TR 3
Isc Regim
Ipp maximRegim
minim
Ipp
I”sc max
ta K1 l

ta1 Δt taPTR
l
Fig. 6.2. Schema de principiu a secţionării de curent temporizate

148
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
În cazul considerat (linie plus transformator), zona de lucru acoperă integral
lungimea liniei L, atât în regim maxim cât şi în regim minim şi poate constitui şi
protecţie de rezervă pentru o porţiune din înfăşurările transformatorului.
Pentru asigurarea selectivităţii protecţiei, se adoptă un timp de acţionare ta1,
superior cu o treaptă Δt valorii de acţionare taPTR a protecţiei de bază a
transformatorului TR.
. (6.3)

6.2.3. Protecţia maximală de curent temporizată

Se poate realiza ca o protecţie cu caracteristică de timp independentă de

curentul de scurtcircuit sau ca o protecţie cu caracteristica de timp dependentă de
curentul de scurtcircuit.
Protecţia maximală cu caracteristică independentă are schema electrică de
principiu şi diagrama timpilor de acţionare reprezentată în fig. 6.3.

(1,2,3)
+ + + (4,5,6) (7,8,9)
B1
1 I 2 I 3 I
Z1 Zm 10
+ Decl.
A B2 B B3 C B4
~ 1 I
I1 K1 I2 K2 K3
SE TC C4
~
M
ta
t3 = t6 + Δt t6 = t9 + Δt t9 = t10 + Δt
0,15s 0,15s 0,15s t10 = 0,1s
0
l
Fig.6.3. Protecţia maximală de curent temporizată, cu caracteristică
independentă

Protecţia este introdusă ca o completare a secţionărilor netemporizate realizate

cu releele 1,4 şi 7. Deoarece reprezentarea grupurilor de relee 1, 4, 6 şi 7, 8, 9 este
identică cu reprezentarea grupului 1, 2, 3, în fig. 6.3 s-a făcut numai reprezentarea
grupului 1, 2, 3.
În zonele de acţionare ale secţionărilor netemporizate, reprezentarea de releele
1, 4 şi 7, defectele sunt lichidate rapid (punctele A, B şi C din figură). În zonele
moarte, acestea vor fi lichidate cu temporizările t9, t6, respectiv t3, crescătoare în
trepte, de la consumator (t10 ≈ 0,1 secunde, pentru protecţia de bază a motorului M)
spre sursă.
Protecţia maximală cu caracteristică dependentă are schema electrică de
principiu şi diagrama timpilor de acţionare reprezentată în fig. 6.4.

149
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

B1 I B2 I B3 3 I
1 I 2 I
1/I 1/I
A B
~
SE K3 K2 3 I

K1

Δt
Δt
ta1B2 ta2B3
ta1A ta2B l
Fig. 6.4. Protecţia maximală de curent temporizată cu caracteristică
dependentă

Protecţia este realizată cu relee de curent care funcţionează pe principiul

inducţiei, cu caracteristică dependentă şi includ şi o secţionare rapidă. Datorită
caracteristicii dependente, timpul de acţionare al protecţiei scade pe măsura
apropierii de sursă. De exemplu, în zona de acţionare a secţionării rapide, pentru
L1, timpul de acţionare este ta1A = 0,1 secunde şi creşte pentru un defect pe bara B 2,
la valoarea:
, (6.4)
cu Δt = 0,5 secunde.
Asrfel, rezultă temporizări mai mici decât în cazul protecţiei maximale de
curent cu caracteristică independentă.
Protecţiile maximale cu caracteristică dependentă folosesc relee de inducţie
relativ complicate. În plus, nu permit luarea în consideraţie a influenţei regimului
de funcţionare (maxim sau minim), care modifică esenţial aspectul diagramei
curenţilor de scurtcircuit şi lungimea zonei de eficacitate a secţionării rapide.

6.2.4. Protecţia liniilor radiale împotriva defectelor monofazate la pământ

În reţelele cu curenţi mici de punere la pământ, cu neutrul izolat sau legat

la pământ prin bobina de stingere, se instalează protecţii selective împotriva
defectelor monofazate la pământ, şi anume:
 protecţii maximale de curent homopolare (realizate cu FCSH sau
TSH);
 protecţii direcţionale homopolare.
Protecţiile maximale de curent homopolare se desensibilizează în raport cu
curentul capacitiv Ic al liniei protejate, care circulă prin locul de instalare al
protecţiei, la defecte pe alte linii învecinate.

150
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
În cazul în care coeficientul de sensibilitate al protecţiei maximale nu este
corespunzător (Ksens < 1,5), se prevăd protecţii direcţionale homopolare, realizate
cu relee direcţionale. Acestea se alimentează cu o tensiune proporţională cu
tensiunea homopolară, obţinută la bornele secundarului în triunghi deschis al unui
TT, alimentat cu tensiunea pe bare şi cu un curent proporţional cu componenta de
secvenţă homopolară, de la un FCSH, instalat pe linia protejată.
Se utilizează, de asemenea, dispozitive pentru protecţia selectivă împotriva
punerilor la pământ în reţelele cu neutrul izolat sau compensat, care detectează
linia defectă după conţinutul de armonici superioare din curentul homopolar.
Aceste armonici se datoresc saturaţiei miezului transformatorului şi apariţei arcului
electric în punctul de defect.
Un alt principiu utilizat, este controlul defazajului dintre curentul şi tensiunea
homopolară, în prima semiperioadă a regimului tranzitoriu.
Acest defazaj este nul pentru linia defectă şi are valoarea de 180° pentru liniile
sănătoase.
În reţelele cu curenţi mari de punere la pământ, cu tensiuni nominale
Un ≥ 110 KV, care au neutrul legat direct la pământ, valoarea curentului de punere
la pământ a unei faze poate fi mai mare decât valoarea curentului de scurtcircuit
trifazat. Ca protecţii de bază ale liniilor componente, se pot prevedea secţionări de
curent homopolare şi protecţii de distanţă rapide, iar ca protecţii de rezervă se
instalează protecţii maximale de curent homopolare, temporizate.

6.3. Protecţia de distanţă a liniilor electrice

Liniile de interconexiune de 110 KV şi 220 KV se prevăd obligatoriu cu o

protecţie de distanţă, ca protecţie de bază împotriva scurtcircuitelor între faze şi a
scurtcircuitelor monofazate la pământ.
Aşa cum s-a arătat şi în capitolul 3, utilizarea protecţiei de distanţă constituie
o posibilitate de a stabili cu precizie locul în care s-a produs defectul, în raport cu
locul în care s-a montat protecţia.
În fig. 6.5 este prezentată schema bloc a unei protecţii de distanţă.

ED

U, I
EP EM BL EE

ET DBC

Fig. 6.5. Schema bloc a unei protecţii de distanţă

Elementul de pornire EP este un releu maximal de curent sau un releu de

impedanţă minimă. Acesta asigură pornirea protecţiei şi este cu acţiune
151
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
instantanee. Elementul de măsură EM a impedanţei, măsoară cu precizie
impedanţa şi prin aceasta distanţa până la locul de defect. Prin intermediul
elementului de temporizare ET se introduce dependenţa timpului de acţionare ta de
valoarea impedanţei măsurate ta = f(U/I). Această dependenţă se introduce din
motive de selectivitate. Tot din motive de selectivitate se utilizează elementul
direcţional ED. Blocul logic BL stabileşte dacă sunt îndeplinite condiţiile de
funcţionare ale protecţiei în acord cu informaţiile primite de la dispozitivul de
blocare şi coordonare DBC a funcţionării protecţiei, cu alte sisteme de protecţie
sau automatizate (de exemplu protecţia de distanţă nu trebuie să funcţioneze la
apariţia pendulaţiilor în reţeaua din care fac parte linia protejată). Mărimea de
comandă se obţine la ieşirea blocului de execuţie EE.

6.3.1. Principiul de funcţionare al unui releu de impedanţă minimă

Fie structura de tip balanţă electromagnetică reprezentată în fig. 6.6, ale cărei
bobine de curent BI şi de tensiune BU sunt alimentate prin intermediul TC şi TT,
cu curentul I al liniei protejate şi cu tensiunea U pe barele staţiei unde este montată
protecţia de distanţă.

TT

+
MI
Ir
TC MU
BI

l RST Ur
BU
I
K

Fig. 6.6. Releu de impedanţă tip balanţă electromagnetică

Curentul Ir şi tensiunea Ur , aplicate releului de tip balanţă, au expresiile:

; ; (6.5)
unde:
ηTC şi ηTT – rapoartele de transformare ale transformatorului de curent şi
respectiv transformatorului de tensiune.
Dacă se neglijează acţiunea resortului antagonist şi cuplurile de frecare, releul
îşi va închide contactele atunci când cele două cupluri MI şi MU, dezvoltate prin
intermediul braţelor pârghiei, de către bobinele BI şi BU, vor satisface relaţia:

152
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
, (6.6)
sau
, (6.7)
unde:
K1 şi K2 – coeficienţii de proporţionalitate.
Din (6.5) şi (6.7) rezultă:
, (6.8)
unde:
Zr – impedanţa măsurată de releu;
Zpr – numită impedanţa de pornire a releului.

Condiţia Zr ≤ Zpr arată că acţionarea releului are loc în interiorul unui cerc de
rază Zpr , reprezentat în fig. 6.7, care se numeşte caracteristică de acţionare a
releului de minimă impedanţă. Caracteristica de acţionare circulară cu centrul în
origine este cea mai simplă caracteristică de acţionare.
jX
Zpr
Zr
O R

Zr ≤ Zpr

Fig. 6.7. Caracteristica de acţionare a releului de minimă impedanţă

Pentru a arăta posibilitatea localizării defectului prin măsura impedanţei se

consideră, fig. 6.6, un scurtcircuit metalic bifazat între fazele R şi S, în punctul K,
la distanţa l de bare. În această situaţie tensiunea Usc la locul de instalare a
protecţiei (lângă barele staţiei) va fi:
, (6.9)
unde:
2Zl – este impedanţa buclei de defect prin care circulă curentul Isc;
Z1 – este impedanţa specifică a liniei pe unitatea de lungime (Ω/km).
În condiţii de scurtcircuit
(6.10)
unde:
UrK – tensiunea aplicată releului, la scurtcircuit;
IrK – curentul aplicat releului, la scurtcircuit.

Din relaţia (6.10) se constată că impedanţa Zr, măsurată de releu, este

proporţională cu distanţa l la defect, din acest motiv protecţia se mai numeşte şi
protecţia de distanţă.

153
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
6.3.2. Caracteristici de acţionare pentru releele de impedanţă

Caracteristicile de acţionare ale releelor de impedanţă, utilizate ca elemente de

pornire şi elemente de măsură a impedanţei, sunt reprezentate prin curbe închise în
planul (R, jX), situate în cele mai multe cazuri în primul cadran.
Se utilizează caracteristici continue, curbe închise, care sunt de fapt conice de
tipul elipsei şi caracteristici discontinue (cu discontinuităţi de speţa întâi, de tipul
poligoanelor convexe).

Caracteristici continue

Se consideră ecuaţia generală a unei elipse, cu centrul în originea sistemului

de coordonate r, x şi cu axa mare suprapusă cu axa absciselor:
(6.11)
Prin rotirea sistemului de axe r, x cu unghiul ψ şi translarea cu X0 şi R0 faţă de
sistemul de coordonate (R, jX), elipsa de ecuaţie (6.11) se poate poziţiona oricum
în planul R, jX, fig. 6.8, rezultând:

, (6.12)

. (6.13)

Prin urmare, faţă de noile axe R, X, ecuaţia elipsei va fi dată de expresia:

(6.14)

Ecuaţia (6.14) poate fi particularizată, pentru diverse poziţii şi forme ale

elipselor, putând rezulta şi caracteristici circulare şi drepte.

jX jX
X A(X, r)
x r Zpr
r
X C Ψ
X0 K
X0 φ R
0 R0

Ψ R K K’
R0 R K’
Fig. 6.8. Translarea şi rotirea axelor Fig. 6.9. Caracteristica releului de
în planul (R, jX) impedanţă generalizată în planul (R, jX)

154
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
Deoarece în realizările practice, cel mai frecvent, se utilizează caracteristica
de formă circulară, consideraţiile ce urmează se vor face cu referire la aceste
caracteristici.
În fig. 6.9 este reprezentată o caracteristică circulară cu centrul în punctul
C (R0, X0). Ecuaţia caracteristicii este:
, (6.15)
unde:
R0 şi X0 – coordonatele centrului;
K – este raza cercului.
Construind diametrul care trece prin origine rezultă unghiul ψ şi segmentul
K’, coordonatele centrului exprimate în funcţie de noile variabile vor fi:
(6.16)

. (6.17)
unde:
.
În cazul caracteristicii analizate, impedanţa de pornire |Zpr| nu mai este
constantă, ca în cazul (6.8), fig. 6.7, ci valoarea sa depinde de argumentul φ al
vectorului Zpr. Pentru dependenţa Zpr = f (φ) rezultă expresia:
(6.18)
Dacă se dezvoltă parantezele din ecuaţia cercului C(R0, X0) dată de (6.15),
înmulţind ambii membrii cu I2 şi comparând cu relaţia (6.18), rezultă:
(6.19)
unde:
U2=Z2I2; (η-2) < 0;
UIcosφ = P, puterea activă;
UIsinφ = Q, puterea reactivă.
Revenind în relaţia (6.19) obţinem:
, (6.20)
cu:
;
;
;
.
Expresia (6.20) are semnificaţia unei sume algebrice de patru cupluri (sau în
particular de patru curenţi, tensiuni sau fluxuri).
Prin alegerea corespunzătoare a coeficienţilor în ecuaţia generală a cercului
din (6.15) sau a coeficienţilor din (6.20), se pot obţine caracteristici particulare în
planul impedanţelor (R, jX) sau al admitanţelor (G, jB).

Caracteristici discontinue

155
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
Deoarece este vorba despre sisteme realizabile din punct de vedere fizic, se
vor lua în considerare caracteristicile care prezintă discontinuitate de speţa întâi şi
anume numai cele formate din însumarea pe porţiuni a unor drepte – caracteristici
poligonale.
În planul R, jX ecuaţia caracteristicii poligonale este dată de relaţia:
, (6.21)
unde semnificaţiile mărimilor ce intervin sunt ilustrate în fig. 6.10.
jX
xa3
Ψ2 x3 3
xa2
2 x2
Ψ1 Ψ3
R1 R4 R
R2 x4R3 Ψ4 4
xa1

x1
1
xa4

Fig. 6.10. Caracteristica poligonală formată din 4 trepte

Caracteristicile de acţionare pentru protecţiile de distanţă fiind întotdeauna

închise, rezultă condiţia suplimentară:
. (6.22)
Punctul de început al caracteristicii, care determină pe R1 este pur
convenţional, iar ψK este definit la abscisa şi ordonata la limitele intervalelor. Fiind
date aceste limite relaţia (6.21) se mai poate scrie:

(6.23)

Se poate obţine o caracteristică poligonală prin schimbarea pantei unei drepte

dacă valorile uneia din variabile (de exemplu R) iese din mulţimea de valori
admisă. Această logică se reduce la o comparaţie de tipul:
(6.24)

Caracteristici
jX mixte
jX

Caracteristicile mixte se obţin din combinarea a două sau mai multor

caracteristici continue sau discontinue. În fig. 6.11 a, b sunt reprezentate două
caracteristici mixte rezultate
O2(R02,X02)
prin intersecţia a două cercuri şi respectiv a unei
elipse cu un cerc. O2(R02,X02)

O1(R01,X01) Ψ2 O1(R01,X01)
R 156
Ψ1 R
Ψ1 Ψ2
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

Fig. 6.11. Caracteristici mixte

6.3.3. Alegerea formei caracteristicilor de acţionare în funcţie de

comportarea în condiţii reale

Folosirea unor relee de impedanţă, cu caracteristici de acţionare diferite de

caracteristica circulară cu centrul în origine, trebuie făcută în legătură cu
comportarea în condiţii reale de exploatare, considerând influenţa arcului electric
asupra impedanţei măsurate şi regimul de suprasarcină.
jX
B’ RarcB
B M
ZscB ZtB = ZscB + RarcB
C φsc Zsupr R
ZscC φsupr
ZtC N
RarcA
1
2
A Z B
L B’
C

Fig. 6.12. Diagrama fazorială a impedanţelor în planul (R, jX) la un defect cu

arc electric

1. Influenţa rezistenţei arcului electric este pusă în evidenţă în fig. 6.12. S-a
considerat linia L cuprinsă între staţiile A şi B, protecţia de impedanţă fiind
instalată în staţia A. Protecţia de impedanţă trebuie să protejeze teoretic linia L.
Vectorul impedanţă Zsc face un unghi cuprins între 60° şi 80° cu axa OR, în funcţie
de tipul scurtcircuitului. Dacă se adaugă rezistenţa arcului electric Rarc, impedanţa
totală de defect Zt este:
(6.25)
Pentru situaţiile particulare când scurtcircuitul are loc în A, în B sau în C,
rezultă:
157
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

,
, (6.26)
,
astfel că, extremitatea vectorului Zt descrie suprafaţa patrulaterului ABMN, numit
patrulater de defect.
Dacă defectul are loc fără arc electric, limita zonei de acţionare a protecţiei
este dată de modulul lui Zsc B, care este şi raza caracteristicii de acţionare 1.
În cazul apariţiei unui defect în B, însoţit de arc electric, releul va măsura
> şi protecţia nu va acţiona, cu toate că defectul s-a produs în zona
protejată.
Pentru ca protecţia să acţioneze la defect în B, însoţit de arc electric, ar fi
necesară mărirea razei caracteristicii de acţionare la obţinându-se
caracteristica 2.
Acest lucru ar putea însă determina funcţionări neselective ale protecţiei, la
apariţia unor scurtcircuite situate la limita zonei protejate şi neînsoţite de arc
electric (porţiunea BB’).
Caracteristica ideală, din punctul de vedere al influenţei arcului electric, este
caracteristica de forma patrulaterului de defect.
Se consideră că o caracteristică de acţionare este, cu atât mai bună, cu cât aria
acesteia acoperă mai bine aria patrulaterului de defect, iar diferenţa dintre cele
două arii este cât mai mică. Din acest punct de vedere caracteristicile de acţionare
discontinue, de tip patrulater şi cele eliptice, fig. 6.13, sunt considerate cele mai
apropiate de caracteristica ideală.
jX
elipsă

patrulater
de defect
R

Fig. 6.13. Caracteristica de acţionare eliptică

2. În legătură cu comportarea la suprasarcini se pot face următoarele
consideraţii: la funcţionarea cu un factor de putere ridicat, Zsupr se găseşte în
apropierea axei reale, fig. 6.12. Pentru linii scurte, la care curentul de scurtcircuit
la limita zonei protejate este sensibil mai mare decât cel de suprasarcină, rezultă
Zsupr >Zsc=Zpr şi protecţia nu acţionează greşit.
În cazul liniilor lungi şi puternic încărcate, curentul de scurtcircuit la limita
zonei protejate poate fi egal sau chiar mai mic decât cel de suprasarcină, rezultând
Zsupr ≤ Zsc=Zpr şi în consecinţă poate avea loc o acţionare greşită a protecţiei la
suprasarcină.

158
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
Evitarea unor asemenea acţionări se realizează, prin folosirea unor relee cu
caracteristici ce permit deosebirea defectelor de suprasarcini, nu numai prin
modulul vectorului impedanţă, ci şi prin argumentul lui. Din fig. 6.12 se observă că
utilizarea unei caracteristici circulare cu centrul în origine nu permite acest lucru.
O caracteristică convenabilă pentru a deosebi regimul de suprasarcină de cel de
scurtcircuit, ar fi caracteristica de tipul patrulaterului de defect.
În urma analizelor făcute în diverse lucrări de specialitate se desprinde drept
principală concluzie că, utilizarea unor caracteristici de acţionare circulare cu
centrul în origine, poate duce la acţionări false ale protecţiei de impedanţă, în cazul
apariţiei regimului de pendulaţii.
De regulă, împotriva acţionărilor greşite la pendulări, a protecţiei de distanţă,
se folosesc sisteme de blocare a funcţionării pe durata acestui regim.

6.3.4. Principii de realizare a releelor de impedanţă

Realizarea elementelor de măsurat impedanţa se bazează pe transformarea

ecuaţiei caracteristicii de acţionare, astfel încât să se obţină scheme cu comportarea
amplitudinilor sau compararea fazelor.

A. Relee de impedanţă funcţionând pe principiul comparării

amplitudinilor

Constructiv aceste relee pot fi realizate cu elemente sensibile dinamice (cu

circulaţia curenţilor, echilibrarea tensiunilor şi comparaţia fluxurilor) sau cu
elemente statice.

 Relee dinamice cu circulaţia curenţilor

Releele dinamice cu circulaţia curenţilor sunt realizate după schema electrică

de principiu din fig. 6.14, în care FF 1 şi FF2 sunt formatoare de funcţii, Rd1 şi Rd2
sunt punţi redresoare, ES este elementul sensibil (în general un releu
electrodinamic), iar Ra1 şi Ra2 sunt rezistenţe de reglaj.

U I

FF1 FF2

E1 Rd1 Ra1 Ra2 Rd2 E2

Ir1 ES
Ir2

159
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

Fig. 6.14. Schema de principiu a releului dinamic cu circulaţia curenţilor

La intrarea formatoarelor de funcţii se aplică mărimile U şi I, proporţionale cu

tensiunea, respectiv curentul din bucla de defect, iar la ieşire se obţin mărimile
complexe E1 şi E2, combinaţii liniare ale curentului şi tensiunii, de forma:
,
, (6.27)
unde:
K1, K2, K3, K4 – sunt coeficienţi complecşi.
Elementul sensibil ES acţionează numai când este îndeplinită condiţia:
, (6.28)
respectiv când Ir2 > Ir1, deci atunci când curentul prin releu are semnul lui Ir2.
Considerând cazul particular
, (6.29)
relaţiile (6.27) devin:
,
. (6.30)
Condiţia de acţionare (6.28) se scrie:
, (6.31)
iar pentru cazul coeficienţilor reali K1 = K1 şi K4 = K4 relaţia (6.31) devine:
sau (6.32)
Dar raportul U/I este tocmai impedanţa măsurată de releu, Zr,
, (6.33)
unde:
Zpr – impedanţa de pornire a releului.
Relaţia (6.33) reprezintă în planul (R, jX) un cerc cu centrul în origine, de
rază Zpr.

 Relee dinamice cu echilibrarea tensiunilor

În fig. 6.15 este reprezentată schema electrică de principiu a unui releu

dinamic cu echilibrarea tensiunilor în care FF1, FF2, Rd1, Rd2 şi ES au aceleaşi
semnificaţii ca în schema din fig. 6.14. Rezistenţele R 1 şi R2 permit închiderea unor
U redresoare.
curenţi, debitaţi de punţile I

FF1 FF2

E1 Rd1 Rd2 E2
R1 ES R2

160Ir
Ur1 Ur2
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

Fig. 6.15. Schema de principiu a releului dinamic cu echilibrarea tensiunilor

Mărimile E1 şi E2, de la ieşirea formatoarelor, sunt date de (6.27), iar la ieşirea
punţilor redresoare se obţin tensiunile Ur1 şi Ur2. Pentru situaţia Ur1 ≤ Ur2, curentul
Ir prin bobina releului are sensul figurat şi releul acţionează. Caracteristica de
acţionare obţinută în acest caz este de forma (6.33) în situaţia aceloraşi consideraţii
particulare.
 Relee dinamice cu comparaţia fluxurilor
În fig. 6.16 este reprezentată schema electrică de principiu a releului dinamic
cu comparaţia fluxurilor. Acesta utilizează ca element sensibil ES un releu
diferenţial, care acţionează atunci când fluxul creat de bobina B 1 este mai mare
decât fluxul creat de bobina B2
. (6.34)
U I

ES
FF1 FF2
B1 B2
E1 Rd1 Rd2 E2

I1 I2

Fig. 6.16. Schema de principiu a releului dinamic cu comparaţia fluxurilor

În condiţia (6.28), pentru cazul particular (6.30), fluxurile Φ B1 şi ΦB2 vor fi
proporţionale cu curenţii I1 şi I2, de la ieşirea punţilor redresoare şi în final, se
obţine condiţia de acţionare (6.33).
În toate cele trei cazuri discutate s-a considerat că formatoarele de funcţii sunt
liniare şi realizează, în general, combinaţii de forma (6.27), iar în particular de
forma (6.30). În cazul particular (6.30), se pot utiliza ca formatoare de funcţii
liniare, pentru curent – un transformator de curent, iar pentru tensiune – un
transformator de tensiune.
Caracteristica de acţionare a releelor analizate, în cazul particular (6.30), este
un cerc cu centrul în originea sistemului R, jX, având raza egală cu Zpr (vezi
fig. 6.7).
Dacă în relaţiile (6.27) se consideră K3 = 0, rezultă:

161
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
,
. (6.35)
Păstrând condiţia de acţionare (6.28), se poate obţine o caracteristică de
acţionare circulară cu centrul poziţionat oriunde în planul R, jX.
Condiţia de acţionare se scrie:
, (6.36)
care prin împărţirea cu K1I conduce la
. (6.37)
Considerând: K1 = K1 şi K4 = K4
, , (6.38)
se obţine condiţia de acţionare:
, (6.39)
care reprezintă ecuaţia unui cerc de rază R, având coordonatele centrului date de
extremitatea vectorului Z0, fig. 6.17.

jX

Z
R = |Z - Z0|

Z0 R
0

Fig. 6.17. Caracteristica de acţionare circulară cu centrul deplasat

 Relee statice funcţionând pe principiul comparării

amplitudinilor

Schema bloc a unui element static de măsură a impedanţei, funcţionând pe

principiul comparării valorilor absolute este reprezentată în fig. 6.18.
U E1 |E1|
FF1 RF
I + ΔE
EC IN
U FF2 RF – declanşare
I E2 |E2|

Fig. 6.18. Schema bloc a unui element de măsură a impedanţei statice,

cu comparaţia amplitudinilor

162
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
Semnificaţiile notaţiilor din schemă sunt:
FF – formatoare de funcţii;
RF – redresor şi filtru;
IN – indicator de nul;
EC – element de comparaţie.
Semnalele obţinute la ieşirea formatoarelor de funcţii, considerate în cazul
general de ordin n sunt de forma:
,
(6.40)
unde:
n – gradul formatorului de funcţii.
La ieşirea blocului de redresare şi filtrare se obţin valorile absolute ale
mărimilor E1 şi E2. Într-o schemă adecvată de comparare se elaborează diferenţa
, (6.41)
în care ΔE – este un semnal de tensiune.
Tensiunea ΔE se aplică indicatorului de nul, IN, care elaborează comanda de
declanşare. Indicatorul de nul este un element sensibil la polaritate, care acţionează
la trecerea prin zero a tensiunii. K1II

K1I
I
E1
μ2U + φI μ2I
φI Referinţă
φU
β1 μ1
μ1U + φU U U
K1U

K1IU
Fig. 6.19. Diagrama fazorială pentru obţinerea mărimii complexe E1
Toate mărimile din relaţia (6.40) sunt mărimi complexe care pot fi scrise sub
forma exponenţială:
, , ,
, , (6.42)
Mărimea complexă E1 se poate obţine cu ajutorul diagramei din fig. 6.19.
Relaţiile (6.40) se pot scrie sub forma:

.
(6.43)
Rezultă:

(6.44)

163
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
unde unghiurile β1 şi β2, conform diagramei din fig.6.19 sunt:

(6.45)
În cazul particular n =1, formatoare liniare, relaţia (6.44) devine:

(6.46)

unde:

Dacă se presupune ΔE foarte mic, I foarte mare, ΔE/ I ≈ 0.

Considerând Zcosφ = R şi Zsinφ = X, se determină ecuaţia caracteristicii de
acţionare:

(6.47)

Ecuaţia obţinută este de forma:

. (6.48)
unde:

, (6.49)
iar
, (6.50)
deci:
. (6.51)
Prin înlocuirea lui X0 şi R0 din (6.49) în suma R02 +X02 rezultă:

(6.52)

Rezultă:

164
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

(6.53)

(6.54)

Caracteristica circulară obţinută este reprezentată în fig. 6.20.

jX

O1 ZpM
X0
Z0
R
R0 φ
Zpm

Fig. 6.20. Caracteristica de acţionare a releului static

Din figură avem:

, (6.55)
unde:
ZpM, Zpm – impedanţele maximă şi minimă măsurate de releu.
Se pot realiza deci caracteristici circulare poziţionate oricum în planul
complex R,jX.
Prin compararea valorilor absolute a trei mărimi electrice, se pot realiza
elemente de măsură a impedanţei cu caracteristici de acţionare mai complicate, de
exemplu, elipse şi hiperbole. Schema bloc a unui element de măsură a impedanţei
cu caracteristică eliptică este reprezentată în fig. 6.21.

U E1 |E1|
I FF1 RF

|E2| + ΔE
U
I FF2 RF IN
E2 EC
– declanşare
U
I FF3 RF
E3 |E3|

Fig. 6.21. Schema bloc a elementului static cu

165
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
caracteristica de acţionare eliptică

Se prezintă în continuare modul de determinare a fazorilor E1, E2 şi E3, pentru

ca schema din fig. 6.21 să permită realizarea unor caracteristici eliptice sau
hiperbolice de ecuaţie:

(6.56)
şi de forma din fig. 6.22 a,b.
Deoarece , ecuaţia (6.56) poate fi pusă sub forma:

(6.57)
sau:
(6.58)

Relaţia (6.58) se mai poate scrie:

, (6.59)
de unde rezultă:

(6.60)

jX jX

Z – Z1 F1 Z – Z1
F1
Z
2a Z1 Z1 Z
O Z – Z2 R O Z – Z2 R
Z2 a
Z2

F2 F2
a

Fig. 6.22. Caracteristici de acţionare de formă eliptică şi parabolică obţinute

cu relee statice cu schema din fig. 6.21

Se pot deduce deci expresiile mărimilor de ieşire ale formatoarelor de funcţii

FF1, FF2 şi FF3. Aceste caracteristici de formă eliptică şi parabolică prezintă o serie
de avantaje în funcţionarea protecţiei de distanţă în regimurile de pendulaţii şi
suprasarcină.

166
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
B. Relee de impedanţă funcţionând pe principiul comparării
defazajului dintre două mărimi electrice

Comparaţia de fază presupune utilizarea unui detector de fază, care să

măsoare defazajul dintre mărimile E1 şi E2. Se pot realiza deci relee de impedanţă
statice, funcţionând pe principiul comparării defazajului. Schema bloc a unui astfel
de element este prezentată în fig. 6.23.

U E1
I FF1
UΨ
DF EE
U E2
I FF2

Fig. 6.23. Schema bloc a unui releu de impedanţă cu compararea defazajelor

Semnificaţiile blocurilor care intervin în schemă sunt:

FF1, FF2 – formatoare de funcţii;
DF – detector de fază;
EE – element de execuţie.
Mărimile E1 şi E2 se aplică detectorului de fază, care elaborează la ieşirea sa
tensiunea Uψ, numai pentru anumite limite [ψ1, ψ2] de variaţie a defazajului dintre
cele două mărimi aplicate, fig. 6.24 a, b.

UΨ +j

Ψ2
Ψ δ l
- π Ψ1 Ψ2 π Ψ1
δ

Fig. 6.24. Tensiunea de ieşire a DF şi limitele impuse de variaţie a

defazajului

Tensiunea Uψ se aplică elementului de execuţie EE, care transmite comanda

de declanşare a întrerupătorului.
Limitele de reglaj ale detectorului de fază se pot exprima sub forma:
; . (6.61)
Defazajele tensiunilor E1 şi E2 faţă de o referinţă sunt ψE1 şi ψE2, iar defazajul
între tensiunile E1 şi E2 este:
(6.62)
Pentru ψ cuprins în intervalul [ψ1, ψ2], releul comandă declanşarea
întrerupătorului:
167
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
, (6.63)
, (6.64)
. (6.65)

Dacă se consideră expresiile generale ale lui E1 şi E2 date de (6.40) rezultă:

, (6.66)

. (6.67)

Dacă în relaţia generală (6.67) considerăm K2U = 0, se obţine o caracteristică

de acţionare liniară, proprie releelor de putere simple. Rezultă:
(6.68)

Se notează:
; ; ; . (6.69)
În aceste condiţii, relaţia (6.68) devine:
(6.70)

jX

Z``

Z``- Z0 θ2 Z`
O R

δr
Z`- Z0

Z0

Fig. 6.25. Caracteristica de acţionare a releului static de impedanţă

Expresia arg(Z - Z0) reprezintă în planul impedanţelor (R, jX) o dreaptă, ce

trece prin punctul ale cărui coordonate sunt date de vectorul Z0. În condiţiile
impuse prin relaţia (6.70) caracteristica este formată din două drepte care trec prin
Z0, fig. 6.25, de unghiuri:
(6.71)

(6.72)
Unghiul δr este definit prin relaţia:

168
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

(6.73)
Se pot obţine diverse caracteristici, fie prin alegerea formatoarelor, fie prin
modificarea limitelor ψ1 şi ψ2.
În cazul general, când se consideră toate constantele din expresiile lui E1 şi E2,
plecând de la relaţia (6.67), vom obţine:

(6.74)

sau
. (6.75)

Se notează:
. (6.76)
Limitele de acţionare vor fi:
(6.77)

(6.78)
Condiţia (6.75) de declanşare a protecţiei devine:
. (6.79)
Expresia de forma:
(6.80)
reprezintă în planul impedanţelor (R, jX) un arc de cerc ce trece prin punctele A şi
B ale căror coordonate sunt date de vectorii Z1 şi Z2, fig. 6.26.
jX jX

θ
Z`- Z2
θ1 Z`– Z1
Z - Z2
Z – Z1
B A Z``- Z2
Q Q`
Z2 Z` Z``- Z1
Z
Z2 Z1
Z1
Z``
θ2

R R
O O

Fig. 6.26. Caracteristica de acţionare Fig. 6.27. Caracteristica de acţionare a releului

corespunzătoare relaţiei (6.80) de impedanţă în cazul general

169
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

Expresiei (6.79) îi corespunde zona delimitată de două arce de cerc, ce trec

prin punctele Z1 şi Z2, de ecuaţii:
(6.80)

(6.81)
Caracteristica rezultantă a releului este reprezentată în fig. 6.27.
Pot fi obţinute şi alte forme ale caracteristicilor de acţionare dintre care unele
vor fi prezentate în continuare.

 Caracteristici de acţionare ale releului obţinute din cercuri

Forma generală a caracteristicii de acţionare este dată de expresia:

, (6.82)
sau în forma explicită, pentru n =1, de relaţia:
(6.83)
Se notează:
; ;
rezultând:
şi
(6.84)
; şi

Relaţia (6.83) devine:

. (6.85)
Se notează:
, (6.86)
Deci:
. (6.87)
Forma caracteristicilor de acţionare depinde de limitele θ1 şi θ2, unde s-a notat

(6.28)
Aşa cum s-a arătat, o expresie de forma:

170
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

,
reprezintă în planul complex un arc de cerc care subîntinde unghiul θ, se
construieşte dreapta Z1 - Z2 şi cercul de diametru |Z1 - Z2|, fig. 6.28.

jX
3π/2<θ<2π 3π/2

Z``- Z2
Z``- Z1
0<θ<3π/2
θ=π θ=0

θ=0 π/2<θ<π Z`- Z2

Z`- Z1
Z1 0<θ<π/2
Z2 π/2 R

Fig. 6.28. Domeniile de variaţie ale unghiului θ

6.3.5. Măsura neliniară a impedanţei

Aşa cum s-a arătat în paragraful 6.3.1, distanţa electrică până la locul de
defect este evaluată prin impedanţa Zr măsurată de releul de impedanţă
(6.89)
Sistemul de protecţie are o caracteristică fixată, din tipurile arătate în
paragraful 6.3.4,
(6.90)
Funcţionarea sistemelor de protecţie în general, deci şi a celor de distanţă în
particular, fiind discontinuă, elaborarea deciziei de deconectare se bazează pe
comparaţia dintre valoarea fixată prin caracteristici şi cea efectiv aplicată, în
funcţie de condiţiile în care se produce defectul.
Pentru cazul comparării amplitudinilor, la aceeaşi valoare a defazajului,
rezultă:
pentru φR = φr. (6.91)
Semnul lui ΔZ, care indică dacă Zr este mai mare sau mai mică decât ZR,
determină funcţionarea sau nefuncţionarea în continuare a sistemului de protecţie.
Deoarece în cazul sistemelor electroenergetice, afară de cazuri cu totul
speciale, impedanţa de funcţionare normală, aşa-numita “impedanţă de serviciu”,
este totdeauna mai mare decât cea de funcţionare anormală, adică aşa-numita
“impedanţă de defect”, rezultă că funcţionarea protecţiei are loc numai când
171
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
, (6.92)
aceasta în condiţiile când ZR este mai mică sau egală cu cea mai mică impedanţă de
serviciu admisibilă.
Operaţia de sesizare a unei situaţii anormale pe baza comparaţiei, conform cu
relaţia (6.92), se face în cadrul unui element de măsură a sistemului de protecţie,
numit şi element de demaraj sau element de pornire, deoarece este elementul care
determină intrarea în funcţiune a protecţiei. În fig. 6.29 a şi b este ilustrat
principiul metodei de comparaţie, pentru cazul unor caracteristici de acţionare
continue, fig. 6.29 a şi discontinue, fig. 6.29 b.
jX jX

ZR 3 ZR 3
2 2
1 Zr Zr
1

Ψ φR φR
φr R φr R
O O
a b

Fig. 6.29. Măsura impedanţei aplicate prin comparaţie: a – cazul

caracteristicilor continue; b – cazul caracteristicilor discontinue
Pornirea, demararea protecţiei se va produce când vârful lui Zr se găseşte în
punctul 1 şi nu se va produce când se găseşte în punctul 3. Punctele 2 sunt situate
la limita zonei de acţionare. Conform principiilor generale de selectivitate, rolul
fiecărei protecţii este de a determina declanşarea întrerupătorului comandat pentru
defecte care au loc în zona în care singura soluţie de eliminare a defectului este
această declanşare. Dacă defectul este în afara zonei protejate, deconectarea
întrerupătorului se poate face numai în cazul refuzului de funcţionare a
întrerupătorului aferent zonei în care a avut loc defectul, producându-se de fapt
funcţionarea ca protecţie de rezervă. Rezultă evident că după operaţia de demarare
urmează operaţia de depistare a locului defectului după zone.
Această localizare a defectului are loc tot pe principiul unei comparaţii între
impedanţa aplicată releului şi impedanţele caracteristicilor fixate ale releului, altele
decât cele de demarare.
jX
caracteristice ZR ≤ ZS
III
II a
I
ZR
φR
Ψ R
O

172
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

Fig. 6.30. Sesizarea zonei unde are loc defectul: cazul caracteristicilor
circulare concentrice

Principiul este ilustrat în fig. 6.30. Punctul (a), care determină impedanţa de
defect, se găseşte în interiorul caracteristicii impedanţei de serviciu sau de pornire,
deci protecţia este pornită, însă în afara caracteristicilor zonelor I şi II, dar în
interiorul caracteristicii zonei III. Rezultă că defectul se găseşte după zona II, dar
înainte de terminarea zonei III.
Defect
(1) (2) (3) (4)
Z L1 Z L2 Z L3 Z
A B C K D
Zona I
Zona II
Zona III
a)

t
Protecţie t4 t=∞
t3 t3
t2 t2 t2
t1 t1 t1
Zr
0 (3) Zr ≤ Zs
Zona I (1) Zona I (2) Zona I
Zona II (1) Zona II (3)
Zona III (1)
Zona II (2)
Zona III (2)

b)

Fig. 6.31. Exemplu de funcţionare a unui sistem de protecţie cu patru zone şi patru
trepte de timp: a – schema electrică a sistemului; b – diagrama timp-impedanţă

În fig. 6.31 a este reprezentată schema electrică monofilară a unei reţele

electrice formată din liniile L1, L2, L3, L4, linii ce sunt protejate prin protecţiile de
bază (1), (2), (3), (4), instalate în staţiile A, B, C, D. Se consideră că protecţiile de
bază sunt realizate cu relee de impedanţă. Se observă că pentru sistemul de
protecţie (1), conform figurii 6.30, defectul apare în zona III, pe când pentru
sistemul de protecţie (2) el apare în zona II, iar pentru sistemul (3), el va apare în
zona I, fig. 6.31. b. Asigurarea selectivităţii în declanşare presupune eşalonarea în
timp a funcţionării protecţiilor şi anume: toate funcţionările în zona I se fac la
timpul minim t1 şi parţial la t2, cele din zona II la t2 şi parţial la t3, cele din zona III
173
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
la t3 şi parţial la t4, iar cele din zona IV la t4. Limitarea funcţionării protecţiei este
dată de valoarea impedanţei de pornire, la care timpul de declanşare este infinit. O
funcţionare selectivă presupune ca defectul considerat pe linia L 3 să fie eliminat de
protecţia (3) care declanşează la momentul t1 întrerupătorul aferent. Prin aceasta
defectul este eliminat şi protecţiile (1) şi (2) vor sesiza Z > Zserviciu; ca urmare,
elementele de pornire ale acestor protecţii revin la starea neacţionată şi protecţiile
(1) şi (2) nu vor mai funcţiona. Dacă protecţia (3) refuză să funcţioneze, va
funcţiona protecţia (2) la timpul t2 (sau t3). Dacă şi protecţia (2) refuză să
funcţioneze, va funcţiona protecţia (1) la timpul t3 (sau t4).
Mecanismul funcţionării elementului de comandă complexă din sistemele de
protecţie în depistarea locului defectului presupune ca la demarare, toate
caracteristicile elementelor de pornire să fie corespunzătoare zonelor I respective;
rezultă astfel funcţionarea protecţiei celei mai apropiate de defect. Dacă protecţia
nu a funcţionat după trecerea timpului t1, toate caracteristicile de acţionare se
comută la cele corespunzătoare zonelor II de defect. La protecţia imediat
următoare în amonte, este posibil ca impedanţa măsurată să determine un vector cu
vârful în interiorul caracteristicii astfel comutată şi conform relaţiei (6.92) protecţia
acţionează. Dacă şi această protecţie nu are îndeplinită condiţia de acţionare (6.92),
la timpul t2 se comută caracteristicile de pe cele corespunzătoare zonelor II la cele
corespunzătoare zonelor III.
În acest caz, la protecţia (1), vârful vectorului Zr se va găsi în interiorul
caracteristicii, ceea ce conduce la funcţionarea acestei protecţii şi declanşarea
întrerupătorului aferent.
Din cele prezentate, se observă că elementul de comandă complexă realizează
două operaţii:
 asigură declanşarea cu timp minim, pentru defecte produse în zona I, se
spune că se asigură funcţionarea ca protecţie de bază;
 asigură funcţionarea ca protecţie de rezervă cu timpi de lichidare a
defectelor ce cresc în trepte pe măsură ce defectul se îndepărtează.
Spre deosebire de alte tipuri de protecţii prevăzute pentru linii, protecţia de
distanţă permite realizarea rezervei pentru 2÷3 protecţii din aval. Prin aceasta
creşte mult gradul de siguranţă a sistemului de protecţie în ansamblu.
Trebuie făcută observaţia că atât elementele de pornire (demaraj) cât şi
elementele de comandă complexă (de măsură) funcţionează ca elemente ce
compară valoarea impedanţei reale cu impedanţa impusă prin caracteristica de
acţionare.
În timp ce elementele de pornire asigură doar demararea protecţiei, elementele
de măsură sunt cele care elaborează în final decizia de deconectare a
întrerupătorului aferent.
Atât pentru pornire, cât şi pentru măsură folosindu-se acelaşi principiu al
comparaţiei, trebuie stabilită caracteristica limită faţă de care se efectuează
comparaţia. Această caracteristică va fi definită prin:
, (6.93)
(6.94)

174
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice
O caracteristică limită va fi determinată de mulţimea de puncte care rezultă
din intersecţia dreptei:
(6.95)
cu caracteristici
, (6.96)
pentru toate valorile lui Z şi φ în conformitate cu relaţiile (6.93), (6.94).
Considerând că toate caracteristicile stabilite mai înainte în coordonate (R,jX)
se pot particulariza ca fiind locul unui vector impedanţă ZR, rezultă că toate
caracteristicile limită se pot determina din (6.95), (6.96), unde (6.96) respectă
condiţia de caracteristică dată.
6.3.6. Metode de blocare a funcţionării protecţiei de distanţă la apariţia
regimurilor anormale în sistem
În cazul apariţiei unui regim anormal a sistemului electric, caracterizat prin
pendulări sau în cazul apariţiei unor defecţiuni în circuitul transformatoarelor de
tensiune prin care este alimentată protecţia, este necesară introducerea unor
sisteme de blocare a funcţionării acesteia.
Blocarea la pendulări se poate realiza prin următoarele metode:
 utilizarea unor elemente direcţionale de putere activă şi reactivă care
sesizează sensul de circulaţie a puterilor active şi reactive;
 utilizarea unor elemente de curent care sesizează variaţia lentă a
curentului în cazul regimului de pendulări;
 măsurarea diferenţei de viteză cu care sunt parcurse două locuri
geometrice ale impedanţei;
 sesizarea apariţiei componentei de secvenţă inversă U2 a tensiunii şi a
curentului I2.
În cazul utilizării elementelor direcţionale se pleacă de la faptul că puterile
active şi reactive au acelaşi sens de circulaţie în cazul scurtcircuitelor, iar la
pendulări au sensuri diferite. De fapt, metoda se bazează pe măsurarea defazajului
φ dintre curent şi tensiune, care are o valoare bine determinată în timpul
scurtcircuitelor şi variază continuu în timpul regimului de pendulaţii.

+
spre protecţii
1 I 3
2 I
de la TC

Fig. 6.32. Schemă cu relee de curent pentru blocarea protecţiei la pendulări

Dacă se utilizează elemente de curent, acestea sunt reglate pentru a sesiza

variaţia lentă a curentului în timpul pendulărilor. În fig. 6.32 este reprezentată
schema de montaj a celor două relee de curent 1 şi 2 care se alimentează în serie cu
curentul din circuitul de curent al protecţiei de distanţă. Releul de curent 1 este
reglat la valoarea curentului de pornire al protecţiei, iar releul de curent 2 la un

175
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
curent cu cca. 20% mai mare. La apariţia unui scurtcircuit acţionează simultan
releele 1 şi 2 fiind posibilă transmiterea plusului operativ spre schema de comandă
a protecţiei de distanţă. În cazul pendulărilor acţionează mai întâi releul de curent
1, care excită releul intermediar 3, care prin contactul său întrerupe transmiterea
plusului operativ. Releul 3 se automenţine prin contactul superior, automenţinere
ce se păstrează cât timp releul 1 este excitat.
jX

e
d
Zr Z’

R
0

Fig. 6.33. Principiul de acţionare a dispozitivului de blocaj

la pendulaţii cu măsura diferenţei de viteză

Principiul metodei care se bazează pe măsurarea diferenţei de viteză cu care

sunt parcurse două locuri geometrice ale impedanţei este ilustrat în fig. 6.33. Se
compară timpul scurs între momentele în care vectorul impedanţă străbate zona
dintre caracteristica de demaraj d şi caracteristica corespunzătoare treptei I notată
cu Z’. Se poate de asemenea măsura timpul scurs între momentele în care vectorul
impedanţă străbate zona dintre o caracteristică exterioară e, similară celei de
demaraj şi caracteristica de demaraj d.
Dacă diferenţa de timp Δt < 100 ms, se consideră că este vorba despre un
scurtcircuit; dacă Δt > 100 ms, se admite prezenţa unui regim de pendulaţii.
În cazul controlului prezenţei componentei de secvenţă inversă a tensiunii U2,
care se manifestă la scurtcircuite, chiar şi la cele simetrice, în primele perioade, dar
lipseşte în cazul pendulărilor de energie, se poate utiliza schema de principiu din
fig. 6.34.
R
IL S
T
1
2 Rd1
FCSH 3
La acţionarea
4 TIC + RP1 prot. dist. PD

3I0 RP
R S T
Rd2 3 UL L

2 U2 FTSI
1
176
TIT
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

Fig. 6.34. Schema de blocaj la pendulaţii cu măsurarea

componentei de secvenţă inversă
În schemă FCSH şi FTSI reprezintă filtre de curent de secvenţă homopolară şi
respectiv de tensiune de secvenţă inversă; TIC şi TIT sunt transformatoare
intermediare de curent şi respectiv de tensiune; R d1, Rd2 sunt punţi redresoare, iar
RP releu polarizat.
Deoarece în cazul scurtcircuitelor monofazate sunt prezente, atât tensiunea
inversă U2 cât şi curentul homopolar I0, releul polarizat sensibil RP, cu rol de a
bloca funcţionarea protecţiei de distanţă la pendulări, se alimentează cu curenţii
redresaţi de punţile Rd1 şi Rd2 proporţionali cu I0, respectiv U2, împiedicând
funcţionarea când aceste componente lipsesc. Transformatoarele intermediare TIC
şi TIT, au prize reglabile pentru acordarea valorilor I0, respectiv U2.
Pentru a împiedica funcţionarea neselectivă a protecţiei de distanţă la defecte
în circuitul transformatorului de tensiune, când Ur 0 şi Zr  0 deşi nu avem de-a
face cu scurtcircuite în cuprinsul zonei protejate, se introduc în schema protecţiei
blocaje de minimă tensiune sau elemente sensibile care supraveghează variaţia
curentului prin linie. Acestea din urmă nu permit acţionarea protecţiei de distanţă,
decât atunci când curentul prezintă o variaţie bruscă de cel puţin 20%. În cazul
unor defecte în circuitele secundare, însoţite de scăderea sau dispariţia tensiunii de
alimentare a releului de distanţă, nu se produc astfel de creşteri rapide ale
curentului şi, în consecinţă, protecţia rămâne blocată.

6.3.7. Caracteristicile de timp ale releului de distanţă

Pentru protecţia de distanţă se utilizează caracteristici de timp în trepte, care
realizează o dependenţă ta = f(Ur/Ir) = f(Zr) în trepte de timp, pe zone de acţionare
ca în figura 6.31. Defectele din treapta rapidă (zona I) sunt lichidate în 0,1÷0,2
secunde. Temporizările cu care sunt declanşate întrerupătoarele la defecte în zonele
II şi III, …se obţin prin adăugarea câte unei trepte de timp Δt = 0,5÷0,6 secunde.
Prin aceasta se realizează selectivitatea protecţiei.
Timpul de funcţionare al protecţiei este o mărime de mare importanţă pentru
exploatarea judicioasă a sistemelor energetice moderne. Ca o preocupare generală,
se urmăreşte scăderea cât mai mult a acestui timp, în special pentru zona de
funcţionare ca protecţie de bază.
În prezent există cerinţa ca timpii de lucru ai protecţiilor de distanţă instalate
pe linii de foarte mare tensiune să fie de (10÷20)ms.
Reducerea şi mai mult a timpului de acţionare este legată de concepţii diferite
în problema măsurării distanţei (exprimată prin impedanţă). Sensul distanţei
electrice, exprimată prin Z, se pierde, dacă timpul de măsurare este mai mic de o
perioadă. Pentru timpi mai mici de acţionare, trebuie avute în vedere valorile

177
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
instantanee ale tensiunii şi ale curentului şi interpretarea distanţei prin efectul
căderii de tensiune echivalentă pe inductanţa de defect.
Asemenea procedee se lovesc însă de dificultăţi mari dificil de rezolvat şi
determinate de prezenţa tuturor fenomenelor deformante, care în majoritate au un
caracter aleatoriu. O filtrare statistică este imposibil de efectuat deoarece se pierde
caracterul periodic al semnalelor.

6.3.8. Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă

Modul în care se stabilesc reglajele protecţiei de distanţă este prezentat prin
intermediul fig. 6.35, în care s-a considerat schema monofilară a unei reţele
formată din trei linii.
B2 T
K3

B1 B3 B4
A (1) Z Z B
L1 L2 L3
~ ~
I1 C I2 I1
IA IA+IC
~
K1 K2

Zona I Zona II Zona III Zona IV

tas
taIV
taIII
taII
taI L[km]
0 I Z[Ω]
Zpp1 II
Z pp1
III
Zpp1

Fig. 6.35. Diagrama de acţionare a protecţiei de distanţă unidirecţională

 Zona I de acţionare a protecţiei de distanţă se determină din condiţia de

desensibilizare la defecte pe bara B 2 (la capătul liniei protejate L 1) şi imediat după
aceasta, la bornele dinspre L2 ale întrerupătorului I2, ţinând seama de erorile de
măsurare a impedanţei, care în mod normal nu pot depăşi 20%. Dacă măsurarea se
face cu erori pozitive, este posibilă deconectarea neselectivă la defecte în zona II.
. (6.97)
În relaţia (6.97), Zpp1 – reprezintă impedanţa de pornire a protecţiei , în
(I)

zona I de acţionare, în funcţie de impedanţa zL1 a liniei protejate, proporţională cu

lungimea liniei (fig. 6.35).
 Pentru zona II, impedanţa de pornire Zpp1(II) se obţine luând cea mai mică
valoare dintre (6.98) şi (6.99):

178
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

, ; (6.98)

, . (6.99)
Însumând algebric fazorii ZL1 şi ZT rezultă o valoare acoperitoare, care
depăşeşte suma fazorială; în consecinţă, se adoptă cea mai mică dintre valorile
Zpp1(II), calculate cu relaţiile de mai sus. S-au notat cu Krep1 şi Krep2 coeficienţii de
repartiţie (sau ramificaţie) care determină modificarea impedanţei măsurate de
releul de impedanţă (1) datorită supraalimentării dinspre sursa C, la un defect în
K2, sau dinspre C şi B, la un defect în K3, pe barele de joasă tensiune ale
transformatorului T. Pentru selectivitatea funcţionării, protecţia de distanţă trebuie
desensibilizată în raport cu valoarea de pornire a treptei rapide a protecţiei (2), la
un defect în capătul zonei protejate, în punctul K 2. Raportând tensiunea remanentă
pentru un scurtcircuit în K2 la curentul de defect, se obţine:

. (6.100)

În relaţia (6.100), IA = Isec A (K2) şi Ic = Isec c (K2) sunt curenţii de defect furnizaţi de
sursele A, respectiv C, la un defect în K2.
Se observă că paranteza (1+ IC/IA ) determină coeficientul de repartiţie
Krep1 > 1, care intervine în expresia (6.98). Amplificând (6.100) cu K’sig = 0,8, se
obţine valoarea de pornire Zpp1(II); analog, pentru (6.99), considerând în staţia de
transformare T, toate transformatoarele în paralel (pentru a rezulta impedanţa
minimă).
 Valoarea de pornire a zonei III se determină astfel: când există şi o zonă
IV de protecţie, calculul pentru Zpp1(III) se face analog cu calculul reglajelor Zpp1(II);
când zona III este ultima zonă de acţionare a protecţiei de distanţă, aceasta nu mai
este delimitată de elementul de măsurare a impedanţei, ci este dată de elementul de
pornire (Zpr). Analog se procedează când zona IV este ultima zonă de protecţie.

6.3.9. Verificarea sensibilităţii protecţiei de distanţă

În cazul unei protecţii de distanţă se verifică: sensibilitatea elementului de

măsurat impedanţa şi sensibilitatea elementului de pornire al protecţiei.
Sensibilitatea elementului de măsurat impedanţa se verifică cu relaţia:
, (6.101)
ceea ce înseamnă că protecţia trebuie să acopere, cu zona II, cel puţin 25% din
elementul următor, spre consumatori (fig.6.35). Atunci când condiţia (6.101) nu
este îndeplinită, se adoptă Zpp1(II) = Zpp1(III); pentru asigurarea selectivităţii acţionării,
treapta de timp este însă crescută la nivelul celei corespunzătoare zonei III a
protecţiei de distanţă (linia întreruptă din fig. 6.35).
Sensibilitatea elementului de pornire al protecţiei de distanţă se verifică din:

179
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
 condiţia de desensibilizare la suprasarcini, verificând dacă
Zpp1= (0,7…0,8)Zsarc max;
 condiţia de asigurare a funcţiei de rezervă a protecţiei, pentru
defecte la capătul opus elementului protejat:
. (6.102)
În relaţia (6.102) se introduce, la numitor, fie impedanţa de linie ZL2, fie
impedanţa unui transformator din staţia T, notată cu ZT, cu un singur transformator
în funcţiune pentru a rezulta valoarea maximă a impedanţei.
6.4. Protecţia liniilor cu alimentare bilaterală
În cazul liniilor cu alimentare bilaterală selectivitatea protecţiilor maximale nu
mai poate fi obţinută pe principiul temporizărilor în trepte, iar selectivitatea
secţionărilor de curent nu poate fi asigurată numai prin intermediul desensibilizării
în raport cu curentul de defect la capătul opus al zonei protejate.
Pentru ca protecţia maximală şi secţionarea să poată fi utilizate, numit element
direcţional şi materializat fizic prin intermediul unui releu direcţional de putere.
Se obţin astfel protecţii maximale direcţionale şi secţionări direcţionale
împotriva scurtcircuitelor între faze, respectiv protecţii maximale homopolare
direcţionale şi secţionări homopolare direcţionale.

6.4.1. Protecţia maximală de curent direcţională împotriva

scurtcircuitelor între faze

În fig. 6.36 este reprezentată o reţea cu alimentare bilaterală de la sursele S 1 şi

S2, formată din liniile L1, L2, L3, L4.
Protecţiile maximale de curent instalate în staţiile A, B, C, D şi E au fost
notate (1), (5), (2), (6), (3), (7), (4), (8), întrerupătoarele corespunzătoare fiind
notate cu cifre arabe.
D3
A D1 B C D4 D D2 E
S1 K2 K1 S2
(1) (5) (2) (6) (3) (7) (4) (8)
1 L1 5 2 L2 6 3 L3 7 4 L4 8
(9) 11 12 13 (10)
ta
∆t
∆t
ta3 ∆t
ta2
ta3 ∆t
ta4
ta10
ta9
ta5
∆t ta6
∆t ta7 ta8
∆t
∆t
180
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

Fig. 6.36. Diagrama timpilor de acţionare şi direcţionările pentru protecţia

maximală a unei reţele cu alimentare bilaterală

Funcţionarea selectivă impune ca la un defect pe o anumită linie, de exemplu

în K1 pe linia L3, să fie deconectată numai linia defectă, în cazul considerat să
funcţioneze protecţiile (3) şi (7) comandând declanşarea întrerupătoarelor 3 şi 7.
Prin aceasta defectul este lichidat şi toţi consumatorii rămân alimentaţi în
continuare beneficiindu-se de avantajul alimentării bilaterale.
Diagramele de timp pentru cazurile alimentării separate de la sursa S 1 şi sursa
S2 (ca reţele radiale) sunt reprezentate considerând sensul pozitiv al axei timpului
în sensul verticalei descendente, pentru alimentarea de la sursa S2.
În scopul asigurării selectivităţii, protecţiile (4), (3), (2), (1) (dinspre sursa S 1)
trebuie temporizate în trepte crescătoare de la protecţia (10) liniei radiale (care
alimentează consumatorii) spre sursele S1, conform principiului menţionat la
reţelele radiale şi rezultă astfel temporizările ta4, ta3, ta2, ta1.
Analog, începând de la protecţia (9) se eşalonează în trepte crescătoare, spre
sursele de alimentare S2, temporizările protecţiilor (5), (6), (7), (8) rezultând
temporizările ta5, ta6, ta7, ta8.
Prin aceste eşalonări de temporizări este asigurată funcţionarea selectivă a
tuturor protecţiilor (1)÷(8), însă pentru fiecare din ele numai în raport cu defectele
apărute între locul de instalare al protecţiei şi sursa opusă celei spre care sunt
instalate.
În situaţia în care ambele surse sunt în funcţiune, pot exista acţionări
neselective; de exemplu, ta5 < ta2 şi pentru a elimina această posibilitate protecţia
(5) se direcţionează, astfel încât să poată acţiona numai la defecte pentru care
sensul convenţional al curentului este de la bare spre linie. În fig. 6.36
direcţionarea este indicată simbolic prin releul direcţional D 1, având în interior o
săgeată în sensul curentului pentru care permite acţionarea protecţiei (5).
Continuând analiza în acelaşi mod, pentru defecte în K 2 şi în K1, rezultă
necesitatea direcţionării protecţiilor (6), (3) şi (4) în sensul indicat pe figură.
Se obţine astfel o funcţionare selectivă a protecţiilor maximale direcţionale.
Suplimentar se vor verifica şi condiţiile:

, ,
, , (6.103)
, .

De asemenea, se vor verifica dacă protecţia (1) poate acţiona la defecte în

sursa S1, întrucât timpul de acţionare al protecţiei temporizate a elementului care
reprezintă sursa se alege mai mare decât ta1 şi deci protecţia (1) ar putea acţiona
neselectiv la defecte în sursă. Similar se face verificarea pentru protecţia (8).

6.4.2. Secţionarea direcţională la liniile cu alimentare bilaterală

181
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
La liniile cu alimentare bilaterală se instalează câte o secţionare de curent la
fiecare capăt al liniei ca în fig. 6.37.

+ +
1 I 2 I
A B
~ ~
K2
K1

Isc Ipp
IscA IscB c
Ipp2 IscB
Ipp1 a IscB
I``sc max K2 b
Ipp2
Isc max K2 I``sc max K1

I1 Izm I2

Fig. 6.37. Secţionarea de curent pentru o linie de alimentare bilaterală

Prin curbele a şi b au fost reprezentate variaţiile curenţilor de scurtcircuit în

regim maxim Isc A şi Isc B, debitaţi de sursele A şi B în funcţie de poziţia defectului
pe linie. Au fost puse în evidenţă valorile maxime ale curenţilor I”sc max K1 şi I”sc
max K2, la defecte exterioare în K1 şi K2.
Calculul curenţilor de pornire pentru releele 1 şi 2 se face conform relaţiei
(6.1) şi rezultă:
, (6.104)
. (6.105)
Ar putea să rezulte, aşa cum este reprezentat în fig. 6.37:
, (6.106)
sau dacă sursa B ar fi mai puternică şi ar debita curenţi mai mari – diagrama
reprezentată punctat în fig. 6.37 şi notată cu c, s-ar putea obţine:
. (6.107)
În asemenea situaţii, dacă nu s-ar lua măsuri, protecţia 2 ar acţiona neselectiv
la defecte exterioare în K1 sau în condiţia (6.107), protecţia 1 ar acţiona neselectiv
la defecte în K2.
Pentru a evita acţionările neselective, se poate proceda la:

 fixarea curenţilor de pornire pentru ambele secţionări la valoarea

superioară rezultată din (6.104) şi (6.105), metodă ce conduce şi la
micşorarea zonei protejate a unuia dintre secţionări;
 direcţionarea uneia din secţionări şi anume aceea pentru care rezultă o
relaţie de forma (6.106) sau (6.107).

182
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

De exemplu, pentru cazul diagramelor a şi b din fig. 6.37, deoarece

Ipp2 < I”sc max K1 se direcţionează secţionarea 2, obţinându-se schema reprezentată
monofilar în fig. 6.38.

+ +
1 I 2 I 3
A B
~ ~
K2
K1

Fig. 6.38. Schema de principiu a secţionării de curent direcţionale

Dacă raportul dintre puterile surselor A şi B se poate modifica în timpul

exploatării sistemului energetic, este necesară direcţionarea secţionărilor de la
ambele capete ale liniei, pentru a asigurarea unei funcţionări selective la defecte
apărute în orice regim al celor două surse.

6.5. Protecţii diferenţiale şi comparative ale liniilor

Lichidarea selectivă şi rapidă a defectelor de pe liniile din reţelele complexe
se poate realiza şi prin utilizarea protecţiilor diferenţiale longitudinale şi a
protecţiilor comparative (direcţionale).
Protecţiile diferenţiale longitudinale funcţionează pe baza comparării
sensurilor convenţionale ale curenţilor prin linie, la capetele zonei protejate şi
utilizează în acest scop fie conductoare auxiliare, fie un canal de transmisie prin
înaltă frecvenţă.
După felul în care se realizează compararea sensului convenţional al
curenţilor, se deosebesc:

 protecţii diferenţiale (cu comparare pe principiul diferenţial);

 protecţii comparative (cu comparare pe principiul direcţional).

6.5.1. Protecţia diferenţială longitudinală a liniilor cu conductoare

auxiliare

Principiul de funcţionare al acestei protecţii este ilustrat în fig. 6.39 a şi b şi

respectă principiul general prezentat în cap 3, fig. 3.15.

183
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

A B A K B
TCA TCB

I2A R I3B I2B I2A RC I2B

I1A I3B I3A I1B I1A I3B I3A I1B

RC RC
I2A I3A I2A I3A I3B I2B
a) b)

Fig. 6.39. Principiul de funcţionare al protecţiei diferenţiale longitudinale pentru

linii electrice: a – regim normal de funcţionare sau defect exterior;
b – scurtcircuit în zona protejată.

Figura 6.39 a corespunde situaţiei de regim normal sau defect exterior, iar fig.
6.39 b situaţiei când defectul are loc în zona protejată. Prin Rc s-au notat
rezistenţele celor două cabluri pilot, iar Rd rezistenţele transformatorului sumator.
S-au utilizat de asemenea notaţiile :
I1A, I1B – componentele curentului secundar ale transformatorului sumator care
circulă prin ramura diferenţială;
I2A, I2B – componentele curentului secundar ale transformatorului sumator
pentru fiecare din extremităţile protecţiei;
I3A, I3B – componentele curentului secundar ale transformatorului sumator care
circulă prin cablul pilot, corespunzătoare celor două fire ale cablului
pilot;
IdA, IdB – curentul diferenţial corespunzător fiecărei extremităţi;
Icp – curentul prin cablul pilot.
Pentru situaţia din fig. 6.39. a se pot scrie ecuaţiile:
,
,
, (6.108)
,
.
În mod analog pentru situaţia reprezentată în figura 6.39. b, se pot scrie
ecuaţiile:
,
, (6.109)
.
Pentru a micşora influenţa curenţilor de dezechilibru din regimul normal de
funcţionare şi scurtcircuit exterior se utilizează relee diferenţiale cu bobine de lucru
şi frânare.

Pentru regimul normal de funcţionare este necesar ca:

184
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

, unde, , (6.110)
iar regimul de defect:
, (6.111)
fiind îndeplinită condiţia de acţionare selectivă a protecţiei.

6.5.2. Protecţii cu canal de înaltă frecvenţă

În acest caz se utilizează drept canal pentru transmiterea informaţiilor de la

cele două capete ale liniei protejate un canal de înaltă frecvenţă format fie din
conductoarele liniei de înaltă tensiune, fie din canale radio.
Schema de principiu a protecţiei pentru acest din urmă caz este reprezentată în
fig. 6.40, unde 1 şi 2 sunt blocuri de emisie-recepţie. În cazul funcţionării cu
frecvenţe foarte înalte se pot utiliza pentru conducerea semnalului ghiduri de unde.
Pentru linii foarte lungi sunt necesare instalaţii de radiorelee, pentru retransmisie
pe parcurs.
I1 LEA I2
~ ~
CEA CEB
1 E E 2
R R

Fig. 6.40. Protecţii prin înaltă frecvenţă cu canale radio

Canalele de înaltă frecvenţă pot servi şi pentru realizarea “interdeclanşării”

protecţiilor de distanţă, în sensul prelungirii zonei I de acţionare a acestora (la un
defect în zonă, cel puţin una din protecţiile de distanţă lucrează şi transmite un
semnal de declanşare la capătul opus al liniei protejate).
Protecţiile prin înaltă frecvenţă pot fi:

 protecţii direcţionale, cu blocaj prin înaltă frecvenţă;

 protecţii diferenţiale de fază.

Protecţiile direcţionale cu blocaj prin înaltă frecvenţă sunt realizate pe

acelaşi principiu cu secţionările de curent direcţionale şi funcţionează pe baza
comparării sensurilor convenţionale ale curenţilor de la capetele liniei protejate.
Prin canalul de înaltă frecvenţă se transmit semnale de blocare a protecţiilor;
elementele de pornire direcţionale ale protecţiei de la oricare din cele două capete
ale liniei determină semnale de blocare pentru emiţătoarele de la fiecare capăt al
liniei, fig. 6.41.

185
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

1 2 3 4 5 6
~ K ~
I1 I2 I3 I4 I5 I6
CEA CEB
L1 L2
L3

Blochează Blochează
protecţia protecţia

Fig. 6.41. Formarea semnalelor de blocare pentru emiţătoarele de la capetele

liniei

Pentru cazul reţelei reprezentată în fig. 6.41, la un defect în punctul K pe linia

L2, lucrează releele direcţionale 1, 3, 4 şi 6 şi determină blocarea emiţătoarelor de
la ambele capete ale liniei defecte L 2 drept urmare a funcţionării simultane a
protecţiilor 3 şi 4.
Liniile vecine, L1 şi L2, nu sunt deconectate, pentru că releele direcţionale 2 şi
5, de sens opus, nu au lucrat şi deci nu comandă blocarea emiţătoarelor din
punctele respective, care continuă să emită semnale de întârziere (blocare),
recepţionate atât la locul de instalare al protecţiei, cât şi capătul opus al liniei.

Protecţia diferenţială de fază este o protecţie diferenţială care funcţionează

pe baza comparării fazelor curenţilor de la cele două capete ale liniei protejate.
Compararea se face prin transmiterea unor semnale de înaltă frecvenţă numai în
alternanţele pozitive ale tensiunilor UF rezultate ca o combinaţie liniară a curenţilor
I1 şi I2 de la cele două extremităţi ale liniei protejate

. (6.112)

Aceasta permite să se utilizeze acelaşi canal de comunicaţie atât pentru

protecţia împotriva defectelor monofazate, cât şi pentru protecţia împotriva
defectelor polifazate.

În fig. 6.42 este reprezentată o linie electrică L, cuprinsă între staţiile B 1 şi B2,
la extremităţile căreia sunt instalate transformatoarele de curent TC 1 şi TC2 cu
polaritatea marcată pe figură prin steluţă. Sunt figurate cu săgeţi continue sensurile
convenţionale ale curenţilor pentru defect exterior în K 1 şi cu săgeţi întrerupte
sensurile curenţilor pentru defect interior în K2.

K1
B1 I K1
1
I
K2
1
K2 I 2
K2
I2 B2 K1
L
* *
186 K1
I
K1
I S1
K2
K2
I S2
S1 I S2
 Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

Fig. 6.42. Sensurile convenţionale ale curenţilor primari şi secundari

la defecte externe şi interne

În fig. 6.43 sunt reprezentate variaţiile curenţilor secundari ai TC pentru

situaţia defectelor exterioare şi a defectelor interioare.

iS1, iS2

iS2 iS1 defecte exterioare

iS1, iS2

iS1 iS2 defecte interioare

Fig.6.43. Variaţia curenţilor secundari ai transformatoarelor de curent la

defecte interioare şi exterioare

Se observă că, dacă se neglijează defazajul liniei protejate, datorat

conductanţei şi capacităţii în raport cu pământul, curenţii secundari ai TC sunt în
opoziţie de fază pentru defecte exterioare în K1 şi în fază pentru defecte interioare
în K2.
Logica după care funcţionează protecţia permite ca după o semiperioadă de
coincidenţă a fazelor curenţilor secundari să se comande declanşarea
întrerupătoarelor liniei.
În literatura de specialitate
iPR1, iPR2 se menţionează existenţa unui unghi de blocaj β,
datorat erorilor transformatoarelor de curent şi întârzierilor în circulaţia semnalului
de înaltă frecvenţă pe linia de β β
iPR1înaltă tensiune, fig. 6.44.
iPR2

iPR

187 φ
90 180 270 360
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

Fig. 6.44. Caracteristica de fază a protecţiei diferenţiale cu

compararea fazei, pentru linii de înaltă tensiune

În aceste condiţii defazajul φ dintre fazorii UF1 şi UF2 se va găsi între 0 şi

±(180°-β). În fig. 6.44 au fost reprezentaţi curenţii de lucru ai protecţiilor instalate
la cele două extremităţi ale liniei iPR1 şi iPR2 şi curentul de lucru reglat iPR la care să
se producă acţionarea protecţiei.

188
Cap. VI. Protecţia liniilor electrice

189