Ceel Curs

Calitatea energiei electrice
CALITATEA ENERGIEI
ELECTRICE
Curs Master
Sisteme electromecanice complexe
Prof.dr.ing. Mihaela Popescu

CUPRINS
1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND CALITATEA ENERGIEI ELECTRICE ----- 2
1.1. Perturbaţii in reţelele electrice -------------------------------------------------------------- 2
1.2. Indicatori de calitate a energiei electrice -------------------------------------------------- 3
1.2.1. Frecvenţa tensiunii de alimentare ---------------------------------------------------- 4
1.2.2. Amplitudinea tensiunii pe barele de alimentare ------------------------------------ 4
1.2.3. Fluctuaţiile de tensiune ---------------------------------------------------------------- 6
1.2.4. Supratensiuni --------------------------------------------------------------------------- 9
1.2.5. Goluri de tensiune şi întreruperi scurte ale alimentării -------------------------- 10
1.2.6. Interarmonici ------------------------------------------------------------------------- 12
1.2.7. Nesimetrii ----------------------------------------------------------------------------- 15
1.2.8. Transmisia de semnale prin reţea -------------------------------------------------- 20
2. PERTURBAŢII ARMONICE ÎN SISTEMELE ELECTRICE ----------------------------- 22
2.1. Seriile Fourier si metodele analitice ----------------------------------------------------- 22
2.2. Surse de armonici -------------------------------------------------------------------------- 27
2.3. Tensiuni armonice -------------------------------------------------------------------------- 32
2.4. Efectele armonicilor------------------------------------------------------------------------ 34
2.5. Cuantificarea gradului de distorsiune armonică ---------------------------------------- 38
3. ARMONICILE ŞI FACTORUL DE PUTERE ----------------------------------------------- 42
3.1. Generalităţi ------------------------------------------------------------------------------ 42
3.2. Cazul sarcinilor monofazate ---------------------------------------------------------- 43
3.3. Cazul sarcinilor trifazate -------------------------------------------------------------- 48
4. LIMITE PENTRU ARMONICILE DE CURENT ------------------------------------------- 57
4.1. Generalităţi ---------------------------------------------------------------------------------- 57
4.2. Clasificarea echipamentelor --------------------------------------------------------------- 57
4.3. Cerinţe generale ---------------------------------------------------------------------------- 59
4.4. Condiţii pentru măsurarea armonicilor de curent--------------------------------------- 60
4.5. Limite admise pentru armonici ----------------------------------------------------------- 60
5. ARMONICILE GENERATE DE SA CU MCC ŞI REDRESOARE COMANDATE -- 66
5.1. Structura şi particularităţile de funcţionare---------------------------------------------- 66
5.2. Analiza armonică a curentului în primarul şi secundarul transformatorului -------- 67
5.3. Influenţa comutaţiei ------------------------------------------------------------------------ 70
5.4. Influenţa inductivităţii de filtrare --------------------------------------------------------- 74
5.5. Considerarea comutaţiei şi a pulsaţiilor curentului prin motor ----------------------- 80
6. CALITATEA ENERGIEI ÎN SA CU MA ŞI CONVERTOARE STATICE
INDIRECTE DE TENSIUNE ŞI FRECVENŢĂ -------------------------------------------- 94
6.1. Generalităţi ---------------------------------------------------------------------------------- 94
6.2. Cazul redresorului monofazat------------------------------------------------------------- 97
6.3. Cazul redresorului trifazat ---------------------------------------------------------------- 114
7. DIMINUAREA CONŢINUTULUI DE ARMONICI --------------------------------------- 125
7.1. Identificarea problemei armonicilor ---------------------------------------------------- 125
7.2. Standarde şi recomandări ----------------------------------------------------------------- 125
7.3. Soluţii pentru problemele armonicilor -------------------------------------------------- 127
7.3.1. Filtre pasive de intrare --------------------------------------------------------- 130
7.3.2. Utilizarea filtrelor active ------------------------------------------------------ 141
1
NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND

CALITATEA ENERGIEI ELECTRICE
1.1. PERTURBAŢII IN REŢELELE ELECTRICE
Cauzele perturbaţiilor care apar în reţeaua de alimentare sunt diverse şi se
pot împărţi în două mari categorii:
A. cauze aleatoare;
B. cauze cu caracter permanent sau semipermanent.
Cauzele aleatoare sunt fenomene cu caracter accidental, cum ar fi
trăsnetul. Perturbaţiile pe care acestea le determină sunt localizate fie în elementele
reţelei (linii, cabluri, transformatoare, etc.), fie în instalaţiile de la consumator.
Aceste perturbaţii sunt:
A.1. golurile de tensiune şi întreruperile bruşte, cauzate, în principal, de
defecte trecătoare în reţele şi determină funcţionarea protecţiilor şi automatizărilor
de repunere sub tensiune;
A.2. întreruperile de lungă durată (>1 min.), care sunt consecinţe ale unor
defecte permanente în reţele şi care necesită intervenţia omului;
A.3. supratensiunile tranzitorii, datorate fie descărcărilor atmosferice, fie,
mai frecvent, comutaţiilor echipamentelor electrice.
Cauzele permanente sau semipermanente apar pe perioade bine
determinate şi sunt generate de echipamente instalate la utilizatorii de energie
electrică. Funcţionarea unor asemenea echipamente este caracterizată fie de
nesimetria curenţilor pe cele trei faze, fie de curenţi a căror amplitudine variază
brusc şi de o manieră importantă, fie de curenţi a căror formă de undă este
nesinusoidală. Unele echipamente pot prezenta unul sau două din aspectele de mai
sus sau chiar ansamblul lor. Perturbaţiile care rezultă constau în:
B.1. variaţii lente de tensiune datorate unor consumatori a căror sarcină
variază lent, şi care, pot fi corectate cu ajutorul regulatoarelor de sarcină care
echipează unele transformatoare;
B.2. variaţii rapide de tensiune care rezultă din comutaţia sarcinilor mari
(pornirea motoarelor mari);
B.3. fluctuaţii rapide de tensiune (fenomenul de flicker), produse de
echipamente cu variaţie rapidă a sarcinii (cuptoare cu arc, echipamente de sudare,
instalaţii electrotermice cu rezistoare prevăzute cu variatoare de tensiune);
B.4. armonici (generate îndeosebi de convertoarele statice de putere);
B5. inter-armonici (generate, de asemenea, de convertoarele statice de
putere);
B.6. tensiuni nesimetrice care rezultă din alimentarea sarcinilor
dezechilibrate (în special a sarcinilor monofazate, alimentate între fazele reţelelor,
cum ar fi instalaţii electrotermice cu inducţie sau staţiile de tracţiune feroviară la
frecvenţă industrială).
2
O sinteză a surselor de perturbaţii şi a efectelor produse în reţelele electrice

de joasă frecvenţă este dată în tabelul 1.1.
Particularitatea
Sursele de perturbaţii Perturbaţia emisă
sursei de perturbaţii
Dispozitive magnetice Armonici
saturabile, lămpi cu
descărcare
Caracteristică Cuptoare cu arc, instalaţii Armonici, interarmonici,
nelineară de sudare cu arc de c.a. fluctuaţii de tensiune,
dezechilibre.
Transformatoare la Armonici, goluri de
punerea sub tensiune tensiune.
Sarcină cu Convertoare statice Armonici, interarmonici.
comutaţie Dispozitive de comandă Fluctuaţii de tensiune,
electronică în tren de unde. dezechilibre.
Condensatoare, filtre şi Interarmonici,
Sarcină comutată motoare la punerea sub goluri de tensiune.
tensiune
Tab. 1.1 Sursele de perturbaţii şi efectele produse în reţelele electrice de
joasă frecvenţă
1.2. INDICATORI DE CALITATE A ENERGIEI

ELECTRICE
Calitatea energiei electrice este influenţată atât de furnizor cât şi de
consumatori. În acest sens, indicatorii de calitate pot fi împărţiţi în indicatori
primari, care depind în primul rând de furnizorul de energie şi indicatori
secundari, care sunt influenţaţi, în principal, de funcţionarea consumatorilor.
În categoria indicatorilor primari de calitate intră:
1. frecvenţa;
2. amplitudinea tensiunii pe barele de alimentare;
3. fluctuaţiile de tensiune (limitate prin sistemele de protecţie din reţea);
4. supratensiuni şi goluri de tensiune, limitate de funcţionarea protecţiei
prin relee;
5. întreruperile de scurtă şi lungă durată, care definesc un parametru de
calitate al serviciilor de alimentare cu energie electrică stabilit de furnizor
împreună cu consumatorul.
Indicatorii secundari sunt determinaţi de următoarele perturbaţii produse de
consumatori:
1. armonici şi interarmonici (regimuri nesinusoidale);
2. fluctuaţii rapide de tensiune (efect de flicker);
3. nesimetrii.
3
1.2.1. Frecvenţa tensiunii de alimentare

Frecvenţa reţelei de distribuţie este direct determinată de viteza de rotaţie a
generatoarelor din centralele electrice. La un moment dat, frecvenţa depinde de
echilibrul dinamic al puterii generate şi al celei consumate. În consecinţă, la
modificarea acestui echilibru dinamic, are loc şi o variaţie a frecvenţei. Mărimea şi
durata acestei variaţii depinde de modul în care se schimbă sarcina şi de capacitatea
sistemului de generare a energiei de a se adapta la această schimbare. Atunci când
alimentarea reţelei se face de la un invertor, frecvenţa este fixă deoarece este dată de
un circuit intern al acestuia.
Frecvenţa reţelei publice de distribuţie a energiei electrice este
corespunzătoare dacă valoarea sa este cuprinsă într-o mică bandă în jurul valorii
nominale indicată de producător (50 Hz sau 60 Hz). Variaţiile frecvenţei tensiunii
reţelei de alimentare, sunt garantate de către producători, de regulă la  0,5 Hz în
jurul valorii nominale.
1.2.1.1. Surse ale variaţiilor frecvenţei

Capacitatea de producţie a sistemului care alimentează reţeaua de distribuţie
este excedentară capacităţi de consum, tocmai pentru a permite menţinerea
frecvenţei în plaja dorită.
Cu toate acestea pot să apară situaţii deosebite când, un număr important de
unităţi de producere sau de consumatori, dispar şi drept urmare, frecvenţa iese din
plaja permisă. În acest caz, o serie de consumatori sau de unităţi de producere
trebuie, automat sau manual, deconectaţi, pentru a restabili echilibrul puterilor cât
mai repede posibil. De asemenea, motoarele electrice neprevăzute cu reglaj de
viteză, vor funcţiona la putere mai mică şi la frecvenţă mai mică. Astfel, deficitul de
putere produsă este compensat prin reducerea consumului.
1.2.1.2. Efectele variaţiei frecvenţei

Dacă valorile frecvenţei rămân în limitele permise, principalele efecte ale
variaţiilor de frecvenţă se manifestă în modificarea puterii şi vitezei de rotaţie a
motoarelor electrice asincrone şi sincrone. Mărimea şi sensul modificării depind de
caracteristica cuplului static.
În acelaşi timp, ceasurile electrice (pilotate de frecvenţa reţelei) vor rămâne
în urmă sau o vor lua înainte, după cum frecvenţa este mai mică sau mai mare decât
valoarea nominală.
De asemenea, variaţiile frecvenţei afectează buna funcţionare a filtrelor de
armonici.
1.2.2. Amplitudinea tensiunii pe barele de alimentare

Variaţiile lente de tensiune se datorează în special căderilor de tensiune pe
linii şi în transformatoare şi pot fi periodice, cu ciclu zilnic sau săptămânal, sau
aleatoare.
4
La rândul lor, căderile de tensiune depind de circulaţia de puteri şi/sau

topologia reţelei electrice în funcţiune, precum şi modificării periodice a puterilor
absorbite de consumatori.
Principalii indicatori ce caracterizează abaterile de tensiune se definesc şi
se aplică, şi în funcţie de particularităţile sarcinii.
1. Abaterea procentuală a tensiunii de serviciu Us, într-un anumit punct şi la un
moment dat, faţă de tensiunea nominală UN:
U U (1. 1)
U  s N
x 100 % 
UN
Conform normelor în vigoare în România, abaterile procentuale admisibile ale
tensiunii de serviciu în punctele de livrare, pentru reţelele având tensiunile sub 220
kV nu trebuie să depăşească 10. Pentru tensiuni nominale peste 220 kV abaterile
de tensiune nu sunt standardizate.
Abaterile admisibile la bornele receptoarelor electrice, se stabilesc prin standarde
proprii fiecărei categorii de receptoare, acestea fiind cuprinse în general în intervalul
(5... 10) (Tab. 1.3).
Abaterea procentuală admisă

Tipul receptorului

Motoare electrice 5
Convertoare cu semiconductoare -5+10
Instalaţii de sudare 10
Lămpi electrice 5
Tab. 1.2 Abaterile procentuale adimisibile ale tensiunii de alimentare, pentu
diferite receptoare
Abaterea de tensiune U nu poate caracteriza complet regimul de tensiune într-o
reţea, mai ales, în cazul unor receptoare ale căror performanţe depind pronunţat de
nivelul tensiunii. Astfel, este necesară utilizarea unor indicatori suplimentari ai
calităţii tensiunii.
2. Valoarea medie a abaterii tensiunii faţă de tensiunea nominală într-un interval
T:
T
I
U med 
T  Udt .
0
(1. 2)
Acest indicator fixează nivelul mediu al tensiunii şi dă indicaţii asupra corectitudinii

alegerii treptei de reglaj a transformatorului.
3. Gradul de iregularitate sau abaterea medie pătratică:

T
1
q 
T 0 
U 2 dt (1. 3)
5
Indicatorul caracterizează mai complet regimul de tensiune considerându-se

următoarele limite de apreciere a calităţii tensiunii:
 q2 < 10 % - foarte bună;
 q2 = 20 % - bună;
 q2 = 50 % - mediocră;
 q2 > 100 % - necorespunzătoare;
4. Abaterea tip a funcţiei de repartiţie a tensiunilor
   q2  U med
2
(1. 4)
Permite să se determine timpul cât tensiunea dintr-un punct depăşeşte anumite
limite.
Variaţiile de tensiune au influenţe, în general nefavorabile, asupra
funcţionării receptoarelor electrice, în deosebi, asupra motoarelor asincrone (Tab.
1.4).
Mărimea U<UN U>UN

Cuplul maxim Scade proporţional Creşte proporţional cu
cu pătratul tensiunii pătratul tensiunii
Curentul de magnetizare Scade Creşte
Pierderile în fier Scad Cresc
Curentul rotoric Creşte Scade
Curentul statoric Creşte Scade
Pierderile totale Cresc Scad
Temperatura în înfăşurări Creşte Scade
Viteza unghiulară Scade puţin Creşte puţin
Puterea activă absorbită În general scade Creşte
Puterea reactivă absorbită În general scade Creşte
Tab. 1.3 Influenţa variaţiei tensiunii de alimentare asupra unui motor
asincron, funcţionând la cuplu static constant
O altă categorie de receptoare influenţate de variaţiile de tensiune o
constituie lămpile electrice. Caracteristicile funcţionale ale lămpilor electrice (flux
luminos, eficacitate luminoasă, putere, durată de funcţionare) sunt puternic
influenţate de nivelul tensiunii de alimentare. Calitativ, valoarea tuturor
parametrilor menţionaţi, cu excepţia duratei de viaţă, creşte la creşterea tensiunii şi
scade la scăderea tensiunii.
1.2.3. Fluctuaţiile de tensiune

Fluctuaţiile de tensiune sunt considerate variaţiile de tensiune cu caracter
repetitiv, ciclice sau aleatorii ale căror valori nu depăşesc 10% din tensiunea
nominală şi care au loc cu un gradient U / t mai mare de 15.
6
Astfel de variaţii, unele cunoscute (prin efectul lor) şi sub numele de flicker,
sunt cauzate de solicitările de putere care rezultă din funcţionarea cu şocuri a unor
consumatori, cum ar fi frigidere, ascensoare, aparate de sudură (pentru reţele de
joasă tensiune) sau pompe, locomotive electrice, laminoare, cuptoare cu arc (pentru
reţele de medie tensiune). Pot fi astfel, fluctuaţii sinusoidale (Fig. 1.1) sau fluctuaţii
dreptunghiulare (Fig. 1.2), ale amplitudinii tensiunii.
Fig. 1.2 Exemplu de fluctuaţie sinusoidală a tensiunii
Fig. 1.1 Exemplu de fluctuaţie dreptunghiulară a tensiunii
Trebuie făcută o distincţie clară între fluctuaţiile de tensiune definite aici şi

variaţiile lente ale tensiunii datorate modificării valorilor unor sarcini conectate la
reţea (1.2.2).
Există mai multe tipuri de fluctuaţii, clasificate astfel :

1. Tip a) schimbări periodice, rectangulare ale tensiunii (Fig. 1.3a)
(datorate, spre exemplu, comutării periodice a unei sarcini rezistive);
2. Tip b) variaţii treaptă ale tensiunii, neperiodice şi inegale (Fig. 1.3b)
(datorate, spre exemplu, comutării mai multor sarcini
rezistive);
7
3. Tip c) variaţii ale tensiunii, nu toate în treaptă (Fig. 1.3c) (datorate,

spre exemplu, comutării unor sarcini nerezistive);
4. Tip d) fluctuaţii aleatoare ale tensiunii (Fig. 1.3d) (datorate, spre
exemplu, comutării periodice sau aleatoare ale
consumatorilor);
Fig. 1.3 Diverse tipuri de variaţie a amplitudinii tensiunii
Două sau mai multe variaţii în acelaşi sens, care au loc pe o perioadă care
nu depăşeşte 30 ms, sunt considerate o singură schimbare.
Mărimea fluctuaţiei de tensiune Uf se defineşte ca:
U max  U min
U f   100 [%], (1. 5)
UN
unde Umax , Umin reprezintă valorile efictive maximă, respectiv minimă, ale tensiunii.
Din punct de vedere cantitativ, fenomenul de flicker este caracterizat prin
doza de flicker (Df ) definită de expresia
T
Df   a102 dt . (1. 6)
0
unde a10 este fluctuaţia sinusoidală cu frecvenţa de 10 Hz, echivalentă din punct de
vedere al efectului de flicker cu fluctuaţia reală a tensiunii care prezintă amplitudini
şi frecvenţe aleatorii
a102  g i2 ai2 (1. 7)
în care ai este amplitudinea fluctuaţiei de frecvenţă i, iar gi sunt coeficienţi care
depind de frecvenţă şi se determină experimental.
Din punct de vedere calitativ, se utilizează doi indicatori specifici, pentru
aprecierea fenomenului de flicker.
1.2.3.1. Surse ale fluctuaţiilor de tensiune

În reţelele de j.t., echipamentele electrocasnice sunt surse semnificative ale
fluctuaţiilor de tensiune. Fiecare echipament afectează, însă, un număr limitat de alţi
8
consumatori. De asemenea, surse principale ale fluctuaţiilor de tensiune, sunt unii

consumatori industriali:
- instalaţiile de sudat;
- laminoarele;
- instalaţiile de extracţie minieră;
- cuptoarele cu arc.
Fluctuaţii de tensiune similare variaţiilor treaptă se produc la conectarea
sau deconectarea bateriilor de condensatoare sau a sarcinilor mari.
Este important, şi aceasta este deosebirea faţă de echipamentele
electrocasnice, că fluctuaţiile produse de consumatorii industriali, afectează
majoritatea consumatorilor conectaţi la aceeaşi sursă de energie. Deoarece
impedanţa reţelelor de alimentare variază într-un domeniu larg, condiţiile de
influenţare se modifică substanţial, de la substaţia de alimentare până la extremitatea
reţelei.
1.2.3.2. Efectele fluctuaţiilor de tensiune

În general, atât timp cât amplitudinea fluctuaţiilor nu depăşeşte 10%,
majoritatea echipamentelor nu sunt afectate direct de aceasta.
Principalele efecte ce pot fi determinate de aceste fluctuaţii sunt efectul de
flicker şi fluctuaţia intensităţii luminii dată de becurile cu incandescenţă.
Disconfortul dat de aceste fenomene depinde de amplitudinea, frecvenţele
componente, rata de producere şi durata fluctuaţiilor. Echipamentele caracterizate de
constante de timp mari, cum sunt instalaţiile de încălzit, nu sunt afectate, dar altele,
cum sunt televizoarele, echipamentele electronice de comandă şi calculatoarele, sunt
sensibile la fluctuaţiile de tensiune.
Efectul de flicker se măsoară cu aparate numite flickermetre, iar în cazul
fluctuaţiilor continue (cuptoare cu arc şi cicloconvertoare), poate fi măsurat efectul
suprapus al câtorva armonici.
Normativele în vigoare stipulează că în instalaţiile existente la care se
semnalează efectul de flicker, deţinătorul receptoarelor perturbatoare este obligat să
procedeze la măsurarea şi înregistrarea fluctuaţiilor de tensiune, în condiţiile de
sarcină maximă a instalaţiilor, în vederea stabilirii măsurilor de suprimare sau
limitare a efectului respectiv.
Se recomandă ca determinarea caracteristicilor fluctuaţiilor de tensiune să se
facă prin următoarele metode:
1. pentru receptoarele cu şocuri de putere reactivă cu caracter ciclic (pompe şi
compresoare cu piston) sau cu caracter previzibil (laminoare), prin
oscilografierea undei de tensiune şi înregistrarea şocurilor de putere reactivă;
2. pentru cuptoarele cu arc se recomandă ca efectul de flicker să fie măsurat prin
utilizarea unui aparat special numit flickermetru sau, în lipsa acestuia, se admite
determinarea fluctuaţiilor de tensiune cu metoda oscilografierii undei de
tensiune.
1.2.4. Supratensiuni
9
O clasificare generală a supratensiunilor se poate face după durata acestora,

existând:
1. supratensiuni de durată;
2. supratensiuni temporare;
3. supratensiuni interne;
4. supratensiuni atmosferice.
Pentru cuantificarea supratensiunilor sunt utilizaţi trei indicatori.
1. Coeficientul de supratensiune,
U max
k . (1. 8)
Uf
2. Coeficientul de supratensiune care caracterizează valoarea relativă a
supratensiunilor de durată,
U per
k per  2 * . (1. 9)
Uf
3. Coeficientul de şoc,
U max
k soc  . (1. 10)
U per 2
În relaţiile (1.8)-(1.10) intervin mărimile:
Umax - amplitudinea supratensiunii;
Uf - amplitudinea tensiunii pe fază;
Uper - valoarea efectivă a supratensiunii de durată.
1.2.5. Goluri de tensiune şi întreruperi scurte ale

alimentării
Golul de tensiune este definit ca fiind scăderea amplitudinii sau a valorii
efictive a tensiunii unei reţele electrice într-un anumit punct al acesteia, cuprinsă
între o valoare minim sesizabilă (10 UN) şi valoarea nominală, care are o durată de
cel mult 3 secunde. Golurile de tensiune pot avea formă treaptă sau forme mai
complexe.
Întreruperile scurte ale alimentării constau în dispariţia tensiunii pentru o
perioadă de timp care nu depăşeşte 1 minut. Astfel, întreruperile scurte pot fi
considerate ca şi goluri de tensiune de 100% şi durata precizată mai sus.
Se definesc patru indicatori principali privind golurile de tensiune.
1. Amplitudinea golului,
U  U f  U N , (1. 11)
unde Uf este valoarea reziduală a tensiunii pe fază (valoarea minimă pe durata
golului), iar UN este valoarea nominală a tensiunii.
10
2. Tensiunea reziduală relativă de fază a golului

Uf
f  , (1. 12)
UN
3. Durata golului de tensiune
t g  t f  t i , (1. 13)
unde ti , tf sunt momentele iniţial şi final ale golului de tensiune, în secunde.
Duratele mai mici decât o semiperioadă nu sunt considerate, deoarece
variaţiile de tensiune cu o astfel de durată sunt caracteristice reţelelor de curent
alternativ.
4. Frecvenţa de apariţie a golurilor
Ng
fa  , (1. 14)
Tr
unde: Ng este numărul de goluri de tensiune care apar în timpul de referinţă Tr.
Este important de subliniat că golurile de tensiune nu pot fi, în totalitate,
evitate şi că, pentru cele mai multe echipamente şi aparate ele sunt acceptabile.
Amplitudinea şi durata golurilor nu pot fi limitate într-o reţea, din punct de
vedere practic, deoarece pot apărea goluri de orice amplitudine în intervalul (10%-
100%)UN şi cu orice durată mai mare de o semiperioadă.
Ceea ce se poate stabili pentru o reţea dată, este rata de apariţie a golurilor,
cu amplitudini şi durate conţinute în intervale date.
De subliniat că, amplitudinile golurilor pot fi diferite pe cele trei faze.
1.2.5.1. Cauze ale golurilor de tensiune

Golurile de tensiune sunt datorate şocurilor de putere sau modificărilor
bruşte şi trecătoare ale impedanţelor transversale ale reţelei, ca urmare a unor
scurtcircuite. Concret, ele apar la comutarea curenţilor foarte mari sau la
funcţionarea şi reanclanşarea echipamentelor de protecţie.
1.2.5.2. Efectele golurilor de tensiune şi întreruperilor scurte ale

alimentării
Efectele tipice pe care golurile de tensiune şi întreruperile scurte ale
alimentării le pot avea sunt:
- stingerea lămpilor cu descărcare în gaze rare;
- funcţionarea incorectă a elementelor de protecţie;
- variaţia vitezei sau chiar oprirea motoarelor electrice;
- funcţionarea incorectă a contactoarelor (pot rămâne conectate superficial,
incomplet) ;
- defectări şi erori, pentru calculatoare şi echipamente electronice de măsură;
- ieşirea din sincronism a maşinilor electrice sincrone;
- defecte de comutare în cazul redresoarelor.
În funcţie de intensitatea acestor efecte, repornirea al instalaţiilor poate
necesita un timp cuprins între câteva minute şi câteva ore.
11
1.2.6. Interarmonici
Între armonicile de curent şi de tensiune din reţea, există unele ale căror
frecvenţe nu sunt multiplii întregi ai frecvenţei fundamentalei şi de aceea, se numesc
interarmonici. Ele pot apărea ca frecvenţe discrete sau ca un spectru de bandă largă.
În evaluarea efectelor nu trebuie utilizată suprapunerea efectelor.
Dacă f1 este frecvenţa fundamentalei, frecvenţa unei interarmonici este
f ≠ nf1 , unde n este un întreg mai mare decât zero.
Specialiştii folosesc şi termenul de subarmonică, care nu are, în mod oficial,
o definiţie, dar are semnicaţia unei interarmonici a cărei frecvenţă este mai mică
decât cea a fundamentalei, respectiv:
f > 0 Hz şi f < f1 .
Conform standardului CEI 61000-2-1, rangul unei interarmonici se notează
cu m şi se calculează ca raportul dintre frecvenţa interarmonicii şi frecvenţa
fundamentalei.
m =f / f1.
Dacă m<1, frecvenţa respectivă poate fi numită frecvenţa subarmonică.
Surse de interarmonici
Sursele de interarmonici pot fi găsite în toate categoriile de reţele (de joasă
tensiune, de medie tensiune şi de înaltă tensiune. Important este că interarmonicile
produse în reţelele de joasă tensiune influenţează numai echipamentele din
vecinătatea lor, pe când cele produse în reţelele de medie şi de înaltă tensiune se
transmit şi în reţelele de joasă tensiune. Amplitudinea acestora este, în general sub
0,5% din cea a fundamentalei, dar poate fi mult mai mare în condiţii de rezonanţă.
Mecanisme uzuale de producere a interarmonicilor:
A) Variaţia amplitudinii şi/sau fazei armonicilor (fundamentala şi cele de ordin
superior) generată de variaţia rapidă (de cele mai multe ori aleatoare) a
curentului de sarcină generează componente în benzile laterale ale frecvenţei
fundamentale a tensiunii de alimentare şi ale armonicilor.
B) Comutaţia elementelor semiconductoare din convertoarele statice conectate
la reţeaua de c.a. nu este sincronizată cu frecvenţa tensiunii de alimentare.
Există situaţii în care cele mecanisme se suprapun.
Principalele surse de interarmonici sunt:

- convertoarele statice indirecte de tensiune şi frecvenţă;
- cicloconvertoarele;
- cascadele subsincrone;
- motoarele asincrone;
- instalaţiile de sudare cu arc (în reţelele de joasă tensiune);
- cuptoarele cu arc (în reţelele de medie şi de înaltă tensiune).
Există, de asemenea, un zgomot de fond în reţelele de joasă tensiune, chiar în
absenţa surselor locale de interarmonici.
A. Convertoarele statice indirecte de tensiune şi frecvenţă (CSITF)
12
Convertoarele statice indirecte de tensiune şi frecvenţă transformă energia de

curent alternativ obţinută de la reţea, tot în energie de curent alternativ a cărei
frecvenţă poate fi modificată prin comandă, la valori mai mari sau mai mici decât
valoarea frecvenţei retelei. Ele sunt formate dintr-un redresor, un circuit intermediar
de c.c. şi un invertor. Tensiunea din circuitul de c.c. este modulată de frecvenţa de
ieşire a convertorului (frecvenţa de comandă a invertorului), care poate avea orice
valoare într-un domeniu dat. Ca urmare, în curentul de intrare în redresor apar
interarmonici care generează interarmonici de tensiune în reţea.
Convertoarele statice indirecte de tensiune şi frecvenţă sunt utilizate, în
special, pentru reglarea vitezei sistemelor de acţionare cu motoare asincrone şi
sincrone care s-au dezvoltat foarte rapid. CSITF pentru acţionările de mică putere
(până la zeci de kW), se conectează direct la reţelele de joasă tensiune, iar pentru
acţionările de medie şi mare putere conectarea la reţelele de medie tensiune se face
prin transformatoare dedicate acestui scop. De asemenea, CSITF sunt utilizate
pentru alimentarea cuptoarelor cu inducţie, de medie frecvenţă.
Frecvenţele armonicilor şi interarmonicilor din curentul absorbit din reţeaua
de alimentare sunt date de relaţia:
 
f v   p1  k   1  f1   p 2  n  f 2 , (1. 1)
unde:
- fv este frecvenţa armonicilor sau interarmonicilor;
- p1 , p2 - numărul de pulsuri al redresorului şi invertorului;
- k şi n sunt numere naturale arbitrare (0,1,2,3…);
- f1 este frecvenţa fundamentalei tensiunii de alimentare a redresorului;
- f2 este frecvenţa fundamentalei tensiunii la ieşirea invertorului.
Benzile laterale adiacente armonicii caracteristice 5 (k=1)

pentru convertoare cu 6 pulsuri (p1=p2=6)
B. Cicloconvertoarele
Cicloconvertoarele transformă un sistem trifazat simetric de tensiuni obţinut
de la reţea, într-un sistem monofazat sau trifazat de tensiuni cu frecvenţa mai mică
decât a sistemului de intrare (uzual sub 15 Hz). Ele sunt formate din două sau mai
multe redresoare complet comandate în punte şi se folosesc în acţionările cu motoare
de viteză redusă şi putere mare (de ordinul MW). Frecvenţele armonicilor şi
interarmonicilor sunt date tot de relaţia (1. 1).
13
C. Cascadele subsincrone
Scopul utilizării cascadelor subsincrone este de a regla viteza motoarelor
asincrone cu rotorul cu inele şi reducerea pierderilor de reglare. Astfel, reostatul de
reglare conectat în circuitul rotoric este înlocuit cu un redresor necomandat şi un
motor de c.c. sau cu un CSITF. Nivelul emisiei de interarmonici este, cel mai
adesea, scăzut.
D. Motoarele asincrone
Motoarele asincrone pot fi surse de interarmonici prin:
- absorbirea unui curent de magnetizare neregulat datorită crestăturilor de pe stator şi
de pe rotor (asociat şi cu saturaţia circuitului magnetic), care generează
interarmonici în reţelele de j.t.
- funcţionarea la cuplu de sarcină variabil (motoare pentru forje, maşini de tăiat,
compresoare, pompe cu piston etc.)
- funcţionarea cu viteză variabilă prin alimentarea de la convertoare statice
- asimetria naturală a motorului (centrarea defectuoasă a rotorului etc.)
La viteze staţionare, frecvenţele perturbatoare sunt, uzual, în domeniul 500 –

2.000 Hz, dar în perioadele de pornire şi reglare a vitezei spectrul poate fi mult mai
larg.
Motoarele devin surse importante de perturbaţii interarmonice când sunt
montate spre finalul unor linii aeriene lungi (peste 1 km), de j.t. Astfel, tensiuni
interarmonice de peste 1% din tensiunea nominală pot fi generate şi pot afecta
receptoarele instalaţiilor de telecomandă.
E. Instalaţiile de sudare cu arc
Instalaţiile de sudat cu arc generează un spectru continuu de frecvenţe, în
bandă largă, pe durata procesului de sudare (variabilă de la o secundă la câteva
secunde). Conectarea acestor instalaţii se face, cel mai frecvent, la reţeaua de j.t., iar
în prezent nu au fost realizate măsurători ale tensiunilor interarmonice produse. De
asemenea, procesul de sudare este intermitent şi solicită, brusc, o putere importantă
producând variaţii rapide de tensiune (flicker). Pentru reducerea acestui efect se
impune ca impedanţa liniei să fie suficient de mică.
14
F. Cuptoarele cu arc
Cuptoarele cu arc produc interarmonici ale căror frecvenţe variază continuu şi
aleator, datorită neregularităţilor curentului de intrare. Ele au putere mare (50 –
100MVA) şi sunt totdeauna conectate la reţele de medie sau înaltă tensiune, astfel
că, pentru a evita variiaţiile mari şi rapide de tensiune, trebuie ca impedanţa reţelei
respective să fie mică. În consecinţă, emisiile interarmonice sunt reduse.
G. Zgomotul de fond
Zgomotul de fond apare ca un zgomot gaussian, cu un spectru de frecvenţe
continuu, între armonici. Până în prezent, nu s-au făcut investigaţii detaliate asupra
nivelului acestuia, dar se ştie că valorile tipice ale tensiunii de zgomot sunt :
- 40 – 50 mV (aproximativ 0,02% din UN) când măsurarea se face cu un
filtru trece bandă de 10 Hz;
- 20 – 25 mV (aproximativ 0,01% din UN) când măsurarea se face cu un
filtru trece bandă de 3 Hz.
1.2.7. Nesimetrii
Un sistem trifazat de tensiuni este nesimetric dacă tensiunile pe faze au
amplitudini diferite sau/şi defazajul dintre două tensiuni succesive diferă de 120
grade.
Gradul de asimetrie este, uzual, definit utilizând componentele simetrice. Se
consideră astfel că, tensiunile de succesiune inversă şi cele homopolare sunt
determinate de existenţa acestor componente în curentul absorbit de unul sau mai
mulţi consumatori.
Teorema lui Fortesque

Un sistem de trei mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă poate fi
descompus în trei sisteme trifazate simetrice de mărimi sinusoidale de succesiune
directă, inversă, respectiv homopolară.
unde a este operatorul complex de rotaţie.
15
Componentele homopolare ale unui sistem trifazat de mărimi sinusoidale

nesimetrice sunt trei mărimi sinusoidale de aceeaşi valoare efectivă şi aceeaşi fază
iniţială.
1
Vh  V  V 2  V 3 
3 1
1

V d  V 1  a V 2  a 2 V 3
3

1
 
V i  V 1  a 2 V 2  a V 3
3
Consecinţe:
1. Într-un circuit trifazat fără conductor neutru (în conexiune stea sau triunghi),
deoarece suma curenţilor de linie este totdeauna nulă (I1 + I2 + I3 = 0),
componenta lor homopolară este nulă pentru orice nesimetrie.
2. Dacă curenţii de fază ai receptorului conectat în triunghi au o componentă
homopolară, aceasta se închide în interiorul triunghiului (consecinţă a punctului
anterior).
3. Dacă există un conductor neutru şi este parcurs de curent, acest curent este
egal cu triplul componentei homopolare a curenţilor de linie (I0 = I1 + I 2 + I 3
= 3Ih ).
4. Suma tensiunilor de linie a unui sistem trifazat este nulă (U12 +U23 +U31 =
0) în orice regim, drept urmare componenta homopolară a tensiunilor de linie
este nulă.
5. Tensiunile de fază ale unui receptor echilibrat în conexiune stea fără
conductor neutru nu au componentă homopolară (conform punctului 1,
curenţii fazelor receptorului nu au componentă homopolară).
Într-un circuit trifazat echilibrat, alimentat cu un sistem simetric de tensiuni,

apare un sistem de asemenea simetric de curenţi, care va avea aceeaşi succesiune a
fazelor ca şi sistemul de tensiuni.
Calculul regimurilor nesimetrice ale circuitelor liniare trifazate
echilibrate se poate face pe baza teoremei superpoziţiei.
Se studiază independent regimurile corespunzătoare câte unuia din sistemele
componente simetrice ale tensiunilor şi apoi se suprapun efectele acestor sisteme de
tensiuni.
16
Datorită caracterului echilibrat al circuitului este suficient să se considere

câte o singură fază şi conductorul neutru, ceea ce permite utilizarea unor scheme
echivalente simple pentru fiecare componentă simetrică.
Cunoscând valorile componentelor simetrice de curent şi de tensiune se
poate aprecia abaterea regimului nesimetric studiat faţă de regimul simetric prin
definirea a două mărimi caracteristice - gradul de disimetrie şi gradul de asimetrie.
Gradul de disimetrie se defineşte ca raportul dintre valoarea efectivă a
componentei inverse şi valoarea efectivă a componentei directe.
Gradul de asimetrie este definit ca raportul dintre valoarea efectivă a

componentei homopolare şi valoarea efectivă a componentei directe
În practică, un sistem de tensiuni sau de curenţi se consideră simetric dacă

atât ed cât şi ea sunt mai mici decât 0,05.
Componentele simetrice ale tensiunilor şi curenţilor pot fi măsurate prin
interconectarea adecvată a trei transformatoare de măsură cu acelaşi raport de
transformare.
De exemplu, înserierea secundarelor a trei transformatoare de tensiune ce au
în primar aplicată tensiunea de fază, permite obţinerea în secundar a sumei acestora,
care este egală cu componenta lor homopolară.
Cauze ale nesimetriei

a) Cauze datorate nesimetriilor temporare: scurtcircuite nesimetrice, întrerupere a
unei faze, defecte la consumatori
b) Cauze datorate nesimetriilor permanente:
- sarcini monofazate sau bifazate concentrate, racordate la reţeaua de alimentare de
tensiune alternative trifazată;
- repartiţia neuniformă a receptoarelor monofazate pe cele trei faze ale retelei
(iluminat stradal, consumatori casnici, etc.);
- receptoare bifazate (aparate de sudare electrică, cuptoare electrice de inducţie la
frecvenţa industrială, tracţiunea electrică, etc.);
- receptoare trifazate de construcţie nesimetrică (cuptoare cu arc electric);
17
- impedanţe diferite ale liniilor electrice pe cele trei faze (în special, liniile electrice
aeriene)
– dezechilibrul permanent al fazelor reţelei, datorat dispunerii spaţiale nesimetrice
a conductoarelor.
Principala cauză a nesimetriei tensiunilor este nesimetria sarcinilor pe

fiecare din cele trei faze.
În reţelele de j.t. (maxim 1kV) consumatorii monofazaţi sunt conectaţi,
aproape în totalitate, între o fază şi nul şi se distribuie, mai mult sau mai puţin
simetric, pe fazele reţelei.
În reţelele de m.t. (între 1kV şi 110kV) şi î.t. (peste 110kV) consumatorii
monofazaţi pot fi conectaţi între două faze sau între o fază şi nul.
Cei mai importanţi consumatori monofazaţi sunt substaţiile de tracţiune
feroviară şi cuptoarele monofazate.
Asimetria tensiunii poate fi calculată, aproximativ, cu relaţia,

maxU iM  U im  i 1, 2,3
3
U
i 1
im
în care:
U iM şi U im sunt valorile maximă şi respectiv medie, pe fiecare din cele trei faze.
Nesimetria determinată de o sarcină monofazată conectată între două faze,
este practic egală cu raportul dintre puterea sarcinii şi puterea de scurtcircuit a reţelei
trifazate.
Propagarea sistemului de tensiuni de succesiune inversă de la o reţea spre o
altă reţea de tensiune superioară este atenuată foarte mult. În cazul propagării de la o
reţea spre o altă reţea de tensiune inferioară, atenuarea depinde de prezenţa maşinilor
rotative trifazate care au un efect de reechilibrare.
Efecte ale tensiunii nesimetrice

1. Încălziri în maşinile electrice rotative de tensiune alternative trifazate
Reactanţa de succesiune inversă a unui motor asincron trifazat este similară
cu reactanţa pe durata pornirii. În consecinţă, un motor asincron trifazat alimentat
de la o sursă nesimetrică de tensiune, va absorbi curenţi cu un grad de
nesimetrie mai mare, respectiv curenţii pe faze pot diferi semnificativ. Încălzirea
suplimentară pe faza (fazele) parcurse de curenţi măriţi nu este compensată de
reducerea pierderilor pe faza (fazele) parcurse de curenţi mai mici şi ca urmare,
încălzirea motorului creşte.
2. Un caz extrem de nesimetrie este dispariţia tensiunii pe o fază care poate
determina distrugerea rapidă a motorului. Pentru a evita astfel de situaţii,
motoarele, dar şi generatoarele, în special cele de putere mare, trebuie echipate cu
dispozitive de protecţie, care să sesizeze apariţia unei nesimetrii semnificative şi să
comande deconectarea maşinii. Deoarece maşinile electrice au constante termice de
18
timp mari, o nesimetrie semnificativă, poate fi suportată pentru un timp variind de la

câteva secunde la câteva minute.
3. Cupluri pulsatorii de frecvenţă ridicată în maşinile electrice rotative,
care reprezintă cupluri inverse de frânare parazite; datorită acestor cupluri apar
vibraţii, care se accentuează în cazul nesimetriilor fluctuante.
4. Redresoarele polifazate sunt, de asemenea, afectate de nesimetria
tensiunilor de alimentare, prin apariţia unor pulsaţii mărite în tensiunea
redresată şi a unor armonici de curent necaracteristice în reţeaua de c.a.
5. Influenţe negative asupra liniilor de telecomunicaţii.
6. Reducerea puterii reactive furnizată de bateriile de condensatoare.
7. Alterarea calităţii energiei electrice distribuite altor clienţi.
Obligaţiile furnizorului de energie electrică:

- este responsabil de calitatea energiei electrice livrată consumatorilor;
- stabileşte, conform normativelor în vigoare, cotele alocate consumatorilor
perturbatori, astfel încât nivelul nesimetriei în reţea să nu depaşească valorile
limită admise;
- monitorizează emisia perturbatoare a consumatorilor şi verifică încadrarea
acestora în limitele alocate;
- transmite consumatorului perturbator datele necesare proiectării instalaţiei de
simetrizare a sarcinii.
Obligatiile consumatorului de energie electrica:

- trebuie să ia masuri ca nesimetria introdusă în reţea să se încadreze în cota
alocată de catre furnizor, astfel încât să nu depaşească nivelul de 2% în punctul
de alimentare;
- transmite furnizorului datele necesare evaluarii emisiilor poluante; în cazul
depăşirii nivelului alocat, va adopta măsuri pentru limitarea nesimetriilor;
- la orice modificare sau ieşire din funcţiune a instalaţiei de limitare a nesimetriilor
este informat furnizorul de energie electrică.
Simetrizarea naturală se realizează prin urmatoarele mijloace:

- transpunerea conductoarelor la liniile electrice aeriene de înaltă tensiune şi foarte
inaltă tensiune;
- reconfigurarea schemei de alimentare a receptoarelor consumatorilor;
- racordarea consumatorilor care introduc nesimetrii la un nivel de tensiune superior.
Simetrizarea artificiala
- schema de simetrizare cu transformatoare monofazate;
- scheme de simetrizare cu compensare.
19
1.2.8. Transmisia de semnale prin reţea

Reţelele electrice au rolul principal de a alimenta consumatorii cu energie
electrică, dar pot fi folosite de către producătorul de energie şi pentru transmiterea
unor semnale.
Nu este permisă comunicarea, prin reţea, între consumatori.
Compatibilitatea electromagnetică trebuie asigurată între semnalele transmise, dar şi
referitor la influenţa lor asupra reţelei şi consumatorilor.
Semnalele utilizate pentru transmiterea informaţiei dintr-un punct spre unul
sau mai multe puncte, au frecvenţe de la 110Hz la 500kHz şi parcurg întreaga reţea
sau numai o parte a acesteia.
Pot fi transmise semnale de la centrul de distribuţie spre consumatori pentru
efectuarea unor operaţii, cum ar fi schimbarea tarifului sau comutarea unor sarcini,
sau dintr-un punct al reţelei spre centrul de distribuţie, care să arate starea de
funcţionare sau valorile indicate de aparate de măsură.
Sistemele care trimit informaţii sau comenzi se numesc “descendente” iar
cele care recepţionează informaţii din puncte indepărtate se numesc “ascendente”.
Se menţionează că, dacă sistemele descendente există deja în diverse variante,
sistemele ascendente sunt, încă, în curs de dezvoltare.
Surse de semnale în reţele

Sistemele de generare a semnalelor transmise prin reţele electrice sunt de
patru tipuri, în funcţie de frecvenţă şi de tipul semnalului generat.
a) Sisteme de telecomandă centralizată (Sisteme de semnale purtătoare de
joasă frecvenţă).
Acestea pot utiliza semnale sinusoidale în gama de frecvenţe 110 Hz – 2 kHz (uzual
în gama 110 Hz – 500 Hz) şi sunt instalate, în principal, pe reţelele de alimentare şi
reţelele industriale. Semnalele injectate au nivele corespunzând tuturor categoriilor
de reţele (î.t, m.t şi j.t.).
b) Sisteme de semnale purtătoare de medie frecvenţă.
Acestea utilizează, de asemenea, semnale sinusoidale, dar în domeniul de
frecvenţe 3 kHz – 20 kHz (de preferinţă 6 kHz – 8 kHz) şi sunt destinate, în
principal, nevoilor utilizatorilor. S-au dezvoltat în ultimii ani astfel că există numai
câteva sisteme descendente cu injectarea unor semnale de medie tensiune.
Caracteristicile acestor semnale nu sunt normalizate şi diferă de la sistem la sistem.
c) Sisteme de semnale purtătoare de radio frecvenţă.
Ele utilizează semnale sinusoidale în domeniul de frecvenţe 20 kHz – 150
kHz (în unele ţări până la 500 kHz) şi de tensiune joasă. Aceste sisteme au aplicaţii
în reţelele de alimentare (până la 95 kHz), la instalaţiile industriale şi comerciale de
j.t. alimentate independent (prin transformatoare proprii) de la reţele de medie
tensiune şi la instalaţii casnice şi comerciale (dispozitive de telecomandă, alarme
diverse, interfoane, etc. – peste 95 kHz).
d) Sisteme de unde particulare
Aceste sisteme generează unde nesinusoidale care se suprapun, pe un anumit
interval de timp, peste tensiunea reţelei. Pot fi utilizate diferite tipuri de semnale:
20
- “impulsuri lungi” care constau în deformarea tensiunii reţelei pe durata a 1,5 –

2 ms, de preferinţă la trecerea prin zero a acesteia, pentru evitarea
fenomenului de fliker;
- “impulsuri scurte” sub forma unor crestături în tensiunea reţelei pe durata a 20
– 50  s;
- “impulsuri ale frecvenţei fundamentale 50/60 Hz” care au durata de o
semiperioadă sau de o perioadă.
Sistemele de unde particulare sunt specifice reţelelor de alimentare şi
injectează semnale de joasă sau medie tensiune.
Efecte ale semnalelor transmise prin reţea

Semnalele sinusoidale de joasă şi medie frecvenţă pot fi considerate ca
trenuri de unde armonice sau interarmonice cu durate sub o secundă (în unele
sisteme până la 6 secunde). Astfel, efectele lor sunt similare cu ale armonicilor sau
interarmonicilor (efecte asupra receptoarelor radio şi de televiziune, asupra
regulatoarelor electronice, a calculatoarelor, etc.).
În unele cazuri, efectele sunt similare cu cele date de modificarea valorii
efective a tensiunii şi pot produce fenomenul de fliker.
Semnalele de radiofrecvenţă pot cauza perturbaţii care pot afecta, prin
conducţie sau radiaţie, receptoarele radio şi de televiziune.
Sistemele de transmisie a semnalelor pot fi, la rândul lor, sensibile la
perturbaţiile existente în reţea, mai ales la armonici şi interarmonici. Apare, astfel,
necesitatea considerării influenţei mutuale a reţelei şi sistemelor de transmisie.
21
2. PERTURBAŢII ARMONICE ÎN
SISTEMELE ELECTRICE
Prezenţa armonicilor, de curent sau de tensiune, este una din
perturbaţiile frecvente în reţelele electrice, iar efectele armonicilor, atât
asupra consumatorului care le generează, cât şi asupra celorlalţi consumatori
situaţi în apropiere, sunt nefavorabile. De aceea, reducerea distorsiunii formei
de undă a tensiunii şi curentului la un nivel acceptabil este o preocupare de
mare actualitate, cu atât mai mult cu cât componentele specifice electronicii
de putere şi, în acelaşi timp, echipamentele sensibile la forma de undă a
tensiunii, sunt din ce în ce mai utilizate.
Armonicile sunt componentele unei forme de undă nesinusoidale
(deformate) şi utilizarea acestora permite analiza oricărei astfel de formă de
undă.
2.1. SERIILE FOURIER ŞI METODELE ANALITICE

Teoria seriilor Fourier a fost introdusă, prima dată, de către
matematicianul si fizicianul Joseph Fourier, în anul 1882. Teoria presupunea
expansiunea funcţiilor arbitrare în diferite tipuri de serii trigonometrice.
Această teorie demonstrează că, orice funcţie periodică (cu perioada
T) poate fi exprimată ca o sumă infinită constituită dintr-o constantă (numită
valoarea medie a funcţiei), un termen de frecvenţă egală cu frecvenţa funcţiei
de analizat (numit armonica fundamentală) şi o serie de componente
armonice ale căror frecvenţe sunt multiplii întregi n (n ≥ 2) ai frecvenţei
fundamentale (numite armonicile de ordinul n) - fig. 2.2.
În sistemele electrice, armonicile sunt unde sinusoidale de curent sau
de tensiune a căror frecvenţă este multiplu al frecvenţei undei deformate.
Fig. 2.1 Forma de undă deformată a unui curent

deformat care conţine armonicile de ordinul 1, 3 şi 5
22
Seriile Fourier stabilesc o relaţie matematică între funcţia în domeniul

timpului şi domeniul frecvenţelor.
2.1.1. Descompunerea in serie Fourier

O funcţie de timp periodică are proprietatea că
f(t)  f(t  T) , (2.1)
pentru orice moment de timp t.
Cea mai mică constantă T care satisface relaţia (2.1) este numită
perioada funcţiei.
Prin iteraţia relaţiei de mai sus, se obţine:
f(t)  f(t  kT), k  0,1, 2,3..... (2.2)
Funcţia f(t) poate fi reprezentată printr-o serie trigonometrică,
1 
f ( t )  A0    Ak cos( kt )  Bk sin( kt ) , (2.3)
2 k 1
unde   2 T este pulsaţia fundamentală, f  1 T este frecvenţa

fundamentală, Ak este amplitudinea armonicilor în cosinus, iar Bk este
amplitudinea armonicilor în sinus.
Expresiile coeficienţilor A0, Ak şi Bk din (2.3) sunt:
2 T/2
A0   f ( t )dt ; (2.4)
T T / 2
2 T/2
Ak   f ( t ) coskt dt ; (2.5)
T T / 2
2 T/2
Bk   f ( t ) sinkt dt . (2.6)
T T / 2
O serie ca cea din (2.3) se numeşte serie trigonometrică Fourier şi
mai poate fi scrisă sub forma:

f ( t )  C0   Ck sinkt   k  , (2.7)
k 1
unde
C0  A0 2 ; (2.8)
Ck  Ak2  Bk2 ; (2.9)
23
A 
k  arctg  k  . (2.10)
 Bk 
Această exprimare, prin relaţia (2.7), evidenţiază mai clar faptul că
seriile Fourier exprimă funcţia periodică sub forma sumei dintre componenta
continuă C0 şi mai multe componente sinusoidale, de diferite frecvenţe.
Componenta corespunzătoare lui k=1 se numeşte componentă fundamentală.
Componenta de pulsaţie k se numeşte armonica de ordinul “k” a funcţiei
periodice, Ck este amplitudinea acesteia, iar k este unghiul fazei acesteia.
Astfel, amplitudinea şi unghiul fazei pentru fiecare armonică determină
forma de undă a funcţie f(t).
Expresia (2.7) poate fi scrisă în complex sub forma

f ( t )   C k e jkt , (2.11)
k  
în care k=0, ±1, ±2,....

1 T/2  jkt
iar C k   f ( t )e dt (2.12)
T T / 2
este amplitudinea spectrală.
Relaţiile între amplitudinea spectrală Ck, coeficienţii dezvoltării în
serie trigonometrică Ak şi Bk, respectiv amplitudinea Fk şi faza iniţială k
sunt:
1
C k   Ak  jBk  ; (2.13)
2
Fk j  k   2 k 
Ck  e . (2.14)
2
Spectrul unui semnal este definit ca mulţimea amplitudinilor Fk ale
armonicilor acestuia sau ca mulţimea dublelor modulelor amplitudinilor
spectrale 2 C k . Spectrul semnalelor periodice e un spectru discret, care se
reprezintă ca un şir discret de valori în funcţie de ordinul k al armonicii.
Funcţii ortogonale
Un set de funcţii  k ( t ) se numeşte ortogonal pe un interval a<t<b
dacă oricare două funcţii i ( t ) şi  j ( t ) satisfac condiţia
24
b 0 , dacă i  j
 i ( t ) j ( t )dt   , (2.15)
a   , dacă i  j
unde γ este o valoare diferită de zero.
Se poate arăta că {1, cosωt,.....coskωt,....sinωt,... sinkωt } este un set
ortogonal de funcţii pe intervalul –T/2<t<T/2.
Astfel, folosind relaţiile ortogonale, se pot găsi expresiile (2.4), (2.5)
şi (2.6) ale coeficienţilor A0, Ak şi Bk.
Simetria undelor
Funcţia f(t) este o funcţie pară dacă are proprietatea
f ( t )  f ( t ) , (2.16)
şi este o funcţie impară dacă
f ( t )   f ( t ) . (2.17)
O funcţie pară este simetrică faţă de ordonată, iar o funcţie impară
este antisimetrică faţă de ordonată.
O funcţie cu perioada T este alternativ simetrică dacă satisface
următoarea condiţie:
f (t )   f (t  T 2 ). (2.18)
Dacă funcţia f(t) este alternativ simetrică şi este pară sau impară,
atunci aceasta prezintă simetrie pară, respectiv impară, pe un sfert de
perioadă.
Folosirea simetriei simplifică calculele coeficienţilor Fourier din
ecuaţiile (2.4) - (2.6). Astfel:
- dacă f(t) este funcţie alternativ simetrică, componenta continuă este nulă,
respectiv A0  0 ;
- dacă f(t) este funcţie pară, dezvoltarea în serie Fourier conţine numai
termenii în cosinus, respectiv Bk  0 ,  k  1,2 ,..... ;
- dacă f(t) este funcţie impară, dezvoltarea în serie Fourier conţine numai
termenii în sinus, respectiv Ak  0,  k  1,2,..... .
2.1.2. Transformata Fourier

Transformata Fourier a funcţiei f(t) este definită ca:

F (  )   f ( t )e  jt dt , (2.19)

25
iar f(t) se numeşte transformata Fourier inversă a lui F(ω) şi este definită ca:
1  jt
f (t )   F (  )e d . (2.20)
2  
Expresiile (2.19) şi (2.20) se mai numesc şi perechea de transformate
Fourier şi ele sunt folosite în intervalul   ,  astfel încât, orice funcţie
definită pe domeniul timpului sau al frecvenţei, să poată fi transformată în
domeniul invers, într-o altă funcţie continuă.
Transformata Fourier oferă posibilitatea de a analiza o funcţie sau o
formă de undă în domeniul de timp şi în domeniul frecvenţei. Astfel, expresia
(2.19) transformă funcţia f(t) într-un spectru de frecvenţă, iar expresia (2.20)
sintetizează un spectru de frecvenţă pentru a obţine o funcţie de timp.
Transformata Fourier discretă

Atunci când spectrul domeniului frecvenţelor şi funcţia în domeniul
timp sunt funcţii periodice eşantionate, cu N eşantioane pe perioadă,
expresiile (2.19) şi (2.20) pot fi reprezentate prin perechea de transformate
Fourier discrete (DTF):
N 1
F ( k )   f ( nT )e  j 2 kn / N , (2.21)
n0
şi
N 1
f ( nT )   F ( k )e j 2 kn / N , (2.22)
k 0
unde, k, n = 0, 1, ..., N-1,   2 / T şi T  T / N .

Transformata Fourier este adesea folosită în analiza armonicilor pentru
că măsurarea este uşor de făcut, datele măsurate prezentându-se sub forma
unei funcţii de timp eşantionată, respectiv printr-o serie de valori
(amplitudini) cunoscute, separate prin intervale de timp fixe.
Analizele Fourier pot fi făcute cu transformatele Fourier discrete,
adesea calculate folosind algoritmul transformatei Fourier Rapidă (FFT).
Tehnicile FFT sunt metode foarte rapide de calcul care permit evaluarea unui
mare număr de funcţii. Există mulţi algoritmi care pot fi uşor folosiţi în
analiza armonică.
2.1.3. Secvenţele de fază ale armonicilor
26
Pentru un sistem trifazat echilibrat, care funcţionează în condiţii de

tensiuni nesinusoidale, armonica de ordinul k a tensiunii se poate scrie, pe
fiecare fază, astfel:
u ak  2U k sin kt ;
 2 
u bk  2U k sin kt  k ; (2.23)
 3 
 2 
u ck  2U k sin kt  k .
 3 
Se constată următoarele aspecte, în funcţie de valorile lui k (tabelul
2.1):
- pentru k=3q+1, armonicile de ordin k ale tensiunilor de fază (uak, ubk şi uck)
sunt în succesiune directă;
- pentru k=3q+2, tensiunile uak, ubk si uck sunt în succesiune inversă, deoarece
faza tensiunii ubk devine kt  2 3 , iar faza tensiunii uck devine
kt  2 3 ;
- pentru k=3q, tensiunile uak, ubk si uck sunt identice sau de succesiune nulă.
Analizând tabelul 2.1, se constată că în sistem există, pe lângă
secvenţele pozitive, şi secvenţele negative şi zero.
De remarcat că, acest model simplu de secvenţă de fază nu se respectă
pentru un sistem neechilibrat, deoarece armonicile de orice ordin conţin trei
secvenţe diferite. În acest caz, este nevoie de o analiză mai complexă.
Tabelul 2.1 Secvenţele armonicilor într-un sistem trifazat echilibrat
Ordinul armonicii 1 2 3 4 5 6 …
Secvenţa de fază + - 0 + - 0 …
2.2. SURSE DE ARMONICI

Armonicile de curent sunt generate, într-o mică măsură şi cu nivele
reduse, de echipamentele de generare, transmisie şi distribuţie a energiei şi, în
cea mai mare parte şi cu nivele importante, de consumatorii industriali şi
casnici. Deoarece majoritatea acestor consumatori au puterea pe fiecare
armonică scăzută, în practică sunt câteva surse care generează armonici de
curent de nivele semnificative.
Cea mai mare parte a consumatorilor electrici racordaţi la reţeaua de
curent alternativ au nevoie, pentru buna lor funcţionare, de o tensiune
sinusoidală de frecvenţă nominală (50 sau 60Hz).
27
În instalaţiile industriale, sarcinile constituite de rezistoare, inductanţe

sau condensatoare, numite şi sarcini pasive, absorb un curent sinusoidal dacă
tensiunea de alimentare este sinusoidală.
Alte sarcini, cum ar fi convertoarele statice, absorb un curent
periodic, cu aceeaşi perioadă ca şi tensiunea, dar care nu este sinusoidal.
Aceşti din urmă consumatori produc şi o deformare a tensiunii reţelei de
alimentare, mai mult sau mai puţin importantă. Ei au caracteristici tensiune-
curent neliniare şi, în consecinţă, se numesc consumatori neliniari. O sarcină
neliniară se comportă ca o sursă de curenţi armonici, respectiv armonicile de
curent sunt determinate de sarcină şi nu de impedanţa sau tensiunea reţelei la
care sunt racordate.
Sarcina neliniară poate fi modelată ca o sarcină liniară în paralel cu un
număr de surse de curent, câte o sursă pentru fiecare armonică de curent de o
anumită frecvenţă (fig. 2.2).
Impedanţa I1
sursei I3 I5 I7
sarcinii liniare
Impedanţa
Sursa de
alimentare
~
Alimentare Consumator neliniar
Fig. 2.2 Circuitul echivalent al unei sarcini neliniare
Echipamente de generare, transmisie şi distribuţie a

energiei
Această categorie cuprinde echipamentele utilizate de staţiile de
generare, în special generatoare, transformatoare şi, mai recent,
compensatoare statice şi convertoare de frecvenţă.
Deoarece este practic imposibil de proiectat un generator de la care să
se obţină o undă pur sinusoidală, maşinile electrice rotative reprezintă, în
general, surse de armonici. Totuşi, amplitudinea acestor armonici este mică şi
poate fi şi mai mult redusă prin măsuri specifice de proiectare (alegerea
numărului de crestături pe pol, scurtarea corespunzătoare a pasului
înfăşurărilor etc.). Este semnificativ, însă, că funcţionarea dezechilibrată
poate conduce la generarea de armonici de rang trei sau mai mare.
Distorsiunile generate de transformatoare sunt datorate saturaţiei
circuitului magnetic al acestora.
28
Consumatorii industriali
Consumatorii industriali care pot provoca distorsiune armonică
semnificativă sunt convertoarele statice de putere (în special redresoarele),
cuptoarele cu arc, cuptoarele cu inducţie etc. Luând în considerare domeniul
de aplicabilitate, acestea sunt:
- echipamente electronice de pornire a motoarelor de curent alternativ
(variatoare de tensiune alternativă);
- variatoare electronice de viteză pentru motoarele de curent continuu
(redresoare comandate sau grupuri redresor necomandat - variator de
tensiune continuă);
- convertoare statice de tensiune şi frecvenţă pentru acţionările cu motoare
asincrone şi sincrone (cicloconvertoare şi grupuri redresor – invertor);
- echipamente pentru electroliză, maşini de sudat etc.;
- echipamente pentru alimentarea cuptoarelor cu arc;
- echipamente pentru alimentarea cuptoarelor cu inducţie;
De remarcat este că, aceste tipuri de receptoare sunt din ce în ce mai
folosite şi puterea pe care o controlează este din ce în ce mai mare.
Armonicile de curent generate de redresoarele de putere sunt de
ordinul (fig. 2.3):
k  p  q 1 (2.24)
unde:
k este ordinul armonicii;
p este numărul de pulsuri al redresorului;
q este orice număr natural strict pozitiv (1,2,3….).
Ik / I1100
Fig. 2.3 Spectrul de armonici determinat de o punte redresoare cu

6 pulsuri care alimentează un motor de curent continuu
În practică, apar şi alte armonici datorate unor alte cauze cum ar fi

inegalitatea unghiurilor de comandă ale tiristoarelor, dezechilibrul tensiunilor
de alimentare etc. Spre exemplu, în cazul redresoarelor duodecafazate pot
29
apărea armonicile de ordinul 5 şi 7 care, conform relaţiei (2.24), nu ar trebui

să existe (fig.2.4).
Ik / I1100
Fig. 2.4 Spectrul de armonici determinat de o punte redresoare

cu 12 pulsuri
Teoretic, pentru un redresor ideal (cu comutaţie instantanee),

amplitudinea armonicilor scade cu ordinul lor, respectiv
I k  I1 / k , (2.25)
unde Ik şi I1 sunt amplitudinile armonicilor de ordinul k şi respectiv 1
(fundamentala).
În realitate, comutaţia nu este instantanee, iar unghiul de comutaţie
depinde de inductivitatea de comutaţie, de unghiul de comandă şi de curentul
de sarcină. În acest caz, amplitudinea armonicilor curentului de fază absorbit
de redresor poate fi aproximată prin expresia:
I k  I1 / k  5 / k  ,
1,2
(2.26)
pentru 5  k  31 .
Relaţia (2.26) poate fi aplicată dacă există o bună filtrare a curentului
continuu şi, chiar şi în acest caz, pentru armonica a 5-a rezultă o amplitudine
mai mare decât în realitate.
Cuptoarele cu arc pot fi considerate generatoare de curenţi armonici,
având impedanţa internă constituită dintr-o inductivitate şi o rezistenţă de
amortizare. Spectrul curentului conţine un spectru discret suprapus peste unul
continuu.
Consumatorii casnici
Deşi consumatorii casnici au puteri unitare reduse, ei pot fi o sursă
importantă de perturbaţii armonice, datorită numărului mare şi funcţionării
simultane şi pe durate mari. Aparatele cu cea mai mare contribuţie la
generarea de perturbaţii armonice sunt televizoarele, calculatoarele personale,
30
aparatele a căror putere se comandă cu tiristoare (regulatoare a intensităţii

luminii, echipamente electrocasnice) şi lămpile fluorescente. Normele actuale
nu permit utilizarea comenzii în fază pentru instalaţiile de încălzit.
Televizoarele sunt, în general, alimentate printr-un redresor
necomandat şi un condensator de filtrare de capacitate mare. În consecinţă,
curentul absorbit de la reţea este format, pe fiecare alternanţă, din câte un
impuls de scurtă durată şi are un conţinut de armonici în care se remarcă cele
de ordinul 3, 5 şi 7 (fig. 2.5).
Ik / I1100
k
Fig. 2.5 Spectrul de armonici determinat de un televizor de 23”
Spectrul armonicilor generate de o combinaţie PC-imprimantă (fig.

2.6) evidenţiază, în special, ponderea mare a armonicii de ordinul 3 (circa
70% din fundamentală), dar şi a armonicilor de ordinul 5, 7 şi 9.
Ik / I1100
k
Fig. 2.6 Spectrul de armonici determinat de o combinaţie PC-imprimantă
Utilizarea pe scară largă a surselor în comutaţie („Switched mode

power supplies” −SMPS) în echipamentele electronice moderne, ca
alternativă la sursele clasice (transformator coborâtor şi redresor), are
avantajul reducerii semnificative a costului şi volumului, dar determină
absorbirea din reţeaua de alimentare a unui curent sub formă de pulsuri, cu un
spectru larg şi important de armonici, în care armonica de ordinul trei are o
pondere foarte mare (fig. 2.7).
31
Ik / I1100
Fig. 2.7 Spectrul de armonici tipic pentru SMPS

Unităţile mici de alimentare neîntreruptibilă („Uninterruptible Power
Supplies” − UPS) au caracteristici asemănătoare surselor în comutaţie.
Lămpile fluorescente compacte, frecvent utilizate astăzi datorită
duratei mari de viaţă, generează curenţi armonici importanţi în reţeaua de
alimentare (fig. 2.8). De aceea, la puteri mai mari, acestea sunt prevăzute cu
“circuite de corectare”, obţinându-se un comportament mult mai bun din
punctul de vedere al calităţii energiei electrice.
Ik / I1100
k
Fig. 2.8 Spectrul de armonici tipic al unei lămpi fluorescente compacte
2.3. TENSIUNI ARMONICE

Prezenţa sarcinilor neliniare poate avea influenţe nefavorabile asupra
altor consumatori racordaţi în apropiere, prin alimentarea acestora cu
tensiune nesinusoidală. Pentru a ilustra acest aspect, se consideră mai întâi
cazul unei sarcini monofazate neliniare alimentate de la o sursă de tensiune
sinusoidală (fig. 2.9).
Curenţii armonici din componenţa curentului nesinusoidal Is generat
de sarcina neliniară de impedanţă Zs vor circula în circuit prin impedanţa
sursei şi a cablurilor (Zi). În consecinţă, vor apărea tensiuni armonice pe
acestea, iar tensiunea rezultată,
32
U PC  U  Z i  I s , (2.27)
Is
Zi
U UPC Zs
~
Punct de conectare
Fig. 2.9 Circuitul echivalent al unei sarcini monofazate

este nesinusoidală (deformată), chiar dacă tensiunea sursei de alimentare este
sinusoidală. Aceasta se aplică tuturor sarcinilor conectate în paralel,
producând curenţi armonici care circulă prin acestea din urmă, chiar dacă
sunt sarcini liniare. Astfel, armonicile de curent vor fi prezente peste tot în
instalaţie.
La nivelul sistemului de transmisie şi distribuţie a energiei electrice,
se poate vorbi de surse de tensiuni armonice pentru a descrie starea reţelei
perturbate de sarcini neliniare puternice (fig. 2.10).
~
Zk IT U k IT
U k MT
IT Zk MT
U k JT
Ik MT ~ RMT
MT
Zk JT
JT Ik JT ~ RJT
a) b)
Fig. 2.10 Explicativă privind tensiunile armonice în sistemul de
transmisie a energiei electrice: a) structura reţelei; b) schema
echivalentă
În orice punct al reţelei, se poate defini o impedanţă armonică Zk care
depinde de rangul armonicii considerate. Produsul dintre armonicile de curent
33
provenind de la sarcini neliniare şi impedanţa armonică a reţelei într-un punct

al său creează armonicile de tensiune după relaţia:
Uk  Zk Ik , (2.28)
unde: Ik - fazorul curentului armonic de ordin k;
Zk - impedanţa armonică complexă;
Uk - fazorul tensiunii armonice de ordin k.
În general, impedanţele interne ale surselor sunt foarte reduse, astfel
că distorsiunea armonică a tensiunii rezultată din curentul armonic este foarte
mică şi adesea mult sub fondul rezidual (background). Aceasta poate însă
conduce la erori, deoarece dă impresia că nu ar fi probleme legate de
armonici, când, de fapt, există curenţi armonici importanţi. De aceea, ori de
câte ori se suspectează prezenţa armonicilor sau când se încearcă verificarea
absenţei acestora, trebuie măsurat curentul.
2.4. EFECTELE ARMONICILOR

Atât armonicile de curent, cât şi cele de tensiune, au efecte
nefavorabile, instantanee şi de lungă durată, la nivelul întregului sistem
electric.
Efectele instantanee constau, în general, în defectarea, funcţionarea
defectuoasă sau diminuarea performanţelor unor echipamente, datorită
deplasării trecerii prin zero a tensiunii. În mod special, sunt afectate
dispozitivele de reglare, aparatele de măsură electronice şi calculatoarele. De
asemenea, armonicile de amplitudine mare pot provoca funcţionarea
necorespunzătoare a receptoarelor din serviciile de telecomandă centralizată
şi a releelor de protecţie.
Efectele pe termen lung sunt, în principal, de natură termică.
Pierderile suplimentare care apar pot provoca supraîncălzirea
condensatoarelor şi a maşinilor electrice rotative, iar prin aceasta, reducerea
duratei de viaţă sau chiar defectarea.
Principalele efecte nedorite ale armonicilor de curent şi tensiune la
nivelul instalaţiilor sunt:
 supraîncărcarea conductorului de nul;
 supraîncălzirea transformatoarelor (pierderi suplimentare în fier şi în
înfăşurări);
 pierderi suplimentare în maşinile electrice;
 zgomote suplimentare în motoare electrice şi alte aparate;
 efectul pelicular în conductoare;
 suprasolicitarea condensatoarelor pentru corecţia factorului de putere;
 acţionarea neprevăzută a întreruptoarelor;
34
 funcţionarea defectuoasă a dispozitivelor de reglare;

 funcţionarea necorespunzătoare a echipamentelor de telecomandă şi a
altor sisteme de transmisie a unor semnale prin reţea, a releelor de
protecţie şi a altor dispozitive de comandă;
 perturbarea liniilor telefonice.
Supraîncărcarea conductorului de nul

Într-un sistem trifazat simetric cu conductor de nul, tensiunile de fază
sunt defazate cu 2/3 şi, la o încărcare echilibrată a fazelor, suma algebrică a
curenţilor de fază este zero şi nu există curent prin conductorul de nul.
Dacă însă fazele nu sunt echilibrate din punct de vedere al încărcării,
suma algebrică a curenţilor de fază nu mai este zero şi, conform teoremei I a
lui Kirchhoff, acesta este egală cu curentul prin conductorul de nul.
Dacă sarcinile sunt liniare, curenţii de fază sunt sinusoidali şi, chiar în
prezenţa unor dezechilibre mici, acceptate de standarde, curentul prin
conductorul de nul este mic comparativ cu cel de fază. De aceea, în trecut,
când sarcinilie erau liniare în cvasitotalitate, conductoarele de nul erau
dimensionate la o secţiune de circa jumătate din cea a conductoarelor de fază.
Proliferarea din ultimele decenii a sarcinilor neliniare, în special a
convertoarelor statice, a determinat îndepărtarea curenţilor de fază de la
forma de undă sinusoidală, astfel încât curentul prin conductorul de nul este o
sumă de armonici ale curenţilor de fază.
Astfel, chiar dacă suma algebrică a fundamentalelor curenţilor de fază
este zero, aceasta nu se întâmplă pentru armonicile de ordin superior. Din
contră, curenţii armonici de fază de ordin trei şi multiplu de trei fiind în fază,
aceştia se adună în conductorul de nul (fig. 2.11).
Rezultatele unor măsurători efectuate în imobilele comerciale au
indicat valori ale curentului în conductoarele de nul în intervalul 150% -
210% din curentul pe fază.
Efecte în transformatoare
Principalul efect pe care armonicile din sistem îl au asupra
transformatoarelor constă în încălzirea suplimentară datorată pierderilor pe
care armonicile de curent le produc. Pe lângă acesta, pot apărea probleme de
rezonanţă între inductivitatea transformatorului şi capacitatea sistemului de
putere, solicitări mecanice suplimentare şi vibraţii.
Pierderile prin curenţi turbionari (Foucault), care sunt proporţionale
cu pătratul ordinului armonicii, cresc semnificativ, ajungându-se la situaţia
în care, spre exemplu, pentru un transformator care funcţionează la puterea
35
nominală şi alimentează echipamente informatice, pierderile totale să fie de

două ori mai mari decât în cazul alimentării unei sarcini liniare. Ca rezultat,
durata de viaţă a transformatorului scade semnificativ.
ia1,ib1,ic1 ia1 ib1 ic1
ia3
ib3
ic3
i3 =
ia3+ib3+ ic3
ia9
ib9
ic9
i9 =
ia9+ib9+ic9
t [s]
Fig. 2.11 Explicativă pentru faptul că, curenţii armonici cu ordin multiplu
de trei se adună în conductorul de nul
În cazul transformatoarelor trifazate în conexiune triunghi, chiar dacă
armonicile de ordin multiplu de trei există în fazele înfăşurării, pentru că
acestea sunt în fază şi curentul de linie este diferenţa curenţilor de fază,
aceste armonici nu se regăsesc în curentul de linie. Este motivul pentru care,
transformatoarele în conexiunea triunghi-stea sunt folosite şi ca
transformatoare de izolare.
De precizat că, armonicile care nu au ordinul multiplu de trei există şi
în curentul de linie şi că. curentul armonic de ordin multiplu de trei este un
curent de circulaţie, care se închide între înfăşurări şi care trebuie luat în
considerare la dimensionarea transformatorului.
36
Efecte în motoarele asincrone

Ca şi în cazul transformatoarelor, tensiunile armonice produc în
motoarele asincrone o creştere a pierderilor prin curenţi turbionari. De
asemenea, câmpurile armonice care apar în stator produc pierderi
suplimentare, iar curenţii armonici induşi în rotor conduc la creşterea
suplimentară a pierderilor. De aceea, la încărcarea motoarelor asincrone
alimentate de la tensiuni nesinusoidale, trebuie să se ţină seama de existenţa
pierderilor adiţionale.
Suprasolicitarea condensatoarelor pentru corecţia

factorului de putere
Una dintre problemele generate de existenţa regimului nesinusoidal în
bateriile de condensatoare din instalaţiile de compensare a factorului de
putere este determinată de faptul că, impedanţa condensatorului scade odată
cu creşterea frecvenţei, în timp ce impedanţa sursei, care este în general
inductivă, creşte cu frecvenţa. Astfel, este posibil ca prin condensator să
treacă curenţi armonici foarte mari, pe care acesta să nu-i suporte.
O altă problemă, frecvent întâlnită în compensatoarele capacitive, este
posibila rezonanţă între reactanţa capacitivă a condensatorului şi reactanţa de
scăpări a sistemului de alimentare, care se produce la o frecvenţă armonică
sau în vecinătatea acesteia. În acest caz, valorile foarte mari ale tensiunilor şi
curenţilor care apar pot genera avarii catastrofale ale condensatorului.
Efectul pelicular în conductoare

Curentul alternativ are tendinţa de a circula la suprafaţa
conductorului. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de efect pelicular
şi este mai pronunţat la frecvenţe înalte.
Efectul pelicular este în mod normal ignorat deoarece are un efect
foarte mic la frecvenţa nominală de alimentare, dar la peste 350Hz, adică de
la armonică 7, efectul pelicular devine important, provocând pierderi
suplimentare şi încălzire.
Acolo unde există curenţi armonici, proiectanţii trebuie să ţină seama
de efectul pelicular şi să descarce cablurile în concordanţă cu acesta.
Utilizarea cablurilor multifilare sau a barelor laminate contribuie la
rezolvarea acestei probleme. De notat faptul că, asamblarea şi montarea
barelor laminate trebuie astfel concepută încât să evite rezonanţa mecanică la
frecvenţele armonice.
37
2.5. CUANTIFICAREA GRADULUI DE

DISTORSIUNE ARMONICĂ
Gradul de deformare a tensiunilor şi curenţilor în regim nesinusoidal
se poate analiza pe baza mai multor indicatori.
Ponderea armonicii de ordin h

Distorsiunea produsă de o anumită armonică se caracterizează prin
ponderea acesteia în raport cu componenta fundamentală, respectiv
Ch
S h %   100 , (2.29)
C1
în care Ch este valoarea efectivă a armonicii de ordin h a tensiunii sau
curentului, C1 valoarea efectivă a fundamentalei acestuia.
Factorul total de distorsiune armonică

Cel mai utilizat indicator pentru distorsiunea unei forme de undă este
factorul total de distorsiune armonică, definit prin expresia:
n
2
 Ch
h2
THD  , (2.30)
C1
unde n este numărul de armonici care se iau în consideraţie, uzual 40 sau 50.
De cele mai multe ori, THD se exprimă procentual. De remarcat că,
este posibil ca THD să depăşească 100%, dacă reziduul deformant de la
numărătorul relaţiei de definiţie este mai mare decât componenta
fundamentală.
Ţinând seama de relaţia dintre valoarea efectivă globală şi valorile
efective ale armonicilor, relaţia (2.30) poate fi pusă sub forma:
2
C
THD     1 . (2.31)
 C1 
Relaţia (2.31) permite exprimarea valorii efective în funcţie de
fundamentală şi de factorul de distorsiune armonică, respectiv
C  C1 1  THD 2 . (2.32)
Conform relaţiei (2.31), rezultă că THD poate fi calculat cunoscând
numai valoarea efectivă totală şi valoarea efectivă a fundamentalei. Totuşi,
38
deoarece în practică THD se impune cu considerarea unui anumit număr de

armonici, calculele se efectuează cu relaţia (2.30).
Indicele de distorsiune
Indicele de distorsiune, întâlnit cu notaţia DIN (“distortion index”) în
literatura de specialitate, este o alternativă de definire a factorului total de
distorsiune armonică şi este folosit mai des în Europa şi mai puţin în S.U.A.
n
2
 Ch
h2
DIN  . (2.33)
n
2
 Ch
h 1
Spre deosebire de (2.30), expresia (2.33) nu furnizează valori

supraunitare. De remarcat este că, acest indicator corespunde unei definiţii a
factorului THD existentă, nu cu mult timp în urmă, în normele CEI, în care
raportarea componentei de distorsiune se făcea la valoarea efectivă globală C,
respectiv:
n
2
 Ch
h 2
THDCEI  . (2.34)
C
Factorul de distorsiune armonică totală investigată

Standardele americane, în special IEEE 519, folosesc indicatorul de
distorsiune “Total Demand Distortion” (TDD), plecând de la ideea că THD
nu este întotdeauna cea mai bună măsură a distorsiunii armonice a curentului.
Astfel, în special în sistemele de acţionare cu viteză variabilă, THD poate fi
foarte mare la sarcini mici, când amplitudinile armonicilor sunt reduse şi nu
produc efecte îngrijorătoare sistemului electric, dar în limite acceptabile la
sarcină nominală. De asemenea, în sistemele de acţionare care folosesc
convertoare statice cu modulaţie în durată, pot rezulta valori excesiv de mari
pentru THD când componenta fundamentală a curentului este foarte mică, dar
există armonici importante de ordin foarte mare datorită comutaţiei
elementelor semiconductoare de putere.
În aceste condiţii, raportarea componentei de distorsiune la valoarea
nominală a curentului sau la valoarea maximă a acestuia poate fi considerată
un indicator mai bun al distorsiunii armonice. Astfel, “Total Demand
Distortion” poate fi definit ca:
39
n
2
 Ih
h 2
TDD  (2.35)
IN
sau
n
2
 Ih
h 2
TDD  , (2.36)
IL
unde IN şi IL sunt valoarea nominală a curentului, respectiv valoarea efectivă
a curentului în regimul cel mai solicitant.
Factorul de distorsiune ponderat

Un alt indicator de distorsiune armonică, folosit pentru a cuantifica
deformarea tensiunii în cazul unor consumatori specifici, precum
condensatoarele, inductivităţile sau motoarele electrice, este factorul de
distorsiune a tensiunii, ponderat (Dw). Acesta este definit după cum urmează.
Pentru condensatoare,
40
2 2
Dwc   h uh , (2.37)
h2
Uh
unde uh  .
U1
În aceste condiţii, dacă Ic şi I1c sunt valoarea efectivă globală,
respectiv a fundamentalei curentului prin condensator, rezultă că
2
I c  I1c 1  Dwc . (2.38)
Pentru inductivităţi,
40 uh2
DwL   2, (2.39)
h2 h
2
I L  I1L 1  DwL . (2.40)
Pentru motoare electrice,
uh2
13
DwM   . (2.41)
h2 h
Acest factor este notat cu HVF în norma CEI 892, care prevede
limitele ce trebuie să fie respectate pentru motoarele asincrone. Spre
exemplu, în cazul motoarelor uzuale, trebuie respectată condiţia HVF0,02.
40
Ca o regulă practică, factorul de distorsiune a tensiunii de alimentare

nu trebuie să depăşească 10%.
Factorul de vârf
Factorul de vârf (“Creast Factor”) este definit ca raportul dintre
valoarea de vârf a unui semnal (amplitudinea) şi valoarea efectivă a acestuia,
respectiv:
Cmax
CF  . (2.42)
C
Factorul de formă
Factorul de formă este definit ca raportul dintre valoarea efectivă a
unui semnal şi valoarea simplu mediată (prin inversarea semnului alternanţei
negative) a acestuia.
C
F . (2.43)
Cm
Pentru un semnal sinusoidal, valoarea simplu mediată reprezintă 0,9
din valoarea efectivă, iar factorul de formă este 1,12.
41
3. ARMONICILE ŞI FACTORUL DE
PUTERE
3.1. GENERALITĂŢI
În condiţiile actuale ale dezvoltării tehnicii şi, în special, ale utilizării
pe scară largă a echipamentelor electronice, majoritatea consumatorilor
conectaţi la reţeaua de curent alternativ nu sunt sarcini pur pasive. Astfel,
forma de undă a curentului generat, în corelaţie cu forma de undă a tensiunii,
poate fi (fig. 3.1):
- sinusoidală şi în fază cu tensiunea de alimentare (fig. 3.1a); este cazul
sarcinilor liniare rezistive, precum lămpile cu incandescenţă sau elementele
de încălzire;
a) b) c)
Tensiunea
Curentul
Forme de undă sinusoidale Forme de undă sinusoidale Curent deformat

Factor de putere unitar Factor de putere < 1 Factor de putere < 1
Fig. 3.1 Tensiunea şi curentul la reţea – corelaţii posibile
- sinusoidală şi defazată, în general în urma tensiunii de alimentare (fig.3.1b);

este cazul sarcinilor liniare reactive (de cele mai multe ori inductive),
precum balasturile din instalaţiile de iluminat, transformatoarele sau
maşinile de c.a.;
- nesinusoidală (fig. 3.1c); este cazul sarcinilor neliniare, de cele mai multe
ori echipamente care folosesc elemente semiconductoare, precum
convertoarele statice; dacă impedanţa sursei este foarte mică, această
distorsiune a curentului influenţează nesemnificativ forma de undă a
tensiunii, astfel încât acesta din urmă poate fi considerată încă sinusoidală.
Caracteristicile curentului absorbit din reţea şi posibila deformare a
tensiunii generată de acesta pot crea probleme în funcţionarea altor
echipamente. Aceste aspecte au condus la crearea unor standarde, pentru
42
atingerea cărora se adoptă soluţii referite în literatura de specialitate ca

“Tehnici de corectare a factorului de putere” (PFCT).
În practică, de cele mai multe ori, factorul de putere este corectat
astfel încât acesta să se încadreze între limite impuse.
3.2. CAZUL SARCINILOR MONOFAZATE
Sarcini liniare alimentate cu tensiune sinusoidală

Dacă tensiunea de alimentare este sinusoidală, curentul prin sarcina
liniară este de asemenea sinusoidal, iar puterea instantanee la borne se poate
exprima plecând de la relaţia de definiţie,
p  u i (3.1)
Luând ca origine de fază tensiunea şi considerând curentul în urma
tensiunii cu unghiul  (comportament inductiv), se obţine
p  
2U sin t  
2 I sint    UI cos   cos2t   . (3.2)
Se constată ca puterea instantanee (3.2) are două componente:
1. o componentă constantă, care reprezintă valoarea medie pe o perioadă a
puterii instantanee, numită putere activă,
1T
P   pd  UI cos  ; (3.3)
T0
3. o componentă oscilatorie, de valoare medie nulă, numită putere fluctuantă
(fig. 3.2),
p~  UI cos2t   . (3.4)
Puterea totală, generată şi transmisă spre sarcină, este puterea
aparentă (S), definită ca
S U I . (3.5)
Puterii fluctuante instantanee i s-a ataşat puterea reactivă (Q),
exprimată prin relaţia
Q  UI sin  , (3.6)
a cărei semnificaţie fizică este legată de viteza de transfer a energiei spre şi
dinspre elementele reactive (bobină şi condensator).
43
p
P
p~
t [s]
Fig. 3.2 Puterile activă şi fluctuantă pentru un circuit

monofazat inductiv alimentat cu tensiune sinusoidală
Deşi, din punct de vedere dimensional, puterea reactivă este identică
cu puterea activă, unităţile de măsură sunt diferite pentru a nu se crea
confuzii la indicarea valorilor. Unitatea de măsură pentru puterea reactivă
(VAR) a fost adoptată de CEl în 1930, la propunerea academicianului român
Constantin Budeanu (1886-1959).
Între cele trei puteri există relaţia:
S 2  P2  Q2 . (3.7)
Pentru a ilustra semnificaţia noţiunii de factor de putere, se face
referire la fazorii tensiunii şi curentului şi “triunghiul puterilor” (fig.3.3).
Ia U S
 Q
Ir I 
P
Fig. 3.3 Componentele fazorului curentului şi triunghiul puterilor
Astfel, curentul absorbit de sarcină se descompune în două
componente.
- Curentul activ (Ia), care este în fază cu tensiunea de alimentare, este cel
direct legat de necesităţile sarcinii şi deci de conversia energiei electrice de
alimentare în energia necesară sarcinii (mecanică, termică ş.a.).
- Curentul reactiv (Ir), care este în cuadratură cu tensiunea de alimentare, este
utilizat pentru a asigura conversia puterilor între sursă şi sarcină prin
intermediul câmpului magnetic şi electric; fără acesta, transferul energetic
nu ar fi posibil. În cazul uzual al sarcinilor de tip RL, curentul reactiv este în
urma tensiunii.
Prin urmare, în instalaţiile electrice, de cele mai multe ori, pe lângă
puterea activă P, care este utilă şi asociată curentului activ, este necesară şi o
44
putere reactivă Q, asociată curentului reactiv şi esenţială pentru conversia

energetică şi care nu se regăseşte la bornele sarcinii.
În regim sinusoidal (tensiune si curent sinusoidale), factorul de putere
este cosinusul unghiului de defazaj  dintre curent si tensiune, sau raportul
dintre curentul activ şi curentul total (fig. 3.3).
P I
PF   cos   a . (3.8)
S I
Se observă că, atunci când curentul este în urma sau înaintea tensiunii
cu 90°, sarcina este pur reactivă şi puterea reală (activă) este zero. De
asemenea, atunci când curentul este în fază cu tensiunea, sarcina este pur
activă şi puterea reactivă este zero. Cu cât puterea reactivă este mai mare, cu
atât defazajul dintre tensiune şi curent este mai mare şi factorul de putere mai
mic.
În consecinţă, în cazul sarcinilor liniare, factorul de putere poate fi
determinat în două moduri:
- măsurarea puterilor activă şi aparentă şi împărţirea celor două valori;
- măsurarea defazajului dintre tensiune şi curent şi aplicarea funcţiei
matematice cosinus.
Odată ce puterea aparentă este cunoscută (prin valorile efective ale
tensiunii şi curentului) şi defazajul tensiune-curent determinat, celelalte două
puteri pot fi determinate.
Sarcini neliniare alimentate cu tensiune sinusoidală

Sarcinile neliniare determină distorsiunea formei de undă a curentului,
care se îndepărtează, mai mult sau mai puţin, de o sinusoidă. Deoarece s-a
constatat că în acest caz
S 2  P2  Q2 , (3.9)
a apărut necesitatea introducerii unei puteri noi, numită putere deformantă
(D), care, simular puterii reactive, nu este o putere utilă, transmisă sarcinii şi
conduce la creşterea puterii aparente (fig. 3.4).
Unghiul adiţional (), datorat formei de undă nesinusoidale a
curentului este evidenţiat în fig. 3.4 şi este numit unghi de distorsiune.
În acest caz, între cele patru puteri, există relaţia
S 2  P2  Q2  D2 . (3.10)
45
D
S

Q

P
Fig. 3.4 Reprezentarea vectorială a puterilor în regim nesinusoidal

Se poate demonstra că, dacă tensiunea este sinusoidală, iar curentul
este nesinusoidal, puterile activă si reactivă se transmit numai pe
fundamentala curentului, respectiv factorul de putere poate fi exprimat ca
P1 UI1 cos 1
PF    k d  k , (3.11)
S UI
în care
I1
kd  (3.12)
I
este factorul de deformare, definit ca raportul dintre valorile efective ale
fundamentalei curentului şi curentului total, iar
k  cos 1 , (3.13)
este factorul de putere pe fundamentală (FPF), notat în literatura de limbă
engleză cu DPF (“Displacement Power Factor”) şi definit prin cosinusul
unghiului de defazaj dintre tensiune şi fundamentala curentului (1).
Prin exprimarea valorii efective a curentului în funcţie de
fundamentala acestuia şi THD (relaţia 1.31), se obtine o altă expresie a
factorului de putere global (adevărat / real), respectiv:
FPF
PF  . (3.14)
1  THDI 2
Expresia (3.14) pune în evidenţă mijloacele prin care poate fi crescut
factorul de putere, respectiv:
- maximizarea factorului de putere pe fundamentală, către valoarea 1;
- minimizarea distorsiunii armonice a curentului.
Deorece tensiunea este presupusă sinusoidală, puterea reactivă se
vehiculează numai pe armonica fundamentală, respectiv
Q  Q1  UI1 sin 1 . (3.15)
Exemplu: Fie o sarcină alimentată la tensiunea U = 500V care necesită
puterea activa P = 10kW şi puterea reactivă Q = 5kVAR.
46
Cazul 1. Sarcina absoarbe un curent sinusoidal.

În acest caz, se obţin următoarele valori ale mărimilor asociate:
- Puterea aparentă, S  P 2  Q 2  10 2  52  11,18kVA ;
- Factorul de putere, PF = FPF = P/S = 10/11,18 = 0,894;
- Curentul absorbit pe fundamentală,
I1 = I = S/U = 11,18103/500 = 22,36A.
Cazul 3. Sarcina absoarbe un curent nesinusoidal cu THDI = 0,3.
În acest caz, se obţine:
FPF 0,894
- Factorul de putere, PF    0,856 ;
2 2
1  THDI 1  0 ,3
P 10
- Puterea aparentă, S    11,678kVA ;
PF 0,856
- Curentul absorbit, I = S/U = 11,678103/500=23,35A.
Rezultă, faţă de cazul 1, o creştere a curentului cu aproape 5%.
Cazul 3. Sarcina absoarbe un curent nesinusoidal cu THDI = 0,5.
În acest caz, se obţine:
FPF 0,894
- Factorul de putere, PF    0,8 ;
2 2
1  THDI 1  0,5
P 10
- Puterea aparentă, S    12 ,5kVA ;
PF 0,8
- Curentul absorbit, I = S/U = 12,5103/500=25A.
Rezultă, faţă de cazul 1, o creştere a curentului cu circa 11,8%.
Cazul alimentării cu tensiune nesinusoidală

Poate datorită legăturii mai directe cu fenomenul fizic, aproape în
totalitate, în regim deformant, se operează cu descompunerea în serie Fourier.
Dacă şi tensiunea şi curentul sunt nesinusoidale, puterile activă şi
reactivă se obţin ca suma algebrică a puterilor pe armonicile de acelaşi ordin,
respectiv:
 
P   Pk   U k I k cos k ; (3.16)
k 1 k 1
 
Q   Qk   U k I k sin k . (3.17)
k 1 k 1
47
Dacă tensiunea şi curentul nu au componentă continuă, valorile

efective ale acestora sunt:
1 T 2 
 u t dt 
2 2 2 2
U  U k  U1  U 2  ...U k  (3.18)
T 0 k 1
1 T 2 
 i t dt 
2 2 2 2
I  I k  I1  I 2  ...I k  (3.19)
T 0 k 1
Astfel, puterea aparentă se exprimă cu relaţia

   
S  UI    U k2   I k2  , (3.20)
 k 1  k 1 
iar puterea deformantă, conform definiţiei prof. C.I. Budeanu este [43]:

D  S 2  P2  Q2  
 (3.21)
 U m I n  U n I m  2U mU n I m I n cosφm  φn  .
2 2 2 2

m,n 1
mn
3.3. CAZUL SARCINILOR TRIFAZATE

În cazul sarcinilor trifazate, există mai multe modalităţi de definire a
puterilor.
Puterile în domeniul timpului

Fie sistemul trifazat caracterizat de tensiunile de fază ua, ub, uc şi de
curenţii corespunzători ia, ib şi ic.
Puterea instantanee este suma puterilor pe cele trei faze:
p  pa  pb  pc  uaia  ubib  ucic . (3.22)
Dacă se introduc vectorii coloană ataşaţi tensiunilor şi curenţilor u şi
i,
ua  ia 
u  ub  ; i  ib  , (3.23)
uc  ic 
puterea instantanee poate fi scrisă ca
48
p  u  it , (3.24)
în care it este vectorul i transpus.
Puterea activă este, de asemenea, suma puterilor active pe faze [180],
P  Pa  Pb  Pc  U a I a cos a  U b I b cos b  U c I c cos c . (3.25)
De precizat că, pentru sistemul trifazat simetric de tensiuni şi curenţi,
în regim sinusoidal, puterea instantanee este constantă şi egală cu puterea
activă (fig. 3.5), respectiv
p  ua ia  ub ib  uc ic  3UI cos   P . (3.26)
În acest sens, există o diferenţă esenţială faţă de cazul sistemului
monofazat, când apare şi o componentă dependentă de timp în puterea
instantanee.
Puterea reactivă se obţine ca suma algebrică a puterilor pe faze,
respectiv [180]
Q  Qa  Qb  Qc  U a I a sin a  U b I b sin b  U c I c sin c . (3.27)
p=P
ua ub uc
ia ib ic
t [s]
Fig. 3.5 Explicativă pentru puterea instantanee şi puterea activă în
sistemul trifazat simetric
În ceea ce priveşte puterea aparentă, există trei modalităţi de
exprimare întâlnite în literatura de specialitate:
a) prin utilizarea valorilor echivalente ale tensiunii şi curentului, respectiv
S e  3U e I e , (3.28)
unde
49
U a2  U b2  U c2
Ue  ; (3.29)
3
I a2  I b2  I c2
Ie  ; (3.30)
3
b) prin însumarea aritmetică a puterilor aparente pe faze, respectiv
S A  S a  Sb  S c  U a I a  U b I b  U c I c ; (3.31)
c) prin însumarea vectorială a componentelor acesteia, respectiv
SV  P 2  Q 2 . (3.32)
O serie de comparaţii, bazate pe studii de caz, au fost efectuate de
către specialişti de marcă din “IEEE Working Group in Nonsinusoidal
Situations” între rezultatele obţinute prin utilizarea celor trei expresii pentru
calculul puterii aparente. Acestea arată că, în cazul nesimetriilor mici, Se, SA
şi SV sunt practic egale, iar recomandarea generală este de a utiliza expresia
(3.28) a lui Se pentru calculul puterii aparente.
Dacă tensiunile şi curenţii sunt nesinusoidali, există următoarele
particularităţi de calcul:
- Puterea activă pe fiecare fază se calculează ca suma puterilor active pe
fiecare armonică, în conformitate cu expresia (3.16);
- Puterea reactivă pe fiecare fază se calculează ca suma puterilor reactive pe
fiecare armonică, în conformitate cu expresia (3.17), dar termenii
corespunzători armonicilor de succesiune inversă se iau cu semnul minus.
- În puterea aparentă (3.28), tensiunile şi curenţii sunt valorile efective
globale, care ţin seama de existenţa armonicilor.
Teoria fazorială a puterilor

De mulţi ani, în mediile ştiinţifice internaţionale, există o susţinută
dezbatere privind definirea şi interpretarea puterilor în regim nesinusoidal. Se
contestă, în special, puterea deformantă introdusă de C. Budeanu în anul
1927 şi există mai multe opinii privind definirea puterii reactive.
Dezvoltarea tehnicilor de filtrare activă a adus în actualitate teoria
puterii complexe instantanee. Aceasta a fost introdusă, într-o formulare
unitară, de V. Nedelcu dar, în prezent, paternitatea este atribuită altor autori
care au utilizat-o în fundamentarea unor tehnici de filtrare activă.
Teoria fazorială oferă o privire unitară asupra puterilor şi constituie
un mijloc eficient în filtrarea activă. Rezultatele obţinute în acest sens sunt
deosebite şi valoroase.
50
Teoria fazorială a puterilor oferă aparatul definirii în mod unitar a

puterilor cu care orice sistem electroenergetic operează, atât în circuite
monofazate cât şi în circuite trifazate.
Fazorul ataşat unui sistem trifazat de mărimi

Fie xa, xb şi xc mărimi de fază periodice într-un sistem trifazat
(tensiuni, curenţi, fluxuri etc.), despre a căror variaţie în timp nu se presupune
nimic particular, respectiv aceasta poate fi oarecare, dar care satisfac
condiţia:
xa  xb  xc  0 . (3.33)
Acestora li se poate ataşa fazorul reprezentativ
2 
k  xa  axb  a xc  ,
2
x (3.34)
3  
în care operatorul complex a are expresia
2
j 2 2 1 3
ae 3  cos j sin   j , (3.35)
3 3 2 2
iar k este un coeficient de scalare a fazorului, în funcţie de ceea ce se doreşte
a fi păstrat prin reprezentarea fazorială, comparativ cu utilizarea mărimilor de
fază. Astfel:
- pentru k  1 , se conservă amplitudinea, respectiv modulul fazorului
reprezentativ este egal cu amplitudinea mărimii de fază;
- pentru k  1 2 , se conservă valoarea efectivă, respectiv modulul fazorului
reprezentativ este egal cu valoarea efectivă a mărimii de fază;
- pentru k  3 2 , expresia puterii aparente complexe instantanee se obţine
ca produsul ui*, fără un coeficient de scalare.
Dacă se consideră fazorul x raportat la un sistem rectangular de
coordonate (d, q) şi având componentele xd şi xq, expresia (3.34) poate fi
scrisă şi matriceal sub forma:
 xa   xa 
 xd  2 3  1 3  1 3   
x     k    xb    A  xb  . (3.36)
 xq   0 1 3 1 3  x   xc 
 c
Transformarea sistemului trifazat de mărimi în unul bifazat este
bijectivă, astfel că relaţia inversă rezultă imediat şi are forma:
51
 xa   1 0 
1
 x    1 2 3 2    xd   B   xd  . (3.37)
  k
b   xq  x 
 xc   1 2  3 2    q
Puterea aparentă complexă instantanee

Dacă u şi i sunt fazorii reprezentativi ai tensiunilor, respectiv
curenţilor, definiţi pentru conservarea amplitudinii (în expresia (3.34) k  1 ),
puterea aparentă complexă instantanee, cu evidenţierea părţii reale p şi părţii
imaginare q, este [8], [136]:
3 * 3
 
s  p  jq  u  i  ud id  uq iq  j  ud iq  uq id .
2 2
 (3.38)
Iniţial, şi apoi în o parte importantă a literaturii de specialitate, p şi q

au fost numite „putere activă instantanee” şi „putere reactivă instantanee”.
Lucrări recente contestă aceste denumiri, arătând, prin exemple, că cele două
puteri pot să nu conţină nici putere activă şi, respectiv, nici putere reactivă.
Din acest motiv, ne vom referi la p şi q ca fiind partea reală şi partea
imaginară ale puterii aparente complexe instantanee. Se va arăta ulterior că,
dincolo de argumentele de semantică relevate, există şi un motiv pentru care
acestea au fost numite „putere activă instantanee” şi „putere reactivă
instantanee”, fără ca aceasta să constituie neapărat o eroare fatală.
În expresia (3.38), i* reprezintă complexul conjugat al fazorului i, iar
părţile reală şi imaginară ale puterii aparente complexe instantanee au forma:
3
 
p  ud id  uq iq ;
2 (3.39)
q
2
3
 ud iq  uq id . (3.40)
Este unanim acceptat că valoarea medie pe o perioadă

corespunzătoare tensiunilor şi curenţilor (T) a părţii reale p este chiar puterea
activă P, respectiv
1 t
P  pdt . (3.41)
T t T
Este larg acceptat că valoarea medie pe o perioadă a părţii imaginare
q este chiar puterea reactivă Q, respectiv
1 t
Q  qdt . (3.42)
T t T
52
Acesta este şi motivul pentru care credem că au primit denumirile de

„putere activă instantanee” şi „putere reactivă instantanee”.
Definite ca mai sus, puterea activă P şi puterea reactivă Q sunt funcţii
de timp şi îşi merită numele de putere activă instantanee şi respectiv, putere
reactivă instantanee.
Evident, dacă regimul de funcţionare este staţionar, valorile date de
(3.41) şi (3.42) sunt constante şi ne putem referi la ele ca la puterea activă şi,
respectiv, puterea reactivă, în înţelesul general al cuvântului.
În acelaşi timp, relaţiile (3.41) şi (3.42) arată că, în descrierea
fenomenelor, trebuie să acceptăm un „timp mort” de o perioadă, pentru că,
altfel, definirea valorilor medii şi efective nu are sens. În continuare, ne vom
referi, întotdeauna, la „ultima” perioadă de observare, atunci când scriem
2 T
0 sau 0 .
Folosind aceste valori, părţile reală şi imaginară ale puterii aparente
complexe instantanee pot fi scrise ca sume ale componentelor continue şi
alternative:
p  P  p~ ;
(3.43)
q  Q  q~ .
Componentele alternative p~ şi q~ satisfac, în mod evident, condiţiile:
2 2
0 p~ d ( t )  0 ; 0 q~ d ( t ) 0 . (3.44)
Legătura puterii aparente complexe instantanee cu puterile

aparentă si deformantă
Ţinând seama de (3.43), puterea aparentă complexă instantanee are
forma:
s  P  p~  j Q  q~  , (3.45)
iar pătratul modulului său este:
s  p 2  q 2  P  p~   Q  q~  
2 2 2
(3.46)
 P 2  Q 2  p~2  q~2  2Pp~  Qq~  .
Dacă în relaţia (3.46) se integrează pe o perioadă membru cu membru
şi se împarte la perioadă, respectiv se calculează pătratul valorii efective a
modulului puterii aparente complexe instantanee, se obţine relaţia
53
1 2 2 1 2 2 1 2 2
0 s d ( t )  0 P d ( t )   Q d ( t ) 
2 2 2 0
(3.47)

1 2 2
2 0
 2

 p~  q~ d t  
1 2
2 0
 2Pp~  Qq~ d t  .
Deoarece în relaţiile (3.41), (3.42) şi (3.47) referirea se face la o

aceeaşi perioadă, P şi Q sunt constante şi deci, primii doi termeni din
membrul drept sunt pătratele puterilor activă şi reactivă. Din acelaşi motiv şi
corelat cu relaţia (3.44), ultimul termen este nul, respectiv
2 2 2
 2Pp~  Qq~ d t   2 P  p~ d t   2Q  q~ d t   0 . (3.48)
0 0 0
Dacă se notează cu Sf valoarea efectivă a modulului puterii aparente

complexe instantanee,
1 2 2
Sf   s d ( t ) (3.49)
2 0
relaţia (3.47) devine
2
S f  P2  Q2 
1 2 2
2 0
 2

 p~  q~ d t  . (3.50)
Având în vedere relaţia de cuadratură acceptată între puterile ce

caracterizează regimul nesinusoidal, relaţia (3.50) sugerează asocierea cu
puterile aparentă şi deformantă existente în literatura de specialitate şi
introducerea unor noi relaţii de definiţie, respectiv [37]:
1. Puterea aparentă fazorială Sf definită cu relaţia (3.49);
3. Puterea nesinusoidală şi de asimetrie (deformantă), definită prin relaţia:
Df 
1 2 2
2 0

 p~  q~ d t  .
2
 (3.51)
Denumirea de putere nesinusoidală şi de asimetrie a puterii definită

de (3.51) este justificată de faptul că, aşa cum se va arăta, aceasta este diferită
de zero numai dacă tensiunea şi curentul sunt sinusoidale, iar sarcina este
simetrică şi echilibrată.
Denumirea de putere deformantă a puterii definită de (3.51) este
justificată dacă acceptăm că regimul deformant este sinonim cu regimul
nesinusoidal şi este semantic interpretabilă dacă acceptăm că regim
deformant înseamnă că sarcina generează un curent a cărui formă nu coincide
cu cea a tensiunii, chiar dacă tensiunea este nesinusoidală, aşa cum susţine
prof. L. S. Czarnecki în lucrările sale.
Astfel, relaţia (3.50) devine
54
S 2f  P 2  Q 2  D 2f . (3.52)
Prin punerea în evidenţă a puterilor activă şi reactivă, ca valorile
medii ale puterilor instantanee, se pot defini următoarele puteri în complex:
a) puterea complexă nesinusoidală şi de asimetrie (deformantă) instantanee,
d f  p~  jq~ ; (3.53)
b) puterea complexă aparentă medie,
S m  P  jQ ; (3.54)
c) puterea aparentă complexă instantanee, care este suma celor două puteri,
respectiv:
s  Sm  d f . (3.55)
În acelaşi timp, se pot defini:
- puterea aparentă, ca valoarea efectivă a modulului puterii aparente
complexe instantanee;
- puterea nesinusoidală şi de asimetrie (deformantă), ca valoarea efectivă a
modulului puterii deformante complexe instantanee (3.53).
Având în vedere relaţia (3.38), modulul puterii aparente complexe
instantanee este
s
3
2
*
ui 
3
2
  
ud2  uq2  id2  iq2 .  (3.56)
Relaţiile (3.50), (3.51) şi (3.52) arată că puterea nesinusoidală şi de

asimetrie determină puterea aparentă, prin relaţie de cuadratură cu puterile
activă şi reactivă. În consecinţă, conţine atât puterea datorată regimului
nesinusoidal, cât şi puterea datorată asimetriei sarcinii.
Se poate defini puterea aparentă pornind de la puterea aparentă
complexă instantanee, astfel încât să păstreze relaţia introdusă de Bucholtz
prin definiţie [42]. Astfel,
1 t U2 2
S  s dt , (3.57)
T t T u 2
unde U2 este pătratul valorii efective a modulului fazorului tensiunii,

1 t 2
U2   u dt . (3.58)
T t T
Dacă în (3.57) se înlocuieşte modulul puterii aparente complexe
instantanee din (3.56), se obţine:
55
1 t U2 9 2 2 3
S  2 u i dt  UI . (3.59)
T t T u 4 2
În relaţia (3.59), I este valoarea efectivă a modulului fazorului

curentului.
56
4. LIMITE PENTRU ARMONICILE DE CURENT
4.1. GENERALITĂŢI
Nivelul curenţilor armonici emişi de consumatori nu trebuie să afecteze
funcţionarea corespunzătoare a celorlalţi consumatori. Trebuie precizat că există
norme de limitare numai pentru anumite categorii de echipamente.
4.2. CLASIFICAREA ECHIPAMENTELOR
Din punct de vedere al nivelului curenţilor armonici echipamentele
consumatoare de energie electrică se clasifică în patru clase.
1. Clasa A care cuprinde toate echipamentele trifazate echilibrate şi orice alte
echipamente care nu sunt incluse în clasele următoare.
2. Clasa B care cuprinde echipamentele portabile.
3. Clasa C care cuprinde echipamentele de iluminat, inclusiv dispozitivele de
reglare a intensităţii luminii.
4. Clasa D care cuprinde echipamentele al căror curent de intrare are “formă
de undă specială“ (PC, monitor, TV), iar puterea activă absorbită, măsurată
în condiţii de test precizate, este în intervalul 75 - 600 W.
Se precizează că, indiferent de forma de undă a curentului de intrare, unele
echipamente din clasele B şi C şi, provizoriu, echipamentele pentru alimentarea
motoarelor electrice, comandate în fază (redresoare şi cicloconvertoare), nu sunt
incluse în clasa D.
Pentru a determina dacă un echipament se încadrează în clasa D, poate fi
utilizată forma de undă a curentului din fig. 4.1.
Astfel, echipamentul va fi încadrat în Clasa D dacă, în condiţii de test
precizate, forma de undă a curentului absorbit pe fiecare semiperioadă, prin
raportare la valoarea de vârf ipk, determină valori cuprinse în intervalele din fig. 4.1,
Fig. 4.1 Intervalele pentru curentul absorbit, care permit definirea „formei de
undă speciale” şi încadrarea echipamentelor în clasa D
57
pentru cel puţin 95% din durata fiecărei semiperioade. Aceasta înseamnă că, formele
de undă având mici vârfuri în afara intervalelor precizate în fig. 4.1, sunt neglijate,
considerându-se că aparţin intervalelor precizate. În fig. 4.1, linia punctată coincide
cu valoarea de vârf a curentului de intrare.
Echipament
trifazat
echilibrat? DA
NU
Echipament Clasa
portabil? B
DA
NU
Echipament de Clasa
iluminat? C
DA
NU
NU
Echipament cu formă Motor Clasa
de undă specială şi DA electric? D
P  600W ?
DA Clasa
A
Fig. 4.2 Organigramă pentru încadrarea echipamentelor după nivelul de armonici

În general, pentru încadrarea unui echipament într-una din clasele
definite se parcurg secvenţele din fig. 4.2.
58
4.3. CERINŢE GENERALE

Limitele armonicilor de curent sunt impuse astăzi de următoarele standarde
internaţionale:
 EN/IEC 61000-3-2, care se referă la echipamentele electrice şi electronice de
până la 16A pe fază, conectate la tensiunile 220/380V, 230/440V şi
240/415V, cu frecvenţa de 50 sau 60Hz.
 EN/IEC 61000-3-12, care se referă la echipamentele electrice şi electronice
între 16 şi 75A pe fază, conectate la tensiunile 220/380V, 230/440V şi
240/415V, cu frecvenţa de 50 sau 60Hz.
Pentru celelalte cazuri, nu au fost adoptate norme, până în prezent.
Echipamentele de măsurare a armonicilor trebuie să respecte normele
prevăzute de standardul EN/IEC 61000-4-7 (2002).
De remarcat este evoluţia în timp a acestor standarde, în special EN/IEC
61000-3-2, care de la apariţia sa în 1995 şi până în 2006 a suferit şase amendamente,
menite să elimine ambiguităţile de interpretare.
Metode de comandă
În condiţii normale de lucru, nu vor fi utilizate următoarele metode de
comandă:
a) comanda asimetrică, aşa cum este definită de normele IEV-07-11,
exceptându-se numai cazurile în care această metodă de comandă este
singura soluţie practică care permite detectarea condiţiilor de
nesecuritate;
b) redresarea simplă alternanţă în situaţia cazul alimentării directe de la
reţea, exceptându-se numai cazurile în care această metodă de comandă
este singura soluţie practică care permite detectarea condiţiilor de
nesecuritate, sau puterea activă la intrare care este comandată este mai
mică sau egală decât 100W sau dacă aparatul comandat este un aparat
mobil conectat printr-un cordon flexibil ce conţine două conductoare, şi
care este utilizat pentru un timp scurt (numai câteva minute), cum ar fi,
spre exemplu uscătoarele de păr.
Comanda simetrică care produce armonici joase (n  40) în curentul de intrare,
poate fi folosită pentru comanda puterii furnizată aparatelor de încălzire, în
condiţiile în care, puterea de intrare corespunzătoare undei sinusoidale pline este mai
mică sau egală decât 200W sau nu sunt depăşite limitele din Tab. 4.1.
Aparatele electrocasnice cu comandă simetrică utilizate pentru timp scurt
(spre exemplu uscătoarele de păr) sunt încadrate în Clasa A.
Aparatele cu comandă asimetrică sau cu redresare simplă alternanţă autorizate
să funcţioneze în condiţii speciale precizate, trebuie să se încadreze, în limitele
precizate în IEC 61000-3-2.
59
4.4. CONDIŢII PENTRU MĂSURAREA ARMONICILOR DE

CURENT
Pentru măsurarea armonicilor de curent se utilizează montaje şi condiţii bine
precizate, atât pentru sursele utilizate, cât şi pentru aparatele de măsură.
Când curentul conţine armonici de rang mai mare decât 19 se va analiza
spectrul acestuia, iar dacă amplitudinile armonicilor scad monoton cu rangul,
măsurarea se poate limita la armonicile de ordin mai mic sau egal cu 19.
Armonicile mai mici de 6% din curentul de intrare măsurat, sau mai mici de 5
mA, se neglijează.
Dacă limitele armonicilor sunt date în funcţie de fundamentala curentului sau
de puterea activă la intrare, acestea vor fi măsurate în aceleaşi condiţii.
Regimul armonic staţionar sau tranzitoriu
Limitele precizate în tabelele 4.1-4.3, se referă ca atare, la regimul armonic
staţionar.
Dacă regimul armonic este tranzitoriu, se vor avea în vedere, suplimentar,
următoarele:
1. Armonicile prezente pentru mai puţin de 10 secunde când un aparat al
echipamentului este pus în funcţiune sau este oprit, manual sau automat, se
neglijează.
2. Pentru armonicile pare de ordin 2-10 şi impare de ordin 3-19, care se
menţin pe cel mult 10% din durata de observare de 2,5 minute, limitele
admise sunt de 1,5 ori mai mari decât cele precizate.
4.5. LIMITE ADMISE PENTRU ARMONICI

Normele internaţionale (EN/IEC 61000-3-2) stabilesc limite admisibile pentru
nivelul armonicilor de curent introduse de echipamentele cu puterea de până la 1kW.
Pentru puteri mai mari, introducerea unor limite admise este în studiu,
preconizându-se completarea normelor existente, în următorii ani.
Referitor la limitele precizate în tabelele 4.1-4.3, sunt necesare câteva
precizări.
1. Pentru echipamentele de clasă B, limitele admise sunt cele prevăzute
pentru echipamentele de clasa A, multiplicate cu 1.5.
Tab. 4.1 Limitele admise ale curenţilor armonici pentru echipamentele de clasa A
Ordinul armonicii (n) Valoarea maxim admisibilă a curentului [A]
Armonici impare
3 2,3
5 1,14
7 0,77
9 0,4
11 0,33
13 0,21
15  n  39 0,15*15/n
60
Armonici pare
2 1,08
4 0,43
6 0,3
8  n  40 0,23*8/n
2. Pentru echipamentele de clasă C, precizările se referă la două tipuri de
echipamente.
A. Echipamente de iluminat
a) Pentru echipamente de iluminat cu puterea de intrare mai mare de 25W,
limitele admise sunt cele prevăzute în tabelul 4.2.
Tab. 4.2 Limitele admise ale curenţilor armonici pentru echipamentele de clasa C
Ordinul armonicii Valoarea maxim admisibilă a curentului,
(n) raportată la fundamentala curentului de
intrare
[%]
2 2
3 30*PF
5 10
7 7
9 5
11  n  39 3
numai armonicile impare
PF este factorul de putere al echipamentului
b) Pentru echipamente de iluminat cu puterea de intrare mai mică sau egală
cu 25W, sunt necesare două condiţii de încadrare:
- limitele reprezentând valorile maxim admisibile ale armonicilor de
curent raportate la puterea la intrare, sunt date în tabelul 4.3, coloana 2;
Tab. 4.3 Limitele admise ale curenţilor armonici pentru echipamentele de clasa D
Ordinul armonicii Valoarea maxim admisibilă a Valoarea maxim
(n) curentului, raportată la puterea la admisibilă a
intrare curentului
[mA/W] [A]
3 3,4 2,3
5 1,9 1,14
7 1 0,77
9 0,5 0,4
11 0,35 0,33
13  n  39 3,85/n 0,15*15/n
numai armonicile impare
- valoarea maxim admisibilă pentru amplitudinea armonicii de rangul 3,
exprimată ca procent din amplitudinea fundamentalei, este 86%, iar
pentru armonica de ordinul 5, este 61%; în plus:
61
 forma de undă a curentului va fi astfel încât, creşterea sa să

înceapă înainte de 600 şi să nu se anuleze înainte de 900;
 unghiurile sunt măsurate faţă de trecerea prin zero a alternanţei
corespunzătoare a fundamentalei tensiunii de alimentare.
B. Echipamente de reglare a intensităţii luminii

Limitele admise sunt diferite, după cum variatorul este independent sau este
încorporat în echipamentul de iluminat.
a) Dacă variatorul este independent, limitele admise sunt cele precizate în
tabelul 4.1. În plus, dacă variatorul utilizează comanda în fază, unghiul de
comandă nu trebuie să depăşească 1450.
b) Dacă variatorul este încorporat, limitele admise sunt în funcţie de tipul
lămpii:
- pentru lămpi cu incandescenţă, limitele admise sunt cele precizate în
tabelul 4.1, iar dacă variatorul utilizează comanda în fază, unghiul de
comandă nu trebuie să depăşească 1450;
- pentru lămpi cu descărcare, în condiţii de sarcină maximă, limitele
admise, exprimate ca procente din curentul pe fundamentală, sunt date
în tabelul 4.2; în plus, pentru orice poziţie a variatorului, armonicile de
curent nu trebuie să depăşească valorile corespunzătoare sarcinii
maxime.
4. Pentru echipamentele de clasă D, se impun limite numai pentru armonicile
impare, iar valorile sunt precizate în tabelul 4.3 şi se referă la echipamentele a căror
putere de intrare este peste 75W.
SCHEME DE MĂSURARE
Pentru testarea echipamentelor monofazate se indică montajul din fig. 4.3 iar
pentru cele trifazate, montajul din fig. 4.4. Se menţionează că:
- pentru armonicile de rang mai mare sau egal cu 19, dacă spectrul acestora este
descrescător cu ordinul armonicilor, acestea pot să nu fie măsurate;
- armonicile de curent mai mici
decît 0.6 % din curentul de
intrare măsurat, sau mai mici de
5 mA, se neglijează;
- dacă limitele armonicilor de
curent sunt date în funcţie de
fundamentala curentului sau de
puterea activă la intrare, atât
fundamentala curentului cât şi
puterea activă trebuiesc
măsurate în aceleaşi condiţii de
Fig. 4.3 Schema montajului pentru
test.
măsurarea armonicilor de curent
Semnificaţiile notaţiilor din fig. 4.3
pentru echipamentele monofazate
sunt:
62
Fig. 4.4 Schema montajului pentru măsurarea armonicilor de

curent pentru echipamentele trifazate
SA – sursă de alimentare;
ZS, E – impedanţa şi respectiv tensiunea de mers în gol, ale sursei;
AM – echipament de măsură;
ZM – impedanţa echipamentului de măsură;
ET- echipamentul testat;
U – tensiunea de test;
In – armonica de ordinul n a curentului.
SURSELE DE ALIMENTARE
Sursele de alimentare trebuie să satisfacă câteva condiţii, astfel încât
rezultatele să nu fie viciate.
1. Tensiunea de test (U) trebuie să fie egală cu tensiunea nominală a
echipamentului testat, adică, 220/230V pentru echipamentele monofazate şi
380/400V pentru echipamentele trifazate. De asemenea, variaţiile tensiunii nu
trebuie să depăşească + 2%, iar cele ale frecvenţei + 0.5% din valorile
nominale.
2. În cazul surselor trifazate, defazajul dintre tensiunile oricăror două faze
trebuie să fie 1200 + 1.50.
3. Armonicile tensiunii U, atunci când echipamentul de testat este conectat, nu
trebuie să depăşească:
- 0.9 % pentru armonica de ordinul 3;
- 0.2 % pentru armonicile pare de la ordinul 2 la 10;
- 0.1 % pentru armonicile de la ordinul 11 la 40.
4. Valoarea de vârf va fi atinsă după 870 – 930 de la trecerea prin zero, iar
raportul dintre valoarea de vârf şi valoarea efectivă va fi cuprins între 1.4 –
1.42.
63
Această ultimă cerinţă nu este necesară în cazul testării aparatelor de clasa A

sau B.
ECHIPAMENTELE DE MĂSURĂ
Se pot folosi orice tipuri de analizoare de undă cum ar fi aparate de analiză în
domeniul frecvenţei care utilizează amplificatoare selective sau filtre pasive
multiple, analizoare de spectru acordate pe frecvenţa care trebuie măsurată şi aparate
de măsură în domeniul timpului care utilizează filtre digitale sau transformata
Fourier discretă. Aparatele pot să fie indicatoare sau înregistratoare.
Cerinţe comune
1. Eroarea totală de măsură nu trebuie să depăşească 5% din limitele admise
pentru arminicile de curent sau 0.2% din curentul nominal al aparatului
(valoarea cea mai mare).
2. Impedanţa de intrare, ZM, a echipamentului de măsură nu trebuie să
producă o cădere de tensiune mai mare de 0.15V.
3. Dacă conţinutul de armonici al curentului măsurat depăşeşte valorile limită
în timpul măsurării, ele vor fi evaluate cu o procedură corespunzătoare
utilizării unui filtru trece jos, de ordinul 1, având o constantă de timp de
1.5s  10%.
Cerinţe privind domeniul de frecvenţă

Cerinţe în cazul testării unor echipamente care produc regim armonic
staţionar
1. Atenuarea minimă, pentru o singură armonică injectată, de frecvenţă fn-f1sau
fn+f1, trebuie să aibă următoarele valori:
- pentru 2f1<fn  12f1 – 30 db;
- pentru 12f1<fn  20f1 – 20 db;
- pentru 20f1<fn  40f1 – 15 db.
2. Atenuarea trebuie să fie mai mare sau egală cu 50, pentru orice semnal de
armonică unică, de frecvenţă mai mică sau egală cu 0.5 fn.
4. Atenuarea pentru un semnal de frecvenţa sursei de alimentare f1, trebuie să fie
mai mică de 60db.
Cerinţe suplimentare pentru alte cazuri, inclusiv echipamente care

produc regim armonic fluctuant
Dacă armonicile curentului măsurat au variaţii rapide în timpul măsurării,
cerinţele suplimentare sunt precizate pentru cazul când echipamentul de măsură este
setat pe frecvenţa fn, şi sunt:
1. Banda de frecvenţă a echipamentului folosit trebuie să fie între 3Hz şi 10Hz,
deoarece o lăţime de bandă mai mare poate conduce la erori pozitive
nepermise (valori măsurate mai mari).
64
2. În cazul în care există posibilitatea ca limitele să fie depăşite, se va utiliza un

echipament de măsură având o lăţime de bandă de 3Hz  0.5Hz între
punctele corespunzătoare unei atenuări de – 3dB şi o atenuare minimă de
25dB pentru un semnal având frecvenţa de (fn-15)Hz sau (fn+15)Hz.
Cerinţe impuse echipamentelor care utilizează transformata

Fourier rapidă
Condiţii impuse dacă echipamentul testat produce regim armonic
staţionar
1. Lăţimea ecranului va avea un număr întreg de perioade ale fundamentalei (T),
cuprins intre 4T şi 30T.
2. Forma ecranului nu este impusă.
3. Totuşi, dacă ecranul este dreptunghiular, este necesară sincronizarea
frecvenţei de eşantionare cu frecvenţa fundamentală f1, astfel încât, diferenţa
relativă între f1 şi fsinc, cu care frecvenţa de eşantionare este sincronizată, să nu
depăşească 0.03 % din f1, Dacă se utilizează un ecran Hanning, nu mai este
necesară sincronizarea atât de strictă.
4. Nu se impun condiţii pentru dimensiunile sau suprapunerea a două ferestre
de măsură succesive.
5. Atenuarea filtrului (anti-aliasing) trebuie să fie de cel puţin 50dB în tot
domeniul frecvenţelor măsurate.
65
5. ARMONICILE GENERATE DE SISTEMELE

DE ACŢIONARE CU MOTOARE DE C.C. ŞI
REDRESOARE COMANDATE TRIFAZATE
5.1. STRUCTURA ŞI PARTICULARITĂŢILE DE

FUNCŢIONARE
Sistemele de acţionare cu motoare de curent continuu şi redresoare
comandate constituie o sursă importantă de poluare armonică, atât prin
prisma răspândirii lor, cât şi prin armonicile generate.
Forma de undă a curentului la intrarea redresorului depinde de
conexiunea transformatorului utilizat, de pulsaţiile curentului de sarcină şi de
inductivitatea de comutaţie.
Structura unui astfel de sistem de acţionare cu redresor trifazat cu
tiristoare (Fig. 5.1) conţine:
 FI – filtru de intrare, care are rolul de a suprima sau a atenua o parte
sau totalitatea armonicilor generate de redresor. Poate fi pasiv, activ
sau hibrid;
 TR – transformator de reţea /Y care are rolul de a adapta nivelul
tensiunii alternative la necesităţile sarcinii şi de a reduce puterea de
scurtcircuit a reţelei. Dacă nu este necesară adaptarea nivelului
tensiunii, el poate fi înlocuit cu o bobină de reţea;
Lf id
T1
T3 T5
iA ia
R ud
iB ib M ML
S FI
iC ic
T
TR T4 T6 T2
Fig. 5.1. Structura sistemului de acţionare cu motor de c.c. şi redresor trifazat în

punte, complet comandat
66
 redresorul trifazat care converteşte energia de curent alternativ în

energie de curent continuu, iar prin comandă permite reglajul
puterii (tensiunii medii) transmisă motorului;
 Lf – bobină de filtrare care are rolul de a limita pulsaţiile curentului
prin motor şi de a evita funcţionarea în regim de curent întrerupt;
 M – motorul de c.c. presupus cu excitaţie separată;
Dispozitivul de comandă a tiristoarelor pe grilă (DCG) primeşte la
intrare tensiunea continuă uc şi furnizează, la ieşire, şase semnalele de
comandă întârziate faţă de punctul comutaţiei naturale cu unghiul de
comandă . Se ştie că:
 
- punctul de comutaţie naturală este defazat cu 
faţă de trecerea prin
2 p
zero a tensiunii ce se redresează, unde p reprezintă numărul de pulsuri
redresate într-o perioadă (6 – pentru redresorul trifazat în punte);
 
- fiecare tiristor este comandat la momentul   dacă originea

2 p
timpului coincide cu trecerea prin zero a tensiunii ce se redresează;
2
- în regim de curent neîntrerupt, fiecare tiristor conduce radiani într-o
3
perioadă;
- curentul pe faza “a” a secundarului transformatorului de alimentare este
dat de
  
 iT 1  id dacaT1 conduce  t     ,    
 3 
ia   ; (5.1)
i  i dacaT conduce t   4 
   , 2   
 T 4 d 4
 3 
- dacă se consideră inductivitatea de filtrare de valoare infinită, curentul
prin motor, în regim staţionar, la sarcină şi excitaţie constante, este
constant şi egal cu valoarea sa medie, respectiv id  Id;
- dacă se neglijează comutaţia, curentul pe o fază a secundarului
transformatorului este dreptunghiular, alternativ şi simetric (Fig. 5.2).
5.2. Analiza armonică a curentului în primarul şi

secundarul transformatorului
Observând că forma de undă a curentului este simetrică, se poate
alege originea timpului în punctul A (Fig. 5.2), ceea ce conduce la obţinerea
unei variaţii impare (Fig. 5.3), mai uşor de dezvoltat în serie Fourier,
deoarece conţine numai termeni în sinus. Astfel, valoarea efectivă a armonicii
67
de ordinul “k” va fi dată de:

I k max 1 2 2 I d 5  6 11 6 
Ik     i a sin k t  d  t     sin k t  d t    sin kt  d t  
2 2 2 0 2    6 7 6 
(5.2)
2 2I d    
 sin k  sin k  cosk 
k  3  2

i 
3 2 

 3 3
6
 
3


 
4

3 2  
Fig. 5.2 Forma de undă a curentului de fază în secundarul
transformatorului, cu neglijarea comutaţiei şi a pulsaţiilor
ia
Id
 2 t
 5
iR 6 6
2Id
7
Id 6 t

2
Fig. 5.3 Forma de undă a curentului de fază în secundarul transformatorului, ca funcţie
impară şi a curentului pe faza corespunzătoare a reţelei, cu neglijarea
comutaţiei şi pulsaţiilor curentului prin motor
68
Valoarea efectivă a curentului este:

2 2 / 3
1 1 2
Ia   ia2 d ( t )   I d2 d ( t )  I d . (5.3)
2 0  0 3
De asemenea, se obţine defazajul dintre fundamentala curentului şi tensiune
ca fiind:
1   . (5.4)
Rezultă următoarele:
 
- nu există armonici de ordin par deoarece sin  k   0;
 2 k  par
- nu există armonici de ordin multiplu de 3 deoarece
 
sin  k   0;
 3  k 3 q
- există numai armonicile de ordin k  6q  1 , adică k = 5, 7, 11,
13,….;
- ponderea armonicii de ordinul “k”, în raport cu fundamentala, este
(Fig. 5.4):
Ik 1
 . (5.5)
I1 k
- ponderea armonicii de ordinul “k”, în raport cu valoarea efectivă
este:
Ik 3
 . (5.6)
I a k
1
Ik / I1
0.8
0.6
0.4
0.2
k
0
1 5 7 1113 1719 2325 2931 3537 4143
Fig. 5.4 Armonicile curentului în secundarul transformatorului,
pentru formă de undă dreptunghiulară
Dacă raportul de transformare al transformatorului se consideră
unitar, forma de undă a curentului pe faza “R” a reţelei se obţine considerând
69
şi curentul prin faza “c” a secundarului şi observând că

iR  iA  iC unde, iA=ia şi iC=ic.
Se obţine astfel un curent ale cărui alternanţe sunt formate din trei
trepte şi care nu se mai anulează pe intervale (Fig. 5.3).
Procedând similar ca în cazul curentului din secundar, valoarea
efectivă a armonicii de ordinul “k”, a curentului absorbit din reţea este:
2
I Ak 
  iA sin ktd t  
0
2  / 3 2 / 3  
 I d   sin k td t   2  sin k td  t    sin k td  t   
  0  /3 2 / 3 
2    2 2 
 I d 1  cos k  2 cos k  2 cos k  cos k  cos k 
k  3 3 3 3 
care se aduce la forma:
4 2   
I Ak  I d sin k sin k cos k . (5.7)
k 2 3 6
Valoarea efectivă a curentului este:
1  / 3 2 2 / 3  
        
  0 d  d  d
2 2
IA   I d t  4 I d t  I d t   I d 2 . (5.8)
 /3 2 / 3 
Analiza relaţiei de mai sus conduce la aceleaşi concluzii ca şi în cazul
curentului din secundarul transformatorului.
5.3. INFLUENŢA COMUTAŢIEI

Din cauza inductivităţilor de pe fazele care comută, curentul prin
transformator nu poate varia în salt şi, în consecinţă, se va depărta de la
forma de undă dreptunghiulară, cu atât mai mult cu cât inductivitatea de pe
fiecare fază este mai mare. Considerând procesul de comutaţie generat de
comanda tiristorului T1, se va analiza procesul de comutare a curentului, de
pe faza “c” pe faza “a”.
Schema echivalentă (Fig. 5.5) pune în evidenţă inductivităţile de
comutaţie, care reprezintă, pentru fiecare fază, inductivitatea de dispersie,
totală, raportată la secundar.
Teoremele lui Kirchhoff pe circuitul reprezentat de schema
echivalentă conduc la:
70
ia  ic  I d
dia di . (5.9)
Lk  Lk c  ua  uc
dt dt
ua Lk T1
ia
Id
uc Lk T5
ic
Fig. 5.5 Schema echivalentă în timpul comutaţiei
curentului, de pe faza “c” pe faza “a”
Considerând curentul Id constant, şi luând ca origine a timpului
momentul începerii comutaţiei, se obţine variaţia curentului prin faza “a”
când acesta creşte de la zero la Id sau descreşte de la zero la –Id .
2U l
ia  cos   cos  t     . (5.10)
2 Lk 
Când curentul evoluează spre zero, respectiv tiristorul de pe faza
corespunzătoare se dezamorsează, variaţia este dată de;
2U l
ic  I d  cos   cos  t     . (5.11)
2 Lk 
Expresiile curenţilor sunt valabile pe durata comutaţiei, respectiv a
unghiului de comutaţie  , când întregul curent de pe faza “c” este preluat de
faza “a”, respectiv:
ia     I d . (5.12)
Se obţine
2U l
Id  cos   cos       , (5.13)
2 Lk 
care conţine dependenţa dintre unghiul de comutaţie, unghiul de comandă şi
curentul de sarcină.
Aceasta se pune sub forma [17]:
I
cos       cos   usc d , (5.14)
I dN
care pune în evidenţă tensiunea relativă de scurtcircuit a transformatorului.
71
Conţinutul de armonici ale curentului

Forma de undă a curentului (Fig. 5.6) relevă faptul că acesta nu mai
este o funcţie pară sau impară şi în consecinţă, spectrul de armonici conţine
atât componente în sinus, cât şi în cosinus. Curentul are o expresie analitică
reprezentată de funcţia continuă definită pe intervale de mai jos.
 2U l
 cos   cos   t    t   0,  
 2 Lk 
  2 
 Id t    , 
  3 

 I  2U l cos   cos   t  2 / 3   2 2 
  t   ,  
 d
2 Lk  3 3  (5.15)

ia    2   5 
 0 t     ,      , 2 
  3   3 
 2U l
  cos   cos   t      t   ,    
 2 L k
 Id  t     ,5 / 3

 2U l  5 5 
 Id  cos   cos    t  5 / 3  t   ,  
 2 Lk  3 3 
ia
Id
 /3+ 
 t
/3 
/3
Fig. 5.6 Forma de undă a curentului pe o fază a secundarului transformatorului

ţinând seama de comutaţie şi neglijând pulsaţiile curentului prin motor
După calculul componentelor armonice se obţin:

- ponderea armonicilor în raport cu fundamentala:
Ik 2
 
I1 k k 2  1   ; (5.16)

k 2
  
 1 1  cos  cos k    k  1  cos   cos k   cos  2     2k sin  sin k 
2
sin 2   2 sin  cos  2      2

72
- defazajul dintre fundamentala curentului şi tensiune:

1 2  sin 2  sin 2    
tg1  ; (5.17)
2 cos 2   cos 2    
- şi valoarea efectivă a curentului:
 U  2
   1  3  
 l    2 cos 2   2 cos   4 cos      sin      4 sin 2    . (5.18)
1   Lk      
Ia   
  2 2U l 
 I d2  I d  cos   sin      sin   
 3  Lk 
Spectrul Fourier al curentului (Fig. 5.7 şi 5.8) evidenţiază influenţa

pozitivă a comutaţiei asupra ponderii armonicilor. Influenţa este cu atât mai
benefică cu cât reactanţa de comutaţie, (caracterizată prin tensiunea de
scurtcircuit a transformatorului), este mai mare.
1
Ik / I1
0.8
0.6
0.4
0.2
k
0
1 5 7 1113 1719 2325 2931 3537 4143
Fig. 5.7 Armonicile curentului raportate la
fundamentală, cu considerarea comutaţiei,
la sarcină nominală, pentru usc=10%
1
Ik / I1
0.8
0.6
0.4
0.2
0 k
1 5 7 1113 1719 2325 2931 3537 4143
Fig. 5.8 Armonicile curentului raportate la

fundamentală, cu considerarea comutaţiei, la
sarcină nominală, pentru usc=20%
Astfel, dacă pentru forma de undă dreptunghiulară factorul total de

73
distorsiune a curentului este de cca. 32,4%, acesta scade la 26,2% pentru o

tensiune de scurtcircuit a transformatorului de 10%, respectiv scade la 22,4%
pentru o tensiune de scurtcircuit a transformatorului de 20%.
Cantitativ, diferenţele se evidenţiază mult mai bine numeric, în Tab.
5.1. Astfel, efectul diminuant se manifestă pregnant asupra primelor armonici
prezente, rezultând reduceri cu 2% până la 4,8%. În acelaşi timp, creşterea
tensiunii de scurtcircuit a transformatorului nu determină o scădere
proporţională a factorului total de distorsiune a curentului (creşterea tensiunii
de scurtcircuit de la 0 la 10% determină scăderea THDI cu 6 procente iar
dublarea valorii tensiunii de scurtcircuit determină, în continuare, scăderea
THDI cu numai 3,8 procente.
Tab. 5.1 Ponderea armonicilor de curent, fără şi cu considerarea comutaţiei
k 1 5 7 11 13 17 19 23 25
Ik/I1 1 0.2000 0.1429 0.0909 0.0769 0.0588 0.0526 0.0435 0.0400
(Ik/I1)com 1 0.1806 0.1160 0.0520 0.0336 0.0104 0.0042 0.0061 0.0075
Dif.[%] 0 2 2,6 3,8 4,3 4,8 4,8 3,7 3,3
5.4. INFLUENŢA INDUCTIVITĂŢII DE FILTRARE

Din cauza valorii finite a inductivităţii de filtrare şi caracterului
pulsatoriu al tensiunii redresate, curentul prin motor nu este constant, chiar
dacă valoarea medie a tensiunii de alimentare şi cuplul static sunt constante.
Rezultă că, în realitate, forma de undă a curentului prin secundarul
transformatorului se depărtează de variaţia din Fig. 5.6, cu atât mai mult, cu
cât inductivitatea de filtrare este mai mică, respectiv pulsaţiile curentului sunt
mai mari.
5.4.1. Expresia curentului prin motor

Se consideră funcţionarea sistemului de acţionare cu motor de c.c. şi
redresor trifazat în punte, complet comandat, în următoarele ipoteze:
- unghiul de comandă,  este constant;
- momentul de inerţie total, raportat la arborele motorului (J), este
constant;
- cuplul static total, raportat la arborele motorului (Ms), este
constant;
- se neglijează procesul de comutaţie;
- se neglijează variaţia vitezei unghiulare, aceasta fiind constantă şi
74
egală cu valoarea sa medie (   m );

- inductivitatea totală din circuitul indusului ( L  L f  La ) este
constantă;
- se neglijează rezistenţa electrică din circuitul indusului.
Astfel, teorema a II-a a lui Kircchoff aplicată pe ieşirea redresorului şi
indusul motorului, conduce la
did
ud  L E, (5.19)
dt
în care, E  Cem este tensiunea electromotoare indusă, constantă în ipotezele
enunţate.
Împărţind ecuaţia (5.19) cu perioada tensiunii redresate T şi integrând
pe durata unei perioade, se obţine:
1T L T did
T 0
ud dt   dt  E . (5.20)
T 0 dt
Ţinând seama că datorită periodicităţii tensiunii redresate şi de
ipotezele introduse, curentul prin motor este periodic rezultă:
T id (T )
did
 dt dt   did  id T   id  0   0 . (5.21)
0 id (0)
În consecinţă, relaţia (5.20) arată că valorile medii ale tensiunii

redresate şi tensiunii electromotoare, sunt egale, respectiv:
U d  U d 0 cos   E . (5.22)
Ţinând seama de (5.22), ecuaţia diferenţială corespunzătoare
curentului prin indusul motorului (5.19) devine:
did
ud  L  U d 0 cos  . (5.23)
dt
Considerând originea timpului la trecerea prin zero a tensiunii ce se
redresează (tensiune de linie) şi începutul perioadei tensiunii redresate la
momentul comenzii unui tiristor, respectiv

t   , (5.24)
3
perioada durează /3 radiani, adică până la
2
t   . (5.25)
3
75
Separând derivata curentului din (5.23) şi integrând se obţine:
1 t   
id 
 L  / 3
 
2U l sin t  U d 0 cos  d t  
2U l
L  

cos  3     cos t 
  , (5.26)
Ud 0   
  t     cos   I m
L  3 
în care Im este valoarea minimă a curentului, corespunzătoare începutului
perioadei.
Introducând valoarea medie a tensiunii redresate la mersul în gol şi
unghi de comandă nul,
3 2
Ud 0  Ul , (5.27)

curentul prin motor se aduce la forma:
2U l    3   
id   cos      cos  t    t     cos    I m . (5.28)
L   3    3  
 2 
Este evident că id      I m , ceea ce arată, şi matematic,
 3 
periodicitatea curentului.
Valoarea minimă a curentului este determinată, pe lângă unghiul de
comandă şi de curentul static, deoarece valoarea medie a curentului prin
motor este chiar curentul static. Calculând valoarea medie,
3  / 3 2U l 3 2 / 3     3   
Id   id d  t     cos      cos t    t     cos    I m ,(5.29)
  / 3  L   / 3   3   3  
se obţine expresia curentului minim:

2U l 3 3
Im  Is     sin  . (5.30)
L   2 
Astfel, variaţia curentului prin motor este complet determinată (Fig.
5.9) şi ilustrează caracterul pulsatoriu al acestuia. Se observă că valoarea
maximă a curentului se obţine în a doua parte a perioadei şi corespunde
anulării derivatei curentului, respectiv (5.19)
  
ud   tM      E  U d 0 cos  , dacă  tM se măsoară de la
 3 
începutul perioadei.
76
Înlocuind expresia tensiunii redresate (de linie) se obţine

3   
 tM  arcsin  cos        , (5.31)
  3 
care este plasat în a doua jumătate a pulsaţiei (Fig. 5.9). Se poate arăta că,
pentru comanda cu unghiul
   / 2 , punctele de maxim
0.4
corespund mijlocului pulsaţiilor.
tM Curentul reprezentat în
0.2 Fig. 5.9 parcurge un tiristor de
pe o fază şi, în consecinţă,
0 caracterizează o alternanţă a
1.5 2 2.5 3 3.5 4 curentului prin secundarul
Fig. 5.9 Variaţia curentului prin transformatorului (Fig. 5.10).
motor, în unităţi relative
0.6
ia [u.r.]
0.4
0.2
-0.2
-0.4
timp [u.r.]
1 2 3 4 5 6 7 8
Fig. 5.10 Forma de undă a curentului prin secundarul
transformatorului, în unităţi relative
5.4.2. Conţinutul de armonici

Dacă se adoptă originea timpului la mijlocul intervalului în care
curentul este nul, înainte de alternanţa pozitivă (Fig. 5.10), acesta poate fi
exprimat ca:
77
 0  t   0,  / 6 

 id  t   / 6    t   / 6,  / 2 
 id  t   / 6    t   / 2,5 / 6 

ia   0  t   5 / 6, 7 / 6  . (5.32)
 i  t   / 2     t   7 / 6,3 / 2 
 d
id t  5 / 6     t   3 / 2,11 / 6 
 0  t  11 / 6, 2 

Dezvoltarea în serie, ţinând seama că forma de undă a curentului nu
este nici pară şi nici impară, este laborioasă şi conduce la expresii foarte
complicate, relevante numai sub formă grafică. Din acest motiv, se va studia
ponderea armonicilor şi dependenţa lor de unghiul de comandă pe cale
numerică, utilizând mediul MATLAB-SIMULINK.
Din analiza ponderii armonicilor pentru trei valori ale unghiului de
comandă (Fig. 5.11, 5.12 şi 5.13) se desprind câteva concluzii.
1. Ponderea armonicii de ordinul 5 este mai mare decât în cazul filtrării
perfecte; celelalte armonici de ordin 6q  1 au pondere mai mică.
Cantitativ, diferenţele sunt ilustrate în Tab.5.2, în care Dif. 1 şi Dif. 2
reprezintă diferenţele ponderilor pentru  şi  faţă de forma de
undă dreptunghiulară.
Tab. 5.2 Ponderea în fundamentală a armonicilor de curent, fără şi cu
considerarea pulsaţiilor curentului prin motor
k 1 5 7 11 13 17 19 23 25
(Ik/I1)dr. 1 0.2000 0.1429 0.0909 0.0769 0.0588 0.0526 0.0435 0.0400
(Ik/I1)/6 1 0.2262 0.1140 0.0915 0.0644 0.0576 0.0447 0.0422 0.0342
(Ik/I1)/3 1 0.2444 0.0930 0.0911 0.0558 0.0559 0.0396 0.0405 0.0306
(Ik/I1)/2 1 0.2512 0.0852 0.0910 0.0526 0.0553 0.0377 0.0398 0.0293
- -
Dif.1 0 0,026 -0,028 0,006 -0,013 -0,008 -0,006
0,0012 0,0013
-
Dif.2 0 0,051 -0,06 0 -0,024 -0,015 -0,004 -0,01
0,0035
2. Ponderea armonicilor creşte când unghiul de comandă evoluează spre

valoarea /2.
3. Ponderea armonicilor este maximă pentru =/2, când pulsaţiile sunt
maxime;
5. Apar şi armonici de alt ordin, inclusiv armonici pare (Tab. 5.3);
78
Tab. 5.3 Ponderea în fundamentală a armonicilor pare de curent, cu

considerarea pulsaţiilor curentului prin motor, pentru /6
k 2 4 6 8 10 12 14 16 18
(Ik/I1) 0.0026 0.0027 0.0006 0.0023 0.0025 0.0003 0.0024 0.0024 0.0003
5. Factorul de distorsiune a curentului este mult mai mare (cu peste 12%)
decât în cazul filtrării perfecte (Tab. 5.4).
Tab. 5.4 Factorul de distorsiune a curentului, fără şi cu considerarea
pulsaţiilor curentului prin motor
Cazul Curent Curent pulsatoriu Curent pulsatoriu Curent pulsatoriu
dreptunghiular =/6 =/3 =/2
THDI[%] 32,4 43,65 43,81 43,98
1
Ik /
0.8
0.6
0.4
0.2
0
k
0 10 20 30 40 50 60
Fig. 5.11 Armonicile curentului raportate la fundamentală, ţinând
seama de pulsaţiile curentului de sarcină şi fără
considerarea comutaţiei, pentru /6
1
Ik /
0.8
0.6
0.4
0.2
0
k
0 10 20 30 40 50 60
Fig. 5.12 Armonicile curentului raportate la fundamentală,
ţinând seama de pulsaţiile curentului de sarcină şi
fără considerarea comutaţiei, pentru=/3
79
1
Ik /
0.8
0.6
0.4
0.2
k
0
0 10 20 30 40 50 60
Fig. 5.13 Armonicile curentului raportate la fundamentală,
ţinând seama de pulsaţiile curentului de sarcină şi
fără considerarea comutaţiei, pentru=/2
5.5. CONSIDERAREA COMUTAŢIEI ŞI A

PULSAŢIILOR CURENTULUI PRIN MOTOR
Pentru a ţine seama de influenţa tuturor factorilor, atât asupra
deformării curentului, cât şi asupra deformării tensiunii, abordarea analitică
este foarte laborioasă sau chiar imposibilă. O modalitate eficientă de analiză
o constituie utilizarea mediului MATLAB-SIMULINK, care impune
elaborarea unui model specific pentru fiecare element component şi apoi,
pentru întregul sistem de acţionare.
Motorul de c.c are datele nominale: PN=2,66 kW; UN=110V; IN=30A;
nN=1500 rot/min; Ra=0,44; Lae=0,65H; La=5mH.
5.5.1. Conţinutul de armonici

În vederea determinării tuturor influenţelor s-a simulat, mai întâi,
funcţionarea sistemului la sarcină nominală, pentru trei valori ale unghiului
de comandă (300, 450 şi 600), obţinându-se formele de undă ale curenţilor în
secundarul transformatorului şi la reţea şi a tensiunii în secundarul
transformatorului, precum şi spectrele de armonici corespunzătoare.
Referitor la formele de undă ale curenţilor din secundarul
transformatorului şi din reţea, acestea surprind atât pulsaţiile datorate valorii
finite a inductivităţii de filtrare, cât şi intervalele de comutaţie.
80
40 20
ia [A] iA [A]
20 10
0 0
-20 -10
 
-40 -20
3.975 3.98 3.985 3.99 3.975 3.98 3.985 3.99 3.995
t [s] t [s]
Fig. 5.14 Curenţii în secundarul transformatorului şi la reţea, pentru x1=x2=0,1 şi /6
1
Iak / Ia1
0.8
THD=0,293
0.6
0.4
0.2
k
0
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.15 Armonicile curentului din secundarul transformatorului pentru
x1=x2=0,1 şi /6
1
IAk / IA1
0.8
THD=0,293
0.6
0.4
0.2
0
k
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.16 Armonicile curentului din reţea pentru x1=x2=0,1 şi /6
81
50
ua
ia [A]

-50
t [s]
3.974 3.976 3.978 3.98 3.982 3.984 3.986 3.988 3.99 3.992
Fig. 5.17 Formele de undă ale tensiunii şi curentului pe o fază a
secundarului transformatorului pentru x1=x2=0,1 şi =/6
1
Uak /
0.8
THD=0,157
0.6
0.4
0.2
k
0
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.18 Armonicile tensiunii din secundarul transformatorului pentru
x1=x2=0,1 şi =/6
40 20
ia [A] iA [A]
20 10
THD=0,3 THD=0,3
0 0
-20 -10
-40 t [s] -20 t [s]

1.985 1.99 1.995 2 1.985 1.99 1.995 2 2.005
82
1
Iak / Ia1
0.8
THD=0,3
0.6
0.4
0.2
0 k
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.20 Armonicile curentului din secundarul transformatorului
pentru x1=x2=0,1 şi =/4
1
IAk / IA1
0.8
THD=0,3
0.6
0.4
0.2
k
0
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.21 Armonicile curentului din reţea pentru x1=x2=0,1 şi =/4
50
ua [V]
ia [A]
0
-50 t [s]
1.985 1.99 1.995 2
Fig. 5.22 Formele de undă ale tensiunii şi curentului pe o fază a
83
1
Uak / Ua1
0.8
THD=0,2
0.6
0.4
0.2
k
0
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 523 Armonicile tensiunii din secundarul transformatorului pentru
x1=x2=0,1 şi =/4
40 30
iA [A]
ia [A]
20
20
10
THD=0,31
0 0
-10 THD=0,31
-20
-20
t [s] t [s]
-40 -30
0.775 0.78 0.785 0.79 0.775 0.78 0.785 0.79 0.795
1
Iak / Ia1
0.8
THD=0,31
0.6
0.4
0.2
k
0
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.25 Armonicile curentului din secundarul transformatorului
pentru x1=x2=0,1 şi =/3
84
1
IAk / IA1
0.8
THD=0,31
0.6
0.4
0.2
0 k
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.26 Armonicile curentului din reţea pentru x1=x2=0,1 şi =/3
50
ua [V]
ia [A]
t [s]
-50
0.775 0.78 0.785 0.79 0.795
Fig.5.27 Formele de undă ale tensiunii şi curentului pe o fază a
1
Uak / Ua1
0.8
THD=0,22
0.6
0.4
0.2
k
0
0 5 10 15 20 25 30 35
Fig. 5.28 Armonicile tensiunii din secundarul transformatorului pentru
x1=x2=0,1 şi =/3
85
Se evidenţiază următoarele:
- formele de undă nu sunt influenţate vizibil de unghiul de
comandă;
- curentul din reţea conţine trei pulsaţii pe fiecare alternanţă.
Spectrele de armonici ale curenţilor, determinate până la armonica 31,
arată următoarele:
- curenţii din secundarul transformatorului şi din reţea conţin
aceleaşi armonici (de ordinul 6q  1 , cu aceleaşi ponderi şi, în
consecinţă, prezintă aceeaşi valoare a factorului total de
distorsiune armonică;
- ponderea armonicii de ordinul 5 este de aproximativ 23%, mai
mare decât în cazul formei de undă dreptunghiulare;
- factorul total de distorsiune armonică se modifică puţin cu
modificarea unghiului de comandă, cauza fiind modificarea
unghiului de comutaţie; astfel, THDI creşte de la 0,29 la 0,3 când
unghiul de comandă creşte de la 300 la 600.
Formele de undă ale tensiunii din secundarul transformatorului şi

spectrele de armonici corespunzătoare, permit evidenţierea următoarelor
aspecte:
- este surprinsă foarte bine căderea de tensiune din cauza comutaţiei şi
scăderea unghiului de comutaţie când unghiul de comandă creşte (în
cadranul I);
- tensiunea conţine aceleaşi armonici ca şi curentul, dar ponderile
lor sunt sensibil egale;
- factorul total de distorsiune a tensiunii are valori importante şi
creşte de la 0,16 la 0,22 când unghiul de comandă creşte de la 300
la 600.
5.5.2. Influenţa valorii inductivităţii de filtrare

S-au obţinut valorile factorilor de distorsiune a curentului şi tensiunii
şi valorile pulsaţiilor relative ale curentului prin motor, pentru diferite valori
ale inductivităţii de filtrare, pentru două unghiuri de comandă (Fig. 5.29,
5.30). Pentru reprezentare grafică s-a utilizat inductivitatea relativă, prin
raportarea inductivităţii de filtrare la valoarea
U
L fN  d 0 . (5.33)
1 I dN
Se constată următoarele:
- factorii de distorsiune armonică a tensiunii şi curentului sunt puţin
influenţaţi de valorile inductivităţii de filtrare, pentru unghiul de
86
comandă de 300;
- influenţele sunt mai mari, la inductivităţi mici şi la unghiuri de
comandă apropiate de 900;
- aşa cum este cunoscut, valoarea inductivităţii de filtrare determină
amplitudinea pulsaţiilor curentului prin motor;
- în consecinţă, dimensionarea inductivităţii de filtrare pentru
limitarea pulsaţiilor curentului prin motor la cca. 15% din
valoarea nominală, asigură THDI în jurul valorii de 0,3 şi THDU
la aproximativ 0,15.
0.7
THDI
0.6
THDU
0.5
Id
0.4
THDI
0.3
d
0.2
THDU
0.1
0 x
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
Fig. 5.29 Dependenţele factorului total de distorsiune a curentului (THDI),
factorului total de distorsiune a tensiunii din secundarul
transformatorului (THDU) şi pulsaţiilor relative ale curentului prin
motor (Id), în funcţie de inductivitatea de filtrare relativă, la unghi de
comandă de 300 şi sarcină nominală
87
1
THDI
THDU 0.8
Id
0.6
d
0.4 THDI
0.2
THDU
0 x
0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1
Fig. 5.30 Dependenţele factorului total de distorsiune a curentului (THDI),
factorului total de distorsiune a tensiunii din secundarul
transformatorului (THDU) şi pulsaţiilor relative ale curentului prin
motor (Id), în funcţie de inductivitatea de filtrare relativă, la unghi de
comandă de 600 şi sarcină nominală
REZULTATE EXPERIMENTALE
Determinările experimentale au fost efectuate în Laboratorul de
Acţionări electrice de la Facultatea de Inginerie electrică a Universităţii din
Craiova şi au constat în înregistrarea formelor de undă ale curentului şi
tensiunii din secundarul şi respectiv, a curentului din primarul
transformatorului şi a spectrelor de armonici corespunzătoare. Sistemul de
acţionare utilizat a fost format din:
- autotransformator de adaptare;
- transformator în conexiune D/Y având SN =7,9kVA, UN
=380/110V, I1N =12A;
- redresor trifazat în punte cu tiristoare (ITAV =100 A, VDRM =VRRM
=1000 V);
- motor de curent continuu cu excitaţie separată cu datele
specificate anterior;
- generator de c.c. utilizat ca sarcină mecanică.
Pentru adaptarea nivelului tensiunii medii redresate la valoarea
nominală a tensiunii motorului (110V), transformatorul a fost alimentat la
jumătate din tensiunea nominală.
Măsurătorile au fost efectuate cu analizorul de putere Fluke 41b care
88
permite achiziţionarea unei tensiuni şi a unui curent şi afişarea atât a formelor

de undă corespunzătoare ratei de eşantionare cât şi a formelor de undă
filtrate.
De asemenea, pe baza acestora din urmă, se calculează şi afişează
spectrele de armonici, până la armonica 31, şi o serie de valori numerice între
care şi factorul de distorsiune armonică.
S-au urmărit aceleaşi situaţii ca şi la simularea numerică, respectiv
funcţionarea motorului la curent nominal (30A) şi trei unghiuri de comandă a
redresorului (300, 450 şi 600). Atât formele de undă ale tensiunii din
secundarul transformatorului şi curentului din primar, cât spectrele de
armonici corespunzătoare sunt redate alăturat, pentru a evidenţia mai bine
similitudinea lor (Fig. 5.31, 5.32, 5.33).
Referitor la tensiunile din secundarul transformatorului se constată
următoarele:
- formele de undă sunt foarte apropiate;
- armonicile fundamentale diferă foarte puţin (sub 2%);
- există unele diferenţe pe intervalele de comutaţie, determinate de
rata de eşantionare a aparatului de măsură, care nu redă variaţiile
foarte rapide ale tensiunii;
- spectrele de armonici sunt similare;
- tensiunea experimentală conţine, în pondere foarte redusă, şi alte
armonici decât 6q  1 ; se apreciază că acestea sunt determinate de
armonicile de curent, cauzate la rândul lor de asimetrii inerente în
comanda tiristoarelor.
Referitor la curenţii din primarul transformatorului, formele de undă
şi spectrele de armonici relevă următoarele:
- formele de undă, ca şi duratele de comutaţie, practic coincid;
- armonicile fundamentale diferă foarte puţin (sub 2%);
- curenţii experimentali conţin, în pondere foarte redusă, şi alte
armonici decât 6q  1 ; se apreciază că acestea sunt determinate de
asimetrii inerente în comanda tiristoarelor.
89
Voltage
ua [V]
80
ua [V]
=30 0 60
40
20
0
t [ms]
-20
-40
-60 t [s]
-80
0.225 0.23 0.235 0.24
Voltage 50
Uak Uak [V]
40
30
20
k 10
k
0
0 5 10 15 20 25 30
Voltage
ua [V] ua [V] 80
0
=45 60
40
t [ms] 20
0
-20
-40
-60 t [s]
-80
0.225 0.23 0.235 0.24
Voltage
Uak 50
Uak [V]
40
30
20
10
k t [s]
0
0 5 10 15 20 25 30
Fig. 5.31 Formele de undă ale tensiunii din

90secundarul transformatorului şi spectrele de
armonici corespunzătoare, experimentale (stânga) şi obţinute prin simulare (dreapta),
pentru două unghiuri de comandă
Voltage
ua [V] 80
60
ua 40
t [ms] 20
0
-20
-40
-60
t [s]
-80
0.22 0.225 0.23 0.235
Voltage 50
Uak Uak [V]
40
30
20
10
k k
0
0 5 10 15 20 25 30
Fig. 5.32 Forma de undă a tensiunii din secundarul transformatorului şi spectrul de

armonici corespunzător, experimentale (stânga) şi obţinute prin simulare
(dreapta), pentru unghiul de comandă de 600
Current
iA [A] 20
iA [A]
10
t [ms] 0
-10
t [s]
-20
0.225 0.23 0.235 0.24
Current 15
IAk [A]
IAk [A]
10
k k
0
0 10 20 30
Fig. 5.33 Forma de undă a curentului din primarul transformatorului şi spectrul de

armonici corespunzător, experimentale (stânga) şi obţinute prin simulare
(dreapta), pentru unghiul de comandă de 300
91
Factorii de distorsiune armonică, calculaţi cu primele 31 armonici,

sunt daţi în Tab. 5. 5.
Tab. 5.5 Factorii de distorsiune armonică ai tensiunii din secundar şi

curentului din primar‚ calculaţi cu primele 31 armonici
 300 450 600

Experim. Simulare Experim. Simulare Experim. Simulare
THDU[%] 16,93 17,1 18,3 18,98 19,75 20,01
THDI[%] 27,64 28,3 28,71 28,8 29,05 29,2
Eroare 0,17 0,68 0,26
THDU
Eroare 0,66 0,09 0,15
THDI
Se constată valorile foarte apropiate ale datelor experimentale cu cele

calculate, erorile fiind de cel mult 0,68%.
Se subliniază faptul că, mai ales în ceea ce priveşte tensiunea, există
diferenţe semnificative între factorul total de distorsiune armonică şi valoarea
măsurată cu primele 31 armonici. Astfel, spre exemplu, pentru , THD =
24,9, cu aproape 5 procente mai mare.
CONCLUZII
Modelul sistemului de acţionare realizat în mediul MATLAB-
SIMULINK este una din cele mai indicate căi pentru a surprinde fenomenele
intime ce au loc în redresor (comutaţia) şi modul în care este influenţat
conţinutul de armonici, atât ale curentului, cât şi ale tensiunii din secundarul
transformatorului.
Conţinutul de armonici ale curentului prezintă efectul cumulat al
comutaţiei (în sensul scăderii factorului total de distorsiune faţă de forma de
undă dreptunghiulară) şi al pulsaţiilor (în sensul creşterii). Astfel, factorul
total de distorsiune armonică a curentului, are valori în jurul valorii
corespunzătoare formei de undă dreptunghiulare şi depinde puţin de unghiul
de comandă.
Dacă asupra conţinutului de armonici al curentului comutaţia are efect
pozitiv, asupra tensiunii din secundarul transformatorului efectul este negativ
şi conduce la o deformare a acesteia, uzual între 16% şi 25%.
Pentru transformatorul considerat, influenţa pulsaţiilor curentului este
92
mai mare la unghiuri de comandă apropiate de 900.

Din punct de vedere al modalităţii de calcul a spectrelor de armonici,
se menţionează că din cauza formelor de undă cu variaţii rapide, utilizarea
funcţiei FFT (Fast Fourier Transformer) din mediul MATLAB introduce
erori mari, nepermise. Din acest motiv, s-au construit şi utilizat blocuri
destinate pentru calculul primelor 31 armonici.
Rezultatele experimentale şi cele obţinute prin simulare cu modelele
realizate sunt foarte apropiate, atât ca forme de undă şi spectre de armonici,
cât şi ca valori ale factorilor de distorsiune armonică.
93
6. CALITATEA ENERGIEI ÎN SISTEMELE DE

ACŢIONARE CU MOTOARE ASINCRONE ŞI
CONVERTOARE STATICE INDIRECTE DE
TENSIUNE ŞI FRECVENŢĂ.
6.1. Generalităţi
Utilizarea convertoarelor statice pentru alimentarea motoarelor asincrone
permite modificarea parametrilor ce caracterizează sistemul trifazat de tensiuni de
alimentare. Dacă variatoarele de tensiune alternativă permit doar reglarea valorii
efective a tensiunii (nu şi frecvenţa) şi sunt folosite în general pentru pornirea
motoarelor asincrone pe caracteristici de tensiune, convertoarele statice de tensiune
şi frecvenţă (CSTF) permit reglarea atât a valorii efective a tensiunii, cât şi
frecvenţa.
În categoria convertoarelor statice de tensiune şi frecvenţă se încadrează
cicloconvertoarele (CSTF directe) şi convertoarele statice indirecte de tensiune şi
frecvenţă (CSITF). Datorită dezavantajelor majore pe care le prezintă
cicloconvertoarele, legate de distorsionarea semnificativă a tensiunii de alimentare a
motorului şi, ca efect, limitarea frecvenţei maxime la o treime din frecvenţa reţelei,
acestea sunt folosite rar pentru asigurarea necesităţilor de comandă ale unui motor
asincron.
În special în ultimele decenii, convertoarele statice indirecte de tensiune şi
frecvenţă sunt folosite în cvasitotalitatea situaţiilor în care este necesară reglarea
vitezei motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit şi în structura sistemelor de
acţionare în buclă închisă.
Schema de principiu a unui sistem de acţionare cu motor asincron şi
convertor static indirect de tensiune şi frecvenţă (fig. 6.1) evidenţiază
transformatorul de reţea (T), redresorul (R), circuitul intermediar de curent continuu,
invertorul (I) şi motorul asincron.
ir L id U,f  ct.
U, f = ct. ~ ~ ic
~ ~ M
ud uc
C 3~
~ ~
~ ~
T R I
Fig. 6.1. Schema de principiu a sistemului de acţionare cu motor asincron şi

convertor static indirect de tensiune şi frecvenţă
94
Interfaţa de curent continuu dintre redresor şi invertor este formată din

bobina L şi condensatorul C, valorile celor două elemente determinând caracterul
circuitului intermediar şi, prin acesta, caracterul convertorului static în ansamblu.
Astfel:
- o valoare predominantă a inductivităţii L asigură o foarte bună filtrare a
curentului la intrarea în invertor, respectiv caracterul de sursă de curent al circuitului
intermediar de c.c.; în aceste condiţii, invertorul este de curent şi are o structură
specifică, iar comanda elementelor semiconductoare din structura acestuia impune
forma de undă a curenţilor statorici; forma de undă a tensiunilor este determinată de
parametrii maşinii şi sarcina acesteia;
- o valoare predominantă a capacităţii C a condensatorului asigură o foarte
bună filtrare a tensiunii la intrarea în invertor, respectiv caracterul de sursă de
tensiune al circuitului intermediar de c.c.; în aceste condiţii, invertorul este de
tensiune şi are o structură specifică, iar comanda elementelor semiconductoare din
structura acestuia impune forma de undă a tensiunilor de alimentare a motorului;
forma de undă a curenţilor statorici este determinată de parametrii maşinii şi sarcina
acesteia.
În aplicaţiile industriale, cele mai întâlnite sunt CSITF sursă de tensiune şi,
de aceea, acestea fac obiectul analizei care urmează.
Indiferent de tipul şi comanda convertorului, frecvenţa sistemului de
tensiuni şi curenţi furnizat motorului se modifică din comanda invertorului.
În funcţie de modul în care se reglează tensiunea efectivă la bornele
motorului, se disting două tipuri de CSITF:
- cu modulaţie în amplitudine, caz în care tensiunea efectivă la ieşire se
reglează prin intermediul tensiunii medii furnizate de redresor; pentru aceasta,
redresorul R trebuie să fie comandat;
- cu modulaţie în durată (numită şi PWM), caz în care tensiunea medie la
intrarea în invertor este constantă şi, pe lângă reglarea frecvenţei, comanda
invertorului I asigură şi reglarea tensiunii efective; în această situaţie, redresorul este
necomandat (realizat cu diode).
Cele mai întâlnite în aplicaţiile industriale sunt CSITF sursă de tensiune cu
modulaţie în durată, cu o mare diversitate a strategiilor de modulaţie în durată
aplicate în comanda invertorului.
Oricare ar fi metoda de modulare adoptată, în forma de undă a tensiunilor de
linie, fiecare alternanţă este formată din mai multe pulsuri de amplitudine constantă
şi egală cu valoarea medie a tensiunii de alimentare (Ud), dar de lăţime reglabilă.
Figurile 6.2 şi 6.3 ilustrează formele de undă ale tensiunilor de linie şi de
fază furnizate motorului asincron de către invertorul de tensiune cu modulaţie
sinusoidală, respectiv în frecvenţă.
95
uAB/Ud
 
t
uA/Ud
t
 
Fig. 6.2 Formele de undă ale tensiunilor de linie şi de fază furnizate motorului
asincron de către invertorul de tensiune cu modulaţie sinusoidală
Ud
0 t
-Ud
T/2
uA
2Ud/3
Ud/3
0 t
T/2 T
Fig. 6.3 Formele de undă ale tensiunilor de linie şi de fază furnizate motorului
asincron de către invertorul de tensiune cu modulaţie în frecvenţă, pentru 24 de
Circuitul intermediar de curent continuu, caracterizat prin inductivitatea L şi

capacitatea C (de valoare importantă dacă invertorul este de tensiune) se comportă
ca un tampon între reţeaua de curent alternativ şi motor, influenţând performanţele
energetice ale sistemului.
Tensiunea redresată ud este periodică, cu perioada T=2π/p, unde p este
numărul de pulsuri (2 pentru puntea monofazată şi 6 pentru cea trifazată). Aceasta
este formată dintr-o succesiune de segmente de sinusoidă din tensiunile din
secundarul transformatorului.
Existenţa diodelor din structura redresorului, ca elemente unidirecţionale în
curent, face ca sensul curentului redresat (ir), aşa cum este prezentat în fig. 1 să fie
întotdeauna pozitiv sau zero, în funcţie de jocul valorilor tensiunilor ud şi uc.
În funcţionarea unui convertor static indirect, trecerea redresorului din regimul de
96
curent neîntrerupt în regimul de curent întrerupt este determinată de mărimea

sarcinii.
Influenţa globală a filtrului, analiza energetică şi elemente utile în
dimensionarea acestuia, fără a neglija rezistenţele din circuit, pot fi obţinute prin
modelarea şi simularea funcţionării ansamblului transformator-redresor-filtru.
Modelul realizat poate fi integrat ulterior în modelul global al unui sistem de
acţionare cu motor de curent alternativ, permiţându-se simularea funcţionării
sistemului.
Deoarece alimentarea redresorului se face cel mai frecvent de la un
transformator, la efectul de filtrare participă, pe lângă inductivitatea din circuitul
intermediar, şi inductivitatea de dispersie totală, pe fază, raportată la secundar, a
transformatorului. De asemenea, în serie cu inductivitatea este prezentă o rezistenţă,
corespunzătoare filtrului şi transformatorului.
Se fac următoarele ipoteze simplificatoare:
- curentul la intrarea în invertor este constant şi egal cu valoarea sa medie,
id  I d  ct. (6.1)
- se neglijează comutaţia diodelor redresorului;
6.2. CAZUL REDRESORULUI MONOFAZAT
6.2.1. Structura şi particularităţile sistemului

Determinarea performanţelor sistemului (fig. 6.4) poate fi realizată:
- pe cale analitică, cu neglijarea rezistenţelor din circuit;
- pe cale numerică, cu luarea în consideraţie a rezistenţelor din circuit.
i1 i2 ir L id
INVERTOR DE
ic
TENSIUNE
u1 R1 R2 ud C
u2 uc
Ls1 Ls2
Fig. 6.4 Invertorul de tensiune PWM, alimentat de la

redresor monofazat
6.2.1.1. Tratarea analitică

Se va analiza funcţionarea pe o perioadă a tensiunii redresate, când
ud  u s  U s max sin  t  2U s sin  t , (6.2)
97
unde Us este valoarea efectivă a tensiunii în secundarul transformatorului.
Ecuaţiile de funcţionare
Ecuaţiile de funcţionare asociate ansamblului redresor – filtru prezintă
particularităţi, în funcţie de regimul de funcţionare al redresorului, respectiv de
curent neîntrerupt sau întrerupt.
Funcţionarea în regim de curent întrerupt

În regim de curent întrerupt, într-o perioadă se deosebesc două secvenţe (fig.
5).
I. Circuitul intermediar absoarbe curent de la reţea, respectiv
ir  0 ir  0 .
Secvenţa începe la momentul t0, când ud devine mai mare decât uc, condiţiile
iniţiale fiind:
uc t0   ud t0   u s t0  ; (6.3)
ir t0   0 .
t0 t1 t2
Fig. 6.5 Formele de undă ale tensiunii redresate,
curentului la ieşirea din redresor şi tensiunii la
bornele condensatorului în regim de curent întrerupt
Funcţionarea este caracterizată de ecuaţiile:
dir
ud  L  uc ; (6.4)
dt
1
C
uc  ic dt ; (6.5)
ir  ic  I d . (6.6)
Secvenţa se încheie când se anulează curentul ir, la momentul t1, condiţia
fiind:
98
ir t1   0 . (6.7)
La sfârşitul etapei, tensiunea pe condensator este:
uc t1   U c1 . (6.8)
II. Legătura dintre reţea şi circuitul intermediar este întreruptă, deoarece

redresorul este blocat, diodele fiind polarizate în sens invers de către uc. În această
secvenţă:
ir  0 ;
1
C
uc  U c1  I d dt . (6.9)
Secvenţa se încheie la momentul t2, când

uc t2   uc t0  . (6.10)
Pentru rezolvare, se prelucrează relaţiile ce caracterizează funcţionarea în
cele două secvenţe şi se ţine seama de condiţiile iniţiale şi finale.
Astfel, se obţine ecuaţia diferenţială:
d 2ir 1
2
  02ir   02 I d  2U s cos  t . (6.16)
dt L
1
în care s-a ţinut seama că LC  2 , unde  0 este pulsaţia proprie a circuitului.
0
Ecuaţia caracteristică are soluţiile  j 0 , deci soluţia acesteia este:
ir 0  C1 cos  0t  C2 sin  0t . (6.17)
Soluţia particulară a ecuaţiei neomogene este de forma:
irp  A  B sin  t  D cos  t . (6.18)
Constantele A, B şi D se determină punând condiţia ca soluţia (6.18) să
verifice ecuaţia (6.16).
Derivând (6.18) de două ori, se obţine ecuaţia:
d 2irp
2
  2 B sin  t   2 D cos  t . (6.19)
dt
Înlocuind (6.18) şi (6.19) în (6.16), după ordonarea termenilor, rezultă:
   
B 02   2 sin  t  D 02   2 cos  t  02 A 
1 (6.20)
 02 I d  2U s cos  t .
L
Prin identificare, se obţin constantele:
A  Id ; (6.21)
99
B  0; (6.22)
2U s 
D

L  02   2 . (6.23)
Astfel, soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale (6.16) este:

2U s 
ir  ir 0  irp  C1 cos  0t  C2 sin  0t  I d 

L  02   2  cos  t . (6.24)
Cu condiţiile iniţiale (6.3) şi finale (6.7) ale primei secvenţe, se obţin

relaţiile:
2U s 
C1 cos  0t0  C2 sin  0t0  I d 

L  02   2  cos  t 0  0; (6.25)
2U s 
C1 cos  0t1  C2 sin  0t1  I d 

L  02   2  cos  t1  0. (6.26)
Exprimând ic din (6.6) şi ţinând seama de (6.24), se obţine ecuaţia:

2U s 
ic  ir  I d  C1 cos  0t  C2 sin  0t 

L  02   2  cos  t . (6.27)
Cu (6.5) şi (6.27) rezultă expresia lui uc, respectiv:

C1 C 2U  2
uc  sin  0t  2 cos  0t  2 s 20 sin  t . (6.28)
C 0 C 0 0  
Condiţia iniţială (6.3) furnizează relaţia:
C1 C 2U  2
sin  0t0  2 cos  0t0  2 s 20 sin  t0  2U s sin  t0 . (6.29)
C 0 C 0 0  
La finalul secvenţei I, tensiunea pe condensator are valoarea:
C1 C 2U  2
U c1  sin  0t1  2 cos  0t1  2 s 20 sin  t1 . (6.30)
C 0 C 0 0  
În a doua secvenţă, conform (6.9) şi ţinând seama de (6.30),
C1 C2 2U s  02 I
uc  sin  0t1  cos  0t1  2 sin  t1  d t  t1  . (6.31)
C 0 C 0 0   2 C
Condiţia finală (6.10) a secvenţei, furnizează relaţia:
C1 C 2U  2 I
sin  0t1  2 cos  0t1  2 s 20 sin  t1  d t2  t1   2U s sin  t0 . (6.32)
C 0 C 0 0   C
100
Perioada curentului redresat fiind egală cu perioada tensiunii redresate, se

mai obţine o relaţie între t0 şi t2, respectiv:
1
t 2  t0  , (6.33)
pf
unde f = 50Hz este frecvenţa tensiunii de alimentare.
Cu (6.33), relaţia (6.32) devine:
C1 C2 2U s 02
sin 0t1  cos 0t1  2 sin  t1 
C 0 C 0 0   2
(6.34)
I  1 
 d   t0  t1   2U s sin  t0 .
C  50 p 
În ecuaţiile care descriu funcţionarea în regim de curent întrerupt, apar
necunoscutele C1, C2, t0 şi t1. Determinarea acestora ar trebui făcută pe baza
sistemului format din ecuaţiile (6.25), (6.26), (6.29) şi (6.34). Forma foarte
complicată a sistemului face ca rezolvarea să nu fie posibilă pe cale analitică, chiar
în ipoteza simplificatoare a neglijării rezistenţelor.
Funcţionarea în regim de curent neîntrerupt

În regim de curent neîntrerupt, sunt valabile soluţiile corespunzătoare
secvenţei I din regim de curent întrerupt, respectiv expresia (6.24) pentru ir şi (6.28)
pentru uc.
Constantele de integrare C1 şi C2 se determină din condiţiile de periodicitate,
respectiv:
ir t0   ir t1  ; (6.35)
uc t0   uc t1  . (6.36)
Momentul de timp t0 se poate exprima ţinând seama de faptul că punctul de
comutaţie naturală al unei diode este întârziat cu /2-/p faţă de trecerea prin zero a
tensiunii care se va redresa după intrarea în conducţie a acesteia. Astfel,
1   
t0    . (6.37)
  2 p 
La momentul t1 se încheie perioada (de 2/psecunde), deci:
1   
t1    . (6.38)
  2 p 
Înlocuind relaţiile (6.37) şi (6.38) în (6.35) şi (6.36), se obţin relaţiile:
101
0        2U s    
    C2 sin 0     I d  cos   
C1 cos
  2 p   2 p
2

L 0   2
  2 p
(6.39)
        2U s    
 C1 cos 0     C2 sin 0     I d     ;
  2 p   2 p  L  2
0 
  2

cos
 2 p
C1     C     2U  2   
sin 0     2 cos 0     2 s 20 sin   
C 0   2 p  C 0   2 p  0    2 p
(6.40)
C1 0     C2 0     2U s 02   
 sin     cos     2 sin   ;
C 0   2 p  C 0   2 p  0   2
 2 p
Rezolvând sistemul, se obţin pentru constantele C1 şi C2 expresiile:
0 
sin
2U s  2 sin  ;
C1  

L  02   2  sin
0  p
(6.41)
 p
0 
cos
2U s  2 sin  .
C2 

L  02   2   
sin 0 p
(6.42)
 p
Rezultate grafice
De remarcat că, funcţionarea este sau nu în regim de curent întrerupt, în
funcţie de valorile inductivităţii şi capacităţii.
Astfel, pentru regim de curent neîntrerupt, trebuie îndeplinită condiţia ir
 0. Aceasta este satisfăcută dacă irmin  0. Pentru găsirea lui irmin ar trebui anulată
derivata lui ir, dar se obţine o ecuaţie ce nu poate fi rezolvată pe cale analitică.
Implicit, nu se poate găsi expresia pulsaţiilor curentului şi nici a pulsaţiilor tensiunii
pe condensator.
Pe cale numerică însă, cunoscând expresiile (6.24) pentru curentul redresat
şi (6.28) pentru tensiunea pe condensator, în care constantele de integrare C1 şi C2
sunt determinate (relaţiile 6.41 şi 6.42), programul MATLAB permite obţinerea
unor rezultate utile privind funcţionarea în regim de curent neîntrerupt.
Pentru ca redresorul monofazat să lucreze în regim de curent neîntrerupt,
inductivitatea trebuie să aibă valori foarte mari, cu atât mai mari cu cât capacitatea
este mai mică. Spre exemplu, la Id=10A:
- pentru p=2 (fig. 6.6),
- dacă C = 3000F, pentru ca regimul să fie de curent neîntrerupt, L 2.5mH;
- dacă C = 500F, atunci L  26mH;
- dacă C = 100F, atunci L  46.5mH;
102
L[mH] L[mH]
Irmin=0 Irmin=0
p=2 p=2
Id=5A Id=5A
b)
a)
Id=10A
Id=10A
C[F] C[F]
Fig. 6.6 Dependenţa inductivităţii de capacitate, la limita de apariţie a regimului

de curent întrerupt, pentru redresorul monofazat bialternanţă: a) în domeniul
capacităţilor mari; b) în domeniul capacităţilor mici.
Valorile necesare pentru inductivităţi sunt cu atât mai mari cu cât curentul
absorbit de invertor este mai mic.
La un curent de sarcină mare (10A de exemplu), în domeniul capacităţilor
mici (sub 60F pentru p=2) inductivităţile de la care se obţine regim de curent
neîntrerupt sunt foarte mici, iar o variaţie foarte mică a inductivităţii în jurul valorii
limită poate schimba regimul de funcţionare al redresorului (fig. 6.6b).
Formele de undă ale tensiunii pe condensator şi curentului redresat, pentru
două valori ale capacităţii şi inductivităţii sunt prezentate în figura 6.7.
uc, ud [V] ir [A] uc, ud [V] ir [A]
C=500F C=3000F
L=26mH ir L=26mH ir
Id=10A Id=10A
p=2 p=2
ud ud
uc uc
t [s] t [s]
Fig. 6.7 Formele de undă ale tensiunii redresate, tensiunii la bornele
condensatorului de filtrare şi curentului redresat, în cazul unui redresor
monofazat dublă alternanţă (p=2) pentru diferite valori ale filtrului
Reprezentarea grafică a dependenţei pulsaţiilor relative ale tensiunii pe

condensatorul de filtrare (uc) şi a pulsaţiilor relative ale curentului redresat (ir) în
funcţie de inductivitate şi capacitate (fig. 6.8) evidenţiază aspectele de mai jos.
 La inductivitate constantă, uc scade cu creşterea capacităţii, dar creşterea
capacităţii peste o anumită valoare (3000F la Id=10A) nu mai determină o
scădere semnificativă a pulsaţiilor tensiunii;
103
 La capacităţi mari, uc scade foarte puţin cu creşterea inductivităţii.

 La capacităţi mici, creşterea inductivităţii determină o scădere mai pronunţată a
lui uc (spre exemplu, la C=500F, o creştere a lui L de la 26mH la 40mH
pentru p=2 determină o scădere cu aproximativ 50% a lui uc).
 Pentru inductivităţi mari şi valori ale capacităţii în zona limitei de apariţie a
regimului de curent întrerupt, uc şi ir sunt mari, dar scad rapid cu creşterea
capacităţii. Astfel:
- pentru p=2, la L=40mH, creşterea lui C de la 135F (care corespunde
limitei regimului de curent întrerupt) la numai 500F determină o scădere a
lui uc de circa 6 ori (de la 76%Usmax la 12%Usmax) şi a lui ir de 1.6 ori (de
la 2Id la 1.2Id); depăşirea valorii de 5000F pentru capacitate păstrează
uc0.8%Usmax şi irId;.
 Aspectul de mai sus nu se întâlneşte în regim de curent neîntrerupt în cazul
inductivităţilor mici, deoarece capacitatea necesară este mare.
 La o valoare constantă a capacităţii, creşterea inductivităţii determină reducerea
pulsaţiilor curentului redresat, efect mult mai pronunţat la capacităţi mici.
 Dacă la o valoare a inductivităţii corespunzătoare limitei regimului de curent
întrerupt pulsaţiile curentului redresat sunt ir2Id, creşterea inductivităţii chiar
spre valori foarte mari, pentru redresorul monofazat, nu permite o reducere
foarte mare a pulsaţiilor curentului (Id pentru L=43mH şi C  3000F).
 Pentru a obţine aceleaşi pulsaţii relative ale lui ir, inductivitatea necesară este
foarte mare în cazul redresorului monofazat, comparativ cu cazul redresorului
trifazat. Spre exemplu, utilizând o capacitate C=3000F (uzuală în practică),
pentru ca ir  Id, este necesară o inductivitate de circa 14 ori mai mare decât în
cazul redresorului trifazat (43mH faţă de 3mH).
p=2 p=2
uc/Usmax ir/Id/10
Id=10A Id=10A
ir/Id/10
C=500[F] L=40mH
a) b)
L=26mH L=22.5mH
uc/Usmax
C=6000[F] C=3000[F]
L[mH] C[F]
Fig. 6.8 Pulsaţiile relative ale tensiunii pe condensator (linie întreruptă) şi ale
curentului redresat (linie continuă) în funcţie de inductivitate, la capacitate
constantă, respectiv în funcţie de capacitate, la inductivitate constantă
104
6.2.1.2. Tratarea numerică
Anterior, pe baza expresiilor analitice obţinute în regim de curent

neîntrerupt pentru curentul redresat şi pentru tensiunea pe condensatorul de filtrare
(în ipoteza simplificatoare a neglijării rezistenţei), s-a analizat influenţa elementelor
filtrului asupra apariţiei regimului de curent întrerupt, asupra pulsaţiilor tensiunii pe
condensator şi ale curentului redresat.
În funcţionarea unui convertor static indirect, trecerea redresorului din
regimul de curent neîntrerupt în regimul de curent întrerupt este determinată de
mărimea sarcinii.
Modelul realizat poate fi integrat ulterior în modelul global al unui sistem de
acţionare cu motor de curent alternativ, permiţându-se simularea funcţionării
sistemului.
Ecuaţiile de funcţionare
Pentru obţinerea unor rezultate uşor de utilizat în analiză şi proiectare, se
folosesc unităţile relative, prin introducerea următoarelor mărimi de bază:
- tensiunea de bază U B  2U s ;
- curentul de bază I B  I dN ;
2U s
- inductivitatea de bază LB  (  este pulsaţia tensiunii de alimentare);
ωI B
TB 1
- capacitatea de bază C B   2 ;
RB ω LB
UB
- rezistenţa de bază RB  ;
IB
LB 1
- timpul de bază TB   .
RB ω
Astfel, ecuaţiile de funcţionare ale sistemului transformator-redresor-filtru,
în unităţi relative, sunt:
di1
u1  r1i1  ls1  e1 ; (6.43)
dτ
105
d i1  i2 
e1  lm  e2 ; (6.44)
dτ
di2
e2  r2i2  ls 2  u2 ; (6.45)
dτ
dir
u d  rir  l  uc ; (6.46)
dτ
τ
1
uc 
C  ir  id dτ ; (6.47)
0
u dacă ir  0
ud   2 ; (6.48)
 uc dacă ir  0
ir  0 ; (6.49)
i dacă e2  0
i2   r . (6.50)
-ir dacă e2  0
În ecuaţiile de mai sus, în afara mărimilor evidenţiate în fig. 6.4, mai apar
mărimile specifice transformatorului, raportate la stator, respectiv, tensiunile
electromotoare pe fază (e1, e2) şi inductivitatea mutuală (lm). Toţi parametrii sunt
presupuşi constanţi.
Sistemul de ecuaţii ce descrie funcţionarea filtrului în corelaţie cu
transformatorul, redresorul şi invertorul, nu conduce la o soluţie analitică care să
permită analiza şi calculul elementelor filtrului. Mediul de programare MATLAB
SIMULINK oferă facilităţi remarcabile şi permite calculul tuturor mărimilor
necesare unei analize energetice complete.
Pulsaţiile tensiunii şi curentului

Modelul SIMULINK al ansamblului transformator-redresor-filtru permite
determinarea influenţelor calitative şi cantitative ale inductivităţii şi capacităţii
asupra pulsaţiilor tensiunii şi curentului debitat de redresor. Prelucrarea datelor şi
reprezentarea grafică evidenţiază aspecte utile, atât în proiectare cât şi în buna
funcţionare a sistemului.
Redresorul lucrează în regim de curent întrerupt, chiar la valori mari ale
capacităţii şi inductivităţii (fig. 6.9). Practic, regimul de curent întrerupt nu poate fi
evitat.
106
l=0.02; c=5
l=0.02
c=20
l=0.2; c=5 l=0.2

c=20
Fig. 6.9 Formele de undă ale tensiunii redresate, curentului la

ieşirea din redresor şi tensiunii la bornele condensatorului,
pentru diverse valori ale filtrului
Pulsaţiile tensiunii depind semnificativ de capacitate şi puţin de
inductivitate, iar pulsaţiile curentului depind semnificativ de inductivitate şi puţin de
capacitate (fig. 6.9, 6.10 şi 6.11).
Forma de undă a curentului este astfel încât valoarea sa medie este constantă
şi egală cu cea a curentului consumat de invertor. Acest aspect rezultă din relaţia
dintre curenţi,
du c
ir  ic  id  C dt
 id , (6.51)
prin integrare pe o perioadă şi împărţire la aceasta. Astfel,
1 T C T duc 1 T C u (T )
T 0 T 0 dt T 0 T u (0)
ir dt  dt  id dt  duc  I d , (6.52)
de unde, ţinând seama că tensiunea pe condensator este periodică, se obţine

Ir  Id . (6.53)
107
l=0.02; c=20 l=0.02; c=5
l=0.2; c=20 l=0.2; c=5
Fig. 6.10 Formele de undă ale tensiunii şi curentului din

primarul transformatorului
l=0.02; c=20 l=0.02; c=5
l=0.2; c=5
l=0.2; c=20
Fig. 6.11 Formele de undă ale tensiunii şi curentului din

secundarul transformatorului
Pentru valori ale inductivităţii relative mai mari decât 0.05 (5mH la
Us=220V şi IdN=10A) şi ale capacităţii mai mari decât 10 (1000F la Us=220V şi
IdN=10A), pulsaţiile tensiunii sunt sub 20%, iar pulsaţiile curentului nu depind de
capacitate, (fig. 6.12 şi 6.13).
108
/10
/10
Fig. 6.12 Dependenţele pulsaţiilor relative ale tensiunii la ieşirea filtrului şi

ale curentului la intrarea filtrului, în funcţie de capacitatea relativă, pentru
două valori ale inductivităţii
c=5

ale curentului la intrarea filtrului, în funcţie de inductivitatea relativă, pentru
două valori ale capacităţii
Pulsaţiile curentului sunt mari (peste 2 u.r.), chiar la valori mari ale
inductivităţii (fig. 6.9, 6.11, 6.12 şi 6.13), ceea ce face obligatorie montarea
inductivităţii suplimentare. Spre exemplu, pentru l=0,1 (10mH la Us=220V şi
IdN=10A) şi c=20 (2000H la Us=220V şi IdN=10A), ir=2,5Id.
Verificările experimentale efectuate pe un invertor cu modulaţie în frecvenţă

alimentat de la un redresor monofazat, arată o foarte bună concordanţă cu
rezultatele obţinute prin simulare.
Astfel, pentru o capacitate de 3000F (circa 29 în u.r.) şi o inductivitate de
1.5mH (0.015 în u.r.), la curent nominal în circuitul intermediar (10A), pulsaţia
tensiunii este de 26V determinată experimental şi de 26.2V obţinută prin simulare
(fig. 6.14).
Valoarea redusă a inductivităţii determină funcţionarea redresorului în
regim de curent întrerupt, iar valoarea maximă a curentului absorbit este de peste
3.5 ori valoarea medie a curentului din circuitul intermediar (fig.6.15).
109
500
375
250
125
0
-125
-250
-375
-500
180 185 190 195 200 205 210 215 220
Fig. 6.14 Forma de undă a tensiunii pe condensator în cazul alimentării
circuitului intermediar de la un redresor monofazat: a) experimental; b) prin
simulare
40
30
a) b)
20
10
i[A] 0
15,09 23,03 30,96 38,90 46,84 54,78
-10
-20
-30
-40
t[ms]
Fig. 6.15 Forma de undă a curentului absorbit în cazul alimentării circuitului

intermediar de la un redresor monofazat: a) experimental; b) prin simulare
Analiza energetică
Analiza energetică oferă argumente suplimentare privind dimensionarea
filtrului şi permite caracterizarea completă a funcţionării.
Aşa cum se va vedea, considerarea numai a pulsaţiilor este insuficientă şi
neeconomică. Pentru analiza energetică se utilizează indicii de performanţă.
Datorită formelor de undă puternic distorsionate, mărimile care intervin în
relaţiile de definiţie ale acestora nu pot fi calculate analitic. Mediul de programare
SIMULINK oferă mijloacele necesare pentru obţinerea tuturor datelor şi prelucrarea
acestora.
Dependenţele indicilor energetici de performanţă, de valorile elementelor
filtrului, relevă aspecte utile şi interesante.
110
1. Factorul de distorsiune a curentului variază puţin cu capacitatea (fig.

6.16a) şi scade rapid cu creşterea inductivităţii (fig. 6.16b). El rămâne la valori
importante, de aproximativ 40%, chiar la valori mari ale inductivităţii.
2. Aspecte similare se constată cu factorul de distorsiune a tensiunii din
secundarul transformatorului de alimentare (fig. 6.17). Se remarcă valorile mult mai
mici ale acestuia, valori cuprinse între 14% şi 4%.
THDi
THDi
a) b)
Fig. 6.16 Variaţiile factorului de distorsiune a curentului: a) în funcţie de

capacitatea relativă, pentru trei valori ale inductivităţii; b) în funcţie de
inductivitatea relativă, pentru trei valori ale capacităţii
THDu
THDu
a) b)
Fig. 6.17 Variaţiile factorului de distorsiune a tensiunii: a) în funcţie de

3. Coeficientul puterii reziduale deformante are alură asemănătoare cu cea a

factorului de distorsiune a curentului, ilustrând corelaţia calitativă cu acesta. Valorile
sale sunt cuprinse între 35% şi 70% (fig. 6.18).
111
PDF
PDF
a) b)
Fig. 6.18 Dependenţa coeficientului puterii reziduale deformante: a) în

funcţie de inductivitatea relativă, pentru trei valori ale capacităţii; b) în
funcţie de capacitatea relativă, pentru trei valori ale inductivităţii
4. Defazajul dintre fundamentalele tensiunii şi curentului din secundarul

transformatorului scade rapid cu inductivitatea (fig. 6.19b) şi depinde puţin de
capacitate (fig. 6.19a). Pentru capacităţi relative mai mari de 15, defazajul dintre
fundamentalele tensiunii şi curentului din secundarul transformatorului este, practic,
constant. Valorile sale sunt cuprinse între -0.63 şi zero.
6. Factorul de putere global are cea mai interesantă variaţie, cu implicaţii
practice deosebite. Astfel, el are un maxim în funcţie de capacitate, dar numai la
valori reduse ale inductivităţii (sub 0.02), maxim ce se atinge la valori, de asemenea
reduse ale capacităţii (fig. 6.20a).
Cum atât inductivitatea cât şi capacitatea trebuie să fie mai mari (pentru
limitarea pulsaţiilor), rezultă că, practic, factorul de putere global scade cu
capacitatea. În funcţie de inductivitate, factorul de putere global are totdeauna un
maxim (fig. 6.20b). Acesta este cu atât mai mare cu cât capacitatea este mai mică, şi
corespunde la inductivitate mai mare, de asemenea, cu cât capacitatea este mai mică.
Pentru toate valorile capacităţii, factorul de putere global scade rapid dacă
inductivitatea este mai mică decât cea corespunzătoare maximului şi scade lent dacă
inductivitatea este mai mare. Implicaţiile de ordin energetic sunt imediate şi
importante. Rezultă, astfel, posibilitatea de dimensionare a filtrului pentru
maximizarea factorului de putere.
a) b)
Fig. 6.19 Dependenţele defazajului pe fundamentală: a) în funcţie de

112
PF PF
a) b)
Fig. 6.20 Dependenţele factorului de putere global: a) în funcţie de

Pentru aceasta, se pot utiliza dependenţele factorului de putere maxim,
inductanţei optime şi pulsaţiilor tensiunii la intrarea invertorului, în funcţie de
capacitatea relativă (fig. 6.21).
Se remarcă câteva aspecte utile.
1. Pentru capacităţi de peste 15, pulsaţiile tensiunii sunt sub 10%.
2. Pentru reducerea pulsaţiilor la circa 5%, este necesară creşterea capacităţii la 25,
dar factorul de putere maxim scade cu numai 0.6%.
3. Pentru c=60, pulsaţiile tensiunii sunt de 2.6%, iar diminuarea factorului de putere
maxim este de 1%.
PFmax
l x 10
duc
Fig. 6.21 Dependenţele factorului

de putere maxim, inductanţei
optime şi pulsaţiilor tensiunii la
intrarea invertorului, în funcţie de
capacitatea relativă
Rezultă că, importantă este menţinerea corelaţiei între inductivitate şi

capacitate, pentru a se obţine maximizarea factorului de putere global. Este suficient
să se impună valoarea pulsaţiilor şi rezultă, univoc, valorile capacităţii şi
inductivităţii, care realizează atât limitarea pulsaţiilor tensiunii la intrarea în invertor,
cât şi maximizarea factorului de putere.
113
6.3. CAZUL REDRESORULUI TRIFAZAT
Determinarea performanţelor energetice ale sistemului se realizează similar

cazului utilizării unui redresor monofazat.
6.3.1. Structura şi particularităţile sistemului

În acest caz, invertorul de tensiune este alimentat de la un redresor trifazat
dublă alternanţă realizat cu diode prin intermediul circuitului intermediar de curent
continuu format din bobina L ţi condensatorul C (fig. 6.22).
ir L id
ic
INVERTOR DE
TENSIUNE
R i1 R1 Ls1 R2 Ls2 i2 C
u1 u2 ud uc
S
T
Fig. 6.22 Invertorul de tensiune PWM, alimentat de la un

redresor trifazat
Aceasta implică considerarea tensiunii redresate cu şase pulsuri într-o

perioadă (p=6), dar şi evidenţierea defazajului de /6, existent între tensiunea
redresată şi cea a unei faze a secundarului transformatorului.
De asemenea, considerându-se transformatorul încărcat simetric şi
echilibrat, puterea globală se obţine prin multiplicarea cu trei a puterii pe o fază.
Determinarea performanţelor sistemului poate fi realizată:
- pe cale analitică, cu neglijarea rezistenţelor din circuit;
- pe cale numerică, cu luarea în consideraţie a rezistenţelor din circuit.
6.3.2. Tratarea analitică

Ecuaţiile de funcţionare asociate ansamblului redresor – filtru sunt aceleaşi
ca în cazul redresorului monofazat, cu deosebirea că Us este valoarea efectivă a
tensiunii de linie în secundarul transformatorului.
Tratarea analitică completă poate fi realizată numai pentru funcţionarea în
regim de curent neîntrerupt când este îndeplinită condiţia ir  0. Aceasta este
satisfăcută dacă irmin  0.
Pe baza expresiilor analitice obţinute în regim de curent neîntrerupt pentru
curentul redresat şi pentru tensiunea pe condensatorul de filtrare (în ipoteza
simplificatoare a neglijării rezistenţei), se analizează influenţa elementelor filtrului
114
asupra apariţiei regimului de curent întrerupt, asupra pulsaţiilor tensiunii pe

condensator şi ale curentului redresat.
Rezultate grafice
Pentru ca redresorul trifazat să lucreze în regim de curent neîntrerupt,
inductivitatea trebuie să aibă valori foarte mari, cu atât mai mari cu cât capacitatea
este mai mică. Spre exemplu, la Id=10A:
- pentru p=6 (fig. 6.23),
- dacă C = 100F, atunci L  4.4mH.
L[mH] L[mH]
Irmin=0 Irmin=0
p=6 Id=5A
p=6
Id=5A a)
Id=10A b)
Id=10A
C[F] C[F]
Fig. 6.23 Dependenţa inductivităţii de capacitate, la limita de apariţie a regimului

de curent întrerupt, pentru redresorul trifazat bialternanţă: a) în domeniul
capacităţilor mari; b) în domeniul capacităţilor mici.
Valorile necesare pentru inductivităţi sunt cu atât mai mari cu cât curentul
absorbit de invertor este mai mic.
La un curent de sarcină mare (10A de exemplu), în domeniul capacităţilor
mici (sub 85F pentru p=6) inductivităţile de la care se obţine regim de curent
neîntrerupt sunt foarte mici, iar o variaţie foarte mică a inductivităţii în jurul valorii
limită poate schimba regimul de funcţionare al redresorului (fig. 6.23b).
Formele de undă ale tensiunii pe condensator şi curentului redresat, pentru
două valori ale capacităţii şi inductivităţii sunt prezentate în figura 6.24.
115
uc, ud [V] ir [A] uc, ud [V] ir [A]
uc ud uc ud
ir ir
C=500F C=3000F
L=2,2mH L=2mH
Id=10A Id=10A
p=6 t [ms] p=6 t [ms]
Fig. 6.24 Formele de undă ale tensiunii redresate, tensiunii la bornele

condensatorului de filtrare şi curentului redresat, în cazul unui redresor
redresor trifazat dublă alternanţă (p=6) pentru diferite valori ale filtrului
Reprezentarea grafică a dependenţei pulsaţiilor relative ale tensiunii pe
condensatorul de filtrare (uc) şi a pulsaţiilor relative ale curentului redresat (ir) în
funcţie de inductivitate şi capacitate (fig. 6.25) evidenţiază aspectele de mai jos.
 La inductivitate constantă, uc scade cu creşterea capacităţii, dar creşterea
capacităţii peste o anumită valoare (3000F la Id=10A) nu mai determină o
scădere semnificativă a pulsaţiilor tensiunii;
 La capacităţi mari, uc scade foarte puţin cu creşterea inductivităţii.
 La capacităţi mici, creşterea inductivităţii determină o scădere mai pronunţată a
lui uc (spre exemplu, la C=500F, o creştere a lui L de la 2.2mH la 4mH
pentru p=6, determină o scădere cu aproximativ 50% a lui uc).
 Pentru inductivităţi mari şi valori ale capacităţii în zona limitei de apariţie a
regimului de curent întrerupt, uc şi ir sunt mari, dar scad rapid cu creşterea
capacităţii. Astfel, pentru p=6, la L=4mH, creşterea lui C de la 115F (care
corespunde limitei regimului de curent întrerupt) la numai 500F determină o
scădere a lui uc de circa 9.5 ori (de la 17.3%Usmax la 1.8%Usmax) şi a lui ir de
2.2 ori (de la 2Id la 0.9Id); depăşirea valorii de 5000F pentru capacitate
păstrează uc0.1%Usmax şi ir0.78Id.
 Aspectul de mai sus nu se întâlneşte în regim de curent neîntrerupt în cazul
inductivităţilor mici, deoarece capacitatea necesară este mare.
 La o valoare constantă a capacităţii, creşterea inductivităţii determină reducerea
pulsaţiilor curentului redresat, efect mult mai pronunţat la capacităţi mici.
 Pentru a obţine aceleaşi pulsaţii relative ale lui ir, inductivitatea necesară este
mult mai mică în cazul redresorului trifazat. Spre exemplu, utilizând o capacitate
C=3000F (uzuală în practică), pentru ca ir  Id, este necesară o inductivitate
de circa 14 ori mai mică decât în cazul redresorului monofazat (3mH faţă de
43mH).
116
p=6
ir/Id/10
L=1,7mH
ir/Id/10
Id=10A
p=6 L=2.2mH
a) Id=10A
b)
uc/Usmax
C=500F L=4mH
uc/Usmax
C=6000F C=3000F L=4mH

L=2,2mH
L=1,7mH
L[mH] C[F]
Fig. 6.25 Pulsaţiile relative ale tensiunii pe condensator (linie întreruptă) şi ale
curentului redresat (linie continuă) în funcţie de inductivitate, la capacitate
constantă, respectiv în funcţie de capacitate, la inductivitate constantă
6.3.3. Tratarea numerică

Pulsaţiile tensiunii şi curentului

Formele de undă ale curentului şi tensiunii din secundarul transformatorului
(fig. 6.26), ca şi ale tensiunii la intrarea în invertor (fig. 6.27), prezintă particularităţi
determinate de redresor. Astfel:
 la valori mici ale inductivităţii şi capacităţii:
 redresorul funcţionează în regim de curent neîntrerupt, dar curentul în
circuitul intermediar pulsează cu o frecvenţă mare, suprapusă peste
frecvenţa tensiunii redresate;
 tensiunea este puternic distorsionată (fig. 6.26a);
 tensiunea la intrarea în invertor nu are frecvenţa tensiunii redresate, iar
pulsaţiile sale sunt mari (fig. 6.27a);
117
l=0.005
c=1.6
a) b)
l=0.005
c=0.2
l=0.1
c=0.2
c) d)
l=0.1
c=1.6
Fig. 6.26 Formele de undă ale tensiunii şi curentului pe o fază a secundarului

transformatorului, pentru diferite valori ale filtrului
a) b)
l=0.005
l=0.005 c=1.6
c=0.2
c) d)
l=0.1 l=0.1
c=0.2 c=1.6
Fig. 6.27 Forma de undă a tensiunii la intrarea în invertor, pentru diferite

valori ale filtrului
 la valori mici ale inductivităţii şi valori mari ale capacităţii:

 redresorul funcţionează în regim de curent întrerupt, iar curentul în circuitul
intermediar pulsează cu frecvenţa tensiunii redresate;
118
 tensiunea este mai puţin distorsionată (fig. 6.26b);

 tensiunea la intrarea în invertor are frecvenţa tensiunii redresate, iar
pulsaţiile sale sunt mai mici (fig. 6.27b);
 la valori mari ale inductivităţii şi valori mici ale capacităţii:
 redresorul funcţionează în regim de curent neîntrerupt;
 curentul în circuitul intermediar pulsează cu frecvenţa tensiunii redresate,
iar pulsaţiile sale sunt mari;
 tensiunea este şi mai puţin distorsionată (fig. 6.26c);
 tensiunea la intrarea în invertor nu are frecvenţa tensiunii redresate, iar
pulsaţiile sale sunt cele mai mari (fig. 6.27c);
 la valori mari ale inductivităţii şi ale capacităţii:
 redresorul funcţionează în regim de curent neîntrerupt;
 curentul în circuitul intermediar pulsează cu frecvenţa tensiunii redresate,
iar pulsaţiile sale sunt reduse;
 tensiunea este foarte puţin distorsionată (fig. 6.26d);
 tensiunea la intrarea în invertor are frecvenţa tensiunii redresate, iar
pulsaţiile sale sunt cele mai mici (fig. 6.27d).
Funcţionarea redresorului în regim de curent întrerupt sau neîntrerupt,

caracterul pulsatoriu al curentului, ca şi mărimea pulsaţiilor, sunt ilustrate şi de locul
geometric al fazorului spaţial al curentului din secundarul transformatorului
(fig. 6.28).
a) b) c)
l=0.005
l=0.005 l=0.1
c=0.2
c=1.6 c=0.2
e)
l=0.1
c=1.6
Fig. 6.28 Locul geometric al fazorului spaţial al curentului din secundarul

transformatorului, pentru diferite valori ale filtrului
119
O imagine mai precisă, de ordin cantitativ, cu informaţii utile privind

dimensionarea, este oferită de dependenţele pulsaţiilor relative ale tensiunii la
bornele condensatorului şi curentului furnizat de redresor (fig. 6.29 şi 6.30).

ale curentului la intrarea filtrului, în funcţie de capacitatea relativă, pentru
două valori ale inductivităţii

ale curentului la intrarea filtrului, în funcţie de inductivitatea relativă,
pentru două valori ale capacităţii
Astfel:
 la valoare mică a inductivităţii, atât pulsaţiile tensiunii cât şi cele ale curentului,
au un maxim în funcţie de capacitate; după punctul de maxim, pulsaţiile tensiunii
scad, iar pentru c>2, revin la valorile mici avute pentru c<0.6; pulsaţiile
curentului rămân mari (peste 2), ilustrând incapacitatea redresorului de a lucra în
regim de curent neîntrerupt;
 la valoare mare a inductivităţii, atât pulsaţiile tensiunii cât şi cele ale curentului
scad rapid cu capacitatea; după c>1 pulsaţiile sunt practic constante, la valori de
circa 3.5% pentru tensiune şi de circa 23% pentru curent (fig. 6.30);
 la valoare redusă a capacităţii, pulsaţiile tensiunii şi curentului au minime relative
(pentru valori reduse ale inductivităţii) şi maxime absolute (pentru valori medii
ale inductivităţii), în funcţie de inductivitate (fig. 6.30); după atingerea
maximului, pulsaţiile scad rapid, iar pentru l>0.6 pulsaţiile tensiunii sunt sub 0.2
iar cele ale curentului, sub 0.8;
120
 la valoare mare a capacităţii, atât pulsaţiile tensiunii cât şi cele ale curentului scad
cu inductivitatea; după l>0,6 pulsaţiile tensiunii sunt practic constante, la valori
de circa 3.5% , iar cele ale curentului scad de la de circa 35% la 23%.
Se constată că, pentru a limita la valori similare pulsaţiile tensiunii,
elementele filtrului sunt mult mai mici în cazul utilizării unui redresor trifazat.
Astfel, limitarea pulsaţiilor tensiunii la 4.1% se obţine pentru c=1 şi l=0.1 în cazul
redresorului trifazat şi pentru c=30 şi l=0.15 în cazul redresorului monofazat. În
acelaşi timp, pulsaţiile curentului sunt de 0.23 şi, respectiv, de 2.26. Este evident
avantajul utilizării redresoarelor trifazate, mai ales din punct de vedere al
capacităţii de filtrare necesare (de 30 de ori mai mică în exemplul considerat) şi al
pulsaţiilor curentului (de aproape 10 ori mai mici în exemplul de mai sus). Este de
aşteptat ca şi implicaţiile energetice să fie favorabile.
Analiza energetică
Analiza energetică se realizează utilizând aceiaşi indici de performanţă şi un
algoritm similar, ca în cazul redresoarelor monofazate.
Dependenţele indicilor energetici în funcţie de valorile filtrului, relevă atât
aspecte similare, dar şi diferite, faţă de redresorul monofazat.
1. Factorul de distorsiune a curentului variază pronunţat atât în funcţie de
capacitate, cât şi în funcţie de inductivitate. Astfel, pentru valori mici şi medii ale
inductivităţii, THDi are un minim şi un maxim (fig. 6.31a), iar între aceste puncte
variază foarte rapid. După punctul de maxim, THDi scade lent cu creşterea
capacităţii. Este semnificativ că, valorile din acest domeniu sunt mult mai mari (de
aproximativ 2.5 ori) decât cele corespunzătoare minimului. La valori mari ale
inductivităţii, THDi se modifică foarte puţin cu capacitatea, dependenţa grafică fiind
situată la valori cu atât mai mici, cu cât inductivitatea este mai mare, având chiar un
minim. În funcţie de inductivitate, THDi are, de asemenea, un minim şi un maxim
pentru capacităţi mai mici de ~1.3. Dacă c>1.3, THDi scade rapid cu inductivitatea,
până la l=0.04. Pentru inductivităţi mai mari de 0.06, THDi este practic independent
de capacitate, având valoarea ~0.33 (fig. 6.31 b).
THDi
THDi
b)
a)
Fig. 6.31 Variaţiile factorului de distorsiune a curentului: a) în funcţie de

capacitatea relativă, pentru trei valori ale inductivităţii; b) în
funcţie de inductivitatea relativă, pentru trei valori ale capacităţii
121
2. Aspecte similare prezintă factorul de distorsiune a tensiunii, cu precizarea

că valorile sale sunt mult mai mici, între 2% şi 9% (fig. 6.32).
THDu
THDu
a) b)
Fig. 6.32Variaţiile factorului de distorsiune a tensiunii: a) în funcţie de

3. Coeficientul puterii reziduale deformante are alură similară, dar are un

minim pronunţat, pentru valori mari ale inductivităţii (fig. 6.33).
PDF
PDF
a) b)
Fig.6.33 Dependenţa coeficientului puterii reziduale deformante: a) în funcţie

de inductivitatea relativă, pentru trei valori ale capacităţii; b) în
funcţie de capacitatea relativă, pentru trei valori ale inductivităţii
4. Defazajul dintre fundamentalele tensiunii şi curentului are un maxim în

funcţie de capacitate (pentru valori reduse ale inductivităţii), după care scade rapid
cu capacitatea (fig. 6.34). Pentru valori mari ale inductivităţii, variaţia este mai
redusă, iar pentru capacităţi în domeniul 0.6-1.6 este, practic constant. În funcţie de
inductivitate, FI1 are un minim după care creşte rapid, apoi lent pentru l>0.6.
122
FI1 FI1
a) b)
Fig. 6.34 Dependenţele defazajului pe fundamentală: a) în funcţie de

5. Şi în acest caz, variaţia factorului de putere global arată influenţa benefică

a inductivităţii şi oferă argumente hotărâtoare pentru dimensionarea filtrului.
Astfel, la valori mici ale inductivităţii, PF are valori relativ mari (chiar un
maxim relativ) pentru capacităţi mici, apoi scade rapid şi are un minim urmat de o
creştere lentă.
La valori mari ale inductivităţii, PF depinde puţin de capacitate, respectiv
pentru c>0.4 este constant şi are valoarea ~0.95 (fig. 6.35a). Pentru l>0.07 şi c>0,6
PF nu mai depinde de capacitate şi nici de inductivitate, având valoarea ~0.95 (fig.
6.35b).
PF
PF
a)
b)
Fig. 6.35 Dependenţele factorului de putere global: a) în funcţie de

CONCLUZII
Filtrul L-C din circuitul intermediar separă invertorul de redresor, respectiv
de reţeaua de alimentare. Deci, este normal ca performanţele energetice la reţea să
fie influenţate calitativ de componentele filtrului şi cantitativ de curentul cerut de
invertor.
Influenţa filtrului poate fi determinată pe cale analitică decât la funcţionarea
în regim de curent neîntrerupt. Funcţionarea sau nu în acest regim depinde însă de
valorile inductivităţii şi capacităţii.
123
În cazul redresoarelor monofazate, valorile foarte mari ale inductivităţii

pentru funcţionarea în regim de curent neîntrerupt fac ca bobinele necesare să fie
nerealizabile în condiţii economice. Aceasta înseamnă că, în practică, redresoarele
monofazate din componenţa convertoarele statice de tensiune şi frecvenţă lucrează
întotdeauna în regim de curent întrerupt.
O analiză completă a funcţionării ansamblului transformator (sau bobină de
reţea) – redresor - circuit intermediar de curent continuu şi a implicaţiilor energetice
ale acestuia poate fi realizată doar pe cale numerică, mediul MATLAB-
SIMULINK constituind o mijloc adecvat.
Filtrul din circuitul intermediar de tensiune al convertoarelor statice de
tensiune şi frecvenţă trebuie să conţină, obligatoriu, şi o inductivitate, al cărei rol nu
constă numai în limitarea pulsaţiilor curentului debitat de redresor.
Filtrul afectează forma de undă a curentului preluat de la reţea, iar o
dimensionare necorespunzătoare poate reduce performanţele energetice ale
convertorului.
Dimensionarea filtrului, din considerente de optimizare energetică, este
soluţia cea mai bună şi satisface, implicit, şi cerinţele de filtrare.
124
7. DIMINUAREA CONŢINUTULUI DE ARMONICI
În orice sistem de distribuţie care deserveşte echipamente electronice

moderne există un anumit grad de poluare armonică, care creşte odată cu puterea
echipamentului sau sarcinii neliniare.
În absenţa simptomelor evidente, se pune problema cum se poate decide
dacă armonicile de curent şi tensiune sunt un subiect de îngrijorare.
7.1. IDENTIFICAREA PROBLEMEI ARMONICILOR
Există în literatura de specialitate câteva sugestii pentru măsuri simple şi

ieftine pe care un director de serviciu sau un electrician ar putea să le ia, începând de
la consumator şi deplasându-se în amonte spre alimentare.
1. Măsurarea valorii de vârf şi a valorii efective a tensiunii la un eşantion al
receptorului şi determinarea factorului de vârf. O valoare mai mică decât 1.41
indică prezenţa armonicilor. De remarcat necesitatea utilizării unor aparate de
măsură adecvate măsurătorilor în regim nesinusoidal.
2. Inspectarea panourilor electrice pentru a determina vizual eventuale semne de
supraîncălzire a componentelor.
3. Măsurarea curenţilor pe faze şi neutru în secundarul transformatorului
utilizând cleşti de curent. Dacă curenţii pe fază sunt similari, iar cel neutru
depăşeşte nesimetria lor într-o marjă mare, există armonici. La un curent în
conductorul neutru de peste 70% din valoarea nominală în conductor, este
necesară atenuarea problemei.
4. Compararea temperaturii reale a transformatorului cu cea impusă de
încărcarea acestuia. La un transformator încărcat mult sub capacitatea sa
nominală şi care este aproape de (sau chiar peste) supratemperatura admisă,
este clar că armonicile lucrează.
Pe lângă aceste măsurători simple, există în comerţ echipamente care

înregistrează nivelul armonicilor şi furnizează detalii despre factorul de distorsiune
armonică şi amplitudinile armonicilor individuale.
7.2. STANDARDE ŞI RECOMANDĂRI
Pentru limitarea armonicilor în reţelele electrice, diferite ţări au implementat

recomandări speciale. Astfel, în America de Nord şi având un grad mare de
acoperire internaţională este recunoscut standardul IEEE 519 din 1992 (“IEEE
Recommended Practices and Requirements for Harmonic Control in Electric Power
125
Systems”), în Anglia standardul G5/4 (din 2001), iar în Europa continentală

standardul EN61800-3 (IEC1800-3) care impune limite pentru sistemele de
acţionare electrică.
În conformitate cu IEEE 519, este definit punctul de măsură, numit şi
punctul comun de conexiune (PCC), ca fiind punctul de conexiune între
sarcina/sarcinile neliniare şi alte sarcini (Fig. 7.1).
is(t)= i1(t)+ ih(t)
Convertor
static
Rs Ls
PCC
Transformator de reţea Alte sarcini
Fig. 7.1 Explicativă pentru evidenţierea punctului comun de conexiune
Aceasta garantează că, dacă standardul IEEE 519 este îndeplinit pentru
PCC, atunci toate echipamentele conectate în interiorul instalaţiei vor fi protejate.
Pentru comparaţie, standardul G5/4 priveşte doar serviciile reţelei de
alimentare, nu şi consumatorii sau echipamentele.
Limita distorsiunii armonice a tensiunii recomandată de IEEE 519 în
PCC este, în cazul „sistemelor generale”, de 5% pentru factorul de distorsiune
armonică (THDU) şi de 3% pentru orice armonică individuală. Pentru „sisteme
dedicate”, cu sarcina 100% convertoare statice, este permisă o limită
superioară de 10%.
În cadrul eforturilor de revizuire a standardului IEEE 519, una din tendinţe
este creşterea limitei superioare a distorsiunii armonice a tensiunii şi considerarea
acesteia ca o funcţie de frecvenţă.
Astfel, limitele specificate de Comitetul Internaţional de Electrotehnică
(IEC) pentru sistemele de joasă tensiune permit o valoare de 8% pentru THDU şi
includ limite pentru armonicile individuale, care descresc cu frecvenţa.
În standardul IEEE 519, distorsiunea armonică permisă pentru curent
variază în funcţie de cauze şi sarcină.
126
Pentru evaluarea limitelor armonicilor, „Ghidul pentru aplicarea limitelor

armonicilor în sistemele de putere” P519A/D6 din 1999 introduce anumite reguli
generale, procedura fiind cea din figura 7.2.
Alegerea PCC
Calculul capacităţii de
scurtcircuit (Ssc, Isc)
DA
Există măsuri
de corectare a factorului
Calculul mediei curentului de putere?
maxim solicitat de sarcină
pe fundamentală în PCC (IL) NU
DA
Este necesară NU
Calculul raportului de o evaluare detaliată?
scurtcircuit (Isc / IL)
Determinare spectru armonici

(măsurare, analiză)
Sunt depăşite DA Măsuri pentru corectarea

limitele armonicilor? factorului de putere şi/sau
reducerea distorsiunii armonice
NU Măsurători de verificare şi
calcule (dacă este necesar)
Fig. 7.2 Evaluarea distorsiunii armonice conform Ghidului P519A/D6
7.3. SOLUŢII PENTRU PROBLEMELE ARMONICILOR
Cea mai bună soluţie de evitare a armonicilor este prevenirea lor prin
alegerea unor echipamente care minimizează nivelul armonicilor în circuitul
respectiv.
Multe din problemele de calitate a energiei, incluzând pe cele provenite de
la armonici, apar când un echipament nou este adăugat „la întâmplare” într-un
sistem mai vechi.
Totuşi, problemele pot fi rezolvate uneori prin soluţii simple, cu facilităţi
existente, precum deplasarea unor sarcini între ramuri de circuit sau adăugarea de
circuite adiţionale pentru a ajuta izolarea echipamentelor susceptibile a produce
deformarea armonică.
127
Dacă problemele nu sunt rezolvate prin aceste metode simple, există două
soluţii de bază care privesc tratarea simptomelor sau tratarea surselor armonicilor
(Tabelul 1).
a) Fortificarea sistemului de distribuţie astfel încât să reziste la efectele
armonicilor, prin instalarea unor conductoare de neutru duble,
supradimensionate de cel puţin două ori, sau instalarea separată a
conductoarelor de neutru pentru fiecare fază şi/sau instalarea unor
transformatoare supradimensionate, care să permită disiparea unei călduri mai
mari. Costul acestei fortificări poate fi însă foarte mare.
b) Instalarea unor componente care să atenueze sau să elimine armonicile.
Strategiile de diminuare a armonicilor, începând cu cele mai ieftine până la cele
mai scumpe includ filtre pasive, transformatoare de izolare, transformatoare
pentru atenuarea armonicilor, sisteme de suprimare a armonicilor şi filtre
active.
Tabelul. 7.1 Soluţii de bază pentru rezolvarea problemelor armonicilor

Soluţia Aplicaţii Observaţii
Fortificarea Simplă, costuri relativ
sistemului de reduse, dar nu modifică
distribuţie distorsiunea armonică
Transformatoare Acolo unde sursele armonicilor sunt Izolează, dar nu modifică
de izolare ramuri de circuit separate de distorsiunea armonică
echipamentele de protejat împotriva
efectelor armonicilor
Transformatoare Acolo unde există transformatoare Reduc costurile de energie,
pentru atenuarea încărcate semnificativ, cu un conţinut dar sunt relativ scumpe.
armonicilor important de armonici şi/sau acolo unde
sarcini critice sunt susţinute de surse
neîntreruptibile
Sisteme de Pentru circuite care au numai sarcini Elimină sursa problemei şi
suprimare a monofazate, când calitatea energiei şi reduc costurile de energie,
armonicilor fiabilitatea ocupă un loc foarte dar sunt foarte scumpe.
important, (radio, televiziune, spitale
ş.a)
Filtrele pasive Pentru circuite cu sarcini trifazate şi Ieftine comparativ cu filtrele
nesimetrii mici. active, dar nu se adaptează
schimbărilor din sistem
Filtrele active Pentru circuite cu sarcini trifazate şi Se adaptează schimbărilor
chiar posibile nesimetrii din sistem, evită
supraîncărcarea prin
autoreglare, dar este cea mai
scumpă soluţie
128
Transformatoarele de izolare sunt componente de filtrare care izolează armonicile in

circuitul în care acestea sunt create, protejând echipamentele din amonte împotriva
efectelor acestora. Aceste transformatoare nu elimină problema în circuitul care
generează armonicile, dar pot preveni afectarea unor echipamente sensibile din
vecinătate.
Transformatoarele pentru atenuarea armonicilor (HMT) uşurează realmente
problema armonicilor. Acestea pot fi costisitoare ca preţ, dar sunt sigure şi reduc
costurile de energie. Cele mai multe aplicaţii includ transformatoare a căror
încărcare este moderată sau mare şi unde nivelul armonicilor de curent este
semnificativ. Faţă de acestea, transformatoarele pentru atenuarea armonicilor sunt
foarte eficace în suportarea sarcinilor critice susţinute de surse neîntreruptibile.
UPS-urile şi generatoarele de siguranţă tind să aibă o impedanţă mare şi un nivel
ridicat al distorsiunii tensiunii în cazul sarcinilor neliniare. De aceea, echipamentele
care funcţionează impecabil alimentate de la reţeaua de putere pot o avea o
funcţionare defectuoasă când intervine reţeaua de rezervă. De remarcat că, în
anumite cazuri, pot exista filtre de ieşire (pasive sau active) pentru controlul
nivelului armonicilor, de prezenţa cărora trebuie să se ţină seama înainte de a adăuga
în sistem un transformator pentru atenuarea armonicilor.
Sistemul de suprimare a armonicilor (HSS) furnizat de Harmonics Ltd. este o soluţie
pentru sistemele monofazate şi este proiectat pentru eliminarea armonicii de ordinul
trei. Un astfel de sistem este, în general, mai scump decât un HMT, dar are rolul de a
atenua problemele armonicilor în întregul sistem de distribuţie, nu numai în
amontele transformatorului. Oportunitatea instalării unui HSS apare în cazurile în
care calitatea energiei şi fiabilitatea ocupă un loc foarte important, aşa cum este în
radio, televiziune sau spitale.
Filtrele pasive includ componente care oferă căi de impedanţă redusă pentru a
direcţiona armonicile la pământ şi altele care oferă căi de impedanţă mare pentru a
reduce circulaţia de armonici. Ambele componente, în funcţie de necesitate, schimbă
caracteristicile impedanţei circuitului în care sunt inserate. Un alt dezavantaj al
tehnologiei filtrelor pasive este, aşa cum sugerează şi numele, faptul că nu se pot
adapta la schimbările din structura sistemului în care operează, cum este cazul
inserării sau eliminării unor condensatoare pentru corectarea factorului de putere sau
al adăugării unor alte sarcini neliniare. Aceste schimbări în sistem pot determina
supraîncărcarea filtrului sau crea rezonanţe.
Filtrele active, în comparaţie cu cele pasive, îşi adaptează în permanenţă
comportamentul referitor la spectrul armonicilor de curent din circuitul controlat şi
nu produc rezonanţă. În plus, permit şi compensarea puterii reactive.
129
7.3.1. Filtre pasive de intrare

Pentru reducerea conţinutului de armonici, în cazul unui CS dat, există două
modalităţi:
1. înserierea unor inductivităţi pe intrarea convertotului, numite inductivităţi
(reactanţe) de linie sau de reţea;
2. utilizarea filtrelor de armonici.
7.3.1.1. Reducerea armonicilor de curent prin introducerea

reactanţelor de linie
În general, reactanţele pentru reducerea distorsiunii armonice a curentului

sunt înseriate pe partea de curent alternativ a acţionărilor cu viteză variabilă, în
vecinătatea reţelei de alimentare,aşa cum este arătat în figura 7.3a. Există însă şi
posibilitatea înserierii reactanţelor cu sarcina (Fig. 7.3b).
Fig. 7.3 Configuraţii tipice ale unui sistem de acţionare electrică cu

reactanţe pentru reducerea distorsiunii armonice a curentului
Simpla adăugare a unor inductivităţi, în serie pe partea de curent alternativ,

poate reduce semnificativ distorsiunea curentului.
Aceste bobine permit trecerea componentei fundamentale şi prezintă o
reactanţă importantă faţă de armonicile superioare, producând atenuarea acestora. O
măsură a inductivităţii introduse este mărimea adimensională numită impedanţă
efectivă (notată cu le sau xe) şi definită prin relaţia:
1LI1
le %  100 . (7.1)
Uf
Mărimile care definesc impedanţa efectivă sunt:

1 - pulsaţia corespunzătoare frecvenţei fundamentale;
L – inductivitatea introdusă pe fază;
I1 – valoarea efectivă a fundamentalei curentului;
Uf - valoarea efectivă a tensiunii de fază, presupusă nedeformată.
Este clar că, prin valoarea efectivă a fundamentalei curentului, impedanţa

efectivă ţine seama de reactanţa totală a liniei şi nu numai de inductivitatea de linie.
130
Valorile uzuale ale impedanţei echivalente sunt de 3% - 5%.

Se menţionează, de asemenea, că factorul total de distorsiune a curentului
corespunzător redresoarelor necomandate din componenţa convertoarelor statice de
tensiune şi frecvenţă (CSTF) este dependent atât de inductanţa efectivă, cât şi de
ponderea sa în totalul sarcinii în PCC, crescând odată cu aceasta (tab. 7.2). Se
consideră că restul sarcinii, până la 100%, este constituit din curent nedeformat.
Tabelul 7.2 Valorile de referinţă ale THDi în funcţie de ponderea curentului

deformat în PCC pentru două valori ale impedanţei efective.
Ponderea sarcinii 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
în PCC [%]
THDi le= 3% 4.4 9 13 18 22 27 31 35 40 44
[%] le=5% 3.5 7 11 14 18 21 25 28 32 35
Spectrele de armonici şi valorile factorului de distorsiune armonică obţinute

pentru câteva valori ale reactanţei echivalente montate la intrarea unui redresor
trifazat în punte necomandat şi o pondere a sarcinii în PCC de 100% sunt
reprezentate în tabelul 7.3 şi figura 7.4.
Tabelul 7.3 Efectul reactanţei de linie asupra armonicilor
Armonica de curent şi Impedanţa echivalentă
factorul de distorsiune
0.5% 3% 5%
armonică
I5 0.8 I1 0.4 I1 0.32 I1
I7 0.6 I1 0.16 I1 0.12 I1
I11 0.18 I1 0.073 I1 0.058 I1
I13 0.1 I1 0.049 I1 0.039 I1
I17 0.073 I1 0.03 I1 0.022 I1
I19 0.06 I1 0.022 I1 0.008 I1
THDI 1.025 0.441 0.35
1
Ik / I1 xe=0.5%
xe=3%
0.8 xe=5%
0.6
0.4
0.2
0
1 5 7 11 13 17 19
k
Fig. 7.4 Spectrul de armonici al curentului
l
131
Îmbunătăţirea formei de undă a curentului prin inserarea unei reactanţe de

reţea este ilustrată de figura 7.5.
Fig. 7.5 Forma de undă a curentului absorbit din reţea de un redresor trifazat în
punte necomandat pentru două valori ale reactanţei echivalente
Pentru un redresor necomandat din componenţa convertorului static indirect

de tensiune şi frecvenţă, prezenţa condensatorului din circuitul intermediar
determină unele particularităţi.
Astfel, la curent de sarcină constant, THDi nu variază monoton în funcţie de
valoarea inductanţei de reţea (fig. 7.6) şi are două puncte de extrem local, unul de
maxim şi unul de minim.
90
THDi [%]
80
70
60
50
40
30
0.5 1 1.5 2 2.5 3
L [mH]
Fig. 7.6 Variaţia THDi în funcţie de valoarea inductanţei de
reţea pentru un CSTF indirect
Pentru valori ale inductanţei de reţea mai mari de 3.5mH, THDi

tinde asimptotic către valoarea corespunzătoare undei dreptunghiulare, respectiv
31.08%. Influenţa deosebită a valorii inductanţei de reţea este ilustrată şi de formele
de undă ale curentului la intrarea redresorului (fig. 7.7 şi 7.8).
132
is L=0.5mH; le=5.6%; Id=100%; is L=4mH; le=45%; Id=100%; THDi=31.21%

THDi=75.7%
a) b) t
t
Fig.7.7 Formele de undă ale curentului de fază, pentru valori extreme ale
inductivităţii de reţea: a) valoare mică; b) valoare mare
Este interesant, şi are implicaţii practice deosebite, faptul că apropierea de
valoarea minimă absolută a THDi – 31.08%, se produce la valori ale inductivităţii de
reţea mai mari sau egale cu 4mH, iar valoarea corespunzătoare punctului de minim
(circa 35%) se obţine cu o inductivitate de patru ori mai mică.
is L=0.75mH is L=1.75mH
le=8.33% le=20.12%;
Id=100%; Id=100%;
THDi=35.08% THDi=86.12%
a) t b) t
Fig.7.8 Forma de undă a curentului de fază în punctul de minim local al lui THDi
(a) şi în punctul de maxim local al lui THDi (b)
Avantajele utilizării reactanţelor de reţea sunt legate în special de preţul

redus şi îmbunătăţirea gradului de protecţie a convertoarelor statice din structura
sistemului.
Însă, reducerea distorsiunii armonice este moderată, uneori insuficientă şi
trebuie să se ţină seama de căderea de tensiune şi încălzirea provocate, mai ales la
valori mari ale reactanţei.
133
7.3.1.2. Filtre pasive rezonante
Aşa cum s-a văzut, în cazul convertoarelor statice de tensiune şi frecvenţă cu

modulaţie în durată, utilizarea inductivităţilor de linie nu poate reduce factorul total
de distorsiune armonică a curentului sub valoarea corespunzătoare formei de undă
dreptunghiulare. Când se cer valori mai mici ale THDi, se folosesc structuri mai
simple sau mai complicate de filtre de armonici.
Filtrele pasive constau în conectarea în serie a unui filtru trece jos şi, în
paralel, a unor filtre rezonante pentru armonicile ce se doreşte a fi eliminate. În
schema de principiu din figura 1, Zs, Zp şi ZL reprezintă impedanţa sursei, a filtrului
pasiv paralel şi respectiv a sarcinii liniare. Dacă impedanţa sursei este mică,
performanţele filtrului sunt reduse şi este necesară înserierea unei reactanţe de reţea.
Zs
Ih I3 I5 I7
ZL
Zp
~
Sursa de Filtru pasiv Consumatori

alimentare paralel
Fig. 7.9 Schema de principiu a unui filtru pasiv paralel
Filtrul trece jos este o bobină de inductivitate mare care diminuează toate
armonicile cu excepţia fundamentalei, iar filtrul rezonant este format dintr-un grup
serie L-C a cărui frecvenţă de rezonanţă,
1
f0  , (7.2)
2 LC
coincide cu cea a armonicii ce se doreşte a fi eliminată.
Filtrul pasiv este caracterizat în realitate şi de o rezistenţă R (fig. 7.10), iar
factorul de calitate (sau câştigul) Q al acestuia este definit prin relaţia
X X 1 L
Q L  C  , (7.3)
R R R C
în care reactanţele XL şi XC corespund frecvenţei de rezonanţă, respectiv
X
X L  X L 50 ; X C  C 50 . (7.4)

134
a) b)
XC
Rezonanţa
XL
f0 f [Hz]
Fig. 7.10 Filtrul pasiv rezonant: a) structura; b) caracteristicile reactanţelor
Factorul de calitate determină laţimea de bandă B a filtrului (fig. 7.11),

f
B  (7.5)
Q
│Z│
B
Fig. 7.11 Explicativă pentru lăţimea de
Z min 2
bandă a filtrului
R Z min
f f
Se constată că, pentru a avea o lăţime de bandă mică, factorul de calitate

trebuie să fie mic, respectiv rezistenţa mică.
Există şi altfel de structuri de filtre pasive, folosite în cazuri speciale, dar cea
mai răspândită este RLC serie.
135
Pentru reducerea semnificativă a THDi se utilizează filtre multiple (filtre

matriceale) – fig. 7.12 si 7.13.
Sarcină L5 L7
neliniară Alte
sarcini
C5 C7
Filtru pe Filtru pe
armonica 5 armonica 7
Fig. 7.12 Schema de principiu pentru atenuarea armonicilor de

ordinul 5 şi 7 cu filtre pasive
ir is Sarcina
Deformantă S
(SD)
D
a) b)
Fig. 7.13 Filtrul pasiv multiplu: a) schema monofilară; b) conexiunea triunghi a condensatoarelor
În acelaşi timp, filtrele au şi rol de compensare a puterii reactive şi, de

aceea, pe fundamentală, ponderea importantă trebuie să o aibă reactanţa capacitivă.
Acest aspect este foarte important în condiţiile în care frecvenţa de rezonanţă poate
fi obţinută cu o infinitate de valori ale lui L şi C (relaţia 7.2). De regulă, ponderea
reactanţei inductive este dată ca pondere a puterii reactive corespunzătoare ei din
puterea reactivă a condensatorului, pe fundamentală.
X L 50  p% X C 50 . (7.6)
respectiv
136
1
2  50  L  p% . (7.7)
2  50  C
Pe de altă parte, dacă filtrul este acordat pe armonica de ordinul ,
XL  XC , (7.8)
respectiv
X C 50
X L50  , (7.9)

Rezultă că ponderea reactanţei inductive în reactanţa capacitivă, la 50Hz,
este funcţie de ordinul armonicii de acordare prin relaţia
X L50 1
 2. (7.10)
X C 50 
Ţinând seama şi de relaţia (7.6), se obţine
1
 p% , (7.11)
 2
1
respectiv   . (7.12)
p%
Spre exemplu, folosind diagrama fazorială a tensiunilor (fig. 7.14), se
constată că, o pondere de 4% a reactanţei inductive înseamnă că, la 50Hz, tensiunea
la bornele bobinei este 1/24 din tensiunea totală, tensiunea la bornele
condensatorului este 25/24, iar filtrul respectiv este acordat pe frecvenţa
1
f 0  50  50  50 25  250 Hz. (7.13)
0,04
UL50=p%UC50
UC50
U50= UC50(1- p%)
Fig. 7.14 Distribuţia fazorială a tensiunilor
Pentru o frecvenţă de 25 de ori mai mare, repartiţia tensiunilor pe cele două

elemente ale filtrului se inversează.
Filtrul pasiv poate fi dimensionat şi dacă se impune puterea reactivă de

compensat (Qc). Astfel, se determină reactanţa echivalentă,
2
U
Xe  . (7.14)
Qc
şi apoi reactanţele capacitivă şi inductivă,
137
X e  2
X C 50  . (7.15)
2  1
X
X L 50  C250 . (7.16)

Rezultă astfel valorile necesare ale capacităţii şi inductivităţii:
1
C ; (7.17)
X C
X
L L , (7.18)

unde  este pulsaţia fundamentalei.
În ceea ce priveşte puterea reactivă de compensat prin filtrul pasiv, dacă se
folosesc mai multe filtre rezonante, puterile reactive asociate pot fi distribuite relativ
uniform, în funcţie de ponderea armonicii de curent de eliminat, cu relaţia
I
QC  QC n  . (7.19)
 I
2
Pe de altă parte, folosirea filtrelor rezonante impune luarea unor măsuri

speciale care să împiedice interferenţa cu reţeaua de alimentare, deoarece prezintă o
impedanţă scăzută, în egală măsură pentru sarcină, cât şi pentru sursa de alimentare.
În consecinţă, filtrul va prelua toate armonicile date de sarcinile neliniare conectate
la reţeaua respectivă şi se poate distruge prematur, datorită supraîncărcării. De
asemenea, fiind conectat în paralel cu sursa de alimentare, determină schimbarea
frecvenţei naturale de rezonanţă a acesteia. Dacă noua frecvenţă este apropiată de
cea a unei armonici, se produce o amplificare a acesteia datorită rezonanţei, ceea ce
poate determina defectarea bobinelor şi a condensatoarelor.
De aceea, când se utilizează filtre matriceale, este necesară analiza completă
a sistemului. Trebuie determinate toate armonicile ce vor fi absorbite de filtru,
frecvenţa de rezonanţă a sursei fără filtru şi noua frecvenţă de rezonanţă. În această
analiză trebuie ţinut seama că impedanţa serie este constituită din inductanţa serie a
filtrului (L) şi impedanţa sursei (Z) (fig. 7.15).
Zs
is
Z1 Z2 Z3 . . . ir
Sursa de FILTRU PASIV Redresor

alimentare
Fig.7.15 Structura unui filtru matriceal monofazat
138
De evidenţiat sunt următoarele aspecte:

1. Inductanţa în serie cu sursa (proprie împreună cu cea suplimentară), este
conectată în paralel cu filtrul şi produce o rezonanţă la frecvenţa
1
fp  . (7.20)
2  Ls  L1  C1
2. La această frecvenţă, se produce o amplificare căreia îi corespunde câştigul
1  Ls  L1 
Qp  . (7.21)
R1 C1
3. Câştigul datorat rezonanţei serie a filtrului la frecvenţa f1 este

1 L1
Q1  . (7.22)
R1 C1
4. Câştigul datorat rezonanţei paralel este mai mare decât la rezonanţa serie. Dacă
fp este apropiată ca valoare de frecvenţa unei armonici (de ordinul µ spre
exemplu), se produce o amplificare a acesteia (fig. 7.17).
5. Pentru a evita o asemenea situaţie, se impune condiţia
f p   f1 . (7.23)
Ţinând seama de relaţia (7.20) şi de condiţia
1
f1  , (7.24)
2 L1C1
se obţine condiţia
1 1
 (7.25)
2 Ls  L1 C1  2 L1C1
şi, în final,
2
Ls   
   1. (7.26)
L1   
Spre exemplu, dacă filtrul paralel este acordat pe armonica a 7-a, iar Ls
respectă relaţia
2
Ls  7 
    1, (7.27)
L1  5 
se produce o amplificare de aproximativ 1,75 a armonicii a 5-a (fig. 7.17b).
Faptul că, deşi acordat pe armonica a 5-a, filtrul nu o suprimă în totalitate, se
explică prin prezenţa rezistenţei R1, care, la rezonanţă, reprezintă impedanţa nenulă a
139
filtrului paralel. În acelaşi timp, scăderea rezistenţei sub o anumită valoare determină
apariţia unor oscilaţii de joasă frecvenţă şi creşterea factorului de distorsiune
armonică.
0.8
THDi = 31%
0.6
0.4
0.2
0
1 5 7 11 13 17 19 23 25 29 31
Fig.7.16 Spectrul de armonici ale curentului la reţea pentru

un redresor trifazat în punte, fără filtru
1
is a) is
b)
0.8
THDi = 38%
0.6
0.4
0.2
t
0
1 5 7 11 13 17 19 23 25 29 31
Fig. 7.17.Curentul la reţea (a) şi spectrul de armonici al acestuia (b) pentru un

redresor trifazat în punte cu filtru serie fp=5f1 şi filtru paralel pe
armonica a 7-a
140
7.3.2. Utilizarea filtrelor active
Aşa cum s-a evidenţiat, performanţele filtrelor pasive sunt limitate.

Principalele dezavantaje se referă la dependenţa caracteristicilor de filtrare de
nivelul sarcinii, pericolul de supraîncărcare şi filtrarea defectuoasă în regim dinamic.
Dezvoltarea electronicii de putere şi a celei de comandă, în special apariţia
elementelor semiconductoare de putere rapide (MOSFET, IGBT) şi a procesoarelor
de semnal, a condus la apariţia unui concept nou, cel al filtrării active.
Filtrul activ este o soluţie convenabilă în special în instalaţiile în care
conţinutul de armonici nu poate fi prevăzut din cauza schimbării frecvente a locaţiei
şi tipului echipamentelor.
7.3.2.1. Principiul de funcţionare

Filtrele active sunt convertoare statice bidirecţionale atât în curent, cât şi în
tensiune, realizate cu elemente semiconductoare de putere rapide şi comandate astfel
încât să absoarbă din reţea armonicile ce trebuie eliminate.
Există mai multe modalităţi de a calcula curentul ce trebuie realizat de filtrul
activ, dar toate urmăresc obţinerea în reţeaua de alimentare a unui curent cât mai
apropiat de o sinusoidă. Pentru acesta, din curentul de sarcină sunt extrase
componentele armonice pe care trebuie să le compenseze filtrul. În plus, există
posibilitatea de a comanda şi faza curentului şi, în consecinţă, de a realiza şi o
compensare a puterii reactive.
Datorită obiectivului lor particular, de îmbunătăţire a formei de undă a
curentului şi nu de comandă a puterii transferate, în literatura de limbă engleză,
filtrele active au fost numite “Active Harmonics Conditioners” (AHC).
În practică există
mai multe topologii de
iF filtre active, cu metode
specifice de comandă şi
C A
dimensionare.
UD B
Majoritatea acestor
C structuri utilizează
convertoare sursă de
tensiune care au conectat
pe partea de curent
Fig. 7.18 Structura sursă de tensiune a continuu un condensator,
convertorului pentru filtre active ca sursă de stocare a
energiei (fig. 7.18).
Deşi comanda
acestui convertor ar putea fi cu undă plină, respectiv un puls pe alternanţă, cele mai
multe aplicaţii necesită performanţe dinamice bune, motiv pentru modulaţia în
durată este absolut necesară.
141
Principiul de funcţionare poate fi ilustrat cel mai bine pe o structură de filtru

paralel (Fig. 7.19).
Zs I1 TC I
Ih
ZL I3 I5 I7
~ GC DSP
Filtru activ
paralel
Sursa de
Consumatori
alimentare
Fig. 7.19 Schema de principiu a unui filtru activ paralel

Curentul de sarcină este măsurat cu traductorul de curent TC şi analizat de
un procesor de semnal (DSP) pentru a determina spectrul de armonici al acestuia.
Această informaţie este utilizată de generatorul de curent (GC), care va produce
reziduul armonic Ih cerut de sarcină pentru următoarea perioadă de funcţionare
corespunzătoare frecvenţei fundamentale. Astfel, sursa de impedanţă Zs este
parcursă numai de fundamentala curentului de sarcină (I1).
În practică, reziduul armonic este redus în proporţie de aproximativ 90%.
7.3.2.2. Tipuri de filtre active

În funcţie de aplicaţia concretă, respectiv de modul în care convertorul static
bidirecţional este conectat cu sarcina neliniară care produce regimul deformant,
filtrele active pot fi implementate în structură serie, paralel, serie-paralel, fiecare
dintre acestea putând fi combinată cu filtre pasive rezultând filtre hibride.
Filtre active serie

Acest tip de filtru activ (Fig. 7.20), conectat în serie cu reţeaua de distribuţie
şi sarcina neliniară, compensează atât armonicile de curent generate de sarcină, cât şi
distorsiunea tensiunii, deja prezentă în sistemul de alimentare.
Deoarece filtrul este
parcurs de întregul curent de
Filtru Sarcina sarcină, puterea filtrului este
Sursa aceeaşi cu a sarcinii, fapt ce
activ neliniară
constituie un dezavantaj esenţial
al acestei structuri. De aceea,
Fig. 7.20 Filtru activ serie - principiu utilizarea unui filtru activ serie
este indicată când se impune şi
filtrarea tensiunii .
142
În multe situaţii, filtrele active serie lucrează în topologii hibride, cu filtre

LC pasive (Fig. 7.21).
ia Ta
ua
ib Tb
Ca Sarcina
ub neliniară
ic Cb Tc
uc
Cc
Lf5 Lf5 Lf5 Lf7 Lf7 Lf7
Cf5 Cf5 Cf5 Cf7 Cf7 Cf7
La Lb Lc
Filtru Filtru
pasiv pasiv
C2
C1
Filtru activ
Fig. 7.21 Filtru activ serie în topologie hibridă cu filtru pasiv

Dacă filtrul pasiv este conectat în paralel cu sarcina, filtrul activ serie se
comportă ca un izolator de armonici, forţând curentul de sarcină să circule în cea
mai mare parte prin acesta şi mai puţin în sistemul de distribuţie.
Avantajul principal al acestei structuri hibride este puterea redusă a filtrului
activ, uzual 5% din puterea sarcinii.
Filtre active paralel

Frecvent utilizat în practică, filtrul paralel (Fig. 7.22) are avantajul că, fiind
conectat în paralel cu sarcina, este dimensionat la o putere determinată doar de
componentele armonice ale
curentului de sarcină. De aceea,
Sarcina
filtrele active paralel, eventual
Sursa hibride, permit obţinerea celor mai
neliniară
bune performanţe preţ-calitate.
Pentru menţinerea “curată”
Filtru a reţelei de alimentare este indicat
activ ca filtrele active să se monteze în
paralel cu fiecare sarcină
Fig. 7.22 Filtru activ paralel - principiu deformantă. Dacă furnizorul de
143
energie electrică sau proprietarul reţelei de distribuţie trebuie să “cureţe” reţeaua,

este obligatorie montarea unui filtru activ sau a mai multora în paralel, în punctul
comun de conectare. În cazul în care puterea corespunzătoare armonicilor ce trebuie
filtrate este mare, se pot conecta filtre în cascadă, şi în alte puncte de conectare ale
reţelei.
Filtrul activ paralel compensează armonicile de curent ale curentului de
sarcină prin injectarea în reţea a unui curent de compensare iF egal ca valoare, dar
defazat cu 180 faţă de curentul armonic (fig. 7.23).
ia isa
ua i isb
b Sarcina
ub ic neliniară
isc
uc iFa iFb iFc
Lf1 Lf1 Lf1
Cf Cf
Lf2 Lf2 Lf2
*
iFa isa
Bloc de * Calcul isb
comandă iFb isc
curenţi
filtru * ua
iFc de ub
paralel referinţă
uc
Fig. 7.23 Filtru activ paralel
Întrucât structura filtrelor active este cea a invertoarelor de tensiune, printr-o

comandă adecvată, este permisă existenţa ambelor polarităţi ale curentului,
indiferent de polaritatea tensiunii. Astfel, filtrul activ poate sintetiza orice formă de
undă a curentului, în aşa fel încât curentul debitat de sursa de alimentare să fie
sinusoidal.
Deoarece filtrul nu furnizează putere activă, el nu necesită o sursă de
alimentare şi funcţionează atât ca un redresor a cărui sarcină este condensatorul C,
cât şi ca invertor alimentat de la condensatorul C.
Pentru a se sintetiza curentul dorit, tensiunea pe condensatorul C trebuie să
fie mai mare decât valoarea maximă a tensiunii de linie.
Conectarea filtrului, pe partea de curent alternativ, se face prin intermediul
unui filtru pasiv de interfaţă format din bobinele Lf1 şi Lf2 şi condensatoarele Cf, care
are rolul de a decupla filtrul activ faţă de sursa de alimentare şi de a converti
144
tensiunea comutată de pe condensator, într-un curent cu variaţie impusă. În acelaşi

timp, inductanţele fac posibilă încărcarea condensatorului C la o tensiune mai mare
decât valoarea de vârf a tensiunii de linie, iar Lf2, împreună cu condensatorul Cf de
capacitate mică, formează un filtru pasiv de ordinul doi, care nu permite
componentelor de înaltă frecvenţă să se închidă prin sursa de alimentare.
Componentele de înaltă frecvenţă sunt generate de comutaţia, cu frecvenţă ridicată, a
invertorului.
Precizia de obţinere a unei forme de undă impuse este limitată de frecvenţa
de comutaţie a tranzistoarelor filtrului şi de tensiunea permisă pe bobina Lf2 a
filtrului pasiv.
Această tensiune determină valoarea maximă a pantei de variaţie a
curentului prin tranzistoare. Astfel, căderea de tensiune pe inductivitatea Lf2 este
diF
uL  L f 2 . (7.28)
dt
Din structura filtrului, se observă că această tensiune este dată de diferenţa
dintre tensiunea pe condensatorul C şi tensiunea pe condensatoarele Cf (tensiunea de
linie ul), respectiv
diF uC  ul
 . (7.29)
dt 2L f 2
Dacă se presupune că tensiunea pe condensatorul C este constantă şi se ţine
seama că tensiunea de linie este practic sinusoidală, iar comutaţia tranzistoarelor
poate fi oriunde în intervalul 0 - 180, se obţin valorile extreme ale pantei de variaţie
a curentului prin filtru:
diF U C  2U l
 ; (7.30)
dt min 2L f 2
diF UC
 . (7.31)
dt max 2L f 2
Aceste relaţii arată că fidelitatea compensării depinde nu numai de forma de
undă a curentului prescris, ci şi de poziţia relativă a acestuia faţă de tensiunea de
linie. În plus, adoptându-se în relaţia (7.31) valoarea maxim admisibilă a pantei de
variaţie a curentului printr-un tranzistor, se obţine valoarea necesară a inductivităţii
Lf2.
Astfel de filtre pasive, numite filtre de interfaţă, sunt disponibile în module
compacte.
145
Filtre active serie - paralel

Aşa cum sugerează numele, filtrul activ serie – paralel este o combinaţie
între un filtru serie şi unul paralel. O topologie reprezentativă o constituie aşa
numitul filtru activ unificat („Unified Power Quality Conditioner”), în care filtrul
serie este plasat lângă sursa de alimentare pentru a compensa armonicile de tensiune
şi nesimetriile acesteia, iar filtrul paralel este plasat în vecinătatea sarcinii neliniare
pentru compensarea armonicilor curentului şi a puterii reactive (fig. 7.24). De
ia Ta
ua
ib Tb
Ca Sarcina
ub neliniară
ic Cb Tc
u
Cc
Las Lbs Lcs Lap Lbp Lcp
C2
C1
Filtru activ
Filtru activ
Fig. 7.24 Filtru activ unificat
asemenea, este controlată şi tensiunea la bornele condensatorului din circuitul de

curent continuu.
Puterea absorbită sau furnizată de filtrul paralel este puterea necesară
compensatorului serie şi cea necesară acoperirii pierderilor.
Filtre hibride
Această structură combină un filtru activ paralel cu unul pasiv, care poate fi
de tip serie sau de tip paralel (fig. 7.25).
De regulă, filtrul pasiv face o filtrare de bază, pentru primele cele mai
importante armonici, iar filtrul activ se foloseşte pentru obţinerea unei filtrări fine şi
în regim dinamic.
146
SA SN
Ls
Cs
FA
Fig. 7.25 Filtrul hibrid cu filtru pasiv serie - principiu
7.3.2.3. Indici de performanţă ai filtrelor active
Pentru a aprecia calitatea filtrării în corelaţie cu aspectele economice, în

principal comparativ cu filtrele pasive, se definesc trei indici de performanţă.
1. Eficacitatea filtrării (EF) se defineşte ca raportul dintre factorii de distorsiune
armonică ai curentului furnizat de sursa de alimentare fără filtrul activ şi,
respectiv, cu filtrul activ. Este o măsură a eficacităţii filtrului activ şi se doreşte
a fii cât mai mare. Este evident că eliminarea tuturor armonicilor (THDi=0 după
filtrare) conduce la o valoare infinită a eficacităţii.
2. Capacitatea filtrării (CF) este definită ca raportul dintre puterea aparentă a
filtrului activ şi puterea aparentă a sarcinii. Acest indice de performanţă indică
puterea pe care trebuie să o aibă filtrul, pentru a putea compensa, din punct de
vedere al armonicilor, sarcina respectivă.
3. Capacitatea filtrului de interfaţă (CFI) se defineşte ca raportul dintre puterea
condensatorului filtrului pasiv de interfaţă şi puterea aparentă totală aferentă
filtrului activ. Este o măsură a mărimii filtrului pasiv de interfaţă necesar pentru
sarcina respectivă.
7.3.2.4. Comanda filtrelor active

Strategiile de comandă PWM aplicate invertorului de tensiune din structura
unui filtru activ constau în “chopparea” (decuparea) tensiunii de la bornele
condensatorului din circuitul de curent continuu pentru a produce o tensiune
alternativă cu o formă de undă arbitrară. Principial, orice metodă de modulare
specifică invertoarelor de tensiune poate fi aplicată şi în cazul filtrelor active.
Acestea diferă prin modul în care este folosită eroarea de curent (iref – ireal) pentru
generarea semnalelor de comandă ale convertorului. Astfel, spre exemplu:
- pentru modulaţia cu semnale de comandă variabile, eroarea de curent este
comparată cu un semnal de referinţă triunghiular cu amplitudine şi frecvenţă
fixate, similar modulaţiei sinusoidale clasice;
- pentru modulaţia cu bandă de histerezis, elementele semiconductoare
comută când eroarea de curent depăşeşte aşa-numita bandă de histerezis (fig.
7.26).
147
DC+
T+
iref +
DC-
- T-
ireal
Fig. 7.26 Principiul de comandă a tranzistoarelor de pe o fază
Figura 7.27 evidenţiază faptul că modulaţia cu bandă de histerezis este mai

performantă întrucât urmăreşte mai fidel curentul de referinţă al filtrului.
a)
b)
Fig. 7.27 Formele de undă ale curentului injectat de un filtru paralel

pentru două strategii de modulaţie: a) modulaţie cu semnale
de comandă variabile; b) modulaţie cu bandă de histerezis
În general, pentru obţinerea curentului de referinţă, se folosesc două metode:

- metoda curentului instantaneu;
- metoda puterii instantanee.
Acestea prezintă particularităţi în funcţie de tipul filtrului (serie sau paralel).
a) Metoda curentului instantaneu

Prin metoda curentului instantaneu, curentul de referinţă se obţine direct din
curentul deformat absorbit de sarcină.
Deşi controlul este rapid şi volumul de calcul relativ redus, comportarea este
mai slabă în regim dinamic, când curentul de sarcină este variabil.
a1) Cazul filtrelor serie

Dacă filtrul activ este de tip serie, respectiv este montat înaintea sarcinii
deformante, curentul prescris trebuie să fie sinusoidal. În consecinţă, se generează
un curent sinusoidal, de aceeaşi frecvenţă şi fază ca şi tensiunea de alimentare şi de
valoare efectivă egală cu valoarea efectivă a fundamentalei curentului cerut de
sarcină (fig. 7.28). În acest fel, se compensează atât armonicile, cât şi puterea
reactivă, deoarece curentul prescris pentru filtru, care este şi curentul furnizat de
sursa de alimentare, este sinusoidal şi în fază cu tensiunea de alimentare (fig. 7.29).
148
t

u Calcul pulsaţie

şi fază
Generare iref
curent de referinţă
is If iref  2 I f sin  t   
Calcul
valoare efectivă
Fig. 7.28 Principiul metodei curentului instantaneu la filtrele active serie
350
250
us
150
iref
50
-50
-150
-250
tt
-350
0.055 0.06 0.065 0.07 0.075 0.08
Fig. 7.29 Curentul de referinţă şi tensiunea aceleiaşi faze în

cazul filtrului serie
Dacă se doreşte numai compensarea armonicilor, fără compensarea energiei

reactive, curentul de referinţă sinusoidal coincide ca fază şi amplitudine cu
fundamentala curentului de sarcină.
a2) Cazul filtrelor paralel

În cazul filtrelor paralel, armonicile de curent pot fi compensate global sau
selectiv (numai anumite armonici).
Pentru compensarea tuturor armonicilor, curentul de referinţă este extras din
curentul total, ca un curent sinusoidal, de amplitudine egală cu cea a fundamentalei
şi în fază cu aceasta sau cu tensiunea de alimentare (fig. 7.30).
149
t

u Calcul pulsaţie

şi fază
Generare + iref
curent de referinţă
is Calcul I1max i s1  I 1 max sin  t    -
amplitudine pe
fundamentală
Fig. 7.30 Principiul metodei curentului instantaneu la filtrele active paralel
Pentru a anula toate componentele armonice ale curentului sarcinii, curentul

de referinţă conţine toate armonicile, defazate cu 180, respectiv:
iref  is1  is .
Compensarea bună a armonicilor este ilustrată de formele de undă ale
curentului nefiltrat şi filtrat (fig. 7.31). Se observă cum filtrul determină un curent
practic sinusoidal şi în avans faţă de fundamentala curentului nefiltrat.
is
ir
Fig. 7.31 Curentul de fază prin sarcina deformantă (ir) şi

curentul preluat de la sursă (is), în cazul utilizării unui filtru
activ paralel
Pentru a compensa selectiv numai anumite armonici, curentul prescris este
constituit din suma acestor armonici, extrase din curentul de sarcină şi defazate cu
180. Deşi, în acest caz, nu mai este necesară achiziţionarea tensiunii, volumul de
calcul poate fi mult mărit.
Obţinerea unui curent sinusoidal şi “curat” depinde de mai mulţi factori,
printre care:
- rapiditatea elementelor semiconductoare folosite;
- regulatorul bipoziţional cu histerezis să fie corespunzător;
- filtrul de interfaţă să fie de calitate şi corect dimensionat;
150
- calculul fidel al curentului prescris.
b) Metoda puterii instantanee

O altă modalitate de calcul al curenţilor de referinţă ai filtrului activ constă
în utilizarea puterii instantanee, respectiv a componentelor acesteia.
În funcţie de curenţii de referinţă, filtrul activ poate compensa:
- numai factorul de putere pe fundamentală;
- numai curenţii armonici;
- atât factorul de putere pe fundamentală, cât şi curenţii armonici.
Dacă, într-un sistem generalizat de coordonate “d-q”, ud şi uq sunt
componentele fazorului tensiunilor (u) la bornele sarcinii, iar isd şi isq sunt
componentele fazorului curenţilor deformaţi (is), puterea complexă instantanee are
expresia:
s  p  jq 
3 * 3
  
u i  u d isd  u q isq  j  u d isq  u q isd ,
2 s 2
(7.32)
în care:
u 
u d  2  a 
 u   A u b  ; (7.33)
 q  3 u 
 c
i 
isd  2  sa 
i   A isb  ; (7.34)
 sq  3 i 
 sc 
1 1 2 1 2 
A . (7.35)
0 3 2  3 2
Din relaţia (7.32) se pot exprima componentele fazorului curenţilor de
sarcină,
2 1 *
is   2  u  s  isd  jisq . (7.36)
3 ud  uq
2
Similar, dacă sF este puterea complexă instantanee la intrarea filtrului activ,

componentele fazorului curenţilor prin acesta sunt date de relaţia:
2 1
i F  iFd  jiFq   2 2
 u  s *F . (7.37)
3 ud  uq
Puterile instantanee activă (p) şi reactivă (q) pot fi considerate ca o

suprapunere a două componente, una continuă (P şi Q) şi cealaltă alternativă ( ~p,
q~ ) , respectiv:
pP ~ p; (7.38)
151
q  Q  q~ . (7.39)
Puterea activă P este puterea consumată de sarcină.
Componenta alternativă a puterii active instantanee şi puterea reactivă
instantanee trebuie compensate de filtrul activ.
Astfel, puterea complexă instantanee a filtrului poate fi exprimată ca:
s F  p F  jq F   ~
p  jq (7.40)
sau
s F  p F  jq F   ~
p  jq~ , (7.41)
după cum se doreşte compensarea factorului de putere şi a curenţilor armonici sau
numai compensarea curenţilor armonici.
În aceste condiţii, fazorul curenţilor de referinţă ai filtrului activ poate fi
calculat, iar pentru calculul curenţilor de referinţă pe fiecare fază, se foloseşte
transformarea inversă, respectiv:
iFa
* 
*  iFd 
iFb   B i  , (7.42)
i *   Fq 
 Fc 
în care
 1 0 
B  A t   1 2 3 2  . (7.43)
 1 2  3 2
Pentru cazul compensării totale (a factorului de putere şi a curenţilor
armonici), modul de calcul al curenţilor de referinţă este ilustrat în schema bloc din
figura 7.32.
Pentru calculul componentelor continue ale puterilor instantanee activă şi

reactivă, în literatura de specialitate există mai multe metode, între care calculul
valorii medii prin integrarea pe o perioadă. Plecând de la relaţia de definiţie a
puterii active,
1 t
P
T t T pdt . (7.44)
este evident că valoarea obţinută este corectă numai după prima perioadă.
Există următoarele situaţii:
1. Dacă se compensează numai componentele alternative ale puterilor
instantanee activă şi reactivă, curentul absorbit din reţea este sinusoidal, dar are
aceeaşi fază ca şi curentul la intrarea redresorului (fig.7.33 şi 7.34).
152
isa
isd
CURENŢILOR DE REFERINŢĂ
COMPONENTELOR d-q ALE
INSTANTANEE COMPLEXE
isb
PUTERII ACTIVE
2/3A isq
CALCULUL PUTERII
-
CALCULUL
isc P pF i*Fa
iFd
CALCULUL
+ i*Fb
p qF B
iFq
ua i*Fc
ud
ub
2/3A uq
q
uc -1
Fig. 7.32 Schema bloc pentru calculul curenţilor de referinţă ai filtrului activ,
utilizând puterea complexă instantanee
usa isa
Fig. 7.33 Curentul şi tensiunea pe fază, fără

compensarea componentei continue a puterii
reactive
is ired
iF
Fig. 7.34 Curenţii pe fază fără compensarea

componentei continue a puterii reactive: la redresor
(ired); la filtrul activ (if); la reţea (is)
153
Rezultă că, prin compensarea celor două componente alternative ale puterilor
instantanee activă şi reactivă, se compensează toate armonicile de curent. Aceasta
sugerează că, cele două componente alternative ale puterilor instantanee activă şi
reactivă corespund la ceea ce literatura de specialitate numeşte „putere deformantă”.
De asemenea, componenta continuă a puterii reactive instantanee reprezintă „puterea
reactivă”, deoarece, fără compensarea ei, curentul de la reţea este sinusoidal, dar este
întârziat faţă de tensiune cu un unghi egal cu unghiul de comandă al redresorului.
2. Compensarea întregii puteri reactive instantanee conduce la obţinerea unui

curent sinusoidal şi în fază cu tensiunea (fig. 7.35 şi 7.36), ceea ce înseamnă lucrul
cu factor de putere unitar.
usa isa
Fig. 7.35 Curentul şi tensiunea pe fază, la

compensarea puterii reactive instantanee şi a
componentei alternative a puterii active
instantanee
ired
is iF
Fig. 7.36 Curenţii pe o fază, cu compensarea

puterilor deformantă şi reactivă: la redresor
(ired); la filtrul activ (if); la reţea (is)
Performanţele de filtrare ale filtrelor active depind esenţial de tensiunea de

pe condensatorul de sarcină a filtrului. Din acest motiv, în structura de reglare şi
comandă se prevede şi o buclă de menţinere a acestei tensiuni la o valoare medie
impusă.
Comparativ cu filtrele pasive, filtrele active au câteva avantaje esenţiale:
154
- nu se pot supraîncărca datorită curenţilor armonici transmişi în reţea de către alte

sarcini deformante;
- se pot selecta curenţii ce se doreşte a fi compensaţi;
- se pot compensa, simultan sau independent, distorsiunea armonică şi/sau factorul
de putere;
- precizia compensării este mai ridicată.
Deşi prezintă dezavantajul unui preţ mai mare, datorită avantajelor enumerate,
filtrele active sunt utilizate pe scară tot mai mare.
155

Ceel Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ceel Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Calitatea energiei electrice

Sisteme electromecanice complexe

Prof.dr.ing. Mihaela Popescu

NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND

O sinteză a surselor de perturbaţii şi a efectelor produse în reţelele electrice

1.2. INDICATORI DE CALITATE A ENERGIEI

1.2.1. Frecvenţa tensiunii de alimentare

1.2.1.1. Surse ale variaţiilor frecvenţei

1.2.1.2. Efectele variaţiei frecvenţei

1.2.2. Amplitudinea tensiunii pe barele de alimentare

La rândul lor, căderile de tensiune depind de circulaţia de puteri şi/sau

Abaterea procentuală admisă

Acest indicator fixează nivelul mediu al tensiunii şi dă indicaţii asupra corectitudinii

3. Gradul de iregularitate sau abaterea medie pătratică:

Indicatorul caracterizează mai complet regimul de tensiune considerându-se

Mărimea U<UN U>UN

1.2.3. Fluctuaţiile de tensiune

Fig. 1.2 Exemplu de fluctuaţie sinusoidală a tensiunii

Fig. 1.1 Exemplu de fluctuaţie dreptunghiulară a tensiunii

Trebuie făcută o distincţie clară între fluctuaţiile de tensiune definite aici şi

Există mai multe tipuri de fluctuaţii, clasificate astfel :

3. Tip c) variaţii ale tensiunii, nu toate în treaptă (Fig. 1.3c) (datorate,

Fig. 1.3 Diverse tipuri de variaţie a amplitudinii tensiunii

1.2.3.1. Surse ale fluctuaţiilor de tensiune

consumatori. De asemenea, surse principale ale fluctuaţiilor de tensiune, sunt unii

1.2.3.2. Efectele fluctuaţiilor de tensiune

O clasificare generală a supratensiunilor se poate face după durata acestora,

1.2.5. Goluri de tensiune şi întreruperi scurte ale

2. Tensiunea reziduală relativă de fază a golului

1.2.5.1. Cauze ale golurilor de tensiune

1.2.5.2. Efectele golurilor de tensiune şi întreruperilor scurte ale

Principalele surse de interarmonici sunt:

Convertoarele statice indirecte de tensiune şi frecvenţă transformă energia de

Benzile laterale adiacente armonicii caracteristice 5 (k=1)

La viteze staţionare, frecvenţele perturbatoare sunt, uzual, în domeniul 500 –

Teorema lui Fortesque

unde a este operatorul complex de rotaţie.

Componentele homopolare ale unui sistem trifazat de mărimi sinusoidale

Într-un circuit trifazat echilibrat, alimentat cu un sistem simetric de tensiuni,

Datorită caracterului echilibrat al circuitului este suficient să se considere

Gradul de asimetrie este definit ca raportul dintre valoarea efectivă a

În practică, un sistem de tensiuni sau de curenţi se consideră simetric dacă

Cauze ale nesimetriei

Principala cauză a nesimetriei tensiunilor este nesimetria sarcinilor pe

Asimetria tensiunii poate fi calculată, aproximativ, cu relaţia,

Efecte ale tensiunii nesimetrice

timp mari, o nesimetrie semnificativă, poate fi suportată pentru un timp variind de la

Obligaţiile furnizorului de energie electrică:

Obligatiile consumatorului de energie electrica:

Simetrizarea naturală se realizează prin urmatoarele mijloace:

1.2.8. Transmisia de semnale prin reţea

Surse de semnale în reţele

- “impulsuri lungi” care constau în deformarea tensiunii reţelei pe durata a 1,5 –

Efecte ale semnalelor transmise prin reţea

2.1. SERIILE FOURIER ŞI METODELE ANALITICE

Fig. 2.1 Forma de undă deformată a unui curent

Seriile Fourier stabilesc o relaţie matematică între funcţia în domeniul

2.1.1. Descompunerea in serie Fourier

unde   2 T este pulsaţia fundamentală, f  1 T este frecvenţa

Ck  Ak2  Bk2 ; (2.9)

în care k=0, ±1, ±2,....

2.1.2. Transformata Fourier

Transformata Fourier discretă