Conferenţiar dr. ing.

Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ I 2022– 2023

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

4. STATICA PUNCTULUI MATERIAL

4.1. Punct material liber. Punct material supus la legături
În cazul unui punct material, sistemul de forţe ce acţionează asupra sa este un sistem de forţe concurente, având
caracter de vectori legaţi.
În acest caz, sistemul de forţe este echivalent cu o rezultantă unică al cărui suport este axa centrală care trece prin
punctul de concurenţă:
𝑅̅ = ∑𝑛𝑖=1 𝐹̅𝑖 (4.1)
Poziţiile pe care le ocupă un punct material în spaţiu sunt datorate exclusiv sistemului de forţe care acţionează asupra
sa. În general, poziţia unui punct se defineşte prin trei parametri scalari, independenţi între ei, de exemplu coordonatele carteziene
x, y, z. Prin urmare, punctul material are trei grade de libertate.
Un punct material este liber când poate ocupa orice poziţie în spaţiu, nefiind supus la nici o restricţie de natură
geometrică, poziţia lui fiind determinată exclusiv de sistemul de forţe ce acţionează asupra lui. Condiţia necesară şi suficientă ca
punctul material liber să fie în echilibru este ca sistemul de forţe ce acţionează asupa lui sa fie echivalent cu zero, adică:
𝑅̄ = ∑𝑛𝑖=1 𝐹̄𝑖 = 0.
𝑅𝑥 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑥 = 0
Această condiţie vectorială are ca echivalent trei ecuaţii scalare cu ajutorul cărora se studiază echilibrul: {𝑅𝑦 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑦 = 0.
𝑅𝑧 = ∑𝑛𝑖=1 𝐹𝑖𝑧 = 0
Se definesc gradele de libertate (g.d.l.) ca fiind parametrii scalari independenţi, numiţi şi coordonate generalizate
care determină în mod univoc poziţia şi orientarea unui sistem material în raport cu un sistem de referinţă. Poziţia (deci
şi poziţia de echilibru) unui punct material liber faţă de un sistem de referinţă cartezian Oxyz este precizată prin trei parametri
scalari independenţi, de ex. coordonatele sale carteziene x,y,z, deci punctul material liber prezintă trei g.d.l.
În realitate punct material liber nu există, el constituind doar un model mecanic. În problemele practice punctul material
este supus la legături, adică este obligat, geometric, să ocupe numai anumite poziţii în spaţiu ca urmare a unor restricţii
independente de sistemul de forţe ce acţionează asupa lui. Rezultă deci că legătura reprezintă o restricţie ce restrânge
libertatea de mişcare a punctului sau a sistemului de puncte materiale, prezentând două aspecte: geometric – caracterizat
prin reducerea numarului g.d.l.; respectiv fizic – caracterizat prin introducerea forţelor de legătură.
Experienţa arată că un punct material greu (dotat cu o masă) supus la legături, de ex. obligat să ramână pe suprafaţa interioară
a unui cerc, poate ramâne în echilibru : a) b)
- în punctul A (cel mai de jos) dacă cercul este luciu sau, L
- într-un punct oarecare M dacă cercul este aspru.
N T
In cazul a) se observă că 𝑅̄ = 𝐺̄ ≠ 0, deci conform condiţiei enunţate anterior M
punctul nu ar fi în echilibru. Pentru a - l menţine în echilibru trebuie admis că asupra lui mai A A
R=G R=G
acţionează o forţă 𝐿̄ (cazul b)), egală şi direct opusă lui 𝑅̄, numită forţă de legătură sau
reacţiune.
Astfel punctul material devine mecanic echivalent cu un punct material liber şi poate fi tratat ca atare.
Aceasta operaţiune de suprimare a unei legături şi de înlocuire a ei cu o forţă poarta numele de axioma legăturilor şi
se enunţă astfel: orice legătură geometrică poate fi întotdeauna înlocuită cu o forţă 𝐿̄ de legătură sau reacţiune. Sub
acţiunea forţelor date (efectiv aplicate) şi a forţelor de legătură punctul material devine liber şi este mecanic echivalent cu un
punct material supus la legături.
Condiţia de echilibru pentru punctul material supus la legături devine deci : 𝑅̄ + 𝐿̄ = 0, respectiv scalar:
𝑅𝑥 + 𝐿𝑥 = 0
{𝑅𝑦 + 𝐿𝑦 = 0.
𝑅𝑧 + 𝐿𝑧 = 0
Forţa de legătură nu poate fi arbitrară pentru că punctul material nu poate ocupa geometric decat o anumită poziţie pe
o suprafaţă. Se impun deci restricţii asupra forţelor de legătură. Conform figurii b), forţa de legătură 𝐿̄ se poate descompune după
direcţia normalei, respectiv tangentei la legătură, obţinindu-se componentele 𝑁̄ si 𝑇̄. Există evident relaţia: 𝐿̄ = 𝑁̄ + 𝑇̄,
unde: 𝑁̄ poartă numele de reacţiune normală şi impiedică deplasarea punctului după direcţia normalei la suprafaţă; 𝑇̄ poartă
numele de forţă de frecare de alunecare şi impiedică deplasarea (alunecarea) punctului după dir. tang. la suprafaţă.
Conform legilor frecării a lui Coulomb: 0 < 𝑇 ≤ 𝑇𝑚𝑎𝑥
în care 𝑇𝑚𝑎𝑥 = 𝜇 ∙ 𝑁, iar 𝜇 > 0 şi poartă numele de coeficient de frecare de alunecare (adimensional).
Condiţia : 𝑇 = 𝜇 ⋅ 𝑁 reprezintă condiţia de echilibru la limita de alunecare, iar
𝑇 ≤ 𝜇 ⋅ 𝑁 reprezintă condiţia de echilibru sub limita de alunecare.

1
 Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ I 2022– 2023
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

7.2. Probleme
Deoarece, în cazul punctului material, toate forţele care acţionează asupra lui sunt concurente, singura condiţie pentru
echilibrul acestuia este ca rezultanta lor să fie nulă.
Etapele care se pargurg pentru rezolvarea problemelor de echilibru al punctului material sunt următoarele:
a) se întocmeşte schema mecanică în care se marchează forţele exterioare (dacă p.m. este liber) şi de legătură (dacă p.m.
este supus la legături);
b) se alege convenabil sistemul de referinţă;
c) se scriu ecuaţiile scalare de echilibru;
d) se rezolvă sistemul de ecuaţii şi se obţin necunoscutele căutate.

Problema nr. 7.2.1: Un inel O de greutate G este prins de doi pereţi verticali în punctele fixe A şi B, cu

două fire care fac unghiurile  şi  cu verticala.
S1 B

Să se determine tensiunile din fire pentru poziţia
 de echilibru a inelului.
S2 A
R: Asupra punctului acţioneză forţa exterioară SG şi un sistem al forţelor de legătură format din
S1  2 
tensiunile S 1 şi SO2 din cele două fire. Condiţia vectorială de echilibru este  O
R +L =G0 , adică: G +S1 +S 2 =0 .
G
Această ecuaţie vectorială este echivalentă cu două ecuaţii scalare (forţele fiind coplanare), G
după cum urmează:
  S  sin 
S  S1 = 2 
 − S sin
1   + S sin  = 0 1
 sin  S

2
. =>  
 1
S  cos  + S  cos  − G = 0  S
 2  sin 
2 S2  cos  + S2  cos  − G = 0  sin  S2 
S1  S 
2  sin 
S1 
A doua ecuaţie
O devine:
O
S2  sin   cos + S2  cos  Gsin  − G  sin  = 0 => S2  sin ( +  ) = G  sin  G
G
În acest sistem de două ecuaţii necunoscutele sunt tensiunile S 1 şi S 2 , rezultă: G
G sin 
S1 = ; S 2 = G sin  . 
S1
sin(  +  ) sin(  +  )  
Obs.1 Grafic, condiţia de echilibru este ca cele trei forţe să formeze un poligon închis. Problema S 2  S

revine la construirea unui triunghi cu o latură cunoscută ca mărime şi direcţie, celelalte două 
Q S1  SS2 2
fiind cunoscute ca direcţie. Rezultă astfel cele
A două tensiunile din cele două fire.
O S1 


Obs.2 Rezultatul poate fi obţinut şi aplicând teorema sinusurilor B



GO


G sin 
; S 2 = G sin  .
S1 S2 G
= = de unde S 1 = O G G
G Q sin  sin  sin(  +  ) sin(  +  ) Q sin(  +  ) G


G
 A şi trece peste un scripete
Problema nr. 7.2.2: Un inel O de greutate G poate aluneca în lungul unui fir care este fixat la capătul S1
mic B ( AB = a ) . La capătul liber al firului atârnă o greutate Q. Să se determine poziţia de
 echilibru a inelului dată de unghiurile

 şi  . S2
S1  S2
Q B BQ O
Q Q
A A A G


B


G








Q O Q Q Q
O
G Q O O Q
Q Q Q


G
G


G G G

R: Asupra punctului acţioneză un sistem al forţelor exterioare format din greutăţile G şi Q . Condiţia vectorială de echilibru
este: R =0 , adică: G +Q +Q = 0 .
Q
Această ecuaţie vectorială este echivalentă cu două ecuaţii scalare (forţeleQfiind coplanare),
Q după cum urmează:
A






Q
2 O Q
G O


G
G
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ I 2022– 2023
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
−Q  sin  − Q  sin  + G = 0

 −Q  cos  + Q  cos  = 0
În acest sistem de două ecuaţii necunoscutele sunt unghiurile  şi  . Rezultă:  =  ; sin  = G .
2Q
Obs. 1 Raportat la sistemul de axe ales, coordonalele punctului de echilibru sunt:
a
x= ; y = a tg = a  G
.
2 2 2 4 Q 2 − G 2

Obs. 2 Grafic, condiţia de echilibru este ca cele trei forţe să formeze un poligon închis. Problema revine la construirea unui
triunghi cu o latură cunoscută ca mărime şi direcţie, celelalte două fiind cunoscute ca mărime. Rezultă astfel unghiurile  şi
.

Problema nr. 7.2.3: De un inel O sunt legate Q trei fire. De unul din fire este
Q


legată greutatea
Q G iar celelalte
P două sunt trecute peste Q doi scripeţi miciPşi


−

−


au la capete atârnate greutăţile Q, şi P.





Neglijând rigiditatea firelor şi frecările, să se determine unghiurile


O
 şi  pentruOpoziţia de echilibru a inelului. O
−

P P

−
R: Asupra punctuluiG acţioneză un sistemGal forţelor exterioare format din P Q



G G
greutăţile G , Q şi P . Condiţia vectorială G
Q
de echilibru este


Q P
−

R =0



adică


O
O Q G +Q + P = 0 . Q
−

P P


Q P Q


Această
G ecuaţie vectorială
Q este echivalentă P cu două ecuaţii scalare (forţele fiind coplanare), după


−

−

G


cum urmează:


G


O  − Qcos + Pcos  = 0
 O
P Qsin  + Psin  −G = 0
−

−

P


sunt unghiurileG şi  . Sub altă formă,



În acest sistem de două G

G ecuaţii necunoscutele G
Q  P cos 
 cos =


Q P
−

 Q
.





 sin  = G − P sin 


O 
 Q
−

Prin ridicare la patrat şi adunare se obţine: P



G G
P 2 cos 2  + P 2 sin 2  + G 2 − 2 P G sin 
1=
Q2
de unde:
P 2 + G 2 −Q 2
sin  = ,
2  P G
după care rezultă
Q 2 +G 2 − P 2
sin  = .
2 Q G
Pentru ca echilibrul să fie posibil trebuie ca sin  1 şi sin  1, astfel că se impun condiţiile G  P +Q , P  G +Q ,
Q  P +G .
Obs.1 Grafic, condiţia de echilibru este ca cele trei forţe să formeze un poligon închis. Problema revine la construirea unui
triunghi cu o latură cunoscută ca mărime şi direcţie, celelalte două fiind cunoscute ca mărime. Rezultă astfel unghiurile
 şi  .
Obs.2 Punctul material din acest exemplu (inelul O) este liber. A nu se interpreta că, deoarece este legat cu fire, este un punct
material supus la legături, deoarece din aceste legături nu rezultă nici o restricţie de natură geometrică pentru punct.

3
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ I 2022– 2023
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema nr. 7.2.4: De un fir, fixat într-un punct A, este suspendat un corp cu masa m = 4 Kg. În punctul
B al firului acţionează o forţă orizontală F. Să se determine valoarea forţei F astfel încât unghiul α dintre A
fir şi verticală să fie 45°. a
B F
S
 F − S  sin ( ) = 0
 S  sin ( ) = F

R:  , rezultă  , rezultă: F = G  tg ( )
 S  cos ( ) − G = 0
 S  cos ( ) = G

G
7.3. Echilibrul punctului material rezemat pe o suprafaţă aspră

Se consideră un punct material M definit ca poziţie în raport cu un sistem de N L

referinţă considerat prin vectorul de poziţie : 𝑟̄ = 𝑥 ⋅ 𝑖̄ + 𝑦 ⋅ 𝑗̄ + 𝑧 ⋅ 𝑘̄.
Punctul se reazemă pe o suprafaţă (𝛴) de ecuaţie 𝑓(𝑥, 𝑦, 𝑥) = 0, f L max
considerată fixă şi indeformabilă în timp şi caracterizată prin coeficientul de frecare de
alunecare 𝜇. M
Deoarece pentru a menţine legătura coordonatele punctului M trebuie să z
verifice ecuaţia suprafeţei (𝛴), rezultă că între ele trebuie să existe o relaţie de legătură, T Tmax
r
deci punctul material are două grade de libertate (poziţia lui este caracterizată de doi
parametri scalari independenti). y R
Asupra punctului material acţionează un sistem de forţe active date (desigur x
concurente în M) a căror rezultantă unică este : 𝑅̄ = ∑𝑛𝑖=1 𝐹̄𝑖 .
Aplicând axioma legăturilor, se suprimă legătura şi se înlocuieşte cu o forţă de legătură 𝐿̄ (echivalentul său mecanic)
ale cărei componente în M sunt: 𝑁̄ după direcţia normalei la suprafaţă; 𝑇̄ după direcţia tangentei la suprafaţă.
Considerând vectorul gradient ce defineşte direcţia şi sensul normalei la suprafaţă în punctul M
𝜕𝑓 𝜕𝑓 𝜕𝑓
𝛻𝑓 = ⋅ 𝑖̄ + ⋅ 𝑗̄ + ⋅ 𝑘̄ se poate scrie 𝑁̄ = 𝜆 ⋅ 𝛻𝑓
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧
unde 𝜆 reprezintă un parametru scalar oarecare.
Ecuaţia vectorială de echilibru a punctului material este : 𝑅̄ + 𝑁̄ + 𝑇̄ = 0 sau : 𝑅̄ + 𝜆 ⋅ 𝛻𝑓 + 𝑇̄ = 0
la care se mai adaugă condiţia de echilibru cu frecare 𝑇 ≤ 𝜇 ⋅ 𝑁.
𝑇 𝑇
Dacă se notează unghiurile 𝛼 şi 𝜙 ca în figură, există relaţiile: 𝑡𝑔𝛼 = 𝑁 respectiv 𝑡𝑔𝜙 = 𝑚𝑎𝑥 𝑁
,
unde 𝜙 poartă numele de unghi de frecare şi are valori cuprinse între 0 ≤ 𝜙 ≤ ⁄2. 𝜋
Deoarece 𝑇 ≤ 𝑇𝑚𝑎𝑥 rezultă că 𝑡𝑔𝛼 ≤ 𝑡𝑔𝜙 şi deci : 𝛼 ≤ 𝜙.

Relaţia arată că un punct material se află în echilibru pe o suprafaţă aspră atunci când vectorul 𝑳̄ (respectiv 𝑹̄)
formează cu normala la suprafaţă un unghi 𝛼 ≤ 𝜙. Locul geometric al suportului forţei de legătură 𝑳̄ şi al rezultantei 𝑅̄ (adică
al axei centrale (𝛥)) este un con cu două învelişuri cu vîrful în punctul M, unghiul la vîrf 2𝛼 şi axa normală la suprafaţă, numit
con de frecare.
Din expresia analitică a produsului scalar: 𝑅̄ ⋅ 𝛻𝑓 = 𝑅 ⋅ |𝛻𝑓 | ⋅ 𝑐𝑜𝑠 𝛼 rezultă:
𝜕𝑓 𝜕𝑓 𝜕𝑓
|𝑅𝑥 ⋅ + 𝑅𝑦 ⋅ + 𝑅𝑧 ⋅ |
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧
𝑐𝑜𝑠 𝛼 =
𝜕𝑓 2 𝜕𝑓 2 𝜕𝑓 2
√𝑅𝑥2 + 𝑅𝑦2 + 𝑅𝑧2 ⋅ √(𝜕𝑥 ) + (𝜕𝑦) + ( 𝜕𝑧 )

Deoarece pentru echilibru este necesar ca 𝛼 ≤ 𝜙, rezultă 𝑐𝑜𝑠 𝛼 ≥ 𝑐𝑜𝑠 𝜙. Exprimând 𝑐𝑜𝑠 𝜙 în funcţie de 𝑡𝑔𝜙 (adică
în funcţie de coeficientul de frecare 𝜇) şi adăugând ecuaţia suprafeţei se obţine un sistem de două ecuaţii cu trei necunoscute –
coordonalele 𝑥, 𝑦, 𝑧 ce definesc poziţia de echilibru:
𝜕𝑓 𝜕𝑓 𝜕𝑓
|𝑅𝑥 ⋅ +𝑅𝑦 ⋅ +𝑅𝑧 ⋅ | 1
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧
≥
√1+𝜇2
𝜕𝑓 2 𝜕𝑓 2 𝜕𝑓 2 .
√𝑅𝑥2 +𝑅𝑦
2 +𝑅 2 ⋅√( ) +( ) +( )
𝑧 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑦

{ 𝑓(𝑥, 𝑦, 𝑧) = 0

Prin rezolvarea lui rezultă:

- o simplă infinitate de soluţii (poziţii) pentru echilibrul la limta de alunecare;
4
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ I 2022– 2023
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- o dublă infinitate de soluţii (poziţii) pentru echilibrul sub limita de alunecare.
Obs. Un caz particular este acela în care 𝜇 = 0, adică punctul material se afla în echilibru pe o suprafaţă lucie. În această
situaţie, ecuaţia vectorială de echilibru se modifică corespunzător: 𝑅̄ + 𝜆 ⋅ 𝛥𝑓 = 0.
Scalarizând relaţia vectorială şi adăugând ecuaţia suprafeţei rezultă un sistem de patru ecuaţii cu patru necunoscute:
𝜕𝑓
𝑅𝑥 + 𝜆 ⋅ = 0,
𝜕𝑥
𝜕𝑓
𝑅𝑦 + 𝜆 ⋅ 𝜕𝑦 =0
.
𝜕𝑓
𝑅𝑧 + 𝜆 ⋅ 𝜕𝑧 =0
{ 𝑓(𝑥, 𝑦, 𝑧) = 0
Prin rezolvarea lui se obţin necunoscutele: 𝑥, 𝑦, 𝑧 care definesc poziţia de echilibru a punctului material pe suprafaţă şi
𝜆 care defineşte modulul reacţiunii normale.

Problema nr. 7.3.1: Un punct M de greutate G se

reazemă fără frecare pe suprafaţa exterioară a unui
con circular drept cu axă verticală având raza bazei R
şi unghiul la vârf 2 Punctul este atras de către 2
2 2
planul xOz cu o forţă proporţională cu distanţa N
N
punctului la plan, factorul de proporţionalitate fiind k.


F


F
Să se determine poziţia de echilibru a punctului MM M
material şi, corespunzător, reacţiunea normală.
G

z
G

z
x x
y R y
RR
 
Rezolvare:
a) Varianta I- Asupra punctului acţioneză un sistem al forţelor exterioare format din greutatea G şi din forţa de atracţie a planului
xOz F , precum forţa de legătură reprezentată prin reacţiunea normală N . Condiţia vectorială de echilibru este
R +L = 0 , adică: G + F + N =0 .
Această ecuaţie vectorială este echivalentă cu trei ecuaţii scalare. Introducând unghiul ajutător de proiecţie  , ele arată după
cum urmează:
 N cos cos = 0

 N cos sin  − F = 0
 N sin  − G = 0

Necunoscutele din acest sistem sunt coordonatele x , y , z ale poziţiei de echilibru şi reacţiunea normală N.
Obs.1 Aparent numărul necunoscutelor este mai mare decât numărul ecuaţiilor de echilibru disponibile. Deoarece punctual este
supus la legături, adică este obligat să rămână pe suprafaţa conului, coordonatele sale x , y , z trebuie să satisfacă
ecuaţia suprafeţei.
Prin urmare, între ele existând o relaţie de legătură, numai două dintre acestea sunt independente.
Din ultima ecuaţie rezultă direct reacţiunea normală
G
N= .
sin 
Din prima ecuaţie, deoarece N  0 şi cos  0 , rezultă cos = 0 , adică  = 
2 . Prin urmare,
x =0 .
Singura ecuaţie neutilizată este a doua în care, conform enunţului, F = k  y cu care ecuaţia devine:

5
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ I 2022– 2023
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
G G
cos sin  − k  y = 0 , rezultă : y= ctg .
sin  k
Pentru a pune în evidenţă legătura între coordonatele carteziene ale punctului, se consideră

o secţiune prin con după planul yOz . Datorită asemănării triunghiurilor,
2 există proporţionalitatea
R− y
R ctg

z
M = ,
Rctg R
de unde M
z

G
z = R ctg − ctg 2  .
y k
R Obs.2 Se constată că există două poziţii de echilibru pentru
R punct şi anume poziţiile diametral
opuse, situate în planul yOz la cota z.

b) Varianta II - Deoarece singura forţă de legătură este reacţiunea normală N , condiţia vectorială de echilibru poate fi scrisă
sub forma
R +N =0
unde rezultanta forţelor exterioare este
R = ( − k  y ) j − G  k ,
iar reacţiunea normală se poate exprima cu ajutorul gradientului funcţiei care reprezintă suprafaţa, sub forma
 f f f 
N =   f =   i +  j + k  ,
 x y z 
în care  este un parametru scalar oarecare iar f reprezintă ecuaţia conului având expresia
f ( x , y , z ) = x 2 + y 2 − ( R − z tg ) 2 .
Din ecuaţia vectorială de echilibru se obţin ecuaţiile scalare:
 f
 R x + = 0
 x
 f
 R y + = 0 .
 y
 f
 R z + = 0
 z
Sub altă formă, ele pot fi scrise ca un şir de rapoarte egale:
Rx Ry Rz
= = =− .
f f f
x y z
Rezultă astfel
0 − k y −G
= = =− .
2 x 2 y 2( R − z tg )tg

Din acest şir de rapoarte se obţine parametrul  =

k şi apoi
2
G
x = 0 ; z = R ctg − ctg 2  ,
k
iar din ecuaţia suprafeţei se găseşte
G
y= ctg .
k
Componentele reacţiunii normale vor fi
f f f
N x =  = 0 ; N y =  =  G ctg ; N z =   =G ,
x y z
iar modulul acesteia
G
N = N x2 + N y2 + N z2 = .
sin 