TRANSFORMĂRI LINIARE 1

1. Definiţii, exemple şi proprietăţi generale

Fie V, W două spaţii vectoriale reale.

Definiţia 1. O aplicaţie T : V → W se numeşte transformare liniară (sau operator

liniar) dacă satisface condiţiile:
(i) T (x̄ + ȳ) = T (x̄) + T (ȳ), ∀ x̄, ȳ ∈ V (aditivitatea aplicaţiei liniare);
(ii) T (λx̄) = λT (x̄), ∀ λ ∈ R, ∀ x̄, ȳ ∈ V (omogenitatea aplicaţiei liniare).

Vom nota cu L (V, W ) mulţimea aplicaţiilor liniare de la V la W , i.e.

L (V, W ) = {T : V → W | T este transformare liniară} .

Propoziţia 2. Dacă T ∈ L (V, W ) atunci:

(a) T (0̄V ) = 0̄W , unde 0̄V este vectorul nul din V şi 0̄W este vectorul nul din W ;
(b) T (−x̄) = −T (x̄) , ∀ x̄ ∈ V .

Propoziţia 3. O aplicaţie T : V → W este liniară dacă şi numai dacă are loc
T (λx̄ + µȳ) = λT (x̄) + µT (ȳ) , ∀ λ, µ ∈ R, ∀ x̄, ȳ ∈ V (1)

Exerciţiul 4. Fie aplicaţia T : R2 → R3

T (x̄) = (x1 + x2 , 2x1 − x2 , x1 + 3x2 ) , ∀ x̄ = (x1 , x2 ) ∈ R2 . (2)
Arătaţi că T este transformare liniară.

Soluţie. Verificăm condiţiile (i) şi (ii) din Definiţia 1.

Fie x̄ = (x1 , x2 ) şi ȳ = (y1 , y2 ).
Atunci x̄ + ȳ = (x1 + y1 , x2 + y2 ) şi λx̄ = (λx1 , λx2 ). Avem
T (x̄ + ȳ) = (x1 + y1 + x2 + y2 , 2(x1 + y1 ) − (x2 + y2 ), x1 + y1 + 3(x2 + y2 )),
iar
T (x̄) + T (ȳ) = (x1 + x2 , 2x1 − x2 , x1 + 3x2 ) + (y1 + y2 , 2y1 − y2 , y1 + 3y2 ) =
= (x1 + x2 + y1 + y2 , 2x1 − x2 + 2y1 − y2 , x1 + 3x2 + y1 + 3y2 )
Din cele două relaţii rezultă
(i) T (x̄) + T (ȳ) = T (x̄) + T (ȳ), pentru orice doi vectori x̄, ȳ din R2 .
Apoi
T (λx̄) = (λx1 + λx2 , 2λx1 − λx2 , λx1 + λx2 ),
iar
λT (x̄) = λ(x1 + x2 , 2x1 − x2 , x1 + 3x2 ) = (λ(x1 + x2 ), λ(2x1 − x2 ), λ(x1 + 3x2 ))
Din ultimele două relaţii rezultă
(ii) T (λx̄) = λT (x̄), pentru vector x̄ ∈ R2 şi orice scalar λ ∈ R.
1
2 Daniela Roşu

Exerciţiul 5. Fie aplicaţia T : R3 → R2

T (x̄) = (x1 + 2x3 , 3x1 − x2 ), ∀ x̄ = (x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 . (3)

Arătaţi că T este transformare liniară.

Soluţie. Verificăm condiţiile (i) şi (ii) din Definiţia 1.

Fie x̄ = (x1 , x2 , x3 ) şi ȳ = (y1 , y2 , y3 ).
Atunci x̄ + ȳ = (x1 + y1 , x2 + y2 , x3 + y3 ) şi λx̄ = (λx1 , λx2 , λx3 ). Avem

T (x̄ + ȳ) = (x1 + y1 + 2(x3 + y3 ), 3(x1 + y1 ) − (x2 + y2 )),

iar
T (x̄) + T (ȳ) = (x1 + 2x3 , 3x1 − x2 ) + (y1 + 2y3 , 3y1 − y2 ) =
= (x1 + 2x3 + y1 + 2y3 , 3x1 − x2 + 3y1 − y2 )
Din cele două relaţii rezultă
(i) T (x̄) + T (ȳ) = T (x̄) + T (ȳ), pentru orice doi vectori x̄, ȳ din R3 .
Apoi
T (λx̄) = (λx1 + 2λx3 , 3λx1 − λx2 ),
iar
λT (x̄) = λ(x1 + 2x3 , 3x1 − x2 ) = (λ(x1 + 2x3 ), λ(3x1 − x2 ))
Din ultimele două relaţii rezultă
(ii) T (λx̄) = λT (x̄), pentru vector x̄ ∈ R3 şi orice scalar λ ∈ R.

Exerciţiul 6. Fie aplicaţia T : R3 → R2

T (x̄) = (x3 − x2 , 2x1 + 3), ∀ x̄ = (x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 . (4)

Arătaţi că T nu este transformare liniară.

Soluţie. Fie x̄ = (x1 , x2 , x3 ) şi ȳ = (y1 , y2 , y3 ).

Atunci x̄ + ȳ = (x1 + y1 , x2 + y2 , x3 + y3 ) şi λx̄ = (λx1 , λx2 , λx3 ). Avem

T (x̄ + ȳ) = (x3 + y3 − (x2 + y2 ), 2(x1 + y1 ) + 3),

iar

T (x̄) + T (ȳ) = (x3 − x2 , 2x1 + 3) + (y3 − y2 , 2y1 + 3) = (x3 − x2 + y3 − y2 , 2x1 + 3 + 2y1 + 3)

Din cele două relaţii rezultă

T (x̄) + T (ȳ) , T (x̄) + T (ȳ) deci nu are loc (i). Rezultă că T nu este transformare liniară.

Exerciţiul 7. Fie aplicaţia T : R3 → R4

T (x̄) = (x1 + x3 , 2x1 + x3 , x2 , 3x1 − x2 + x3 ) , ∀ x̄ = (x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 .

Arătaţi că T este transformare liniară.

 Transformări liniare 3

Soluţie. Fie x̄ = (x1 , x2 , x3 ), ȳ = (y1 , y2 , y3 ) ∈ R3 şi fie λ, µ ∈ R. Să folosim Propoziţia 3 şi
să arătăm că
T (λx̄ + µȳ) = λT (x̄) + µT (ȳ) .
Succesiv, putem scrie
T (λx̄ + µȳ) = T (λx1 + µy1 , λx2 + µy2 , λx3 + µy3 ) =
= (λx1 + µy1 + λx3 + µy3 , 2λx1 + 2µy1 + λx3 + µy3 , 3λx1 + 3µy1 − λx2 − µy2 + λx3 + µy3 )
= (λx1 + λx3 , 2λx1 + λx3 , 3λx1 − λx2 + λx3 ) + (µy1 + µy3 , 2µy1 + µy3 , 3µy1 − µy2 + µy3 )
= λ (x1 + x3 , 2x1 + x3 , 3x1 − x2 + x3 ) + µ (y1 + y3 , 2y1 + y3 , 3y1 − y2 + y3 )
= λT (x̄) + µT (ȳ) .

2. Nucleul şi imaginea unei transformări liniare

Definiţia 8. Fie T : V → W o transformare liniară ı̂ntre spaţiile liniare V şi W .

Nucleul transformării liniare este mulţimea notată Ker (T ) ce reprezintă contraimaginea
prin T a subspaţiului vectorial nul {0̄W } al lui W, i.e.
n o
Ker (T ) := v̄ ∈ V | T (v̄) = 0̄W = T −1 (0̄W ) ⊆ V ; (5)

Propoziţia 9. Fie T : V → W o transformare liniară ı̂ntre spaţiile liniare V şi W . Nucleul

transformării este subspaţiu vectorial ı̂n V .

Demonstraţie.
Dacă v̄1 , v̄2 ∈ Ker (T ), să arătăm că v̄1 + v̄2 ∈ Ker (T ).
Într-adevăr, folosind (i), avem T (v̄1 + v̄2 ) = T (v̄1 ) + T (v̄2 ) = 0̄W + 0̄W = 0̄W .
Dacă v̄ ∈ Ker (T ) şi λ ∈ R să arătăm că λv̄ ∈ Ker (T ).
Într-adevăr, folosind (ii), avem T (λv̄) = λT (v̄) = λ · 0̄W = 0̄W .
Dimensiunea subspaţiului Ker (T ) se numeşte defectul transformării liniare şi vom nota
cu def (T ).

Definiţia 10. Fie T : V → W o transformare liniară ı̂ntre spaţiile liniare V şi W .

imaginea transformării liniare se notează cu Im (T ) şi reprezintă mulţimea
Im (T ) := {w̄ ∈ W | ∃ v̄ ∈ V, T (v̄) = w̄} = T (V ) . (6)

Propoziţia 11. Fie T : V → W o transformare liniară ı̂ntre spaţiile liniare V şi W . Imaginea
transformării este subspaţiu vectorial ı̂n W .

Demonstraţie.
Dacă w̄1 , w̄2 ∈ Im (T ), să arătăm că w̄1 + w̄2 ∈ Im (T ). Avem
w̄1 ∈ Im (T ) ⇒ ∃ v¯1 ∈ V, T (v¯1 ) = w̄1 şi
w̄2 ∈ Im (T ) ⇒ ∃ v¯2 ∈ V, T (v¯2 ) = w̄2 .
Atunci w̄1 + w̄2 = T (v¯1 ) + T (v¯2 ) = T (v̄1 + v̄2 ) deci există v¯1 + v¯2 ∈ V cu proprietatea că
T (v̄1 + v̄2 ) = w̄1 + w̄2 . Rezultă w̄1 + w̄2 ∈ Im (T ).
4 Daniela Roşu

Dacă w̄ ∈ Im (T ) şi λ ∈ R, să arătăm că λw̄ ∈ Im (T ). Avem

w̄ ∈ Im (T ) ⇒ ∃ v̄ ∈ V, T (v̄) = w̄ şi atunci
λw̄ = λT (v̄) = T (λv̄), ceea ce demonstrează că λw̄ este imaginea prin T a vectorului λv̄.
Deci λ∈¯ Im (T ).
Dimensiunea subspaţiului Im (T ) se numeşte rangul transformării liniare şi vom nota cu
rang (T ).

Teorema 12. (Teorema dimensiunii )

Fie V, W două spaţii vectoriale finit dimensionale şi fie T : V → W o transformare liniară.
Atunci
def (T ) + rang (T ) = dim (V ) (7)

Exerciţiul 13. Fie transformarea liniară T : R3 → R2 ,

T (x̄) = (x1 + x3 , x2 − 4x3 ), x̄ = (x1 , x2 , x3 ).
Determinaţi nucleul, imaginea precizând câte o bază ı̂n fiecare dintre aceste subspaţii, determinaţi
defectul şi rangul transformării şi verificaţi Teorema dimensiunii.

Soluţie.
Determinăm nucleul
Ker (T ) = {x̄ ∈ R3 | T (x̄) = 0̄R2 }.
Dacă x̄ = (x1 , x2 , x3 ) ∈ Ker (T ) atunci
(
x1 + x3 = 0
T (x̄) = 0̄R2 ⇔ (x1 + x3 , x2 − 4x3 ) = (0, 0) ⇔
x2 − 4x3 = 0
Notăm x3 = α ∈ R şi atunci x1 = −α şi x2 = 4α
Ker (T ) = {x̄ = (−α, 4α, α) = α (−1, 4, 1) | α ∈ R}.
Rezultă că Ker (T ) este subspaţiul din R3 generat de vectorul ū1 = (−1, 4, 1). Deci
Ker (T ) = [ū1 ] şi def (T ) = dim Ker (T ) = 1
iar bază ı̂n Ker (T ) este B1 = {ū1 = (−1, 4, 1)}.
Determinăm imaginea
Im (T ) = {ȳ ∈ R2 | ∃ x̄ ∈ R3 , T (x̄) = ȳ}
Ne intereseaza să determinăm ȳ = (y1 , y2 ) pentru care există x̄ = (x1 , x2 , x3 ) astfel ı̂ncât
(
x1 + x3 = y1
T (x̄) = ȳ ⇒ (x1 + x3 , x2 − 4x3 ) = (y1 , y2 ) ⇒
x2 − 4x3 = y2
Sistemul ı̂n necunoscutele x1 , x2 , x3 admite soluţii (chiar o infinitate) pentru orice y1 , y2 . Deci
pentru orice ȳ = (y1 , y2 ) există x̄ = (x1 , x2 , x3 ) astfel ı̂ncât T (x̄) = ȳ. Rezultă
Im (T ) = R2 şi rang (T ) = dim Im (T ) = dim (R2 ) = 2.
Bază ı̂n Im (T ) se poate alege orice bază ı̂n R2 , de ex. B2 = {w̄1 = (1, 0), w̄2 = (0, 1)}.
 Transformări liniare 5

Teorema dimensiunii se verifică def (T ) + rang (T ) = 3 = dim (R3 ).

Exerciţiul 14. Fie transformarea liniară T : R3 → R3 ,

T (x̄) = (x1 + x2 + 2x3 , x1 + 2x2 , 2x3 − x2 ), x̄ = (x1 , x2 , x3 ).
Determinaţi nucleul, imaginea precizând câte o bază ı̂n fiecare dintre aceste subspaţii, determinaţi
defectul şi rangul transformării şi verificaţi Teorema dimensiunii.

Soluţie.
Determinăm nucleul
Ker (T ) = {x̄ ∈ R3 | T (x̄) = 0̄R3 }.
Dacă x̄ = (x1 , x2 , x3 ) ∈ Ker (T ) atunci


 x1 + x2 + 2x3 = 0
T (x̄) = 0̄R3 ⇔ (x1 + x2 + 2x3 , x1 + 2x2 , 2x3 − x2 ) = (0, 0, 0) ⇔ x + 2x2 = 0
 1
 2x3 − x2 = 0
Din ultimele dou a ecuaţii, dacă notăm x3 = α ∈ R şi atunci x2 = 2α şi x1 = −2x2 = −4α.
Prima ecuaţie se verifică banal −4α + 2α + 2α = 0
Ker (T ) = {x̄ = (−4α, 2α, α) = α (−4, 2, 1) | α ∈ R}.
Rezultă că Ker (T ) este subspaţiul din R3 generat de vectorul ¯( − 4, 2, 1). Deci
Ker (T ) = [ū1 ] şi def (T ) = dim Ker (T ) = 1
iar bază ı̂n Ker (T ) este B1 = {ū1 = (−4, 2, 1)}.
Determinăm imaginea
Im (T ) = {ȳ ∈ R3 | ∃ x̄ ∈ R3 , T (x̄) = ȳ}
Ne intereseaza să determinăm ȳ = (y1 , y2 , y3 ) pentru care există x̄ = (x1 , x2 , x3 ) astfel ı̂ncât


 x1 + x2 + 2x3 = y1
T (x̄) = ȳ ⇒ (x1 + x2 + 2x3 , x1 + 2x2 , 2x3 − x2 ) = (y1 , y2 , y3 ) ⇒ x1 + 2x2 = y2
 2x − x = y

3 2 3

Determinăm condiţiile pe care le verifică y1 , y2 , y3 astfel ı̂ncât sistemul să admită soluţii. Folosim
metoda transformărilor elementare

   
1 1 2 | y1 1 1 2 | y1
  (−1)L2 + L1
Ā =  1 2 0 | y2  (−1)L1 + L2  0 1 −2 | −y1 + y2 
  
L2 + L3

0 −1 2 | y3 −−−−−−−−−−→ 0 −1 2 | y3 −−−−−−−−−−→
 
1 0 4 | 2y1 − y2
 0 1 −2 | −y1 + y2 


0 0 0 | −y1 + y2 + y3
Sistemul se rescrie 

 x1 +4x3 = 2y1 − y2
x2 −2x3 = −y1 + y2
0 = −y1 + y2 + y3


6 Daniela Roşu

Deci sistemul are soluţii dacă şi numai dacă numerele y1 , y2 , y3 verifică relaţia −y1 + y2 + y3 = 0.
Rezultă
Im (T ) = {ȳ = (y1 , y2 , y3 ) | −y1 + y2 + y3 = 0}
Din această condiţie găsim y1 = y2 + y3 şi dacă notăm y2 = α, y3 = β atunci y1 = α + β şi
găsim
Im (T ) = {ȳ = (α + β, α, β) = α (1, 1, 0) + β (1, 0, 1) | α, β ∈ R}.
Am găsit că Im (T ) reprezintă mulţimea tuturor combinaţiilor liniare ale vectorilor
w̄1 = (1, 1, 0) şi w̄2 = (1, 0, 1)
deci este subspaţiul liniar generat de aceşti vectori. Rezultă
Im (T ) = [w̄1 , w̄2 ] şi rang (T ) = dim Im (T ) = 2
şi bază ı̂n Im (T ) este B2 = {w̄1 = (1, 1, 0), w̄2 = (1, 0, 1)}.
Teorema dimensiunii se verifică def (T ) + rang (T ) = 3 = dim (R3 ).

Exerciţiul 15. Fie transformarea liniară T : R3 → R4 ,

T (x̄) = (x1 , x2 , x1 + 2x3 , 3x2 + x3 ), x̄ = (x1 , x2 , x3 ).
Determinaţi nucleul, imaginea precizând câte o bază ı̂n fiecare dintre aceste subspaţii, determinaţi
defectul şi rangul transformării şi verificaţi Teorema dimensiunii.

Soluţie.
Determinăm nucleul
Ker (T ) = {x̄ ∈ R3 | T (x̄) = 0̄R4 }.
Dacă x̄ = (x1 , x2 , x3 ) ∈ Ker (T ) atunci

x1 = 0


x2 = 0


T (x̄) = 0̄R4 ⇔ (x1 , x2 , x1 + 2x3 , 3x2 + x3 ) = (0, 0, 0, 0) ⇔
 x1 + 2x3 = 0



3x2 + x3 = 0
Sistemul admite doar soluţia banală x1 = x2 = x3 = 0
Ker (T ) = {x̄ = (0, 0, 0)} = {0̄R3 }.
Rezultă că Ker (T ) este subspaţiul format doar din vectorul nul şi
def (T ) = dim Ker (T ) = 0.
Determinăm imaginea
Im (T ) = {ȳ ∈ R4 | ∃ x̄ ∈ R3 , T (x̄) = ȳ}
Ne intereseaza să determinăm ȳ = (y1 , y2 , y3 , y4 ) pentru care există x̄ = (x1 , x2 , x3 ) astfel ı̂ncât

x1 = y 1


x2 = y 2


T (x̄) = ȳ ⇒ (x1 , x2 , x1 + 2x3 , 3x2 + x3 ) = (y1 , y2 , y3 , y4 ) ⇒



x1 + 2x3 = y3

3x2 + x3 = y4
 Transformări liniare 7

Determinăm condiţiile pe care le verifică y1 , y2 , y3 , y4 astfel ı̂ncât sistemul să admită soluţii.
Avem
x1 = y1 şi x2 = y2 ,
din ultima ecuaţie găsim
x3 = y4 − 3x2 = y4 − 3y2
şi dacă ı̂nlocuim ı̂n cea de-a treia ecuaţie găsim
y1 + 2(y4 − 3y2 ) = y3 .
Deci sistemul are soluţii dacă şi numai dacă numerele y1 , y2 , y3 , y4 verifică relaţia y3 = y1 −
6y2 + 2y4 . Rezultă
Im (T ) = {ȳ = (y1 , y2 , y3 , y4 ) | y3 = y1 − 6y2 + 2y4 }
Dacă notăm y1 = α, y2 = β şi y4 = γ atunci y3 = α − 6β − 2γ şi găsim
Im (T ) = {ȳ = (α, β, α−6β−2γ, γ) = α (1, 0, 1, 0)+β (0, 1, −6, 0)+γ (0, 0, −2, 1) | α, β, γ ∈ R}.
Am găsit că Im (T ) reprezintă mulţimea tuturor combinaţiilor liniare ale vectorilor
w̄1 = (1, 0, 1, 0), w̄2 = (0, 1, −6, 0) şi w̄3 = (0, 0, −2, 1)
deci este subspaţiul liniar generat de aceşti vectori. Rezultă
Im (T ) = [w̄1 , w̄2 , w̄3 ] şi rang (T ) = dim Im (T ) = 3
şi bază ı̂n Im (T ) este B2 = {w̄1 = (1, 0, 1, 0), w̄2 = (0, 1, −6, 0), w̄3 = (0, 0, −2, 1)}.
Teorema dimensiunii se verifică def (T ) + rang (T ) = 0 + 3 = 3 = dim (R3 ).

Prezentăm ı̂n continuare câteva proprietăţi generale ale transformărilor liniare.

Propoziţia 16. Fie V, W două spaţii vectoriale şi fie T : V → W o transformare liniară.
Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(a) Transformarea liniară T este injectivă;
(b) Ker (T ) = {0̄V };
(c) Pentru orice sistem de vectori liniar independent S ⊂ V avem că T (S) ⊂ W este un sistem
de vectori liniar independent.

Demonstraţie.
(i) =⇒ (ii) Fie x̄ ∈ Ker (T ). Atunci T (x̄) = 0̄W = T (0̄V ) iar din injectivitatea lui T obţinem
x̄ = 0̄V .
(ii) =⇒ (iii) Fie S ⊂ V un sistem de vectori liniar independent şi fie {v̄1 , ..., v̄p } ⊂ T (S)
un subsistem finit. Vom arăta că acest subsitem este liniar independent. Astfel fie combinaţia
liniară
α1 v̄1 + · · · + αp v̄p = 0̄W
Din ipoteză avem că pentru i ∈ 1, p, există x̄i ∈ S astfel ı̂ncât v̄i = T (x̄i ). Deci ecuaţia de mai
sus devine
α1 T (x̄1 ) + · · · + αp T (x̄p ) = 0̄W .
8 Daniela Roşu

Folosind liniaritatea transformării T deducem

T (α1 x̄1 + · · · + αp x̄p ) = 0̄W
adică α1 x̄1 + · · · + αp x̄p ∈ Ker (T ) = {0̄V }. Prin urmare
α1 x̄1 + · · · + αp x̄p = 0̄V
Dar S este sistem liniar independent deci αi = 0, i ∈ 1, p, adică sistemul {v̄1 , ..., v̄p } este liniar
independent.
(c) =⇒ (a) Pentru a arăta injectivitatea fie x̄, ȳ ∈ V cu x̄ , ȳ. Deci (x̄ − ȳ) , 0̄V adică
sistemul {x̄ − ȳ} este liniar independent. Din (c) avem că {T (x̄ − ȳ)} este liniar independent
ceea ce este echivalent cu faptul că
T (x̄ − ȳ) , 0̄W ⇔ T (x̄) , T (ȳ)
ceea ce ı̂nseamnă că T este injecţie.

Propoziţia 17. Fie V, W două spaţii vectoriale, fie T : V → W o transformare liniară şi
fie S ⊂ V un sistem de generatori al lui V (V = [S]). Atunci următoarele afirmaţii sunt
echivalente:
(a) Transformarea liniară T este surjectivă;
(b) Imaginea sistemului S prin T , T (S), este un sistem de generatori al spaţiului W .
Demonstraţie.
(a) =⇒ (b) Fie un vector arbitrar ales w̄ ∈ W . Vom arăta că w̄ este generat de elemente din
T (S).
Din (a) deducem că ∃ v̄ ∈ V astfel ı̂ncât T (v̄) = w̄. Deoarece S este sistem de generatori al
lui V obţinem că există scalarii λi ∈ K, i ∈ 1, p şi vectorii x̄i ∈ S, i ∈ 1, p astfel ı̂ncât
p
X
v̄ = λi x̄i
i=1
Atunci p ! p
X X
w̄ = T (v̄) = T λi x̄i = λi T (x̄i )
i=1 i=1
adică T (S) este un sistem de generatori al lui W .
(b) =⇒ (a) Fie w̄ ∈ W un vector arbitrar. Din (b) deducem că w̄ este generat de elemente
din T (S), adică ∃ w̄i ∈ T (S) şi ∃ λi ∈ K, i ∈ 1, p astfel ı̂ncât
p
X p
X
w̄ = λi w̄i = λi T (v̄i )
i=1 i=1

unde v̄i ∈ S, i ∈ 1, p. Deci

p
X
!
w̄ = T λi v̄i
i=1
ceea ce ı̂nseamnă că w̄ este imaginea unui element din V adică T este surjectivă.
Definiţia 18. O aplicaţie liniară T : V → W bijectivă (injectivă şi surjectivă) se numeşte
izomorfism de spaţii vectoriale.