Cap. III.

Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice

PROBLEME GENERALE ALE INSTALAŢIILOR DE

PROTECŢIE UTILIZATE ÎN SISTEMELE ELECTROENERGETICE

3.1. Introducere

Instalaţiile de protecţie prin relee sunt ansamble de dispozitive automate ce

realizează o comandă automată discretă – o comandă de tip releu, montate pe
elementele sistemului electroenergetic (generatoare, transformatoare, bare, linii,
motoare), cu rolul de a supraveghea funcţionarea acestora. În cazul depăşirii
limitelor mărimilor ce caracterizează regimul de funcţionare al elementelor,
protecţiile intervin în mod operativ izolând elementul în care a apărut defectul de
restul sistemului electroenergetic. Izolarea se face numai atunci când prin regimul
de defect apărut este pusă în pericol stabilitatea în funcţionare a sistemului
electroenergetic sau integritatea elementului protejat. Izolarea presupune, de
regulă, deconectarea întrerupătoarelor cele mai apropiate de element,
întrerupătoare prin care acesta este racordat la sistem.
Dacă modificarea mărimilor ce caracterizează funcţionarea unui element din
sistem, la un moment dat, nu prezintă pericol imediat pentru elementul protejat sau
sistem, instalaţia de protecţie trebuie să semnalizeze regimul de funcţionare apărut,
numit regim anormal.
În funcţionarea sistemelor electroenergetice apar o serie de particularităţi
care trebuie luate în considerare la realizarea unui sistem de protecţie. Dintre
acestea menţionăm :

73
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
1. Defectele apărute în sistemele electroenergetice se pot transforma în
avarii, caracterizate printr-o viteză foarte mare de extindere, cu efecte grave atât
asupra sistemului de producere a energiei cât şi al consumatorilor. Aceste efecte
sunt :
 distrugerea sau deteriorarea elementelor sistemului prin efecte
termice şi electrodinamice ;
 scăderea puternică a tensiunii cu consecinţe negative atât asupra
consumatorilor cât şi a producătorilor de energie ;
 pierderea stabilităţii de funcţionare a generatoarelor din centrale, a
centralelor şi a sistemului electroenergetic în ansamblu.
2. Orice funcţionare în afara valorilor nominale ale tensiunii şi frecvenţei ce
caracterizează energia electrică, precum şi întreruperile în alimentarea cu energie
electrică afectează grav atât producătorii cât şi consumatorii de energie ;
3. Energia electrică nu poate fi “stocată”, acumulată; producerea şi
consumul de energie au loc simultan şi respectarea condiţiilor de stabilitate impun
ca puterea produsă să fie egală în fiecare moment cu puterea consumată;
4. Instalaţiile de protecţie prin relee sunt caracterizate de o funcţionare
unidirecţională în circuit deschis şi, ca urmare, trebuie distinse cât mai precis
regimurile normale de funcţionare de regimurile de defect.

3.2. Particularităţile calculului curenţilor de scurtcircuit pentru proiectarea

instalaţiilor de protecţii

Pentru proiectarea instalaţiilor de protecţii şi pentru reglarea acestora în

timpul exploatării trebuiesc cunoscute valorile curenţilor de scurtcircuit. Instalaţiile
de protecţii trebuie astfel proiectate, realizate şi reglate, încât să funcţioneze corect
în cazul defectelor pentru care au fost prevăzute, atât pentru valorile maxime ale
curentului de scurtcircuit, cât şi pentru cele minime, care pot apărea în anumite
condiţii de funcţionare.
Pentru calculul curenţilor de scurtcircuit în vederea proiectării instalaţiilor
de protecţii se admit o serie de simplificări. În această idee se neglijează
rezistenţele elementelor componente ale sistemului electroenergetic, rezistenţa
arcului electric (care se ia în considerare în cazul protecţiilor de distanţă),
rezistenţa de contact dintre conductoarele în scurtcircuit, rezistenţa de punere la
pamânt. Se neglijează de asemenea curenţii de magnetizare ai transformatoarelor,
saturaţia circuitelor magnetice, admitanţele liniilor electrice, defazajele dintre
tensiunile de la extremităţile echipamentului. Prin aceste neglijări se obţin valori
ale curenţilor de scurtcircuit calculat mai mari decât valorile curenţilor de
scurtcircuit reali, .
Influenţa mărimilor neglijate se ia în consideraţie prin introducerea în
relaţiile de calcul ale instalaţiilor de protecţii a unor coeficienţi de corecţie cum
sunt coeficienţii de siguranţă sau coeficienţii de sensibilitate .

74
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
După cum se cunoaşte, valorile curenţilor de scurtcircuit depind de o serie
de factori dintre care menţionăm:

a. Momentul corespunzător calculului curenţilor, care poate fi:

- la t = 0 şi care corespunde valorilor supratranzitorii ale curenţilor de
scurtcircuit necesare determinării mărimilor de pornire şi a performanţelor
protecţiilor rapide, cu un timp propriu de acţionare de maximum 0,1s. În calculul
curenţilor de scurtcircuit corespunzători acestui caz, toate sursele care alimentează
defectul se conectează în paralel (în 0,1s nu se manifestă amortizarea diferită a
componentei tranzitorii a curentului de scurtcircuit) şi în plus se admite neglijarea
contribuţiei motoarelor electrice la valoarea curenţilor de scurtcircuit.
- într-un moment egal cu timpul de acţionare al protecţiilor temporizate care
poate corespunde perioadei tranzitorii sau staţionare a curenţilor de scurtcircuit, ca
în fig. 3.1.

i
iK = ia + ip
ia ip

Işoc

Regim Regim tranzitoriu de scurtcircuit Regim staţionar

normal de scurtcircuit

Fig. 3.1 Componentele curentului de scurtcircuit

Curentul de scurtcircuit total rezultă din însumarea componentei

periodice şi a celei aperiodice , iar reprezintă valoarea maximă a
componentei supratranzitorii la care se adaugă, practic, valoarea maximă a
componentei aperiodice. Creşterea componentei periodice la sfârşitul regimului
tranzitoriu din fig. 3.1 se datorează influenţei sistemelor de reglare automată a
generatoarelor sincrone, ca urmare a creşterii valorii curenţilor de excitaţie într-un
interval de timp mai mic sau mai mare în funcţie de rapiditatea acelor sisteme.
b. Configuraţia SE în momentul scurtcircuitului: valorile maxime ale
curenţilor se obţin prin considerarea tuturor echipamentelor existente conectate în
paralel (generatoare, transformatoare, linii paralele) iar valorile minime ale

75
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
curenţilor, prin considerarea numărului minim, din echipamentele conectate în
paralel.
c. Regimul de încărcare al sistemului electroenergetic: regimul maxim de
încărcare conduce la valorile maxime ale curenţilor de scurtcircuit, iar regimul
minim la valorile cele mai mici.
d. Tipul defectului: curentul de scurtcircuit maxim se obţine în cazul
scurtcircuitelor trifazate, iar cel minim în cazul scurtcircuitelor bifazate.
Valorile maxime ale curenţilor de scurtcircuit sunt necesare pentru:
- calculul mărimilor de pornire ale protecţiilor rapide de curent;
- calculul mărimilor de dezechilibru ale protecţiilor diferenţiale şi ale filtrelor
de curent de secvenţă inversă şi homopolară;
Valorile minime ale curenţilor de scurtcircuit sunt utilizate pentru verificarea
sensibilităţii protecţiilor maximale de curent şi a protecţiilor diferenţiale.
În afara factorilor menţionaţi, valorile curenţilor de scurtcircuit mai depind
şi de condiţiile de moment în care se produce scurtcircuitul şi anume valoarea
instantanee a tensiunii, factorul de putere etc. Influenţa valorii instantanee a
tensiunii se poate stabili dacă se determină expresia valorii instantanee a curentului
de scurtciruit trifazat metalic, pe faza corespunzătoare tensiunii:
(3.1)
conform schemei echivalente din fig. 3.2. Unghiul α reprezintă faza tensiunii u K la
t = 0.

iK ZK = RK +jXK

u K  U m  sin t   
K
Fig. 3.2. Schema echivalentă a unei bucle de scurtcircuit

Expresia curentului de scurtcircuit iK se stabileşte din ecuaţia:

(3.2)
şi este de forma:

(3.3)

unde:

76
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
sunt modulul impedanţei buclei de scurtcircuit, argumentul acesteia, precum şi
constanta de timp a circuitului primar.
Valoarea maximă posibilă a curentului de scurtcircuit din (3.3), numit
curentul de şoc , se obţine când componenta aperiodică are valoarea maximă
posibilă, egală cu valoarea maximă a componentei periodice şi care se obţine
pentru . Presupunând (bucla de scurtcircuit are un
caracter pronunţat inductiv), rezultă , deci componenta aperiodică are
valoarea maximă pentru scurtcircuite apărute în momentul trecerii prin 0 a
tensiunii. În fig. 3.3 este reprezentat curentul de scurtcircuit produs când iar
.
Valoarea curentului de şoc este:
(3.4)
adică dublul valorii maxime a componentei periodice.

iK
iK = ia + ip
ia ip

Işoc
ia0
T/2
t
TK

Fig. 3.3. Reprezentarea grafică a curentului de scurtcircircuit, în conformitate cu

relaţia (3.3)

Prezenţa componentei aperiodice , care se amortizează cu constanta de

timp , influenţează în sens negativ funcţionarea protecţiilor rapide prin:
- saturaţia circuitelor magnetice ale transormatoarelor de curent prin care se
obţin informaţii asupra regimului de funcţionare al elementului protejat; aceasta se
datorează faptului că este lent variabil , iar prin saturaţia
suplimentară cresc erorile cu care este transformată componenta periodică utilă .
- transformarea, într-o anumită măsură a componentei aperiodice , care se
regăseşte în circuitul de intrare al instalaţiilor de protecţie.

77
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
În concluzie, se poate afirma că scurtcircuitele în sistemele electroenergetice
sunt fenomene complexe, valorile curenţilor corespunzători depind de o mulţime
de factori, ceea ce determină serioase probleme în proiectarea şi realizarea
instalaţiilor de protecţie.

3.3. Schema de principiu a unei instalaţii de protecţie prin relee

Schema structurală a unui sistem de protecţie prin relee este reprezentată

într-o formă generală în fig. 3.4.

~ C1
K3
K2 3

D Declanşare
1
5 U M1
M2
I B.A. … B.P.D. B.E.
TC Mn Semnalizare

K1

Element protejat

I M1 Semnalizare
TC M2
TT U B.A. … B.P.D. B.E.
K2 Mn
D 2 K3 Declanşare
6
4

~ C2

Fig. 3.4. Schema structurală a unui sistem de protecţie prin relee

În cazul considerat, elementul protejat este linia de interconexiune dintre

centralele C1 şi C2, linie ce face parte dintr-un sistem energetic reprezentat parţial
în fig. 3.4; conectarea liniei electrice se realizează prin întrerupătoarele 1 şi 2. Sunt
instalate protecţii prin relee la ambele extremităţi ale elementului protejat care pot
comanda declanşarea întrerupătoarelor 1, 2 sau 1 şi 2.

78
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
Pentru a putea supraveghea funcţionarea elementului, protecţia primeşte în
mod continuu informaţii despre valorile mărimilor fundamentale, respectiv
curentul I şi tensiunea U în punctele de instalare, prin intermediul
transformatoarelor de curent TC şi transformatoarelor de tensiune TT. Tensiunea U
şi curentul I sunt aplicate blocurilor de adaptare BA care furnizează la ieşire
mărimile M1 până la Mn a căror valoare reflectă mai bine starea de defect.
Prin elementele sale constructive blocul de adaptare BA poate asigura
realizarea următoarelor operaţii :
 convertirea mărimilor primare în alte mărimi, dependente de acestea (în
general proporţionale) cu ajutorul cărora transformările şi prelucrările
ulterioare sunt mai facile ;
 obţinerea componentelor simetrice ale curentului sau/şi tensiunii ;
 filtrarea în sensul de trecere sau blocare a anumitor armonici ale
mărimilor primare ;
 filtrarea în sensul obţinerii componentelor simetrice ale curentului şi/sau
tensiunii în cazul unor defecte nesimetrice ;
 operaţii vectoriale sau scalare de tip sumă, diferenţă, produs, raport,
calculul fazei şi a diferenţei de fază, calculul amplitudinii unor
armonici ;
În cazul protecţiilor numerice se face o conversie analog numerică, o filtrare
numerică, iar operaţiunile de calcul se fac numeric.
Mărimile M1 ÷ Mn sunt aplicate blocurilor de prelucrare şi decizie BPD care
le prelucrează după un program mai simplu sau mai complex în funcţie de tipul
instalaţiilor de protecţie. Utilizarea unor structuri de calcul dedicate în cadrul
acestor blocuri creează multiple facilităţi privind prelucrarea complexă a
semnalelor, cu observaţia că această prelucare se face în timp real şi nu trebuie să
afecteze performanţele protecţiei.
În urma prelucrărilor se stabileşte apariţia sau neapariţia defectului sau a
regimului anormal şi se face localizarea defectului (se stabileşte poziţia defectului
în raport cu elementul protejat).
În plus, BPD poate realiza :
 selectarea şi comanda de declanşare numai a întrerupătorului de pe faza
defectă ;
 eşalonarea impulsurilor de declanşare pentru o succesiune prestabilită de
timp (trepte de timp) ;
 asigurarea printr-o comandă logică de tip NICI a declanşării, numai dacă
tensiunea a scăzut apreciabil pe toate cele trei faze;
 declanşarea, printr-o logică de tip INTERZIS, în situaţia în care I>I 0 şi
U<U0;
 transmiterea impulsurilor de semnalizare.
Dacă defectul a apărut şi este în zona protejată, BPD trimite un semnal spre
blocul de execuţie BE.
Dacă prelucrările semnalelor M1 ÷ Mn evidenţiază apariţia unui regim
normal de funcţionare, se emit semnale pentru semnalizarea acestui regim.

79
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
În cazul protecţiilor complexe se poate face o comparare a mărimilor
măsurate la cele două extremităţi ale elementului protejat, existând schimburi
reciproce de informaţii între blocurile de prelucrare şi decizie.
În cazul schemei prezentate în fig. 3.4 instalaţia de protecţie trebuie să
stabilească precis dacă defectul s-a produs în zona protejată, punctul K 1, sau în
afara zonei protejate, punctele K2, K3, respectiv pe liniile de plecare sau pe bare.
Blocurile de execuţie (BE) asigură amplificarea în putere a semnalelor de
declanşare aplicate întrerupătoarelor 1 şi 2, eventual, anumite blocări logice. De
exemplu, blocarea la “sărituri”, la scăderea presiunii azotului în întrerupătoarele cu
acţionare hidropneumatică, etc.

3.4. Protecţii de bază, de rezervă şi auxiliare

Protecţia fiecărui element din cadrul sistemlui electroenergetic, destinată să

funcţioneze numai la defecte pe elementul respectiv, se numeşte protecţie de bază.
Să considerăm în continuare o porţiune dintr-un sistem energetic format din
(fig. 3.5):
 sursele electrice S1, S2, S3 ;
 transformatoarele T1, T2;
 liniile electrice L1, L2, … , L9;
 barele colectoare A, B, … , H;
 întrerupătoarele I1, I2, … , I18.

C
F
A B I13 L6
I1 I3 I5 T1 I7 D E
L1
S1 I9 K1 I I11 I12 S2
L3 10 L4
~ ~
I2 I4 I6 T2 I8
L2 I16
I15
L5 L9
I14 L8
G L7 I17
H
~ S3

Fig. 3.5. Sistem energetic (parţial)

În cazul schemei considerate, la un defect în punctul K1, trebuie să

funcţioneze protecţia de bază a liniei L3 care deconectează întrerupătoarele I9 şi I10.
În cazurile practice protecţia de bază a unui element poate fi unică sau,
datorită distanţei mari între cele două capete ale elementului protejat, se pot
prevedea protecţii de bază separate pentru cele două întrerupătoare prin care se
racordează elementul protejat la sistem. Tot în condiţii de exploatare curentă se

80
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
constată că la un defect produs pe elementul protejat nu are loc funcţionarea
protecţiei de bază din următoarele motive :
 instalaţia de protecţie prezintă o deficienţă oarecare, de exemplu, un
circuit întrerupt;
 întrerupătorul comandat prezintă o defecţiune latentă – mecanică,
electrică, pneumatică – şi refuză comanda de declanşare.
În asemenea cazuri defectul ar continua să fie alimentat şi s-ar agrava.
Pentru a preîntâmpina acest lucru este necesar, ca pe lângă protecţia de bază a
elementului considerat să se prevadă şi o protecţie de rezervă care să acţioneze în
cazul refuzului protecţiei de bază. Rezultă că protecţia de rezervă a unui acelaşi
element este cea care înlocuieşte acţiunea protecţiei de bază, în cazul unui refuz la
acţionare al acesteia sau în cazul când protecţia de bază se găseşte în revizie sau în
reparaţie. Protecţia de rezervă trebuie să acţioneze cu un timp mai mare decât
protecţia de bază pentru a permite funcţionarea normală a protecţiei de bază.
Rezerva unei protecţii de bază poate fi asigurată în trei moduri:
 prin protecţia elementului vecin (în literatura de specialitate această
situaţie este denumită şi rezervă de la distanţă);
 printr-o protecţie suplimentară instalată pe acelaşi element protejat (în
acest caz fiind numită rezervă locală);
 printr-un releu suplimentar introdus în schema elementului vecin, care
însă comandă declanşarea întrerupătorului elementului considerat (în
acest caz protecţia este denumită rezervă prin întrerupător).
În cazul schemei considerate în fig. 3.5, la refuz de funcţionare a
întrerupătorului I9, pentru defect în punctul K1 (a declanşat I10), vor trebui să
funcţioneze în mod obligatoriu, ca protecţii de rezervă de la distanţă, protecţiile de
pe transformatoarele T1, T2 producând declanşarea întrerupătoarelor I5, I6, I7, I8.
În ipoteza, mai puţin probabilă, că nu a funcţionat protecţia de rezervă de la
distanţă, este posibilă, dar nu obligatorie, funcţionarea protecţiei de rezervă a
elementelor imediat următoare (de exemplu, protecţiile liniilor L 1, L2, deconectând
în principal întrerupătoarele I1, I2).
Se menţionează faptul că, de regulă, protecţia aferentă unui întrerupător este
destinată să funcţioneze pentru defecte situate în sensul dinspre bare spre linie. În
cazul considerat, la scurtcircuit în punctul K1 şi refuz de funcţionare a
întrerupătorului I10, sunt deconectate prin protecţia de rezervă întrerupătoarele I11,
I16 de pe aceleaşi linii.
Se poate concluziona că, pentru orice punct de defect dintr-un sistem
energetic şi pentru fiecare circuit independent prin care se alimentează acest defect,
trebuie să existe minimum două întrerupătoare independente, înseriate şi
comandate de minimum două protecţii independente (protecţia de bază şi cea de
rezervă) care să fie apte pentru a sesiza defectul şi de a izola elementul pe care îl
conţine.
În unele cazuri, protecţiile de bază nu acoperă întreaga lungime a
elementului protejat, existând porţiuni numite zone moarte, în care defectele
apărute nu sunt sesizate de către aceste protecţii. Este necesară instalarea unor
protecţii care să lichideze defectele din zona moartă, protecţii numite auxiliare.
81
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
Rolul acestora poate fi îndeplinit uneori de către protecţia de rezervă a
elementului respectiv.

3.5. Cazuri particulare de funcţionare a instalaţiilor de protecţie.

Funcţionarea în cascadă.

Fie o porţiune dintr-un sistem energetic formată din linia L 3, alimentată prin
liniile L1, L2, de la sursele S1, S2 (fig. 3.6). În ipoteza că cele două surse au puteri
mult diferite, PS1 ≥ PS2, la un scurtcircuit în punctul K, în componenţa curentului I 3,
curentul I1 va fi preponderent în raport cu I2.

B PR1
S1 L1
~
1 I3
I1 L3
S2 2 L2 3 K
~
I3 I
PS1>>PS2
PR2
I2  K ram1  K ram 2  3
I1 I2

Fig. 3.6. Porţiunea de sistem energetic unde există posibilitatea

funcţionării în cascadă a protecţiilor

Definind factorul de ramificaţie, ca raportul dintre curentul total de

scurtcircuit I3 şi curentul debitat de fiecare sursă, rezultă:
; . (3.5)
În ipoteza considerată acest fapt va avea ca efect o insensibilitate a protecţiei
PR2, deci nefuncţionarea ca protecţie de rezervă a întrerupătorului 2 în cazul
refuzului de declanşare a întrerupătorului 3.
Cu toate acestea, în urma declanşării întrerupătorului 1, structura reţelei se
modifică şi, ca urmare, deşi curentul I 3 va scădea, I2 va creşte, fapt ce va produce şi
declanşarea întrerupătorului 2.
Se spune în acest caz că protecţiile respective PR 1 şi PR2, aferente
întrerupătoarelor 1 şi 2, au funcţionat în cascadă.
Teoretic cele două protecţii ar fi trebuit să funcţioneze simultan.
Funcţionarea în cascadă constituie un mod nedorit de eliminare a unui defect
prin mărirea artificială a timpului total de persistenţă a defectului. Acest fenomen
poate fi evitat prin adoptarea unor protecţii speciale cu sensibilitate sporită.

3.6. Criterii de performanţă impuse sistemelor de protecţie

Constituind cel mai important procedeu de asigurare a continuităţii în

funcţionarea sistemelor energetice, sistemele de protecţie trebuie să răspundă unor
criterii de performanţă dintre care menţionăm: rapiditatea, selectivitatea,
82
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
siguranţa în funcţionare, adaptabilitatea, independenţa faţă de condiţiile de
exploatare, economicitatea.
În cele ce urmează vor fi analizate pe scurt aceste criterii.

3.6.1. Rapiditatea instalaţiilor de protecţie

Rapiditatea este una din condiţiile cele mai importante pe care trebuie să o
îndeplinească o instalaţie de protecţie.
Întrucât efectele distructive ale curenţilor de scurtcircuit, asupra elementului
cu defect, precum şi perturbaţiile asupra restului sistemului energetic se
accentuează pe măsura creşterii duratei defectului, rezultă ca o cerinţă logică
deconectarea şi separarea cât mai rapidă de restul sistemului a elementului pe care
s-a produs defectul. Cerinţele de rapiditate sunt cu atât mai severe cu cât elementul
protejat funcţionează la tensiune mai ridicată şi putere mai mare.
Nelichidarea la timp a unui scurtcircuit poate duce la deteriorarea (urmare a
deteriorărilor mecanice şi termice) echipamentului, la scăderi importante ale
tensiunii la barele serviciilor interne şi ale altor consumatori şi la pierderea
stabilităţii de funcţionare a grupurilor şi centralelor din sistem.
Acţiunea termică se produce datorită energiei degajate sub formă de
căldură în spaţiul în care se produce un scurtcircuit, energie care variază
proporţional cu timpul, are valori foarte ridicate şi determină creşteri locale de
temperatură ce conduc la topirea conductoarelor, distrugerea izolaţiilor şi chiar
incendii.
Pentru a asigura stabilitatea termică secţiunea conductoarelor se calculează
cu relaţia:
, (3.6)

unde:
I∞ - este valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit în regim staţionar;
tf – se numeşte timp fictiv şi reprezintă timpul în care un curent având
valoarea staţionară a curentului de scurtcircuit ar degaja aceeaşi cantitate de
căldură ca şi curentul real de scurtcircuit, în timpul real de existenţă a acestuia;
K – este constantă cu valori cuprinse între 0,8 ÷ 1.

isc

I∞ max
td

Fig. 3.7. Variaţia curentului de scurtcircuit

83
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
În fig. 3.7 este reprezentată forma de variaţie a curentului de scurtcircuit în
funcţie de timp. Se observă că peste componenta periodică se suprapune, în
primele momente ale scurtcircuitului, o puternică componentă aperiodică. Timpul
real de existenţă a scurtcircuitului este determinat de momentul td la care
funcţionează protecţia şi se produce deconectarea întrerupătorului prin care se
alimentează defectul.
Pentru ca dimensionarea conductoarelor să se facă din condiţii de
funcţionare normală (se calculează Snominal) este necesar să se procedeze la
reducerea lui tf prin creşterea rapidităţii protecţiei, deci prin micşorarea lui td.
În urma apariţiei unui scurtcircuit se produce o creştere a curenţilor şi în
consecinţă o creştere a căderilor de tensiune de pe reactanţele elementelor
sistemului. Este posibil ca tensiunile remanente Urem, măsurate pe barele serviciilor
interne sau pe barele altor consumatori, să se situeze sub valorile tensiunilor de
autopornire ale motoarelor electrice asincrone, motoare cel mai frecvent utilizate
în serviciile interne din centrale şi la consumatori.
Este cunoscut faptul că motorul asincron dezvoltă un cuplu proporţional cu
pătratul tensiunii de alimentare:
, (3.7)
unde :
Mm – cuplul motor,
U – tensiunea de alimentare,
k – constantă.
Pentru valorile tensiunii Urem < 0,7 Un, se poate produce ieşirea din funcţiune
a motoarelor asincrone care acţionează pompele de la serviciile interne din
centrale, cu consecinţe foarte grave asupra funcţionării instalaţiei de la cazan şi a
întregii centrale. Aceleaşi defecte se pot produce şi la alţi consumatori dacă
scurtcircuitul nu este lichidat la timp.
Influenţa asupra stabilităţii dinamice a sistemului se poate analiza pe
caracteristica de putere P funcţie de unghiul δ dintre rotoarele generatoarelor
echivalente a două surse S1 şi S2 ce funcţionează în paralel şi sunt interconectate
prin liniile L1 şi L2, fig. 3.8.

I P = Pmaxsinδ K

S1 L1 S2
Afrânare III ~ L2 ~
A Pturbină = ct.
II
Aaccelerare δ
δsc δd

Fig. 3.8. Caracteristicile putere – unghi pentru diverse momente ale evoluţiei
defectului

84
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
Presupunând că turbina funcţionează la putere constantă (dreapta Pturb= ct),
curba I reprezintă puterea surselor în regim normal. La apariţia unui scurtcircuit în
punctul K, pe linia L1, curba de putere devine II, iar pentru regimul de după
lichidarea defectului, când rămâne în funcţiune numai linia L 2, puterea este
reprezentată prin curba III.
Plecând de la o situaţie de regim staţionar cu punctul de funcţionare stabilit
în A, cu cât defectul va fi lichidat mai rapid, cu atât va fi mai mic unghiul δd
(existent în momentul deconectării liniei L1) corespunzător trecerii de pe
caracteristica II pe caracteristica III. Ca urmare, va creşte aria de frânare Afrânare,
reducându-se aria de accelerare Aaccelerare şi îmbunătăţindu-se astfel condiţiile de
menţinere a stabilităţii.
O întârziere în lichidarea defectului provocată de o funcţionare cu întârziere
a instalaţiei de protecţie poate determina pierderea stabilităţii sistemului şi ieşirea
centralelor din sincronism. În acest caz valoarea unghiului δd conduce la o arie de
accelerare mai mare decât aria de frânare. Durata limită de lichidare a
scurtcircuitelor pentru a asigura menţinerea stabilităţii dinamice impune, de obicei,
cea mai severă condiţie de rapiditate în funcţionarea instalaţiilor de protecţie prin
relee. În literatura de specialitate se citează că timpul de acţionare pentru reţelele
de foarte înaltă tensiune trebuie să fie td < 0,01 s. Timpul total td de lichidare a unui
defect se compune din timpul propriu de lucru tp al instalaţiei de protecţie şi timpul
propriu de lucru ti al întrerupătorului:
td = tp+ti (3.8)
Se citează în literatura de specialitate că sunt realizate în prezent
întrerupătoare al căror timp de lucru ti se situează în jurul valorii de 0,01 s.
Pentru întrerupătoarele de construcţie românească I.O. – 110 – 1600 timpul
de lucru ti = 0,04 ÷ 0,15 s.
Realizările privind timpii minimi de deconectare a unui defect de către o
instalaţie de protecţie se situează în prezent la valori td = 0,015 ÷ 0,1 s.
Creşterea puterilor unitare a grupurilor instalate în centralele termoelectrice
şi construirea unui număr din ce în ce mai mare de centrale nucleare impun condiţii
tot mai severe asupra rapidităţii de funcţionare a instalaţiilor de protecţie, astfel:
 timpul de eliminare a defectelor din apropierea surselor, impus de
condiţiile de menţinere a stabilităţii dinamice a sistemului mai mic de 0,1
s.
 timpul după care centrala trebuie insularizată în caz de scădere prelungită
a tensiunii mai mic de 1 s.

3.6.2. Selectivitatea instalaţiilor de protecţie

Condiţia de selectivitate a instalaţiei de protecţie constă în funcţionarea

coordonată a tuturor protecţiilor dintr-un sistem electroenegetic, astfel încât, pentru
orice punct de defect să fie separat (izolat) numai elementul afectat de defect.
Dacă acest lucru nu este posibil, atunci funcţionarea trebuie să se producă cu
deconectarea a cât mai puţini consumatori.

85
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
Pentru exemplul considerat în fig. 3.5 se impune ca la un scurtcircuit în
punctul K1 să declanşeze, numai întrerupătoarele I9 şi I10. Dacă, de exemplu,
întrerupătorul I10 refuză să declanşeze, vor trebui să funcţioneze selectiv, ca
protecţie de rezervă, protecţiile aferente întrerupătoarelor I12 şi I16.
Metodele de asigurare a selectivităţii protecţiilor în cazul unui sistem
energetic sunt următoarele :

a. Selectivitatea pe bază de temporizare

Se realizează prin eşalonarea succesivă a timpilor de deconectare de-a lungul

unui traseu, mergând, în general, dinspre consumator spre surse, timpii crescând
succesiv cu câte o “treaptă de timp” (valoarea treptei Δt ≈ 0,6 s).
Pentru exemplul din fig. 3.5, la scurtcircuit în punctul K 1, este necesar ca
timpii de lucru ai protecţiilor aferente întrerupătoarelor I9, I5, I6, I1 să respecte
condiţia:
t9 < t5 = t6 < t1 = t2 , (3.9)
respectiv:
t5 = t6 = t9 + Δt ; (3.10)
t1 = t2 = t5 +Δt = t9 + 2Δt. (3.11)

b. Selectivitatea prin blocare direcţională

Se obţine prin prevederea unor relee direcţionale care, de obicei, nu permit

funcţionarea protecţiei dinspre elementul protejat spre bare.
Pentru exemplul din fig. 3.5, eşalonând timpii conform unor relaţii de tipul
(3.5), (3.6), (3.7), ar rezulta t11 < t10 sau t16 < t10. În acest caz există riscul ca la
scurtcircuit în punctul K1 întrerupătoarele I11 sau I16 să declanşeze neselectiv. Ca
urmare, protecţiile aferente acestor întrerupătoare vor fi prevăzute cu blocare
direcţională pentru defecte spre bara D, fapt reprezentat simbolic în fig. 3.5 prin
linie punctată, care indică sensul convenţional de circulaţie a puterii pentru care
protecţiile lui I11 şi I16 pot lucra.

c. Selectivitatea pe bază de curent

Prin alegerea curentului de pornire al unui releu maximal de curent, releul îşi
limitează zona de funcţionare până în punctul în care curentul de scurtcircuit ce
străbate releul scade sub valoare de pornire reglată :
ISC ≥ Ipr releul acţionează,
ISC < Ipr releul nu acţionează.
În consecinţă, printr-o reglare adecvată, protecţia aceasta poate fi făcută
insensibilă în raport cu defectele ce pot apare într-o zonă în care funcţionarea sa ar
fi neselectivă.
Pentru exemplul din fig. 3.5, dacă t3 < t9 şi t4 < t9, printr-o reglare
corespunzătoare a curenţilor de pornire pentru protecţiile aferente întrerupătoarelor
I3 şi I4, se poate obţine o insensibilizare a acestora la un scurtcircuit în punctul K1.
86
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
3.6.3. Sensibilitatea instalaţiilor de protecţie

Prin sensibilitate se înţelege proprietatea unei instalaţii de protecţie de a

sesiza toate defectele sau regimurile anormale caracterizate prin cele mai mici
abateri ale parametrilor de la valorile lor nominale.
De exemplu, se poate afirma că o protecţie minimală de tensiune care
acţionează la 0,9Un este mai sensibilă decât altă protecţie care funcţionează la
0,8Un.
Sensibilitatea este caracterizată cantitativ printr-un coeficient de sensibilitate
KSens, care, în cazul particular al protecţiei maximale de curent, este definit prin
relaţia :

, (3.12)

unde :
ISC min - este curentul de scurtcircuit minim în punctul de instalare a protecţiei
din reţeaua protejată ;
Ipp - este curentul de pornire al protecţiei.

La limită, pentru ca protecţia să lucreze, ISC min = Ipp ; în acest caz KSens = 1.
În practică, pentru coeficientul de sensibilitate, se recomandă valori cuprinse
între 1,2 şi 2,5, stabilite prin norme.
Deoarece o protecţie oarecare trebuie să asigure funcţionarea în zona de
bază, până la prima bară (I), fig. 3.9, ca şi în zona de rezervă, respectiv până la bara
(II), rezultă necesitatea verificării coeficientului de sensibilitate, ca protecţie de
rezervă, pentru defecte pe ambele bare:

, (3.13)

(3.14)

0 I II
P.R.

1 2 3

Fig. 3.9. Verificarea condiţiei de sensibilitate

Deoarece observaţia că pentru o protecţie maximală oarecare există, de

obicei, o singură bară de tip I şi mai multe de tip II, ceea ce impune ca relaţia
(3.14) să fie verificată în principal pentru bara cea mai îndepărtată din punct de
vedere electric.
87
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
3.6.4. Siguranţa în funcţionare a instalaţiilor de protecţie

Noţiunea de siguranţă în funcţionare a instalaţiei de protecţie trebuie

considerată în două sensuri:
a. – funcţionare sigură atunci când protecţia trebuie să lucreze (siguranţa
acţionării);
b. – funcţionare sigură atunci când protecţia nu trebuie să lucreze
(siguranţa neacţionării).
O funcţionare nedorită, provocată fie de reglarea necorespunzătoare, fie de
defectarea echipamentului de protecţie, poate avea consecinţe la fel de grave ca şi
refuzul de funcţionare într-o situaţie necesară.
O siguranţă bună se obţine prin utilizarea unor elemente cu calităţi
constructive şi funcţionale corespunzătoare şi evitând complicarea inutilă a
schemelor de protecţie pentru defecte care, practic, nu pot apare.
Aprecierea probabilităţii de apariţie a unui defect se poate face pe baza
experienţei de exploatare şi a datelor statistice asupra defectelor dintr-o perioadă
îndelungată de timp.
Echipamentele sistemului electroenergetic fiind foarte scumpe, protejarea
acestora se face conform unor normative severe.

3.6.5. Adaptabilitatea instalaţiilor de protecţie

Prin adaptabilitatea instalaţiilor de protecţie se înţelege posibilitatea

modificării automate a parametrilor şi reglajelor releelor în cazul modificării
configuraţiei circuitului protejat sau a regimurilor de funcţionare a elementului
protejat.

3.6.6. Independenţa faţă de condiţiile exploatării şi deservirea

în exploatare

Protecţia prin relee trebuie să funcţioneze corect, independent de schema de

conexiuni a sistemului electric în momentul producerii defectului şi independent de
numărul centralelor, respectiv al generatoarelor în funcţiune.
Acţionarea corectă a protecţiei se verifică pentru regimul de maxim şi pentru
regimul de minim al elementului protejat ; în regimul de maxim se verifică
selectivitatea protecţiei, iar în regimul de minim sensibilitatea protecţiei.
Problema deservirii în exploatare vizează aspectele legate de exploatarea
instalaţiilor de protecţie sub aspectul înlăturării unei defecţiuni ivite chiar în
instalaţia de protecţie, şi a gradului de calificare necesar pentru personalul de
deservire.

3.6.7. Eficacitatea economică

În general, costul echipamentului de protecţie este mic în comparaţie cu cel

al echipamentului protejat. Cu toate acestea, la alegerea soluţiilor optime, se va
88
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
ţine seama şi de factorul economic (costul total al echipamentului de protecţie,
cheltuieli de întreţinere şi exploatare, fiabilitate).

3.7. Principii de realizare a instalaţiilor de protecţie prin relee, principalele

tipuri de protecţii

Funcţionarea instalaţiilor de protecţie (IP) se bazează pe o serie de fenomene

ce însoţesc defectele şi regimurile anormale. Pentru a evidenţia unele dintre aceste
fenomene, considerăm cazul unei linii de interconexiune L între centralele C 1, C2,
fig. 3.10.a.
În regim normal de funcţionare, cele două centrale asigură consumatorilor
puterile SB, SC, sensurile curenţilor fiind indicate prin săgeţi cu linie continuă.
Valorile curenţilor şi tensiunilor corespunzătoare regimului normal sunt prezentate
în diagramele 1, respectiv 2, fig. 3.10.b.
La un scurtcircuit trifazat metalic în punctul K, cele două centrale debitează
în principal pe defect, sensurile curenţilor sunt indicate prin săgeţi cu linie
întreruptă, iar valorile curenţilor şi tensiunilor corespunzătoare acestui regim sunt
prezentate în diagramele 3, respectiv 4, fig. 3.10.b.
În diagrama 5 este prezentată variaţia impedanţei , obţinută prin
raportarea valorilor tensiunilor şi curenţilor.
Din analiza fenomenelor ce însoţesc procesul de scurtcircuit rezultă
următoarele:
- valorile curenţilor prin întreruptoarele 1÷6 cresc faţă de cele
corespunzătoare regimului normal; prin măsurarea curenţilor şi compararea lor cu
valorile corespunzătoare regimului normal, diagramele 1 şi 3, este posibilă
determinarea apariţiei regimului de defect, iar pe această observaţie se bazează
realizarea protecţiei de curent;
- valorile tensiunilor pe sistemele de bare A, B, C, D se reduc faţă de cele
corespunzătoare regimului normal, cu atât mai mult cu cât măsurarea se efectuează
într-un punct mai apropiat de locul defectului; prin măsurarea tensiunilor şi
compararea lor cu valorile de regim normal se poate evidenţia un regim de
scurtcircuit, în cadrul protecţiei de tensiune;
- întotdeauna, în regim de defect, sensul curentului şi al puterii este de la
sistemul de bare de alimentare spre elementul în care s-a produs defectul; pe
această observaţie se realizează protecţia direcţională, care permite localizarea
defectelor;
- valoarea impedanţei la locul scurtcircuitului trifazat metalic este nulă şi
creşte spre cele două surse datorită creşterii valorii tensiunii remanente; prin
măsurarea impedanţei (raportând tensiunile remanente pe sistemele de bare la
curenţii prin întreruptoare) şi compararea cu valorile de regim normal se poate
evidenţia şi chiar localiza defectul prin protecţii de impedanţă;
- în regim normal, curenţii I3 şi I4 sunt egali şi au acelaşi sens, iar în regim de
defect nu mai sunt egali şi circulă în sensuri opuse; prin compararea valorilor şi
sensurilor de circulaţie a curenţilor de la extremităţile elementului protejat poate fi
identificat şi localizat defectul, în cadrul protecţiei diferenţiale;
89
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
- în regim normal, curenţii I3 şi I4 (şi puterile corespunzătoare) au acelaşi sens
iar în regim de defect – sensuri opuse, ambele de la bară spre linie; pe această bază
se realizează protecţii comparative de fază şi protecţii comparative ale sensurilor
puterilor.

Scurtcircuitele nesimetrice sunt însoţite de apariţia componentelor simetrice

ale curenţilor şi tensiunilor; unele dintre protecţiile prezentate mai sus pot fi
realizate şi prin supravegherea componentelor simetrice ale curenţilor şi
tensiunilor.

A B C D
I1 sc I2 sc I3 sc I4 sc I5 sc I6 sc
C1 I1 I2 I3 I4 I5 I6 C2
~ ~
1 T1 2 3 K 4 5 T2 6
SB SC
a)

I
I1 sc = I2sc I5 sc = I6sc
3 I4sc
I3sc I5 = I 6
1 I1 = I 2 I3 = I 4
l

U 2
4
l
K
Z
5
l
K
b)

Fig. 3.10 Linie de interconexiune între centralele C1, C2 (a), diagramele

tensiunilor, curenţilor şi impedanţelor în regim normal şi de scurtcircuit în
K (b)

90
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
3.7.1. Protecţia de curent

Protecţia de curent se realizează cu relee de curent care sesizează creşteri ale

valorilor curentului ce însoţesc scurtcircuitele şi regimurile anormale.
Deoarece scăderile valorilor curentului sub valoarea nominală nu prezintă
nici un pericol pentru elementul protejat, protecţia de curent se realizează numai ca
protecţie maximală. Schema de principiu a protecţiei maximale, pentru cazul unei
linii, este reprezentată în fig. 3.11.

A
+
1 I
*
TC Is
Ip

Fig. 3.11. Schema de principiu a protecţiei maximale de curent

Alimentarea releului maximal de curent se face de la bornele secundare ale

transformatorului de curent TC. Curentul la care protecţia lucrează se numeşte
curent de pornire sau de acţionare al protecţiei şi se notează cu Ipp. Se poate defini
şi o valoare a curentului de pornire pentru releu:
, (3.15)
unde :
ηTC – reprezintă raportul de transformare al transformatorului de curent care
alimentează releul maximal.
Protecţia lucrează pentru:
> , (3.16)
unde :
– curentul din circuitul protejat.
Pentru ca protecţia să nu lucreze în regimul nominal şi în regimul de sarcină
maximă admis, trebuie satisfăcute condiţiile:
> (3.17)
> (3.18)
unde :
Inom – curentul nominal din circuitul protejat,
Isarc max – curentul de sarcină maximă admis în circuitul protejat.
Pentru o caracteristică de releu maximal cu histerezis, valoarea curentului de
pornire Ipr a releului nu coincide cu valoarea curentului de revenire Irevr; se
defineşte în acest caz factorul de revenire al releului, fig. 3.12.

91
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

, (3.19)

Xe

Ir = I s
Irev r Ipr
Fig. 3.12. Caracteristica de acţionare a unui releu maximal

Acest coeficient intervine în calculul curentului de pornire al protecţiei. Este

de dorit ca lăţimea zonei de histerezis Ipr – Irev r să fie cât mai mică. Se poate defini
şi un curent de revenire al protecţiei:

(3.20)

3.7.2. Protecţia de tensiune

În majoritatea cazurilor defectele sunt însoţite de scăderi ale tensiunii, dar

există şi situaţii când produc creşteri periculoase ale tensiunii peste valorile
nominale (de exemplu, la deconectarea bruscă a sarcinii unui generator). Ca
urmare, protecţiile de tensiune se realizează atât ca protecţii maximale, cât şi ca
protecţii minimale. Schema de principiu pentru alimentarea releelor de tensiune
este reprezentată în fig. 3.13.

+
TT
U
Us

Fig.3.13. Schema de principiu a protecţiei de tensiune

Alimentarea releului de tensiune se face prin intermediul unui transformator

de tensiune TT, cu primarul conectat la barele staţiei A.
a. Protecţia maximală de tensiune se realizează cu relee maximale de
tensiune. Notând cu Up tensiunea din circuitul primar, condiţia de acţionare a
protecţiei este :
> , (3.21)
unde :

92
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
– este tensiunea de pornire a protecţiei.
Protecţia nu trebuie să acţioneze în regimul nominal şi pentru valorile
maxime admise ale tensiunii în circuitul protejat (se foloseşte frecvent termenul de
tensiune maximă admisă în exploatare). Deci rezultă:
> , (3.22)
> , (3.23)
unde :
Unom – este tensiunea nominală;
Umax expl – este tensiunea maximală admisă în exploatare.

Se defineşte factorul de revenire al releului Krev ,

, (3.24)
unde :
Urev r – tensiunea de revenire a releului;
Upr – tensiunea de pornire a releului.

În consecinţă, tensiunea de revenire a protecţiei va fi:

, (3.25)
unde :
ηTT – este raportul de transformare al transformatorului de tensiune.

b. Protecţia minimală de tensiune este utilizată mai frecvent şi acţionează

în cazul scăderii tensiunii care însoţeşte apariţia unui defect.
Condiţia de acţionare a protecţiei este :

(3.26)

Protecţia nu trebuie să acţioneze în regim normal şi pentru valori ale

tensiunii mai mari decât tensiunea minimă admisă în exploatare:

< , (3.27)
< (3.28)
unde :
Umin expl – este tensiunea minimă admisă în exploatare.

Se poate defini tensiunea de pornire a releului :

. (3.29)

Se defineşte factorul de revenire al releului Krev:

93
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice

, (3.30)
unde :
Urev r – este tensiunea de revenire a releului.

Observaţii:
Protecţia maximală de tensiune poate fi utilizată ca protecţie de sine
stătătoare.
Protecţia minimală de tensiune se utilizează în combinaţie cu alte protecţii
(de exemplu, combinată cu protecţia maximală de curent) şi permite creşterea
sensibilităţii protecţiilor cu care este combinată. Acest lucru este posibil deoarece
se poate face o deosebire între defectele apropiate şi îndepărtate ce conduc la
curenţi relativ egali, dar pentru care valorile tensiunilor sunt mult diferite. Se
obţin aşa-numitele protecţii “cu blocaj de tensiune minimă”. Acţionarea protecţiei
nu este permisă decât atunci când defectul este însoţit şi de o scădere importantă a
tensiunii.

3.7.3. Protecţia direcţională

Protecţia direcţională este acea protecţie care acţionează la modificarea

defazajului dintre curent şi tensiune în raport cu defazajul existent în punctul de
instalare în regim normal de funcţionare. Aceste modificări de defazaj au loc în
cazul elementelor din sistem care sunt alimentate de la ambele capete (linii,
transformatoare). De exemplu, diagramele fazoriale ale curentului şi tensiunii
pentru protecţii aferente întrerupătorului 2 din fig. 3.7, în regim normal şi la defect
sunt reprezentate în fig. 3.14.

U
I2
φ
π
Isc2

Fig. 3.14. Poziţia relativă a fazorilor de curent şi tensiune

în regim normal şi la defect
Protecţia direcţională nu se foloseşte ca protecţie de sine stătătoare ci în
combinaţie, de obicei, cu o protecţie de curent sau de impedanţă. Rezultă, în aceste
cazuri, aşa-numitele protecţii “direcţionate”.

3.7.4. Protecţia diferenţială

94
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
Protecţia diferenţială se bazează pe compararea mărimilor electrice de
acelaşi fel de la capetele elementului protejat. De regulă, se compară curenţii, dar
în unele cazuri se compară atât valorile curenţilor cât şi defazajele lor. Protecţia
diferenţială poate fi realizată ca protecţie diferenţială longitudinală şi ca protecţie
diferenţială transversală.

a. Protecţia diferenţială longitudinală

În acest caz se compară mărimile considerate de la extremităţile elementului

protejat. Schema principală a protecţiei este reprezentată în fig. 3.15.

Zonă
A protejată B A B
K2 K1
IA TCA TCB IB IK1
A TCA TCB IK1
B

Element Element
1* I
SA
*I 2 1 * K1 * K1 2
SB
ISA ISB
+ +

I I

a) Regim normal şi b) Defect interior în K1

defect exterior în K2

Fig.3.15. Schema de principiu a protecţiei diferenţiale longitudinale

În cazul particular, când se compară curenţi, pentru circuitul secundar, se pot

scrie relaţiile:
(3.31)
(3.32)
unde s-au notat cu:

- curenţii primari în regim normal şi la defect exterior în K2;

- curenţii secundari în regim normal şi la defect exterior în K2;
- curenţii primari la scurtcircuit interior în K1;
- curenţii secundari la scurtcircuit în K1.
Relaţia (3.31) este valabilă pentru regimul normal de funcţionare, iar relaţia
(3.32) este valabilă pentru regimul de scurtcircuit interior.
S-a presupus că impedanţa releului de curent din circuitul de comparaţie este
mult mai mică decât impedanţele secundare ale transformatoarelor de curent TC A
şi TCB. Facem observaţia că protecţia diferenţială este o protecţie absolut selectivă,

95
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
zona protejată fiind delimitată strict de cele două transformatoare de curent.
Protecţia diferenţială longitudinală se utilizează pentru elemente concentrate ale
sistemului electroenergetic (generatoare, transformatoare, bare).

b. Protecţia diferenţială transversală

În acest caz se compară mărimi din circuite ce funcţionează în paralel (de

regulă curenţi). Această protecţie se foloseşte, în general, pentru elemente extinse
(de exemplu linii paralele), dar poate fi utilizată şi pentru elemente concentrate (de
exemplu protecţia generatoarelor sincrone cu faze scindate).
Schema principală a protecţiei este reprezentată în fig. 3.16.

A B A K K B
IA1 TCA1 TCB1 IB1 IA1 TCA1 K1 TCB1 IB1
Element I Element I
1 * * 2 1 * * 2
+ + K2 + +
I I I I

K K
IA2 IB2 IA2 IB2
* * * *
Element II Element II
3 TCA2 TCB2 4 3 TCA2 TCB2 4

Fig. 3.16. Schema de principiu a protecţiei diferenţiale transversale

Pentru regimul normal de funcţionare sau la scurtcircuit exterior în K 2 se

poate scrie:
, (3.33)
iar în cazul unui scurtcircuit interior în K1 putem scrie:
(3.34)

În relaţiile (3.33), (3.34) s-au folosit notaţiile:

- curenţii primari în regim normal şi la defect exterior în K2;
- curenţii secundari în regim normal şi la defect exterior în K2;
- curenţii primari pentru defect interior în punctul K1;
- curenţii secundari în situaţia unui defect interior în K1.

Relaţiile (3.33), (3.34) au fost scrise în aceleaşi condiţii pentru impedanţa

releului de curent şi a secundarelor transformatoarelor de curent ca şi în cazul
protecţiei diferenţiale longitudinale.

3.7.5. Protecţia de distanţă

96
Cap. III. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
Protecţia de distanţă se realizează cu relee de impedanţă care acţionează
atunci când impedanţa circuitului protejat scade sub o anumită valoare.
În regim normal, releele de impedanţă ale protecţiei măsoară o valoare
relativ ridicată a impedanţei circuitului protejat.
În cazul unui scurtcircuit în zona protejată are loc o creştere importantă a
curentului I şi o scădere a tensiunii U, prin urmare scade raportul U/I=Z, unde Z
este impedanţa circuitului protejat.
Dacă se impune condiţia:
, (3.35)
atunci protecţia va acţiona când modulul vectorului scade sub valoarea Z0.
Condiţia de acţionare (3.35) indică faptul că protecţia de distanţă este o
protecţie minimală.
Teoretic şi practic, protecţia de distanţă poate fi realizată ca protecţie
minimală de impedanţă, reactanţă sau rezistenţă, dar în practică cele mai răspândite
sunt protecţiile de impedanţă.
Pentru cele trei cazuri, la nivelul mărimilor aplicate releului, se poate scrie:
, (3.36)

, (3.37)

, (3.38)
unde :
Zr, Xr, Rr – impedanţa, reactanţa şi rezistenţa măsurate de releu;
Zor, Xor, Ror – impedanţa, reactanţa şi rezistenţa de pornire a releului (valori
impuse prin reglaj);
Ur, Ir – tensiunea şi curentul aplicate releului;
φr – defazajul dintre Ur şi Ir.

Protecţiile de distanţă de reactanţă se folosesc pe liniile pe care există

posibilitatea de apariţie a unor defecte prin arc electric; acestea nu sunt sensibile la
rezistenţa arcului în locul de scurtcircuit. Protecţiile de rezistenţă se folosesc pentru
protejarea cablurilor şi a liniilor electrice aeriene compensate longitudinal (linii la
care reactanţa variază în exploatare).
Din motive de selectivitate protecţiile de distanţă trebuie prevăzute cu
elemente direcţionale.

3.7.6. Protecţia cu filtre

În cazul scurtcircuitelor nesimetrice apar componente de secvenţă inversă

ale curenţilor şi tensiunilor de scurtcircuit, iar în cazul punerilor la pământ apar
componente de secvenţă homopolară. Prin utilizarea unor filtre de componente

97
 Echipamente şi protecţii în sistemele electroenergetice
simetrice adecvate, care alimentează relee, se poate asigura funcţionarea protecţiei
în cazul apariţiei defectelor.

3.7.7. Protecţia prin curenţi de înaltă frecvenţă

Această protecţie este utilizată în special pentru liniile de înaltă tensiune,

unde devine necesară transmiterea unor semnale între instalaţiile de protecţie de la
cele două capete ale liniei – aflate la mare distanţă – pentru asigurarea simultană a
rapidităţii şi a selectivităţii.

3.7.8. Protecţia termică

Protecţiile termice acţionează la creşterea temperaturii determinată de

creşterea curenţilor care însoţesc scurtcircuitele sau suprasarcinile. Protecţiile
termice se realizează cu relee termice.

3.7.9. Protecţia cu relee de gaze

Aceste protecţii se folosesc numai la transformatoare şi autotransformatoare

prevăzute cu cuvă de ulei.
Funcţionarea lor se bazează pe degajarea de gaze care are loc în cazul
defectelor din interiorul cuvei transformatorului. Degajarea de gaze este sesizată
prin intermediul unui releu de gaze (releu Bucholtz).

98