Încovoierea barelor drepte.

Eforturi

Capitolul 3
ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE

3.1. Diagrame de eforturi

În capitolul 2 au fost trasate diagrame care evidenţiau variaţiile forţelor de-a lungul
axelor barelor drepte.
În primul capitol al cursului a fost prezentată metoda secţionării, prin care s-au
evidenţiat componentele torsorului de reducere a forţelor interioare în centrul de greutate
al secţiunii respective. Semnele acestor componente, numite eforturi, se stabilesc în
conformitate cu convenţia de semne introdusă: pe faţa pozitivă a secţiunii sunt pozitive
eforturile dirijate în sensurile pozitive ale axelor de referinţă, iar pe faţa negativă sunt
pozitive eforturile cu vectori orientaţi în sensuri contrare faţă de axele sistemului Oxyz .
În cele ce urmează se adaugă unele consideraţii privind trasarea rapidă a
diagramelor de forţe tăietoare Tz şi de momente de încovoiere My la bare drepte solicitate
de forţe conţinute în planul vertical xz.
Pentru simplificarea scrierii se renunţă la indici, adică momentul încovoietor şi forţa
tăietoare se vor nota cu T şi M în loc de Tz şi My .

3.1.1 Relaţii diferenţiale între eforturi în cazul barelor drepte

Dintr-o bară în echilibru sub efectul sarcinilor exterioare şi al forţelor de legătură

exterioare (reacţiuni în reazeme) se izolează un element infinitezimal, de lungime dx
(Fig.3.1). Pe acest element sarcinile pz=p sunt considerate constante şi egale cu valorile
medii din intervalul [x, x+dx].

Fig. 3.1.

În secţiunile de la capetele elementului de bară acţionează eforturi, obţinute prin

reducerea încărcărilor ce acţionează pe zonele adiacente ale barelor.
Pe baza schemei din figura 3.1 au fost scrise ecuaţiile de proiecţii ale forţelor şi
suma de momente faţă de centrul de greutate al capătului din dreapta al elementului de
bară:

1
Încovoierea barelor drepte. Eforturi

∑ Fx = 0 : ( N + dN ) − N = 0 , (3.1)

∑ Fz = 0 : ( T + dT ) − T + p dx = 0 , (3.2)
dx
∑ M L = 0 : ( M + dM ) − M − T dx + p dx
2
= 0. (3.3)

Deoarece dx → 0 , ultimul termen din ecuaţia (3.3) este neglijabil faţă de ceilalţi. În final,
din aceste ecuaţii deducem
dN
= 0 , (3.4)
dx
dT
= −p , (3.5)
dx
dM
= T . (3.6)
dx
Din (1.6) se deduce o relaţie diferenţială între funcţiile p ,T , M , de argument x

d 2M dT
= = −p . (3.7)
dx dx
Pe baza relaţiilor (3.4-3.7) se pot formula următoarele concluzii:
 Dacă expresia funcţiei sarcinii p (x ) este un polinom de grad n, atunci T (x )
şi M (x ) vor fi polinoame, cu gradele n+1 şi, respectiv, n+2 .
Ca urmare:
a. Pe porţiunile de bară unde nu acţionează încărcare distribuită
( p = 0 ) forţa tăietoare T este constantă, iar momentul încovoietor M
are variaţie liniară.
b. Pe intervalele unde încărcarea este distribuită uniform ( p = const. )
forţa tăietoare T variară liniar, iar momentul încovoietor M are variaţie
parabolică.
 Diagrama de forţe tăietoare are un salt la trecerea peste o secţiune în care
este aplicată o forţă concentrată transversală, iar în diagrama de momente
încovoietoare apare discontinuitate (salt) unde acţionează un cuplu concentrat.
 Funcţia momentului încovoietor atinge valori extreme (maxime şi minime) în
secţiunile unde se anulează forţa tăietoare.
 Panta tangentei la curba ce dă variaţia forţei tăietoare este proporţională cu
modulul sarcinii distribuite, iar panta tangentei la curba de variaţie a
momentului încovoietor este proporţională cu modulul forţei tăietoare din
secţiunea respectivă.

 Momentul din secţiunea i+1 ( M i + 1 ) se poate calcula adăugând la momentul

din secţiunea anterioară i ( M i ) suma ariilor ( ATi − 1,i ) din diagrama de forţe
tăietoare pe intervalul [ xi , xi + 1 ] :

2
Încovoierea barelor drepte. Eforturi

xi + 1
M
i+ 1
= M
i
+ ∫T ( x) dx = M i + ATi − 1,i . (3.8)
xi

Această relaţie a fost stabilită pornind de la relaţia (1.6):

xi xi + 1
dM = T dx ⇒ M
i
= M0 + ∫T ( x) dx , M
i+ 1
= M0 + ∫ T ( x) dx ,
0 0

şi scăzând membru cu membrul ultimele două relaţii s-a obţinut relaţia (1.8).
Cu M 0 s-a notat momentul încovoietor ce acţionează la capătul din stânga al barei
(la x =0), care este totdeauna cunoscut.

!! OBSERVAŢII
 La reprezentarea grafică a variaţiei momentelor încovoietoare valorile pozitive se
plasează sub linia de referinţă, iar cele negative, deasupra acesteia (se acceptă
convenţia ca reprezentarea să se facă de partea fibrei întinse).

3.1.2 Diagrame la bare cu încărcări simple

a) Grinda simplu rezemată la capete, încărcată cu o forţă concentrată
Din ecuaţii de echilibru scrise pentru grinda din Fig.3.2 se determină reacţiunile:
Fb Fa
V1 = : V2 = .
l l
Având în vedere observaţiile de mai sus, pe intervalele 1-3 şi 3-2, pe care nu este aplicată
sarcină distribuită, forţa tăietoare este constantă:
Fb Fa
T1− 3 = V1 = ; T3 − 2 = V1 − F = − = − V2 .
l l
Se constată că în secţiunea 3 pe diagrama T apare un salt egal cu forţa aplicată în
această secţiune, F : ( T3, dr = T3, st − F ).
Momentul încovoietor variază liniar şi are la capetele intervalelor următoarele valori:
Fb
M 1 = 0; M 3 = V1a = a; M 2 = 0 .
l

Momentul încovoietor este maxim în dreptul forţei care solicită bara. Diagramele de
eforturi T şi M au forma din figura 3.2.

b) Grinda simplu rezemată la capete încărcată cu un moment concentrat

În acest caz (Fig.3.3) cele două reacţiuni sunt egale în modul şi au sensuri contrare:
M
V1 = − V2 = . T1 = V1 = T2 ; M 1 = M 2 = 0 .
l
În secţiunea 3 apare un salt pe diagrama de momente încovoietoare: M 3,st = V1a ;
M 3,dr = M 3, st − M = V1a − M = V2 b . Diagramele de eforturi sunt reprezentate în figura 3.3.
3
Încovoierea barelor drepte. Eforturi

Fig.3.2 Fig.3.3

c) Grinda rezemată la capete solicitată de o sarcină cu variaţie liniară

Se consideră o grindă simplu rezemată la capete, solicitată cu o sarcină cu variaţie
liniară din figura 3.4. Valorile reacţiunilor, determinate din ecuaţii de echilibru pentru
grindă, sunt:
ql ql
V1 = ; V2 = .
6 3
Intensitatea sarcinii variază liniar, între 0 (pe reazemul 1) şi q (pe reazemul 2), având într-
x
o secţiune oarecare x valoarea q x = q .
l
q x x ql qx 2
Atunci, în secţiunea x forţa tăietoare este T x = V1 − = − , iar momentul
2 6 2l
q x x x qlx qx 3
încovoietor M x = V1 x − = − .
2 3 6 6l
l
Forţa tăietoare este nulă în secţiunea x = , unde momentul încovoietor are valoarea
3
ql 2
maximă M max = .
9 3
Diagramele de eforturi au forma din figura 3.4.

4
Încovoierea barelor drepte. Eforturi

Fig.1.4

Aplicaţii
1. Admiţând că nivelul solicitării în cel mai încărcat punct al unei secţiuni este
determinat de modulul momentului încovoietor (care acţionează în acea secţiune), să se
stabilească poziţionarea simetrică optimă a reazemelor unei bare drepte de-a lungul
căreia acţionează o sarcină uniform distribuită (Fig. 3.5).

Fig. 3.5
5
Încovoierea barelor drepte. Eforturi

Se va demonstra că un moment M produce tensiunea de încovoiere de modul

maxim în punctul din secţiune cel mai depărtat de axa Cy, în timp ce tensiunea de forfecare
determinată de forţa tăietoare T este nulă în acelaşi punct. Ca urmare, se consideră optimă
amplasarea reazemelor care conduce la minimizarea modulului momentului încovoietor
maxim.
Datorită simetriei, reacţiunile sunt egale şi rezultă din ecuaţia de proiecţie a forţelor
pe direcţie normală pe axa barei
2 V − 2 pl = 0 ⇒ V = pl .

La capătul 1 al barei nu acţionează sarcină concentrată, deci forţa tăietoare este

nulă. În secţiunea 2 eforturile au valorile:
T2, st = − p x , T2, dr = T2, st + V = pl − px ; M 2 = − 0,5 ⋅ p x 2 .

La mijlocul barei forţa tăietoare este egală cu suma proiecţiilor forţelor din
intervalul 1-3 pe normala la axa barei
T3 = V − pl = 0 .

Momentul încovoietor se poate calcula aplicând relaţia (3.8), adică M3 se obţine

adăugând la M2 aria triunghiului din diagrama T (de pe intervalul 2-3)
M 3 = M 2 + 0,5 ⋅ p ( l − x ) 2 = 0,5 ⋅ p ( l − x ) 2 − 0,5 ⋅ p x 2 .

Continuând calculele în aceeaşi manieră şi aplicând regulile formulate în paragraful

3.1.1 au fost trasate diagramele din figura 3.5,b şi c.
Observaţie
Se constată că diagrama T este antisimetrică iar diagrama M este simetrică.
Observaţia este valabilă în toate cazurile când bara prezintă simetrie geometrică, de
rezemare şi încărcare faţă de normala pe mijlocul barei.
Pentru optimizarea poziţiei reazemelor se pune condiţia ca momentele de
încovoiere din secţiunile 2 şi 3 să aibă acelaşi modul. Această condiţie este echivalentă cu
relaţia M 2 + M 3 = 0 , care devine
− 0,5 ⋅ p x 2 + 0,5 ⋅ p ( l − x ) 2 − 0,5 ⋅ p x 2 = 0 ,

sau
2 x 2 − ( l − x) 2 = x 2 − 2 l x − l 2 = 0 .

Dintre cele două soluţii ale acestei ecuaţii x1,2 = − 1 ± ( )

2 l , este convenabilă doar
valoarea pozitivă x1 = 0,414 ⋅ l . Aceasta este cota ce asigură amplasarea optimă a
reazemelor barei.

2. În cazul barei având rezemarea şi încărcarea din schema prezentată în figura 3.6,a sunt
cerute diagramele de variaţie a forţei tăietoare şi momentului încovoietor.
La scrierea ecuaţiilor de echilibru, în locul sarcinii distribuite se consideră forţa
concentrată echivalentă de 5⋅1,2=6 kN.

6
Încovoierea barelor drepte. Eforturi

Fig. 3.6.
Din ecuaţiile de momente faţă de punctele 4 şi 1
− V1 ⋅ 1 + 4 ,5 ⋅ 0 ,8 + 2 ,1 − 6 ⋅ 0 ,4 = 0 , V4 ⋅ 1 − 2,1 − 6 ⋅ 0 ,6 + 4 ,5 ⋅ 0 ,5 = 0 ,
deducem V1 = 3,3 kN şi V4 = 4 ,8 kN.
Prin reducerea forţelor de la stânga în centrul de greutate al secţiunii curente au fost
stabilite forţele tăietoare
T1 = − 3,3 kN, T2 ,st = − 4 ,3 kN, T2 ,dr = 0 ,2 kN, T3 = − 2 ,3 kN, T4 ,st = − 3,8 kN, T4 ,dr = 1 kN,
T5 = 0 .
Într-o secţiune din intervalul 2-3, unde se anulează forţa tăietoare, momentul
încovoietor va lua valoare extremă. Dacă notăm cu λ distanţa dintre secţiunile 2 şi 2’
putem scrie expresia forţei tăietoare pentru intervalul 2-3
T23 ( λ ) = 0,2 − 5 ⋅ λ .

Din condiţia T23 (λ ) = 0 deducem λ = 0,04 m. Pe fiecare interval forţele tăietoare

variază liniar. Având în vedere că M1=0 şi aplicând formula (1.8) au fost calculate
momentele de încovoiere
M 2 = M 1 + 0,5 ⋅ 0 ,2 ⋅ ( − 3,3 − 4 ,3) = − 0 ,76 kN⋅m; M 2' = M 2 + 0 ,5 ⋅ 0 ,2 ⋅ 0,04 = -0,756 kN⋅m,
M 3,st = M 2' + 0,5 ⋅ 0,46 ⋅ ( − 2 ,3) = − 1,285 kN⋅m; M 3,dr = M 3,st + 2,1 = 0 ,815 kN⋅m,

M 4 = M 3,dr + 0 ,5 ⋅ 0 ,3 ⋅ ( − 2 ,3 − 3,8) = − 0 ,1 kN⋅m; M 5 = M 4 + 0,5 ⋅ 0,2 ⋅ 1 = 0 .

Curburile arcelor de parabolă au rezultat având în vedere că panta tangentei la curba de

variaţie a momentului încovoietor este proporţională cu modulul forţei tăietoare din
secţiunea respectivă. Ca urmare, unde forţa tăietoare se anulează panta este nulă, adică
tangenta este paralelă cu linia de referinţă a diagramei.

7
Încovoierea barelor drepte. Eforturi

3. Pentru o bară cotită plană (Fig. 3.7) sunt cerute diagramele de variaţie a forţelor axiale,
forţelor tăietoare şi momentelor de încovoiere.

Pentru determinarea reacţiunilor au fost scrise ecuaţiile de echilibru:

- suma forţelor proiectate pe orizontală
H6 − 2pl = 0,
- suma forţelor proiectate pe verticală
V1 + V6 − 3pl = 0,
- suma de momente faţă de articulaţia 6
V1⋅2l +2pl⋅0 − 3pl 0,5l = 0.
Au rezultat V1 = 0,75pl , V1 = 2,25pl , H6 = 2pl .
Pentru simplificarea calculului eforturilor au fost stabilite sensuri de parcurs pe
fiecare ramură. Pe primul traseu 1-2-3-4 au fost reduse forţele de la stânga secţiunii
curente. Pe ramurile 5-4 şi 6-4 au fost reduse forţele de la dreapta secţiunii curente.
Pe baza valorilor calculate la au fost trasate diagramele de eforturi din figura 4.7.

Fig. 3.7

Forţele tăietoare variază liniar în zona încărcată cu sarcină uniform distribuită şi

este constantă pe celelalte intervale.
În intervalul 3-4, la distanţa 0,75⋅l , s-a anulat forţa tăietoare iar momentul a atins o
valoare minimă locală.