CARACTERISTICILE DE REZISTENTA A DIFERITELOR MATERIALE

Principalele proprietati mecanice ale metalelor si aliajelor sunt:

• Rezistenta la rupere
• Elasticitatea si plasticitatea
• Duritatea
• Rezistenta la soc sau rezilienta
• Rezistenta la oboseala

a) Rezistenta la rupere-proprietatea pe care o au metalele de a se opune deformarii sau ruperii sub actiunea
fortelor externe.

Materialele metalice au valori diferite pentru rezistenţa la deformare elastică, rezistenţa la deformare
plastică şi pentru rezistenţa la rupere. Valorile rezistenţei depind de natura solicitărilor mecanice
exterioare, care pot fi de întindere (de tracţiune), de compresiune, de încovoiere sau de răsucire etc., după
cum forţele exterioare tind să întindă, să comprime, să încovoaie sau să răsucească piesa metalică.

Rezistenţa la rupere se exprimă în daN/mm2.

Unele metale se rup sub acţiunea unor forţe mai mari, iar altele sub acţiunea unor forţe mai mici.

b) Elasticitatea este proprietatea materialelor de a se deforma sub acţiunea unor forţe exterioare de valori
relativ mici şi de a reveni la forma iniţială, de îndată ce forţele încetează.

Plasticitatea este proprietatea materialelor de a se deforma şi de a rămâne deformate după încetarea forţei.

Important ! Pentru confecţionarea pieselor supuse la şocuri şi vibraţii se vor alege materiale care au ca
proprietate de bază elasticitatea.

Pentru prelucrările prin deformare plastică (presare, laminare, trefilare) se vor alege materiale a căror

proprietate de bază este plasticitatea.

c) Rezistenţa la şoc sau rezilienţa este proprietatea pe care o au unele metale de a rezista la solicitări
aplicate brusc (şocuri).

În funcţie de valoarea rezistenţei la şoc, metalele pot fi fragile, când se rup la şocuri mici, şi tenace, când
rezistă la şocuri puternice.

Metalele cu tenacitate mare sunt: fierul, cositorul, cuprul, aluminiul, plumbul, argintul etc., respectiv toate
metalele maleabile. Când sunt lovite cu ciocanul, aceste metale nu se sparg. Prin lovirea cu ciocanul, aliaje ca
fonta şi oţelul călit se sparg. Aceste aliaje sunt fragile.

Rezistenţa la şoc sau rezilienţa caracterizează capacitatea unui material de a absorbi o anumită cantitate de
energie, atunci când este lovit brusc cu un corp solid, înainte de a se rupe.
Rezilienţa se determină la materialele din care se confecţionează piese şi scule supuse în timpul funcţionării
la lovituri puternice sau şocuri: roţi dinţate, poansoane, matriţe, dălţi, ciocane etc.

d) Duritatea este proprietatea corpurilor solide de a se opune pătrunderii în masa lor a unor corpuri străine
care tind să le deformeze suprafaţa.

Determinarea durităţii materialelor se poate face prin mai multe metode:

● metoda Brinell;

● metoda Vickers;

● metoda Rockwell.

Dintre metale şi aliaje, în odinea crescătoare a durităţii, menţionăm: plumbul, cositorul, aluminiul, cuprul,
oţelul etc.

e) Rezistenţa la oboseală este proprietatea unui material de a rezista timp îndelungat la acţiuni repetate ale
unei forţe exterioare.

Această proprietate se determină cu ajutorul unei maşini speciale de încercare şi constă în reproducerea
ciclului de solicitare şi în repetarea lui de foarte multe ori (poate ajunge chiar la milioane de ori), sub acţiunea
unor tensiuni variabile date. Numărul de cicluri la care este supusă epruveta de încercare şi la care are loc
ruperea este în raport invers proporţional cu tensiunile aplicate (cu cât tensiunile sunt mai mari, cu atât
numărul de cicluri este mai mic).