Încovoierea barelor drepte.

Tensiuni

Capitolul 3
ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE

- III -

3.3. Calculul tensiunilor

O bară este solicitată la încovoiere dacă în secţiunea transversală acţionează un

moment al cărui vector este perpendicular pe axa barei. Încovoierea este rezultatul
acţiunii unor sarcini transversale asupra unor bare relative zvelte, aşa cum sunt grinzile de
susţinere a planşeelor, grinzile podurilor, osiile vagoanelor, paletele turbinelor şi
compresoarelor axiale, arcurile în foi şi chiar aripile unor avioane. Aceste sarcini produc în
secţiunea transversală a barei atât moment încovoietor cât şi forţă tăietoare şi se spune
că bara este solicitată la încovoiere simplă. Dacă acţionează numai un moment
încovoietor se spune că bara este solicitată la încovoiere pură. Dacă vectorul moment
este dirijat în lungul unei axe centrale de inerţie a secţiunii care însă nu este şi axă
principală, atunci se spune că bara este solicitată la încovoiere oblică.

3.3.1. Încovoierea pură. Formula lui Navier

Analiza tensiunilor produse într-o bară dreaptă (Fig. 3.18) în condiţiile când
acţionează numai un moment încovoietor, celelalte eforturi fiind nule (încovoiere pură) se
va baza pe următoarele ipoteze:
 materialul din care este executată bara este omogen, izotrop şi liniar elastic (este
valabilă legea lui Hooke);
 barele au secţiune constantă (nu există concentratori de tensiune);
 solicitarea este produsă prin încovoiere cu un moment constant de-a lungul axei
barei;
 sarcinile care solicită bara sunt conţinute în planul vertical xz, care este un plan de
simetrie al acesteia (rezultă că axa Cz este axă de simetrie a secţiunii
transversale)
 lungimea l a barei este mult mai mare decât înălţimea h a secţiunii (l>5h);
 experimental se demonstrează că este valabilă ipoteza secţiunii plane (ipoteza lui
Bernoulli).

Fig. 3.18.

1
Încovoierea barelor drepte. Tensiuni

Unghiurile drepte nu se modifică, deci nu apar tensiuni tangenţiale ci numai

tensiuni normale σx=σ.
Experimental s-a demonstrat că axa barei se curbează dar nu îşi modifică
lungimea. De aceea, Cx este numită fibră neutră a barei. De fapt, există o suprafaţă
neutră care intersectează secţiunea pe axa Cy, care este numită axă neutră a secţiunii.
Arcele de curbă a1b1 şi m1n1 se aproximează cu arce de cerc de raze ρ,
respectiv ρ+z .
ab = mn = a1b1 = ρ dϕ , (3.48)
(
m1n1 = ρ + z dϕ . ) (3.49)

Deformaţia specifică a fibrei curente mn este

εx=
m1n1 − mn
=
( ρ + z ) dϕ − ρ dϕ =
z
. (3.50)
mn ρ dϕ ρ

Având în vedere legea lui Hooke, se deduce

E
σ = Eε x =
z . (3.51)
ρ
Se scriu ecuaţiile de echivalenţă statică între eforturi şi tensiuni (Fig.3.19), care
conduc la următoarele concluzii:

(∑ ) ∫ σ x dA = Eρ ∫ zdA = Eρ S y = 0 ⇒
Fx = 0 : S y = 0 , condiţie îndeplinită dacă sistemul de
A A
axe este central;

(∑ Mz = 0 :) ∫σ x dA ⋅ y =
E
∫
ρ A
E
yzdA = I yz = 0 ⇒ I yz = 0 ,
ρ
condiţie îndeplinită dacă
A
sistemul de axe este principal (dacă axa Cz este axă de simetrie a secţiunii atunci sistemul
Cyz este şi principal);

(∑ M y = 0) : M y = ∫ σ x dA ⋅ z =
E 2
∫
E
z dA = I y . (3.52)
A
ρ A ρ

Ultima ecuaţie exprimă egalitatea dintre efortul My şi suma momentelor forţelor

interioare σ x dA în raport cu axa Cy.
Rezultă
1 My
= , (3.53)
ρ EI y

şi, din (3.51), se deduce formula lui Navier

My
σ = ⋅z . (3.54)
Iy

2
Încovoierea barelor drepte. Tensiuni

Fig. 3.19 Fig. 3.20

Tensiunea de modul maxim apare în punctul secţiunii periculoase situat la cea mai
mare distanţă z max faţa de axa neutră, deci

My My
max max
σ x max = ⋅ z max = , (3.55)
Iy Wy
unde

Iy
Wy = , (3.56)
z max
este modulul de rezistenţă în raport cu axa y al secţiunii.

În cazul materialelor cu rezistenţe apropiate la tracţiune şi compresiune, pentru

verificare, dimensionare sau stabilirea sarcinii capabile se impune condiţia σ max ≤ σ a ,
unde σ a este tensiunea admisibilă.

3.3.2. Încovoierea simplă a barelor drepte

Se analizează acum cazul când acţionează simultan eforturile Tz şi My. Deşi

ipoteza secţiunilor plane nu mai este valabilă (fig. 3.21), tensiunile normale σ x produse
de momentul încovoietor My vor fi calculate aproximativ cu formula lui Navier.
În plus, se va stabili o formulă pentru evaluarea tensiunilor tangenţiale τ zx
datorate forţei tăietoare Tz. Lunecarea specifică γ zx este maximă pe fibra neutră deci şi
tensiunile tangenţiale τ zx = G γ zx sunt maxime tot pe fibra neutră.
Se acceptă ipoteza de lucru propusă de Juravski: tensiunile τ zx asociate forţei
tăietoare Tz se consideră constante pe segmente paralele cu axa neutră din secţiunea
studiată.
Se face precizarea că sistemul de axe la care se raportează secţiunea
transversală a barei este central şi principal ( Cy p ≡ Cy , Cz p ≡ Cz ).

3
Încovoierea barelor drepte. Tensiuni

Fig. 3.21.

Dintr-o bară solicitată la încovoiere simplă se izolează un element de volum, aşa

cum rezultă din figura 3.22 (elementul de volum este dublu haşurat pe figură).

Fig. 3.22.

Condiţia de echilibru pentru elementul de volum izolat (suma forţelor ce acţionează

pe direcţie longitudinală) este:

N + dN l − ( N + dN ) = 0 , (3.57)

Unde s-a notat cu dNl forţa de lunecare longitudinală ce acţionează pe faţa superioară a
elementului de volum, pe care, conform ipotezei lui Juravski τ zx = const.

dN l = τ zx b dx , (3.58)

unde b este lăţimea secţiunii, măsurată pe o paralelă la axa neutră Cy în punctul unde se
calculează tensiunile tangenţiale de forfecare.
Sub această paralelă, situată la distanţa z faţă de axa neutră, se află o parte din
secţiunea barei, având aria A* şi centrul de greutate la distanţa zG* faţă de axa Cy .
În fapt, volumul haşurat este o prismă dreaptă cu aria bazei A* şi înălţimea dx.
Forţele N şi N+dN se determină din relaţii de echivalenţă

 My 
N= ∫* σ dA = ∫ 
 Iy

⋅ z1  dA ,


(3.59)
A A*

4
Încovoierea barelor drepte. Tensiuni

 M y + dM y 
N + dN = ∫ (σ + dσ ) dA = ∫

 Iy
⋅ z1  dA .


(3.60)
A* A*
Substituind (3.58) – (3.61) în (3.57) şi având în vedere că

dM y
= Tz şi
S *y = ∫* z1 dA = A* z*
, (3.61)
dx A
rezultă succesiv

 M y M y + dM y 
  ⋅ z1 dA + τ zx b dx = 0 ,
∫  Iy
−
I 
A*  
y

dM y
Iy * ∫
z1 dA = τ zx b dx ,
A
S *y dM y
⋅ = τ zx ,
bI y dx

Tz S *y
τ zx = . (3.62)
b Iy

Relaţia (3.62) este cunoscută drept formula lui Juravski.

Deoarece într-o secţiune oarecare a barei, aleasă pentru studiu, raportul Tz/Iy este
constant înseamnă că variaţia tensiunilor tangenţiale produse de forţa tăietoare Tz în
* *
funcţie de z depinde de variaţia funcţiei S y / b .

Observaţie: În cazul barelor masive monobloc (dintr-o bucată) efectul forţelor

tăietoare este neglijabil în comparaţie cu cel al momentelor încovoietoare. Se va evidenţia
acest fapt în cazul unei console cu secţiune dreptunghiulară cu l / h = 5 (fig. 3.23).
Secţiunea periculoasă este încastrarea, unde Tz = F şi My = Fl.

Fig. 3.23

5
Încovoierea barelor drepte. Tensiuni

Având în vedere că modulul de rezistenţă axial este

Iy b ⋅ h3 h b ⋅ h 2
Wy = = ⋅ = ,
z max 12 2 6

se calculează tensiunea normală maximă cu formula lui Navier

My 6F l
max
σ max = = .
Wy b h2
∗ 1 h
Deoarece z =  z +  , momentul static este
2 2
 b  h 
2
∗ ∗ h  1 h
S *y = A z = b − z   + z  = − z2  .
2  2 2  2  4 


Substituind în formula lui Juravski se obţine tensiunea de forfecare

Tz S *y F 12 b  h 2 2  6F  h2 
τ zx = = ⋅ ⋅ ⋅ − z = ⋅ − z2  . (3.63)
b* I y 2 b h 3 2  4  b h3

 4



Relaţia (3.63) arată că în cazul unei secţiuni dreptunghiulare legea de variaţie a
tensiunilor tangenţiale este parabolică. Pentru z=0, rezultă

F F
τ max = 1,5 ⋅ = 1,5 ⋅ . (3.64)
bh A
unde A = bh este aria secţiunii barei.

Se calculează raportul tensiunilor normale şi tangenţiale maxime

σ max 6 F l b h l
= ⋅ = 4 ⋅ = 20 .
τ max b h 1,5 ⋅ F
2
h

Concluzie:
În cazul barelor masive se poate neglija efectul lui Tz faţă de cel al lui My
deoarece σ max > > τ max şi în fibrele unde tensiunea normală ia valori extreme
tensiunea tangenţială este nulă.
Efectul forţei tăietoare este important în cazul grinzilor compuse, care sunt bare
suprapuse şi asamblate prin sudare, lipire sau nituire. În aceste cazuri trebuie să se
verifice dacă forţele de lunecare longitudinală induc tensiuni de forfecare acceptabile în
elementele de îmbinare.