COMPONENTELE PRINCIPALE ALE

TRADUCTOARELOR

2.1. Elementele sensibile ale traductoarelor (ES)

Elementele sensibile (ES) constituie partea cea mai diversificată a

traductoarelor. Acestea permit detectarea mărimii de măsurat din întreg
ansamblul de mărimi care acţionează în mediul înconjurător rejectând sau
reducând la un minim acceptabil influenţa celorlalte.
Dat fiind numărul şi marea varietate a mărimilor care intervin în procesele
automatizate şi care trebuie măsurate cu ajutorul traductoarelor, rezultă implicit
necesitatea unei multitudini de tipuri de elemente sensibile (ES), corespunzător
acestor aplicaţii.
Elementele sensibile se pot clasifica :
a) după principiul de conversie a mărimii fizice aplicate la intrare:
 elementele sensibile (ES) parametrice;
 elementele sensibile (ES) generatoare.
Principiul conversiei este important pentru studiul general al
traductoarelor şi evidenţierea fenomenelor fizice care stau la baza funcţionării
acestora (modul de conversie al mărimii de măsurat într-un anumit tip de
mărime electrică).
b) după natura mărimii fizice de măsurat:
 elemente sensibile (ES) pentru: deplasare, viteză, forţă, debit, radiaţie
etc.

2.1.1 Elemente sensibile de tip parametric

Elementele sensibile (ES) parametrice (sau modulatoare) se utilizează

atunci când mărimea de măsurat este pasivă, adică nu are asociată o putere
suficientă, sau fenomenul fizic pe care se bazează conversia nu permite
obţinerea directă a unui semnal electric. Se numesc elemente sensibile
parametrice deoarece mărimea de intrare (neelectrică) determină variaţia
proprietăţilor de material care sunt de natura unui parametru electric de circuit
(rezistenţa electrică, inductivitate, capacitate sau combinaţii ale acestora).

Pentru a pune în evidenţă aceste variaţii este nevoie de o sursă de energie

auxiliară care generează tensiune sau curent constant, a cărei valoare este
modulată de variaţia parametrului respectiv, obţinându-se astfel un semnal
electric ale cărei variaţii reproduc pe cele ale mărimii de măsurat.
Mărimile fizice de natură neelectrică din cele mai diverse domenii
(mecanică, chimie, termotehnică, radiaţii) pot fi convertite în mărimi de natură
electrică datorată legilor fizice care exprimă dependenţa parametrilor (R, L, C)
menţionaţi la anumite materiale (conductoare, semiconductoare sau dielectrice)
în raport cu aceste mărimi.
36 Capitolul 2

 Relaţii fundamentale care stau la baza funcţionării elementelor sensibile

parametrice sunt:

a) Rezistenţa electrică a unui conductor omogen:

l
R= ρ
S (2.1)
unde l – lungimea conductorului;
S – secţiunea conductorului;
 – rezistivitatea materialului.

b) Inductivitatea proprie a unui bobine (considerând circuitul magnetic

liniar):
2
N
L= n ;
lk
∑μs
k =1 k k (2.2)

unde N – numărul de spire al bobinei;

lk – lungimea circuitului magnetic (k);
k şi sk – permeabilitatea magnetică şi secţiunea mediilor ce formează
circuitul magnetic al bobinei.

c) Capacitatea unui condensator plan cu armături paralele:

ε⋅S
C= ;
d (2.3)
unde  - permitivitatea mediului;
S – suprafaţa activă comună a armăturilor;
d – distanţa între armături.

Pentru fiecare din cele trei elemente sensibile parametrice (R, L, C) se

vor prezenta tabelar atât fenomenele fizice pe care se bazează conversia
măsurandului, cât şi aplicaţiile recomandate.

1. Elemente sensibile (ES) rezistive (R)

Tabel 2.1.a
Fenomenul fizic pe care se bazează Aplicaţii (mărimi măsurate)
conversia
- variaţia lungimii conductorului (sau a  deplasări liniare şi
numărului de spire în cazul rezistorului unghiulare;
bobinat)  grosime;
37 Componentele principale ale traductoarelor

 nivel.
- variaţia rezistivităţii ( cu tempera-  temperatură;
tura (termorezistenţa , termistorul)  umiditate;
 concentraţie de gaze;
 viteză gaze (debit);
 vacuum.
- variaţia lui sub influenţa câmpului  câmpul magnetic;
magnetic (efect Gauss)  inducţie.
- variaţia lui sub acţiunea radiaţiilor  intensitate luminoasă;
(fotorezistenţe , fotoelemente)  flux luminos;
 deplasări (prin modulaţia
fluxului de radiaţii).
- variaţia lui l, S prin intermediul  forţă;
unui element elastic deformabil  presiune.
(tensorezistenţe, piezorezistenţe).

2) Elemente sensibile inductive (L)

Tabel 2.1.b

Fenomenul fizic Aplicaţii (mărimi măsurate)

- variaţia l, , S pentru porţiuni de  deplasări liniare;
circuit magnetic prin plasarea unor  dimensiuni piese;
armături feromagnetice (întrefier  grosime;
variabil, miez mobil).  nivel.
- variaţia l, , S prin asociere cu  acceleraţie;
elemente elastice, amortizoare, mase.  viteză;
 vibraţii.
- variaţia lui prin magnetostricţiune  forţă;
 presiune.

3) Elemente sensibile capacitive (C)

Tabel 2.1.c

Fenomenul fizic Aplicaţii (mărimi măsurate)

- variaţia d sau S prin deplasare  deplasări liniare sau
unghiulare;
 presiune.
38 Capitolul 2

- idem asociind cu un element elastic  altitudine.

- variaţia permitivităţii  dielectricului  nivel;
 grosime;
 umiditate (solide).

Elementele sensibile (ES) parametrice sunt foarte răspândite datorită

faptului că pot fi utilizate pentru conversia unei game foarte largi de mărimi cu
domenii de variaţie diferită.

2.1.2 Elemente sensibile de tip generator

Elementele sensibile de tip generator (sau energetice) sunt utilizate în

cazul mărimilor active, adică a acelor mărimi care asociază o putere ce poate fi
utilizată pentru conversie fără a afecta valoarea mărimii măsurate. Aceste
elementele sensibile (ES) furnizează la ieşire un curent, o tensiune sau o sarcină
electrică având variaţii dependente de intrare (x).
Pentru a influenţa cât mai puţin mărimea de măsurat, puterea luată de la
aceasta trebuie să fie cât mai mică. În practică se utilizează surse auxiliare de
energie pentru asigurarea unor performanţe ridicate şi pentru a permite a bună
adaptare de impedanţă cu circuitele receptoare din SRA.
În tabelul T 2.2 sunt date principalele tipuri de elemente sensibile –
generatoare, fenomenele fizice pe care se bazează conversia şi aplicaţiile
posibile.
Elementele sensibile (ES) de tip generator prezintă avantajul unei cuplări mai
uşoare cu adaptorul, cât şi structuri mai simple ale adaptorului, întrucât nu mai
necesită conversia unui parametru de circuit (R, L, C) într-un curent sau
tensiune – este vorba de elemente sensibile electromagnetice.
Elementele sensibile electrochimice şi piezoelectrice (şi chiar
fotoelectrice) impun cerinţe speciale, deoarece ele sunt considerate generatoare
de tensiuni electromotoare cu impedanţă internă foarte mare, ceea ce atrage
după sine condiţii severe pentru impedanţa etajului de intrare în adaptor cât şi
modul de realizare a conexiunilor electrice (rezistenţa de izolaţie foarte bună,
ecranare etc.).

Tabel 2.2
Tipul elementului Fenomenul fizic ce stă la baza Aplicaţii (mărimi
sensibil conversiei măsurate)
a) Electromagneti - generarea prin inducţie a - viteza de rotaţie
c tensiunii electromotoare sub (tahogenerator);
(de inducţie) acţiunea mărimii de măsurat. - debite de fluide;
- vibraţii.
39 Componentele principale ale traductoarelor

b) Termoelectric - generarea tensiunii - temperatură

termoelec-tromotoare prin
efect termo-electric (Seebek)
de contact între două metale
diferite.
c) Piezoelectric - polarizarea electrică a unui - forţe (dinamice);
cristal sub acţiunea unei forţe - presiuni
sau presiuni. (dinamice).
d) Magnetostrictiv - generarea tensiunii - forţe (dinamice);
electromotoare prin variaţia - presiuni
inducţiei remanente sub (dinamice).
acţiunea unei forţe asupra
materialelor magnetice.
e) Electrochimic - generarea tensiunii - concentraţia ionilor
electromotoare între doi de hidrogen (pH).
electrozi aflaţi la o distanţă ,
în soluţii cu concentraţii de
ioni diferite.
f)Fotoelectric - generarea unui curent - deplasări liniare
(fotovoltaic) electric pe baza fenomenului şi unghiulare;
fotoelec-tric extern sub - dimensiuni piese;
acţiunea unei radiaţii - viteză de rotaţie.
luminoase.

Observaţie:

Pentru proiectant şi constructor este utilă clasificarea după principiul de

funcţionare, dar pentru utilizator este mai convenabilă clasificarea elementelor
sensibile după mărimile fizice pe care ES le poate detecta.

În tabelul 2.3. este prezentată o succintă clasificare a ES după mărimile

fizice detectate.

2.2 Clasificarea elementelor sensibile după mărimile

detectate
Tabel 2.3
40 Capitolul 2

Mărimi fizice de
Mărimi fizice derivate Elemente sensibile, tipice
bază
- deplasare liniară; - rezistive;
- deplasare unghiulară; - inductive;
- lungime (lăţime); - fotoelectrice;
- grosime; - electrodinamice
DEPLASARE - strat de acoperire; (selsine, inductosine).
- nivel;
- deformaţie (indirect
presiune, forţă, cuplu)
- altitudine
- liniară; - electrodinamice
- unghiulară; (tahogenerator);
VITEZĂ - debit. - fotoelectrice;
- termorezistive.
- efort unitar; - rezistive;
- greutate; - inductive;
- acceleraţie; - capacitive;
FORŢĂ - cuplu, - piezorezistive;
- viscozitate; - piezoelectrice;
- vacuum - magnetostrictive.
- presiune (relativă; absolută)
- temperatură la suprafaţă - termorezistenţe;
(solide, fluide); - termistoare;
TEMPERATUR
- căldură- flux, energie; - termocupluri;
Ă
- conductibilitate termică. - complexe (dilatare +
deplasare)
- debit de masă; - Idem ca la forţă
MASĂ
- densitate.
- componente în amestecuri - termorezistive;
CONCENTRAŢ de gaze; - electrochimice;
IE - ioni de hidrogen în soluţii; - conductometrice.
- umiditate.
- luminoasă; - fotoelectric;
- termică; - detectoare în infraroşu;
RADIAŢIE
- nucleară. - elemente sensibile
bazate pe ionizare.

Observaţii:
1) - Acelaşi tip de element sensibil poate fi utilizat pentru detectarea unor
mărimi fizice foarte diferite. Explicaţia constă în aceea că urmărindu-se
conversia într-o mărime electrică, este firesc ca elementele sensibile pasive să
fie tot de tipul R, L, C, iar cele generatoare să furnizeze o tensiune, un curent
41 Componentele principale ale traductoarelor

sau o sarcină electrică. Al doilea argument constă în faptul că variaţiile

parametrilor R, L, C sau tensiunile şi curenţii generaţi depind, la rândul lor, de
o multitudine de factori care, în cadrul unor fenomene fizice convenabil
explorate (uneori cu elemente de cuplare adecvate) pot fi influenţate de diverse
mărimi.
2) - Pentru aceeaşi mărime fizică convertită pot fi utilizate mai multe tipuri de
elemente sensibile. Alegerea celor mai potrivite elemente sensibile de face în
funcţie de:
- gama de variaţie a mărimii măsurate;
- posibilitatea de cuplare la proces;
- factorii de mediu;
- performanţele impuse;
- factorii economici.

2.3 ADAPTOARE (AD)

Rolul adaptorului este acela de a converti semnalul generat de elementul

sensibil într-un semnal electric de ieşire (Y) de regulă unificat. Semnalele de
ieşire fiind unificate, rezultă că etajele de ieşire ale adaptoarelor sunt similare
pentru acelaşi tip de semnal unificat. Diferenţieri constructive apar pe partea de
intrare în traductoare, care recepţionează mărimile diversificate (ca natură fizică
şi domeniu de variaţie) furnizate de elementele sensibile.

2.3.1 Adaptoare pentru elemente sensibil de tip parametric

Ţinând seama că adaptoarele de acest tip transformă variaţiile

parametrilor R, L, C în tensiune sau curent electric, rezultă că etajele de intrare
în aceste adaptoare utilizează punţi de curent continuu sau alternativ,
funcţionând în regim dezechilibrat. La ieşirea punţilor de măsurare se obţine un
semnal de dezechilibru care este amplificat şi convertit (de etajul final al
adaptorului) în semnal unificat. Pentru a elimina influenţa perturbaţiilor se
utilizează (de regulă) o buclă de reacţie negativă astfel încât aceasta să includă
cât mai multe din blocurile componente ale adaptorului.
Dacă schema de măsurare sau elementul sensibil prezintă neliniarităţi
importante se prevăd în schema adaptorului blocuri de liniarizare (sub forma
unor generatoare de funcţii) plasate fie pe calea directă, fie pe calea de reacţie a
adaptorului.
Structura unui adaptor pentru un element sensibil rezistiv este prezentată
în figura 2.1:
42 Capitolul 2

Fig.2.1
SM – schemă de măsurare tip punte Wheatstone în curent continuu (regim
dezechilibat);
BC – bloc de comparaţie care calculează diferenţa între U = Ud – Ur ;
A – amplificator de tensiune continuă;
CTC – convertor tensiune – curent care asigură semnalul unificat de curent la
ieşire (IC= [2…10] mA sau [4…20] mA;
BR – bloc de reacţie negativă care furnizează tensiunea Ur, proporţională cu
semnalul unificat Ic. În unele cazuri blocului de reacţie i se ataşează şi un circuit
de liniarizare (BRL);
BL – bloc de liniarizare introdus atunci când este necesar să se compenseze
neliniarităţile generate de elementul sensibil sau puntea de măsurare.
În afara elementelor din schema bloc se prevăd şi surse de alimentare
necesare circuitelor utilizate. Alimentarea punţii Wheatstone necesită o
tensiune U0 foarte bine stabilizată, deoarece tensiunea de dezechilibru Ud este
influenţată de variaţia lui U0.
- A – poate fi de tipul cuplare directă sau cu modulare-demodulare, în funcţie
de valoarea tensiunii Ud , de condiţiile de adaptare a impedanţelor şi de
necesitatea separării galvanice.
- CTC – este realizat cu tranzistoare de putere (medie) deoarece
amplificatoarele integrate nu pot asigura la ieşire puterea necesară. (ex. 20mA
pe 600Ω). Conexiunile de tip Darlington sunt frecvent utilizate.
- BR – este realizat (de cele mai multe ori) dintr-un divizor rezistiv de tensiune
sau de curent;
- BL – realizat cu diode Zener, tranzistoare etc. care introduc în mod
intenţionat neliniarităţi de sens opus celor furnizate de elementele sensibile sau
de schemele de măsurare.

Observaţie: În cazul elementelor sensibile de tip inductiv sau capacitiv,

schemele de măsură sunt punţi de curent alternativ în regim dezechilibrat, iar
amplificatoarele de curent alternativ sunt de tip selectiv, acordate pe frecvenţa
de alimentare a schemelor de măsurare (a punţilor de curent alternativ).
Separarea galvanică este uşor de asigurat, utilizând transformatoare de cuplaj,
dar reacţia globală (cu cât mai multe elemente în buclă) şi liniarizarea devin
mai complicate.
43 Componentele principale ale traductoarelor

2.3.2 Adaptoare pentru elemente sensibile de tip generator

Acestea au în principiu aceeaşi structură ca în figura anterioară, (2.1), dar

lipseşte schema de măsurare (SM). Semnalul dat de elementele sensibile se
aplică direct la intrarea amplificatorului. Dacă există reacţie, comparaţia se
realizează într-un singur montaj diferenţial de tensiune. Întrucât lipseşte (SM)
care printr-o proiectare adecvată realiza şi o adaptare de impedanţă,
amplificatoarelor folosite în cadrul acestor adaptoare li se impun o serie de
cerinţe care sunt strâns legate de caracteristicile semnalului generat de
elementele sensibile. Cele mai frecvent întâlnite semnale generate de ES sunt :
- tensiuni continue de nivel foarte redus;
- tensiuni alternative cu frecvenţă variabilă în limite largi;
- tensiuni continue sau alternative obţinute de la surse cu impedanţă proprie
foarte mare.
Măsurarea tensiunii de nivel foarte redus (mV), cum este cazul
termocuplurilor, este afectată de deriva tensiunii de decalare datorită rezistenţei
sursei de semnal, care este relativ mică.
Exemplu: dacă termocuplul Pt. Rh-Pt are o sensibilitate de ordinul 10V/ºC,
iar amplificatorul are o derivă de tensiune de 15V/ºC, rezultă că la o variaţie a
temperaturii de 10ºC, deriva va fi de 150 V ceea ce corespunde unei erori de
temperatură de 15ºC, evident neacceptabilă.
Pentru reducerea derivelor, deci a erorilor de măsurare se utilizează
amplificatoare integrate de măsurare, cu performanţe ridicate care pot asigura
derive de 0,25 V/ºC sau 0,1V/ºC, la fel ca cele realizate de amplificatoarele
cu modulare-demodulare, dar mult mai ieftine şi mai simple.
În cazul traductoarelor electromagnetice (tahogeneratoare, traductoare
de debit cu turbină etc) care utilizează semnale alternative cu frecvenţă variabilă
în limite largi se folosesc amplificatoare de bandă largă 1Hz …10 6 Hz, care au
cuplaje RC între etaje şi au reacţie negativă, pentru a asigura liniaritatea şi
amplificări constante pe întreaga bandă.
Atunci când sursa de semnal a elementelor sensibile are rezistenţă sau
impedanţă internă foarte mare, de ordinul (108 …109 Ω) este necesar ca în
aceste situaţii măsurarea să se facă fără consum de putere de la sursa de semnal
(traductoare de pH, traductoare de debit electromagnetice, piezoelectrice). În
aceste cazuri amplificatoarele conţinute în adaptoare, numite amplificatoare
electrometrice, trebuie să aibă impedanţe de intrare de ordinul (1012 …1014)Ω.

Acest lucru se poate realiza utilizând:

 amplificatoare cu modulator utilizând diode varicap;
 amplificatoare realizate cu tranzistoare de tip MOS.
Celelalte blocuri funcţionale sunt aceleaşi cu cele descrise la adaptoarele pentru
ES parametrice.
44 Capitolul 2

2.3.2.1 Adaptoare utilizând scheme de măsurare

cu echilibrare automată
Măsurarea precisă a tensiunii sau a curenţilor de nivel scăzut (daţi de
elementele sensibile generatoare) se poate face cu scheme de măsurare de tip
compensator care realizează compararea tensiunii sau curentului respectiv cu
mărimi similare a căror valori pot fi reglate automat şi cunoscute cu precizie.
În acest fel măsurarea se poate face fără consum de putere de la
elementele sensibile, deci se elimină erorile sistematice de metodă. Întrucât
mărimile furnizate de elementele sensibile sunt variabile în timp, este necesar
ca operaţia de compensare cât şi echilibrarea punţilor să se facă automat. Astfel,
pentru o serie de traductoare la care se cer performanţe superioare, adaptoarele
se realizează sub forma unor compensatoare automate sau punţi cu echilibrare
automată.

A - Compensatoare automate
Schema de principiu a unui compensator pentru măsurarea tensiunilor de
nivel redus (cazul termocuplurilor) este prezentată în figura 2.2.

Fig. 2.2

Schema reprezintă un sistem automat în circuit închis (sistem de

urmărire) având ca intrare tensiunea U x (de la ES), iar ca ieşire deplasarea
unghiulară a axului servomotorului (SM). Acesta acţionează asupra cursoarelor
potenţiometrelor P1 şi P2 prin intermediul reductoarelor R1 şi R2 şi asupra unui
dispozitiv de indicare şi înregistrare (I ) pe diagrama (S). Tensiunea U x se
compară cu tensiunea UC (de comandă), culeasă de la potenţiometrul P 1 şi care
variază liniar cu poziţia cursorului. Diferenţa de tensiune U=Ux-UC este
amplificată de amplificatorul A şi aplicată servomotorului SM, care se roteşte şi
45 Componentele principale ale traductoarelor

prin reductorul R1 deplasează cursorul potenţiometrului P1, până când (Ux=UC),

deci (U=0). Simultan servomotorul (SM) antrenează dispozitivul de indicare
sau înregistrare (I), care se opreşte pe o poziţie la care se poate citi valoarea
mărimii măsurate. Asemănător, prin reductorul R 2 se antrenează cursorul
potenţiometrului P2, obţinându-se tensiunea de ieşire Ue =KUx , care poate fi de
natura unui semnal unificat, în domeniul [0…10] Vcc.
Observaţii:
Dacă Ue este culeasă între cursorul lui P2 şi altă poziţie (decât capetele
potenţiometrului) corespunzătoare unei valori de referinţă, atunci P2 + sursa
Ec
2 poate îndeplini funcţia de comparator pentru un SRA (sistem de reglare
automată) în care se află inclus traductorul. În acest caz , Ue = K(Uref - Ux) şi
reprezintă semnalul de eroare pentru SRA. Servomotorul (SM) având o
caracteristică de element integrator, compensatoarele respective sunt denumite
de tip integral. Caracterul integrator al servomotorului prezintă avantajul că la o
variaţie treaptă a mărimii de intrare eroarea staţionară este nulă.

B - Puntea cu echilibrare automată

Structura punţilor cu echilibrare automată este asemănătoare cu cea a

compensatoarelor automate, aşa cum se observă din figura 2.3.
Variaţiile R ale elementului sensibil rezistiv conduc la
dezechilibrarea punţii şi la apariţia tensiunii de dezechilibru Ud care acţionează
prin amplificatorul A, asupra servomotorului SM, astfel încât puntea să se
echilibreze prin deplasarea cursorului potenţiometrului P 1. În regim echilibrat
precizia măsurării depinde numai de precizia rezistenţelor R 1, R2, R3 şi P1,
E
eliminându-se erorile cauzate de variaţia tensiunii c1 (care intervine numai la
punţi dezechilibrate). De asemenea, se elimină şi erorile de neliniaritate, care
la variaţii mari R afectează puternic tensiunea Ud şi impun utilizarea circuitelor
de liniarizare. Semnalele de ieşire, indicarea sau înregistrarea valorilor mărimii
măsurate se realizează la fel ca în figura 2.2 (ca şi în cazul compensatorului).

Performanţe:
 precizia 0,25…0,5 %;
 deriva de temperatură 0,02%/ [° C ] ;
 eroarea la variaţia tensiunii de alimentare :  0,1% …  1%.
Datorită existenţei unor elemente în mişcare (role, reductor) –
performanţele în regim dinamic sunt reduse şi ca urmare astfel de adaptoare sunt
utilizate numai pentru procese lent variabile în timp (cu banda de frecvenţă f 
1Hz).
46 Capitolul 2

Fig. 2.3.

2.4 Traductoare numerice. Adaptoare pentru traductoare

numerice

În cazul reglării sau conducerii numerice a proceselor este necesar ca

traductoarele să fie prevăzute cu ieşiri numerice.
– Traductoarele numerice au semnale de ieşire compatibile TTL – care
reprezintă valoarea măsurată în cod binar sau binar codificat zecimal.
– Obţinerea semnalelor numerice la ieşirea traductorului este posibilă prin
utilizarea unor convertoare analog-numerice (C.A.N.) care să transforme
semnalul analogic (unificat) obţinut la ieşirea unuia din adaptoarele prezentate
anterior, într-un semnal numeric la ieşirea traductorului (figura 2.4).
Pentru conversia analog – numerică există convertoare realizate cu
componente discrete sau cu circuite integrate. Ţinând seama de principiile
funcţionale, cele mai utilizate CAN sunt:
a) C.A.N. cu reacţie:
– cu trepte egale de tensiune;
– cu aproximaţii succesive.
b) C.A.N. prin integrare.
C.A.N. sunt mult mai complexe decât adaptoarele (dar mai scumpe), deci
utilizarea lor trebuie să se justifice economic.
47 Componentele principale ale traductoarelor

Utilizarea C.A.N. este justificabilă dacă se folosesc circuite electronice de

multiplexare a ieşirilor analogice, astfel încât un singur C.A.N. să fie folosit
pentru măsurarea (conversia) mai multor semnale analogice.

Fig. 2.4 – Schema unui traductor cu semnal de ieşire numeric.

În comparaţie cu principiul de funcţionare al C.A.N. cu reacţie, unde ieşi-

rea C.A.N. se compară cu semnalul analogic de la intrare (care este afectat de
zgomot), în cazul C.A.N. prin integrare, acest dezavantaj este înlăturat.
C.A.N. prin integrare funcţionează astfel : ieşirea numerică (digitală) de-
pinde de valoarea integrală a mărimii analogice de intrare într-un timp bine sta-
bilit.
Cele mai utilizate C.A.N. prin integrare sunt cele cu dublă pantă, a căror
schemă este prezentată în figura 2.5:

Fig. 2.5
- Conversia mărimii analogice de intrare se realizează în două secvenţe. În
prima secvenţă tensiunea de intrare se aplică integratorului o perioadă de timp
(T1), determinată prin blocul logic de comandă. Deci rampa obţinută are durată
constantă şi pantă variabilă proporţională cu valoarea semnalului analogic de
intrare (Vin), figura 2.6.
- Sensul de creştere sau descreştere al rampei depinde de polaritatea
tensiunii de intrare. În a doua secvenţă i se aplică integratorului o tensiune de
referinţă care are sensul opus semnalului de intrare. Se va genera o rampă de
tensiune în sens opus primei rampe.
48 Capitolul 2

Fig. 2.6

Curentul de descărcare al condensatorului (încărcat după prima treaptă)

este constant în timp, panta rampei de descărcare este constantă, deci durata de
descărcare (T2) va fi variabilă, proporţională cu valoarea tensiunii la care s-a
încărcat condensatorul. Comparatorul C semnalizează sfârşitul descărcării
condensatorului, adică trecerea prin zero a tensiunii de la ieşirea integratorului.
Tensiunea de la ieşirea integratorului la sfârşitul primei secvenţe este:
T1
1 1
ΔV 1 T 1 = ∫
RC 0
V IN dt= V T ;
RC IN 1 (2.4)
Semnalul obţinut prin integrarea tensiunii de referinţă pe durata de descărcare T2
este:
T2
1 1
ΔV 1 T 2 = ∫
RC 0
V ref dt= V T ;
RC ref 2 (2.5)
Din egalitatea tensiunilor, exprimate prin relaţiile (2.4) şi (2.5), valabilă în
momentul t’ rezultă:
1 1 V IN T 1
V IN T 1= V ref T 2 ; se obtine: T 2 = ;
RC RC V ref (2.6)

Considerând referinţa constantă (Vref = ct.) se observă că durata de

descărcare (T2) variază liniar cu tensiunea de intrare. Deoarece T 1 este măsurat
cu un semnal de tact de frecvenţă f0 , iar mărimea sa este: T1= Nf0 ; unde N este
valoarea prefixată (arbitrar), iar T2 este măsurat cu aceeaşi frecvenţă având
valoarea: T2 = Nxf0 , din egalitatea anterioară (2.6) rezultă:
N
N x=V IN ⋅ ;
V ref (2.7)
49 Componentele principale ale traductoarelor

Deci, numărul de impulsuri (Nx) înregistrat în numărător este direct

proporţional cu tensiunea de intrare (VIN) dacă Vref şi valoarea lui N sunt
constante (prescrise).
În construcţia traductoarelor numerice prezintă interes deosebit
elementele sensibile care pot furniza la ieşire semnale periodice sinusoidale sau
impulsuri, a căror frecvenţă este dependentă liniar de mărimea de măsurat.
Conversia frecvenţei sau duratei în cod (numeric) poate fi realizată cu
ajutorul unor scheme de complexitate mai mică ca în figura 2.7.

Fig.2.7

Mărimea de ieşire din E.S. este convertită în frecvenţă sau durată de

impulsuri prin blocul CF (convertorul în frecvenţă). Semnalele obţinute sunt
aplicate circuitului de poartă CP care realizează funcţia “SI”. CP primeşte un
semnal de referinţă de la GT (generator de tact ) care, în cazul conversiei în
frecvenţă, reprezintă un interval de timp calibrat, iar la conversia în durată - o
frecvenţă calibrată. În acest mod, la ieşirea blocului CP rezultă un număr de
impulsuri, proporţional cu x, care este acumulat de numărătorul N, eventual
reţinut într-o memorie tampon (MT) şi transferat la ieşire sub formă numerică y N
- în codul necesar (de regulă binar sau binar codificat zecimal) de către un
decodificator adecvat (D). Blocul de control (BC) comandă funcţionarea, într-o
anumită succesiune logică, acelor trei blocuri din figură şi asigură modurile de
operare ale acestora.

2.5 Traductoare pneumatice

Aceste traductoare efectuează conversia mărimii de măsurat într-un sem-

nal calibrat de natură pneumatică (aer instrumental sub presiune). Traductoarele
pneumatice sunt destinate aplicaţiilor în care mediile de lucru prezintă pericol
de incendiu sau explozie şi nu permit utilizarea traductoarelor electrice. Difi-
cultăţile de transmitere a semnalelor pneumatice la distanţă determină utilizarea
traductoarelor pneumatice în instalaţii de automatizare sau agregate distribuite
pe o suprafaţă redusă. Adaptoarele acestor traductoare realizează conversia mă-
50 Capitolul 2

rimii furnizate de elementul sensibil în semnal pneumatic unificat (0.2…1) bar,

adică (20…100) kPa - cu o putere suficientă pentru transmitere la distanţă şi
prelucrare de către echipamentele pneumatice de automatizare.

2.5.1 Adaptoare pentru traductoare pneumatice

În funcţie de natura fizică a semnalului furnizat la ieşirea elementelor

sensibile adaptoarele pentru traductoare pneumatice - se realizează în două
moduri:
a) Sub forma unui amplificator de putere (presiune şi debit) alimentat, de
la o sursă de aer instrumental cu presiune de 1.4 bari, dacă E.S. generează la
ieşire semnal pneumatic.
b) Adaptoare care funcţionează pe principiul compensării forţelor sau
deplasărilor, dacă ES furnizează la ieşire deplasări sau forţe.
În figura 2.8 este prezentat adaptorul pneumatic, funcţionând prin
compensarea forţelor:

Fig.2.8

Semnificaţiile notaţiilor din figură sunt:

Fi – forţă de intrare generată de E.S.; V – ventil (robinet) ;

PA – punct de articulaţie; AP – amplificator de putere;
PC – pârghie de comparaţie; P – paletă (obturator);
BR – burduf de reacţie; D – duză (ajutaj);
Fi – forţă de intrare (în adaptor) SR – şurub pentru reglarea
de la E.S.; punctului (poziţiei) zero;
Fr – forţă de reacţie dată de BR.

Comparaţia forţelor Fi şi Fr se efectuează prin momentele pe care acestea

le exercită asupra pârghiei PC. Acţiunea forţei F i are ca efect apropierea paletei
51 Componentele principale ale traductoarelor

de ajutaj şi ca urmare se obţine o creştere a presiunii de ieşire (P e) şi implicit o

creştere a forţei de reacţie (F r). La echilibru între F i şi Fr rezultă că presiunea de
ieşire reprezintă valoarea forţei Fi.
Observaţie:
Deplasările punctelor de aplicaţie ale forţelor sunt foarte reduse (de
ordinul micronilor sau zecilor de microni). În figura 2.9 este prezentată schema
adaptorului pneumatic bazat pe compensarea deplasărilor. Forţele F i şi Fr
acţionează liber asupra pârghiei de comandă (PC) care nu are punctul de reazem.

Fig. 2.9

Notaţiile au aceeaşi semnificaţie ca la figura anterioară (adaptor prin

compensarea forţelor). În acest caz, deplasarea xi produsă de Fi este echilibrată
de deplasarea xr dată de forţa (Fr) a burdufului de reacţie (BR). Sistemul de pâr-
ghii este astfel construit încât permite deplasări mai mari (ca în cazul anterior)
ale punctelor de aplicare a forţelor Fi şi Fr , dar deplasarea diferenţială a paletei
(P) rămâne în domeniul redus (microni sau zeci de microni).
Ca urmare, adaptorul din figura 2.9 va avea o caracteristică mai liniară de-
cât cel prezentat în figura 2.8. Dintre cele două tipuri de adaptoare, în realizarea
traductoarelor este preferat adaptorul bazat pe compensarea forţelor, întrucât
prezintă următoarele avantaje:
 erori de neliniaritate şi histerezis reduse datorită deplasărilor foarte mici;
 rezistenţă ridicată la uzură, şocuri şi vibraţii.

Observaţie:
În ambele variante constructive se observă prezenţa dispozitivului duză –
paletă, care are funcţia de convertor deplasare – presiune şi se mai numeşte
preamplificator pneumatic.
Amplificatoarele pneumatice de putere (AP)pot fi de tipul:
52 Capitolul 2

- AP având consum continuu, care asigură o amplificare de presiune

A=(1015) pentru un debit de ieşire variabil între 1200…1600 Nl/h (normal -
litri pe oră);
- AP având consum intermitent, cu amplificarea: A=(1…5) la un debit de
ieşire variabil în domeniul: 1500…2500 Nl/h.

Consumul de aer instrumental este variabil în domeniul: 600…1000 Nl/h

– pentru AP ce funcţinează în regim continuu şi în domeniul: 150…400 Nl/h la
AP care funcţionează în regim intermitent.

2.6 Principii generale de alegere a traductoarelor

Alegerea traductorului, dintr-o gamă relativ extinsă oferită de firmele
constructoare, pentru o anumită aplicaţie necesară utilizatorului, reprezintă o
problemă tehnico – economică. Soluţia corectă ţine seama de particularităţile
funcţional – constructive ale traductoarelor, determinate de locul, rolul şi durata
de utilizare a acestora în automatizarea proceselor industriale.
Utilizând terminologia aplicată, în mod curent, în proiectarea şi construcţia
echipamentelor de automatizare, principalii factori care definesc eficienţa
economică a unui traductor sunt:
a) eficacitatea operaţională (E.O.);
b) costurile totale de utilizare(C.T.U.).
Variaţiile celor doi factori ce definesc eficienţa economică prin utilizarea
unui traductor sunt prezentate în figura 2.10:

Fig. 2.10

Eficacitatea operaţională a unui traductor exprimă modul în care acesta

satisface cerinţele impuse de aplicaţia căruia îi este destinat pe o perioadă de
utilizare fixată. În esenţă, acest factor exprimă capabilitatea traductorului
53 Componentele principale ale traductoarelor

(proprietatea acestuia de a-şi menţine performanţele nominale, pe durata

prestabilită de utilizare în cadrul echipamentului de automatizare).
Costurile totale de utilizare reprezintă suma cheltuielilor de achiziţie,
verificare şi instalare, cât şi cheltuieli de întreţinere în scopul menţinerii
eficacităţii operaţionale pentru durata de utilizare stabilită. Variaţia costurilor în
raport cu fiabilitatea traductorului este dată în figura 2.10.
Eficacitatea economică în alegerea unui traductor se poate exprima
simplu prin raportul Kef dintre eficacitatea operaţională (E.O.) şi costurile
totale de utilizare (C.T.U.)
EO
K ef =
CTU (2.8)

Alegerea traductoarelor prin prisma consecinţelor economice

determinate preponderent de anumite performanţe tehnice, necesită întocmirea
unui bilanţ tehnico-economic al măsurării. Precizia de măsurare influenţează
costurile traductoarelor, conform diagramelor din figura 2.11, care au
următoarele semnificaţii:
– curba a exprimă dependenţa cos-
turilor în funcţie de eroarea care
afectează măsurarea;
– curba b ilustrează costurile
provocate de lipsa de precizie;
– curba c exprimă suma valorilor
momentane din a şi b.
Curba a se exprimă printr-o
relaţie de forma:
−k
C=A⋅E (2.9)
unde: C = costul total al măsurării;
A şi k = constante specifice domeniului de măsurare şi categoriei de
aparate (traductoare) utilizate;
E = eroarea de măsurare.

Observaţie:
Elaborarea unei metodologii unitare de alegere a traductoarelor bazate pe
optimizarea unor criterii tehnico-economice şi corect formulate rămâne o
problemă deschisă pentru ingineria economică!…