3.

STATICA PUNCTULUI MATERIAL

3.1. Aspecte teoretice

Asupra unui punct material acţionează un sistem de forţe concurente.

Punctul material liber poate ocupa orice poziţie în spaţiu. Punctul

material liber are trei grade de libertate în spaţiu şi două grade de libertate
în plan: NGL=NMAX.GL=3(2).

Punctul material cu legături poate ocupa numai anumite poziţii în

spaţiu, permise de legături. Legătura unui punct material cu mediul înconjurător
este independentă de forţele date, şi poate fi privită ca o restricţie de natură
geometrică impusă punctului material.
Legăturile punctului material se pot materializa astfel:
¾ cu fire (legături unilaterale);
¾ cu bare (legături bilaterale);
¾ prin restricţia ca punctul material să rămână pe o suprafaţă sau pe o
curbă (legături unilaterale sau bilaterale).
Fiecare legătură simplă va suprima punctului material câte un grad
de libertate. Aşadar, în cazul punctului material cu legături, numărul de grade
de libertate NGL = 2, 1 sau 0.
Conform axiomei legăturilor, fiecare legătură simplă se înlocuieşte cu o
forţă de legătură (reacţiune) corespunzătoare care să aibă acelaşi efect
mecanic cu cel al legăturii suprimate. Prin urmare, sistemul de forţe care
acţionează asupra punctului material poate fi alcătuit din două tipuri de forţe:
¾ forţe date care admit o rezultantă Rd ;
¾ forţe de legătură care la rândul lor pot furniza o rezultantă Rl .

Condiţia necesară şi suficientă pentru ca un punct material aflat în

repaus să-şi păstreze această stare, este ca sistemul de forţe date ( Rd ) şi de
legătură ( Rl ) care acţionează asupra lui să fie în echilibru (rezultanta lor să
fie nulă).

25
 Expresia matematică a condiţiei de echilibru este:
R = Rd + Rl = 0 (3.1)
Relaţia (3.1) reprezintă ecuaţia vectorială de echilibru a sistemului de
forţe care acţionează asupra punctului. Proiectată pe axele sistemului cartezian
drept Oxyz se obţin ecuaţiile scalare pentru echilibru:
⎧n m
⎪∑ X i , d + ∑ X i , l = 0
⎪i =1 j =1
⎪n m
⎪
⎨∑ i , d ∑ Yi , l = 0 ,
Y + (3.2)
⎪i =1 j =1
⎪n m
⎪∑ Z i , d + ∑ Z i , l = 0
⎪⎩i =1 j =1

unde: n reprezintă numărul de forţe date, iar m numărul de forţe de

legătură ale punctului material.

Din punct de vedere geometric, condiţia necesară şi suficientă pentru

echilibru este ca poligonul forţelor (realizat cu toate forţele care acţionează
asupra punctului) să fie închis.

În cazul punctului material cu legături reale (aspre, cu frecare) mai

apare o forţă de frecare T care se opune tendinţei de mişcare şi care este
situată:
¾ în planul tangent, dacă legătura este o suprafaţă cu frecare;
¾ în lungul tangentei dacă legătura este o curbă.
Ecuaţiile scalare de echilibru (3.2) se vor completa cu condiţia:
T ≤ Tmax = µ N = N tgφ (3.3)
unde:
µ – coeficientul de frecare de alunecare;
N – reacţiunea normală;
φ – unghiul de frecare.

În statica punctului material există trei tipuri de probleme:

a) problema directă:
– se cunoaşte sistemul de forţe date care acţionează asupra punctului
material;

26
 – se cere să se determine poziţia de echilibru şi prin urmare,
necunoscutele vor fi parametri de poziţie (în număr de 3 în spaţiu sau 2 în plan)
care vor preciza poziţia în care punctul material se află în repaus.
În cazul problemei directe, punctul material este liber şi deci,
NGL=NMAX.G.L.= 3 (2).

b) problema inversă:
– se cunosc: poziţia de echilibru şi sistemul de forţe date;
– se cere să se determine sistemul de forţe de legătură (reacţiunile) care
reprezintă necunoscutele problemei.
În cazul problemei inverse, punctul material este fixat cu un număr minim
de legături şi deci NGL = 0.
c) problema mixtă:
– se cunosc: o parte a parametrilor geometrici care definesc poziţia de
echilibru, precum şi unele condiţii privind sistemul de forţe date şi de legătură;
– se cere să se afle restul parametrilor de poziţie şi restul condiţiilor
privind forţele date şi de legătură, care constituie necunoscutele problemei.
În acest caz, 0 < NGL < NMAX.G.L.

3.2. Aplicaţii

A3.1. Două bare MA şi MB care fac între ele un unghi α = 60˚ şi care sunt
dispuse într-un plan vertical, susţin un punct material M, de greutate G = 600 N,
conform figurii 3.1, a. Să se determine forţele care apar în cele două bare sub
acţiunea punctului material M.

Rezolvare:
O problemă de statică a punctului material se rezolvă parcurgând
următoarele etape de calcul:
1) Se stabileşte gradul de mobilitate al punctului material şi se
precizează tipul şi necunoscutele problemei.
În cazul de faţă, deoarece problema este plană, NMAX.G.L.= 2, iar NLEG.S .= 2,
deoarece cele două legături simple sunt reprezentate de barele MA şi MB.
Numărul de grade de libertate (NGL) ale punctului material se
calculează, aplicând relaţia:
NGL=NMAX.G.L.-NLEG.S. =2-2=0
unde:
NMAX.G.L – numărul maxim de grade de libertate;
NLEG.S. – numărul de legături simple independente.

27
 Dacă gradul de mobilitate este nul (NGL=0), înseamnă că punctul material
M este fixat de către legăturile (barele) MA şi MB, iar problema este inversă.
Aşadar, necunoscutele problemei vor fi forţele T A şi TB care sunt
eforturile din cele două bare.

Observaţie:
● Pentru problema mixtă NGL=1 în problema plană şi NGL=2 sau 1 în
problema spaţială.

2) Se realizează schema de forţe.

Construcţia grafică din figura 3.2, b rezultă în urma izolării punctului
material M şi a încărcării acestuia cu:
– forţa dată G ;
– forţele de legătură T A şi TB (provenite din înlocuirea legăturilor-
conform axiomei legăturilor).

TA y
A

α = 60° O≡M
G TA
α = 60° x
TB α = 60°
M
B G
TB
G
a b c

Fig. 3.1.

3) Se scrie ecuaţia vectorială de echilibru a punctului material:

R = Rd + Rl = 0 → G + TA + TB = 0

4) Se alege un sistem de referinţă convenabil şi proiectându-se pe axe

ecuaţia vectorială de echilibru, se obţin ecuaţiile scalare de echilibru:
⎧⎪∑ X i = 0 → −TA cosα − TB = 0
⎨
⎪⎩∑ Yi = 0 → TA sin α − G = 0
În urma rezolvării sistemului de ecuaţii rezultă necunoscutele problemei:

28
 ⎧ G 1200 3
⎪⎪TA = = = 400 3N = 692,8 N
sin α 3
⎨
⎪T = −Gctgα = − 600 3 = −200 3N = −346,4 N
⎪⎩ B 3

5) Verificarea şi interpretarea rezultatelor.

Verificarea se poate face printr-o metodă grafo-analitică.
Se desenează poligonul forţelor (care va fi unul închis, deoarece R = 0 ) şi
prin relaţii geometrice sau trigonometrice adecvate se află necunoscutele
problemei.
Pentru problema dată poligonul forţelor este un triunghi dreptunghic
(fig. 3.1, c) în care se pot aplica funcţiile trigonometrice:
G G
sin α = ⇒ ΤA = = 692,8N
ΤA sin α
ΤB
ctgα = ⇒ Τ B = Gctgα = 346,4 N
G

Comentarii:
● reacţiunea TB a rezultat cu semn negativ în urma calcului, adică sensul
real al forţei TB este opus celui de pe schema de forţe;
● bara MB este comprimată ( TB < 0 ), iar bara MA este întinsă ( T A > 0 );
● când realizăm poligonul forţelor, reacţiunile se orientează cu sensurile
lor reale;
● barele sub acţiunea reacţiunilor (a eforturilor) pot fi comprimate sau
întinse, pe când firele nu pot fi decât întinse sub acţiunea tensiunilor din fire.

A3.2. Un punct material M, având greutatea G = 40 N , este susţinut prin

intermediul barei MB şi a firului MA. Asupra punctului material M acţionează
forţele F1 = 100 N şi F2 = 50 N
care fac între ele un unghi M F2
α = 30° (fig. 3.2.). Având în
vedere că atât barele cât şi forţele A
α = 30° α = 30°
sunt situate într-un plan vertical,
să se determine efortul din bara
MB şi tensiunea din firul MA. B G F1

Răspuns: T A = 292,5 N ;
TB = −180,0 N . Fig. 3.2.

29
A3.3. Un punct material P, de greutate G = 100 N , este suspendat prin
intermediul barelor PA şi PB, situate într-un plan vertical, conform figurii 3.3.
Să se determine reacţiunile (eforturile) din bare în fiecare dintre cazurile a), b),
c) şi d). Se cunoaşte α=45°. Să se interpreteze rezultatele obţinute.

Răspuns: a) T A = TB = 70,7 N ; b) T A = 141,4 N şi TB = −100 N ;

c) T A = TB = −70,7 N ; d) T A = 100 N şi TB = −141,4 N .

A
A α = 45° α B

α
P P B

G G
a b

P P A
α
G
A α G α B
B

c d

Fig. 3.3.

A3.4. Un punct material M, de greutate G = 120 N , este suspendat de un tavan

prin intermediul unui fir. Punctul aflat în repaus este acţionat şi de o forţă
orizontală F = 60 N conform figurii 3.4. Să se studieze starea de echilibru static
a punctului material.
Răspuns: Poziţia de echilibru a punctului
material poate fi dată de unghiul pe care firul îl
F face cu verticala α = 26°34' , iar tensiunea din fir
M este T = 134,2 N .

G A3.5. Un punct material M, având greutatea

G = 70 N , este suspendat de un tavan prin
Fig. 3.4. intermediul unui fir. Să se determine mărimea forţei

30
orizontale F cu care trebuie acţionat punctul material M, astfel încât în poziţia de
echilibru a punctului, firul să facă un unghi α = 60° cu verticala (fig. 3.4).

Răspuns: F = 121,2 N .

A3.6. Barele PA şi PB aflate într-un plan vertical în diverse configuraţii,

conform figurii 3.5, fixează un punct material P, de greutate G = 100 N . Asupra
punctului acţionează o forţă F . Să se determine reacţiunile (eforturile) din bare
în fiecare dintre cazurile a), b), c), d), şi e). Se cunoaşte: F = 30 N , α = 30° şi
β = 60°. Să se interpreteze rezultatele obţinute.

Răspuns: a)T A = 148,0 N şi TB = −113,2 N ; b)T A = 76,0 N şi TB = 71,6 N ;

c) T A = 203,2 N şi TB = −200,0 N ; d) T A = 100 N şi TB = −100 N ;
e) T A = −20,0 N şi TB = −86,6 N .

A
F
A α β B
β
α
B P
P F
G A
P G

a β b
F P P
G B
A F
α
G β d G
A α β B
B

c e
Fig. 3.5.

A3.7. Un punct material M, având greutatea G = 50 N , este acţionat de

greutăţile P = 20 N şi Q = 40 N , prin intermediul a două fire trecute peste doi
scripeţi de dimensiuni neglijabile, conform figurii 3.6. Să se studieze starea de
echilibru static a punctului material M.

31
 Răspuns: Poziţia de echilibru a punctului material M, poate fi definită de
unghiurile α şi β pe care cele două fire le fac cu orizontala α = 40°32' şi
β = 67°40' . Trebuie remarcat că problema are soluţii, în cazul general, numai
dacă este îndeplinită o condiţie de compatibilitate: P − Q ≤ G ≤ P + Q (care
rezultă imediat în urma condiţiilor de definiţie a funcţiilor trigonometrice ale
unghiurilor α şi β sau din triunghiul forţelor).

D C

α β

a/2
M

a/2
P
G
Q A B
3a/4 a/4

Fig. 3.6. Fig. 3.7.

A3.8. Un inel M, de masă m cunoscută, aflat în planul unui pătrat de latură a,
este acţionat de patru resorturi ideale MA, MB, MC şi MD. Cele patru resorturi
au aceeaşi constantă elastică k. Să se determine forţa F care trebuie aplicată
punctului material M astfel încât acesta să ocupe poziţia din figura 3.7.

Răspuns: Asupra punctul material M care se găseşte în echilibru în poziţia

indicată, acţionează şase forţe: patru forţe elastice care provin din înlocuirea
resorturilor, greutatea G = −mg j şi forţa F . Se obţine: F = ak i + mg j .

µ A3.9. Un punct material de greutate G, acţionat

de o forţă orizontală F se află pe un plan înclinat
F cu unghiul α faţă de orizontală. Coeficientul de
α frecare de alunecare µ este cunoscut. Să se afle
valorile pe care le poate avea F astfel încât
punctul material să se afle în echilibru cu frecare
G pe planul înclinat, conform figurii 3.8.

Fig. 3.8. Răspuns: G tg (α − φ ) ≤ F ≤ G tg (α + φ ) .

32