Prof. Dr.

Daniel Pasarin
Student: Gelelețu Luminița Ștefania
Master Anul II , Activitati Motrice Curriculare și
Extracurriculare

CAPITOLUL I.

I.1. Comunicarea – pozitivă şi negativă

Abordarea psihopedagogică a pregătirii în sporturile individuale, în care contează

performanţa individuală (gen cine aleargă mai repede sau cine sare mai departe, mai sus) sau cea
pur tehnica care are aceleaşi interese şi poate aceleaşi obiective, are la bază orientarea spre
învingerea adversarului prin forţele proprii, prin puterea de dăruire.
Capacitatea de a învinge, de a câştiga de a te impune prin forţele proprii, este cea bazată pe
perseverenţă, muncă şi încredere în forţele proprii şi pe comunicarea verbală şi nonverbală. În
sporturile de echipă, în care contează performanţa colectivă, iar acţiunile proprii depind de
acţiunile coechipierilor, dar şi de cele ale adversarilor, ritualul de desfăşurare are la bază de
obicei gesturi formale.
Plecând de la ideea că performanţa sportivă este munca de ieri, rezultatul de azi şi
sacrificiul de mâine, dar şi bucuria de a fi mai bun într-un anumit moment al vieţii, nu trebuie
uitat faptul că antrenamentul este un proces instructiv-educativ subordonat obţinerii rezultatelor
pentru care sportivul se antrenează şi este supus unei violenţe fizice şi psihice, care de multe ori
apare atât în procesul de dezvoltare a performanţei (pregătire) cât şi în cel competiţional. Ideea
obţinerii performanţei sportive nu trebuie

1
 COMUNICAREA SPORTIV-ANTRENOR

Pentru a putea stabili relaţiile de comunicare dintre sportiv şi antrenor, va trebui să

definim unii termeni.
Sportiv - este un cuvânt vechi dar şi nou. Sensul vechi se referă la cel care
era desemnat să obţină victorii şi premii în luptă. Sensul nou al cuvântului se referă la persoana
care se pregăteşte într-un sport
Antrenor - este persoana calificată şi desemnată în conducerea sportivilor,
care îi conduce pe sportivi în cadrul antrenamentelor şi pe durata competiţiilor. El necesită să
aibă anumite cunoştinţe tehnico tactice specifice ramurei de sport în care profesează.
Sport - este un termen des folosit în activitatea sportivă pe care Epuran M. îl consideră
că “incluzand activităţi fizice, exerciţii fizice şi jocuri, referitoare la orice mod de angajare, de la
sportul recreativ, pentru toţi, la sportul elitelor”.
Performanţa - este valoare unei acţiuni care poate fi individuală sau colectivă,
exprimată prin numere, cifre şi calificative.
Antrenamentul - conform dicţionarului de “Terminologia educaţiei fizice şi sportului”
este considerat: process pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat de adaptare a
organismului omenesc la eforturile fizice”.
Comunicarea umană - se defineşte ca fiind relaţia prin care interlocutorii se pot
înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul schimbului continuu de informaţii, divers
codificate, dar şi ca proces de transmitere a informaţiilor în scopul formării reprezentărilor.
Deoarece sportivul este agresat foarte puternic din punct de vedere fizic şi psihic pe
durata antrenamentelor şi a competiţiilor în combinaţie cu alte pobleme: accidentări, probleme de
familie etc. antrenorul de cele mai multe ori va deveni un punct de echilibru şi în viaţa personală
a sportivului formanduse relaţii la fel de apropiate ca într-o familie normală ”performanţa începe
din vestiar”. Din aceste motive am putea spune că antrenorul este puţin obligat să aibă o
capacitate de intalegere şi exprimare puţin superioară sportivului. Toată lumea a auzit de
antrenorii care îşi abuzează sportivii psihic prin expresii “nu ai nici o treaba”, “da faci şi tu ceva
2
astazi”, acest gen de abuz este dezastros pe termen lung, lăsând aproape inevitabil sportivul cu
sechele, prin urmare influenţându-i capacitatea de efort, dorinţa de sacrificiu, ajungându-se în
cazuri mai extreme până la abandonarea sportului de performanţă.
În sportul de performanaţă am putea spune că formularea unei critici, trebuie dusă până
la gradul de artă, de a fi capabil de a formula o critică complexă, dar exprimată într-un mod
foarte simplistic pentru a se evita după cum am menţionat mai sus confuzii, în cadrul colectivului
de lucru (antrenor, manager,patron, etc.).
Majoritatea sportivilor pornesc cu o dorinţă de afirmare de a câştiga foarte mare, lucru
care îi poate “întunecă” judecata în anumite momente. Din acest motiv cunoaşterea unor
elemente de psihologie din partea antrenorului pot ajuta la “cizelarea” acestor sentimente prin
implementarea unor principii de morală, fair play. În ţara noastră problemele de comunicare
antrenor sportiv sunt foarte evidente. Cazurile de certuri între sportiv antrenori fac audienţă
multor televiziuni şi ziare deşi presa este răspunzătoare şi pentru lansarea sportului la nivelul la
care este astăzi. La un nivel de performanţă mai ridica, demonstrarea unnui nivel de maturitate în
exprimare este aproape obligatoriu şi din partea antrenorului şi sportivului deoarece fiind persone
publice fiecare pas le este urmărit şi chiar difuzat la nivel naţional. Cazurile “antrenorul a spus”
sau “sportivul a spus” au distrus cariere întregi, probabil de aceea antrenorii şi sportivii cu o
dicţie impecabilă şi cu o exprimare modestă, impun un grad ridicat de respect.

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMUNICĂRII DINTRE

ANTRENORI ŞI SPORTIVI

3
 Comunicarea se realizează:
 10% prin cuvinte. Mesajul verbal trebuie să fie: clar, simplu, uşor de urmărit, să
utilizeze un vocabular adecvat persoanei cu care vorbim.
 30% prin tonul vocii (variaţii ale înălţimii sunetelor, tăria lor, rapiditatea vorbirii,
calitatea vocii)
 30% se realizează prin expresia privirii şi a feţei (un zâmbet, o încruntare,
contactul vizual direct sau evitarea acestuia, durata contactului vizual etc)
 30 % se realizează prin expresia întregului corp - gesturi (mişcări ale mâinilor
care susţin mesajul), poziţia corpului, orientarea acestuia faţă de interlocutor,
proximitatea, contactul corporal;
Deci: mintea şi corpul reprezintă un sistem complex prin care comunicăm - ele trebuie să
se susţină una pe alta.
O comunicare EFICIENTĂ (informaţie sau mesaj) trebuie să fie astfel gestionată încât
receptorul să o înţeleagă, să o poată recepţiona, înregistra şi accepta.
Pentru că:
 Ceva exprimat (spus) nu înseamnă neapărat deja ceva auzit.
 Auzit nu înseamnă neapărat deja ceva înţeles.
 Înţeles nu înseamnă neapărat deja ceva cu care să fi de acord, (poate ai prins alt
sens al mesajului).
 A fi de acord nu înseamnă deja ceva ce se va aplica.
 Aplicat nu înseamnă nici pe departe menţinut.
a spune == a comunica
Există numeroase diferenţe între “a spune” şi “a comunica” sau între “a auzi” şi “ a
asculta”
“A spune” este un proces într-un singur sens: antrenor- sportiv; sportiv - antrenor “A
comunica” presupune transfer de informaţie în ambele sensuri: antrenor- sportiv (transmiţător)-
(receptor)
- Raspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstrează dacă acesta a fost bine înteles.
- Reacţia respectivă se numeste feedback şi încheie cercul comunicării deoarece receptorul, la
rândul său, codifică o informaţie (raspunsul la mesaj) şi o comunică transmiţătorului.
- În procesul comunicării rolurile se schimbă mereu: receptorul devine transmiţător şi invers.

4
 CONCLUZII

Societatea continuă să existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect să
spunem că ea există în transmitere şi în comunicare. Este mai mult decât o legătură verbală între
cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea
lucrurilor pe care le au în comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în
comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie să aibă în comun
scopuri, convingeri aspiraţii, cunoştinţe - o înţelegere comună - "acelaşi spirit" cum spun
sociologii. Comunicarea este cea care asigură dispoziţii emoţionale şi intelectuale asemănătoare,
moduri similare de a răspunde la aşteptări şi cerinţe.
Antrenorul este cel care trebuie să stăpânească metodele de comunicare atât verbală
cât şi nonverbală, el asigurând transmiterea informaţiilor, dar şi păstrarea unor relaţii optime
între sportivi.
Ca şi concluzie am putea spune că o comunicare bună, poate duce la creşterea
performanţei sportivului sau colectivului, fiind una din principalele elemente ale performanţei şi
că o bună comunicare antrenor sportiv face ca drumul spre înaltă performanţă să fie mai uşor şi
plăcut de parcurs.

5
 BIBLIOGRAFIE

1. MARTENS, R., Ghidul antrenorului in psihologia sportului. In: Sportul de

performanta. Bucuresti, INCS, 413-418, 1999;

2. MIHAI EPURAN, Psihologia sportului de performanţă, Bucureşti-FEST, 2001;

3. FRÎNCU, E., - Managementul activităţilor sportive, edit. Ex Ponto, Constanţa,

2003;

4. HARIUC C-TIN., Psihologia comunicarii. Editura Licorna, 2002.