Liceul cu Program Sportiv

“Nicolae Rotaru”
Constanta

Proiect pentru promovarea examenului de atestare a competențelor profesionale

Absolvent,
Petcu Luca-Alexandru

Indrumător,
Prof. Magdalena Martinescu

2021
 Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru”
Constanța

Proiect pentru promovarea examenului de atestare a competențelor profesionale

TEMA:

ROLUL FACTORILOR AFECTIVI ȘI MOTIVAȚIONALI ÎN

MANIFESTAREA CAPACITĂȚII DE PERFORMANȚĂ LA SPORTIVII
DIN RAMURA DE DANS SPORTIV

Absolvent,
Petcu Luca Alexandru

Îndrumător,
Prof. Magdalena Martinescu

2021
 PLANUL LUCRĂRII

Capitolul I. Psihologia Sportului

Capitolul II. Ce este motivația?

II.1. Motivația inițială
II.2. Motivația primară și secundară
II.3. Motivația pozitivă și negativă
II.4. Stabilirea de obiective

Capitolul III. Rolul dansului sportiv

III.1. Contribuții la succesul unei prezentări în dansul sportiv
III.2. Stresul în dansul sportiv
III.3. Modelul de conectare în nouă paşi

Capitolul IV. Interpretarea succesului şi a eşecului

IV.1. Atitudinea faţă de performanţă
IV.2. Motivaţiile pe care oamenii le aduc pentru a explica
succesul şi eșecul

Capitolul V. Antrenamentul mental pentru concurs

V.1. Ciclul succesului
V.2. Vizualizarea
V.3. Gestionarea nervozității precompetiționale
V.4. Planificarea succesului

Capitolul VI. Concluzie

 Capitolul I. Psihologia sportului

Psihologia sportului modern este strâns aliată, de asemenea, cu domeniile psihologiei

și fiziologiei exercițiului. Cercetătorii nu sunt interesați doar de sportivii campioni; ei
studiază persoane de toate vârstele care sunt angajate în exerciții fizice pentru recreere și
condiție.
Psihologia activității sportive vizează atât factorii psihologici care influențează
participarea și performanța în sport, cât și consecințele psihologice derivate din acestea.
Psihologii sportivi analizează personalitatea, motivația, motricitatea, comportamentul,
procesele intelectuale și afective ale sportivilor, în general procesele psihice care au loc,
menite să ridice calitatea sportului practicat.
Încă din antichitate a fost recunoscută
interdependența între minte și trup. Cu toate
acestea, se pare că primul care a cercetat
acest domeniu timp de o perioadă mai
îndelungată, a fost un psiholog pe nume
Coleman Griffith, considerat inițiatorul
psihologiei sportului în America de Nord. În
anul 1925 a fost angajat de Universitatea din
Illinois pentru a ajuta anumiți antrenori să
îmbunătățească performanta unor sportivi.
Lucrările sale „Psihologia antrenorului”
și„Psihologia atletismului” sunt considerate
lucrări de referința in acest domeniu. Tot el a
înființat si primul laborator de psihologie a sportului in America de Nord si a predat primul
curs de acest gen. Cercetările efectuate, rezultatele obținute, cat si creșterea numărului de
psihologi pentru activitatea sportiva, începând cu anii’70, au dus in final la impunerea acestei
discipline ca disciplina separata. Astăzi, psihologii orientați spre acest domeniu, exercita un
rol semnificativ nu numai in selectarea, dar si in pregătirea pentru competiție a sportivilor
.
 Capitolul II. Ce este motivația?

Motivația reprezintă totalitatea mobilurilor interne ale conduitei , fie că sunt înnăscute
sau dobândite , conștiente sau nu, simple trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte și prezintă
un caracter predispozant. Astfel, persoane cu motivații diferite în situații externe identice vor
avea manifestări diferite, după cum și aceeași persoană poate să aibă o conduită diferită în
situații identice, în funcție de starea să internă actuală , de orientarea pregătitoare .

Starea motivaționala trebuie înțeleasa prin

prisma relației extern-intern. Inițial, stimulările
externe, care au acționat repetat asupra individului,
satisfacandu-i anumite cerințe autoreglatorii, au fost
interiorizate și transformate în condiții interne. În acest
sens, motivația poate fi înțeleasa și că un model
subiectiv al cauzalitații obiective, cauzalitate reprodusa
psihic, acumulata în timp, transformata și transferata
prin invațare și educație în achiziție interna a persoanei
(P.Golu, 1993).

Teoretic, la sportivul performer motivația

pentru creșterea performanței ar trebui să fie
constanta. Practic însă, ne confruntăm și cu stări de apatie, de superficialitate, de lipsă de
implicare, de abandon în timpul probei, de lipsa de satisfacție, de lipsa de chef, chiar și în
situațiile când miza competiției de exemplu, este foarte mare (calificare, titlu, bani).
Antrenorul trebuie să aibă în față sportivului calitățile unui „cumpărător’ hotărât să câștige. El
vă „cumpără’ cu abilitate de la sportiv efort, muncă, sacrificii și i le vă plăti cu moneda de
„aur’ a succeselor.

Este important ca sportivul să simtă permanent implicarea antrenorului; aceasta îi va

creea senzația că efortul, greutățile, durerea, sacrificiile le împart. Va trece mult mai ușor
peste momentele grele.
 II.1. Motivaţia inițială

Motivaţia iniţială a oamenilor este aceea de a încerca întotdeauna ceva ce nu au mai

încercat până atunci.
Începătorii nu pot fi motivaţi de surse primare până când nu
au încercat acea activitate. Astfel, responsabilii unui club de
dans, de exemplu care organizau o zi a porţilor deschise pentru
tinerii care doresc să vină şi să încerce dansul sportiv ar face bine
să ţină minte faptul că cei care vor participa sunt acolo datorită
factorilor motivatori secundari. Cel mai probabil sursele acestor
motivaţii secundare sunt părinţii şi grupurile de prieteni, precum
şi influențele televiziunii.
Dacă vreunii dintre ei vor vrea să se reîntoarcă la clubul
de dans, aceasta va depinde de experiențele lor din acea zi.
Desigur scopul organizării unei zile a porților deschise
este ca oficialii clubului de dans să poată detecta tinere talente.
 II.2. Motivaţia primară şi secundară

Dacă vrem să ne dăm seama de motivaţie în sport ar fi mai bine să gândim în termeni de
surse „primare” şi „secundare” ale motivaţiei.
Motivaţia primară derivă din activitatea propriu-zisă. Astfel, faptul că reuşeşti să execuţi
o figură dintr-un dans nou îţi oferă o motivaţie primară. Mulţi dintre dansatorii buni exersează
aceste figuri noi până la 2 ore pe zi.
Chiar dacă se poate spune că aceste
antrenamente intensive sunt doar nişte mijloace
pentru atingerea unui scop, mulţi dansatori
găsesc o satisfacţie considerabilă în simplul
fapt că se antrenează de această manieră.
Dacă vrem să ne dăm seama de motivaţie în
sport ar fi mai bine să gândim în termeni de
surse „primare” şi „secundare” ale motivaţiei.
Motivaţia primară derivă din activitatea
propriu-zisă. Astfel, faptul că reuşeşti să
execuţi o figură dintr-un dans nou îţi oferă o motivaţie primară. Mulţi dintre dansatorii buni
exersează aceste figuri noi până la 2 ore pe zi.
Chiar dacă se poate spune că aceste antrenamente intensive sunt doar nişte mijloace
pentru atingerea unui scop, mulţi dansatori găsesc o satisfacţie considerabilă în simplul fapt că
se antrenează de această manieră.
Definiţia motivaţiei secundare decurge firesc din cea a definiţiei primare. Aceasta
înseamnă că orice formă de influenţare, exceptându-le pe cele referitoare la angajarea doar de
dragul acelei activităţi, poate fi definită ca sursă secundară de motivaţie.
Astfel, un antrenor este o sursă secundară de motivaţie şi acelaşi lucru se poate spune şi
despre părinţi, colegi, public, premii, certificate, trofee şi medalii.

II.3. Motivaţia pozitivă şi negativă

Complexitatea motivaţiei umane este evidenţiată de faptul că sursele primare şi secundare pot
fi atât pozitive, cât şi negative.
În sport o pereche de dansatori poate concura fie bine (sursă primară pozitivă), fie rău
(sursă primară negativă).
Dacă o pereche de dansatori continuă să concureze cu rezultate negative o perioadă mare
de timp, motivaţia de a dori să continue în acel sport va începe să scadă şi în cele din urmă
poate duce la renunţare. Astfel, decizia de a se retrage din sport poate reflecta un dezechilibru
între sursele primare pozitive de motivaţie şi cele negative. Cu alte cuvinte perechea de
dansatori nu mai obţine suficientă satisfacţie prin participarea la acea activitate pentru a vrea
să mai continue.
În acelaşi fel spectatorii (sursă secundară) pot fi favorabili (sursă pozitivă) sau împotrivă
(sursă negativă).
Antrenorul are dificila sarcină de a menţine echilibrul perechii de dans şi de ai ajuta să
aibă şi să-şi păstreze mereu încrederea în sine.

Capitolul II.4. Cum să îți stabilești obiectivele în materie de sport?

Cu toții ne stabilim obiective, fie că e vorba de viața personală, carieră, dezvoltare

profesională, alimentație sănătoasă sau sport. Stabilirea unor obiective nepotrivite, ce nu pot
fi îndeplinite, poate duce însă nu doar la eșec, ci și la frustrare, lipsa motivației și renunțare.
Planificarea și setarea unor direcții sunt extrem de importante pentru atingerea obiectivelor și
pentru a obține ceea ce ne dori O metodă dovedită ca fiind eficientă în setarea obiectivelor
este metoda obiectivelor SMART:

• Specifice
• Măsurabile
• Abordabile
• Relevante
• Temporale

Specifice
• Ce vrei să obții?
Obiectivele trebuie să fie clare și precise. „Să fac mai mult sport”, „să îmi dezvolt
musculatura” sau „îmbunătățirea performanței sportive” nu sunt obiective clare, pe când „să
merg la sală de 4 ori pe săptămână”, „să fiu capabil să dansez perfect în 10 minute” sau
„perfecționarea tuturor mișcărilor” sunt obiective specifice și exacte. Trebuie să fie clare,
ușor de înțeles, să nu prezinte ambiguitate.

Măsurabile
• Cum vei ști că ai îndeplinit obiectivul?
Dacă „să slăbesc” sau „să slăbesc 5 kg” sunt obiective măsurabile, este mai eficient să setezi
obiective pe un anumit interval sau cu termen limită, cum ar fi „să slăbesc 3 kg/lună pentru
următoarele 6 luni”. De asemenea, „să merg la sală de 2 ori pe săptămână” este considerat
atât specific, dar și măsurabil. Obiectivele măsurabile pot fi cântărite, calculate și
monitorizate și conferă satisfacție după îndeplinirea lor.

Obiectivele pot fi măsurate obiectiv sau subiectiv (ex. cum te simți și cum arăți) sau ambele.
De exemplu, poți monitoriza greutatea și procentul de grăsime, dar și cum îți vin anumiți
pantaloni, de exemplu. Poate fi măsurat și cu ajutorul unei fotografii cu greutatea actuală sau
cea la care vrei să ajungi, comparând greutatea de la inițierea antrenamentului cu cea de la
îndeplinirea obiectivului.

Abordabile
• Obiectivul tău este realist și poate fi realizat? Ai resursele necesare pentru a-l
îndeplini sau știi că le poți obține?
Obiectivele trebuie să fie realiste. Nu trebuie să fie nici prea dificile, dar nici prea ușoare.
Cele ușoare nu ne motivează, iar cele dificile pot duce la frustrare și la apariția percepției de
eșec dacă nu reușim să le îndeplinim. Setarea unor obiective greu de realizat, cum ar fi „să
merg în fiecare zi la sală” poate duce cu ușurință la eșec. Asigură-te că obiectivele stabilite îți
permit flexibilitate pentru obligații neașteptate ce pot să apară și constrângeri de timp, legate
de sănătatea fizică sau chiar de vreme.

Când discutăm despre obiectivele de scădere în greutate mai ales, dar nu numai, ia în
considerare realitatea fiziologică. Slăbirea a doar jumătate de kg necesită arderea a 3500
calorii. Dieteticienii recomandă ca pentru slăbire să se înceapă cu un deficit de 500 calorii pe
zi (să se ardă cu 500 calorii mai mult decât se consumă) pentru o scădere cu 0,5
kg/săptămână. În general, reducerea greutății cu 0,5-1 kg/săptămână este considerată
realizabilă și potrivită. Astfel, setarea unui obiectiv de reducere a 3 kg pe săptămână sau 12
kg pe lună este dificilă și necesită extrem de mult exercițiu și modificări alimentare
substanțiale, pentru a fi îndeplinite. Un obiectiv bun trebuie să fie provocator, să ne
entuziasmeze, dar realist în același timp.

Relevante
• De ce este important acest obiectiv în viața ta?
Când stabilești obiectivele ține cont de dorințele tale, de ceea ce vrei să obții, de interese și
abilități. Dacă, de exemplu, vrei să alergi la un maraton, axează-te pe exerciții care îți sunt
utile în acest caz. Alege activități care îți plac în primul rând, care îți vor oferi un nivel ridicat
de satisfacție la final, care ți se potrivesc și pe care vei fi motivat și încântat să le faci.

Temporale
• Când va fi îndeplinit acest obiectiv?
Obiectivul trebuie să aibă un termen limită specificat pentru a ne menține motivați și
concentrați. Data de finalizare poate conține alte termene limită mai scurte pentru etape ale
obiectivului final. De exemplu, pentru un obiectiv care se vrea atins în 6 luni, se poate începe
cu etape săptămânale ale obiectivului principal și monitorizarea progresului. Un termen limită
prea scurt poate duce la diminuarea motivației.

Capitolul III. Rolul dansului sportiv

Dansul este unul dintre cele mai frumoase si complexe sporturi, care dezvolta nu doar
latura fizica, ci si latura artistica a copiilor. Dansul ii va ajuta pe cei mici sa fie mult mai
deschisi, sa aiba o atitudine pozitiva si independenta. ''

Capitolul III.1. Contribuţii la succesul unei prezentări în dansul sportiv

 Mulţi oameni se aşteaptă, că ceea ce spui, sau
ce prezinţi, de cele mai multe ori determină succesul comunicării. Totuşi, cercetările arată că
acest „conţinut” nu este responsabil numai pentru 7% a succesului tău. În alte cuvinte: nu ceea
ce spui, contează, dar cum o spui, şi cum o prezinţi. În consecinţă „tonul vocii” şi „limbajul
corpului” se dovedesc a fi mult mai decesive în relaţie cu succesul. Tonul vocii contează doar
38% în privinţa succesului, iar limbajul corpului e responsabil pentru cele 55% rămase.
Urmează o interpretare posibilă a trei componente de comunicare:
1. Conţinutul dansului tău (7%) poate fi interpretat ca o technică acceptată şi standardizată
universal, şi coregrafia.
2. Tonul dansului tău (38%) poate fi văzut ca şi personalitatea ta: cine performează
technica şi coregrafia, şi care este contribuţia ta personală.
3. Limbajul corpului dansului tău (55%) poate fi văzut ca şi corpul tău fizic, floorcraft,
spaţiul pe care-l iei pe parchet, armonizarea corpului, muzicalitatea, expresia feţei, şi
desigur, echipamentul şi machiajul.

Conţinutul contează numai 7% din succesul zilei

Această presupunere implică nu numai faptul, că poţi uita, să lucrezi în continuare pentru
cele 7% a conţinutului. Ca să-ţi îmbunătăţeşti nivelul dansului tău, trebuie să lucrezi din greu
pe problemele de technică şi coregrafie, în perioada de pregătire. La fel şi senzaţia, că ai
îmbunătăţit capacităţile technice şi coregrafia, îţi ajută mintea ta perfecţionistă şi critică să se
relaxeze. Această senzaţie creează libertate pentru limbajul corpului şi tonului de dans, în
timpul performanţei cruciale. Deci lucrează în continuare pe îndemânările tale de dans şi
coregrafie în perioada de pregătire. Numai că uită de ele, când performezi. În acel moment sunt
mai puţin importante!

Tonalitatea înseamnă 38% din succes

Tonalitatea dansului tău poate fi văzut ca şi interpretatrea ta personală, şi care parte a

personalităţii tale performează. Primul element—interpretarea ta peronală—e ajutată de găsirea
contribuţiei personale la dansurile pe care le performezi.
Celălalt element în tonalitate este partea personalităţii , care este activă în timpul
performanţei tale. Îţi prezinţi materialul dintr-o parte mândră a personalităţii tale, sau dintr-o
parte neliniştită şi ruşinoasă? Dintr-o parte senzuală, rece sau arogantă? Cu toţii avem astfel
de părţi diferite numite şi ego-uri şi sub-personalităţi. Unele conduc vieţile noastre, şi sunt ego-
urile noastre primare, altele sunt mai mult sau mai puţin ascunse: ego-urile tăgăduite. Ego-ul
care îţi prezintă dansul, contribuie foarte mult la aprecierea performanţei tale.
De fapt poţi stimula ego-urile preferate, ca să ieşi la iveală, şi să fii mai convingător.
Expresia convingătoare începe cu sentimente oneste, şi „traducerea” lor în mişcări. Un bun
echilibru între corpul, mintea, emoţiile şi spiritul tău creşte prezenţa ta în „acum” şi sentimentul
de bunăstare. O supra-concentrare a oricărui nivel uman tinde să te facă mai puţin complet şi
mai puţin convigător. Concentrarea pe probleme pe care le poţi controla (mintea ta, corpul, ce
îţi dai partenerului) sunt nişte baze generale. Unii dintre voi (şi o mulţime de antrenori) creează
o astfel de atmosferă serioasă, care e greu să se tonifice în ego-urile voastre bucuroase.

Limbajul corpului contează 55% din succes

Limbajul corpului este rezultatul vizual a folosirii corpului tău, a muzicalităţii, mişcarea,
expresia şi aspectul. Ca să-ţi ajuţi aceste aspecte în ziua competiţiei, mâncare bună (mâncărurile
servite la locul competiţiei nu sunt potrivite pentru sportivi), încălzirile şi relaxările în timpul
potrivit.
Muzicalitatea ta poate fi stimulată în săptămânile de pregătire. Ai putea crea un obicei
de a găsi ritmul interior al corpului tău, înainte ca muzica să înceapă. Acesta te face mai puţin
dependent de muzica pusă la competiţie. Ritmul interior al corpului este ceva, ce poate fi creat
de tine pe cerere, şi astfel îl poţi controla. Muzica în timpul competiţiilor e un lucru dat, pe care
nu o poţi controla, astfel poate să creeze stres.
O altă pregătire ar putea fi, să asculţi casete sau CD-uri despre orchestra de la
evenimentul respectiv. Acesta te-ar putea ajuta să intri în tonalitate cu muzica reală cu mult
înainte de a începe competiţia. Acest lucru ar putea să-ţi relaxeze, la fel, mintea.
O parte foarte reală a limbajului de corp—aspectul—poate fi pregătit cu mult înainte de
ziua competiţiei. Ai putea avea hainele pregătite cu săptămâni înainte de ziua competiţiei (în
loc de a fi gata exact înainte—sau în ziua competiţiei). Acesta îţi va relaxa multiplu mintea ta
îngrijorătoare. Rochia ta va avea atunci nevoie de o verificare rapidă.

Capitolul IV. Interpretarea succesului şi a eşecului

 IV.1. Atitudinea faţă de performanţă

„Vreau doar ca sportivii mei să se simtă ca nişte

învingători” este o expresie des întâlnită în rândul antrenorilor.
Însă percepţia asupra succesului şi eşecului diferă de la o
persoană la alta. Mândria acestei realizări este evidentă, dar
poate fi distrusă cu întrebarea „pe ce loc v-aţi situat?”. Cu alte
cuvinte, succesul în ochii unora este legat de prestaţia perechii
de pe ringul de dans, iar în ai altora de frumuseţea dansului.
Încercarea definirii succesului sportiv pleacă de la cercetările
canalizate asupra scopurilor finalităţilor perechilor. Cercetătorii
au încercat să identifice cu exactitate pentru ce se întrec perechile
şi au descoperit următoarele 3 ţeluri: măiestria, mândria şi
recunoaşterea socială.
Scopurile privitoare la măiestrie şi la sarcină sunt asociate cu autoîmbunătăţirea.
Mândria sau obiectivele orientate spre abilităţi sunt asociate cu demonstrarea unor talente
sporite şi a unor execuţii superioare faţă de cele ale adversarilor.
Pe scurt, sportivii cu un scop orientat către mândria de sine sunt preocupaţi de
„demonstrarea abilităţiilor”, în timp ce cei orientaţi spre măiestrie sunt preocupaţi „să-şi
îmbunătăţească abilităţile sau performanţele”.
Scopul recunoaşterii sociale apare atunci când sportivii îşi doresc să îi mulţumească pe
ceilalţi cum ar fi părinţii şi/sau antrenorii. Se consideră că în acest fel sunt motivaţi cel mai
bine copiii începători.
 Bineînţeles că participanţii la activităţile sportive nu sunt
motivaţi doar de scopurile orientate spre măiestrie sau cele spre
mândrie. Este posibil să fie motivaţi de amândouă, deşi unii
dintre ei pot fi atraşi mai mult către unul decât de celălalt. Nu
este foarte simplu să interpretăm succesul şi eşecul în sport, aşa
cum, ar putea gândi unii. Oricum, ceea ce contează este felul în
care vedem succesul. De asemenea felul în care evoluăm, cum
apar rezultatele are implicaţii asupra emoţiilor, aşteptărilor şi
încrederii, motivaţiei şi comportamentului.

IV.2. Motivaţiile pe care oamenii le aduc pentru a

explica
succesul şi eşecul

Iată câteva dintre cele mai frecvente justificări pe care le oferă sportivii după un success:

♣ “chiar am dansat bine azi; antrenamentul ăla chiar a dat rezultate!”

♣ “am tras ca un nebun şi asta m-a scos la liman.”
♣ “ufff! Am fost norocos să scap, cu asemenea adversari.”

Acestea sunt motivaţiile pe care sportivii le dau pentru a justifica o performanţă buna.

Capitolul V. Antrenamentul mental pentru concurs

O pereche de dansatori care concurează pentru calificarea în finală a unui concurs se

întrece cu alte perechi de dansatori care sunt într-o formă fizică perfectă, puternici, mobili şi
foarte talentaţi.
Toţi concurenţii au dedicat timp şi energie
pentru a deveni cei mai buni. În orice caz există doar
o pereche campioană şi două perechi medaliate. De
multe ori diferenţa dintre perechea medaliată şi locul
6 poate fi doar de o sutime la nota primită.
Adeseori, interviurile cu sportivii care au avut
succes la acest nivel înalt se concentrează asupra
acelor aspecte de pregătire care i-au făcut să fie altfel
decât toţi ceilalţi.
În 9 cazuri din 10, aceşti mari sportivi vorbesc despre depăşirea mentală a unor limite
sau despre tăria lor psihică.
 Un sportiv care vrea să concureze împotriva altuia talentat trebuie să se gândească cu
atenţie la pregătirea mentală.

V.1. Ciclul succesului

Cercetările din domeniul psihologie sportive

au arătat că performanţa este legată de ceea ce se cheamă ciclul succesului.
Acest ciclu indică relaţia dintre cum te raportezi la propria persoană şi cum e cel mai
probabil că te vei purta în timpul competiţiei.
Dacă ai o imagine de sine pozitivă este mult mai probabil să ai o atitudine pozitivă, care
la rândul ei este posibil să ducă la aşteptări mai mari. De regulă acest lucru duce la un
comportament îmbunătăţit, iar nivelul performanţei creşte. În consecinţă, imaginea de sine se
îmbunătăţeşte şi lucrurile evoluează în bine.
 Efectele unei imagini de sine negative pot fi la fel de
puternice, aşa că este important să învăţaţi cum să păstraţi acest ciclu într-o mişcare ascendentă
şi nu una descendentă.
Cea mai sigură cale să vă asiguraţi că acest lucru se întâmplă este să fiţi siguri că profitaţi
la maxim din toate antrenamentele şi concursurile la care participaţi.
Ca să fiţi siguri că acest lucru se întâmplă trebuie să vă stabiliţi propriile obiective şi
scopuri.

V.2. Vizualizarea

Un alt aspect important al pregătirii pentru participarea într-o competiţie este cunoscut
sub numele de vizualizare sau antrenament mental.
 Fundamental vizualizarea este un tip de antrenament
pentru aptitudini specifice care completează pregătirea fizică şi tehnică tradiţională.
Se ştie dintr-o serie de cercetări internaţionale că o combinaţie între antrenamentul fizic
şi cel mental este cea mai eficientă metodă de rafinare a calităţilor motrice specifice şi de
pregătire pentru competiţie. Acest lucru este adevărat mai ales în cazul în care încercaţi să
perfecţionaţi un element tehnic.
Situaţia aceasta este mult mai dificilă decât atunci când un sportiv începe să înveţe de la
zero un nou element tehnic.

Vizualizarea funcţionează pentru că ajută la crearea unei

schiţe corecte pentru a reuşi. Dacă sportivii folosesc eficient vizualizarea, creierul lor trimite
impulsuri electrice muşchilor, identice cu cele trimise în cazul în care fac acea mişcare în
realitate.
În cazul dansatorilor sportivi, vizualizarea (exerciţiul mental) îi ajută foarte mult pentru
a reţine coregrafia în detaliu. Chiar dacă nu este numită explicit această strategie vizualizare,
antrenament mental sau imagerie, dansatorii sportivi o folosesc adesea. Astfel, dezvoltându-se
încrederea în sine şi repetarea paşilor de dans făcându-se fără să-i obosească în vreun fel.
Orice sportiv dispus să-şi aloce timpul şi efortul necesare pentru a învăţa tehnicile de
vizualizare se poate păstra “în formă” chiar şi în afara sezonului competiţional şi chiar în cazul
unei accidentări.
Sportivii de orice nivel pot beneficia de antrenamentul mental, dar trebuie să înţeleagă
că poate dura un timp până când vor putea folosi cu lejeritate această tehnică.
 V.3. Gestionarea nervozităţii precompetiţionale

Mulţi sportivi dedică timp şi efort sportului pe care îl practică făcând sacrificii pentru a
se perfecţiona. Unii dintre ei de multe ori făcând şi angajamente de ordin financiar în speranţa
că vor da lovitura.
Cu toate aceste intenţii bune şi în ciuda unor rezultate bune în antrenament sau la
competiţii minore, unii sportivi nu reuşesc să se ridice la cota aşteptărilor lor. Ei au performanţe
sub potenţial; în lumea sportului acest fenomen fiind denumit „blocaj”.
Totuşi unii sportivi sunt capabili să concureze constant bine când presiunea este mare,
în timp ce alţi niciodată nu reuşesc. Întotdeauna vor exista oscilaţii ale performanţelor oricărui
sportiv în timp ce alţi niciodată nu reuşesc.

Întotdeauna vor exista oscilaţii ale

performanţelor oricărui sportiv în timpul unui sezon, dar este foarte frustrant ca evoluţiile
negative să apară chiar la cea mai importantă competiţie.
Evident, procesul fizic de „atingere a formei maxime” este important în acest caz, dar la
o privire mai realistă factorii psihologici sunt cei care duc la dezamăgire.
O metodă de a reduce aceste variaţii ale performanţei în momentele cruciale este să
învăţaţi nişte strategii de ajustare. Astfel de tehnici de a gestiona stresul dau capacitatea de a
prelua controlul asupra reacţiilor avute la presiune.
Dacă sportivii devin neatenţi sau dimpotrivă, hiperactivi în zilele, orele sau chiar
minutele dinaintea unui eveniment sportiv e important ca aceştia să se repună pe picioare cât
de repede posibil. Unii numesc asta a fi „în zonă”. Ei referindu-se la Zona de Funcţionare
Optimă (ZFO).
ZFO este starea în care sportivii se simt bine şi concentraţi. Ei au controlul asupra stării
de nervozitate precompetiţională. Nu sunt nici prea mulţumiţi de sine, nici exagerat de
încrezători şi se concentrează pe factorii cheie ai tacticii.
În oricare dintre cazuri, mental sau fizic, sportivii utilizează tehnici care sunt proiectate
pentru a le da un imbold înainte sau în timpul unui eveniment.
 V.4. Planificarea succesului

În timp ce dansatorii sportivi se pregătesc pentru o competiţie importantă este esenţial

să nu devină afectaţi de „lucrurile incontrolabile”, ci mai degrabă aceştia ar trebui să-şi
concentreze atenţia asupra a ceea ce este controlabil.

Ar fi foarte bine dacă s-ar putea începe un concurs gândindu-

se: „ok, am făcut tot posibilul să fiu bine pregătit pentru acest concurs. M-am ocupat de fiecare
aspect şi acum, când nu mai am nimic de pierdut, am de gând să merg până la capăt”. Atunci
aceştia vor emana o anumită „prezenţă” sau o încredere care se bazează pe realitate.
Dacă, în schimb se încearcă a începe competiţia bine, dar gândurile vă sunt la cum aţi fi
dorit să fi petrecut mai mult timp la verificarea ţinutelor sau pentru documentare cu privire la
adversari atunci şansele de succes vor fi slabe.
E clar că, dacă vrei să ai performanţe constante de înaltă calitate de fiecare dată când
concurezi, atunci trebuie să ai o fundaţie puternică pe care să te bazezi. Asta presupune un nivel
constant al deprinderilor, un nivel constant al formei fizice şi un set de rutine psihologice sau
comportamentale consecvente.
Evident, doar învăţarea unui plan precompetiţional nu face pe nimeni un sportiv mai bun.
 Capitolul VI. Concluzie

Ca o concluzie a acestei teme ar trebui subliniat că această

scurtă discuţie legată de ceea ce motivează oamenii constituie doar
o modestă introducere în acest subiect deosebit de complex.
Motivaţia de un fel sau de alt fel este responsabilă de toate
comportamentele situate deasupra nivelului reflex. Astfel, devenind
mai conştienţi de forţele care ne modelează viaţa şi de cum fac asta
şi cunoscând foarte bine oamenii cu care interacţionăm în mod
curent, ne putem creşte şansele de a-i ajuta să-şi susţină sau poate
chiar să îşi îmbunătăţească nivelul motivaţiei.
Toate acestea au evidenţiat faptul că antrenamentul mental
pentru concurs, nu este în mod normal ceva ce începe cu o noapte
înainte de un mare eveniment. Mai degrabă, este o filosofie generală
care ar trebui să influenţeze aproape tot ceea ce faceţi în general în
pregătirea dumneavostră.
Pregătirea este cheia succesului şi nu
există „scurtături” pentru a deveni un campion.
Atunci când sportivii fac această tranziţie
importantă, de la cineva care promite la cineva
care se implică realmente, atunci este mai
probabil că îşi vor îndeplini propriul potenţial;
până atunci şansele de succes sunt limitate.
Un sportiv dedicat este cel care învaţă
tehnicile de relaxare, vizualizare a performanţei.
Acest sportiv investeşte timp şi depune efort în
exersarea concentrării precompetiţionale, a
energizării şi a stabilirii de obiective atât în antrenament cât şi în concurs.

Bibliografie:
1. https://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/MOTIVAIA-SI-AFECTIVITATEA-A-
SP36.php
2. https://rocnee.eu/sites/default/files/2020/programescolare/81-DANS%20SPORTIV-
%20Programa%205-8%20%20PSP.pdf
3. https://www.scribd.com/doc/144151079/Ce-Este-Psihologia-Sportiva
4. https://ro.sainte-anastasie.org/articles/psicologa-cognitiva/tipos-de-motivacin-en-
psicologa-definicin-y-ejemplos.html
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dans_sportiv
6. https://www.inpasidedans.ro/despre-dans/dans-sporti/
7. https://www.hobbydance.ro/contact/dansul-sportiv/
8. https://www.armyacademy.ro/biblioteca/almamater/2004/a20.pdf
9. https://www.csmbucuresti.ro/stire/627-efectele-terapeutice-ale-dansului-sportiv-unul-
dintre-cele-mai-frumoase-sporturi
10. https://www.danceart.ro/cursuri-oferite-de-danceart/dans-sportiv/