Curs 1+2

SPORTUL, FENOMEN COMPLEX

Privit ca fenomen al vieţii sociale moderne, sportul se distinge de alte

fenomene sociale prin universalitate, dar în acelaşi timp şi prin unicitate. Dincolo
de frontiere, de tradiţii şi de obiceiuri culturale, aparţinând diferitelor civilizaţii
trecute sau actuale, dincolo de orientări politice sau interpretări filozofice, sportul a
devenit un limbaj universal care îi permite individului să-şi exprime întregul
potenţial bio-psiho-socio-motric şi care îi oferă libertate în plan spiritual. Sportul
este creator de mituri, se sprijină pe tradiţie şi creează simboluri, instigă la
activităţi de masă şi generează un nou mod de viaţă, naşte elemente de folclor şi
constituie un mod estetic de exprimare. Astfel, sportul se manifestă ca o valoare
intrinsecă ce înnobilează fiinţa umană şi creează beneficii imense atât în plan
biologic, social, cât şi în plan cultural.
În acest context, „sportul este bucuria de a trăi, dorinţa de a te exprima în
libertate, de a realiza tu însuţi, prin angajare personală, întâlnirea şi compararea cu
ceilalţi, raportul cu lumea şi cu societatea. El este un factor al maturităţii umane şi
al educaţiei morale şi sociale; el facilitează relaţiile între oameni şi aduce o
importantă contribuţie la viaţa civilă1.“
Sportul reprezintă una dintre cele mai dinamice activităţi sociale care are
drept scop perfecţionarea fiinţei umane. Dinamica structurală a sportului rezidă din
interacţiunea permanentă dintre producători (sportivii), consumatorii (spectatorii)
şi colportori (reprezentanţii mass-media, oficiali, factori administrativi, manageri,
cadre didactice), care, în cazul sportului de performanţă, împinge la extrem limitele
biologice şi psihologice umane, influenţând în mod controlat sau spontan
dezvoltarea personală şi promovarea valorilor în societate.

1
Manifestul Sportului, Roma, 1984
 Sportivi Antrenori

ACTIVITATE

Factori Consumatori
administrativi

Fig. 1. Factori responsabili de dinamica sportului, la nivel structural

(după Davis., Roscoe, Roscoe, Bull, 20052,
modificată şi adaptată de noi)

Sportul contemporan reprezintă un fenomen de maximă amplitudine, capabil

să declanşeze energii umane şi să mobilizeze resurse materiale şi financiare ce pot
fi greu comparate cu cele din alte domenii ale existenţei sociale. Evoluţia sa din
ultimul sfert de veac a transformat treptat şi în măsură din ce în ce mai mare,
sportul, dintr-o alternativă de petrecere a timpului liber într-o industrie complexă
cu efecte economice şi sociale, clar conturabile, asupra comunităţii umane. În
ultimii ani, s-a făcut resimţită nevoia de a opera schimbări, de a impune metode şi
concepte noi menite de a face faţă unei societăţi cu o dinamică deosebită. În
încercarea de a se alinia cerinţelor moderne impuse, specialiştii din domeniul
activităţilor sportive resimt adesea presiunea exercitată de creşterea continuă a
nivelului fenomenului sportiv pe plan internaţional.
Adevărata imagine / extensie a sportului este dată de însăşi viaţa socială, care
îl plasează alături de marile preocupări cum sunt cele de natură educaţională,
economică, ideologică, culturală, ştiinţifică, de apărare şi ordine publică, întregind
astfel o concepţie globală în care acesta joacă un rol de subsistem reglat şi reglator
pe diferite planuri.
Epoca contemporană, supusă globalizării şi valorificării tehnologiei
informaţionale avansate, industrializării în masă, exploatării resurselor umane, de

2
Davis. B., Roscoe J., Roscoe D., Bull R., 2005. Physical Education and the Study of Sport, Elsevier Mosby,
Philadelphia
cele mai multe ori până la limita fizică a timpului acestora, a condus la
diversificarea intereselor pentru (auto)depăşire şi superioritate.
În acest cadru, fenomenul sportiv cunoaşte o expansiune vizibilă şi devine
pentru mulţi dintre noi (fie participanţi direcţi sau indirecţi la actul sportiv) un
element definitoriu al stilului nostru de viaţă. Datorită popularizării, mediatizării şi
investirii de capital material şi uman, sportul cunoaşte astăzi o dezvoltare fără
precedent care solicită profesionalism şi asumare de riscuri.
Rezultat al interacţiunii unor activităţi de întrecere cu altele, ludice sau
recreative, sportul comportă numeroase dimensiuni motrice, biologice, psihologice,
sociale şi organizatorice, care fac aproape imposibilă conturarea unei definiri
singulare a acestei noţiuni.
Din perspectiva activităţilor motrice agonistice, sportul este încadrat, în
funcţie de structurile motrice pe baza cărora se constituie, în categoria principalelor
activităţi motrice formative, distingându-se prin caracterul său de întrecere
specific.
Activităţile corporale agonistice presupun concurenţă şi rezultate
performanţiale care corespund dorinţei de afirmare a individului, de descoperire şi
confirmare a propriului potenţial, implică dezvoltarea capacităţii de performanţă şi
favorizează obţinerea unei recunoaşteri sociale (Epuran et al., 2001)3. Apreciem
astfel, că sportul îndeplineşte o importantă funcţie de maximizare a capacităţii de
performanţă, precum şi una competiţională, prin care oferă indivizilor satisfacţii
inedite, în primul rând în plan personal, iar apoi în plan material, social sau
profesional.
Marea performanţă, rezultatele de excepţie, numărul mereu crescut al
practicanţilor, au impus stabilirea de către antrenori a unui sistem de pregătire bine
fundamentat şi dirijat care să asigure sportivului împlinire şi satisfacţie. Acesta
presupune, în acelaşi timp, riscuri şi renunţări din partea practicanţilor care, de cele
mai multe ori, sunt resimţite după încetarea activităţii sportive de performanţă.
Maximizarea capacităţii de performanţă presupune o activitate pe termen lung,
prin care indivizii cu aptitudini deosebite pentru practicarea diferitelor probe îşi
dezvoltă potenţialul şi ating rezultate de excepţie în competiţii. Astfel, se poate
observa că antrenamentul nu poate exista în afara competiţiei şi nici invers.
Diferenţierea ramurilor şi a probelor sportive permite manifestarea capacităţii de
performanţă sub cele mai diferite forme, apreciate cu unităţi de măsură diferite,
ceea ce evidenţiază multipla determinare a performanţei.
Referitor la funcţia competiţională, sportul, prin formele sale organizatorice
de întrecere, dă posibilitatea individului de a îşi valorifica, în sens pozitiv,
tendinţele de comparare şi de depăşire a celorlalţi indivizi sau a limitelor proprii în

3
Eupran, M., Holdevici, I., Tonita, F., 2001. Psihologia Sportului, Ed. FEST, București
raport cu spaţiul, cu timpul, cu natura, transformând pornirile agresive ale acestora
în concurenţă bazată pe valori morale şi sportive.
Competiţia conduce la stabilirea de ierarhii, de învingători şi de învinşi, care,
în funcţie de valoarea dovedită în concurs, îi plasează pe trepte acceptate şi
respectate social, câştigătorii obţinând avantaje materiale, morale sau sociale prin
premii şi prin recunoaşterea din partea publicului (Dragnea & Teodorescu, 2002)4.
Cu cât competiția este mai acerbă, cu atât ne așteptăm ca sportivii să își
etaleze și să își valorifice potențialul performanțial într-un cadru ce legitimează
sistemul concurențial. În aceste condiții, întrecerea nu mai este lupta între
competitori pentru dovedirea superiorității, ci un spectacol pentru un public din ce
în ce mai numeros și mai exigent. Din această cauză, în ultimele decenii au apărut
o serie de modificări regulamentare de natură tehnico-tactică, de organizare și
desfășurare a competițiilor menite să crească spectaculozitatea.
Concurența reprezintă astfel, un mecanism de eficientizare a rezultatelor ce
implică racordarea unui număr tot mai mare de domenii la tendințele actuale ale
marketingului și managementului performanței.
Din perspectiva activităţilor motrice ludice, sportul este definit ca “joc
organizat, acompaniat de efort fizic, realizat printr-o structură formală, organizat
într-un context de reguli formale şi explicite de comportament şi proceduri, şi
observat de spectatori.”5
Lumea sportului diferă de lumea jocului în general şi de celelalte categorii
ludice (jocuri intelectuale, jocuri de noroc, teatru etc.) în trăsăturile tipice
structurale şi factorii de influenţare, care constituie cadrul specific sportului şi
formele sale individuale.
Ca joc bazat pe motricitate, fiecare sport face apel la impulsul pentru funcţie,
mişcare şi viaţă, care este inclus în arhetipuri şi subliniat de Gross (1987) ca
“impuls care apare deasupra tuturor diferenţelor şi elementelor conflictuale ale
diferitelor culturi, pentru a constitui unitatea din lumea sportului.”
În acest sens, sportul îndeplineşte o funcţie de satisfacere a dorinţei de
mişcare, activitatea sportivă fiind în măsură să asigure cadrul metodologic,
educaţional şi organizatoric pentru a răspunde drive-ului de mişcare. Prin
caracteristicile sale, sportul direcţionează impulsurile interioare ale individului spre
acţiune, care nu sunt opuse cognitivului, ci se încadrează în acesta. Altfel spus,
cogniţia specifică sportului modelează întreţinerea energetică şi volitivă a acţiunii
(Dragnea & Teodorescu, 2002)6.
Sportul tinde să creeze solidaritatea umană şi să depăşească valorile naţionale,
politice, ideologice, chiar şi în ciuda diferenţelor religioase, rasiale sau sociale.
4
Dragnea, A., Teodorescu, S., 2002. Teoria Sportului, Ed. FEST, Bucureşti
5
Dictionary of Sport and Exercise Sciences, 1991. Illinois
6
Ibid. 4
 Sportul a modificat percepţia oamenilor care astăzi apreciază mişcarea
corpului sportivului în toată plenitudinea şi măiestria lui, competiţia şi întrecerea
sportivă devenind o bucurie a tuturor, deşi sportul înseamnă efort de mare
intensitate pe plan motric, psihic şi intelectual.
Nevoilor de comunicare, de integrare socială, de afirmare, de apartenenţă la
un grup ale individului, sportul răspunde favorabil, oferind prin funcţia sa de
socializare oportunităţi de a interacţiona, de a relaţiona, de a avea o opinie, de a
participa afectiv, emoţional la evenimente sportive, de a dobândi un statut, de a
juca un rol etc.
Specialiştii domeniului identifică anumite atribute ale sportului prin care
acesta favorizează integrarea socială, şi anume:
- se desfăşoară preponderent în grup, amplificând interacţiunea umană;
- creează un cadru psiho-social în care se manifestă atât cooperarea, într-
ajutorarea, prietenia, cât şi adversitatea, opoziţia;
- implică procese de evaluare şi auto-evaluare care au ecou în planul
dezvoltării personale şi a imaginii de sine;
- presupune responsabilitate din partea practicanţilor în ceea ce priveşte
rigurozitatea procesului de pregătire şi reprezentarea în competiţii a
grupurilor sociale cărora aparţin.
Ca fenomen cultural, sportul îşi depăşeşte propriile graniţe şi devine expresia
unei noi accepţiuni a culturii.
Sportul este generator de valori estetice, morale, intelectuale, fiind considerat
drept act de creaţie. Drept urmare, este un act de cultură ce marchează existenţa
individului la un moment dat sau chiar întreaga existenţa a acestuia.
Sportul devine instrumentul prin care individul îşi exteriorizează trăirile, îşi
manifestă creativitatea, îşi demonstrează potenţialul, transmite un mesaj despre
sine sau despre viaţă etc.
Deopotrivă, sportul se transformă într-un valoros izvor de inspiraţie pentru
diferite arte. Activitatea sportivă şi eroii ei, ca oglindiri ale realităţii şi expresiei de
întrecere, ca surse ale idealului de frumuseţe umană i-a determinat pe arhitecţi,
pictori, regizori şi constructori să realizeze inestimabile opere de artă arhitecturală,
nepreţuite creaţii de artă plastică cu subiect sportiv şi impresionante filme.
În completare, prezentăm sens fig. 2, realizată de Davis și colab. (2005)7.

7
Davis. B., Roscoe J., Roscoe D., Bull R., 2005. Physical Education and the Study of Sport, Elsevier Mosby,
Philadelphia
 Factori istorici

comunicare
topografie

Factori geografici

climă demografie

Factori ideologici naţionalism

politică

religie

Factori socio-economici

structură
diviziunea
producţie afluenţă
ierarhică
muncii
Fig. 2. Determinări culturale în sportul de performanţă
(Davis et al., 2005)

Ca fenomen al vieţii moderne, practicat de sute de milioane de sportivi şi

vizionat ca spectacol în marile arene sportive de miliarde se spectatori, sportul şi-a
dezvoltat un grandios spaţiu de activitate, în condiţiile în care nu există în lume
orașe mari care să nu pună la dispoziţia sportivilor spaţii, locuri de pregătire şi
concurs. De asemenea, pentru adepţii sportului pentru toţi, există prevederi legale
în baza cărora aceştia pot utiliza arenele sportive, în afara orelor de antrenament.
Acestora li se adaugă spaţiile naturale în care se pot desfăşura activităţi sportive de
loisir, precum şi centrele de fitness, bazinele, cluburile şi asociaţiile sportive care
funcţionează în regim privat. Referitor la baza materială destinată sportului
adaptat, la nivelul întregii societăţi româneşti, nu doar pe linie de sport, se cunoaşte
o insuficienţă majoră a facilităţilor de care au nevoie persoanele cu deficienţe.
 Ca factor economic, sportul presupune cheltuieli, investiţii şi profit material
care îl înscriu în sfera activităţilor economice. Impactul economic al sportului este
justificat prin prisma ramurilor industriei care au de câştigat de pe urma practicării,
organizării şi desfăşurării activităţilor şi evenimentelor sportive. Şi amintim aici
numai câteva dintre aceste direcţii: farmaceuticele, textilele, aparatura de
specialitate, telecomunicaţiile, construcţiile, turismul, sănătatea, asigurările etc. Se
poate vorbi chiar de o industrie a sportului datorită serviciilor pe care le oferă şi a
producţiei de bunuri materiale.
Serviciile pe care le oferă sportul (educaţie) se adresează următoarelor tipuri
de clienţi (Dragnea & Teodorescu, 2002)8:
- clienţi primari – beneficiarii direcţi ai efectelor practicării exerciţiilor fizice;
- clienţi secundari – părinţi, sponsori, administraţii locale etc.;
- clienţi terţiari – societatea.
Din punct de vedere politic, sportul este considerat ambasadorul de seamă al
oricărei naţiuni. O ţară vorbeşte cel mai uşor despre oamenii ei prin rezultatele
obţinute în sportul de performanţă. Afirmarea unor popoare prin sport, tradiţia şi
supremaţia deţinute poate în anumite ramuri sau probe, au făcut ca astăzi, de
exemplu, România să fie cunoscută prin Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi.
Deşi sportul, prin valorile sale deserveşte direct sau indirect politica la toate
nivelurile (local, regional, naţional, internaţional), nu întotdeauna demersurilor
reprezentanţilor legali susţin la cel mai înalt standard activitatea sportivă.
Kretchmar (1994)9 aduce în discuţie problematica sport – instituţie, în care
trebuie căutat un echilibru al promovării valorilor sportive şi sociale, care depinde,
atât de factorii decizionali, cât şi de indivizii angrenaţi direct sau indirect în actul
sportiv (practicaţi, performeri, antrenori, spectatori). Analiza porneşte de la nevoile
societăţii vizavi de sport, care privesc în egală măsură individul, cât şi instituţiile
implicate în fenomenul sportiv. Acest fapt este explicat prin dubla condiţionare a
celor doi factori, şi anume: influenţa pe care instituţiile o exercită asupra
dezvoltării şi transformării individului şi modificările la nivel instituţional datorate
acţiunii şi implicării celor afiliaţi.
Din rândurile autorului reiese că, în momentul de faţă, puterea este egal distribuită,
între indivizi, sportivi sau spectatori, şi instituţiile responsabile. Drept urmare,
depinde de noi cum şi cât ne lăsăm manipulaţi de factorii de decizie, știind că
fiecare individ îşi poate aduce aportul, prin demersurile proprii, ca antrenor, sportiv
sau spectator, la menţinerea valorilor sportive în societatea de astăzi.
În esenţă, sportul este o activitate care presupune pregătire sportivă pentru
participarea la competiţii fie cu scopul de a obţine performanţe, fie în scop
8
Dragnea, A., Teodorescu S., 2002. Teoria Sportului. Ed. FEST, Bucureşti
9
Kretchmar, R.S., 1994. Practical philosophy of sport, Human Kinetics, Ilinois
recreativ şi pentru beneficiile aduse în plan sanogenetic, fie pentru integrarea
socială a diferitelor persoane. Semnificaţia simplistă a sportului este aceea de
activitate motrică cu scop de întrecere, destinată indivizilor pentru a-şi dovedi
superioritatea, însă nu trebuie neglijate aspectele de loisir, aspectele terapeutice,
precum şi cele sociale pentru care indivizii practică activităţi sportive.
Complexitatea fenomenului sportiv poate fi explicată prin varietatea
obiectivelor atinse prin practicarea diferitelor ramuri sau probe sportive. Facem
trimitere aici la subsistemele sportului (sportul de performanţă, sportul pentru toţi,
sportul adaptat) şi la obiectivele acestora. În egală măsură, valenţele sportului se
amplifică şi datorită implicaţiilor de ordin politic, economic şi cultural care
dublează în permanenţă orice eveniment sportiv.
Amploarea sportului derivă şi din activitatea mediei, care, pe lângă faptul că
informează populaţia despre performeri, evenimente sportive, recorduri, baze
sportive etc., joacă un rol important în percepţia fenomenului de către societate.
Imaginea unui sportiv, a unui manager sportiv sau a unui antrenor reflectă sau nu
valoarea acestuia, în funcţie de informaţiile puse la dispoziţia populaţiei prin
intermediul jurnaliştilor.
În final, evidenţiem faptul că se cunosc studii ale sociologilor şi filozofilor
care tratează problematici legate de capacitatea oamenilor de a aprecia valenţele
sportului în funcţie de societatea căreia aparţin şi de educaţia pe care au primit-o în
acest sens. În măsura în care individul este considerat produsul mediului natural şi
social în care trăieşte, apare ipoteza potrivit căreia acesta este manipulat să
aprecieze sportul într-o anumită manieră care corespunde viziunii societăţii din
care face parte. Analiza specialiştilor merge şi mai mult în profunzime, fiind
argumentat faptul că atitudinile individului vizavi de sport, fitness, competiţie,
recorduri, pot fi influenţate de educaţie, familie, mediu, grup social etc., în
concordanţă cu majoritatea opiniilor din cultura de provenienţă a acestuia. Apare
atunci întrebarea dacă propriile noastre atitudini legate de fenomenul sportiv sunt
mai mult decât rezultatul procesului de socializare la care suntem supuşi?10

10
Kretchmar, R.S., 1994. Practical philosophy of sport, Human Kinetics, Ilinois