Unitatea de Invatare 1 - SAE2 PDF

ALEGEREA PUTERII MOTOARELOR ELECTRICE DE ACŢIONARE
Unitatea de învăţare nr. 1

ALEGEREA PUTERII MOTOARELOR ELECTRICE DE
ACŢIONARE
Cuprins Pagina
1.1 Încălzirea şi rãcirea maşinilor electrice.Servicii de funcţionare ale 2

maşinilor electrice.
1.2 Alegerea puterii motoarelor electrice funcţionând în serviciul 12
continuu
1.3 Alegerea puterii motoarelor electrice de acţionare funcţionând în 22
serviciul de scurtă durată si în serviciul intermitent periodic
Teste de autoevaluare 1
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 1
1
Sisteme de acționări electrice 2– Curs şi aplicaţii
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:
• Descrierea elementelor componente ale sistemelor de acţionare electrică,
caracteristicilor şi performanţelor în regimuri staţionare şi dinamice;
• Stabilirea şi utilizarea diferitelor forme ale ecuaţiei fundamentale a mişcării;
• Calculul caracteristicilor mecanice ale motoarelor de c.a. şi c.c;
• Calculul regimurilor tranzitorii ale sistemelor de acţionare electrică;
• Stabilirea schemelor de comandă automată a S.A.E. cu motoare de c.a.;
• Alegerea optimă a maşinii electrice de acţionare şi a sistemului de conversie
a energiei;
• Operarea sistemelor de actionare electrica navale;
1.1 Încălzirea şi rãcirea maşinilor electrice.Servicii de funcţionare

ale maşinilor electrice.
Alegerea motorului electric corespunzător unei anumite acţionări se face luând în

considerare un număr însemnat de criterii. În primul rând trebuie ales felul curentului,
continuu sau alternativ, apoi tensiunea, eventual frecvenţa, puterea şi tipul constructiv al
motorului.
Alegerea puterii motorului de acţionare a unui mecanism naval se face considerând
cunoscută variaţia în timp a cuplului de sarcină M  f t  , a mecanismului respectiv.
S
Alegerea corectă a puterii motoarelor electrice are mare importanţă, atât din punct de
vedere al funcţionării şi utilizării acestora, cât şi din cel al pierderilor de energie în reţeaua de
alimentare.
Subdimensionarea motoarelor electrice determină supraîncălzirea şi deteriorarea rapidă
a izolaţiilor.
În acelaşi timp, cuplul de pornire şi capacitatea de supraîncărcare devin mai mici şi
conduc la reducerea productivităţii maşinilor de lucru, mai ales a acelora care necesită porniri
frecvente.
Supradimensionarea motoarelor creşte inutil cheltuielile de investiţie, reduce
randamentul şi în cazul motoarelor asincrone a factorului de putere.
În cele mai multe cazuri, puterea motorului electric se alege ţinându-se seama de
încălzirea lui şi apoi se verifică la suprasarcină. Sunt însă cazuri, mai ales în acţionările
electrice navale în care motorul electric se alege pe baza puterii de vârf şi se verifică ca
încălzirea să nu depăşească limita impusă în regim permanent.
2.1. Încălzirea şi răcirea motoarelor electrice
2
Încălzirea motorului electric este cauzată de pierderile: în cupru (prin efect Joule-Lenz), în
fier şi de cele mecanice, care iau naştere în el la transformarea energiei electrice în energie
mecanică. Dintre aceste pierderi, unele sunt constante fiind independente de gradul de
încărcare al motorului, în timp ce altele sunt variabile, depinzând de gradul de încărcare al
acestuia. În tabelul nr. 2.1 sunt indicate pierderile şi mărimile de care depind ele.
Datorită pierderilor care au loc în maşină, după ce a fost pornită aceasta va începe să se
încălzească, având la pornire temperatura mediului ambiant. La început, cea mai mare parte
din căldură este înmagazinată în părţile componente ale maşinii, ridicând temperatura
acestora, restul fiind evacuată în mediul înconjurător.
Pe măsură ce temperatura maşinii creşte, căldura cedată mediului ambiant creşte, pentru
o anumită încălzire, căldura cedată devenind egală cu cea produsă. În acest moment se atinge
echilibrul termic şi temperatura maşinii rămâne staţionară la o valoare numită „temperatura
de regim“.
Funcţionarea corectă a maşinilor electrice impune anumite temperaturi limită de regim,
care sunt funcţie de clasele de izolaţie ale înfăşurărilor acestora. Aceste temperaturi limită de
regim constituie supratemperaturi sau încălziri admisibile pentru diferite părţi componente
ale maşinilor electrice, fixate în ipoteza că temperatura mediului înconjurător este de +40°C,
iar altitudinea la care funcţionează este maxim 1000 m faţă de nivelul mării.
Tabel nr.2.1
Denumirea
Componenţa pierderilor Proporţionale cu:
pierderilor
Histerezis magnetic B max  f  k  1, 6  2 
k
Pierderi în fier Curenţi turbionari

B max  d  f
2 2 2
(Foucault)
Pierderi
Ventilaţie n
x
x  1  3
constante Pierderi
În lagăre -
mecanice (prin
Perii (colector sau inele de
frecare) -
contact)
Pierderi în Rezistenţa înfăşurărilor
RI
2
Pierderi cupru (prin statorice şi rotorice

variabile efect Joule- Rezistenţele de contact
U  I
Lenz) perii-colector, perii-inele
Legendă:
Bmax - amplitudinea inducţiei magnetice în miezul feromagnetic;
n - turaţia motorului;
f - frecvenţa curentului;
d - grosimea tolei;
3
R - rezistenţa activă a înfăşurărilor;

I - valoarea efectivă a curentului de sarcină;
U - căderea de tensiune perii – colector sau perii – inele de contact.
În tabelul nr. 2.2. sunt indicate supratemperaturile admisibile standardizate în °C –
STAS 1893-22, care pentru izolaţia înfăşurărilor nu trebuie depăşite în orice punct al
acestora, în caz contrar, viaţa izolaţiei, de circa 15 ani, scăzând foarte rapid.
Tabel nr. 2.2.

Partea componentă Clasa de izolaţie
a maşinii A E B F H
Înfăşurările de c.a. şi c.c.
ale maşinilor cu puteri
nominale sub 5000 kW sau 50-60 55-75 70-90 85-110 105-135
5000 kVA
Înfăşurări izolate, închise în
mod continuu asupra lor 60 75 80 100 125
însele
Miez magnetic şi alte părţi
60 75 80 100 125
în contact cu înfăşurările
Colectoare şi inele de
60 70 60 90 100
contact protejate sau nu
Calculul încălzirii maşinilor electrice presupune determinarea temperaturilor de regim şi

compararea cu supratemperaturile admisibile standardizate.
Pierderile totale din motor sunt determinate de randamentul maşinii care variază cu
încărcarea motorului. Pentru o anumită sarcină a motorului, randamentul va fi:
P2 P2
  
P1 P2   p
de unde rezultă:
1
 p 

P2
în care s-a notat cu:
 p - pierderile totale din maşină;

P2 - puterea utilă la arbore;
 - randamentul motorului corespunzător puterii P . 2
Dacă notăm cu Q cantitatea de căldură care se degajă în maşină în unitatea de timp, ea

este egală cu suma pierderilor din maşină:
4
1
Q   p  P2

În calculul încălzirii maşinii electrice, vom considera că aceasta este un corp omogen cu
conductivitatea termică perfectă, coeficientul de transmisie a căldurii având aceeaşi valoare
în toate punctele prin care se evacuează căldura.
Cedarea de căldură în mediul înconjurător are loc prin: conducţie, convecţie şi radiaţie,
prima fiind proporţională cu supratemperatura (diferenţa dintre temperatura maşinii şi cea a
mediului ambiant), cea de-a doua cu supratemperatura la puterea 1,25 şi ultima cu
supratemperatura la puterea 4.
Totuşi la examinarea proceselor termice ale maşinii, pentru simplificare vom considera că
cedarea de căldură este proporţională cu puterea întâi a supratemperaturii, deoarece rolul
principal îl are aici cedarea de căldură prin conducţie şi convecţie.
În aceste condiţii, ecuaţia diferenţială a încălzirii maşinii are forma:
Q  dt  A   dt  C  d (2.1)
deci cantitatea de căldură degajată de maşină în intervalul de timp dt este egală cu cantitatea
de căldură cedată parţial de maşină mediului înconjurător şi cantitatea de căldură absorbită
de maşină C  d  pentru ridicarea temperaturii cu d  .
În ecuaţia (2.1) s-a notat cu:
A J/s  kg  - coeficientul de transmisie a căldurii: cantitatea de
căldură cedată de motor mediului înconjurător în
unitatea de timp în cazul unei diferenţe de 1°C între
temperatura motorului şi cea a mediului înconjurător;
C[J/kg] - capacitatea calorică a maşinii: cantitatea de căldură
necesară maşinii pentru a-şi spori temperatura cu 1°C.
Separând variabilele în ecuaţia (2.1) se obţine:

C
C A
dt  d  d
Q  A  Q

A
(2.2)
Integrând membrul stâng al ecuaţiei (2.2) între 0 şi valoarea curentă oarecare a timpului,
iar membrul drept între valoarea iniţială oarecare  0 şi valoarea curentă  :

t

C d
 dt  
A  Q A 
0
0
rezultă:
5
Q
 0
C A
t   ln
A Q

A
şi rezolvând ecuaţia în raport cu  se obţine:
 
t
 
t
Q  C  C
(2.3)
  1  e
A
  0 e
A
A  
 
Q  
t t
 
  1  e T    e T (2.4)
A   0
 
C
în care T  [s] reprezintă constanta de timp termică. Din ecuaţia (2.4) pentru t  
A
rezultă:
Q (2.5)
 max 
A
şi deci încălzirea de regim se obţine după un timp teoretic infinit. Practic, echilibrul termic se
consideră atins după t  3  4 T . Introducând (2.5) în (2.4) se obţine:
 
t t
 
   max 1  e T   0 e T (2.6)
 
 
care reprezentată grafic conduce la curba (1) din figura nr. 2.1.
Fig.nr. 2.1 - Variaţia temperaturii de încălzire a mașinii.
Dacă în momentul pornirii, temperatura maşinii era egală cu cea a mediului înconjurător,
atunci supratemperatura iniţială   0 şi ecuaţia încălzirii devine:
0
(2.7)
6
 
t

   max  1  e T 
 
 
care reprezentată grafic conduce la curba (2) din figura nr. 2.1.
Constanta de timp a încălzirii T este o mărime caracteristică fiecărei maşini, fiind
definită teoretic ca: timpul necesar în care se atinge încălzirea de regim, dacă în acest
interval nu se cedează căldură mediului ambiant, adică Q  d t  C  d  . Totodată, numeric, T
reprezintă acel timp în care maşina cedând căldură mediului înconjurător, atinge o creştere a
temperaturii egală cu 0 , 632  
max
Într-adevăr, din ecuaţia (2.7.), pentru t  T rezultă:

 1
   max  1    0 , 632  max (2.8)
 e
Practic, constanta de timp a încălzirii are o importanţă deosebită în determinarea

regimului termic al motorului, deci a puterii acestuia. Ea este cu atât mai mare cu cât
dimensiunile maşinii sunt mai mari, deoarece în acest caz creşte capacitatea termică (C) a
maşinii. De asemenea T este cu atât mai mare cu cât turaţia motorului este mai mică,
deoarece în acest caz ventilaţia maşinii este mai proastă şi deci coeficientul de transmitere a
căldurii (A) mai mic.
În tabelul nr. 2.3. se indică orientativ valorile constantei de timp a încălzirii în funcţie de
tipul constructiv al maşinii.
Tabel nr. 2.3.

Constanta de
timp termică a
Tipul constructiv al maşinii maşinii
T [min]
Maşini cu ventilaţie exterioară, forţată 35 – 95
Motoare asincrone în scurtcircuit cu
autoventilaţie, cu diametrul rotoric de 105– 11 – 22
140[Mm]
Motoare asincrone cu rotor bobinat de execuţie
25 – 90
deschisă, cu diametrul rotoric de 150–600[Mm]
Maşini deschise cu autoventilaţie, cu diametrul
90 – 150
rotoric de 600-2000[Mm]
Maşini capsulate, cu diametrul rotoric de 400-
210 – 300
600[Mm]
7
Motoare de curent continuu, de execuţie deschisă,

25 – 90
cu diametrul rotoric de 400-600[Mm]
Maşini electrice mici capsulate 30 - 120
Dacă maşina lucrează în regim de durată cu încărcarea nominală Pn , căreia îi corespund

pierderile Qn , în ipoteza că încălzirea începe de la 0  0 , temperatura ei va creşte conform
relaţiei:
 
t

   max  1  e T 
 
 
temperatura maximă atinsă în cazul stabilirii echilibrului termic fiind:

Qn
 max 
A
Dacă acelaşi motor lucrează tot în regim de durată, însă cu sarcina Pn  P1 , căreia îi
corespund pierderile Q n  Q1 , sau cu sarcina P2  Pn , căreia îi corespund pierderile totale
Q2  Qn , atunci curbele de încălzire ating temperaturile de regim  1  Q 1 / A   max şi
 2  Q 2 / A   max , aşa cum se constată în figura nr. 2.2.
Fig.nr.2.2. - Curbe de încălzire.
Considerând că temperatura maximă admisă pentru clasa de izolaţie a motorului este

 max , rezultă că în cazul când acesta funcţionează în regim de durată cu sarcina P  P şi n 1
 1   max , el va fi subîncărcat din punct de vedere termic, fiind incomplet utilizat. Dacă însă
motorul funcţionează în regim de durată cu sarcina P2  Pn şi  2   max , atunci el va fi
supraîncărcat termic ceea ce poate conduce la deteriorarea izolaţiei înfăşurărilor şi la
scoaterea lui din funcţiune.
8
Conform figurii nr. 2.2., în acest caz, motorul atinge temperatura maximă admisă de
clasa de izolaţie (  ) după un timp t .
max 1
Practic, acest fapt este foarte important, deoarece el arată că motorul poate fi
supraîncărcat, însă numai pentru un interval scurt de timp t , fără a depăşi temperatura
1
maximă. Dacă după un timp de funcţionare se întrerupe alimentarea motorului electric,

acesta va începe să se răcească. Fiind decuplat de la reţea, pierderile în motor şi deci
cantitatea de căldură degajată în motor în unitatea de timp Q  0 . În această situaţie, ecuaţia
echilibrului termic (2.1) devine:
(2.9)
A     dt  C  dt  0
în care: A' - coeficientul de transmisie a căldurii în cazul răcirii.
Deoarece prin oprirea motorului condiţiile de ventilaţie se înrăutăţesc, ducând astfel la
micşorarea capacităţii de cedare a căldurii în mediul înconjurător, A' va fi mai mic decât A.
Separând variabilele în ecuaţia (2.9) se obţine:
C d
dt    (2.10)
A 
Integrând membrul stâng al ecuaţiei (2.10) între 0 şi valoarea curentă t a timpului, iar
membrul drept între valoarea supratemperaturii de la care începe răcirea  şi valoarea max
curentă  :

t
C  d
 d t   A   
0
 max
rezultă:
C 
t   ln
A  max
şi rezolvând ecuaţia în raport cu  se obţine:

t

   m ax  e C / A (2.11)
sau:
t

   m ax  e T (2.12)
în care: T   C / A  s  - reprezintă constanta de timp termică a răcirii.

Deoarece A   A , constanta de timp termică a răcirii T este mai mare ca constanta de
timp termică a încălzirii T .
Ecuaţia (2.12) este reprezentată grafic în figura nr. 2.3. din care se observă că răcirea
maşinii este descrisă ca o curbă exponenţială descrescătoare, având ca punct iniţial punctul
9
de coordonate t  0 şi    max şi tinzând asimptotic la axa absciselor, adică temperatura

maşinii tinde să ajungă la temperatura mediului înconjurător (   0 ).
Fig.nr.2.3. - Curba răcirii mașinii.

În ipoteza că în timpul răcirii maşina se roteşte în gol, rezultă că A   A şi prin urmare
T   T . În acest caz curba (2) de încălzire a maşinii (figura nr.2.1.) şi curba de răcire (figura
Q max
nr. 2.3.) sunt simetrice în raport cu orizontala de ordonată .
2
1. SERVICII DE FUNCŢIONARE
Regimul de funcţionare al unei maşini electrice constă din ansamblul valorilor numerice
ale mărimilor electrice şi mecanice care caracterizează funcţionarea sa la un moment dat.
Serviciul de funcţionare al unei maşini electrice constă în precizarea succesiunii şi
duratei de menţinere a regimurilor care îl compun.
Serviciul tip de funcţionare al unei maşini electrice reprezintă un serviciu de funcţionare
convenţională care este caracterizat printr-o succesiune standardizată a regimurilor sale
componente.
În sistemele electrice de acţionare, motoarele sunt obligate să funcţioneze în diferite
servicii, impuse de procesul tehnologic şi de productivitatea maşinilor de lucru. În practica
construcţiei motoarelor electrice, acestea sunt proiectate pentru un anumit serviciu nominal,
care reprezintă un serviciu de funcţionare tip, atribuit acestora, la care ele corespund
integral.
Dintre cele opt servicii tip, definite ca servicii nominale standard în STAS 1893-72, în
cazul motoarelor de acţionare a mecanismelor navale se întâlnesc mai frecvent următoarele:
– S1 - continuu;
– S2 - de scurtă durată;
10
– S3 - intermitent periodic.
În figura nr.2.4 sunt reprezentate grafic cele trei servicii de funcţionare amintite,
Fig. nr. 2.4. – Reprezentarea grafică a serviciilor de funcționare.

indicându-se variaţia în timp a pierderilor totale de putere Q , a încălzirii  şi a vitezei
unghiulare  .
Serviciul continuu, notat convenţional cu indicativul S1, se caracterizează prin aceea că
motorul funcţionează aperiodic, cu o sarcină constantă într-un interval de timp t  3  4  T , a
suficient pentru ca echilibrul termic să fie atins. În acest interval de timp, diferitele părţi ale
motorului ajung la supratemperaturile lor de regim staţionar. Deşi la pornire pierderile totale
de putere sunt mai mari decât pierderile de durată, influenţa acestei majorări asupra
procesului termic al motorului este neglijabilă, pornirile având loc la intervale mari de timp.
Un astfel de serviciu corespunde motoarelor de acţionare a pompelor ce deservesc
motorul principal de marş şi motoarele auxiliare, compresoarelor, ventilatoarelor etc.
Serviciul de scurtă durată, notat convenţional cu indicativul S2, se caracterizează printr-
o funcţionare aperiodică a motorului cu sarcină constantă într-un interval de timp
t   3  4  T , inferior deci celui necesar atingerii echilibrului termic.
a
Motorul este deconectat apoi de la reţea, o perioadă de timp t 0  3  4  T  suficientă ca

el să se răcească până la temperatura mediului ambiant, o nouă funcţionare având loc după
răcirea completă a sa.
Duratele standardizate pentru intervalul activ de timp ta sunt 10, 30, 60 şi 90 minute.
Un astfel de serviciu corespunde motoarelor de acţionare a vinciurilor de ancoră,

vinciurilor traul etc.
Serviciul intermitent periodic, notat convenţional cu indicativul S3, se caracterizează
printr-o funcţionare ciclică a motorului electric, un ciclu de durată t fiind compus dintr-un
c
timp activ ta , în care motorul este încărcat cu o sarcină constantă şi un timp de pauză t0 .
Deoarece sunt îndeplinite condiţiile t a  3  4  T şi t 0  3  4  T  , rezultă că nu se atinge
11
echilibrul termic în cursul unui ciclu de funcţionare. Încălzirea motorului nu este influenţată
de porniri sau frânări.
Un astfel de serviciu corespunde motoarelor de acţionare a vinciurilor de încărcare-
descărcare. STAS 1893-72 mai precizează că dacă frecvenţa de conectare este mai mare
decât 6 se adoptă una din valorile 60, 90, 120, 240, 360, 480 sau 600 de conectări pe oră.
1.2 Alegerea puterii motoarelor electrice funcţionând în serviciul

continuu

FUNCŢIONÂND ÎN SERVICIU CONTINUU
Motoarele electrice ce funcţionează în serviciu continuu pot fi încărcate cu sarcini

constante sau variabile în timp, în funcţie de natura mecanismului de lucru acţionat.
Motorul trebuie astfel ales încât să funcţioneze o perioadă oricât de îndelungată, fără ca
supratemperatura părţilor lui componente să depăşească valorile admisibile. Alegerea
motorului în acest serviciu se face în funcţie de caracterul sarcinii: constantă sau variabilă în
timp.
2.3.1. ALEGEREA PUTERII MOTOARELOR ELECTRICE FUNCŢIONÂND ÎN

SERVICIU CONTINUU CU SARCINI CONSTANTE
Pentru mecanismele care funcţionează cu o sarcină constantă sau puţin variabilă în timp,
alegerea puterii motorului de acţionare este extrem de simplă, dacă este cunoscută cu
suficientă aproximaţie puterea constantă cerută de mecanism. În acest caz nu mai este
necesar să se verifice motorul la încălzire sau la suprasarcină în timpul funcţionării. Alegând
motorul cu puterea arătată mai sus, este sigur că aceasta este cea maximă admisibilă din
punct de vedere al încălzirii, deoarece fabrica constructoare a efectuat calculele şi
încercările pornind de la considerentul utilizării la maximum a materialelor la puterea
nominală a motorului.
La pornire, pierderile din motor vor fi mai mari decât la sarcina nominală, însă ele vor
putea fi neglijate, deoarece în aceste condiţii pornirea se efectuează destul de rar şi deci nu
poate avea o influenţă importantă asupra încălzirii motorului.
12
Numai în anumite cazuri este necesar să se verifice cuplul de pornire al motorului,

având în vedere că unele mecanisme au o rezistenţă de frecare mărită şi uneori necesită
cupluri dinamice destul de mari.
Practic, pentru alegerea puterii motorului, funcţionând în serviciu continuu cu sarcină
constantă se procedează astfel:
- cunoscând cuplul de sarcină M s
, la arborele maşinii de lucru, se determină cuplul static
rezistent raportat la arborele motorului electric:
M
M sr

s
N m (2.13)
i 
unde: i - raportul de transmisie al reductorului;
 - randamentul transmisiei.
- se determină puterea de calcul Pc , corespunzătoare cuplului M sr

:
M  nc
Pc 
sr
kW  (2.14)
9550
unde: 
n c  i  n s rot
min
 - reprezintă turaţia de calcul ;
ns - reprezintă turaţia la arborele ML;
- din cataloagele de motoare electrice destinate serviciului continuu S1 se alege un

motor ai cărui parametri nominali să verifice relaţiile:
P N  Pc n N  nc (2.15)
şi
Dacă puterea mecanismului nu este cunoscută iniţial (cazul pompelor, ventilatoarelor
etc.), puterea de calcul Pc se determină cu ajutorul unor formule empirice rezultate din
experienţa de cercetare şi producţie (vezi exemplul de calcul din capitolul 8).
La mecanismele insuficient cunoscute, puterea de calcul se determină prin ridicarea
diagramelor de sarcină cu ajutorul aparatelor înregistratoare montate la instalaţiile similare
existente în exploatare.
2.3.2. ALEGEREA MOTOARELOR ELECTRICE FUNCŢIONÂND ÎN SERVICIU

CONTINUU CU SARCINI VARIABILE ÎN TIMP
Alegerea puterii motorului electric funcţionând cu sarcină de durată, variabilă în timp

(în trepte sau după o curbă oarecare) se face mult mai dificil decât în cazul anterior.
Considerăm cazul când sarcina motorului şi pierderile de putere variază în trepte
conform figurii nr. 2.5. Alegerea puterii motorului electric constă în determinarea puterii lui
13
nominale, astfel încât acesta să poată acţiona maşina cu diagrama de sarcină din figura nr.
2.5, fără a fi suprasolicitat termic sau insuficient utilizat.
Fig.nr. 2.5 – Diagrama de variație în trepte a sarcinii.
Dacă alegerea puterii motorului s-ar face după sarcina maximă, atunci ar avea loc o
supradimensionare şi deci o slabă utilizare a acestuia, care din punct de vedere energetic ar
contribui la creşterea pierderilor de energie. Motorul se poate alege în funcţie de puterea
medie numai la variaţii mici ale sarcinii, de ordinul 20 ÷ 30% în jurul unei valori medii. În
cazul unor variaţii mai importante ale sarcinii, se alege iniţial un motor având puterea
nominală în serviciul continuu S1, egală cu 1,1  1, 6   P , P fiind puterea medie aritmetică
pe ciclu cerută de sarcină.
Motorul astfel ales se va verifica la încălzire prin metoda mărimilor echivalente.
Această metodă constă în determinarea unor sarcini echivalente constante, care în
timpul unui ciclu de funcţionare t c să conducă la aceeaşi temperatură finală a maşinii ca şi
în cazul real.
2.3.2.1. Metoda pierderilor medii
Presupunem că se cunoaşte diagrama de pierderi a motorului dată de pierderile

Q1 , Q ,  , Q în timpul unui ciclu de funcţionare, cărora le corespund intervalele de timp
2 n
t1 , t 2 ,  , t n (figura nr. 2.5.).
Această metodă se bazează pe observaţia des confirmată în practică, că în regim termic

stabilizat, încălzirea atinsă de motor la sfârşitul unui ciclu de funcţionare nu diferă de
încălzirea medie pe ciclu. În aceste condiţii este posibilă înlocuirea diagramei reale de
sarcină în care pierderile variază în timp, cu una echivalentă, în care pierderile se consideră
14
constante, egale cu Qe , încălzirea maşinii la sfârşitul ciclului de funcţionare tc fiind aceeaşi

în ambele cazuri, egală cu n .
În cazul diagramei de sarcină reale, variaţia supratemperaturii motorului, în baza relaţiei

(2.4) are loc conform relaţiilor:
 Q1  
t1

 1   1 e T 
; 0  0
 A  


 
t2 t2
 
  Q 2  1  e T    e T
 2 A   1


(2.16)
           

Q n 1  
t n 1 t n 1
 
   1  e T 
  e T

n 1
A    n2


 Qn  
tn
 
tn
 n   1  e T 
  e T
  n 1
 A  
În ipoteza că motorul funcţionează în serviciu continuu cu o sarcină constantă, căreia îi
corespund pierderile constante Q e , supratemperatura atinsă de motor la sfârşitul ciclului t c
va fi:
Qe  
c t

n  1  e T  (2.17)
A  

Egalând termenii din partea dreaptă a ultimei relaţii din egalităţile (2.16) şi relaţiei
(2.17) se obţine:
Qe    
c t n t n t
 Qn  
1  e T   1  e T    n 1 e T (2.18)
A  
 A 



Înlocuind în (2.18) pe  n 1 cu valoarea sa în funcţie de din egalităţile (2.16), pe  n2 cu
valoarea sa în funcţie de  n3 şi aşa mai departe, se obţine:
t n 1  t n
Qe  
t t t

c
Qn Q n  Tn Q n  1  Tn Q n 1 
1  e T    e  e  e T

A  
 A A A A
(2.19)
t 2  t3    t n t1  t 2    t n
Q1  Q1 
 e T
 e T
A A
Dezvoltând termenii e
x
în serie şi reţinând numai primii doi termeni ai fiecărei serii,
(2.19) devine:
Q e  tc Q 1  t1 Q 2  t2 Q n 1  t n 1 Q n  tn (2.20)
    
A T A T A T A T A T
15
Înmulţind relaţia (2.20) cu A T şi ţinând seama de faptul că t c  t1  t 2    t n , rezultă

în final:
n
Q 1  t 1  Q 2  t 2  ....  Q n  t n
Q i
 ti
Qe   i 1 (2.21)
n
t 1  t 2  ....  t n
t i
i 1
Aproximaţia dată de relaţia (2.21) este suficientă dacă t T  0 ,2 .

Metodica de calcul pentru aplicarea metodei pierderilor medii este următoarea:
- se alege iniţial din diagrama de sarcină reală, dată sub forma variaţiei în timp a puterii la
arbore, un motor cu puterea nominală în serviciul S1, egală cu puterea medie de sarcină,
majorată cu 10 ÷ 50% (cu atât mai mult cu cât graficul de sarcină este mai neregulat);
- se calculează pierderile de putere Q e pentru fiecare putere de sarcină Pk , cu relaţia:
1k
Qk  Pk (2.22)
k
în care :  k - reprezintă randamentul motorului la puterea utilă Pk din intervalul de timp tk ;
- se calculează pierderile medii cu relaţia (2.21) şi se verifică relaţia:

Qe  QN (2.23)
în care: QN - reprezintă pierderile de putere totale nominale ale motorului ales iniţial.
Dacă condiţia (2.23) nu este îndeplinită se alege un alt motor de putere nominală
imediat superioară din scara puterilor standardizate şi se reface calculul descris.
Fiind o metodă de aproximări succesive necesită calcule laborioase. Este apreciată ca
una dintre cele mai exacte metode în estimarea supratemperaturii medii în regim termic
stabilizat, deşi ea nu oferă indicaţii referitoare la încălzirea maximă atinsă în cursul unui
ciclu de funcţionare. Metoda are ca dezavantaj principal faptul că necesită cunoaşterea
curbei de variaţie a randamentului motorului în funcţie de puterea sa mecanică utilă,
  f  P2  .
Se aplică la motoarele cu autoventilaţie şi turaţie practic constantă (caracteristică

mecanică rigidă) cât şi la motoarele cu ventilaţie independentă. Dacă turaţia variază sunt
necesare corecţii.
2.3.2.2. Metoda curentului echivalent
Această metodă se aplică în cazurile în care diagrama de sarcină este dată sub forma
variaţiei în timp a curentului (în trepte sau după o curbă oarecare). Ea constă în înlocuirea
diagramei de sarcină reale, în care curentul variază în timp, cu una echivalentă în care
curentul (numit curent echivalent) este constant, egal cu I e . Curentul echivalent este acel
16
curent constant care produce într-un ciclu de funcţionare aceleaşi pierderi ca şi curenţii
I , I ,  , I din diagrama reală şi pentru care motorul, funcţionând în serviciu continuu, nu
1 2 n
va depăşi încălzirea maximă admisă  max .
Determinarea valorii curentului echivalent Ie se face în baza relaţiei (2.21) ţinând seama
că pierderile totale de putere se compun din pierderile constante qc , care nu depind de
sarcină şi pierderile variabile q xv care variază cu pătratul curentului de sarcină. În aceste
condiţii relaţia (2.21) devine:
q c  q 1 v  t 1   q c  q 2 v  t 2     q c  q nv  t n
(2.24)
q c  q xv 
t1  t 2    t n
pierderile variabile fiind de forma:
q xv  c  I x  R
2
,
(2.25)
unde: R - rezistenţa indusului;

c - constantă ce depinde de numărul de faze.
Ţinând cont de (2.25) ecuaţia (2.24) devine:

q  c RI
2
 t 
 q c  c RI
2
 t 
   q c  c RI
2
 t
q c  c RI 
2 c 1 1 2 2 n n
e
(2.26)
t1  t 2    t n
de unde rezultă:
I 1  t1  I 2  t 2    I n  t n
2 2 2
q c  c RI  q c  cR
2
e
(2.27)
t1  t 2    t n
şi în final se obţine:
n
 I i  ti
2
I 1  t 1  I 2  t 2  ....  I n  t n
2 2 2
Ie   i 1 (2.28)
n
t 1  t 2  ....  t n
 ti
i 1
Curentul Ie calculat cu relaţia (2.28), este echivalent în sensul că, având valoarea
constantă la funcţionarea de durată, produce aceeaşi încălzire ca şi curenţii I1 , I 2 , , I n .
După cum se remarcă, metoda curentului echivalent este simplă şi aproape singura
metodă folosită în practică pentru alegerea puterii motorului funcţionând cu sarcini de
durată variabile în timp. Eroarea care se comite prin aplicarea acestei metode este practic
neglijabilă, ea provenind din faptul că în tot timpul funcţionării motorului pierderile în fier
şi prin frecare sunt considerate constante.
În deducerea relaţiei (2.28) s-a considerat că pe tot parcursul ciclului de funcţionare tc,
constanta de timp termică T este invariabilă, iar timpii de funcţionare la sarcină constantă,
17
deci şi la curent constant, pe diferitele trepte de încărcare sunt mici faţă de constanta de timp
t T  0 , 2  .
În realitate constanta de timp T variază (la pornire, frânare electrică şi în repaus, fiind
mai mare decât la funcţionare cu turaţia nominală) deoarece coeficientul de transmisie a
căldurii A este mai mic, deci condiţiile de ventilaţie se vor înrăutăţi.
Astfel, în cazul deconectării motorului de la reţea, variaţia supratemperaturii maşinii, în
baza ecuaţiei (2.12) este dată de:
t0

   m ax  e T
(2.29)
unde: t0 – durata pauzei;
T – constanta de timp pentru perioada de pauză.

Pentru a putea considera, atât în timpul funcţionării cât şi în timpul pauzei, aceeaşi
constantă de timp, trebuie să introducem în ecuaţia (2.29) în locul constantei T  , constanta
de timp termică a încălzirii T . În acest scop se scrie ecuaţia (2.29) sub forma:
t0 T t0 t 0
    (2.30)
   m ax  e T T
  m ax  e T
  m ax  e T
unde: t 0   t 0 - timpul de pauză corectat;
T
  1- factorul de corecţie.
T
Aşadar, la pornire, frânare şi în repaus, când ventilaţia este mai slabă T   T  , pentru a
considera T  ct . este necesar să se modifice timpii corespunzători, prin introducerea unor
coeficienţi de corecţie determinaţi experimental. Pentru exemplificare considerăm diagrama
de sarcină din figura nr. 2.6 în care s-a indicat şi variaţia turaţiei în timp. Din aceasta se
observă că în intervalele de timp t 1 şi t 5 , când are loc funcţionarea cu o turaţie mică,
respectiv t2 şi t4 , când produce o accelerare, respectiv frânarea motorului, ventilaţia maşinii
este mai slabă decât în intervalul t3 , când maşina funcţionează cu turaţia nominală.
18
Fig.nr. 2.6. – Diagramă de sarcină și variația turației în timp.
Conform celor arătate anterior, pentru a putea considera T  ct . pe întreg ciclul de

funcţionare şi a elimina erorile, în baza expresiei (2.28) curentul se va calcula cu relaţia:
I 2 t1  I 3 t 2  I 2 t 3  I 1 t 4  I 2 t 5
2 2 2 2 2
Ie  (2.31)
 1t1   1t 2  t 3   4 t 4   5 t 5
în care factorii de corecţie se consideră egali cu:

  1   5  0 , 5 şi  2   4  0 , 75 , în cazul motoarelor de c.c. deschise sau
autoventilate;
 1   5  0 , 25 şi  2   4  0 ,5 , în cazul motoarelor asincrone.
După determinarea curentului echivalent I e se alege din catalogul de motoare electrice
destinate serviciului continuu S1, motorul al cărui curent nominal satisface relaţia:
Ie  IN (2.32)
După alegerea puterii motorului se verifică cuplul de pornire şi capacitatea de
supraîncărcare. În cazul motoarelor de c.c. se va face verificarea la suprasarcina de curent:
I MAX
 i (2.33)
IN
unde: I MAX - valoarea maximă a curentului din diagrama de sarcină;
1  2  3  - suprasarcina relativă de curent a motorului ales din catalog.
Dacă condiţia (2.33) nu este verificată, se alege din catalog un motor de putere mai mare,
ţinându-se seama de capacitatea de supraîncărcare a motorului şi nu de condiţiile de
încălzire.
Sunt mecanisme de lucru a căror diagramă de sarcină I  f t  se prezintă sub forma unei
curbe neregulate ca în figura nr. 2.7.
Pentru o astfel de diagramă, curentul echivalent se determină cu relaţia:
tc
1
Ie  I
2
dt (2.34)
tc 0
Calculul integralei din ecuaţia (2.34) se face cu planimetrul. În lipsa acestuia se

descompune diagrama de sarcină într-o serie de porţiuni rectilinii, curentul echivalent
calculându-se cu relaţia (2.28).
19
Fig.nr. 2.7. – Descompunerea diagramei de sarcină în elemente rectilinii.
Pentru a putea utiliza relaţia (2.28), suprafeţele triunghiulare şi cele trapezoidale din
diagramă se înlocuiesc cu suprafeţe dreptunghiulare echivalente. Pentru suprafeţele
triunghiulare (intervalul de timp t 1 din figura nr. 2.7), curentul echivalent I e , se calculează
cu relaţia (2.34). În intervalul de timp t1 curentul variază liniar conform relaţiei:
I  a t (2.35)
în care, cu notaţiile din figura nr. 2.7
I1
a   ct. (2.36)
t1
Ţinând cont de (2.35) şi (2.36) prin aplicarea relaţiei (2.34) rezultă
t1 3
1 1 t1 I1
Ie    t dt  a  
2 2 2
1
a (2.37)
t1 0
t1 3 3
Pentru suprafeţele trapezoidale(intervalul de timp t5 ) curentul variază conform expresiei:

I  b  c t (2.38)
în care constantele b şi c se determină din condiţiile:
t  0; I  I 4
(2.39)

t  t5 ; I  I 5
Rezultă deci:
b  I4 (2.40)
respectiv
I5  I4 (2.41)
c 
t5
Ţinând seama de (2.38) prin aplicarea relaţiei (2.34) se obţine:
t5
1 1
 b  ct 
2 2 2 2
Ie  dt  b  b  c  t5  c  t5
5
t5 3
0
şi ţinând cont de (2.40) şi (2.41), rezultă:
20
I4  I4  I5  I5
2 2
Ie  (2.42)
5
3
Prin calcularea curenţilor Ie
1
şi Ie
5
, în diagrama de sarcină din figura nr. 2.2 curba oarecare
de variaţie a curentului în timp se poate înlocui printr-o variaţie în trepte. În aceste condiţii,
aplicând relaţia (2.28) se obţine:
I e t1  I 1 t 2  I 2 t 3  I 3 t 4  I e t 5
2 2 2 2 2
(2.43)
Ie 
1 5
t1  t 2  t 3  t 4  t 5
în care Ie
1
şi Ie
5
au fost calculaţi cu relaţia (2.37) respectiv (2.42).
2.3.2.3. Metoda cuplului şi puterii echivalente

În cazurile practice diagrama de sarcină se prezintă sub forma variaţiei în timp a cuplului
M  f  t  , nu a curentului. Este mai comod a înlocui metoda curentului echivalent cu metoda
cuplului echivalent.
Se ştie că pentru orice tip de motor electric este valabilă relaţia:
M  K  I (2.44)
Pentru motoarele de c.c. cu excitaţie în derivaţie, asincrone, în regim normal
de funcţionare, motoarele de c.a. cu colector şi pentru motoarele sincrone, deci pentru
motoarele cu caracteristică mecanică rigidă, fluxul inductor  poate fi considerat practic
constant şi în acest caz relaţia (2.44) devine:
(2.45)
M  C I
În această situaţie ţinând seama de (2.45), relaţia (2.28) devine:

2 2 2
M 1 1
t  M t
2 2
  M t
n n
M e
 (2.46)
t1  t 2    t n
În cazul în care diagrama de sarcină M  f t  se prezintă sub forma unei curbe oarecare,
cuplul echivalent se va calcula, în baza relaţiilor (2.34) şi (2.45) cu formula:
tc
1
M
2
M e
 dt (2.47)
tc
0
După calcularea cuplului echivalent M e

se alege din catalogul de motoare electrice
destinate serviciului continuu, motorul al cărui cuplu nominal satisface relaţia:
M e
 M N (2.48)
Motorul astfel ales se verifică apoi la suprasarcină cu ajutorul relaţiei:
M
 
MAX
(2.49)
M N
unde: M MAX
- cuplul maxim din diagrama de sarcină;
 - coeficientul de supraîncărcare al motorului ales din catalog.
21
Dacă, cuplul nominal M N

al motorului ales nu satisface condiţiile de pornire sau de
supraîncărcare, atunci se alege un motor cu o putere majorată corespunzător.
Deoarece cazul motoarelor de c.c. cu excitaţie serie şi mixtă nu validează relaţia (2.45),
fluxul inductor variind odată cu curentul de sarcină, pentru alegerea puterii acestor tipuri de
motoare nu se poate utiliza metoda cuplului echivalent, ci cea a curentului echivalent.
Uneori în locul metodei cuplului echivalent se poate folosi metoda puterii echivalente.
Într-adevăr, ţinându-se seama că P  M   în ipoteza că puterea motorului pentru diferite
încărcări este aproape constantă, ceea ce practic se poate admite în cazul motoarelor de c.c.,
cu excitaţie în derivaţie, motoarelor asincrone şi îndeosebi în cazul motoarelor sincrone,
rezultă că relaţia (2.46) se poate scrie sub forma:
P1 t 1  P2 t 2    Pn t n
2 2 2
Pe  (2.50)
t1  t 2    t n
După calcularea puterii echivalente Pe cu relaţia (2.50), se alege din catalogul de motoare
electrice destinate serviciului continuu – S1, motorul a cărui putere nominală PN satisface
relaţia:
Pe  P N (2.51)
Relaţia (2.50) s-a stabilit în ipoteza că randamentul motorului nu variază cu sarcina şi în
plus în cazul motoarelor de c.a. cos   1 .
Datorită acestor ipoteze simplificatoare, metoda puterii echivalente duce la rezultate mai
puţin precise ca celelalte metode, motiv din care nu se recomandă utilizarea ei decât
orientativ. Din punct de vedere al preciziei, cea mai recomandabilă este metoda curentului
echivalent. De obicei metoda puterii echivalente se aplică atunci când se poate măsura direct
puterea absorbită.
Pentru dimensionarea mai precisă a motoarelor în funcţie de variaţia sarcinii în cele mai
diferite condiţii, se poate utiliza şi tehnica de calcul și softurile specializate. Folosirea acestora
permite generalizarea alegerii puterii motoarelor electrice ţinând seama de ansamblul
corelaţiilor sarcină – motor – sistem de comandă.
1.3 Alegerea puterii motoarelor electrice de acţionare

funcţionând în serviciul de scurtă durată si în serviciul
intermitent periodic.

FUNCŢIONÂND ÎN SERVICIU DE SCURTĂ DURATĂ
Serviciul de scurtă durată se caracterizează prin faptul că în timpul funcţionării

temperatura motorului nu poate atinge valoarea staţionară, durata acţionării fiind mică
22
( t a  3  T ), iar pauza este suficient de mare ( t 0  3  T ), asigurându-se astfel răcirea motorului

până la temperatura mediului înconjurător.
La alegerea puterii motorului de acţionare trebuie să se aibă în vedere faptul că nu este
recomandabilă folosirea unui motor construit pentru funcţionare în serviciu continuu – S1 în
serviciu de scurtă durată – S2. Pentru a demonstra acest lucru considerăm că un motor de
putere nominală P N destinat funcţionării de durată este pus să funcţioneze în serviciu de
scurtă durată un timp ta , fără ca încălzirea maxim admisă –  max să fie depăşită .
În cazul funcţionării motorului în serviciu continuu, supratemperatura maximă, atinsă
după un timp teoretic infinit, conform relaţiei (2.7) va fi:

QN    QN (2.52)
 max  1  e T  
A  
 A
în care: QN reprezintă pierderile în serviciu continuu.

În serviciul de scurtă durată, încărcând motorul cu o sarcină la arbore Ps  P N ,
supratemperatura va atinge valoarea de regim staţionar  max după un timp ta , conform (2.7)
şi (2.5) fiind:
Qs  
a t

 max  1  e T  (2.53)
A  

în care Q s reprezintă pierderile în serviciu de scurtă durată ( Q s  Q N ).
Din ecuaţiile (2.52) şi (2.53) rezultă:
 
a t

QN  Q s 1  e T 
 
 
de unde:
Qs
t a  T ln (2.54)
Qs  QN
.
Notând cu pt  Q s Q N raportul între pierderile în serviciul de scurtă durată, şi pierderile în
serviciul continuu, denumit suprasarcină relativă termică, relaţia (2.54) devine:
pt
t a  T ln (2.55)
pt  1
Cunoscând suprasarcina termică pt se poate determina suprasarcina relativă mecanică

pM :
Ps (2.56)
pM 
PN
unde: Ps şi PN reprezintă puterile în serviciul de scurtă, respectiv lungă durată.

Prin alegerea unor motoare destinate serviciului continuu, pentru funcţionarea în
serviciul de scurtă durată, coeficientul de suprasarcină  (suprasarcina electrică) s-ar
reduce mult, ceea ce ar reprezenta dificultăţi în exploatare.
23
Astfel, se constată că un motor cu   2 ,2 în serviciu continuu, pus să funcţioneze în

serviciul de scurtă durată cu suprasarcina relativă termică pt  2 , îşi va produce suprasarcina
electrică la valoarea   1,1 .
Din acest motiv, motoarele destinate să lucreze în serviciu de scurtă durată au o

construcţie specială, asigurând o capacitate de supraîncărcare electrică mai mare   1, 5  2 ,
înfăşurările lor fiind executate potrivit acestor solicitări. Ele trebuie deci alese după un catalog
special, al seriei de motoare destinate serviciului de scurtă durată. Din această categorie fac
parte motoarele de acţionare a vinciurilor de ancoră, cabestanelor, vinciurilor traul etc.
Alegerea motoarelor de acţionare a mecanismelor navale cu sarcini de scurtă durată, se
face pe baza puterii de vârf urmând apoi a fi verificate la încălzire printr-una din metodele
mărimilor echivalente, de obicei a cuplului sau curentului echivalent. Un astfel de exemplu va
fi prezentat în capitolul 5.
2.5. ALEGEREA PUTERII MOTOARELOR ELECTRICE DE ACŢIONARE

FUNCŢIONÂND ÎN SERVICIU INTERMITENT
Serviciul intermitent se caracterizează prin aceea că motorul este conectat la reţea şi

funcţionează un timp t a , după care este deconectat urmând o perioadă de pauză t 0 când
motorul este oprit. În figura nr. 2.8. este prezentată o diagramă de sarcină din care se observă
că intervalele de funcţionare alternează cu intervalele de pauză. De remarcat că în timpul
funcţionării temperatura motorului nu atinge valoarea staţionară, deci t a  3  4   T  , iar în
timpul pauzelor motorul nu se poate răci până la temperatura mediului ambiant, adică
t 0   3  4   T  . Durata unui ciclu, până la care funcţionarea se consideră intermitentă, este
standardizată la valoarea t c  10 min. O mărime importantă ce caracterizează funcţionarea

motoarelor în serviciu intermitent este durata relativă de acţionare DA:
ta
DA  (2.57)
ta  t0
sau în procente:
ta
DA %   100 (2.58)
ta  t0
pentru care s-au fixat următoarele valori standardizate: 15%, 25%, 40% şi 60%. În cazul
diagramei de sarcină din figura nr. 2.8.:
t1  t 2  t 3  t 4  t 5 ta ta
DA    .
t1  t 2  t 3  t 4  t 5  t 0 ta  t0 tc
Alegerea puterii motorului de acţionare funcţionând în serviciu intermitent se face pe
baza puterii de calcul, rezultate din procesul tehnologic de producţie ce trebuie executat.
Utilizând datele de proiectare, motorul fiind în prealabil ales, se construieşte diagrama de
24
sarcină M  f t  sau I  f t  şi se verifică la încălzire prin metoda cuplului sau curentului

echivalent.
Fig.nr. 2.8. – Diagramă de sarcină serviciu intermitent.
Dacă ciclurile nu sunt identice, ci diferă mult ca încărcare, calculul se face pentru acel
ciclu în care se apreciază că are loc vârful cel mai mare de încărcare.În funcţie de valoarea
duratei relative de acţionare, rezultată din diagrama de sarcină, alegerea motorului de
acţionare se poate face în două moduri:
a) după un catalog de motoare destinate funcţionării în serviciu continuu – S1
Se aplică atunci când DA > 0,6 deoarece în acest caz capacitatea de supraîncărcare a
motorului este aproape egală cu unitatea. Verificarea la încălzire a motorului, ales pe baza
puterii necesare în regim staţionar, se face prin metoda cuplului sau curentului echivalent,
ţinându-se seama de întreg ciclul de funcţionare t  t  t . c a 0
Aplicând metoda cuplului echivalent pentru diagrama de sarcină din figura nr.2.8,
conform relaţiei (2.46) se poate scrie:
M 1 t1  M 2 t 2  M 3 t 3  M 4 t 4  M 5 t 5
2 2 2 2 2
M  (2.59)
e
t1  t 2  t 3  t 4  t 5  t 0
Este evident că pe durata pauzei M 0 t0  0

2
deoarece M 0
 0 . De remarcat că numitorul
fracţiei de sub radical include şi timpul de pauză t0 . Dacă cuplul echivalent calculat cu relaţia
(2.59) satisface condiţia:
M e
 M N
(2.60)
în care M N
reprezintă cuplul nominal al motorului ales, acesta corespunde din punctul de
vedere al încălzirii maxime admise. Dacă condiţia (2.60) nu se îndeplineşte atunci se alege un
motor de putere imediat superioară şi se reface calculul.
b) după un catalog de motoare destinate funcţionării în serviciul intermitent – S3
25
Se aplică când 0,1 < DA < 0,6 pentru DA < 0,1 alegându-se motoare destinate
funcţionării în serviciul de scurtă durată – S2.
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare, în cazul serviciului intermitent, se fabrică
motoare speciale, cu cuplu de pornire şi cuplu maxim mărite, pentru care se specifică în
catalog durata relativă de acţionare. Se precizează că aceste motoare nu se pot încărca la
puterea nominală decât într-un interval de timp corespunzător duratei relative de acţionare
indicate. Astfel, de exemplu, un motor de 10 kW construit pentru DA = 40% se va putea
încărca la puterea nominală timp de maximum 4 min., după care urmează o pauză de 6 min.
Deoarece constanta de timp termică în perioada funcţionării (la încălzire) T este diferită
de constantă de timp termică T  (la răcire), pentru a utiliza metoda mărimilor echivalente,
care presupune T invariabil pe întreg ciclul, se corectează timpul de repaus şi se introduce
noţiunea de durată relativă de acţionare raportată (corectată) DA r . Pentru diagrama de
sarcină din figura nr. 2.8. durata relativă de acţionare raportată va fi:
t1  t 2  t 3  t 4  t 5 ta
DA r
  (2.61)
t1  t 2  t 3  t 4  t 5   t 0 t a  t 0
în care:
t 0   t 0 - timpul de pauză corectat;
T
  1 - factorul de corecţie, a cărui valoare este indicată în tabelul nr. 2.4. pentru
T
motoarele cu diferite sisteme de răcire.
La proiectarea motoarelor speciale pentru funcţionarea cu o anumită durată de acţionare
standardizată se ţine cont de durata de acţionare corectată DA r şi implicit de timpul de
pauză corectat t 0 .
Din acest motiv, la verificarea la încălzire prin metoda cuplului (curentului) echivalent al
motoarelor alese după cataloage de motoare destinate funcţionării în serviciu intermitent nu
se va mai lua în considerare timpul de pauză (oprire).
Tabel nr.2.4.
Tipul motoarelor 
Închise, fără ventilaţie 0,95 ÷ 0,98
Închise, cu răcire independentă 0,95 ÷ 1,00
Închise, cu ventilaţie exterioară proprie 0,45 ÷ 0,55
Protejate, cu ventilaţie interioară proprie 0,25 ÷ 0,35
Aplicând metoda cuplului echivalent pentru diagrama de sarcină din figura nr. 2.8.,
conform relaţiei (2.46) se poate scrie:
2 2 2 2 2
M t  M t  M t  M t  M t
M e

1 1 2 2 3 3 4 4 5 5
 Nm  (2.62)
t1  t 2  t 3  t 4  t 5
şi respectiv:
(2.63)
26
M  nN
Pe 
e
 kW 
9550
Puterea echivalentă calculată cu (2.63) trebuie să satisfacă condiţia:
Pe  P N (2.64)
în care PN reprezintă puterea nominală a motorului ales.
Aşa cum s-a arătat, motoarele electrice destinate funcţionării în serviciu intermitent sunt
proiectate şi construite astfel încât puterea lor nominală să corespundă unei anumite durate
de funcţionare standardizată DA N (25% sau 40%).
În practică de cele mai multe ori, durata relativă de acţionare reală, calculată după
graficul de sarcină, nu coincide cu cea standardizată. În asemenea situaţii se determină
puterea motorului luând în considerare durata de acţionare standardizată cea mai apropiată
de cea reală şi se recalculează această putere pentru durata de acţionare reală.
Recalcularea puterii pentru DA r se face ţinând cont că la trecerea de la o durată de
actionare la alta, puterea echivalentă pentru care se alege motorul trebuie să rămână
constantă.
Notând cu PNr şi DA r puterea şi durata de acţionare reală, respectiv cu P NS şi DA N ,
puterea şi durata de funcţionare standardizată, puterea echivalentă în cele două cazuri, în
baza relaţiei (2.50), va fi:
2 2
P Nr t ar P NS t aN
Pe   (2.65)
t ar  t 0 r t aN  t 0 N
în care:
t ar t aN
DA r
 ş i DA N
 (2.66)
t ar  t 0 r t aN  t 0 N
Ţinând cont de (2.66), egalitatea (2.65) devine:

P Nr DA r
 P NS DA N
din care se obţine:

DA
P Nr  P NS
N (2.67)
DA r
Deoarece utilizarea relaţiei (2.67), care presupune pierderile constante neglijabile, duce
la erori destul de mari este necesar a se folosi un coeficient de corecţie  , stabilit pe cale
experimentală, care să înmulţească valoarea puterii  r  f (i ) corespunzătoare duratei de
acţionare reale.
În acest caz relaţia (2.67) devine:
DA
P NC    P NS
N
(2.68)
DA r
în care P NC reprezintă putere nominală corectată a motorului ales.
27
În tabelul nr. 2.5 sunt indicate pentru orientare câteva valori ale coeficientului  , pentru
unele tipuri de motoare mai frecvent folosite în practică.
Tabel nr.2.5.
DAr [%]
Tipul motorului
15 20 25 30 35 40
Închis 1,04 1,03 1 0,99 0,95 0,93
Asincron
Deschis 1,01 1,01 1 0,98 0,97 0,96
Curent Închis 1,01 1,05 1 0,99 0,96 0,94
continuu Deschis 0,85 0,95 1 1,05 1,11 1,15
Din puterea nominală corectată se calculează cuplul pe care-l poate dezvolta motorul în
noile condiţii:
P NC
M NC
 9550   Nm  (2.69)
nN
Pentru verificare este necesar să fie satisfăcută relaţia: M e

 M NC
(2.70)
în care M e
se determină cu relaţia (2.62). În cazul în care relaţia (2.70) nu este satisfăcută se
va alege un alt motor cu o putere mai mare. Din categoria motoarelor electrice destinate
funcţionării în serviciu intermitent fac parte şi cele de acţionare a vinciurilor de încărcare –
descărcare cu bigi de marfă şi a cranicelor.
Alegerea puterii motoarelor de acţionare a mecanismelor navale cu sarcini intermitente
se face pe baza puterii staţionare rezultate din procesul tehnologic, verificarea la încălzire
făcându-se prin metoda cuplului sau curentului echivalent.
În cazul verificării la încălzire a motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit, este necesar
să se treacă de la cupluri la curenţi şi să se determine curentul echivalent.
Calculul funcţiei I  f  s  ,presupunând cunoscută caracteristica mecanică naturală
1
n  f M  sau M  f s  , se face cu ajutorul relaţiilor:

2
 sk 
1  
 s 
 N  (2.71)
I1  I1N
2
 sk 
1  
 s 
respectiv
1
I1  I1 p (2.72)
2
 sk 
1  
 s 
În cazul motoarelor asincrone cu alunecare mărită (un astfel de exemplu va fi prezentat
în capitolul 6.) , la determinarea funcţiei I  f  s  se poate utiliza următoarea expresie:
1
(2.73)
28
1  sk
2
I1  I1 p
2
 sk 
1  
 s  .
De reţinut!
Teste de autoevaluare 1
Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 1
29
Rezolvare
Concluzii
1. SERVICII DE FUNCŢIONARE
Regimul de funcţionare al unei maşini electrice constă din

ansamblul valorilor numerice ale mărimilor electrice şi mecanice care
caracterizează funcţionarea sa la un moment dat.
Serviciul de funcţionare al unei maşini electrice constă în
precizarea succesiunii şi duratei de menţinere a regimurilor care îl
compun.
Serviciul tip de funcţionare al unei maşini electrice reprezintă un
serviciu de funcţionare convenţională care este caracterizat printr-o
succesiune standardizată a regimurilor sale componente.
În sistemele electrice de acţionare, motoarele sunt obligate să
funcţioneze în diferite servicii, impuse de procesul tehnologic şi de
productivitatea maşinilor de lucru. În practica construcţiei motoarelor
electrice, acestea sunt proiectate pentru un anumit serviciu nominal,
care reprezintă un serviciu de funcţionare tip, atribuit acestora, la care
ele corespund integral.
Dintre cele opt servicii tip, definite ca servicii nominale standard
în STAS 1893-72, în cazul motoarelor de acţionare a mecanismelor
navale se întâlnesc mai frecvent următoarele:
– S1 - continuu;
– S2 - de scurtă durată;
– S3 - intermitent periodic.
În figura nr.2.4 sunt reprezentate grafic cele trei servicii de
funcţionare amintite,
30
Fig. nr. 2.4. – Reprezentarea grafică a serviciilor de funcționare.

indicându-se variaţia în timp a pierderilor totale de putere Q , a
încălzirii  şi a vitezei unghiulare  .
Serviciul continuu, notat convenţional cu indicativul S1, se
caracterizează prin aceea că motorul funcţionează aperiodic, cu o
sarcină constantă într-un interval de timp t  3  4  T , suficient pentru
a
ca echilibrul termic să fie atins. În acest interval de timp, diferitele

părţi ale motorului ajung la supratemperaturile lor de regim staţionar.
Deşi la pornire pierderile totale de putere sunt mai mari decât
pierderile de durată, influenţa acestei majorări asupra procesului
termic al motorului este neglijabilă, pornirile având loc la intervale
mari de timp.
Un astfel de serviciu corespunde motoarelor de acţionare a
pompelor ce deservesc motorul principal de marş şi motoarele
auxiliare, compresoarelor, ventilatoarelor etc.
Serviciul de scurtă durată, notat convenţional cu indicativul S2, se
caracterizează printr-o funcţionare aperiodică a motorului cu sarcină
constantă într-un interval de timp t  3  4  T , inferior deci celui
a
necesar atingerii echilibrului termic.

Motorul este deconectat apoi de la reţea, o perioadă de timp
t0   3  4  T  suficientă ca el să se răcească până la temperatura
mediului ambiant, o nouă funcţionare având loc după răcirea completă

a sa.
Duratele standardizate pentru intervalul activ de timp ta sunt 10,
30, 60 şi 90 minute.
vinciurilor de ancoră, vinciurilor traul etc.
31
Serviciul intermitent periodic, notat convenţional cu indicativul

S3, se caracterizează printr-o funcţionare ciclică a motorului electric,
un ciclu de durată t fiind compus dintr-un timp activ t , în care
c a
motorul este încărcat cu o sarcină constantă şi un timp de pauză t0 .

Deoarece sunt îndeplinite condiţiile t a  3  4  T şi t 0  3  4  T  , rezultă
că nu se atinge echilibrul termic în cursul unui ciclu de funcţionare.
Încălzirea motorului nu este influenţată de porniri sau frânări.
vinciurilor de încărcare-descărcare. STAS 1893-72 mai precizează că
dacă frecvenţa de conectare este mai mare decât 6 se adoptă una din
valorile 60, 90, 120, 240, 360, 480 sau 600 de conectări pe oră
Bibliografie
 GHEORGHIU S., “ Maşini şi Acţionări Electrice “,Ed.
A.N.M.B.,Constanţa,2006 ;
 GHEORGHIU S., Maşini şi Sisteme de Acţionări Electrice Navale,
Ed.ACADEMIA ROMĂNĂ, Bucureşti,2004 ;
 GHEORGHIU S., “ Maşini şi Acţionări Electrice “,Ed.
A.N.M.B.,Constanţa,2006;
 GHEORGHIU S., CONSTANTINESCU M., “Acţionări Electice Navale “,
IMMB Constanţa, 1986;
 NANU D. “Actionarea electrica a mecanismelor de punte”,Ed.Muntenia,2001;
 GHEORGHIU S., DELIU F., CONSTANTINESCU M., “Acţionări Electice
Navale “,Ed. A.N.M.B., Constanţa, 2010 ;
 DORDESCU M., GHEORGHIU S., Sisteme de Acţionări Electrice,
Ed.Nautica, Constanţa,2015;
 DORDESCU M., GHEORGHIU S., Acţionări Electrice Navale, Ed.Nautica,
Constanţa,2015;
 DORDESCU M., GHEORGHIU S. Acţionări Electrice Navale - note curs
pentru studenti, -CD la DIFR.
32

Unitatea de Invatare 1 - SAE2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Unitatea de Invatare 1 - SAE2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ALEGEREA PUTERII MOTOARELOR ELECTRICE DE ACŢIONARE

Unitatea de învăţare nr. 1

1.1 Încălzirea şi rãcirea maşinilor electrice.Servicii de funcţionare ale 2

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

1.1 Încălzirea şi rãcirea maşinilor electrice.Servicii de funcţionare

Alegerea motorului electric corespunzător unei anumite acţionări se face luând în

2.1. Încălzirea şi răcirea motoarelor electrice

Pierderi în fier Curenţi turbionari

Pierderi cupru (prin statorice şi rotorice

R - rezistenţa activă a înfăşurărilor;

Tabel nr. 2.2.

Calculul încălzirii maşinilor electrice presupune determinarea temperaturilor de regim şi

în care s-a notat cu:

 p - pierderile totale din maşină;

Dacă notăm cu Q cantitatea de căldură care se degajă în maşină în unitatea de timp, ea

Separând variabilele în ecuaţia (2.1) se obţine:

Fig.nr. 2.1 - Variaţia temperaturii de încălzire a mașinii.

Într-adevăr, din ecuaţia (2.7.), pentru t  T rezultă:

Practic, constanta de timp a încălzirii are o importanţă deosebită în determinarea

Tabel nr. 2.3.

Motoare de curent continuu, de execuţie deschisă,

Dacă maşina lucrează în regim de durată cu încărcarea nominală Pn , căreia îi corespund

temperatura maximă atinsă în cazul stabilirii echilibrului termic fiind:

Fig.nr.2.2. - Curbe de încălzire.

Considerând că temperatura maximă admisă pentru clasa de izolaţie a motorului este

maximă. Dacă după un timp de funcţionare se întrerupe alimentarea motorului electric,

şi rezolvând ecuaţia în raport cu  se obţine:

în care: T   C / A  s  - reprezintă constanta de timp termică a răcirii.

de coordonate t  0 şi    max şi tinzând asimptotic la axa absciselor, adică temperatura

Fig.nr.2.3. - Curba răcirii mașinii.

Fig. nr. 2.4. – Reprezentarea grafică a serviciilor de funcționare.

Motorul este deconectat apoi de la reţea, o perioadă de timp t 0  3  4  T  suficientă ca

Un astfel de serviciu corespunde motoarelor de acţionare a vinciurilor de ancoră,

1.2 Alegerea puterii motoarelor electrice funcţionând în serviciul

ALEGEREA PUTERII MOTOARELOR ELECTRICE DE ACŢIONARE

Motoarele electrice ce funcţionează în serviciu continuu pot fi încărcate cu sarcini

2.3.1. ALEGEREA PUTERII MOTOARELOR ELECTRICE FUNCŢIONÂND ÎN

Numai în anumite cazuri este necesar să se verifice cuplul de pornire al motorului,

- se determină puterea de calcul Pc , corespunzătoare cuplului M sr

ns - reprezintă turaţia la arborele ML;

- din cataloagele de motoare electrice destinate serviciului continuu S1 se alege un

2.3.2. ALEGEREA MOTOARELOR ELECTRICE FUNCŢIONÂND ÎN SERVICIU

Alegerea puterii motorului electric funcţionând cu sarcină de durată, variabilă în timp

Fig.nr. 2.5 – Diagrama de variație în trepte a sarcinii.

2.3.2.1. Metoda pierderilor medii

Presupunem că se cunoaşte diagrama de pierderi a motorului dată de pierderile

t1 , t 2 ,  , t n (figura nr. 2.5.).

Această metodă se bazează pe observaţia des confirmată în practică, că în regim termic

constante, egale cu Qe , încălzirea maşinii la sfârşitul ciclului de funcţionare tc fiind aceeaşi

În cazul diagramei de sarcină reale, variaţia supratemperaturii motorului, în baza relaţiei

Înmulţind relaţia (2.20) cu A T şi ţinând seama de faptul că t c  t1  t 2    t n , rezultă

Aproximaţia dată de relaţia (2.21) este suficientă dacă t T  0 ,2 .

- se calculează pierderile medii cu relaţia (2.21) şi se verifică relaţia:

Se aplică la motoarele cu autoventilaţie şi turaţie practic constantă (caracteristică

2.3.2.2. Metoda curentului echivalent

va depăşi încălzirea maximă admisă  max .

unde: R - rezistenţa indusului;

Ţinând cont de (2.25) ecuaţia (2.24) devine:

T – constanta de timp pentru perioada de pauză.

unde: t 0   t 0 - timpul de pauză corectat;

Fig.nr. 2.6. – Diagramă de sarcină și variația turației în timp.

Conform celor arătate anterior, pentru a putea considera T  ct . pe întreg ciclul de

în care factorii de corecţie se consideră egali cu: