UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

INSTITUTUL DE PREGĂTIRE DIDACTICĂ

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

MODUL PEDAGOGIC
NIVELUL II

EVALUARE FINALĂ

Conf. univ. dr. Cosmin Prodea

ABSOLVENT:

GHEORGHE MARIUS-PAUL

CLUJ-NAPOCA
2018
 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
INSTITUTUL DE PREGĂTIRE DIDACTICĂ
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

MODUL PEDAGOGIC
NIVELUL II

Metodica activităților de
loisir la diferite categorii de
vârstă
Conf. univ. dr. Cosmin Prodea

ABSOLVENT:
GHEORGHE MARIUS-PAUL

CLUJ-NAPOCA
2018
 INTRODUCERE
În concepţia actuală, activitatea sportivă în timpul liber capătă două aspecte
fundamentale: utilitatea practică şi lupta împotriva oboselii, plăcerea de necontestat a
exerciţiilor fizice şi a mişcării în aer liber a oamenilor.

Folosirea utilă a exerciţiului fizic trebuie întregită cu petrecerea plăcută a timpului în

aer liber în activităţi de agrement, practicând jocurile, sporturile şi turismul, precum şi
activităţi mai speciale, cum ar fi pescuitul, vânătoarea, cicloturismul.

Dacă timpul liber este folosit judicios, el devine un mijloc de formare a personalităţii
umane, de educaţie permanentă. Aceste activităţi libere trebuie organizate cu colegii,
prietenii, cu familia atât sub formă necompetiţională (plimbări, excursii, jocuri dinamice,
înot etc.), cât şi sub forma unor competiţii.

Esenţial este ca aceste activităţi de educaţie fizică şi sport să intre în regimul zilnic de
viaţă al fiecărui individ.

Obişnuirea treptată cu practicarea sistematică a exerciţiilor fizice şi a mişcării

înseamnă modelare, conştientizare şi participare activă. Astfel, educaţia sportivă fizică
capătă un caracter proiectiv-formativ, care, împreună cu ceilalţi factori educativi (familia,
organizaţiile de tineret), fac ca acţiunile lor să fie convergente.

Civilizaţia moderna impune un anumit conţinut timpului liber, generând noi factori
determinanţi ai acestuia. Funcţionalitatea timpului liber este extrem de diversă şi în
continuă modificare faţa de cerinţele sociale. Conţinutul timpului liber trebuie să fie astfel
orientat încat să raspundă necesităţilor de refacere, destindere, cultivare intelectuală sau
fizică şi de creaţie pe linia înclinaţiilor tuturor categoriilor de populaţie.

În procesul multiplu al valorii culturii fizice şi sportului o importanţă deosebită a

refacerii fizice şi intelectuale este activitatea de recreere prin activităţile de timp liber,
integrarea individului în activităţile de loisir, nevoia de mişcare între necesitate şi realitate.

1
 Activitățile de loisir, beneficii pentru sănătatea noastră

a Cultura fizică este un fel de „depozit" pentru valorile materiale şi spirituale create în
procesul de practicare a exerciţiilor fizice. O astfel de armonizare, permite o angajare
intelectuală eficace, ceea ce asigura totodată, condiţiile pentru o automatizare autentică a
personalităţii.

Provocările naturii stimulează puterea de adaptare a individului. Interacţiunile ce au

loc în cadrul unui grup ce participă la asemenea acţiuni, duc la maturizarea socială şi
mintală a individului, ajutându-l să se integreze cu mai mult succes în societate, fiind
benefică sub aspectul perfecţionării personalităţii individului, contribuind de asemenea şi
la dezvoltarea afectivă şi cognitivă.

Efectele pozitive privind dezvoltarea fizică, se manifestă sub forma întaririi stării de
sănătate a organismului, creşterea rezistenţei cardio-vasculare şi a forţei musculare.

Barret şi Greenaway consemnează în studiile lor privind acest tip de activităţi

despre doua efecte; de lungă şi de scurtă durată. Consideră că efectele de scurtă durată au
un efect benefic de moment, asupra majorităţii participanţilor.

Numeroase studii au arătat, că se impune reluarea periodică a activităţilor dacă se

urmăreşte obţinerea unor efecte de lungă durată. Demersul concentrat de activităţi de
lungă durată au ca rezultat efecte permanente. Cunoştinţele generale ale individului care
participă la asemenea activităţi , se îmbogăţesc simţitor, participanţii sunt puşi în situaţii
diferite şi reuşesc în acest fel, să cunoască mai profund mediul înconjurător, înţelegând
mai bine relaţia omului cu mediul, importanţa acestor relaţii. Aceste activităţi, depind
foarte mult de calitatea activităţii şi a actului educaţional, iar efectele pozitive sunt dovedite
de studiile de specialitate şi au impact asupra:

dezvoltării afectivităţii;

dezvoltarea autocontrolului;

înfrumuseţarea caracterului;

dezvoltarea personalităţii;

creşterea nivelului motivaţional.

2
 Măsura în care succesul sau eşecul într-o activitate (în special cele fizice)
influenţează concepţia de sine, este strâns legată de importanţa pe care un individ o acorda
acelei activităţi.

Anchete sociologice au vizat locul sportului şi al altor activităţi fizice în cadul

bugetului de timp liber al diferitelor eşantioane de subiecţi. Unele anchete au testat şi
preferinţele subiecţilor privind sportul pe care ar dori să-l practice şi motivaţia acestor
preferinţe. De asemenea, „consumarea" sportului în mod activ sau în mod pasiv, a constituit
subiectul unui studiu sociologic.

Este extrem de dificil de a prezenta în sinteză, concluziile la care s-a ajuns în urma
acestor cercetări. Totuşi unele dintre aceste concluzii merită a fi menţionate, în ideea că ele
vor constitui subiecte de reflexie şi vor îndemna la luarea unor măsuri necesare pentru
îmbunatăţirea unor situaţii necorespunzătoare. În ierarhia activităţilor de timp liber,
sportul se plasează în partea a doua a „clasamentului" şi uneori chiar către extremitatea
inferioară. Celelalte activităţi fizice se plasează la mijlocul acestui clasament. Dintre aceste
activităţi fizice predomină plimbările în localităţi şi excursiile, iar în unele zone pescuitul şi
vânătoarea.

 Vârsta, sexul, starea civilă şi nivelul de instruire se constituie ca indicatorii cei mai
puternici în diferenţierea comportamentului indivizilor privind practicarea
activităţilor fizice în timpul liber.

 Categoriile de vârsta sub 30 de ani se constituie în consumatori serioşi ai tuturor

variantelor de activităţi fizice, existând desigur, ponderi diferite ale acestor activităţi
în cadrul fiecărei grupe de vârstă.

 Femeile sunt total dezavantajate faţă de bărbaţi, în privinţa „consumării"

activităţilor sportive ca modalitate de petrecere a timpului liber.

 Ca stare civilă, avantajul este evident în favoarea celor necasătoriţi, atât din punct de
vedere al frecvenţei activităţilor fizice cât şi al duratei.

 Cei cu pregatire mai avansată, practică sportul mai mult decât ceilalţi.

 Dintre ramurile de sport predomina jocurile de echipă.

 Mai mult de 50% dintre subiecţi doresc să practice activităţile sportive pentru
recreere.

3
 Atenţia acordată problemelor omului înscrie, în evoluţia cercetării ştiinţifice, o
traiectorie ascendentă. Preocuparea pentru om, de mai bine pentru el, pare să devină astăzi
un obiectiv principal al ştiinţei în genere. Plecându-se de la realitatea că activitatea umană,
în diferitele sale planuri, se realilzează în dimensiuni spaţiale şi temporale, în zilele noastre
aceste dimensiuni atrag atenţia, cu foarte mare convingere, cercetătorilor. Dintre ele se
evidenţiaza, în special cea temporala. Şi aceasta probabil, deoarece niciodată timpul nu a
părut a fi atat de „scurt" iar mijloacele şi instrumentele necesare pentru a-i pătrunde
tainele şi pentru a-l stăpâni n-au fost mai multe şi mai eficiente ca astăzi. În urma
diversificării activităţilor şi a necesităţii sincronizării, coordonării lor, în condiţiile
accelerării cadenţelor, problema timpului capătă o importanţa fără precedent. Aşa se
explică intensivitatea sporită a investigaţiilor asupra bugetului de timp şi, în cadrul
acestuia, analiza problemei timpului liber. Valoarea cognitivă a acestor investigaţii oferă
posibilitatea ca în condiţiile societăţii actuale, să se acţioneze în sensul raţionalizării
activităţilor umane. Aceasta raţionalizare, poate fi efectuată atât în cadrul activităţilor
profesionale, cât şi în cadrul activităţilor extraprofesionale (care se situează în aşa numitul
timp nelucrător sau timp extraprofesional). Cu cât societatea este mai dezvoltată, cu atât
orientarea profesională şi formarea psihosocială a personalităţii studenţilor în cadrul
procesului instructiv-educativ , devine o cerinţă prioritară, ca urmare a diversificării tot
mai pronunţate a solicitarilor sociale. O serie de factori de dezvoltare socială au impus, în
mod obiectiv, noi imperative în faţa esenţei învăţământului pedagogic, formând necesitatea
de corectare şi adaptare a principiilor şi tratărilor de bază în vederea organizării lor
nemijlocite. În pedagogia contemporană, nu există mecanisme suficient de bine elaborate
şi căi de dirijare a autoeducării orientarii pedagogice a specialiştilor de educaţie fizică şi
sport.

Definirea autoeducaţiei, la nivelul unui concept pedagogic fundamental, presupune

înţelegerea funcţiei şi structurii specifice activităţii de formare, dezvoltare a personalităţii
umane. Aceasta presupune:

 (auto) formarea individualizată (care implica valorificarea totală a propriei

personalităţi, fara interdependenţa altor medieri);

 autoformarea independenta de conţinutul învăţării;

 autoformarea permanentă, care presupune capacitatea de asimilare a sarcinilor

centrate asupra propriei formări, specifice fiecărei vârste de şcolarizare inclusiv şi
cele din facultăţi.

4
Din perspectiva educatorului, cel supus instruirii este, sau ar trebui să fie, valoarea centrală
a educaţiei:

 fără disponibilităţile de învăţare ale educatului;

 fără plasticitatea sa psihică;

 fără interesele de cunoaştere

 încercările tuturor subiecţilor antrenaţi în procesul educaţiei, iar mai târziu în cel
de autoeducaţie de a forma oameni adevăraţi.

Se ştie că succesul şi eşecul activităţii de autoeducaţie profesional-pedagogică,

depinde în cea mai mare masură de factorul uman cu care se lucrează. În acest context,
trebuie să ţinem cont cu mare rigurozitate de structura autoeducaţiei, care evidenţiază
esenţa unor elemente comune, aproape identice, situate la nivelul structurii acţiunii
educaţionale.

Cerinţele sociale mereu crescute necesită modificari în formarea psihologică a

personalităţii viitorilor profesori de educaţie fizică şi sport, prin punerea în valoare a
aspiraţiilor şi cerinţelor societăţii. Astăzi nu se poate găsi nici o sfera a activităţii umane,
care sa nu fie dependentă direct sau colateral de cultura fizică şi cea sportivă.

5
 Caracterul distractiv al sportului înlătură anxietatea, depresia sau

sentimentele negative. Activităţile fizice practicate în cluburi, centre de fitness sau

în aer liber, constituie mobilul unor contacte frecvente, prilej de a forma noi relaţii

sau posibilitatea îmbunătăţirii capacităţilor de comunicare. Există beneficii mai ales

la persoanele ezitante, timide sau lipsite de ambiţie ce provin dintr-un mediu în

care nivelul inferior de autoapreciere nu prezintă un rol important, facilitând

contactele sociale. Adesea, activităţile fizice sunt practicate pentru o îmbunătăţire a

condiţiei fizice în scop profilactic, în cadrul unor programe moderate cu efecte

sociale de implicare în grup şi cu modificări ale imaginii corporale a celor

implicaţi.

Problemele vârstei a treia sunt pe de o parte, afectarea tuturor

funcţiilor organismului şi tendinţa de îmbolnăvire şi pe de altă parte, în

special după pensionare (prin pierderea statutului social) pot apărea

diverse tulburări legate de izolarea parţială, conducând la depresie,

anxietate etc.

Practicarea exerciţiilor fizice de către vârstnici poate produce efecte pozitive,

în primul rând, prin încetinirea diminuării funcţiilor corporale, ameliorând starea de

sănătate, menţinându-se la standarde optime conceptul de conştiinţă de sine. În al

doilea rând, aceste efectele pozitive vizează influenţa benefică, directă asupra

contactelor sociale şi impactul terapeutic asupra stării lor mentale, sporindu-le buna

dispoziţie.

6
 Beneficiile activităţilor de timp liber în vederea menţinerii
şi ameliorării stării de sănătate
Lipsa activităţilor fizice regulate poate contribui la debutul precoce a unor

boli, în special cardiovasculare, dar orice creştere al nivelului acestor activităţi va

aduce beneficii asupra stării de sănătate.

Beneficiile exerciţiilor fizice – de la prevenirea bolilor până la sporirea

încrederii în forţele proprii – sunt greu de ignorat şi sunt următoarele:

îmbunătăţesc starea de spirit şi imagine de sine, reducând stările de

depresie şi anxietate;

combat bolile cronice, controlează tensiunea arterială, nivelul

colesterolului prin creşterea nivelului HDL (colesterolul „bun”) şi

scăderea LDL (colesterolul „rău”), de asemenea ajutând la prevenirea

diabetului şi a osteoporozei;

ajută la menţinerea controlului asupra greutăţii prin arderea caloriilor,

efortul depus nu trebuie să fie de intensitate mare şi nici să necesite

mult timp de practicare (urcatul scărilor, mers, jogging, exerciţii

compensatorii în pauzele de lucru);

au rol în îmbunătăţirea sistemului respirator, vascular şi a funcţionării

optime a inimii;

oferă un somn liniştit, ajutând concentrarea, productivitatea şi starea de

spirit, fiind recomandate a fi executate în cursul după-amiezii.

O activitate fizică suficientă de 50 de minute mers pe jos, 30 de minute

alergare în tempo moderat pe zi timp de 5 zile pe săptămână, sau 20 de minute

 7

alergare într-un tempo susţinut de 3 ori pe săptămână, scade numărul infarctelor,

iar inima se adaptează mai uşor la variaţiile de intensitate ale efortului în timp, se

contractă mai bine şi devine mai puţin sensibilă la factorii de stres.

Prin practicarea activităţilor fizice tensiunea arterială se menţine în limite

normale şi masa musculară se dezvoltă. Beneficiile activităţilor fizice sunt valabile

pentru toate categoriile de persoane indiferent de sex sau vârstă, la copii şi

adolescenţi favorizează dezvoltarea armonioasă, iar la persoanele adulte şi de

vârsta a treia practicarea unui sport uşor conferă o menţinere a tonusului fizic şi

psihic.

Persoanele cu diverse afecţiuni, dar în special celor cu probleme

cardiovasculare, nu li se interzice cu desăvârşire practicarea activităţilor fizice, o

activitate bine selectată permite o recuperare mai bună după boală, evitând astfel şi

recidiva (mersul pe jos, înotul, ciclismul, joggingul, activităţi gospodăreşti etc.)

Prin practicarea exerciţiilor fizice şi a sportului în special de către

persoanele adulte se poate ajunge la reversibilitatea unor procese şi scăderea

riscului de îmbolnăvire:

se pot înlătura procesele de atrofiere musculară;

depunerile nedorite şi repartizarea neuniformă a ţesutului adipos;

îmbunătăţirea ţinutei;

mărirea tonusului vital general;

scăderea riscului de îmbolnăvire cardiovasculară;

înlăturarea afecţiunilor la nivelul sistemului osos.

 În general, nu există contraindicaţii pentru activitatea corporală, dacă

aceasta este adaptată la posibilităţile fiecărui individ şi dacă este desfăşurată în

urma unui control medical. Mijloacele culturii fizice sunt variate în funcţie de

pregătirea fizică generală şi reprezentate de diferite ramuri de sport (body-building,

gimnastică aerobică, jogging, înot, ciclism, schi, tenis de câmp etc.).

Practicarea majorităţii acestor activităţi fizice presupune o anumită

susţinere materială determinată de cheltuieli pentru achitarea diferitelor

abonamente sau şedinţe de pregătire, pentru procurarea echipamentului necesar,

deplasarea sau şederea în cadrul natural specific diferitelor ramuri de sport.

În baza informaţiilor adunate de la centre şi cluburi sportive cât şi din

discuţiile cu specialişti cu privire la sumele cheltuite în vederea practicării

exerciţiilor fizice, organizat şi individual, dar şi pentru tratarea unor afecţiuni – în

special cele cardiovasculare – am evidenţiat beneficiile pe care le aduc activităţile

sportive recreative şi de timp liber asupra organismului.

Există două categorii de persoane care practică activităţi corporale:

sistematic şi organizat;

independent şi sporadic.
 9

Sportul ca loisir

Sportul perceput ca loisir propune cu un termen francez, înţelegerea activităţii

fizice, ca recreare, loisir. În mileniul al treilea activitatea fizică a devenit, pe de o parte
activitate de performanţă, pe de altă parte, este evidentă necesitatea dezvoltării
armonioase a corpului fiecărui om. Sportul perceput ca loisir insistă pe o formare a
formatorilor; aceştia fiind obligaţi să depăşească tipurile de semnale economiceşi să
înţeleagă modificarea progresivă a culturii prin intermediul unor rezultate simple şi
eficiente.

Sportul de tip loisir a reprezentat până nu de mult, doar o ocupaţie a elitelor. Multe jocuri
au parcurs itinerarii speciale, de la un grup restrâns către un grup lărgit.

1. Sportul , înţeles ca loisir, presupune că educaţia sportivă se face continuu, ceea ce

va permite omului de a descoperii că modul de comunicare cu spaţiul înconjurător, cu
ceilalţi oameni şi cu el însuşi se schimbă efectiv.

2. Accentul trebuie pus astăzi nu pe o tehnică sportivă elitistă, ci pe o întoarcere la

perceperea ştiinţelor ascunse, similare unui limbaj magic. Prima atitudine tehnică, în cazul
sportului ca loisir, este aceea de comunicare a omului cu semnalele şi cu sensurile vieţii,
aceea de comunicare cu structurile naturii: apa, aerul, pământul şi focul, o comunicare cu o
ştiinţă a semnalelor şi a semnelor, aceea care conferă un sens comportamentului civilizat.
Atitudinea aceasta presupune o nouă percepere a necesarei relaţii cu întreaga natură.
Istoria poate fi făurită prin curaj, curajul şi norocul ajută sportivul, îl face pe acesta să
creeze un limbaj operaţional şi afectiv despre utilizarea timpului liber.

Oamenii pot comunica cu ajutorul imaginaţiei cu lumea difuză şi cu mesajele spaţiului, cu

elasticitatea fluctuaţiilor acestuia într-o dinamică deosebită, dinamică percepută singular
sau de grup, de acei care fac sport. Organizarea prealabilă a unei posibilităţi de legătură cu
lumea naturii sau cu cea a animalelor structurează grupul şi plasează omul, singur sau în
cuplu în diferite experienţe, ce consolidează societatea, reduce anxietatea „paranoidă” şi
mai ales, agresivitatea faţă de ceilalţi, totul este inclus într-un sistem de scopuri comune, cu
o tehnică implicând diferitele constrângeri (norme, valori, roluri, obligaţii, metode, nivele şi
scopuri), care permit grupului să intre în toate direcţiile şi articulaţiile sociale.
Structura timpului liber construit în jurul individului şi indivizilor pe baze de securizare şi
articulări de relaţie, poate fi dirijată prin intermediul sportului – loisir- o exteriorizare a
proiecţiei sociale şi o interiorizare a cenzurii individuale.

10

3. Urmărind, precum vânătorii de altă dată, comportamentul animalelor şi plantelor,

organizarea dirijată a mineralelor, fiinţa umană se include pe ea însăşi într-un Tot, îşi
acceptă limitele şi îşi observă calităţile sale, toate pornite de la utilitarea gîndirii şi a limbii,
prin care sufletul comandă corpului. Sportul ca receere a sufletului şi trupului devine o
necesitate.

4. Primul prag filosofic, pe care îl parcurge un sportiv, intrat în sportul ca loisir,

rămâne conştientizarea fiinţei sale drept o parte a universului înconjurător.

5. Al doilea prag, care face o trecere de la sportul de elită, către sportul de masă, înţeles
ca loisir presupune conştientizarea omului ca o fiinţă socială, fiinţă care îşi asumă fie rolul
de conducător, fie rolul de executant, dar sigur rolul de fiinţă conştientă. Sistematizîndu-şi
existenţa prin trecerea de la acte către sentimente şi cugetări fiinţa umană trebuie să
considere că, în totalitate, există un progres social supus unei puteri spirituale şi ulterior,
uneia materiale.

6. Colaborarea se realizează pozitiv, prin educaţie, prin armonie şi dinamică, prin

relaţia dintre ins şi masa înconjurătoare. Societatea schimbă individul nu doar oferindu-i
un model al eroului din afara sa, nu oferindu-i un ideal suprauman, ci arătîndu-i, care este
propria valoare. Sentimentul mândriei depinde astfel de competenţa în realizarea unei
activităţi determinante, trebuie reintrodusă ideea unui conducător acceptat şi nu ironizat
sau ignorat. Sportul ca loisir înseamnă perceperea relaţiei dintre natură şi corp, dintre corp
şi grup social, dintre conducător şi grupul din care face parte. Dirijarea timpului liber
devine el însuşi un concept fundamental, care duce la progresul culturii , la progresul
societăţii, la progresul individului. Relaţia dintre activitatea de loisir şi aceea economică
trebuie şi ea stabilită, odată cu principiile de conducere ale statului. Activitatea sportivă nu
trebuie lăsată în seama unui grup de finanţatori, care au câştigat discutabil averea şi care
oferă un model fals atât sportivilor cât şi marii mulţimi a indivizilor.corectitudinea trebuie
să se orienteze către perceperea oricărui fapt drept o răsplată binemeritată şi nu o
întâmplare.

Prin numele sportul ca loisir se înţelege sportul drept o ocupare durabilă, liberă de
constrâgerile vârstei şi liberă de constrângerile sociale.
7. Modul de comportament, în pregătirea şi competenţa omului trebuie să stabilească
nu doar un ideal utopic, realizabil economic prin neacceptarea binelui, adevărului şi
frumosului, ci prin acceptarea poziţiei în societate, trebuie să stabilească o poziţie
raţională, în care fiecare om îşi poate realiza pozitiv propriile dorinţe şi ăn acelaşi timp

11

poate depinde de pregătirea şi competenţa sa. Răspunzătoare pentru lipsa idealului la

tineri, vizibilă în ultimele sondaje (modele sunt doar personalităţile din lumea mass-media,
actorii şi sportivii, care câştigă bani, doar 2% au descoperit modele obţinute prin
intermediul educaţiei).

Făcând apel la o veche lucrare, din 1938 a lui JohanHuizinga(1872- 1945) consacrată unei
vechi problematici ştiinşific, ce se referă astăzi la o nouă perspectivă de vindecare a
individualismului prin intermediul culturii. După şapte decenii, acest volum atinge sfera
cuprinzătoare a saţietăţiiunei culturi fără sport şi interesează de a adâncii sociologic ,
necesarul nivel de educaţie.

Transformarea omului cu sportul într-o dublă ipostază: de performanţă care aduce

valoare economică, de contemplare care aduce eliberare de spiritul gregar, duce astăzi la
imaginea unor copii fascinaţi de jocurile vechi de când lumea, dar la calculator. Am inserat
în introducerea acestui studiu, o altă imagine a jocului, decât aceea a jocului contemporan,
din care face parte şi mişcarea. Am numit sportul acesta, cu termenul de loisir, derivat din
termenul latinesc licere, care semnifică ceea ce este permis. Sportul ca loisir a fost perceput
în alte etape ca un sport pentru toţi.

Sportul ca loisir presupune în primul rând recreere, apoi educaţie estetică, apoi
presupune sănătate.

Munca fizică, munca în aer liber, munca într-un mediu natural s-a mutat astăzi
întru-un spaţiu închis cu aer condiţionat, cu mişcare fizică redusă treptat de noul grad de
confort şi civilizaţie. Prin reducerea efortului fizic a apărut sedentarismul, ce pot fi
combătute azi prin activităţi fizice şi sport ca loisir.

Datorită sedentarismului şi noului mod de alimentaşie de tip fast-food, în primul

rând s-a modificat sănătatea fizică şi apoi cea mentală. Numeroase studii arată că oamenii
petrec astăzi 17,36 ani din viaţă aşezaţi la un nivel mediu de speranţă de viaţă de 75 de ani.
Pericolul inactivităţii fizice trebuie combătut şi sportul poate înlocui sedentarismul, nu
doar ca exerciţiu întâmplător sau impus, ci pentru realizarea armoniei fiinţei umane după
cum socoteau vechiile civilizaţii din Egipt, India, China, Grecia.

Cunoscutul vers a lui Juvenalis „Optandum est ut sic mens sana in corpore sano”
trebuie să devină un program de integrare al individului în mileniul III, un mod de
comunicare al sufletului cu propriul corp. Foarte importantă devine practicarea unui sport
pentru integrarea în grupul familial, social şi natural. Noua comunicare poate să fie o formă
de schimbare al relaţiei omului cu propria existenţă şi al relaţiei cu un nou sistem de
existenţă. Organizarea timpului liber devine altfel privită într-o societate în care

12

funcţionarii, chiar foarte bine plătiţi lucrează zilnic chiar şase zile pe săptămână de
dimineaţa până seara şi apoi ajung acasă, cu ajutorul maşinii.

Sportul ajută în relaţia cu ceilalţi, printr-un interacţionist simbolic(Mead, 1984)

sau prin unul teatral(Goffman, 1959). Reprezentările sociale se referă la calităţi diacronice,
în timp, şi după criterii de vârstă, sex nivel cultural, categorii socioprofesionale şi religie.
Corpul exterior apare ca mediator al legăturilor sociale, reuşite în prezentare sau societate.

În percepţia socială, corpul creează o aparenţă de fericire, interacţiunea celorlalţi

cu anumite dominante ale corpului fizic reuşit, orientând raportările în funcţie de căutarea
unei societăţi de egali fie ca identitate personală, fie ca autoimagine.

Senescenţa şi formele ei
Etapele sau stadiile de dezvoltare corespund în bună măsură caracteristicilor
specifice fiecărei vârste, chiar dacă între vârsta cronologică şi vârsta mentală nu există o
corespondenţă deplină, fapt ce se datorează influenţelor variabile ale diferiţilor factori care
condiţionează această dezvoltare.

Se vor putea deosebi astfel perioade în care predomină adaptarea preponderent

biologică sau adaptarea psihologică bazată pe diferenţierea situaţiilor şi reacţiilor, jocul,
învăţătura şi activitatea practică de folos social, de la adaptarea simplă la adaptarea
inteligentă şi de la adaptarea familială şi de grup mic la integrarea socială, şcolară şi
profesională.

Perioadele de dezvoltare umană sunt:

I. De la naştere la 3 ani:

Vârsta sugarului – de la naştere la 1 an;

Vârsta antepreşcolară sau prima copilărie de la 1an la 3

ani.

II. Vârsta preşcolară de la 3 ani la 6/7 ani numită şi a doua

copilărie.

III. Vârsta şcolară de la 6/7 ani la 18/19 ani:

Vârsta şcolară mică- de la 6/7 ani la 10/11 ani numită şi

13

a treia copilărie;

Vârsta şcolară mijlocie – de la 10/11 ani la 14/15 ani

numită şi preadolescenţa sau vârsta pubertară;

Vârsta şcolară mare – de la 14/15 ani la 18/19 ani numită

şi adolescenţa.

IV. Tinereţea de la 18/19 ani la 25 ani.

V. Maturitatea de la 25 la 60 de ani.

VI. Senescenţa peste 60 de ani:

De la 60 la 75 de ani – vârstnicii;

De la 75 la 90 de ani bătrânii;

De la 90 de ani – longevivii.

Conform lui M. Epuran “Bătrâneţea este panta descendentă a curbei vieţii care
continuă firesc platoul prelungit al vârstei adulte”. Senescenţa este caracterizată printr-o
accentuată reducere a proceselor metabolice, o scădere progresivă a funcţiilor
organismului (forţa musculară, viteza influxului nervos, etc.) însoţite de modificări în
conformaţia exterioară.

Aspectul cel mai important cu privire la timpul liber nu este legat atăt de
activităţile pe care acesta le practica, ci de faptul că aceste activităţi pot răspunde unor
nevoi determinate de încetarea activităţii profesionale. Încetarea activităţii profesionale
reprezintă pentru multe persoane retragerea din viaţa socială şi o asemenea retragere
poate duce la izolare şi poate avea consecinţe negative asupra achilibrului psiho-social al
vârstnicului.

S-a constatat că persoanele în vârstă au o serie de nevoi care nu-şi pot găsi
rezolvarea în cadrul familiei. Cercetările au relevat faptul că mai mult de jumătate din
numărul persoanelor în vârstă îşi folosesc timpul liber desfăşurând diferite activităţi în
cadrul familiei iar un sfert aveau preocupări mai extinse, social-culturale sau obşteşti care
se desfăşurau organizat şi în afara cadrului familial. Un număr mai restrâns de vârstnici,
printre care existau mai multe persoane din grupe mari de vârstă, cu o patologie încărcată,
îşi petreceau timpul rezolvând nevoi curente şi personale.

14

Toate constatările cercetărilor cu privire la modul în care persoanele în vârstă îşi

desfăşoară viaţa conduc la idea nevoii de organizare a timpului liber. Ne gândim la forme
cât mai variate de petrecere a timpului liber, cât mai atractive, astfel încât să i se asigure
fiăcărui vârstnic în parte posibilitatea de a alege pe cea mai potrivită cu preferinţele,
înclinaţiile şi nivelul cultural.

Organizarea timpului liber la persoanele în vârstă pune numeroase probleme

legate de:

situaţia lor socială;

situaţia lor familială;

antecedentele profesionale;

pregătirea anterioară;

aspiraţiile individuale.

Tipurile de “timp liber” care pot preocupa persoanele în vârstă, în afara timpului
destinat activităţilor legate de anumite obligaţii (casnice, familiale, social-culturale, social-
economice sau politice) sunt următoarele:

1. activităţi fizice: anumite sporturi, cum ar fi de exemplu:

ciclismul, turismul, nataţia,etc., sporturi ce pot fi

practicate până la o vârstă înaintată de către pensionarii

care au o stare bună de sănătate;

2. activităţi culturale: muzica, pictura, creaţia literară,

lectura, perfecţionarea cunoştinţelor, creaţie ştiinţifică,

etc.;

3. activităţi utile: mici reparaţii meşteşugăreşti, etc.

 În alegerea activităţilor din timpul liber trebuie să se ţină seama nu numai de
diferitele caracteristici biologice, psihologice şi sociale ale acestei grupe de vârstă, ci şi de
faptul că aceste activităţi trebuie cumva să suplinească activitatea profesională, răspunzând
nevoilor vârstnicului de a menţine contacte sociale, de a fi util, de a continua să ducă o viaţă
activă, integrat într-o colectivitate socială.

15

Lipsa de mişcare, de activitate sau încetarea bruscă a acestora pot accentua

procesele cronice degenerative şi totodată accelerarea evoluţiei procesului de îmbătrânire.

Timpul liber neorganizat acţionează de cele mai multe ori negativ asupra individului
vârstnic, în schimb timpul liber organizat, neimpus dinafară, poate avea un efect terapeutic
asupra acestuia.

Timpul liber al vârstnicului trebuie privit nu numai ca o parte a zilei, ca o parte a

vieţii sale, ci şi ca un timp social imens al unei grupe de populaţie al cărei număr este în
creştere şi faţă de care societatea nu poate rămâne indiferentă.
 16

Bibliografie

Sorin Brindescu, BENEFICIILE PRACTICĂRII ACTIVITĂŢILOR DE TIMP LIBER

Iacob, M. R. Iacob – Sportul ca loisir, Casa Editorială Demiurg, Iaşi 2005

https://www.google.ro/search?q=activitati+de+loisir&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved
=0ahUKEwim9Oyq7ZPbAhXGKFAKHWD1DBoQ_AUICigB&biw=1280&bih=918#imgrc=zfFI
tro3-dnHqM:

http://prodea.ro/nivel-masterat/anul-i/metodica-activitatilor-de-loisir/

Cosmin Prodea, DIDACTICA ACTIVITĂŢILOR DE LOISIR LA DIFERITE CATEGORII DE

VÂRSTĂ