1.

Semnificatia rolului socializator al sportului:

Se prezintă rolul socializator al sportului de masă şi al educaţiei fizice, al

comunicării ca factor de socializare, profilul motivaţional al consumatorului de
sport.
Obiectivele subunităţii de curs
După ce vor studia această unitate de curs, studenţii vor putea să:
- descrie modul în care oamenii socializează prin sport;
- prezinte profilul motivaţional al consumatorului de sport;
- să explice dimensiunile sociale ale competiţiei sportive.
3.1. Rolul socializator al sportului
Acest rol constă în influenţa multiplă exercitată de educaţia fizică şi
sport asupra dezvoltării fizice şi intelectuale ale omului (influenţele
pozitive asupra personalităţii, sănătăţii individului).
Oana Rusu (2008) consideră că rolul socializator al sportului se manifestă
prin funcţiile sale de integrare. Înfiinţarea organizaţiilor sportive
internaţionale este facilitată în mare măsură de „limbajul” sportului, reprezentat
prin mişcările omului şi de necesitatea comparării rezultatelor sportive.
A. Wohl (citat de O. Rusu) afirmă că în nici un alt domeniu de activitate
colaborarea internaţională nu a căpătat un caracter atât de sistematic şi regulat ca
în sportul de performanţă, sportivii situându-se ei înşişi printre cei mai
înflăcăraţi adepţi ai concursurilor internaţionale. Preocupaţi de studierea
premiselor care stau la baza angrenării persoanelor în activitatea sportivă,
A. Wohl şi colaboratorii au concluzionat că specificul sportului impune
organizarea unor acţiuni comune.
Acest fapt conduce la formarea unui mare număr de legături sociale cu
caracter oficial şi neoficial, în baza cărora apar forme specifice de comportare
socială, valabile şi în afara „graniţelor” mişcării sportive. Prin urmare, se
produce un original „transfer” în sistemul de comportament.
Teoria învăţării sociale a demonstrat că socializarea se face cel mai bine în
mediul sportului. Practicarea activităţilor fizice şi sportului a creat premisele
dezvoltării acestui mediu, recunoscut ca favorabil socializării. Socializarea
prin sport vizează, în egală măsură, individul şi grupul. O socializare
individuală se realizează atunci când individul asimilează atitudini, valori,
concepţii sau modele de comportament specifice grupului sau comunităţii
sportive, în vederea adaptării şi integrării lui.
Socializarea grupului, prin extinderea numărului de indivizi
practicanţi de sport, contribuie la dezvoltarea ramurilor de sport şi, implicit, a
sistemului.

2.Factorii si conditiile care favorizeaza atragerea spre activitatea sportiva,indiferent de varsta:

 Sportul este şi un bun prilej de a lega prietenii. Activitatea fizică organizată
pe echipe e un prilej ideal pentru un copil de a-şi însuşi valori ca
solidaritatea,spiritul de echipă, având chiar rol socializator. Copilul poate
cunoaşte alţi puşti de vârsta sa şi va lega prietenii datorită unui punct comun.
Din perspectiva efectului socializator al sportului, organizarea socială şi
formele interacţiunii sociale sunt mai importante pentru copii decât tipul de
activitate sportivă. Dând copiilor mai multe responsabilităţi proprii, în
organizarea activităţii sportive, aceştia îşi pot forma, sub o atentă supraveghere,
conştiinţa sociala şi etica. Socializarea anticipativă în familie şi în grupurile de
joacă poate oferi parţial răspunsul la întrebarea: "de ce unii copii încep să
practice sportul şi alţii nu?
Dintre factorii şi condiţiile care favorizează atragerea copiilor spre
activitatea sportivă enumerăm: dezvoltarea sistemului de educaţie fizică în
şcoală, preocupările extraşcolare privind activitatea sportivă, regimul vieţii de
familie etc.
La adulţi, interesul faţă de sport şi activitatea fizică diferă în funcţie de mai
mulţi factori, cum ar fi: cariera sportivă, educaţia, statutul social, ocupaţia,
timpul.
Practicate în cluburi, săli de fitness sau în aer liber, activităţile fizice
constituie mobilul unor contacte frecvente, prilejul de a forma noi relaţii sau
posibilitatea de îmbunătăţire a capacităţilor de comunicare. S-au constatat
beneficii afective la persoanele ezitante, timide sau lipsite de ambiţie, care au
comunicat mult mai bine într-un mediu în care nivelul inferior de autoapreciere
nu joacă un rol important, fapt care a contribuit la dezvoltarea conceptului
global de sine, facilitând contactele sociale.
Adesea, activităţile fizice sunt practicate pentru o îmbunătăţire a condiţiei
fizice, în scop profilactic, în cadrul unor programe moderate, cu efecte sociale
de implicare în grup şi cu modificări ale imaginii
corporale ale celor implicaţi. Condiţia fizică presupune "capacitatea omului de a
funcţiona cu vigoare şi voiciune, fără oboseală exagerată, cu suficientă energie
pentru a preîntâmpina stresul fizic"(Ulrich, 2000; Epuran, 2005).
O bună condiţie fizică poate reduce în mod semnificativ riscul dereglării
psihice la adulţii de ambele sexe. Exerciţiul fizic practicat în mod regulat poate
stimula funcţionarea emoţională astfel încât factorii de stres să fie mai uşor
toleraţi.
Vârsta a treia este acea perioadă a vieţii pe care majoritatea oamenilor nu
şi-o doresc sau o doresc să fie cât mai îndepărtată. Problemele caracteristice
acestei vârste sunt, pe de o parte, afectarea tuturor funcţiunilor (mai mult sau
mai puţin, în funcţie de valoarea genetică) şi tendinţa de îmbolnăvire, pe de altă
parte, în special după pensionare, prin pierderea statutului social, pot apărea
diverse tulburări legate de izolarea parţială, conducând la depresie, anxietate etc.
 Practicarea exerciţiilor fizice de către vârstnici poate produce două tipuri
de efecte
pozitive, cu dublu impact. În primul rând, se încetineşte diminuarea funcţiilor
corporale, ameliorând starea de sănătate şi se menţine la standarde optime
conceptul şi conştiinţa de sine. În al doilea rând, efectele vizează influenţa
benefică directă asupra contactelor sociale ale vârstnicilor şi impactul
therapeutic asupra stării lor mentale, sporindu-le buna dispoziţie şi diminuându-
le sterile depresive etc. Aceste constatări sunt sprijinite de majoritatea
gerontologilor, în opinia cărora longevitatea este condiţionată de modul de viaţă
în proporţie de
40%, iar factorii genetici o hotărăsc în proporţie de 60%. Practicarea exerciţiilor
fizice pot diminua sau chiar înlătura unele afecţiuni sau vicii: depresia şi
anxietatea, tulburările de somn şi cele alimentare, abuzul de alcool, de tutun şi
de droguri. De asemenea, se îmbunătăţesc vizibil toleranţa stresului, conceptul
de sine şi autoaprecierea. Influenţa benefică a sportului şi exerciţiilor fizice
practicate moderat sau monitorizate medical la o vârstă avansată privesc, în
egală măsură,
sănătatea fizică şi mentală şi, nu în ultimul rând, contactele sociale.
A. Culeva şi A. Pătru (2000) consideră că reţeta succesului sportului la
copii şi tineri este un amestec de afiliere socială, elemente de competiţie în doze
şi forme diferite, într-un mediu stimulativ pentru învăţare, agrementat cu
deplasări care măresc coeziunea echipei şi aduc un plus de „distracţie” în
experienţa sportivă.
Studiind relaţia dintre sport şi procesul de socializare al individului,
Stevenson (citat de O. Rusu, 2008) clasifică efectele practicării sportului astfel:
•efecte asupra personalităţii;
•efecte asupra comportamentului – există corelaţii pozitive între practicarea
sportului şi non-delincvenţă. Sportivii, conform studiilor, ar fi mai puţini
delincvenţi decât ceilalţi (nesportivii);
•efecte asupra atitudinilor – cercetările asupra sportivităţii (constituite din
trăsături precum fair-play, echitate, nonviolenţă etc.) arată că cei care
practică activităţile sportive, contrar aşteptărilor, ar fi mai puţin sportivi
decât ceilalţi.
Oana Rusu concluzionează că factorul care influenţează cel mai direct
activitatea sportivă şi socializarea în sport este conştiinţa socială a rolului şi
însemnătăţii sportului pentru civilizaţia contemporană.
Stanescu Denis

Educatie fizica si sport An I