Curs 9

CAPITOLUL 4

TRAMSFORMATOARE ELECTRICE

4.1 Generalităţi
Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static funcţionând pe baza inducţiei
electromagnetice, destinat modificării parametrilor unui sistem de mărimi electrice alternative
(tensiune, curent etc.), menţinând (în majoritatea cazurilor) nemodificată frecvenţa.

Fig. 4.1. Poziţionarea transformatorului între un generator şi un receptor.

La un transformator se pun în evidenţă două părţi funcţionale (Fig. 4.1):

- primarul: cele două borne ale primarului se conectează la un generator de la care
primeşte putere (energie electrică); în primar transformatorul are caracter de receptor;
- secundarul: cele două borne ale secundarului se conectează la un receptor către care
transmite putere (energie electrică); în secundar transformatorul are caracter de generator.
După cum se arată în Fig. 4.1, transformatorul se interpune între un generator şi un receptor
de energie electrică cu scupul (în general) de a compatibiliza tensiunea de lucru a receptorului cu
cea furnizată de generator.
4.2 Transformatorul monofazat 
Φ
4.2.1 Principiul de funcţionare   A i1 a i2
Φd1
Transformatorul monofazat este alcătuit u1 N1 N2 u2 Z
dintr-un miez feromagnetic confecţionat din tole Φd2
pe care sunt realizate două înfăşurări cu numere de X x

spire uzual diferite (Fig. 4.2). Alimentând

înfăşurarea primară AX cu tensiunea alternativă Fig. 4.2 Transformatorul monofazat
sinusoidală u1 (circuitul secundar fiind deschis),
aceasta este parcursă de un curent i10 care determină solenaţia N1i10. Această solenaţie creează şi
întreţine în miezul transformatorului un fluxul magnetic sinusoidal considerat de forma:
Φ (t ) = Φ m sin ωt .
Acest flux magnetic variabil în timp, străbătând cele N1 spire ale înfăşurării primare AX şi
cele N2 spire ale înfăşurării secundare ax, induce în acestea tensiunile electromotoare:
2 Curs 9

dΦ ⎛ π⎞ ⎛ π⎞
e1 = − N1 = N1ωΦ m sin ⎜ ωt − ⎟ = E1m sin ⎜ ωt − ⎟ ;
dt ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠
dΦ ⎛ π⎞ ⎛ π⎞
e2 = − N 2 = N 2 ωΦ m sin⎜ ωt − ⎟ = E2 m sin⎜ ωt − ⎟ .
dt ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠
În ipoteza neglijării căderilor de tensiune pe rezistenţa înfăşurării primare şi pe reactanţa de
dispersie primară, rezultă:
u1 ≈ e1 ; u 20 = e2 .
Principiul de funcţionare simplificat al transformatorului poate fi prezentat schematizat
astfel:
e1 ≈ u1 ~
u1 ~ → i10 ~ →Φ ~ →
e2 = u20 ~
Valorile efective ale t.e.m. e1 şi e2 sunt:
E1 = 4,44 fN1Φ m ≈ U1 ,
,
E2 = 4,44 fN 2 Φ m = U 20 .
T.e.m. induse de fluxul Φ în înfăşurarea primară şi secundară, au frecvenţa tensiunii de
alimentare şi valori (instantanee şi efective) dependente de numărul de spire al celor două
înfăşurări.
Raportul tensiunilor primară şi secundară de mers în gol se numeşte raport de transformare:
U E N
k= 1 ≈ 1 = 1.
U 20 E2 N 2
Transformatorul poate fi coborâtor sau ridicător de tensiune, după cum U 20 < U1 (k<1) respectiv
U 20 > U1 (k>1).
În schemele electrice transformatoarele monofazate se reprezintă prin unul din simbolurile
din Fig. 4.3a, b şi c. Bornele înfăşurării de înaltă tensiune se notează cu litere mari, A, X, iar cele
de joasă tensiune cu litere mici, a, x. Simbolurile transformatoarelor trifazate se regăsesc în Fig.
4.3d, e şi f.

Fig. 4.3 Simbolizarea transformatoarelor electrice.

Transformatorul absoarbe de la reţeaua de alimentare, prin intermediul circuitul primar,
puterea instantanee u1i1 şi cedează receptorului puterea instantanee u2i2. Neglijând pierderile din
transformator, se poate considera că:
Transformatoare 3

u1i1 ≈ u2i2

Deci transformatorul modifică valoarea tensiunii reţelei de alimentare u1, în valoarea u2,
compatibilă cu receptorul conectat la bornele înfăşurării secundare.
Prin intermediul transformatoarelor se pot cupla între ele reţele electrice cu tensiuni
nominale diferite şi se pot adapta receptoare construite pentru o anumită tensiune nominală la
reţeaua de alimentare.

Fig. 4.4 Transportul economic al energiei electrice de la generator la

consumator prin intermediul a două transformatoare monofazate.
Transformatoarele de mare putere prezintă un interes deosebit în transportul la distanţă al
energiei electrice, care este cu atât mai economic cu cât tensiunea liniei de transport este mai
ridicată. Din considerente de izolaţie, securitate şi preţ de cost, generatoarele au tensiunea de lucru
3, 6, 10 kV (max. 27kV), iar motoarele electrice sunt alimentate cu tensiuni de max. 6kV. Din
acest motiv, lângă generator se montează un transformator T1 ridicător de tensiune (Ug <U1l), iar
la locul de consum un transformator T2 coborâtor (U2l >U) (Fig. 4.4).
4.2.2 Mărimile nominale. Elemente constructive
Regimul nominal de funcţionare este regimul pentru care se proiectează transformatorul şi
este definit prin ansamblul valorilor mărimilor electrice înscrise pe plăcuţa sa indicatoare, din care
fac parte:
- puterea nominală - puterea aparentă la bornele circuitului secundar, pentru care nu sunt
depăşite limitele de încălzire admisibilă în regim nominal de funcţionare. Scara puterilor aparente
ale transformatoarelor este prezentată mai jos (în kVA).
- tensiunea nominală primară - tensiunea care trebuie aplicată la bornele înfăşurării
primare în regimul nominal de funcţionare;
- tensiunea nominală secundară - tensiunea care rezultă la bornele înfăşurării secundare,
când transformatorul funcţionează în gol, iar la bornele înfăşurării primare se aplică tensiunea
nominală (pentru transformatoare cu puteri mai mici de 10 kVA, tensiunea nominală secundară
este tensiunea corespunzătoare curentului secundar nominal);
- schema şi grupa de conexiuni ale înfăşurărilor;
- tensiunea de scurtcircuit nominală - tensiunea care trebuie aplicată circuitului de înaltă
tensiune al transformatorului pentru ca acesta să fie parcurs de curentul nominal, atunci când
înfăşurarea de joasă tensiune este legată în scurtcircuit;
- frecvenţa nominală - frecvenţa tensiunii pentru care este construit transformatorul (în mod
obişnuit fn = 50 Hz).
Construcţia transformatorului
Elementele constructive principale ale transformatorului sunt: miezul feromagnetic,
înfăşurările, cuva cu ulei, izolatoarele de trecere etc. (Fig. 4.5).
4 Curs 9

10 11
8 9
1 - miezul transformatorului;
7 2 - înfăşurare de joasă tensiune;
3 - înfăşurare de înaltă tensiune;
6
12 4 - robinet;
13 5 - cuvă cu ulei;
6 - comutator;
1 7 - dispozitiv de acţionare
a comutatorului;
2 8 - termometru;
3 9 - izolatoare de trecere
de înaltă tensiune;
10 - izolatoare de trecere
5 4 de joasă tensiune;
11 - conservator;
12 - indicator nivel ulei;
13 - ţevile radiatorului.

Fig. 4.5. Transformator trifazat de tip TM cu datele nominale:

Sn = 100 kVA; U1 /U2- 10/0,4 kV.

• Miezul feromagnetic
Miezul feromagnetic are rolul de a mări cuplajul magnetic al înfăşurărilor. Pentru a asigura
o reluctanţă magnetică de valoare cât mai redusă şi pentru a micşora pierderile în fier, miezul este
confecţionat din tole cu grosimea de 0,3...0,5 mm, izolate cu lacuri, oxizi sau hârtie, executate din
oţel electrotehnic aliat cu siliciu în proporţie de până la 4,4%.
Miezul este format din coloanele 1, pe care sunt aşezate înfăşurările transformatorului şi
jugurile 2, care servesc pentru închiderea circuitului magnetic (Fig. 4.6). După modul în care sunt
dispuse coloanele şi jugurile se disting: transformatoare cu coloane (Fig. 4.6), la care înfăşurările
se montează pe cele două coloane de aceeaşi secţiune şi transformatoare în manta (Fig. 4.7), la
care înfăşurările se montează pe coloana din mijloc iar jugurile, situate de ambele părţi ale
coloanei, sunt parcurse de jumătate din numărul liniilor de câmp din coloană şi au secţiunea egală
cu jumătate din secţiunea coloanei.
De obicei transformatoarele de putere se fabrică cu miezuri în manta. Aceasta este un
avantaj la transportarea pe calea ferată a transformatorului cu gabarite mari. Însă consumul de
material la confecţionarea miezului este mai mare decât la cel cu coloane.
• Înfăşurările transformatorului
Înfăşurările transformatoarelor se execută din conductoare de cupru, mai rar aluminiu, cu
secţiunea dreptunghiulară sau circulară, izolate cu email, bumbac sau mătase. Înfăşurările de
înaltă şi joasă tensiune ale unui transformator se montează pe aceeaşi coloană, concentric sau
alternat.
Înfăşurările concentrice (Fig. 4.6) se realizează sub forma unor bobine cilindrice, de
aceeaşi înălţime, dar de diametre diferite şi se dispun coaxial în jurul coloanei. Lângă coloană se
plasează de regulă înfăşurarea de joasă tensiune 3, iar deasupra ei înfăşurarea de înaltă tensiune 4,
care este, în acest mod, mai bine izolată faţă de miez. Înfăşurările concentrice pot fi executate ca
înfăşurări cilindrice, spiralate, continue etc.
Înfăşurările alternate (Fig. 4.7) sunt formate din bobine de diametre egale şi înălţimi
reduse, numite galeţi, dispuse alternativ pe înălţimea coloanei l. Înfăşurările sunt izolate între ele
(şi faţă de miez) prin spaţii de aer sau ulei şi straturi de preşpan, polivinil, hârtie specială sau
Transformatoare 5

carton rigidizat cu răşini sau lacuri, 5.

a. b.
Fig. 4.6. Construcţia transformatorului cu coloane. a –monofazat; b - trifazat.
1 - coloane; 2 - juguri; 3 - înfăşurare de joasă tensiune;
4 - înfăşurare de înaltă tensiune; 5 – strat izolator.

Fig. 4.7. Transformator monofazat cu miez în manta

şi bobine în formă de galeţi.

Cuva cu ulei (5 - Fig. 4.5) în care se introduce transformatorul, este un vas confecţionat din
tablă de oţel cu grosimea de câţiva mm. Cuva este etanşă, acoperită cu capac metalic pe care sunt
montate izolatoarele de trecere de înaltă tensiune - 9 şi de joasă tensiune - 10. La
transformatoarele până la 63 kVA, pereţii cuvei sunt netezi, iar la cele de putere mai mare, pereţii
sunt gofraţi (ondulaţi) în scopul de a creşte suprafaţei radiante şi răcirii mai intense.
Transformatoarele de 100 kVA sau mai mari sunt dotate cu radiatoare, care în majoritate cazurilor
reprezintă ţevi (sau blocuri de ţevi).
Izolatoarele de trecere, fixate pe capacul cuvei, asigură izolarea în raport cu cuva a
bornelor de legătură între înfăşurările transformatorului şi liniile de transport a energiei electrice.

4.2.3 Funcţionarea în gol a transformatorului monofazat

Dacă circuitul secundar este deschis şi înfăşurării primare i se aplică o tensiune alternativă
sinusoidală, transformatorul (Fig. 4.8) se comportă faţă de reţeaua de alimentare ca o bobină cu
miez feromagnetic. Înfăşurarea primară a transformatorului este parcursă de un curent sinusoidal
echivalent, i10, relativ mic, care determină solenaţia instantanee de funcţionare în gol:
6 Curs 9

θ0 = N1i10 .
Aceasta creează şi întreţine în miezul
transformatorului fluxul magnetic fascicular util φ.
Fluxul înlănţuie ambele înfăşurări ale
transformatorului şi are forma:
φ(t ) =Φ m sin ωt .
În ipoteza neglijării căderilor de tensiune pe
Fig. 4.8. Transformatorului monofazat reactanţa de dispersie (corespunzătoare fluxului de
funcţionând în gol. dispersie) şi pe rezistenţa înfăşurării primare, t.e.m.
e1 indusă de fluxul util φ în înfăşurarea primară este practic egală cu tensiunea u1 aplicată
transformatorului. În acelaşi timp, din legea inducţiei electromagnetice, se poate calcula valoarea
sa instantanee:
dφ
e1 = − N1 = E1m sin (ωt − π / 2) ≈ −u1 .
dt
Analog, t.e.m. e2 indusă în înfăşurarea secundară este:
dφ
e2 = − N 2 = E2 m sin (ωt − π / 2) = u20 .
dt
Valorile efective ale acestor t.e.m. sunt:
E1 = 4,44 f N1Φ m ≈ U1
E2 = 4,44 f N 2Φ m = U 20
T.e.m. induse de fluxul φ în înfăşurarea primară şi, respectiv secundară, au frecvenţa
tensiunii de alimentare şi valorile (instantanee şi efective) dependente de numărul de spire ale
înfăşurărilor. Raportul lor:
e N E U
k= 1 = 1 = 1 ≈ 1
e2 N 2 E2 U 20
se numeşte raport de transformare şi este practic egal cu raportul între valorile efective ale
tensiunii U1 aplicate înfăşurării primare şi tensiunii secundare U20 obţinute la bornele înfăşurării
secundare la funcţionarea în gol. In cazul: U20<U1, transformatorul este coborâtor de tensiune,
iar în cazul U20>U1, transformatorul este ridicător de tensiune.
Asociind indicele 1 mărimilor din primarul transformatorului, rezultă:
di
u1 = −e1 + R1i10 + Ld 1 10 ,
dt
în care: u1 este tensiunea aplicată circuitului primar, e1 - t.e.m. indusă în înfăşurarea primară de
fluxul util φ, R1 - rezistenţa înfăşurării primare, iar Ld1 - inductivitatea ei de dispersie.
Ecuaţia se numeşte ecuaţia de tensiuni a circuitului primar (pentru funcţionarea în gol
a transformatorului) şi, în valori efective complexe, se poate scrie sub forma:
U 1 = − E 1 + R1 I 10 + jωLd 1 I 10 ,
sau:
U 1 = − E 1 + Z 1 I 10 = Z m I 10 + Z 1 I 10 ,

în care: Z1 = R1 + jXd1 reprezintă impedanţa înfăşurării primare (Xd1 = ωLd1 fiind reactanţa ei de
dispersie), iar Zm este impedanţa de magnetizare a transformatorului.
Transformatoare 7

Fluxul magnetic util, φ, creat de solenaţia θ0 = N1i10 de

funcţionare în gol, înlănţuind şi înfăşurarea secundară (Fig.
4.8), induce t.e.m. e2 = − N 2 dφ / dt şi, pentru circuitul
secundar, se poate scrie următoarea ecuaţia de tensiuni:
e2 = u20 sau E 2 = U 20 .
Ecuaţiei de tensiuni i se poate asocia diagrama fazorială
reprezentată în Fig. 4.9 şi schema echivalentă din Fig. 4.10,
în care impedanţa de magnetizare Zm poate fi reprezentată
printr-o schemă echivalentă serie sau derivaţie.

4.2.4 Funcţionarea în sarcină a transformatorului

Un transformator electric funcţionează în sarcină
(Fig. 4.11), dacă înfăşurarea primară este alimentată cu o Fig. 4.9. Diagrama fazorială a
tensiune alternativă u1, iar la bornele înfăşurării secundare transformatorului la
este legat consumatorul de impedanţă Z. Funcţionarea în funcţionarea în gol
sarcină constituie regimul normal de funcţionare al
transformatorului.
Dacă transformatorul funcţionează în sarcină , t.e.m. e2 creează în circuitul secundar
curentul i2. Căderea de tensiune la bornele receptorului de impedanţă Z ia valoarea u2.
Aplicând legea circuitului magnetic conturului
închis (Γ) al unei linii de câmp, se obţine solenaţia
instantanee rezultantă la funcţionarea în sarcină:
θ = N1i1 + N 2i2 .

Solenaţia totală θ a celor două înfăşurări dă naştere

unui câmp magnetic rezultant obţinut prin suprapunerea Fig. 4.10. Schema echivalentă
câmpului magnetic de excitaţie, creat de solenaţia primară a transformatorului la
funcţionarea în gol
N1i1 şi a celui de reacţie, creat de solenaţia secundară N2i2.
Întrucât permeabilitatea magnetică a miezului este mult mai mare decât cea a aerului, marea
majoritate a liniilor câmpului magnetic rezultant se închid prin miez, înlănţuind ambele
înfăşurări şi alcătuind fluxul magnetic fascicular
util, φ. Un număr redus de linii de câmp se închid Γ
parţial prin miez şi parţial prin medii
neferomagnetice (prin aer sau ulei, de exemplu),
înlănţuind fie numai înfăşurarea primară,
alcătuind fluxul de dispersie al înfăşurării
primare φd1, fie numai înfăşurarea secundară,
alcătuind fluxul de dispersie secundar φd2.
Fig. 4.11. Funcţionarea în sarcină a
Fluxurile magnetice totale ψ1 şi ψ2 care transformatorului.
înlănţuie înfăşurarea primară, respectiv, secundară
au expresiile:
8 Curs 9

⎧ψ1 = N1 (φ+φ d 1 ) = N1φ+ψ d 1

⎨ ,
⎩ψ 2 = N 2 (φ+φ d 2 ) = N 2 φ+ψ d 2
în care fluxurile de dispersie pot fi exprimate în funcţie de inductivităţile de dispersie
constante Ld1 şi Ld2 ale celor două înfăşurări, întrucât aceste fluxuri se închid prin medii
neferomagnetice:
⎧ ψ d 1 = Ld 1i1
⎨ .
⎩ψ d 2 = Ld 2i2
Rezultă:
⎧ψ1 = N1φ+Ld 1i1
⎨ .
⎩ψ 2 = N 2 φ+Ld 2i2
Aplicând legea inducţiei electromagnetice pe contururile Γ1, respectiv Γ2, ale celor
două circuite, primar, respectiv, secundar, se obţin ecuaţiile:
⎧ dφ di1
⎪ − N1 dt − Ld 1 dt = R1i1 − u1
⎨ ,
dφ di
⎪− N 2 − Ld 2 2 = R2i2 − u 2
⎩ dt dt
în care R1 şi R2 reprezintă rezistenţele înfăşurărilor transformatorului.
Ecuaţiile de tensiuni ale transformatorului, pot fi scrise şi sub forma:
⎧ di1
⎪ u1 = −e1 + R1i1 + Ld 1 dt
⎨ .
di2
⎪e2 = u 2 + R2i2 + Ld 2
⎩ dt
Dacă în ecuaţia de tensiuni a primarului se neglijează căderile de tensiune R1i21 şi
Ld1(di1/dt) pe rezistenţa, respectiv, reactanţa de dispersie a înfăşurării primare, rezultă:
U1 ≈ E1 = 4,44 f N1Φ m .
Relaţia arată că amplitudinea Φm a fluxului magnetic util depinde de valoarea efectivă
U1 a tensiunii aplicate şi nu este practic influenţată de valorile curenţilor de sarcină i1 şi i2.
Dacă U1 = const., Φm = const., indiferent de regimul de funcţionare al transformatorului: în
sarcină sau în gol.
La funcţionarea în sarcină, fluxul util este produs de solenaţia:
θ = N1i1 + N 2 i2 = Rm φ(t ) ,
astfel că: φ(t) = (N1i1 + N2i2)/Rm, în care Rm reprezintă reluctanţa circuitului magnetic al
transformatorului, iar φ (t) valoarea instantanee a fluxului util.
Analog, pentru regimul de funcţionare în gol, solenaţia este:
θ 0 = N1i10 = Rm φ 0 (t ) şi φ 0 (t ) = N1i10 / Rm .
Întrucât φ ≈ φ0, rezultă ecuaţia de solenaţii a transformatorului:
N1i1 + N 2i2 = N1i10 .
In mărimi complexe, ecuaţiile transformatorului devin:
⎧U 1 = − E1 + R1 I 1 + jX d 1 I 1,
⎪
⎨ E 2 = U 2 + R2 I 2 + jX d 2 I 2 , unde : U 2 = (R + jX )I 2 ,
⎪N I + N I = N I ,
⎩ 1 1 2 2 1 10
Transformatoare 9

în care: Xd1 = ωLd1 şi Xd2= ωLd2 reprezintă reactanţele de dispersie ale înfăşurărilor
transformatorului, iar X = ωL - 1/ωC - reactanţa receptorului.
Notând cu Z 1 = R1 + jXd1 impedanţa înfăşurării primare, Z 2 = R2 + jXd2 - impedanţa
înfăşurării secundare, Z = R + jX - impedanţa receptorului, sistemul de ecuaţii poate fi scris şi
în forma:
⎧U 1 = − E1 + Z 1 I 1,
⎪E = U + Z I ,
⎪ 2 2 2 2
⎨
U
⎪ 2 = Z I 2 ,
⎪⎩ N1 I 1 + N 2 I 2 = N1 I 10.

4.2.5 Randamentul transformatorului

La funcţionarea transformatorului în sarcină, înfaşurarea primară absoarbe de la reţea
puterea activă P1 = U 1 I1 cos ϕ1 , iar înfăşurarea secundară debitează către receptorul Z puterea
activă P2 = U 2 I 2 cos ϕ 2 . Diferenţa dintre aceste două puteri, reprezintă piederile de putere în
transformator care înglobează pierderile în fier (în circuitul magnetic), pFe, şi pierderile în
înfăşurări (în circuitele electrice), pj.
Cu aceste precizări, bilanţul puterilor pentru transformator are expresia:
P1 = P2 + p j + p Fe .

Pierderile de putere în fier sunt determinate de curenţii turbionari induşi în miez şi de

fenomenul de histerezis, fiind dependente de pătratul inducţiei magnetice (implicit de pătratul
tensiunii de alimentare U1), de frecvenţă şi de natura şi greutatea miezului feromagnetic.
Pierderile de putere în înfăşurări, apar prin efectul Joule al curenţilor care circulă prin cele
două circuite electrice ale transformatorului:
p j = R1 I12 + R2 I 22 = R1 I12 + R2' I 2'2 ≅ Rsc I12 ,
în care I1 şi I2 sunt valorile efective ale curenţilor din înfăşurarea primară, respectiv secundară.
Randamentul transformatorului se defineşte prin
raportul dintre puterea utilă P2 şi puterea consumată 1.0
η
P1: 0.8
P
η= 2 0.6
P1
p j
şi poate fi determinat prin metode directe sau 0.4
indirecte. 0.2
a. Metoda directă implică conectarea în pFe
secundarul transformatorului a unei impedanţe de 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2
sarcină reglabilă, diferitele încercări efectuându-se Fig. 4.12 Variaţia randamentului şi a
păstrând cos ϕ 2 = const . Se alimentează pierderilor în transformator
transformatorul cu tensiunea U 1 = U 1n = const . şi se măsoară puterea absorbită P1 şi cea furnizată
P2, după care se determină randamentul şi se trasează caracteristica η = f ( P2 ) . Această metodă,
aşa cum arată şi numele, este o metodă directă care rezultă din definiţia randamentului fără calcule
10 Curs 9

şi deci erori suplimentare

b. Metoda indirectă (a pierderilor separate) foloseşte tot relaţia randamentului în care se
evidenţiază pirderile:
P P2 βS n cos ϕ2
η= 2 = , η= .
P1 P2 + pFe + p j βS n cos ϕ2 + pFen + β 2 p jn
Coeficientul β se numeşte factor de încărcare şi reprezintă raportul dintre puterea activă din
secundar şi puterea nominală:
P I I
β= 2 ≈ 2 ≈ 1 .
P2 n I 2 n I1n
Sn = U2nI2n, [VA], este puterea aparentă nominală a transformatorului. Aplicarea acestei metode
nu necesită încărcarea efectivă a transformatorului ci doar cunoaşterea pierderilor nominale (în
regim nominal) în miez şi în înfăşurări. Acestea se pot determina prin intermediul unor încercări
de mult mai mică anvergură care nu necesită o instalaţie de încărcare şi măsurare de putere
comparabilă cu cea a transformatorului.
Încercarea la mers în gol se realizează prin alimentarea înfăşurării primare cu tensiunea
nominală U1n şi lăsarea în gol (fără sarcină) a înfăşurării secundare. În aceste condiţii:
- pierderile în Fe, dependente de pătratul tensiunii de alimentare, sunt cele nominale;
- pierderile în Cu sunt dependente de pătratul curenţilor ce străbat înfăşurările; curentul
secundar este nul iar cel primar este curentul de mers în gol i10 având valori de 2...10% din cel
nominal; odată cu ridicarea la pătrat aceste valori devin neglijabile.
În concluzie, la funcţionarea în gol, pierderile în Cu sunt neglijabile iar cele în Fe sunt
nominale. Deoarece puterea din secundar este nulă, rezultă că puterea activă absorbită în primar
P1 se regăseşte doar sub formă de pierderi, mai precis pierderi în Fe:
P1 = P2 + p Fe + p j
P20 = 0 , p j0 ≈ 0 → P10 = pFe
Încercarea la scurtcircuit implică realizarea unui scurtcircuit între bornele secundare şi
alimentarea primarului cu o tensiune mult redusă, astfel încât, chir în condiţii de scurtcircuit în
secundar, curenţii ce străbat înfăşurările să aibă valori nominale. În aceste condiţii:
- pierderile în Cu, dependente de pătratul curenţilor prin înfăşurări sunt cele nominale;
- pierderile în Fe sunt dependente de pătratul tensiunii de alimentare; aceasta are valori
reduse reprezentând uzual 5...15% din valoarea nominală; prin ridicare la pătrat aceste valori
devin neglijabile.
În concluzie, la funcţionarea în scurtcircuit, pierderile în Fe sunt neglijabile iar cele în Cu
sunt nominale. Deoarece puterea din secundar este nulă ( u 2 = 0 ), rezultă că puterea activă
absorbită în primar P1 se regăseşte doar sub formă de pierderi, mai precis pierderi în Cu:
P1 = P2 + p Fe + p j
P2 sc = 0 , p Fesc ≈ 0 → P1sc = p j
Prin intermediul acestor două categorii de încercări, în condiţii limită, a fost posibilă
separarea celor două categorii de pierdericare, în funcţionare normală, apar împreună.