LUCRAREA 11

STUDIUL STĂRII DE TENSIUNI DINTR-O GRINDĂ

DREAPTĂ SOLICITATĂ LA ÎNCOVOIERE OBLICĂ
1. Scopul lucrării
Lucrarea urmăreşte să analizeze variaţia tensiunilor care apar
într-o grindă dreaptă în consolă, de secţiune dreptunghiulară, încărcată
pe capăt cu o forţă concentrată verticală; forţa este înclinată faţă de
axele principale ale secţiunilor barei, iar înclinarea ei este reglabilă pe
parcursul experimentului.

2. Consideraţii generale şi noţiuni teoretice

Solicitarea de încovoiere oblică (dublă) apare atunci când direcţia
vectorului moment de încovoiere Mi este înclinată sub un unghi  faţă
de axa principală centrală z a secţiunilor grinzii (fig. 1).

 y
F


z B
T1
rez,max eutra
T2 Mi,y axa n

Mi
rez



Mi,z 
d max

 C z
 rez, min y 

d
Fig. 1. Diagramele de variaţie a tensiunilor normale produse de cele două
solicitări de încovoiere simplă, respectiv de solicitarea compusă.

101
 Tensiunea normală rezultantă, într-un punct – de coordonate
(z,y) – din secţiunea transversală a grinzii se calculează din relaţia:
Mi cosα Mi sinα
σrez = σz + σy = y+ z (1)
Iz Iy
h h b b
în care parametrii pot lua valorile: Є[0°, 90°], yЄ[− , ], zЄ[− , ].
2 2 2 2
Tensiunile rezultante maxime se obţin în punctele cele mai
depărtate faţă de axa neutră a secţiunii (punctele B şi C, fig. 1) şi se
calculează astfel:
Mi cosα Mi sinα
σrez,max = ymax + zmax (2)
Iz Iy
ℎ 𝑏
unde:ymax= 2, iar zmax= 2
.
Observaţie: Mărimile Mi, ymax şi zmax pot fi introduse cu semn pozitiv în
relaţia (2), indiferent de semnele lor reale, întrucât tensiunile rezultante
din B şi C au aceeaşi valoare absolută – pozitivă în B, respectiv negativă
în C.
Relaţia (2) se mai poate scrie sub forma:
cosα sinα M
σcalc
rez = Mi [ W + ] = Wi [cosα + k ∙ sinα] (3)
z Wy z

unde constanta este raportul modulilor de rezistenţă ai secţiunii, care

Wz h 18
în cazul de faţă conduc la valoarea k = =b= = 2.
Wy 9
Lucrarea de laborator urmăreşte să analizeze variaţia tensiunilor
rezultante maxime din secţiunea de măsurare a grinzii, atunci când
unghiul de înclinare  variază între 0 şi 90.
Pe de altă parte, valoarea tensiunii rezultante maxime, pentru
orice înclinare a forţei, poate fi calculată şi pe baza deformaţiilor
specifice T1 şi T2 citite (folosind instrumentarea descrisă mai jos) la
puntea tensometrică, astfel:
exp
σrez = E ∙ (εT1 + εT2 ) (4)

3. Determinări experimentale
3.1. Echipamente, dispozitive
Se foloseşte o grindă dreaptă, de secţiune dreptunghiulară,
constantă pe lungimea barei, încastrată la un capăt şi solicitată la celălalt
capăt de o forţă verticală F. Grinda poate fi rotită, împreună cu reazemul

102
încastrat, în jurul axei longitudinale. Încărcarea F este materializată
printr-o masă marcată m, plasată pe un platan, pe capătul grinzii.
Bara este instrumentată cu două traductoare tensometrice
simple, plasate pe direcţie longitudinală, pe feţe alăturate ale grinzii,
într-o aceeaşi secţiune transversală a ei. Măsurările se fac în conexiuni
de semipunte, fiecare traductor activ fiind cuplat cu un traductor de
compensare termică, identic cu el şi montat pe o placă nesolicitată,
realizată din acelaşi material cu grinda.

3.2. Modul de lucru

Efectuarea lucrării presupune parcurgerea următoarelor etape:
 se conectează cablurile traductoarelor la puntea tensometrică;
 se porneşte puntea şi se echilibrează la zero canalele de măsurare;
 se poziţionează pe verticală una dintre axele principale ale
secţiunilor grinzii şi se aşează masa marcată pe capătul ei;
 se citesc valorile deformaţiilor specifice T de pe cele două feţe
instrumentate ale grinzii;
 se roteşte grinda, crescând succesiv, cu câte 15, înclinarea forţei F
şi citind valorile corespunzătoare ale deformaţiilor specifice;
 se completează tabelul cu valorile experimentale colectate.

4. Prelucrarea datelor experimentale

Folosind valorile măsurate ale deformaţiilor specifice, se
calculează (cu E=21104 MPa) tensiunile rezultante maxime (rezexp) care
corespund poziţiilor în care a fost rotită grinda.

Tabelul 1. Sinteza rezultatelor experimentale

 T1 T2 exp

rez calc
rez

[] [] [] [MPa] [MPa] [%]

Se stabilesc valorile teoretice ale aceloraşi tensiuni, folosind

relaţia (3), apoi se calculează abaterile relative () ale valorilor
experimentale, în raport cu cele teoretice, folosind relaţia:

103
 exp
σcalc
rez −σrez
∆σ = ∙ 100 [%] (5)
σcalc
rez

Pornind de la relaţia (3) şi derivând în raport cu  expresia din

paranteză, se stabileşte că funcţia tensiunilor are un punct de maxim la
 = arctg k, indiferent cât sunt dimensiunile secţiunii grinzii. Această
evoluţie a valorilor tensiunii rezultante va fi urmărită şi confirmată de
datele cuprinse în coloanele 4 şi 5 din tabelul 1.

5. Concluzii
Lucrarea urmăreşte evoluţia tensiunilor maxime dintr-o grindă
dreaptă, de secţiune dreptunghiulară, solicitată la încovoiere oblică de
către o forţă concentrată, a cărei înclinare faţă de axele principale
centrale ale secţiunilor grinzii este variabilă. Mărind treptat unghiul de
înclinare, se stabilesc valorile teoretice şi experimentale ale tensiunilor
maxime din secţiunea de măsurare a grinzii, calculând şi abaterile
valorilor experimentale faţă de valorile teoretice.

Bibliografie
[1] Buzdugan, Gh., Rezistenţa materialelor, Ed. Academiei, Bucureşti, 1986.
[2] Horbaniuc, D. s.a., Îndrumar pentru lucrări de laborator la Rezistenţa
materialelor, rotaprint I.P. Iaşi, 1987.
[3] Mocanu, D.R., Analiza experimentală a tensiunilor, vol.1, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1977.

104
Stabilirea tensiunilor rezultante maxime în grinda solicitată la
încovoiere oblică.

105
LUCRAREA 11

FIŞA LUCRĂRII DE LABORATOR

STUDIUL STĂRII DE TENSIUNI DINTR-O GRINDĂ

DREAPTĂ SOLICITATĂ LA ÎNCOVOIERE OBLICĂ

1. Standarde de referinţă (sau referinţe bibliografice)

[1] Buzdugan, Gh., Rezistenţa materialelor, Ed. Academiei, Bucureşti, 1986.
[2] Horbaniuc, D. s.a., Îndrumar pentru lucrări de laborator la Rezistenţa
materialelor, rotaprint I.P. Iaşi, 1987.
[3] Mocanu, D.R., Analiza experimentală a tensiunilor, vol.1, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1977.

2. Echipamente şi dispozitive
Se foloseşte o grindă dreaptă, de secţiune dreptunghiulară,
constantă pe lungimea barei, încastrată la un capăt şi solicitată la celălalt
capăt de o forţă verticală F. Grinda poate fi rotită, împreună cu reazemul
încastrat, în jurul axei longitudinale. Încărcarea F este materializată
printr-o masă marcată m, plasată pe un platan, pe capătul grinzii.
Bara este instrumentată cu două traductoare tensometrice
simple, notate cu T1 ş i T2, plasate pe direcţie longitudinală, pe feţe
alăturate ale grinzii, într-o aceeaşi secţiune transversală a ei. Măsurările
se fac în conexiuni de semi-punte, fiecare traductor activ fiind cuplat cu
un traductor de compensare termică, identic cu el şi montat pe o placă
nesolicitată, realizată din acelaşi material cu grinda.

3. Mărimi determinate
Lucrarea de laborator urmăreşte să analizeze variaţia tensiunilor
rezultante maxime din secţiunea de măsurare a grinzii, atunci când
unghiul de înclinare  (a forţei F, în raport cu axele principale centrale
ale secţiunilor transversale) variază între 0 şi 90.
Se calculează mai întâi tensiunea rezultantă maximă din
secţiunea de măsurare, folosind relaţia:
cosα sinα M
σcalc
rez = Mi [ W + ] = Wi [cosα + k ∙ sinα] (1)
z Wy z
unde constanta k este raportul modulilor de rezistenţă ai secţiunii,
Wz h 18
care în cazul de faţă conduc la valoarea k = =b= = 2.
Wy 9

106
 Experimental, valoarea tensiunii rezultante maxime, pentru orice
înclinare a forţei, poate fi stabilită (cu E=21104 MPa) pe baza
deformaţiilor specifice T1 şi T2 citite (folosind instrumentarea descrisă
mai sus) la puntea tensometrică, astfel:
exp
σrez = E ∙ (εT1 + εT2 ) (2)
La final se calculează abaterile relative () ale valorilor
experimentale, în raport cu cele teoretice, folosind relaţia:
exp
σcalc
rez −σrez
∆σ = ∙ 100 [%] (3)
σcalc
rez

4. Rezultate

Tabelul 1. Sinteza rezultatelor experimentale

 T1 T2 exp

rez calc
rez

[] [] [] [MPa] [MPa] [%]

5. Concluzii

Data: STUDENT,

Numele şi prenumele:
Semnătura,

107