UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI SPORT

COMUNICARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Comunicarea verbală ȋn activităţile sportive

NUMELE :SIGHEARTĂU
PRENUMELE :CĂTĂLIN ADRIAN
SPECIALIZAREA :EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ
GRUPA: AN II
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: I.F.R.
LOCALITATEA :CLUJ NAPOCA

2018
 Comunicarea verbală ȋn activităţile sportive

Termenul de « comunicare » este legat de existența noastră ca oameni, mai apoi ca societate,
fiindcă ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj noi ca ființe ce
interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în întregime prin actul comunicării,
existența noastră pe pământ ar fi inutilă.
Pentru a-i influenţa pe ceilalţi şi a te lăsa la rândul tău influenţat de ei – pentru a fi lider, antrenor sau
profesor – trebuie să stăpânim tehnicile de comunicare verbale şi nonverbale.
Pentru a putea vorbi despre comunicare în mediul sportiv, trebuie să cunoaștem termenii și să
îi înțelegem.
· Sportiv –Sensul vechi se referă la cel care era desemnat să obţină victorii şi premii în luptă.
Sensul nou al cuvântului se referă la persoana care se pregăteşte într-un sport.
· Antrenor – este persoană calificată şi desemnată în conducerea sportivilor, care îi conduce pe
sportivi în cadrul antrenamentelor şi pe durata competiţiilor. El necesită să aibă anumite cunoştinţe
tehnico tactice specifice ramurei de sport în care profesează.
· Sport – este un termen des folosit în activitatea sportivă pe care Epuran M. îl considera că
“incluzând activităţi fizice, exerciţii fizice şi jocuri, referitoare la orice mod de angajare, de la sportul
recreativ, pentru toţi, la sportul elitelor”.
· Performanta – este valoare unei acţiuni care poate fi individuală sau colectivă, exprimată prin
numere, cifre şi calificative.
· Antrenamentul – conform dicţionarului de “Terminologia educaţiei fizice şi sportului” este
considerat: proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat, de adaptare a organismului
omenesc la eforturile fizice”.
Comunicarea verbală reprezintă transferul de informații prin intermediul limbajului oral, între
un emițător și un receptor. Comunicarea face parte din viața de zi cu zi și este modalitatea prin care
transmitem idei, sentimente, emoții și păreri, pentru a socializa, negocia și influența.
Emițătorul trebuie să transmită mesajul clar și organizat, pentru a păstra și promova interesul
receptorului. Ascultătorul este interesat de informație doar dacă cel care comunică dovedește încredere
în sine și face gesturi convingătoare.
Comunicarea verbală reprezintă unul dintre principalii vectori ai comunicării interpersonale.
Procesul de comunicare se realizează bazându-se pe funcţia semiotică care este definită astfel: „Funcţia
semiotică desemnează capacitatea indivizilor de a utiliza semne şi simboluri ca substitute ale
obiectelor, respectiv acţiunilor şi de a opera cu acestea în plan mintal”
Comunicarea verbală se manifestă prin două forme: comunicarea orală și comunicarea scrisă.
 Comunicarea orală
Comunicarea orală conține deopotrivă elemente care țin de expresia sonoră a vocii umane și
elemente care țin de sensul cuvintelor. În acest sens, se poate face o distincție între două tipuri de
limbaj, profund diferite ca natură, dar interconectate:
• limbajul paraverbal sau ceea ce oamenii comunică prin voce (volum, intonație, ritm,
tonalitate, accent, pauze) și prin manifestări vocale fără conținut verbal (râsul, dresul vocii, geamătul,
oftatul, mormăieli, plescăituri, urlete, țipete, fluierături etc.)
• limbajul verbal sau ceea ce oamenii comunică prin rostirea şi descifrarea înțelesului
cuvintelor.
Comunicarea orală prezintă numeroase avantaje față de comunicarea scrisă:
• vorbitorul își poate observa interlocutorul și interveni pe loc cu modificări, atât la nivelul
limbajului paraverbal cât și verbal, pentru a eficientiza comunicarea.
• oralitatea permite "un joc logic și imediat al întrebărilor cu răspunsurile, într-o derulare
spontană și flexibilă"
• oralitatea "asigura terenul cel mai fertil pentru manifestarea comportamentelor persuasive și
manipulative", pune în valoare carisma și capacitatea de a convinge și influența
Prin alternarea tonurilor vocii putem contracara monotonia și direcționa atenția ascultătorului.
Tonurile crescânde exprimă o doză de siguranță, în timp ce inflexiunile descrescânde punctează
nesiguranța. Atunci când dorim să arătăm încredere și competență, când vrem să atragem atenția și sa
fim convingători, psihologii ne recomandă folosirea unui ton parental. Când nu suntem luați în serios,
când vedem că nu prea reușim să convingem și nu ne putem impune în fata celorlalți, e timpul să ne
întrebăm și dacă nu cumva tonul adoptat de noi este unul nepotrivit.
Varierea volumului vocii este o altă tehnică pe care trebuie să învățăm a o stăpâni deoarece ne
ajută să dominăm sau să fim dominați. Fiecare din noi putem face acest lucru mai bine sau mai rău, în
funcție de capacitatea toracică, de calitatea corzilor vocale, de modul în care ne controlăm respirația,
de poziția corpului etc. Elementele care nu țin neapărat de noi în corecția volumului vocii, dar care
trebuie luate în seama dacă vrem să fim auziți si ascultați, sunt mărimea încăperii, mărimea publicului
și zgomotele de fond.
Articularea este arta de a vorbi inteligibil și a emite sunete potrivite folosind buzele, maxilarul,
dinții și limba. Dicția depinde de articularea corectă și completă a consoanelor și de enunțarea clară a
vocalelor. Uneori, deși nu avem probleme cu articularea, e posibil să nu stăpânim bine accentul.
Acesta se referă la pronunțarea mai intensă și pe un ton mai înalt a unei silabe dintr-un cuvânt sau a
unui cuvânt dintr-un grup sintactic. Accentul deține un rol important în schimbarea înțelesului
cuvintelor și inducerea de mesaje colaterale celui transmis prin cuvinte.
Ritmul vorbirii este dat de derularea lenta (aproximativ 200 de silabe/minut), normală (în jur de
350 de silabe /minut) sau rapidă (în jur de 500 de silabe/minut) a cuvintelor pronunțate. Un bun
vorbitor trebuie sa varieze viteza pronunțării cuvintelor în funcție de conținutul și importanța generală
a mesajului.
Pauzele dintre cuvinte și fraze transmit indicii atât despre intențiile și atitudinile discursive ale
vorbitorului, cât și despre stările lui afective. Pauzele scurte divid ideile dintr-o fraza, iar cele lungi
marchează sfârșitul frazelor. Pauzele prea lungi pot obosi audiența, cele scurte și bine plasate dau
ascultătorului sentimentul de implicare activă. Pauzele tactice sunt făcute înainte de cuvintele sau
ideile care merita subliniate, altele nu vizează deloc interlocutorul ci necesitatea unui moment de
meditație, de aducere aminte. Există și pauze datorate stânjenelii, când tot ce putem spera este ca
interlocutorul nostru sa ia cuvântul.
Comunicarea verbală scrisă ridică unele probleme specifice legate de faptul că are în cea mai
mare parte un caracter formal, nu beneficiază de avantajele feed-back-ului imediat, este o comunicare
ce rămâne înregistrată și poate ajunge la destinatarii neintenționați de emitent.
Acest gen de comunicare abordează în general problematica documentelor specifice:
• note si circulare care sunt documente ce transmit instrucțiuni în interiorul unei organizații
• rapoarte și propuneri scrise care sunt documente cu standarde proprii fiecărei organizații
privind forma acestora
• scrisoarea ca document managerial folosit în comunicarea cu exteriorul organizației
• documente caracteristice procesului de evaluare si procesului de angajare
• CV-ul este un fel de carte de identitate personală, o sinteză completă a formației pe care o
avem, a experienței dobândite și a proiectelor viitoare. El va însoți scrisorile prin care anunțăm
eventuala candidatură la un post, propria ofertă sau răspunsurile la diverse anunțuri apărute în presă.
Și în sport, ca şi în viaţa de zi cu zi comunicarea este esenţială, fie ea în diferite forme ( de la
cea verbală, la cea nonverbală). Într-o organizaţie sportivă, este importanta comunicarea atât la nivelul
managerilor, a antrenorului, a jucătorilor cât şi a fanilor, atât pe teren, cât şi în afara acestuia. Toţi
trebuie să cunoască limba, limbajul, canalul şi să existe feedback.
Comunicarea verbală poate fi de două feluri:
 negativă
 pozitivă ,
În obţinerea unei comunicări pozitive antrenorul este obligat să aibă un bagaj de cunoştinţe în
afara cunoştinţelor de specialitate, ca de exemplu: psihologie, pedagogie, anatomie, biomecanică,
filozofie etc. Un bagaj mare cultural din partea antrenorului, este necesar, din prisma lucrului ca
jucătorii sunt diferiţi din punct de vedere intelectual şi emoţional, iar el ca şi şef al colectivului trebuie
să fie ȋnţeles de absolut toţi sportivii. Dacă acest lucru nu se realizează, exista posibilitatea interpretării
greşite al mesajului de către sportiv, lucru care poate afecta serios capacitatea de performanţă a
colectivului, creând tensiuni şi distrăgând atenţia de la principalele obiective. S-a demonstrat că
folosirea expresiilor pozitive de către antrenor în cadrul antrenamentului şi chiar al unei competiţii
oferă un randament crescut, permiţându-i sportivului să ia o “gură de aer” şi să îşi analizeze proprile
greşeli sau erori de execuţie.
În pricipiu, un antrenor bun este al treilea părinte, poate în multe cazuri chiar primul. De aceea
majoritatea sportivilor tineri apreciază abia mai târziu unii antrenori pe care i-au avut, sau dimpotrivă,
observa lipsa de profesionalism de care au dat dovadă aceştia.
De aceea, comunicarea sportiv-antrenor este foarte importantă în mediul sportiv, antrenorul
trebuie să cunoască fiecare personalitate, fiecare trecut şi ceea ce îi macină pe sportivii lui, trebuie să
vadă dincolo de teren ca să îi poată înţelege în teren. Trebuie să fie nu prea autoritar şi exigent, dar nici
foarte calm şi indiferent, trebuie să găsească echilibrul perfect pentru a păstra bunăstarea în echipă.
Obiectivul este menţinerea unui grup unit, sănătos, iar acesta se îndeplineşte când se acordă
atenţie următoarelor elemente ale organizaţiei:
- manageri de încredere – acest fapt necesită un feedback onest, constant şi realist,integritate,
respectarea deciziilor, o atitudine mutual respectuoasă;
- respect mutual – nimeni din organizaţie nu trebuie să fi dezavantajat, tuturor trebuie să li se acorde
atenţie;
- munca de echipă va fi sprijinită, pentru că oamenii doresc să-şi comunice ideile între ei în timp ce
lucrează împreună la diferite proiecte.
Deoarece sportivul este agresat foarte puternic din punct de vedere fizic şi psihic pe durata
antrenamentelor şi a competiţiilor în combinaţie cu alte pobleme: accidentari, probleme de familie etc.
antrenorul de cele mai multe ori va deveni un punct de echilibru şi în viaţa personală a sportivului
formandu-se relaţii la fel de apropiate ca într-o familie normală “performanta începe din vestiar”. Din
aceste motive am putea spune că antrenorul este puţin obligat să aibă o capacitate de ȋntelegere şi
exprimare puţin superioară sportivului. Toată lumea a auzit de antrenorii care îşi abuzează sportivii
psihic prin expresii “nu ai o treabă” , “da faci şi tu ceva astăzi”, acest gen de abuz este dezastros pe
termen lung, lăsând aproape inevitabil sportivul cu sechele, prin urmare influentandui capacitatea de
efort, dorinţa de sacrificiu, ajunganduse în cazuri mai extreme pan la abandonarea sportului de
performanţă. În sportul de performanata am putea spune că formularea unei critici, trebuie dusă până la
gradul de artă, de a fi capabil de a formula o critica complexă, dar exprimată într-un mod foarte
simplistic pentru a se evita după cum am menţionat mai sus confuzii, în cadrul colectivului de lucru
(antrenor, manager,patron, etc.).
Majoritatea sportivilor pornesc cu o dorinţă de afirmare de a câştiga foarte mare, lucru care îi
poate “întuneca” judecata în anumite momente. Din acest motiv cunoaşterea unor elemente de
psihologie din partea antrenorului pot ajuta la “cizelarea” acestor sentimente prin implementarea unor
principi de morală, fair play. În ţara noastră problemele de comunicare antrenor sportiv sunt foarte
evidente. Cazurile de certuri între sportiv antrenori fac audienta multor televiziuni şi ziare deşi presa
este răspunzătoare şi pentru lansarea sportului la nivelul la care este astăzi. La un nivel de
performanata mai ridicat demonstrarea unnui nivel de maturitate în exprimare este aproape obligatoriu
şi din partea antrenorului şi sportivului deoarece fiind persone publice fiecare pas fiindule urmărit şi
chiar difuzat la nivel naţional. Cazurile “antrenorul a spus” sau “sportivul a spus” au distrus cariere
întregi, probabil de aceea antrenorii şi sportivii cu o dicţie impecabilă (Lucescu, Chivu) şi cu o
exprimare modestă, impun un grad ridicat de respect.
În sport, contează foarte mult şi comunicarea sportivului cu el însuşi. De exemplu, se spune că a greşi
pe terenul de sport este un lucru firesc. Desigur depinde cât de mult, cât şi când greşeşti, contează dacă înveţi
ceva din greşelile pe care le-ai făcut sau dacă din contră te pun la pământ şi-ţi demonstrează că nu eşti bun de
nimic. Dar greşeala nu contează, ci consecinţele ei: încrederea în sine şi soarta meciului. Ca oameni avem
tendinţa de a rămâne prinşi în greşelile noastre. Nu ne iertăm pentru că am greşit şi rămânem într-un cerc vicios
în care nu ducem lipsă de critici la adresa noastră sau a altora, gânduri negative, sentimente de inferioritate,
nemulţumire.
De aceea rolul major al părinţilor şi antrenorilor este acela de a le spune şi arata copiilor/sportivilor prin
comportamentul lor cum pot ieşi din cercul vicios al gândurilor şi emoţiilor negative, al criticii excesive şi
nemulţumirii de sine. Iar dacă nu eşti norocos să ai un asemenea professor/părinte, trebuie să te autoeduci
singur, să comunici cu tine şi să vezi ce şi unde ai greşit.

Tabelul 1.1. Principii pentru transmiterea eficienta a mesajelor verbale.

1. Fiţi direct.

Mulţi oameni care neglijează acest lucru cred că ceilalti ştiu ceea ce ei vor sau simt. De
aceea, ȋn loc să exprime mesajul ȋn mod direct, renunta să exprime ceea ce au in minte
sau spun altceva, ȋn speranţa că mesajul va fi primit de persoana dorită ȋn mod indirect.
2. Personalizaţi mesajul.

Foloseste „Eu” in loc de „Noi” sau „Echipa”, atunci cand emiţi mesaje. Îti
depersonalizezi mesajul atunci când spui „Echipa crede.” sau „Majoritatea oamenilor
gandesc că”, atunci când ceea ce spui este exact ceea ce tu crezi. Lasând pe alţii să
presupună ceea ce tu spui implica reţinere ȋn exprimarea propriilor mesaje.
3. Daţi informaţii complete şi specifice.

Furnizaţi toate informaţiile de care are nevoie persoana căreia vă adresaţi pentru a
ȋntelege mesajul. Fiţi atenţi la eventualele greşeli logice, afirmaţii neclare sau intenţii
nefundamentate.

4. Daţi claritate şi consistenţă mesajului. Evitaţi mesajul cu sens dublu.

“Doresc foarte mult să te folosesc ȋn echipă, dar nu cred că poţi juca ȋn acest meci. Cred
că eşti un bun jucător dar trebuie să ai rabdare”. Acesta este un exemplu de mesaj dublu –
acceptare şi respingere – care duce la confuzie şi probabil răneşte jucatorul, ca receptor al
mesajului. Mesajul dublu furnizează ȋntelesuri contradictorii şi este folosit de persoanele
care au teama de a fi directe.
 5. Afirmaţi-vă nevoile şi trăirile ȋn mod clar.

Din cauză că societatea judeca persoanele care ȋşi prezintă emoţiile ȋn mod sincer, noi
cautăm să ne ascundem trairile şi nevoile ȋn faţa interlocutorilor. Dacă vrem să construim
relaţii apropiate cu ceilaţi, avem nevoie să ne ȋmpărtăşim trăirile cu ei.
6. Separaţi faptele de opinii.

Prezentaţi ceea ce vedeţi, auziţi şi ştiti şi apoi identificaţi ȋn mod clar opiniile şi
concluziile pe care le aveţi ȋn legatură cu aceste fapte.
7. Focalizaţi -vă pe un singur lucru.

Unii antrenori dau indicaţii despre modul ȋn care trebuie executată o anumită tehnică şi
apoi brusc ȋşi comută discursul făcând reproşuri ȋntregii echipe cu privire la modul ȋn
care abordează jocul ȋn general. Organizaţi-vă gândurile ȋnainte de a vorbi. Mesajele care
prezintă lucruri diferite nu sunt eficiente pentru că ȋmpiedică interlocutorul să se
focalizeze pe un singur lucru.
8. Transmiteţi mesajul ȋn cel mai scurt timp.

Dacă observaţi un lucru care vă supără sau ceva care trebuie modificat, nu amânaţi
trimiterea mesajului. Lucrurile care vă nemultumesc şi nu le exprimaţ vă fac să
“explodaţi” mai târziu la o situaţie fără importanţă. Răspunsul promt furnizează de
asemenea feedback-uri mult mai eficiente decât amânarea raspunsului.
9. Asiguraţi-vă că mesajul vostru nu conţine intenţii ascunse.

Asta ȋnseamnă că scopul prezentat al mesajului nu este acelaşi cu scopul real. Scopurile
ascunse sau intenţiile deghizate distrug relaţiile interumane. Pentru a putea afla dacă
mesajul vostru conţine intenţii ascunse, adresaţi-vă două ȋntrebări :

· De ce spun acest lucru interlocutorului meu?

· Vreau ca aceea persoană să audă acest lucru sau este altceva la mijloc ?
10. Fiţi suportivi.

Daca vreţi ca o persoană să vă asculte mesajul, nu il transmiteţi cu trema, sarcasm,

comparaţii negative sau judecăţi de valoare. Altfel, persoana va evita comunicarea sau
pur si simplu nu va va acorda atenţie. Mesajul vostru trebuie sa fie incurajator pentru a fi
ascultat.
11. Fiti consistenţi cu mesajele nonverbale.

Sunt antrenori care spun jucătorilor: “Nu-i nimic ca ai greşit. Este omeneste să se
ȋntâmple asta”, dar gesturile şi expresia facială să contrazică vorbele lor. Mesajele
conflictuale aruncă sportivul ȋn confuzie şi viciază comunicarea viitoare.
12. Întăriţi mesajul prin repetarea lui.

Totuşi, nu vă repetaţi ȋn mod obsesiv pentru că rezultatul va fi că nu veţi mai fi ascultat.

Folosiţi doar cuvinte cheie care vor ȋntări ceea ce spuneţi. Puteţi ȋntări mesajele folosind
canale suplimentare de comunicare – prezentaţi imagini sau inregistări video ȋn timp ce
explicaţi efectuarea unui procedeu tehnic, de exemplu.
13. Adaptaţi mesajul nivelului de referinţă al interlocutorului.

Mesajele vor fi mai bine ȋnţelese dacă sunt croite pe nivelul de experienţă al persoanei cu
care comunicaţi. Este nepotrivit, de exemplu, să folosim un limbaj tehnic sofisticat când
vorbim cu un sportiv ȋncepător. El nu are ȋncă vocabularul pentru a ȋnţelege ce ȋi spunem.
14. Cautaţi feedback-uri pentru a vă asigura că mesajele voastre au fost corect
interpretate.

Urmariţi semne verbale şi nonverbale care arată că persoana careia va adresaţi a ȋnţeles
mesajul. Dacă nu detectaţi astfel de semnale, puneţi ȋntrebări pentru a solicita feedback-
uri. “Ai inţeles, Mircea, ceea ce am vrut să spun?” sau “Îţi este clar ceea ce ar trebui să
faci ?”.

Ca şi concluzie am putea spune că o comunicare bună, poate duce la creşterea performantei

sportivului sau colectivului, fiind una din principalele elemente ale performanţei.

BIBLIOGRAFIE:

1. 1. Gomboş, L., (2012), Comunicare în activităţile sportive, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca
2. Graur, E., (2001), Tehnici de comunicare, Editura Mediamira, Cluj-Napoca
3. Neculau, A., (2007). Dinamica grupului şi a echipei, Editura Polirom, Iaşi.