CALCULUL DE REZISTENŢĂ LA ÎNCOVOIERE OBLICĂ

1. Consideraţii generale. Etape de calcul

Într-o secţiune transversală a unui element de rezistenţă se realizează o

solicitare de încovoiere oblică, atunci când în secţiunea respectivă acţionează un
moment încovoietor Mi, care nu este orientat după nici una din direcţiile principale
de inerţie ale secţiunii (Fig.1).

Fig.1

O astfel de solicitare rezultă în cazul elementelor de rezistenţă solicitate de

forţe a căror plane trec prin axa geometrică (Fig.2a), sau forţele sunt în plane
perpendiculare, plane care trec prin axa geometrică (Fig.2b) a barei.

a) b)
Fig.2

Dacă direcţiile principale de inerţie sunt axele Gz, respectiv Gy, în cazul
încovoierii oblice, momentul încovoietor Mi se descompune în două componente
orientate după direcţiile principale de inerţie, rezultând Miz, respectiv Miy (Fig.1).
1
 Deoarece atât Miz cât şi Miy, produc tensiuni normale σ, rezultă că într-un
punct K dintr-o secţiune solicitată la încovoiere oblică, tensiunea rezultantă, se
calculează cu relaţia:
Miz Miy
K    yK   zK (1)
Iz Iy
unde:
yK şi zK - coordonatele punctului K, faţă de sistemul principal de inerţie zGy;
Iz şi Iy - momentele de inerţie axiale (principale) faţă de direcţiile principale de
inerţie Gz, respectiv Gy.
Semnul + sau - se pune în funcţie de cum zona în care se află punctul K, este
întinsă sau comprimată.
Din relaţia (1) rezultă că într-o secţiune, tensiunea normală σ este maximă în
punctele cele mai îndepărtate atât de direcţia principală Gz, cât şi de direcţia
principală Gy. Pentru o secţiune dreptunghiulară (sau formată din suprafeţe
dreptunghiulare) acest punct K, se află într-un colţ al secţiunii, iar pentru secţiuni
circulare, acest punct este situat pe fibra exterioară a secţiunii.
Variaţia tensiunii normale σ pe o secţiune solicitată la încovoiere oblică este
liniară. Pentru a reprezenta grafic variaţia tensiunii normale σ la o solicitare de
încovoiere oblică, trebuie determinată poziţia axei neutre. Axa neutră reprezintă
locul geometric al punctelor din secţiunea transversală a elementului de
rezistenţă, în care tensiunea normală σ este nulă.
Ecuaţia axei neutre pentru încovoierea oblică, rezultă din relaţia (1):
0
de unde rezultă:
Miz Miy
K    yK   zK  0 (2)
Iz Iy
În sistemul de axe principal zGy, relaţia (2) este o dreaptă, care poate fi
scrisă şi sub altă formă:
M iz M iy
y z (3-a)
Iz Iy
y Miy Iz
  (3-b)
z Miz I y
unde:
y, z - reprezintă coordonatele punctelor situate pe axa neutră.
Analizând relaţia (3-a), se constată că dacă y = 0, rezultă z = 0 ceea ce
înseamnă că axa neutră la solicitarea de încovoiere oblică, trece prin centrul de
greutate G al secţiunii (originea sistemului principal de inerţie).
Pentru a reprezenta axa neutră pe secţiune, se pot utiliza două procedee:
a) Se mai determină încă un punct (pe lângă G), punct prin care trece axa
neutră. Pentru aceasta, în relaţia (3-a) sau (3-b), se dă o valoare lui y (y = y1) şi se
calculează z1. Rezultă astfel, cel de-al doilea punct de pe axa neutră, de coordonate
(z1; y1). Prin G şi acest punct de coordonate (z1; y1) se duce axa neutră (o dreaptă).
b) De cele mai multe ori, axa neutră se reprezintă după ce s-a determinat
panta acesteia (unghiul β, făcut de axa neutră cu direcţia principală Gz; (Fig.3).

2
 Fig.3

Din Fig.3, se poate constata, că:

y
 tg (4-a)
z
şi
M iy
 tg (4-b)
Miz
Cu relaţiile (4-a) şi (4-b), relaţia (3-b), capătă forma:
Iz
tg    tg (5)
Iy
de unde rezultă, unghiul β făcut de axa neutră cu direcţia principală de inerţie Gz:
I 
  arctg z  tg  (6)
 Iy 
 
Dacă:
Iz  I y     (7-a)
Iz  I y     (7-b)
I I    
z y (7-c)
Din relaţia (7-c), rezultă că pentru secţiuni circulare (unde I z = Iy), direcţia
axei neutre, coincide cu direcţia momentului încovoietor Mi, (Mi ≡ Mi,rez):
M M  M M
i i,rez
2
iz (8)
2
iy

Această constatare, conduce la concluzia că, pentru o secţiune circulară,

punctele cele mai solicitate (cele mai depărtate de axa neutră), sunt punctele cele
mai depărtate de direcţia momentului încovoietor Mi,rez. Se poate atunci calcula
tensiunea normală maximă σ max, pentru secţiunea circulară, cu relaţia:
Mi,rez Mi,rez Mi,rez
 max   y max   (9)
Iz Wz Wy
Calculul la încovoiere oblică, se face exclusiv din condiţia de rezistenţă a
elementului. Relaţiile de calcul utilizate, sunt prezentate în Tabelul 1.
Pentru calculul de rezistenţă, trebuie stabilită secţiunea periculoasă, precum
şi punctele cele mai solicitate din această secţiune.

3
 Tabelul 1
Tipul problemei Secţiune necirculară Secţiune circulară
Miz Miy Mi,rez
De verificare  max  y  z  a  max   a
Iz Iy Wz
Miz Miy Mi,rez
De dimensionare y  z  a Wz  
Iz Iy a
Miz Miy
De efort capabil y  z  a Mi,cap  Mi,rez  W z   a  
Iz Iy

Pentru calculul de rezistenţă la încovoiere oblică, se parcurg următoarele

etape:
• Se reprezintă elementul de rezistenţă numai prin axa sa geometrică;
• Se reduc toate forţele (concentrate, distribuite, momente) în centrul
de greutate al secţiunii în care ele acţionează. Dacă forţele concentrate şi cele
distribuite nu au direcţia axelor principale de inerţie, ele se descompun în
componente orientate după direcţiile principale de inerţie. Componentele obţinute
prin reducerea în centrul de greutate al secţiunii, se pun pe elementul de rezistenţă
reprezentat numai prin axa sa geometrică. Se obţine astfel un element de rezistenţă
reprezentat numai prin axa sa geometrică, încărcat cu forţe în plane perpendiculare
(asemănător cu barele drepte orizontale încărcate cu forţe, dar în două plane).
• Pentru sistemul obţinut, se trasează diagramele de eforturi. Rezultă numai
diagrame de momente încovoietoare (Miz, Miy) în două plane perpendiculare.
• Din analiza diagramelor de momente încovoietoare şi a variaţiei
secţiunii în lungul elementului de rezistenţă, se stabileşte secţiunea periculoasă.
• Se desenează secţiunea periculoasă. În secţiunea periculoasă, dacă aceasta
are formă necirculară, se determină punctele cele mai solicitate (cel mai întins,
respectiv cel mai comprimat). Pentru secţiuni circulare, nu este necesară determinarea
punctelor mai solicitate.
Pentru stabilirea punctelor mai solicitate, se procedează în felul următor
(vezi şi Fig.4):
 În cele patru cadrane (delimitate de direcţiile principale Gz şi Gy), se pun
semnele convenţionale □ şi ○ (sau alte semne).
 Se analizează ce tensiuni (de întindere sau compresiune) produc în fiecare
cadran momentele încovoietoare Miz, respectiv Miy. Pentru exemplul din Fig.4, rezultă:
 momentul Miz întinde partea de sub axa z (cadranele III şi IV) şi
comprimă partea de deasupra axei z (cadranele I şi II). Ca urmare, în semnul
convenţional pătrat, corespunzător tensiunii pentru Miz (vezi legenda), în cadranele
III şi IV, punem +, iar în cele din cadranele I şi II, punem - ,
 momentul Miy întinde fibrele din cadranele II şi III şi comprimă fibrele
din cadranele I şi IV. Ca urmare, în cercurile din cadranele II şi III, punem +, iar în
cercurile din cadranele I şi IV, punem semnul - .

4
 Fig. 4

Analizând acum Fig.4, se constată că punctul cel mai întins (punctul T), este
situat în cadranul III (unde atât Miz cât şi Miy întind), iar cel mai comprimat (punctul
C), este situat în cadranul I (unde atât Miz cât şi Miy comprimă).
• Se stabileşte tipul de problemă şi solicitarea. Pentru solicitarea de
încovoiere oblică, pentru punctele cele mai solicitate (punctele T şi C) se scrie
relaţia corespunzătoare tipului de problemă (relaţia din Tabelul 1).
• Din relaţia scrisă şi particularizată pentru problema dată, se determină
mărimea necunoscută (tensiune maximă, dimensiunea secţiunii transversale sau
încărcarea capabilă).
În general, pentru acest tip de probleme, se cere să se reprezinte şi variaţia
tensiunii normale  pe secţiune (de obicei în secţiunea periculoasă). Pentru
aceasta, se parcurg etapele (evident după ce s-a efectuat calculul de rezistenţă):
• Fixăm primul cadran al sistemului de axe principale, adică orientăm
axele Gz şi Gy. Primul cadran este acela care conţine (include) momentul
încovoietor rezultant, Mi,rez = Mi (vezi relaţia (8)).
• Se scrie ecuaţia axei neutre, relaţia (3-a) sau (3-b);
• Se determină poziţia axei neutre. Spre exemplu, se calculează unghiul
β relaţia (6) făcut de axa neutră cu direcţia principală Gz (vezi şi discuţiile de la
relaţia (7-a)...(7-c).
• Se duce axa neutră (Fig.5). Pentru situaţia din Fig.4, deoarece Iz > Iy,
rezultă, β >α.
• Se duc paralele la axa neutră prin punctele cele mai depărtate de
aceasta. Punctele cele mai depărtate de axa neutră, trebuie să fie punctele cele mai
solicitate (vezi Fig.4), deoarece punctele cele mai solicitate la încovoiere, sunt
punctele cele mai depărtate de axa neutră.
• Se duce apoi o perpendiculară pe axa neutră şi se reprezintă variaţia tensiunii
normale σ, care este o dreaptă (vezi Fig.5).
• Se pun semnele +, respectiv - în funcţie de zona întinsă sau comprimată şi se
reprezintă şi valorile tensiunii σ în celelalte puncte (se duce "haşura" tensiunii).

5
Fig. 5