Bare curbe 72

Capitolul 11. BARE CURBE

11.1. Generalităţi

Barele a căror axă longitudinală - adică succesiunea centrelor de

greutate ale secţiunilor transversale – este o curbă plană sau spaţială se
numesc bare curbe. În cadrul acestui capitol se studiază barele curbe
plane, deci cele care au axa longitudinală într-un singur plan. Se admite
că acest plan este totodată şi plan de simetrie pentru bară. Se pot întâlni
numeroase aplicaţii tehnice de acest fel: batiurile unor maşini, cârligele
de macara, zalele lanţurilor, inelele rulmenţilor etc.
Pentru stabilirea variaţiei tensiunilor în secţiunile barelor curbe
este necesară ca şi la barele drepte, cunoaşterea variaţiei eforturilor.
Relaţiile deduse pentru barele curbe diferă de cele de la barele drepte.
Din calcule a rezultat că pot fi considerate bare de curbură mare acele
bare la care raportul dintre raza medie de curbură şi înălţimea secţiunii
R
este mai mic decât 10 ( m < 10 ). În cazul în care acest raport este mai
h
mare decât 10 se consideră că barele curbe au curbură mică, iar eroarea
în cazul folosirii formulelor de la barele drepte nu depăşeşte 3 %.

11.2. Relaţii diferenţiale între eforturi

Într-o secţiune oarecare a unei bare curbe încărcată cu diferite

sarcini apar următoarele eforturi:
- momentul încovoietor M, care se consideră pozitiv când tinde să
mărească raza de curbură a barei şi negativ dacă tinde să micşoreze raza
de curbură;
- forţa normală (axială) N, care este pozitivă când produce
întindere şi negativă când produce compresiune;
- forţa tăietoare T, care se consideră pozitivă dacă roteşte
Bare curbe 73

secţiunea în sens orar.

Pentru a stabili relaţiile diferenţiale între eforturi, se separă o
porţiune din bară de lungime elementară ds, dintr-o bară curbă solicitată
de către o sarcină exterioară, uniform distribuită q, pentru o deschidere
elementară dφ – figura 11.1.
qds
q În secţiunile elementu-lui
de bară se introduc efortu-rile N,
ds
T şi M respectiv N + dN, T + dT
T
A B şi M+ dM.
M+dM
N N+dN
Întrucât bara se află în
M R echilibru sub acţiunea sarcinilor
T+dT
exterioare şi elementul de bară se
dϕ află în echilibru sub acţiunea
eforturilor din cele două sec-ţiuni
şi a sarcinii exterioare q.
Se scriu ecuaţiile de
O echilibru static: două ecuaţii de
pe direcţiile N şi T şi o ecuaţie de
momente în raport cu punctul B.
Fig. 11.1 Rezultă:

 dϕ
 N + q ds sin + ( T + dT ) sin dϕ − ( N + dN ) cosdϕ = 0
2

 dϕ
T − q ds cos − ( T + dT ) cosdϕ − ( N + dN ) sin dϕ = 0
 2
 dϕ
 M − NR ( 1 − cos dϕ ) + TR sin dϕ − q ds R sin − ( M + dM ) = 0
 2
(11.1)
Unghiul dφ fiind mic, se poate admite că sin dφ ≅ dφ, sin dφ/2
≅ dφ/2, iar cos dφ ≅ 1, relaţiile (11.1) luând forma:
Bare curbe 74

 dϕ
 q ds + T dϕ + dT dϕ − dN = 0
2

 − q ds − dT − N dϕ − dN dϕ = 0
 dϕ
TR dϕ − q ds R − dM = 0
 2
(11.2)
Neglijând infiniţii mici de ordinul doi, sistemul de ecuaţii (11.2)
devine:

 − d N + T dϕ = 0

 − N dϕ − d T− q d s= 0
 − d M + T Rdϕ = o

(11.3)
Ţinând seama că ds = R dφ, din (4.3) rezultă ecuaţiile diferenţiale
între eforturi:
 dN T
 ds = R

 dT N
 =− −q (11.4)
 ds R
 dM
 ds = T

În cazul particular al barei drepte când R = ∞, ds devine dx, se
obţin relaţiile diferenţiale deduse în cazul încovoierii barelor drepte:
Bare curbe 75

dT
 d x = − q
 (11.5)
dM = T
 d x

11.3. Construcţia analitică a diagramelor de eforturi

Diagramele de eforturi se construiesc scriind expresiile forţelor

normale, ale forţelor tăietoare şi ale momentelor încovoietoare în diferite
secţiuni şi calculând valorile acestora în punctele caracteristice. De
regulă, se lucrează în sistemul de coordonate polare care prezintă
avantaje evidente faţă de sistemul de referinţă cartezian.
Eforturile N, T şi M în cazul barelor curbe au definiţii similare cu
cele de la încovoierea barelor drepte. Astfel:
Forţa normală N – într-o secţiune oarecare a barei curbe este
egală cu suma proiecţiilor pe direcţia normalei la secţiune a tuturor
forţelor situate în stânga sau în dreapta secţiunii considerate.
Forţa tăietoare T – într-o secţiune oarecare a barei curbe este
egală cu suma proiecţiilor pe o direcţie perpendiculară pe normala la
secţiune ale tuturor forţelor situate în stânga sau în dreapta secţiunii
considerate.
Momentul încovoietor M – este egal cu suma momentelor, în
raport cu centrul de greutate al secţiunii, ale tuturor forţelor situate în
stânga sau în dreapta acesteia.
Convenţia de semne pentru eforturi rămâne aceiaşi ca la
încovoierea barelor drepte, cu precizarea că observatorul se va plasa în

F F
Τϕ
ϕ
Νϕ

−
Ν
ϕ

O
−F

−
Τ M

-FR

Fig. 11.2
Bare curbe 76

interiorul barei curbe, iar fibrele din exterior au rolul fibrelor superioare
de la grinzile drepte.
Pentru exemplificare, se consideră o bară curbă solicitată de o
sarcină concentrată F - figura 11.2 - eforturile în secţiunea care face
unghiul φ cu direcţia forţei sunt:

 Nϕ = − F s inϕ

 Tϕ = F c o sϕ (11.6)

 M ϕ = − F Rs inϕ
Diagramele de eforturi se trasează luând drept axă de referinţă axa
barei şi măsurând radial valorile eforturilor în diferite secţiuni. Eforturile
caracteristice sunt:

N= 0  N −= F
 π
pentru φ = 0
 T = F ; p e ϕ = n  T t = 0r u
 M = 0 2  M −= F R
 
11.4. Tensiuni în bare curbe

Eforturile N, T şi M produc în secţiunile transversale ale barei

curbe tensiuni normale (N şi M), respectiv tensiuni tangenţiale (T).
Bare curbe 77

σmin

e=yC

d2
C

h
n z
ds C1

y
C

d1
M n B1 n1 M +
B2 σmax
σ B σ
R2

∆(dϕ) y
R
r
R1

dϕ

ϕ)
dϕ−∆(d

O1

Fig. 11.3

Tensiunile normale produse de efortul axial se calculează cu

N
formula de la solicitările axiale: σ = .
A
Tensiunile tangenţiale produse de forţa tăietoare au valori mici,
fiind în general neglijabile.
Pentru a calcula tensiunile normale cauzate de efortul de
încovoiere se consideră un element de bară curbă, solicitat la încovoiere
pură de către momentul M – figura 11.3.
În figura 11.3 s-au făcut următoarele notaţii:
R1, R2 – razele de curbură ale fibrelor interioare şi exterioare;
R – raza centrelor de greutate CC1;
nn1- fibra neutră (suprafaţa neutră a barei);
r – raza de curbură a fibrei neutre;
e – excentricitatea (distanţa dintre axa centrelor de greutate şi axa
neutră).
Sub acţiunea momentului încovoietor M secţiunea din dreapta se
roteşte în mod relativ cu Δ(dφ) faţă de secţiunea din stânga considerată
fixă, iar fibra cu lungimea iniţială ds se va lungi cu Δds.
Deformaţia specifică are expresia:
Bare curbe 78

∆( ds ) y ∆( dϕ )
ε = =
ds ( r − y ) dϕ
(11.7)
Conform legii lui Hooke, tensiunile normale au expresia:
y ∆ ( dϕ )
σ = E ⋅ε = E ⋅ (11.8)
( r − y ) dϕ
Din relaţia (11.8) reiese că tensiunea normală σ, variază pe
înălţimea secţiunii după o lege hiperbolică.
Pentru a stabilii relaţia dintre tensiunile σ, ce iau naştere în
secţiunea barei şi momentul încovoietor M, se scriu ecuaţiile de echilibru
în secţiunea barei:

 σ d A= N = 0
 ∫A

 ∫A z σ d A= 0 ( d a to rit
ă sim e tre) i

 ∫ y σ d A= M
A
(11.9)
În prima ecuaţie ecuaţie se înlocuieşte σ din relaţia (11.8), astfel:
E ∆( dϕ) y E ∆( dϕ) y
∫A σ dA =∫A d ϕ ⋅ r − y dA = d ϕ ∫A r − y dA =0
(11.10)
care este satisfăcută dacă:
y
∫A r −y
dA = 0 (11.11)
Prin efectuarea integralei (11.11) se obţine valoarea razei de
curbură r, specifică tipului de secţiune.
Prin rezolvarea integralei din a treia ecuaţie se obţine momentul
încovoietor M.

y ∆( dϕ) E ∆( dϕ) y2
M =∫ y σ dA =∫ y E dA = ∫ dA
A A ( r − y ) dϕ dϕ A r −y
(11.12)
Ţinând seama de relaţia (11.11), integrala se poate rezolva printr-
Bare curbe 79

un artificiu de calcul după cum urmează:

y2 y 2 + ry − ry y ( r − y) ry
∫A r − y dA = ∫A r − y dA = ∫A r − y dA + ∫A r − y dA =
−

y
= − ∫ ydA + r ∫ dA = − ∫ ydA = − yc A = e A (11.13)
A Ar− y A

Înlocuind în (11.12) relaţia (11.13) rezultă:

E ∆( dϕ) E ∆( dϕ) M
M= eA sau =
dϕ dϕ eA
(11.14)
Relaţia (11.14) înlocuită în (11.8) permite obţinerea expresiei
tensiunii normale în bare curbe solicitate la încovoierea pură.
M y
σ= ⋅ (11.15)
e A r −y
Tensiunile sunt maxime în fibrele extreme. Astfel, pentru y = d1,
în fibra interioară tensiunea are expresia:
M d1 M d1
σmax = ⋅ = ⋅
e A r −d1 e A R1
(11.16)
iar în fibra exterioară, pentru y = - d2:
M d2 M d2
σmin = ⋅ =− ⋅
e A r +d 2 e A R2
(11.17)
În cazul, în care în secţiunea barei există şi forţa normală, prin
suprapunerea efectelor se găseşte relaţia:
N M y
σ= + ⋅
A e A r −y
(11.18)
Pentru a putea aplica relaţia (11.18) trebuie cunoscută raza r, care
se determină din ecuaţia (11.11), astfel:
Bare curbe 80

y y +r −r r −y r
∫A r −y
dA =∫
A r −y
dA =−∫
A r −y
dA +∫
A r −y
dA =

dA
=−A +r ∫
A r −y
=0

A
sau r=
dA
∫A r −y
(11.19)

Calculul razei de curbură pentru secţiunea dreptunghiulară.

Pentru secţiunea dreptunghiulară (Fig. 11.4) A = b h, iar dA = bdy.

Făcând aceste înlocuiri în (11.19) rezultă:
b

C
h

nO n z
e
R2

y
r
dy
R1

Fig. 11.4
bh h h
r= = =
dy r +d 2 R
ln 2 (11.20)
−d 2
b∫ ln
d1 r −y r −d1 R1

Similar se pot calcula razele r şi pentru alte secţiuni. În tabelul 11.1 sunt
date relaţiile de calcul a razei r pentru diferite secţiuni ale barelor curbe.

11.5. Exemple de calcul

Bare curbe 81

11.5.1. Bara curbă de secţiune dreptunghiulară, este solicitată ca

2 F2 + 60 KN
în figura 11.5 de
către forţele
F1 concentrate F1 şi F2.
ϕ
Nϕ - Μϕ Cunoscând F1 = 120
-
1 kN; F2 = 60 kN; σa =
-120 KN -27 KNm 150 MPa; R = 150
mm; h = 100 mm;
Fig. 11. 5

Tabelul 11.1
r- raza decurbură a fibrei neutre
A- aria secţiunii
R- raza de curbură a axei geometrice

b B+b d
h
r= 2
BR e − bR i R e
c ln − (B − b) d2
h Ri c r=
n n  
h

n n 4 2R − 4R 2 − d 2 
 
Re
e2

B 2b + B
R

e2 = h
r

3(B + b)
r
Ri

A
r= h2
c   r=
h

 2 d2 D2  n  2 
n n 2π  R − − R2 − n 4 2R − 4R 2 − b 2 
 4 4   
 
b
D
R
r

R
r

b3
b2 b2/2 b2/2
h3

b2
h2

h2

C C C

n n
Re
h1

h1
Re

b1 b1
a

b1
R

r
r

b1h1 + b 2 h 2 b1h1 + b 2 h 2 + b3h 3

r= r=
a

a c R
Ri

a R b1ln + b 2ln + b3ln 2

b1ln + b 2ln 2
Ri

R1 a R1 a c

Se cere:
a) calculul şi trasa-rea diagramelor de eforturi;
Bare curbe 82

b) calculul lăţimii b a secţiunii

Rezolvare:
a) Pentru dimensionarea barei se va lua în considerare numai
efectul forţei normale şi a momentului încovoietor. Efectul forţei
tăietoare fiind neglijabil se vor construi numai diagramele de forţă
normală şi moment încovoietor.
Eforturile în secţiunea care face unghiul φ cu forţa F1 sunt:

 Nϕ = − F1 s i nϕ + F2 c o ϕs

 M ϕ = − F1 R s i nϕ − F2 ( R − R c o ϕs )
pentru φ = 0

 Nϕ = F2 = 6 0kN

 M ϕ = 0
π
pentru ϕ= :
2

 Nϕ = − F1 = − 1 2 0kN

 M ϕ = − F1 R − F2 R = − 2 7kN ⋅ m
Cu expresia (11.20) se obţine:

h 100 100 100

r= = = = =144 ,27 mm
R2 h 200 ln 2
ln R+ ln
R1 ln 2 100
h
R−
2
Cu (11.13) se determină e = - yc = R – r = 150 – 144, 27 = 5,73
mm şi apoi d1 = (r – R1) = (144,27 – 100) = 44,27 mm şi d2 = - (R2 – r) = -
(200 – 144,27) = - 55,73 mm.
Din diagramele de eforturi rezultă că secţiunea cea mai solicitată
este cea din încastrare.
Bare curbe 83

Din relaţiile (11.16) şi (11.18) rezultă:

N M d1 120 ⋅10 3 27 ⋅10 6 44 ,27
σint =σmax = + ⋅ =− − ⋅ =
A e A R1 A A ⋅5,73 100
10 4  27 ⋅ 44 ,27  220 ,6 ⋅10 4
= −12 −  =− MPa
A  5,73  A

N M d2 120 ⋅10 3 27 ⋅10 6 55 ,73 119 ,3 ⋅10 4

σext =σmin = − ⋅ =− + ⋅ = MPa
A e A R2 A A ⋅5,73 200 A
Din condiţia de rezistenţă:
220 ,6 ⋅10 4
σmax = ≤σa
A
220 ,6 ⋅10 4
Anec = =14706 ,67 mm2
150
Anec = bnec h

de unde:
14706 ,67
bnec = =147 ,07 mm
100
Se alege bef = 148 mm, pentru care
h tensiunile în fibrele interioare şi
R1 d1 d2 exterioare au valorile .
y O C
b

z
r e
R
R2
80,61 M Pa
+
-
σ

-149,05 M Pa

Fig. 11.6
Bare curbe 84

220 ,6 ⋅10 4
σint =− =−149 ,05 MPa
100 ⋅148
119 ,3 ⋅10 4
σext =− =80 ,61 MPa
100 ⋅148
Figura 11.6 se prezintă variaţia tensiunilor efective, în
secţiunea din încastrare.