FORTE EXTERIOARE SI FORTE INTERIOARE.

TENSIUNI
- piesele sunt supuse actiunii unor forte sau cupluri, care constituie sarcina utila.

Sarcinile utile precum si reactiunile din reazeme constituie fortele exterioare.

Sarcinile exterioare pot fi clasificate astfel:

1. Dupa modul de actionare in timp: sarcini statice (care se aplica de la zero la
valoarea maxima, la care raman constante pe intreaga durata de functionare a piesei
figura 5 a)), sarcini dinamice (care pot fi aplicate prin soc, prin forte de inertie sau
sarcini variabile cu oscilatie continua intre o valoare minima si un maxima figura 5
b)).

2. Dupa locul de aplicare: de suprafata (de contur) si de volum (de masa).

3. Dupa modul de transmitere: concentrate (forte care se transmit prin intermediul
unei suprafete de contact foarte mici) si distribuite (forte care actioneaza continuu pe
o anumita lungime sau suprafata a piesei).
Fortelor exterioare, care produc deformarea corpurilor, li se opun fortele interioare,
care pot fi evidentiate folosind metoda sectiunilor.
Rezultanta fortelor din sectiune se numeste efort (figura 6).

Se defineste efortul ce revine unitatii de suprafata, denumit tensiune, prin relatia:

F
p = lim
A 0 A

Tensiunea p, avand o directie oarecare (aceeasi cu F), poate fi descompusa intr-o

componenta normala la sectiune, , si alta cuprinsa in planul sectiunii, .

p2 = 2 + 2
Tensiunea normala, , reprezinta proiectia tensiunii, p, pe normala la suprafata A;
tensiunea tangentiala, , reprezinta proiectia tensiunii p pe directia determinata de
directia planului ce trece prin p si cu suprafata A.

DEFORMATII SI DEPLASARI
Corpurile se deformeaza sub efectul sarcinilor. Deformatiile depind de forma si de
dimensiunile corpului, de marimea si de modul de aplicare al sarcinilor, precum si de
caracteristicile mecanice ale materialului corpului.
In studiul corpurilor deformabile se definesc doua tipuri de deformatii de baza, care
caracterizeaza starea lor de deformatie, si anume: deformatia specifica liniara si
deformatia specifica unghiulara.
Se considera o bara dreapta de lungime l0, solicitata de fortele axiale F. Sub actiunea
acestor forte, bara se lungeste (scurteaza) pana la lungimea l1. Diferenta de lungime
l=l1-l0 se numeste lungirea (scurtarea) totala a barei.

Deformatia specifica liniara (lungirea sau scurtarea specifica) este definita de

raportul dintre lungirea (scurtarea) totala a barei si lungimea initiala a acesteia:

l l1 l 0
=
l
l0

Experienta arata ca la solicitarea de intindere are loc o micsorare a dimensiunilor

transversale, fenomenul numindu-se contractie transversala.
Daca sectiunea barei este dreptunghiulara, avand dimensiunile b0 si h0, dupa
solicitare acestea devin b1 si h1, contractia totala transversala va fi:
b=b1-b0; h=h1-h0,
iar deformatia transversala specifica:

t =

b h
=
b0
h0

Deformatia specifica unghiulara (lunecarea specifica) este cauzata de actiunea

tensiunilor tangentiale
Se considera volumul paralelipipedic elementar de grosime unitara pe fetele caruia
actioneaza tensiuni tangentiale egale. Daca fata ABB1A1 este fixata, sub actiunea
tensiunilor tangentiale fata CDD1C1 luneca, paralel cu ea insasi, ajungand in pozitia
CDD1C1
Aceasta lunecare poate fi masurata prin unghiul dintre fetele AA1CC1 si AA1CC1,
reprezentand variatia unghiului drept ca urmare a solicitarii elementului.

Lunecarea specifica este pozitiva cand

are loc o micsorare a unghiului drept si
negativa in caz contrar.

SOLICITARI SIMPLE
1. Solicitari axiale, de tractiune (intindere) sau de compresiune, produse e efortul
axial N, care actioneaza pe directia normalei exterioare a sectiunii transversale a
barei producand lungire, respectiv, pe directia normalei interioare a sectiunii,
cauzand scurtarea;

2. Forfecarea (taierea) produsa de actiunea fortei taietoare T sau a uneia dintre

componentele sale Ty, Tz;

3. Incovoierea produsa de actiunea momentului incovoietor Mi, prin una dintre

componentele sale My sau Mz;
4. Torsiunea (rasucirea) produsa de actiunea momentului de
torsiune Mt.

In studiul solicitarilor simple, problema poate fi pusa in una dintre urmatoarele

forme:
1. Problema de dimensionare constand in determinarea dimensiunilor minime ale
unei piese date, astfel incat sa nu se produca deformatii permanente, pierderea
stabilitatii elastice sau ruperea acesteia;
2. Problema de verificare constand in a stabilii daca o piesa rezista sau nu
sarcinilor aplicate;
3. Problema determinarii capacitatii de incarcare (sau a sarcinii capabile)
constand in determinarea valorii maxime a sarcinilor ce pot actiona asupra unei
piese, avand dimensiuni date si cunoscand materialul acesteia, astfel incat piesa
sa lucreze in bune conditii si in deplina siguranta.

INCERCAREA LA TRACTIUNE
Stabilirea relatiilor ce exista intre eforturi si deformatii se poate face numai pe cale
experimentala, prin incercari efectuate pe piese de o anumita forma, numite
epruvete si realizate din materialul de studiat
Prin incercarea la tractiune se obtin caracteristicile mecanice care intervin in studiul
solicitarilor de intindere simpla. Aceste caracteristici mecanice se folosesc deseori si
pentru alte tipuri de solicitari (incovoiere, solicitari compuse etc.).
Aplicarea unei fore exterioare F
determin apariia n epruvet a unor
tensiuni normale, care se calculeaz cu
relaia:
Fiecrei tensiuni i corespunde
o anumit alungire care se
calculeaza astfel:

L
= Lo

CURBA TENSIUNE - DEFORMAIE

Prin reprezentarea grafic a variaiei tensiunii n raport cu alungirea, rezult

curba caracteristic a materialului, numit i curba tensiune-deformaie.
Prima parte a curbei
caracteristice este o linie dreapt,
tensiunile normale fiind
proporionale cu deformaiile
ceea ce se exprim prin legea lui
Hooke:

e
p

=E

- tensiunea normal
se msoar n [N/mm]
- alungire, deformaia elastic
E - modulul de elasticitate longitudinal
este constanta de material
este factor de proportionalitate,
se msoar n [N/mm].

p e
Domeniul elastic

p - Limita de proporionalitate pn la care materialul prezint

o comportarea elastic proporional, conform legii lui Hooke.

e- Limita elastic reprezint tensiunea la care alungirea specific

remanent atinge o valoare prescris.

Domeniul plastic: curgerea, ruperea

Dincolo de limita elastic, deformaiile cresc mai repede dect tensiunile. La o
anumit valoare a forei de ntindere, deformaia epruvetei crete fr ca fora
de ntindere s creasc sensibil, materialul curge.

c - Limita de curgere aparent

r
c
e
p

reprezint raportul dintre sarcina

corespunztoare unei alungiri
neproporionale prescrise i aria
seciunii transversale iniiale a
epruvetei, msurat n [N/mm].

c
p e c

este alungirea la curgere.

r - Limita de rupere este tensiunea maxim pe care o poate suporta materialul

ncercat fr s se rup i reprezint rezistena la rupere a materialului.

unde: Fmax - fora maxim de rupere
So seciunea transversal iniial a epruvetei.
Fmax
r=
r este alungirea la rupere.
So

Formule de calcul pentru intindere-compresiune

- Tensiunile normale:

- Pentru dimensionare: Aria necesara a sectiunii transversale:

- Pentru verificare: Conditia de rezistenta:

- Sarcina capabila pe care o poate suporta piesa:

FORFECAREA

Neglijnd efectul ncovoierii, n seciunea A acioneaz forele

tietoare T care produc tensiuni tangeniale:

T
A

Rezistena de rupere la forfecare

- se obine efectund o ncercare cu astfel de
solicitare pn la rupere,
- se calculeaza prin raportul dintre fora de
rupere i aria seciunii.
Rezistena la forfecare - este proprietatea corpurilor solide
de a se opune aciunii momentane a dou fore paralele,
egale ca mrime, de sens contrar i dispuse perpendicular
pe axa corpului, la foarte mic distan una fa de alta,
de o parte i de alta a unei seciuni.

Asamblare prin nituire

T

Formule de calcul la forfecare

NCOVOIEREA
O bar dreapt este solicitat la ncovoiere atunci cnd sarcinile
ce i se aplic sunt fore care se afl n plane ce trec prin axa barei.
n fiecare seciune a barei iau natere reaciuni situate n planul
de acionare a forelor: o for tietoare i un cuplu M, numit
moment ncovoietor.
Axa barei se deformeaz , fibrele
din partea convex se lungesc (ntindere),
iar cele din partea concav se scurteaz
(compresiune).
Rezistena la ncovoiere este proprietatea
corpurilor solide de a se opune deformrii sub
aciunea unor fore sau cupluri de fore care se
afl n planul care trece prin axa barei.

Relatii de calcul la incovoiere (in baza formulei lui Navier)

- Calculul de dimensionare:

in care W este modulul de rezistenta in raport cu o axa definit ca raport

dintre momentul de inertie si distanta la acea axa
- Calculul de verificare:

- Calculul sarcinii capabile:

TORSIUNEA (Rasucirea)
O bar dreapt de seciune circular sau inelar este solicitat la rsucire pur dac
asupra ei acioneaz la extremiti dou cupluri Mt situate n planuri perpendiculare
pe axa barei.

Rotirea relativ a dou seciuni transversale ale barei

are ca efect apariia unor tensiuni tangeniale aflate n

planul acestor seciuni.

n baza legii lui Hooke , tensiunile tangeniale ,
din planul seciunii transversale, sunt proporionale
cu lunecarea specific .

=G

G- modul de elasticitate transversal care este

constant de material i se msoar n [daN/mm]

- lunecarea specific, care se calculeaz cu relaia:

= r [rad mm]
r - raza barei masurat n [mm]

- unghiul de rotire specific a celor dou seciuni,

situat una faa de alta la o distan egal cu unitatea; se msoar n [rad]
Rezistena la torsiune este proprietatea corpurilor solide de a se
opune deformrii sub aciunea a dou cupluri de rsucire Mt

Formule de calcul la torsiune

- Pentru dimensionare (determinarea modulului de rezistenta necesar)

Wnec

Mt
=
at

- Pentru verificarea tensiunii tangentiale:

Mt
ef =
at
Wef
- Pentru calculul momentului de rasucire capabil:

M t .cap = Wef af