Dinamita

Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San

Remo) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a
inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii
Nobel.
Între timp tatăl său pune pe picioare o companie în St. Petersburg, Rusia. El
furniza echipament militar armatei rusești și îi convinge pe generalii ruși de
utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor
britanice. Minele construite de Immanuel Nobel au ținut la distanță flota britanică
în timpul războiului Crimeei (1854-1856).
În 1842 Immanuel își poate permite să-și aducă familia în St. Petersburg. Aici,
fiilor săi li se predă științele naturii, limbi străine și literatură. La 17 ani Alfred
vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza și germana. Era atras
deopotrivă de literatura engleză și de „științele exacte” cum ar fi fizica sau
chimia. Timp de doi ani Alfred avea să viziteze Suedia, Germania, Franța și
Statele Unite. La Paris are șansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit
pe atunci, T.J. Pelouze. Aici îl întâlnește pe tânărul chimist italian Ascanio
Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv
deosebit de puternic și de instabil.Era interesat de nitroglicerina si studierea
acesteia. Datorită pasiunii sale pentru călătorii Hugo l-a denumit „cel mai bogat
vagabond al Europei”. Cu timpul Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în
peste 20 de țări, iar când nu călătorea lucra intens în laboratoarele sale.
 Istoria dinamitei
Cuvântul „dinamită” provine din grecescul „dynamis”, ce înseamna „putere”, iar inventarea acestui exploziv îi
aparţine în exclusivitate lui Alfred Nobel, care a folosit-o pentru prima data în 1866.
Nobel, care încercase multe materiale capabile să declanşeze explozii, a descoperit că un minereu siliconic
poros numit kiselgur absoarbe o cantitate semnificativă de nitroglicerină, rezultând un proces mult mai sigur
în exploatare decât amestecul său anterior. Însă acest amestec, pe care Nobel l-a numit Dinamita nr.1, nu
era atât de puternic pe cât îşi dorea, deoarece kiselgurul nu contribuia cu nimic la puterea explozivului, ba
chiar îi reducea efectul, absorbind energia calorică ce ar fi trebuit să intensifice explozia. Nobel l-a înlocuit cu
alte ingrediente naturale active, precum pasta de lemn – ca absorbant, şi o sare. Aceste transformări i-au
permis lui Nobel nu numai să îmbunătăţească eficacitatea explozivului, dar şi să poată prepara explozivi de
diferite puteri. Pentru a putea determina apariţia exploziei, Alfred a brevetat o altă invenţie, un detonator care
permite activarea dinamitei prin aprinderea unui fitil. Descoperirea lui Nobel demonstrează că dinamita
depășește cu mult puterea de explozie a prafului de pusca. Dinamita este mai ușor de transportat decât
nitroglicerina pură. Are o putere de explozie considerabilă, ceea ce a determinat utilizarea ei în industria
miniera, la construirea drumurilor și tunelelor prin munți etc. Există foarte multe rețete de dinamită pentru
diferite aplicații, de diferite puteri în funcție de concentrația de nitroglicerină.
 Utilizare
Descoperirea lui Nobel demonstrează că dinamita depășește cu mult puterea de
explozie a prafului de pușcă. Dinamita este mai ușor de transportat decât
nitroglicerina pură. Are o putere de explozie considerabilă, ceea ce a determinat
utilizarea ei în industria minieră, la construirea drumurilor și tunelelor prin munți etc.
Există foarte multe rețete de dinamită pentru diferite aplicații, de diferite puteri în
funcție de concentrația de nitroglicerină.
În ultimele decenii, dinamita a fost înlocuită cu nitratul de amoniu care este mai ieftin
de produs și are o siguranță mai mare la manipulare, având aceeași putere de
explozie ca și dinamita.
Proiect realizat de Negres Radu

Clasa a X-a G