Studiul de caz nr.

Managementul deşeurilor

4.1 Operatori în managementul deşeurilor şi identificarea

surselor de generare

Sesizarea pericolului pe care îl reprezintă acumularea deşeurilor, a

declanşat în România acţiunea de cunoaştere, urmărire şi dorinţa de
îmbunătăţire treptată a circuitului deşeurilor, de la apariţia lor, la sursa, şi
până la eliminarea lor finală.
În prezent, în practica eliminării deşeurilor se parcurge însa o
perioadă dificilă prin creşterea continuă a cantităţii de deşeuri şi lipsa
mijloacelor tehnice (instalaţii, utilaje adecvate) pentru colectare, prelucrare,
reciclare şi valorificare. Conştientizarea acestei situaţii obligă la eforturi
pentru unirea posibilităţilor interne cu sprijinul extern – material sau
financiar – în scopul creării bazelor unui sistem de gestiune care, în timp, sa
conducă la „ecologizarea”, din punct de vedere al deşeurilor, a tuturor
activităţilor.
O strategie coerentă privind gestiunea deşeurilor necesita atingerea
mai multor obiective, printre care se numără:
• cunoaşterea cantităţii şi calităţii deşeurilor produse în România, a
producătorilor şi a proceselor din care acestea rezultă, a traseului şi a
destinaţiei finale a acestora;
• reducerea cantităţii de deşeuri la producător, prin intervenţii în
tehnologie sau prin valorificarea acestora printr-o veriga intermediară
inclusă între producătorul şi gospodarul de deşeuri;
• stabilirea, pentru deşeurile a căror apariţie nu se poate evita sau
care nu se pot recicla, a unor modalităţi de eliminare sau reintegrare în
mediu, cât mai puţin dăunătoare acestuia.
 Managementul mediului

Pentru punerea în practică a strategiei, este necesară specializarea în

domeniul prelucrării deşeurilor a unor colective de cercetare, proiectare,
execuţie, în vederea adaptării pentru România a unor soluţii moderne,
cunoscute pe plan mondial.
Concomitent, trebuie asigurat suportul financiar care să susţină
managementul deşeurilor, precum şi cadrul organizatoric. Se propune
cointeresarea în activităţile de reciclare a deşeurilor, atât a agenţilor
economici, cât şi a cetăţeanului, prin instituirea unui sistem de plăţi şi
reducere de taxe în raport cu acţiunile ce conduc la reducerea cantităţii de
deşeuri.
O grijă deosebită trebuie acordată educaţiei civile şi ecologice a
cetăţenilor. În acest scop, dar şi în unele acţiuni practice, se poate folosi
sprijinul organizaţiilor neguvernamentale cu profil ecologic.
Producerea de deşeuri este rezultatul activităţilor economice şi
gospodăreşti. Cantitatea şi calitatea deşeurilor urbane depinde de standardul
de viaţă şi de modul de consum al populaţiei, iar deşeurile industriale – atât
cele periculoase, cât şi cele nepericuloase – depind de tehnologiile folosite
pentru prelucrarea materiilor prime în cadrul proceselor de fabricaţie.
Organizarea gestiunii deşeurilor este responsabilitatea celor care
le-au generat. Producătorii de deşeuri industriale îşi folosesc facilităţile
proprii de colectare/transport, eliminare sau contractează serviciile
respective cu firme specializate şi autorizate conform legii. În prezent,
numărul firmelor specializate în oferirea de servicii de gestiune a deşeurilor
industriale este mic, iar activitatea acestora este limitată, atât ca domeniu,
cât şi ca cifră de afaceri. De aceea, producătorii de deşeuri industriale
contractează gestionarea acestora mai ales cu firmele de salubrizare urbana.
Majoritatea deşeurilor de producţie se elimină fie pe depozitele
industriale ale producătorilor, fie pe depozitele reintroduse în circuitul
economic în cadrul aceluiaşi proces tehnologic (reciclarea industrială) ori
utilizate ca materii prime secundare sau combustibile în alte procese
tehnologice ale aceleiaşi întreprinderi (acţiuni de minimizare). Anumite
tipuri de deşeuri sunt vândute ca materii prime secundare altor întreprinderi,
care fie le reciclează direct, fie le pregătesc în vederea reciclării
(agenţi economici tip REMAT).
Managementul deşeurilor

În prezent, există peste 400 societăţi autorizate în baza Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale
reciclabile, aprobată prin Legea nr. 426/2001, referitoare la valorificarea
deşeurilor industriale reciclabile.
Acestea desfăşoară activităţi de colectare, sortare, prelucrare în
vederea transformării în materii prime secundare a următoarelor grupe de
deşeuri industriale, deşeuri metalice feroase, deşeuri metalice neferoase,
deşeuri de hârtie/carton şi plastic.
Organizarea gestiunii deşeurilor urbane este obligaţia Consiliilor
Locale care îşi îndeplinesc aceasta sarcina fie direct, fie indirect, prin
delegarea anumitor responsabilităţi. Gestiunea directă se realizează prin
intermediul unor compartimente ale Consiliilor Locale, organizate ca
servicii publice (de stat) şi autorizate conform legii.
Delegarea gestiunii se face prin licitaţie publica şi pe baza unui
contract de concesionare încheiat cu societăţi comerciale atestate (licenţiate
de organismele în drept), care au fost alese prin licitaţie. Activitatea de
salubrizare a unei localităţi poate fi concesionată unei singure firme
prestatoare de servicii sau mai multora, prin divizarea teritoriului sau
concesionarea separată a diferitelor tipuri de servicii (de exemplu:
salubrizare menajeră, curăţenie stradală, operarea rampelor de depozitare
etc.).
Consiliile Locale sau Judeţene pot delega, integral sau parţial, doar
activităţile de operare/administrare a activităţilor de salubritate, colectarea
taxelor de la beneficiarii de servicii sau pregătirea şi realizarea investiţiilor.
Ele îşi păstrează prerogativele de adoptare a strategiilor de dezvoltare a
serviciilor şi cele de supraveghere/control referitor la:
‰ calitatea serviciilor prestate;

‰ administrarea/dezvoltarea sistemelor de infrastructura încredinţate

pe baza contractului de concesionare;

‰ modul de stabilire a tarifelor pentru serviciile prestate.

Sistemul de delegare/concesionare a serviciilor de salubritate

prezintă o serie de avantaje, printre care:
‰ calitatea mai bună a serviciilor, datorită mediului concurenţial în

care se efectuează;
 Managementul mediului

‰ eficienţa şi flexibilitatea mai mare;

‰ efort redus din partea autorităţilor locale, ale căror atribuţii se

restrâng la elaborarea politicilor de dezvoltare, controlul

respectării contractelor de concesionare şi organizarea periodică
de licitaţii.
Ca urmare, există tendinţa (menţionată, de altfel, ca posibilitate de
dezvoltare în Ordonanţa 87/2001), ca prestatorii de servicii organizaţi sub
forma de compartimente în cadrul Consiliilor Locale să se transforme în
societăţi comerciale de stat, care pot fi privatizate în condiţiile legii.
Hotărârea de privatizare aparţine Consiliului Local sau Judeţean, sub a cărui
autoritate activează operatorul respectiv.
În finalizarea contractelor, un criteriu important îl reprezintă
cantitatea şi structura deşeurilor, în funcţie de care se dimensionează şi se
structurează baza tehnicii materiale pentru gestionarea deşeurilor. Cantitatea
totală de deşeuri generată reflecta eficienţa folosirii resurselor naturale,
respectiv raportul dintre producţia şi consumul de bunuri. Eficienţa folosirii
resurselor naturale rezultă din raportarea cantităţilor de deşeuri de producţie,
care depind în principal de activităţile industriale, la deşeurile urbane, care
în general urmează nivelul consumului populaţiei.
Structura deşeurilor generate în România este prezentată în tabelul
de mai jos.
Structura cantităţii totale de deşeuri
Tabel 1
Categoria de deşeuri 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Total deşeuri generate, din care: 353,11 114,0 217,8 83,1 77,0 55,15
- deşeuri de producţie (mil. tone) 346,27 107,3 211,9 77,7 70,3 47,0
- deşeuri urbane (mil. tone) 6,84 6,69 5,9 5,4 6,73 8,15
Total deşeuri 51,6 17,0 36,9 15,4 11,4 6,8
generate/deşeuri urbane
Deşeuri de producţie/deşeuri 50,6 16,0 35,9 14,4 10,45 5,8
urbane
Managementul deşeurilor

Evoluţia structurii deşeurilor în România

60
50
Deşeuri
Deseurigenerate/
generate /
40 deşeuri
deseuriurbane
urbane
30
Deşeuri
Deseurideproductie
producţie//
20 deşeuri urbane
deseuri urbane
10
0
1997 1998 1999 2000 2001 2002

Figura 4.1
În funcţie de durata pentru care se negociază contractul, vor fi
furnizate informaţii privitoare la prognoza, volumul şi structura deşeurilor
necesare fundamentării investiţiilor în infrastructura de gestionare a
deşeurilor.
În acest sens, vor fi avute în vedere evoluţiile posibile ale sistemului
socio-economic generator de deşeuri, dar şi tendinţele înregistrate în alte
ţări. De exemplu, raportul dintre deşeuri de producţie/deşeuri urbane,
tabelul 2, ne oferă informaţiile necesare structurării bazei tehnico-materiale
în domeniu.
Valorile descrescătoare ale raportului deşeuri de producţie/deşeuri
urbane demonstrează atât o reducere a pierderilor de material şi energie cât
şi o îmbunătăţire a eficientei în utilizarea resurselor naturale.
 Managementul mediului

Raportul deşeuri de producţie/deşeuri urbane în câteva ţări

Central şi Est Europene – 2000
Tabel 2
Deşeuri de producţie/
Ţara Deşeuri de producţie Deşeuri urbane
deşeuri urbane
Bulgaria 219,0 3,2 68,4
Cehia 39,6 4,6 8,6
Estonia 13,2 0,56 23,6
Ungaria 73,9 5,0 14,8
Lituania 7,1 1,5 4,8
Polonia 133,1 12,3 10,8
România 77,7 6,2 15,4
Slovenia 1,4 1,2 1,2

În comparaţie cu alte ţări Central şi Est Europene, România ocupă o

poziţie de mijloc din punct de vedere al raportului deşeuri de
producţie/deşeuri de consum. O poziţie mai buna ocupă Slovenia, Cehia,
Lituania, Polonia şi Ungaria, în timp ce Estonia şi Bulgaria au o poziţie mai
puţin bună decât a României
Comparaţia cu ţările UE indică faptul că, în România, asemenea
ţărilor Central şi Est Europene, raportul producţie/consum este de câteva ori
mai mare decât în ţările UE.
Este de menţionat că, în ţările cu „economie post-industrială”, aşa
cum sunt ţările membre ale Uniunii Europene, raportul producţie/consum
este foarte scăzut (0.95-3.5). Aceasta se datorează atât faptului ca aceste ţări
folosesc tehnologii de producţie „curate” (inclusiv reciclarea internă), cât şi
diferenţei în structura industriei. Majoritatea ramurilor industriei grele din
ţările Europei de Vest au fost închise în ultimele decenii, iar importul de
materii prime şi energie practicat de aceste ţări evită generarea unor mari
cantităţi de deşeuri.
Managementul deşeurilor

Managementul deşeurilor de ambalaje

În conformitate cu angajamentele asumate în Documentul de Poziţie

CONF-RO 37/01, a fost aprobată HG nr. 349/2002, privind gestionarea
ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, prin care au fost preluate în
legislaţia română prevederile Directivei 94/62/EC, privind ambalajele şi
deşeurile de ambalaje, ale Deciziei 97/138/EC, privind sistemul de raportare
şi Deciziei 97/129/EC, privind sistemul de identificare a materialelor pentru
ambalaje.
A fost aprobat Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului
nr. 1190/2002, privind procedura de raportare a datelor privind ambalajele şi
deşeurile de ambalaje (M. Of. nr. 2/07.01.2003).
Conform prevederilor acestui OM, sunt raportate anual date privind
ambalajele şi deşeurile de ambalaje de către:
• producătorii şi importatorii de ambalaje, producătorii şi
importatorii de produse ambalate – date privind ambalajele;
• unităţile specializate care preiau direct de la generatori deşeurile
de ambalaje în vederea valorificării şi consiliile locale – date privind
deşeurile ambalate.
HG nr. 349/2002 şi Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi
Apelor nr. 1190/2002 transpun în legislaţia română 98% din prevederile
Directivei 94/62/EC. Cele 2% ramase până la transpunerea totală a
Directivei în legislaţia naţională sunt reprezentate de preluarea definiţiei
acordului voluntar, care va fi realizată prin amendarea HG nr. 349/2002, în
semestrul I 2004.
Agenţii economici care introduc pe piaţă ambalaje şi produse
ambalate, consiliile locale, precum şi unităţile specializate, care preiau direct
de la generatori deşeurile de ambalaje în vederea valorificării, au raportat, în
luna februarie 2003, date privind cantităţile de ambalaje şi deşeuri de
ambalaje gestionate în anul 2002, în conformitate cu prevederile Ordinului
Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1190/2002. De asemenea, a
fost realizată o bază de date atât la nivelul autorităţii judeţene de protecţie a
mediului, cât şi la nivel naţional (MAPAM) pentru centralizarea datelor
raportate.
 Managementul mediului

Rata de răspuns a fost de circa 65%. Estimările la nivel naţional s-au

realizat pe baza datelor raportate, a datelor existente, precum şi a datelor
furnizate de către asociaţiile patronale. Validarea datelor a fost realizata în
cadrul grupurilor de lucru din cadrul Proiectului de Twinning PHARE
(RO/00/IB/EN/01) România-Franţa. Datele obţinute sunt prevăzute în
tabelele 3 şi 4.

Cantitatea de ambalaje introduse pe piaţă în anul 2002

Tabel 3
[kt]
Hârtie şi
Plastic Sticla Metal Lemn Total
carton
Sursa-raport MAPM 196 192 41 32 87 548
Sursa-compoziţia 227 405 189 54 - 875
deşeurilor
Cantităţi estimate 225 225 200 100 100 850

Deşeuri de ambalaje generate

Tabel 4
[kt]
Hârtie şi
Plastic Sticla Metal Lemn Total
carton
Cantităţi de ambalaje 225 225 200 100 100 850
introduse pe piaţă [kt]
Marja de eroare (%) 35 35 10 10 10 25
Deşeuri de ambalaje 346 346 222 111 111 1137
generate

Deşeurile de ambalaje provin în proporţie de circa 70% de la

populaţie, regăsindu-se în deşeurile menajere şi 30% de la agenţii
economici.
Managementul deşeurilor

4.2 Prognozarea, prelucrarea, depozitarea, reciclarea

şi valorificarea deşeurilor de ambalaje

Se estimează o creştere a cantităţii de ambalaje introduse pe piaţâ cu

5% pe an până în anul 2012, când consumul va fi de 67 kg/cap de
locuitor/an (nivelul actual al unor ţări ca Polonia, Ungaria, Republica Cehă
şi Slovenia), apoi de 4% pe an până în 2022, ceea ce va conduce la un
consum de 101 kg/cap de locuitor/an.
Cantităţile de deşeuri de ambalaje generate anual vor avea aceeaşi
creştere procentuală ca şi cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă.
De altfel, conform acestor ipoteze, cea mai mare parte a creşterii
prognozate pentru deşeurile menajere (0,8% pe an şi pe cap de locuitor) este
determinată de creşterea cantităţilor de deşeuri de ambalaje.
Conform datelor statistice, în România se produc 14 milioane tone
deşeuri industriale, din care cca. 9 milioane tone se depozitează.
Prognoza privind cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificate s-a
realizat în următoarele ipoteze:
• cantităţile de deşeuri de ambalaje reciclate, rezultate din industrie
şi comerţ, vor creşte cu 10% pe an până în 2007. Această creştere
corespunde unei importante şi realiste îmbunătăţiri a circuitelor industriale
existente, ce funcţionează pe o bază exclusiv economică. Începând cu anul
2007, o parte din cantitatea de deşeuri reciclate va proveni din aplicarea
colectării selective a deşeurilor de către populaţie. Creşterea cantităţilor
reciclate în circuitele industriale ar trebui, astfel, sa fie mai mica şi a fost
reţinută o ipoteză de 7% în 2012. Cum cantităţile de ambalaje introduse pe
piaţă vor scadea cu cel puţin 1% (trecerea de la 5% la 4%), aceeaşi reducere
a creşterii se va aplica şi pentru cantităţile reciclate în circuitul industrial
(trecerea de la 7% la 6%);
• deşeurile de ambalaje reciclate, rezultate de la populaţie, vor fi
cele colectate selectiv;
• evoluţia valorificării energetice va rămâne marginală (mai mică
de 2%) până în 2010, şi se face în cea mai mare parte, pentru lemn. În anul
2013, valorificarea se va realiza, în cea mai mare parte, tot pentru lemn,
 Managementul mediului

circa 5%. Se estimează că, în anul 2022, valorificarea energetică va

reprezenta circa 10%, ţinând seama de dezvoltarea metodei de incinerare a
deşeurilor. Valorificarea energetică a deşeurilor de ambalaje (în special
plastic) în cuptoarele de ciment va rămâne scăzută, ţinându-se cont de
costurile acestei metode şi de necesitatea de a rezerva capacităţile existente
pentru deşeuri care pun mai multe probleme pentru mediu, atunci când sunt
eliminate.
Prognozarea ratei de reciclare, respectiv valorificare pentru perioada
2003-2013, sunt prezentate în tabelul nr. 5

Planul evoluţiei ratelor de reciclare şi al valorificării

deşeurilor de ambalaje
Tabel 5
Anul 2003 2006 2007 2010 2012 2013
Rata de reciclare (%) 21 24 25 36 44 49
Rata de valorificare (%) 21 25 27 38 48 54

Colectarea deşeurilor

Reuşita colectării selective a deşeurilor are la bază, în primul rând,

modul de comportare al fiecărui cetăţean. Eficienţa investiţiilor realizate
depinde de sensibilizarea întregii populaţii, referitor la necesitatea colectării
selective.
În cazul României, colectarea deşeurilor nu este încă generalizată. În
prezent, pentru mediul urban dens (mai mare de 50000 de locuitori),
coeficientul de colectare a deşeurilor se consideră 100%. Pentru mediul
urban (mai mare de 3000 de locuitori), coeficientul de colectare este de
90%, acesta estimându-se că va rămâne constant până în 2007, după care
creşterea va fi de 2%/an până în anul 2012, când se va ajunge la colectare de
100%. Pentru mediul rural, coeficientul de colectare este de circa 10%,
estimându-se o creştere de 1%/an până în 2007 şi de 7-8% până în 2012,
după care 10%/an până în 2017, data la care se va considera că procesul de
realizare a colectării deşeurilor va ajunge la 100%.
Managementul deşeurilor

Se intenţionează ca implementarea unui sistem de colectare

selectivă să înceapă din anul 2008, deşeurile de ambalaje fiind colectate
separat şi tratate în staţii de sortare.
Sistemul de colectare selectivă, adaptat la diferite zone, va cuprinde:
• o colectare specializată a deşeurilor de ambalaje, în cea mai mare
parte prin depunerea voluntară a ambalajelor menajere, cu separarea celor
din sticlă (din motive tehnice, sticla va fi colectată exclusiv prin aport
voluntar);
• o colectare specializată a deşeurilor biodegradabile, cu excepţia
celor din mediul rural;
• o colectare clasică (reziduuri menajere).
Implementarea sistemului de colectare selectivă se va realiza după
cum urmează:
• mediu urban dens – în anul 2008, coeficientul de colectare
selectivă va fi de circa 7%, creşterea urmând a fi de 7%/an până în anul
2012, de 9%/an în perioada 2012-2017 şi de 2%/an în perioada 2017-2022,
când se va atinge un coeficient de colectare selectivă de 90%;
• mediul urban – în anul 2008, coeficientul de colectare selectivă
va fi de 8%, creşterea urmând a fi de 8%/an până în anul 2012 şi de 10%/an
în perioada 2012-2017 când se atinge un coeficient de 90%, care va rămâne
constant până în anul 2022.
• mediul rural – în anul 2008, coeficientul de colectare selectivă va
fi 6%, creşterea urmând a fi de 6%/an până în anul 2012 şi de 12%/an în
perioada 2012-2017, când se atinge un coeficient de 90%, care va rămâne
constant până în anul 2022.
Implementarea colectării selective se va realiza în mai multe cazuri,
concomitent cu introducerea sau modernizarea serviciului de colectare, deci,
informarea şi conştientizarea cetăţenilor asupra acestui proces este esenţial.
Pentru implementarea selectării colective se va adopta o abordare
etapizată, pe trei perioade:
• 2003-2006: experimentare (proiecte pilot), conştientizare
populaţie ;
 Managementul mediului

• 2007-2017: extinderea colectării selective la nivel naţional;

• 2017-2022: implementarea colectării selective în zone mai
dificile (locuinţe colective, mediu rural dispersat, zone montane).
Creşterea colectării selective în mod raţional şi gradual este cu atât
mai justificată cu cât permite:
• desfăşurarea în timp a investiţiilor de asigurat, evitându-se astfel
o creştere prea mare şi rapidă a costurilor gestionarii deşeurilor faţă de
economia generală a ţării;
• consolidarea şi extinderea capacităţilor de reciclare, care pot
astfel să urmărească mai bine evoluţia cantităţilor colectate, contribuind la o
valorificare optimă, dezvoltarea industriei de reciclare şi o reducere
semnificativă a cantităţilor de materii prime importate.

Depozitarea deşeurilor

În conformitate cu angajamentul asumat în documentul de poziţie

CONF-RO 37/01, România a transpus Directiva 1999/31/CE prin HG nr.
162/2002, privind depozitarea deşeurilor. Prevederile Directivei 99/31/CE
nu se aplica deşeurilor miniere. Directiva privind gestiunea deşeurilor
rezultate din industria extractivă va fi transpusă în România, după aprobarea
şi publicarea actului comunitar.
Nivelul de transpunere a Directivei 99/31/CE este de 98%, urmând
ca, la revizuirea actului normativ naţional, prevăzută pentru trimestrul III
2004, transpunerea sa fie realizată în totalitate.
Toată legislaţia adoptată pentru depozitarea deşeurilor va fi revizuită
şi îmbunătăţită în Proiectul PHARE Twinning cu Germania RO 2001 –
„Convenţia de Twinning pentru gestiunea deşeurilor” – Pachetul S, care se
desfăşoară în perioada septembrie 2002–septembrie 2004. Îmbunătăţirea şi
completarea instrumentelor operaţionale pentru implementarea actului
legislativ privind depozitarea deşeurilor va conduce la întărirea capacităţii
administrative a APM-urilor, instrumente operaţionale îmbunătăţite pentru
autorizarea depozitelor, operare, control, monitorizare şi urmărire post
Managementul deşeurilor

închidere, aprobate prin ordine ale ministrului mediului şi gospodăririi

apelor. De asemenea, se vor îmbunătăţi instrucţiunile/normele tehnice
pentru realizarea şi funcţionarea depozitelor.
Reglementarea activităţii de depozitare are drept scop prevenirea sau
reducerea pe cât posibil a efectelor negative asupra mediului, în special
poluarea apelor de suprafaţă, subterane, a solului, aerului, inclusiv a
efectului de seră, precum şi a oricărui risc pentru sănătatea populaţiei, pe
întreaga durată de viaţă a depozitului, cât şi după expirarea acestuia.
În funcţie de natura deşeurilor depozitate, depozitele se clasifică în:
• depozite pentru deşeuri periculoase;
• depozite pentru deşeuri nepericuloase;
• depozite pentru deşeuri inerte.
Conform OM 867/2002, privind definirea criteriilor care trebuie
îndeplinite de deşeuri pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe
lista naţională de deşeuri acceptate, în fiecare clasă de depozit de deşeuri,
există unele categorii de deşeuri care nu sunt acceptate la depozitele de
deşeuri.
Pentru constituirea unui depozit sunt necesare următoarele
instrumente financiare:
• dovada depunerii unei garanţii bancare de bună execuţie, conform
legislaţiei în vigoare;
• constituirea unui fond pentru închiderea şi urmărirea
post-închidere a depozitului, denumit „Fond pentru închiderea depozitului
de deşeuri şi urmărirea acestuia post-închidere”. Fondul constituit este
purtător de dobândă, iar dobânda obţinută constituie sursa suplimentară de
alimentare a fondului.
Pentru autorizarea activităţii de depozitare a deşeurilor este necesar
ca în acordul şi autorizaţia de mediu să se prevadă:
• clasa depozitului;
• lista cuprinzând tipurile de deşeuri şi cantitatea totală de deşeuri
care este autorizată să fie depozitată;
 Managementul mediului

• dovada depunerii unei garanţii bancare, ca asigurare că depozitul

se realizează conform proiectului;
• încredinţarea managementului depozitului unui operator cu
atribuţii în acest domeniu, care să exploateze depozitul în condiţii de
maximă siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei;
• obligaţia operatorului depozitului de a raporta la autoritatea
competenta tipurile şi cantităţile de deşeuri eliminate şi rezultatele
programului de monitorizare.
Amplasarea unui depozit de deşeuri este posibilă ţinându-se seama
de planurile de urbanism general şi planurile de urbanism zonal.
Alegerea unui amplasament se face conform următoarei scheme:
• se defineşte clasa de depozit care se intenţionează să se realizeze;
• se identifică şi se inventariază amplasamentele posibile;
• se analizează amplasamentele, în funcţie de clasa de depozit şi de
tipurile de deşeuri ce vor fi acceptate la depozitare, pe baza unei comparaţii
pluricriteriale;
• amplasamentul considerat în urma analizei pluricriteriale ca fiind
cel mai favorabil realizării obiectivului propus trebuie evaluat din punct de
vedere ecologic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, prin
întocmirea studiului de impact, după care solicitantul va parcurge etapele
legale pentru obţinerea acordului de mediu;
• autoritatea competentă analizează studiul de impact şi stabileşte
în colectivul de analiză tehnică oportunitatea alegerii amplasamentului, în
funcţie de care se ia decizia realizării obiectivului.
Analiza amplasamentelor posibile se face în funcţie de următoarele
criterii:
1. Criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice:
• caracteristicile şi dispunerea în adâncime a straturilor geologice;
• folosinţele actuale ale terenurilor şi clasa de fertilitate, evaluarea
lor economică, financiară şi socială pentru populaţia din zonă;
• structura, adâncimea şi direcţia de colectare a apei subterane;
Managementul deşeurilor

• distanţa faţă de cursurile de apă, faţă de albia minoră şi majoră a

acestora, faţă de apele stătătoare, faţă de ape cu regim special şi surse de
alimentare cu apă;
• starea de inundabilitate a zonei;
• aportul de apă de pe versanţi la precipitaţii.
2. Criterii climatice:
• direcţia dominantă a vânturilor în raport cu aşezările umane sau
cu alte obiective ce pot fi afectate de emisii de poluanţi în atmosferă;
• regimul precipitaţiilor.
3. Criterii economice:
• capacitatea depozitului şi durata de exploatare;
• distanţa pe care sunt transportate deşeurile de la sursa de
producere la locul de depozitare;
• necesitatea unor amenajări secundare pentru depozit (drumuri de
acces, utilităţi).
4. Criterii suplimentare:
• vizibilitatea amplasamentului;
• accesul la amplasament.
Proiectarea şi realizarea unui depozit trebuie sa respecte următoarele
cerinţe generale:
• dimensiunile depozitului trebuie sa fie corelate cu volumul total
de deşeuri ce urmează a fi acceptat la depozitarea din zona sau zonele
deservite, pe baza prognozelor de dezvoltare municipală sau zonală;
• perioada de exploatare sa fie de minim 10 ani.
Proiectul unui depozit trebuie să conţină:
• natura şi provenienţa deşeurilor ce urmează sa fie depozitate;
• cantităţile de deşeuri;
• tehnologii de tratare a deşeurilor înainte de depozitare şi/sau în
incinta depozitului;
 Managementul mediului

• modul de realizare a bazei depozitului, adică:

o modul de impermeabilizare a cuvetei depozitului (baza şi
pereţii laterali);
o modul de protecţie a sistemului de impermeabilizare;
o sistemul de drenare, colectare, epurare şi evacuare a apelor
exfiltrate;
o sistemul de colectare, înmagazinare şi valorificare a gazelor
de fermentare, unde este cazul;
o organizarea tehnică a depozitului, utilităţi;
o instrucţiuni de exploatare a depozitului;
o procedura de închidere a depozitului;
o sistemul de control şi supraveghere a depozitului;
o măsurile de siguranţă în timpul exploatării, cum ar fi:
prevenirea incendiilor, prevenirea şi combaterea exploziilor
şi planul de intervenţie în caz de accidente sau avarii într-un
depozit;
o măsuri pentru asigurarea condiţiilor igienico-sanitare:
deratizare, dezinsecţie;
o măsuri de protecţie a muncii.
Soluţia tehnologică ce va fi adoptată este opţiunea proiectantului,
acesta asumându-şi răspunderea că depozitul nu va prezenta riscuri pentru
factorii de mediu.
După atingerea cotei finale de depozitare trebuie realizată acoperirea
finală, cu continuarea acţiunii de captare a gazelor de fermentare şi a
drenării apelor infiltrate prin stratul de sol vegetal.
Materiale folosite pentru impermeabilizarea depozitelor de deşeuri
sunt :
• argile sau alte materiale minerale cu caracteristici similare argilei
şi o impermeabilizare artificială cu geomembrană sau alt material similar,
care trebuie să asigure un coeficient de permeabilitate K = 1x 10 −9 m/s şi
Managementul deşeurilor

condiţiile de rezistenţă fizico-chimică şi de stabilitate în timp cerute de

proiectant.
Se va folosi geomembrană netedă la baza depozitului şi rugoasă pe
talazuri şi pentru acoperirea finală.
• pentru separarea straturilor de drenare şi impermeabilizare de
corpul depozitului se vor folosi geotextile cu rol de protecţie;
• tuburile de drenaj folosite pentru drenarea levigatului trebuie să
fie de polietilena şi trebuie să fie prevăzute cu fante;
• stratul drenat constă dintr-un strat de pietriş cu diametrul
granulelor între 16-32 mm.
Un depozit trebuie să fie amplasat şi proiectat astfel încât să satisfacă
condiţiile necesare pentru a preveni poluarea solului, apei subterane sau de
suprafaţa şi a asigura colectarea eficientă a levigatului. Aceasta se realizează
prin combinarea barierei geologice naturale cu o impermeabilizare a bazei
depozitului în timpul fazei de exploatare/active şi, prin combinarea unei
bariere geologice, cu o impermeabilizare superioară în cursul fazei
pasive/post-închidere.
Bariera geologică este creată de condiţiile geologice şi hidro-
geologice de sub şi din vecinătatea unui depozit şi trebuie sa confere o
capacitate suficientă de atenuare şi prevenire a unui potenţial risc ecologic
pentru sol şi apa subterană.
Bariera geologică a bazei şi talazurilor depozitului va consta dintr-un
strat mineral care îndeplineşte cerinţele de permeabilitate şi grosime, cu un
efect cel puţin echivalent cu cel rezultat din următoarele condiţii:
• depozit pentru deşeuri periculoase: K<=1,0 x 10 −9 m/s;
grosime >=5 m;
• depozit pentru deşeuri nepericuloase:K<=1,0 x 10 −9 m/s;
grosime >=1 m;
• depozit pentru deşeuri inerte: K<=1,0 x 10 −7 m/s;
grosime >=1 m.
 Managementul mediului

Metoda folosită pentru determinarea coeficientului de permeabilitate

pentru depozite, pe suprafaţa analizată şi pentru tot amplasamentul, trebuie
sa fie metoda standardizată sau recunoscută internaţional.
Acolo unde bariera geologică nu îndeplineşte, în mod natural,
condiţiile de mai sus, ea poate fi completata cu argilă (sau cu alt material
natural cu proprietăţi de impermeabilizare echivalente). O barieră geologică
de impermeabilizare naturală nu trebuie sa fie mai subţire de 0,5 m.
În afara barierei geologice descrise mai sus, depozitul este prevăzut
cu o impermeabilizare artificială, care îndeplineşte condiţiile de rezistenţă
fizico-chimică şi de stabilitate în timp, corespunzător condiţiilor de etanşare
cerute, şi un sistem etanş de colectare a levigatului, pentru a se asigura că
acumularea de levigat la baza depozitului se menţine la un nivel minim.

Categoria depozitului Deşeuri nepericuloase Deşeuri periculoase

Impermeabilizare artificială necesara necesară
Strat drenat = 0,5 m necesar necesar

Dacă autoritatea centrală sau teritorială pentru protecţia mediului,

după evaluarea potenţialelor pericole faţă de mediu, consideră că este
necesară prevenirea formarii de levigat, se poate prescrie o
impermeabilizare a suprafeţei superioare. Recomandările pentru etanşare a
suprafeţei sunt:

Categoria depozitului Deşeuri nepericuloase Deşeuri periculoase

Strat filtrant gaze necesar nu este necesar
Impermeabilizare artificială nu este necesara necesară
Impermeabilizare naturală necesara necesară
Strat drenant > 0,5 m necesar necesar
Acoperire superioară cu pământ > 1 m
(din sol vegetal > = 0,3 m)
Managementul deşeurilor

Sistemul de control şi urmărire a calităţii factorilor de mediu se

prezintă astfel:
Datele meteorologice

Nr. În faza de În faza de urmărire

Date meteorologice
crt. funcţionare postînchidere
1 Cantitatea de precipitaţii zilnic zilnic, dar şi ca valori lunare
medii
2 Temperatura minimă şi maximă zilnic medie lunară
la ora 15.00
3 Direcţia şi viteza dominante ale zilnic nu este necesar
vântului
4 Evapotranspiraţia zilnic zilnic, dar şi ca valori lunare
medii
5 Umiditatea atmosferică la ora zilnic medie lunară
15.00

Controlul apei de suprafaţă, al levigatului şi al gazului de depozit

Nr. În faza de În faza de urmărire

Parametrii urmăriţi
crt. funcţionare postîncheiere
1 Volumul levigatului lunar la 6 luni
2 Compoziţia levigatului trimestrial la 6 luni
3 Volumul şi compoziţia apei de trimestrial la 6 luni
suprafaţă
4 Posibile emisii de gaz şi presiune lunar la 6 luni
atmosferică, CH4, CO2, H2S, H2
etc.

În urma inventarierii depozitelor de deşeuri urbane au fost

identificate 249, din care:
• 11 depozite de deşeuri cu capacitate liberă de depozitare, care se
conformează cu cea mai mare parte a prevederilor Directivei 99/31/CE şi
care au fost autorizate înainte de transpunerea acesteia;
 Managementul mediului

• 235 depozite de deşeuri cu capacităţi libere variabile, care nu

îndeplinesc cerinţele Directivei 99/31/CE;
• trei depozite de deşeuri în construcţie la momentul actual.
Pentru cele 235 de depozite care nu îndeplinesc cerinţele
Directivei 99/31/CE, clasificarea, în acord cu prevederile actului comunitar,
s-a realizat în funcţie de deţinătorul şi operatorul depozitului, tipul
deşeurilor depozitate, tipul activităţilor industriale care se desfăşoară în zona
amplasamentului. Astfel, a rezultat faptul că 249 de depozite inventariate se
încadrează în clasa de depozit „b” (depozite pentru deşeuri nepericuloase).
Din cele 235 de depozite care ar trebui închise, au fost identificate
nouă depozite care, prin condiţiile de amplasament şi de capacitate libera, ar
putea fi folosite pentru extinderea şi dezvoltarea unor depozite zonale, care
ar putea include în proiectul de închiriere ecologică zona depozitelor vechi.
Etapizat până în anul 2020, în funcţie de deschiderea unor noi
depozite ecologice, vor trebui închise cele 249 de depozite municipale
(Anexa A a Planului de Implementare al Directivei 99/31/CE).
Pentru implementarea Directivei, în ceea ce priveşte realizarea
depozitelor de deşeuri conforme cu cerinţele actului comunitar, situaţia se
prezintă astfel:
• finalizarea construcţiei, în conformitate cu prevederile Directivei
99/31/CE şi darea în funcţiune a celor trei depozite aflate la momentul
actual în construcţie;
• începerea construcţiei depozitului zonal Arad;
• condiţionarea conform unor programe de conformare până în
2007 a celor 11 depozite, care îndeplinesc în mare măsură cerinţele
Directivei 99/31/CE; condiţionările privesc în special tratarea levigatului şi
arderea controlată a biogazului;
• construirea şi darea în exploatare a celor două depozite pentru
care este aprobată finanţarea ISPA (Piatra-Neamţ – celula nouă şi
Râmnicu-Vâlcea);
• construcţia şi darea în exploatare a proiectelor de depozite, în
conformitate cu lista de proiecte care au solicitat aplicaţie ISPA.
Managementul deşeurilor

Depozitele pentru care acordul de mediu a fost emis înainte de

aprilie 2002, data intrării în vigoare a HG 162/2002, vor trebui sa realizeze
investiţiile de conformare până la 16.07.2009. Costurile de condiţionare
estimate se ridică la circa 1 milion Euro.
Conform evaluării necesarului de capacităţi de depozitare care a fost
realizat, se estimează că România va construi, până în 2020, un număr de
circa 50 de depozite de deşeuri nepericuloase, conforme cu cerinţele
Directivei, acţiune urmată de închiderea celor neconforme din zona
respectivă.
Costurile de investiţie estimate pentru realizarea acestora până
în anul 2020 sunt de 1.082 milioane Euro, iar cele de operare vor fi de
1.677 milioane Euro.
Din scenariul realizat până în anul 2020 inclusiv, costurile de
închidere/reabilitare pentru depozitele de deşeuri menajere se ridică la
199 milioane Euro.
În afara depozitelor de deşeuri municipale, au fost inventariate
3453 de spaţii de depozitare neamenajate în zona rurală pentru depozitarea
deşeurilor de tip menajer, suprafeţele acestor zone fiind, în proporţie de
95%, mai mici de 2 ha. Aceste spaţii vor fi igienizate etapizat, începând din
2010, pe măsura ce vor fi realizate staţiile de transfer şi se va organiza
colectarea deşeurilor în zona respectivă.
Spaţiile de depozitare vor fi cartate şi vor fi incluse în planurile
judeţene de gestiunea deşeurilor, în vederea estimării costurilor de igienizare
sau de închidere. Costurile medii de închidere sunt de 50.000 Euro pentru
cele cu risc scăzut pentru mediu şi de 150.000 Euro pentru cele cu risc
crescut pentru mediu, şi se ridică la un total de 192 milioane Euro.
În România nu există până în prezent depozite de deşeuri
periculoase, aşa cum sunt definite în Directiva 1999/31/CE.
Deşeurile industriale generate de societăţile comerciale sunt
depozitate în depozite proprii, aceste depozite fiind reprezentate de bataluri,
iazuri, halde, platforme, bazine. Aceste spaţii de depozitare nu au fost
realizate ţinând cont de cerinţele directivei, nici din punct de vedere al
 Managementul mediului

deşeurilor admise la depozitare (lichide, inflamabile, corozive etc.) şi nici

din punct de vedere constructiv. Din inventarul realizat pe baza
chestionarelor statistice pentru realizarea bazei de date pentru deşeuri, la
nivelul anului 2001 au fost înscrise 425 de astfel de depozite (acest număr
nu include depozitele miniere) şi conţin atât depozite de deşeuri periculoase
cât şi nepericuloase. În baza chestionarelor ce vor fi completate de agenţii
economici pentru instalaţiile industriale inventariate sub Directiva IPPC, în
baza unor programe de conformare, aceste depozite vor trebui clasificate
conform Ordinului Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.
867/2002 privind criteriile de acceptare a deşeurilor la depozitare (pentru
periculoase, nepericuloase şi inerte) şi se vor închide sau vor continua să
funcţioneze, daca vor fi renovate, pentru a se conforma Directivei IPPC
(cele care nu corespund condiţiilor de capacitate, conform anexei I a
Directivei IPPC). Cele care nu se înscriu în condiţiile Directivei IPPC vor
trebui sa se conformeze cerinţelor Directivei privind depozitarea până în
16.07.2009; în caz contrar, acestea vor trebui să-şi înceteze activitatea şi să
se realizeze închiderea şi reabilitarea zonei, iar cele care se supun Directivei
IPPC se vor închide până în 2015. Costurile de închidere şi reabilitare vor fi
suportate de agenţii economici care au în proprietate sau în administrare
acele depozite.
Închiderea/reabilitarea celor 425 de depozite de deşeuri industriale
necesita un efort investiţional de 433 milioane Euro, până în anul 2015.
Costurile de investiţie estimate până în anul 2020, pentru extinderea
capacităţii de depozitare sau realizarea unor capacităţi noi pentru deşeurile
industriale banale (asimilabile celor menajere) sunt de 1.169 milioane
Euro, iar cele de operare vor fi 1.559 milioane Euro.
Estimarea costurilor în implementare a Directivei s-a realizat în
cadrul Proiectului PHARE Twinning RO-2000 cu Franţa – „Dezvoltarea
unei strategii de aproximare în domeniul mediului cu referire particulară
asupra mecanismului financiar”, început în noiembrie 2002 şi sunt
prezentate în Anexa B a Planului de Implementare al Directivei 99/31/CE.
Managementul deşeurilor

Estimarea costurilor a luat în considerare necesitatea existenţei

colectării, inclusiv a colectării selective, realizarea staţiilor de transfer,
platformele de compostare, închidere, condiţionare a depozitelor de deşeuri.
Estimarea acestor costuri s-a realizat în baza elaborării unor scenarii
de gestiune a deşeurilor pentru România şi selectării scenariului optim,
ţinând cont de factorii economici, sociali, demografici şi de educaţie
(detalii se regăsesc în Planul de Implementare al Directivei).
Costurile totale de investiţie, operare şi reabilitare se vor ridica
la 6.307 milioane Euro, până în anul 2020.
Dacă la aceasta sumă se adaugă costurile de investiţie şi operare
pentru operaţiile de colectare selectivă a fracţiei biodegradabile, costurile de
realizare a stadiilor de transfer arondate la un depozit şi de realizare a
platformelor de compostare, pentru implementarea totală a directivei
rezultă un necesar de 8.916 milioane Euro.
Costurile de implementare pentru realizarea cerinţelor directivei
privind depozitarea deşeurilor reprezintă mai mult de 50% din totalul
costurilor de investiţie şi operare pentru sectorul „Managementul
deşeurilor”.
Costul implementării Directivei se va resimţi la nivelul locuitorilor
printr-o creştere până în 2020 de cca. 3 ori a taxei de depozitare (de la
8 Euro în prezent la cca. 25 Euro/locuitor/an).

Valorificarea deşeurilor de ambalaje

Rata aproximativă de reciclare a deşeurilor de ambalaje a fost în anul

2002 de 20%, în cadrul acesteia fiind incluse numai deşeurile de ambalaje
provenite din consumul intern. Cantităţile reciclate provin, în principal, de la
agenţii economici şi, într-o mai mică măsură, de la populaţia care primeşte
bani în schimbul materialelor predate unităţilor specializate.
 Managementul mediului

Reciclarea deşeurilor de ambalaje

Tabel 6
Hârtie şi
Plastic Sticlă Metal Lemn Total
carton
Ambalaje 225 225 200 100 100 850
introduse pe
piaţa [kt]
Deşeuri de 106 7 25 32 - 170
ambalaje
reciclate [kt]
Ratele de 47 3 12 32 - 20
reciclare (%)

Pentru fiecare tip de material, cantităţile de ambalaje reciclate au fost

analizate împreună cu reprezentanţii industriei respective, pentru a identifica
ceea ce provine din ambalajele post-consum colectate în România, din
import, şi din deşeurile rezultate din procesul de fabricare şi transformare a
ambalajelor. Au fost de asemenea, analizate capacităţile de reciclare în anul
2002, prevăzute în tabelul 7.

Capacităţi de reciclare existente

Tabel 7
[kt]
Hârtie şi
Plastic Sticlă Metal Lemn
carton
Capacităţi de reciclare în anul 170 38 55 Ambalaj 0
2002 marginal

Având în vedere perspectiva redusă a valorificării energetice pe

termen mediu şi faptul că cea mai mare parte a deşeurilor de ambalaje se
regăseşte în deşeurile menajere, atingerea obiectivului de valorificare de
50%, stabilit în Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de
ambalaje, trebuie să se bazeze pe o rată de colectare selectivă crescătoare, cu
dinamică accentuată, a deşeurilor de ambalaje de la populaţie.
Managementul deşeurilor

Cadrul legislativ, care are ca obiectiv colectarea şi valorificarea

deşeurilor este format dintr-o serie de directive: Directiva 2000/76/CE
privind incinerarea deşeurilor, Directiva 75/439/CEE privind uleiurile uzate,
Directiva 86/278/CEE privind nămolurile de epurare utilizate în agricultură.
Conform angajamentelor asumate în documentul de poziţie
CONF-RO 37/01, Directiva 2000/76/CE a fost transpusa prin HG nr.
128/2002 privind incinerarea deşeurilor.
De asemenea, a fost emis Ordinul Ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor nr. 1215/2002 pentru aprobarea „Normativului tehnic
privind incinerarea deşeurilor”, normativ care include şi cerinţele specifice
de autorizare a activităţilor de incinerare şi co-incinerare.
Nivelul de transpunere a Directivei este de 98%, urmând ca la
revizuirea actului normativ naţional, prevăzută pentru trimestrul III 2004,
transpunerea sa fie realizata în totalitate.
Legislaţia emisă pentru incinerarea deşeurilor va fi revizuită şi
îmbunătăţită în Proiectul PHARE Twinning cu Germania RO 2001 –
<<Convenţie de Twinning pentru susţinerea în continuare a României în
transpunerea şi implementarea legislaţiei privind gestiunea deşeurilor>>.
Acest proiect va conduce la întărirea capacităţii administrative din
Agenţiile teritoriale de Protecţia Mediului, realizarea unor instrumente
operaţionale îmbunătăţite pentru operarea, controlul, monitorizarea şi
autorizarea incineratoarelor aprobate prin Ordine ale ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor. În cadrul programului, se vor promova concepte şi se
vor elabora materiale de instruire cu ajutorul cărora personalul din
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi din Agenţiile de Protecţie a
Mediului va fi instruit pentru implementarea cerinţelor Directivei
2000/76/CE.
România a reevaluat situaţia existentă în domeniul incinerării şi co-
incinerării deşeurilor şi solicită o perioada de tranziţie de trei ani, până în
2010, pentru implementarea Directivei, după cum urmează:
a) pentru incinerarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale
 Managementul mediului

În România există în prezent 336 de instalaţii de tratare termică a

deşeurilor periculoase rezultate din activităţi medicale, respectiv 331
„crematorii” şi cinci incineratoare:
• „crematoriile” funcţionează într-un sistem de „ardere mocnită”, la
temperaturi de 300°C - 800°C, nu sunt echipate cu două arzătoare,
echipamente de monitorizare a proceselor de ardere şi a valorilor
concentraţiilor emisiilor în atmosferă; ele sunt de capacitate de 0,01 – 1 t/zi
şi sunt amplasate în fiecare unitate sanitară care gestionează deşeuri
medicale periculoase;
• din incineratoarele existente, trei pot fi recondiţionate pentru a se
alinia la cerinţele Directivei până la 31.12.2006 (Bucureşti, Timişoara,
Suceava). Celelalte incineratoare nu sunt tipizate şi nu pot fi modernizate
corespunzător cerinţelor Directivei;
• cantităţile de deşeuri periculoase rezultate din activităţi medicale
(infectate, resturi anatomice şi deşeuri înţepătoare – tăietoare) sunt preluate
din lucrarea elaborată de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti,
<<Inventarul deşeurilor rezultate din activităţi medicale, 2000 şi 2001>> şi
sunt estimate la nivelul a 15.031 t/an, conform tabelului următor:

Tabel 8
Nivel de estimare Cantităţi medii estimate (t/an) Valori medii (t/an)
41 judeţe 12.492
Judeţ individual 305 15.031
Municipiul Bucureşti 2.539

• în domeniul gestiunii deşeurilor rezultate din activităţi medicale,

a fost emis Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 219/2002 pentru
aprobarea „Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din
activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza
naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale”. OM
nr. 219/2002 este un proces de implementare continuă în toate unităţile
sanitare, având ca termen final de implementare 31.12.2006; acest OM
reprezintă singura reglementare tehnică în domeniul gestionarii deşeurilor
medicale;
Managementul deşeurilor

• implementarea prevederilor OM 219/2002 la nivelul unităţilor

sanitare (colectare, ambalare, depozitare controlată) va reprezenta un efort
financiar mediu anual de 200 – 800 milioane lei pentru fiecare spital, în
funcţie de numărul de paturi; închiderea „crematoriilor” existente nu va
reprezenta un efort financiar considerabil, deoarece se vor demola numai
cuptoarele, incintele urmând a fi reamenajate pentru alte folosinţe;
• intenţia României este de a controla în mod centralizat, la nivel
regional, tratarea termică prin incinerarea deşeurilor periculoase rezultate
din activităţile medicale, prin construirea/recondiţionarea a minim
opt incineratoare în perioada 2007 – 2010; construirea/recondiţionarea
etapizată a incineratoarelor se va face concomitent cu închiderea celor
existente şi se va începe cu zonele Bucureşti, Timişoara şi Suceava, unde
cele trei incineratoare existente vor fi modernizate şi vor funcţiona după
31.12.2006, în conformitate cu principalele prevederi ale Directivei;
• modernizarea celor trei incineratoare va costa 52.000 Euro pentru
Timişoara, 100.000 Euro pentru Suceava şi 100.000 Euro pentru Bucureşti,
total 252.000 Euro, dar capacităţile acestor instalaţii nu vor asigura
preluarea volumelor anuale de deşeuri medicale periculoase care trebuie
incinerate şi, ca urmare, este necesară construirea etapizată a încă opt
incineratoare, cate unul pentru fiecare regiune;
• costurile de investiţie pentru conformarea unei unităţi la cerinţele
Directivei sunt 3.750.000 Euro, pentru cele din regiuni, şi de 5.500.000 Euro
pentru incineratorul care va deservi Municipiul Bucureşti, iar costurile de
operare vor fi de 49 Euro/tonă. Pentru implementarea Directivei, costurile
totale de investiţii sunt evaluate la 33.337.500 milioane Euro, iar costurile
de operare de 38,5 Euro/t.
 Managementul mediului

b) pentru co-incinerarea deşeurilor

Categoriile de deşeuri care pot fi co-incinerate Cantitatea generată (tone/an)

Deşeuri de la rafinarea petrolului 56.525
Deşeuri din procese chimice organice 31.203
Uleiuri uzate 41.509
Deşeuri de solvenţi 224
Deşeuri de la curăţarea rezervoarelor 12.249
Nămoluri 58.228
Deşeuri de anvelope uzate şi cauciuc 14.526
TOTAL 214.464

La nivelul actual de echipare a României cu instalaţiile necesare

gestionarii deşeurilor periculoase prin tratare termică, co-incinerarea poate
reprezenta o soluţie în sistem „Win – Win”, atât pentru producătorii de
deşeuri, cât şi în industria cimentului şi SC UVCP SA Turnu-Măgurele.

¾ Industria cimentului

• se solicita perioada de tranziţie până în anul 2010 pentru

echiparea cu instalaţiile necesare de „pregătire şi dozare a deşeurilor”,
echiparea cuptoarelor de „clinker” cu instalaţiile de epurare a gazelor
evacuate în atmosferă pentru asigurarea conformităţii cu prevederile
Directivei în ceea ce priveşte respectarea nivelelor CMA la „pulberi”,
„NOx” şi „SO2”, introducerea de instalaţii de monitorizare;
• cantităţile de deşeuri ce pot fi incinerate în cadrul cuptoarelor, ce
se propun a fi modernizate şi echipate până în anul 2010, sunt de
1.200.000 t/an, din care 200.000 t/an deşeuri combustibile şi 1.000.000 t/an
deşeuri minerale (nisip de turnătorie, zguri, cenuşi);
• costurile totale de investiţii, operare şi monitorizare pentru
perioada 2003 – 2010 sunt evaluate la 157.643.366 Euro, defalcate astfel:
o costuri de investiţii 2003 – 2010 – 123.988.320 Euro;
o costuri de operare 2003 – 2010 – 29.854.446 Euro;
o costuri de monitorizare 2003 – 2010 – 3.800.600 Euro.
Managementul deşeurilor

În situaţia în care industria cimentului nu se implică în

co-incinerarea deşeurilor, România va trebui să suporte următoarele costuri
de investiţii pentru eliminarea deşeurilor co-incinerabile:
• neluarea în considerare a co-incinerării deşeurilor combustibile la
nivelul industriei cimentului va necesita realizarea de noi incineratoare,
două unităţi a 100.000 t/an, număr condiţionat de distanţa de transport, al
căror cost de investiţie reprezintă cca. 49.800.000 Euro pe unitate, total
99.600.000 Euro, respectiv o valoare de investiţie pe tona de deşeu incinerat
de 498 Euro/t;
• pentru eliminarea celor 2500 tone de POPS, posibil a fi
co-incinerate, este necesar un incinerator cu capacitate de 500 tone/an, al
cărui cost de investiţie este de 3.700.000 Euro, respectiv o valoare de
investiţie pe tona de deşeu incinerat pe an de 7400 Euro/t;
• depozitarea a 1.000.000 tone/an de deşeuri cu conţinut
mineralogic similar cu materiile prime tradiţionale sau cu produsele
intermediare ale industriei cimentului va necesita realizarea unor depozite
(extinderea unor depozite) cu o suprafaţa de 10 ha/an, pe o perioada de şapte
ani (2004 – 2010), deci va fi necesară amenajarea unei suprafeţe de 70 de
ha; la un cost de 1.000.000 Euro/ha rezultă o investiţie de 70.000.000 Euro,
ceea ce reprezintă o valoare de investiţie de 70 Euro/t deşeu depozitat;
• investiţia totală, pentru deşeurile combustibile şi deşeurile
minerale, va fi de 173.300.000 Euro;
• neluarea în considerare a co-incinerării, ca soluţie de tratare
termica a deşeurilor în cadrul industriei cimentului, va necesita un nivel de
investiţii de 1,39 ori mai mare.

¾ SC UVCP SA Turnu Măgurele

• se solicită o perioadă de tranziţie până în anul 2010 pentru

echiparea cu instalaţii conforme cu Directiva (instalaţii de epurare a gazelor
şi de monitorizare a nivelului emisiilor);
 Managementul mediului

• cantităţile de deşeuri periculoase de tipul POPs, depozitate în

prezent în România (PCB şi pesticide), sunt estimate la 3000 tone iar cele
care urmează a fi produse la 200 t/an;
• cantităţile de deşeuri periculoase ce pot fi co-incinerate la
SC UVCP SA (POPs exprimate în DDT sau PCB) sunt de 2500 t/an;
• costurile totale au fost evaluate la 6.867.520 Euro, din care:
o costuri de investiţie 2003 – 2010 – 857.520 Euro;
o costuri de exploatare 2003- 2010 – 6.002.000 Euro;
o costuri de monitorizare 2003 – 2010 – 8000 Euro.
Valoarea de investiţie pe tona de deşeu co-incinerat, calculată prin
împărţirea costurilor de investiţie la capacitatea de co-incinerare proiectată
este următoarea:
• industria cimentului – 98 Euro/t;
• SC UVCP SA – 343 Euro/t.
În România nu funcţionează incineratoare pentru tratarea termică a
deşeurilor solide municipale (DSM), compoziţia şi caracteristicile deşeurilor
menajere, precum şi costurile mai ridicate ale acestei metode de eliminare a
deşeurilor menajere nepermiţând incinerarea la aceasta dată.
Cantitatea anuală de deşeuri menajere care poate fi incinerată este de
20% din cantitatea totală ce va fi produsă în anul 2022, respectiv
900.000 tone (începând cu un procent de 5% în anul 2017, iar în continuare,
cu o creştere de 3% pe an) – conform scenariului elaborat în cadrul
twinning-ului România-Franţa pentru estimarea costurilor de implementare
a Directivei.
Se prevede construirea de incineratoare conforme cu prevederile
Directivei, începând din anul 2017, la capacităţi de 100.000 t/an, la costuri
de investiţii de 49.800.000 Euro pe unitate şi costuri de 50 Euro/t deşeu.
Numărul de incineratoare necesar se estimează la nouă incineratoare, care
vor fi construite etapizat după 2017.
Costurile totale pentru implementarea cerinţelor Directivei sunt
219.785.117 Euro, defalcate astfel:
• costuri administrative 2003–2007–3.133.000 Euro;
Managementul deşeurilor

• costuri pentru conformare tehnică, operarea şi monitorizarea

corespunzătoare a instalaţiilor existente de incinerare 2003–2007 –
25.671.251 Euro.
• costurile totale de investiţii până în anul 2010 pentru
implementarea Directivei pentru incinerarea deşeurilor medicale periculoase
sunt evaluate la 33.337.500 Euro.
• costuri pentru conformare tehnică, operarea şi monitorizarea
corespunzătoare a instalaţiilor existente şi viitoare de co-incinerare
2003 – 2010 – 157.643.366 Euro.

Directiva 75/439/CEE privind uleiurile uzate

Pentru a urmări eficienţa colectării şi valorificării uleiurilor uzate,

autoritatea centrală de mediu, în baza informaţiilor primite din partea
Agenţiilor teritoriale de Protecţia Mediului, evaluează periodic cantitatea de
uleiuri uzate colectate, valorificate şi care se află în stocul agenţilor
economici, autorizaţi în acest sens.
Garda Naţională de Mediu, în baza informaţiilor primite de la
autoritatea de mediu, controlează respectarea obligaţiilor ce revin
persoanelor juridice, care comercializează uleiuri, în ceea ce priveşte
colectarea şi valorificarea acestora, conform prevederilor HG nr. 662/2001.
În cadrul Programului Comunitar LIFE, în judeţul Caraş Severin s-a
desfăşurat un proiect pilot, care a avut ca scop crearea unei reţele de
colectare selectivă a uleiurilor uzate.
În cadrul acestui proiect, s-au pus în exploatare trei centre de
colectare intermediară a uleiului uzat la Reşiţa, Caransebeş şi Oraviţa şi
punctele de colectare de la zece staţii de benzină ale Petrom (partener în
proiect).
Pentru stimularea regenerării uleiurilor uzate, HG nr. 662/2001
prevede colectarea acestora pe categorii. Acest fapt facilitează operaţiile de
regenerare, prin asigurarea unei omogenităţi calitative a uleiului uzat
regenerabil.
 Managementul mediului

Directiva 86/278/CEE privind nămolurile de epurare utilizate

în agricultură

Măsurile care au fost luate pentru implementarea acestei directive

sunt:
• identificarea categoriilor competente în domeniul gestionării şi
valorificării agricole a nămolurilor de epurare;
• stabilirea atribuţiilor şi a responsabilităţilor ce revin autorităţilor
competente, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local/teritorial;
• stabilirea legăturilor între autorităţile competente, generatorii de
nămol, utilizatorii de nămol, agenţiile de consultanţă agricolă şi
laboratoarele de analiză;
• identificarea acţiunilor ce urmează a fi realizate în vederea
implementării Directivei.
Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie efectuează
analizele de sol (înainte de împrăştierea nămolurilor) şi de plante în zonele
unde au fost împrăştiate nămolurile de epurare.
În ceea ce priveşte alegerea tipurilor de tratamente, folosirea şi
modul de împrăştiere a nămolurilor, responsabilitatea revine Agenţiei
Naţionale de Consultanţă Agricolă, iar responsabilitatea pentru alte
modalităţi de eliminare a acestor nămoluri revine fiecărei staţii de epurare.
Actele legislative prezentate însumează mai multe tipuri de
instrumente administrative de protecţia mediului. Aceste acte normative,
adoptate în 2002/2003, fac parte din procesul de aliniere a legislaţiei de
mediu din România la legislaţia europeană. Din analiza acestor acte
legislative prezentate, s-a observat că operatorii guvernamentali au adoptat
următoarele soluţii tactice:
• stabilirea unui nivel minim al standardelor de calitate, având ca
obiectiv îmbunătăţirea calităţii mediului;
• stabilirea unei perioade de punere în conformitate a unor depozite
existente.