Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Siguranţa formei;
2. Siguranţa la rezistenţă;
3. Siguranţa la deformaţii;
4. Siguranţa la stabilitate elastică;
5. Siguranţa la temperatură;
6. Siguranţa la uzură;
7. Siguranţa la coroziune;
8. Siguranţa preciziei dimensionale şi de formă;
9. Siguranţa materialului;
10. Siguranţa dată de criterii speciale de siguranţă.
1.Care este forma adecvată?
2.1.1.1 SIGURANŢA FORMEI
• Presupune ca
organul de maşină
să fie solicitat sub
limita de rezistenţă
(statică, dinamică
sau la oboseală);
;
• Limita de rezistenţă statică:
– Piese din materiale
tenace - limita de
curgere;
– Piese din materiale
fragile - limita de rupere ;
– Arcuri - limita de
elasticitate;
– Arcuri de dinamometru-
limita de
proporţionalitate
Solicitări statice simple
La solicitările secţionale, tensiunea într-o
secţiune se evaluează printr-o formulă de
forma:
lim ita
max admisibil c>1
c
Solicitarea de contact
• Contact pe
suprafaţă
– Plană
– Curbă
• Contact concentrat
– Punctual
– Liniar
Contact pe suprafaţă
• Arie plană
P
pm
A
• Arie cilindrică
2
P D l p cos d p D l p P
0 Dl
La limită se produce STRIVIREA
Solicitarea din contactul
concentrat punctual
Solicitarea din contactul
concentrat punctual
HERTZ – vezi mecanica contactului
Contact concentrat liniar
Format între doi cilindri cu axe paralele de raze R1, R2 diferite
Sarcina distribuită
p0<ak
•modificatoare de formă. 1
(1 2 ) 2 ( 2 )3 2 ( 3 )1 2
lim
a
2 c
Calculul la oboseală simplă
• valoarea solicitării este variabilă în timp
• ruperea apare (în zona tensiunilor mari unde anumiţi factori constructivi,
de material, tehnologici sau de tratament generează concentrări de
tensiuni şi conduc la apariţia unor microfisuri) după un număr cu atât mai
mic de cicluri de solicitare cu cât valoarea maximă a tensiunii
periculoase este mai mare
Cauze:
•Prezenţa de goluri, incluziuni şi a altor
neuniformităţi ale materiei, determinate de
modul de elaborare, cristalizare sau
tratament;
•Variaţii ale calităţii suprafeţei;
•Prezenţa de microfisuri în material;
•Modificări rapide ale dimens. şi formei,
racordări cu efect de concentrare;
•Mediu de lucru agresiv care modifică în
timp calitatea suprafeţei generând astfel
concentratori locali.
Verificarea la oboseală
M i( x ) 32mgx
i
W z( x ) d3
CICLURI DE SOLICITARE
R
m v
Caracteristica ciclului
R=1
Solicitare constanta m v
t
0<R <1
v Cicluri alternant simetrice
max
v
m A Cicluri
v alternante Cicluri pulsante
B
min
Solicitare pulsanta t
Solicitare pulsanta cu minima nula R=0 Cicluri
max oscilante
v
m
v Solicitari statice
t
min
45o m
Solicitare alternanta (cu minima negariva) O
max C
v -1<R<0
m
v
t Diagrama ciclurilor
min
-R=-1
Solicitare alternant simetrica
max
v
t
m
v
min
Cicluri de solicitare
min
Caracteristica ciclului R
max
R piesa R piesa R R
c c c , c
max max k max k max
Soderberg
1 1
c , c
k v m k v m
1 1 1 1
Serensen
1 1
c , c
k k
v m v m
Buzdugan
1 1
c , c
m
2 2 2 2
k v m kv
1 1 1 1
Principalii concentratori:
-gaură transversală, canal circular, rază de racordare, îmbinare
presată, canal de pană, filet,
- combinaţii de concentratori.
Solicitarea dinamică
• Solicitări prin forţe de inerţie;
• Solicitări prin şoc, produse de variaţii
bruşte de viteze şi acceleraţii cum ar fi
cele de impact;
• Solicitări dinamice periodice, produse
acţiuni perturbatorii periodice.
N st N d N st
d coeficient dinamic.
A A A
Condiţia de rezistenţă se l
d max st max a
poate scrie: c
Siguranta la
deformaţii
Efectul deformaţiilor asupra funcţionării
Siguranţa la deformaţii
• Pentru buna funcţionare a cuplelor şi în
general a maşinii este necesar ca
deformaţiile să fie păstrate în domeniul
elastic şi să nu depăşească anumite
valori peste care se perturbă poziţia
relativă corectă în ansamblu.
• condiţia de siguranţă la rigiditate
ef a
•Deplasările sunt acele deformaţii caracterizate prin
schimbarea poziţiei centrului secţiunii sub efectul forţelor.Ele
pot fi, după natura solicitărilor ce le produc,
• deformaţii axiale,
• flexionare,
• torsionare,
• de contact.
•Rotirile, sunt acele deformaţii ce determină modificarea
direcţiei unei raze vectoare în planul secţiunii; ele sunt
specifice solicitării de răsucire.
•Înclinările sunt acele deformaţii la care tangenta la fibra
medie în secţiune îşi modifică poziţia. Diferenţa unghiulară
între poziţia tangentei în stare nedeformată şi deformată
măsoară înclinarea.
O situaţie aparte este aceea a elementelor solicitate de forţe
dispuse spaţial. În acest caz forţele se descompun în două
plane perpendiculare, vertical, v, respectiv orizontal, h,
calculându-se deformaţiile în aceste plane v, h.
Deformaţia globală se calculează prin compunere geometrică:
rez
h v
2 2
rez a
În cazul în care condiţia este verificată, siguranţa la deformaţie este asigurată.
În caz contrar este necesar să se ia măsuri pentru diminuarea deformaţiilor
şi anume:
• Optimizarea schemei de încărcare astfel încât deformaţiile determinate de
forţe diferite să se compenseze reciproc în mare măsură;
• Creşterea rigidităţii elementului fie prin micşorarea distanţei dintre reazeme
sau prin mărirea secţiunii transversale.
2.1.4. Siguranţa la stabilitate
elastică - flambaj
Siguranţa la stabilitate elastică
Elementele la care există risc de flambaj sunt:
• barele lungi solicitate la compresiune,
• tuburile cu pereţi subţiri solicitate axial sau la
compresiune exterioară etc.
Dintre fenomenele care favorizează apariţia flambajului
se pot aminti:
• Imposibilitatea aplicării perfect centrice a sarcinilor;
• Imposibilitatea realizării rectiliniarităţii perfecte a axelor;
• Imposibilitatea realizării pereţilor de grosime uniformă;
• Prezenţa imperfecţiunilor în material;
af cr
cf
ef af
Prescripţiile oficiale pentru calculul la flambaj sunt cuprinse în STAS 1911
2.1.5. Siguranţa la temperatură
• valorile tensiunilor limită ale materialelor, atât metalice
cât şi nemetalice, sunt dependente de temperatură
• Factori ce intervin:
– Dependenţa caracteristicilor mecanice de temperetură (T creşte
– lim scade);
– La temperaturi mai ridicate, mai apare şi componenta plastică,
care creşte liniar cu creşterea de temperatură;
– comportament elastico-plastic, care aduce în calcul un factor de
influenţă deosebit de important şi anume timpul.
e t p t 0
e t 0 p t
În domeniul mecanicii fine şi mecatronicii în general o
situaţie de relaxare, poate apărea la diverse elemente
elastice care în timp îşi pot pierdere capacitatea de a crea o
forţă de apăsare.
Fluajul –creşterea deformaţiei plastice în timp, în condiţii
de solicitare şi temperatură constantă.
cameră termostatată
lp (t)
T p t
l0
p d p
tg v fluaj
Epruvetă t dt
p
B
G=mg
B
B
t
Siguranta la vibraţii
• Materialele elastice, în prezenţa forţelor variabile, intră în vibraţie
oscilând.
k
frecvenţa proprie 0
m
Dacă asupra unui element, sarcina perturbatoare acţionează cu o
frecvenţă egală sau apropiată de cea proprie, se produce un transfer
unidirecţional de energie care se acumulează în elementul vibrator
mărindu-şi amplitudinea de vibraţie la valori foarte mari, fapt ce poate
determina distrugerea acestora sau pierderea stabilităţii formei. Pentru a
evita eventualele riscuri de rezonanţă se impune condiţia ca frecvenţa de
lucru să nu aparţină intervalului de valori 0,8 … 1,2 din frecvenţa proprie.
0,80 regim de lucru rigid
A
t
OA – rodaj,
AB - exploatarea propriu – zisă
B..- uzura finala
• Uzura de contact apare între suprafaţa cu mişcare relativă de alunecare în prezenţa
sarcinilor de apăsare de valori relativ mari. Ea este specifică situaţiei în care stratul
lubrifiant este insuficient de gros şi deci incapabil să separeu complet cele două
suprafeţe, existând şi contact metal – metal. Această uzură se produce prin mai
multe mecanisme, fiind datorată efectiv contactului relativ al suprafeţelor:
– Adeziunea, datorită presiunii mari de contact între microneregularităţile
suprafeţelor are loc difuzia reciprocă între cele două corpuri, ceea ce conduce la
apariţia întrepunţii de legătură. Prezenţa mişcării relative obligă la ruperea
acestor punţi, rupere ce se produce prin smulgerea unei porţiuni din materialul
mai moale şi transferul pe materialul mai dur. Se produce astfel o modificare
dimensională.
– Turtirea asperităţilor – prezenţa sarcinilor mari pe asperităţi determină
deformarea lor plastică, cu modificarea dimensiunilor efective ale pieselor şi a
valorilor parametrilor de rugozitate.
– Ruperea peliculelor de oxizi - sub acţiunea căldurii degajate prin frecare sau
prin acţiuni mecanice, peliculele de oxizi formate pe suprafaţa pieselor se pot
desprinde, suprafaţa eliberată putându-se oxida din nou.
• Indiferente de mecanismul de producere, la acest tip de uzură se poate scrie uzura
caprodus intre o constantă, c, sarcina normală în contact, w, şi drumul de frecare
parcurs, s.
u c w s
• Ca o măsură de prevenire a scoaterii din uz sub efectul uzurii, se aplică o corecţie
dimensiunilor în sensul creşterii dimensiunii cu valoarea estimată a uzurii.
dr d i u
• O măsură importantă o constituie prevenirea uzurii prin împerecherea materialelor
astfel încât să formeze cuple antifricţiune, şi respectiv asigurarea de regimuri de
ungere fluide, adică filme de lubrifianţi suficient de groase astfel încât suprafeţele să
nu mai vină în contact.
• Uzura abrazivă apare atunci când între
suprafeţele în contact şi în mişcare pătrund
particule abrazive foarte fine ce determină
eroziunea.
• puternic influenţat de gradul de contaminare cu
particule de uzură. La maşini, aceasta se
produce foarte freUcvent din cauza deteriorării
e
u Vu t c p v t
Pf f v p v
Adaosul de uzură
Au= Ku
D=Dr+Au.
Uzura prin oboseală de contact
• tipică organelor de maşini care funcţionează prin contact hertzian cu
rostogolire: rulmenţi, roţi dinţate, variatoare elastohidrodinamice etc .
es esa
po
zo eo
z
Uzura prin oboseală de contact
zo
Uzura prin oboseală de contact
• Dacă pelicula de lubrifiant este insuficient de groasă, presiunea de
contact nu se mai distribuie uniform, ci cu supracreşteri locale, în
dreptul microcontactelor.Dacă se ţine seama de aceste
supracreşteri, se poate să apară un efect de concentrare pe
suprafaţă, care să aducă la apariţia unui maxim: . În acest caz,
prima fisură se creează pe suprafaţă, ea se dezvoltă în adâncime,
ca în figura a doua, şi duce la detaşarea de pe suprafaţă a unei
particule mai extinse, dar mai puţin groase decât în cazul anterior.
Această particulă seamănă cu un solz de peşte, fenomenul purtând
numele de spalling.
FORMULA DURABILITĂŢII LA OBOSEALA DE CONTACT
1 c
N e
V
log eo
S zoh
FORMULA DURABILITĂŢII LA OBOSEALA DE CONTACT
1 c
N e
al
log eo
S zoh1
• se defineşte o situaţie particulară, în care, drept număr de cicluri N, se
alege şi se numeşte număr de cicluri de bază
• b sugerează că tensiunea, semiaxa a şi z corespund unei anumite sarcini
C, numită capacitatea dinamică de bază
• Deoarece factorul de proporţionalitate în relaţiile de mai sus depinde numai
de material şi eventual de condiţiile de ungere, şi membrul stâng este
identic, se poate proceda la egalarea membrilor drepţi
eoc N e al c
10 6e
a l
eob b
zoh1 h1
Z ob
1 1
0 F 3 eob ob C 3
ab C
1
3
ch2
N C 3
aF
1
3
z0 b
bF
1
3
10
6 e
F
Relaţia cataloagelor de rulmenţi
ch2
p
C 3e ch2 C
L pL
F 3e F
T Q f l Q a
0 < 2 < 3
es esa
zo eo Lf
=
1 0
L
=0 asperităţi
film
z
CREŞTEREA DURABILITĂŢII CONTACTELOR CU ROSTOGOLIRE
Ti
Tm
timp
• Pentru a evita griparea unei cuple, din stadiul de prelucrare, trebuie
să se cunoască proprietăţile lubrifiantului, metalele suprafeţelor şi
dacă între ele apar temperaturi critice dependente de presiune.
Proiectantul trebuie să determine temperatura instantanee numită
temperatură flash şi să o compare cu temperatura critică.
• Condiţia de evitare a gripării este de a mentine temperatura
instantanee sub temperatura critică; se recomandă să se introducă
în lubrifiant aditivi antigripare, pe bază de S sau P, care
interacţionează cu metalul de pe suprafaţă, rezultând pelicule
protectoare antigripare. Temperatura critică pentru aceşti compuşi
poate depăşi pe cea în absenţa aditivilor, cu 50 – 1500C.
• Pentru a evita griparea trebuie să se acorde atenţie sistemului de
ungere, care trebuie să asigure în permanenţă debitul cerut de
lubrifiant şi apoi făcut calculul temperaturii instantanee, , de contact.
În mod normal, griparea apare în lagăre de alunecare greu
încărcate, care funcţionează la viteze foarte mari, în angrenaje (cu
axe încrucişate), la cupla de frecare segmenţi – cilindru etc.
• http://www.slideshare.net/SHIVAJICHOUD
HURY/wear-mechanism
Lubrifianţi
• Lubrifianţii
– lichizi
– Consistenţi
– Gazoşi
• Lubrifianţii lichizi sunt de două tipuri: • uleiuri minerale şi uleiuri
sintetice.
• Uleiurile minerale distilarea fracţionată a ţiţeiului ( amestecuri de
hidrocarburi: naftenice, parafinice şi aromatice).
• Uleiurile sintetice sunt sintetizate chimic, astfel încât să aibă anumite
proprietăţi speciale. Ele sunt scumpe.
Aditivii cantităţi foarte mici de substanţe de adaos, care accentuează
sau potenţează anumite proprietăţi ale lubrifiantului.
Există aditivi antioxidanţi, antispumanţi, de extremă presiune (care fac
ca lubrifiantul să reziste bine la presiuni hertziene de contact şi la
mişcări de rostogolire şi alunecare), antigripali (care împiedică
apariţia uzurii catastrofale numită gripare) şi antiuzură (care reduc
viteza de uzură a suprafeţelor).
Concentraţia de aditivi nu trebuie să depăşească 2-4%, deoarece
eficacitatea aditivului nu mai creşte cu concentraţia peste această limită.
• Lubrifianţii consistenţi (unsorile) se obţin prin saponificarea unui ulei
mineral numit ulei de bază, cu ajutorul unor oxizi metalici. Numele unsorii
provine de la metalul din oxid: Li, Ca, Pb. Se obţine o structură consistentă,
care se poate aplica foarte uşor în diverse poziţii de ungere şi care, spre
deosebire de ulei, rămâne în zona necesară fără a curge. Unsoarea antrenată
între suprafeţele în contact are proprietăţi bune de clivaj, pe de o parte, şi pe
de altă parte eliberează la presiune ulei de bază, care asigură ungerea şi care
se resoarbe apoi la presiunea atmosferică. Şi în unsori se pot introduce aditivi.
• Lubrifianţii solizi sunt substanţe care au o tensiune limită de forfecare foarte
mică, datorită proprietăţilor de clivaj. Cel mai ieftin este grafitul, dar cu
proprietăţi mult mai bune este bisulfura de molibden. La temperaturi mari, în
industria metalurgică, este folosită nitrura de bor. De multe ori lubrifianţii solizi
se folosesc ca adaosuri fie în materialul antifricţiune al lagărelor, fie în usori.
Foarte multe unsori conţin bisulfură de molibden. Anumite bronzuri sau
materiale plastice au ca ingredinţi grafit sau bisulfură de molibden, rezultând
un coeficient de frecare redus cu suprafeţele metalice. Bisulfura de molibden
utilizată în uleiurile minerale ca aditiv, are avantajul că aderă la suprafeţele
metalice şi asigură apoi ungerea ca lubrifiant solid când, datorită unor
accidente se scurge lubrifiantul lichid.
• Lubrifianţii gazoşi (aerul) pot fi utilizaţi în condiţii speciale, ca şi al treilea
corp între suprafeţele în mişcare, care trebuie să fie conforme, adică să se
îmbrace una pe alta, iar vitezele de lucru să fie mari; se aplică la giroscoape,
pe echipamentele aerospaţiale şi la unele freze dentare.
• Proprietatile lubrifiantilor
Proprietăţi ale lubrifianţilor -
Vâscozitatea
Coeficientul de proporţionalitate dintre şi este vâscozitatea dinamică:
v
gradv dv v
v1 v1
dz h
v2 v2
Pa s
v=0
Dependenţa vâscozităţii de
temperatură
m
t0
0 (t) 0 (t0 )
t
• m- exponent (care, în funcţie de ulei, variază între 2,6 şi 3)
Relaţia lui Doolittle este: η0(t)=A exp(-βT)
v
Relaţia lui Batcsinski: (t) Aexp c
Vogel
B vf
(t) Aexp( )
T T0
Dependenţa vâscozităţii de presiune
• relaţia lui Barrus:
• η(p) = η0 exp(αp)
α - coeficientul de piezovâscozitate, cu unităţi inverse presiunii.
În general, α depinde de ulei şi variază între 15-70 GPa-1.
La uleiuri uzuale de transmisii: α =18-21GPa.
Compresibilitatea lubrifiantului
( p) (0) 1 ap
1 bp
• uscat
• limită Q = Qf + Q a
• mixt
• fluid.
0
( ) (0)
sinh( )
0
1
1
0 .8
0 .6
f(x)
0 .4
0.2
4
9.0810
0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0 x 10
Regimuri de frecare-ungere
Qf
Q
ASIGURAREA REGIMULUI DE UNGERE
• Cea mai bună măsură pentru evitarea sau diminuarea uzurii o
constituie crearea unui film coerent de lubrifiant între suprafeţe
• Sunt mecanisme tipice de creare a filmului, şi anume:
– hidrodinamice
– hidrostatice
– elastohidrodinamice
– elastoplastohidrodinamice
f
disc rigid
p
r disc deformabil
p T v
G
hmin Film EHD
P
h
lubrifiant sub
presiune
ASIGURAREA
z
REGIMULUI HIDRODINAMIC DE UNGERE
ho
x
x
2 -v
w1
ze
v1
u1
h0
v2
u2
w2
dz
p zy
p dx
y z
p+
p x
p zx
dz
x z
dx
ECUAŢIA LUI REYNOLDS
• Distribuţia de viteze pe înălţimea filmului
– lubrifiantul este newtonian
u u u p 2u 1 dp
2 2
z 2 2 z dx
z z
2
z x
u 1 dp
z c1
z dx
1 dp 2 z=0 u=-v
u z c1z c 2
2 dx z=h u=0
u
2 dx
1 dp 2
z hz z v
v
h
ECUAŢIA LUI REYNOLDS
• Ecuaţia de continuitate a debitului
hx dq hx 1
z hz z v dz
dq x u x dz dy
x dp 2 v
0 dy 0
2 dx h
h h
1 dp z3 hz 2 v z2 1 dp h3 h3 v h2 vh
qx vz qx
2 dx 3 2 0 h 2 0 2 dx 3 2 h 2
dp v v
0 q m 0 hm hm
dx 2 2
qx
1 dp 3
h
v
vh qx q m
1 dp 3
h v h v h
12 dx 12 dx
m
2h 2 2
dp hm hx
6v 3
dx hx
Portanţa hidrodinamică
• Distribuţia de presiune pe patină, dă naştere la o rezultantă f pe
unitatea de lungime de patină, care se descompune în două
componente: una verticală, p şi una orizontală notată cu r.
• Componenta p este o forţă care tinde să ridice patina pe verticală şi
care poate să preia o sarcină îndreptată de sus în jos, egală ca
valoare şi se numeşte portanţă hidrodinamică: p f cos
• Componenta r este o forţă care se opune deplasării patinei şi se
numeşte rezistenţă hidrodinamică: r f sin
hx hm hx hm
f pxdx
x2
dp 6u dx p(x) 6u dx C p
x1 h x
3 h 3 x
dp h x hm h h x
6u 6v 3
m
dx h x
3
h x
h(x) x tg
h0 x1 tg
dp x tg xm tg x xm
6u 6
x 3 tg 3 x3tg 2 6u x x m
p 2
dx
dx c p
• pentru a se crea portanţă, la
capătul pe la care intră uleiul
tg x 3
du u
1 dp
2 dx
v
z 2 hz z v
h
du 1 dp 2z h v
dz dz 2 dx h
1 dp v
h h
2 dx h
• Dacă se integrează această tensiune
1 dp v
f f x d x
x2
x1
2 dx
h x
hx
hx d xv
1 x2 1 dp x2 dx
ff
2 1 2 dx
x x1 hx
x2 dx
f f v
x1 h x
h1 h 2
v b
hx h med ff
2 hmed
f tf r f f f f f v c1 v c 2
f tf v
• Forţa totală de frecare este proporţională cu
produsul , v care condiţionează portanţa
hidrodinamică. Curba Striebeck
1. Ecuaţia deformaţiilor
suprafeţelor în contact;
2. Ecuaţia lui Reynolds;
3. Ecuaţia dependenţei vâscozităţii de
presiune.
4. Ecuaţia dependenţei densităţii de
presiune.
x2 y2
z1
z1 2 R1x 2 R1y
x2 y2
O1 y z2
2 R2x 2 R2 y
1
O2 y
2
1 1 1
R x R1x R2x
z
2
1 1 1
R y R1y R2 y
1 i2 P x ' , y '
wi dx' dy '
Ei x x y y
A ' 2 ' 2
A x x y y
w1 w2 dx'dy '
' 2 2
z1 z 2 w1 w2
'
P x ' , y '
A x x ' 2 y y
w1 w2 dxdy
' '
' 2
hx h0 z1 z 2 w1 w2
x2 y2 e Px ' , y '
hx h 0 dx ' dy '
2R x 2R y A x x y y
' 2
' 2
ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ALE LUBRIFICAŢIEI EHD
dp hx hm
6u
dx h 3 x
Ecuaţia dependenţei vâscozităţii de
presiune.
0 expp
p p 0.6p p0
1
1 1.7p p0
0
CARACTERIZAREA FILMULUI ELASTOHIDRODINAMIC
ŞI A DISTRIBUŢIEI DE PRESIUNE
z, p
U 0
U
Distribuţia hertziană
de presiune E' R x
G E '
Distribuţia EHD
p
de presiune
V
2
Q q
W 2
W '
E' R x E Rx
ho hmin
1 1 2
2
2 1
e
x
V 2
1
E' E1 E2
0,44
h R
h aU b G c W d 1
m exp nk k 1, 03 y
Rx Rx
a b c d m n
po
b
H
b L
po po
R
1 2
R
3 4
R
2'
Un buzunar axial şi minim 3 buzunare radiale
Dimensiunea nominala
Simbolizarea preciziei de execuţie
si caracterului ajustajului pe
desene de ansamblu
Cu joc
Cu strangere
Intermediar
alunecator
Poziţiile câmpurilor de toleranţă
pentru alezaje şi arbori.
Elemente de alegere a preciziei
dimensionale
• Când se alege precizia dimensională pentru un ajustaj,
trebuie să se definească caracterul acestuia: cu joc, cu
strângere sau intermediar şi este de dorit să se
precizeze mărimea jocului sau a strângerii, pe baza
recomandărilor din literatura de specialitate, pe baza
asimilării cu alte construcţii existente sau pe baza
experienţei personale a proiectantului.
• adoptarea clasei de precizie
• alegerea corectă a sistemului de ajustaje: cu arbore
unitar sau cu alezaj unitar
• se extrag din tabele abaterile limită, care definesc
câmpul de toleranţă al fiecărui element component, apoi
se trec pe desen.
Abaterile de formă
• Se referă la diferenţele care există între
piesa reală şi piesa ideală în ceea ce
priveşte forma.
– Abateri de la suprafaţa nominală, abateri de la suprafaţă :
• de planeitate, de sfericitate, de cilindricitate etc.
– De la profilul nominal (axial sau transversal):
• abateri de rectilinitate, de paralelism, de
perpendicularitate etc.
Abateri de poziţie.
• se referă la poziţia relativă a diverselor suprafeţe
existente pe aceeaşi piesă.
– abateri între două suprafeţe, erorile de poziţionare
relativă între acestea:
• abateri de coliniaritate între două suprafeţe de pe aceeaşi
piesă, abateri de concentricitate între suprafeţe care
mărginesc o sferă goală de abateri de unghi diedru etc.
– abateri între o axă şi o suprafaţă:
• abateri de paralelism sau perpendicularitate, uneori definite
prin bătăi frontale.
– între două axe:
• abateri de paralelism, de perpendicularitate sau de
intersecţie.
Dimensiunile abaterilor de formă
• Macrogeometrice, afectează porţiuni de
piesă comparabile cu dimensiunile ei
p h 1000
• Microgeometrice, afectează porţiuni mult
mai mici.
p h 1000
Calitatea suprafeţelor
• Când se proiectează o piesă, proiectantul trebuie să prevadă valori
impuse pentru calitatea fizică şi pentru abaterile geometrice. Între
abaterile geometrice de poziţie şi de formă şi abaterile dimensionale
există o corelaţie strânsă. Astfel, este obligatoriu ca, pentru oricare
piesă proiectată, suma tuturor abaterilor de formă şi poziţie, inclusiv
rugozitatea, să fie mai mică decât câmpul de toleranţă.
• Toate abaterile macro şi microgeometrice însumate trebuie să fie
mai mici decât câmpul de toleranţă.
• În general, şi abaterile microgeometrice şi cele macrogeometrice se
încadrează în clase care se aleg în funcţie de precizia dimensională
a piesei. În multe situaţii, rugozitatea se alege proporţional cu
Rz kT
câmpul de toleranţă, unde k este un coeficient cu:
T câmpul de toleranţă al piesei .
k 0, 2 0, 25
Tribologic, de maximă importanţă
este microtopografia
• Prin profil portant se înţelege lungimea totală a
segmentului de intersecţie dintre o dreaptă
paralelă cu linia de referinţă şi
profilul suprafeţei, pe o lungime de referinţă . x 1 li
pp 100 f
Dreapta
l i l1 se duce la distanţa d de la linia
l2 li ln l
y
li
l
100%
a b
y
b h
Rugozimetru cu contact
Profilometru optic-fără contact
Siguranţa materialului
• succesul piesei depinde de calitatea materialului
utilizat. problema se rezolvă pe două căi:
– alegând materialul de calitate;
– alegând materialul de calitate joasă, dar care asigură
îndeplinirea corectă a funcţiunii. Această variantă
este mai ieftină dar presupune cunoştinţe inginereşti.
Pentru a alege definitiv materialul, trebuiesc parcurse
toate cele trei criterii:
– îndeplinirea funcţiunii;
– tehnologicitatea şi
– economicitatea.
Criteriile generale de alegere a
materialului pentru îndeplinirea
• solicitările piesei: funcţiunii
– de adâncime; solicitările simple prin eforturi secţionale sau combinaţii ale
acestora: tracţiune-compresiune, forfecarea, încovoierea şi răsucirea.
– de suprafaţă; când tensiunile afectează stratul superficial al piesei (contact
hertzian) sau când suprafaţa este supusă la uzură.
– de adâncime şi suprafaţă; acţiunea simultană a celor două tipuri diferite de mai
sus (dinţii roţilor dinţate, solicitaţi atât la contact cât şi la încovoiere; unii arbori la
care rulmenţii se fac fără inel interior – de exemplu rulmenţii cu ace).
În ultimii 10 ani materiale compozite. Acestea sunt realizate din fibre cu diverse
orientări, constituite din materiale înglobate într-o matrice omogenă dintr-un alt
material. Matricea poate fi: - plastică sau metalică
Fibrele de rezistenţă pot fi :- metalice sau nemetalice
rezultând o prelucrabilitate foarte bună a pieselor, o rezistenţă excelentă pe
direcţiile dorite, dar şi pe anumite proprietăţi pe care, în mod obişnuit, materialele
nu le au.
• SR EN 10027-1:2006 Sisteme de
simbolizare a otelurilor. Partea 1:
Simboluri alfanumerice;
• SR EN 10027-2:1996 Sisteme de
simbolizare a otelurilor. Partea 2: Sistemul
numeric;
Oţeluri simbolizate în funcţie de compoziţia chimică
TEHNOLOGICITATEA
Probabilitatea de deteriorare
Qt
P(t)
nt nt
Pt lim Pn t lim Pnt
N N N N
Timpul mediu de bună funcţionare
N
P(t)
Tm
t
Rata deteriorărilor.
Pt dt
Pt,t dt
Pt
Pt dt Pt dt Pt Pt dt Pt dt
Qt,t dt 1 Pt,t dt 1
Pt Pt dt Pt
P t
Q t, t dt dt
P' t
P ' t
t Qt,t dt tdt
Pt
Probabilitatea de deteriorare pe intervalul t, t dt
este porporţională cu rata deteriorărilor la momentul t şi cu lăţimea intervalului, dt.
dPt
t
t dt
tdt Pt exp t dt e 0
t
P
t 0
t nt
nt t
(t)
III
I
II t
t constant
t
Pt exp t dt exp dt exp t P t exp t e t
t
0 0
1
Pt dt
1 1 1
T et dt e t 0 e0 T
0 0 0
SISTEME DE FIABILITATE
• Elementele componente ale ansamblului se
interacţionează între ele, din punct de vedere al
fiabilităţii, în sisteme de fiabilitate, în diverse
moduri:
– SERIE, când deteriorarea unui element duce la
deteriorarea sistemului. Deci fiabilitatea sistemului
este mai mică decât cea mai slabă fiabilitate a
elementelor componente.
1 2 i n
P t e 1t e 2t ...e it ...e n t e 1t 2t...i t...n t e 1 2 ...i ...n t
1 1 1
T
1 2 ... n 1 1 ... 1
T1 T2 Tn
Sistem de fiabilitate paralel
•Deteriorarea unui element nu împiedică 1
fluxul sistemului. Sistemul se deteriorează
atunci când se deteriorează toate
2
elementele sistemului.
1
t n
1 2 j m
i
Rezolvare progresivă.
Pentru exemplul dat se echivalează subsistemul paralel printr+un
element echivalent şi apoi se tratează sistemul serie rezultat