CONTACTUL ELECTRIC

CONTACTUL ELECTRIC

 Definiție. Solicitări

 Contact mecanic între suprafețe MPC

 Rezistența de contact (RC = RS + RP) pentru un MPC

arie reală
 Mecanisme de conducție pentru un MPC arie aparentă

 Rezistența de stricțiune a unui MPC

• Calcul rezistență de stricțiune a - spot

• Determinarea ariei reale de contact (𝐴𝐴𝑟𝑟 = 𝜋𝜋 𝑎𝑎2 )

• Contact elastic (model Hertz)

• Contact plastic (model Holm)

 Rezistența de stricțiune pentru suprafețe cu asperități (cluster de MPC)

 Rezistența peliculei disturbatoare 2

 4.1 - Contactul electric. Definiție. Solicitări.
Contactul electric – anasamblul compus din două piese metalice, prin a căror atingere se
stabilește conducția într-un circuit electric.
 cele două piese se numesc elemente (piese) de contact
DEFINIȚIE

 atingerea se realizează prin apăsarea, cu ajutorul unei forțe aplicate din exterior, a unui element
contra celuilalt element

Ca element de circuit contactul este o rezistenţă electrică cu 2 valori:

 în stare închisă rezistenţa contactului trebuie să fie foarte mică (mΩ, µΩ)
 în stare deschisă rezistenţa trebuie să fie foarte mare (MΩ), practic infinită

Pe durata funcționării lor, contactele suferă următoarele tipuri de solicitări:

 Termice respectiv de încălzire a pieselor de contact. Sunt evaluate in următoarele regimuri de
funcționare
- regim normal de funcționare (Icontact ≤ Inominal )
- regim de suprasarcină (Icontact = Isuprasarcină ≈ 1,1 până la 1,15 Inominal )
- regim de scurtcircuit (Icontact = Iscurtcircuit >>Inominal )
SOLICITĂRI

 Mecanice
 produse de acțiunea forțelor electrodinamice rezultate din structura și geometria căilor de
curent în care este integrat contactul
 produse prin ciocnire sau frecare (în timpul operațiilor de închidere/deschidere sau în
timpul funcționării)
 Acţiunea arcului electric (în cazul aparatelor de comutație)
NOTĂ
o Icontact - curentul prin suprafața de contact
o Inominal - curentul nominal al căii de curent din care face parte contactul
o Isuprasarcină - supracurent care se produce într-un circuit electric aflat în regim
anormal de funcționare, altul decât regimul de scurtcircuit
3
 Experiență care pune în evidență prezența rezistenței de contact

Căderea de tensiune între secțiunile transversale (a) respectiv (b)

∆Vab,(0) : căderea de tensiune măsurată între secțiunile a-b pentru conductorul masiv
∆Vab,(1) : căderea de tensiunea măsurată între punctele a-b pentru piese care vin în contact
∆Vab,( 0) < ∆Vab,(1)

Rm - rezistenţa porțiunii a-b de conductor masiv

Rc - rezistenţa de contact

• Se urmărește ca în condiții normale de funcționare,

valoarea rezistenței de contact să fie neglijabilă în
raport cu rezistența electrică corespunzătoare căii
de curent care conține contactul:

• Valoarea rezistenței de contact trebuie să fie

stabilă (fără fluctuații)

4
 4.2 - Caracteristicile contactului mecanic dintre două suprafețe metalice reale

 Analizate la microscară, toate suprafețele prezintă rugozități,

constând din proeminențe (vârfuri) sau goluri (văi) a căror
formă, înălțime, distanță medie de separare și alte
caracteristici geometrice depind de procesul de prelucrare
folosit pentru generarea suprafeței.
 Contactul fizic dintre două piese prelucrate mecanic se
produce în puncte discrete denumite micropuncte de
contact prin atingerea dintre asperități aparținând
suprafețelor care vin în contact.
 Deci, contactul fizic imperfect care se stabilește între
piesele de contact datorită asperităților de pe suprafețele
care sunt aduse în contact este cauza creșterii locale a
rezistenței electrice care se manifestă sub forma
rezistenței de contact
 Modul în care se deformează asperitățile care vin în contact este elastic, plastic sau mixt în funcție de:
o valoarea locală a efortului mecanic în zona de contact
o proprietățile materialului de contact (E- modul de elasticitate, H-duritate)
 Pentru toate corpurile solide, într-un interval larg de valori luate de forța de apăsare pe contact, aria
contactului real este mai mică decât aria nominală (aparentă) de contact.

 Suprafața unei piese metalice este acoperită cu o peliculă de oxizi sau alți compuși chimici cu proprietăți
izolante sau cu valori mari ale rezistivității electrice, denumită peliculă disturbatoare, care contribuie și ea
la creșterea locală a rezistenței electrice.

5
 4.2.1 - Calitatea suprafeţelor care vin în contact. Elemente de mecanică a contactului

diferențiază stratul superficial în

comparație cu materialul de bază
CALITATEA
SUPRAFEȚEI
1 Caracteristici
MICRODURITATE
DE CONTACT FIZICO-MECANICE ȘI CHIMICE
este determinată de
MICROSTRUCTURĂ
evidenţiază abaterile dimensionale faţă
de o suprafaţă ideală definită prin desen
2
COMPOZIȚIE CHIMICĂ
Caracteristici GEOMETRICE
clasificare conform SR ISO 4287/1-2000 TENSIUNI (mecanice)
INIȚIALE

MACROGEOMETRICE MICROGEOMETRICE

abateri de formă Rugozitate

(ordinul 1) (ordinul 3)

Ondulații Rugozitate moleculară

(ordinul 2) (ordinul 4)

6
referitor la Calitatea suprafeţelor care vin în contact

Procedeele tehnologice de obţinere a suprafeţelor conduc la existenţa unor abateri de la forma ideală a
acestora, precum şi de la “netezimea” lor. Specificarea (în sensul de descriere) a “calităţii suprafeţelor uzinate”
adresează două grupe de caracteristici:

1) Caracteristici fizico-mecanice și chimice care diferenţiază stratul superficial în comparaţie cu materialul de

bază (microduritate, microstructură, compoziţie chimică, tensiuni iniţiale)

2) Cararcteristici geometrice care evidenţiază abaterile dimensionale faţă de o suprafaţă ideală definită prin
desen.
Clasificarea abaterilor geometrice ale suprafetelor conform SR ISO 4287/1-2000 se face în funcție de
raportul dintre
– pas (distanța dintre două asperități consecutive)
- amplitudinea asperităților
Abateri macrogeometrice
− abateri de formă (ordinul 1) la care raportul dintre pas (P) si amplitudine (T) este P/T > 1000 (cauza
acestor abateri este imprecizia maşinilor unelte şi a sculelor folosite pentru prelucrarea suprafeţei)
− ondulatii (ordinul 2) cu raport relativ mic între pas (SW) si amplitudine (RW) 50< SW / RW<1000; cauza
sunt vibraţiile sistemului maşină – piesă – sculă şi deformaţiile plastice care apar în timpul prelucrării.
Abateri microgeometrice dacă raportul dintre pas (S) și amplitudine (Rmax) este S/ Rmax < 50
− rugozitati (ordinul 3) ; apar în timpul prelucrării ca urmare a formei sculei de prelucrat, deformaţiilor
elastice şi plastice ale materialului, regimului cinematic al sculei de prelucrat.
− rugozitati moleculare (ordinul 4)

A se vedea Fig.1 pe slide-ul următor 7

 4.2.2 - Clasificarea abaterilor geometrice conform SR ISO 4287/1-2000

Parametrii geometrici : amplitudine (T / Rw / Rmax) și pas (P / Sw / S)

P/T > 1000

50< SW / RW<1000
S/ Rmax <50

Fig.1

Rezistenţa de contact este determinată de abaterile de ordin (3) şi (4) -

rugozitatea şi rugozitatea moleculară a suprafeţei
8
Fig.2

(Parametrii geometrici caracteristici sunt amplitudinea și pasul)

9
 Rezoluția asigurată de tehnicile de
măsurare ale rugozității bazate pe
STM și AFM permit obținerea unor
informații cantitative referitoare la
topografia suprafeței investigate
care pot merge până la nivelul
rugozității moleculare și atomice.

AFM - atomic force microscope –

microscop cu forţă atomică
STM - scanning tunneling microscope –
microscop cu efect de tunel

OBS: cele trei imagini au aceeași scară

Imagini ale suprafețelor de contact obținute prin microscopie STM/AFM

a) Profil STM pentru aliaj de aluminiu uzinat cu freză diamantată
(Ra=7 nm, raza capului de frezare)
b) Imagini AFM pentru o acoperire electrolitică cu cobalt
c) Imagini AFM pentru Oţel lustruit
d) Imagini AFM pentru acoperire DLC

DLC –diamond-like carbon coting - carbon depus în strat subţire

10
 4.3 - Rezistența de contact
4.3.1 - Rezistența de contact – componente

Rc - Rezistenţa de contact este suma a două componente

→ Rc = Rs + Rp
Rs - rezistența de stricțiune Rp – rezistența peliculară

 Rs - Rezistenţa de stricţiune
introdusă de deformarea liniilor de câmp ale densităţii de curent
datorită reducerii secţiunii prin care se poate realiza conducția
electrică în zona contactului

Există mai multe modele teoretice care permit evaluarea

rezistenței de stricțiune în funcție de aria reală de contact dintre
care, în curs, vor fi prezentate următoarele două modele:

(a) Pentru un micropunct de contact (MPC):

- Modelul Holm (a-spot): contact punctual plan de forma
unui disc circular de grosime infinit mică
(b) Pentru contactul între două suprafețe rugoase
- Modelul Greenwood-Williamson: contact printr-un
număr n de micropuncte de contact distribuite aleator
pe suprafața de contact)

 Rp - Rezistenţa peliculei disturbatoare

(există numai în anumite situații care vor fi precizate mai
târziu), este introdusă de prezenta unei pelicule subțiri de
compuși anorganici (oxid, sulfat, sulfit, sulfură, etc.) ai
metalului din care sunt construite piesele de contact

 Rezistența de contact poate să varieze semnificativ în

timp, ca urmare a modificării ariei reale de contact.
 Aria reală de contact depinde de forța aplicată
normal pe suprafața de contact, modificarea grosimii
peliculei disturbatoare și alți factori.
11
 4.3.2 - Mecanisme de conducţie electrică în zona unui micropunct de contact (MPC)
Aria de contact pur metalic (a-spot, a – raza)
- zonă conductoare (𝜎𝜎 → ∞)
- trecerea curentului se face analog cu trecerea lui prin
masa metalului (mișcare ordonată de electroni)

Aria de contact cvasimetalic

- zonă semiconductoare (𝜎𝜎 → 𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣𝑣 𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓𝑓, 𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛)
- există peliculă disturbatoare foarte subţire (≤ 20-50 Å) -
- trecerea curentului se face prin efect de tunel

Arie de contact non-conductor

- zonă izolantă (𝜎𝜎 → 0)
- există peliculă disturbatoare cu grosime > 50 Å formată
prin oxidarea contactelor
- pelicula este izolantă, trecerea curentului are loc
datorită fenomenului de fritare (fritting in engleza)

!!! Aria reală de contact este egală cu suma ariilor

micropunctelor de contact distribuite aleatoriu pe
suprafața de contact
!!! Forța de apăsare necesară asigurării contactului
se aplică pe aria reală de contact
 În general, conducția electrică prin interfața de contact se face prin zonele de contact metalic pur (a-spot),
acolo unde filmul izolant a fost distrus mecanic dar și prin zonele în care există pelicule disturbatoare dar cu
valori mari ale rezistivității (zonele semiconductoare). Explicații suplimentare se găsesc la punctul 4.3.4.4
care se ocupă de contacte cu peliculă disturbatoare.

fritare (fritting) = străpungerea electrică a peliculei disturbatoare şi formarea la locul străpuns a unei punţi metalice
conductoare; fenomenul se produce daca tensiuneaEchipamente
dintre elementele de contact
electrice - 1depăşeşte o valoare critică 12
 4.3.3 - Aria reală și aria aparentă a suprafeței de contact

Aria totala reală de contact A r = suma ariilor reale elementare de contact A ri

n
Aa: arie aparentă (nominală) de contact
Ar = ∑A
i=1
ri Ar ≤ Aa
Ar,i : arii elementare reale de contact

 Contactul se stabileşte în micropuncte de contact, prin intermediul unor vârfuri cu

suprafeţe extrem de mici care constituie punţi conductoare de trecere a curentului
 Micropunctele de contact au tendința să se grupează în zone de contact de
dimensiuni mai mari denumite cluster
 Imaginile a, b și c sunt imagini cu rezoluții diferite ale aceleeași suprafețe de contact,
obținute cu ajutorul AFM (Atomic Force Microscope)
– rezoluția crește de la imaginea a la c

Vizualizarea micropunctelor de contact cu diferite rezoluții:

(a) Imagine AFM de ansamblu a suprafeţei analizate; eșantionul are (15x15 µm) și este reconstituit în 3D
(b) Clusteri de micropuncte de contact vizualizați la microscală (dimensiuni geometrice caracteristice cuprinse în intervalul
1...99 µm); imaginea (b) este un detaliu al imaginii a vizualizat cu o rezoluție mai mare și reprezentat în 2D
(c) Micropuncte de contact vizualizate la nanoscală (dimensiuni geometrice caracteristice cuprinse în intervalul 1...99 nm) 13
 4.3.4 – Rezistența de contact – modele pentru evaluare
4.3.4.1 - Modelul Holm (a-spot) pentru un micropunct de contact (MPC)

Evaluarea teoretică a rezistenței de stricțiune asociată unui micropunct de contact se poate face folosind
modelul de MPC propus de Holm:

Ipoteze pe care se bazează modelul Holm (a-spot) pentru MPC:

a) Piesele de contact sunt metalice, masive, de formă cilindrică cu raza rn având rezistivitățile electrice
ρ1 respectiv ρ2 deci
aria aparentă de contact An = π rn2
b) Contactul este frontal. Forța de apăsare pe contact este F
c) Zona de contact este circulară, plană de rază a (diametru 2a) deci
aria reală de contact Ar = π a2
d) Nu există peliculă disturbatoare pe suprafețele de contact deci contactul este metalic

Datorită formei sale (disc circular de rază a)

modelul Holm al micropunctului de contact
se numește și pată – a (a – spot)

- Contact frontal obţinut prin apăsarea a două

piese cilindrice de contact
- Suprafaţa reală de contact metalic de arie Ar
(o singură zonă elementară de contact)
reprezentată de discul de rază a

- Liniile densităţii de curent trec dintr-o piesă în alta prin zona de contact de formă circulară.
- Rezistenţa electrică suplimentară care apare datorită stricțiunii liniilor de curent, se numeşte
rezistenţă de stricţiune şi este una dintre cele 2 componente ale rezistenţei de contact
14
• Pentru două piese din același material (ρ1 = ρ2 = ρ) aflate în contact frontal, rezistența de stricțiune
corespunzătoare unui micropunct de contact de pe interfața de contact poate fi calculată cu (Ec.1) :

ρ 
2 3 4
a  a  a   
(Ec. 1) RS =
a
1 − 1.41581 + 0.06322   + 0.15261   + 0.19998    = ρ ⋅ P a 
2a  r  r  r   2 a  rn 

rn  n   n   n  
RS – rezistența de stricțiune, (Ω)
ρ – rezistivitatea materialului pieselor de contact (Ωm)
a – raza micropunctului de contact
rn – raza nominală a pieselor

• Polinomul de gradul 4 din Ec.1, P(a/rn ) este o funcție adimensională care depinde de raportul dintre
aria reală (𝐴𝐴𝑟𝑟 = 𝜋𝜋 𝑎𝑎2 ) și cea nominală a contactului (𝐴𝐴𝑛𝑛 = 𝜋𝜋𝑟𝑟𝑛𝑛 2 )

→ Pentru 𝒂𝒂⁄𝒓𝒓𝒏𝒏 → 𝟏𝟏 𝑹𝑹𝑺𝑺 → 𝟎𝟎 pentru că P(a/rn ) = 0

ρ
→ Pentru 𝒂𝒂 / 𝒓𝒓n ≪ 𝟏𝟏 RS = (Ec. 2)
2a
𝑎𝑎
𝑃𝑃 = 1 deoarece termenii conținând puteri ale raportului (a/rn)
𝑟𝑟𝑛𝑛
pot fi neglijați în raport cu unitatea
→ Dacă este îndeplinită condiția a / rn < < 1 dar piesele aflate în
contact sunt din materiale diferite (ρ1 respectiv ρ2)

ρ1 ρ 2
Rs = Rs1 + Rs 2 = + (Ec. 3)
4a 4a
RS rezultă din înserierea rezistențelor de stricțiune ale fiecărui semispațiu
conductor din cele două care vin în contact

Pentru evaluarea rezistenţei de contact folosind modelul Holm al MPC trebuie evaluată
raza ariei reale de contact - a
15
 Verificarea experimentală a modelului Holm
Variația rezistenței de stricțiune în cazul unui contact frontal Cu-Cu
o Piesele de contact sunt cilindrice de rază rnominal.
o Micropunctul de contact are raza a iar zona contactului real este de formă circulară.
o Variabila independentă (abscisa) este raportul a/rnominal
o Variabila dependentă (ordonata) este raportul RS / RHolm
o RS este valoarea măsurată a rezistenței de stricțiune
o RHolm = (ρ /2a) respectiv valoarea rezistenței de stricțiune evaluată prin calcul folosind Ec.2
• Punctele de pe grafic sunt valorile medii ale rezistenței de contact măsurate; pe
figură apare și intervalul de încredere pentru medie (acest interval este o măsură
a împrăștierii valorilor observate)
• Concordanța dintre valorile măsurate și cele evaluate cu Ec.1 se menține
pentru întreg intervalul de variație al raportului a/rnominal ceea ce
demonstrează consistența modelului Holm.
• Să observăm că pentru contactele care au a/rnominal ≅ 1 așa cum este cazul
contactelor întâlnite la sistemele de bare cilindrice din instalațiile electrice, o
mică variație a razei zonei de stricțiune (a) produce creșterea valorii
rezistenței de contact. Creșterea 𝑅𝑅𝑆𝑆 influențeză temperatura zonei de
contact prin creșterea puterii disipate prin efect Joule (𝑅𝑅𝑆𝑆 𝐼𝐼2)
ρ ρ ρ
RS , 0 = fie a1 = 0.999 a0 rezulta RS ,1 = = = 1.001
2 a0 2 a1 2 ⋅ 0.999 ⋅ a0

 După cum se observă din tabelul alăturat, rezistența de stricțiune

corespunzătoare unui micropunct de contact de formă circulară și
Valori numerice ale Rs pentru interfața de
rază egală cu 10 µm este de ≈ 1 mΩ
contact Cu-Cu;
σCu = 5.71·107 S/m sau ρCu = 1.75·10-8 Ωm  Un astfel de micropunct poate suporta circulația unui curent cu
intensitatea de până la 20 A fără ca zona de contact să se
a Rs
încălzească excesiv.
(µm) (Ω)
 Similar, un micropunct de contact cu raza de 100 µm poate suporta
0.01 8.8 10-1 circulația unui curent de până la 200 A
0.1 8.8 10-2  În consecință, aria reală de contact dintre două piese nu trebuie să
1 8.8 10-3 conțină un număr foarte mare de micropuncte de contact pentru a
10 8.8 10-4 asigura o valoare convenabilă pentru rezistența de contact
16
 4.3.4.2 - Determinarea ariei reale de contact și a rezistenței de stricțiune
pentru un micropunct de contact

 Pentru menținerea contactului electric, piesele de contact sunt presate una contra celeilalte
 Forțele mecanice aplicate pentru menținerea contactului electric se numesc forțe de apăsare, F și sunt
aplicate din exterior pe interfața de contact prin diferite mijloace.
 Forța de apăsare crează la nivel local presiunea de apăsare pe contact care este egală cu raportul dintre
forță și aria suprafeței pe care aceasta se distribuie. Valoarea medie a presiunii pe contact, pmed, se
calculează cu relația:

pmed = F / AF

NOTĂ: Referitor la aria pe care se distribuie forța de apăsare, A F .

AF = ∑ AMPC ,k A F este egală cu suma ariilor de contact ale tuturor micropunctelor
de contact , inclusiv aria de contact non-conductor a acestora - AMPC,k
k

(a se revedea 4.3.2 – slide 11)

 În funcție de valoarea presiunii de apăsare, deformarea suprafeței de contact în zona micropunctelor

de contact poate fi:
o elastică (contact punctual elastic – relația lui Hertz)
o plastică (contact punctual plastic – relația lui Holm)

 Pentru un contact cu geometrie și caracteristici de material precizate, aria reală de contact și în

consecință rezistența de contact, sunt funcție de tipul deformării (elastică sau plastică) deci de valoarea
presiunii de apăsare rezultate din aplicarea forței de apăsare

17
(A)- Aria reală și rezistența de stricțiune a micropunctului de contact în condiții de deformare
elastică a suprafeței de contact - contact elastic (hertzian)

Soluție elaborată de Hertz în

1881 pentru contactul între
două sfere elastice.

Se consideră cunoscute:
• forța de apăsare aplicată normal pe suprafața de contact , F (N)
• razele celor două sfere R1 şi R2 (mm)
• caracteristicile de elasticitate ale celor două materiale :
− modulele de elasticitate E1 şi E2 (N/mm2)
− coeficienţii contracţiei transversale (coeficienţii Poisson) ν1, ν2 (u.r)
Ipoteze:
• contactul este frontal (după direcția normală la suprafață)
• deformațiile δ1 și δ2 care apar după aplicarea forței de apăsare F sunt suficient de mici pentru a
aplica teoria liniară a elasticității (legea lui Hook sub forma 𝑝𝑝𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚 = 𝐸𝐸 𝛿𝛿 care postulează legătura
liniară dintre efort și deformație prin intermediul modulului de elasticitate)

18
 Coeficientul lui Poisson (recapitulare)
Poisson a introdus, pentru prima oară, noţiunea de contracţie laterală
(transversală). Astfel, în cazul întinderii monoaxiale (după direcția x),
experienţele arată că în domeniul elastic are loc o micşorare a dimensiunilor
transversale, fenomen denumit contracţie transversală iar legătura dintre
deformaţia specifică transversală și cea longitudinală va fi
d ε trans d εy d εz
ν=− =− =−
d ε long d εx d εx
ν - coeficientul Poisson (coeficient de contracție transversală)
εtrans – deformație specifică transversală:
• pentru efort axial de tracțiune efortul transversal este de compresiune (negativ)
• pentru efort axial de compresiune efortul transversal este de tracțiune (pozitiv)
εlong – deformație specifică longitudinală
• efortul axial de tracțiune este pozitiv
• efortul axial de compresiune este negativ

 Coeficientul lui Poisson ν (coeficientul de contracție transversală) este una dintre cele trei constante prin
care se caracterizează proprietățile elastice ale unui corp, celelalte două fiind E – modulul de elasticitate
longitudinală și G – modul de elasticitate transversală
 Cele trei constante sunt independente și, pentru un corp omogen și izotrop, sunt legate prin următoarea
condiție de continuitate E
G=
2 (1 + υ)

Valori ale coeficientului Poisson pentru materiale utilizate în construcția contactelor electrice
Aluminiu și
Material Aur Cupru Oțel inox Oțel
aliaje
Coeficient ν 0.42 – 0.44 0.33 0.32 0.30-0.31 0.27-0.30

19
 • În cazul general în care cele două sfere au raze diferite (R1 ≠ R2),
zona de contact după aplicarea forței și deformarea elastică a celor
două corpuri are forma unei elipse cu semiaxele a – în direcția Ox
și b - în direcția Oy.
• Dacă cele două sfere au raze egale (R1 = R2 = R) zona de contact
va avea forma unui cerc cu raza a – deci se formează un a-spot.
• Forța F se transmite pe suprafața de contact sub forma presiunii de
apăsare pe contact care este distribuită neuniform pe suprafața de
contact. Matematic, distribuția neuniformă a presiunii este descrisă
printr-o funcție de două variabile, fie ea 𝒑𝒑(𝒙𝒙, 𝒚𝒚)
• În cazul suprafeței de contact circulare, funcția 𝒑𝒑(𝒙𝒙, 𝒚𝒚) este de tip
parabolă (Ec.1 )

p (x,y ) = pmed
F
Ec.1 a 2 − x 2 − y 2 → pmed =
π a2
• Mărimea 𝒑𝒑𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎 din Ec.1 este o valoarea medie care ar fi rezultat
pentru presiune dacă forța s-ar fi distribuit uniform pe suprafața de
contact, respectiv 𝐹𝐹 ⁄𝜋𝜋 𝑎𝑎2

E – modulul de
 Variația parabolică a presiunii de apăsare este 6 F E
1/ 3
reprezentată în figură. Se observă că presiunea 
2
1  elasticitate,
pmax = (Ec.2) R – raza sferei
maximă (𝒑𝒑𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎) este poziționată în centrul ariei de  π3 1 − υ 2 R 2 
 
contact (x=0, y=0)
 𝒑𝒑𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎 poate fi calculată cu relația (Ec.2) în funcție F 2 Notă: sferele sunt
pmed = = pmax (Ec.3) din același material
de caracteristicile elastice și raza sferelor care π a2 3 o E1 = E2 = E
vin în contact.
o �1 = �2 = �
 Datorită legii parabolice de distribuție a presiunii 3 F
de apăsare, presiunea medie 𝒑𝒑𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎 este legată de a= ⋅ (Ec.4)
𝒑𝒑𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎𝒎 prin relația (Ec.3)
2 π pmax

20
 1/ 3
 6 F E2 1 
pmax =  (Ec.2)  dacă se introduce 𝑝𝑝𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚 din Ec.2 în Ec.4 se obține expresia
 π3 1 − υ 2 R 2  de calcul a razei suprafeței de contact care depinde de forța
 
F 2 de apăsare F, de raza sferelor care se află în contact și de
pmed = = pmax (Ec.3) caracteristicile elastice ale materialului (E și �), Ec.5
π a2 3
3 F
a= ⋅ (Ec.4)
2 π pmax

 Raza suprafeței de contact rezultă egală cu 3 F 1− v2

a =3 = C0 F 1 / 3 Ec.5
4R E

 Aria suprafeței de contact rezultă egală cu Ar = π a 2 = π C02 ⋅ F 2 / 3 = C1 ⋅ F 2 / 3 Ec.6

Constanta C0 depinde de raza sferelor care vin în contact (R) și de caracteristicile elastice
ale materialului acestora (E respectiv �)
relația Hertz
 Pentru micropunctul de contact cu contact elastic ρ ρ
(hertzian), rezistența de stricțiune scade la creșterea Rstrictiune = = = K1 F −1 / 3 Ec.7
2a 2 C1 F 1 / 3
forței de apăsare pe contact.
Constanta K1 depinde în plus (față de constanta C1 pe care o incorporează) de rezistivitatea
electrică a materialului de contact

21
Concluzii referitoare la contactul elastic (hertzian)
După calcularea razei și ariei zonei de contact se poate observa că:
 Raza zonei circulare de contact crește cu creșterea forței aplicate la puterea 1/3
 Aria reală de contact crește cu creșterea forței aplicate la puterea 2/3
Dacă se cunoaște aria reală de contact se poate calcula rezistența de stricțiune.
Se poate observa că în cazul în care deformarea din zona de contact este elastică,
 Rezistența de stricțiune scade cu puterea -1/3 o dată cu creșterea forței aplicate

22
 Exemplul 1: Variația presiunii de apăsare și a diametrului MPC pentru piese de contact din cupru
Contactul este tip sferă – plan cu piese de contact din același material

R1 = R ; R2 → ∞ E1 = E2 = E ; ν1 = ν 2 = ν
1 1− v 1− v 1− v 1 1 1 1 1 1
rezultă relațiile de calcul ale parametrilor echivalenți (Eech și Rech) = + =2 ; = + = + =
Eech E E E Rech R1 R2 R ∞ R

E = 120000 MPa (N/mm2), v = 0.3

Valoarea maximă a presiunii pe contact pentru contact sferă-plan
1/ 3
1  3 F E2 
 Notă
pmax =
(
π  4 R 2 1 − v 2 )
2 
 schimbarea geometriei contactului
modifcă legea de distribuție a
presiunii pe suprafața de contact
În figură este reprezentată variația valorii maxime a presiunii de
apăsare pe contact în funcție de forța de apăsare și de raza sferei
Presiunea crește cu puterea 1/3 a forței și este cu atât mai mare
cu cât raza sferei din componența contactului este mai mică

Pentru contactul sferă-plan raza MPC rezultă egală cu

 3 F R 1 − v2
a= ⋅
( )1/ 3
2 E 
 

Diametrul micropunctului de contact (2a) crește și el cu puterea

1/3 a forței de apăsare (F)
Pentru aceeași forță de apăsare, raza MPC este cu atât mai mare
cu cât raza sferei din componența contactului este mai mare.

23
 Exemplul 2: Variația rezistenței de stricțiune în funcție de diametrul zonei de contact pentru
piese de contact din diferite materiale
Rezistența de stricțiune este calculată pentru un MPC elastic în funcție de diametrul zonei de contact
Piesele de contact sunt realizate din diferite materiale (cu constante elastice și rezistivitate electrică diferite)
Rezistența de stricțiune scade cu creșterea ariei reale de contact a MPC
ρ ρ Constanta K1 depinde de constantele elastice ale materialului,
Rstrictiune = = 1/ 3
= K1 F −1/ 3 forța de apăsare și rezistivitatea electrică (a se vedea S20)
2a 2 C1 F

o Chiar pentru valori foarte mici ale ariei

Bronz reale de contact, valorile rezistenței de
Oțel stricțiune coboară sub 100 mOhm (de
exemplu pentru 2a<1 µm,)
Staniu inoxidabil
o De pe grafic se poate vedea că pentru un
singur micropunct de contact cu 2a<1 µm
Rs<1 Ohm pentru majoritatea materialelor
de contact
o Dacă o rezistență de contact reală are
valoare mare (peste 1 Ohm) este evident
că în zona de contact nu există contact
metalic, deoarece prezența unei zone de
Cu Au Alamă Ni contact metalic, chiar cu un diametrul mai
mic decât 1µm ar fi asigurat o rezistență
de contact Rs<1 Ohm

 Curbele se așează în ordinea corespunzătoare valorii rezistivității electrice a materialului pieselor de contact
(de la Cu la Oțel inox)
 Pentru Staniu (cositor) și aliajul Cu-Sn (Bronz) curbele se confundă deoarece mărimile de material au valori
foarte apropiate

24
(B) - Aria reală și rezistența de stricțiune a MPC în condiții de deformare plastică a suprafeței de contact -
contact plastic (relația Holm pentru aria reală de contact)

• Solidele se comportă elastic până când eforturile și în consecință deformările, depășesc anumite limite
dincolo de care se produce tranziția către regimul de deformare plastică. Apare deformarea reziduală.

• În regim de deformare plastică relația Holm stabilește legătura dintre:

F - Forţa aplicată contactelor
H – duritatea materialului de contact (efortul unitar la strivire specific materialului)
Ar - aria suprafeţei reale a MPC
ξ = 0,2...0,1 factorul Prandtl
Coeficient subunitar care ţine seama că duritatea vârfurilor de
contact este mai mică decât duritatea H măsurată macroscopic prin
apăsarea unei sfere pe suprafaţa unei epruvete

Contact punctual plastic F F

F = ξ H Ar → Ar = π a 2 = →a= = C2 F 1/ 2
(relația Holm) ξH πξ H

Rezistența de stricțiune pentru MPC devine

ρ ρ πξ H Deoarece Rs ~ F-1/2
Rstrictiune = = → Rstrictiune = K 2 F −1/ 2 rezistenţa scade cu
2a 2 F creşterea forţei aplicate
ρ – rezistivitatea electrică a materialului contactului (Ohm.mm2/m)

25
 În figură este ilustrată relația dintre aria reală de
contact și forța de apăsare (load) pentru
deformare plastică și elastică
Materialul de contact – aliaj de cupru neplacat.

• Pentru forțele aplicate (0 la 40 N) rezultatele

experimentale sunt în concordanță cu modelul de
contact elastic.
• Deformările plastice încep să apară pentru forțe de
apăsare mai mari de 40 N

Contact elastic (Hertz) Contact plastic (Holm) Comparație între relațiile de

calcul pentru aria reală de
Ar = π a 2 = C1 ⋅ F 2 / 3 Ar = π a 2 = F /(ξ H ) = C2 F contact a unui a-spot respectiv
rezistența de stricțiune
ρ ρ
Rstrictiune = = K1 F −1 / 3 Rstrictiune = = K 2 F −1 / 2 corespunzătoare, în cazul
2a 2a contactului elastic respectiv a
contactului plastic.
K1 depinde de E , ν , ρ K2 depinde de H , ρ

Se observă diferențele dintre cele două modele în ceea ce priveste

dependența de
• forța de apăsare
• mărimile de material de care depind constantele dimensionale
C1(C2) respectiv K1(K2) 26
 4.3.4.3 – Rezistența de stricțiune pentru contacte stabilite între suprafețe cu asperități
(modelul Greenwood-Williamson)
Modelul Greenwood –Williamsom (GW, 1966) –este un model utilizat pentru predicția ariei reale de contact
și rezistenței de contact în cazul unor elemente de contact cu arie aparentă mare și suprafețe cu asperități.
Ipotezele modelului
a) Aria reală de contact este compusă din mai multe clustere de micropuncte de contact
b) În cadrul unui cluster, MPC individuale sunt distribuite aleator pe suprafața clusterului.
c) Fiecare MPC rezultă din contactul elastic (hertzian) dintre o asperitate asimilată unei sfere de
rază b și un plan (suprafața de referință).
d) Centrul sferei este plasat la înălțimea 𝑧𝑧𝑖𝑖 în raport cu suprafața de referință.
e) Forța totală de apăsare aplicată (F) se distribuie pe acele asperități ale căror înălțimi zi sunt mai
mari decât distanța de separație d dintre elementele de contact, astfel încât 𝐹𝐹 = ∑𝑛𝑛𝑖𝑖=1 𝐹𝐹𝑖𝑖
f) Fiecare MPC individual este caracterizat de raza ai, aria Ai și forța de apăsare, Fi (preluată din forța
totală aplicată).

 Relațiile de calcul deduse din teoria contactului elastic sunt:

4 1/ 2 3 / 2 δi – deformația rezultată
ai = b δi ; Ai = π b δi ; Fi = E b δi
3 după stabilirea contactului

Observație importantă: δi = zi - d 27
 Rezistenţa de stricţiune corespunzătoare unui cluster
format din n micropuncte de contact este dat de relaţia:
2
ρ ρ  n a a   n

Rs = n + ∑∑ i j   ∑ ai 
π  i ≠ j j =1 d ij   i =1 
2 ∑ ai 

2α
i =1

= R paralel + Rinteractiune
ai - raza micropunctului de contact (MPC) cu index (i)
dij – distanța dintre MPC-i respectiv MPC-j
ρ – rezistivitatea materialului
Rezistenţa de stricţiune este suma a doi termeni:
Cluster = structură formată din 𝒏𝒏
1) rezistenţei rezultată din punerea în paralel a rezistenţei de
micropuncte de contact distribuite
stricţiune a celor n micropuncte de contact, Rparalel
aleatoriu într-o zonă care poate fi
2) rezistenţă suplimentară introdusă de interferenţa zonelor de
aproximată printr-un cerc de rază
conducţie datorită apropierii dintre micropuntele de contact
α - denumită raza cluster-ului sau
(rezistenţă mutuală), Rinteractiune
raza Holm

 Rezistenţa de stricţiune corespunzătoare unui cluster

format din n micropuncte de contact cu aceeași rază:
ρ ρ  n
1 
Rs ≈ + 2 ∑∑ 
2 n a π n  i ≠ j j =1 d ij 

 Se demonstrează că spre deosebire de contactul elastic între suprafeţe netede pentru care suprafaţa de
contact creşte cu puterea 2/3 a forţei de apăsare (Ec.6 slide 20), pentru suprafeţele cu asperități, aria
reală de contact creşte direct proporţional cu forţa de apăsare. La creșterea ariei de contact rezistenţa de
stricţiune scade.

Contact elastic + suprafete netede Ar ~C ⋅ F 2 / 3

Contact elastic + suprafete rugoase Ar ~K ⋅ F 28
Variaţia rezistenţei de stricţiune cu forţa de apăsare
pe contact - rezultate de calcul

• După cum se observă din figura

alăturată, pentru fiecare valoare a
forței de apăsare este reconstituită
(în desenul asociat) structura zonei
de contact.
• Creșterea forței de apăsare
determină creșterea numărului de
micropunte de contact (suprafața de
contact este reprezentată în pseudo-
culoare nuanța de cyan
corespunzând micropunctelor de
contact de tip a-spot formate pe
suprafață)
• Pe măsură ce apar MPC noi, crește
aria reală de contact și scade
valoarea rezistenței ce contact care,
în acest exemplu are numai
componenta de stricțiune.

29
Raportul dintre aria reală și aria aparentă de contact pentru suprafețe de contact
curate (fără peliculă distrubatoare), din diferite materiale
Forța de apăsare este de 10, 100 respectiv 1000 N

H-xx - Aluminiu ecruisat

xx - grad de ecruisare
(vezi explicaţiile din slide-ul următor S30)

30
CLASIFICAREA ALIAJELOR DE ALUMINIU DIN PUNCT DE VEDERE AL TRATAMENTELOR TERMICE
In sensul larg al cuvantului, notiunea de tratament termic se refera la orice operatii de incalzire si executata in scopul modificarii proprietatilor
mecanice, a structurii metalografice sau a gradului de tensionare interna a unui produs metalic.
Executarea orcarui tratament termic consta din urmatoarele operatii:
1– Incalzirea aliajului la o anumita temperatura , functie de compozitia aliajului respectiv;
2- Mentinerea la aceasta temperatura un anumit timp calculat in functie de grosimea maxima a
pieselor in momentul executarii tratamentului termic.
3- Racirea aliajului de la temperatura de tratament la temperatura camerei, mediul si viteza de racire
variind in functie de specificatia de material si de tipul tratamentului termic executat.
Din punct de vedere al influentei tratamentelor termice asupra aliajelelor de aluminiu, acestea se clasifica in 2 categorii:
Prima categorie – aliaje de aluminiu netratabile termic, din care fac parte aliajele binare (Al-Mn; Al-Si, Al-Mg), care in urma aplicarii unui
tratament termic de punere in solutie si imbatranire nu isi imbunatatesc proprietatile mecanice, deci nu se obtine cresterea rezistentei si a duritatii.
Aceste aliaje se utilizeaza de obicei in starea de livrare care poate fi “F”; “O” sau “H”.
“F” reprezinta starea rezultata dintr-o procesare care nu implica prelucrare, ecruisare sau tratament termic.
“O” reprezinta starea rezultata in urma aplicarii unui tratament termic de recoacere, aceasta stare avand cea mai buna deformabilitate.
“H” reprezinta starea rezultata in urma ecruisarii aliajelor de aluminiu, ecruisare obtinuta in timpul executarii operatiilor de prelucrare la rece
(extrudare sau laminare).
Simbolul “H” este urmat de un grup de 2 cifre care reprezinta gradul de ecruisare.
In cazul in care un astfel de aliaj este livrat in starea “F” sau “H” si nu poate fi prelucrat in aceste
stari, aliajul poate fi recopt, dar in urma acestui tratament aliajul respectiv ramane in stare recoapta
si nu mai poate fi adus in alta stare..
A doua categorie aliaje de aluminiu durificabile prin precipitare, care in urma aplicarii unui tratament termic de punere in solutie si precipitare se
obtine o imbunatatire substantiala a proprietatilor mecanice.
De obicei tratamentele termice sunt aplicate aliajelor de aluminu durificabile prin precipitare in scopul cresterii rezistentei si a duritatii.

Cuprul și aliajele cu cupru

Toate aliajele cuprului se numesc bronzuri cu excepția aliajelor Cu-Zn care se numesc alame și aliajelor Cu-Ni-Zn care se numesc alpacale.
Bronzul are la bază un aliaj de cupru cu staniu, la care se pot adăuga și alte elemente cum ar fi aluminiu, plumb etc.. Este mai dur și mai
rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuințări tehnice. În limbajul curent, prin bronz se înțeleg aliaje Cu-Sn, de regulă se precizeaza
principalul element de aliere, de exemplu "bronz de beriliu" sau "bronz de aluminiu".

31
 4.3.4.4 - Rezistenţa peliculară, Rp
(A) – Pelicula disturbatoare. Fazele formării. Structură.

32
Apare datorită peliculei disturbatoare care se formează pe suprafaţa pieselor de contact
 în aer suprafeţele de contact metalice adsorb gaze cu potențial oxidant (oxigen, sulf, clor, etc)
care reacţionând chimic cu metalul de bază, formează pelicule ce măresc considerabil
rezistenţa de contact
 metalele nobile se acoperă cu un strat subţire de oxizi care împiedică oxidarea în continuare,
 celelalte metalele se acoperă cu straturi relativ groase de oxizi, sulfuri, sulfiți sau alte corpuri
străine care se depun pe suprafaţa contactului; se formează o peliculă semiconductoare,
considerată practic de grosime uniformă (d).

33
Adsorbția reprezintă în fizică fenomenul de reținere a moleculelor unei substanțe fluide (numite adsorbat) pe suprafața unui
corp lichid sau solid (adsorbant). Datorită grosimii sale mici, această suprafață (numită strat superficial) poate fi considerată
omogenă și având proprietăți specifice, diferite de cele ale fazelor separate
Procesul invers poartă numele de desorbție.
A nu se confunda cu absorbția fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează, prin difuzie, din afară, o
substanță oarecare.
Mai mult despre adsorbție
Se deosebesc patru tipuri de adsorbții după natura corpului adsorbant și natura corpului adsorbit; astfel, există
adsorbția solid-gaz, solid-lichid, lichid-gaz și lichid-lichid. Intensitatea gradului de adsorbție este direct proporțională cu
presiunea și invers proporțională cu temperatura la care se află interfața adsorbant-adsorbit.
Adsorbția poate fi:
 de natură fizică, numită și adsorbție fizică, la care fenomenul adsobției se datorează acțiunii forțelor Van der
Waals de atracție dintre moleculele adsorbantului și adsorbitului. Acest fenomen este similar procesului de
condensare a lichidelor. Energia de activare implicată este < 10 kcal/mol. Este favorizată de creșterea presiunii și
si de scăderea temperaturii
 de natură chimică, adesea numită și chemosorbție, fenomen în care gazul este menținut la suprafață de forțele
chimice specifice substanțelor implicate. Fenomenul de adsorbție chimică se datorează formării legăturilor
chimice. Energia de activare implicată este > 10 kcal/mol. Necesită temperaturi mari de activare. Este ireversibilă

Adsorbție fizică: legături slabe stabilite prin forțe Van der
Waals. Nu este specifică – se produce între orice tip de
molecule aflate în vecinătatea suprafeței corpului solid dacă
temperatura este suficient de coborâtă pentru a permite
interacțiunea.
Adsorbție chimică: legături chimice implicând suprapunerea
orbitalilor și transfer de sarcină electrică. Depinde de natura
suprafeței de exemplu chemosorbția hidrogenului nu se
produce pe suprafețe din aur sau mercur

34
 Exemplul 1: Formarea peliculei disturbatoare pe o suprafață de cupru
Exemplu de formare a peliculei disturbatoare pe suprafața de cupru. Într-o primă etapă
(0...80) ore suprafața este expusă în aer cu compoziție standard, la temepratura de 23
de grade C și umiditate relativă (UR) de 70%. Se formează pelicula de oxid de cupru,
a cărei grosime crește cu cca. 0.6 Ǻ/oră. După 80 de ore de expunere, în atmosfewră
este adăugat clor (gaz prezent în concentrații reduse în mediile industriale). Viteza de
formare a peliculei de clorină este în medie egală cu cca. 6 Ǻ/oră (de 10 ori mai mare
decât viteza de formare a peliculei de oxid de cupru)

Å - Angström - 1 Å =10-10 m (unitate de masura

utilizata in caracterizarea distantelor interatomice)
1 ppb – one part per bilion (o parte la un miliard)
1 ppb = 1ng/g sau pentru solutii apoase 1ng/ml

Efectul grosimii peliculei disturbatoare asupra rezistenței de contact, pentru

contacte de nichel (Ni), cupru (Cu), argint (Ag). Suprafețele metalice au fost
expuse acțiunii unui amestec de N2 – O2 – SO2 – S8 – H2O la 30 grade C

35
 (B) Rezistenţa de contact pentru micropunct de contact cu peliculă disturbatoare
izolantă (𝝆𝝆𝒇𝒇 → ∞) sau slab conductoare 𝝆𝝆𝒇𝒇 > 𝝆𝝆𝒎𝒎
• Rezistența de contact corespunzătoare unui
𝜌𝜌𝑚𝑚 - rezistivitate metal micropunct de contact cu peliculă
disturbatoare crește față de valoarea
𝜌𝜌𝑓𝑓𝑓 - rezistivitate peliculă corespunzătoare unui MPC cu contact pur
metalic.
• Modelul unui MPC cu peliculă disturbatoare
este prezentat în figura alăturată. Dacă raza
zonei de contact pur metalic (a) este mult mai
mică decât grosimea peliculei disturbatoare,
rezistența suplimentară introdusă de peliculă
poate fi aproximată prin relația
𝜌𝜌𝑓𝑓𝑓 - rezistivitate peliculă
𝜌𝜌𝑓𝑓𝑓 𝑑𝑑1 + 𝜌𝜌𝑓𝑓2 𝑑𝑑2
𝑅𝑅𝑓𝑓 =
𝐴𝐴
• Mărimile 𝜌𝜌𝑓𝑓1 , 𝜌𝜌𝑓𝑓2 sunt rezistivitățile peliculelor
disturbatoare prezente pe suprafața fiecăreia dintre
piesele de contact. A – aria de contact ocupată de
pelicula disturbatoare
• Rezistența de contact este suma dintre rezistența
de stricțiune și rezistența suplimentară 𝑅𝑅𝑓𝑓

𝜌𝜌𝑚𝑚
𝑅𝑅𝐶𝐶 = + 𝑅𝑅𝑓𝑓
2𝑎𝑎

36
(C) Rezistenţa de contact pentru suprafețe cu asperități și peliculă disturbatoare
 Pentru calculul rezistenței de contact se consideră modelul simplificat din figură. Asperitățile
suprafeței sunt acoperite cu o peliculă disturbatoare având grosimea uniformă t.
 Pentru un micropunct de contact având raza egală cu a , rezistența suplimentară adăugată de pelicula
disturbatoare (denumită pe scurt rezistența peliculei) se poate evalua cu relația propusă de Holm:
Rss este rezistența superficială specifică a peliculei
R p ,i = în care Rss
de grosime uniformă t, în Ohm∙m2
π ai2
- dacă contactul este elastic atunci rezistența de contact este

Rc,i =
ρ
+
Rss
ai = 3 (
3 Fi 1 − ν 2 )
= C0 Fi1 / 3
2 ai π ai2 4 R E
ρ R
Rc,i = Fi −1 / 3 + ss Fi − 2 / 3
2 C0 π C02 R – raza sferelor care vin în
contact (vezi slide 20-21)

- dacă contactul este plastic atunci rezistența de contact este

ρ R ρ π ξ H Rss ξ H
Rc,i = + SS = +
2 ai π ai2 2 Fi Fi
Fi
ai = (contact plastic)
πξ H
Rezistența totală de contact pentru n – micropuncte de contact
identice (Rc,i = RMPC) care nu interacţionează între ele se
Deci, pentru MPC identice (ai = a)
calculează conform schemei echivalente din figură, punând în • Forța totală de apăsare pe contact se împarte în mod
paralel rezistențele de contact ale micropunctelor individuale egal între cele n MPC care formează clusterul (F/n)
• Pentru calculul rezistenței echivalente de contact,
n
1 1 n rezistențele de contact ale celor n micropunctelor de
=∑ = contact se pun în paralel
Rc i =1 Rc ,i RMPC 37
 4.3.4.5 Efectul forței de apăsare pe contact.
Dacă se reprezintă variația rezistenței de contact pentru un contact frontal în funcție de forța de apăsare pe interfața de
contact, por fi identificate două regimuri:
(1) Regim instabil: pentru valori mici ale forței de apăsare valoarea rezistenței de contact scade cu creșterea forței aplicate,
fiecare dintre cele două componente ale rezistenței de contact scăzând cu creșterea forței după o lege proprie.
(2) Regim stabil: se menține activă numai rezistența de stricțiune a cărei contribuție se menține constantă și independentă
de valoarea forței aplicate
Pelicula disturbatoare este eliminată prin fritare ( străpungere electrică, în regiunea de regim instabil) respectiv
mecanic (în regiunea de regim stabil).
Dependența rezistenței de contact de forța de apăsare depinde de materialul pieselor de contact și de forma acestora. În
figură este ilustrată această dependență pentrtu piese cilindrice din cupru cu diametrul de 2.06 mm așezate în spațiu astfel
încât să formeze un unghi de 90°. Curentul care parcurge contactul este de 10 A.

F< 30 N deformarea asperităților se face în mod elastic,

conducția electrică prin interfața de contact este controlată de
pelicula de oxid, în consecință aria reală de contact este
foarte mică iar rezistența de contact foarte mare
30 < F< 100 N în această zonă există atât rezistența de
stricțiune (cu aria reală de contact stabilită în condiții de
contact mecanic plastic) cât și rezistența peliculară (conducția
electrică prin pelicula disturbatoare realizându-se datorită
fenomenului de fritare de unde și caracterul instabil al
rezistenței de contact)
F>100 N pelicula disturbatoare dispare, rezistența de contact
se reduce la valoarea rezistenței de stricțiune.

38
 Relaţie empirică (dedusă experimental) folosită în practică pentru
evaluarea Rc în zona forțelor mici de apăsare pe contact

Materialul c m e
Argint 0,842 10-4 0,6 2,25 10-4
Cupru 0,935-4 0,6 2,48 10-4
Aluminiu 1,342 10-4 0,6 1,35 10-4
Sinterizat Cu-W 1,972 10-4 0,6 12,6 10-4
Cupru cositorit 0,596 10-4 0,6 0.225 10-4
Cupru argintat 0.918-10'4 0,6 2.25 10-4
Coeficienții c, m, și e din relația de calcul a rezistenței de contact ca funcție de forța de apăsare pe
contact sunt determinați pe cale experimentală (relația este deci empirică)
Valori ale acestor coeficienți pentru diferite materiale de contact sunt date în tabel.
Pentru foță în N rezistența de contact rezultă în ohmi
Peste o anumită valoare a forţei de apăsare, respectiv a presiunii pe contact, rezistenţa nu se mai
micşorează substanţial
În practică se stabileşte o valoare optimă a presiunii de contact

• Rezistența de contact poate fi controlată prin valoarea tensiunii pe contact

U c = Rc ⋅ I n • Valori uzuale ale tensiunii pe contact sunt de ordinul 1...50 mV pentru

curentul nominal In al căii de curent în care este inserat contactul
• Densitatea de curent pe interfața de contact este ≈10 A/mm2 valoare mai
mare decât cea corespunzătoare căii de curent. Diferența apare datorită
reducerii ariei reale de contact în raport cu aria nominală de contact.
39
4.3.4.6 - Variaţia în timp a rezistenţei de contact (pentru forțe mici de apăsare pe contact)
Acest tip de variație corespunde forțelor mici de apăsare pe contact caracteristice contactelor parcurse de curenți de
intensitate mică (contactele releelor de exemplu). Zona de contact metalic a micropunctelor de contact reprezintă o barieră în
calea influxului de gaz ambiant. Dar, după o perioadă de timp suficient de lungă gazul pătrunde totuşi în zona de contact.

fig. 1 • Gazele (O2, SO2, H2S) care pătrund în zonele ocupate de punctele de contact
recţionează cu materialul contactelor
• Se formează pelicule izolante din oxizii sau sulfiţii metalelor din care sunt
construite piesele de contact
• MPC din structura clusterilor îşi reduc treptat aria de contact metalic. Ca
urmare Rc crește
• Periodic, peliculele de oxizi sau sulfiţi se străpung electric: datorită creșterii Rc,
crește tensiunea pe contact Uc și implicit crește intensitatea câmpului electric
din zona de conact, Emed (δ - grosimea peliculei disturbatoare)
𝑈𝑈𝑐𝑐 = 𝐼𝐼 𝑅𝑅𝑐𝑐 ; 𝐸𝐸𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚 = 𝑈𝑈𝑐𝑐 /𝛿𝛿
• Străpungerea peliculei reastabilește aria de contact metalic și Rc scade abrupt
(fig. 2)
• Urmare a procesului de formare a peliculei disturbatoare și de străpungere
periodică a acesteia Rc variază în timp

fig. 2 1, 2, 3, 4,...perioade de
formare a peliculei de oxid
pe durata căreia
rezistenţa de contact
creşte
Situaţia corespunde contactului închis
t1, t2, t3, ...străpungerea
(prin aplicarea forței de apăsare pe contact la
electrică a peliculei
închiderea acestuia, se formează clusterii de MPC)

Pentru menţinerea rezistenţei de contact la valoare constantă, se poate practica acoperirea cu cositor sau cu argint a
pieselor de contact realizate din aluminiu sau cupru

40
 4.3.4.7 - Îmbătrânirea contactelor. Colapsul conductiv
Procesul este asociat forțelor de apăsare mari asociate contactelor parcurse de curenți intenși.
În aceste cazuri, viteza de oxidare a suprafeței de contact Rc
 creşte cu creşterea temperaturii de funcţionare a zonei de contact (deci cu intensitatea
curentului care parcurge contactul în regim normal de funcţionare)
 este influenţată de mediul în care funcţionează contactul (contactele care funcţionează în
aer liber se oxidează mai repede decât cele care funcţionează imersate în ulei)
Variaţia în timp a Rc (pentru diferite intensităţi ale curentului electric) este într-o primă fază
foarte slabă, până la atingerea situaţiilor în care starea de conducţie a zonelor de contact se
modifică brusc – apare colapsul conductiv (ilustrat în figura alăturată timp

Exemple de colaps conductiv (scara timpului este logaritmică)

Contacte în aer. Variaţia Rc în urma difuziei Contacte în ulei. Variaţia Rc cu temperatura de

gazelor ambiante în zonele de contact
Colapsul conductiv apare cu atât mai repede cu
cât intensitatea curentului care parcurge
contactele este mai mare.
funcţionare a contactului pentru curent constant
(400 A) şi temperatură ambiantă variabilă.
Cu cât temperatura mediului de funcționare al
contactelor este mai mare cu atât îmbătrânirea și
colapsul conductiv survin mai repede. 41
Exemplu tipic de degradare severă pentru o piesă de contact,
cositorită (papuc pentru conectarea unei conexiuni flexibile la
o bornă de aparat) , după cum rezultă din banda caracteristică
de reziduuri acumulate pe marginea piesei ca urmare a
oxidării şi deteriorării mecanice

42
 Piesă de contact din aluminiu
cositorit în zone afectate de
deteriorare (analiza suprafeţei
realizată cu SEM – scanning
electron microscopy)

(a) Zonă de eroziune electrică

(regiunea 1)
(b) Acumulare de reziduuri rezultate
prin frecarea pieselor de contact
la mici vibraţii şi oxidare
(regiunea 2)
(c) Zonă de exfoliere (regiunea 3)
(d) Zonă de abraziune (regiunea 4)
(e) Exfoliere combinată cu abraziune

Mecanisme de deteriorare

43
 Regimurile termice ale echipamentelor electrice

STABILITATEA TERMICĂ

Regim termic de lungă durată Regim termic de scurtă durată (scurtcircuit)

• temperatură maximă admisă în regim de lungă durată • temperatură maximă admisă în regim de scurtă durată
• curent limită termic în regim de lungă durată • curent limită termic în regim de scurtă durată

Regimurile termice ale contactelor electrice (înseriate în căile de curent ale echipamentelor electrice)

Temperatura contactului în regim termic de Temperatura contactului în

lungă durată (echilibru termic) regim termic de scurtă durată (regim adiabatic)

(U c )2 = 8∫T ρ(T )λ(T )⋅ dT

Tc

• variația în timp a ∂θ λ
= (θ − θ0 ) + 1
p
(a) în condiții normale (regim de U c2
∂ t c1
Tc = T0 + temperaturii contactului c1
supratemperatură moderată 1...5ºC) 8λ ρ
(b) în condiții de suprasarcină
U c2 • integrala de acțiune
Tsc
(regim de supratemperatură Tc = + T02 IA = ∫ isc2 (t ) dt = I ech ,termic ⋅ Tsc
2
excesivă ) 4L
0
curentul echivalent termic
• valori limită ale temperaturii contactului
Tcurgere <---------> Uc,curgere <---------> Icurgere • sudarea statică a contactelor
(
U c ,curgere = 4 L ⋅ S 2Ttopire
2
− Ta2 ) (
2
4 L Ttopire − T02 ) F
U c ,curgere I = I topire = =k F
ρ0 1 + α R (Ttopire − T0 )
I curgere =  2  πξ H
Rc ( F ,Tcurgere )
 3 
Ttopire <---------> Uc,topire <---------> Itopire
• sudarea dinamică a contactelor
(
U c ,topire = 4 L ⋅ T 2
topire −T
a
2
)
U c ,topire
I topire =
Rc ( F ,Ttopire )
 4.4 - Regimurile termice ale echipamentelor electrice

 Conform legii transformării energiei în conductoare parcurse de curent electric de conducție,

procesul de conducţie electrică este însoţit de dezvoltare de căldură.
- Forma punctuală a legii pentru conductoare liniare, izotrope și omogene:
p J (r, t ) = ρ ⋅ J 2 (r, t ) p J (r, t ) − densitatea de volum a puterii (W/m 3 )
J (r, t ) − densitatea de curent (A/m 2 )
r - vector de pozitie, t - timp
- Densitatea de volum a puterii este pozitivă şi reprezintă energia electromagnetică transformată
ireversibil în unitatea de volum şi unitatea de timp în căldură prin efect electrocaloric (efect Joule-Lenz).

 În zona contactului electric, datorită stricțiunii liniilor de curent crește densitatea de curent (J) și o dată cu
ea crește cantitatea de căldură produsă local prin efect Joule-Lentz

 Datorită dimensiunilor foarte mici ale micropunctelor de contact:

→ regimul termic permanent se instalează în câteva microsecunde de la stabilirea circulaţiei de curent
(deci cu o constantă de timp foarte mică)
→ cantitatea de căldură dezvoltată suplimentar în zona de contact contribuie local la creşterea
temperaturii contactului (nu se pierde în aer sau în calea de curent)

CONSECINȚE ale creşterii temperaturii contactului:

- accelererarea proceselor de oxidare (formarea peliculei disturbatoare
determină creșterea Rc și crează condițiile producerii colapsului conductiv)
- în cazuri extreme poate să se producă topirea materialului în zona de contact
urmată de sudarea contactului
Supratemperatura contactului trebuie menţinută în plaja 2...10 grade faţă de
temperatura căii de curent din care face parte
2
 Regimul termic de lungă durată corespunde funcționării echipamentului sau instalației la parametri
constanți sau slab variabili în jurul valorii nominale un timp suficient de lung, astfel încât echilibrul
termic sa fie atins (căldura primită = căldura cedată, temperaturile invartiante în timp). Acest regim
corespunde regimului normal de funcționare.
 Regimul termic de scurtă durată corespunde unor condiții tranzitorii de functionare a echipamentului
sau instalației, care se mențin un timp mai scurt decât cel necesar atingerii echilibrului termic. Pe
durata acestui regim nu are loc schimb de energie cu exteriorul (regimul este adiabatic) și întreaga
cantitate de căldură produsă de surse este folosită pentru creșterea temperaturii echipamentului. În
acest tip de regim se încadrează scurtcircuitul.

Referitor la stabilitatea termică a echipamentelor electrice

 Capacitatea unui echipament de a rezista fără degradări, în condiții predeterminate de standarde,
solicitărilor termice se numește stabilitate termică
 Stabilitatea termică este asigurată prin respectarea unor limite de temperatură care permit
 conservarea proprietăților fizico-mecanice ale fiecărei componente din structura echihpamentului
 conservarea proprietăților izolante ale materialelor electroizolante folosite
 Pentru fiecare dintre cele două regimuri termice (de lungă și de scurtă durată) standardele prescriu
temperaturi maxime admisibile (în regim de lungă respectiv scurtă durată).
 Evaluarea stabilității termice a unui echipament/instalație se realizează prin curentul limită termic

3
 Referitor la temperatura căii de curent

• În regim normal de funcționare, temperatura căii de curent va fi întotdeauna mai ridicată decât temperaura
mediului ambiant
supratemperatura = temperatura căii de curent -- temperatura mediului ambiant

• Supratemperatura atinsă de calea de curent este decisă de soluția ecuației de bilanț de căldură (căldură
produsă = căldură disipată)
 căldura produsă:
a. pentru conductoare neizolate care funcționează în aer (cum ar fi conductoarele LEA sau
conexiunile dintr-o stație electrică) există două surse de căldură care trebuie luate în
considerare, căldura produsă prin efect Joule-Lentz și căldura absorbită de suprafața
conductorului ca urmare a expunerii la radiația solară;
b. pentru conductoare izolate (cabluri, înfășurările transformatoarelor, etc.) există o singură
sursă de căldură – efectul Joule-Lentz
 căldură disipată:
a. pentru conductoare neizolate:
− căldură transferată de conductor mediului ambiant prin conducție termică și radiație
− căldură extrasă din conductor prin convecție (datorită mișcării aerului din jurul
conductorului)
b. pentru conductoare izolate: prin conducție termică căldura dezvoltată în conductor este
transmisă mediului ambiant prin izolația acestuia

• Temperatura maximă de funcționare (TMF) în regim de lungă durată a unui conductor este limitată prin
standarde. Prin limitare se asigura o anumită durată de viață a conductorului (funcționarea la temperaturi
mai ridicate accelerează procesul de îmbătrânire termică în urma căruia caracteristicile mecanice ale
metalului sunt alterate)
a. pentru conductoare neizolate: TMF recomandate depind de materialul conductorului. În
practică, pentru conductoare din aluminiu TMF = 93°C iar pentru cele din cupru TMF = 75°C
b. pentru conductoare izolate TMF depinde de clasa de izolație (Vezi slide-ul care urmează)

4
 Temperaturi maxime de funcționare în funcție de clasa de izolație

O caracteristica a materialului electroizolant o constituie temperatura admisibila la care poate functiona timp indelungat,
fara a se produce o modificare a caracteristicilor electrice si mecanice. In functie de valoarea temperaturii admisibile la
care poate functiona materialul izolant timp indelungat s-au definit 7 clase de izolatie: Y, A, E, B, F, H, C.
a) Clasa Y (temperatura admisibila 90 ° C): fac parte bumbacul, matasea naturala, hartia, firele de celuloza sau
acetatul de celuloza, lemnul, cartonul electrotehnic, policlorura de polivinil (PVC), cauciucul natural, etc.;
b) Clasa A (temperatura admisibila 105 °C) include: bumbacul, matasea naturala, hartia, firele de celuloza sau
acetatul de celuloza, lemnul, impregnate intr-un lac de rasini naturale sau introduse in lichide electroizolante (ulei izolant,
solutii de eteri, etc.)
c) Clasa E (temperatura admisibila 120 °C) include: pelicule organice sintetice, emailuri pe baza de rasini polivinil-
fenol, poliuretanice sau epoxidice, pelicule de triacetat de celuloza, pelicule de tereftalat de polietilena, fibre de
polietilena, etc.;
d) Clasa B (temperatura admisibila 130 °C) include: fibre si tesaturi de sticla, azbest, izolatii pe baza de mica, in care
se folosesc serlacul, compondul asfaltic sau bituminos, rasinile sintetice, etc.;
e) Clasa F (temperatura admisibila 155 °C) include: firele si tesaturile de sticla, azbestul, produsele de mica
impregnate cu rasini aldehidice, fibre si tesaturi de sticla stratificate pe baza de sticla si azbest avand ca lianti rasini si
lacuri epoxidice, poliesterice sau rasini silico-organice;
f) Clasa H (temperatura admisibila 180 °C) include: firele si tesaturile de sticla, azbestul, produsele de mica
impregnate cu rasini siliconice selectionate;
g) Clasa C (temperatura admisibila peste 180 °C) include: mica, portelanul, ceramica, sticla, cuartul, la materialele
din aceasta clasa nu se mai utilizeaza lianti

NOTA: policlorura de vinil și polietilena sunt utilizate în construcția cablurilor de forță

5
 4.4.1 - Temperatura contactului în regim termic de lungă durată

Fig.2
Fig.1

• În Fig.1 (2D) și fig.2 (3D) sunt reprezentate: spectrul liniilor de câmp ale densității de curent și distribuția temperaturii pentru o cale de curent
(câmpul termic), ambele calculate în regim termic de lungă durată. Pe traseul căii de curent există un contact electric.
• Liniile de curent sunt reprezentate de curbele gri. Departe de zona contactului electric, în masa metalului din care este construită calea de
curent, densitatea de curent este uniform distribuită pe suprafața transversală, carcteristică pusă în evidență de paralelismul și echidistanța
liniilor de curent. În vecinătatea zonei în care se găsește contactul electric, distribuția densității de curent se neuniformizează – apare
stricțiunea liniilor de curent la trecerea prin interfața de contact.
• Câmpul termic este reprezentat cu ajutorul scării de culoare din fig.1, temperatura fiind o funcție de coordonatele spațiale (x,y). Se observă
că valorile maxime ale temperaturii se înregistrează în zona de trecere a curentului prin interfața de contact.
• In fig.2 sunt reprezentate aceleași mărimi (densitatea de curent respectiv câmpul de temperatură) dar în 3D; scara de culoare pentru
temperatură asociază culoarea albastră temperaturii de 40oC a căii de curent și culoarea roșie temperaturii de 42oC din zona contactului
• Supratemperatura interfeței de contact măsurată în raport cu cea a căii de curent este un al doilea efect al stricțiunii liniilor de curent (primul
fiind apariția rezistenței de contact). Aria reală de contact este mai mică decât aria aparentă, densitatea de curent are valori mai mari decât
cele din partea masivă a căii de curent. În consecință, cantitatea de căldură dezvoltată în unitatea de volum în zona contactului electric
(∆𝑄𝑄 ⁄∆𝑉𝑉) va fi mai mare decât cea dezvoltată în volumul căii de curent
∆𝑄𝑄
= 𝜌𝜌 𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 𝐽𝐽2 𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 < 𝑅𝑅𝑐𝑐 𝐽𝐽2𝑐𝑐
∆𝑉𝑉 𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 6
 4.4.1.1 - Relația dintre temperatură și tensiunea pe contact
 Legătura dintre temperatura maximă a contactului și tensiunea pe
contact este dată de o ecuație integrală (stabilită de Kolrausch)

 Pentru piese de contact din același material ecuația integrală este

(U c ) = 8∫ ρ(T ) λ(T ) ⋅ dT
2 Tc
Ec.1
T0

Uc - tensiune pe contact definită ca produsul

U c = Rc ⋅ I dintre rezistența de contact Rc și curentul care
traversează interfața de contact, I
această temperatură
poate fi măsurată T0 temperatura căii de curent (°C sau °K)
Tc temperatura pe interfața de contact (°C sau °K)

Mărimile de material λ λ conductivitatea termică (W/m/ ° K)

și ρ depind de
ρ rezistivitatea electrică (Ω m)
T – temperatură

 Pentru metalele folosite în λ(T ) = λ 20°C [1 − β ⋅ (T − 20 )]

construcția contactelor, λ și ρ ρ(T ) = ρ 20°C [1 + α ⋅ (T − 20 )]
Ec.2
variază liniar cu temperatura
o conductivitatea termică (λ) scade cu temperatura
→ β (1/°C): coeficient de variație cu temperatura
o rezistivitatea electrică (ρ) crește cu temperatura
→ α (1/°C): coeficient de variație cu temperatura 7
• Dacă în Ec.1 (Kolrausch) se introduc relațiile din Ec.2
𝒂𝒂𝟑𝟑 𝑻𝑻𝒄𝒄 𝟑𝟑 + 𝒂𝒂𝟐𝟐 𝑻𝑻𝒄𝒄 𝟐𝟐 + 𝒂𝒂𝟏𝟏 𝑻𝑻𝒄𝒄 + 𝒂𝒂𝟎𝟎 = 𝟎𝟎
(U c )2 = 8∫TTc ρ20°C (1 + α (T − 20°))⋅ λ 20°C (1 − β (T − 20°)) ⋅ dT
0 Ec.3 este un polinom de
• După integrare rezultă relația gradul 3 pentru variabila 𝑇𝑇𝑐𝑐

(U c )2 = 8 ρ20°C λ 20°C (Tc − T0 ) + α − β (Tc2 − T02 )− α β (Tc3 − T03 ) Ec.3

 2 3 
o Ec.3 stabilește legătura dintre tensiunea pe contact
(Uc) și temperatura maximă a acestuia (Tc) pentru o
gamă de temperaturi care merg de la o temperatură
egală cu cea a mediului ambiant 20°C până la
temperatura de topire a metalului.
o Ec. 3 a fost reprezentată în figură pentru diferite
materiale de contact (Cu, Al, Alamă) și două
100mV temperaturi diferite căii de curent (20 și 100°C)
o Se observă din figură că pentru Uc<10mV diferența de
temperatură dintre calea de curent și interfața de
contact este de ordinul 1-5° - acest regim este denumit
regim de supratemperatură moderată și corespunde
10mV regimului normal de funcționare al contactului
o Dacă tensiunea pe contact Uc>100mV temperatura
interfeței de contact începe să se apropie de
temperatura de înmuiere și apoi de cea de topire a
materialului. Regimul acesta este denumit de
supratemperatură excesivă și este un regim anormal de
funcționare al contactului
8
 (a) Supratemperatura moderată
supratemperatura θC = (Tc – T0) = 1...5oC (regim termic de lungă durată)

Pentru supratemperatură moderată în zona de contact, produsul λ ρ poate fi

considerat constant și egal cu valoarea medie calculată pentru intervalul [T0 , Tc]
Tc Tc
∫ λ (T ) ⋅ ρ (T )⋅ dT = λρ ∫ dT = λρ (Tc − T0 )
T0 T0

Introducând valoarea medie în ecuația Kolhrausch

Ec.4 este o expresie simplificată a
(U c )
2 Tc
= 8∫
T0
ρ(T ) λ(T ) ⋅ dT = 8 λ ρ (Tc − T0 ) Ec.4 Ec.3 valabilă în regimul de
supratemperatură moderată
se obține supratemperatura ca funcție de tensiunea pe contact

U c2
θc = Tc − T0 =
8λ ρ
 Uc și T0 pot fi măsurate iar valoarea medie a produsului 𝝀𝝀𝝀𝝀 poate fi evaluată
cunoscând constantele λ20°C, ρ 20°C,β , α funcție de materialul contactului.
 În consecință supratemperatura interfeței de contact NU DEPINDE de
dimensiunile și geometria pieselor de contact și poate fi evaluată în funcție de
materialul din care sunt realizate piesele de contact și de tensiunea pe contact
 Monitorizarea Uc permite:
• urmărirea (indirectă) a temperaturii de funcţionare a contactului
• evoluţia în timp a Rc (creșterea Uc semnalează creșterea Rc)
9
 (b) Supratemperatura excesivă θC = (Tc – T0) >> 5oC
(regim termic de scurtă durată, în condiții de suprasarcină)
În regim de supratemperatură excesivă, produsul (λ ρ) poate fi aproximat folosind legea Wiedman-Franz
Legea Wiedmann – Franz (lege empirică stabilită în 1872)
Numai pentru metale - raportul dintre conductivitatea termică (λ) și cea electrică (σ) (sau produsul dintre
rezistivitatea electrică (ρ) și cea termică (λ) ) este proporțional cu temperatura prin intermediul unei
constante de material denumită numărul lui Lorentz (L)
λ Legea Wiedemann – Franz
= ρ λ = L ⋅T
σ
[ ]
2
π2 k 
L este numărul lui Lorentz L= ⋅  B  = 2.45 ⋅10 −8 W Ω / K 2
3  e 
kB – constanta lui Boltzmann 1.380 6504×10−23 J K−1
L – numărul lui Lorenz e – sarcina electronului 1.602 176 565 ×10−19 C
(10-8 Watt Ohm/K2)
 Această dependența poate fi explicată prin faptul că într-un metal,
Metal T=273K T=373K atât propagarea căldurii prin conducție cât și circulația curentului
sunt legate de prezența electronilor liberi din structura metalului.
Ag 2.31 2.37
Au 2.35 2.40  Deși în forma teoretică a legii Wiedmann-Franz dedusă folosind
principiile mecanicii cuantice numărul lui Lorentz nu depinde de
Cd 2.42 2.43
natura metalului fiind egal cu raportul dintre constanta lui
Cu 2.23 2.33 Boltzman (kB) si sarcina electronului (e), datele experimentale pun
Ir 2.49 2.49 în evidență o abatere de la modelul teoretic reprezentată printr-o
Mo 2.61 2.79 dependența slabă a numărului Lorentz de natura metalului și de
Pb 2.47 2.56 temperatură.
Pt 2.51 2.60  Diferențele dintre valoarea teoretică (2.45 10-8 WΩ/°K2) și valorile
determinate experimental (tabelul alăturat) nu sunt foarte mari
Sn 2.52 2.49
(până în 5.0%).
W 3.04 3.20
Zn 2.31 2.33 10
 L – numărul lui Lorentz

Limitările legii Wiedmann – Franz:

• în raport cu valoarea teoretică a numărului lui Lorentz care nu variază cu temperatura, pentru metalele
pure, numărul lui Lorentz deteminat experimental variază cu temperatura după cum se vede din curbele
reprezentate în figură
• Se observă însă că în domeniul temperaturilor care pot fi întâlnite în regimurile de funcționare ale
contactelor electrice (0...400)°C valorile numărului lui Lorentz, deși ușor diferite de cea teoretică (în
limita câtorva procente), nu depind de temperatură
o pentru Au, Ag, Cu, numărul lui Lorentz este practic egal cu valoarea teoretică
o pentru Wolfram (W) sau Molibden (Mo) numărul lui Lorentz este mai mare decât valoarea
teoretică; aceste metale sunt folosite în construcția contactelor de arc.
11
 Introducând legea Wiedmann-Frank în ecuația Kolhrausch rezultă:
T
( )
 2 c
(U c )2 = 8 ∫TTc ρ(
T ) λ(T ) ⋅ dT = 8 L ∫ c T ⋅ dT = 8 L   = 4 L Tc2 − T02
 
T
T0
T
0 
 2 
L⋅T T0

(
U c = 2 L ⋅ Tc − T0
2 2
) Ec.5

U c2
Tc = + T02 Ec.6
4L

Conform ec. 5 sau ec. 6, în regimuri de supratemperatură excesivă, relația dintre tensiunea pe contact Uc
și temperatura contactului Tc depinde de materialul contactului prin intermediul numărului lui Lorentz.
Conform figurii de pe slide-ul anterior,
 pentru metalele utilizate în construcția contactelor (Cu, Al și aliaje) sau pentru metalele nobile (Au, Ag,
Pt) utilizate pentru acoperiri ale suprafețelor de contact, numărul lui Lorentz are valoare constantă și
egală cu valoarea sa teoretică fiind practic independent de natura materialului
 pentru metalele utilizate în construcția contactelor rezistente la acțiunea arcului electric (W, Mo)
numărul lui Lorentz nu variază cu temperatura dar depinde de material și este mai mare decât valoarea
sa teoretică

Expresia de calcul a temperaturii contactului, 𝑇𝑇𝑇𝑇, poate fi folosită

(a) – pentru estimarea supratemperaturii pe interfața de contact prin măsurarea 𝑈𝑈𝑈𝑈
(b) – pentru a determina valoarea limită acceptată pentru tensiunea pe contact, 𝑈𝑈𝐶𝐶,𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚 astfel
încât contactul să nu se topească, condiția care trebuie respectată fiind 𝑇𝑇𝐶𝐶 ≤ 𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇𝑇
12
 (c) - Valori limită ale temperaturii contactului
 Temperatura de curgere (înmuiere) Tcurgere este temperatura la care metalul se înmoaie
şi se poate deforma plastic foarte uşor . Se exprimă de regulă in funcție de Ttopire
folosind relatia
𝑇𝑇𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 = 𝑆𝑆 𝑇𝑇𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡 cu observația 𝑇𝑇𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 < 𝑇𝑇𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡
in care S=0.25…0.45
 Temperaturii de curgere îi corespunde o tensiune pe contact denumită 𝑈𝑈𝑐𝑐, 𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐

 Tensiunea pe contact corespunzătoare

temperaturii de topire

U c ,topire = 4 L ⋅ Ttopire
2
(
− Ta2 )
 Tensiunea pe contact corespunzătoare
temperaturii de curgere (înmuiere)

(
U c ,curgere = 4 L ⋅ S 2Ttopire
2
− Ta2 )

13
 (d) - Curentul de topire şi curentul de curgere (înmuiere)
 Curentul de curgere respectiv curentul de topire sunt acele valori efective al curentului
care circulând prin interfața de contact determină o cădere de tensiune pe contact egală
cu căderea de tensiune de curgere respectiv cea de topire.
Rc ( F , Tc )
U c ,curgere U c ,topire
I curgere = I topire = rezistența de contact este funcție de
Rc ( F ,Tcurgere ) Rc ( F ,Ttopire ) forța de apăsare 𝐹𝐹 și de temperatura
din interfața de contact, 𝑇𝑇𝑐𝑐
Rc ( F ,Tcurgere ) ≠ Rc ( F ,Ttopire )
 Dacă în zona micropunctului de contact nu există peliculă disturbatoare iar forța de
apăsare este suficient de mare pentru a produce deformarea plastică, rezistența de
contact se calculează cu relația:
Observație:
𝜌𝜌𝐶𝐶 𝜌𝜌𝐶𝐶 (𝑇𝑇𝑐𝑐 ) 𝜋𝜋𝜋𝜋𝐻𝐻𝐶𝐶 (𝑇𝑇𝑐𝑐 ) rezistivitatea 𝝆𝝆𝑪𝑪 și duritatea 𝑯𝑯𝑪𝑪 sunt
𝑅𝑅𝑐𝑐 ≅ 𝑅𝑅𝑠𝑠 = = funcții de temperatura contactului TC:
2𝑎𝑎 2 𝐹𝐹
𝝆𝝆𝑪𝑪 𝑻𝑻𝑪𝑪 , 𝑯𝑯𝑪𝑪 (𝑻𝑻𝑪𝑪 )
 În consecință,

2𝑈𝑈𝑐𝑐,𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 F 2𝑈𝑈𝑐𝑐,𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡 F
𝐼𝐼𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 = 𝐼𝐼𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡 =
𝜌𝜌𝐶𝐶 (𝑇𝑇𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 ) 𝜋𝜋𝜋𝜋𝐻𝐻𝐶𝐶 (𝑇𝑇𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐 ) 𝜌𝜌𝐶𝐶 (𝑇𝑇𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡 ) 𝜋𝜋𝜋𝜋𝐻𝐻𝐶𝐶 (𝑇𝑇𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡𝑡 )

Pentru un material de contact dat, curenţii de curgere respectiv de topire :

• cresc cu 𝑭𝑭 (𝑭𝑭 – forţa de apăsare pe contact)
• scad la creșterea rezistivității electrice 𝜌𝜌𝐶𝐶 a materialului de contact
• scad la creșterea durității materialului de contact dar scăderea se face cu 𝐻𝐻𝐶𝐶
Deci, pentru creșterea valorii curentului de curgere sau a celui de topire, materialele de
contact utilizate trebuie să aibă rezistivitate electrică mică și duritate mică (materiale moi). 14
 Câteva considerente practice privind valorile admisibile ale
curentului prin interfața de contact și a tensiunii pe contact

• Curentul admisibil în regim de lungă durată este întotdeauna mai mic decât curentul de
curgere (înmuiere) a materialului din care sunt construite piesele de contact astfel încât
𝐼𝐼𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎 = 0.5 … 0.8 ∙ 𝐼𝐼𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐

• La echipamentele electrice actuale, căderea de tensiune pe contactele proaspăt curățate

(valoare care se calculează din proiectare) este cuprinsă, neglijându-se rezistența peliculei
disturbatoare, între următoarele limite:
a) la relee 𝑈𝑈𝑐𝑐 = 0.5 … 0.8 𝑈𝑈𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐
b) la echipamentele de joasă tensiune
o pentru contacte care funcționează în aer 𝑈𝑈𝑐𝑐 = 2 … 30 𝑚𝑚𝑚𝑚
o pentru contacte răcite cu ulei 𝑈𝑈𝑐𝑐 = 30 … 40 𝑚𝑚𝑚𝑚
c) la echipamentele de înaltă tensiune 𝑈𝑈𝑐𝑐 = 2 … 60 𝑚𝑚𝑚𝑚
iar valoarea limită a căderii de tensiune pe contactele oxidate este de până la 300 mV

15
 4.4.1.2. - Controlul temperaturii contactului prin măsurarea tensiunii pe contact

Pentru regimul de supratemperatură excesivă s-a arătat că temperatura contactului este

U c2 𝑈𝑈𝑐𝑐 în V
TC = + T02 𝑇𝑇𝑐𝑐 în °K
4L
U C [V ]
TC [° K ] ≈ = 3194 ⋅ U C [V ]
Deoarece Tc >>T0 relaţia de mai sus poate fi scrisă 2 L
TC [°C ] = TC [° K ] − 273
Contact
Cu-Cu Deci relația dintre tensiunea pe contact și temperatura
interfeței de contact poate fi reprezentată printr-o
dreaptă care trece prin origine și are panta egală cu
3194 ºK/V echivalent cu 3.194 ºK/mV

- Se pot obţine informaţii despre temperatura

contactului prin măsurarea Uc.
- Valori foarte mici ale Uc pot corespunde unor valori
foarte mari ale temperaturii (de exemplu, pentru un
contact din cupru, o cădere de tensiune de numai
0,43 V pentru un contact Cu-Cu poate indica faptul
că straturile superficiale ale interfeței de contact
sunt în stare topită (!) – temperatura de topire a Cu
este 1356º

16
 4.4.2 - Temperatura contactului în regim de scurtă durată (scurtcircuit)

 Regimul este considerat adiabatic (fără schimb de căldură cu exteriorul); toată căldura
dezvoltată în interfața de contact contribuie la creşterea temperaturii zonei de contact care
va atinge valori mult mai mari decât cele corespunzătoare regimului de lungă durată
 Pentru un micro punct de contact (a – spot) ecuația de bilanţ termic poate fi scrisă

Rc rezistenţa de contact [Ω]

Rc i 2 dt = c1 V dθ i curentul (valori instantanee) [A]

   t timp [s]
caldura caldura
dezvoltata in zona de c1 căldura specifică [J / m3 / grd]
contact V volumul contactului [m3]
θ temperatura contactului [grd]
 Variaţia în timp a temperaturii zonei poate fi obţinută cu ajutorul ecuaţiei diferenţiale
∂θ λ
= (θ − θ0 ) + 1
p
∂ t c1 c1

p1 – putere dezvoltată în unitatea de volum (W/m3)

2
 i 
p1 = ρ J 2 = ρ  
2 
a – raza micro punct de contact
π a 
θ0 – temperatura iniţială a contactului (înainte de producerea defectului)

17
 Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale este o funcție de mai multe variabile dintre
care, două, depind de legea de variație în timp a curentului de scurtcircuit:
Tsc
θ(t ) = f (ρ, λ, c1, IA, Tsc ,....) → IA = ∫ isc (t ) dt
2

depind de 0
isc (t )
IA - integrala de acţiune a curentului de defect (IA)
Tsc - durata regimului de defect
Cu ajutorul IA se poate defini Curentul echivalent termic - Iech,termic

Tsc
IA = ∫ isc2 (t ) dt = I ech
2
,termic ⋅ Tsc
IA este valoarea medie a integralei calculată
pe durata regimului de scurtcircuit
0

Curentul echivalent termic al curentului de scurtcircuit isc(t) se defineste ca valoarea efectivă

a unui curent alternativ, care dezvoltă intr-un element de circuit o caldura egala cu cea pe
care ar dezvolta-o curentul de scurtcircuit real.

18
 Efectul termic al circulației
curentului de scurtcircuit este
evaluat în funcție de IA

Variaţia temperaturii în funcţie de IA,

pentru un contact punctiform de Cu;
integrala de acţiune este calculată folosind
densitatea de curent J (A/m2)
Tsc

∫ J (t ) dt
2

Pe grafic sunt reprezentate şi valorile IA pentru care se produc modificări structurale

ale materialului contactului (recoacere, curgere, topire)

19
 4.4.3 – Sudarea statică a contactelor
(a) – Descrierea evenimentului
Evenimentul este periculos pentru contactele aparatelor de comutație care sunt contacte mobile (cu
întrerupere).
În poziția închis aceste contacte sunt parcurse de curent.
• În regim normal de funcționare, supratemperatura în zona de contact nu depășește 5ºC. Contactul se
realizează într-un număr de micropuncte de contact cu o arie reală de contact rezultată din însumarea
ariilor micropunctelor individuale de contact.
• În regim de scurtcircuit, temperatura în zona de contact poate atinge valori corespunzătoare
temperaturii de topire a materialului (în funcție de valoarea integralei de acțiune-IA). Creșterea
temperaturii conduce la topirea asperităților care au format inițial contactul și la creșterea semnificativă
a ariei reale de contact.
• După întreruperea circulației piesele de contact rămân parțial sudate.
• Dacă contactul aparțiune unui întreruptor, întreruperea curentului de defect se face prin deschiderea
contactelor. Acestea fiind sudate, mecanismul de acționare al aparatului nu poate asigura forța
necesară deschiderii; întreruptorul rămâne închis – refuz de deconectare (defect foarte grav pentru un
întreruptor)

20
 (b) - Evaluare numerică a curentului de sudare

Când temperatura suprafeţelor reale de contact atinge Ttopire

• are loc o mărire bruscă a suprafeţelor reale de contact,
• se formează punţi conductoare între piesele de contact,
• apare o sudare parţială (fenomenul de ardere periferică) iar apoi
chiar sudarea contactelor
Curentul, respectiv forța de apăsare, trebuie astfel alese încât să nu se
producă arderea periferică a contactelor.

Pentru o suprafaţa de contact reală de Tensiune pe contact poate fi exprimată

forma unui cerc de rază "a“ se poate scrie: şi prin legea Wiedmann -Franz

ρ
 2
( 
ρ0 1 + α R Ttopire − T0  )
U C ,topire = I R C = I
2a
=I 
3
F

(
U C = 2 L ⋅ Ttopire
2
− T0
2
)
2
a - în regim de πξ H
deformare plastică

Egalând cele două expresii se poate calcula curentul de topire

( )
Vezi explicație
4 LT 2
−T2
F referitoare la
I = I topire = =k F
topire 0 variația ρ cu T

ρ0 1 + α R (Ttopire − T0 )
 2  πξ H pe slide-ul care
urmează

 3 

21
Pentru temperaturi superioare temperaturii de 200°C, legea de variaţie cu temperatura
a rezistivității electrice pe interfața de contact, denumită microrezistivitate electrică,
poate fi aproximată prin relația

 2 
ρ = ρ0 1 + α R ⋅ (Tc − T0 )
 3 
ρ → microrezistivitatea la temperatura Tc
ρ0 → microrezistivitatea la temperatura caii de curent, T0
α R → coeficientul de variatie cu temperatura
Tc → temperatura contactului
T0 → temperatura caii de curent

Legea de variație este utilizată pe slide-ul anterior

22
 (2
4 L Ttopire − T02 ) F
I = I topire = =k F
ρ0 1 + α R (Ttopire − T0 )
 2  πξ H
 3 
• Pentru a evita sudarea contactelor se preferă folosirea unor materiale cu
rezistivitate mică, cu duritate redusă şi cu temperatură de topire mare
• Pentru un material dat, curentul ce provoacă sudarea este proporţional cu F1/2
• Sudarea contactelor poate împiedica deschiderea lor, cu consecinţe grave, mai
ales în caz de scurtcircuit.
• La întreruptoarele cu ulei consecinţele sunt şi mai grave, deoarece sudarea unui
singur contact poate provoca blocarea mecanismului şi formarea unui arc
permanent la celelalte faze, care prin descompunerea uleiului poate duce la
explozia întreruptorului

• Forța necesară deschiderii contactelor sudate este proporțională cu

suprafața sudării și cu rezistența specifică de rupere a sudării.
• Dispozitivul de acționare al întreruptorului trebuie să asigure această forță
evaluată în cazul întreruperii curentului maxim de scurtcircuit

23
 4.4.4 – Sudarea dinamică a contactelor la închidere
(a) - Diagrame la închiderea cu vibrație a contactelor unui întreruptor care închide un circuit

• Diagrama din partea de sus a graficului conține variația în timp a

distanței x dintre piesele de contact
• Diagrama de jos conține reprezentarea grafică a circulației
curentului. Valorile curentului sunt diferite de zero pe durate
foartre scurte de timp (la atingerea pieselor de contact)
• După prima ciocnire, piesa mobilă reculează pentru a se apropia
din nou de piesa fixă. Graficul conține două ciocniri urmate de
închiderea definitivă a contactului. Sunt vizibile și pauzele din
mișcarea piesei mobile, pauze pe durata cărora se stabilește
circulația de curent

(b) – Procese care se produc la închiderea contactelor unui întreruptor cu stabilirea circulației de curent (𝑰𝑰 ≠ 𝟎𝟎)

Figura conține procesele asociate închiderii cu ciocnire care conduc la sudarea dinamică a
pieselor de contact

24
Microfotografie a unei secțiuni transversale prin interfeța de contact din care se pot observa
modificările produse de trecerea unui curent de scurtcircuit (intensitate mare, durată în timp
mică) care a provocat topirea materialului în zona de contact și formarea unei legături
metalice permanente între cele două piese de contact – sudarea contactelor.

25
26
27
28
 Deteriorarea suprafeţei pieselor de contact
urmare a circulaţiei unui curent cu intensitate
apropiată de cea a curentului de topire
Curent continuu Curent alternativ

Piesa de contact
superioară

Piesa de contact
inferioară

29
 4.5 – Forțele electrodinamice în contactele electrice

 Forţele care acţionează asupra unui contact electric în zona frontală a acestuia (pe
interfaţa de contact):

Forțe de natură mecanică:

 forţa de apăsare (Fa) : forță aplicată din exterior care asigură o rezistenţă de contact
(Rc) de valoare redusă şi menţinerea în timp a valorii ei pentru prevenirea înmuierii sau
topirii suprafeţelor de contact

Forțe de natură electrodinamică:

 forţa electrodinamică de respingere (FR) : apare ca urmare a stricţiunii liniilor de curent

în vecinătatea interfeței de contact şi se opune acţiunii forţei de apăsare

 forța electrodinamică de atracție (Fi) : apare la anumite contacte datorită geometriei

speciale a pieselor de contact – se adaugă forței de apăsare

În concluzie: În cazul general forța rezultantă (FT) este dată de relația

FT = Fa + Fi − FR

forțele Fi și FR fiind de natură electrodinamică (legate de circulația curentului

prin interfața de contact)
1
 4.5.1 - Forţa electrodinamică de respingere (sau de repulsie)
În fiecare micropunct de contact de pe suprafaţa de contact,
datorită stricţiunii liniilor de câmp ale densităţii de curent apar
forţe electrodinamice de respingere care, însumate, tind să
îndepărteze piesele de contact una de alta.
Cauza
Deformarea liniilor de curent urmare a stricţiunii crează
paralelisme între liniile de curent (vezi figura alăturată). Pe cele
două segmentele ale aceluiași filament deformat prin stricțiune,
curentul circulă în sensuri opuse. În consecință FED de
interacțiune este de respingere (repulsie)
Consecințe
o diminuarea forței de apăsare FT = Fa − FR < Fa
o creșterea rezistenței de contact
La scară macroscopică, legătura dintre rezistența de contact și
forța totală de apăsare este dată de o lege empirică de forma:

- fără forță de repulsie Rc F = 0 = c ⋅ (Fa )− m + e ⋅ (Fa )−1

R

- cu forță de repulsie Rc F ≠ 0 = c ⋅ (Fa − FR )− m + e ⋅ (Fa − FR )−1 > Rc F = 0

R R

o Prezența forței de respingere (repulsie) se manifestă prin creșterea rezistenței de contact

o Deoarece FR se opune forţei de apăsare pe contact, prezența ei poate provoca deschiderea
contactelor mobile (la aparate de comutație) în special în condiţii de scurtcircuit (fiind o forță
de natură electrodinamică, FR depinde de intensitatea curentului din circuit) 2
 4.5.1.1 - Evaluarea forţei medii de respingere pentru un micropunct de contact (MPC)
plasat în centrul interfeței de contact
Ipotezele modelului: - tipul contactului, frontal
- piese de contact cilindrice de rază anominal
- suprafaţa micropunctului de contact de forma unui disc circular de rază
a, (a << anominal) plasat în centrul ariei nominale de contact
- contactul este cu deformare plastică fără peliculă disturbatoare,
• Forţa medie de repulsie, FR pentru situația analizată poate fi
evaluată cu relația:
2
µ 0 2 anominal Anominal = π ⋅ anominal
FR = i ln
4π a FA
Areal = π ⋅ a 2 ; a =
πξ HB
model Holm

• rezultă:
µ 0 2 anominal π ξ H B
FR = i ln
4π FA
i 2 valoarea instantanee a curentului
HB – duritatea Brinell, ξ - factorul lui Prandl

o Se observă că forța de repulsie FR fiind o forță de natură electrodinamică este

proporțională cu pătratul valorii instantanee a curentului
o Forța de repulsie crește cu creșterea raportului dintre aria nominală și cea reală a
contactului. Valoarea acestui raport determină extensia zonelor în care liniile de câmp ale
densității de curent au trasee paralele. 3
 Exemplificare pentru contact frontal din Cu parcurs de un curent cu valoarea efectivă egală cu
7.1 kA (valoare de vârf egală cu 2 ∙ 7.1 = 10 𝑘𝑘𝑘𝑘)

o Pentru contacte a căror arie nominală este comparabilă cu aria reală a contactului
(anominal/a ∼ 1), forța de repulsie este mică (pentru anominal/a=1, FR = 0 –nu există stricțiune)
o Creșterea valorii raportului (anominal /a) determină creșterea forței de repulsie urmare a
creșterii stricțiunii prin extinderea zonei de paralelism între liniile de câmp ale densității de
curent. Creșterea valorii raportului apare:
- la scăderea ariei reale de contact în condițiile menținerii constante a ariei nominale
- la creșterea ariei nominale a contactului (piesele de contact de dimensiuni nominale mari
sunt asociate cu forțe de repulsie mari)
4
 4.5.1.2 - Influenţa durităţii materialului de contact asupra forței de respingere

µ0 2  πξ HB 
FR = i ln  anominal  ~ k HB

4π  Fa 
FR [N]
o Forţele de respingere cresc odată cu creşterea
durităţii materialului de contact (HB)
o Pentru contacte din materiale mai moi, cu
duritate iniţial mai mică, datorită fenomenului de
ecruisare duritatea lor creşte cu creşterea duratei
de folosire, determinând creşterea în timp a forţei
de respingere

Influența durității
Influența durității materialului
materialului de de contact
contact asupra
asupra forței
forței de
de
repulsie este
repulsie este ilustrată
ilustrată în în figura
figura alăturată:
alăturată:
pentru aceeași
-- pentru aceeași valoare
valoare aa intensității
intensității curentului,
curentului, forța
forța de
de
repulsie crește
repulsie crește cu cu creșterea
creșterea durității
durității Brinell.
Brinell.
deoarece 𝐹𝐹𝐹𝐹𝑅𝑅𝑅𝑅~
-- deoarece ~ln𝐻𝐻
( 𝐵𝐵 𝐻𝐻𝐵𝐵 ) dublarea
dublarea durității
duității determină
determină o
o creștere
creștere
cu 2 −cu1 ≅ln0.41
( 2) pentru
≅ 0.36 𝐹𝐹𝑅𝑅pentru 𝐹𝐹𝑅𝑅

I [kA]

Ecruisare = modificarea proprietăților unui metal sau unui aliaj în urma unui proces
de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea
5
 4.5.1.3 - Influenţa secţiunii nominale a pieselor de contact asupra FR
• În expresia de calcul a forței de repulsie poate fi pusă în evidență aria nominală a pieselor de contact

µ0 2  πξ HB  An
FR = i ln  an  dar An = π an2 deci an =

4π  Fa  π
an : raza nominală , An : aria nominală µ 0 2  An ξ H B 
FR = i ln  

4π  Fa 
FR [N]
o Forţa de respingere crește cu creşterea
ariei nominale a pieselor de contact (An).

După cum rezultă din figura alăturată, pentru aceeași valoare a

curentului (de exemplu 5 kA), forța de repulsie este de cca 15N
pentru piese de contact cu diametrul 2,5cm respectiv cca 9N
pentru piesele de contact cu diametrul de 0,3cm. Deci
creșterea de 8,3 ori a diametrului determină o creștere cu
numai 67% a forței de repulsie.
În relaţia de calcul a forţei de respingere aria nominală An fiind
sub logaritm influenţa ei este slabă

o Intensitatea curentului este mărimea cu

influenţa cea mai mare în stabilirea
nivelului forţei de respingere

o Pentru HB şi An constante creşterea forţei

nominale de apăsare (Fa) determină
scăderea forţei de respingere 6
 4.5.1.4 – Instabilitatea procesului de repulsie al contactelor

 Procesul de repulsie este un proces labil

Rc↑ I↓ FR↓ FT↑ Rc↓ I↑ ş.a.m.d.

Rc: rezistența de contact, I : curentul, FR : forța de repulsie, FT : forța totală

4.5.1.5 – Consecințele procesului de repulsie al contactelor

 Repulsia contactelor → consecințe

(1) creșterea forței de repulsie datorită creșterii curentului în condiții de scurtcircuit poate
conduce la deschiderea intempestivă a contactelor

µ0 2 ξ H B An
FR = i ln
4π Fa

forţa de repulsie fiind o forţă electrodinamică

este proporţională cu pătratul curentului

(2) pentru contactele cu întrerupere (caracteristice aparatelor de comutație) dacă

FR > Fa contactele se dechid sub acțiunea forței de repulsie; în spațiul
creat între cele două piese de contact se poate forma un arc electric
7
 4.5.2 - Forța electrodinamică suplimentară Fi
o Acţionând asupra geometriei pieselor de contact în relaţia forţei rezultante FT se poate
introduce o forţă suplimentară (Fi)
o Fi → forţă electrodinamică de atracție rezultând din circulaţia de curent în întreaga
structură a pieselor de contact

Fi = k ⋅ i2 Fi este proporțională cu i2

o Forţa rezultantă care acționează asupra contactului dacă se ia în considerație și

forța suplimentară

FT = Fa + Fi − FR

o Fi acţionează în acelaşi sens cu F𝒂𝒂 (în cazul unei proiectări corecte şi în regimuri de
funcţionare normale) contracarând efectul forţei de respingere și majorând forța
de apăsare
o Contactele a căror geometrie este proiectată astfel încât să creeze forțe suplimentare de
natură electrodinamică, Fi:
• contacte tip deget cu dispunere circulară – cunoscute sub numele de contact tulipă
• contacte tip deget cu dispunere liniară
Sunt contacte cu întrerupere folosite în construcția aparatelor de comutație (întreruptoare
și separatoare). Se numesc cu întrerupere pentru că permit deschiderea și închiderea
pieselor de contact. De regulă, una dintre piesele de contact este o tijă mobilă iar cea de a
două piesă de contact este o piesă fixă astfel proiectată încât să creeze FED suplimentară
atunci când contactul este parcurs de curent.
8
 4.5.2.1 - Contactul tulipă

Tulipa este un cluster format dintr-un număr par de piese, denumite degete sau brațe dispuse circular

(a) (b)
Exemplu de contact tulipă – piesa de contact fixă a contactului unui întreruptor
(a) – imaginea pune în evidență modul în care este realizată piesa de contact dintr-un număr par de brațe de
contact așezate față în față (de exemplu 8 pentru întreruptorul cu ulei); forța de apăsare (Fa) este asigurată
cu ajutorul resorturilor precomprimate care mențin cluster-ul
(b) - contactul tulipă pentru un întreruptor cu SF6 adoptă o altă soluție pentru aplicarea forței de apăsare pe
suprafața de contact, conservând însă perechile de brațe situate față în față; dimensiunile fiecărui braț și
numărul de perechi de brațe diferă substanțial în raport cu contactul tulipă din figura (b)
9
 Detalii constructive (a) Relația dintre ariile secțiunilor transversale ale pieselor
de contact
Geometrie
(idealizată) πDi2 π 2
4
( )
= De − Di2 ⇒ De ≈ 2 Di
4
(*)secţiunea transversală totală a braţelor de contact care
formează contactul inferior (tulipa) are aria egală cu cea a
secţiunii transversale a contactului superior (tija)
π Di2
(b) Aria nominală de contact a unui braț A≈
4n
(c) Lungimea pe care se realizează contactul
dintre cele două piese în poziția închis - ℓ

Fig 1

o Fiecare braț al tulipei este parcurs de 1/n din curentul

total (n – numărul de brațe)
o Divizarea curentului prin braţele de contact produce forţe
suplimentare de atracţie care se adaugă forţei de apăsare
pe contact. De exemplu pentru o tulipă cu 8 brațe, brațul
cu numărul de ordine 1 interacționează cu fiecare dintre
celelalte 7 brațe prin FED de atracție (curenții parțiali din
brațe au mereu același sens); modulul FED de
interacțiune depinde de distanța dintre cele două brațe
care interacționează (vezi figura alăturată)

Fig 2
10
 o FED rezultantă care acționează asupra unui braț (de
Fig 2
exemplu F1 în figura 2) se obține prin însumarea vectorială a
FED inter-brațe. Datorită simetriilor create de amplasarea
brațelor tulipei în spațiu, dreapta-suport a FED rezultante
este diametrul care trece prin centrul de greutate al brațului
(figura 2 ilustrează obținerea forței rezultante F1 prin
însumarea forțelor inter-brațe)

NOTĂ - Se poate demonstra că datorită dispoziției brațelor pe cerc,

FED rezultante pe fiecare dintre brațele tulipei nu are decât
componente radiale; componentele tangențiale (cele care ar acționa
între două brațe adiacente) sunt nule. Caracteristica poate fi ușor
observată în figura 2
     
F12 = F18 ; F13 = F17 ; F14 = F16
( ) ( ) ( )
      
F1 = F12 + F18 + F13 + F17 + F14 + F16
( ) ( ) ( )
      
F12 + F18 coliniar cu F13 + F17 coliniar cu F14 + F16 coliniar cu F1

o În concluzie, FED suplimentare rezultante (F1, F2,...Fn) care acționează pe fiecare dintre cele
𝑛𝑛 brațe ale tulipei:
- au același modul,
- dreapta-suport a fiecărei forțe este diametrul care trece prin centrul de greutate al brațului,
- sensul este același cu sensul forței de apăsare aplicată din exterior pe braț deci cele două
forțe se adună

Relație aproximativă de calcul propusă pentru 2

  
i
evaluarea FED suplimentare rezultantă pe Fi brat
≈ 0.102 (n − 1)     [N]
braț pentru o tulipă cu 𝑛𝑛 brațe n  Dmed 
Forţa de apăsare suplimentară depinde de raportul dintre lungimea pe care se realizează contactul
dintre tijă şi tulipă (ℓ) şi diametrul mediu al tulipei respectiv 𝐷𝐷𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚 = 𝐷𝐷𝑒𝑒 + 𝐷𝐷𝑖𝑖 /2
11
o În figură sunt reprezentate toate forțele care acționează asupra unui braț respectiv
forța de apăsare Fa, forța de repulsie FR și forța suplimentară Fi în situația în care
contactul este închis;
o Forța de repulsie și cea suplimentară sunt forțe de natură electrodinamică (ambele
depind de valoarea instantanee a curentului) în timp ce forța de apăsare este de
natură mecanică;
o Cu cât FED suplimentară Fi este mai mare, cu atât contribuția ei la creșterea forței de
apăsare pe suprafața de contact este mai importantă
Fabrat = Fa + Fi − FR
Fabrat > Fa daca Fi − FR > 0

o Dacă n (numărul de brațe al tulipei) creşte, valoarea forţei de

apăsare ce trebuie asigurată din exterior pentru a menține contactul
închis, 𝐹𝐹𝐹𝐹𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏𝑏 , se plafonează sau scade
o Scăderea forței necesare de apăsare pe braț se realizează datorită
creșterii forței electrodinamice rezultante din diferența între forța
suplimentară și forța de repulsie, 𝐹𝐹𝑖𝑖 − 𝐹𝐹𝑅𝑅
o Din figură se observă că pentru o valoare fixată a curentului, de
exemplu 100 kA, forța de apăsare necesară menținerii contactului
este de cca.200 N pentru o tulipă cu 4 brațe (2 perechi) scăzând la
cca.10 N pentru o tulipă cu 8 brațe (4 perechi)
o Pentru tulipe cu 8 sau mai multe brațe efectul forței electrodinamice
rezultante (𝐹𝐹𝑖𝑖 − 𝐹𝐹𝑅𝑅 ) se manifestă cu intensitate mai mare pentru
curenți peste 150 kA (se observă scăderea valorii necesare a forței
de apăsare pe braț în zona încercuită pe figură)
o Mărind numărul de brațe se pot realiza contacte stabile până la
curenți de ordinul 250 kA păstrând forța de apăsare pe braț la un
nivel tehnico-economic optim

12
Comportarea contactului în funcție de modul de trecere al curentului din tulipă în tijă
(a) Cu tendință de de deschidere (b) Cu tendinţă gripare de evitat

La un întreruptor, cele două piese de contact sunt înseriate în calea principală de curent cu ajutorul bornelor
camerei de stingere. Una dintre piese este mobilă, cealaltă este fixă. În cazul analizat, piesa mobilă este tija.
Ținând seama de sensul de mișcare al tijei (piesa de contact mobilă) în raport cu tulipa (piesă de contact
fixă) și de sensul de circulație al curentului pe traseele care rezultă din poziția reciprocă a celor două piese
de contact, se crează două situații posibile:
(a) FED rezultantă se opune forței de apăsare aplicată prin resoarte și determină o tendință de deschidere
a brațelor tulipei.
(b) FED rezultantă se adună cu forţa de apăsare a resoartelor și are tendinţa de a bloca contactul,
opunându-se acţiunii de deschidere a dispozitivului de declanşare. Din cauza acestor forţe, la
scurtcircuit se poate ajunge la griparea contactelor, motiv pentru care se evită această soluţie
constructivă
Pentru evaluarea diferitelor forțe de natură electrodinamică au fost luate în considerare
următoarele distanțe:
s – distanța dintre axele căilor de curent (C1) – (C0) respectiv căile de curent (C2) - (C0)
2s - distanța dintre axele căilor de curent (C1) – (C2)
13
 (a) Cu tendință de de deschidere (b) Cu tendinţă gripare de evitat

Tija – calea de curent (C0), parcursă de curentul 𝑖𝑖

Brațele diametral opuse ale tulipei –căile de curent (C1) respectiv (C2) sunt parcurse de curenții 𝑖𝑖/𝑛𝑛 (𝑛𝑛- numărul
de brațe al tulipei). Dacă considerăm căile de curent reduse la fire putem scrie
- FED între (C0) și (C1) respectiv (C0) și (C2) sunt de respingere - FED între (C0) și (C1) respectiv (C0) și (C2) sunt de
(curenții circulă în sens contrar); distanța este s/2 atracție (curenți de același sens)
𝜇𝜇0 2 𝑖𝑖 𝜇𝜇0 2 𝑖𝑖 2 𝜇𝜇0 2 𝑖𝑖 𝜇𝜇0 2 𝑖𝑖 2
𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝑖𝑖 = 𝐹𝐹10 = 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝑖𝑖 =
4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛
F01 respectiv F02 se adaugă forței de apăsare Fa F01 respectiv F02 se adună cu forța de apăsare Fa
- FED între (C1) și (C2) sunt de atracție (curenții circulă în același - FED între (C1) și (C2) sunt de atracție (curenți în
sens) același sens)
𝜇𝜇0 1 𝑖𝑖 𝑖𝑖 𝜇𝜇0 1 𝑖𝑖 2 𝜇𝜇0 1 𝑖𝑖 𝑖𝑖 𝜇𝜇0 1 𝑖𝑖 2
𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝐹𝐹21 = = 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝐹𝐹21 = =
4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛 𝑛𝑛 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛2 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛 𝑛𝑛 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛2
F21 respectiv F12 se adună cu forța de apăsare Fa F12 respectiv F21 se adună cu forța de apăsare Fa
- FED rezultantă pe unul din brațele tulipei (exemplu C1) - FED rezultantă pe unul din brațele tulipei
𝜇𝜇0 𝑖𝑖 2 2 1 𝜇𝜇0 𝑖𝑖 2 2𝑛𝑛 − 1 𝜇𝜇0 2 2 2 1
𝐹𝐹𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟,(𝑎𝑎) = − 𝐹𝐹𝐹𝐹 + 𝐹𝐹𝐹𝐹 = − 2 = 𝐹𝐹𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟,(𝑏𝑏) = 𝐹𝐹𝐹𝐹 + 𝐹𝐹𝐹𝐹 = 𝑖𝑖 +
4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛 𝑛𝑛 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛2 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛 𝑛𝑛2
Pentru 𝑛𝑛 > 1 , 𝐹𝐹𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟,(𝑎𝑎) este orientată în sensul Fa deoarece 𝜇𝜇0 𝑖𝑖 2 2𝑛𝑛 + 1
=
(2𝑛𝑛 − 1) > 0 deci 4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛2
𝐹𝐹𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟,(𝑎𝑎) se adună cu forța de apăsare aplicată prin resort (Fa) 𝐹𝐹𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟,(𝑏𝑏) se adună cu 𝐹𝐹𝐹𝐹

𝜇𝜇 𝑖𝑖 2 2
Diferența 𝐹𝐹𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟, 𝑏𝑏 − 𝐹𝐹𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟, 𝑎𝑎 = 0 > 0 Deci în cazul (b) forța cu care brațele tulipei apasă
4𝜋𝜋 𝑠𝑠 𝑛𝑛2
pe tija centrală va fi mai mare decât în cazul (a), de unde rezultă tendința de gripare a acestei configurații 14
Contact tulipă - piesa de contact fixă

Contact
asamblat
Piesa de
contact mobilă

Contact tulipă asamblat

forţa de apăsare asigurată cu resort precomprimat
15
 Contact tulipă cu braţe Contact tulipă cu braţe
trapezoidale şi forţa de tip deget şi forţa de
apăsare asigurată cu apăsare asigurată cu
resort resort precomprimat

Resoartele cu ajutorul cărora se aplică forța de apăsare NU aparțin căii de curent. Se evită circulația de
curent prin aceste elemente deoarece, urmare a efectului electrocaloric care determină creșterea
temperaturii, resoartele își pierd proprietățile elastice.
16
 Fig. 2a

Fig. 1

Fig. 1 – piesă de contact tip tulipă pentru un întreruptor cu ulei. Contactele INEL
principale sunt cele care asigură circulația curentului în regim normal de
Fig. 2b
funcționare. Sunt argintate pentru asigurarea unei rezistențe de contact de
valoare mică. Operația de deschidere se face în două etape (vezi schița):
(1) primul contact care este întrerupt fizic la momentul t1 este cel dintre piesa de
contact mobilă (tija) și brațele tulipei (contacte principale); continuitatea
galvanică rămâne în continuare asigurată de contactul fizic dintre tijă și
contactele de arc (CA închise).
(2) întreruperea contactului fizic dintre tijă și contactele de arc la momentul t2
finalizează deschiderea întreruptorului; arcul electric care apare în procesul
de întrerupere a circulației de curent este localizat pe contactele de arc
construite din tungsten (material de contact cu rezistență mare la acțiunea
arcului electric)
Fig. 2a – Piesă de contact de tip tulipă pentru întreruptor cu ulei puțin, curent
nominal 1600 până la 2000 A – vedere de sus
Fig. 2b – Vedere laterală a ansamblului din Fig. 2b. Forța de apăsare este LAME
aplicată prin sistemul de lame din oțel de arc rigidizate de inelul plasat în planul
median al ansamblului 17
Variante constructive pentru contacte tip tulipă
18
 Fig.3 Fig.4a

Fig.4b

Fig. 3 – Contact pentru întreruptor cu aer comprimat format din

piesa mobilă (tija) și piesa fixă (tulipa). Brațele tulipei îndeplinesc
funcția de contacte principale respectiv contacte de arc.
Fig.4c
Fig. 4a la 4c – poziții succesive ale pieselor de contact pe durata
operației de deschidere a întreruptorului.
(4a) – Întreruptor închis
(4b) – Contacte principale deschise, contacte de arc încă închise
(4c) – Întreruptor deschis (imaginea este preluată în dealiu de fig. 3

19
 Fig.6a

Fig.6b

Fig.5

Fig. 5 – Contact pentru întreruptor cu SF6. Contactele principale sunt complet separate de contactele de
arc și anume:
- Contacte principale (Cu placat cu Ag). Piesa fixă este de tip tulipă (poate fi văzută în dreapta
imaginii, parțial secționată) iar piesa mobilă este tija din stânga imaginii. Contactul dintre cele două
piese este contact prin presiune pentru asigurarea valorii corespunzătoare a rezistenței de contact
(pe suprafața tijei se pot vedea urmele lăsate de brațele tulipei în timpul deschiderii/închiderii
contactelor principale) Fig.6c
- Contactel de arc (tungsten). Piesa fixă este tija din tungsten din dreapta imaginii, solidară cu tulipa
din structura contactelor principale. Piesa mobilă este tulipa cu brațe din tungsten plasată în
interiorul tijei din structura contactelor principale.
La deschidere, contactele principale se deschid primele (fără arc electric la deschidere) după care se
deschid contactele de arc (deschidere cu arc electric).
La închidere ordinea este inversă – contactele de arc se închid primele (cu arc) urmate de contactele
principale (închidere fără arc electric).
Această construcție asigură conservarea contactelor principale de acțiunea arcului electric.
Fig. 6a la 6c – Poziții succesive ale contactului pe durata operației de deschidere a întreruptorului
(6a) – contactul este închis
(6b) – poziție intermediară : contacte principale deschise, contacte de arc pe punctul de a se deschide
(6c) – contact deschis
20
 Contacte de arc

Două tipuri constructive de contacte

pentru întreruptoare (CB) cu aer
comprimat
CB-închis

(Fig din stânga) – întreruptor cu aer

comprimat Dell-Alsthom.
Contactul tulipă (degete din cupru
placat cu argint) este contactul fix.
Două dintre degetele tulipei îndeplinesc
funcția de contacte de arc și sunt
realizate din tungsten.
Piesa mobilă de contact este tija din
cupru placat cu argint cu partea
superioară realizatădin tungsten
apare arc electric la

Cele trei imagini din fiecare figură

poziția în care

redau poziții succesive ale contactului

deschidere

pe durata deschiderii sale

(Fig din dreapta) – întreruptor cu aer
comprimat ABB din seria HPL
Atât piesa de contact mobilă cât și cea
fixă sunt masive având un profil special
proiectat pentru asigurarea
performanțelor întreruptorului.
CB-deschis

21
 5.2.2 – Contacte tip deget dispuse liniar
Reprezentare simplificată care conține și
caracteristicile geometrice ale configurației
fig. 1 fig. 2

Spre deosebire de contactul tulipă ale cărui brațe sunt distribuite pe periferia unui cerc,
ceea ce face ca FED suplimentare să fie egale pentru fiecare braț, la contactele tip
deget distribuite liniar, forțele suplimentare diferă de la o pereche de contacte la alta, în
funcție de poziția perechii în șir.
22
 Contacte tip deget dispuse liniar – FED rezultantă pe braţ
o La fel ca în cazul tulipei, FED care acționează asupra unui singur contact deget se calculează
ţinând seama şi de interacţiunea cu celelalte contacte. Suportul acestei forțe și modului ei vor
depinde de poziţia brațului în şirul de contacte.
Exemplu: Pentru a calcula FED suplimentară
fig. 3
care acționează asupra brațului cu număr de
ordine 6 trebuie luate în considerație FED de
Șir B interacțiune între acest braț și toate celelalte
brațe învecinate (1, 2, 3, ...10).
n – numărul de brațe (formează n/2 perechi)
l – înălțimea brațului
I – curentul total (se consideră curentul divizat
în mod egl între cele n braţe)

Șir A o Așa cum se vede din figură, există două tipuri de

FED de interacțiune:
i. între contactul analizat (în acest caz 6 din șirul A) și
oricare dintre contactele situate în șirul B; aceste
FED au componente pe dreapta care trece prin
centrele de greutate ale contactelor 1 și 6 care stau
față în față formând o pereche și pe dreapta care
trece prin centrele de greutate ale contactelor din
șirul A (axa șirului A)
ii. între contactul analizat și contactele din același șir
cu el (în cazul de față între contactul 6 și contactele
7-8-9-10; aceste FED au aceeași direcție – axa
șirului A
23
 Relații de calcul pentru componentele fig. 4
FED din categoria (i)
2
l I
Fy , jk = 0.102   cos α jk
d jk  n 
2
l I
Fx, jk = 0.102   sin α jk
d jk  n 
Relații de calcul pentru componentele
FED din categoria (ii)
2
l I
Fx, k 6 = 0.102  
dk 6  n 

o FED suplimentară pe braț rezultă din însumarea

componentele Fy,kj ale FED din categoria (i)
o Mărimea aceste forțe diferă de la un braț la altul
datorită dispunerii liniare a brațelor
o Cele mai mari valori ale forței suplimentare
corespund brațelor din mijlocul contactului (perechea fig. 5
3-8 în cazul considerat)
o Cele mai mici valori corespund perechilor de brațe
situate la cele două extremități ale contactului
(perechile 1-6 și 5-10)
o FED suplimentare sunt distribuite simetric față de
perechea de brațe plasată în mijloc
o Între brațele situate pe aceeași linie (1-2-3-4-5 și 6-
7-8-9-10) acționează și forțe de respingere care
rezultă din însumarea algebrică a FED din categoria
(ii) (Fx, jk) . Nici aceste forțe nu sunt egale între ele:
valorile cele mai mici (egale cu zero datorită simetriei
șirului de contacte) corespund brațelor din mijloc (3 și
8) valorile cele mai mari brațelor de la extremități (1,
5, 6 și 10)
24
 o În curent alternativ, divizarea curentului în N căi
paralele de curent desfăşurate liniar contribuie la
neuniformizarea densităţii de curent pe ansamblul
contactului (curentul care revine fiecărui braţ este
diferit de I/n).
o Pentru calculul FED suplimentare adăugate forței de
apăsare pe braț se foloseşte o relaţie care conduce la
valori ale forţei mai apropiate de cele reale

μ0 i2 
Fi =
3 s 
8 N ′  ⋅ + 1
 2 ′ 

o Relaţia pune în evidenţă dependenţa forţei Fi de două dintre caracteristicile

geometrice ale contactelor deget desfășurate liniar:
- lungimea pe care sunt distribuite braţele de contact (')
- înălţimea () a braţelor de contact

25
Contacte tip deget dispuse liniar utilizate
în construcția unui separator de MT

26
 Caracteristici constructive ale contactelor
CONTACT ELECTRIC
FIXE (staționare) MOBILE
piesele conductoarelor care se piesele conductoarelor care se ating se afla în mişcare
ating sunt în repaus una faţă cealaltă
Nedemontabil Demontabile De
Alunecătoare (glisante)
e (calitatea întrerupere
(nu există contactului permit deplasarea unei piese de contact faţă permit
interfață fizică este controlată de cealaltă fără a întrerupe circuitul deschiderea
între piesele de prin presiunea pieselor de
contact) pe suprafața contact,
întrerupând sau
de contact)
restabilind
circuitul
asamblare
mecanică
se utilizează la
folosind diferite
asamblate prin întreruptoare,
organe de Perie colectoare Cursor Troleu
sudare sau lipire contactoare,
asamblare:
relee etc
cleme, șuruburi,
buloane, etc.
- regim de lucru ușor folosite în folosite în folosite în se deosebesc
curent < 1 A, tensiune < 250 V construcția construcția tracțiunea prin putere de
- regim de lucru mediu colectoarelor potențiometrelor electrică, rupere, curent,
curent > 1 A, tensiune < 1000 V maşinilor reostatelor, etc. etc. tensiune, etc.
- regim de lucru greu electrice
curent > 1 kA, tensiune > 1000 V
27
 La toate tipurile de contacte

piesele care vin în atingere sunt apăsate cu o forţă

- la contactele fixe forța se aplică cu ajutorul şuruburilor, niturilor, etc.
- la contactele alunecătoare forța se aplică cu ajutorul arcurilor

După aspectul geometric al suprafeţelor de atingere se deosebesc:

(a) contacte punctiforme, atingerea se face într-un singur

punct (practic pe o suprafață cu rază mică. Din această
grupă fac parte contactele între doua sfere, între sferă şi
plan, între cilindri încrucişaţi etc. Se folosesc pentru
curenți de ordinul amperilor (relee, circuite electronice)
(b) contacte liniare, atingerea se face în lungul unei drepte
sau a unei curbe (practic pe o suprafață îngustă). Se
folosesc pentru curenți de ordinul sutelor de amperi.
Exemple: contact între un cilindru şi și un plan, o muchie
de prismă şi un plan
(c) contacte de suprafaţa, atingerea are loc pe suprafețe de
extinse. Se utilizează pentru curenți cu intensitate de
ordinul miilor de amperi (de exemplu contacte fixe la bare
colectoare)

la C1 – (S2) 28
Clasificarea contactelor după modul deplasării pieselor de contact
care fac legătura (prezintă importanţă din punct de vedere
constructiv şi funcţional)

a) contacte frontale,
deplasarea contactului mobil în momentul atingerii cu contactul fix se
face perpendicular pe suprafaţa de contact;
b) contacte alunecătoare (glisante),
deplasarea contactului mobil, aflat permanent în atingere cu contactul
fix, se face paralel cu suprafaţa de contact;
c) contacte de rostogolire,
atingerea suprafeţelor de contact se face prin rostogolire;
d) contacte de frecare,
închiderea sau deschiderea contactelor este însoţită de fricţiunea
suprafeţelor care vin în atingere;
e) contacte cu frecare şi rostogolire

29
 Contacte fixe demontabile (amovibile)
(a) - contact demontabil realizat cu bulon(*), şaibă şi piuliţă; utilizate în construcția sistemelor de bare colectoare
Bulonul este o tijă cilindrică prevăzută cu filet la
(*) -

unul sau la ambele capete, care servește la

asamblarea a două piese.
-- Buloanele se folosesc cu șaibe , cu rol de
protejare a zonei de strângere și de mărire a
suprafeței de contact. Șaibele contribuie la
asigurarea distribuției uniforme a forței de apăsare
Suprafata
pe suprafața contactului.
de contact -- Pentru siguranța asamblării se folosește o șaibă
electric Grower care asigură mentinerea fortelor de frecare
in filet chiar si in prezența unor sarcini axiale
variabile. Saibele Grower sunt executate asfel incat
colturile taieturii sa permita strangerea piulitei dar
sa se opuna desurubarii acesteia
-- Pentru asigurarea foței de apăsare pe suprafața
de contact electric asamblarea se face cu utilizarea
unei chei dinamometrice (chei care pot controla
momentul de torsiune).

Dacă forţa de strângere scade

apar încălziri locale
Imagine termografică care pune în evidență distribuția
temperaturii în zona de contact. Vizualizarea
termografică (cu camere sensibile la radiația infraroșie)
este o metodă folosită pe scară largă pentru controlul
stării contactelor fixe și demontabile. 30
Înnădire – aplicabilă la bare colectoare de secțiune dreptunghiulară; se
realizează prin suprapunerea pe o lungime determinată a două segmente de
bară și fixarea cu buloane trecute prin găuri executate în bare, ceea ce
neuniformizează distribuția densității de curent în zona de înnădire.
• Numărul de buloane depinde de dimensiunile barei.
• Execuția necesită găurirea precisă a barei și ajustaje bune mai ales când
înnădirea implică un pachet de bare (mai mult de două).
• Dezavantaje ale soluției:
− Datorită modului în care se aplică forța de apăsare, presiunea nu se
distribuie uniform pe suprafața de contact.
− În timpul funcționării, prin încălzirea și dilatarea barelor, buloanele de
strângere (realizate de regulă din oțel) sunt foarte solicitate, deoarece
dilatarea acestora este inferioară dilatării barelor colectoare (realizate
din cupru sau aluminiu).

• Pentru o valoare fixată a forței de apăsare aplicată înnădirii,

valoarea rezistenței de contact este de 20 până la 50 de ori mai
mare pentru bare de Al față de barele de Cu.
• Pentru piese de contact din același material (Cu sau Al), la
aceeași forță de apăsare, încadrarea Rc între valorile minime
respectiv maxime depinde de gradul de prelucrare al suprafeței
și de caracteristicile peliculei disturbatoare; diferențele care apar
în situația în care forța de apăsare este aceeași sunt până la un
ordin de mărime așa cum se vede din figură
• Pentru asamblări prin înnădire, rezistența de contact scade cu
creșterea forței de apăsare până la valori de ordinul 10 N dincolo
de care se stabilizează. În consecință standardele recomandă
asigurarea unei presiuni de contact în intervalul 7...20 N/mm2

31
 Derivaţie

La solicitările identificate pentru înnădiri, se

adaugă acțiunea forțelor electrodinamice care
rezultă din poziția celor două segmente de
bară. Sunt FED de respingere care tind să
deformeze înnădirea.

Eclisă

Asamblare demontabilă cu eclisă

În cazul îmbinării cu eclisă, găurile pentru montarea buloanelor sunt practicate în eclisă. Ca urmare,
distribuția densității de curent nu mai este perturbată. Masa suplimentară din zona joncțiunii contribuie,
prin inerția termică oferită, la stabilizarea temperaturii în zona de contact.
Asamblările cu eclisă ocupă mai mult spațiu și sunt mai scumpe.
32
Legătură flexibilă
curentul trece de la elementul fix 1 la elementul
mobil 2, prin legătura flexibilă 3.

Există foarte multe tipuri de legături flexibile în funcție de destinația lor. Cea
mai simplă se realizează din conductoare funie sau din benzi subțiri de cupru.
Legăturile flexibile se folosesc și la executarea compensatorilor de dilatare
ai barelor din stațiile electrice sau la conectarea unui echipament

33
Conectarea unui echipament (bornele de jos în
imagine) la sistemul de bare colectoare (sus) prin
legături elastice realizate din benzi de cupru
Legăturile elastice preiau și eforturile rezultate din
dilatarea / contracția pieselor rigide de contact.

34
Contact demontabil folosit la siguranţele fuzibile de înaltă tensiune (varianta 1)

Realizarea contactului electric de rezistenţă mică se

face între piesele 1 şi 2 din cupru argintat

Realizarea forţei de apăsare în contact se obţine

cu resortul 3 din oţel de arc

35
 Contact demontabil folosit la siguranţele fuzibile de înaltă tensiune (varianta 2)
Corpul siguranţei
(conține elementul fuzibil prin care se
realizează protecția la scurtcircuit)

Piesele de contact elastice

Piese de contact (din oţel de arc, argintate)
solidare cu corpul siguranței sunt montate pe izolatoare
suport din material compozit.
Piesă de contact elastică

Bornă

Izolatoare suport
din material Bornă
compozit

Soclu
Parte fixă a unei siguranţe prevăzută cu
contacte şi borne. Soclul cuprinde toate
elementele care asigură izolarea siguranţei

36
Contacte deget (două variante constructive)
se folosesc în special în construcţia separatoarelor de medie tensiune
Zona reprezentată
în desenele din
figurile (a) și (b)

1 – cuțit trapezoidal
2 – degete (din alamă)
3 – legătură flexibilă (pachet de lame din cupru
fixat pe contactul deget cu nituri sau șuruburi)
4 + 7 – resorturi elastice
5 – nit cu cap emisferic
6 – parte conductoare fixă (port-deget)
8 – bridă (cu cârlig și două aripi)

Părți componente: degetele de alamă (2) sunt apăsate de cuțitul trapezoidal (1) cu ajutorul arcului (7). Degetele sunt
legate de piesa conductoare fixă (6) prin legătura flexibilă (3). Arcul (7) presează degetul prin intermediul unui nit cu cap
semisferic (5), permițând astfel contactului deget să se adapteze liber pe suprafața cuțitului (1), realizând un contact mai
bun. Datorită legăturii rigide dintre degetul (2), lamele (3) şi resortul (7), contactul deget nu poate să se aşeze liber cu
toată suprafaţa sa pe suprafaţa cuţitului.
La contactul din figura b acest neajuns este înlăturat prin faptul că resortul (7) nu are legătură rigidă cu degetul (2) şi
presează pe deget prin intermediul piesei emisferice (5), dând astfel posibilitatea degetului să se aşeze liber pe cuţitul (1).
Degetul se îmbină prin nituire cu legătura flexibilă (3) şi cu brida (8), care are un cârlig şi două aripi. Brida limitează
deplasarea degetului în sus şi lateral dar nu-l împiedică să se aşeze liber pe cuţit.
37