Introducere

Copiii pot dezvolta mai multe abilități sociale prin participarea la sporturile de
echipă, cum ar fi abilități de conducere, abilități de comunicare și de socializare, abilități
de team-building, care vor fi de mare ajutor de-a lungul întregii vieți, în școală, în locul lor
de muncă viitor sau în relațiile personale. De asemenea, sportul de echipă poate fi de ajutor
în procesul de a învăța cum să interacționeze nu numai cu copii de aceeași vârstă, dar, de
asemenea, cu adulți, cum ar fi antrenorii, arbitrii, oficialii sportivi, managerii și suporterii.
Socializarea prin activitățile fizice își are o gamă largă de consecințe în practicarea
educației fizice: pornind de la dezvoltarea abilităților motorii și a competenței sociale, la
dobândirea de valori și norme sociale. Cu alte cuvinte, se referă la ceea ce este învățat în
sport, fără a căuta în mod necesar utilitatea sportului.
Când ne referim la socializare prin activități fizice ne concentrăm atenția asupra
efectelor participării la aceste activități sportive în alte sfere ale vieții. De fapt, aceste două
aspecte sunt legate între ele, socializarea fiind un proces dinamic.
Jocul este o activitate complexă, predominant motorie și emoțională, în mod
spontan realizat conform unor reguli prestabilite, în scopuri recreative, sportive și, de
asemenea, de adaptare la realitatea socială.
Comunicarea în sport este foarte complexă, din cauza multor factori care intervin în
formarea mesajelor și atitudinilor prin intermediul verbal, motoriu și prin limbajul
corpului. Facilitarea procesului de comunicare cu masele (publicul), la fel ca orice
spectacol, comunicarea sportivilor cu colegii lor și alți factori, sunt motive pentru a
dezvolta un model (de preferință, mai complex și mai explicit) de comunicare în sport. Ne
referim, în special, la comunicarea între antrenori și sportivi, între componentele grupului
și între sportivi și spectatori, mass-media, suporteri etc. (Badiu, Toma, 1998, pp. 24-26).
Socializarea reprezintă „un proces de integrare socială prin comunicare, înțelegere,
cooperare, cu rol de interacțiune pentru rezolvarea activă și conștientă a oricărui conflict.
Acesta este structurat pe construcții cognitive, afective individuale și motivaționale,
precum și pe reprezentări, comportamente și performanțe ale grupurilor sportive” (Sopa &
Pomohaci, 2014, 34-36).
Putem structura socializarea așa cum a spus Șerban: socializarea individuală care
„se bazează pe integrarea prin acceptarea activă în funcție de condițiile și cerințele
specifice, cu reajustare în ceea ce privește grupul sau echipa, de fapt, o disocializare / re-
socializare pe un alt plan de socializare colectivă” și socializare anticipativă sau
„actualizarea valorilor și a orientărilor pentru succes într-o nouă relație, prin
redimensionarea rolurilor în grupul sportiv, de fapt, o învățare socială de tip adaptare,
conștientă, cognitivă, creativă, emoțională și motivată” (Șerban, 1998, pp. 40-45).
În afară de familie, primul și cel mai important grup social, alte grupuri contribuie
la socializarea indivizilor: colegi, prieteni, grup școlar și mai târziu colegi de muncă. Unul
dintre modurile în care socializarea în cadrul grupului de prieteni sau colegi se realizează
este prin sport. Indivizii învață prin sport să lucreze împreună, să-și asume roluri specifice
în cadrul grupului și să se definească în cadrul grupului (Sopa & Pomohaci, 2014, 29-31).
Mita, Miclescu și Dumitru (2002), în studiul „Sportul, socializarea și practica în
societatea românească contemporană”, analizează rolul și importanța sportului, profesorilor
și părinților în integrarea socială a copiilor prin activitatea fizică. Studiul a fost realizat în
anul 2002, la București, pe un eșantion de 550 de elevi, 416 părinți și 158 profesori, și a
subliniat importanța orelor de sport, dar mai ales influența părinților și a profesorilor în
educarea gustului pentru sport.
Astfel, putem spune că în afară de familie, primul și cel mai important grup social
și alte grupuri contribuie la socializarea indivizilor: colegii de clasă, grupul de prieteni,
colectivul școlar și colegii de muncă de mai târziu. Unul dintre modurile în care
socializarea în cadrul grupului de prieteni sau colegi se realizează, este prin sport. Indivizii
învață prin sport să lucreze împreună, să-și asume roluri specifice în cadrul grupului și să
se definească în cadrul grupului (Mitra Gh., Mogoş A., 1977, pp. 45-47).

Actualitatea temei

Gavriluță & Gavriluță subliniază rolul părinților și importanța socializării copiilor

prin activități sportive, precizând că lipsa activității fizice și a consecințele sale, implicit
pentru creșterea copilului, modă si uzanțe culturale conduce mulți părinți la găsirea de
soluții pentru petrecerea timpului liber și a socializării prin intermediul sportului (Gavriluță
& Gavriluță, 2005, pp. 39-40).
Oferă o gamă foarte vastă, de la cursuri opționale de educație fizică de la grădiniță
și școală, la centre speciale sportive pentru copii. Și, în cazul sportului de performanță,
vorbim despre socializare secundară, de tip instituțional. Normele, regulile și valorile
organizaționale influențează modul de socializare și identitatea fiecăruia (Radu, Ioan,
coord., 1983, pp. 40-41).

2
 Basson și Smith au analizat socializarea prin activități sportive de petrecere a
timpului liber, referindu-se aici la practicarea jocurilor sportive, cum ar fi volei, jogging,
baschet, skateboard, ciclism etc., care sunt opuse, potrivit autorilor, socializării
instituționale, care se realizează în cluburile sportive și este văzută ca o „auto-socializare”,
care nu acoperă nevoile reale ale tinerilor (Basson și Smith, 1998, pp. 60-61).
Turcu și Todor analizează complexitatea sportului și a activității fizice și influența
asupra omului și a societății, deoarece „aceste activități produc efecte benefice asupra
menținerii sănătății, tonusului și dezvoltării personalității” (Turcu & Todor, 2010, pp. 23-
25).
De asemenea, autorii au concluzionat că „timpul a validat efectele pozitive ale
activității fizice și sportului cu privire la, stima de sine, anxietate, depresie, presiune și
stres, încrederea de sine, energie, starea de spirit, eficiență și bunăstare. Sportul și
activitatea fizică contribuie la socializarea oamenilor și în special a tinerilor, în condițiile în
care există un control bun (Mitra Gh., Mogoş A., 1977, pp. 45-47).
Se spune că socializarea în sport poate fi promovată numai atunci când sunt puse în
evidență calitățile morale, atitudinile și abilitățile, iar regulile asimilate în activități fizice
pot fi transferate către orice altă sferă socială și pot fi adaptate la specificul oricărei alte
instituții sociale. Sportul și educația fizică promovează respectul pentru valorile morale,
spiritul olimpic și valorile de bază ale vieții în comunitate, integrarea în grup și abilitățile
de socializare și de comunicare” (Radu, Ioan, coord., 1983, pp. 40-41).
Epuran, citând pe Vlăsceanu prezintă două moduri de socializare, unul realizat
numai prin practicarea exercițiilor fizice individuale și unul în grup. Primul este definit ca
„procesul psiho-social de transmitere - asimilare a atitudinilor, valorilor, percepțiilor și
modelelor de comportament specifice unui grup sau unei comunități, pentru formarea,
adaptarea și integrarea socială a unei personae”. Al doilea sens se referă la „extinderea
numărului de agenți individuali care controlează sau participă direct la dezvoltarea unui
sistem, subsistem sau sector de activitate” (Epuran, 1988, pp. 221-22).
Rusu afirmă că „privit ca o instituție socială, sportul are propria bază sociologică în
societate, prin aceea că acesta are regulamente, legi specifice, modalități de sancționare,
stabilește relații (sociale și culturale) și sisteme de comunicații, identifică seturi de roluri și
statusuri, ideologia lor și principiile” sau mai bine zis pentru societatea zilelor noastre
(modernă), sportul capătă alte conotații, el devinenind tot mai important, în sensul că
acesta este practicat de un număr tot mai mare de persoane din cadrul școlii sau ca

3
petrecere a timpului liber, este urmat cu mare interes (fie direct, fie indirect, ca spectator
sau mass-media), iar pentru cei mai mulți a devenit o profesie (Rusu, 2000, pp. 27-30).
Un rezumat al celor mai importante opinii ale specialiștilor în cauză despre
problemele de socializare și de integrare socială prin sport se realizează prin Stănescu
(2000) în „Educația fizică și sportul - factori pentru procesul de socializare” (Stănescu,
2000, pp. 32-36):
„Activitățile motorii de mare complexitate, prin structura și funcționalitatea lor,
educația fizică și sportul dezvăluie în mod constant noi înțelesuri cu implicații pentru
dezvoltarea umană și a societății în general. Printre preocupările constante ale specialiștilor
în domeniu sunt cele legate de educația fizică și sport și contribuția acestora la procesul de
socializare și integrare social” (Stănescu, 2000, pp. 32-36).

Motivația alegerii temei

Pornind de la importanța dezvoltării calităților motrice pe parcursul anilor de școală

prin lucrarea de față am încecat să prezint două aspecte:
- pe de o parte prin interpretarea rezultatelor obținute la probele și normele de
control(conform S.N.E.), și nu numai, să demonstrăm eficiența exercițiilor utilizate
în dezvoltarea acestor calități.
- pe de altă parte pornind de la particularitățile de vârstă și preocupările
extrașcolare ale copiilor în ceea ce privește practicarea mișcării în mod organizat,
efectuând un studiu comparativ între rezultatele obținute, să demonstrăm faptul
că există sau nu deosebiriri esențiale privind indicii de manifestare ai acestor
calități.

Cunoașterea acestor diferențe de către profesorul de educație fizică ar determina o

selecție mai eficientă a mijloacelor ce vizează dezvoltarea calităților motrice și în același
timp o activitate cu preponderență orientată spre grupele musculare mai slab dezvoltate sau
indici de viteză sau de rezistență mai scăzuți.
Am ales această temă datorită importanței calităților motrice la această vîrstă(etapa
pubertară-13/14 ani) dar și datorită faptului că sunt profesor la o școală la care aria de
selecție a elevilor de gimnaziu este mare, vrând să cunosc în același timp și nivelul de

4
dezvoltare a calitățillor motrice a elevilor care practică diferite ramuri sportive sau care
fac ,,mișcare” numai la lecțiile de educație fizică.

Cuvinte cheie

Capitolul 1. Fundamentarea teoretică a lucrării

1.1. Obiectivele ciclurilor curriculare care intersectează structura formală
din cadrul învățământului gimnazial

În literature de specialitate dezvoltarea calităților mortice are o importanță și o

atenție aparte pentru că, spun specialiști, calitățile mortice sunt strâns legate de formarea
deprinderilor și gesturilor mortice. ,,Calitățile mortice nu se pot separa de deprinderile
mortice deoarece în afara acestora calitățile nu se pot manifesta și deci nici
perfecționa.”1Tot în literatura de specialitate se acordă o importanță mare definirii calității
motrice, formelor ei de manifestare, substratului ei psihologic și biologic, cât și metodelor
ei de dezvoltare în raport cu sexul (particularități de dezvoltare) și cu vârsta.
În aceiași idee pentru subiecții aflați în creștere, în organizarea activității este necesar
să se aibă în vedere caracteristicile psihologice și fiziologice specific fiecărei vârste, acest
lucru fiind benefic nu numai pentru stabilirea programului de desfășurare a activității din
punct de vedere tehnic, care trebuie să fie eficient și echilibrat, dar să și întărească evoluția
psihică și psihologică a elevului.
Obiectivele educației fizice școlare sunt realizabile și posibile numai dacă se
urmărește în mod sistematic, lecție de lecție, semestrial, anual, și pe durata unui întreg
ciclu de școlarizare a elevilor, abordarea unor finalități de importanță majoră pentru
educarea și însușirea acestora, cum fi:
 Dezvoltarea calităților mortice;
 Însușirea unui sistem de cunoștințe, priceperi și deprinderi
mortice ,,împrumutate” din curriculum școlar;
 Dezvoltarea personalității și pregătirea multilaterală a elevului, prin valorificarea
influențelor exercițiilor fizice aduse în sprijinul realizării obiectivului primordial al
învățământului;

1
Albu V.(1999) – Teoria educației fizice și sportului, Editura EX PONTO, Constanța ,p.
142

5
 În ceea ce privește activitățile de educație fizică și sport în toate ciclurile de
învățământ, conținutul instruirii privind dezvoltarea calităților mortice este reflectată și în
literatura de specialitate fiind bogat reprezentată și necesară în sensul aprofundării
activității din acest domeniu. „Literatura de specialitate oferă posibilitatea unor variate şi
eficiente metode de dezvoltare a activităţilor motrice evidenţiind obiectivitatea procesului
respectiv printr-o ordonare a celor mai eficiente mijloace şi forme de organizare a
activităţii, ceea ce asigură un randament sporit în îndeplinirea obiectivelor propuse.”2
Alt aspect important vizează „gama mijloacelor recomandate pentru dezvoltarea
calităţilor motrice, cuprinzând o mare varietate de exerciţii din care se pot selecta pe cele
mai eficiente creând astfel posibilitatea executării lor în condiţiile variate de înzestrare
materială a şcolii şi de organizare a activităţilor, dar şi în raport cu cerinţele de vârstă şi
sexul elevilor, perfecţionarea profesională de educaţie fizică în direcţia realizării cotei
superioare a unui obiectiv didactic deosebit de important cum este şi pregătirea fizică
generală a elevilor.”3

1.2. Calitățile motrice și importanța lor în lecția de educație fizică școlară

„Într-un amplu spațiu sunt prezente principalele caracteristici ale calităților motrice,
precum și a sistemelor de acționare pentru obținerea lor ținându-se cont de specificul
activității școlare de educație fizică și sport raportate la nivelul de pregătire al elevilor din
diferite clase, la volumul activității ce se poate realiza în diferite etape de școlarizare și la
condiții materiale.”4 ,,Prezentând argumente convingătoare ce pledeză pentru intensificarea
activităţii în direcția calităților motrice în atletism, sunt prezentate principalele modalități
de acționare, subliniind faptul că dezvoltarea calităților motrice trebuie realizate pe căi și
mijloace specifice.”5
Un criteriu foarte important sesizat de Cârstea G. în lucrarea sa este criteriuleficienței
și succesiunii logice care abordează clitățile motrice din punct de vedere teoretico-metodic.
,,Acest aspect a calităților motrice, cu contribuții în ceea ce privește factorii care le
2
Cârste, G., (1990)- Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura A.N.E.F.S,
București, p. 31.
3
Mitra, G. și Mogos, A. (1972)- Dezvoltarea calităților motrice, Editura Sport-Turism,
București, pag 11-13.
4
Dragnea, A, Mate, S. (2002)- Teoria sportului, Editura FEST, București, pag .65
5
Ardelean, T.(1992)- Particularitățile calităților motrice în atletism, Editura
I.E.F.S,București, pag 23-25.

6
condiționează, precum și delimitările în raportul psihic-uman-motricitate se regăsește și în
literatura de specialitate al psihologilor sportivi.”6
În ceea ce privește multilateralitatea problemei de fond ce implică această temă (a
calităților motrice) propusă pentru cercetare am consultat diferite materiale bibliografice de
unde am preluat o serie de idei și metode referitoare la conținutul educației fizice din
gimnaziu. ,, Acest aspect a calităților motrice cu contribuții în ceea ce privește factorii care
le condiționează, precum și delimitările în raportul psihic-uman-motricitate se regăsește și
în literatura de specialitate al psihologilor sportivi.”7
După învățământul primar urmează învățământul gimnazial , alcătuit din clasele a V-
a până la a VIII-a, aceasa la rândul său fiind împărțit în două: ciclul de dezvoltare(până în
clasa a VI -a) și ciclul de observare și orientare(clasa a VII-a și aVIII-a).
Vârsta cicului gimnazial este cuprinsă între 10/11 -14/15 ani și presupune
transformări morfo-funcționale, psihice și motrice profunde fiind și perioada care își pune
amprenta pe începerea procesului de maturizare. Acest proces atrage după sine, cum am
mai spus, modificări care mai târziu vor avea un rol deosbit în dezvoltarea personalității
elevului și care marchează începerea procesului de maturizare.
Acum asistăm la un fenomen de accelerare a dezvoltării fizice și psihice a tinerilor,
fenomen ce ne obligă pe toți să fim mai atenți și mai implicați în dezvoltarea corectă și
normală a individului la această vârstă.
Datorită efortului intelectual mare pe care îl implică această vârstă trebuie avut în
vedere un echilibru rațional cu necesitatea de mișcareși recreere care poate fi realizat
printr-o cultură fizică corectă, susținută științific, în concordanță cu cerințele nivelului
școlar căruia i se adresează.
Educația fizică, ca obiect de învățământ, beneficiază în țara noastră de o tradiție și o
experiență vastă, îmbunătățită și perfecționată încontinuu, în ceia ce privește conținutul, în
funcție de specificul etapelor de dezvoltare a societății românești.
Acest lucru a determinat și ponderea importantă în planurile de învățământ a
educației fizice prin procesul de instruire și educare a tinerei generații. .,, Prin influenţele
pe care le exercită asupra copilului, educaţia fizică devine un mijloc de formare a

6
Cârste, G. (1997)- Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AEFS,
București.
7
Cârste, G. (1997)- Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AEFS,
București.

7
trăsăturilor pozitive ale personalităţii omului de tip nou, se dezvoltă curajul, spiritul
colectiv, sentimentul de prietenie şi colegialitate, de întrajutorare şi iniţiativă în activitate.”8
În jocurile sportive dar și în întrecerile sportive, în modul general, elevii fac eforturi
mari de voință pentru obținerea unor rezultate cât mai bune. Astfel prin întrecere li se
întărește voința, li se mărește capacitatea de efort , se dezvoltă spiritul de disciplină prin
respectarea normelor și regulilor de joc.
Educația fizică este prezentă în planurile de învățământ ca obiect de sine stătător,
care are obiective proprii ce decurg din funcțiile specifice societății contemporane dar
colaborînd la realizarea scopului comun și anume educarea tinerei generații.
Rolul atribuit lecției de educație fizică este bine precizat azi în contextul educației
generale, schimbându-seastfel rolurile dintre sarcinile și obiectivele activităților corporale
integrate în acele mijloace eficiente de influențare a formării personalității umane.
„Importanța educației fizice în procesul general de pregătire și formare a elevilor este
relevată și de faptul că ea prezintă singurul obiect al planului de învățământ caruia îi
revine, în principal, rolul de a acționa în domeniul dezvoltării și pregătirii fizice, de a
stabili și realiza un echilibru corespunzător între efortul intelectual și cel fizic, element de
mare importanță în creșterea normală a tineretului.”9
Sunt cunoscute influențele pozitive pe care le au practicarea exercițiilor fizice și
sportul încă de la cele mai mici vârste, copilul având ocazia să combine diverse situații pe
care cu greu le-ar fi putut face în alt context. „Cunoașterea propriului corp este
indispensabilă pentru ca elevii să poată acționa și cerceta pentru a cunoaște ceea ce este în
jurul lor. Toate acestea sunt elemente importante în dezvoltarea psihologică și afectivă.”10
În cadrul studierii educației fizice și sportului se urmărește „dezvoltarea armonioasă
a organismului, îmbunătățirea stării de sănătate, creșterea indicilor morfo-funcționali,
înarmarea cu cunoștinte, priceperi și deprinderi motrice cât mai variate, la formarea
caracterului și profilului moral al elevului exprimate prin voință, curaj, spirit compativ,
stapânire de sine, punctualitate, respectul adversarului.” 11 Elevii care știu să îmbine
eforturile intelectuale cu cele fizice au un nivel dezvoltat al indicilor funcționali precum și
o capacitate sporită de muncă. ,,Copilul de azi trebuie pregătit pentru o societate dinamică,
8
Epuran, M. (1976)- Psihologia educației fizice, Editura Sport-Turism, București, pag.
320.
9
Mitra, G. si Mogos, A.(1972)- Metodica predării educației fizice, Editura Stadion,
București, pag. 11-13.
10
Epuran, M. (1968)- Psihologia sportului, Editura C.N.E.F.S, București, pag. 278.
11
Scarlat, E.,(1993) – Educația fizică a copiilor de vârsta școlară, Editura Pentru Tineret
și Sport, București, pag. 74.

8
în continuă evoluție, societatea care cere o anumită configurație fizică, intelectuală,
morală, civilă, un anumit profil care să îmbine în mod armonios, laturile personalității sale:
un individ sănătos, armonios, dezvoltat fizic, cu o înaltă calificare, un om cu gândire
creativă, rapidă, cu spirit de inițiativă, cu capacitate de a selecta, sistematiza și reorganiza
informațiile, de a alege cele mai bune soluți și de a decide rapid aplicarea lor în practică.”12
„Reforma sistemului de învățământ din România a generat și la nivelul disciplinei
„Educație Fizică și Sport” schimbări importante în plan conceptual, metodologic și
organizatoric, cu finalități și obiective proprii.”13
Aceste obiective se pot realizanumai dacă există o legătură strânsă, un tot unitar între
cei trei factori primordiali în realizarea educației. ,, În cariera didactică pentru obținerea
performanței (reușitei), este necesară acordarea unei atenții sporite următorilor factori:
a) Profesorul -care prin personalitatea sa, prin aptitudinea pedagogică și prin
formarea și realizarea obiectivelor educaționale este factorul principal al
performanței școlare;
b) Elevul -care prin întreaga sa personalitate, prin toate componentele vieții
biopshice este prin sine însușifactor al performanței;
c) Societatea –prin standardele impuse, prin cerințe, prin oferte și prin
condițiile create învățământului devine un factor al performanței școlare;” 14
La absolvirea ciclului gimnazial, educația fizică urmărește următoarele finalități
principale:
1. Menținerea stării optime de sănătate și creșterea capacități de adaptare la factorii de
mediu: De-a lungul celor 4 ani de școlarizare, elevul trebuie să afle de la învățătorul sau și
să acționeze sub îndrumarea acestuia la acumulare de cunoștințe, la formarea de deprinderi
și obișnuințe referitoare la:
- semne obiective și subiective ale stării de sănătate;
- reguli de igienă personală;
- cauze care pot genera accidente;
2. Influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului: învățarea elevilor să-și
determine pulsul și frecvența respirației, să realizeze constant momentul de educație fizică

12
Dragnea, A.,(1999) – Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică,
București, pag. 38.
13
http://curriculum2009.edu.ro/CiclulGimnazial/ Educație fizică și sport,
14
Marcu, V.și Filimon Letiția, (2010)-Psihopedagogie pentru formarea profesorilor-Ediția
a III-a –revizuită și adăugită, Editura Universității Oradea, Oradea, p.409

9
pe parcursul programului școlii, să recomande permanent menținerea poziției corecte,
împreună cu părinții să urmărească un regim corect de alimentație. 
3. Dezvoltarea calităților motrice de bază: viteza, îndemanarea, rezistența, forța.
4 Consolidarea deprinderilor motrice de bază, care sunt solicitate frecvent în acțiuni
curente (locomoție, profesie, gospodărie): mers, alergare, sărituri, aruncare, prindere.
5. Consolidarea deprinderilor motrice aplicativ-utilitare: echilibru, târâre, cățărare,
coborâre, escaladare, tracțiune, împingere, transport de obiecte.
6. Formarea deprinderilor sportive elementare: Sunt deprinderi cu structuri simple care
aparțin unor probe și ramuri de sport accesibile elevilor din învățământul gimnazial. Ele au
menirea de a-i învăța pe copii în practicarea unor sporturi: atletism, gimnastică acrobatică,
minijocuri sportive.
7. Practicarea independentă a exercițiilor fizice și a diferitelor sporturi.
8. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă și de întrecere.15
La această vârstă interesul copiilor pentu mișcare este foarte mare pentru că dorința
copiilor se bszează pe cauze de ordin fiziologic, de aceea orice diminuare sau stopare a
activităților motrice are urmări asupra funcțiilor vitale ale organismului.

1.3. Forța – definiție, forme de manifestare, factori de condiționare

Forţa reprezintă capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă folosind efortul

muscular. Creşterea forţei se realizează prin producerea unor modificări calitative atât în
structura muşchilor cât şi în activitatea centrilor nervoşi care coordonează travaliul
acestora.
În mod curent doar circa 10-20 % din masa musculară, participă la activitatea obişnuită,
restul se menţine în repaus urmând să intre în acţiune după ce partea utilizată va obosi.
Masa musculară trebuie să fie însoţită şi de o bună viteză de angrenare în lucru.
Această capacitate de a angrena o cantitate de forţă într-un anumit timp, extrem de scurt,
este numită detentă musculară.
Majoritatea specialisștilor care s-au ocupat de aspectele metodice privind forța
organismului uman fac referiri exprese la contracția musculară pe care o implicăorice efort,
execuția fiecarui act motric.
http://curriculum2009.edu.ro/CiclulGimnazial/ Educație fizică și sport,
15

10
 Definițiile specialiștilor (Demeter A, V. M. Zatiorski, D. Harre, I. Siclovan, Gh.
Mitra, Al. Mogos) nu diferă intre ele, decât prin terminologia utilizată. În esentă, forta
organismului uman (si nu cea care constituie o caracteristică de ordin mecanic a mișcării
oricarui corp)  constă in capacitatea de a realiza eforturi de invingere, menținere sau cedare
in raport cu o rezistență externă sau internă, prin contracția uneia sau a mai multor grupe
musculare.

Forța este o calitate motrică extrem de complexă și, ca atare, destul de greu de
definit. Încercari in acest sens au fost numeroase si mai sunt incă de actualitate. Vom
prezenta in continuare unele din cele mai semnificative definiții:

„Capacitatea organismului de a se opune oboselii în cadrul unor eforturi de lungă

durată16”.

-      Zimkin, N.V. (1964): Forța este capacitatea țesutului muscular dezvoltată în urma unei
încordări, sub acțiunea excitanților externi sau interni.

-      Zatiorski, V.M. (1965): Forța este capacitatea omului de a învinge o rezistență externă
sau de a acționa împotriva unui efort muscular.

-      Fox-Mathews (1973): Forța este tensiunea pe care un mușchi o poate opune unei
rezistențe externe într-un singur efort maxim.

-      Mitra, Gh.; Mogos, A. (1977): Forța este posibilitatea organismului de a ridica, de a

transporta, de a împinge, de a trage unele greutăți pe baza contracției musculare.

-      Demeter, A. (1981): Forța este capacitatea sistemului neuromuscular de a învinge o

rezistență prin contracții musculare.

-      Baroga, L.; Nicu, A. (1993): Forța este capacitatea omului (biologică și psihică) de a
învinge o rezistență exterioară măsurată în kg, cu ajutorul halterelor și dinamometriei.

-      Preda, L. (1999): Forța este capacitatea omului de a produce prin intermediul

aparatului muscular, pe baza contracțiilor musculare, anumite valori de forță mecanică, în
scopul schimbării stării de mișcare sau repaus a propriului corp sau a altor corpuri externe
care, prin greutatea lor, opun o rezistență.

16
Harre citat în WEJNECK,J. (2001) – L’allenamento ottimale, Calzetti Mariucci editori,
Perugia, pag.207

11
-      Sabău, I. (1996): Forța este capacitatea organismului uman sau a unei parți (segment,
segmente) a acestuia de a învinge o rezistență externă sau de a acționa împotriva ei prin
efort fizic (predominant muscular) și psihic.

Tot Sabău, definește forța ca insușire (capacitate) a organismului uman sau a unei
părți a acestuia, evidențiată prin încordare fizică și psihică față de o rezistență externă care
poate fi învinsă sau nu.

În general, forța este calitatea motrică principală atât pentru sportivi cât și pentru
oamenii obișnuiți. Fără forță nu putem acționa asupra altor obiecte, nu ne putem deplasa,
ba mai mult nici chiar sta. În practică și mai ales în teorie, calitațile motrice se enumeră
începand cu viteza, apoi rezistența și forța. Normal ar fi, având în vedere criteriul
importanței, să se înceapă cu forța.

1.4. Metode de dezvoltare a aptitudinii psihomotrice forța

Prin analiza mai multor surse bibliografice de specialitate rezultă că factorii, care
condiţionează dezvoltarea forței, sunt:
- capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi
inhibiţia)

- capacitatea de reglare a S.N.C. asupra funcţiilor vegetative ale organismului

- numărul de fibre musculare angajate în efort şi suprafaţa secţiunii fiziologice a

acestora;

- calitatea proceselor metabolice şi a substanţelor energetice existente în muşchi

(adică, compoziţia biochimică a acestora);

- durata contracţiei musculare; specialiştii consideră, pe bază de cercetări

experimentale, că în cazul contracţiilor musculare de aproximativ15-20 secunde
se obţin rezultate mult mai bune ca atunci când contracţiile musculare durează
doar 3-5 secunde;

- starea de funcţionare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor şi

articulaţiilor;

12
 - valoarea unghiulară a segmentelor corporale implicate în efort (se apreciază, de
exemplu, că ridicarea picioarelor – întinse – din culcat dorsal este mult mai
eficientă pentru dezvoltarea forţei – dacă se face până la 45 grade, nu până la 90
grade;

- vârsta subiecţilor (forţa se dezvoltă/educă) mai bine imediat după perioada

pubertară;

- sexul subiecţilor ( la fete, forţa se dezvoltă/educă doar cu o eficienţă de

aproximativ 75% faţă de băieţi);

- nivelul celorlalte calităţilor motrice de bază, mai ales viteza şi rezistenţa;

- unii factori psihici: motivaţia, stările emoţionale, concentrarea atenţiei, voinţa (în
cazul forţei în regim de rezistenţă, în special)etc.

- ritmuri diurne: maximum de forţă – a rezultat în urma cercetărilor ştiinţifice – se

poate obţine pe la orele 9:00-10:00 şi 18:00-19:00 iar maximum de forţă se
obţine la orele 4:00-5:00 dimineaţa.

1.5. Particularitățile elevilor la nivelul ciclului gimnazial

Forţa se manifestă sub mai multe aspecte. Câteva clasificări ale formelor de
manifestare specifice calităţii motrice- forţă – nu pot fi evitate, şi anume:
a)După „ participarea grupelor musculare” în efort se desprind:
~forţa generală, care se manifestă atunci când la efortul de ” învingere a
rezistenţei” participă principalele grupe musculare ale organismului uman.
~forţa specifică, care se manifestă atunci când la efortul de „ învingere a
rezistenţei” participă doar una sau câteva grupe musculare a organismului uman
(mai ales în cadrul probelor şi ramurilor sportive).
b)După „ caracterul contracţiei musculare” avem:
~forţă statică, când- prin contracţie- nu se modifică dimensiunile fibrelor
musculare angajate în efectuarea actelor sau acţiunilor motrice; un tip special de
forţă statică este cea „izometrică” care se manifestă atunci când rezistenţa de

13
 învins este mai mare decât capacitatea de forţă maximă a musculaturii
executantului.
~forţă dinamică, numită corect şi izotonică, care se manifestă prin modificarea
dimensiunilor fibrelor musculare angajate în efortul fizic respectiv; dacă fibrele
musculare se scurtează, pe baza intrării în acţiune a muşchilor agonişti (motorii),
forţa dinamică este de tip învingere regim miometric; uneori, în acelaşi regim
miometric fibrele musculare se alungesc. Dacă fibrele se alungesc prin intrarea
în acţiune a muşchilor antagonişti (frenatori) atunci forţa dinamică este de tip
cedare (regim pliometric); în contracţiile dinamice se modifică elementele
contractile ale muşchilor, iar cele elastice nu-şi modifică dimensiunile.
~forţa mixtă (combinată sau auxotonică), când pentru învingerea „ rezistenţei” se
produc atât contracţii statice cât şi dinamice, alternând în funcţia de natura
actelor şi acţiunilor motrice.
c) După criteriul „capacitate de efort” în relaţie cu puterea individuală umană, avem:
~forţă maximă sau absolută, care poate fi statică şi –mai ales –dinamică. Cea
statică este de tip izometric. Cea dinamică se manifestă printr-o contracţie
musculară maximă voluntară şi este dependentă şi de greutate corporală; forţa
maximă creşte- de regulă odată cu mărirea greutăţii corporale; specialiştii –
autorii Gh. Mitra şi A. Mogoş, citându-l pe V.M. Zaţiorski, îi zic „forţă propriu-
zisă” ;
~forţa relativă, care exprimă raportul dintre forţa absolută şi greutatea corporală,
adică valoarea forţei pe kilogram – corp; acest tip de forţă, de regulă, scade
odată cu mărirea greutăţii corporale; este mai bună, deci are indici valorici
optimi la subiecţii cu greutate corporală mică, cu condiţia ca aceştia să aibă şi o
pregătire motrică corespunzătoare.
d)După criteriul „modul de combinare cu celelalte calităţi motrice de bază” avem:
~forţă în regim de viteză, numită de foarte mulţi specialişti drept „forţă explozivă”.
Ea diferă în funcţie de segmentul sau segmentele corpului şi este influenţată de
forţa maximă.
~forţă în regim de îndemânare
~forţă în regim de rezistenţă

Particularități metodice ale dezvoltării forței

14
 - efectuarea exerciţiilor de forţă presupune în prealabil pregătirea aparatului
locomotor;

- exerciţiile de forţă vor fi alternate cu acţiuni care să dezvolte supleţea,

îndemânarea şi viteza;

- pentru dezvoltarea forţei se vor selecţiona acele exerciţii care pot fi executate
corect de către elev;

- stabilirea grupelor musculare cărora dorim să ne adresăm trebuie să fie în

conformitate cu ideea dezvoltării forţei generale a organismului;

- creşterea încărcăturilor se va face progresiv şi va fi în raport cu vârsta şi gradul de

pregătire al elevilor, cele mai bune rezultate se obţin cu o încărcătură de 2/3 din
posibilităţile maxime;

- exerciţiile de forţă vor fi urmate de pauze care să permită refacerea capacităţii de

efort a organismului;

- în şcoala generală, având în vedere creşterea accentuată în înălţime (coloana

vertebrală neosificată complet), să nu se utilizeze exerciţii cu presiune de sus în
jos;

- forţa este o calitate perfectibilă dacă se asigură continuitatea exerciţiilor;

- nu se recomandă în şcoala generală exerciţii de contracţie izometrică;

- se va pune accent pe dezvoltarea forţei explozive precum şi a muşchilor extensori

slab dezvoltaţi la această vârstă.

Metode de dezvoltare a forţei

În dezvoltarea forţei, trebuie stabilit întăi ce fel de forță vrem să dezvoltăm pentru
apoi alege metoda cea mai potrivită. În tabel care urmează sunt prezentate zonele de lucru
general acceptate de câtre specialiști în domeniul:

15
Tabelul nr. 1 Procentajul încarcăturii după tipuri de forță17

%
Tipul de
încarcătur
forță
ii
Maximal
85-120
ă
Musculați
60-80
e
Putere
50-70
F*v
Putere
30-50
f*V
Forța-
30
viteză
Forța-
<25
rezistență

Principalele metode de dezvoltare / educare a forţei sunt:

a)Procedeul ridicării de greutăţi sau metoda halterofilului (I. Benga)
Este specific dezvoltării maxime a forţei şi se realizează cu bara de haltere cu discuri
marcate. În educaţie fizică se foloseşte, mai des, ca mod de îndeplinire a acestui procedeu,
propriul corp al subiecţilor.
Acest procedeu are patru variante metodice:
a.1. Creşterea continuă a încărcăturii. Această creştere este raportată la posibilităţile
maxime pentru exerciţiul respectiv (acest lucru este valabil şi pentru celelalte variante).
Dacă într-o lecţie se vrea să se facă mai multe repetări, atunci rata de creştere va fi
mai mică; ca exemplu 5% (60%-- 65% --70%—75%etc.) .În schimb, dacă se vrea mai
puţine repetări rata de creştere a încărcăturii va fi mai mare şi anume10% (60%--70%--
80% etc.). Rata de creştere, a încărcăturii, este aleasă de profesorul de educaţie fizică şi
poate fi de 3%, 6%, 8%, 15%, etc.

Marinău, M. – Dezvoltarea calităților motrice, Note de curs 2011, Universitate din

17

Oradea, Oradea, pag.15.

16
 a.2. Creşterea şi descreşterea continuă a încărcăturii. La această variantă metodică
rata de creştere şi de descreştere este aceeaşi:
- rata de creştere şi descreştere este ca şi la varianta
anterioară dar scade numărul repetărilor în lecţie ( 60%--70%--80%--70%--60% etc.)
- creşte numărul repetărilor dar se lucrează cu valori
procentuale mai mici (60%--63%--66%--69%--72%--75%--72%--69%--66%--63%--
60% ,etc.)
a.3. Varianta metodică în trepte :Pentru realizarea acestei variante este nevoie de
două repetări cu aceeaşi încărcătură (60%--60%--70%--70%--80% etc.)sau trei repetări cu
aceeaşi încărcătură (60%--60%--60%--70%--70%--70%--80%--80%--80% etc.).
a.4. Varianta metodică în val. Această variantă se bazează pe o creştere şi o
descreştere a încărcăturii de la repetare la repetare iar regula principală este aceea că, rata
de creştere este mai mare ca rata de descreştere pentru a se realiza „valul”.
Dacă dorim ca valul să fie „mic”, atunci rata de creştere va fi mult mai mare ca rata
de descreştere—3% (60%--70%--67%--77%--74%--84% etc.).
În schimb, dacă dorim ca „valul” să fie „mare” atunci rata de descreştere va fi puţin
mai mică ca rata de creştere –8% (60%--70%--62%--72%--64%--74% etc.).
George Cârstea spunea că: „ nu întotdeauna … rata de descreştere trebuie să fie
valoric la jumătate din rata de creştere, -- deşi—în acest caz – apare un „ val” de valoare
medie.” (60%--70%--65%--75%--70%--80% etc.).
De menţionat este faptul că, cele patru variante metodice ale acestui procedeu, nu se
folosesc toate într-o singură lecţie ci doar unul singur, repetat de mai multe ori cu
încărcăturile specifice fiecărei variante.
b)Procedeul în circuit. A fost creat de Morgan şi Adamson pentru dezvoltarea /
educarea forţei principalelor grupe musculare ale organismului uman. Ca procedeu
metodic, de dezvoltare / educare a forţei – circuitul se plasează în structura lecţiei spre
finalul acesteia ca ultimă abordare tematică sau înaintea verigii de „ revenire a
organismului după efort”.
Exerciţiile din „circuit” se pot face, atât frontal – adică efectuează toţi în aceeaşi
ordine, fie pe grupe – adică grupele se vor schimba între ele în sensul acelor de ceasornic
după un timp stabilit de profesor.
Există patru condiţii principale care trebuie respectate în realizarea exerciţiilor care
sunt incluse într-un „circuit” şi anume:
- să fie simple

17
 - să fie cunoscute de subiecţi
- să fie cunoscute posibilităţile maxime ale subiecţilor în scopul realizării exerciţiilor
respective
- să fie dispuse, în aşa fel încât să nu se angajeze în efort, succesiv, musculatura
aceluiaşi segment corporal.
După numărul exerciţiilor care se efectuează „circuitele” pot fi:
- „circuite” scurte, formate din 4-6 exerciţii
- „circuite” medii, formate din 8-9 exerciţii
- „circuite” lungi, formate din 10-12 exerciţii.
În educaţia fizică şcolară se folosesc, de regulă, numai „circuitele” scurte şi foarte rar
sau deloc „circuitele” lungi.
Timpul de lucru, în mod normal este mai mic decât cel de pauză (20 secunde lucru şi
30 secunde pauză; 30 secunde lucru şi 45 secunde pauză etc.), sau foarte rar, în educaţie
fizică, se poate ajunge la o egalitate între timpul de lucru şi timpul de pauză (15 secunde
lucru şi 15 secunde pauză; 20 secunde lucru şi 20 secunde pauză etc.)
c) Procedeu izometric. Acest procedeu metodic se foloseşte de regulă la băieţi, după
vârsta de 14 –15 ani pentru dezvoltarea masei musculare. Constă din „învingerea” unei
rezistenţe „imobile”, adică imposibil de învins, de deplasat, de mişcat (bară fixă, un perete
sau un zid, o halteră imposibil de mişcat sau de ridicat, etc.). De fapt, este o contracţie
izometrică a muşchiului, iar pentru a fi eficientă trebuie să dureze 9 – 12 secunde. Pauza
maximă între 2 contracţii izometrice este de 90 – 120 secunde şi trebuie să fie numai activă
(se fac mişcări de tip relaxare sau mişcări de tip dinamic, care să angajeze grupele
musculare respective).
Există un tip de contracţie izometrică funcţională, care se realizează tot prin
învingerea unei rezistenţe „imobile”, dar printr-un act motric sau acţiune motrică care se
aseamănă cu unele faze din execuţia procedeelor tehnice specifice unor ramuri sportive.
d)Procedeul Power – Trening. Este folositpentru dezvoltarea forţei explozive.
Se acţionează prin trei grupe de exerciţii:
- exerciţii cu haltere
- exerciţii cu mingea umplută (medicinală)
- exerciţii acrobatice
Acest procedeu nu î-şi găseşte – în mod evident – aplicabilitatea în educaţia fizică
şcolară – şi de aceea nu insistăm asupra lui, dar Gheorghe Cârstea redă următoarea variantă
a acestui procedeu metodic, care ar putea fi folosit şi în educaţie fizică („… efectuarea într-

18
 o activitate (lecţie) a unui exerciţiu din cele trei grupe. În activitatea următoare se execută
alt exerciţiu specific fiecărei grupe din cele trei ş.a.m.d….. un program format din 12
exerciţii nu se rezolvă într-o singură lecţie ci în patru”). De menţionat că se va face patru
exerciţii din fiecare grupă.
e)Procedeul contracţiilor musculare izotonice intense şi rapide. Ca şi procedeul
metodic anterior, este folosit pentru dezvoltarea / educarea forţei explozive, adică a forţei
în regim de viteză. Exerciţiile se fac cu amplitudine maximă şi într-o manieră cât mai
aproape şi chiar identică cu structura unor deprinderi sau priceperi motrice.
f)Procedeul metodic al eforturilor repetate până la refuz. Pentru realizarea acestui
procedeu, încărcătura efortului fizic este de 35 – 40% (din posibilităţile maxime) pentru
începători şi de 55 – 60% pentru avansaţi. Acest procedeu este foarte eficace pentru că nu
produce accidente asupra organismului subiecţilor şi eficienţa lui este vizibilă doar la
ultimele exerciţii, după instalarea oboselii reale.
. Metode și tehnici de evaluare a forței
Calitatea motrică - forţă –se evaluează de două ori pe an ,prin cupluri de câte două
probe vizând segmente diferite ,conform opţiunilor elevilor. Pentru fiecare cuplu de probe
se înscrie în catalog câte o notă, provenită din media notelor obţinute la cele două probe
care au alcătuit cuplul.

Tabel nr. 2 Sistemul de evaluare pentru învăţământul gimnazial (forţă)

Baremul minimal pentru nota 5

Capacităţi/
Calitate Instrumente de evaluare
competenţe Cls aV-a Cls a VI-a Cls a VII-a Cls a VIII-a
motrică (probe opţionale)
evaluate
B F B F B F B F

Flotări
4 2 5 3 6 4 7 5
Musculatura Tracţiuni din atârnat
1 - 2 - 3 - 4 -
braţelor
Tracţiuni pe banca de
- 1 - 1 - 2 - 2
gimnastică

Musculatura Ridic. trunch. din culcat15 14 16 15 17 16 18 17

abdominală dorsal, 30”

Ridic. pic. din culcat

3 2 4 3 5 4 6 5
dorsal,30”
FORŢĂ

19
 Ridic. trunch. din culcat

Musculatura facial, 30” 161 15 17 16 18 17 19 18

spatelui Ridic. bazinului din aşezat,

30”
10 8 11 9 12 10 13 11

Săritura în lungime de pe
135
Musculatura loc (cm.) 150 130 155 160 140 165 145

picioarelor Sărituera peste banca de

6
gimnastică, 30”
6 4 8 10 8 10 8

La clasele care au în schema orară o oră pe săptămână se evaluează un singur cuplu de

probe.

Dacă vorbim de importanța forței în sport, dezvoltarea forței poate produce beneficii,
cum ar fi:

-din punct de vedere strict al sportului practicat, dezvoltarea musculaturii necesare

pentru executarea gesturilor motrice (şut la portă, atac la fileu, aruncare la coş, aruncarea la
poartă) produce o îmbunătăţire a performanţelor individuale (însoţite de antrenarea tehnicii
de execuţie);

-creează o bază necesară pentru a tolera volumul şi intensitatea antrenementului;

-ca şi antrenament integrativ, dezvoltând acei muşchi puţin solicitaţi în timpul

desfăşurării competiţiei;

-evitarea dezvoltării unilaterale a musculaturii.

Privind un caracter mai general, dezvoltarea forţei mai contribuie la:

- prevenirea traumelor, prin dezvoltarea musculaturii , protejând aparatul locomotor;

- prevenirea defecţiunii posturale.

20
1. BIBLIOGRAFIE
 Adrian D., Aura Bota (1999) – Teoria activităților motrice, Editura Didactică și
Pedagogică, București
 Albu V.(1999) – Teoria educației fizice și sportului, Editura EX PONTO, Constanța
 Ardelean, T. (1990) - Particularitatiledezvoltarii calitatilor motrice în atletism,
București: IEFS
 Billat, V. (2002) – Fiziologia y metodologia del antrenamiento – De la teorie la
pratica, Editorial Paidotribo
 Blaga, E. (1978) – Pregatirea fizica in jocurilor sportive, Cabinetul metodico-
stiintific, C.J.E.F.S. Bihor, Oradea
 Bogdan, Ct., (2002) – Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport,
Editura „Vasile Goldiș” University Press, Arad
 Cercel, P. (1983) – Handbal – Antrenamentul echipelor masculine, Editura Sport
Turism, București.
 Cercel, P (1980) – Handbal – Exerciții pentru fazele de joc, Editura Sport Turism,
București
 Cârste, G., (1990)- Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura A.N.E.F.S,
București.

21
 Cârste, G. (1997)- Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AEFS,
București.
 Demeter, A., (1981)- Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice, Editura
Sport-Turism, București,
 Dragnea,A. (1996) - Teoria, antrenamentului, sportiv,Editura, Didactică, şi,
Pedagogică,Bucureşti
 Dragnea, A, Mate, S. (2002)- Teoria sportului, Editura FEST, București.
 Dragnea, A.,(1999) – Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică,
București,
 Dragnea, A., (1994)- Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice, Editura
Compediu,
 Drăgan, D. (2003) – Metodica predării tehnicii probelor de atletism, Editura
Universității din Oradea, Oradea
 Drăgan D. (2002)– Atletism –Metodica învățării tehnici probelor, Editura Universității
din Oradea, Oradea
 Epuran, M. (1976)- Psihologia educației fizice, Editura Sport-Turism, București.
 Epuran, M. (1968)- Psihologia sportului, Editura C.N.E.F.S, București.
 F.I.F.A. (2008), Manual de entrenadores, F.I.F.A., Zurich.
 Firea, Elena– Metodica Educaţiei Fizice Şcolare, vol. I,II, I.E.F.S.
 Floresc, C., Dumitrescu, V., și Predescu, A. (1969)- Metodica dezvoltării fizice,
Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, București.
 Hanțiu, I., (2013)- Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura Universității
din Oradea, Oradea.
 Lampl, M., Veldhusi I. D., Johnson(1992) - Saltation and stasis: a model of human
growth, Science
 Manno, R.(1996), Les bases de l'entreinement sportif, S.D.P 371-374, Bucureşti
 Marcu, V., Letiția Filimon (2003) – Psihopedagogie pentru formarea profesorilor,
Editura Univerității din Oradea
 Marcu, V.și Filimon Letiția, (2010)-Psihopedagogie pentru formarea profesorilor-
Ediția a III-a –revizuită și adăugită, Editura Universității Oradea, Oradea
 Marella M., Risaliti Monica (2007) – Il libro dei test – Le prove di valutazione fisica
per tutti gli sport, Ed. Correre, Milano

22
 Marinău, M. (2011) – Dezvoltarea calităților motrice, Note de curs, Universitate din
Oradea, Oradea
 Marinău, M., (2012) – Dezvoltarea calităților motrice-Note de curs, Editura
Universității din Oradea.
 Maroti, S. (2008) – Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, Ed.
Universității din Oradea, Oradea
 Matveev, N., și Novicov, A. D., (1980)- Teoria și metodica educației fizice, Editura
Stadion, București.
 Mircea, A. (2005) - Metodica invațării probelor atletice, Editura Napoca Star, Cluj-
Napoca
 Mitra, G. și Mogos, A. (1972)- Dezvoltarea calităților motrice, Editura Sport-Turism,
București.
 Niculescu, Ionela Ioana (2006), - Evaluare motrica si somatofunctionala, Editura
Universitaria Craiova
 Ozolin, N. G., (1972)- Metodica antrenamentului sportiv, Editura Stadion, București.
 Pehoiu, C. –Bazele teoriei antrenamentului sportiv, Editura Valahia University Press.
 Roman, C. (2008) – Teoria și metodica activităților motrice pe grupe de vârstă – Note
de curs, Editura Universității din Oradea, Oradea
 Sanislav, M., (2003) – Teoria educației fizice și sportului, Editura Alma Mater, Sibiu.
 Scarlat, E.,(1993) – Educația fizică a copiilor de vârsta școlară, Editura Pentru
Tineret și Sport, București
 Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare – Sistemu-l Naţional Şcolar de Evaluare
la disciplina Educaţie Fizică
 Săvescu, I., (2004)- Educație fizică și sportivă școlară, Editura Aius, București
 Stoica, M., (2000)- Capacitățile motrice în atletism, Editura Printech, București.
 Șchiopu, Ursula (1967) – Psihologia copilului, E.D.P., București
 Șiclovan, I., (1984)- Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Editura C.N.E.F.S,
București.
 Șiclovan, I., (1979)- Teoria educației fizice și sportului, Editura Sport-Turism,
București.
 Thomas, J. şi Nelson, J. (1996) – Metodologia cercetării în activitatea fizică, volumul
I, Editura Ministerul Tineretului şi Sportului, centru de cercetare pentru problem de
sport, Bucureşti

23
 Wejneck, J. (1998) – La preparazione fisica ottimale del calciatore, Calzetti Mariucci
editori, Perugia
 Wejneck, J. (2001) – L’allenamento ottimale, Calzetti Mariucci editori, Perugia
 Zațiorski, V., (1968)- Calitățile motrice ale sportului, Editura C.N.E.F.S, București.
 http://www.allenatore.net/dinamiche/download/download.php?
Tipo=Articolo&ID_articolo=298&ID_utente=&file=articoli~298~potenza_aerobica_s
g.pdf 18/10/2011 17:32
 http://www.my-personaltrainer.it/statura.html 13/10/2011 18:47
 http://curriculum2009.edu.ro/CiclulGimnazial/ Educație fizică și sport,

24