UNIVERSITATEA BABE-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I TIINE ALE EDUCAIEI

COMUNICAREA IN COMPETITIA SPORTIVA

STUDENTI: MORARIU CRISTIAN

LAPUSTE ROXANA

POP DIANA ANDREA

SECIA: An II

GRUPA FORMA DE NVMNT: zi

LOCALITATEA: Bistrita

- 2016-
 COMUNICAREA IN COMPETITIA SPORTIVA

Competitia sportiva este o forma de organizare a intrecerii intre sportivii de diferite

categorii, ce are ca obiectiv principal compararea performantelor ( rezultatelor ) conform unor
reguli precise si unor normative stabilite anterior.

Fata de cele prezentate pana acum, rezultate din definirea si analiza competitiilor,
putem extrage cateva din caracteristicile acestora :

Competitiile sunt forme de organizare stimulative pentru sportivi, incununandu-le

intreaga activitate de pregatire. Ele sunt puncte nodale ale intregului proces de antrenament,
programat pe termen lung.

Competitiile constituie mijloace de dezvoltare integrala a capacitatii de performanta a

sportivilor. In competitie se manifesta toate componentele antrenamentului sportiv, facand
posibila comparatia cu diferiti adversari si verificarea indeplinirii obiectivelor stabilite
anterior.

Competitiile fac posibil schimbul de informatii in numaroase directii ( antrenor,

sportivi, adversari, public, media etc. ), motiv pentru care ele pot fi considerate adevarati
factori de reglare si dezvoltare sociala.

Competitiile se constituie ca parti componente ale vietii social-culturale prin

numeroasele valori pe care le genereaza si le afirma.

Competitiile la care participa sportivii de cel mai inalt nivel se constituie ca factori
economici, de profit, pentru o larga categorie de profesii ( organizatori, patroni, sportivi,
coachi, antrenori etc. ).

Competitiile sportive sunt diferentiate de la o ramura de sport la alta, pe baza unor

reguli de desfasurare specifice, care stabilesc relatiile dintre participanti, varstele si nivelele
de pregatire. Criteriile de evaluare a performantelor fac posibila compararea cu obiectivele
stabilite, verificarea mijloacelor si metodelor folosite, demonstrand astfel ca performanta
constituie esenta intregului complex numitsport.
 Comunicarea nu mai este astazi privita ca un simplu schimb de informatii in care sunt
implicati perechea emitator-receptor. Putem spune ca astazi comunicarea sta practic la baza
oricarei activitati umane si inseamna, in special, gestul de a-l intelege pe celalalt. In spiritul
acestei abordari, lucrarea de fata incearca o apropiere de ceea ce inseamna comunicarea
sportiva, comunicare in si prin sport. Este foarte dificila elaborarea unei definitii exacte pentru
cuvantul sport deoarece este o notiune care se modifica in continuu. Totusi se poate spune ca,
in general, un sport reprezinta o activitate de natura fizica si motrica ce poate implica
competitii.

Este lesne de inteles ca, inca de la inceputurile sale, sportul s-a situat ca o activitate de
divertisment pe de-o parte pentru privitori si ca o activitate competitionala ce implica
performanta si fairplay-ul pe de alta parte pentru competitori. Vom incerca de-a lungul
acestor pagini sa scoatem in evidenta rolul pe care activitatea sportiva l-a avut in integrarea
unor categorii defavorizate din punct de vedere al rasei, etniei sau calitatilor motrice.

Comunicarea factor de socializare

Niciodata in istoria omenirii nu s-a vorbit atat despre comunicare ca si astazi.

Comunicarea invadeaza toate domeniile, in inteprinderi, in mediile politice, in presa insasi,
unde rubricele comunicare prospera, in audio-vizual,in publiciate, telefoanele, internetul, si
multe altele, toate acestea creeaza si intretin o atmosfera foarte densa a comunicarii.

Traim si vom trai vremuri ale comunicari. Peste tot si cu mijloace tot mai perfectionate
comunicam. Pare sa nu mai existe loc pentru izolare, indiferenta, detasare sau tacere.

Comunicarea este definita de Dictionarul de psihologie sociala ca un mod

fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor
si al semnificatiilor social-generalizate ale realitatii, in vederea obtinerii stabilitatii ori a unor
modificari de comportament individual sau la nivel de grup.

Activitatea de comunicare consta in transmiterea de mesaje intre persoane, in

circulatia de impresii si comenzi, in impartasirea unor stari afective, de decizii rationale si
judecati de valoare, cu finalitatea expresa de a obtine efecte in reprezentarile si opiniile
indivizilor, in practicile sociale pe care le efectueaza.
 Oricare ar fi modalitatea si limbajul in care indivizii comunica, esential este sa se
asigure schimbul unor semnificatii generalizate cu elementele cognitive comune si
generalizatoare pe care le percep si inteleg toti indivizii care comunica intre ei. Forta de
generalizare cea mai mare in comunicare o au cuvintele.

Procesele de comunicare umana sunt indispensabile in constituirea oricarui grup social

dar si in influentarea educativa a persoanelor. Comunicarea intre persoane are un important
rol de reglare si de sincronizare a eforturilor individuale.

Comunicarea poate fi reprezentata ca un sistem de actiuni succesive, de momente

emisie-receptie a informatiilor, de codificare si decodificare al lor.. mesajele pot fi corect

codificate si interpretate numai daca interlocutorii impartasesc acelasi cod, daca stapanesc
acelasi sistem de semnale, iar in cadrul comunicarii verbale aceeasi limba.

Sub aspectul interactiunii persoanelor, comunicarea cuprinde:

1. persoana care initiaza si formuleaza mesajul, declansand actul;

2. sistemul de emisie, in care se codifica mesajele devenind semnale verbale,

grafice, vibratorii sau impulsuri;

3. calea de comunicatie sau canalul prin care patrund si se transmit semnalele;

4. aparatul de receptie;

5. destinatarul care decodifica si interpreteaza mesajul.

Indivizii implicati in comunicare devin reciproc emitatori si receptori asigurand astfel

functionarea completa a sistemului.

In comunicarea specific umana este implicata intreaga viata psihica.

Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor afective,
produce disonanta sau consonanta psihica, efecte de acceptare sau refuz, concordanta sau
neconcordanta. Prin comunicare se transmit, de asemenea, trebuinte, aspiratii, imbolduri spre
actiune, se initiaza, se declanseaza sau se stopeaza activitatile, se manifesta rezistenta la
eforturi.
 Socializarea se considera a fi un proces obiectiv deosebit de complex prin care
individul, insusindu-si limba colectivitatii si interiorizand norme si modele sociale de
comportament, devine membru al acelei societati. Procesul de socializare coincide cu
dezvoltarea si transformarea indivizilor umani de-a lungul copilariei pana la stadiul lor de
adulti. Acest proces se realizeaza sub influenta hotaratoare a unor factori sociali familie,
gradinita, scoala, institutii sociale, economice, politice, culturale, sistemul de practici si valori
sociale din colectivitatea data.

Adesea socializarea este privita si ca mecanism prin care colectivitatea transmite

membrilor sai normele sociale, valorile, credintele. Se poate spune ca mecanismele
socializarii apreciate din acest punct de vedere, sunt comune tuturor indivizilor apartinand
aceluiasi grup si, totodata, difera de la o colectivitate la alta, in functie de gradul de dezvoltare
a societatii respective, de particularitatile ei economico-sociale, culturale etc. aceste
mecanisme incep si se structureaza odata cu primele experiente sociale ale sugarului, date
de modul in care acesta este alaptat s ingrijit de adult, de regimul etapelor sale de veghe si
somn, de felul de hrana si adapost primit, de stimularea dirijata a interactiunii sale psihice cu
mediul uman, toate aceste experiente fiind social reglementate de foarte timpuriu in viata
copiilor.

Psihologia sociala contemporana priveste realizarea socializarii la nivelul intregii

personalitati a individului, cu deosebire la nivelul relatiilor sale interpersonale si a
comportamentelor de grup, ca pe o dezvoltare sociala a fiintei umane, expresa si latenta,
constienta si neconstientizata, cognitiva, afectiva, atitudinala, volitiva si creatoare, prin
invatare institutionalizata, dar si extrascolara, prin invatare sociala efectiva si cu consecinte
adaptative sociale remarcabile.

Astfel, invatarea de roluri sociale este specifica socializarii. In genere se considera ca

datele biologice ale speciei umane, invatarea sociala si istoria personala a subiectului fac
din fiecare individ uman un exemplar de tip social. Invatarea sociala
asigura elaborarea experientei prin participare la actiunile celorlalt i, iar istoria
individuala este in functie de caracteristicile psihice ale subiectului, de ritmul dezvoltarii
sale, de conditiile social-concrete educationale pe care le-a parcurs si le parcurge.
 Sportul mijloc de manifestare a capacitatii de comunicare

Inceputul secolului trecut, da nastere ideii care avea sa revolutioneze intreg edificiul
sportiv mondial si anume Jocurile Olimpice. Pierre de Coubertin spunea: fara sport, tineretul
s-ar atrofia intr-o formatie pur intelectuala.'

Renee Matheu sustine ca radacinile sportului si culturii sunt identice,

considerand sportul si educatia fizica drept discipline umane cu functie sociala si rol in
formarea si desavarsirea personalitatii. Prin efectele sale cantitative si calitative, exercitiul
fizic sistematizat stimuleaza, echilibreaza, compenseaza si innobileaza fiinta umana, iar
activitatea sportiva poate pretinde dreptul de integrare in patrimoniul cultural al societatii,
aparand astfel notiunea de cultura fizica.

Participarea sportivilor in competitie intr-un mediu organizat, individual sau in grup,

pentru unii oameni devine o parte majora a stilui de viata. Pentru unele persoane, sportul este
un joc, o forma de eliberare de stres, de ralaxare si de distractie, de imbunatatire a conditiei
fizice, de promovare a integrarii sociale.

Competitiile se considera ca au o moralitate proprie, ca agresiviatea face parte din joc,

iar violenta este o forma de autoaparare, existand intre jucatori un fel de intelegere privind
limitele luptei corecte, fiind in interesul fiecaruia sa se mentina in cadrul normelor.

Motto-ul Codului Eticii Sportive este Cine joaca cinstit este intotdeauna
castigator, de unde putem extrage o prima dimensiune social-valorizatoare a sportului.

Competitia sportiva mai este asociata cu o serie de valori si de calitati, precum: spiritul
de competitie, realizarea, curajul, autocontrolul, disciplina, devotamentul, loialitatea, reusita,
munca in echipa si responsabilitatea individuala. Aceste elemente caracterizeaza ideologia
competitiei sportive.

Jocul sportiv de astazi rezida in intentia de a stabili si desemna un castigator,

de a sarbatorii persoana care dovedeste a fi cea mai capabila sau performanta. Toti au drepturi
egale si oportunitati egale iar cursa este castigata de cel care alearga mai repede, indiferent de
culoare, credinta sau afiliere politica.
 Competitia sportiva reprezinta o activitate cu continut si scop educativ, fiind o
activitate socio-culturala ce are menirea de a imbogatii societatea, si este asociata cu virtutile
etice si morale.

Teoria invatarii sociale, a demonstrat ca socializarea se face cel mai bine prin si in
mediul sportului. Practicarea sportului a creat premisele dezvoltarii acestui mediu, recunoscut
ca favorabil socializarii. Socializarea prin sport vizeaza, in egala masura, individul si grupul.
O socializare individuala se realizeaza atunci cand individul asimileaza atitudini, valori
conceptii sau modele de comportament specifice grupului sau comunitatii sporive in vederea
adaptarii si integrarii lui. Socializarea grupului, prin extinderea numarului de indivizi
practicanti de sport, contribuie la dezvoltarea ramurilor de sport si implicit a sistemului.

Socializarea prin sport semnifica masura in care atitudinile, valorile, deprinderile si

regulile invatate in sport se transfera si se manifesta in alte sfere sociale.

Educatia fizica si sportul sunt considerate a fi mijloace de influentare si formare a

caracterului uman privind corectitudinea, modestia, curajul si lucrul in echipa. Individul
dobandeste abilitatea de a-si adapta atitudinile, deprinderile si regulile asimilate in activitatea
sportiva la specificul altor activitati din domenii diferite. Efectul socializator, de comunicare
al activitatilor fizice si sportului, genereaza o multitudine de efecte pozitive asupra mai multor
caregorii de beneficiari.

Cultura fizica reprezinta in conceptia lui Georgescu Forin (1998) o componenta a

organismului social, un fenomen fara de care societatea nu poate fi conceputa. Cultura
fizica este o componenta , poate chiar domeniu, de mare complexitate a culturii universale
care sintetizeaza categoriile, institutiile, legitatile si bunurile materiale create pentru
valorificarea exercitiului fizic.

In acest context, competenta de comunicare este o rezultanta a cunostiintelor,

deprinderilor, priceperilor, aptitudinilor si trasaturilor temperamental- caracteriale cu care
individul este inzestrat in vederea indeplinirii functiei sale sociale. Competenta in comunicare
se poate dobandi prin asimilarea informatiilor si formarea abilitatilor de comunicare.

Diferentierea intre competenta de comunicare si capacitatea de comunicare este

evidenta , diferentierea rezulta din faptul ca , in cazul capacitatii de comunicare vorbim de o
potentialitate, de ceva care exista sau poate fi cultivat si dezvoltat. In cazul competentei de
comunicare trebuie formate abilitati si priceperi care pe un suport cognitiv sa valorifice,
predispozitiile narative.

Studiul miscarii fizice a reprezentat din totdeauna un domeniu de investigare pentru

stiintele educatiei, dar ea constituie un domeniu prea putin investigat de stiintele sociale si aici
ne referim la domeniul comunicarii prin sport. Continuand sa se exploreze acest domeniu s-ar
ajunge , poate , la concluzii care sa determine importanta sportului , in rezolvarea conflictelor
si bruiajelor legate de comunicare.

Se poate constata ca, cel putin la nivelul sporturilor individuale, sportivul se poate
exprima pe sine insusi. Dincolo de dependenta sa de a executa anumite miscari la un anumit
nivel, in functie de dezvoltarea sa motrica, se diferentiaza posibilitatea executarii acestor
miscari sub anumiti parametrii calitativi, care vizeaza expresivitatea sau relevanta trasaturilor
psiho-fiziologice ale individului.

Din cele prezentate mai sus rezulta ca orice miscare fizica poate constitui o expresie a
capacitatii de comunicare, de altfel, literatura de specialitate pune accent pe limbajul
trupului, pe expresivitatea si relevanta limbajului non-verbal in relatiile interumane, inclusiv
a celor implicate in competitiile sportive

Literatura de specialitate ilustreaza o diversitate de semnificatii a diferitelor

manifestari corporale. Aceasta capacitate de comunicare este diferita de la un sport la altul, de
exemplu, miscari din gimnastica ritmica sau patinaj artistic fata de alte sporturi, cum ar fi box,
lupte sau ski.

Teoria comunicarii afirma ca individul poate comunica cu sine sau in cadrul

diferitelor grupuri sociale. In acest context putem afirma miscarea fizica si sportul ca
mijlocitoare, in moduri specifice, a relationarii individului cu sine si cu membrii colectivitatii
in care se desfasoara activitatea competitionala. Astfel putem invoca aspectul interactiunii
indivizilor din perspectiva activitatilor sportive ca pe un produs al fenomenului cultural. Mai
mult decat atat, cultura corpului si sportul au pus in evidenta de-a lungul timpului faptul ca
valorile sportive sunt in acelasi timp valori estetice si valori morale

Ce se poate comunica prin intermediul miscarilor fizice la nivel de componenta?

Intreaga gama de sentimente umane, totalitatea trasaturilor specifice omului si a
manifestarilor sale spirituale. Nu de putine ori cate un sportiv sau o executie artistica este
comparata cu o manifestare artistica sau un concept. Totodata sunt sporturi prin intermediul
carora sunt puse in valoare unele trasaturi cum ar fi: forta, viteza, rezistenta si ridicate la
rangul de valori. Indiferent de natura lor, manifestarile sportive prilejuiesc si mediaza
transmiterea unor semnificatii pentru sine si pentru semeni. Este ceea ce in teorie se intelege
prin procesul de comunicare

Miscarile corpului, pozitia mainilor, felul de a privi toate acestea ne transmit mai
multe despre un competitor in sport si face parte din performanta sa. Sportivul trebuie sa se
adapteze unei existente corporale diferite pe care nu intotdeauna o stapaneste usor. Propria
imagine sau schema corporala, se focalizeaza progresiv, reprezentand un nucleu al constiintei
de sine, in reluarea actiunilor motrice. Educarea expresivitatii corporale, utilizarea limbajului
non-verbal, au reguli la fel de stricte ca cele ale comunicarii si se gasesc in prelungirea
acestora din urma.

Adesea in sport indicatorii miscarii sunt folositi intentionat pentru a insela

adeversarul, astfel incat activitatea corporala si cea sportiva, bine dirijate, constituie un limbaj
cu semnificatii deosebit de importante.

Pe de ata parte, Sportul privit ca si dimensiune importanta a educatiei, sustine educatia

interculturala, morala, profesionala si estetica, trezind sentimentul de mandrie patriotica,
indus de victoria sportivilor de mare performanta, in special la concursurile sportive
internationale.

Sportul contribuie la socializarea oamenilor , se spune ca socializarea in sport nu poate

fi promovata decat atunci cand sunt puse in evidenta calitati morale. Atitudinile, deprinderile
si regulile asimilate in activitatea sportiva pot fi transferate in orice alta sfera sociala si pot fi
adaptate la specificul oricarei alte dimensiuni ale institutii sociale.
 BIBLIOGRAFIE

Batlan, I, Olimpismul ca act de cultura si valentele sale formative, A.N.E.F.S.,

Bucuresti, 1995

DRAGNEA, A., MATE-TEODORESCU, Silvia, Teoria sportului. Bucuresti, Edit.

FEST,2002

GEORGESCU, Fl., Cultura fizica-fenomen social. Bucuresti, Edit.Tritonic, 1998

Morgan, W. J., Meier, K. V. (ed.), Philosophic Inquiry in Sport,

Human Kinetics, USA, 1995