LUCRAREA 10

DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A
CARACTERISTICILOR DE ELASTICITATE,
PENTRU UN MATERIAL OMOGEN ŞI IZOTROP

1. Scopul lucrării
Lucrarea are ca obiectiv stabilirea, pe cale experimentală, a
constantelor elastice E, G şi , pentru un metal omogen şi izotrop (aliaj
de aluminiu).

2. Consideraţii generale şi noţiuni teoretice

Caracteristicile mecanice ale
materialelor sunt stabilite prin încercări
mecanice, pe maşini care aplică sarcini
controlate asupra epruvetelor. În cazul
lucrării de faţă, epruveta este plată, din
aluminiu (fig. 1), solicitarea aplicată este
întinderea (tracţiunea), iar măsurarea
deformaţiilor se face cu traductoare
tensometrice. Intensitatea forţei este
indicată de maşina de încercat.
Caracteristicile de elasticitate ale
materialelor omogene şi izotrope sunt:
E - modulul de elasticitate longitudinal,
Fig.1. Amplasarea TER pentru
măsurarea deformaţiilor
sau modulul lui Young;
specifice longitudinale (L1, L2)  – coeficientul contracţiei transversale,
şi transversale (Tr1, Tr2). sau coeficientul lui Poisson;
G – modulul de elasticitate transversal (numit şi modul de forfecare).
Între aceste constante (numite de material) există o relaţie
matematică, permiţând calcularea uneia dintre ele atunci când celelalte
două sunt cunoscute:
E
G (1)
2(1   )

91
 Modulul de elasticitate E este parametrul de legătură dintre
mărimile fizice care compun legea lui Hooke, scrisă pentru materiale
izotrope, în domeniul de elasticitate:
=E (2)
unde  este tensiunea normală, definită ca raport între efortul axial
(forţa aplicată probei) şi aria A a secţiunii transversale a epruvetei
(constantă pe lungimea calibrată L0):
F
 [N/mm2] (3)
A
Notaţia  reprezintă alungirea specifică (măsurată de TER),
mărime adimensională calculată ca raport între alungirea zonei calibrate
L şi lungimea ei iniţială L0; se exprimă în [m/m] ([]).
Atunci când, în cadrul unui experiment, este trasată curba
caracteristică la tracţiune a materialului, valoarea medie a modulului său
de elasticitate poate fi calculată, pe baza creşterii tensiunii , respectiv
a alungirii specifice longitudinale L, de pe un anumit interval de
încărcare, astfel:

E med  (4)
 L
Coeficientul de contracţie transversală se calculează ca raport
între creşterea alungirii specifice transversale (Tr) şi cea a alungirii
specifice longitudinale (L), de pe un interval F de creştere a forţei:
 Tr (F)
 med  (5)
 L (F)

3. Determinări experimentale
3.1. Echipamente, dispozitive
Epruveta este instrumentată cu o rozetă de tip T (Fig. 2.), formată
din două traductoare tensometrice suprapuse. Compensarea lor termică
se face cu o rozetă identică, montată pe o piesă separată, nesolicitată,
din acelaşi material cu epruveta. Traductoarele active sunt conectate cu
perechile lor de compensare în montaje de tip semipunte.
Epruveta este încărcată cu mase marcate, pe un stand care
realizează solicitarea ei la tracţiune; după adăugarea fiecărei mase pe
platanul dispozitivului, se efectuează citirea la puntea tensometrică a

92
valorilor deformaţiilor specifice ale epruvetei, pe direcţiile longitudinală
şi transversală, L şi T.

Fig. 2. Rozeta CEA 062WT-120 (Micro-Measurement) compusă din

două traductoare simple suprapuse, cu grilele orientate la 90°.

3.2. Modul de lucru

Efectuarea lucrării presupune parcurgerea următoarelor etape:
 se conectează cablurile traductoarelor la puntea tensometrică;
 se porneşte puntea şi se echilibrează la zero canalele de măsurare;
 se aşează prima masă marcată pe platanul dispozitivului de
încărcare şi se citesc valorile deformaţiilor specifice L şi T;
 se aşează succesiv pe platan celelalte mase marcate, reţinând
valorile deformaţiilor specifice pentru fiecare treaptă de încărcare;
 se completează tabelul cu valorile experimentale colectate.
Tabelul 1. Rezultate experimentale

Nr.
F L T
crt. [N] [µm/m] [µm/m]

93
 4. Prelucrarea datelor experimentale
Se marchează punctele corespunzătoare valorilor deformaţiilor
specifice măsurate, într-un sistem de axe (fig. 3) având în abscisă
încărcarea F[N], iar în ordonată alungirile specifice [m/m]: valorile L
sunt pozitive, încât apar pe grafic deasupra axei absciselor, cele ale T
sunt negative şi se reprezintă sub axă.

300

250

200

150
 []

100

50

0
0 100 200 300 400 500 600

-50

-100
F [N]

Fig. 3. Dispunerea datelor experimentale în planul axelor F şi .

94
 Folosind punctele reprezentate se trasează graficele dependenţei
dintre alungirile specifice şi încărcarea axială F, sub forma unor drepte
de interpolare (fig. 4). Se alege domeniul F de variaţie a încărcării,
considerat reprezentativ pentru experimentul efectuat şi se citesc, pe
cele două grafice, creşterile corespunzătoare L, respectiv T, ale
deformaţiilor specifice de pe epruvetă.

Fig. 4. Definirea variaţiilor de forţă F şi de deformaţii specifice L şi T.

Pe baza acestor valori se calculează, folosind relaţiile de mai sus,

modulul de elasticitate E şi coeficientul de contracţie transversală  ale
materialului studiat. Aceste valori se introduc în relaţia (1), pentru
stabilirea modulului de elasticitate transversal G.

95
5. Concluzii
Lucrarea de faţă prezintă o metodă experimentală pentru
stabilirea valorilor caracteristicilor de elasticitate ale unui material
omogen şi izotrop. Modulul longitudinal E şi coeficientul de contracţie
transversală  se determină pe baza măsurării deformaţiilor specifice,
longitudinale şi transversale, ale unei epruvete solicitate la tracţiune, iar
modulul transversal G se calculează folosind relaţia de legătură
cunoscută din teoria elasticităţii.

Bibliografie
[1] Buzdugan, Gh., Rezistenţa materialelor, Ed. Academiei, Bucureşti, 1986.
[2] Horbaniuc, D. s.a., Îndrumar pentru lucrări de laborator la Rezistenţa
materialelor, rotaprint I.P. Iaşi, 1987.
[3] Mocanu, D.R., Analiza experimentală a tensiunilor, vol.1, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1977.

96
Instrumentarea epruvetei în dispozitivul pentru stabilirea constantelor
elastice ale unui metal omogen şi izotrop.

97
Dispozitivul de solicitare folosit la stabilirea constantelor elastice ale
unui metal omogen şi izotrop.

98