TEORII DE REZISTENŢĂ

SOLICITĂRI COMPUSE
Generalităţi
Un corp asupra căruia acţionează forţe exterioare se deformează,
iar în interiorul său iau naştere tensiuni.
Se consideră un element de volum, detaşat dintr-un corp solicitat în mod arbitrar, pe a
cărui suprafeţe acţionează tensiuni σ şi τ.
OBS. 1)Tensiunile σ au indicele axei cu care sunt paralele;
2)Tensiunile τ au doi indici, primul este cel al axei cu care este paralelă
tensiunea, iar ce-al doilea este cel al axei normale pe planul în care aceasta acţionează.
Starea de tensiune poate fi:
monoaxială, atunci când există
y numai una din tensiunile normale,
τxz σz de exemplu, σx  0,
1 plană , atunci când σz0, σx 
τzx x σx
0, τxz = τzx  0 şi
σx σx σx generală, dacă toate
τzx componentele tensiunilor sunt
τxz
diferite de zero.
z σz
 Variaţia tensiunilor în jurul unui punct

Determinarea tensiunilor după o direcţie înclinată faţă de axe, în cazul stării plane se
face scriind ecuaţiile de echilibru a forţelor pe direcţiile tensiunilor şi pentru un
element prismatic cu baza triunghiulară.

τxz Asinα
σz x
Acosα
σx α
τ A
τzx
σ
z
Ecuaţiile de echilibru pentru elementul prismatic sunt:

A -  x Acos 2    z Asin 2    xz Asincos -  zx Asincos = 0,

A +  x Acossin -  z Asincos -  xz Acos 2    zx Asin 2   0.
 Ţinând seama că τ xz  τ zx , se obţine:

x z  x z
   cos2   xz sin2 ,
2 2
 z
  x sin2 +  xz cos2 ,
2
relaţii care dau tensiunile într-o secţiune înclinată în funcţie de tensiunile după direcţia
axelor de coordonate şi de unghiul de înclinare a secţiunii.
Direcţiile pe care tensiunea este maximă sau minimă, numite direcţii principale şi
expresiile respective ale lui, numite tensiuni principale, rezultă din anularea derivatei
tensiunii în raport cu 2:

d 1 d
  ( x   z )sin2   xz cos2  0;    0,
d(2 ) 2 d(2 )

deci pe direcţiile principale, tensiunile tangenţiale sunt nule. Se obţine

2 xz
tg 2  ,
x  z

1 2 xz
  ( arctg  k).
2 x  z
 
Există două soluţii care diferă între ele prin şi deci există două direcţii principale
2
perpendiculare între ele. Rezultă valorile celor două tensiuni principale,
 max  1

x  z 1 1 
1,3    x   z 2  4 2xz ,
2 2  min   3

Analog, rezultă maximele şi minimile pentru τ. Tensiunile τ apar în secţiuni înclinate

cu 45° faţă de direcţiile principale şi au valorile:
1   3
 max   .
min 2

Contracţie transversală Dacă se supune la întindere o epruvetă în

plan, deformaţia specifică pe direcţia Ox
x este
x 
x
,
O E
iar pe direcţia Oz este o scurtare

 z   x   x ,
E
z unde ν este coeficient de contracţie transversală.
ν=0,3, pentru oţel
Legea lui Hooke generalizată (pentru starea plană)
Stabilirea legăturii între tensiuni şi deformaţii specifice, se face luând un
element de suprafaţă, plan, pătrat de latură unitate, pe ale cărui feţe acţionează
tensiunile principale σ1, σ3.
σ3
x
σ1
σ1

z σ3
Dacă se aplică elementului două stări de tensiune, rezultă deformaţiile specifice
corespunzătoare fiecărei stări monoaxiale, astfel:
-pentru σ1≠0, σ3=0,
1 1
1  ,  3   ,
E E
-pentru σ3≠0, σ1=0,
3 3
 3  , 1   .
E E
Deformaţiile specifice totale pe direcţiile Ox şi Oz sunt:
 1 3 1
  
1   1   1    1   3 ,
 E E E
 .
         3   1  1    
 3 3 3 3 1
 E E E

 1
1  1   3 , Legea lui Hooke generalizată, raportată la
 E direcţiile principale.

  1    
 3 3 1
 E

 1 Legea lui Hooke generalizată, raportată

 x  E  x   z , la tensiunile σx, σz, şi τxz.

 1
 z   z   x ,
 E
  xz
 xz  .
 G
 Energia de deformaţie
Sub acţiunea forţelor exterioare corpul se deformează, iar forţele se deplasează,
efectuând astfel un lucru mecanic care este acumulat de corp sub forma energiei de
deformaţie.
Pentru starea plană de solicitare, energia specifică de deformaţie este
1
U1   x  x   z  z   xz  xz 
2
Folosind relaţiile de legătură dintre tensiuni şi deformaţi specifice,
1  2   1 2 .
U1  x  2 z  2 
x z
2E   2G xz
Dacă starea de tensiune este definită prin direcţiile principale şi tensiunile principale,
situaţie în care tensiunile tangenţiale sunt nule, atunci
1 
U1   12   32   1 3
2E   E
Corpul prin deformare îşi modifică atât volumul cât şi forma, astfel că se poate
considera că o parte a energiei serveşte la modificarea volumului şi altă parte la
modificarea formei:
1 - 2
U1=U1v+U1f, unde U1v  1   3 2
6E
Rezultă
1   2 2
U1f  U1  U1v   1   3  1 3  .
3E  
Teorii de rezistenţă
Teorii clasice unei
La proiectarea de rezistenţă
piese se urmăreşte să se determine starea de tensiune din punctul cel mai
solicitat. Orice stare de tensiune poate fi caracterizată prin:
• tensiunile normale şi tangenţiale , σ şi τ;
•deformaţia specifică, ε;
•energia de deformaţie specifică totală U1;
•energia de deformaţie pentru modificarea formei U1f.
Corpurile elastice se deformează sub acţiunea forţelor exterioare, acumulând lucrul mecanic
prestat de acesta sub formă de energie potenţială de deformaţie. Ca urmare, în interiorul
corpurilor iau naştere forţe interioare care împreună cu forţele exterioare determină o stare
de echilibru stabil. Când forţele exterioare cresc, corpurile capătă deformaţii mari şi odată cu
aceasta cresc şi tensiunile până când se atinge o stare limită, la care se produce curgerea sau
ruperea materialului.
La solicitarea monoaxială (întindere simplă), dacă una din tensiunile σ şi τ, deformaţia
specifică ε şi energia specifică de deformaţie U1 şi U1f atinge starea limită, automat şi
celelalte ajung în starea periculoasă. De aceea, la solicitarea de întindere simplă, pentru a
defini o stare limită este suficient să fie definit doar unul dintre cei cinci factori, ceilalţi
rezultând implicit.
Spre deosebire de solicitarea monoaxială, în cazul stării complexe de solicitare (stare
triaxială de tensiune), dacă unul din factorii (σ, τ, ε, U1, U1f) atinge o stare limită, ceilalţi au
valori diferite de cele care caracterizează această stare la întindere simplă.
De aceea, pentru asemenea stări de solicitare, pentru a caracteriza o anumită stare limită se
Considerând ca stare limită, rezistenţa admisibilă a materialului la întinderea simplă,
teoriile de rezistenţă stabilesc pentru starea generală de solicitare o tensiune
echivalentă, care se compară cu rezistenţa admisibilă, deci
 ech  F1 ,  3    a , cu 1   3
Corespunzător celor cinci parametri, care definesc o stare limită, au fost stabilite
următoarele teorii de rezistenţă:
I. teoria tensiunii normale maxime, conform căreia o stare limită este atinsă într-un
corp, când tensiunea principală maximă din corp atinge valoarea tensiunii
corespunzătoare aceleiaşi stări limită de la solicitarea de întindere simplă,
 ech  1   a ,
I
teoria tensiunii normale maxime (teoria I) se verifică în cazul întinderii materialelor casante şi
mai puţin pentru materiale tenace
II. teoria deformaţiei specifice maxime, conform căreia o stare limită este atinsă
într-un corp, când deformaţia specifică maximă din corp atinge valoarea deformaţiei
specifice corespunzătoare aceleiaşi stări limită de la solicitarea de întindere simplă,

 ech II  1   3   a ,
teoria deformaţiei specifice maxime (teoria II) nu se verifică pentru materiale tenace, cum sunt
oţelurile moi;
 III. teoria tensiunii tangenţiale maxime, conform căreia o stare limită este atinsă
într-un corp, când tensiunea tangenţială maximă din corp atinge valoarea tensiunii
corespunzătoare aceleiaşi stări limită de la solicitarea de întindere simplă,
 ech III  1   3   a ,
teoria tensiunii tangenţiale maxime (teoria III) a fost confirmată pentru materialele tenace
şi la încercările de compresiune pe toate direcţiile pentru materiale casante;
IV. teoria energiei specifice totale de deformaţie, conform căreia o stare limită
este atinsă înt-un corp, când energia specifică de deformaţie atinge valoarea
energiei specifice de deformaţie corespunzătoare aceleiaşi stări limită de la
solicitarea de întindere simplă,
 ech IV  12   32  21 3   a ,
teoria energiei specifice de deformaţie (teoria IV) a fost verificată pentru materiale tenace numai
1
în cazul în care p  1   3  0 ;
3
V. teoria energiei de deformaţie pentru modificarea formei, conform căreia o
stare limită este atinsă într-un corp, când energia specifică de variaţie a formei
are valoarea energiei specifice de variaţie a formei corespunzătoare aceleiaşi
stări limită de la solicitarea de întindere simplă.
 ech V  12   32  1 3   a ,
teoria energiei specifice de variaţie a formei (teoria V) este verificată pentru materiale tenace
Tensiunile principale pentru starea plană sunt

x  z 1
1    x   z 2  4 2
xz ,
2 2
x  z 1
3    x   z 2  4 2
xz .
2 2
În studiul BARELOR intervin numai tensiuni σx=σ şi τxz=τ,
deci tensiunile principale sunt

 1 2 2
1     4 ,
2 2
 1 2 2
3     4 .
2 2
 Tensiunile σ şi τ care intervin, pot fi produse de solicitări simple şi se
calculează cu relaţiile stabilite. Aceste tensiuni sunt efectul unor
solicitări compuse:
N Mi N Mi
 ,  ,   ;
A Wy A Wy
Mt T Mt T
 , k ,  k .
Wp A Wp A
Înlocuind aceste expresii în teoriile de rezistenţă, rezultă
I  1
 ech    2  4 2   a ,
2 2
II 1  1 
 ech    2  4 2   a ,
2 2
III 
 ech  2  4 2   a , 2
IV 
 ech  2  2( 1   ) 2   a ,
V
 ech   2  3 2   a .
Calculul arborilor solicitaţi la încovoiere şi răsucire
1 2
d x

P Q
z a b a
P

My

Mz

Mt1=PR1
Mt2=QR2

Mt
Mt1=Mt2
La piesele la care se produc simultan tensiuni normale şi tangenţiale, aşa cum este
cazul arborilor de maşini solicitaţi la încovoiere şi răsucire, calculul de verificare se
face cu ajutorul expresiilor tensiunilor echivalente [2],

Mi Mt
  ,   .
Wy Wp
Mt
Dar, Wp=2Wy, astfel că   , atunci,
2W y
M i2 M2 M i2  M 2
t
III
M ech
III 
 ech 4 t   III ;
  ech
W y2 4 W y2 Wy Wy

III 
M ech M i2  M 2 M2 2  M2 .
t  z  M y t
şi
M i2 M 2t M i2  0 ,75M 2t V
M ech
V V
 ech  3     ech ;
W y2 4 W y2 Wy Wy

V
M ech  M i2  0 ,75M 2t  M 2z  M 2y  0 ,75M 2t .
 2
1 P
A d B

1 2[m] 1,5 Q
Q=1,27kN z
Fz Se cunosc: P=20kW, puterea
n=600 rot/min, turaţia
R1=250mm, R2=300mm, raze roţi
My σa=180MPa
+
1,27 1  3 ,5
0,42 [kN·m] Se cere:
4 ,5
 0 ,98
P=1,06kN 1. Forţele P şi Q;
2. Dimensionare, d.
Fy Mt 
30 P
 n
30 20
Mt   0 ,318kN  m
 600
Mz 0 ,318  10 6
+ [kN·m]
M t1  QR 1  Q 
250
 1,27 kN ;

0,35 1,06 1,5  3 0 ,318  10 6

 1,06 M t 2  PR 2  P   1,06kN
4 ,5 300

M1ech III  0 ,98 2  0 ,35 2  0 ,318 2  1,09 kN  m ;

Mt1 Mt2 M1ech III  0 ,98 2  0 ,35 2  0 ,318 2  1,09 kN  m ;

Mt 2
M ech III
 0 ,42 2  1,06 2  0 ,318 2  1,18 kN  m ;

[kN·m]  2 
1,18 10 6  32
 a  d 
1,18  32 2
10  40 ,5 mm  41 mm .
0,318 ech III
d3  180