Noua Teoremă în Mişcarea Electrodinamică

Jorge Guala-Valverde, Roberto Blas & Andrija Radović

Forţa de mişcare ce conduce curentul într-un generator homopolar nu depinde de
viteza de rotaţie a magnetului. Declaraţia aceasta, empiric validată, a fost considerată
neînsemnată înainte de descoperirea fizicii relativiste care sublinia inducţia mişcării. Din
momentul în care a fost indusă mişcarea, un câmp electric depinde de mişcarea relativă în
sursa – B, propoziţia de mai sus nu mai este lipsită de impotanţă, şi deserveşte unei
demonstraţii complete, aşa cum s-a arătat de curând [1].

I. GENERATORUL FARADAY CU UN DISC

I. 1 INTRODUCERE

Un disc metalic D cu raza R este rotit cu o viteză ωD în jurul axei Z în laborator. Dacă

rotirea se face în direcţia inversă acelor de ceas se defineşte ωD = ωD Z. Dacă rotirea se face

în direcţia acelor de ceas, se obţine ωD = -ωD Z, unde Z este unitatea vectorială de pe axa Z.

Sub disc, un magnet uniform M se roteşte cu ωM, măsurată cu atenţie în laborator.

Mişcarea electrică determinată a dezvoltat in volumul D (Fig. 1) valoarea sa [de la 2 la 15]:

Desen............................ (1)
Figura 1
Săgeţile radiale din D ilustrează inducerea câmpului magnetic.
Forţa care acţionează pe sarcina qeste qED, în timp ce r este vectorul de poziţie a lui q,
măsurat din axa simetriei.
Forţa de mişcare (emf) s-a dezvoltat ca replică la: volumul lui D este
(2)
în timp ce integralul de mai sus trebuie să fie evaluat, din r =0 la r = R, chiar pe disc.
Subindexul D etichetând legătura indică faptul că integrarea are loc pe disc. Cu ajutorul unui
fir arbitrar de închidere (CW) aflat în laborator (Fig. 2), un circuit este închis între axele
conductoare în punctul a, iar rama discului în punctul c (r = R). Un curent direct (DC) se
deplasează pe întreg circuitul.

Desen...............................

1
 Figura 2
Caracteristicile esenţiale ale generatorului homopolar

Curentul generat are două surse ale forţei de mişcare: discul în sine şi firul care
închide, ambele în mişcare relativă cu un magnet. Întreaga emf poate fi exprimată astfel:
Formula.............

I. 2 CÂMPUL MAGNETIC CONSTANT

Mai întâi este analizat un caz particular în care B =constanta din disc şi din firul de
închidere. Într-un astfel de caz ................................. de vreme ce, pe baza primei ecuaţii
curentul indus rămâne nul de-a lungul segmentului cb- (liniile câmpului sunt paralele cu calea
integrării). Din aceleaşi motive, integralul ............................ devine zero. Mai mult, r = 0 pe
de pe segmentul a0. având în vedere consideraţiile de mai sus se poate scrie:

(3)
În timp ce, pe baza ecuaţiei 1,
(4)
Un integral care trebuie evaluat de-a lungul firului de închidere.
Dacă B - câmp este constant, va fi ...................................., o ecuaţie care nu ne va da
voie să înlocuim (2) şi (4) în intregral (3), rezultând:

b R (5)
Luând considerare faptul că ∫ = ∫ , şi notând .......................................
a 0

care să coincidă cu expresia emf dată de o bară conductoare de lungimea R rotindu-se cu +ωM
într-un magnet aflat în repaus în laborator.

I. 3 CÂMPUL MAGNETIC ARBITRAR

Chiar dacă B = câmp nu mai este constant în conductori, (1), (2) şi (4) rămân valide.
Se va face proba acum să se observe dacă şi (5) rămâne validă.

I. 3. a Firul infinit de mic pentru închidere

2
 Dacă am alege un fir de o înălţime foarte mică h, segmentele 0a şi cb se apropie de
zero şi acelaşi lucru se întâmplă cu integralele ..................................................
Mai mult, datorită continuităţii câmpului B în vid, este necesar ca ..........................
unde h → 0. având în vedere consideraţiile precedente se recuperează (5).

I. 3. b Firul cu formă finită

Pentru ca un astfel de fir să aibe formă finită, integralul ............................. nu mai este
nul. În ciuda acestui fapt, se va proba (Appx. 1) care, cu generalitate mare, va aduce în
discuţie ecuaţia
............................
cu care se poate recupera (5) din nou.

II. GENERATORUL FARADAY CU DOUĂ DISCURI

Figura 3 schiţează un generator homopolar în care discul 1, discul 2 şi magnetul sunt

rotite cu viteze arbitrare ω1, ω2 şi ωM , în jurul unei axe comune. O închidere abc, în
laborator, conectează ramele discurilor, nelăsând loc curentului. Întreaga emf pentru un astfel
de dispozitiv poate fi scrisă astfel
(7)

Desen......................
Figura 3
Legătura abc închide un circuit între discurile care se rotesc

Primul integral din cele de mai sus reprezintă emf dezvoltată în discul 1,
(8)
Al doilea devine nul deoarece, pentru a evita complicaţii matematice, alegem un
segment foarte mic ab, pentru calea de integrare (a se vedea secţ. 1)
Al treilea integral reprezintă emf dezvoltată în secţiunea de închidere bc,
(9)
Al treilea integral reprezintă emf dezvoltată în cel de-al doilea disc.
(10)
Dacă segmentul ab este luat drept foarte mic în analiză, subindicii D1 şi D2 ,
reprezentând acelaşi lucru, se pot înlătura din şirul integrant de mai sus (a se vedea secţiunea

3
1. 2). Toate integralele trebuie evaluate în planul în care se află cele două discuri. Adăugând
câteva ecuaţii (8), (9), (10), se obţine:
.........................................
În cazul particular în care R1 =R2 =R avem:
........................................
Din nou emf produsă de întreg circuitul închis nu depinde de rotirea magnetului.
Curentl produs de emf este guvernat de mişcarea relativă primului disc faţă de cel de-al doilea
disc.
Teorema demonstrată în apendice ne permite generalizarea concluziei legate de
motoare în care discurile se află la distanţe finite unul faţă de celălalt.

III. EXPERIMENTAL
Configuraţia homopolară detectată în figura 1 a fost verificată în mod exhaustiv pentru

un timp fix ω D şi pentru unul variabil ωM. Într-o situaţie tipică, discul rotindu-se în sensul
acelor de ceas cu ω D = 200 rad/sec, magnetul rămânând pe loc în laborator (ωM = 0), am
măsurat ( cu ajutorul unui aparat de măsură de înaltă impedanţă) 10 ± 0,5 mV.
Rămânând discul în aceleaşi condiţii dinamice ca mai sus, magnetul a fost accelerat în
direcţia acelor de ceas până a ajuns la 100 rad/sec. Aceeaşi 10±0,5 mV ca mai sus a fost
măsurată.
În cele din urmă, magnetul a fost accelerat în sensul opus acelor de ceas ca să atingă
100 rad/sec, discul rămânând sub aceleaşi condiţii dinamice ca mai sus. Din nou, acelaşi lucru
a fost măsurat.

APENDICE
Figura 4 – dreapta schiţează un cerc învârtindu-se cu –ωloop Z cu partea de jos stând
pe suprafaţa unui magnet permanent uniform. Această configuraţie este echivalentă
aranjamentului în care magnetul este rotit cu + ωloop Z, cu cealaltă parte în laborator (fgura 3
– stânga).
....................................................
Figura 4
Curentul nu se deplasează în cerc cu aceeaşi mişcare ca şi magnetul.
În ambele cazuri cercul este mişcat prin inducerea unui câmp electric, dar curentul nu
se poate deplasa de-a lungul firului/legăturii. Putem înţelege această observaţie elementară

4
împărţind cercul în două: firul radial, segmentul 01, şi un fir pentru închidere, segmentul
1230. Fiecare fir separat devine un generator homopolar. Când segmentele se prind împreună,
întregul circuit se comportă ca două surse emf indentice conectate în opoziţie.
Întreaga emf poate fi exprimată astfel:
..................................................... (app. 1)
fiind
......................................................(app. 2)
Pe baza (1) avem:
.....................................................(app. 3)
Înlocuind (app. 2) şi (app. 3) în (app. 1) avem,
.........................................................
în acord total cu (5). Ne-am bazat analiza pe o probă experimentală trivială (Figura 4). Din
punct de vedere teoretic, ultimul fapt explicat mai sus este relaţionat cu legea fundamentală a
câmpului, div B = 0 [16], care face posibilă trecerea treptată de la un caz aproape ideal al
constantei câmpului B (secţiunea 1.2) spre un caz mai real descris în secţiunea 1.3.

IV. COMENTARII
Adevărata fizică realativistă a unei inducţii de mişcare homopolară, aflată în ecuaţie
(1), a fost recent conbătută, în ciuda activităţii publicate a lui Einstein, până în 1905. La
începutul acestei lucrări faimoase [17] Einstein a scris:
„Este cunoscut faptul că electrodinamica lui Maxwell (aşa cum este înţeleasă de
obicei în prezent) când este aplicată unor corpuri în mişcare, duce la asimetrii care nu par a
fi inerente fenomenului de luare, de exemplu, acţiunea reciprocă electrodinamică a unui
magnet şi un conductor. Fenomenul observabil aici depinde numai de mişcarea relativă a
conductorului şi a magnetului, în timp ce viziunea obişnuită face o distincţie între cele două
cazuri în care fie unul, fie celălalt se află în mişcare.”
Este un fapt istoric curios ca, în decursul ultimelor decenii, mare parte din fizicieni au
fost de acord cu Einstein numai în ceea ce priveşte mişcarea relativă translaţională.
Rotaţiile erau excluse, fără probe experimentale, din domeniul relativităţii [18], [19].
O serie copleşitoare de dovezi experimentale ne asigură că mişcarea de inducţie este
un fenomen relativist la cel mai obişnuit nivel al său (o problemă cu două corpuri implicând
numai o probă şi un magnet cu rotaţie relativă). În acelaşi timp, pentru a închide un circuit,
este necesar un fir pentru ca întregul efect să depindă de viteza relativă a acestor fire. Folosind

5
un limbaj alegoric, putem spune că „relativitatea se mută din perechea de probe-magnet în
proba firelor de închidere”. Acest fapt a fost sesizat acum un deceniu [20].

Referinţe

6
 NOTE ASUPRA GENERATORULUI UNIPOLAR

O caracteristică fundamentală a marilor descoperiri este aceea că deţin o putere

deosebită asupra imaginaţiei gânditorului. Memorabilul experiment al lui Faraday cu un disc
ce se roteşte între polii unui magnet, care a dat naştere unui succes deosebit, a trecut repede la
utilizarea zilnică; totuşi, există câteva caracteristici ale acestui embrion al generatorului actual
şi ale motoarelor care par ieşite din comun, şi care fără dar şi poate merită să fie studiate.
Să luăm, de exemplu, în considerare cazul unui disc de fier sau din alt metal oscilând
între doi poli opuşi ai unui magnet, iar suprafeţele polare să acopere complet suprafeţele
discului, un curent se opreşte sau este transportat în disc prin aceleaşi contacte, în mod
uniform, din toate punctele periferice ale discului. Să luăm mai întâi cazul unui motor. În
toate motoarele obişnuite operaţiunea este dependentă de o oarecare oscilare sau schimbare a
unei rezultante a atracţiei magnetice rezultate din armătură, acest proces fiind afectat fie de un
oarecare mecanism al motorului, fie de acţiunea curenţilor proprii. Se poate explica acţiunea
unui asemenea motor ca şi acţiunea unei mori de apă. Dar, dacă exemplul de mai sus al unui
disc înconjurat de suprafeţe polare, nu există oscilări ale acţiunii magnetice, nicio schimbare,
din câte se cunosc, şi totuşi rezultă rotirea. Astfe, consideraţii obişnuite nu se aplică; nu se
poate da nicio explicaţie superficială, ca la motoarele obişnuite, iar operaţiunea va deveni
clară numai când se va recunoaşte natura forţelor care acţionează, şi se va descifra misterul
care conectează acest mecanism.
Considerat un generator, discul este şi el un obiect destul de interesant de studiat. Pe
lângă specificitatea sa de a genera curent dintr-o direcţie fără implicarea altor mecanisme, o
astfel de maşină diferă de generatoarele obişnuite prin faptul că nu există reacţii între
armătură şi câmp. Curentul armăturii tinde să seteze o magnetizare de la unghiuri drepte la
curentul câmpului, dar fiindcă acest curent este redus treptat din toate punctele periferice, şi
fiindcă circuitul extern poate fi aşezat perfect simetric cu câmpul magnetic, nu poate apărea
nicio o reacţie. Totuşi, acest fapt este adevărat numai atât cât magneţii sunt încărcaţi cu
energie, pentru că atunci când magneţii sunt mai mult sau mai puţin saturaţi, ambele
magnetizări interferează.
Din această cauză, se pare că produsul unei astfel de maşinării, cu aceeaşi greutate,
este mai mare decât orice altă maşină în care curentul tinde să de-magnetizeze câmpul.
Produsul extraordinar al generatorului Forbes precum şi experienţa scriitorului confirmă acest
punct de vedere.

7
 Din nou, uşurinţa cu care o astfel de maşină se poate proni singură este uimitoare, dar
aceasta se poate datora – pe lângă absenţa unei reacţii – unei fineţi perfecte a curentului şi a
inexistenţei propriei inducţii.
Dacă polii nu acoperă în totalitate discul pe ambele părţi, atunci, bineînţeles, numai
dacă discul este subdivizat corect, maşina va fi ineficientă. În acest caz există puncte demne
de menţionat. Dacă discul este rotit şi curentul câmpului este întrerupt, curentul di armătură
va continua să curgă iar magneţii îşi vor pierde puterea treptat. Motivaţia va apărea imediat
când se vor lua în considerare direcţia şi curenţii din disc.
Referitor la diagrama Fig. 1, d reprezintă discul cu contactele B B’ pe rază şi periferie.
N şi S reprezintă cei doi poli ai magnetului.
.......................................
Fig. 1.
Dacă polul N este sus, aşa cum este indicat în figură, presupunându-se că discul este
aşezat în planul hârtiei, şi rotindu-se în direcţia săgeţii D, curentul din disc va curge dinspre
centru spre periferie, aşa cum indică săgeata A. Din moment ce activitatea magnetică este mai
mult sau mai puţin limitată la spaţiul dintre cei doi poli, N şi S, celelalte porţiuni ale discului
pot fi considerate inactive. Curentul produs nu va trece în întregime prin circuitul extern F, ci
se va închide în disc, şi în general, dacă poziţia ar fi similară cele prezentate, de departe cea
mai mare parte din curentul generat nu se va manifesta în exterior, deoarece circuitul F este
unul scurtat de celelalte părţi ale discului. Direcţia curenţilor rezultaţi în ultimul se poate
identifica în liniile punctate şi săgeţile m şi n; iar direcţia curentului din câmp este indicată de
săgeţile a b c d, o verificare a figurii arată că una dintre cele două ramuri ale curentului , adică
A B’ m B, va tinde să demagnetizeze câmpul, în timp ce cealaltă ramură A B’ m B, cea care
se apropie de câmp, va respinge aceleaşi linii, în timp ce ramura A B’ m B, cea care părăseşte
câmpul, va împreuna liniile forţei asupra ei.
În consecinţă, va exista o tendinţă constantă de reducere a fluxului de curent pe ramura
A B’ n B, iar efectul asupra celei din urmă va fi mai mult sau mai puţin preponderent faţă de
efectul asupra primei. Efectul de îmbinare a celor două curente ar putea fi reprezentate de un
singur curent cu aceeaşi direcţie ca cea a câmpului energizat. Cu alte cuvinte, curentele
circulatorii în interiorul discului vor energiza câmpul magnetic. Acesta este un rezultat
aproape contrar cu ceea ce ne aşteptam noi la început, deoarece ne-am fi gândit că efectul
rezultat din curentele armăturii se opune curentului din câmp, aşa cum se întâmplă de obicei
când un conductor primar şi unul secundar se plasează în relaţie inductivă unul faţă de
celălalt. Dar trebuie reamintit faptul că acest rezultat, adică, două căi fiind atribuite curentului,

8
iar cea din urmă selectând o cale ce oferă o mică opoziţie faţă de fluxul său. De aici se poate
înţelge că aceşti curenţi care curg în disc energizează în parte câmpul, şi din această cauză
când curentul din câmp este întrerupt, curenţii din disc vor continua să acţioneze, iar câmpul
magnetic îşi va pierde puterea în mod treptat şi poate chiar să reţină o anume putere atâta timp
cât se continuă rotirea discului.

..................................... ...................................................
Fig. 2 Fig. 3

Rzultatul va depinde, bineînţeles, de rezistenţa şi de dimensiunile geometrice ale căii

curentului rezultat şi de viteza de rotaţie; aceste elemente determină întârzierea acestui curent
şi poziţionarea lui relativă faţă de câmp. Pentru o anumită viteză ar exista o maximă acţiune
enerzizantă; mai apoi la viteze mai mari, va reveni la zero şi în final se va inversa, adică,
curentul rezultant va reduce şi energia din câmp. Reacţia ar fi şi mai bine demonstrată în mod
experimental aranjând câmpurile N S, N’ S’, în mişcare liberă pe o axă concentrică faţă de
axa discului. Dacă ultimele ar fi rotite în direcţia lui D, câmpul va fi atras în aceeaşi direcţie
cu vârtejul, care, până la un anumit punct, va creşte o dată cu viteza de rotaţie, apoi va scădea
până la zero, devenind negativ; adică, câmpul va începe să se rotească în direcţia opusă
discului. Pe baza unor experimente acest rezultat a fost observabil. La viteze mici de rotaţie
ale câmpului, motorul va arăta un cuplu de 900 lbs, sau mai mult, măsuraţi pe un ansamblu de
scripeţi de 12 inchi în diametru. Când viteza de rotaţie a polilor creşte, cuplul se va micşora,
până va ajunge la zero, devenind negativ, şi apoi armătura începând să se rotească în cealaltă
direcţie faţă de câmp.
Ca să întoarcem la principalul subiect, să presupunem că aceste condiţii prin care
curenţii generaţi de rotirea discului vor face mai puternic câmpul, şi să presupunem că aceasta
din urmă este redusă gradual în timp ce discul se roteşte. Curentul ar putea fi suficient pentru
menţinerea sa şi poate chiar să crească în putere, şi atunci avem cazul lui Sir William
Thomson „acumulator de curent”. Dar din consideraţiile de mai sus, s-ar părea că pentru
succesul experimentului nedivizarea discului ar fi esenţială, pentru că dacă ar exista o
subdivizare radială, curenţii nu s-ar putea forma iar acţiunea de auto-excitare ar înceta. Dacă
un astfel de disc ar utiliza-o ar fi necesară conectarea spiţelor printr-o ramă conductoare sau
prin orice altă legătură pentru a forma un sistem simetric de circuite închise.
Acţiunea curenţilor poate fi utilizată pentru pornirea unei maşini de orice fel. De
exemplu, în Fig. 2 şi 3 este prezentat un aranjament prin care o maşină cu disc poate fi

9
pornită. Câţiva magneţi N S, N S sunt poziţionaţo radial pe fiecare parte a discului de metal D
purtând pe rama lor un set de bobine izolate, C C. Magneţii formează două câmpuri separate,
unul intern şi altul extern, discul rotindu-se în câmpul cel mai apropiat de axă, iar bobinele în
câmpul cel mai îndepărtat de ea. Să presupunem că magneţii erau uşor energizaţi la început; ei
ar fi putut fi energizaţi de acţiunea curenţilor din discul solid astfel încât să îşi poată permite
un câmp mai puternic pentru bobinele periferice. Deşi nu există nicio îndoială că în condiţii
specifice o maşină poate porni în acest fel sau în altul asemănător, fiind o probă experimentală
suficientă garanţia unei astfel de afirmaţii, un astfel de mod de pornire ar fi risipitor.
Dar un generator sau un motor unipolar, ca în figura 1 poate fi pornit într-o manieră
eficientă prin simpla subdivizare a discului sau cilindrului în care se află curenţii, şi este
practicabil cu ajutorul bobinelor din câmp care sunt de obicei încărcate. Un astfel de plan este
ilustrat în Fig. 4. Discul sau cilindrul D trebuie să fie potrivit pentru a se roti între polii N şi S
ai unui magnet, care îl acoperă complet pe ambele părţi, contururile discului şi polii fiind
reprezentate prin cercurile d şi d’ respectiv, polul de sus fiind omis pentru clarificare.

.................................................... ...................................................
Fig. 4 Fig. 5
Bazele magnetului ar trebui să fie goale, punctul C al discului trecând prn ele. Daca polul
nemarcat ar fi dedesubt, şi discul ar fo rotit, curentul ar fi, ca şi înainte, de la centru la
periferie, şi poate fi oprit prin contacte potrivite, B B’, de pe tijă sau de la periferie. În cadrul
acestui aranjament fluxul de curent din disc şi circuitul extern nu vor avea niciun efect
apreciabil în câmpul magnetic.
Dar să presupunem că discul care urmează să fie subdivizat, se află în spirală, aşa cum
ne indică liniile punctate, Fig. 4. diferenţa de potenţial dintre un punct de pe tijă şi un punct de
la periferie va ramâne neschimbată, în semn şi în valoare. Singura diferenţă ar fi rezistenţa
discului care va creşte şi că potenţialul va scădea de la un punct pe tijă la un punct periferic
când acelaşi curent traversează circuitul extern. Dar dacă curentul este forţat să urmeze liniile
subdivizării, putem observa că va tinde să energizeze sau să des-energizeze câmpul, şi
aceasta va depinde de direcţia liniilor de subdivizare. Dacă aceasta este aşa cum a fost
indicată de liniile din Fig. 4, este evident că dacă curentul vine din aceeaşi direcţie ca şi
înainte, din centru la periferie, efectul său va fi de întărire a câmpului magnetic; în acelaşi
timp, dacă subdivizarea este aşa cum a fost indicată de liniile punctate din figura, curentul
generat va tinde să scadă din forţa magnetului. În primul caz maşina va fi capabilă să
pornească singură când discul este rotit în direcţia săgeţii D; în ultimul caz direcţia de rotire

10
trebuie inversată. Două asemenea discuri pot fi combinate, totuşi, aşa cum a fost indicat, cele
două discuri rotindu-se în câmpuri separate, şi în aceeaşi direcţie sau în direcţii opuse.
Dispoziţii asemănătoare pot fi, bineînţeles, făcute într-un fel de maşină în care, în locul
unui disc, să fie rotit un cilindru. În astfel de maşini unipolare, în maniera indicată, bobinele
câmpului şi polii pot fi omise iar generatorul poate conţine numai un cilindru sau numai două
discuri înfăşurate de metal.
În locul subdivizării unui disc sau a unui cilindru în spirală, aşa cum arată figura 4,
este mult mai convenabil să se interpună o rotire sau mai multe între disc şi inelul de contact
de la periferie, ca în figura 5.
Un generator Forbes poate, de exemplu, să pornească în acest fel. În experienţa
autorului s-a sesizat că în loc să fie trimis curent în astfel de discuri prin contacte, ca de
obicei, o curea conductoare flexibilă poate fi utilizată. Discurile sunt în acest caz dotate cu
flanşe, permiţându-şi suprafeţe foarte bune pentru contact. Cureaua ar trebuzi să reziste pe
flanşe cu un arc întins pentru a face faţă extinderii. Mai multe generatoare cu curea de contact
au fost construite de către autor cu doi ani în urmă, şi au funcţionat în mod satisfăcător; dar
pentru o reducere a timpuluio de lucru au fost temporar suspendate. Câteva caracteristici
demonstrate aici au fost de asemenea folosite de către autor în legătură cu câteva tipuri de
motoare pentru curent alternativ.

Nikola Tesla, 1896

11
 Rezumat
Acest articol este menit să arate că ipoteza M este validă şi că cea acceptată în prezent
nu este validă. Ipoteza N încalcă Legea Censrvării Momentului. Acest lucru este demonstrabil
numai cu legile fizicii de bază, legi pe care le înţelege toată lumea.
Ipoteza M susţine că un câmp magnetic se poate mişca şi ipoteza N susşine că un
câmp magnetic este static.

Ipoteza M sau N?
Această întrebare a frământat cele mai luminate minţi timp de mai bine de 180 de ani.
După experimentele realizate de Faraday care arătau că un câmp E nu se mişcă în celebrul
experiment cu roata (cunoscut şi sub numele de generator homopolar sau unipolar) Faraday a
utilizat un generator de maşină pentru a produce electricitate.
Dispozitivul constă într-un magnet permanent circular care se roteşte în jurul axei sale
de simetrie şi un disc desupra magnetului făcând acelaşi lucru cu o viteză unghiulară diferită
de cea a magnetului de dedesubt, aşa cum se poate observa în figura următoare:

............................................................ Figura 1

Dispozitivul a arătat că potenţialul indus depinde de viteza unghiulară ωd a discului

care se învârte indiferent de viteza magnetului permanent ωM aşa cum este definit prin
următoarea formulă:

............................................................ (1)

Eliminarea vectorilor se poate face deoarece B perpendicular ω, ω perpendicular pe r, iar

ω este colinear cu B aşa cum este arătat în figura de mai sus. E este înlocuit cu E = v × B.
Datorită ecuaţiei (1) care este complet independentă de viteza unghiulară a sursei
magnetice, de viteza magnetului permanent, s-a concluzionat prin sec. XIX faptul că un câmp
magnetic nu se mişcă şi că acel potenţial este generat de un câmp magnetic static ce este
intersectat cu discul care se roteşte. Această convingere reprezintă subtratul fizicii moderne.
Această afirmaţie conduce direct la transformarea lui Lorentz şi apoi la teoria relativităţii lui
Einstein.

12
 Pare logică utilizarea acestui dispozitiv ca un generator, dar situaţia devine ciudată
când dispozitivul este folosit ca un motor.
Deci, se poate face o rearanjare a experimentului: cu privire la teorema reversibilităţii
maşinilor/generatoarelor DC se poate concluziona că mecanismul se va comporta ca un motor
DC de câte ori se introduce un curent prin el aşa cum se poate observa în imaginea următoare:

.............................................................. Fig. 2

Să analizăm ambele cazuri N şi M.

Ipoteza N
În cazul ipotezei N curentul parcurge disul care se roteşte şi abrogă câmpul magnetic static
producând forţă şi torsiune, forţase manifestă în curentul care parcurge traseul dintre rază şi
margine şi care nu acţionează asupra magnetului care se roteşte sub nicio formă. Nu există
stator şi în consecinţă Legea Conservării Unghiulare a Momentului este încălcată deoarece nu
există niciun suport pentru câmpul magnetic.
De asemenea, având în vedere Legea acţiunii şi reacţiunii a lui Newton se poate ajunge
la concluzia că maşina trebuie să aibe stator pr care să se sprijine.
Având în vedere Legea Conservării Unghiulare a Momentului maşina în cazul ipotezei
N nu poate acţiona ca un motor fiindcă nu există un suport pentru forţele reactive.
Acest efect poate fi extins la magnetul static producând forţa, momenul linear aşa cum
este arătat în imaginea următoare:
......................................................... Fig. 3

Dacă se trece un curent printr-un magnet permanent conductor în direcţii opuse după
cum se poate observa în figura de mai sus, magnetul este separat în două printr-un izolator
care previne scurgerea de curent dintre cei doi poli ai magnetului. Dar, construcţia poate fi
extinsă la un magnet permanent conductor toroidal.
Un asemenea dispozitiv ar produce forţă de unul singur şi în consecinţă acest lucru nu
este posibil, nu-i aşa?
Validarea ipotezei N este bună deoarece fizica moderna rămâne intactă incluzând şi
ecuaţiile lui Maxwell, transformarea lui Lorenty şi relativitatea lui Einstein. Numai Legea
Conservării Momentului ar fi respinsă în întregime sau parţial, dar pierderea este neglijabilă
în ceea ce priveşte respingerea Transformărilor lui Lorentz sau chiar respingerea Teoriei

13
Relativităţii. Acceptarea ambelor (Ipoteza N şi Legea Conservării Momentului) este puţin
ciudată şi aproape imposibilă.

Ipoteza M
Din Ipoteza M putem presupune că un câmp magnetic are viteza unui conductor prin
care se deplasează. Pentru a înţelege mai bine dispozitivul se rearanjează puţin lucrurile: un
magnet permanent conductor se roteşte aşa cum se poate observa şi în figura următoare:
......................................................................................................... Fig. 4

În acest caz, o parte a forţei acţionează asupra unui curent care se deplasează între rază şi
margine, iar cealaltă parte a forţei acţionează asupra părţii rigide a circuitului electric în afara
magnetului care se roteşte, asupra firelor şi asupra bateriei. Mai mult, finalul forţei care
acţionează asupra unei părţi din circuitul electric închis în magnetul permanent care se roteşte
are aceeaşi magnitudine şi partea opusă a forţei acţionează asupra restului de circuit electric
din afara magnetului permanent.
În cazul ipotezei M, Legea Conservării momentului Unghiular nu este încălcată.
Este interesant faptul că ipoteza M se supune legii inducţiei a lui Faraday:
.......................................................................... (2)

Legea conţine un caz special în care intensitatea câmpului B este constantă şi suprafaţa S
poate fi schimbată. Pentru a înţelege mai bine să considerăm un generator homopolar alcătuit
dintr-un magnet permanent care se roteşte în jurul axei sale de simetrie intersectată cu planul
π aşa cum se poate vedea în imaginea următoare:
...................................................... Fig. 5

Se consideră un plan adiţional planului π şi perpendicular pe acesta, şi pe care îl intersectează

în în linia punctată, aşadar este tangenţial magnetului permanent care se roteşte. Este evident
faptul că suma planului B este egală din ambele părţi ale planului adiţional care susţine
ipoteza M. În interiorul şi în afara circuitului electric se observă o interacţiune cu aceeaşi
sumă a câmpului magnetic şi, ca urmare, limitele forţei sunt perfect echilibrate.
Cel mai rău lucru din ipoteza M este noul aranjament din fizica modernă: Ecuaţiile lui
Maxwell, Teoria relativităţii lui Einstein şi Teoria extinsă a relativităţii sunt incompatibile cu
această ipoteză din cauza faptului că noile formule ar trebui să conţină viteza câmpurilor B şi
E aşa cum s-a sugerat pe http://www.andrijar.com/rwoteewdm/index.htm.

14
 Hooper a demonstrat prin bobinele sale că un câmp electric E poate fi produs de doi
magneţi permanenţi egali şi situaţi în locuri opuse mişcându-se în direcţii opuse chiar dacă
câmpurile B sunt anulate. Se poate ca datorită direcţiilor contra-magnetice şi contra vitezelor
de producere a curentului într-un câmp magnetic în aceeaşi direcţie, i.e.:
.................................................... (3)
Totuşi:
..................................................... (4)

Situaţia este aceeaşi şi cu inducţia magnetică datorată curentului care curge printr-un
conductor electric neutru aşa cum sunt majoritatea conductorilor obişnuiţi. Nu există un câmp
electric exterior dar cu siguranţă există un câmp magnetic în solenoid. În teoria
electromagnetică din prezent această situaţie este depăşeşte curenţii evitând utilizarea
câmpului electric iniţial.
Construcţia bobinelor Hooper se poate vedea în următoarea imagine:

............................................. Fig. 6

Încărcarea de control Q va fi afectată de forţa electrică indusă prin mişcarea anulată a

câmpului electric. Potenţialul electric va fi indus în contur de asemenea, deşi câmpul magnetic
este anulat şi, ca urmare, este zero peste planul interacţiunii.
Următoarea imagine schiţează cazul inducţiei magnetice. Distanţa dintre doi
electromagneţi nu conţine un câmp electric dar cu siguranţă conţine un câmp magnetic:
................................................ Fig. 7

Nu există un câmp electric semnificant în conductori mai ales în cazul bobinelor

superconductoare.
Este clar că încărcăturile din acel spaţiu se vor micşora în ceea ce priveşte rotirea
electronilor în solenoide. Acest fapt arată clar că o inducţie electrică sau magnetică poate
exista indiferent de câmpul electric sau magnetic. Dacă pentru o clipă ne imaginăm că
electronul este un glonţ tras în apă, atunci calea glonţului în vertex şi calea încărcăturii din
acel spaţiu ar fi similară.
Dar, nu există o analogie completă datorită faptului că în rest, încărcătura nu
interacţionează cu electronii în solenoid. Interacţiunea afectează numai încărcăturile care se
mişcă. Cu privire la imaginea anterioară este evident că acel câmp magnetic este un adevărat

15
vârtej cauzat de mişcarea încărcăturii electrostatice. În consecinţă nu putem vorbi despre un
câmp magnetic singur fără originile lui, mişcările încărcăturilor cauzate sumei de efecte
produse de toţi electronii în mişcare din solenoid.

Dacă ipoteza M este adevărată, atunci ecuaţiile lui Maxwell ar fi numai aproximări a
ceva cu mai multă consistenţă.

VERIFICAREA EXPERIMENTULUI

Ultimul experiment ar trebui să fie alcătuit dintr-un dist conductor rotativ şi un

dipozitiv de măsurat şi fire ale circuitului electric din exterior fixate pe disc sau dispozitivul
de măsurat cu fire ar trebui fixat pe inel la care se adaugă perii care se învârt cu propria lor
viteză unghiulară care este independentă de viteza unghiulară a discului şi de viteza
magnetului:
..................................................... Fig. 8

În cazul ipotezei M valide voltajul ar trebui să fie:

.................................................................. (5)
În cazul ipotezei N ecuaţia (1) ar trebui să îşi păstreze validitatea, potenţialul indus ar trebui să
rămână independent vitezei unghiulare a circuitului electric din exterior. Formula (5) conţine
viteza statorului şi astfel, nu se aflăî în legătură cu Legea Conservării Momentului Unghiular.

CONCLUZIE
Întrebarea dacă cele două ipoteze sunt valide este foarte importantă pentru fizica
modernă. O explicaţie adecvată a generatorului homopolar ar duce imediat la formulte mult
mai exacte care ar păstra Legea Acţiunii şi Reacţiunii, Legea Conservării Momentului şi
Legea Conservării Energiei.
Respingerea ipotezei N nu ar duce la o respingere totală a Teoriei Relativităţii datorită
conţine o înţelegere experimentală excelentă cauzată probabil constantei vitezei luminii.
În cazul ipotezei M conceptul Câmpurilor Electromagnetice ar trebui revizuită atent.
Răspunsul final ar trebui dat după o serie de experimente efectuate cu generatorul
homopolar cu disc metalic, grafit şi semiconductor. Ar trebui să fie verificat dacă generatorul
s-ar potrivi cu formula (1) sau (5) sau dacă există un alt mecanism care să producă
electricitate (poate ecuaţia (2)?).

16
 În cele din urmă, dacă ipoteza N este adevărată – ecuaţia (1) este validă şi ecuaţia (5)
nu este validă. Legea conservării Energiei nu este o lege reală şi Star Drive este posibilă, toate
celelalte lucruri din fizică sunt în regulă, altfel, totul ar trebui să se supună Legii Conservării
Energiei şi mare parte din fizica modernă nu ar fi corectă excluzând mecanica clasică şi
cuantică.

Referinţe:
.....................
Autor:
Andrija Radović

17
 Rezumat
Articolul are intenţia de a arăta setul de bază al ecuaţiilr electromagnetismului nu este
în totalitate adevărat. Ecuaţiile nu conţin viteza de încărcare a dispoziticelor iar în text se arată
că acest parametru nu poate fi omis. Dacă se acceptă faptul că un câmp electric are propria
viteză identică cu încărcăturile care se află în mişcare şi care produc un câmp magnetic
corespondent atunci formulele adecvate pentru câmpul magnetic trebuie să conţină viteza
încărcăturilor. Se arată clar că ipoteza M a roţii lui Faraday este corectă iar ipoteza N este
greşită, deci câmpul electric are propria viteză.
De asemenea se arată faptul că un concept greşit a fost aplicat formulelor derivate
pentru forţa de atracţie dintre două elemente ale curentului datorită faptului că ele erau
derivate din observaţiile legate de conductori electrici neutri. Această opinie a condus la o
concluzie total greşită, şi anume, câmpul electric nu se mişcă. Această greşeală a condus în
mod automat la altele, una dintre ele fiind că toate aceste presupoziţii erau „dovedite prin
experimente”. S-a arătat că aceste experimente trebuie să fi fost explicate greşit, altfel unel
legi de bază ale fizicii sunt serios încălcate.
Cele mai importante formule pentru atracţia dintre două elemente electrice şi cea mai
valoroase formule pentru interacţiunea dintre două particule aflate în mişcare, împreună cu
criticile lor, sunt prezente în acest articol. Toate acestea sunt prezentate într-un mod simplu şi
intuitiv fără a se face abuz de utilizarea unor formule matematice ciudate sau ale altor
concepte nu prea cunoscute. Articolul trebuie să fie înţeles de toată lumea, oameni de rând şi
specialişti deopotrivă.

MODUL CORECT DE OBŢINERE A ECUAŢIILOR CU ADEVĂRAT

ELECTROMAGNETICE
UNDE S-A FĂCUT GREŞEALA?
Astăzi, se acceptă în mod unanim faptul că ecuaţiile lui Maxwell şi Eistein sunt cele
adevărate. Dar, sunt ele oare?
Paradoxul Perechilor arată clar că teoria specială a lui Einstein nu poate fi corectă în
întregime şi că teoria Generală este validă numai până în momentul în care perechile nu
utilizează particulele bosoniene în comunicarea reciprocă. În afară de asta, teoria relativităţii
conţine câteva generalizări foarte convenabile care facilitează derivările dar analiza ulterioară
a teoriei ne conduce direct la inconsistenţe: ca şi o consecinţă se pune întrebarea dacă
gravitaţia va deforma spaţiul în timp? Dacă se aplică măsura gravitaţională roşie unui foton se
poate deriva aceeaşi ecuaţie pentru frecvenţa deformării asemănătoare cu cea obţinută prin

18
aplicarea formulei pentru deformarea axei timpului de către câmpul gravitaţional. Ecuaţia lui
Einstein pentru influenţa câmpului gravitaţional şi asupra axei timpului conţine raza chiar
dacă nu ar trebui să existe deoarece nu este un parametru al câmpului. Această arată faptul că
acel câmp garvitaţional nu este numai variabil, ci are influenţă şi asupra vitezei scurgerii
timpului în teoria lui Einstein.
Cu privire la faptul că derivaţia lui Einstein este aproape corectă există şi întrebarea
unde anume s-a produs greşeala?
Se pare că greşeala este ascunsă foarte adânc în bazele fizicii moderne. Se consideră
următoarea ipoteză: principala şi poate greşita premisă a fost efectuată în prima parte a sec.
XIX când s-a dedus că un câmp electric nu se mişcă, că este static şi că numai sursele
câmpului pot să se mişte. Aceată prezumţie implică încălcări serioase a axiomeleor din fizica,
de exemplu, legea conservării momentului şi legea conservării energiei.
Oricum, Faraday a demonstrat că un câmp E nu se mişcă în celebrul experiment în
care un dispozitiv cunoscut sub numele de roata lui Faraday a fost utilizat ca un generator
pentru a produce electricitate. Schiţa dispozitivului se poate observa în imaginea următoare:
................................................................

Roata constă într-un magnet permanent circular care se roteşte în jurul axei sale de
simetrie. Se pare că în timpul rotirii, câmpul magnetic care se rdică din discul magnetic
permanent nu se mişcă şi astfel, induce un câmp electric în discul care se roteşte.
Voi încerca o derivare mai specială a ecuaţiei pentru forţa dintre doi conductori aflaţi
pe paralele infinite bazată numei pe încărcăturile care se mişcă. Dacă această cale este corectă
ar trebui să poată produce o ecuaţie similară celei efectului cuantum Hall. Valoarea
aproximativă a câmpului electric este dată de următoarea formulă:
............................................................. (1)
Unde:
E – câmpul electric
B – câmpul magnetic
v – viteza
R – raza discului magnetic
ω – viteza unghiulară
U – potenţialul electric
.......................................................................... (2)

19
 Toate unghiurile reciproc perpendiculare după este deja menţionat, deci, socoteala
valorii potenţialului electric folosind formula de mai sus este chiar simplă:
.............................................................. (3)

Această ecuaţie se află în concordanţă excelentă cu experimentul lui Faraday şi a fost

adoptată ca dovadă că acel câmp magnetic este static şi astfel, induce electricitate în magnetul
conductor care se roteşte.
Dar, să rearajăm puţin experimentul: privitor la teorema reversibilităţii
generatoarelor/maşinilor DC se poate concluziona prin faptul că mecanismul se va comporta
ca un motor DC de câte ori se trimite un curent prin el. De asemenea, în ceea ce priveşte legea
acţiunii şi reacţiunii a lui Newton se poate ajunge la concluzia că maşina trebuie să aibe un
stator pe care să se sprijine, maşina nu se poate comporta ca un motor deoarece nu există
sprijin pentru forţele reactive.
În ceea ce priveşte această explicaţie, se poate deduce că dispozitivul se va retrage din
starea de eter în repaos dacă ar funcţiona. Investigaţiile ulterioare în această direcţie ar
conduce la încălcarea legii conservării momentului linear. Dar, oricum dacă ar funcţiona ar
însemna că un nou fel de călătorie stelară este la un pas de noi, ar însemna că simpla curgere
de curent electric prin magnetul permanent ar produce forţă aşa cum o arată figura următoare:

..............................................................................

Fără nicio altă modificare se poate folosi dispozitivul de mai sus ca senzor de viteză
numai prin măsurarea voltajului dat de mişcarea magnetului:

............................................. (4)
Unde:
v – viteza absolută
U – potenţialul electric
B – câmpul magnetic absolut
h – lăţimea magnetului
Datorită relativităţii vitezei descoperită de Galilei se poate ajunge la concluzia că
rezultatul lui Faraday a fost explicat greşit pentru că nu se poate ca viteza să fie măsurată.
Aceasta nu poate fi întru totul adevărată deoarece se poate determina viteza absolută din

20
centrul Big Bang-ului măsurând schimbul lui Doppler de radiaţii omogene (a se vedea
proiectul COBE). Dacă radiaţia îşi are cu adevărat originea în evenimentul Big Bang, atunci
variaţia sa în spectrum poate avea origine numei în viteza observatorului care realizează
măsurătoarea. Radiaţia este pretutindeni şi ar trebui să fie omogenă pentru observatorul care
nu se mişcă pentru că centrul Big Bang-ului este împrăştiat peste tot creând tot ceea ce există
în universul acesta.
Lăsaţi-mă să neglijez contraargumentele pentru un moment: dacă cele de mai sus sunt
adevărate megnetul permanent ar putea merge ca un motor propulsor, ar putea fi folosit ca
generator de forţă pe avioane în locul elicei elicopterului. În ceea ce priveşte prezenta teorie ar
trebui să producă o forţă cu următoarea valoare:
............................................ (5)
Unde:
B – câmpul magnetic absolut
l – curentul electric
h – lăţimea magnetului
şi aceasta nu este posibilă datorită legii conservării momentului linear.
Să re-aranjăm experimentul lui Faraday prin aşezarea voltmetrului direct pe magnetul
permanent care se roteşte ca în figura următoare:
...........................................................................................................

Voltmetrul măsoară diferenţa de potenţial dintre coloana şi marginea discului rotativ.

Conductorii care duc spre voltmetru trebuie protejaţi de influenţa câmpului magnetic printr-un
scut adecvat.
Curentul electric curge prin voltmetrul care se roteşte şi el împreună cu magnetul
permanent. Se poate înţelege că viteza voltmetrului nu poate avea influenţă asupra acesteia fie
că diferenţa potenţialului electric există sau nu. Deci, putem concluziona că trebuie să
măsurăm acelaşi nivel al voltajului în ambele cazuri. Dar, cumva nu este adevărat – în cel de-
al doilea caz voltmetrul nu va măsura niciun voltaj!
Singura explicaţie logică pentru originea potenţialului măsurat din primul caz este
aceea că voltajul apare într-o reacţie între periile statice şi câmpul magnetic care se roteşte. A
doua este că acel câmp al vortexului are influenţă asupra generării voltajului în dispozitiv.
Câmpul vortexului ar trebui să existe într-un strat mai adânc în jurul contactului dintre perie şi
disc. Acest experiment va trebui repetat şi analizat cu grijă.

21
 Originea potenţialului şi explicaţia sa ar trebui să ne conducă direct la ecuaţiile
electromagnetice corecte.
Dar, să luăm în considerare cum este posibilă o astfel de premisă greşită: se pare că
originea concluziei este observarea curentului electric din conductorii electrici neutri.
Curentul electric din aceşti conductori sunt alcătuiţi din găuri şi electronitre curentul electric
şi astfel, observatorul în mişcare nu poate măsura realaţiile dintre viteză şi curent, se măsoară
întotdeauna acelaşi curent indiferent de viteză. Să analizăm din punct de vedere matematic
următoarea situaţie: un observator se mişcă aproape de conductorul infinit de lung şi măsoară
curentul electric:
..............................................................................

Curentul este dat de următoarea formulă:

................................... (6)
Unde:
l – curentul electric
Q – încărcătura electrică
t – timpul
Următoarea relaţie face legătura dintre densitatea curentului electric şi curentul electric în
sine:
...................................... (7)
Unde:
l – curentul electric
S – suprafaţa conductorului
J – densitatea curentului electric
Densitatea curentului electric este dată de următoarea formulă:
...................................................... (8)
Unde:
Jo – densitatea curentului electric măsurată de observator,
ρe – densitatea electronilor,
ρp – densitatea găurilor,
Ve – sensul vitezei electronilor,
Vp – sensul vitezei găurilor, egal cu zero în conductorii solizi,
V0 – viteza observatorului.
Ecuaţia (8) devina:

22
................................................... (9)
Avem de asemenea încă o relaţie pentru cazul conductorilor metalici:
................................................. (10)
Cu privire la relaţia dintre ecuaţia (10) şi ecuaţia (9) ea devine:
............................................ (11)
Se poate concluziona că viteza observatorului nu poate influenţa câmpul magnetic determinat
prin conductori neutri care se mişcă în apropiere.
Viteza găurilor este egală cu viteza conductorilor solizi pentru că ei sunt incluşi în
structura cristalelor din conductor.
Formulele prezente pentru forţa dintre doi conductori nu includ diferenţa de curenţi şi
vitezele încărcăturilor; mai mult, ele conţin numai produşi ai curenţilor. Dacă pornim de la
formule generale pentru forţa de respingere dintre două încărcături care se mişcă am putea să
derivăm o formulă pentru forţa dintre două conducte infinite încărcate cu două fluxuri de
electroni monocromi în care toţi electronii dintr-un flux au aceeaşi viteză. Vitezele fluxurilor
în sine ar putea fi unele arbitrare. Privind relativitatea vitezei şi ecuaţiile lui Maxwell cu
formulele generale pentru forţa dintre două încărcături în mişcare trebuie să aibe forma
următoare:
................................................ (12)
Unde:
.................................................. (13)
În ceea ce priveşte ecuaţia (12) formula generală pentru forţa dintre două fire cu curent
devine:
............................................. (14)

Propun ca începerea cercetărilor în legătură cu adevăratele formule pentru fenomenele

electromagnetice şi relativistice să înceapă cu descompunerea fiecărui conductor electric
neutru în două conducte, în prima să fie încărcătura fluxului de electroni iar în a doua să fie
găuri aşa cum se poate vedea în figura următoare:
...................................................................

Curentul din găuri interacţionează cu curentul electronilor şi cu curentul din găurile

din celălalt conductor. S-a arătat deja mai devreme că lp + le reprezintă o valoare constantă
indiferent de viteza observatorului.
Cu privire la identitate le1 + lp1 = l1 şi avem:

23
...................................................... (15)
Este evident acum că formula generală pentru forţă între doi conductori trebuie să
conţină curenţi în scădere pe lângă toate celelalte.
Se poate deriva o formulă aproximativă pentru forţă între două particule încărcate
mobile din următoarea ecuaţie foarte cunscută:
........................................... (16)
Ecuaţia derivată din următoarea ecuaţie a lui Maxwell:
........................................................ (17)
Şi cealaltă este cunoscută ca:
........................................ (18)
Cu privire la (16) şi (17) următoarea formulă este derivată:
.................................... (19)
În consecinţă:
......................................... (20)
Cu privire la ecuaţiile de mai sus, o formulă aproximativă pentru forţa dintre două particule
încărcate şi mobile devine:
..................................... (21)
În timp ce ............. . Într-o geometrie adecvată devine:
..................................... (22)
Formule parţiale pentru forţa magnetică ce acţionează asupra conductorului este obţinută din
formula (22) numai:
.................................... (23)
................................... (24)
................................... (25)
.................................. (26)
................................... (27)
Privitoare la (15) avem:
....................................... (28)
..................................... (29)
Unde:
l – curentul electric
Mr – masa molară specifică a conductorului
ρ – densitatea specifică a conductorului
e – încărcătura electronului

24
Na – constanta lui Avogadro
Val – numărul de electroni liberi per atom
S – suprafaţa conductorului
Viteza de mişcare a vitezei este definită de următoarea formulă:
................................... (30)

ISTORIA FORMULELOR PENTRU FORŢA DINTRE ELEMENTELE CURENTULUI

Este un fapt că o ecuaţie perfectă pentru forţa dintre doi conductori nu se cunoaşte
încă. Fizica de azi încearcă să neglijeze existenţa mai multor formule pentru forţă. Mai mult,
există o dovadă matematică la faptul că toate aceste formule ar fi corecte, deşi nu poate fi
adevărat deoarece câteva dintre ele nu conţin forţa longitudinală – cea esenţială pentru
interacţiunea electromagnetică, aşa cum arată formula (14).
Mai departe vor fi listate cronologic cele mai importante formule pentru forţa dintre
doi conductori împreună cu anul descoperirii.
Formula lui Ampere a fost descoperită în 1823:
.......................................... (31)
Această formulă nu include forşţa longitudinală.
Formula lui Grassmann a fost descoperită în 1845:
......................................... (32)
Aceasta include forţa longitudinală şi astfel, este prima formulă completă.
Derivarea de la această formulă este foarte simplă. Să continuăm cu următoarele
formule:
.............................................. (33)
Şi
............................................ (34)
Şi:
............................................. (35)
Dacă se adoptă:
................................... (36)
În cele diin urmă avem:
................................... (37)

25
 Aceasta este de fapt formula (32). Cu privire la simpificarea din formula (34), formula
de mai sus este validă numai pentru conductorii neutri cu valenţe egale.

Neumann a descoperit formula sa în 1850:

.................................................. (38)
Aceasta nu include forţa longitudinală.
Cercetările în legătură cu UFO îl citează adesea pe Whittaker şi formula sa descoperită
în 1903 deşi formula în sine este adesea citată şi în manualele oficiale despre
Electromagnetism:
.................................. (39)
Formula lui Marinov a fost descoperită în 1993:
...................................... (40)
Ecuaţia de mai sus satisface numai cea de-a treia lege a lui Newton, forţa dintre două
elemente ale curentului este egală în ambele direcţii.
Toate formulele de mai sus nu includ viteza încărcăturilor care creează curent electric.
Ultimele două formule au fost obţinute prin simetrii, prin manipularea potenţialului electric şi
magnetic şi chiar prin legea lui Gauss. Numai S. Marinov a arătat câteva suspiciuni legate de
absenţa vitezei dar a folosit totuşi rezultate oficiale rezultate în urma derivărilor ecuaţiei sale.

ISTORIA FORMULELOR PENTRU FORŢA DINTRE DOUĂ ÎNCĂRCĂTURI MOBILE

Celălalt grup de cercetători a încercat să găsească formula corectă a forţei dintre două
particule încărcate mobile. Este interesant faptul că aceste realizări nu au fost folosite direct
pentru evaluarea forţei dintre două elemente ale curentului.
În ceea ce priveşte ecuaţiile lui Maxwell se poate concluziona că formula trebuie să
conţină o a doua derivare a coordonatei timpului, dar nu este cazul ecuaţiilor oficiale ale
fizicii actuale.
Ecuaţiile vor fi date în continuare:
Ecuaţia lui Gauss este:
................................... (41)
În ceea ce priveşte ecuaţia (12) lipseşte acceleraţia şi viteza colineare cu forţa
vectorială, forţa longitudinală.astfel, ecuaţia nu este una perfectă:
Ecuaţia lui Weber este:
............................. (42)

26
 Ecuaţia conţine acceleraţia în a treia adăugire care ridică ecuaţia deasupra celorlalte.
Dar, ecuaţia nu conţine forţa longitudinală. Totuşi, ecuaţia (42) este o aproximare corectă.
Ecuaţia lui Darwin este:
..................................... (43)
În ecuaţie nu se află acceleraţia deşi pare a fi mai exactă pentru mişcarea stabilă.
Conţine toate componentele câmpului vectorial ca şi ecuaţia (21) incluzând şi forţa
longitudinală.

ÎNCERCAREA DE A GĂSI O FORMULĂ MAI EXACTĂ

În ceea ce priveşte ecuaţia (17) şi ecuaţiile complementare prezentate în continuare:
............................... (44)
Se poate concluziona că formula pentru câmp este:
.................................. (45)
.................................. (46)
Unde r1,2 = r2 – r1.
Forţa totală poate fi descrisă cu următoarea ecuaţie:
............................. (47)
Această ecuaţie ar putea fi simplificată în anumite circumstanţe:
................................ (48)
Ecuaţia nu este destul de exactă deoarece include numai prima repetare a problematicii
lui Maxwell.
Ecuaţia (45) ar trebui extinsă după cum urmează:
.................................... (49)
Soluţia ecuaţiei de mai sus este:
....................................... (50)
Privitor la ecuaţia (50) echitaţia forţei este:
...................................... (51)
Ecuaţia (45) poate fi simplificată:
...................................... (52)
Unde Δ = Δ2.
Ecuaţia (50) devine:
................................... (53)
Având în vedere ecuaţia forţei de mai sus devine acum:
.............................. (54)

27
 Este foarte greu pentru ecuaţiile operatorului (51) şi (54) să găsească soluţii simbolice
explicite. Soluţiile aproximative pot fi găsite mult mai uşor dar există totuşi întrebarea dacă ar
fi corectă îndeajuns, pentru că nu se ştie sigur dacă ecuaţiile lui Maxwell sunt adevărate sau
nu, sau dacă sunt cele mai potrivite pentru teoria din prezent a electromagnetismului. Totuşi,
trebuie să fie prcedată de găsirea unor soluţii de ecuaţii pentru forţa dintre elementele
curentului şi apoi soluţiile ar trebui testate foarte serios.
CONCLUZII
După toate cele de mai sus se poate concluziona că ecuaţiile lui Maxwell ar putea să
nu fie complet adevărate deoarece ele includ, parţial, derivaţii ale timpului şi spaţiului şi acest
lucru nu este în concordanţă cu afirmaţiile tocmai analizate. Ecuaţiile adevărate ar trebui să
conţină viteza de deplasare a particulelor încărcate. Viteza nu poate fi neglijată în ecuaţiile
corecte. Absenţele acestor viteze ne conduc direct la Lorentz şi la transformările sale,
precedente teoriei relativităţii lui Einstein care nu este complet adevărată având în vedere
existenţa evidenţiată a discrepanţei. A se vedea proiectul Boomerang.
Autor:
Andrejia Radović

28
 IPOTEZA N SAU M – TESTUL FINAL

Să considerăm următorul dispozitiv:

.................................... Fig. 1

Magnetul permanent se roteşte atunci când există curent în el. Dacă oprim rotirea
magnetului, conturul din afară va încerca să se rotească în cealaltă direcţie. Nu este o dovadă
directă că un câmp este static, deoarece partea din exterior a circuitului electric este de
asemenea supusă câmpului magnetic care se propagă în aer pentru a închide liniile magnetice.
Dovada finală că oricare din ipotezel N sau M sunt cele valide se poate observa din
imaginea următoare:
........................................... Fig. 2

Maşinăria este construită dintr-un circuit electric rigid care poate efectua o rotaţie
limitată. Partea exterioară a circuitului nu este expusă câmpului magnetic, numai bara
orizontală este. Ipoteza N spune că bara va realiza o rotaţie limitată făr a interacţiona cu
câmpul magnetic, cu magnetul permanent. În ceea ce priveşte ipoteza M, magnetul va obţine
o interacţiune cu conturul care se roteşte şi ori de câte ori se va fixa conturul, magnetul va
încerca să se rotească în direcţie opusă pentru a păstra Legea conservării momentului
unghiular.
Să începem de la:
.................................... (1)
Forţa magnetică ce acţionează la capătul liber al unei bare este:
.................................. (2)
Sau:
................................... (3)
Soluţiile posibile ar fi:
1. Conturul se roteşte şi există nicio contra-forţă asupra magnetului – câmpul este
static şi ipoteza N este încă validă. Nu există nicio interacţiune între contur şi magnet. Aceasta
este dezaprobată: a se vedea http://www.andrijar.com/conffield/index.html.
2. Conturul se roteşte şi există o contra-forţă asupra magnetului – câmpul este mobil şi
ipoteza M este cea validă. Există o interacţiune între contur şi magnet. Ipoteza stringurilor
poate fi încă validă: corectă, a se vedea http://www.andrijar.com/conffield/index.html.

29
 3. Nimic nu se mişcă: aceasta ar putea fi descrisă numai prin teoria stringurilor. Ar
însemna că această ipoteză este la conducere.

Interacţiunea dintre câmpul magnetic şi partea verticală a conturului diminuează forţa

generată. Mai mult, poate anula forţa. Expunerea părţii verticale a circuitului electric asupra
câmpului magnetic poate fi evitată prin construcţia următoare:
.......................................... Fig. 3

Dispozitivul constă în doi magneţi, unul C magnet permanent şi unul cilindric situat în
gaură. Magnetul C şi conturul circuitului electric sunt fixe, iar magnetul cilindric se poate
mişca. Toate câmpurile magnetice se revarsă în magnetul permanent C. Ori de câte ori
curentul apare, magnetul cilindric ar trebui să se rotească chiar dacă nu este curent în el.
Dispozitivul se aseamănă foarte tare cu cel propus de Jorge Guala-Valverde (a se vedea
http://www.andrijar.com/conffield/index.html.), dar tija dispozitivului nu este fixată pe
magnetul permanent cilindric. Este fixată pe magnetul permanent C. În dispozitivul propus de
Guala-Valverde structura C nu este un magnet permanent – ci este un câmp magnetic
conductor care are ca scop stoparea scurgerii câmpului magnetic în spaţiul din afară şi, astfel,
să evite expunerea circuitului electric câmpului. Totuşi aceste două dispozitive sunt complet
diferite.
Dispozitivul din figura (3) este exemplul clar pentru motorul DC fără perii cu curent
constant care este posibil niumai datorită ipotezei M. Operarea sa este imposibilă în cadrul
ipotezei N.

IPOTEZA STRINGURILOR
Deşi Teoria Stringurilor este foarte ciudată, nu este pură ficţiune: primul string
observat vreodată a fost când doi magneţi permanenţi sunt plasaţi în lichid superconductor –
s-a obţinut interacţiune prin gâtul subţire cu forţa care nu depindea de distanţă:
.................................... Fig. 4
Totuşi, după a anumită distanţă, stringul este tăiat, forţa dispare şi se întâmplă ori de
câte ori energia implicată în creşterea distanţei devine egală cu energia stocată în câmpul
magnetic al magneţilor care interacţionează. SQUID măsoară cantitatea h/ (2.e) care ar putea
fi conectată la măsurarea mediului sau la stringuri:
................................ (4)

30
 Stringurile se extind în mod simultan în zonele cu ţinte potrivite pe care să se ataşeze.
Acest fapt prezice că distibuţia câmpului electric şi gravitaţional nu poate fi neapărat simetric
sferică, şi că implică în mod direct teoria „Acţiunea către distanţă”. Operarea
transformatorului electric obţinut prin teorie cedează perfectei legături dintre bobinele primare
şi secundare, forţele coezive din galaxie sunt corecte şi nu este nevoie de materie neagră, etc.
Acest fapt poate fi explicat prin distribuţia neuniformă a câmpurilor din surse punctuale.
Poate explica de ce câmpul magnetic este strict localizat în circuitul magnetic închis, deşi,
este produs prin încărcături în mişcare şi în consecinţă ar trebui să se răspândească peste tot.
Teoria stringurilor defineşte potenţialul ca număr de stringuri pe care un fir le
intersectează pe unitate de timp:
................................... (5)
Câmpul magnetic este definit ca o concentrare de stringuri pe o suprafaţă:
................................... (6)
Să începem cu ecuaţia de bază a câmpului Coulomb:
................................... (7)
Ecuaţia de mai sus poate fi rearanjată după cum urmează:
................................... (8)
Definiţia stringurilor dintr-un câmp electric poate fi:
................................... (9)
În timp ce:
................................. (10)
Forţa este definită ca:
.................................. (11)
Aceasta este explicată în figura următoare:
.............................................. Fig. 5
Sau:
......................................... (12)
Teoria Stringurilor prezice că distribuirea forţei gravitaţionale dintre stele şi planete nu
este sferică, ci mai mult eliptică, înghesuită în aria de distribuire a masei galaxiei. Într-un

astfel de caz, forţa nu descreşte cu r2, dar mai bine cu r1,5, sau mai puţin aşa cum a prezis şi
Newton, cele mai multe dintre stringuri sunt utilizate pentru a obţine interacţiune cu masele
vecine şi numai câteva cu celelalte galaxii.
Graficul vitezei în galaxie este arătat în imaginea următoare:

31
.................................. Fig. 6
Formulele următoare definesc legătura dintre densitate şi viteză:
................................. (13)
Graficul densităţii peste raza galaxiei este derivată din graficul următor:
................................ Fig. 7

Acest grafic conţine zone roşii ale maselor negative, lucru care este imposibil. Există
două soluţii pentru aceste situaţii:
1. Galaxia este tânără, departe de forma sa stabilă.
2. există interacţiuni ale stringurilor între corpurile din galaxie şi forţa descreşte cu alt
grad diferit de 2.

Am putea presupune că cea de-a doua soluţie este cea validă. Dacă am presupune că
forţa gravitaţională ar putea fi scrisă în forma următoare:
.............................. (14)
Unde k nu este neapărat egal cu 2. atunci avem:
..................................................... (15)

Următorul grafic arată curba densităţii masei pentri mai multe valori ale
parametrului .............:
................................................. Fig. 8

Este observabil că pentru k=1 nu există masă negativă şi este un caz al E2 distribuţie a
stringurilor.
Cercetările teoretice recente realizate de Thierrin [1] au arătat că particulele din
nucleul atomului au viteza luminii:
........................................... (16)
Această presupoziţie a condus la formula corectă pentru masa neutronului:
.......................................... (17)
Această înseamnă că vidul, vacuumul se comportă faţă de forţele nucleare ca un fluid
superconductor pentru un câmp magnetic. În consecinţă interacţiunile nucleare trebuie să fie
numai stringuri.
În acest moment ipoteza stringurilor este pură speculaţie. Experimentul de mai sus va
demonstra clar dacă este reală teoria sau e doar ficţiune. Deşi este o teorie mistică cu

32
cuantificări destul de dificile a forţelor care acţionează între sursele câmpului, umple în mod
magic, găurile negre din teoriile prezente.

MOTOARE IMPOSIBILE BAZATE PE IPOTEZA N

Dacă teoria oficială este corectă ( ipoteza N este validă şi nu există nici un fel de
inrecaţiune între câmpul electric şi un magnet), atunci s-ar putea realiza un dispozitiv care să
producă o forţă cu un singur capăt bazată pe următoarea figură:
........................... Fig. 9

Acest dispozitiv ar trebui să pornească rotirea în jurul tijei galbene când circuitul se
deplasează către polii nord şi sud în direcţii opuse aşa cum se vede din figură. Dar nu se
întâmplă pentru că un asemenea motor nu are statot, sprijin şi în consecinţă Ipoteza N nu este
validă.
Pentru a evita o astfel de interacţiune cu contururile din afară şi câmpul magnetic
următorul dispozitiv ar trebui construit:
............................ Fig. 10

Magnetul static cu câmpul magnetic corespunzător încep cu o rotire când curentul

începe să curgă prin conturul care se intersectează cu magnetul, ecuaţiile (1) şi (2).
Momentul rotirii poate fi transformat într-unul linear în următorul dispozitiv:
....................................... Fig. 11

Dispozitivul constă într-un cerc care se împarte în segmente izolate electric. Fiecare
segment este capabil să fie magnetizat şi să conducă curentul electric. Bobinele gri
magnetizează ambele cercuri. Firele roşii injectează curent în segmente producând o forţă care
urcă sau coboară în funcţie de teoria acceptată. Cercurile deţin polarizări magnetic opuse.
Dispozitivul nu are părţi mobile.
Dar, acest dispozitiv nu produce niciun fel de forţă deoarece ar fi imposibil. Ar
produce numai polarizare electrostatică datorită Hall Effect.
Să analizăm următoarele formule:
................................. (18)
Şi:
................................ (19)
Forţa obţinută prin formula de mai sus este:

33
.................................. (20)
Trebuie să păstrăm în minte că forţa este diferenţa variabilă cu două terminaţii marcate
cu 1 şi 2. viteza este, de asemenea, diferenţa variabilă dintre două terminaţii mobile de acelaşi
nivel 1 şi 2. Dacă câmpul B nu este notat la celălalt capăt cu 2 şi cu Q la primul marcat cu 1,
atunci se pune întrebarea despre sensul forţei şi vitezei. Astfel teoria clasică introduce forţa
numai cu un capăt şi asta este direct împotriva Legii Acţiunii şi Reacţiunii lui Newton. Totuşi,
această presupunere încalcă legile Momentului şi a Conservării energiei: un motor fără sprijin
încalcă conservarea momentului unghiular din cauza accelerării rotoruluicare se sprijină pe
stator. Să urmărim ecuaţia puterii de mai jos:
....................................... (21)

Dacă forţa împinge un corp cu o anumită viteză este nevoie de o anumită putere. Este
nevoie de două terminaţii pentru ambele forţe şi viteză pentru stabilirea unei ecuaţii adecvate
pentru putere.
Se poate observa faptul că energia este o valoare relativă deoarece depinde de viteza a
două corpuri. Astfe, prezenta teorie prezice că un Perpetuum-mobile şi un motor cu pornire
care poate genera tracţiune fără a respinge ceva. Dar astfel de dispozitive nu au fost făcute
încă. Aceasta nu datorită conspiraţiei marilor companii petroliere, este datorată imposibilităţii
de producere fizică şi naturală.
Ecuaţiile lui Maxwell au şi o derivare parţială a timpului. Derivările parţiale păstrează
diferenţele de timp pentru a atinge coordonatele, pentru localizarea propagării spre variabilele
timpului. Totuşi, astfel de ecuaţii au dus la transformările lui Lorentz şi imediat şi la
relativitatea lui Einstein. Ecuaţiile lui Maxwell ar trebui să aibe derivările timpului şi numai
apoi vor avea o formă mai simplă.
Forţa fără sprijin este imposibilă. Forţa trebuie să aibe două terminaţii.
Ce încurcătură? Cum a început totul?

CUM A ÎNCEPUT DEZORDINEA

Totul a început cu generatorul homopolar al lui Faraday. A fost prima maşinărie
electrică construită vreodată. Se poate observa în următoarea figură:
........................... Fig. 12

34
 Rotaţia magnetului ωM nu are nicio influenţă asupra rotirii discului de deasupra cu
curent. Faraday a ajuns la o concluzie greşită cum că acel câmp al magnetului este static deşi
este evident că discul superior trebuie să se sprijine de ceva. Volta avea dreptate!
Astfel părerea lui Faraday este clar dezaprobată de
http://www.andrijar.com/homopolar/index.html.
S-a întâmplat asta deoarece natura câmpului B a fost ascunsă până când
http://www.andrijar.com/magdop/index.html, şi în consecinţă al doilea rezultat al vitezei în
ecuaţia (18) a fost neclară. Mai mult, aceasta este viteza dintre o încărcătură şi magnet.
Problema este simplă în cazul a două încărcături punctuale, dar în cazul interacţiunii dintre
încărcătură şi setul de încărcături în mişcare, ar trebui să se identifice centrul câmpului şi
numai apoi o sumă a încărcăturilor. Este interesant că centrul masei şi centrul câmpului G nu

sunt neapărat identice. Centrul câmpului total generat de un set de particule cu câmpuri 2 r
este dată de următoarea ecuaţie:
.................................. (22)
Şi
................................. (23)
Dar centrul masei şi centru încărcăturii este:
................................... (24)
Şi
.................................. (25)
Centrele maselor şi încărcăturile sunt valori absolute indiferent de poziţia
observatorului şi acesta nu este cazul centrelor câmpurilor gravitaţionale şi electrice.
Aşadar, forţa totală dacă este dată de următoarea formulă:
.................................. (26)
Şi
................................. (27)
Dar:
.................................. (28)
Forţa gravitaţională necesită centrul câmpului iar forţa inerţiei necesită centrul masei.
Este încă o dovadă că forţa inerţiei şi masele gravitaţionale nu sunt exact la fel.
Cu privire la (20) şi (19) avem:
...................................... (29)

35
 În cazul generatorului homopolar şi a ecuaţiei de mai sus, centrul discului şi al
câmpului B sunt identice, au aceleaşi coordonate şi există o viteză reciprocă între ele. Astfel
interacţiunea directă dintre un disc şi un magnet rotativ este imposibilă datorită forţelor care
se află în echilibru. Dar, interacţiunea este stabilită între discul rotativ şi partea din afara
circuitului care este folosită ca sprijin aşa cum este menţionat în referinţe şi de către Jorge
Valverde prin formula sa.
O altă greşeală a fost făcută în urma observării conductorilor neutri. Să se considere
următoarea figură:
.............................................. Fig. 13
Figura de mai sus arată un conductor cu curent l şi un plan π mişcându-se cu viteza v
de-a lungul conductorului. Daca există un observator pe planul π atunci curentul observat nu
este funcţie a vitezei planului.
.................................. (30)
De asemenea:
.................................. (31)
Apoi
................................... (32)

Aşa cum a fost demonstrat funcţia curentului nu depinde de viteza observatorului v π.

Depinde de viteza electronilor ve.

Curentul este una dintre cele importante variabile ale intercaţiunii dintre fire şi nu
depinde de viteza observatorului. În consecinţă, concluzia trivială este că acel câmp magnetic
este static. Dar, nu este aşa. Pe aceeaşi cale se poate ajunge şi La concluzia că frunzele produc
vânt, dar cu siguranţă nu este adevărat. Datorită faptului că un curent electric este o invariantă
variabilă.
Să se considere două conducte paralele infinite goale care se umplu încărcături
electrice care se mişcă cu aceeaşi viteză constantă prin planul π care intersectează cele două
conducte. Curentul care circulă prin plan depinde de viteza planurilor şi asta contrar cazului în
care există conductori neutri.
........................................ Fig. 14
Acesta nu este un caz al conductorilor neutri din punct de vedere electric şi formula
clasică pentru forţa dintre doi conductori cu curent, adică:
................................... (33)

36
 Formula de mai sus este greşită şi dacă o păstrăm, am putea obţine următoarea relaţie
pentru încărcătura relativă (a se vedea http://www.andrijar.com/sr/sr.htm):
...................................... (34)
Este necesar să păstrăm independenţa forţei conductelor:
............................................ (35)
Când avem două conducte încărcate următoarea formulă este validă:
............................................. (36)
Forţa totală dintre conducte este:
..................................................... (37)
În timp ce:
.......................... (38)
Şi
............................... (39)
În cazul conductorilor care nu sunt neutri conceptul de câmp magnetic nu este posibil
deoarece atunci nu mai este o variabilă statică. Depinde de viteza reciprocă dintre participanţi
în interacţiune. Trouton şi Nobel au demostratcă nu există interacţiune magnetică între două
sarcini electrice care se deplasează cu aceeaşi viteză constantă.
Acum, este evident că un câmp magnetic constă în două câmpuri electrice opuse cu viteze
foarte puţin diferite şi care diferenţă poate fi observată prin mutarea observatorului când
efectul Dopller face să ia amploare diferenţa dintre viteze. Pentru observator acea diferenţă
este egală cu 0.
Aceasta nu ar avea niciun rezultat datorită premisei că acel câmp este un fenomen care
nu se mişcă „demonstrat”de Faraday. În consecinţă, ecuaţiile lui Maxwell ar trebui să conţină
toate derivatele de timp.

Autor:
Andrija Radović
http://www.andrijar:com

Referinţe:
...................
.................
................

37
 REZUMAT

Textul are intenţia de a arăta utilizarea practică a moştenirii ipotezei M.

Aceasta ar trebui să fie şi o dovadă că ipoteza M este cea corectă, iar ipoteza N nu este.
Ipoteza N oferă mi multe dispozitive avansate deoarece se ocupă de forţele unidirecţionale.
Ipoteza N propune perpetuum mobile, propulsia fără reacţie, forţa unidirecţională, etc. Totuşi,
nimeni nu a mai construit un astfel de dispozitiv până în acest moment deşi, oficial, teoria a
fost acceptată.
Ipoteza N ne-a îndreptat atenţia către relativitate, cea mai spectaculoasă dintre teorii şi
primul postulat al lui Einstein se bazează pe descrierea motorului homopolar al lui Faraday.

MOTOARE ÎN CURENT CONTINUU CONSTRUITE ÎN BAZA IPOTEZEI m

Ipoteza N încalcă legile energiei şi legea conservării momentului unghiular. acest

lucru se poate observa în figura următoare:
.................................. Fig. 1

Dispozitivul nu are un stator şi în consecinţă nu are sprijin pentru rotor. Astfel, în ceea
ce priveşte ipoteza N nu există forţă unidirecţională. Şi această încalcă direct legea conservării
unghiulare şi legea conservării energiei.
În ceea ce priveşte presupunerea lui Andrija Radović şi a lui Guala Jorge Valverde că
influenţa vitezei potenţialului generat în generatorul homopolar este anulată de influenţa
opusă a celeilalte părţi din circuitul electric. Guala Jorge Valverde a formalizat această
presupunere printr-o derivare matematică adecvată.
Dar, se poate construi un dispozitiv cu un câmp magnetic limitat care să prevină
expunerea părţii exterioare a circuitului electric unui câmp magnetic. În acest caz trebuie să
existe numai o acţiune directă a magnetului asupra unei tije şi reacţia unei tije asupra unui
magnet aşa cum se poate observa în imaginea următoare:
..................................................... Fig. 2

Numai partea CAB a circuitului electric este expusă unui câmp magnetic limitat, şi
numai partea AB pe o tijă poate produce forţa momentului unghiular a unui contur electric
rigid. Conturul poate face o rotaţie limitată în jurul axei CA. Atunci când conturul este fix,
magnetul permanent C ar trebui să încerce să se rotească în cealaltă direcţie ca o reacţie a

38
probei magnetului. Aceasta ar constitui o ultimă dovadă că ipoteza M este cea validă şi că
Faraday a eşuat pentru că nu a utilizat un câmp magnetic limitat.
Dezvoltările ulterioare a motorului au condus la următorul dispozitiv (propus de
Andrija Radović):
........................................... Fig. 3

Există o secţiune magnetică care se poate roti liber în jurul direcţiei CA. Liniile
magnetice ale polilor N sunt captate şi restrânse în restul magnetului, iar polul S acţionează
asupra tijei pe segmentul AB. În consecinţă tija va reacţiona asupra magnetului şi ar trebui să
îi determine rotirea.
Din acest moment se poate optimiza un alt dispozitiv prin multiplicarea contururilor
circuitelor electrice prin următoarea metodă:
............................. Fig. 4

În cazul unui magnet permanent bobina din stânga nu este necesară iar cea din dreapta
este de fapt multiplicarea tijei din motorul precedent. Prin multiplicare se poate reduce
magnitudinea curentului electric necesar pentru pornirea motorului, apărând şi influenţa
reactivă a tijelor asupra magnetului permanent care ia formă de mecanism.
Dispozitivul are un avantaj extraordinar faţă de motoarele cu curent continuu deoarece
foloseşte curent electric constant şi există perii. Nu există rezistenţă inductivă care să apară în
motoarele cu curent continuu obişnuite din cauza unui comutator, periile îşi schimbă direcţia
curentului continuu în bobina rotorului. Un astfel de curent AC are rezistenţă inductivă în
bobină şi aceasta limitează viteza superioară a dispozitivului. Motorul din imaginea de mai
sus nu are astfel de limitări şi viteza unghiulară direcţionează numai potenţialul.

REZULATELE EXPERIMENULUI
În cazul de mai sus demonstraţia dispozitivului din figura 2 nu funcţionează, deşi
dispozitivul din acea figură funcţionează aşa cum se aşteaptă – produce o înclinare a
magnetului C. Se aşteaptă în continuare rezultate experimentale independente de la alte
laboratoare deoarece aceste rezultate sunt contradictorii.
Textul final care explică fenomenele experimentate de dispozitivele expuse vor fi
notate de Andrija Radović şi Jorge Guala Valverde când rezultatele unor experimente repetate
în alte laboratoare vor fi primite.
Autor: Andrija Radović................

39
 ADEVĂRUL DESPRE CÂMPURILE MAGNETICE

Rezumat
Câmpul magnetic reprezintă o compoziţie din două câmpuri electrice cu viteze diferite
care există în conductori neutri. Formula (5) provine din modificarea lui Doppler a celor două
câmpuri electrice notate de un observator mobil. Ca urmare, se pare că câmpurile electrice şi
magnetice conţin stringuri (ecuaţiile (14) şi (30)). Principala concluzie a teoriei este că
câmpurile fizice au propria viteză şi că interacţiunea magnetică nu poate apărea între două
raze ale electronului din vid. Interacţiunea magnetică este posibilă numai între raza unui
electron şi curentul care parcurge conductorii neutri din punct de vedere electric, sau între
raza unui electron şi magnet.
Stringul câmpului magnetic constă în două stringuri electrice opuse combinate cu
diferite viteze iar garvitatea stringului constă în două stringuri electrice opuse cu aceeaşi
viteză. Câmpul gravitaţional creşte în anularea a două câmpuri electrice opuse.
Fluxul are înţeles fizic real şi defineşte concentrarea stringurilor din câmp care se
intersectează cu suprafeţe particulare.
Stringurile electrice care formează câmpul gravitaţional nu pot fi folosite ca elemente
adiţionale într-o interacţiune electrică. Un conductor care generează un câmp magnetic îşi
scade singur câmpul garvitaţional din cauza gravităţii stringurilor care se schimbă cu unele
magnetice.
Ca urmare, câmpul gravitaţional există în afara atomului, dar la nivelul atomului
numai câmpul electric poate fi observat.

DERIVĂRI ELECTROMAGNETICE
Să presupunem că un câmp magnetic este proporţional cu numărul stringurilor
verticale imaginate, liniile câmpului care sunt perpendiculare pe suprafeţele expuse:
................................... (1)
Unde N este numărul liniilor câmpului B care penetrează suprafaţa S.
Se poate presupune, de asemenea, că potenţialul disponibil la capetele unui conductor este
proporţional cu numărul liniilor câmpului izbite de conductor:
................................ (2)
Această presupunere nu explică cum trecerea stringurilor prin conductor împinge
electronii într-o anumită direcţie, dar explică natura ecuaţiilor (5) şi (7). Explicaţia acestor
intersectări va fi descrisă mai târziu în lucrare (ecuaţiile (14) până la (30)).

40
 Acum putem deriva ecuaţia potenţialului generat de un fir care se mişcă în câmpul
magnetic cu viteza v:
.............................................. (3)
Această ecuaţie este descrisă prin următoarea imagine:
............................................ Fig. 1

Cu privire la (19 avem:

............................ (4)
............................. (5)
Este cunoscut faptul că ecuaţia lui Lorentz derivă din ecuaţia (1) şi (2). Din (1) avem:
............................................ (6)
Când punem (6) în (2), obţinem:
............................ (7)
Următoarea imagine semnalează stringurile câmpurilor magnetice prin puncte imobile:
...................................... Fig. 2

INFLUENŢA CÂMPULUI MAGNETIC VARIABIL ASUPRA CONTURULUI

Dacă presupunem că creşterea şi decreşterea câmpului magnetic în anumite planuri ale

conturului cauzează intrarea şi ieşirea liniilor câmpului, stringuri înăuntru şi în afara regiunii
conturlui, putem ajunge la concluzia că situaţia este aceeaşi cu cea în care conturul este
deschis şi se mişcă, zdrobind stringurile. În acest caz firul este static şi liniile câmpului se
mişcă pentru a-şi creşte şi descreşte concentraţia. Este important de văzut faptul că în cel mai
bun caz concentraţia liniilor câmpului cresc, aproape toate liniile trec peste conturul firului în
aceeaşi direcţie. Trebuie să presupunem că linia câmpului nu poate să apară sau să dispară şi
că liniile vin dintr-un anume loc şi apoi se întorc în acelaşi loc – ele nu pot să apară în
suprafaţa conturului şi nu pot nici să dispară. Fiecare creştere a câmpului este cauzată de
liniile câmpului venite în regiunea conturului numai prin trecerea firului care leagă conturul.
Cu privire la ecuaţia (1) avem:
................................ (8)
Trebuie să identificăm numărul de linii zdrobite pe timp deoarece acest raport determină
magnitudinea potenţialului electric dintre capetele conturului:
................................ (9)
În consecinţă avem:

41
.................................. (10)
Astfel legea inducţiei a lui Faraday este derivată din ecuaţiile (1) şi (2).
Imaginea de mai jos prezintă situaţia în care conturulnu se mişcă iar stringurile câmpurilor
magnetice sunt mobile simultan intersectând conturul:
.......................................... Fig. 3

DERIVARE DE LA PRIMA ECUAŢIE A LUI MAXWELL

Din definiţia potenţialului, avem:
......................................... (11)
Combinând (10) cu (11) avem:
...................................... (12)
Astfel ajungem la prima ecuaţie a lui Maxwell:
................................... (13)
Este important să observăm că nu există derivare parţială a timpului, numai cea
obişnuită. Ecuaţia (13) este derivată din ecuaţiile (1) şi (2).

NATURA ECUAŢIEI E = B X V
Trecerea stringurilor prin conductori produce un potenţial şi acesta este descris prin
ecuaţia (5). Ecuaţia este foarte ciudată deoarece B şi E sunt câmpuri perpendiculare. Aceasta
indică faptul că efectul Doppler este implicat fiindcă subliniază o singură direcţie.
Derivarea ecuaţiei (59 necesită câteva presupoziţii pentru a fi iniţial acceptată:
1. Nu există câmp magnetic; există numai o componentă a unui vortex din câmpul
electric care generează fluxul de electroni în conductori neutri din punct de vedere electric.
Aceasta înseamnă că câmpul magnetic este composziţia a două câmpuri egale şi opuse dintre
care unul este static iar celălalt se deplasează cu viteza v, sua există două câmpuri electrice cu
viteze uşor variate.
2. Efectul Doppler poate fi aplicat şi câmpurilor, nu numai fotonilor şi fononilor.
Se va demonstra mai departe că ecuaţia (5) şi formula pentru interacţiunea magnetică a
conductorilor (28) sunt rezultate ale efectului Doppler aplicat compunerii câmpului electric
mobil şi contra-câmpului static. În timpul deplasării fluxului de curent electric câţiva electroni
sunt liberi şi câteva centre sunt fără electroni. Aceşti electroni produc un câmp electric
precum fac şi centrele. Cu privire la efectul bobinelor Hooper se ştie că aceste două câmpuri
nu pot se pot anula reciproc.

42
 Singur conductorul poate fi reprezentat ca suprapunere a două conducte, una cu
electroni şi una în plus cu spaţii libere:
.................................. Fig. 4
Următoarea imgine semnalează interacţiunea dintre doi conductori electrici paraleli
descompuşi în patru conducte cu electroni şi spaţii pozitive:
..................................... Fig. 5

Să calculăm formula forţei dintre doi conductori infinit de lungi. Fiecare conductor
este alcătuit din două câmpuri electrice, unul cu protoni în în miez şi celălalt cu electroni care
plutesc:
.............................. (14)
Iar
............................ (15)
Formula lui Doppler este:
................................... (16)
Astfel avem următoarele câmpuri văzute prin spaţii din celălalt conductor:
.......................... (17)
Cu privire la (14), (15) şi (17) câmpul rezultat este:
................................ (18)
............................... (19)
Este evident că acel câmp magnetic este un câmp electric virtual generat într-un
conductor neutru care atrage sau respinge alţi conductori de curent. Idealizarea câmpului
magnetic este normală pentru câmpul Etot descris de (18) şi mai puţin timpurile c.
QM virtual este dat de combinarea lui (18) cu (14):
.......................................... (20)
................................. (21)
Din formulele de mai sus avem:
..................................... (22)
...................................... (23)
Unde QM este încărcătură fictivă care produce forţă magnetică.
Formula (21) este foarte importantă pentru derivarea ecuaţiei generale a câmpului
magnetic. Ecuaţia de mai sus defineşte măsura densităţii încărcăturii realizată de alt
conductor.
Forţa per unitate de măsură acţionând asupra celuilalt conductor este:

43
..................................... (24)
În ceea ce priveşte (18), (21) şi (24) avem:
....................................... (25)
...................................... (26)
Există şi următoarea relaţie:
...................................... (27)
Cu privire la (27) , ecuaţia (26) este transformată într-oformulă pentru interacţiunea magnetică
dintre doi conductori:
............................ (28)
Acest fapt este binecunoscut ca o formulă pentru forţa magnetică între doi conductori
paraleli:
............................... (29)
Numai pentru încărcături punctuale:
.................................. (30)
Câmpul magnetic este de fapt un dipol ca un câmp văzut de un observator mobil care
se deplasează aproape de un conductor neutru care induce câmpul. Astfel, câmpul magnetic se
manifestă în apropierea unui conductor neutru sau numai un magnet permanent. Este numai
compoziţia a două câmpuri electrice cu viteze diferite care există conductorii neutri cu curent.
câmpul magnetic observat este de fapt un câmp electric care acţionează mereu spre sau dintr-
un conductor. Dar, pentru câmpul magnetic este aleasă o idealizare matematică ce este
normală pentru câmpul electric produs de efectul Doppler. Efectul împinge electronii expuşi
câmpului magnetic în anumite direcţii având în vedere inegalitatea influenţelor dintre aceste
două câmpuri electrice opuse electronilor. Pentru observatorul imobil aceste câmpuri
magnetice sunt anulate.

FORMULA GENERALĂ PENTRU CÂMPUL MAGNETIC

Câmpul magnetic poate fi descris prin următoarea ecuaţie:
................................................ (31)
Cu privire la (24) şi (31) avem:
........................................ (32)
Cu privire la (21), (32), geometria şi datorită faptului că acel câmp magnetic este special ales
să fie perpendicular pe câmpul E, al lui Doppler, avem:
................................. (33)

44
 Încă o dată, este evident că acel câmp magnetic este un câmp electric care acţionează
spre sau de la un conductor cu curent:
................................................. Fig. 6

Aceasta este în concordanţă cu formula densităţii energiei câmpurilor şi cu legea

conservării. Dacă se combină formulele (18) cu (33), obţinem:
............................... (34)
Forma diferenţiată pentru curbă este:
................................. (35)
Pentru un fir scurt avem geometria sferică şi utilizând o generalizare matematică avem
în cele din urmă:
....................................... (36)
Datorită geometriei avem:
.............................. (37)
Adevărata natură a unui câmp magnetic a fost ascunsă pentru mult timp utilizării obişnuite a
conductorilor electrici neutri.

INDUCŢIA
Inducţia reprezintă cazul special pentru traducerea momentului când o încărcătură se
apropie de conductor. Să ne imaginăm doi conductori infinit de lungi şi paraleli, unul fără
curent care să-i apropie unul de celălalt cu curent, sau o încărcătură de probă care să apropie
un conductor infinit de lung. Este evident că în această situaţie ia parte şi efectul lui Doppler.
Situaţia se poate observa şi în imaginea următoare:
..................................... Fig. 7
Dacă se presupune că există variaţie în distanţa dintre Qe şi Qo, atunci se poate
recunoaşte situaţia în care efectul lui Doppler are un rol destul de important.
Distanţa este definită astfel:
............................. (38)
Din ecuaţia de mai sus viteza Doppler este:
....................................... (39)
Din ecuaţia de mai sus avem:
....................... (40)
Astfel avem:
............................... (41)

45
..................................... (42)
Forţa diferenţială este:
................................. (43)
................................ (44)
Avem de asemenea:
.................................. (45)
Cu privire (42) şi (45) avem:
.................................. (46)
Tangenţial componenta h este:
................................................ (47)
.................................................. (48)
Şi
................................................. (49)
................................................. (50)
........................................... (51)
...................................... (52)
Cu privire la (21) avem:
................................ (53)
Cu privire la (27) avem:
........................ (54)
Componenta perpendiculară este definită cu:
................................. (55)
Astfel avem formula pentru un efect de suprafaţă:
.............................. (56)
............................ (57)
În cele din urmă:
.............................. (58)
............................ (59)
Aceasta este formula pentru câmpul electric indus care este pararlel cu conductorul cu
curent l văzut de un observator care se apropie de viteza v0 a conductorului. Acest câmp
produce curent în conductorul din apropiere. Totuşi, numai un component tangenţial va
împinge electroni în conductorul mobil.
Derivarea a demonstrat că efectul Doppler este suficient pentru derivarea formulei
pentru câmpul magnetic care se arată precum şi formula pentru inducţia electromagnetică.

46
Aceste două cazuri acoperă electromagnetismul descris prin ecuaţiile lui Maxwell şi astfel
arată că întreg electromagnetismul este un efect Doppler aplicat câmpurilor care există într-un
conductor neutru încărcat cu curent.
Formula generală pentru partea variabilă a efectului lui Doppler aplicat unui câmp
general fizic este:
.............................. (60)
Astfel ξ cuplează constanta care ar trebui să fie egală cu unu, v este viteza, Ψ0 este
câmpul original, iar D este fucnţia Doppler.
Formula lui Doppler pentru operatorul non-linear este:
..................................... (61)
O aproximare a ordinii secunde se află peste formula lui Doppler aplicată câmpului
electric:
.................................. (62)
................................. (63)
Astfel ...................................... şi asta nu este adevărat.

UNDA ELECTROMAGNETICĂ
Privitor la teoria prezentată, cuantumul undei electromagnetice este doar un dipol
rotativ care se mişcă într-o direcţie arbitrară.
Înseamnă că acel câmp radiază în mod sferic ori de câte ori poate să facă asta, altfel
radiază în geometria acceptată, chiar stringuri. Când se plasează încărcături electrice sau
magneţi în lichid superconductor, conexiunile dintre doi poli opuşi ar fi obţinute printr-un
string ca o arie când intensitatea nu depinde de măsură. Se pare că ar fi cazul generatorului
homopolar:
..................................... Fig. 8
Unda gravitaţională este polarizată frontal rotind dipolul a cărui axă este
perpendiculară pe observator.
VERIFICARE EXPERIMENTALĂ
Există trei dispozitive care ar putea fi folosite pentru verificarea teoriei: bobinele
Hooper (W. J. Hooper, Pat 3610971 & U.S. Pat 3656013, patentat în 1972), senzorul Hall
(bazat pe Efectul E. H. Hall descoperit în 1879) şi generatorul homopolar.

BOBINELE LUI HOOPER

47
 Împreună cu inducţia electromagnetică, bobinele demonstrează că câmpurile fizice nu
pot fi anulate. Numai forţa rezultantă poate fi eliminată dar câmpurile rămân şi cu siguranţă
există metode pentru detectarea lor.
Următoarea imagine arată principiul de bază pentru bobinele Hooper:
.................................... Fig. 9
Magneţii egali de sus şi de jos se deplasează în direcţii opuse. Între ei se plasează o
bobină imobilă sau un fir. În interiorul bobinei sau al firului va fi indus un potenţial electric
deoarece câmpurile magnetice ale magneţilor de sus şi de jos se intersectează cu firele
bobinelor.
.................................... (64)
Totuşi:
......................................... (65)
Efectul inducţiei electromagnetice există la nivelul bobinei deşi nu ar trebui să existe
câmp magnetic cauzat de anularea reciprocă a magneşilor opuşi.

GENERATORUL HOMOPOLAR
Cazul special al motorului homopolar consta numai dintr-un magnet permanent. Este
prezentat în partea stângă a figurii de mai jos, arătând exact că există o interacţiune între rotor
şi numai un posibil sprijin, între partea din interior şi din exterior ale circuitului electric.
..................................... Fig. 10 .......................................... Fig. 11

O ANALIZĂ SCURTĂ A OPERAŢIUNII DISPOZITIVULUI

Mecanismul A prezent în figura de mai jos este un generator homopolar al lui Faraday
simplificat. Inelul nu va porni rotirea atunci când discul magnetic permanent se va roti.
Mecanismul C este motorul câmpului lui Tesla. Nikola Tesla a descoperit efectul şi a
patentat motorul electric bazat pe el în 1887 (US Pat. 381969). Este importantă să se observe
că componentele câmpului magnetic care nu sunt anulate prin simetrie sunt colineare cu
inelul, cu conductorul. Este evident faptul că forţa de interacţiune care împinge inelul spre
rotire nu poate fi unul Lorentz deoarece forţa Lorentz cere un câmp magnetic extern care să
fie perpendicular pe conductor.
Se poate forma un magnet permanent în mecanismul C ca să fie la fel cu cel din
mecanismul A şi astfel ajungem la mecanismul B.
....................................... Fig. 12

48
 Mecanismul B transferă momentul inelului şi mecanismul A nu transferă. Singura
diferenţă între aceste două mecanisme este polarizarea magneţilor permanenţi.
Acum, este evident că polarizarea magnetului are mare influenţă în transferarea forţei
momentului cu câmp magnetic. Magnetul permanent din figura A poate fi înlocuit cu un
singur contur.
Următorul dispozitiv este modificarea dispozitivului de mai sus din partea dreaptă:
.......................................... Fig. 13
Să ne imaginăm o singură buclă plasată pe planul Y0X cu raza R şi cu curent l.
Trebuie să derivăm ecuaţia câmpului magnetic în punctul O la înălţimea h şi înclinarea ℓ din
centrul conturului buclei care se poate observa în imaginea de mai jos:
...................................... Fig. 14

Să presupunem că ecuaţia următoare este corectă, astfel un câmp magnetic în punctul

de observare este:
................................... (66)
Să definim şi aşa:
.................................... (67)
Şi
.................................... (68)
Şi
.................................... (69)
Şi
...................................... (70)
..................................... (71)
Coordonatele observatorului sunt definite prin vectorul următor:
.............................................. (72)
Şi
.......................................... (73)
Câmpul magnetic al unui singur curent din buclă este definit prin următoarea formulă:
.......................................... (74)
Şi
........................................... (75)
Soluţiile integralelor de mai sus sunt:

49
................................................. (76)
Şi
............................................ (77)
Unde:
R – raza statorului din bucla bobinei de la motorul din fig. 1,
l – curentul electric din buclă,
h – înălţimea de deasupra planului buclei,
ℓ - distanţa de la axa simetriei, de la centru statorului bobinei,
d – distanţa dintre două bobine stator.
Garficul lui Bx a unei singure bucle ( r=3, h є [0.5, 1, 1.5, 2, 2.5]):
.................................... Fig. 15
Graficul Bz al buclei (r=3, h є [0.5, 1, 1.5, 2, 2.5])
....................................... Fig. 16

Condiţia necesară pentru ca motorul să lucreze este existenţa următoarei forţe

unghiulare a momentului:
............................................ (78)
Componentele din ecuaţia de mai sus reprezintă momentele din părţile orizontale ale
dispozitivului de mai sus, şi momentele din părţile verticale ale dispozitivului. Aceste două
momente sunt în direcţii contrare. Dacă sunt inegale, atunci rotorul va porni rotirea şi
conceptul este corect.
Din nefericire, nu este cazul şi M este întotdeauna egal cu zero – în consecinţă motorul
nu poate funcţiona fără scuturi magnetice pe părţile verticale. Totuşi, dispozitivul ne-a dat
următoarea ecuaţie:
...................................... (79)
Această ecuaţie poate fi modificată:
...................................... (80)

În cazul particular al câmpului magnetic omogen se amplifică interacţiunea dintre

elementele curentului în conturul expus ℓ fără transfer de moment.
În continuare interacţiunea care produce momentul în generatorul homopolar nu este
determinat de forma şi mărimea circuitului exterior deoarece este definit de magnitudinile
curentului electric şi câmpul magnetic care acţionează numai în partea din interior a
conturului. Este evident că într-un caz special stringurile trebuie să ia parte, şi apoi câmpul

50
electric în astfel de caz este decazut din originea câmpului stringurilor. În acest caz toate
stringurile sunt extinse între partea din interior şi exterior ale câmpului electric şi astfel
distanţa şi dimensiunea din partea din exterior a circuitului nu contează deloc.
Cea de-a doua parte a textului a expus în mod clar adevărata natură a magnetismului şi
a arătat că liniile câmpului magnetic nu este altceva decâtliniile câmpului electric generat de
particulele încărcate aflate în mişcare.
Câmpul electric este alcătuit din liniile stringurilor care produc forţa dintre polii
electric. Forţa stringului nu depinde de măsuri, şi în consecinţă numai numărul acestor
stringuri defineşte magnitudinea forţei.
Consecinţa finală este că câmpurile magnetice nu pot fi anulate. Energia lor există şi
poate fi detectată – câmpul anulat trebuie să fie strămutat în altceva pentru a păstra legea
conservării energiei.
Cea mai interesantă consecinţă este că acel câmp anulat strămută în câmpul
gravitaţional sau în câmpul magnetic datorită legii conservării energiei. Masa inertă nu este
identică cu masa gravitaţională.

GENERATORUL HOMOPOLAR RELATIV

Experimentul adiţional ar trebui să fie alcătuite dintr-un disc conductor rotativ, un
dispozitiv de măsurare şi fire ale circuitului electric exterior fixat pe disc sau dispozitivul de
măsurat cu fire ar trebui să fie fixat pe inelul încărcat cu perii rotative cu viteză unghiulară
proprie care este independentă de viteza unghiulară a discului şi de vteza magnetului:
................................ Fig. 17
În cazul în care ipoteza M propusă de teorie este una validă, voltajul arătat pe
voltmetru ar trebui să arate:
................................... (81)
Altfel, în cazul general acceptat ipoteza N este corectă , voltajul este:
................................... (82)
EXPLICAŢIA FINALĂ A EFECTULUI GENERATORULUI HOMOPOLAR CA
INTERACŢIUNE DIRECTĂ A STRINGURILOR
Să analizăm următoarea demonstraţie a influenţei câmpului magnetic extern asupra
interacţiunii reciproce între conductorii expuşi la el:
................................. Fig. 18
Imaginea de mai sus arată un anume contur al curentului expus unui câmp magnetic
omogen. Situaţia este identică cu cea a tijei unui rotor în generatorul homopolar, deşi în acest

51
caz aproape întreg circuitul este expus câmpului. Avem bare glisante A şi B care conduc
curentul l care închide circuitul electric.
În situaţia fără magnet permanent o forţă aproape neglijabilă între bare va fi:
......................................... (83)
Dar, în cazul existenţei unui câmp magnetic momogen extern avem:
....................................... (84)
Este convenabil, pentru forţa cu contur închis care acţionează asupra unei părţi a
conturului este egal cu o foţă care acţionează asupra restului de contur în ambele cazuri
definite prin ecuaţia (83) şi (84). Este evident că în cazul ecuaţiei (84) distanţa dintre bare nu
are un rol care să indice că interacţiunea stringului este implicată. În punctul în care nu ştim
dacă un câmp magnetic exterior este folosit ca mediu pentru interacţiunea în care mai multe
părţi ale circuitului electric generează forţa care interacţionează cu magnetul intern anulat de
tot sau avem interacţiunea reală a stringului permisă de câmpul magnetic extern. În cazul
interacţiunii reciproce cu un câmp magnetic extern, ceea ce este convenabil anulată deşi nu
există o forţă rezultată care să acţioneze asupra sursei câmpului magnetic extern, interacţiunea
reciprocă nu ar trebui să existe dacă bara B este mişcatp în afara ariei afectate de magnet. Fără
o forţă de sprijin care să acţioneze asupra barei A ar trebui să dispară. Dacă forţa care
acţionează asupra barei A există, atunci se poate spune că o interacţiune reală a stringului a
avut loc în interacţiune, sau un magnet permanent devine un suport aşa cum a prezis Tesla. S-
ar putea întâmpla ca din cauza curentului electric din bare conturul să disturbe câmpul
magnetic omogen făcând omogenitatea să permită interacţiunea dintre bare şi magnet. În acest
caz paradoxul homopolar este efectul îndoielnic care a demolat două secole de progres tehnic.
Următorul dispozitiv va ajuta la rezolvarea acestei dileme:
...................................... Fig. 19
Partea externă a circuitului electric nu este expus la câmpul magnetic şi astfel nu poate
fi implicat în interacţiune reciprocă cu o bară rotativă. Deci avem fie o interacţiune reală a
stringului, fie interacţiunea dintre bară şi magnetul permanent. În cele din urmă, se pune
întrebarea dacă Tesla avea dreptate sau dacă este teoria stringurilor.
Cumva, se pare că acel câmp magnetic omogen extern aduce o nouă calitate
interacţiunii reciproce dintre părţile circuitului electric la care este expus.

SENZORUL HALL

52
 Senzorul Hall este un dispozitiv bun, potrivit pentru testarea teoriei câmpului
magnetic. Potrivit teoriei viteza încărcăturilor ar trebui să influenţeze specimenul într-un
senzor hall:
................................... Fig. 20
Coeficienţii senzorului hall au semne diferite pentru metale diferite deşi electronii sunt
egali în toate tipurile de metal. Potrivit teoriei diferenţa dintre viteza încărcăturii dusă în miez
şi în specimen defineşte un semn al coeficientului hall potrivit, constant. Să aranjăm ecuaţiile
(14) la (17) pentru cazul interacţiunii dintre două fire din diferite metale:
................................. (85)
Şi
.................................. (86)
Formula Doppler este:
......................................... (87)
Astfel avem următoarele câmpuri văzute de observator:
..................... (88)
......................................... (89)
......................... (90)
............................ (91)
.............................. (92)
Avem aceeaşi formulă ca la conductorii identici. Dar vitezele interne în mediile
particulare sunt diferite şi astfel, electronii din fiecare mediu va observa o altă influenţă
Doppler ce are în vedere viteza luminii în mediul lor.
Formulele pentru inetracţiune între două stringuri încărcate sunt:
................................... (93)
................................... (94)
Aceasta este o formulă modificată pentru forţa dintre doi conductori realizaţi din
diferite metale. Ultima formulă arată că viteza electronilor în metale are rol important în
interacţiunile reciproce ale curentului dintre doi conductori.
Din ecuaţia (37) avem:
...................................... (95)
Avem de asemenea:
....................................... (96)
............................................. (97)
................................ (98)

53
.................................. (99)
Ecuaţia de mai sus este formula pentru potenţialul Hall într-un specimen. Potrivit
formulei de mai sus potenţialul Hall nu este singura funcţie a curentului şi caracteristica
specimenului, dar este de asemenea o funcţie a caracteristicii unui nucleu de magnet extern.
Pentru o estimare corectă a efectului Hall, specimenul şi nucleul ar trebui realizate din
aceleaşi materiale.

ANTENA HALL
Această nouă viziune pentru un câmp magnetic ne dă posibilitatea de a construi o nouă
clasă de antene bazate pe efectul Hall. Cantitatea de încărcături mişcat printr-un film subţire al
unui senzor Hall este mult mai mare ca unul dintre cele mai bune elaborate de dipolii Hertz.
În dipolii Hertz ne folosim de înlocuirea unei încărcături dialectice pentru a realiza mişcarea
unei sume maxime de încărcături posibile deoarece acesta defineşte direct eficienţa unei
antene.
GRAVITAŢIE, ELECTRICITATE ŞI MAGNETISM AŞA CUM SUNT ÎNCURCATE ÎN
STRINGURILE ACELUIAŞI CÂMP
Acum este perfect clar că gravitaţia este alcătuită din compoziţia a două stringuri
electrice în contra direcţii, este o compoziţie amestecată a două stringuri electrice în direcţii
opuse. Aşa cum a fost deja menţionat, przumpţia principală este că un câmp gravitaţional
apare ca să anuleze câmpurile electrice opuse. În acest caz, compoziţia a două stringuri în
direcţiile lor opuse produce un string gravitaţional. Dar, când aceste două stringuri au diferite
viteze reciproce, avem un string magnetic.
Aşa cum se presupune că numărul stringurilor este finit şi determină magnitudinea
unei interacţiuni. În consecinţă, mărirea câmpului magnetic trebuie să conducă la descreşterea
puterii câmpului gravitaţional al conductorului neutru.
Următoarea imagine arată creşterea câmpurilor magnetic şi gravitaţional:
................................... Fig. 21

Deci, particulele gravitaţionale pot fi produse de anularea fotonilor. Privitor la

imposibilitatea anulării energiei a două raze de lumină care se poate pierde, ele trebuie aparent
transferate într-o rază gravitaţională a energiei. Anularea a doi magneţi în condiţii adecvate
trebuie să producă forţă gravitaţională. Se pot considera gravitonii ca un fel de fotoni cu o
proiecţie a rotaţiei egală cu zero.

54
 Această teorie prezice diferenţele dintre masele gravitaţională şi inerţiei. Egalitatea
dintre aceste două feluri de mase are originea într-o unitate convenţională aleasă în ambele
cazuri.
Dacă se sortează câmpurile avându-se în vedere înclinările lor spre spaţiul gol se pot
divide câmpurile în două grupuri mari: unul care atrage spaţiul gol ca un câmp electric şi
celelalte care abrogă spaţiul liber ca pe câmpuri magnetice şi gravitaţionale. Astfel formula
generală pentru câmp poate fi definită cu:
.............................. (100)
Unde:
ρ – valoarea cantităţii polului încărcăturii
k – constanta câmpului
tρ – tip de câmp, este 0 sau 1: 0 este valoarea pentru electric, iar 1 este valoarea pentru câmpul
magnetic şi gravitaţional.
Formula lui Arhimede sau Eisner pentru forţă acţionând asupra unui glob fără câmpul
din sursa câmpului, pol este:
......................................... (101)
Soluţia integralului de mai sus este:
.................................. (102)
Un 1m (m la puterea a treia) a vidului de la nivelul pământului produce o forţă
gravitaţională care urcă de aproape 36000N.

MODUL DE A PRODUCE UNDE G

Dispozitivul care produce raza gravitaţională din două raze de lumină anulate sunt
arătate în imaginea următoare:
............................................ Fig. 22
În volumul anulării razelor luminii, ambele raze electromagnetice se transformă în una
gravitaţională care este capabilă să treacă prin barieră deoarece bariera este transparentă
pentru noua rază, pentru un nou tip de radiaţie.
Razele luminii care au trecut sunt atenuate şi complet egale. Părţile lor inegale sunt
absorbite termic sau reflectate în barieră.
Acest dispozitiv poate fi utilizat ca o poartă AND logică în computere optice şi prin
oglinzi analoge optice a două lumini sau raze microunde pe o barieră subţire opacă aşa cum
este cazul cu oglinzile cu curent ale lui Widlerr.
Formula pentru undele gravitaţionale este:

55
................................. (103)
Unde ...................
Se pot concepe Gravitoni ca fotoni amestecaţi. Aceste particule constituite dintr-un cuplu de
amestec de fotoni anulaţi nu se rotesc aşa cum ne aşteptăm, deci ele sunt candidaţii potriviţi
pentru gravitoni.
Câmpul static magnetic G poate fi produs mecanic în planul dintre două discuri
paralele care se rotesc în direcţii opuse deoarece nu avem anti-materie care să curgă pe lângă
materie., aşa cum se arată în figura următoare:
............................................. Fig. 23
Masa M ar simţi forţa gravo-magnetică pentru discul de sus sau de jos cu privire la
următoarea formulă:
..................................... (104)
Forţa va acţiona întotdeauna asupra unui disc care se roteşte spre o mişcare a masei.
Este clar că datorită comportamentului opus dintre câmpul magnetic şi cel electric principala
ecuaţie electromagnetică ar avea un alt semn:
.............................................. (105)
Astfel, o încărcătură ar fi păstrată între două discuri cu sarcini care se rotesc în direcţii
opuse şi aceasta ar fi opusă situaţiei în care o masă ar fi mai atrasă de unul din discuri care să
depindă de direcţia mişcării sale.

CONCLUZIE
Avându-se în vedere tot ceea ce s-a afirmat mai sus că un câmp fizic are propria viteză
şi astfel ipoteza M este validă în locul celei oficial acceptate, ipoteza N (ipoteza M – mobilă,
ipoteza N – imobilă). Aceasta înseamnă că acel câmp electric are propria viteză. Altfel,
manifstarea câmpului magnetic ca un caz special al câmpului electric nu ar exista vreodată în
natură. Câmpurile electrice cu sarcini fizice ca surse nu pot fi anulate şi numai forţa rezultantă
poate fi eliminată. Dacă nu este aşa, efectul Hooper şi inducţia magnetică nu ar fi posibile,
electromagneţii nu ar exista deoarece în afara conductorului neutru al bobinelor
electromagneţilor nu este un câmp electric, dar cu siguranţă există un câmp magnetic.
Toate efectele electromagnetice sunt determinate de o compoziţie din două câmpuri
opuse ( ridicându-se din nucleele electronilor) aproape modificate de efectul Doppler.
Mai mult, ecuaţia lui Maxwell este un caz special al unei forme generale modificate a
efectului Doppler pentru câmpurile cu o parte variabilă în câmpul rezultat din cauza nucleelor
câmpului care anulează partea constantă.

56
 Dispozitivul din fig. 10 păstrează o soluţie pentru dilema: dacă Tesla avea dreptate sau
este o interacţiune pură a stringurilor în acţiune. În cazul interacţiunii stringurilor, partea din
interior a circuitului electric care se mişcă deasupra magnetului permanent interacţionează cu
părţile exterioare conţinând baterie. Forma circuitului exterior nu afectează intensitatea forţei
care încearcă să rotească magnetul deoarece este definit de intensitatea unui câmp magnetic şi
lungimea barei expuse.
Se poate spune că este numai un caz de interacţiune a stringurilor în care distribuirea
lor nu este uniformă peste globul care înconjoară sursa, şi astfel forţa Coulomb nu descreşte
cu distanţa cu r la pătrat sau nu descreşte cu distanţa deloc pentru că se întâmplă în cazul
propus. Explicaţia operaţiunii de transformarea electrică şi eficienţa înaltă pot fi explicate cu
uşurinţă cu mănunchiul de stringuri dintr-un circuit magnetic închis existent în dispozitiv. În
consecinţă interacţiunea „Acţiuni asupra distanţei” este posibilă. Este interesant faptul că
posibilitatea este prevăzută de Newton în Principia propunând r în formula pentru
interacţiunea gravitaţională care poate fi ridicată la o putere diferită de cele două.
În cazul în care Tesla a avut dreptate, ori de câte ori un curent mai mare porneşte
discul de deasupra magnetului (fig. 11), îşi creează propriul câmp magnetic care rupe simetria
magnetului permanent de mai jos. Apoi magnetul însuşi este folosit ca suport pentru forţa care
încearcă să rotească discul. Şi, în acest caz, mecanismul propus în figura 10 nu poate
funcţiona deloc din cauza absenţei unui suport posibil, nici nu ar putea să producă un potenţial
când funcţionează ca un generator chiar şi în multimetrul Giga ohm.
Astfel dispozitivul simplu din fig. 10 păstrează un secret pentru lumea întreagă şi ar
trebui să fie testat oricum pentru simplitatea experimentului.
Referinţe:
....................................................
..........................

57