CARACTERISTICA

FIZIOLOGICĂ A
STĂRILOR
ORGANISMULUI ÎN
ACTIVITATEA
SPORTIVĂ

PLAN:
 Aspectul fiziologic al stării de start;
 Mecanismele fiziologice ale procesului de încălzire;
 Caracteristica fiziologică a procesului de
”încadrare în efort”;
 Caracteristica fiziologică a ”punctului mort”.
Respirația a doua;
 Aspectul fiziologic al ”stării stabile”;
 Caracteristica fiziologică a procesului de oboseală;
 Caracteristica fiziologică a proceselor de restabilire.

A SPECTUL FIZIOLOGIC AL STĂRII DE

START

S-a demonstratcă înainte de începerea executării

eforturilor fizice competiționale, în organismul
 sportivului demarează o serie de procese fiziologice,
care favorizează trecerea acestuia de la starea de
repaus la un nivel sporit de activitate. Aceste modificări sunt
numite stare de start.
Fenomenul intensificării funcțiilor somatice și
vegetative ale organismului în timpul stării de start se
manifestă prin creșterea frecvenței cardiace, a
tensiunii arteriale, a ventilației pulmonare, a
capacității vitale a plămânilor, a dinamometriei mușchilor
etc.
Fenomenul stării de start este o exprimare a unui
complex de reflexe necondiționate și condiționate, ce se
formează la acțiunea excitanților de ordinul întâi și doi, care
însoțesc executarea efortului.
 Mediul stadionului, al sălii de sport, prezența
instrumentelor de lucru, precum și impulsurile
proprioreceptive care însoțesc contracțiile musculare formează
excitațiile transmise pe calea primului sistem de semnalizare.
Discuțiile cu antrenorul, cu coechipierii, încurajările publicului
aparțin excitațiilor recepționate prin intermediul celui de-al
doilea sistem de semnalizare. Repetarea acestor 2 categorii
de excitații duce la formarea reflexelor condiționate
complexe.
Astfel, doar la vederea edificiilor unde se vor desfășura
competițiile sau gândul la aceste competiții constituie un
excitant ce provoacă intensificarea tuturor funcțiilor
organismului.
 Asupra stării de start influențează
intensitatea efortului, durata lui, gradul de antrenament
al sportivului, tipul SN, gradul de motivație etc.
Eforturile de intensitate maximală provoacă o
accelerație mai mare a pulsului, comparativ cu cele mari și
moderate. De asemenea, cu cât e mai mare durata probei cu
atât mai devreme încep modificările. La sportivii bine
antrenați modificările în perioada de start sunt mai
evidente, comparativ cu persoanele mai puțin antrenate.
Reacțiile apărute în perioada de start nu întotdeauna
sunt adecvate efortului fizic ulterior.
 depind de
intensitatea ș i
reflexe specifice durata efortului
care trebuie
executat

reflexele
condi ționate de la
baza stării de start

sunt condi ționate de

importan ța
reflexe nespecifice competi țiilor pentru
sportivi, adică de
gradul de motiva ție

DIN PUNCT DE VEDERE AL FORMEI DE MANIFESTARE, STAREA DE START SE

POATE PREZENTA SUB 3 ASPECTE:
 •Manifestare pozitivă, se intensifică cele mai importante funcții somatice și vegetative
necesare desfășurării efortului (creșterea moderată a metabolismului, accelerarea
pulsului și a respirației). Este cea mai eficace
1. Gata de formă de manifestare a reacțiilor de start și asigură organismul cu cele mai concurs bune
condiții de executare a efortului.

•Are loc creșterea exagerată a excitabilității SNC (diminuarea capacității de diferențiere a

excitațiilor, ceea ce poate duce la comiterea unor greșeli tactice, urmate de scăderea
performanței ). De asemenea, se accelerează

2. Febra de excesivcrește diurezapulsul .șiEsterespirao țstareia, crenefavorabilăște concentradeoareceția

glucozeiorganismulîn sânge, consumăfrisoane, start multă energie în așteptarea startului și astfel scade
capacitatea lui de efort.

•În SNC predomină procesele de inhibiție, care se manifestă printr-o stare de depresie și
indiferență față de concurs. Sportivul e somnolent, transpiră excesiv și are diureză crescută. Apare la sportivii
slab pregătiți sau când 3. Apatia competițiile se amână de la o oră la alta. Unii sportivi pot avea rezultate
de start satisfăcătoare prin organizarea corectă a încălzirii.
MECANISMELE FIZIOLOGICE ALE PROCESULUI
DE ÎNCĂLZIRE

Reacțiile fiziologice ce au loc în perioada pre -

startului nu pot asigura pe deplin nivelul necesar al
proceselor psihofiziologice necesare îndeplinirii efortului
prevăzut.
Astfel, pentru mărirea capacității de efort, înainte de
eforturile competiționale sau a celor din timpul
antrenamentelor, sportivii practică încălzirea, care
reprezintă un complex de exerciții fizice speciale, orientate
spre activizarea funcțiilor somato-vegetative ale
organismului, necesare îndeplinirii la un nivel
 maximal posibil a eforturilor cerute de proba de
antrenament sau competițională.
 - încălzirea integrală a
musculaturii scheletice ;
- accelerarea circula ției
sangvine ;
-intensificarea reac țiilor
Încălzirea biochimice ;
generală - cre ș terea excitabilită ții
SNC ;
- activizarea func ției
sistemului
Procesul adrenalosimpatic .
de
încălzire - racordarea conexiunilor
reflector -condi ționate pentru
realizarea celor mai eficace
variante ale tehnicii de
executare a exerci țiilor care
Încălzirea vor urma ;
specială - stimularea sistemelor
energetice ;
- se asigură nivelul optim al
activită ții psihoemo ționale a
sportivului .
 Modificările funcționale din organism ce sunt
provocate de procesul încălzirii nu dispar imediat după
terminarea lui. Ele se păstrează un timp relativ îndelungat și
asigură o capacitate de efort sporită în timpul efortului
ulterior. Durata medie a procesului de încălzire este de 10-
30 minute. Cu cât efortul ce va urma este mai complicat din
punct de vedere al coordonării mișcărilor și tacticii
de executare, cu atât procesul de încălzire specială are o
durată mai mare.
Încălzirea specială a luptătorilor, fotbaliștilor,
hocheiștilor va avea o perioadă mai îndelungată,
comparativcu canotorii, atleții, cicliștii etc. Perioada
optimă de repaus de la încheierea încălzirii până la începutul
efortului este de 3-8 minute. În practica competițională,
acest interval este de regulă mai mare.
Pentru menținerea efortului obținut la încălzire
sportivii execută în acest timp complexe de exerciții
caracteristice efortului ulterior.
Procesul de încălzire nu trebuie să provoace o
excitabilitate prea mare a organismului, nici oboseală.
Volumul și intensitatea exercițiilor folosite în
timpul încălzirii trebuie să fie strict individualizate.
Ca indicator al finalizării primei faze a încălzirii
servește apariția transpirației, după care începe a doua fază
a încălzirii.
CARACTERISTICA FIZIOLOGICĂ A
PROCESULUI DE ”ÎNCADRARE ÎN EFORT”
Procesul de încălzire care se realizează
înaintea efortului, pregătește organismul pentru lucru, însă
funcțiile vegetative ale organismului ajung treptat la o
desfășurare optimă, atunci când începe efortul de bază.
Creșterea treptată a capacității de efort a
organismului odată cu începutul efortului reprezintă
procesul de încadrare în efort.
 Se manifestă
printr -un
Faza de sfor țare dezechilibru
sau încordare între func țiile
ini țială centrelor
vegetative și
motrice din SNC

Încadrarea în
efort

Activitatea
organelor
Faza mobilizării vegetative și
func țiilor func ția glandelor
vegetative endocrine se
transpune treptat
la un nivel înalt
 În mecanismul fiziologic al procesului de încadrare
în efort, un rol important îi revine formării dominantei
specifice pentru proba sportivă practicată. Aceasta asigură
coordonarea necesară a funcțiilor motrice și vegetative ale
organismului.
Procesul de încadrare în efort, reprezintă un fenomen
de adaptare urgentăa organismului pentru un nou
nivel de activitate, care asigură executarea efortului cu
intensitatea cerută de anumite condiții concrete.
 Asigură trecerea
Mecanismul reflector
organismului de la
condi ționat de
starea de repaus la
declan ș are
starea de lucru

Procesul de adaptare
a tuturor sistemelor
organismului pentru
o activitate sporită

Asigură între ținerea

Mecanismul reflector
activită ții
condi ționat ș i
organismului
necondi ționat
nemijlocit în timpul
stabilizator
executării efortului
 La baza procesului de încadrare în efort se găsesc
modificările proceselor funcționale din SNC și centrii
nervoși. La începutul unui efort, în numeroși centri somatici
și vegetativi ai SN apare procesul de inhibiție, care
se datorează fenomenului de inducție negativă, provocat
de excitația prea puternică a centrilor motrici.
Faza de inhibiție de la începutul încadrării în efort
este substituită de cu faza de excitație, care asigură o
capacitate de activitate a organismului mărită.
Procesul de încadrare în efort are o durată diferită
pentru diferite tipuri de sport și depinde de caracterul
efortului, gradul de antrenament, vârstă, condiții
meteo etc.
 Pentru sportivii bine antrenați, perioada dată este
scurtă. Cu cât este mai scurtă perioada de încadrare în efort,
cu atât este mai înalt randamentul în timpul activității.
De asemenea, s-a demonstrat că la tinerii sportivi
această perioadă este mai mică decât la adulți, din motiv că
excitabilitatea SN este mai mare. Un rol decisiv însă îl are
și faptul că la copii ventilația pulmonară și debitul cardiac
este mai mare în raport cu greutatea corporală.
CARACTERISTICA FIZIOLOGICĂ A
”PUNCTULUI MORT”. RESPIRAȚIA A DOUA.
În timpul eforturilor de intensitate submaximală,
mare și moderată, în organismul sportivilor apar o
serie de tulburări funcționale denumite ”punctul mort”
(faza critică). După încheierea acestei stări, în organismul
 sportivului apare o ameliorare a proceselor fiziologice,
numit ”respirația a doua”.
În timpul acestei stări crește frecvența mișcărilor
respiratorii, scade amplitudinea lor, deci și capacitatea vitalăa
plămânilor. Concomitent cresc frecvența cardiacă și TA.
Mușchii își modifică proprietățile fizicochimice, apar
durerile musculare, ce pot duce la încetarea efortului.
Învingerea acestei stări prin mobilizarea voinței, aduce
sportivului o senzație de ușurare care îi dă posibilitate de a
continua efortului (respirația a doua).
 Apariția fazei critice, durata și intensitatea ei depind de
mai mulți factori: gradul de antrenament a sportivului, încălzirea
prealabilă, intensitatea efortului.
La sportivii bine antrenați punctul mort apare mai târziu
și se manifestă mai ușor. Includerea rapidă a organismului într-
un efort intens poate accelera apariția punctului mort și
invers (la o creștere treptată a intensității efortului, punctul mort
poate să nu apară). Apariția respirației a doua poate fi accelerată
prin mărirea amplitudinii și micșorarea frecvenței mișcărilor de
respirație.
În timpul eforturilor de lungă durată, punctul mort poate
apărea pe parcursul distanței de câteva ori, datorită faptului că în
procesul de oboseală se produc perturbări ale proceselor de
excitație și inhibiție la nivelul SNC.
 ASPECTUL FIZIOLOGIC AL ”STĂRII
STABILE ”
În timpul eforturilor de intensitate mare și moderată,
după punctul mort și respirația a doua, apare o nouă stare numită
starea stabilă. S-a constatat că la alergătorii de fond și
semifond, în timpul eforturilor de intensitate mare, la începutul
lucrului are loc o creștere bruscă a acestui consum, apoi
consumul se stabilește la un nivel constant un timp îndelungat.
Această stare a fost numită stare stabilă adevărată.
Aceasta se caracterizează printr-un grad înalt de
coordonare a activității aparatului locomotor și a
organelor vegetative și asigură desfășurarea optimă a proceselor
 fiziologice, biochimice și energetice din organism, de
aceea homeostaza rămâne neschimbată.
 Resursele energetice se restabilesc în mare
măsură în timpul efortului. Pentru întreținerea acestei stări este
nevoie de mobilizarea funcțiilor tuturor sistemelor
organismului, îndeosebi a SR și SCV. În această stare, pulsul,
debitul cardiac, debitul respirator și CMO se stabilizează la
nivelul cerut de efort.
Starea stabilă adevărată estespecifică și
individuală fiecărui sportiv ( la unii creșterea gradului de
aprovizionare cu oxigen se face prinmărirea ventilației
pulmonare, la alții– princreșterea coeficientului de utilizare
a oxigenului de către plămâni și țesuturi).
Starea stabilă adevărată se instalează la sportivii
la care cerința de oxigen în timpul efortului este mai mică decât
volumul maxim de oxigen.
 Al doilea aspect al stării stabile este starea stabilă
aparentă, ce se instalează în timpul eforturilor de
intensitate moderată în situația când cerința de oxigen
depășește valorile volumului maxim de oxigen ale
sportivului.
Astfel, consumul de oxigen crește permanent,
atingând limita maximă posibilă pentrusubiectul
care execută efortul.După atingerea limitei
maxime, cu toate că efortul continuă, consumul
de oxigen nu crește pentru că au fost epuizate posibilitățile
SCR. Din cauza insuficienței de oxigen, se intensifică
procesele anaerobe. Crește respectiv concentrația acidului
lactic, scade pH-ul și se instalează acidoza.
 Executareaefortului în condițiile stării stabile
aparente este istovitoare și poate dura un timp îndelungat.
 CARACTERISTICA FIZIOLOGICĂ A
PROCESULUI DE OBOSEALĂ

Oboseala este o stare fiziologică specifică, care apare în

organism ca o consecință a executării efortului intelectual
sau fizic. Se manifestă prin dereglarea funcțiilor somatice
și vegetative, scăderea capacității de muncă și apariția unor
senzații de oboseală, numite în cazul activității intelectuale
– surmenaj, istovire, iar în cazul celei musculare –
extenuare.
În mecanismul declanșării procesului de oboseală, în
dependență de intensitatea și durata lucrului pe care îl
exercită aparatul neuromuscular, participă mai mulți
factori:
1. În timpul contracțiilor musculare, către SN se îndreaptă un
aflux de impulsuri de la proprioreceptorii mușchilor,
tendoanelor, capsulelor articulare, care ajungând la diferite
sectoare a ale SNC, provoacă modificări ale stării
funcționale ale centrilor nervoși și deprimarea activității lor.
2. Activitatea musculară provoacă modificări biochimice, care
prin intermediul chimoreceptorilor declanșează reflexele
viscero-motrice, care își diminuează treptat intensitatea.
3. În timpul eforturilor de intensitate moderată, metaboliții
intermediari care difuzează din mușchi în sânge, modifică
mediul intern al organismului. Celulele scoarței cerebrale,
alimentate cu asemenea sânge, își modifică nefast
activitatea.
4. Se deprimă treptat starea funcțională a centrilor
corticali și subcorticali (ei dirijează activitatea motrică),
deoarece țesutul nervos are o rezistență funcțională mai
mică față de alte țesuturi ale organismului, deci
capacitatea lui funcțională se epuizează mai repede.
5. Glandele endocrine, fiind într-o relație de
interdependență cu SNC, participă activ la reabilitarea
și dirijarea efortului muscular. La începutul efortului se
constată o intensificare a funcției lor, ca pe parcurs sa
scadă treptat ceea ce duce la scăderea capacității de
efort a sportivului.
Acțiunea factorilor enumerați ducla deprimarea
treptatăa activității SNC, iar în consecință
descreșterea excitabilității și a labilității centrilor nervoși.
Deprimarea activității SNC duce la stingerea treptată a
dominantei motrice, aceasta generând perturbarea
coordonării mișcărilor și dereglarea relațiilor
funcționale în activitatea SR, SC și SM.
În această situație, în SNC începe să
predomine procesul de inhibiție supraliminară care joacă
rolul de protecție a celulelor nervoase de uzarea
funcțională vădită. Inhibiția supraliminară este
condiționată de diminuarea activității unor enzime cheie,
care exercită mobilizarea glicogenului muscular
și catalizează procesul oxidării aerobe a surselor
energetice.
 Poate fi depășită prin
mobilizarea voinței
sportivului. Este
importantă pentru
Faza oboselii latente mobilizarea
sau compensate capacităților
funcționale ale
organismului
necesare executării
efortului.

Oboseala

Nu poate fi depășită
complet de de
Faza oboselii evidente
sportiv, el fiind nevoit
sau necompensate
să-și întrerupă
efortul.
În eforturile dinamice ciclice de intensitate maximală,
apariția oboselii se datorează diminuării mobilității
centrilor nervoși și apariției inhibiției supraliminale din
cauza afluxului mare de impulsuri care vin de la
proprioreceptori. De asemenea, dominarea proceselor
anaerobe, duc la scăderea rezervelor fosfogenice,
paralizând capacitatea de contracție a mușchilor ce execută
efortul.
La eforturile de intensitate submaximală, factorii decisivi în
apariția oboselii sunt similari cu cei din grupa precedentă,
completându-se cu acumularea substanțelor de uzură,
îndeosebi a acidului lactic, care diminuează viteza
proceselor de glicogeneză în mușchi.
 Apariția oboselii în eforturile dinamice ciclice de
intensitate mare și moderată este cauzată de hipoxia
persistentă, de impulșii cu caracter monoton
veniți de la aparatul locomotor care provoacă perturbarea
activității centrilor motrici din SNC și în consecință
dezechilibrarea procesului de coordonare a reflexelor
motrice. Se epuizează treptat și resursele energetice ale
organismului și se dereglează echilibrul hidro-salin.
Executareaîndelungată a exercițiilor aciclice,
de asemenea provoacă apariția oboselii, rolul hotărâtor
avându-l inhibiția supraliminară.
La eforturile statice, apariția oboselii e condiționată de
inhibiția supraliminară din centrii nervoși, datorită
afluxului mare de impulsuri aferente, care vin de la mușchii
ce se găsesc în stare de încordare permanentă.
Procesul de oboseală are un rol biologic pozitiv
foarte important pentru organism.
Repetându-se multiplu în timpul vieții și a
antrenamentelor, oboseala constituie un factor eficient
pentru creșterea capacităților funcționale ale organismului,
deoarece lărgește posibilitățile acestuia de adaptare și de
depășire a acestui fenomen. De aceea, un efort care, la
începutul perioadei de antrenament, provoacă oboseala,
după un anumit timp de antrenare nu o mai provoacă,
pentru că organismul este deja capabil de a efectua un
volum mai mare de efort.
 Oboseala, ca fenomen fiziologic normal,
semnalizează nu doar apariția limitei modificărilor
funcționale specifice acestui proces, dar și faptul că efortul
a avut o acțiune benefică suficienta asupra organismului.
CARACTERISTICA FIZIOLOGICĂ A
PROCESELOR DE RESTABILIRE

Procesele morfologice, fiziologice și biochimice

care asigură restabilirea funcțiilor surselor energetice ale
organismului, după terminarea efortului constituie
procesele de restabilire sau refacere. Refacerea sportivului
este o latură indispensabilă a procesului de antrenament, ce
folosește în mod rațional și dirijat o serie de mijloace
medico-biologice și psihopedagogice, naturale și artificiale,
de proveniență endogenă și exogenă, în scopul reabilitării
homeostazei organismului și mai ales al depășirii acestuia
prin supracompensare funcțională.
Procesele de refacere au loc parțial și în perioada
executării efortului doar că sunt slab evidențiate,
deoarece procesele catabolice predomină asupra
celor anabolice.
Dezechilibrul acestor procese depinde de
intensitatea efortului și de gradul de antrenament al
sportivului.
În timpul refacerii, procesele fiziologice din
organism decurg mai intens decât până la efort, ceea ce
generează o supracompensare a surselor energetice și a
capacității de efort a organismului.
 Procesele de restabilire și supracompensare au un
caracter asincronic. După un antrenament pentru
dezvoltarea rezistenței, în timpul refacerii, se restabilesc în
primul rând resursele fosfogenice din mușchi, glucoza
serică, și în ultimul rând glicogenul muscular și hepatic.
În timpul proceselor de refacere după efort, are loc
lichidarea datoriei de oxigen, care apare în timpul
executării efortului. Oxigenul consumat în exces în această
perioadă este utilizat pentru restabilirea resurselor
energetice și degradarea metaboliților anaerobi.
În timpul refacerii, nivelul ridicat al consumului
de oxigen este condiționat și de necesitatea de a
întreține la un nivel ridicat lucrul SCV și SR, metabolismul
substanțelor și alte procese care se desfășoară la această
etapă
 Se realizează timp de 2 -
3 min după terminarea
efortului . Oxigenul
Faza alactată, consumat este utilizat
cu viteză mare de pentru refacerea
compensare concentra ției lui în
sângele venos ș i pentru
saturarea cu oxigen a
mioglobinei .

Datoria de oxigen

Durează 30 -60 min .

Oxigenul consumat este
utilizat pentru oxidarea
Faza lactată, cu viteză acidului lactic din
lentă de compensare sânge ș i transformarea
a cca 20 % din el în
glicogen în ficat ș i
mu ș chi .
 Procesul de refacere este de asemenea o etapă
foarte importantă de reconstrucție a organismului,
deoarece reacțiile vestigiale se manifestă nu doar
prin modificări funcționale în organe și țesuturi, dar și
prin modificări morfologice și constructive, care se
exprimă prin acumularea materialului energetic și plastic în
mușchii scheletici, în miocard și chiar oase.
Modificările care se realizează în sistemele de
organe ale organismului servesc drept bază pentru
creșterea capacității funcționale a organismului
sportivilor. Creșterea dată reprezintă esența stării de
antrenament.
 După un efort u ș or se
termină la câteva
minute de la sfâr ș itul
acestuia, iar după un
efort mai greu
durează câteva ore .
Faza timpurie Se restabilesc
func țiile vegetative ș i
somatice care asigură
refacerea
homeostazei
organismului .
Procese de
restabilire
Durează câteva zile
după efort . Au loc
modificări func ționale
ș i structurale care
constituie substratul
Faza tardivă procesului de cre ș tere
a capacită ților
func ționale ș i apari ția
stării de
antrenament .
 Procesele fiziologice, biochimice și morfologice
care se desfășoară în timpul restabilirii, generează
modificări ale capacității de efort a organismului. După
terminarea efortului, capacitatea de muncă este diminuată
din cauza apariției oboselii. Această etapă e numită faza
capacității reduse de muncă. Capacitatea de efort se
restabilește treptat și continuând să crească, devine mai
înaltă față de cea inițială. Această etapă se numește faza
capacității înalte de efort sau faza de exaltare. După puțin
timp, capacitatea de efort scade treptat, coborând până la
nivelul inițial.
Apariția și durata fazelor capacității scăzute și
înalte de efort depind de modificările
morfofuncționale din organism, dinamica proceselor
 nervoase, gradul de antrenament, particularitățile
efortului efectuat etc.
La sportivii mai puțin antrenați durata fazei
capacității reduse de muncă este mai mare
comparativ cu a celor bine antrenați.
Evoluția proceselor de refacere se apreciază prin
verificarea pulsului, tensiunii, frecvenței respirației,
CMO etc.
Revenirea acestor indici la valoarea de până la efort
indică gradul de restabilire a capacității de muncă a
organismului. Rezultatele acestor evaluări sunt foarte
variate, deoarece restabilirea diverselor funcții ale
organismului depinde de particularitățile efortului
și de faptul că fiecare indice are o perioadă de restabilire
proprie. De aceea, este necesar de investigat concomitent
un set de indici fiziologici.
Particularitățile proceselor de restabilire sunt
necesare pentru organizarea corectă a antrenamentelor și în
timpul competițiilor.
Repetarea efortului este rațional să aibă loc în faza
de exaltare, deoarece, dacă după o lecție de antrenament
urmează o întrerupere mai mare, survine faza de reducție și
efectul respectiv se pierde într-o oarecare măsură.
Pe de altă parte, repetarea efortului după intervale
scurte de timp decurge în faza capacității reduse de muncă,
situație care ar putea conduce la apariția supraoboselii.
 În unele cazuri, în procesul antrenamentului
repetarea efortului după intervale scurte de repaus este
necesară, deoarece în organism crește rezerva compușilor
fosfogeni, ce au rol important în dezvoltarea vitezei
și rezistenței.
În practica antrenamentuluisportiv, concomitent cu
refacerea naturală a organismului, se folosesc un șir de mijloace
și procedee de refacere dirijată, aplicată de antrenor, medici și
sportiv, care are menirea de a accelera restabilirea capacității de
efort a organismului și capacitatea lui de a se angaja într-o nouă
etapă a procesului de antrenament.
Refacerea dirijată este o necesitate a sportului la
momentul actual, refacerea naturală fiind insuficientă (apare
riscul instalării suprasolicitării).
 Refacerea naturală și cea dirijată se influențează
reciproc. Aplicarea proceselor și mijloacelor de refacere se poate
realiza zilnic, săptămânal, anual sau după un ciclu olimpic. De
asemenea, refacerea se poate aplica intraefort (în competiții)
și postefort (după antrenamente și competiții).
 • Exerci ții de relaxare, odihnă
1. Mijloace de
refacere
activă etc .
pedagogice

• Antrenament de relaxare
2. Mijloace de
musculară, repaus sugestiv,
refacere
psihologice
somn etc .

• Fizio -hidroterapia, kinetoterapia,

3. Mijloace de
alimenta ția, ponderea factorilor
refacere medico -
biologice
farmacologici etc .