180

COMUNICAREA SPORTIV-ANTRENOR

Lect. univ. dr. Teodora Dominteanu

Academia de Studii Economice din Bucureşti
Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport

Cuvinte cheie: sportiv, antrenor, comunicare, antrenament

Abstract: Our expectations have an impact on our lives in multiple ways, including our
perception of external events and our emotional responses to them. The impact can be positive,
such as enhancing the pleasant emotions followig success or mitigating the negative emotional
consequences following adversity. The placebo effect is a prime example of the positive effects
that expectations can impart. The impact of expectancy can also be negative, as seen in
individuals with anxiety disorders.

Pentru a putea stabili relatiile de comunicare dintre sportiv si antrenor, va trebui sa

definim unii termeni.
Sportiv – este un cuvant vechi dar si nou. Sensul vechi se refera la cel care era desemnat
sa obtina victorii si premii in lupta. Sensul nou al cuvantului se refera la persoana care se
pregateste intr-un sport.
Antrenor – este persoana calificata si desemnata in conducerea sportivilor,
care îi conduce pe sportivi in cadrul antrenamentelor si pe durata competitiilor. El necesita sa
aiba anumite cunostinte tehnico tactice specifice ramurei de sport in care profeseaza.
Sport – este un termen des folosit in activitatea sportiva pe care Epuran M. il considera ca
“incluzand activitati fizice, exercitii fizice si jocuri, referitoare la orice mod de angajare, de la
sportul recreativ, pentru toti, la sportul elitelor”.
Performanta – este valoare unei actiuni care poate fi individuala sau colectiva, exprimata prin
numere, cifre si calificative.
Antrenamentul – conform dictionarului de “Terminologia educatiei fizice si sportului”
este considerat: process pedagogic desfasurat systematic si continui gradat de adaptare a
organismului omenesc la eforturile fizice”.
Comunicarea umana – se defineste ca fiind relatia prin care interlocutorii se pot intalege si
influenta reciproc prin intermediul schimbului continu de informatii, difers codificate, dar si ca
proces de transmitere a informatiilor in scopul formarii reprezentarilor.
Comunicarea poate fi de doua feluri negative si pozitiva , in obtinerea unei comunicari
pozitive antrenorul este obligat sa aiba un bagaj de cunostinte in afara cunostintelor de
specialitate, ca de exemplu: psihologie, pedagogie, anatomie, biomecanica, filozofie etc. Un
bagaj mare cultural din partea antrenorului, este necesar, din prisma lucrului ca jucatorii sunt
diferiti din punct de vedere intelectual si emotional, iar el ca si sef al colectivului trebuie sa fie
intales de absolute toti sportivii. Daca acest lucru nu se realizeaza, exista posibilitatea interpretarii
gresite al mesajului de catre sportiv lucru care poate afecta serios capacitatea de performanata al
colectivului, creand tensiuni si distragand atentia de la principalele obiective. Sa demonstrat ca
folosirea expresilor pozitive de catre antrenor in cadrul antrenamentului si chiar al unei competitii
ofera un randament crescut, permitandui sportivului sa ia o “gura de aer” si sa isi analizeze
proprile greseli sau erori de executie. Prin expresii gen “Hai ca se poate”, “nu e nimic,
 181

urmatoarea faza o facem”. Toate acestea fac parte din comunicarea verbala care are importanta
sa, dar cum se stie la antrenament nu prea este timp de explicatii iar comunicarea verbala de cele
mai multe ori este mai importanta. Fata incruntata a antrenorului, ochi dati peste cap,semn de
dezaprobare din cap si altele, in general au un effect foarte puternic asupra sportiviilor. Un semn
de aprobare sau o mimica a fetei pozitiva din pareta antrenorului la momentul potrivit, poate sa
dea sportivului, pulseul de energie necesar pentru castigarea unei competitii daca acesta se afla
intr un moment critic din punct de vedere psihic. Cunoasterea si intalegerea termenilor de
specialitate din partea sportivului, poate usura foarte mult treaba antrenorului in a se face intales.
O constientizare corecta a proprilor calitati motrice si erori de tehnica si in mod special al
propriului organism in combinatie cu o dorinta mare si echilibrata de performanata, poate inlesni
foarte mult comunicarea sportiv antrenor.
Deoarece sportivul este agresat foarte puternic din punct de vedere fizic si psihic pe
durata antrenamentelor si a competitiilor in combinatie cu alte pobleme: accidentari, probleme de
familie etc. antrenorul de cele mai multe ori va deveni un punct de echilibru si in viata personala
a sportivului formanduse relati la fel de apropiate ca intr-o familie normala “performanta incepe
din vestiar”. Din aceste motive am putea spune ca antrenorul este putin obligat sa aiba o
capacitate de intalegere si exprimare putin superioara sportivului. Toata lumea a auzit de
antrenorii care isi abuzeaza sportivii psihic prin expresii “nu ai o treaba” , “da faci si tu ceva
astazi”, acest gen de abuz este dezastros pe termen lung, lasand aproape inevitabil sportivul cu
sechele, prin urmare influentandui capacitatea de efort, dorinta de sacrificiu, ajunganduse in
cazuri mai extreme pan la abandonarea sportului de performanta. In sportul de performanata am
putea spune ca formularea unei critici, trebuie dusa pana la gradul de arta, de a fi capabil de a
formula o critica complexa, dar exprimata intr-un mod foarte simplistic pentru a se evita dupa cum
am mentionat mai sus confuzii, in cadrul colectivului de lucru (antrenor, manager, patron etc.).
Majoritatea sportivilor pornesc cu o dorinta de afirmare de a castiga foarte mare, lucru
care ii poate “intuneca” judecata in anumite momente. Din acest motiv cunoasterea unor
elemente de psihologie din partea antrenorului pot ajuta la “cizelarea” acestor sentimente prin
implementarea unor principi de morala, fair play. In tara noastra problemele de comunicare
antrenor sportiv sunt foarte evidente. Cazurile de certuri intre sportiv antrenori fac audienta
multor televiziuni si ziare desi presa este raspunzatoare si pentru lansarea sportului la nivelul la
care este astazi. La un nivel de performanata mai ridicat demonstrarea unnui nivel de maturitate
in exprimare este aproape obligatoriu si din partea antrenorului si sportivului deoarece fiind
persone publice fiecare pas fiindule urmarit si chiar difuzat la nivel national. Cazurile “antrenorul
a spus” sau “sportivul a spus” au distrus cariere intregi, probabil de aceea antrenorii si sportivii cu
o dictie impecabila si cu o exprimare modesta, impun un grad ridicat de respect.

Comunicarea nonverbală este o comunicare cu mai multe canale. Din toate cel mai
important canal pentru ancheta judiciară este corpul uman care cuprinde aparenţa fizică, gesturile,
expresia feţei (mimica).
Limbajul corpului este la fel de complex ca şi cel verbal, fiind structurat pe zone
anatomice şi avîndu-şi propria gramatică, fiind un mijloc de comunicare bogat în informaţii,
nuanţat şi sensibil. Cel mai important lucru de reţinut încă din start, este acela că dialogul dintre
două persoane nu se poartă numai în plan verbal ci în egală măsură şi în plan nonverbal.
Cunoaşterea acestuia e o artă şi se deprinde în timp, necesitînd o observaţie sistematică a
celorlalţi şi consecutiv un efort constant de interpretare a celor observate. Tot ceea ce facem se
constituie în fapt într-un mijloc de comunicare. Practic, comunicarea nonverbală nu poate fi
 182

blocată, dar nici nu este de dorit. Limbajul nonverbal în unele situaţii ne poate trăda, dar soluţia
nu este în nici un caz suprimarea acestuia prin supracontrol, ci deprinderea regulilor de bază,
deprinderea „gramaticii şi vocabularului” specific acestui mijloc de comunicare. Limbajul
corporal este un limbaj universal şi natural, propriu tuturor oamenilor, care dincolo de mici
diferenţe culturale, poate fi regăsit identic pe întreaga planetă. Conform unor cercetări asupra
limbajului trupului, s-a arătat că, într-o prezentare faţă în faţă impactul mesajului emiţătorului
asupra ascultătorilor este împărţit în felul următor:

cuvinte - 7%-10% din impactul total;

voce - 10%-30% din impactul total;
limbajul trupului - 60%-80% din impactul total.

Acest lucru denotă faptul că felul în care arăţi, gesturile, zîmbetul, felul în care eşti
îmbrăcat şi cum te mişti are cel mai mare impact asupra atitudinii unei alte persoane faţă de tine.
Chiar înţelepciunea populară confirmă aceste date, deoarece din bătrîni se spune că „un gest --
face cît o mie de cuvinte”. Felul în care vorbeşte o persoană este de trei ori mai important decît
cuvintele pe care le foloseşte.
În literatura de specialitate se întîlnesc următoarele cinci categorii de identificare a
comportamentului nonverbal:

*Ţinuta
Prin aceasta se înţelege atît ţinuta pe care un om o adoptă într-un anumit moment, cît şi
mişcările care modifică, influenţează poziţia corpului, cum ar fi, de deplasarea greutăţii corpului
prin aplecarea înainte sau înapoi, balansul pe vîrfuri şi pe călcîie, poziţia picior peste picior etc.

*Mimica
Prin aceasta se înţeleg toate semnele şi fenomenele pe care le putem observa pe faţa cuiva

*Gestica
Prin aceasta se înţeleg toate gesturile braţelor, „limbajul mîinilor” ş.a. acţiuni cum ar fi de
exemplu deschiderea unei uşi, stingerea unei ţigări ş.a.m.d.

*Distanţa
Prin aceasta înţelegem distanţa pe care o păstrăm faţă de ceilalţi (uneori şi faţă de animale
sau de obiecte), cît şimişcările bruşte, care au drept scop modificarea distanţeifaţă de un obiectiv,
de ex săritul brusc cun pas înapoi etc.

*Intonaţia
Prin aceasta înţelegem toate aspectele care se manifestă întimpul vorbirii aşa cum ar fi intonaţia,
modulaţiile, pauzele de vorbire, intensitatea sonoră , ritmul vorbirii etc. În sfera intonaţiei intră şi
manifestările sonore lipsite de conţinutverbal, cum ar fi de ex, plescăitul din limbă, oftatul etc.

Ca o concluzie am putea spune ca o comunicare buna poate duce la cresterea performantei

sportivului sau colectivului, fiind una dintre principalele elemente ale performantei, si ca o buna
comunicare antrenor-sportiv face ca drumul spre inalta performanta sa fie mai usor si placut de
parcurs.
 183

Bibliografie:

1. I. Nicola, Tratat de pedagogie scolara, edit. Aramis, Bucuresti, 2000

2. P. Osterrieth, Introducere in psihologia copilului, E.D.P., Bucuresti, 1976