CURS NR.

CAP.4 TEHNOLOGIA DEFORMĂRII PLASTICE

Deformarea plastică foloseşte proprietatea de plasticitate a materialelor metalice, adică

proprietatea lor de a căpăta, în anumite condiții, deformații remanente sub acțiunea unor forțe
exterioare, fără a se produce rupturi. Este un proces complex deoarece materialele au o structură
policristalină ale cărei grăunți au plane de alunecare orientate diferit de la un grăunte la altul.

4.1 Legile deformării plastice

Deformarea plastică se supune următoarelor legi:
1. legea volumului constant
2. legea prezenței deformațiilor elastice
3. legea minimei rezistențe
4. legea independenței energie de deformare de schimbarea formei corpului și de schema
mecanică de deformare
5. legea eforturilor suplimentare
6. legea similitudinii
1. În procesul deformării plastice, teoretic, nu se produc schimbări semnificative ale masei
semifabricatului de pornire pe durata de prelucrare.
2. Conform acestei legi, orice deformare plastică este anticipată și însoțită de o deformare
elastică, în funcție de mărimea efortului cu care se execută deformarea plastică (legea lui Hooke;
σ=ε·E);
3. Conform legii:
 dacă punctele materiale sunt supuse deformării, acestea se vor deplasa pe direcția în
care întâmpină cea mai mică rezistență;
 deplasarea punctelor de pe suprafața unui corp supus deplasării, se efectuează după
normala minimă la perimetrul secțiunii;
4. Pentru a realiza o anumită deformare a unui corp metalic, energia consumată este aceeași
indiferent de schema și etapele prin care se realizează aceasta.
5. Prin deformarea plastică a unui corp metalic, în afara tensiunilor principale vor apărea noi
tensiuni de tracțiune și compresiune care rămân în corpul obiectului deformat și după încetarea
eforturilor de deformare.
6. Pentru deformarea a două corpuri asemenea presiunea de deformare este aceeași.

4.2 Clasificarea procedeelor de prelucrare prin deformare plastică

Ecruisarea materialului
Starea de ecruisare a materialelor metalice deformate se datorează frânării deplasării
dislocațiilor favorizată de diverse obstacole.
Fenomenele de ecruisare sau recristalizare stau la baza clasificării procedeelor de deformare
plastică în:
 deformare plastică la rece (ecruisare fără recristalizare);
 deformare plastică la cald (după deformare are loc recristalizarea completă a structurii);
1
 În funcție de particularitățile tehnologice ale procedeelor de deformare plastică, acestea sunt:
 laminare;
 forjare: liberă şi în matriță;
 extrudare;
 tragere;
 prelucrarea tablelor: groase şi subțiri
 prelucrări speciale.
În funcție de viteza de deformare:
 prelucrări cu viteze mici (v<10m/s);
 prelucrări cu viteze mari (v>10m/s);
În funcție de mărimea și scopul deformării:
 deformare plastică în volum;
 deformare plastică superficială.

4.3 Prelucrarea prin laminare a produselor metalice

4.3.1 Principiul procedeului

Prin laminare se înțelege procesul continuu de deformare plastică ce se realizează între două
scule de formă cilindrică ce se rotesc în sensuri contrarii (laminarea longitudinală) sau de formă
tronconică sau bitronconică ce se
rotesc în același sens (laminarea
transversală), antrenând prin frecare
materialul metalic în spațiul dintre
cilindrii, spațiu ce se numește zonă
de focare sau de deformare
(fig.4.1).

Sc – proiecția ariei de contact pe

direcția de deplasare a
semifabricatului;
Lc – lungimea teoretică de contact;
AB – arcul de contact;
α – unghiul de contact;
R- raza cilindrului laminatorului.
H- grosimea inițială a
semifabricatului de pornire;
h – grosimea după laminare a
semifabricatului;
B0 – lățimea inițială a
semifabricatului de pornire;
B1 – lățimea semifabricatului după
laminare;

Fig.4.1 Schema de principiu a procesului de

laminare longitudinală

2
 4.3.2 Parametrii geometrici ai zonei de deformare și stadiul de laminare
Procesul este caracterizat de zona de deformare, avansul, forțele și momentele ce apar în
timpul laminării. Zona de laminare este definită ca fiind spațiul dintre secțiunea de intrare a
semifabricatului între cilindrii și secțiunea de ieșire dintre cilindrii laminorului. În această zonă are
loc modificarea continuă a formei și dimensiunilor secțiunii transversale a laminorului, de la forma
și dimensiunile inițiale, la forma și dimensiunile finale.
Procesul de laminare longitudinală are 3 stadii:
 stadiul I: semifabricatul este prins între cilindrii laminorului, când trebuie să se umple cu
materialul metalic zona de deformare; pentru a se realiza trebuie ca forțele de frecare pe
direcția de laminare să învingă forțele de respingere pe aceeași direcție;
 stadiul al II-lea: are loc procesul de stabilizare a laminării, când se umple zona de deformare
cu material metalic; această perioadă este caracterizată de variația continuă a reducerii de la
valoarea ∆h =H-H = 0 la valoarea maximă H-h=∆h;
 stadiul al III-lea: în care laminatul iese dintre cilindrii laminorului, când se produce din nou o
variație a valorii maxime a reducerii absolute ∆h=H-h la valoarea ∆h=h-h=0.

4.3.3 Produse ale laminării și procesul de obținere al acestora

Principalele produse obținute prin laminare sunt:
 bare de diferite forme și secțiuni;
 table groase și subțiri;
 table pentru țevi de diametru mare sudate;
 țevi și tuburi sudate;
 bare pentru tras la rece;
 țevi laminate;
 bare pentru sârme;
 profile L, T, Z, U;

4.3.4 Utilaje pentru laminare

Utilajul de bază la laminare este laminorul. Este format dintr-un sistem de utilaje care servește
atât la procesul de prelucrare prin deformare plastică în volum cât și la operațiile ajutătoare la
fabricarea laminatelor. Elementele componente de bază ale laminorului sunt: motorul electric1, caja
reductorului 3, caja roților de schimb 4 și caja laminorului 6 (fig.4.2).

Fig.4.2 Schema cinematică a unui laminor

1. motor electric; 2. cuplaj; 3. caja reductorului; 4. caja roților de schimb; 5. bare de antrenare;
6. caja laminorului; 7. cilindrii laminor; 8. semifabricat; ARD – angrenaj roți dințate; ARS –
angrenaj roți de schimb
3
 Modul de funcționare:
Mișcarea de lucru (de rotație) este primită de la motorul electric 1, cuplajul elastic 2, caja
reductorului 3, → ARD→caja roților de schimb 4→ARS→barele de antrenare 5→caja cilindrilor
laminorului 6→cilindrii laminorului 7.
Cilindrii laminorului sunt sculele utilajului. Aceștia pot fi netezi sau profilați. Fereastra din
cilindrii se numește calibru.
Clasificarea laminoarelor se face după mai multe criterii:
 după aliajul de prelucrat – laminoare pentru oțel, Cu, Al, Zn, etc.
 după temperatura de lucru – laminoare de prelucrare la cald sau la rece;
 după poziția cilindrilor în cajă - cu cilindrii orizontali, verticali, oblici).
 după sensul de rotație al cilindrilor de lucru:
 laminoare ireversibile;
 laminoare reversibile.
 după sistemul de așezare al cajelor de lucru:
 cu o singură caje;
 cu caje multiple;
 trenuri de laminoare.
 după destinație: degrosisoare (blumir, tagle, șleburi); de profile; de tablă; cu destinație
specială.

4.3.5 Tehnologia laminării țevilor

Cel mai productiv procedeu de obţinere a ţevilor fără cusătură din oţel este acela de laminare.
Se porneşte de la un semifabricat cilindric masiv, încălzit la 1200 0 – 13000, care este trecut printre
cilindrii poziţionaţi oblic ai unui laminor şi care se rotesc în acelaşi sens (procedeul Mannesmann).
Cilindrii acţionează împreună cu semifabricatul ca un gen de mecanism în care semifabricatul
se deplasează spre înainte pe o spirală elicoidală. În calea semifabricatului se poziţionează un dorn,
sprijinit rigid pe o bară, care suportă o forţă de compresiune provocată de înaintarea materialului.
Astfel, se realizează împingerea şi trecerea materialului printre cilindri şi vârful dornului. Perforarea
țaglei conduce la obținerea unui semifabricat numit eboșă cu ajutorul a doi cilindrii bitronconici
care se rotesc în același sens și au axa înclinată cu 5÷12° (fig.4.3). Forma dublu conică a cilindrilor
permite lărgirea orificiului central, datorită tensiunilor de întindere care apar. Prin aceasta, se reduc

Fig.4.3 Procedeu de obţinere a ţevilor prin laminare

4
foarte mult frecările, iar solicitările barei de susţinere a vârfului dornului de perforare sunt
diminuate. Îngrădirea şi orientarea deformaţiilor materialului perforat se realizează prin două patine
plasate în plan perpendicular pe cilindrii laminorului.
Procesul de laminare a ţevilor este prezentat în fig. 4.3.
Deoarece în ceastă fază rezultă un tub cu diametru mare şi pereţi relativ groşi, pe aceeaşi linie
de fabricaţie se continuă prelucrările prin deformare plastică la cald, cu scopul obţinerii unor ţevi cu
diametrul mai mic şi pereţi mai subţiri (fig.4.4).

Fig.4.4 Schema tehnologiei de fabricare a ţevilor

În semifabricatul tubular este introdus un dorn cu diametrul uniform pe toată lungimea. Prin
trecerea printr-un alt laminor se realizează reducerea diametrului exterior, precum şi uniformizarea
şi reducerea grosimii pereţilor, rezultând o ţeavă semifabricată care are încă un diametru mare.
După extragerea dornului se efectuează o nouă încălzire cu scopul obţinerii unei plasticităţi
maxime. Trecerea ţevii semifinite printr-un tren de laminare cu cilindri profilaţi determină
reducerea pas cu pas a diametrului şi a grosimii peretelui. În final, la semicald se realizează
curăţarea ţevilor şi calibrarea finală. În fig.4.5 este prezentată o linie de laminare continuă.

Întrebări de autocontrol
1. Ce este deformarea plastică?
2. Care sunt legile deformării plastice?
3. Ce este ecruisarea?
4. Clasificaţi procedeele de bază la prelucrarea prin deformare plastică.
5. Ce este laminarea?
6. Puteţi să schiţaţi schema de principiu a laminării?
7. Care sunt parametrii geometrici ai laminării?
8. Care sunt produsele finite ale laminării?
5
9. Puteţi să schiţaţi schema simplificată a unui laminor?
10. Care sunt componentele de bază ale unui laminor şi cum funcţionează acesta?
11. câte tipuri de laminoare cunoaşteţi?
12. Cum arată schema laminării ţevilor?
13. Descrieţi procedeul de laminare a ţevilor.
14. Puteţi să întocmiţi schema tehnologiei de fabricare a ţevilor?

Fig.4.4 Linie de laminare continuă