Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Fcultatea de Educaie Fizică și Sport

Caracteristici ale sistemului

competițional școlar din Japonia

Coordonator:

Masterand: Mihai Adrian Petrovici

2019
 Cuprins

Capitolul 1 Rolul competiilor sportive școlare..........................................................................................4

Capitolul 2 Sportul și educația fizică în Japonia.........................................................................................7
2.1 Participarea la activități sportive a copiilor cu vâste între 4-9 ani.....................................................7
2.2 Participarea la activități sportive a copiilor cu vâste între 10-19 ani.................................................8
2.3 Cluburi sportive școlare la nivelul liceelor pentru juniori..................................................................9
2.3 Cluburi sportive școlare la nivelul liceelor.......................................................................................10
Capitolul 3 Standarde și practici pentru orele de educație fizică în școlile din Japonia..........................11
3.1 Obiectivele orelor de educație fizică................................................................................................11
3.2 Programe implementate de profesorii de educație fizică din Japonia.............................................12
Capitolul 4. Evenimente sportive organizate cu implicarea școlilor din Japonia.....................................13
Concluzii....................................................................................................................................................18
Bibliografie................................................................................................................................................19
Anexa 1.....................................................................................................................................................22
Anexa 2.....................................................................................................................................................24
Anexa 3.....................................................................................................................................................25

2
 INTRODUCERE

Societatea contemporană, marcată de profunde transformări şi afectată de numeroase

probleme, încearcă soluţionări, modificări de paradigme în toate domeniile, inclusiv în cel
educaţional. Ritmul alert de dezvoltare, progresele fără precedent în ştiinţă şi tehnică,
informatizarea şi automatizarea în toate domeniile, globalizarea economiei, contradicţiile
puternice din viaţa economică, politică, socială, culturală, impun noi politici educaţionale.
Actuala criză economică generează vii dezbateri referitoare la politica Uniunii Europene în
domeniul concurenţei, al competiţiei şi al cooperării, la dispariţia de pe piaţă a firmelor
necompetitive, a micilor concurenţi şi a celor cu performanţe scăzute. Devine necesară o
revizuire a manierei de abordare a relaţiei cooperare-competiţie în şcoli, astfel încât elevii
formaţi concomitent în spiritul cooperării cu ceilalţi, dar şi în spiritul cultivării competenţelor
personale, al performanţelor individuale şi al aspiraţiilor înalte, să obţină rezultate mai bune
pentru echipa profesională în care se vor intregra, precum şi succes individual în orice domeniu
de activitate.
Politica educaţională românească din ultimele decenii a accentuat paradigma învăţării
colaborative, precum şi a rolului pozitiv al învăţării prin cooperare în educarea/instruirea
elevilor. Însă, în viziunea noastră, ignorarea sau negarea importanţei competiţiei în formarea
viitorilor absolvenţi ai şcolii reprezintă un pericol, deoarece tinerii se integrează într-o lume a
competitivităţii, a concurenţei şi perfomanţei, pentru care sunt insuficient pregătiţi.
Adolescenţa reprezintă o vârstă a contradicţiilor, în care individualizarea şi socializarea sunt
tendinţe puternice şi coexistente, de aceea considerăm că o pondere mai echilibrată între
fenomenul cooperării şi al competiţiei în practica şcolară ar fi mult mai realistă, mai obiectivă şi
ar prezenta avantaje în dezvoltarea personală şi socială a liceenilor.
O posibilă soluţie în reconcilierea dintre cooperare şi competiţie ar fi apropierea de o
competiţie cu potenţial constructiv, care să aducă beneficii în dezvoltarea personală şi
profesională a elevilor, respectiv o competiţie intergrupală, dar între grupe în care elevii
cooperează.
În acestcontext, lucrarea de față şi-a propus prezentarea câtorva caracteristici ale celui mai
performant sistem de învâțământ din lume, și anume sitemul Japonez. Astfel, se dorește a se
evidenția cele mai importante elemente care susțin cu succes un astfel de sistem.

3
Capitolul 1 Rolul competiilor sportive școlare

Competiţia sportivă şcolară a fost studiată în secolul trecut, în special ca fenomen opozabil
cooperării. Relaţiile concurenţiale dintre oameni au fost mereu prezente de-a lungul istoriei, în
domeniul sportului, inclusiv în cadrul şcolii (subsistem social) - spaţiu al concurenţei, în cele mai
multe cazuri, în pofida eforturilor de a-l transforma într-un spaţiu al cooperării.
Competiţia desemnează ,,căutarea simultană a aceluiaşi scop de către doi sau mai mulţi actori
interdependenţi, astfel încât probabilitatea ca unul dintre aceştia să-şi atingă scopul creşte, în
timp ce probabilitatea celuilalt descreşte” (M. Milcu, 2005, p. 46). Mult timp, aspectul
competitiv al activităţii sportive şcolare a fost corelat cu orientările motivaţionale ale elevilor şi
cu scopurile propuse de către aceştia, în special sistemul premial şi de penalizare (I. Radu, 1976,
p. 192, D.P. Ausubel şi F.G. Robinson, 1981, p. 491). J.-M. Monteil (1997, pp. 72-76) enumeră
cauze care conduc la sistemul şcoală ca ,,sistem competitiv”, deşi şcoala nu este declarată un
astfel de teren al atitudinilor combative: practici evaluative cu rol în ierarhizare, selecţie,
diferenţiere, recompensare, aplicarea unor modalităţi de evaluare care antrenează ambiţia tuturor,
sancţiuni extrinseci pentru desfăşurarea activităţii sportive şcolare, jocurile competitive din şcoli.
Există o multitudine de alţi factori care influenţează procesele concurenţiale din cadrul
şcolilor, printre care: expectanţele profesorilor de educație fizică și sport, mărimea şcolii şi a
clasei, tranziţiile şcolare, eficienţa şcolii, apartenenţa etnică, statutul socioeconomic al copiilor,
experienţa culturală a copilului, codurile lingvistice restrictive sau elaborate, inteligenţa
emoţională etc. (R. Harwood, S. A. Miller, R. Vasta, 2010, p. 408).
Procesul concurenţial din domeniul sportiv are o serie de caracteristici care se pot adapta
oricărei situaţii competiţionale, inclusiv în contexte educaţionale (E. Popova, 2006): premiul,
arbitrul/arbitrii, criteriile de departajare, regulile competiţiei, realizările concurenţilor,
concurenţii şi, eventual, suporterii. Analizând obiectiv, premiile sunt recompensele primite de
către cei mai performanţi elevi (medii mari, poziţia în clasamentul clasei, diplome, cărţi, excursii
etc.), arbitrii sunt profesorii, există criterii de evaluare, există reguli referitoare la calitatea
învăţării şcolare (ca proces şi ca produs), realizările elevilor sunt rezultatele învăţării, iar
concurenţii sunt elevii. Premiile oferite elevilor le aduc acestora apreciere, stimă şi recunoaşterea
propriei valori de către sine şi de către ceilalţi, un statut aparte, autoritate în plan cognitiv,
simpatie şi atenţie etc.

4
 Competiţia sportivă şcolară este abordată astăzi în contextul mai amplu al teoriilor referitoare
la relaţiile intergrupale, la identitatea socială, la compararea şi diferenţierea socială, la influenţa
socială, la fenomenul atribuirii sau al disonanţei cognitive etc. (W. Doise, J.-C. Deschamps şi G.
Mugny, 1996, J.-M. Monteil, 1997, A. Neculau (coord.), 2004). Teoria comparării sociale
(conceptul de ,,comparare socială” a fost introdus în psihologia socială de L. Festinger, în 1954)
este valabilă şi astăzi, în cazul elevilor mai mari sau mai mici. Ei se compară cu ceilalţi pentru a
se autoevalua corect, pentru a-şi menţine un anumit nivel al stimei de sine, pentru a-şi propune
noi performanţe, superioare, pentru a sesiza similitudinile şi diferenţele în raport cu ceilalţi.
Pornind de la nivelurile de influenţă socială, relaţiile din şcoli se realizează la nivel
interpersonal (între două persoane), la nivel intragrupal (se stabilesc în interiorul grupului) şi
intergrupal (între diferite grupuri, în plan orizontal - de exemplu, între clase paralele, sau în plan
vertical – între clase diferite) (M. Zlate, 1972, pp. 212-213).
Considerăm că în contextul şcolar, tocmai ideea apartenenţei la un anumit grup, idee
specifică şi adolescenţilor, ar putea reprezenta un factor de progres al întregii personalităţi. La
orice nivel s-ar derula procesele concurenţiale în sistemul de învăţământ, acestea conduc la o
dinamizare a comportamentului individual şi de grup, precum şi la sporirea motivaţiei elevilor în
vederea obţinerii unor rezultate sau performanţe cât mai bune. În concluzie, există la nivel social,
inclusiv în şcoli, tendinţe de uniformizare a conduitelor, de consens valoric între persoane, ceea
ce asigură coeziunea colectivă.
În ceea ce priveşte efectele competiţiei şcolare la nivel individual şi la nivel de grup, Morton
Deutsch (1978, 1998), psiholog care a studiat relaţiile cooperative şi cele competitive în cazul
activităţii didactice, a stabilit efectele acestora, în funcţie de diferite criterii de analiză: gradul de
implicare în îndeplinirea sarcinilor de învăţare, procesele de grup, efectele produse asupra
motivaţiei în învăţarea şcolară, în plan motivaţional, afectiv, precum şi în ceea ce priveşte stima
de sine şi atitudinile faţă de colegi. D. Sălăvăstru (2004), pornind de la studii recente, afirmă că
implicarea în activităţile de învăţare a elevilor diferă şi în funcţie de nivelul lor cognitiv, dar şi de
stilul interpersonal de a fi al acestora (competitori sau cooperanţi). Cooperanţii sunt mai flexibili,
atenţi la relaţiile interpersonale, preocupaţi de beneficiile grupului, pe când competitorii sunt
axaţi pe rezultatele individuale, dornici să se afirme, puţin preocupaţi de relaţiile interpersonale
agreabile. În opinia noastră, situaţiile de instruire presupun, mai degrabă, o îmbinare a cooperării
şi a competiţiei, în diferite dozaje/proporţii, şi de aceea considerăm că este posibilă reconcilierea

5
dintre cooperare şi competiţie în contexte educaţionale. Chiar şi la nivelul microgrupurilor pe
care le considerăm structurate cooperativ, există factorul competiţional inserat, prezent.
Astfel, dacă grupul este devalorizat de către un alt grup, membrii tind să-şi multiplice
eforturile, să se implice în măsură mai mare, să manifeste o coeziune sporită, să respecte normele
de grup. Întrecerile între microgrupuri determină la nivel intragrupal motivaţia de autoafirmare,
dorinţa tuturor de a contribui la procesele de grup pentru a obţine rezultatul final. Simpla
anticipare a competiţiei dintre grupuri dă naştere unor reprezentări negative ale celorlalte grupuri
şi are darul de a crea antagonisme, dar există o dinamică mai sporită a grupului şi coeziune.
Unii cercetători, printre care R.T. Johnson şi D.W. Johnson (2009) şi M. Deutch (2000),
consideră că există o concurenţă pozitivă, dacă e structurată corespunzător, atunci când: accentul
e plasat pe finalizarea eficientă a sarcinii, perceperea participării la concursuri este pozitivă,
determinând încredere în sine, se asigură suport social, dincolo de câştigul obţinut, sunt
acceptate sarcini provocatoare, se cultivă relaţii cu alţi competitori şi se dezvoltă abilitatea de a
coopera şi de a fi competitor, se trăieşte bucuria participării la competiţie.
Alţi factori care contribuie la potenţialul pozitiv al competiţiei sunt ideea unei relative
importanţe a câştigului, faptul că toţi participanţii au şanse de a câştiga sau existenţa unor reguli,
proceduri şi criterii clare pentru câştig. Astfel, considerăm că se pot construi situaţii
competiţionale cu potenţial constructiv între elevi, mai ales între liceni, deoarece manifestă
concomitent nevoia de individualizare şi trebuinţa de integrare grupală.
În cazul adolescenţilor, situaţiile interactive de instruire răspund trebuinţelor de apreciere, de
apartenenţă, de afiliere, de reducere a disonanţei cognitive; pe de altă parte situaţiile de tip
concurenţial corespund trebuinţei de stimă, de autorealizare, de autodepăşire, unui nivel înalt de
aspiraţie. Determinǎrile psihologiei adolescentului recomandǎ utilizarea activităţii didactice pe
grupe pe parcursul şcolaritǎţii, iar plasarea adolescenţilor în contexte competiţionale reprezintă
un factor de dinamizare, de energizare, de motivare a activităţilor instructive şi educative ale
acestora. În actualul context, devin necesare reechilibrarea raportului competiţie-cooperare în
cadrul clasei de elevi, regândirea termenilor în relaţie de complementaritate, plasarea elevilor şi
în situaţii care să-i determine să fie mai competitivi, pentru a-şi reprezenta, în mod optim,
grupul/echipa din care fac parte, comunitatea de învăţare, comunitatea locală sau regională.
Concluzionând, în contextul situaţiilor de instruire axate pe cooperare şi competiţie sportivă,
rolurile profesorului se redimensionează şi capătă noi valenţe, depăşind optica tradiţională, în

6
care el era doar un furnizor de informaţii în timpul orelor de curs. Utilizarea cooperării şi
competiţiei în dozaj optim în situaţiile de instruire depinde de profesor, cel care va avea de
îndeplinit diferite roluri şi va manifesta diverse competenţe generate atât de contextul
interactivităţii, cât şi de cel competiţional.

Capitolul 2 Sportul și educația fizică în Japonia

2.1 Participarea la activități sportive a copiilor cu vâste între 4-9 ani

În Japonia, copiii sînt încurajaţi de mici să aibă personalitate şi să facă cît mai mult sport. Pe
lîngă judo, care este obligatoriu în şcoli, micuţii din grădiniţe şi şcoala primară pot practica
baseball, karate sau kendo (scrima japoneză) în cluburi sportive private unde, pentru înscriere, li
se percepe o taxă foarte mică.
Rezultatele unui studiu (”The SSF National Sports-Life Survey for Children”) realizat de .....
și publicat în 2016, au arătat că rata de înscriere în cluburile sportive pentru copiii între 4 și 9 ani
a fost de 52.7%, așa cum este indicat în figura de mai jos.

Figura 1: Rata de înscriere a copiilor între 4 și 9 ani în cluburile sportive

7
 În ceea ce privește genul, 58.2% dintre băieți au fost înrolați, comparativ cu 48.9% dintre
fete, o diferență de 9.3%. Deși această diferență de gen în ceea ce privește ratele de înscriere a
fost inexistentă în rândul preșcolarilor, aceasta a fost semnificativă pentru elevii din școlile
elementare. Rata de înscriere a crescut odată cu nivelul de clasă – 32.8% pentru preșcolari,
55.3% pentru clasa întâi și a doua și 63.6% pentru elevii a treia și a patra. Peste jumătate din
elevii de școală elementară au fost înscriși în cluburi sportive.
În ceea ce privește tipul de club sportiv, „cluburile sportive private (cum ar fi cluburi de înnot
și gimnastică)” au înregistrat cea mai mare proporție cu 71.9%, urmate de cluburi sportive
comunitare (cluburi sportive de juniori, cursuri sportive etc.) cu 29.6% și cluburi sportive școlare
cu 17.0%. Datele sugerează că cluburile sportive private reprezintă o cea mai importantă locație
în copiii din această grupă de vârstă desfășoară activități sportive.

2.2 Participarea la activități sportive a copiilor cu vâste între 10-19 ani

Potrivit aceluiași studiu (”The SSF National Sports-Life Survey for Children (2016)”), 57.3%
dintre tinerii cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani au fost membri ai cluburilor sportive (cluburi
sportive școlare, cluburi sportive comunitare, cluburi sportive private, precum cluburi de înot și
gimnastică) în 2015 (Figura 2).

Figura 2: Rata de înscriere a copiilor între 10 și 19 ani în cluburile sportive

8
 Figura 2 arată că, băieții au reprezentat 66.9% dintre membrii cluburilor sportive, în timp ce
fetele au reprezentat 47.4%. După nivelul anilor de studiu, cele mai mari rate de înscriere au fost
înregistrate în cazul școlilor elementare și al liceului pentru juniori. Începând cu cazul liceelor și
al colegiilor, rata a scăzut. Se poate concluziona că anii de liceu reprezintă un moment de
cotitură pentru tineri în ceea ce privește aderarea la cluburi sportive. Mai mult, rata de
apartenență la lucrătorii tineri (cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani) a fost semnificativ scăzută, la
16.9%.
Referitor la tipul de cluburi sportive frecventat, „cluburile sportive din școli” au obținut cele
mai mari procente (78.1%), urmate de „cluburi sportive comunitare (cluburi sportive de juniori,
clase sportive locale etc.)” (18.5%) și „cluburi sportive private” (cluburi de înnot, cluburi de
gimnastică etc.) (18.0%) (Figura 3).

Figura 3: Tipuri de cluburi sportive frecventate de tinerii între 10 și 19 ani

2.3 Cluburi sportive școlare la nivelul liceelor pentru juniori

În ceea ce privește numărului total de elevi de liceu și a statutului de membru al acestora în

cluburile sportive școlare, numărul total de studenți a scăzut ușor în ultimii cinci ani. Însă, rata de
înscriere în cluburile sportive școlare a rămas între 65% și 67%. După gen, proporția de băieți
inscriși în cluburile sportive școlare s-a ridicat la aproximativ 77%, în timp ce pentru fete a
rămas la aproximativ 55%.

9
 După tipul de sport practicat, „fotbalul” a înregistrat cel mai mare număr de practicanți
227.735 de studenți (o rată de înregistrare de 17.3%), urmat de „baseball” cu 185.314 studenți
(14.1%), „baschet” cu 175.987 de studenți (13.4%), „tenis” cu 171.397 studenți (13.0%) și „tenis
de masă” cu 148.160 studenți (11.3%) (Tabelul 1 de la Anexa 1).
În 2011, baseball-ul a fost sportul care a avut cel mai mare număr de studenți înregistrați
(19.6%). Cu toate acestea, acest număr a scăzut la 14.1% în 2016 (o scădere de 5.5% în cinci
ani). Pe de altă parte, „fotbalul” a arătat o popularitate din ce în ce mai mare ultimii ani. Pentru
fete, „tenisul” a fost sportul care a înregistrat cel mai mare număr de 186.931 studenți (o rată de
înregistrare de 20.4%), urmat de „volei” cu 158.073 elevi (17.2%), „baschet” cu 135.500 studenți
(14.8%), „tenis de masă” și „atletism”.

2.3 Cluburi sportive școlare la nivelul liceelor

Datele All Japan High School Athletic Federation (JHAF) și Japan High School Baseball
Federation (JHBF) arată că sunt modificări în ceea ce privește numărul de studenți înscriși în
cluburile sportive școlare. Rezultatele arată că numărul total de studenți a scăzut cu aproximativ
6.7% în zece ani. Pe pe de altă parte, rata de înscriere în cluburile sportive școlare a crescut cu
4.1%, de la 40.1% în 2006 la 44.2% în 2016.
Tabelul 2 din Anexa 1 arată numărul de studenți înregistrați la JHAF în 2011 și 2016 după
tipul de sport. În 2016, „fotbalul” a avut 169.855 de studenți înregistrați (reprezentând 20,9% din
total), fiind pe primul loc în clasament. Acesta a fost urmat de sporturi precum „baschet” cu
95.681 de studenți (11.8%), „atletism” cu 70.276 de studenți (8.6%), „tenis” și „badminton”.
Pentru fete, „baschetul” a avut cel mai mare număr de studenți înregistrați (13,5%), urmat de
„volei” cu 60.941 studente (13.5%), „badminton” cu 56.369 studenți (12.5%), „atletism” și
„tenis.".

10
Capitolul 3 Standarde și practici pentru orele de educație fizică în școlile
din Japonia

3.1 Obiectivele orelor de educație fizică

În general, programa națională a școlilor din Japonia este revizuită o dată la 10 ani de căre
Ministerul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei (MEXT). Înceea ce privește
sistemul de educație fizică și sport, programele anterioare (cele de după Cel de-al Doilea Război
Mondia) au fost adaptate după sistemul multidisciplinar din Statele Unite. O atenție deosebită s-a
acordat dezvoltării aptitudinilor fizice dar și valorilor sportive (cooperare, responsabilitate
loialitate sau corectitudine). Ultima revizuire a programei școlare a avut loc în perioada 1998-
1999. Această ultimă revizuire a redus numărul de zile petrecute la școală, de la 6 zile pe
săptămână, la 5 zile.
În ceea ce privește orele de educație fizică și sport, ghidurile publicate de MEXT prezintă
detalii referitoare la conținut, modul de predare sau materialele folosite. Ora de educație fizică
durează 45 de minute pentru clasele elementare și 50 de minute pentru clasele de gimnaziu.
Obiectivele orelor de educație fizică la fiecare nivel de studiu sunt prezentate în Tabelul 1,
Anexa 2.
De asemenea, numărul minim al orelor de educație fizică pe an, pentru 1 elev este de 90.
Aceste ore se alocă în funcție de specificul școlii, de opțiunea elevilor și de numărul lor. În
Japonia, există o reglemenatre dată de Guvern potrivit căreia numărul maxim de elevi dintr-o
clasă trebuie să fie de 40.
Standardele aplicate pentru desfășurarea orelor de sport sunt divizate, câte unul pentru fiecare
nivel de studiu. Tabelele de la Anexa 3 prezintă modul de implementare a acestor standarde.
Curicula pentru fiecare nivel de studiu include o combinație a standardelor obligatorii și câteva
standarde suplimentare pe care elevii le pot selecta în funcție de opțiunea lor.

11
3.2 Programe implementate de profesorii de educație fizică din Japonia

În Japonia, la nivelul claselor primare, orele de educație fizică sunt ținute de profesori care
dețin o diplomă de studii care atestă competențele lor. Ora de educație fizică joacă un rol foarte
important. Ea nu este văzută doar ca un obiect simplu, ci ca fiind parte integrantă din planul
educaional al sistemului de învățământ.
Școlile din Japonia participă la numeroase evenimente extrașcolare, inclusiv ”festivaluri”
spotive, la care profesorii de educație fizică își aduc contribuția în special în fazele de
implementare. Unii profesori de sport sunt și antrenori în cluburile sportive. În Japonia nu sunt
programe sportive competitive care să se aplice între școli. Această măsură a fost adoptată pentru
că, s-a constatat că, se generează o multitudine de probleme, mulți dintre profesori concentrându-
se mai mult pe performanțele echipelor în detrimentul pregătirii orelor de la clasă.
Modul de predare al profesorilor de educație fizică și sport presupune folosirea unei
combinații de stiluri și modele, cum ar fi stilul reciprocității, și încvățarea cooperării, a jocurilor
tactice sau modele de educație sportivă.
Astfel profesorii din Japonia își propun să consolideze 3 competențe (îndemânare, cunoștințe,
gândire, luare deciziilor) pentru participarea pe tot parcursul vieții la activități sportive în diferite
moduri. Participarea la aceste activități îmbunătățește și valoarea sportului în societate ca cultură.
O idee similară poate fi găsită în Modelul de educație sportivă dezvoltat de Darly Siedentop în
SUA și, de asemenea, Handlungsfaehigkeit de Dietrich Kurz în Germania. Astfe, se consideră că
oamenii nu trebuie forțați să participe la activități fizice, ci se depun eforturi în a-i face să
înțeleagă valoarea sportului în societate pentru a îmbunătăți calitatea vieții.

12
Capitolul 4. Evenimente sportive organizate cu implicarea școlilor din
Japonia

În Japonia, vara se încheie printr-o tradiție școlară națională. Studenții, profesorii, familia și
alți invitați se adună pentru o zi de evenimente în aer liber cunoscute sub numele de undoukai
sau festivalul sportiv. Undoukai oferă ceva pentru toată lumea - unele evenimente sunt luate în
serios, în timp ce altele oferă momente comice. Deși este declarat la sfârșitul zilei un câștigător,
adevăratul spirit al lui Undoukai este cel de cooperare.

Originea Undoukai-ului datează din perioada Meiji, o epocă caracterizată de schimbări

drastice în Japonia. În cartea sa ”Sport and Body Politics in Japan”, Wolfram Manzenreiter
explică: „Istoria zilelor sportului școlar în Japonia a început odată cu (probabil) primul undoukai
pus în scenă de Kaigun Heigakuryou în Tsukiji, Tokyo în martie 1873.”
În mod ironic, militarizarea Japoniei și opoziția sa față de Occident a solidificat și mai mult
locul undoukai-ului în cultura japoneză ca „dispozitiv ideologic folosit în scopuri naționaliste”.
Extinderea la nivel național a acestui gen de competiție a condus la dezvoltarea unei educații
disciplinare a populației în general.
Cu câteva zile înainte de eveniment, studenții și profesorii petrec ore întregi transformând
lotul de nisip uriaș într-un festival minunat al sportului. Liniile de cretă albă marchează pozițiile

13
pentru gama de activități de undoukai. Steagurile și alte decorațiuni creează o atmosferă festivă.
Copertinele înconjoară câmpul atletic și oferă spectatorilor protecție.

La fel ca în majoritatea evenimentelor din Japonia, undoukai începe cu o ceremonie de

deschidere. Sunt ținute câteva discursuri - de către directorul, președintele consiliului studențesc,
și chiar un funcționardin administrația orașului. Se cântă imnul național și se ridică pavilionului
japonez.

14
 După aceste momente, studenții se vor răspândi pentru o altă tradiție japoneză - (rajio, taisou)
sau calistenică. Unele școli cântă piese pop moderne sau muzică tradițională de pian.
Alături de evenimentele studențești, există uneori evenimente pentru profesori, facultăți și
invitați. Aceasta este o listă non-exhaustivă. Fiecare școală are propriile concursuri și tradiții.

Evenimentele populare undoukai includ:

Mukade Kyoso – un fel de cursă cu trei picioare, dar ar putea implica și mai multe picioare.
Kumitaiso - elevii creează diverse forme cu corpurile lor (de exemplu piramidele umane).
Tama-ire – elevii/studenții și oaspeții aruncă pungi de fasole într-un coș deasupra capului.
Odori - studenții interpretează diverse dansuri, de la cele tradiționalele până la hiturile pop
recente.

15
 După terminarea ștafetelor, echipele se vor întoarce în zonele lor pentru o pauză, în timp ce
profesorii realizează clasamentul final. Evenimentul se încheie cu o ceremonie de închidere.
Echipa câștigătoare este anunțată și i se acordă un trofeu - de obicei un steag.
Se estimează că 32 de Undokai au avut loc în școlile primare între 1884 și 1892. Deoarece
guvernul a ordonat construirea de terenuri de sport la școli la începutul anilor 1900, școlile au
început să adopte Undokai pe cont propriu. În cele din urmă s-a răspândit în Japonia, devenind o
parte obligatorie a curriculumului educațional. Se credea că Undokai este un mijloc ideal pentru
a înnoi patriotismul și a promova sănătatea.
Oaltă modalitate de organizare a evenimentelor sportive este organizarea de competiții
interne. Spre xemplu, Programul Jaguars de la Școala Internațională Aoba-Japonia (A-JIS) este
destinat să îmbogățească și să sporească experiența școlară generală. Sportul în general
reprezintă un aspect important al educației și ar trebui să ofere un mediu sănătos pentru
dezvoltarea muncii în echipă, abilități individuale, respect de sine pozitiv și mândrie prin
competiții inter-școlare prietenoase. În plus, programul atletic A-JIS oferă sprijin și motivație
pentru studenți pentru a realiza în curriculum-ul de bază, precum și oferă oportunități de
îmbogățire, dezvoltare a abilităților și creștere personală dincolo de cele disponibile în clasă.

16
 Obiectivele programului Jaguars A-JIS sunt următoarele:
 îmbunătățiți și extindeți învățarea în clasă
 oferă oportunități studenților de a experimenta performanța publică, competiția,
munca în echipă și interacțiunea cu colegii și sportivii
 îmbunătățește mândria și identificarea elevilor cu prietenii și școala
 creșterea moralului și a motivației elevilor pentru realizarea și dezvoltarea abilităților
academice, fizice și sociale
 îmbunătățirea dezvoltării unei imagini de sine pozitive
 creșterea experienței elevilor în întâmpinarea provocărilor și a face față succesului și
eșecului
 concentrarea pe nevoile elevilor, mai degrabă decât pe nevoile profesorilor,
antrenorilor, administratorilor sau părinților
 oferirea de reflecție și feedback pentru a maximiza învățarea și creșterea
 oferirea de îndrumări în selectarea individului pentru activități la care participă pentru
a îndeplini obiectivele și aspirațiile de-a lungul vieții, precum și obiectivele imediate

17
Concluzii

Inițil lucrarea și-a propus să prezinte și să descrie modul în care se desfășoară competițiile
sportive școlare și orele de educație fizică și sport din Japonia. Datorită faptului că, pe parcursul
cercetării și documentării s-a constat că organizarea de evenimente cum ar fi exemplul
competițiilor între școli nu este prezentă, s-a continuat cu descrierea modului în care sunt predate
orele de sport. În plus, sunt prezentate și detalii referitoatre la rata de participare a copiilor de
diferite vârste și nivele de studii la activitățile sportive oferite de cluburile private. Această
abordare a fost susținută de informația pătrivit căreia cei mai mulți dintre elevii din ciclul primar
și gimnazial practică activități sportive în cadrul cluburilor școlare sau private.

18
Bibliografie

1. Ausubel, D.P., Robinson, F.G., (1981), Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia

pedagogică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
2. Băncilă, S.(2003), Cooperare şi competiţie, în Chelcea, S. şi Iluţ, P. (coord.),
Enciclopedie de psihosociologie, Editura Economică, Bucureşti.
3. Chelcea, S., (1994), Personalitate şi societate în tranziţie, Editura Ştiinţifică şi Tehnică,
Bucureşti.
4. Chelcea, S. (coord), (2006), Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii, Editura Economică,
Bucureşti.
5. Deutsch, M., (1949), An Experimental Study of The Effects of Cooperation and
Competition Group Process, Human Relation, 2, pp. 199-231.
6. Deutsch, M., (1973), The Resolution of Conflict: Constructive and Destructive Process,
New Haven, Yale University Press.
7. Deutsch, M., Horstein, H.A., (1978), Sociopedagogia educaţiei, în Davitz, J.R., Ball, S.
(coord.), Psihologia procesului educaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
8. Deutsch, M., (1998), Educaţia pentru o lume paşnică, în Stoica-Constantin, A., Neculau,
A. (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictelor, Editura Polirom, Iaşi.
9. Deutsch, M., (2000), Cooperation and Competition, in Deutsch, M., Coleman, P.T. (eds),
The Handbook of Conflict Resolution: Theory and Practice, San Francisco: Jossey-Bas
Publishers, p. 21-40.
10. Iluţ, P., (2001), Sinele şi cunoaşterea lui, Editura Polirom, Iaşi.
11. Iluţ, P., (2009), Psihologie socială şi sociopsihologie: teme recurente şi noi viziuni, Editura
Polirom, Iaşi.
12. Johnson, D.W., Johnson, R.T., Krotee, M.L., (1986), The Relation Between Social
Interdependence and Psychological Health on The 1980 U.S. Olympic Ice Hockey Team, in
Journal of Psychology, 120, pp. 279-291.
13. Johnson, D.W., Johnson, R.T., (1989), Cooperation and Competition: Theory and Reserch,
Interaction Book Company, Edina Minnesota.

19
14. Johnson, D.W., Johnson, R.T., (1989), Social Skills for Successful Group Work, în
Educational Leadership, Vol. 47, Nr. 4, pp. 29-33 (publicat de Association of Supervision and
Curriculum Development).
15. Johnson, D.W., Johnson, R.T., (1991), Learning Toghether and Alone. Cooperative,
Competitive and Individualistic Learning, Third Edition, Engllewood Cliffs, NJ, Prentice Hall.
16. Johnson, D.W., Johnson, R.T., Smith, K.A., (1991), Cooperative Learning: Increasing
College Faculty Instructional Productivity, ASHE-FRIC, Higher Education Report No. 4,
Washington DC, School of Education and Human Development, G. Washington University.
17. Johnson, D.W., Johnson, R.T., Holubec, E.J., (1993, 2008), Circles of Learning: Cooperation
in the Classroom, Interaction Book Company, Edina, Minnesota.
18. Johnson, D.W., Johnson, R.T., (1998), Cooperative Learning and Social Interdependence
Theory, in Social Psychological Apllications to Social Issues, 4.
19. Kohn, A., (1986, 1992), No Contest: The Case Against Competition, Houghton Mifflin
Company, New York.
20. Milcu, M., (2005), Psihologia relaţiilor interpersonale. Competiţie şi conflict. Abordare
dinamică, Editura Polirom, Iaşi.
21. Monteil, J-M., (1997), Educaţie şi formare, Editura Polirom, Iaşi.
22. Nakai T., Metzler M. W. (2005)- Standards and Practice for K-12 Physical Education in
Japan. Standards and Practice in Asian Physical Education.
23. Neculau, A., (1998), Conflictul socio-cognitiv, în Stoica-Constantin, A., Neculau, A.
(coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului, Editura Polirom, Iaşi.
24. Neculau, A., Boncu Ş., (1998), Psihologia socială a câmpului educaţional, în Cucoş, C.
(coord.), Psihopedagogie pentru examene de definitivat şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi.
25. Popova, E., (2006), Psihologia învingătorilor, Editura Europress Group, Bucureşti.
26. Radu, I., (1976), Psihologie şcolară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
27. Radu, I. (coord.), (1991), Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, Cluj-
Napoca.
28. Radu, I. (coord.), (1993), Metodologia psihologică şi analiza datelor, Editura Sincron, Cluj-
Napoca.
29. Radu, I., Iluţ, P., Matei, L., (1994), Psihologie socială, Editura EXE, Cluj-Napoca.

20
30. Radu, I., (2009), Procesul de învăţământ – experienţă, rutină şi creativitate didactică, în
Ionescu, M., Bocoş, M. (coord.), Tratat de didactică modernă, Editura Paralela 45, Piteşti.
31. Radu, I.T., (1978), Învăţământul diferenţiat. Concepţii şi strategii, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
32. Radu, I.T., Ezechil, L., (2006), Didactica.Teoria instruirii, Editura Paralela 45, Piteşti.
33. Răduţ-Taciu, R., (2003), Individualitate şi grup în lecţia modernă, Editura Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca.
34. Sălăvăstru, D., (2004), Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi.
35. Sălăvăstru, D., (2009), Psihologia învăţări: teorii şi aplicaţii educaţionale, Editura Polirom,
Iaşi.
36. Zlate, M., Zlate, C., (1982), Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale, Editura Politică.
37. Zlate, M., (1997), Eul şi personalitatea, Editura Trei, Odorheiu Secuiesc.
38. Zlate, M., (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iaşi.
39. *** White Paper on Sport in Japan 2017. Sasakawa Sports Foundation.

21
Anexa 1

Tabelul 1: Numărul de elevi/studenți din liceele pentru juniori înregistrați

în cluburile sportive școlare (Top 10)
Băieți
2016 2011
Poziția Tipul de sport Numărul (%) Numărul (%)
practicat elevilor/studenților elevilor/studențilo
r
1 Fotbal 227.735 17.3 237.783 16.6
2 Baseball 185.314 14.1 280.917 19.6
3 Baschet 175.987 13.4 178.468 12.5
4 Tenis 171.397 13.0 166.815 11.7
5 Tenis de masă 148.160 11.3 142.990 10.0
6 Atletism 126.111 9.6 127.248 8.9
7 Volei 56.782 4.3 50.299 3.5
8 Kendō1 54.177 4.1 61.113 4.3
9 Badminton 46.671 3.6 35.969 2.5
10 Înnot 31.923 2.4 30.276 2.1

Poziția Fete 20016 2011

Tipul de sport Numărul (%) Numărul (%)
practicat elevilor/studenților elevilor/studențilo
r
1 Tenis 186.931 20.4 196.129 20.0
2 Volei 158.073 17.2 161.691 16.5
3 Baschet 135.500 14.8 146.601 15.0
4 Tenis de masă 95.219 10.4 90.578 9.3
5 Atletism 95.062 10.4 91.168 9.3
6 Badminton 87.100 9.5 88.971 9.1
7 Softball2 41.847 4.6 53.821 5.5
8 Kendo 34.692 3.8 36.974 3.8
1
Kendō - este arta marțială japoneză a scrimei. Kendō s-a dezvoltat din tehnicile tradiționale japoneze de luptă cu
sabia, cunoscute sub denumirea de kenjutsu. Totodată este o activitate solicitantă fizic și mental care combină
valorile solide ale artelor marțiale cu elemente fizice specifice sportului.
2
Softball - este o variantă de baseball cu o minge mai mare pe un teren mai mic. A fost inventat în 1887 la Chicago
ca sport în sală. Jocul a primit numele de softball în 1926, fiind cunoscut până atunci ca baseball în sală, mush ball
și, pentru că era practicat la acea vreme și de femei, baseballul doamnelor.

22
9 Înnot 16.782 1.8 17.438 1.8
10 Handbal 11.336 1.2 11.408 1.2
Notă: Rezultate ale ”The SSF National Sports-Life Survey for Children” (2016)

Tabelul 2: Numărul de elevi/studenți din liceele înregistrați

în cluburile sportive școlare (Top 10)
Băieți
2016 2011
Poziția Tipul de sport Numărul (%) Numărul (%)
practicat elevilor/studenților elevilor/studențilo
r
1 Fotbal 169.855 20.9 150.655 19.8
2 Baschet 95.681 11.8 89.510 11.8
3 Atletism 70.276 8.6 65.646 8.6
4 Tenis 68.752 8.5 64.076 8.4
5 Badminton 57.830 7.1 49.533 6.5
6 Tenis de masă 50.147 6.2 50.907 6.7
7 Tenis 48.669 6.0 46.299 6.1
8 Volei 45.211 5.6 35.721 4.7
9 Kyudo3 34.254 4.2 33.610 4.4
10 Kendo 29.273 3.6 29.052 3.8

Poziția Fete 20016 2011

Tipul de sport Numărul (%) Numărul (%)
practicat elevilor/studenților elevilor/studențilo
r
1 Baschet Tenis 61.175 13.5 62.225 14.3
2 Volei 60.941 13.5 59.151 13.6
3 Badminton 56.369 12.5 53.497 12.3
4 Atletism 39.613 8.8 36.403 8.4
5 Tenis 38.588 8.5 35.736 8.2
6 Soft Tenis 36.062 8.0 35.532 8.2
7 Kyudo 32.658 7.2 31.254 7.2
8 Softball 22.047 4.9 24.853 5.7
9 Tenis de masă 20.872 4.6 18.609 4.3
10 Kendo 16.428 3.6 14.664 3.4

3
Kyudo (în japoneză kyūdō, calea arcului) - este una dintre cele mai vechi arte marțiale japoneze. Arcul în Japonia
a fost utilizat în luptă între secolele al XII-lea și al XVI-lea. În timpul numeroaselor războaie din primele secole ale
istoriei Japoniei, samuraii aparținând diverselor școli (ryu) au dezvoltat o tehnică de tir cu arcul (kyujutsu), utilizând
arcuri de mărimi și forme diferite, săgeți cu vârfuri de modele variate.

23
Notă: Rezultate ale ”The SSF National Sports-Life Survey for Children” (2016)

Anexa 2

Sursa: Nakai T., Metzler M. W. (2005)- Standards and Practice for K-12 Physical Education in Japan. Standards and Practice in
Asian Physical Education, p. 19

24
Anexa 3

Tabelul 1: Scopul activităților fizice în școlile elementare

Standarde Clasa 1 & 2 Clasa 3 & 4 Clasa 5 & 6

Activități fizice fundamentale * * *

Jocuri * * *
Exerciții fizice *
Gimnastică pe aparate * *
Atletism *
Înnot * *
Jocuri cu mingea *
Dans * * *
Educație sanitară * * *
Sursa: Nakai T., Metzler M. W. (2005)- Standards and Practice for K-12 Physical Education in Japan. Standards and Practice in
Asian Physical Education, p. 20

25
Sursa: Nakai T., Metzler M. W. (2005)- Standards and Practice for K-12 Physical Education in Japan. Standards and Practice in
Asian Physical Education, p. 21

26
Sursa: Nakai T., Metzler M. W. (2005)- Standards and Practice for K-12 Physical Education in Japan. Standards and Practice in
Asian Physical Education, p. 22.

27